Evenimentele Zilei de 13 august în Istorie
„Cucerirea Mexicului de către Cortés”, ulei pe pânză – Cucerirea spaniolă a Imperiului Aztec – Parte a colonizării spaniole a Americilor și a războaielor indiene mexicane (februarie 1519 – 13 august 1521 împotriva Imperiului Aztec, după 1522 – 17 februarie 1530 împotriva Imperiului Purépecha)
foto preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org
(articol in curs de editare)
13 august este a 225-a zi a calendarului gregorian și a 226-a zi în anii bisecți. Mai sunt 140 de zile până la sfârșitul anului.
Sărbători Religioase ale Zilei de 10 august
Biserica Ortodoxă Română
Odovania praznicului Schimbării la Față a Domnului; Mutarea moaștelor Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul; Sf. Cuv. Dorotei și Dositei
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică
Aducerea moaștelor sf. Maxim Mărturisitorulla Constantinopol (în 680)
Biserica Romano-Catolică
Sf. Ponțian, papă, martir; Hipolit, preot, martir
Papa Ponțian (în latină Pontianus) a deținut funcția papală în perioada anilor 230 – 235 – foto: ro.wikipedia.org
Sărbători internaționale ale Zilei de 12 august
Ziua internaţională a stângacilor (13 august)
Ziua internaţională a stângacilor se celebrează anual la 13 august. Marcarea acestei zile are în vedere sensibilizarea opiniei publice cu privire la dificultăţile şi frustrările cu care stângacii se confruntă în viaţa de zi cu zi.
În anul 1990 s-a constituit Clubul Stângacilor (“Left-Handers Club”) cu scopul de a menţine o legătură între stângacii din întreaga lume şi de a face cunoscute nevoile şi cerinţele acestora, potrivit www.lefthandersday.com.
În 1992, Clubul Stângacilor a iniţiat marcarea Zilei internaţionale a stângacilor, ca un eveniment anual, pentru a creşte gradul de conştientizare publică asupra avantajelor şi dezavantajelor de a fi stângaci.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Evenimentele Zilei de 13 august în Istorie
- 13 august 1521 — Forțele conchistadorului spaniol Hernán Cortés l-au capturat pe Cuauhtémoc și au cucerit capitala aztecă Tenochtitlan.
- 13/23 august 1595 – Bătălia de la Călugăreni;
- 13 august 1704 – O armată anglo-germano-neerlandeză a învins Franța și Bavaria în Bătălia de la Blenheim, unul din punctele de cotitură ale Războiului Succesiunii Spaniole.;
- 13 august 1864 – Legea rurală;
- 13 august 1913 — Inventatorul englez Harry Brearley a obținut pentru prima oară oțel inoxidabil într-un furnal electric.
- 13–25 august 1920 – Bătălia de la Varșovia din 1920
13 august 523 – Ioan I devine noul Papă după decesul Papei Hormisdas.
Papa Ioan I a fost Papă al Romei din 13 august 523, pana la moartea sa, in 18 mai 526 – foto: ro.wikipedia.org
Papa Ioan I (n. 470 d.Hr., Siena, Toscana, Italia – d. 20 mai 526 d.Hr., Ravenna, Regatul Ostrogot(d)) a fost Papă al Romei în anii 523 – 526.
Ioan era din Siena (sau Castello di Serena, lângă Chiusdino) din Italia.
El a fost primul papă care a vizitat Constantinopolul cu o delegație.
Fiind diacon în Roma, Ioan, în măsura în care este cunoscut, a fost un susținător al antipapei Laurențiu. Î
n 506 și-a recunoscut greșelile, s-a dezis de Laurențiu și a cerut iertare de la papa Simachus.
Ioan era foarte slab în sănătate când a fost ales papă.
Regele arian Theodoric cel Mare al Italiei l-a trimis pe papa Ioan I, cu toate că acesta protesta, la Constantinopol, cu scopul de obține o reconciliere cu împăratul răsăritean Iustin I, care îi persecuta pe arieni prin decretul din 523.
La revenirea sa la Ravenna, capitala de atunci a Italiei, papa Ioan I a fost încarcerat din ordinul regelui ostrogot Theodoric cel Mare, care l-a bănuit de trădare.
Papa Ioan I a fost ținut sub stare de arest la Ravenna și a decedat din cauza relelor tratamente și a neglijenței.
Trupul său neînsuflețit a fost transportat la Roma, unde a fost îngropat în Bazilica Sf. Petru.
Mai târziu Ioan a fost canonizat ca martir pentru credință.
În artă, el a fost de obicei descris privind prin barele unei zăbrele sau în închisoare cu un diacon și subdiacon.
Este venerat în Ravenna și Toscana. Sărbătoarea lui – 18 mai, aniversarea zilei morții sale
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
13 august 1099 – Papa Pascal al II-lea îi succede Papei Urban al II-lea ca cel de-al 160-lea papă.
Papa Pascal al II-lea – Miniatura, secolul al XIV-lea – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Papa Pascal al II-lea (născut Raniero; n. anii 1050, Galeata, Emilia-Romagna, Italia – d. 21 ianuarie 1118, Roma, Statele Papale) a fost papă al Romei în perioada 13 august 1099 – 21 ianuarie 1118.
Papa Pascal al II-lea s-a născut în provincia Romagna.
Pontificatul papei Pascal al II-lea stă sub semnul Convenției de la Sutri din 1111, care n-a fost privită cu ochi buni de clerici, întrucât Biserica renunța la bunurile oferite de puterea imperială, în timp ce împăratul renunța la învestitură.
În 1113 papa Pascal al II-lea a recunoscut Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta ca ordin religios
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
13 august 1391 - Prima atestare documentară a mănăstirii Peri (Transilvania), în “Tomos”- ul patriarhului ecumenic Antonie al IV – lea.
Noua biserica Peri – foto – blogprinvizor.ro
Pe malul drept al Tisei , in localitatea Peri ,pe pamantul Dragoiestilor , la inceputul secolului XIV sau dupa unii chiar in secolul XIII, s-a infiintat o sihastrie, intretinuta de strabunii lui Dragos, protector fiind Arhanghelul Mihail.
In prima jumatate a veacului al XIV-lea, comunitatile isihaste de pe Tisa Superioara s-au grupat la Sihastria Peri.
Tot cam atunci, Bogdan Voda, voievod de Maramures, intra pe paminturile Moldovei , si-l alunga pe BALC, fiul lui SAS si nepot al lui Dragos , care era vasal al regelui Ungariei si intemeiaza voievodatul Moldova.
Dupa venirea lui Bogdan Voda la tronul Moldovei, fratii Balcu si Drag au condus Tara Maramuresului, ca voievozi, vreme de 30 de ani. Luandu-l ca exemplu pe Bogdan, au vrut sa intemeieze si ei, la nord de Carpati, o tara romaneasca suverana .
Lupta lor cea mare a fost pentru pastrarea si impunerea ortodoxiei si au daruit manastirii Perii Maramuresului bunuri si pamanturi si au ridicat o biserica din piatra iar in 13 august 1391.
La cererea lor,cu acordul patriarhului Antonie al IV-lea al Constantinopolului , manastirea e ridicata la rangul de Stavropighie Patriarhala cu drept de jurisdictie asupra bisericilor din opt tinuturi , si timp de 312 ani aici si-a avut sediul Episcopia Ortodoxa Romana a Maramuresului.
Cele opt tinuturi care s-au aflat sub jurisdictia Stavropighiei de la Peri au fost: Maramuresul, Salajul, Arva, Ugocea, Beregul, Ciceul, Ungurasul si Almasul Bihorean.
Pe 13 august 1391, printr-o diploma patriarhala, Manastirea Peri a fost instituita cu atribute episcopale, avandu-l ca intai episcop pe Simion Moldoveanul.
La Săpânţa-Peri a existat de asemenea una din scolile de caligrafie insemnate din Romania, aici au fost traduse si copiate in romana pentru prima data Psaltirea, Evanghelia, Legenda duminicii, Codicele Voroneţean si Faptele Apostolilor.
Manastirea Peri a fost distrusa si desfiintata in 1703, in timpul rascoalei antihabsburgice a lui Francisc Rakoczi al II-lea.
13 august 1516 – Se semnează Tratatul de la Noyon între Franța și Spania. Francisc I al Franței recunoaște pretenția lui Carol Quintul asupra Neapole, iar Carol recunoaște pretenția lui Francisc asupra Milano.
13 august 1521 - Forțele conchistadorului spaniol Hernán Cortés aliate cu războinici Tlaxcalan, condusi de Xicotencatl cel Tânăr, l-au capturat pe Cuauhtémoc și au cucerit capitala Imperiului Aztec, Mexico-Tenochtitlan.
Invazia, în numele regelui Carlos I al Spaniei a început în februarie 1519, iar victoria asupra Imperiului Aztec a fost proclamată la 13 august 1521 .
Cortés și consilierul său, femeia nahua La Malinche, se întâlnesc cu Moctezuma în Tenochtitlan, 8 noiembrie 1519 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Cucerirea spaniolă a imperiului Aztec a fost una dintre cele mai importante campanii de colonizare spaniolă a Americii.
Invazia, în numele regelui Carol I al Spaniei a început în februarie 1519 și victoria spaniolă a fost proclamată la 13 august 1521 de către o coaliție armată de conchistadori spanioli și războinici Tlaxcalan conduși de Hernán Cortés și Xicotencatl cel Tânăr contra imperiului Aztec.
Cucerirea spaniolă a Mexicului 1519–1521 a dus la dispariția Imperiului Aztec și a însemnat începutul stăpânirii spaniole în America Centrală.
Un element decisiv pentru victoria spaniolilor a fost armamentul superior, lipsa imunității populației indigene pentru bolile aduse de spanioli și exploatarea punctelor slabe ale statului aztec. Multe relatări despre cucerirea imperiului Aztec sunt de origine predominant spaniolă.
După cucerirea statului aztec, spaniolii au fondat viceregatul Noua Spanie (irreinato de Nueva España).
Prin urmare, mulți coloniști din Spania s-au stabilit aici, în timp ce religia indigenă a fost înlocuită de creștinism și cultura locală a fost suprimată de către invadatori.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
13 august 1532 – Unirea dintre Bretania și Franța: Ducatul de Bretania este absorbit în Regatul Franței.
