Grecia, pregătită să naţionalizeze băncile şi să bată o monedă nouă pentru a evita falimentul
foto – businessmagazin.ro
articol – Florentina Dragu – Mediafax
Grecia ar putea să naţionalizeze băncile şi să introducă o monedă în paralel cu euro pentru plata obligaţiilor, dacă ţările din zona euro nu renunţă la o parte din cerinţe pentru deblocarea de noi fonduri din împrumutul contractat de la UE, FMI şi BCE, au declarat surse apropiate guvernului elen.
“Vom închide băncile şi le vom naţionaliza, după care vom elibera hârtii IOU (I owe You, îţi sunt dator), dacă va fi nevoie, şi stim cu toţii ce înseamnă asta. Dar ceea ce nu vom face, va fi să devenim protectoratul UE”, au afirmat sursele menţionate pentru The Telegraph.
Potrivit surselor, guvernul condus de Alexis Tsipras este hotărât să plătească la timp salariile şi pensiile din sectorul public, chiar dacă nu va mai avea bani pentru rambursarea unei datorii de circa 450 milioane de euro scadentă pe 9 aprilie.
“Suntem un guvern de stânga. Dacă avem de ales între a plăti FMI şi a plăti populaţiei, nu este tocmai o dilemă dificilă”, a afirmat un reprezentat al guvernului.
Miercuri, guvernul de la Atena a informat creditorii că va rămâne fără lichidităţi pentru plata obligaţiilor începând cu data de 9 aprilie şi a cerut deblocarea necondiţionată a ultimei tranşe din împrumutul extern, solicitare respinsă de partenerii internaţionali
Grecia mai poate accesa o tranşă în valoare de 7,2 miliarde de euro din programul de ajutor financiar în sumă totală de 240 de miliarde de euro încheiat cu Banca Centrală Europeană, Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional în 2010, însă creditorii au condiţionat acordarea acestei tranşe de adoptarea unor reforme de austeritate.
“Vor să ne pună într-o poziţie în care suntem nevoiţi să dăm faliment în faţa populaţiei sau să semnăm un acord care este toxic din punct de vedere politic. Dacă acesta este scopul lor (al creditorilor – n.r.), atunci vor trebui să se descurce fără noi”, au afirmat sursele citate de The Telegraph.
Ministrul de Interne elen, Nikos Voutsis, a declarat miercuri că dacă Grecia va fi pusă în situaţia de a alege între plata datoriilor către FMI şi plata salariilor, va alege a doua variantă.
Comentariul lui Voutsis a fost ulterior contrazis de un purtător de cuvânt al guvernului de la Atena, care a afirmat că Grecia nu va depăşi termenul limită pentru plata datoriei către FMI.
Afirmaţia a fost reluată vineri de către un secretar de stat în Ministerul Finanţelor Dimitris Mardas, care a declarat că Grecia îşi va plăti datoriile scadente la timp.
articol preluat de pe http://www.mediafax.ro
(video) Dosar de politician: Șpăgile lui Nelu Iordache, date în vila ministrului Ovidiu Silaghi
foto – cotidianul.ro
articol – b1.ro
Povestea începe în vila lui Ovidiu Silaghi de la Satu Mare, în primăvara anului 2012, pe când Silaghi era ministru Transporturilor.
Înainte de a fi politician, Silaghi e un om de afaceri cu mare experiență, care văzuse și făcuse multe încă de pe vremea când conducea Camera de Comerț și Industrie și se afla în relații apropiate cu penalul Mihai Vlasov.
În fața lui Silaghi se afla Nelu iordache, disperat să încaseze bani de CNADNR, după ce timp de 5 ani semnase contracte pe bandă cu fosta ministreasă PDL Anca Boagiu.
Având în vedere că puterea se schimbase, Iordache trebuia să se pună bine cu noii semnatari de contracte. Omul de afaceri nu a venit cu mâna goală, avea la el 200 de mii de euro, o mică atenție care să-l determină pe Silaghi să deblocheze plățile la compania sa, Romstrade.
Silaghi i-a cerut lui Iordache să deschidă mai multe curse aeriene între Satu Mare și orașe din Europa, în special in Italia, prin intermediul companiei Blue Air, deținută de același Iordache, pentru că Adrian Ștef, cumnatul lui Iordache, urma să candideze la șefia consiliului judetean Satu Mare și avea nevoie să se laude cu această realizare.
Acest Ștef se pricepe la karate, nu este o gluma, ci una din calitățile sale, drept pentru care și-a înființat o companie de pază și securitate numită Folda Security.
Primele sale contracte le-a obtinut de la Stat, în județul Cluj, unde firma sa a păzit obiectivele din parcul industrial Tetarom.
Contractele au fost oferite firmei de către fostul șef al CJ Cluj Marius Nicoara.
Compania de pază Folda încasează sute de mii de euro anual din bani publici în contextul în care Ștef controlează direct sau indirect aceste instituții publice.
Dosar de politician- 3 aprilie
articol preluat de pe http://m.b1.ro
Aurescu: Sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova – prioritate de politică externă și de securitate pentru România
Foto: (c) Angelo BREZOIANU / Arhiva AGERPRES
Articol: AGERPRES/(A — autor: Marius Septimiu Avram, editor: Cristian Anghelache)
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a afirmat, vineri, la o dezbatere pe tema securității flancului estic al NATO, că sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova reprezintă o prioritate pentru România.
“Suntem într-o perioadă când se regândește politica de vecinătate a UE. UE trebuie să fie angajată în acordarea de asistență pentru partenerii estici, pentru că implementarea acordurilor de asociere și liber schimb este importantă pentru procesul de reformă al Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei. Sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova, dar și al celorlalte două state din Parteneriatul Estic, reprezintă, pentru România, o prioritate de politică externă și de securitate”, a menționat Bogdan Aurescu.
Acesta a mai spus că “angajamentul pe care România îl are față de parcursul european al Republicii Moldova este la fel de ferm ca întotdeauna” și că România face eforturi pentru sprijinirea Moldovei.
“Este un efort extrem de solid, de cuprinzător pe care îl facem, atât în plan bilateral, care duce la racordarea fizică a Republicii Moldova la Europa, prin România, dar și în plan politic, în cadrul UE, în cadrul NATO, pentru acordarea de asistență în procesul de reformă”, a completat Bogdan Aurescu.
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a participat, vineri, la Workshopul “Foreign Policy & Diplomacy”, organizat pentru studenți de Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, precum și la dezbaterea cu tema “Securitatea flancului estic al NATO astăzi: provocări și oportunități”, organizată de Grupul de Reflecție și Analiză Internațională CITADEL.
articol preluat de pe http://www.agerpres.ro



