Un sfat de la Bruxelles care ne ajută să înţelegem refuzurile aderării la Schengen. UE cere cetăţenilor să îşi închidă conturile de Facebook

facebook.3fg14yjneo

foto si articol – cotidianul.ro

Avocatul Comisiei Europene, Bernhard Schima, îi îndeamnă pe cetăţenii Uniunii Europene să ia foarte în serios ideea de a îşi închide conturile de Facebook pentru că, susţine acesta, există informaţii exacte care arată că datele noastre nu sunt bine protejate, iar platforma de socializare nu asigură intimitate, scrie ediţia online a publicaţiei The Guardian. “Ar trebui să-ţi închizi contul de Facebook, dacă ai unul”, a spus Schima. Discuţia a pornit în contextul acordului Safe Harbour, dintre Statele Unite şi Europa, prin care se stabilesc regulile pentru folosirea datelor private ale utilizatorilor.

Conform Comisiei Europene, respectivul acord nu este suficient de sigur pentru a proteja informaţiile. Astfel, a explicat avocatul, datele europenilor care sunt trimise către companiile americane nu pot fi sigure şi vor fi interceptate. Prevederile Safe Harbour atestă că firmele din Statele Unite nu au voie să transfere datele utilizatorilor din Uniunea Europeană.

Subiectul a fost adus în discuţie în urma dezvăluirilor făcute de Edward Snowden, expunând modul în care agenţiile înrolate în programul american de colectare a datelor – PRISM – pot accesa datele deţinute de nouă mari companii specializate în servicii online, precum Apple, Facebook, Microsoft, Skype şi Yahoo!.

Abia acum începe să aibă o explicaţie şi o logică amânarea aderării Romaniei la Spaţiul Schengen. După contractul (2004) cu EADS de achiziţionare a sistemului de comunicaţii german de securizare a graniţelor României, unii miniştri români s-au crezut mai deştepţi şi mai descurcăreţi. Sub pretextul că respectivul contract era prea scump, au declanşat o renegociere a contractului cu EADS care s-a încheiat cu introducerea în sistemul de securtitate folosit în UE (sistem militar german utilizat la securizarea graniţelor din toate ţările Uniunii) a sistemului Motorola. Sistemul militar de comunicaţii european a fost cuplat astfel cu sistemul civil utilizat de Israel şi SUA, lăsând o poartă deschisă spre datele civile şi militare europene.

În prezent, directiva europeană privind protecţia datelor interzice transferul datelor către ţări din afara UE care nu întrunesc standardul de protecţie adecvat Uniunii. Astfel, UE a venit în sprijinul companiilor americane care operează pe teritoriul comunitar şi a introdus programul Safe Harbour Framework, care permite organizaţiilor să-şi certifice conformitatea cu prevederile europene. Schima susţine că prin PRISM datele personale ale europenilor care utilizează serviciile celor cinci companii mai sus menţionate ajung la îndemâna agenţiilor americane de informaţii, ceea ce înseamnă că acordul Safe Harbour nu se aplică în prezent.

Teoretic, chiar şi fără un acord funcţional, companiile americane încă pot solicita dreptul de a transmite datele personale în afara Uniunii Europene. O soluţie mai elegantă, luată deja în considerare de unele companii (ex. Twitter), ar putea fi investirea în sisteme Data Center securizate găzduite pe teritoriu european.

Polonia şi alte câteva state membre, precum şi un grup de lobby-işti, Digital Rights din Irlanda, s-au alăturat lui Schima, argumentând că acordul nu oferă protecţie cetăţenilor europeni şi, prin urmare, reprezintă o încălcare a celor două articole din directive privind protecţia datelor.

articol preluat de pe http://www.cotidianul.ro

Isărescu: Ca să supravieţuieşti în România, ai o singură şansă – să faci evaziune fiscală (24 Iulie 2012)

1343121213a1

foto si articol (24 Iulie 2012) – cotidianul.ro

Ca să supravieţuieşti în sistemul fiscal din România ai o singură şansă: Să faci evaziune fiscală. Afirmaţia îi aparţine chiar guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.