13 august 1595 - Bătălia de la Călugăreni (13/23 august). Mihai Viteazul a înfrânt oastea otomană condusă de marele vizir Sinan Pașa.
“Izgonirea turcilor la Calugareni” (13/23 august 1595) Pictură de Theodor Aman – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Bătălia de la Călugăreni a avut loc la 13/23 august 1595. Oastea munteană din 10.000 de oameni, condusă de Mihai Viteazul, întărită cu 6.000 de ardeleni trimiși de Sigismund Báthory, a încercat să oprească oastea otomană invadatoare condusă de Sinan Pașa, al cărei obiectiv era transformarea Țării Românești în pașalâc.
Operațiunea lui Mihai nu a reușit, ea fiind urmată de ocuparea Bucureștiului de către turci și de retragerea tactică a lui Mihai în munți. Ulterior, întărit cu o armată mai mare, Mihai avea să-i îndepărteze pe otomani, învingându-i decisiv în Bătălia de la Giurgiu, la mijlocul lunii octombrie 1595.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro
13 august 1624 – Regele Ludovic al XIII-lea al Franței îl numește prim-ministru pe Cardinalul Richelieu.
Armand-Jean I. du Plessis de Richelieu, intrat în istorie cu numele de Cardinalul Richelieu, (n. 9 septembrie 1585 în palatul Richelieu, departamentul Indre-et-Loire; d. 4 decembrie 1642 în Paris) a fost un cleric, nobil și om politic francez.
A avut titlurile de Marquis du Chillou, episcop de Luçon (1608), cardinal (1622), prim duce de Richelieu (1631) și prim duce de Fronsac (1634), abate de Cluny, Cîteaux și Prémontré. De asemenea numit “Eminența roșie”, a fost cel mai apropiat consilier al lui Ludovic al XIII-lea, țelul său fiind schimbarea structurii statului francez într-o monarhie absolută și slăbirea hegemoniei Habsburgice în Europa.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
13 august 1704 - O armată anglo-germano-olandeză a învins Franța aliata cu Bavaria în Bătălia de la Blenheim, marcand unul din punctele de cotitură ale Războiului Succesiunii Spaniole.
Bătălia de la Blenheim (13 august 1704) parte a Războiului Succesiunii Spaniole (1701 – 1714) – The Duke of Marlborough Signing the Despatch at Blenheim, Robert Alexander Hillingford – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Bătălia de la Blenheim (menționată în unele țări ca a doua bătălie de la Höchstädt) a fost o bătălie majoră din timpul Războiului spaniol pentru succesiune, care a avut loc pe 13 august 1704 în satul bavarez Blenheim. Combatanții erau englezii, austriecii, ungurii, hanoverieii, prușii, danezii și hessii împotriva francezilor aliați cu bavarezii.
Regele Ludovic al XIV-lea în încercarea de a-l elimina pe împăratul Leopold I, Împărat Roman din conflict, a încercat să cucerească Viena, capitala Sfântului Imperiu Roman a Habsburgilor.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
13 august 1783 – A trecut la cele veșnice Tihon din Zadonsk, episcop și teolog important în Biserica Ortodoxă Rusă (n. 1724)
Sfântul Tihon din Zadonsk, episcop al Voronejului (1724 – 1783) – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
Cel întru sfinți părintele nostru Tihon din Zadonsk (1724-1783) este un episcop și teolog important în Biserica Ortodoxă Rusă, unde este supranumit Hrisostomul Rusiei.
Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 13 august, iar aflarea moaștelor sale este prăznuită la 14 mai.
Sfântul Tihon din Zadonsk s-a născut în anul 1724 în Rusia, din părinți creștini.
A primit la naștere numele de Timotei. Din cauza morții tatălui său, diaconul Savelie Chirilov, familia pierde susținerea materială.
Acesta va fi motivul pentru care Domnica, mama sa, va fi la un pas de a-l da pe Tihon spre creștere unui vizitiu.
A absolvit seminarul în anul 1754, într-o vreme în care teologia scolastică era la modă.
Va fi profesor de retorică în seminar, din anul 1754 până în 1758, anul când intră în monahism, primind numele de Tihon.
Devine arhimandrit și egumen al Mânăstirii Jelticov, episcop-vicar al Novgorodului pentru un an de zile și din 1763 episcop de Voronej și Eletk pentru vreme de patru ani și jumătate.
În această calitate, luptă împotriva ereticilor, păgânismului, dezvoltă învățământul din zona în care păstorea și se îngrijește să aibă în eparhia sa preoți competenți.
Decide să se retragă în singurătate în anul 1769, la Mânăstirea Bogoroditk din Zadonsk.
Aici, se adâncește în rugăciune și viață ascetică, încât de multe ori a fost văzut cu chipul strălucind, în extaz duhovnicesc.
Sfântul Tihon de Zadonsk a trecut la cele veșnice pe 13 august 1783.
A fost înmormântat într-o criptă de sub altarul Mânăstirii Bogoroditk.
A fost trecut în rândul sfinților de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, pe 25 mai 1861.
cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org
13 august 1792 - Regele Ludovic al XVI-lea al Frantei este arestat de către Tribunalul National care il declara ”dusman al poporului” .
Ludovic al XVI-lea - foto – ro.wikipedia.org
Ludovic al XVI-lea (n. 23 august 1754, Versailles – d. 21 ianuarie 1793, decapitat în Paris) rege al Franței și al Navarei din 1774 și până în 1789, rege al francezilor din 1789 și până în 1793. A fost ultimul reprezentant al Absolutismului și o victimă a Revoluției Franceze
13 august 1802 - S-a născut Nikolaus Lenau, poet austriac (“Faust”,“Savonarola”, “Don Juan”); (d.22.08.1850).
13 august 1803 - S-a născut Vladimir Odoievski, filosof și scriitor rus (d. 1869)
13 august 1814 - S-a născut Anders Jonas Angstrom, fizician şi astronom suedez; (d. 1874).
Anders Jonas Ångström - foto – ro.wikipedia.org
Anders Jonas Ångström (n. 13 august 1814 – d. 21 iunie 1874) fizician și astronom suedez, unul dintre inventatorii spectroscopiei.
13 august 1819 - S-a născut sir George Gabriel Stokes, matematician ; (d. 1903).
13 august 1826 - A murit René Laënnec, medic francez, inventatorul stetoscopului.
René Laënnec – foto – en.wikipedia.org
René Théophile Hyacinthe Laënnec sau René-Théophile-Marie-Hyacinthe Laënnec (n. 17 februarie 1781 – d. 13 august 1826) a fost medic francez, inventatorul stetoscopului.
Laënnec examinând un copil cu stetoscopul. (Pictură de Robert A. Thom)- foto: ro.wikipedia.org
13 august 1863 - A încetat din viaţă pictorul, desenatorul , gravorul şi litograful francez Ferdinand Victor Eugene Delacroix: “Dante şi Vergiliu în Infern”, “Intrarea cruciaţilor în Constantinopol”, “Autoportret cu vestă verde”, “Răpirea Rebecăi”; (n. 26 aprilie 1798).
Ferdinand Victor Eugène Delacroix (n. 26 aprilie 1798 – d. 13 august 1863) important pictor francez din perioada romantismului – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com
13 august 1862 - A luat ființă Ministerul Afacerilor Străine al României.
13 august 1864 - Domnitorul Al. Ioan Cuza a promulgat printr-un decret, Legea rurală. Sunt împroprietărite 463.554 familii de ţărani.
13 august 1868 – Un cutremur de 8,5–9,0 Mw a lovit Arica (pe atunci sudul Peru, astăzi în Chile) provocând peste 25.000 de morți și un tsunami distructiv care a afectat Hawaii și Noua Zeelandă
13 august 1872 - S-a născut Richard Willstatter, biochimist german, laureat al Premiului Nobel pentru chimie în 1915; (d. 1942).
13 august 1888 - S-a născut inginerul John Logie Baird, considerat a fi “părintele televizorului” ; (d. 14 iunie 1946).
13 august 1893 - S-a născut Constantin Brăiloiu, etnomuzicolog și compozitor român (d. 1958)
Constantin Brăiloiu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Constantin Brăiloiu (n. 13 august 1893, București – d. 20 decembrie 1958, Geneva) a fost un compozitor, critic muzical, etnomuzicolog, folclorist și profesor român din prima jumătate a secolului al XX-lea, animator al vieții muzicale, cu un rol însemnat în dezvoltarea școlii românești de compoziție și pedagogie muzicală. Este considerat și teoreticianul etnomuzicologiei moderne.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org
13 august 1893 - S-a născut Alcibiade Diamandi, om politic aromân din Grecia. (d. 1948) Alcibiade Diamandi sau Alcibiadi Diamandi , Alcibiades Diamandi sau Alkiviadis Diamandi (în greacă: Αλκιβιάδης Διαμάντης) (câteodată pronunțat Diamanti sau Diamantis, n. 13 august 1893, Samarina, Grecia – d. 9 iulie 1948, București, Republica Populară Română) a fost un om politic aromân din Grecia, activ în timpul celui de al Doilea Război Mondial și în conexiune cu forțele militare italiene și România.
A fost un amplu susținător al identității naționale a aromânilor din Balcani, fiind o piedică statului grec prin poziția sa de împotrivire asupra elenizării comunității aromâne din regiune.
În anul 1942 a plecat în România și după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, a fost condamnat de către Curtea Specială din Grecia la moarte. A fost încarcerat în România de noul guvern comunist instalat din acea vreme, unde a și murit în anul 1948.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
13 august 1894 - Chimistul Sir William Ramsay și fizicianul John William Strutt, lord Rayleigh, au anunțat la Oxford descoperirea unui nou gaz: argonul.
Sir William Ramsay – foto – ro.wikipedia.org
Sir William Ramsay (n. 2 octombrie 1852 – d. 23 iulie 1916) chimist britanic, profesor universitar la Bristol și Londra laureat al Premiului Nobel pentru chimie în anul 1904, pentru descoperirea elementelor gazoase inerte din aer. Alături de Lordul Rayleigh a descoperit, în 1894, un nou element, denumit argon, aparent inert din punct de vedere chimic; și-au anunțat descoperirea la începutul anului 1895
John William Strutt, lord Rayleigh - foto – ro.wikipedia.org
John William Strutt, lord Rayleigh (n. 12 noiembrie 1842, Langford Grove (Maldon), Essex, Anglia – d. 30 iunie 1919, Terlins Place, Witham, Essex, Anglia) fizician englez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1904, pentru investigațiile sale asupra densităților celor mai importante gaze și pentru descoperirea argonului în legătură cu aceste studii.
