Declarația Schuman (9 mai 1950)
foto preluat de pe www.consilium.europa.eu
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; european-union.europa.eu
„Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporționale cu pericolele care o amenință.”
Declarația Schuman (9 mai 1950)
Declarația Schuman de la 9 mai 1950 a fost o propunere a ministrului francez de externe din acea perioadă, Robert Schuman, de a crea o nouă formă de organizare a statelor Europei, o Comunitate supranațională.
În urma experienței celor două războaie mondiale, Franța a recunoscut că unele valori cum ar fi justiția nu pot fi definite doar în contextul aparatului fiecărui stat.
Era nevoie de mult mai mult decât de o comunitate la nivel tehnic de control al industriilor carboniferă și siderurgică a Franței, Germaniei de Vest și a altor țări sub egida unei Înalte Autorități.
Ea a dus la reorganizarea pașnică a Europei postbelice.
Propunerea a dus mai întâi la crearea Comunității Europene a Cărbunelui și a Oțelului, dar pe termen lung a fost precursoarea tuturor celorlalte Comunități Economice Europene și a ceea ce este astăzi Uniunea Europeană.
Evenimentul este sărbătorit anual ca Ziua Europei, iar Schuman este considerat a fi unul din părinții fondatori ai Uniunii Europene.

Robert Schuman, circa 1949. Jean-Baptiste Nicolas Robert Schuman (n. 29 iunie 1886, Lëtzebuerg, Luxemburg – d. 4 septembrie 1963, Scy-Chazelles(d), Lorraine(d), Franța) a fost un politician, om de stat, avocat și diplomat francez. Este considerat drept unul din părinții fondatori ai Uniunii Europene. În mai multe rânduri ministru, inclusiv ministru al Afacerilor Externe, apoi, în două rânduri, președinte al Consiliului de Miniștri al Franței, Robert Schuman a exercitat și funcția de președinte al Parlamentului European, între 1958 și 1960 – cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
Contextul
Europa abia ieșise din Al Doilea Război Mondial, conflict care aproape că distrusese continentul și a dus la împărțirea lui în două sfere de influență.
Din dorința de a nu mai repeta asemenea distrugeri, a existat un impuls serios către cooperare europeană.
Winston Churchill, stând lângă Robert Schuman la un discurs ținut la Metz la 14 iulie 1946, ceruse o reconciliere franco-germană într-o Europă unită.
La Zürich, Churchill a cerut apoi formarea Statelor Unite ale Europei și, pentru început, a unui Consiliu al Europei.
În discursurile ținute în fața Națiunilor Unite, Schuman a anunțat că o Germanie revitalizată trebuie pusă în contextul unei democrații europene.
Consiliul Europei a fost înființat pentru a da un context general unei uniuni europene în care să fie introduse Comunitățile Europene.
Consiliul a fost marca acestor comunități supranaționale care aveau să intre pe calea unei integrări europene complet democratice.
Schuman a declarat că ideea Comunității Europene a Cărbunelui și a Oțelului datează dinainte ca el să fie student.
Schuman a inițiat politici de pregătire a acestei mari schimbări politice europene în timpul mandatului său de prim ministru al Franței (1947-1948) și al celui de ministru de externe începând cu 1948.
El a vorbit despre princiile partajării resurselor europene într-o uniune supranațională și la semnarea Statutului Consiliului Europei, la Londra, la 5 mai 1949.
Declarația avea câteva scopuri distincte, pe care le trata deopotrivă:
- Nașterea Europei unite
- Împiedicarea războiului între statele membre
- Încurajarea păcii pe plan mondial
- Transformarea Europei printr-un proces pas cu pas (prin comunități supranaționale sectoriale) cu scopul unificării Europei pe cale pașnică și democratică, incluzând atât Europa de Vest, cât și cea de Est, despărțite pe atunci de Cortina de Fier
- Înființarea primei instituții supranaționale din lume și a primei agenții internaționale anticartel
- Crearea unei piețe unice în toată Comunitatea
- Revitalizarea întregii economii europene începând cu sectorul carbonifer și siderurgic prin procese comunitare similare
- Îmbunătățirea economiei mondiale și ajutarea țărilor în curs de dezvoltare, cum ar fi cele din Africa.
Redactarea
Declarația propriu-zisă a fost redactată inițial de Paul Reuter, colegul lui Schuman și jurist la ministerul de externe.
A fost apoi editată de Jean Monnet și de alții, printre care șeful de cabinet al lui Schuman, Bernard Clappier.
Variantele intermediare ale documentului au fost publicate de Fundația Jean Monnet.
Ele arată că Reuter a schițat prima variantă, iar Monnet ar fi făcut corecturi minore.
Monnet a tăiat cuvântul supranațional — concept-cheie utilizat de Schuman pentru a descrie noua formă de democrație europeană și l-a înlocuit cu cuvântul ambiguu federație.
Toate elementele cheie, o nouă organizare democratică a Europei, inovațiile supranaționale, Comunitatea Europeană, Înalta Autoritate, comasarea intereselor vitale, cum ar fi cărbunele și oțelul, o piață și o economie unică europeană fuseseră înaintate în mai multe discursuri ale lui Schuman din anii anteriori, la Națiunile Unite, la St James’s Palace, Londra odată cu semnarea statutelor Consiliului Europei și la Bruxelles, Strasbourg și în America de Nord.
Propunerea de înființare a unei Comunități supranaționale a venit ca un șoc binevenit și pozitiv pentru popoarele europene în anii grei ai Războiului Rece, îndepărtând perspectiva unui nou război cu Germania.
