test

foto preluat de pe www.msnews.ro

articole preluate de pe: agerpres.ro; www.facebook.com/@MuzeulTaranului; muzeul-satului.ro

 

Ziua Națională a Portului Tradițional din România

---

 

Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România a fost instituită prin Legea 102/2015 și este sărbătorită în cea de-a doua duminică a lunii mai.

Potrivit actului normativ, marcarea acestei zile are rolul de a promova portul popular românesc, de a „evidenţia valorile inestimabile pe care le reprezintă costumele tradiţionale specifice fiecărei zone”.

”Tradiția reprezintă un element primordial în identificarea existenței și evoluției istorice și socio-culturale a unei națiuni. Portul tradițional, alături de alte elemente culturale ca muzica, dansul popular, meșteșugurile populare reprezintă un etalon real în ceea ce privește specificitatea poporului român, popor care în arealul său cultural îmbrățișează cu aceeași căldură toate identitățile etnice existente pe teritoriul României.

(…) În ceea ce privește portul popular, acesta este recunoscut în mod unanim de comunitatea științifică și culturală din țară și din străinătate ca fiind unul din elementele definitorii ale culturii naționale, și implicit, un element al identității naționale. Prin unitatea în diversitate de care dă dovadă structura portului popular se poate consolida ideea că realizarea unei conviețuiri și cooperări interstatale este posibilă.

(…) În ceea ce privește necesitatea de a se stabili o zi națională a portului popular aceasta va marca importanța acordată de statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, păstrării identității naționale și, pe ansamblu, educației multiculturale a cetățenilor lor”, potrivit expunerii de motive a inițiatorilor proiectului de lege, 39 de deputați și senatori, indică portalul https://www.cdep.ro.

cititi mai mult pe agerpres.ro

Portul popular românesc datează din secolele IX-X, dar mărturii mult mai numeroase există din secolul al XIV-lea, cea mai veche reprezentare a portului autentic românesc fiind consemnată în Cronica Pictată de la Viena din 1358, care descrie Bătălia de la Posada (9 – 12 noiembrie 1330) între regele Ungariei, Carol Robert de Anjou şi voievodul muntean Basarab I, unde este reprezentat portul autentic al bărbaţilor, cu cămăşi lungi, strânse la mijloc cu brâu sau centură, iţari, opinci şi căciuli din bucăţi de piele de oaie pe cap.

Maramureșul este unul dintre cele mai frumoase locuri din România.

În această zonă tradițiile și obiceiurile se păstează cu sfințenie din generație în generație, atât de cei mai în vârstă cât și de cei tineri până la coconi.

Îndemnul Preasfințitul Părinte Episcop Iustin:

„Să ne purtăm cu multă demnitate și mândrie nepăcătoasă portul nostru popular maramureșean care este unic, frumos și nobil. Costumul popular are un mare grad de sacralitate datorat modului în care se confecționează prin muncă și genialitatea mamelor și bunicelor. Ele se roagă, doinesc și cântă în timp ce torc, țes, brodează și crează fiecare exemplar în parte. Astfel, costumul care rezulta în urma acestui „adevărat act artistic” este asemănător veșmintelor sfințite ale slujitorilor Bisericii lui Hristos. Purtat în duminici și sărbători la Sfânta Liturghie și la toate evenimentele importante ale comunității, constituie parte a identității maramureșeanului, care, înveșmântat în acest costum devine un om nobil.

Fiecare zonă etnofolclorică are un specific al sau în ceea ce privește portul popular, încât reginele și principesele României erau fericite să îmbrace straiele frumoase și valoroase ale româncelor. Este o datorie tot atât de sfântă, păstrarea și îmbrăcarea portului precum cea a păstrării credinței ortodoxe strămoșești. Ceea ce este credința pentru suflet ca haină a păstrării cu fidelitate a credinței strămoșești, este costumul popular pentru trup, înveșmântându-l și dăruindu-i unicitate și noblețe.

Să iubim fără măsură, să păstrăm cu sfințenie și să promovam și să purtam cu mândrie sfântă portul nostru popular din generație în generație și să-l lăsăm moștenire celor ce vin după noi ca o comoară unică și inestimabilă! Credința, limba, portul ,neamul și pământul strămoșesc sunt „moștenire sacră” și nu se abandonează, nu se înstrăinează și nu se vând niciodată!”

(preluat de pe www.facebook.com/EORMMSM – Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului)

Costumul popular era taina sufletului femeii, cea care a creat de-a lungul timpului adevarate capodopere la lumina opaițului, în iernile lungi.

„Femeia este al cincilea anotimp, în care natura se odihneşte, amintindu-şi toate florile primăverii, toate privighetorile verii, toţi strugurii toamnei şi toate ninsorile iernii”.

Este definiția pe care a dat-o femeii, unul dintre cei mai mari poeți români: Grigore Vieru.

În timpul lucrului, femeile spuneau o rugăciune ortodoxă pentru comunicare cu divinitatea:

„Cămara Ta Mântuitorule, o văd împodobită. Şi îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa. Luminează-mi haina – taina sufletului meu! Și mă mântuieşte, Mântuitorul meu”.