13 august 1899 - S-a născut Alfred Hitchcock, regizor britanic (d. 1980)
Alfred Joseph Hitchcock (n. 13 august 1899 Leytonstone, Londra, Regatul Unit – d. 29 aprilie 1980 Bel Air, California, SUA) a fost un regizor și producător de film. A regizat mai mult de 50 de filme trecând prin toate erele cinematografiei. Este considerat unul dintre regizorii cu cea mai mare influență asupra posterității. Și-a început cariera de regizor în Regatul Unit în anul 1922 și abia din 1939 a început să lucreze în Statele Unite ale Americii.
A locuit împreună cu familia sa în Scotts Valley, California (1940-1972). Hitchcock a decedat în 1980 în urma unei insuficiențe renale. Șase filme regizate de Alfred Hitchcock au fost nominalizate la Premiile Oscar: Rebecca în 1941, Suspicion în 1942, Lifeboat în 1945, Spellbound în 1946, Rear Window în 1955 și Psycho în 1961. Filmele sale au ajuns celebre pentru originalitate și, mai ales, pentru suspansul provocat de mâna unui maestru.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro; en.wikipedia.org; www.imdb.com
13 august 1905 - Norvegia devine independentă. Aproape 100% dintre alegători au votat intr-un referendum pentru dizolvarea Uniunii personale cu Suedia (doar 184 de alegători au votat în favoarea Uniunii).
13 august 1906 – A fost creată Comisia Generală a Sindicatelor din România.
13 august 1907 - La New-York incepe sa functioneze primul taxi prevazut cu contoar.
13 august 1910 - A murit Florence Nightingale, infirmieră britanică;(n. 1820). A organizat spitale militare in timpul razboiului Crimeei si razboiului franco-prusac.
Florence Nightingale - foto – cersipamantromanesc.wordpress.com
Florence Nightingale (n. 12 mai 1820 – d. 13 august 1910) precursoarea serviciului sanitar modern A fondat inanul 1860 la spitalul Saint-Thomas din Londra prima scoala pentru infirmiere.
13 august 1912 - A încetat din viaţă compozitorul, pedagogul şi dirijorul francez Jules Emile Frédéric Massenet (n. 12 mai 1842).
Jules Émile Frédéric Massenet (n. 12 mai 1842, Montaud, Loire – d. 13 august 1912, Paris) compozitor francez de operă – fotp – ro.wikipedia.org
13 august 1913 - Inventatorul englez Harry Brearley a obținut pentru prima oară oțel inoxidabil într-un furnal electric.
13 august 1913 - S-a născut, Ion Barnea , istoric de artă bisericească şi arheolog, membru de onoare al Academiei Române; (d.31.01.2004).
13 august 1914 - S-a născut Arsenie Papacioc, duhovnic român (d. 2011)
Arhimandritul Arsenie Papacioc (1914 – 2011) – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
Arsenie Papacioc (n. 13 august 1914, Misleanu, Perieți, Județul Ialomița, România – d. 19 iulie 2011, Techirghiol, România) a fost un duhovnic ortodox român.
Din anul 1976, a fost duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol. Părintele Papacioc a trecut prin pușcăriile comuniste unde a pătimit alături de Părintele Iustin Parvu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu, Nicolae Bordașiu și alții.
A fost arestat și condamnat sub regimul mareșalului Ion Antonescu, în 1941, pentru participare la rebeliunea legionară și apartenența la Mișcarea Legionară.
S-a călugarit în 1946, după eliberare și s-a nevoit la Mănăstirea Antim din București până în 1949.
Între 1949-1950 a fost sculptor la Institutul Biblic, iar în anul 1951 a devenit preot la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamț.
Între 1952-1958 a fost preot la Mănăstirea Slatina.
În vara anului 1958 a fost arestat din nou, pentru că facea parte din grupul „Rugul Aprins”.
Condamnat la 20 de ani de muncă silnică, a fost grațiat în 1964 de la închisoarea Aiud.
Arsenie Papacioc a fost numit la moarte de către Realitatea TV drept unul dintre cei mai importanți duhovnici ai ortodoxiei române.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
13 august 1914 - S-a născut la Irun, in Tara Bascilor, celebrul tenor Luis Mariano, pe numele sau adevarat Mariano Eusebio González y García; (decedat la Paris la 14 iulie 1970). A trait cea mai mare parte a vietii sale in Franta, fiind considerat unul dintre cei mai mari cantareti de operetă.
13 august 1917 - A încetat din viaţă Eduard Buchner, chimist german, laureat al Premiului Nobel pentru chimie pe anul 1907, pentru lucrările sale privind fermentaţia (n. 20 mai 1860).
13 august 1920 - A început Bătălia de la Varșovia (13 – 25 august 1920), etapa finală a Războiului Polono-Sovietic (1919-1921).
Bătălia de la Varșovia (13–25 august 1920) – Polish soldiers displaying captured Soviet battle flags after the battle – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Bătălia de la Varșovia (uneori numită și Miracolul de pe Vistula, în limba poloneză Cud nad Wisłą), a fost bătălia finală a războiului polono-sovietic, conflict care a început la scurtă vreme după încheierea primului război mondial (1918) și a fost încheiat prin Tratatul de pace de la Riga din 1921.
Bătălia de la Varșovia a început pe 12 august și s-a încheiat pe 25 august 1920. Forțele Armatei Roșii comandate de Mihail Tuhacevski s-au îndreptat către capitala Poloniei, Varșovia, și către fortăreața Modlin aflată în vecinătate. Pe 16 august, forțele poloneze conduse de Józef Piłsudski au contraatacat dinspre sud, forțând trupele rusești să se retragă în dezordine către est, traversând râul Niemen. S-a estimat că bolșevicii au pierdut 10.000 de soldați uciși, 500 dispăruți și 10.000 de răniți, 66.000 fiind luați prizonieri. Prin comparație, polonezii au pierdut 4.500 de soldați morți, 10.000 dispăruți și 22.000 răniți.
Înainte ca Miracolul de pe Vistula să se petreacă, atât bolșevicii cât și majoritatea experților străini considerau Polonia practic înfrântă. Victoria neașteptată și uluitoare în Bătălia de la Varșovia a distrus forțele bolșevice. În lunile care au urmat, o serie de noi victorii poloneze au asigurat independența țării și i-au securizat frontierele.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
13 august 1926 - S-a născut Fidel Alejandro Castro , dictatorul comunist al Cubei si conducatorul revolutiei cubaneze din anii 1958-1959 care a rasturnat dictatura generalului Fulgencio Batista.
13 august 1928 - S-a născut scriitorul roman Ion Lăncrănjan, laureat al Premiului Uniunii Scriitorilor pentru proza -1963 (“Cordovanii”, “Caloianul”, “Fiul secetei”); (d.04.03.1991).
13 august 1937 - În timpul celui de-Al Doilea Război Chino-Japonez, începe Bătălia de la Shanghai terminată cu capturarea orașului Shanghai de către japonezi.
Al Doilea Război Chino-Japonez (7 iulie 1937 – 9 septembrie 1945) conflict major între Republica China și Imperiul Japonez în timpul celui de-al Doilea Război Mondial – foto (Hartă a teritoriilor aflate sub controlul japonezilor în 1940) – ro.wikipedia.org
13 august 1946 - A încetat din viaţă Herbert George Wells, prozator, istoric şi sociolog englez: “Omul invizibil”, “Dragostea şi dl. Lewisham”, “Utopia modernă”; (n. 21 septembrie 1866).
13 august 1946 - În şedinţa plenară a Conferinţei de Pace de la Paris ia cuvântul şeful delegaţiei române, Gheorghe Tătărescu, care expune punctul de vedere al statului nostru. El cere recunoaşterea calităţii de cobeligerant al Românei, modificarea unor clauze economice şi adeziunea României la principiile Cartei ONU. Totuşi, României i s-a impus plata unor reparaţii de război păgubitoare.
foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
13 august 1948 - S-a născut “Prinţul” Paul de România, nepotul regelui Carol al II-lea.
13 august 1960 – Republica Centrafricană își declară independența față de Franța. David Dacko devine primul președinte.
13 august 1961 - A început ridicarea Zidului Berlinului, menit să marcheze separaţia teritorială între Republica Federală Germană şi Republica Democrată Germană (germanii de est cetateni ai Germaniei comuniste, de berlinezii din vest) Zidul a rezistat până la 9 noiembrie 1989.
Muncitorii est-germani ridicând Zidul Berlinului, 20 noiembrie 1961 - foto preluat de pe en.wikipedia.org
Zidul Berlinului (în limba germană: Berliner Mauer), un simbol al Războiului Rece, a fost construit, inițial, pe 13 august 1961 și a fost demolat în săptămânile de după 9 noiembrie 1989. Parte a Cortinei de Fier, Zidul Berlinului a fost cea mai cunoscută parte a frontierelor RDG-ului. Concepută de administrația liderului comunist al Germaniei Răsăritene, Walter Ulbricht, și aprobată de liderul sovietic Nikita Hrușciov, zidul a constituit o barieră de separare între Berlinul Occidental și Republica Democrată Germană timp de aproape 28 de ani.
A fost construit în perioada postbelică, (perioadă în care Germania a fost divizată), în efortul de a stopa consecințele scurgerii de forță de muncă și pierderilor economice asociate cu migrația zilnică a unui mare număr de profesioniști și lucrători calificați între Est și Vest. Existența timp de aproape trei decenii a Zidului a provocat scăderea semnificativă a emigrației (evadați – “Republikflucht” în germană): de la 2,5 milioane, în perioada 1949 – 1962, la numai 5.000 – între 1962 și 1989.
