Obiceiuri de vară – Târgul la români
Grup de țărani lângă un scrânciob – Atelier Adler (Orăștie / Broos / Szászváros), 01 ian 1910 – 31 dec 1940, Moldova (Scrânciobul era acționat de oameni și constituia elementul de forță al târgurilor. Grupul de țărani privește către aparatul de fotografiat – imortalizarea momentului constituia dovada participării la petrecere, la fel ca și prezența cobzarului.)
foto preluat de pe arhiva.muzeultaranuluiroman.ro
articole preluate de pe: azm.gov.ro; www.facebook.com/MuzeulTaranului

Tineri în scrânciob – - Autor necunoscut, 01 ian 1880 – 11 dec 1956, Transilvania
Tineri în jurul unui scrânciob. Unii sunt așezați, așteptând să pornească, alții își așteaptă rândul. Județul Bistrița-Năsăud, localitatea Ghinda (conform fișei contact) sau Jelna (conform registrului) – foto preluat de pe arhiva.muzeultaranuluiroman.ro
Obiceiuri de vară – Târgul la români

Sursa foto: Arhiva de Imagine MȚR – Colecția MAP | Târg, Câmpulung, Județul Argeș, 1880-1940 (MAP-411) – foto preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului
Târgurile erau așezate în locuri bine alese, fie la vadurile râurilor, fie la răspântie de drumuri.
Multe dintre ele se desfășurau pe locul unor foste comunități, dispărute în negura vremurilor.
Târgurile aveau mare importanță etnografică, pentru că ele făceau posibilă întâlnirea și căsătoria tinerilor din zone altfel îndepărtate.
Fetele și flăcăii veneau la eveniment, se cunoșteau, intrau în vorbă.
De aici până la căsătorie nu mai era decât un pas.
Se evitau astfel, încrucișările între rude apropiate, aducătoare de nenorociri, în tradiția populară.

Sursa foto: Arhiva de Imagine MȚR – Colecția Kiruleanu | Târg de oale, sat Hălmagiu, judetul Arad, 1890-1960 (K-1613) – foto preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului
Târgul de fete de pe Muntele Găina

Sursa foto: Arhiva de Imagine MȚR – Colecția Claudia Mihăilescu | Fată cu tulnic la Târgul Fetelor, Muntele Găina, 1943 (MC-6) – foto preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului
Acesta datează de aproximativ două secole, prima atestare documentară fiind din anul 1816.
Conform tradiției, acesta are loc în cel mai apropiat sfârșit de săptămână de ziua Sfântului Ilie, care este sărbătorit în 20 iulie.
Pe vremuri, târgul începea cu doi delegați, din partea moților din Vidra de Sus și doi delegați din partea crișenilor din Bulzești (sate aflate la baza muntelui) care trăgeau o linie de despărțire între moși și crișeni.
Ritualul începea sâmbăta seara, când se adunau feciorii. Peste noapte, tinerii cântau și beau țuică.
În zori, apăreau fetele și nevestele și toată petrecerea se muta pe creasta Găina.
Dansul era obligatoriu astfel ca flăcăii să vadă că fata nu șchioapătă.
Nici negoțul nu era neglijat.
Negustorii vindeau cireșe și miere, rachiu, ciubere sau oale smălțuite.
Momentul cel mai important îl reprezenta ”târguirea” fetelor.
Fetele care luau parte la târg se pregăteau ani întregi, pentru că se cerea să ia cu ele și zestrea.
Părinții puneau pe masă plăcintă, găini fripte, pălincă, iar tatăl băiatului se înfățișa și începeau ”negocierile”.
După ce cădeau la înțelegere, fata era invitată la joc și apoi cântărită pe o scândură, în balans, la capătul căreia era pusă zestrea.
Târgul de fete s-a transformat, în timp, într-o nedeie populară, care are loc înainte de Sfântul Ilie.
Ca legendă, se povestește că, odată, în vârful muntelui, trăia o zână frumoasă fără seamăn și tare bogată.
Ea avea o găină care făcea zilnic miraculoase ouă de aur.
Și o dată pe an, zâna dăruia câte un ou de aur, ca zestre unei fete sărace și cuminți.
Iar oamenii, când aveau nevoie de un sfat ori de un mic ajutor, apelau totdeauna la zână.
Într-o bună zi însă, cinci tineri din Vidra, îmbrăcați în straie femeiești, s-au furișat la zâna muntelui și, iscodind unde se afla găinușa, au șterpelit-o, împreună cu un coș plin cu ouă de aur.
Fugind de le scăpărau picioarele, unul dintre ștrengari scăpă coșul, ouăle rostogolindu-se până-n apele învolburate ale Arieșului.
Flăcăii au ascuns găina în munții Abrudului, care, după cum se știe, sunt plini de aur.
Supărată, ”crăiasa băilor de aur” a părăsit pentru veșnicie acele tărâmuri, plecând spre alte zări.
De atunci, tinerii s-au învățat să urce, în a treia duminică a lui iulie, pe culmea platoului Găina, nădăjduind că, poate într-o zi, zâna va reveni în acele locuri.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sursa foto: Arhiva de Imagine MȚR – Colecția MAP | Târgul de fete de pe Muntele Găina, Munții Apuseni, 1880-1940 (MAP-928) – preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului
Târgul Moșilor

Scenă de bâlci (Iosif Berman, mar 1923 – 17 sep 1941) – foto preluat de pe arhiva.muzeultaranuluiroman.ro
Atunci când se strângea lume mai multă, la hramurile bisericilor ori la alte sărbători religioase și populare, apăreau și negustorii cu mărfurile lor, dar și mușterii doritori să cumpere.