Propunerea a devenit o declarație oficială de politică externă a guvernului francez și după două ședințe de cabinet s-a căzut de acord la 9 mai 1950 ca Franța să respecte democratic o asemenea Comunitate care să ajute la stabilirea domniei legii în Europa.
În remarcile introductive, Schuman a dezvăluit că această inovație, aparent doar birocratică, socială și industrială, va avea uriașe repercusiuni politice, nu doar pentru democrația europeană ci și pentru răspândirea principiilor democratice în alte zone, cum ar fi Europa de Est aflată sub ocupația și dominația Uniunii Sovietice, pentru ajutorarea țărilor în curs de dezvoltare și pentru pacificarea lumii.
Scopul imediat al declarației a fost ca Franța, Italia, Germania de Vest, și țările Benelux să își partajeze resursele strategice pentru a „face războiul nu doar inimaginabil, ci și imposibil din punct de vedere tehnic” și pentru a „construi pace de durată în Europa”.
Rezultatul imediat al acestei inițiative a fost înființarea la 18 aprilie 1951 a Comunității Europene a Cărbunelui și a Oțelului (ECSC), prima dintre cele trei Comunități Europene predecesoare ale Uniunii Europene.
La semnarea tratatului de la Paris la 18 aprilie 1951, cele șase state semnatare au afirmat într-un document separat că această dată reprezintă nașterea Europei unite.

Semnarea Tratatului de la Paris în anul 1951 - foto preluat de pe publimix.ro
Urmările pe termen lung
Declarația Schuman a marcat adevăratul început al cooperării franco-germane postbelice și al reintegrării Germaniei de Vest în Europa Occidentală.
ECSC a fost înființată prin tratatul de la Paris semnat la 18 aprilie 1951 de liderii celor șase state membre (inclusiv Schuman) au semnat această declarație, afirmând că ea „marchează adevărata fondare a Europei”.
Comunitatea rezultată din această declarație a dus la înființarea a cinci instituții democratice europene: Comisia Europeană, Parlamentul European, Comisiile Consultative (reprezentând societatea civilă), Consiliul de Miniștri și Curtea Europeană de Justiție.
ECSC a introdus o piață unică europeană a cărbunelui și a oțelului, cu prețuri liber stabilite și fără subvenții sau taxe interne de import/export.
Succesul ECSC a dus la alți pași, întrevăzuți de Schuman, și anume crearea Comunițătii Economice Europene și a Comunității Europene pentru Energie Atomică.
Cele două Comisii Europene ale tratatelor ulterioare de la Roma, împreună cu Înalta Autoritate, au fuzionat, înființând Comisia Europeană în anii 1960.
Declarația este văzută ca fiind unul dintre principalele evenimente fondatoare ale UE.
În 1985, în timpul președinției Comisiei Europene a lui Jacques Delors liderii Consiliului Europei s-au întrunit la Milano pentru a decide asupra simbolurilor comunității.
Ei le-au adoptat pe cele stabilite anterior de Consiliul Europei, schimbând doar data Zilei Europei din 5 în 9 mai, pentru aniversarea Declarației Schuman.

Conferința de la Messina (Italia), la care au participat miniștrii de externe ai celor șase state membre ale Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (1 – 3 iunie 1955) – foto preluat de pe www.consilium.europa.eu
Citate
„Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporționale cu pericolele care o amenință.”
„Europa nu va fi construită dintr-odată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete care să creeze în primul rând o solidaritate de facto.”
„Punerea în comun a producțiilor de cărbune și oțel…va schimba destinele acelor regiuni care s-au dedicat în trecut fabricării muniției de război, dar care au fost, în același timp, cele mai constante victime ale conflictelor.”
Text integral
Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporționale cu pericolele care o amenință.
Contribuția pe care o poate aduce civilizației o Europă organizată și activă este indispensabilă pentru menținerea unor relații pașnice. Asumându-și, timp de mai bine de 20 de ani, rolul de campioană a unei Europe unite, Franța și-a pus dintotdeauna eforturile în slujba păcii. Nu am reușit să realizăm o Europă unită și ne-am confruntat cu războaie.
Europa nu va fi construită dintr-odată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete care să creeze în primul rând o solidaritate de facto. Unificarea națiunilor din Europa necesită eliminarea vechii opoziții dintre Franța și Germania. Orice acțiune întreprinsă trebuie să aibă în vedere în primul rând aceste două țări.
În acest scop, guvernul francez propune să fie întreprinse măsuri imediate într-o direcție concretă, dar decisivă.
Guvernul francez propune ca producția franco-germană de cărbune și oțel să fie plasată sub o Înaltă Autoritate comună, în cadrul unei organizații deschise și altor state europene. Punerea în comun a producțiilor de cărbune și oțel va asigura imediat stabilirea unor baze comune de dezvoltare economică, un prim pas către realizarea unei federații europene și va schimba destinele acelor regiuni care s-au dedicat în trecut fabricării muniției de război, dar care au fost, în același timp, cele mai constante victime ale conflictelor.
Solidaritatea de producție astfel stabilită va demonstra că orice război între Franța și Germania devine nu numai inimaginabil, ci și imposibil din punct de vedere material. Înființarea acestei unități de producție puternice, deschisă tuturor țărilor care doresc să colaboreze, va pune bazele reale ale unificării economice, angajându-se să le furnizeze tuturor țărilor membre elementele principale ale producției industriale, în condiții egale.