Crearea Zidului Berlinului a fost un dezastru propagandistic pentru Germania Răsăriteană și pentru blocul comunist ca un tot întreg. Zidul a reprezentat un simbol al tiraniei comuniste, insistent afișat în lumea occidentală, în special după împușcarea, intens mediatizată de mass media occidentale, a câtorva evadați. Liberalizarea politică de la sfârșitul deceniului al nouălea, asociată cu declinul Uniunii Sovietice, a dus la relaxarea restricțiilor la trecerea frontierei est-germane, care au dus, în cele din urmă, la demonstrații de masă și căderea guvernului comunist.
În momentul când a fost dat publicității, la 9 noiembrie 1989, un decret al oficialităților est-germane care permitea trecerea liberă a frontierei, mase uriașe de est-berlinezi s-au apropiat de zid și, în cele din urmă, au traversat prin toate punctele de trecere, unindu-se, într-o atmosferă sărbătorească, cu mulțimea din Berlinul Occidental. După câteva săptămâni, Zidul a fost, în cele din urmă, distrus în totalitate, căderea acestei bariere fiind primul pas către reunificarea Germaniei, care a fost încheiată, în mod oficial, pe 3 octombrie 1990.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
13 august 1969 - A decedat George Oprescu, istoric, critic si colectionar de arta membru al Academiei Române. Lui i se datorează înfiinţarea, la Bucureşti, a Institutului de Istoria Artei al Academiei Române, căruia, alături de reviste de specialitate(“Analecta”), de Galeria de artă universală a Muzeului Naţional, le-a consacrat ultimii ani de viaţă; (n. 27.11.1881).
13 august 1977 - S-a născut Adrian Ghenie, pictor român.
Adrian Ghenie – foto preluat de pe www.agerpres.ro
Adrian Ghenie (n. 13 august 1977, Baia Mare, România) este un pictor român contemporan care locuiește în Berlin.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro; en.wikipedia.org
13-17 august 1979 - Vizita oficială de prietenie a lui Nicolae Ceaușescu în Siria. Întalnire cu Yasser Arafat.
13 august 1999 - A încetat din viaţă pictorul Ion Pacea, membru de onoare al Academiei Române; (n. 1924).
Ion Pacea – foto preluat de pe www.agerpres.ro
Ion Pacea (n. 7 septembrie 1924, Choropani, Grecia – d. 13 august 1999, București, România) a fost un pictor român, membru de onoare al Academiei Române.
Ion Pacea este considerat unul dintre cei mai mari coloriști ai picturii române moderne.
Parcursul său a fost încoronat de mai multe premii importante naționale și internaționale, ca premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române (1963), Premiul pentru pictură (1965) și Marele Premiu al UAP (1967).
Ocazional, a interpretat roluri în câteva filme românești, a avut două roluri principale, unul în Trei ori Bucuresti, și altul (care a fost cel mai cunoscut) în filmul Bietul Ioanide al regizorului Dan Pița (1979).
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro
13 august 2004 - Deschiderea Jocurilor Olimpice de la Atena.
13 august 2009 - A decedat la varsta de 94 de ani chitaristul american Les Paul, inventatorul chitarei electrice.
13 august 2014 – Onufrie Berezovski, mitropolit al Cernăuților și Bucovinei, a fost ales întâi-stătător al Bisericii Ortodoxe Ucrainene afiliate Patriarhiei Moscovei.
IPS Onufrie, Mitropolitul Kievului – foto preluat de pe putna.ro
Onufrie Berezovski (în ucraineană Онуфрій Березовський și în rusă Онуфрий Березовский; n. 5 noiembrie 1944, satul Vilaucea, raionul Vijnița, regiunea Cernăuți, RSS Ucraineană) este un cleric ortodox din Ucraina, din 1992 episcop, iar din 2000 arhiepiscop și mitropolit al Cernăuților și Bucovinei, în cadrul Bisericii Ortodoxe Ucrainene (Patriarhia Moscovei).
În anul 2014, după fuga președintelui prorus Viktor Ianukovici și internarea în spital a mitropolitului Vladimir Sabodan, mitropolitul Onufrie a fost ales ca întâistătător al Bisericii Ortodoxe Ucrainene care este afiliată Patriarhiei Moscovei.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
14 august 2018 - 43 de oameni au murit după prăbuşirea unui segment suspendat al Autostrăzii A10 (Podul Morandi) din Italia în apropierea oraşului Genova.
La 14 august 2019, in timpul unei furtuni violente si in conditiile unui trafic intens, o secţiune de 200 de metri a Podului Morandi s-a surpat.
Mai mult de 30 de automobile si camioane, bucăţi de beton şi metal s-au prăbuşit în gol 50 de metri la sol dedesubtul construcţiei, provocand moartea a 43 de oameni.
Viaductul, care lega estul şi vestul oraşului, face parte din autostrada A10 şi era gestionat de operatorul privat de taxare rutieră Autostrade per l’Italia.
Autorităţile au evacuat ulterior peste 5000 de imobile rezidenţiale situate dedesubtul podului, din cauza riscului de noi prăbuşiri.
În aşteptarea unui nou pod indispensabil pentru traversarea rapidă a acestui oraş cu peste 580.000 de locuitori, bătălia judiciară în jurul viaductului rutier prăbuşit este în plină desfăşurare.
De o parte se află principalul acuzat, societatea Autostrade per l’Italia (ASPI), administratorul viaductului rutier şi proprietate a familiei Beneton, iar de cealaltă, familiile victimelor şi numeroşi responsabili politici, mai ales din M5S, care acuză ASPI de proasta întreţinere a podului şi că a urmărit profitul în detrimentul siguranţei.
‘Podul Morandi‘ – după numele arhitectului care l-a conceput în anii 1960, ‘s-a prăbuşit pentru că nu mai putea să se ţină în picioare‘, a rezumat recent procurorul Genovei, Francesco Cozzi.
Procesul sau procesele care vor urma se anunţă o muncă titanică: 71 de persoane sunt vizate de anchetă, printre care şefii unor societăţi din grupul Beneton şi responsabilii diferitelor administraţii, fiind implicaţi peste 100 de avocaţi, 120 de experţi judiciari, 75 de martori şi tone de documente şi probe fizice.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
13 august 2020 - La Ordinea Zilei
Belarus: Tot mai multe lanţuri umane se formează la Minsk împotriva reprimării protestelor (13 august 2020) – foto preluat de pe www.agerpres.ro
Bătălia de la Călugăreni (13/23 august 1595)
“Izgonirea turcilor la Calugareni” (13/23 august 1595) Pictură de Theodor Aman
foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; enciclopediaromaniei.ro
Bătălia de la Călugăreni (13/23 august 1595)
Bătălia de la Călugăreni a avut loc la 13/23 august 1595. Oastea munteană din 10.000 de oameni, condusă de Mihai Viteazul, întărită cu 6.000 de ardeleni trimiși de Sigismund Báthory, a încercat să oprească oastea otomană invadatoare condusă de Sinan Pașa, al cărei obiectiv era transformarea Țării Românești în pașalâc.
Operațiunea lui Mihai nu a reușit, ea fiind urmată de ocuparea Bucureștiului de către turci și de retragerea tactică a lui Mihai în munți. Ulterior, întărit cu o armată mai mare, Mihai avea să-i îndepărteze pe otomani, învingându-i decisiv în Bătălia de la Giurgiu, la mijlocul lunii octombrie 1595.
Raportul de forțe era net favorabil oștii otomane. Nicolae Bălcescu, citând surse contemporane, arată: „Într-adevăr, armata lui [Sinan] era, cum știm, de 180 mii ostași, mai mult decât de zece ori mai mare ca a lui Mihai Vodă, care, cu toate ajutoarele ce primi din Moldova și Ardeal, d-abia se urca la 16 mii oameni și 12 tunuri”
(“Sinan-Paşa a venit cu aproape 100.000 de oameni, însă nu toţi erau soldaţi şi nu toate trupele se aflau în momentul luptei la Călugăreni. Se pare că, efectiv în luptă, au participat 30.000 – 40.000 de soldaţi.” www.historia.ro)
În ceea ce privește efectivele oștirii creștine, se poate aprecia că Mihai Viteazul a avut sub comanda sa cel mult 10.000 de militari și un parc de artilerie compus din 12 tunuri mari de câmp. Cronica oficială vorbește de 8.000 de munteni și 2.000 de unguri.
Acest raport de forțe net defavorabil aliaților explică alegerea făcută de voievod pentru terenul de la sud de Călugăreni, care era împădurit, mlăștinos, străbătut de râul Neajlov, în care deplasarea atacatorilor se putea face numai pe un singur drum, cu un punct obligatoriu de trecere peste podul îngust de peste râu.
În acest spațiu, superioritatea numerică a turcilor nu a putut fi valorificată, configurația terenului impunând atacul în valuri, fără a fi cu putință desfășurarea largă pe flancuri. Bătălia de la Călugăreni a cuprins trei faze, cu conținut, desfășurări și trăsături diferite.
Mihai Viteazul (n. 1558, Floci, Ţara Românească – d. 9/19 august 1601, Câmpia Turzii, Principatul Transilvaniei) a fost domnul Ţării Româneşti între 1593-1600. Pentru o perioadă (în 1600), a fost conducător de facto al celor trei mari ţări medievale care formează România de astăzi: Ţara Românească, Transilvania şi Moldova. Înainte de a ajunge pe tron, ca boier, a deţinut dregătoriile de bănişor de Strehaia, stolnic domnesc şi ban al Craiovei. Figura lui Mihai Viteazul a ajuns în panteonul naţional românesc după ce a fost recuperată de istoriografia românească a secolului al XIX-lea, un rol important jucându-l opul Românii supt Mihai-Voievod Viteazul al lui Nicolae Bălcescu. Astfel voievodul a ajuns un precursor important al unificării românilor, care avea să se realizeze în secolul al XX-lea, cititi mai mult pe unitischimbam.ro – (portretul de la Praga realizat de Egidius Sadeler, din anul 1601) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Situaţia înainte de bătălie
La iniţiativa domnilor muntean şi moldovean de a ieşi de sub stăpânirea Imperiului Otoman, prin acţiunile de la Bucureşti şi Iaşi, mai ales datorită distrugerilor masive produse prin atacurile devastatoare de la Giurgiu, Brăila, Hârşova, Târgul de Floci, Silistra, Putineiu, Stăneşti, Şerpăteşti, Rusciuk, ori Tighina (Bender), Chilia, Cetatea Albă şi Ismail, marele vizir Ferhad paşa porneşte cu oastea împotriva lor (27 aprilie 1595).