Asta se întâmpla mai ales în localitățile cu o populație numeroasă și cu dispoziție pentru a cumpăra și a vinde.
De aici vine și denumirea de târg a unor orașe de odinioară, păstrată până azi: Târgu Ocna, Târgu Secuiesc etc.
Calea Moșilor, de pildă, denumirea unei artere bucureștene, vine de la drumul care ducea odinioară la un târg organizat cu ocazia sărbătorii populare zisă Moșii de Vară.
Acest târg funcționa la marginea răsăriteană a Bucureștiului de atunci.
Drumul, pavat cu lemn, care lega centrul Capitalei de acel maidan, s-a numit mult timp Podul Târgului din Afară.
Acolo a fost și un târg de vite, de unde avem denumirea de Obor, păstrată și astăzi.

Sursa foto: Arhiva de Imagine MȚR – Colecția Aurel Bauch | Negustori la Târgul Moșilor, București, 1937-1942 (BA-576)
—–> https://bit.ly/3fXWkKx -foto preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului
Prilej de bucurii și desfătări… folclorice. Cel puțin în ceea ce ne privește.
Înghesuială.
Larmă.
Furnicar de oameni. Năuciți. Cască gură. Copii mânjiți pe față, pe mâini, de acadele, se agață de poalele mamelor. Mulțimea se scurge fără țintă. Val după val.
În miros de gogoși și floricele, puzderie de atracții.
Veniți de pe malurile Dunării, lipovenii cu barbă lungă și roșcată, în rubașcă înflorată, și-au întins pe mese frumos așezate turtă dulce cu miere și migdale. Alături „la încercarea plămânilor” coadă de inși dornici să sufle în tubul din care apa roșcată se urcă marcând cantitatea de aer înmagazinată în cavitatea toracică. „Bombe! Bombe-tiribombe!”
Pocnetele fac să tresară pe cei sperioși. Urechile țiuie la zogomotul infernal al fanfarelor de „7gâște”. Fiecare instrumentist suflă din rărunchi, cum se pricepe, în ciuda vecinilor de breaslă, ademenind gloata să intre „în panarama” unde îi așteaptă minunile lumii. Uneori, șugubăț le stoarce câte o lămâie ca să le străpezească gura și să nu mai poată sufla.[...]
Printre baloane, coifuri de hârtie, trompete asurzitoare și câte și mai câte, pășeau, țanțoși și împopoțonați, bragagiii. Pe umeri cu strălucitoarele vase de aramă, lustruite de îți luau ochii, prin gâtul cărora curgea ispititoare braga rece, ei imprimau un caracter oriental târgului.
Rătăceam prin târg la întâmplare, pentru a ne opri, odată cu înserarea, la „țuicăria” improvizată, cu umbrar din papură verde. Masa lungă, încropită și ea la iuțeală, era înconjurată de prelungi scânduri de brad așezate pe butuci.
Ziceai bogdaproste de îți puteai găsi, înghesuit, vreun locșor.
De cele mai multe ori, scândura pe care te așezai și care se dorea a fi bancă nu era trasă bine la rindea.
Te socoteai norocos, ziceai că ți-a mers din plin dacă, până la urmă, nu te înțepa câte o așchie rebelă care să-ți mai oprească și vreo fâșie din pantalon.
Așezate una lângă alta, țuicăriile se țineau lanț: plasate cu anume tâlc excentric, dincolo de Oborul vechi.
Alături de țuicării, sub coviltirul căruțelor vopsite în culori țipătoare, zăceau butoaiele cu țuica piteștenilor și a buzoienilor.
Regimul „localurilor” era ceea ce este azi așa-numitul non-stop.
Din pricina asta, întreaga familie, venită de la țară cu cățel și purcel, lucra de zor, cu schimbul. „Dormitoarele” constau dintr-o cergă întinsă pe pământ sau așternută, pe vreme ploioasă, sub coviltirul căruței, alături de butoaie.
Lămpile cu lumină incandescentă a carbidului răspândeau un miros înțepător amestecat cu îmbietorul parfum de prună și dudă, îmbătător ca la cazanul de țuică.
Harry Bauner – Să auzi iarba cum crește (1979) – preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului
cititi si:
- Târgul de fete de pe Muntele Găina
- 27 iulie – Sfântul Pantelimon; Pintilei – Călătorul; Sfântul Ilie cel șchiop
Maximilian Kolbe (1894 – 1941)
foto preluat de pe www.wordonfire.org
articol preluat de pe ro.wikipedia.org
Maximilian Kolbe (1894 – 1941)
Maximilian Kolbe (n. 7 ianuarie 1894, Zduńska Wola, azi Polonia – d. 14 august 1941, Auschwitz) a fost un călugăr franciscan, preot romano-catolic din Polonia, decedat în lagărul de concentrare de la Auschwitz.
A fost canonizat în anul 1984.
Este sărbătorit la 14 august.

Maximilian Kolbe in 1936 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Biografie
Maximilian Kolbe s-a născut la 7 ianuarie 1894 într-o familie de ţesători săraci polonezi.
La botez i s-a pus numele Raimond.
După multe frământări s-a hotărât să intre în Ordinul Franciscanilor Minori Conventuali.
Pentru studiile de filozofie şi teologie a fost trimis la Roma, unde a luat cunoştinţă de minunatele monumente ale trecutului glorios al credinţei, dar şi de rănile adinci ale prezentului tulburat prin care trecea lumea dintre cele două războaie mondiale.
Pentru a contribui la vindecarea acestor răni, concepe organizarea unei imense „cruciade” de rugăciuni şi întrajutorare în trăirea vieţii creştine, sub ocrotirea Maicii Neprihănit zămislite.
