23 mai – Ziua Vesak, a lunii pline (ONU)
foto preluat de pe www.facebook.com/unitednations
articole preluate de pe: www.agerpres.ro; ro.wikipedia.org
23 mai – Ziua Vesak, a lunii pline (ONU)
Ziua Vesak (Ziua Lunii pline), sărbătorită în 2024 la data de 23 mai, este cea mai sacră zi pentru budiştii din întreaga lume, reprezentând ziua în care s-a născut Buddha, în 623 î. Hr.
Ziua Vesak este marcată anual în ziua cu lună plină din mai, conform https://www.un.org/.
Ziua Vesak a fost recunoscută la nivel internaţional de Adunarea Generală a ONU, prin Rezoluţia 54/115 din 1999, pentru a recunoaşte contribuţia pe care budismul, una dintre cele mai vechi religii din lume, a adus-o de peste două milenii şi jumătate spiritualităţii umanităţii.
Învăţăturile lui Buddha şi mesajul său de compasiune, pace şi bunăvoinţă au mişcat milioane de oameni, ce se conduc după învăţăturile sale, în Ziua Vesak, de lună plină, comemorându-se naşterea, iluminarea şi moartea lui Buddha.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Buddha

Statuia lui Buddha, predicând prima sa predică la Sarnath. Perioada Gupta, c.secolul al V-lea d.Hr. Muzeul de Arheologie Sarnath – foto preluat de pe en.wikipedia.org
articol preluat de pe ro.wikipedia.org
Buddha (Gautama Siddartha) a fost un lider spiritual indian fondator al Budismului.
Nu se știe exact când a trăit, unele variante fiind că ar fi trăit între 563 î.Hr. și 483 î.Hr., între 463 î.Hr. și 383 î.Hr., între 560 î.Hr. și 480 î.Hr., sau între 624 î.Hr. și 544 î.Hr..
Mai este cunoscut și ca Shakyamuni sau Sakyamuni (trad. Înțeleptul clanului Shakya).
Viața lui Gautama Siddhartha
Se crede că Gautama Siddhartha s-a născut în Lumbini (un oraș Himalayan situat lângă granița actuală a Nepalului), în clanul Shakyas.
Se spune că înainte de naștere mama sa a avut o viziune cu el în forma unui elefant alb, ce ținea în trompă o floare de lotus.
La 29 de ani, Siddhartha era nesatisfăcut de viața sa.
În timpul unei ieșiri s-a întâlnit cu cele patru imagini: un bătrân suferind, un om bolnav, un cadavru în descompunere și un ascet.
Acesta este momentul în care el decide să-și părăsească familia, să renunțe la lume și să caute o cale de eliberare de suferință.
După o perioadă de ascetism de 6 ani, Gautama a descoperit cele 4 adevăruri (nașterea, bătrânețea, boala și moartea) pentru eliberarea de suferință și calea spre Nirvana (eternitatea).
Acest lucru s-a petrecut după o noapte întreagă de meditație la umbra unui smochin din Bodh Gaya, timp în care a făcut față încercărilor la care l-a supus demonul Mara.
După aflarea celor 4 adevăruri atinge Nirvana sau Bodhi (iluminarea) și devine cunoscut sub numele de Buddha, în limba sanscrită înseamnă cel luminat.
Buddha a predicat timp de 40 de ani, prima dată la Sarnath, iar ultima dată la Kushinagar unde intrat în Parinirvana (s-a stins).
Buddha în hinduism
Buddha Gautama este menționat ca Avatar al zeului hindus Vișnu în textele puranice ale hinduismului
În Purana Bhagavata, el este cel de-al patrulea, patru din douăzeci și cinci de avatare, prefigurând o viitoare încarnare finală.
O serie de tradiții hinduse îl înfățișează pe Buddha drept cel mai recent dintre zece avatari principali, cunoscut sub numele de Dashavatara (Zece încarnări ale lui Dumnezeu).
Învățăturile lui Siddhartha Gautama neagă autoritatea Vedelor și, în consecință, budismul [cel puțin cel ateu] este în general privit ca o școală nāstika (heterodoxă, literalmente „Nu este așa”) din perspectiva hinduismului ortodox.
Multe dintre cele optsprezece Puranas ortodoxe îl menționează pe Buddha într-o lumină mai puțin favorabilă.
Aceștia prezintă nașterea lui Buddha ca o stratagemă a Zeului Suprem Vishnu pentru a corupe demonii și pentru a-i îndepărta de învățăturile vedice.
Numai conducându-i să se rătăcească cu învățăturile lui, demonii ar putea fi distruși.
Această credință este uneori asociată cu Asura din Tripura (cele trei citadele), precum și cu alte.