Prezent la Adrianopol, la 14 mai 1595, marele vizir decide transformarea Ţării Româneşti şi Moldovei în vilâyete otomane, conducători ai acestora fiind numiţi Cafer paşa (înlocuit cu Haydar paşa), pentru Boğdan (Moldova) şi Satırcı Mehmed paşa, pentru Iflâk (Ţara Românească).
Situaţia nou creată de ieşirea celor două ţări române, la care se adaugă şi Transilvania, din relaţia cu Poarta, a produs o criză alimentară la Constantinopol, unde săracii capitalei şi trupele aflate pe front încep să simtă privaţiunile.
Ferhad paşa începe construirea unui pod pentru a-şi trece armata în Ţara Românească, dar din 7 iulie 1595, mare vizir este numit octogenarul Koca Sinan paşa (pentru a patra oară), care porneşte spre Dunăre.
Mihai încearcă să împiedice trupele otomane să treacă Dunărea şi trece la ofensivă. Atacă fulgerător Nicopole unde nimiceşte o oaste formată din 1.300 de oşteni şi distruge cele o mie de vase cu care otomanii voiau să construiască un pod.
De aici un corp de oaste se îndreaptă spre Vidin, care este ars, iar altul spre Turtucaia, căreia i se distruge citadela. În urma acestei campanii, sunt transmutaţi în Ţara Românească 16.000 de creştini.
La 1/11 august Sinan paşa ajunge la Rusciuk, iar la 4/14 august începe trecerea Dunării pe un pod de vase spre Giurgiu. Pe 12/22 august 1595 cele două oşti se aflau la o distanţă mică una de alta.
Koca Sinan Paşa (n. 1520, Dibër, Albania – d. 3 aprilie 1596, Constantinopol) a fost un comandant de oşti şi om de stat otoman. S-a născut în Albania, într-o familie săracă. A fost recrutat ca ienicer de tânăr. (…) În ciuda victoriilor din această campanie, a fost demis în februarie 1595, la scurtă vreme după venirea pe tron a lui Mehmet al III-lea, fiind exilat la Malghara. În august al aceluiaşi an, a fost rechemat la post pentru a conduce campania împotriva lui Mihai Viteazul în Ţara Românească. Rezultatele dezastruoase ale campaniei, în special înfrângerea suferită în Bătălia de la Giurgiu, l-au aruncat din nou în dizgraţie, concretizată în destituirea sa din funcţia de mare vizir. Moartea neaşteptată a succesorului său, Lala Mahommed, la trei zile după numire, a fost privită ca un semn divin, iar Sinan a fost numit Mare Vizir pentru a cincea şi ultima dată. Sinan Paşa a murit pe neaşteptate pe 3 aprilie 1596, lăsând în urmă o uriaşă avere şi nici un moştenitor - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
Combatanţii
Otomanii dispuneau de o armată alcătuită din 50.000 – 60.000 de oameni, la care se adaugă personalul auxiliar, în timp ce sub comanda lui Mihai Viteazul se găseau între 10.000 şi 16.000 de oşteni, plus 12 tunuri. Alături de steagurile boierilor şi câteva unităţi ţărăneşti, domnul muntean se mai baza pe un detaşament de mercenari cazaci, precum şi pe 4.000 de maghiari şi secui, aflaţi sub comanda lui Albert Király.
Trupele ardelene au fost trimise de principele Transilvaniei, Sigismund Báthory (1581 – 1599, 1601 – 1602), în baza tratatului de la Alba Iulia (20 mai 1595), prin care, în schimbul acceptării suzeranităţii sale de către domnul muntean, acesta se obliga să-l ajute împotriva otomanilor.
Oastea lui Mihai Viteazul – pictură de Gheorghe Tattarescu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Dispunerea forţelor
Mihai a ales Călugăreni (judeţul Giurgiu), pe Neajlov, ca loc de bătălie pentru că era o zonă mlăştinoasă şi a optat pentru acest teren deoarece putea să blocheze uşor flancurile armatei otomane. Oastea munteană a fost aşezată la nordul localităţii, lângă o pădure, în timp ce patrulele ţineau sub observaţie malurile Neajlovului şi Câlniştei. Avangarda otomană era condusă de Hasan paşa, flancul drept era asigurat de Satırcı Mehmed paşa, iar cel stâng de Haydar paşa.
Prima fază a bătăliei
Prima fază a bătăliei s-a petrecut în dimineața zilei de 13 august 1595 și s-a caracterizat prin atacuri de tatonare ale celor doi adversari. În zori, cavaleria română a atacat prin surprindere cavaleria otomană din fața Călugărenilor, împingând-o peste râul Neajlov. Mihai și-a constituit dispozitivul de luptă din 10.000 de oșteni pe două linii, cu zece tunuri, pe malul nordic al râului.
Rezerva de 6.000 de oameni aflați sub comanda lui Albert Király, în rândurile căreia se aflau și oștenii secui trimiși în ajutor de principele Ardealului, a fost amplasată la distanță destul de mare, la nord-vest de Călugăreni. Această amplasare a rezervelor urmărea să facă față unui eventual atac otoman care s-ar fi produs dinspre Singureni. Pericolul s-a dovedit real, într-acolo aveau să acționeze forțele otomane ale lui Hassan Pașa, beilerbeiul Rumeliei.
După ce cavaleria sa a fost respinsă, Sinan Pașa a trimis în luptă o grupare de 12.000 de luptători. După ce i-a lăsat pe turci să treacă peste râu, Mihai Viteazul i-a supus unui puternic bombardament de artilerie, după care i-a atacat în forță, alungându-i la sud de Neajlov. Prima fază a bătăliei s-a încheiat în favoarea românilor.
Bătălia de la Călugăreni (13/23 august 1595) – foto preluat de pe enciclopediaromaniei.ro
A doua fază a bătăliei
A doua fază a bătăliei a început la prânz. Sinan Pașa, conducătorul oștii otomane, a hotărât să înceapa atacul împotriva românilor cu toate forțele de care dispunea. Ienicerii au atacat frontal peste pod, în timp ce o grupare comandată de Mehmet Satârgi Pașa (cel care trebuia să fie numit beilerbei al Țării Românești) a efectuat o manevră de învăluire prin est.
În același timp, beilerbeiul Rumeliei, Hassan Pașa, a efectuat o manevră largă de învăluire prin vest, trecând peste Neajlov pe podul din Singureni. Lovitura ienicerilor a fost extrem de puternică. Pentru a lărgi frontul de atac, ienicerii au folosit, pe lângă podul deja existent, și bușteni și scânduri așezate peste mlaștină.
Artileria, archebuzierii și infanteria română au reușit să oprească atacul. În același timp însă, spahiii din flancul drept al otomanilor au trecut râul printr-un vad și au amenințat întreaga aripă stângă a românilor. Atacat cu putere frontal și din flanc, Mihai a ordonat retragerea eșalonului întâi către rezervele din spatele Călugărenilor, din cauza presiunii inamicului românii fiind nevoiți să abandoneze tunurile. După ce s-a terminat retragerea și toate trupele române s-au reunit, înaintarea turcilor a fost oprită.
Bătălia de la Călugăreni (13/23 august 1595) – Cele trei faze – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
A treia fază a bătăliei
„În acel loc, în dosul satului Călugăreni, are loc contraatacul lui Mihai în față, ajutat în flanc de Albert Kiraly (turcii fuseseră prinși ca într-un clește).”
Ultima fază a bătăliei s-a desfășurat în după-amiaza aceleiași zile și s-a materializat într-o puternică ofensivă a românilor. Înaintea de începerea atacului, căpitanul Cocea și oamenii lui s-au reîntors dintr-o misiune de recunoaștere, voievodul român având la dispoziție un număr de soldați odihniți, care nu participaseră încă la luptă.
Mihai Viteazul a hotărât să execute un puternic contraatac, o lovitură combinată frontală și o manevră de învăluire pe flancul stâng al inamicului. Satîrgi Pașa a fost respins de către ieniceri. Otomanii au fost înghesuiți într-un spațiu foarte îngust din nordul Neajlovului, având podul în spate ca singură cale de retragere.
Contraatacul s-a prelungit până la pod, toate tunurile au fost recuperate, iar focul artileriștilor români și al archebuzierilor a provocat pierderi foarte grele turcilor. Încercând să stabilizeze situația, Sinan Pașa a înaintat în fruntea trupelor de elită. Retragerea turcilor în fața atacurilor continui ale românilor s-a transformat în debandadă în momentul în care detașamentul de 400 de călăreți ai căpitanului Miron Alexandru Cocea a atacat spatele armatei otomane și tabăra aflată lângă satul Hulubești.
În deruta care a cuprins armata otomană, valul fugarilor a antrenat și garda lui Sinan Pașa și pe marele vizir, care a fost aruncat în mlaștină, de unde a fost salvat de un credincios al său. Doar apariția forțelor lui Hasan Pașa în flancul drept al românilor i-a ferit pe otomani de dezastru. Mihai Viteazul a întrerupt urmărirea fugarilor și și-a concentrat atacul cu atâta împetuozitate împotriva noilor intrați în luptă, încât Hasan Pașa, cuprins de panică, a părăsit în fugă, în fruntea călăreților săi câmpul de luptă.
Mihai Viteazul alungând pe Sinan Pașa – desen de Apcar Baltazar – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Momentul decisiv al luptei este prezentat de cronicarul Baltazar Walter:
„Era nevoie neapărat în clipa aceea de o acţiune eroică de ispravă măreaţă care să cutremure inimile păgânilor şi să le înalţe pe ale creştinilor. Atunci mărinimosul Io Mihai, invocând ocrotirea salvatoare a Mântuitorului, a smuls o secure sau suliţă ostăşească şi pătrunzând el însuşi în şirurile sălbatice ale duşmanilor străpunge pe un stegar al armatei, taie în bucăţi cu sabia o altă căpetenie şi luptând bărbăteşte se întoarce nevătămat.