În ziua de 17 octombrie 1917, împreună cu alţi şase colegi, se consfinţeşte Preacuratei Fecioare Maria şi întemeiază asociaţia numită: „Militia Imaculatae”, „Oastea Neprihănitei” sau „Armata Maicii Domnului”.
Ei şi-au propus ca prin sfinţirea vieţii proprii, prin rugăciune şi activitate concretă să lucreze la cunoaşterea şi imitarea Fecioarei Maria.
După ce a fost sfinţit preot s-a reîntors în Polonia, unde, cu multă jertfă, învingând greutăţi de neînvins omeneşte vorbind, a ajuns să organizeze lîngă Varşovia un „Oraş al Neprihănitei” – ”Niepokala-now”.
Aici, sub conducerea a şase preoţi, aproape şapte sute de fraţi, unii specialişti de înaltă calificare, toţi atraşi de idealul Neprihănitei, trăiau şi lucrau într-o atmosferă serafică de sărăcie şi pace.
Aveau cea mai mare tipografie din Europa şi editau diferite publicaţii în cinstea Maicii Domnului, în milioane de exemplare.
După ce consolidează fundaţia de lîngă Varşovia, îndemnat de un grup de japonezi entuziasmaţi de cele ce se petreceau la «Niepokalanow», se duce în Japonia în 1930, împreună cu câţiva fraţi.
Ajung în luna martie iar în luna mai, luna Mariei, apare în limba japoneză primul număr al revistei «Cavalerul Neprihănitei».
Se stabileşte la Nagasaki, unde întemeiază o mănăstire care în 1945 va avea peste o sută de fraţi.
La întoarcerea în Polonia străbate cu trenul întreaga Rusie.
Peste tot vorbeşte cu înflăcărare despre Neprihănita Zămislire şi ajută pe nenumăraţi oameni, creştini şi necreştini, să înţeleagă şi să experimenteze că prin Maria se apropie de Dumnezeu, devin mai buni şi mai curaţi la suflet.
În mănăstirile întemeiate de el, fraţii se salutau rostind numele: Maria.
La fiecare bătaie de ceas, îndreptau un gând către Regina Apostolilor, spunînd «Ave Maria».
Evlavia şi încrederea lor în Neprihănita Fecioară Măria şi-au dovedit tăria în munca imensă pe care au depus-o cu bucurie, dar în deosebi în încercarea grea a războiului.

Maximilian Kolbe – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Viaţa trăită în lagărul morţii de la Auschwitz
În ajunul zilei Adormirii Maicii Domnului din anul 1941, creştinii din lumea întreagă, deşi sub apăsarea celui de al II-lea război mondial, se pregăteau pentru sărbătoarea ridicării cu trupul îşi sufletul la cer a Preacuratei Fecioare Maria, sărbătoare care se celebrează în biserica romano-catolică.
Pe când mulţimile credincioşilor aduceau la altarele Maicii Domnului buchete de flori, din infernul creat de ura şi lăcomia oamenilor, din Oswiecim (Auschwitz) un suflet curat şi curajos se îndrepta către lăcaşurile cereşti, spre a depune la tronul Celei fără de pată omagiul unei vieţi jertfite Fecioarei Neprihănite şi mântuirii sufletelor.
Era sufletul preotului polonez Maximilian Kolbe, care în ziua de 14 august 1941, după două săptămîni de înfometare absolută şi în urma unei injecţii cu formol a murit în «celula morţii» din lagărul de exterminare, de tristă amintire, care a marcat istoria lumii într-un mod ireversibil.
Maximilian Kolbe, spre deosebire de alţii a fost aruncat în celula morţii la cererea sa, în locul unui deţinut care, la momentul începerii procesului de beatificare, a dat mărturie despre viaţa exemplară pe care a dus-o preotul.
Se afla la lagărul de la Auschwitz din luna mai, şi, cu toate că era aproape o epavă, a fost supus tratamentului special aplicat preoţilor.
Insultele nu i-au atins sufletul, dar prin modul în care s-a comportat i-a întărit pe ceilalţi deţinuţi, spovedindu-i.

Maximilian Kolbe – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Legile lagărului de la Auschwitz
Legile lagărului erau foarte dure şi prevedeau ca în momentul în care un deţinut evadează şi nu este găsit în 48 de ore, alţi deţinuţi din lotul său erau condamnaţi la moarte prin înfometare.
La sfîrşitul lunii iulie evadează un deţinut din blocul 14, bloc în care se afla şi preotul Maximilian Kolbe.
Deoarece nu a fost descoperit în termenul fixat, brigada este ţinută în picioare pe platou o zi întreagă, apoi sunt desemnaţi cei sortiţi morţii, prin decimare (fiecare al zecelea deţinut trebuia să moară).
Între aceşti deţinuţi se afla unul care, de tamă, a început să-şi strige copii care se aflau acasă pe nume.
Deodată din rândul celor rămaşi apare un preot slab, cu chipul străveziu care se oferă să moară în locul lui.
„Domnule Comandant, vă rog să-mi permiteţi să raportez”
„Ce vrei? ”
„Vă rog să-mi permiteţi să merg eu în locul numărului N.”
Era o cerere nemaiauzită, printre deţinuţi, de neînchipuit, imposibilă, pentru un om care considera că în faţa morţii se uită totul, dar nu şi propria existenţă. Comandantul întreabă:
„Cine eşti? ”
„Sunt un preot catolic”
„Sunt de acord”
În locul preotului catolic, deţinutul care care fusese cruţat se reîntoarece în rândurile brigăzii şi va supravieţui celui de al doilea război mondial.
Va da mărturie despre modelul de credinţă al preotului catolic Maximilian Kolbe.