Această producție va fi oferită lumii întregi, fără diferențieri sau excepții, pentru a contribui la creșterea nivelului de trai și pentru a promova realizările pașnice. Cu mijloace suplimentare, Europa va putea să ducă mai departe realizarea uneia dintre misiunile sale esențiale: dezvoltarea continentului african. În acest mod se va realiza, simplu și rapid, acea fuziune a intereselor care este indispensabilă pentru crearea unui sistem economic comun; aceasta ar putea fi piatra de temelie a unei comunități mai largi și mai complexe reunind țări aflate multă vreme în conflicte sângeroase.
Prin punerea în comun a producției de bază și prin instituirea unei Înalte Autorități, ale cărei decizii vor reuni Franța, Germania și alte state membre, această propunere va conduce la stabilirea primelor baze concrete ale unei federații europene, indispensabilă pentru menținerea păcii.
Pentru a promova realizarea obiectivelor astfel definite, guvernul francez este pregătit să inițieze negocieri pornind de la următoarele considerente.
Sarcina pe care o va avea de îndeplinit Înalta Autoritate comună va fi de a asigura, în cel mai scurt timp posibil, modernizarea producției și îmbunătațirea calității acesteia; furnizarea în condiții egale a cărbunelui și oțelului pentru piețele din Franța și Germania, precum și pentru piețele din alte țări membre; dezvoltarea în comun a exporturilor către alte state; egalizarea și îmbunătățirea nivelului de trai al muncitorilor din aceste ramuri industriale.
Pentru a îndeplini aceste obiective, pornind de la condițiile de producție diferite din statele membre, propunem să se instituie o serie de măsuri cu caracter tranzitoriu, cum ar fi aplicarea unui plan de producție și investiții, stabilirea unui mecanism compensatoriu pentru egalizarea prețurilor și crearea unui fond de restructurare care să faciliteze raționalizarea producției. Circulația cărbunelui și a oțelului între statele membre va fi imediat scutită de toate taxele vamale și nu va fi afectată de ratele de transport diferențiate. Se vor crea treptat condiții care vor permite o distribuție cât mai rațională a producției, la cel mai înalt nivel de productivitate.
Spre deosebire de cartelurile internaționale, care au tendința de a impune practici restrictive asupra distribuției și exploatării piețelor naționale și de a menține profituri mari, această organizație va asigura fuziunea piețelor și extinderea producției.
Principiile și acțiunile esențiale definite mai sus vor face obiectul unui tratat semnat între state și înaintat spre ratificare parlamentelor din fiecare țară. Negocierile necesare pentru stabilirea detaliilor legate de aplicarea acestor prevederi se vor desfășura cu ajutorul unui arbitru numit de comun acord. Acesta va avea sarcina de a se asigura că acordurile convenite corespund principiilor enunțate și, în cazul în care se ajunge la un impas, va decide ce soluție urmează să fie adoptată.
Înalta Autoritate comună care se ocupă de administrarea întregului sistem va fi alcătuită din personalități independente numite de guverne, respectându-se principiul reprezentării egale. Guvernele vor alege de comun acord un președinte. Deciziile Autorității se vor aplica în Franța, Germania și în celelalte țări membre. În cazul în care deciziile autorității vor fi contestate, se vor lua măsuri de la caz la caz.
Un reprezentant al Organizației Națiunilor Unite va fi acreditat pe lângă Autoritate și va întocmi un raport public pentru ONU de două ori pe an, pentru a face un bilanț al activității noii organizații, în special în ceea ce privește respectarea obiectivelor acesteia.
Instituirea Înaltei Autorități nu va prejudicia în niciun fel regimul de proprietate asupra întreprinderilor. În exercitarea funcțiilor sale, Înalta Autoritate comună va lua în considerare puterea conferită de Autoritatea Internațională a Ruhrului și obligațiile de orice natură impuse Germaniei, atâta timp cât acestea rămân în vigoare.
cititi mai mult despre Declarația Schuman si pe: www.agerpres.ro; www.consilium.europa.eu; en.wikipedia.org
Calendar Ortodox 7 mai 2025
articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro
(articol in curs de editare)
Calendar Ortodox 7 mai 2025
Arătarea pe cer a semnului Sfintei Cruci în Ierusalim;
(Dezlegare la pește)
Sinaxar 7 Mai
În această lună, în ziua a şaptea, se prăznuieşte pomenirea semnului cinstitei Cruci, care s-a arătat pe cer în zilele împăratulut Constanţiu, fiul marelui Constantin.

foto preluat de pe ziarullumina.ro
Sfanta cruce s-a aratat pe cer deasupra Ierusalimului in dimineata zilei de 7 mai, 351 in timpul domniei imparatului Constantiu, fiul Sfântului Constantin (praznuit in 21 mai).
In acea vreme, erezia arianismului conform careia Hristos a fost un simplu om si nu Dumnezeu, era cauza multor dispute si scindari in interiorul imperiului.
Chiar si dupa primul Sinod Ecumenic de la Niceea din 325, multi au fost atrasi de falsele invataturi iar ortodocsii s-au trezit in multe locuri in minoritate.
Constantiu, conducatorul partii estice a imperiului era adept convins al arianismului.
Fratii sai, Constantin al II-lea si Constans, crestini ortodocsi evlaviosi, erau conducatorii partii de vest.
Ambii au fost ucisi in doua batalii diferite prin anul 350, lasandu-l pe Constantiu sa domneasca singur.
Tot in acel an, 350, Sfântul Chiril (praznuit in 18 martie) a devenit Patriarh al Ierusalimului si a inceput lupta acerba impotriva arianismului.