În acest timp, comandantul de oaste Király Albert, adunând pe rând pe ai săi, slobozeşte două tunuri în mijlocul celei mai dese grupări a duşmanului, deschizând o mare spărtură pe care ienicerii se străduiesc în zadar să o împlinească cu focurile lor de puşcă, pentru că de îndată două sute de unguri şi tot atâţia pedestraşi cazaci, cu comandantul lor Cocea, năvălind cu furie, strică rândurile, aştern la pământ şi taie oştile turcilor, pe când din spate şi din coastă îi loveşte cu bărbăţie domnul cu ai săi, făcându-se aşa mare învălmăşeală, încât până în seară au fost redobândite cele 11 tunuri şi, în fugă, erau mânaţi spre tabără ca vitele.
În această învălmăşeală ce seamănă a fugă, Sinan-Paşa în partea din faţă a taberei cade de pe podul râului Neajlov, pierde doi dinţi şi se rostogoleşte fericit scăpând cu viaţă”
preluat de pe www.istorie-pe-scurt.ro
În raportul către marele duce al Florenţei, Ferdinando de Medici, Mihai Viteazul prezenta faptele astfel:
„[...] Plecai inimos să-l întâlnesc [pe Sinan] cu acei puţini oameni ce-i aveam, şi când ajunsei la Calugăreni, aflai că toţi sunt gata de luptă, deci eu, chemând numele lui Dumnezeu, mă încăierai cu ei într-o bătălie, în aşa fel că ţinu toata ziua, unde făcui mare pagubă turcilor, spre ruşinea lui Sinan-Paşa, căci în lupta aceea însuşi Sinan paşa se prăvăli de pe cal într-o mlaştină foarte întinsă, de unde cu mare greutate fu scos [...]
Şi după ce Sinan a îndurat o aşa batjocură de la noi, se mânie foarte, şi aşa se hotărî să pornească cu toţi ai săi asupra noastră. Deci eu văzând că nu voi putea ţine piept, venii la Târgovişte [...]aşa că în acea bătălie au fost omorâţi patru paşi şi şapte sângeaci şi am caştigat cincisprezece tunuri şi un steag verde al Profetului Mahomed, mult preţuit de dânşii şi foarte respectat”.
preluat de pe www.istorie-pe-scurt.ro
Nicolae Bălcescu descrie bătălia:„Bătrânul Sinan fu călcatâ în picioarele cailor“
„Drumul care merge de la Giurgiu spre Bucureşti trece printr‑o câmpie şeasă şi deschisă, afară numai dintr‑un loc, două poştii departe de această capitală, unde el se află strâns şi închis între nişte dealuri păduroase. Între aceste dealuri este o vale largă numai de un pătrar de milă, acoperită de crâng, pe care gârla Neajlovului ce o îneacă şi pâraiele ce se scurg din dealuri o prefac într‑o baltă plină de nămol şi mocirlă. Drumul acolo trece în lungul acelei văi, parte pre o şosea de pământ, parte pre un pod de lemn, care amândouă sunt aşa de strâmte, încât d‑abia poate cuprinde un car în lărgimea lor.
Această strâmtoare, ce locuitorii numesc Vadul Călugărenilor, fu aleasă de Mihai‑Vodă spre a sluji de Termopile românilor. (…) Mihai‑Vodă vru a se folosi de poziţia şi strâmtoarea Vadului Călugărenilor, în care nu se putea destinde în front mai mult de 12 mii oameni, ca să facă mulţimea turcilor nefolositoare. (…) Dar Sinan, vrând a înainta spre Bucureşti, era nevoit a trece pe la Călugăreni (…) Într‑adevăr, armata lui era, cum ştim, de 180 mii ostaşi, mai mult decât de zece ori mai mare ca a lui Mihai Vodă, care, cu toate ajutoarele ce primi din Moldova şi Ardeal, d‑abia se urca la 16 mii oameni şi 12 tunuri. (…)
În sfârşit, soarele veni să lumineze această mare zi de miercuri 13/23 august. (…) Mihai trece podul în capul a opt mii ostaşi şi se lasă cu furie asupra osmanlâilor, în vreme ce focul iute şi bine ţinut al puşcaşilor din pădure şi al tunurilor pustieşte armata turcească. (…) Vrăjmaşii, ajutaţi de poziţie, de numărul lor şi de maşinile de război, îşi vin curând în sine şi încep a se lupta cu tărie. (…) După mai multe ceasuri, Sinan desperat de puţinul spor ce a dobândit pân‑atunci, îşi îngloti oştile, strânse pe lângă sine pe toţi paşii şi căpeteniile, îi inimează şi, în capul unei coloane îngrozitoare, făcu o năvală mare şi izbuti a împinge pe ai noştri cu un pătrar de mil înapoi, şi chiar până în tabăra lor, luându‑le şi toată artileria.
Mihai, fără a pierde inima din această neizbândă, îşi culege puterile şi din nou dă năvală asupra turcilor. (…) Dar vrăjmaşul se băte cu inimă, îşi împroaspătă adesea oştile, aceea ce nu pot face ai noştri, şi îi reîmping îndărăt. De trei ori românii împinseră şi prăvăliră pe turci şi de trei ori fură respinşi înapoi. (…)
Soarele acum căta spre asfinţit;românii se luptaseră cu eroism, dar, osteniţi de o luptă lungă şi nepotrivită, ei se plecară numărului celui prea covârşitor al duşmanului;bătălia se putea acum privi ca pierdută de dânşii, dacă vreo împregiurare nu‑i va ajuta şi vreo soartă mai blândă nu le va străluci. Mihai, liniştit şi trufaş în primejdie, mai are încă o nădejde. El trimisesă de dimineaţă să cheme lângă dânsul o ceată de pedestrime ce se afla departe de tabără (…)
Acest ajutor însă, ce ai noştri şi‑l închipuia tare, nu era decât o ceată de trei sute pedestraşi cu puşti din Ardeal. Mihai, fără a pierde vreme, căută a se folosi de acest neînsemnat ajutor şi de reîmbărbătarea oştilor sale, ca să smulgă biruinţa de la vrăjmaş. El îşi preumblă privirea pe câmpul bătăliei, vede mişcările turcilor şi după dânsele îşi pregăteşte pe ale sale. Sinan‑Paşa, văzând retragerea românilor, luase inimă şi vrea a‑i desface şi a‑i răşchira de tot. Spre acest sfârşit, în capul rezervei sale, el umbla a trece podul spre a izbi pe ai noştri în frunte, în vreme ce Hassan‑Paşa cu Mihnea Vodă, din porunca lui, alerga prin pădure să‑i lovească pe la spate.
Mihai atunci se aşează cu ceata de curând sosită la capul podului, spre a întâmpina pre Sinan, trimite pre căpitanul Cocea cu două sute unguri şi alţi atâţia cazaci pedeştri ca să ia pe vrăjmaş pe la spate, şi Albert Kiraly aşeză cele două tunuri, ce redobândise de la turci, într‑o bună poziţie şi stă gata a trăsni pe duşman de ar îndrăzni a trece podul.
Sfârşind aceste pregătiri, Mihai cugetă întru inima sa că împrejurarea cere neapărat vreo faptă eroică, spre a descuraja pe turci şi a îmbărbăta pe ai săi (…) şi smulgând o secure ostăşească, se aruncă în coloana vrăjmaşă ce‑l ameninţă mai de aproape, doboară pe toţi cei ce se încearcă a‑i sta împotrivă, ajunge pe Caraiman‑Paşa, îi zboară capul, izbeşte şi pe alte capete din vrăjmaşi şi, făcând minuni de vitejie, se întoarce la ai săi plin de trofee şi fără a fi rănit.(…)
Sinan, văzând aceasta, spre a da curaj la ai săi, ia ofensiva şi trece podul. Dar deodată se vede oprit în faţă de Mihai ca de un zid de piatră tare, în dos izbit cu o furie înfocată de căpitanul Cocea, şi în coastă trăsnit de tunurile aşezate pe deal de Albert Kiraly, care, bătând în mulţimea îndesită a turcilor, le găureşte rândurile şi le pustieşte toată aripa dreaptă, punându‑i pe fugă. (…)
În zadar Sinan mustra pe ostaşii ce fugea, acum cu cuvinte ocărâtoare, acum bătându‑i cu măciuca sa înfierată, silind în tot chipul a‑i pune în rânduială şi a‑i întoarce la bătaie. (…) La capul acestui pod sta îmbulzite în neorânduială artileria, cavaleria, pedestrimea, împingându‑se spre a trece care de care mai înainte;dar, văzând că toţi nu pot încăpea pe dânsul, mulţi din turci sunt siliţi a se arunca în baltă, unde îşi aflară moartea. (…)
Bătrânul Sinan însuşi, târât de ai săi şi în graba fugei sale, fu călcat în picioarele cailor şi apoi, împins de suliţa unui ostaş român, căzu călare după pod în baltă cu atâta repeziciune, încât, izbindu‑se de pod, îşi pierdu chiulaful şi feregeaua şi doi dinţi ce singuri se mai afla în gura lui. El era p‑aci să piară sau să cază în mâinile românilor, dacă, din norocirea lui, un voinic soldat din oştile Rumeliei, anume Hassan, nu s‑ar fi aruncat după dânsul ca să‑l scape şi, lăsându‑i calul înnămolit în lut, pe umeri îl scoase de acolo şi îl duse în tabără. (…)
Vestea morţii vizirului se împrăştie între turci, şi cei ce se mai împotriveau deteră şi ei dosul. (…) Hassan‑Paşa şi Mihnea‑Vodă, ce venea să încunjure pe ai noştri, aflând că Sinan a pierit şi că oastea lui e biruită, se trag îndărăt spre tabără. Într‑acel minut, Mihai (…) alerga într‑o parte şi într‑alta prin tabăra turcească, căutând pe Sinan, când, văzând de departe pe Hassan‑Paşa, se luă după dânsul strigându‑i să stea de e viteaz, să se lupte cu dânsul piept la piept, şi când de când era să‑l şi ajungă cu paloşul.
Dar Hassan‑Paşa fugea înspăimântat şi nu se putea ţine pe picioare de groază. El merse de‑şi ascunse ruşinea într‑un crâng spinos, de unde d‑abia a doua zi îndrăzni să iasă la ai săi.
Noaptea opri măcelărirea armatei musulmane şi o păzi d‑a fi cu totul zdrobită şi risipită. Românii se întoarseră triumfători în tabăra lor, încărcaţi cu prăzi bogate. Pe lângă tunurile lor ce şi le redobândiră, alte patru tunuri mari d‑ale duşmanului, cai mulţi şi mai multe steaguri, între care steagul cel verde şi sfânt al proorocului, fură trofeele acestei strălucite zile“.