Scrisoare din lagăr
„Dragă mamă.
Spre sfârşitul lunii mai am sosit cu un convoi în lagărul de concentrare de la Auschwitz.
Totul este în regulă, dragă mamă.
Poţi fi liniştită în legătură cu mine şi cu sănătatea mea, deoarece bunul Dumnezeu este pretutindeni şi El se gândeşte cu o iubire mare la toţi şi la toate.
Ar fi bine să nu îmi mai scri până nu îţi trimit eu o altă scrisoare, deoarece nu ştiu cât timp voi mai fi aici.
Te salut cu drag şi te sărut, Raymond Kolbe.”
Moartea în lagărul morţii
Împreună cu cei nouă care erau trimişi la moarte, Maximilian Kolbe, se îndrepta spre celula în care au fost dezbrăcaţi şi azvârliţi pe podeaua rece.
Celula nu avea ferestre şi nici aerisire.
„Unul dintre paznici va povesti mai târziu cum după câteva ore, din mormântul celor îngropaţi de vii a început să se audă murmur de rugăciuni şi cântări în cinstea Maicii Domnului”.
Aceste cântări au început să se audă, din ce în ce mai putin, odată cu trecerea timpului, până la moartea sa.
După terminarea războiului, au început demersurile pentru ridicarea lui la cinstea sfintelor altare.
În anul 1974 papa Paul al VI-lea l-a trecut în rândul „fericiţilor”, iar la 10 octombrie 1982 papa Ioan Paul al II-lea l-a declarat „sfânt”.
Este sărbătorit în data de 14 august.
cititi despre si pe Maximilian Kolbe si pe en.wikipedia.org
cititi si:
- Lagărul de concentrare Auschwitz (1940 – 1945)
- Ziua Internațională a Comemorării Victimelor Holocaustului (27 ianuarie 1945)
Sfântul Proroc Miheia (Secolul al VIII-lea î.Hr)
foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; pravila.ro; doxologia.ro
Sfântul Proroc Miheia
Sfântul și slăvitul Prooroc Miheia (în unele traduceri Micah, sau Mica) este al șaselea dintre cei doisprezece Profeți mici.
A trăit spre sfârșitul secolului al VIII-lea î.Hr., fiind contemporan cu proorocii Isaia, Amos și Osea și a scris cartea din Vechiul Testament care îi poartă numele.
Numele său înseamnă „Cel ce este de la Dumnezeu”.
Este cunoscut ca cel care a proorocit că Betleemul avea să fie locul nașterii lui Mesia.
Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe 14 august.

Sf. Proroc Miheia (secolul al VIII-lea î.Hr.) – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
Miheia s-a născut în satul Moreșet.
Se cunosc puține despre viața lui personală.
După stilul în care este scrisă cartea sa, era un om educat, posibil dintr-o familie înstărită de proprietari de pământuri.
Miheia a asistat la căderea Regatului lui Israel în anul 722 î.Hr.
Vreme de mai bine de cincizeci de ani, a călătorit prin Regatul lui Iuda, arătând poporului iudeu că israeliții își încălcaseră legământul față de Dumnezeu și îndemnându-i să se lepede de păcatele în care se afundaseră și să se apropie cât mai mult de Dumnezeu.
Nu se cunosc prea multe nici despre moartea proorocului Miheia, în afară de faptul că a fost înmormântat la Moreșet, în satul unde s-a născut.
Moaștele sale au fost descoperite în vremea domniei împăratului Teodosie cel Mare, la sfârșitul sec. al IV-lea d. Hr. printr-o descoperire minunată ce i s-a făcut episcopului de atunci din Elefteropolis.
Profeții
Proorocii sunt cei care anticipează perioada martiriului creștin.
Fără să ezite, ei aduc mesajul lui Dumnezeu în fața poporului care își petrece viața în nepăsare și trândăvie.
Mulți dintre ei au plătit cu viața, iar alții au fost chinuiți pentru adevăr, dar cuvintele lor s-au împlinit atunci când a venit vremea.
Proorocul Miheia ne-a lăsat multe mărturii care mai sunt valabile și astăzi, pentru că unele proorocii pur și simplu nu sunt determinate de timp.
Patimile lumii nu se schimbă niciodată.
Profeții depre cucerirea Samariei și a Ierusalimului
Prorocul a prezis și distrugerea Samariei și cucerirea Regatului de nord ca urmare a păcatelor săvârșite de popor.
El a prezis și faptul că Sionul, Ierusalimul și Templul vor fi distruse și poporul va fi dus în robie.
Din păcate, aproape nimeni nu l-a crezut.
Încă și mai greu de crezut a fost prorocia sa privitoare la faptul că dușmanii omului vor fi casnicii lui.
“Nu vă încredeți în prieteni și în cel de aproape nu vă puneți nădejdea și de aceea care se sprijină pe pieptul tău păzește cuvintele gurii tale!
(Miheia 7:5).
Profeția venirii Mântuitorului Hristos
Miheia a scris despre Mesia care avea să vină, despre locul nașterii acestuia, despre strămoșii, originea și viitoarea domnie a acestuia.
Şi tu, Betleeme Efrata, deși ești mic între miile lui Iuda, din tine va ieși Stăpânitor peste Israel, iar obârșia Lui este dintru început, din zilele veșniciei.
Pentru aceasta îi va lăsa până în vremea când aceea ce trebuie să nască va naște.
Atunci rămășița fraților săi se va întoarce la fiii lui Israel.
El va fi voinic și va paște poporul prin puterea Domnului, întru slava numelui Domnului Dumnezeului Său și toți vor fi fără de grijă, iar El va fi mare, până la marginile pământului.
Şi El Însuși va fi pacea noastră!