In luna mai a anului 351 a aparut deasupra Ierusalimului o cruce luminoasa, care se intindea de la Golgota pana la Muntele Maslinilor, pe o distanta de aprox. 9 km, fiind pe cat de lunga pe atat de lata, stralucind mai tare decat soarele.
O multime de oameni au iesit din casele lor si de la munca lor indreptandu-se spre biserici pentru a aduce slava lui Dumnezeu.
Istoricul Sozomen scria ca aceasta minune a dus la convertirea multori pagani si iudei la crestinism.
S-a mai pastrat in timp si o epistola scrisa de Sf. Chiril adresata imparatului, in care ii descria fenomenul miraculos, mustrandu-l sa se alature credintei crestine.
Sfanta Cruce a ramas pe cer timp de 7 zile.
Minunea dumnezeiasca a Crucii deasupra Ierusalimului a intarit pe ortodcsi in credinta lor si a contribuit la intoarcerea multor arieni in sanul bisericii.
Aceasta este si o reamintire a celei de-a doua veniri a Mantuitorului pe pamant cand “semnul Fiului se va arata pe cer” (Matei 24:30).
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Acachie (Secolelel III – IV).

Sfântul Mucenic Acachie (sec. III – IV) – foto preluat de pe doxologia.ro
Acesta a trăit în zilele lui Maximian împăratul, şi era capadocian de neam, centurion în cohorta Martesienilor.
Deci fiind adus înaintea tribunului Firmus, şi mărturisind numele lui Hristos, a fost chinuit foarte, şi apoi a fost trimis la alt judecător Vivian, care l-a dus şi cu alţii legaţi la Bizanţ.
Şi chinuindu-l cu cumplite bătăi şi chinuri l-a băgat în temniţă, unde arătându-i-se îngerii l-au făcut sănătos.
După aceea alt judecător Falchian, a poruncit să i se taie capul.
Şi se face soborul lui într-a sa sfântă mucenicie ce este în Eptascalon.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Codrat, şi a celor împrennă cu dânsul (Secolul al III-lea).

Sfântul Mucenic Codrat (Secolul al III-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro
Acesta a trăit în cetatea Nicomidiei în zilele lui Deciu şi Valerian.
Şi pentru credinţa în Hristos fiind prins cu alţi mulţi elini, au fost daţi pe seama judecătorului cetăţii, şi mărturisind cu îndrăzneală pe Hristos l-au pus jos şi l-au bătut cu vine de bou uscate.
Şi umplând pământul de sânge, l-au băgat la lanţuri în temniţă.
Deci fiind adus de către judecător la Niceea, a fost chinuit iarăşi.
Şi văzând el pe oarecare ce erau cu dânsul că vor să jertfească idolilor de frica chinurilor, le-a adus aminte de frica de Dumnezeu şi i-au întărit, până ce au fost arşi de judecător.
Iar sfântul Codrat, intrând în capiştea idolilor, a sfărâmat pe toţi idolii ce erau în ea.
Pentru aceea l-au spânzurat şi l-au strujit, şi băgându-l într-un sac a fost bătut cu vine de bou.
Atunci Satornin şi Rufin, care au trecut la credinţa în Hristos, au fost spânzuraţi, strujiţi, şi li s-au tăiat capetele.
Deci mergând judecătorul la Apolonida, a dus şi pe sfântul; şi amestecând sare cu oţet, îi turnau peste răni şi-l frecau cu ţesături de păr, arzându-l şi pe coaste cu fiare arse.
Deci trecând locul ce se numeşte Rundacul şi sosind la Ermupolis au purtat şi pe sfântul într-un car, pentru că nu putea să umble.
Iar acolo, întinzându-l peste un grătar ars, i-au turnat deasupra untdelemn şi smoală, şi apoi i-au tăiat capul.
Şi aşa i s-a săvârşit mucenicia.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici cei mai sus numiţi: Rufin şi Satornin, care de sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan Psihaitul.
Acest fericit din tinereţe urmând obiceiurilor lui Ioan Botezătorul şi Ilie Tesviteanul, şi îndreptându-şi viaţa spre aspră petrecere, a biruit bărbăteşte războaiele demonilor, curăţindu-şi mai înainte sufletul cu curgerile lacrimilor.
Şi înduplecând pe Dumnezeu cu privegherile cele de toată noaptea, şi vărsând curgeri de lacrimi, a uscat râurile eresurilor, închinându-se asemănării celei cinstite a Mântuitorului Hristos.
Iar sfaturile păgânilor le-a surpat cu biruinţă, suferind cu tărie amare izgoniri şi închisori, şi a apărat legile şi predaniile părinteşti, nesocotind legile împărăteşti.
Pentru care şi nevoindu-se cu tărie, în aceeaşi luptă ca sfinţi, a luat cununa asemănătoare, vindecând trupurile şi sufletele celor bolnavi, ca cel ce a luat de la Dumnezeu harul minunilor.
Tot în această zi, pomenirea pătimirii sfântului mucenic Maxim.
Acest fericit propovăduind pe Hristos în privelişte, şi pe mulţi povăţuind spre dreapta credinţă, şi feluritele chinuri suferind, a fost la sfârşit ucis cu pietre, şi ca încununare pentru acestea, s-a mutat către Domnul.
Tot în această zi, pomenirea adormirii întru Domnul a sfântului Alexis Toth, marturisitor si aparator al Ortodoxiei în America (1853 – 1909).