Oficialul crede că sistemul fiscal din România este conceput astfel încât îi forţează pe managerii societăţilor comerciale să încalce legea.

“Dacă vom continua cu un sistem fiscal care te împovărează şi îţi scoate ochii din cap, îţi dă o singură şansă să supravieţuieşti şi aceea este sp afci evaziune. N-ai de ce să speri la o transparenţă. Eu o să fiu cotat de jurnaliştii din sală că Isărescu s-a dat la sistemul fiscal şi nu vede ce e la el în ogradă”, a declarat Isărescu, de la BNR.

articol preluat de pe http://www.cotidianul.ro

Darius Vâlcov şi Radu Mazăre, ARESTAŢI PREVENTIV

valcov-mazare-combo

foto. – Mediafax
articol – Catalin Lupasteanu – Mediafax

Instanţa supremă a decis, joi, arestarea preventivă a fostului ministru al Finanţelor Darius Vâlcov, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri. În aceeaşi zi, instanţa supremă a decis definitiv ca primarul Constanţei, Radu Mazăre, să fie arestat preventiv, în dosarul în care este acuzat că a luat mită nouă milioane de euro, de la firme pe care le-a sprijinit în obţinerea de autorizaţii şi respectiv câştigarea unei licitaţii.

Darius Vâlcov, arestat preventiv în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis astfel contestaţia procurorilor DNA la decizia din 26 martie prin care s-a decis cerecetarea lui Vâlcov în arest la domiciliu, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă.

Judecătorii au decis ca Vâlcov să fie arestat preventiv 23 de zile, între 2 şi 24 aprilie.

Instanţa supremă a judecat miercuri cererea DNA de arestare preventivă a fostului ministru al Finanţelor Darius Vâlcov, iar joi a fost anunţată decizia judecătorilor, aceasta fiind definitivă.

Fostul ministru al Finanţelor a fost arestat la domiciliu din 26 martie, după ce judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie de arestare preventivă a lui Vâlcov.

Anterior, Darius Vâlcov a stat 24 de ore în arestul Poliţiei Capitalei, după ce a fost reţinut de către procurorii DNA, în urma avizului dat de Senat în 25 martie, pentru reţinerea şi arestarea sa.

Plenul Senatului a aprobat miercuri şi cea de-a doua cerere a DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive în cazul lui Darius Vâlcov fiind înregistrate 106 opţiuni “pentru” şi 29 “împotrivă”.

DNA a cerut Senatului în 24 martie noul aviz pentru arestarea lui Vâlcov, acesta fiind suspectat şi că a folosit informaţii obţinute când a fost primar, senator şi ministru, pentru a sprijini o firmă de cadastru, una de contabilitate şi un birou de avocatură. Procurorii susţin că aceste firme erau deţinute de Vâlcov, dar erau administrate prin interpuşi. Comisia juridică a Senatului a avizat favorabil, marţi, această nouă cerere a DNA.

Darius Vâlcov, care marţi a fost la DNA pentru a da noi declaraţii în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, le-a propus procurorilor să încheie un acord de recunoaştere a vinovaţiei sale, însă a fost refuzat, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din rândul anchetatorilor.

Procurorul de caz nu a considerat că în cazul lui Darius Vâlcov poate fi aplicat articolul 478 din Codul de Procedură Penală, potrivit căruia în cursul urmăririi penale, după începerea acţiunii penale, inculpatul şi procurorul pot încheia un acord, ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei de către inculpat.

“Acordul de recunoaştere a vinovăţiei se poate încheia numai cu privire la infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult şapte ani”, potrivit articolului 480 din Codul de Procedură Penală.

cititi mai mult http://www.mediafax.ro/social/darius-valcov-si-radu-mazare-arestati-preventiv-14103551