(Miheia 5, 1-4).
Teme abordate de Sfântul Proroc Miheia în cartea sa
Miheia – cel care este de la Dumnezeu. Aceasta este tâlcuirea numelui prorocului Miheia. Însuși numele său reprezintă o mărturie a activității sale proorocești.
Nedreptatea locuitorilor iudei față de Dumnezeu și slujitorii săi adevărați era evidentă în timpul activității lui Miheia. Nu doar conducătorii erau corupți și necinstiți în comportamentul lor, dar existau și numeroși profeți falși și preoți nevrednici.
Toți deveniseră lacomi de bani, dorind să își sporească avutul propriu în dauna celor săraci.
De asemenea, erau convinși că fac doar ceea ce este plăcut lui Dumnezeu și se mințeau pe ei înșiși considerând că Dumnezeu îi va ajuta și îi va apăra cu toate că erau nedrepți.
De aceea, Sfântul Proroc Miheia este necruțător în prorocia sa.
Este clar că oamenii pătrunși de patimi până în măduva oaselor nu se vor îndura nici de rudele lor.
Patima transformă omul în fiară sălbatică, imposibil de controlat, care se hrănește doar din munca aproapelui, ignorând orice legături de sânge. Același lucru se întâmplă și cu profeții mincinoși.
“Așa zice Domnul împotriva proorocilor care rătăcesc pe poporul meu… Văzătorii se vor face de rușine și ghicitorii vor fi de ocară și toți își vor acoperi barba, căci nu vor avea nici un răspuns de la Domnul (Miheia 3:5-7).”
Care este adevărata dreptate?
Sfântul Proroc Miheia spune că nu sunt necesare jertfe scumpe său sacrificarea propriilor copii pentru a fi plăcut lui Dumnezeu.
Ceea ce cere Dumnezeu sunt cele patru virtuți fundamentale, pe care fiecare om trebuie să le posede în cel mai înalt grad.
Prima dintre acestea este dreptatea, despre care am observat că lipsea cu desăvârșire în Israel.
A doua era iubirea. Mai putem, însă, să vorbim despre iubire atunci când discutăm de oameni nedrepți? Milostivirea se naște și ea din iubire. Unde nu este iubire, nu există, prin urmare, nici milostenie.
Cât despre smerenie, este clar că nu mai exista nici un strop în cei care umblau doar după câștiguri nedrepte și credeau în tot acest timp că nu vor fi pedepsiți de Dumnezeu.
Această atitudine se naște doar din mândrie, nicidecum din smerenie.
Cu alte cuvinte, aici sunt mustrați toți israeliții care considerau că jertfele de animale reușeau să îi curățească de păcat, dar nu înregistrau nici un progres moral, ci continuau să săvârșească fărădelegi.
În ciuda acestui sfat, nimic nu s-a schimbat.
Poporul și-a continuat drumul pe calea greșită, nereușind să își schimbe atitudinea și să dobândească adevăratele virtuți interioare, iar nu doar câteva fapte exterioare golite de sens.
“Cu ce mă voi înfățișa înaintea Domnului și mă voi pleca înaintea Dumnezeului celui Preaînalt?
Înfățișa-mă-voi cu arderi de tot, cu viței de un an?
Dar, oare, Domnului Îi vor plăcea miile de berbeci, zecile de mii de râuri de untdelemn?
Oare Îi voi da pe cel dintâi născut al meu ca preț pentru fărădelegea mea și rodul pântecelui meu pentru păcatul sufletului meu?”
Miheia 6:6-8
Viața veșnică
În ciuda acestei atitudini foarte dure și pesimiste, Sfântul Proroc Miheia profețește și despre fericirea vieții veșnice, oferind o speranță de mântuire poporului cuprins de patimi netrebnice.
“Și în zilele cele de apoi, muntele templului Domnului se va înălța peste vârfurile munților și mai sus decât dealurile și către el vor curge popoarele… nici un neam nu va mai ridica sabia împotriva altuia și nu se vor mai învăța cum să se lupte; ci fiecare va sta liniștit sub vița și smochinul lui și nimeni nu-i va înfricoșa, căci gura Domnului Savaot a grăit!”
(Miheia 4:1-3).
Aici se află de fapt o profeție cu un sens dublu.
Pe de o parte, aceasta ne amintește de perioada de după Întruparea Mântuitorului, atunci când toate popoarele au putut să asculte cuvântul Domnului și să se încreștineze.
Pe de altă parte, versetele finale ale acestui fragment fac referire la viața veșnică în care nu există nici un război, ci doar pace fără de sfârșit.
Unitatea întregii lumi este subliniată aici cu o mare forță.
Este clar că judecata universală și recunoașterea Domnului drept adevăratul Dumnezeu duc la o unificare extraordinară a întregii lumi.
Această unitate de credință s-a observat și din reușita misiunii creștine în cursul veacurilor atunci când neamuri întregi s-au convertit la adevărata credință.
Un fragment din slujba Sfântului Prooroc Miheia, rezumă întreaga să misiune:
“Cu strălucirile dumnezeieștii insuflări celei de Sus fiind luminat, cele viitoare le-ai vestit, văzându-le ca și cum ar fi fost acum, vrednicule de minune“.
Imnografie
Troparul Sfântului Proroc Miheia
Glasul al 2-lea
A proorocului Tău Miheia pomenire, Doamne, prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.
Viața Sfântului Proroc Miheia

Sf. Proroc Miheia (secolul al VIII-lea î.Hr.) – Icoană sec. XX, Sfântul Munte Athos (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe doxologia.ro
După acest dintâi Proroc Miheia, trecând 150 de ani și mai mult, a fost un alt Sfânt Proroc Miheia tot cu același nume, care se cinstește în ziua de acum – 14 august.