Sfântul Preot Mărturisitor Alexie Toth (1853 – 1909) – foto preluat de pe doxologia.ro
Preacuviosul nostru parinte Alexis, aparatorul credintei ortodoxe si lucrator neobosit in via Domnului, s-a nascut in Austro-Ungaria in 18 martie 1854, intr-o familie saraca din regiunea Rusiei Carpatice. Ca multi altii din imperiul austro-ungar, familia Toth era de rit catolic rasaritean. Tatal si fratele lui Alexis erau preoti iar unchiul sau a fost episcop al Bisericii Unite Greco-Catolice. Alexis a primit o excelenta educatie, invatand mai multe limbi straine, printre care rusa din regiunea carpatica, maghiara, rusa, germana, latina si citea in limba greaca. El s-a casatorit cu Rosalie Mihalich, fata unui preot si a fost hirotonit preot in 18 aprilie 1878, slujind ca al doilea preot al Bisericii Unite. La scurt timp sotia sa a murit, dupa care a urmat si unicul lor fiu sa-l paraseasca, pierderi pe care sfântul le-a rabdat cu blândetea pe care o presupune starea de preot.
In mai 1879, Parintele Alexis a fost numit secretarul episcopului din Presov si administrator la Dioceza. Tot lui i s-a incredintat si conducerea unui orfelinat. La Seminarul din Presov Parintele Toth a predat Istoria Bisericii si Legile canonice, ceea ce l-a ajutat mult in viata pe care urma s-o traiasca in America. Sf. Alexis nu a ramas mult profesor si administrator deoarece Domnul avea alte planuri cu el. In octombrie 1889 a fost ales pastor al Bisericii Unite din Minneapolis, Minnesota. La fel ca un alt Abraham, el si-a parasit tara si familia pentru a implini voia Domnului. (Gen 12:1).
La sosirea in America, parintele s-a prezentat autoritatii locale romano-catolice , arhiepiscopul John Ireland, deoarece nu exista episcop al Bisericii Unite in America in acea vreme. Arhiepiscopul Ireland apartinea partidului catolicilor americani care erau adeptii “americanizarii” tuturor catolicilor romani. Viziunea lui de viitor s-a fondat pe credinta obisnuita, obiceiuri si utilizarea limbii engleze in toate cele in afara de slujbele liturgice. Normal ca parohiile etnice si clerul de rit non-latin nu intrau in aceasta viziune. Astfel, cand parintele Toth si-a prezentat referintele arhiepiscopul l-a intampinat cu ostilitate, refuzând sa-l recunoasca pe Alexis ca preot catolic si nelasandu-l sa slujeasca in dioceza sa.
Ca istoric si profesor de lege canonica Parintele Toth isi cunostea drepturile in cadrul Bisericii Unite si nu a acceptat deciziile nefondate ale arhiepiscopului. In luna octombrie a anului 1890, a avut loc o sedinta cu 8 din cei 10 preoti ai Bisericii Unite din America la Wilkes-Barre, Pennsylvania sub prezidarea Parintelui Toth. Deja episcopii americani sesizau Roma cu privire la chemarea in Europa a tuturor episcopilor Bisericii Unite din America, de teama ca preotii si parohiile Bisericii Unite vor ingreuna asimilarea imigrantilor in cultura Americana. Episcopii Bisericii Unite din Europa au refuzat sa raspunda apelului de ajutor al preotilor.
Arhiepiscopul Ireland a trimis o scrisoare parohiilor sale in care dadea ordin membrilor acestora sa nu participe la slujbele parintelui Toth si sa nu accepte serviciile preotesti ale acestuia. Asteptându-se sa fie deportat in orice moment, parintele Toth a explicat enoriasilor sai situatia, sugerand ideea reintoarcerii sale in Europa.
“Nu,” au raspuns ei. Mai bine ne ducem la Episcopul Rusiei. De ce sa ne lasam calcati tot timpul de straini?” S-a decis sa se trimita o adresa consulului rus din San Francisco pentru a-i cere acestuia numele si adresa episcopului rus. Ivan Mlinar s-a dus la San Francisco pentru a-l intalni personal pe Episcopul Vladimir; apoi in februarie 1891, parintele Toth si administratorul bisericii, Paul Podany, au mers si ei la intalnirea cu episcopul. Ca urmare, Episcopul Vladimir a venit la Minneapolis in 25 martie 1891 si l-a primit pe parintele Toth si inca 361 de enoriasi in Biserica Ortodoxa a inaintasilor lor. Enoriasii au privit acest eveniment ca o noua victorie a ortodoxiei, bucurandu-se: “Slava lui Dumnezeu pentru multa Sa mila fata de noi!”
Initiativa a venit din partea poporului fara nici o influenta din afara. Biserica Ortodoxa Rusa nu a stiut de existenta imigrantilor Bisericii Unite Slave in America dar au raspuns pozitiv la petitia lor de a fi reuniti cu Biserica Ortodoxa.
Intoarcerea la biserica ortodoxa a Sf. Alexis si a parohiei sale a fost un exemplu incurajator pentru sute de greco-catolici. Exemplul a fost ca lumânarea în sfeşnic care luminează tuturor celor din casă (Matei 5:15), iar turma poate fi asemanata cu aluatul pe care, luându-l, o femeie l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s-a dospit toată (Matei 13:33). Prin predicile sale hotarâte el a smuls radacinile tarelor care au crescut in graul adevaratei doctrinei, demascand falsele invataturi care i-au dus poporul in ratacire. Chiar daca nu a ezitat sa arate cu degetul erorile doctrinelor din alte biserici, parintele Alexis a avut grija sa le trezeasca enoriasilor sai vigilenta impotriva intolerantei. Scrierile sale si predicile sunt pline de admonestari referitoare la respectul fata de aproapele si la ideea de a nu judeca credinta altora.