(Fragment din „Românii supt Mihai Voievod Viteazul“) preluat de pe www.historia.ro
Bătălia de la Călugăreni (13/23 august 1595) – foto preluat de pe www.historia.ro
Urmările bătăliei
Un număr de 7.000 de otomani au căzut pe câmpul de luptă, iar tunurile acestora și un steag verde al profetului au căzut în mâinile românilor. Prin atacul de la Călugăreni, Mihai reușise să atingă unele obiective: a provocat pierderi importante dușmanului, l-a demoralizat și întârziat înaintarea turcilor, câștigând timpul necesar pentru concentrarea forțelor antiotomane. Cu toate acestea, deși întârziată, înaintarea turcilor către București nu a fost oprită.
Într-un consiliu de război, Mihai Viteazul a hotărât să se retragă către munți, unde avea să aștepte ajutoare din Transilvania și Moldova. Retragerea s-a executat noaptea, aplicându-se o stratagemă care a ținut sub tensiune tot timpul armata otomană. O cronică otomană a consemnat că românii au „aprins focuri … și au mânat cu steagurile o cireadă de bivoli cu țipete și zgomote” și de asemenea au provocat explozii. Dimineată, când marele vizir a vrut să reia atacul, a văzut că armata română se retrăsese. După ce s-a retras prin Târgoviște, de unde a luat toate lucrurile de valoare, armata lui Mihai Viteazul s-a oprit în tabăra de la Stoenești, de lângă pasul Bran-Rucăr, unde a ocupat o poziție avantajoasă de apărare.
În acest timp s-a produs intervenția militară a Poloniei în Moldova, domnitorul Ștefan Răzvan, unul dintre cei mai credincioși aliați ai lui Mihai, a fost alungat de pe tron de Ieremia Movilă. Pe parcursul întregului an 1595, situația politică din Moldova a rămas neclară, aici existând de facto doi domnitori: Ieremia Movilă pe tron și Ștefan Răzvan cu oastea lui, retras mai întâi la Trotuș și mai apoi în Muntenia.
După pierderile suferite la Călugăreni, reorganizându-și oastea, Sinan Pașa a înaintat prudent către București. Cum intenția lui era să transforme Țara Românească în pașalâc, odată ajuns în București, Sinan a stabilit cartierul general la mănăstirea Radu Vodă și l-a numit pe Satîrgi Mehmed Pașa beilerbei, dându-i sub comandă o garnizoană puternică de 10.000 de oameni, și ordine să construiască o palancă cu șanțuri de apărare și valuri din pământ întărit cu bârne și cu căptușeală din lemn.
După acest moment, Sinan Pașa s-a îndreptat către Târgoviște, unde a ajuns în primele zile ale lui septembrie. Și aici a ordonat construirea unor întăriri din pământ, apărate de 1.500 de oameni și 30 de tunuri. Grosul armatei turcești s-a îndreptat către Stoenești. Aici, otomanii au ocupat o poziție în fața armatei lui Mihai.
Din prudență, dar și datorită altor factori, (condițiile foarte grele de teren, pierderile mari suferite până în acel moment, lipsa ajutorului din partea tătarilor, cât și datorită faptului că numeroși otomani s-au împrăștiat după pradă), Sinan Pașa nu a atacat.
La sfârșitul lui septembrie, Sigismund Báthory, principele Transilvaniei, a pornit în ajutorul aliatului său cu 13.200 de mercenari, 8.000 de secui, 1.500 de germani trimiși de arhiducele Maximilian și 300 de călăreți din Toscana.
Aceste forțe reunite au început în octombrie înaintarea împotriva otomanilor, care au fost înfrânți la Târgoviște (6-8 octombrie), București (12 octombrie), și în Bătălia de la Giurgiu (15-20 octombrie).
„„Bătălia de la Călugăreni rămâne un episod semnificativ, dar nu decisiv, din marea confruntare dintre creştini şi otomani, înscrisă sub semnul Ligii Sfinte şi trecută în cadrul Războiului de 15 ani. Ea nu a fost o victorie hotărâtoare a lui Mihai Viteazul şi a glorioşilor români – cum se mai spune uneori – ci o victorie de moment a creştinilor, care se aliaseră tocmai ca să dea o replică turcilor. Dacă termenul de victorie pare prea puternic, se poate vorbi de o replică creştină demnă şi fermă, cu mari pierderi pentru otomani, rămaşi dezorientaţi la finele bătăliei””
cititi despre Bătălia de la Călugăreni (13/23 august 1595) si pe: en.wikipedia.org
cititi si:
- Mihai Viteazul (1558 – 1601)
- Bătălia de la Guruslău (3 august 1601)
- Sfântul Voievod Ştefan cel Mare (1433 – 1504)
Calendar Ortodox 13 august 2024
articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro; basilica.ro; ro.orthodoxwiki.org
(articol in curs de editare)
Calendar Ortodox 13 august 2024
† Odovania praznicului Schimbării la Față a Domnului;
† Mutarea moaștelor Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul;
† Sf. Cuv. Dorotei și Dositei din Gaza
Sinaxar 13 August
Odovania praznicului Schimbării la Față a Domnului – Termenul odovanie provine din limba slavonă și înseamnă sfârșit, încheiere. În Biserica Ortodoxă durata serbării praznicelor împărătești este de o zi, cu excepția Sărbătorii Învierii Domnului care ține trei zile de-a rândul. Însă, pentru pregătirea sufletească a credincioșilor, toate sărbătorile împărătești sunt precedate de un timp de pregătire numit preserbare, înainte-serbare sau înainte-prăznuire.
De asemenea, sărbătorile împărătești au și o perioadă de continuare sau prelungire a serbării, numită după-serbare sau după-prăznuire. Prima zi a înainte-serbării se numește începutul sărbătoririi, iar ultima zi a după-serbării se numește, cu un termen slavon, odovania, adică sfârșitul, dezlegarea sau încheierea sărbătorii.
Obiceiul de a prelungi sărbătorile mari pe anumite perioade e moștenit în cultul ortodox din cel al Vechiului Testament; în creștinism, prima manifestare de acest fel este menționată de istorie în vremea sfântului împărat Constantin cel Mare, cu prilejul festivităților sfințirii basilicilor din Ierusalim și din Tir (13 sept. 335), sfințire care se serba în fiecare an, câte șapte zile de-a rândul.
În aceasta luna, în ziua a treisprezecea, pomenirea mutarii moastelor Preacuviosului Parintelui nostru Maxim Marturisitorul.
Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul (cca. 580-662) – foto preluat de pe doxologia.ro
Sfântul Maxim a trait pe vremea raucredinciosului împarat Constans al II-lea Pogonatul (641 – 668), nepotul lui Iraclie, si era filozof desavârsit.
Împodobindu-se cu întelepciunea, toate avutiile sale lasându-le fratelui sau, s-a facut monah. Iar vazând cum crestea eresul monotelitilor (adica al celor ce marturisesc o singura voie în Domnul nostru Iisus Hristos), s-a aprins de dumnezeiasca râvna, si s-a dus la Roma, unde a înduplecat pe Sfântul Martin, papa Romei, ca sa adune un Sinod local, si sa-i anatematizeze pe cei care cugetau acel eres, împreuna si pe începatorul lui.
Si a alcatuit Sfântul Martin si carti împotriva acelui eres. Iar împaratul fiind înstiintat de aceasta, a trimis ca sa-l aduca în cetatea Constantinopolului, si l-a înfatisat înaintea judecatii sale. Iar sfântul pe ereticii ce se adunasera acolo i-a rusinat cu cuvântul adevarului pe toti biruindu-i.
Dupa aceasta a fost izgonit în Tracia, taindu-i-se mâna dreapta si limba. De acolo, împreuna cu doi ucenici ai sai a fost trimis în partile Laziei, însa si acolo cu Duhul lui Dumnezeu marturisea si scria; fiindca se spune ca dupa taierea limbii i s-a facut cu minune dumnezeiasca limba la loc si a vorbit curat cât a trait. Apoi, la adânca batrâneti, s-a dus catre Domnul. Iar pomenirea lui se face în ziua de 21 ianuarie.
cititi mai mult despre Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul pe unitischimbam.ro
Tot în aceasta zi, pomenirea celei de-a pururea si a tot fericitei împaratese Irina, ctitora a cinstitei Manastiri a Pantocratorului Mântuitorului Hristos, care primind sfântul si îngerescul chip s-a numit Xenia monahia (†1134).
Sfânta Irina s-a nascut la sfârsitul secolului al XI-lea si a fost fiica regelui Ladislau al Ungariei. La vârsta de 18 ani a venit la Constantinopol ca sotie a imparatului Ioan al II-lea (1105), fiul împaratului Alexis I Comnenul, cu care a avut opt copii.
Sfânta Irina a fost ctitora Manastirii Pantocrator (Muntele Athos), unde a si fost îmnormântata la moartea sa (1134), dupa ce s-a facut monahie sub numele de Xenia.
Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Dositei ascultatorul (Secolul al VI-lea).
Sfântul Cuvios Dositei (Secolul al VI-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro
Acesta a sihastrit în chinovia Avei Serida, ce era sub povatuirea Sfântului Dorotei, si care cu pace s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului si purtatorului de Dumnezeu Parintele nostru Dorotei de Gaza (Secolul al VI-lea).
Sfântul Cuvios Dorotei din Gaza (Secolul al VI-lea) frescă de la Mănăstirea Cuviosului Luca, Grecia – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
Acesta mai înainte a sihastrit în chinovia Avei Serida, aproape de Gaza; iar mai în urma si-a întemeiat manastirea sa, dupa savârsirea lui Ava Ioan, caruia îi ziceau “proorocul”, si a ispravit tacerea cea desavârsita a marelui Varsanufie, si care cu pace s-a savârsit.
Viata sfântului Dorotei pe larg, dupa Sinaxarul parintelui Macarie de la Simonos-Petras (Muntele Atos).
Scrisorile dushnicesti ale avilor Varsanufie si Ioan, in Filocalia româneasca.