Sfântul Proroc Miheia, cel dintâi cu acest nume, era cu neamul din seminția lui Efrem și era fiul lui Iemvlaan. El a fost în Israel întru aceleași zile, în care a fost și Sfântul Proroc Ilie, împărățind atunci peste Israel, în Samaria, Ahab și cu Izabela; iar peste iudei, în Ierusalim, fiind împărat Iosafat. In vremea aceea, semințiile celor doisprezece fii ai lui Iacov erau despărțite în două împărății. Deosebită era împărăția celor două seminții: a lui Iuda și a lui Veniamin – aceasta se numea împărăția lui Iuda, iar scaunul ei era Ierusalimul; și deosebită era împărăția celor zece seminții care se numea a lui Israel, iar scaunul aceleia era Samaria, și în stăpânirea împărăției acelui Israel era seminția lui Efrem, neamul și patria Prorocului Miheia.
Deci Sfântul Miheia îl mustra mult pe Ahab, împăratul lui Israel, pentru aceleași greșeli pentru care îl mustra și Sfântul Ilie: pe de o parte, pentru depărtarea lui de la Dumnezeu spre închinarea la idoli, iar pe de alta, pentru nedreptățile ce le făcea. Iar împăratul ura pe prorocul care-l mustra, dar nu îndrăznea să-l ucidă, temându-se de pedeapsa lui Dumnezeu și rușinându-se de cinstea și de sfințenia îmbunătățitului bărbat; încă și înfricoșându-se de împlinirea cuvintelor lui cele prorocești. Insă prorocul, dând loc mâniei celei nedrepte a împăratului, ieșea aiurea și petrecea prin munți, ca nu cumva arătându-se adeseori împăratului și mustrându-l pe el, să-l pornească spre mânie ucigașă.
Într-acele zile, casa lui Ahab, împăratul lui Israel și casa lui Iosafat, împăratul Iudeii, erau unite, căci Iosafat luase de la Ahab, după Ioram, cel dintâi fiu născut al său, pe Atalia, fiica lui, și împăratul Iosafat venise din Ierusalim în Samaria, spre cercetare la împăratul Ahab; deci, între dânșii era legătură de dragoste. Și când ei se veseleau, Ahab a rugat pe Iosafat să-i ajute la război împotriva împăratului Asiriei, ca să ia de la dânsul cetatea Ramot din Galaad, care era de demult a lui Israel, iar împăratul Asiriei pusese stăpânire pe ea cu sila. Și a făgăduit Iosafat lui Ahab că va merge el însuși împreună cu dânsul la războiul acela și i-a zis: „Precum voiești tu, așa și eu, și precum poporul tău, așa și poporul meu vom merge împreună la război; dar mai întâi să întrebăm pe Dumnezeu, oare acel război ne va fi nouă cu câștig?”. Și îndată Ahab a adunat pe prorocii săi cei necurați și mincinoși, în număr de patru sute, între care unul era mai-mare proroc mincinos, anume Sedechie, fiul lui Hanaan.
Și toți acei proroci dădeau bună nădejde lui Ahab, zicându-i: „Mergi și Dumnezeu îți va da ție în mâini nu numai cetatea Ramot, ci și pe însuși împăratul Asiriei!”. Dar Iosafat, împăratul Iudeei, fiind bine cinstitor și credincios lui Dumnezeu, văzând și înțelegând că între prorocii aceia nici unul nu era adevărat proroc, ci toți erau înșelători și momitori, a zis către Ahab, împăratul lui Israel: „Oare nu este aici cineva, măcar unul ca acela, proroc al Domnului, prin care să întrebăm pe Domnul și să ne spună nouă adevărul?”. Ahab a zis: „Este un bărbat care poate să întrebe pe Domnul și să știe adevărul de la El; acela este Miheia, fiul lui Iemvlaan; dar eu îl urăsc pe el, că nu-mi prorocește mie bune, ci totdeauna cele rele”. Iosafat a zis lui Ahab: „Nu grăi așa! Cheamă-l și ascultă-l pe el și nu te mânia când ești certat de dânsul”.
Și îndată Ahab a trimis să-l cheme pe Prorocul Miheia, pentru că într-acea vreme venise în Israel din munții cei pustii. Și au șezut împărații amândoi pe scaunele lor, în podoaba și slava lor, lângă porțile Samariei și toți prorocii mincinoși au prorocit înaintea lor. Atunci mai-marele proroc mincinos, Sedechia, a făcut niște coarne de fier și, trâmbițând, a zis către împăratul Ahab: „Domnul zice așa: Cu aceste coarne vei sfârși și vei prăpădi Siria și o vei pierde pe ea”. Asemenea și toți ceilalți ziceau împăratului: „Să te sui la Ramot în Galaad că vei birui pe împăratul Siriei și Domnul ți-l va da în mâinile tale”. Dar trimisul care mersese să cheme pe Prorocul Miheia, a zis către el: „Iată, toți prorocii bine prorocesc împăratului; deci te rog pe tine, ca și tu cu dânșii să-i prorocești bine, ca să nu fie cuvintele tale potrivnice”. Sfântul Miheia a răspuns: „Viu este Domnul, că orice-mi va zice Domnul Dumnezeul meu, aceea voi grăi împăratului”. Deci, venind Sfântul Miheia, a stat înaintea lui Ahab, împăratul lui Israel, care l-a întrebat, zicând: „Ascultă, Miheia, să merg oare la Ramot al Galaadului cu război, sau să mă opresc?”. Iar prorocul, nedepărtând îndată întrebarea împăratului, ci trăgându-l mai ales pe el spre întrebarea cea mai cu dinadinsul, i-a zis ca și cum nu ar fi vrut: „Să te sui, că Domnul te va povățui pe tine și-l va da în mâinile tale pe împăratul Asiriei!”.