Chiar daca a facut comentarii dure in corespondenta sa privata cu administratia bisericii, trebuie sa retinem ca acestea s-au facut pentru apararea Bisericii Ortodoxe si a Misiunii Americane de acuzatii nefondate din partea unora care foloseau un limbaj mult mai dur decat Parintele Toth. Acesti opozanti pot fi caracterizati ca intoleranti, nepoliticosi, cu metode non-etice de amenintarea la adresa lui si a enoriasilor sai.
In mijlocul greutatilor, acest erald al teologiei Dumnezeiesti si a doctrinei fara cusur a izvorat scrieri ortodoxe inepuizabile pentru noii convertiti, pline de sfaturi practice despre modul de traire ortodox. De exemplu, articolul sau “Cum ar trebui sa traim in America” pune accent pe educatie, curatie, sobrietate si prezenta copiilor in biserica duminica si in sarbatori.
Desi parohia din Minneapolis a fost primita in Biserica ortodoxa in martie 1891, abia in iulie 1892 Sfantul Sinod al Rusiei a recunoscut si acceptat parohia in Dioceza Alaska si Insulele Aleutine. Rezolutia a ajuns in America numai in octombrie 1892. In acest timp ostilitatea religioasa si etnica impotriva noilor convertiti s-a facut bine simtita. Parintele Alexis a fost acuzat ca si-a vandut poporul carpato-rus si religia sa “moscovitilor” pentru bani.
In realitate el nu s-a bucurat de nici un suport financiar pentru o lunga perioada de timp, parohia sa fiind una din cele mai sarace. Pâna sa-i parvina salariul din Rusia, sfantul a trebuit sa lucreze la o brutarie pentru a se intretine. Chiar daca veniturile sale erau neinsemnate, el nu ezita sa faca pomeni celor saraci si cu nevoi. El si-a impartit banii cu alti clerici mai saraci ca el si a contribuit la ridicarea bisericilor si educatia din seminariile din Minneapolis. Nu-i pasa de viata lui, despre ce va manca si bea. (Matei, 6:25). Lasand toate cele in grija lui Dumnezeu, Sf. Alexis a urmat sfatul Mantuitorului nostru care spunea ” Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6:33). Deci el a suportat durerile, necazurile si atacurile fizice cu rabdare si bucurie spirituala, amintindu-ne ca “Dumnezeirea este mai puternica ca toate” (Inteleptul Solomon 10:12).
Episcopii Vladimir, Nicolae, Sf. Tihon si Platon au recunoscut harul special al parintelui Toth, trimitandu-l de multe ori sa predice si sa invete poporul slav. Sf. Alexis a vizitat multe parohii ale Bisericii Unite, explicandu-le diferentele dintre ortodoxie, protestantism, romano-catolicism si uniatism, subliniind ca drumul spre mantuire este numai cu Biserica Ortodoxa.
La fel ca Iosua, “el si-a calauzit drept poporul spre convertire” (Sirah 49:2). El a ajutat formarea si convertirea a 17 parohii, plantand o vie a lui Hristos in America, imbogatindu-i roadele din ce in ce mai mult. In 1909, anul binecuvantatei lui repauzari, mai multe mii de adepti ai Bisericii Unite Carpato-Ruse si Galiciene s-au intors la ortodoxie. Acesta a fost un eveniment major in istoria Misiunii Nord-Americane care a continuat sa contureze viitorul ortodoxiei in aceasta tara de-a lungul multor generatii ce aveau sa vina.
Cine poate sti lupta duhovniceasca a sfantului? Cine poate spune ce rugaciuni a ridicat din sufletul sau smerit catre Dumnezeu? Sfantul Alexis nu si-a arata niciodata in public evlavia ci s-a rugat lui Dumnezeu in secret, cu lacrimi, smerenie si zdrobire de inima. Dumnezeu, Cel ce vede toate cate facem in ascuns, l-a rasplatit pe sfant (Matei 6:6). Este de neconceput ca Sf. Alexis sa-si poata duce la bun sfarsit munca sa de apostolat fara ca Dumnezeu sa-l fi binecuvantat si intarit pentru aceasta.
Eforturile Parintelui Toth au fost recunoscute in timpul vietii sale. El a primit in dar o mitra incrustata cu pietre pretioase din partea Sfantului Sinod precum si Ordinul Sfantul Vladimir si al Sfintei Ana de la Tarul Nicolae al II-lea pentru serviciile deosebite si devotamentul fata de Dumnezeu si tara. In 1907 a fost printre candidatii la scaunul episcopal, insa nu a acceptat onoarea, motivand cu smerenie ca o astfel de demnitate ar trebui sa fie responsabilitatea unei persoane mai tinere si mai sanatoase decat el.