Literatura de la Societatea Internațională pentru Conștiința Krishna, pe de altă parte, susține că Krishna a luat aspectul unui lider religios ateu din bunăvoință, pentru a-i păcăli pe atei să se închine lui Dumnezeu (adică lui însuși).
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
Nicușor Dan: Planurile viitoare pentru București 2024-2028
foto si articol preluate de pe www.facebook.com/NicusorDan.ro
20 mai 2024
Nicușor Dan: Planurile viitoare pentru București 2024-2028
➡️Termoficare: Înlocuirea a 280 km de rețea principală și obținerea de finanțare pentru alți 200 km.
➡️Instalarea a 20 de centrale pentru punctele termice cu probleme.
➡️Transport public: Achiziționarea a 22 de troleibuze (finanțate prin PNRR) și 250 de tramvaie (prin fonduri europene).
➡️Reabilitarea a 50 km de linie și extinderea rețelei în Piața Unirii, pe București-Ploiești și București-Târgoviște.
➡️Trafic și infrastructură: Implementarea unui sistem de semaforizare inteligentă pentru 544 de intersecții și panouri digitale de informare în 1.000 de stații.
➡️Finalizarea Prelungirii Ghencea și demararea lucrărilor la 9 drumuri radiale.
➡️Reabilitarea Pasajului Obor, Lujerului, Podului Băneasa, Victoriei și Basarab. Finalizarea infrastructurii în cartierul Henri Coandă.
➡️Parcare: Extinderea sistemului de parcare cu plată în interiorul inelului central.
➡️Transferarea cablurilor aeriene în subteran pe 1500 km de străzi.
➡️Parcuri: Continuarea modernizării parcurilor.

Nicușor Dan: Lucrurile bune se fac cu încredere. Mulțumesc!
foto preluat de pe www.facebook.com/NicusorDan.ro
Alte proiecte:
➡️ Planificare urbană: Aprobarea unui nou Plan Urbanistic General care va include locații pentru o sală polivalentă, un complex sportiv, un parc zoologic, o filarmonică și un muzeu al științei și tehnicii pentru copii.
➡️Platformă digitală: Crearea unei platforme cu hărți, baze de date și informații despre mobilitate, servicii publice și urbanism (finanțată prin PNRR).
➡️Mobilitate: Finalizarea documentelor programatice, precum Planul de Mobilitate Urbană Durabilă și masterplanul pentru pistele de biciclete.
➡️Sport în școală: Implementarea programului în care 25% dintre copiii din București vor beneficia de ore suplimentare de sport predate de profesori plătiți de Primărie.
➡️Sănătate: Construcția și operaționalizarea Băncii de țesuturi la Spitalul Colentina.
➡️Urbanism: Desființarea Cathedral Plaza (sub rezerva unei decizii favorabile a instanței).
➡️Ivestiții: Finalizarea patinoarului Flamaropol și a Băncii de alimente pentru a oferi hrană copiilor din medii defavorizate.
cititi mai mult pe nicusordan.ro
cititi si:
- Nicușor Dan: Raportul de activitate pentru perioada noiembrie 2020 – mai 2024
- Nicușor Dan: Principalele realizări ale administrației noastre
- Nicușor Dan, primarul bucureștenilor și candidat independent la Primăria Capitalei
Nicușor Dan: Raportul de activitate pentru perioada noiembrie 2020 – mai 2024
foto si articol preluate de pe www.facebook.com/NicusorDan.ro
20 mai 2024
Nicușor Dan: Raportul de activitate pentru perioada noiembrie 2020 – mai 2024
Am prezentat astăzi, la Primăria Capitalei, în cadrul unei conferințe de presă, raportul de activitate pentru perioada noiembrie 2020 – mai 2024. Am vorbit despre principalele dificultăți ale mandatului, despre factorii externi care ne-au îngreunat activitatea, dar și despre realizările pe care le-am avut în acești trei ani și jumătate.
Iată câteva dintre acestea:
Datoria curentă (imediată) a Primăriei Capitalei la preluarea mandatului era de 3 miliarde lei, adică două treimi din bugetul anual de 4,5 miliarde lei. Conturile pentru investiții erau blocate de o parte dintre creditori, în timp ce alții așteptau discuții cu noua administrație pentru a decide dacă blochează.
Discuțiile cu creditorii și eșalonarea tuturor plăților au necesitat timp și efort, însă am reușit să facem în așa fel încât în aprilie 2023, Agenția de rating Fitch a îmbunătățit ratingul individual al Bucureștiului la „a”, cu patru trepte deasupra ratingului național. Fitch a remarcat „performanță operațională solidă a orașului și un plan de investiții ambițios”. Ratingul a fost reconfirmat în octombrie 2023.