Atunci împăratul Ahab, văzându-l pe el că nu grăiește cu îndrăzneală, a zis către dânsul: „Juru-te pe tine de multe ori, ca să-mi spui mie adevărul înaintea Domnului!”. Atunci Sfântul Miheia a zis cu îndrăzneală: „Am văzut pe tot Israelul risipit prin munți, ca oile fără păstor”. Cu aceste cuvinte prorocul a arătat că oastea lui Israel avea să se lipsească în război de păstorul său, adică de împărat, pentru că avea să fie ucis, și toți aveau să fie izgoniți prin munți și pustietăți de ostașii asirienilor, ca oile de lupi. Atunci Ahab, împăratul lui Israel, a zis către Iosafat, împăratul Iudeei: „Oare nu ți-am spus eu ție că acesta nu-mi prorocește mie cele bune, ci numai cele rele?”.
Iar Sfântul Miheia a zis: „Nu așa, că și eu aud cuvântul Domnului! Nu așa! Am văzut pe Domnul Dumnezeul lui Israel șe-zând pe scaunul Său și toată oastea cerească stătea înaintea Lui, de-a dreapta și de-a stânga. Și a zis Domnul: «Cine va înșela pe Ahab, împăratul lui Israel, ca să se suie și să cadă în Ramot al Galaadului?» Iar cei ce stăteau înaintea lui, unii au zis într-un fel, alții, într-altul. Dar venind un duh viclean, a stat înaintea Domnului și a zis: «Eu îl voi înșela pe el!» Atunci Domnul a zis: «Cum îl vei înșela pe el?» Duhul cel viclean a zis: «Voi merge și voi grăi minciuni prin gurile tuturor prorocilor lui». Iar Domnul a zis: «Mergi și fă așa!» Deci, să știi, împărate, că duh mincinos este în gurile tuturor prorocilor tăi, iar Domnul a grăit rele de tine!”.
Aceasta zicând-o prorocul, a venit Sedechia, prorocul mincinos, și a lovit pe Sfântul Miheia peste obraz, zicând: „Care Duh al Domnului ți-a grăit ție acestea?”. Sfântul Miheia a răspuns: „Tu vei vedea împlinirea cuvintelor acestea în ziua aceea când vei fugi din odaie în odaie și din casă în casă, vrând să te ascunzi în casa ta de frica asirienilor!”. Atunci împăratul Ahab, umplându-se de mânie, a poruncit să prindă pe Prorocul Miheia și să-l arunce în temniță, să-l hrănească pe el cu pâine și cu apă de mâhnire, adică să-i dea lui foarte puțină pâine și apă, numai să nu moară de foame și de sete; ca astfel să poată să fie viu până la întoarcerea împăratului, spre a fi muncit de dânsul; pentru că așa zisese împăratul: „Țineți-l pe el, până ce mă voi întoarce cu pace!”. Iar Sfântul Miheia a zis către împărat: „Dacă te vei întoarce cu pace, apoi să știi că Domnul n-a grăit prin mine”. Aceasta zicând-o prorocul, a strigat către popor, zicând: „Aceasta să o auziți tot poporul”. Și au pus pe Sfântul Miheia în temniță în Samaria, cetatea de scaun a împărăției lui Israel. Iar împăratul Ahab, ducându-se la război, a fost ucis, după prorocia Sfântului Miheia, precum se spune despre aceasta în cartea a III-a Impărați, capitolul 22 și în cartea a Ii-a Paralipomena, în capitolul 18, unde se scrie pe larg.
Iar după moartea lui Ahab, a împărățit în Israel, Ohozia, fiul lui. Despre sfârșitul Sfântului Proroc Miheia nu se află nimic în dumnezeiasca Scriptură, decât numai în Prolog se spune cum că ar fi fost ucis de Ioram, fiul lui Ahab; dar Ioram, precum s-a zis mai înainte, era ginere, iar nu fiu al lui Ahab. Insă este de crezut că prorocul lui Dumnezeu s-a sfârșit cu moarte mucenicească, ori de care chinuitor ar fi fost ucis, pentru că și Izabela, femeia lui Ahab, rămânând văduvă după bărbatul său, și Ohozia, fiul ei, primind împărăția după tatăl său, și ginerele lor, Ioram, împăratul Ierusalimului, toți aceștia nu aveau să cruțe pe acela care a prorocit adevărul despre pierzarea lui Ahab.
Iar pomenirea acestui Sfânt Proroc Miheia se pune în cinci zile ale lunii ianuarie, în Mineiul cel mare și în Sinaxarele lunilor sfinților de la Kiev. Insă se mai pomenește despre dânsul și aceasta, că el a fost ucis pentru că mustra fărădelegile, și a fost aruncat într-o prăpastie; iar cei de aproape ai lui l-au scos și l-au îngropat în pământul său, aproape de mormântul unui proroc străin.
După acest dintâi Proroc Miheia, trecând 150 de ani și mai mult, a fost un alt Sfânt Proroc Miheia tot cu același nume, care se cinstește în ziua de acum – 14 august. Acesta a fost din seminția lui Iuda, din satul cel aproape de Elevteropolis, care se numea Marisi; de aceea s-a numit și morastitean. Acesta a prorocit în Ierusalim, pe vremea împăraților iudei Iotam, Ahaz și Iezechia. In acea vreme trăia și Sfântul Proroc Isaia. Sfântul Miheia mustra pe oamenii care părăsiseră pe adevăratul Dumnezeu și care se abătuseră la închinarea de idoli, deprinzându-se la fapte păgânești spurcate. El le zicea cu umilință, din partea lui Dumnezeu: „Poporul Meu, ce v-am făcut vouă? Cu ce v-am întristat pe voi sau cu ce v-am supărat? Răspundeți-Mi Mie! Fiindcă v-am scos pe voi din pământul Egiptului și v-am izbăvit pe voi din casa robiei, oare pentru aceasta M-ați părăsit pe Mine și v-ați ales vouă pe idolii păgânilor ca și zei?”.
