Pantelimon (275 – 303)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Pantelimon

Sfântul Mare Mucenic și tămăduitor Pantelimon a trăit între anii 275 – 303 d. Hr.

A pătimit și a fost martirizat în timpul marii persecuții a creștinilor, ordonată de împăratul Dioclețian.

Face parte din categoria „doctorilor fără de arginți”, fiind considerat ocrotitor al medicilor și tămăduitor al bolnavilor.

Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face pe 27 iulie.

 

Viața

Sfântul Pantelimon s-a născut în anul 275 în cetatea Nicomidia, din Asia Mică. La naștere a primit numele de Pantoleon, care înseamnă “cel puternic în toate ca un leu”.

După ce a primit învățătura creștină și botezul de la Sf. Mucenic Ermolae (cel pomenit în calendarul ortodox la 26 iulie), numele său a devenit Pantelimon (“cel cu totul milostiv”).

Tatăl său, Eustorgius, era păgân, dar mama sa (sfânta Euvula, pomenită în calendar la 30 martie) era creștină. Sf. Pantelimon a reușit să-l aducă la credința creștină și pe tatăl său, iar după moartea acestuia, și-a împărțit toată averea săracilor.

Încredințat spre educație lui Eufrosin, un medic de renume al acelor timpuri, Pantelimon a devenit un medic foarte priceput și căutat; pentru că nu primea plată pentru tratamentele pe care le făcea, el este slăvit printre “doctorii fără de arginți”.

Deși foarte tânăr, în curând a ajuns la o cunoaștere desăvârșită (pentru acea vreme) a artei medicale.

Însuși împăratul Maximian (unul dintre cei patru tetrarhi care conduceau Imperiul Roman în acea perioadă), care îi remarcase calitățile, intenționa să îl ia la palat ca medic particular.

Prin credință și harul primit de la Dumnezeu, Sf. Pantelimon a reușit să vindece un orb din naștere.

Vestea s-a răspândit cu repeziciune, ajungând și la urechile împăratului Maximian. Acesta îl chemă în fața sa pe cel căruia Pantelimon îi redase vederea și îi puse întrebări despre mijloacele pe care le folosise doctorul pentru a reuși această minune.

Precum orbul din naștere despre care ne relatează Evanghelia, omul răspunse cu simplitate că Pantelimon îl vindecase chemând Numele lui Hristos și că această minune îi adusese nu numai vederea, ci și adevărata lumină, aceea a credinței creștine.

Chiar în acel timp (mai exact în anul 303), împăratul Dioclețian și ceilalți trei tetrarhi (Maximian, Galerius și Constantin Chlorus) au emis o serie de edicte de revocare a drepturilor legale ale creștinilor și le cereau acestora să respecte practicile religioase tradiționale din Roma antică (printre care închinarea la statuile zeilor din temple și aducerea de jertfe acestora).

Din această cauză, împăratul Maximian, închinător la idoli, a poruncit ca Pantelimon să fie adus în fața lui și i-a cerut lepădarea de la credința cea adevărată.

El i-a reproșat sfântului că ar fi trădat încrederea pe care i-o acordase și l-a acuzat ca îl insultă pe Asclepios (zeul medicilor și al tămăduirii la grecii antici și la romani) și pe ceilalți zei prin credința sa în Hristos, “un om mort prin crucificare”, așa cum s-a exprimat împăratul.

Sfântul îi răspunse că atât credința cât și mila față de adevăratul Dumnezeu sunt superioare tuturor bogățiilor și onorurilor acestei lumi de deșertăciune și pentru a-și întări argumentele îi ceru lui Maximian să îl pună la încercare.

Fu adus un paralitic, asupra căruia preoții păgâni spuseră incantațiile lor, salutate batjocoritor de către Sfânt.

Cum eforturile lor rămaseră fără efect, Pantelimon își înălța rugăciunea către Dumnezeu și luând pe paralitic de mână, îl ridică în Numele lui Hristos.

Numeroși păgâni, văzându-l pe om mergând plin de bucurie, crezură atunci în adevăratul Dumnezeu, în timp ce preoții păgâni insistau pe lângă împărat să fie ucis acest rival periculos.

 

Martiriul

La somația imperativă a împăratului Maximian de a se lepăda de credința cea adevărată, Sf. Pantelimon a refuzat închinarea la idoli și a mărturisit din nou, cu multă tărie, credința sa în Iisus Hristos.

Nu s-a lăsat înspăimântat nici de bătăile cumplite la care a fost supus, nici de foc.

Supus la diverse chinuri, din porunca împăratului, el a rămas nevătămat. Maximian, văzând puterea credinței lui Pantelimon și refuzul său constant de a se închina zeilor păgâni, a poruncit să fie decapitat.

Când i-a fost tăiat capul nu a curs sânge, ci lapte, iar măslinul uscat de care fusese legat martirul a înverzit pe dată și a rodit cu fructe din belșug.

Auzind acestea, împăratul a poruncit ca și trupul sfântului și acel măslin să fie arse.

Mai târziu, după plecarea soldaților lui Maximian, credincioșii au scos din cenușă trupul neatins de foc al Sf. Pantelimon și l-au îngropat cu mare cinste pe proprietatea lui Arnantios Scolasticul.

 

Moaștele

Capul Sf. Pantelimon se păstrează la Mănăstirea Sfântul Pantelimon (“Rusikon”) de la Muntele Athos.