Contractul pentru actualizarea Planului Urbanistic General era blocat din anul 2014. Gradul de ilegalitate a actelor emise era de 50%, iar încălcările legii erau flagrante. Funcționarii erau mai speriați de litigiile pe care beneficiarii puteau să le intenteze decât de nerespectarea legii. Când am început să respectăm legea ne-am confruntat cu sute de acțiuni în instanță.
Am deblocat situaţia juridică, iar la sfârşitul lui 2022 am semnat actul adiţional cu Universitatea de Arhitectură şi consorţiul pe care îl conduce. Toate studiile au fost finalizate, urmând ca în vara aceasta să avem prima variantă a planului.
Am preluat lucrările la stația de epurare Glina realizate în proporție de 40%, cu conturile de investiții blocate, cu constructorii neplătiți de mai multe luni și cu mai multe întrebări de la BEI cu privire la continuarea contractului de cofinanțare. Nefinalizarea lucrărilor la 31 decembrie 2023 însemna rambursarea tuturor banilor încasați și suprimarea finanțărilor europene viitoare pentru celelalte componente ale sistemului de canalizare.
Noi am reușit finalizarea stației de epurare, care a beneficiat de recunoaștere internațională – este unul dintre cele patru proiecte nominalizate la Proiectul anului 2023 pentru ape uzate în cadrul Global Water Summit, Londra 2024.
Pe partea de termoficare, cifrele vorbesc de la sine. Este suficient să comparăm câţi kilometri de conductă principală s-au schimbat. Am plecat cu 5-10 kilometri pe an şi am ajuns să facem 50 de kilometri pe an.
Noi am făcut în trei ani mai mult decât administraţiile precedente în 10 ani – 110 kilometri.
Situația financiară a companiei STB, la preluarea mandatului, era aproape de faliment.
Introducerea noii politici tarifare, cu renunțarea la biletul de 1,30 lei, abonamentele avantajoase inclusiv cele comune cu metroul, au dus la o creștere de 40% a funcţionării transportului public. Am cumpărat, prima oară după 1989, 100 de tramvaie, 100 de autobuze electrice și 100 de troleibuze.
Locația tuturor vehiculelor a fost integrată în platforma Google Maps, au fost amenajați 7,8 km banda unică pentru autobuz și am obținut o finanțare PNRR pentru panouri digitale de informare a călătorilor cu privire la circulația vehiculelor în aproape o mie de stații transport public din București.
În privința parcurilor și spațiilor verzi, eroarea fostei administrații, ca în multe alte cazuri, a fost transferul activității de îngrijire a parcurilor către trei companii municipale, în condiții contractuale imposibil de susținut financiar.
Actuala administrație a fost obligată să închidă companiile municipale. Până în decembrie 2022, am fost nevoiți să lucrăm cu companiile municipale, care nu au avut nici personalul, nici motivația de a asigura îngrijirea spațiilor verzi. Odată cu încheierea contractului cu compania privată, îngrijirea spațiilor verzi a reintrat în parametri normali. Am reușit să realizăm lucrări de infrastructură amânate de mulți ani, în parcuri importante din Capitală.
La capitolul sănătate amintesc faptul că au fost obținute finanțări din fonduri europene POIM și PNRR pentru mai multe spitale, proiectul de extindere și modernizare a Spitalului „Foișor”, început în 2009, este realizat în proporție de 98%, iar construirea ambulatoriului Spitalului „Victor Babeș” este realizată în proporție de 50%.
Totodată, a început construcția Băncii de țesuturi din cadrul Spitalului „Colentina” și a fost finalizată digitalizarea traseului medical al pacientului în spitalele „Sf. Luca”, „Obregia”, „Colțea”, „Burghele”, „Sf. Stelian” și „Sf. Ștefan”.
De asemenea, a fost realizat un sistem de programări online pentru consultații medicale în regim ambulatoriu în 7 unități spitalicești.
Am obținut, prin Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, finanțări PNRR pentru consolidarea a 17 clădiri: Muzeul Tattarescu, Blocul Rosenthal, Teatrul „Bulandra” și 14 blocuri de locuințe, iar prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat – pentru 32 de clădiri. Pentru consolidarea altor 44 de clădiri aflate în diverse stadii de proiectare și execuție, finanțarea este prevăzută din bugetul local.
Pentru cele 10 clădiri pentru care fosta administrație a început consolidarea cu compania municipală, denunțarea contractelor de consolidare a fost pronunțată de instanță în mai 2022. De atunci au fost făcute mai multe demersuri de preluare a imobilelor, atât în instanța cât și prin discuții cu lichidatorul judiciar.
Continuăm împreună să schimbăm Bucureștiul în bine.
cititi mai mult pe nicusordan.ro
cititi si:
- Nicușor Dan: Planurile viitoare pentru București 2024-2028
- Nicușor Dan: Principalele realizări ale administrației noastre
- Nicușor Dan, primarul bucureștenilor și candidat independent la Primăria Capitalei