Și iarăși mustra răutățile, nedreptățile, jefuirile și asuprelile care erau făcute de boieri, de judecători și de cei mai-mari, asupra oamenilor săraci și scăpătați. El zicea: „Ascultați, stăpânitorii casei lui Iacov, care urâți binele și căutați răul: Oare nu este lucrul vostru ca să înțelegeți și să faceți judecată dreaptă în popor? Iar voi nu numai cu nedreptate chinuiți pe cei săraci și pe popoarele cele scăpătate și nevinovate, dar ați jupuit și pielea de pe dânșii, oasele lor le-ați pisat și trupurile lor le-ați zdrobit, ca și cum ați vrea să-i puneți în căldare spre facerea de bucate. Ascultați acestea, cei mai mari ai casei lui Iacov, care urâți judecata și răzvrătiți toate cele drepte, care zidiți Sionul din sângiuiri și Ierusalimul din nedreptăți”.
Astfel prorocul mustrand pe cei păcătoși și văzând neîndrep-tarea celor mustrați, se tânguia pentru pierderea lor, suspinând și strigând: „O, vai mie, de vreme ce m-am făcut ca acela care adună paie la seceriș și ca o aguridă la culegerea viilor, neavând struguri -nu sunt așa cei ce plac lui Dumnezeu! O, vai mie, suflete! A pierit binecredinciosul de pe pământ și nu mai este cel ce îndreptează pe oameni. Toți întru sângiuri se ceartă, fiecare chinuiește pe aproapele său cu răutate și își pregătesc spre rău mâinile lor. Boierul cere daruri și judecătorul grăiește cuvinte de pace, asta este pofta sufletului său”.
Astfel sfântul proroc, mustrand pe cei răi și tânguindu-se pentru nepocăința lor, le prorocea mânia lui Dumnezeu care venea asupra lor și care avea să pedepsească mai întâi Samaria, cetatea cea cu întâiul scaun al împărăției lui Israel; căci într-aceea se începuse mai întâi păgânătatea idolească și stricarea legii lui Dumnezeu și faptele cele necurate ale păgânilor. Apoi acea pedeapsă avea să ajungă și Ierusalimul, căci Samaria de asirieni, iar Ierusalimul de caldei aveau să fie stricate desăvârșit, după cum a judecat dreapta răzbunare a lui Dumnezeu. Și iarăși se tânguia prorocul, zicând: „O, vai! O, vai, căci răzbunările au sosit!”. Insă între toate aceste lucruri de mâhnire, le-a vestit înainte și lucruri de bucurie, că avea să se nască Domnul nostru Hristos, Păstorul și Mântuitorul sufletelor noastre, în Betleem și a zis: „Iar tu, Betleeme, pământul Iudeei, întru nimic nu vei fi mai mic între stăpânii Iudeei, pentru că din tine va ieși Povățuitorul, Care va paște pe poporul Meu Israel!”. Iar celelalte cuvinte ale acestui sfânt proroc sunt scrise în cartea lui prorocească.
Iar după acea prorocie îndestulată despre cele ce aveau să fie, nu se știe cum Sfântul Miheia și-a sfârșit viața; însă se pare că sfârșitul lui nu a fost mucenicesc, căci se scrie despre dânsul în viața și în cartea Sfântului Proroc Ieremia, că atunci când popii și prorocii mincinoși și mulțimea poporului voiau să ucidă pe Ieremia, unii din bătrâni îl apărau pe el, zicând către sobor: „Aduceți-vă aminte de Prorocul Miheia morastiteanul. Acela în zilele lui Iezechia, împăratul Iudeii, a zis către tot poporul: «Așa zice Domnul Savaot: Sionul se va ara ca o țarină și Ierusalimul va fi ca o cale neumblată și muntele templului va fi ca o luncă de dumbravă». Pentru aceste cuvinte au doară l-au ucis pe el Iezechia împăratul și tot poporul iudeu? Oare nu s-au temut de Domnul?”.
Din aceste cuvinte se arată că Sfântul Miheia nu a fost ucis; ci, după petrecerea vieții sale celei plăcute lui Dumnezeu, el s-a sfârșit în pace și a fost îngropat în satul Marisi, cel de moștenire. Iar cinstitele lui moaște s-au aflat după mulți ani, împreună cu moaștele sfântului Proroc Avacum, pe vremea împărăției marelui Teodosie, prin descoperirea lui Dumnezeu, fiind Zevin episcop al Elevteropoliei, pentru care fie slavă Dumnezeului nostru, acum și pururea și în veci. Amin.
Nota. Să se știe că erau doi proroci cu numele de Miheia: cel dintâi, care a prorocit lui Ahab, împăratul lui Israel, că va fi biruit și ucis de asirieni în război; iar altul, care a trăit mulți ani după cel dintâi, a fost acela care a prorocit despre nașterea lui Iisus Hristos în Betleem și a scris carte de prorocie. Deci, de vreme ce în Minei s-a pus slujba celui de-al doilea, iar în Prolog sinaxarul este scris despre cel dintâi, și cu un sinaxar viața amândurora este amestecată într-una, este de trebuință ca aici să punem viața fiecăruia deosebi, ca să fie arătată tuturor deosebirea între cei doi Miheia.