Cuviosul și de-Dumnezeu-purtătorul părintele nostru Dorotei din Gaza (cunoscut și ca Avva Dorotei în Filocalie) a fost un călugăr și stareț care a trăit în secolul al VI-lea în Palestina. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 13 august în tradiția greacă[1] și românească și la 5 iunie în tradiția slavă.
Sfântul Cuvios Dorotei din Gaza (Secolul al VI-lea) frescă de la Mănăstirea Dionisiu – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
Cuviosul Dorotei s-a născut în Antiohia, în sânul unei familii creștine înstărite. A primit o bună educație, atât creștinească cât și în științele profane.
Lepădând din tinerețe lumea, Dorotei a intrat în mănăstirea avei Serida de lângă Gaza, punându-se sub ascultarea bătrânilor Varsanufie și Ioan, cărora le încredința toate gândurile sale prin scrisori sau întâlniri directe[3].
După ce a avut diferite ascultări în mănăstire (precum păzirea porții mănăstirii sau primirea oaspeților), Dorotei a devenit mai apoi slujitorul avei Ioan Proorocul.
Cum Dorotei avea și studii medicale, avva Serida i-a încredințat organizarea și dirijarea bolniței (infirmeriei) mănăstirii, care a fost construită cu darurile generoase ale fratelui său după trup.
Mai târziu, când a devenit monah încercat, lui Dorotei i s-a încredințat, la rândul lui, formarea duhovnicească a tânărului Dositei, care a și ajuns la desăvârșire înainte de a-și da duhul în mâinile Domnului.
După moartea avei Ioan Proorocul și a starețului Serida, și după ce sfântul Varsanufie s-a închis cu totul, încât nu mai vedea și nu mai comunica cu nimeni, sfântul Dorotei a întemeiat propria sa mănăstire, situată în Cezareea Palestinei, între Gaza și Maiuma.
Aici și-a condus discipolii după îndemnurile primite de la părinții săi duhovnicești, sfinții Varsanufie și Ioan, cu delicatețe, discernământ și dragoste, insistând pe lepădarea voii proprii și pe smerenie, mai mult decât pe ostenelile trupești.
Aici ucenicii săi au adunat Învățăturile Duhovnicești care au devenit în timp una din lucrările fundamentale pentru viața monastică ortodoxă.
Scrierile sale fac parte din Filocalie, și ele sunt singura mărturie concretă rămasă peste veacuri de la sfântul Dorotei, pentru că nu se cunoaște cu exactitate când a murit, unde a fost înmormântat și unde sunt moaștele sale.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Evdochia împarateasa, care cu pace s-a savârsit (†460).
Sf. Evdochia Împărăteasa (icoană din sec. X, Constantinopol) – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
Dreptcredincioasa Evdochia sau Eudoxia (către 400 – †460) a fost o împărăteasă a Orientului, instruită, soție a împăratului Teodosie al II-lea. Numele său adevărat era de Atenais (Athenais), dar primește la botez numele de Aelia Licinia Eudocia. Evdochia este mama lui Licinia Eudoxia, soția împăratului Occidentului, Valentinian al III-lea. Pomenirea ei în Biserica Ortodoxă se face la 13 august.
Fiică a filosofului și retorului atenian Leontias, Evdochia a primit o educație aleasă. Făcându-se protejată a Pulcheriei, sora împăratului Teodosie al II-lea, Evdochia este primită la curtea imperială, unde este admirată de toți pentru eleganța și înțelepciunea ei. După ce a fost botezată de patriarhul Atic (prăznuit la 8 ianuarie), Evdochia devine soția împăratului Teodosie al II-lea la 7 iunie 421, moment în care și devine împărăteasă a Orientului, pentru ca în 423 să fie proclamată Augustă.
În anul 438 Evdochia face un pelerinaj la Ierusalim, la recomandarea sfintei Melania Romana (prăznuită la 31 decembrie), cu care a simpatizat la Constantinopol și pe care o consideră ca pe o mamă duhovnicească. La Ierusalim Evdochia participă la târnosirea primei biserici închinate sfântului Ștefan, întâiul-mucenic, de către sfântul Chiril al Alexandriei, urmată a doua zi de târnosirea altor altare și biserici pe Muntele Măslinilor. Din acest pelerinaj la Ierusalim, Evdochia aduce la Constantinopol părți din moaștele întâi-mucenicului Ștefan.
Câțiva ani mai târziu, în 442, împărăteasa Evdochia este acuzată pe nedrept de infidelitate și este exilată în Palestina, unde rămâne până la sfârșitul zilelor ei, în 460. Aici ea construiește mai multe biserici și încurajează dezvoltarea pelerinajelor. Fiind o mare admiratoare a vieții monastice, și în particular a sfântului Eftimie cel Mare (prăznuit la 20 ianuarie), Evdochia construiește și în apropierea lavrei, numit mai apoi „Turnul Evdochiei”.
În anii tulburi de după Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon, când monahii din Palestina erau împărțiți în privința recunoașterii canonicității sfântului Iuvenalie (prăznuit la 2 iulie), Evdochia se sfătuiește cu sfântul Simeon Stâlpnicul în această privință; acesta i-ar fi răspuns: „Îl ai acolo pe Eftimie teoforul. Urmează învățăturilor lui și te vei mântui”. Astfel ea s-a alăturat grupului ortodox și a adormit cu pace la anul 460. Trupul său a fost mai apoi mutat în Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol.
Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului Parintelui nostru Serida, egumenul Manastirii din Gaza care cu pace s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Coronat, care de sabie s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Tihon de Zadonsk, episcop de Voronej (1724 – 1783) .
Sfântul Tihon din Zadonsk, episcop al Voronejului (1724 – 1783) – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
Cel întru sfinți părintele nostru Tihon din Zadonsk (1724-1783) este un episcop și teolog important în Biserica Ortodoxă Rusă, unde este supranumit Hrisostomul Rusiei. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 13 august, iar aflarea moaștelor sale este prăznuită la 14 mai.
Sfântul Tihon din Zadonsk s-a născut în anul 1724 în Rusia, din părinți creștini. A primit la naștere numele de Timotei. Din cauza morții tatălui său, diaconul Savelie Chirilov, familia pierde susținerea materială. Acesta va fi motivul pentru care Domnica, mama sa, va fi la un pas de a-l da pe Tihon spre creștere unui vizitiu.
A absolvit seminarul în anul 1754, într-o vreme în care teologia scolastică era la modă. Va fi profesor de retorică în seminar, din anul 1754 până în 1758, anul când intră în monahism, primind numele de Tihon. Devine arhimandrit și egumen al Mânăstirii Jelticov, episcop-vicar al Novgorodului pentru un an de zile și din 1763 episcop de Voronej și Eletk pentru vreme de patru ani și jumătate.
În această calitate, luptă împotriva ereticilor, păgânismului, dezvoltă învățământul din zona în care păstorea și se îngrijește să aibă în eparhia sa preoți competenți.
Decide să se retragă în singurătate în anul 1769, la Mânăstirea Bogoroditk din Zadonsk. Aici, se adâncește în rugăciune și viață ascetică, încât de multe ori a fost văzut cu chipul strălucind, în extaz duhovnicesc.
Sfântul Tihon de Zadonsk a trecut la cele veșnice pe 13 august 1783. A fost înmormântat într-o criptă de sub altarul Mânăstirii Bogoroditk. A fost trecut în rândul sfinților de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, pe 25 mai 1861.
Scrieri
Cuvânt al Sf. Tihon din Zadonsk
Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi! Luați jugul Meu asupra voastră și vă învățați de la Mine că sunt blând și smerit cu inima, și veți afla odihnă sufletelor voastre.(Matei 11, 28)
Astfel ne cheamă la sine Hristos, făgăduind preadulce odihnă sufletelor noastre. Ca și cum ne-ar spune: “O, păcătoși sărmani și osteniți de deșertăciunile lumii, destul v-ați obosit împovărându-vă cu gânduri, planuri, năzuințe și griji și întristări lumești. Nicăieri nu veți găsi adevărata odihnă și fericire aflarea de Mine. Ori încotro v-ați întoarce, nicăieri nu veți afla adevărat folos. În afara Mea, pretudindeni vă întâmpină nevoia și răul. Bogăția, cinstea, slava și desfătarea lumii acesteia pe care le căutați, mai mult vă apasă decât vă ușurează, mai mult vă ostenesc decât vă odihnesc.
Căutați binele? Tot binele este la Mine și de la Mine vine. Căutați fericirea? Nu este nicăieri în afara Mea. Căutați frumusețe? Ce este mai frumos decât Mine și în afară de Mine? Căutați noblețe? Cine este mai nobil decât Fiul lui Dumnezeu? Căutați lucruri înalte? Cine este mai înalt decât Împăratul Cerurilor? Căutați slavă? Cine este mai slăvit decât Mine? Căutați bogăție? La Mine și în mâna Mea este toată bogăția cea nestricăcioasă. Căutați înțelepciune? Eu sunt Înțelepciunea lui Dumnezeu. Căutați prietenie? Cine este mai plăcut și mai iubitor decât Mine care mi-am pus sufletul pentru toți? Căutați ajutor și ocrotire? Cine vă va ajuta și vă va ocroti, dacă nu Eu? Căutați doctor? Cine vă va vindeca dacă nu Eu, doctorul sufletelor și al trupurilor? Căutați desfătare, veselie și bucurie? Cine vă va desfăta și vă va veseli dacă nu Eu? Căutați tihnă și pace? Eu sunt pacea și odihna sufletului și nicăieri nu le veți găsi decât numai la Mine. Doriți lumină? Eu sunt Lumina lumii și oricine îmi urmează Mie nu va umbla întru întuneric. Vreți să veniți la Dumnezeu, nu vreți să vă amăgiți și să vă rătăciți, nu vreți să muriți și să trăiți în veci. Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nu îndrăzniți să vă apropiați de mine? De cine poate fi mai lesne să vă apropiați? Pe toți îi chem și îi primesc: veniți la Mine. Vă temeți să cereți? Cine a cerut de la Mine cu credință și Eu nu i-am dat? Păcatele vă opresc să veniți la Mine? Eu pentru păcătoși mi-am pus sufletul. Mulțimea păcatelor vă tulbură? Milostivirea Mea covârșește toate păcatele întregii lumi. Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi!”
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.