Darius Vâlcov şi Radu Mazăre, ARESTAŢI PREVENTIV

valcov-mazare-combo

foto. – Mediafax
articol – Catalin Lupasteanu – Mediafax

Instanţa supremă a decis, joi, arestarea preventivă a fostului ministru al Finanţelor Darius Vâlcov, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri. În aceeaşi zi, instanţa supremă a decis definitiv ca primarul Constanţei, Radu Mazăre, să fie arestat preventiv, în dosarul în care este acuzat că a luat mită nouă milioane de euro, de la firme pe care le-a sprijinit în obţinerea de autorizaţii şi respectiv câştigarea unei licitaţii.

Darius Vâlcov, arestat preventiv în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis astfel contestaţia procurorilor DNA la decizia din 26 martie prin care s-a decis cerecetarea lui Vâlcov în arest la domiciliu, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă.

Judecătorii au decis ca Vâlcov să fie arestat preventiv 23 de zile, între 2 şi 24 aprilie.

Instanţa supremă a judecat miercuri cererea DNA de arestare preventivă a fostului ministru al Finanţelor Darius Vâlcov, iar joi a fost anunţată decizia judecătorilor, aceasta fiind definitivă.

Fostul ministru al Finanţelor a fost arestat la domiciliu din 26 martie, după ce judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie de arestare preventivă a lui Vâlcov.

Anterior, Darius Vâlcov a stat 24 de ore în arestul Poliţiei Capitalei, după ce a fost reţinut de către procurorii DNA, în urma avizului dat de Senat în 25 martie, pentru reţinerea şi arestarea sa.

Plenul Senatului a aprobat miercuri şi cea de-a doua cerere a DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive în cazul lui Darius Vâlcov fiind înregistrate 106 opţiuni “pentru” şi 29 “împotrivă”.

DNA a cerut Senatului în 24 martie noul aviz pentru arestarea lui Vâlcov, acesta fiind suspectat şi că a folosit informaţii obţinute când a fost primar, senator şi ministru, pentru a sprijini o firmă de cadastru, una de contabilitate şi un birou de avocatură. Procurorii susţin că aceste firme erau deţinute de Vâlcov, dar erau administrate prin interpuşi. Comisia juridică a Senatului a avizat favorabil, marţi, această nouă cerere a DNA.

Darius Vâlcov, care marţi a fost la DNA pentru a da noi declaraţii în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, le-a propus procurorilor să încheie un acord de recunoaştere a vinovaţiei sale, însă a fost refuzat, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din rândul anchetatorilor.

Procurorul de caz nu a considerat că în cazul lui Darius Vâlcov poate fi aplicat articolul 478 din Codul de Procedură Penală, potrivit căruia în cursul urmăririi penale, după începerea acţiunii penale, inculpatul şi procurorul pot încheia un acord, ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei de către inculpat.

“Acordul de recunoaştere a vinovăţiei se poate încheia numai cu privire la infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult şapte ani”, potrivit articolului 480 din Codul de Procedură Penală.

cititi mai mult http://www.mediafax.ro/social/darius-valcov-si-radu-mazare-arestati-preventiv-14103551