Pe la sfarsitul anului 1908, sanatatea Sf. Alexis a inceput sa subrezeasca datorita unor complicatii mai vechi. A incercat sa se refaca in sudul orasului New Jersey, dar s-a reintors dupa putin timp la Wilkes-Barre, unde a fost nevoit sa stea la pat timp de doua luni. Vineri, 7 mai 1909 (24 aprilie dupa vechiul calendar), s-a dus la Domnul, zi in care se praznuiesc sfintii Sava si Alexie Pustnicul Pesterilor din Kiev. Dragostea Sf. Alexis si preocuparea pentru copiii sai spirituali nu a disparut odata cu moartea sa. Ca o concluzie la viata sfantului, ar fi potrivita prezentarea uneia din interventiile miraculoase ale parintelui care s-a petrecut in anul 1993:
In ianuarie 1993 un barbat s-a rugat Sfantului Alexis sa-l ajute sa obtina informatii despre fiul sau de care nu mai stia nimic de 28 de ani. Punandu-si nadejdea in indrazneala sfantului la bunul Dumnezeu omul a asteptat raspunsul. Chiar a doua zi fiul acestuia l-a sunat pe tatal sau. Se pare ca tanarul se afla in biserica atunci cand a simtit o pornire de nestavilit de a-l suna pe tatal sau. Mama sa il dusese cu ea in alt stat schimbandu-si numele cand el era un copil. De aceea tatal sau nu a putut sa le dea de urma. Afland de la mama sa ca tatal sau era crestin ortodox, a obtinut de la un preot ortodox telefonul tatalui sau dintr-un oras indepartat. Astfel tatal si fiul s-au reintilnit, multumind lui Dumnezeu si Sfantului Alexis pentru ajutorul primit.
Sf. Alexis a fost cu adevarat omul lui Dumnezeu care a calauzit multi imigranti galicieni si carpato-rusi prin confuzia neagra a provocarilor religioase din Lumea Noua pana la unitatea Bisericii Ortodoxe cu ajutorul cuvintelor harice si exemplului sau de viata. In testamentul sau, Sf. Alexis si-a lasat sufletul la mila lui Dumnezeu, cerandu-si iertare de la toti si iertand pe toti. Sfintele sale moaste se odihnesc acum la Manastirea Sfantul Tihon din Sudul Canaan-ului, Pensilvania unde credinciosii pot veni sa se inchine lor si sa-i ceara sfantului sa mijloceasca la Dumnezeu pentru ei.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Podul de Flori de peste Prut (6 mai 1990; 16 iunie 1991; 11 Iulie 2015; 31 decembrie 2017)
Podul de Flori, poză făcută de regretatul Andrei Vartic
foto preluat de pe istoria.md
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; moldova.europalibera.org;
Podul de Flori de peste Prut (6 mai 1990; 16 iunie 1991; 11 Iulie 2015; 31 decembrie 2017)
Podul de Flori este denumirea acțiunilor ce s-au derulat pe malurile râului Prut la începutul anilor 1990 respectiv 1991, si mai apoi in 2015.
Cu această ocazie, pentru prima oară după cel de-al doilea război mondial, frontiera româno-sovietică a putut fi traversată fără acte.
În mod simbolic, la aceste evenimente au fost lansate flori pe apa Prutului, de pe ambele maluri.
Acest detaliu a dat numele manifestărilor respective

Podul de flori de peste Prut (6 mai 1990) – foto preluat de pe: infoprut.ro
Primul Pod de Flori
A avut loc pe 6 mai 1990. În cadrul acțiunii, locuitorilor din România li s-a permis ca în ziua respectivă, între orele 13:00 și 19:00, să treacă Prutul în Moldova Sovietică fără pașaport și viză.
De-a lungul frontierei de 700 km de pe Prut, au fost create opt puncte de trecere: Miorcani – Pererita, Stânca – Costești, Iași – Sculeni, Ungheni – Pod Ungheni, Albița – Leușeni, Fălciu – Țiganca, Oancea – Cahul și Galați – Giurgiulești.
La eveniment au participat aproximativ 1.200.000 de oameni. „Zecile de mii de români de pe ambele maluri au răbufnit ca un fluviu. Românii (de la Vest de Prut – n.r.) au fost primii care au intrat în URSS fără permisiune”, povestește ministrul Culturii și Cultelor de atunci, Ion Ungureanu.
După această acțiune, procedurile de trecere a frontierei sovieto-române au fost simplificate considerabil.

Podul de flori de peste Prut (6 mai 1990) – foto preluat de pe: infoprut.ro
DOCUMENTAR: Se împlinesc 25 de ani de la primul ”Pod de flori” peste Prut
ROMÂNIA POST-REVOLUŢIE, 1990: Se împlinesc 30 de ani de la primul ”Pod de flori” peste Prut
Al doilea Pod de Flori (17 iunie 1991)
S-a desfășurat pe 16 iunie 1991. De data aceasta, locuitorii din Moldova au putut să treacă fără acte hotarul în România.
17 iunie 1991 – Moldovenii trec Prutul
articol de Șerban Orescu
24 august, 2016
Făcându-și cu greu drumul prin mulțime, peste poduri supraaglomerate, sute de mii de moldoveni sovietici au intrat ieri în România, pentru o zi, în cadrul unei manifestări cu caracter național denumită „podul florilor”.
Ziua marca republica moldovenilor, 2/3 din ei sunt români etnici, având în vedere că cu un an în urmă românii, numărând de asemenea sute de mii, trecuseră Prutul în Moldova sovietică.
Aruncând flori în Prut, numeroși moldoveni au arborat ieri drapelul roșu-galben și albastru, tricolorul României, care este însă și drapelul Moldovei Sovietice de când au venit naționaliștii acolo la putere.
Mulți călători de o zi purtau pancarte pe care putea fi citit numele rudelor pe care sperau să-i poată întâlni.
La jumătatea zilei, Radio București făcea cunoscut că cca jumătate de milion de oameni luaseră parte la acest eveniment.