Părți din moaștele sfântului Pantelimon se află și în România.

Ele au fost aduse din Orientul apropiat de către preotul Dimitrie Popescu și donate, în anul 1931, catedralei episcopale din Constanța.

Au fost așezate într-o raclă de argint, sub un baldachin, lângă Sfântul Altar.

În anul 1950, sediul episcopal a fost mutat la Galați, și astfel, Preasfințitul Chesarie Păunescu, Episcopul Dunării de Jos, a dus moaștele Sf. Pantelimon la Galați, unde au rămas până în anul 1993, când, odată cu reînființarea Arhiepiscopiei Tomisului, IPS Lucian Florea a readus sfintele moaște la Constanța, în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

Pe data de 26 iulie a fiecărui an (în ajunul prăznuirii sfântului) Arhiepiscopul Tomisului conduce procesiunea cu moaștele Sf. Pantelimon pe străzile municipiului Constanța.

 

Imnografie

Tropar, glasul al 3-lea:

Purtătorule de chinuri, Sfinte și tămăduitorule Pantelimoane, roagă pe Milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac, glasul al 5-lea:

Următor fiind Celui milostiv, și dar de tămăduiri de la Dânsul luând, purtătorule de chinuri și mucenice al lui Hristos Dumnezeu, cu rugăciunile tale bolile noastre cele sufletești vindecă-le, gonind pururea smintelile luptătorului, de la cei ce strigă cu credință: Mântuiește-ne pe noi, Doamne.

 

Din Acatist

Condacul 1:

Înaintea celui cu chip și nevinovăție îngerească, a vrednicei slugi a Domnului nostru, care prin nestrămutată credință s-a învrednicit a sta alături de scaunul nemuritorului împărat, Pantelimon, ridicăm rugăciunile noastre și cerem să ne asculte durerile și cu puterea ce-i este dată de la Dumnezeu ca un doctor fără de arginți, să ne cerceteze degrabă și să înlăture de la noi bolile sufletești și trupești, ca izbăviți cu platoșa bunătății sale, în tresăltări de bucurie, să-i cântăm: Bucură-te, Mare Mucenice și tămăduitorule Pantelimoane!

cititi mai mult pe ziarullumina.ro

 

Iconografie

Dionisie din Furna arată că Sf. Pantelimon se zugrăvește sub chipul unui tânăr, fără barbă, cu părul creț.

Atunci când se zugrăvește mucenicia lui, Dionisie arată că Sf. Pantelimon se săvârșește tăindu-i-se capul; el este reprezentat ca un tânăr, fiind legat de un măslin înflorit, cu capul tăiat, și căruia îi curge lapte din grumaz

 

cititi mai mult despre Sf. Mare Mc. și Tămăduitor Pantelimon si pe: basilica.ro; doxologia.ro; pravila.ro; ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

Datini, tradiții și obiceiuri populare românești de Sf. Mare Mc. și Tămăduitor Pantelimon

articol preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

 

Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, prăznuit astăzi, este considerat patron al croitorilor.

Este tămăduitor de boli și dă roade pomilor; cel ce lucrează în această zi este trăsnit imediat, pentru că sfântului nu i se fac colaci și se supără din acest motiv;

este sărbătorit ca un sfânt mijlocitor pe lângă Sfântul Ilie, spre a fi mai îngăduitor cu norodul în urgiile cerești pentru păcatele lumești;

se crede că este frate cu Sfântul Ilie, drept pentru care ziua este ținută pentru trăsnet, arsuri și piatră;

unii chiar îi atribuie o putere mai mare decât a Sfântului Ilie, pentru că atunci când se supără, nici nu tună, nici nu trăsnește, ca fratele său, ci dintr-odată sfărâmă în bucăți.

Se spune că, într-o vreme, dracii se înmulțiseră așa de mult că nu mai ascultau de Sfântul Ilie, considerat mai marele lor;

atunci sfântul s-a supărat și și-a pus în gând să-i trăsnească pe toți de ziua lui, dar, neștiind când cade aceasta, se duse la Dumnezeu să-l întrebe;

știindu-i gândurile, Dumnezeu i-a spus că mai este vreme până la ziua lui, iar sfântul a așteptat până când i-a trecut ziua;

supărat foc, după o săptămână i-a invitat pe toți dracii la sine acasă și i-a ospătat bine, după care a început să-i trăsnească, omorându-i pe toți, afară de unul șchiop, care a scăpat și din care s-au înmulțit iarăși necurații.

Se crede că „de la Pantelimon se călătorește vara”, atunci iese cerbul din apă și apa se răcește; se și spune:

„se duce vara ca o pâine, vine iarna ca un câine”;

frunzele teiului se întorc pe dos, jelind trecerea verii;

este serbat astfel ca un doliu pentru flori și copaci;

dă veste cocorilor să plece;

în această zi se mănâncă mere;

femeile care au copii morți sau rude nu mănâncă mere până în această zi, pentru că nici morții nu pot mânca;

se crede că, în dimineața acestei zile, se scutură mărul de aur din Rai și copiii ai căror părinți au mâncat mere înainte de termen nu sunt lăsați să culeagă și ei.

În Suceava și în părțile nordice ale țării, se crede că acum vara „se călătorește”;

cel care o ia în această călătorie este Pinteleiu Călătoriul;

vremea devine mai rece și începe a se apropia tot mai mult toamna.

Romulus Antonescu – Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești (TipoMoldova, 2016)