Postul de radio anunța totodată perturbări ale circulației, având în vedere că mii de automobile și căruțe pe partea românească a râului complicau traficul, în timp ce oamenii, veniți din toate părțile țării pentru a întâlni pe cei dragi, participau la manifestații folcloristice și luau masa pe iarbă.
cititi continuarea pe www.europalibera.org

Al doi-lea Pod de Flori (17 iunie 1991) – Moldovenii trec Prutul – foto preluat de pe www.europalibera.org
Al treilea Pod de Flori (11 Iulie 2015)
A fost organizat de către Platforma Unionistă ACTIUNEA 2012 și Mișcarea Civică Tinerii Moldovei în data de 11 Iulie 2015.
Motivul organizarii acestui pod de flori a fost de a-i intampina pe cei 1000 de locuitori din Moldova, ce au pornit in mars din Chisinau spre Bucuresti, pentru a cere Unirea Republicii Moldova cu România.
Astfel incepand cu orele 10:00 acestia au trecut pe jos podul de cale ferata, fiind intampinati de locuitorii din România.
Al patrulea Pod de Flori sau „Deschiderea anului centenar la Prut”
A fost organizat de către ALIANȚA PENTRU CENTENAR pe data de 31 decembrie 2017.
Aproape 1000 de persoane s-au adunat la ora 14:00 în fața primăriei Fălciu din județul Vaslui de unde au pornit în marș pe străzile comunei purtând un tricolor lung de 100 de m. Marșul a fost organizat în două etape:
- pe traseul Primăria Fălciu – Monumentul Ostașilor Români, monument dedicat soldaților Armatei Române căzuți în lupta pentru eliberarea Basarabiei, unde aici manifestanții au cântat, au ținut mai multe prelegeri și s-au rugat pentru neamul românesc.
- pe traseul Monumentul Ostașilor Români – Podul feroviar Fălciu, pod feroviar ce leagă România de vechea provincie românească, Basarabia.
Odată ajuns la Prut, tricolorul de 100 de m a fost trecut este râu, acesta fiind ținut atât de manifestanții din stânga Prutului, cât și de cei din dreapta lui, legând ambele maluri.
„„Desfășurarea tricolorului peste Prut va fi urmată de alte evenimente prin care vom atrage atenția asupra necesității reîntregirii țării prin unirea României cu Republica Moldova. Solicităm autorităților centrale și județene refacerea podului de la Fălciu atât de necesar economiei locale. Vrem să trecem Prutul și ca să ne plângem ostașii căzuți la Țiganca””
—a declarat George Simion, președintele Acțiunii 2012, organizație membră a Alianței pentru Centenar.
Manifestanții de pe ambele maluri au cântat într-un glas imnul României „Deșteaptă-te, Române” și au scandat „Jos hotarul de la Prut”, „Basarabia e România”, „Unire”, „Același sânge, aceeași țară, români am fost cu toți odinioară” după care au dat drumul tricolorului în apă, lăsându-l liber, în Prut.
Întregul eveniment s-a desfășurat cu sprijnul autorităților din România și Republica Moldova.
Mărturii
„Era o tensiune emoțională de nedescris. Oamenii se strigau pe nume unii pe alții și se regăseau după ani și ani. La un moment dat, de partea cealaltă a râului s-a aruncat un bărbat în apă și a început să vină spre basarabenii de dincoace. Ai mei din Pererâta stăteau încremeniți. Aveau mari emoții și nu îndrăzneau să facă nici o mișcare până s-a aruncat un pererâtean în apă. După el au pornit și ceilalți. S-au întâlnit toți la mijlocul Prutului și au încins acolo, în apă, o horă, lucru nemaivăzut și nemaiauzit nicăieri în altă parte a lumii. De aceea spun că par caraghioși astăzi cei care ironizează Podul de Flori. Nu poate fi ironizată lacrima bucuriei.”
—Grigore Vieru, într-un interviu difuzat în mai 2008 de Stela Popa și portalul Unimedia
„La Pod, în satul meu, venise și un medic din Chișinău cu baiețelul său care să fi avut vreo patru anișori și căruia tatăl său îi promisese încă la Chișinău că va vedea români. Cei de pe malul drept erau uzi leoarcă. Oamenii din Pererâta mea aduseseră în fugă haine uscate pentru oaspeții doriți. Se vorbea într-o limbă comună – în română. După două-trei păhăruțe de țuică începuseră să cânte – intonau aceleași cântece comune. La vârsta când încă nu era atins de minciunile noastre lingvistice, băiețelul medicului întrebase cu o naivitate cuceritoare pe tatăl său: ,,Tată, mi-ai promis să-mi arăți români. Care-s ei? ”
—Grigore Vieru, Primul Testament
Diverse
Evenimentul a fost reflectat și în artă, în filmul Podul de flori de Thomas Ciulei. Subiectul filmului este existența de zi cu zi a familiei Arhir din satul Acui, Republica Moldova, cu tatăl care rămâne acasă să lucreze pământul și mama plecată în străinătate la lucru, totul în perioada când a avut loc evenimentul Podul de flori. Podul de flori este o coproducție româno-germană între Europolis Film, Studioul de Creație Cinematografică a Ministerului Culturii și Ciulei Films Germania.
Filmul regizat de Thomas Ciulei a obținut în anul 2008 Marele Premiu pentru film documentar „Erinnerung und Zukunft” (Amintire și Viitor), precum și premiul „goEast” în memoria lui Reinhard Kämpf la Festivalul de Film goEast din Germania care a avut loc în perioada 9–15 aprilie 2008. Filmul lui Thomas Ciulei a câștigat în același an și Premiul Bibliotecilor, precum și o mențiune la ediția 2008 a Festivalului internațional de filme documentare Cinéma du Réel, desfășurat la Paris în perioada 7–18 martie 2008.