***

Călătorind pe văile largi și primitoare ale Prutului, Siretului, Someșelor, Crișurilor, Mureșului, Timișului, Oltului sau pe cele mai înguste ale Sucevei, Moldovei, Bistriței, Trotușului, Argeșului, Jiului, ca și pe valea maiestuoasă a fluviului-rege al pământului românesc, Dunărea, ochii și inima vor fi fermecate nu numai de varietatea peisajului, ci și de aceea, mai impresionantă poate, a oamenilor purtându-și costumele albe, pe care le vom recunoaște mereu aceleași și totuși mereu altele.

O structură unitară a portului, dar modulată în nenumărate chipuri, ne introduce în „istoriile” multiple ale străvechilor „țări” românești.

Pentru că există o mare „țară românescă” sau a „românilor”, desenată ca un oval perfect pe hărțile geografilor, dar există, în acest unic și mare pământ românesc, o multitudine de „țări” mai mici, avându-și fiecare rosturile istorice și o viață proprie, izvorâte din curgerea diferită a evenimentelor la apus, la răsărit, la miazăzi sau la miazănoapte de Carpați, acestea rămânând mereu în inima românimii de pretutindeni, centru spațial și dinamic al vieții noastre istorice, un adevărat motor biologic al neamului.

(Elena Secoșan, Paul Petrescu – Portul popular de sărbătoare din România, Meridiane, 1984)

 

Portul bănățenilor se distinge prin folosirea unui material prețios – firul metalic auriu și argintiu – atât la confecționarea opregelor, catrințelor, conciurilor cât și a broderiei speciale „sarafola” de pe ii.

Costumul de femeie este spectaculos prin bogăția și calitatea materialelor și prin echilibrul cromatic.

Cămașa este lucrată din pânză albă cu vărgi din alesătură, „cinari” și este încrețită în jurul gâtului.

Mânecile sunt ample și se termină la partea de jos cu un volan, „fodor”.

Broderia este amplasată pe guler și este cusută pe dos, „ațiu”, cu arnici negru și fir auriu.

Pieptul cămășii este decorat cu două șiruri de „urzărele” – stilizări geometrice dispuse în șiruri verticale, iar mâneca are o tăblie brodată compact, „urzariu”, cu motive dispuse în șir, pe lungime, „pene” și o vargă brodată de 1-2 cm lățime, „brățară”, care susține volanul.

Trebuie subliniat faptul că atunci când cămășile sunt brodate cu fir metalic se coase în punctul specific broderiei turcești, pe un suport din carton.

Poalele, foarte largi, sunt lucrate din pânză albă și sunt decorate pe șold cu „cusături pe chici”.

Peste cămașă și poale se pune opregul în spate și catrința, în față.

Opregul este alcătuit din „petecul de opreg”, țesut în război și cu ciucuri foarte lungi, policromi, prinși de el.

La alte oprege, care constituie o categorie specială (a opregelor de bani), monezile sunt prinse compact, alcătuind o adevărată platoșă.

Aceasta se armonizează cromatic și ornamental cu pieptarul și cu bogatele broderii ale conciului și ale mânecilor cămășii.

Catrința, „șorțul”, țesută în casă, este ornamentată prin alesătură în război, ca și opregul, în aceeași tehnică și cu aceeași compoziție și se poartă în față.

Este lucrată din lână de culoare roșie, vișinie sau neagră, ornamentată din „alesătură” cu vărgi dispuse vertical.

Uneori, catrințele erau „alese” cu fir metalic auriu sau argintiu.

Pieptarul este lucrat din blană de oaie, ornamentat cu broderii cu fir de mătase, decupaje și „bumbi” din piele, „pisari” și „oglinzi”.

Femeile mai purtau și haine din pănură de culoare albă sau „vânătă”.

La mijloc se încingeau cu un brâu din lână, ornamentat cu motive alese, policrome.

Peste brâu se punea „brăcira”, țesută tot din lână, ornamentată din alesătură cu stilizări geometrice.

Purtau părul în „conci”, susținut de o panglică peste frunte, „sârmă”.

Fetele purtau capul descoperit, cu părul împletit într-o coadă lăsată pe spate, în care își prindeau flori și bani de argint.

Georgeta Roșu – Costumul tradițional în România (Alcor Edimpex, 2010)

 

Costumele de femeie și de bărbat de pe valea Crișului Negru țin de tipologia portului popular din zonele aflate la granița vestică a țării.

Femeia poartă cămașă scurtă, poale crețe, fixate în talie și șorț încrețit iar bărbatul cămașă și izmene largi, până deasupra gleznelor.

Pânza din care sunt lucrate aceste piese este țesută în casă, în două ițe, din bumbac alb.

Cămașa de femeie este încrețită la gât, iar deschizătura pentru cap este conturată de un guler și șiruri, „râuri”, de dantelă și broderie manuală făcută cu acul.

Pe mânecă, ornamentele sunt dispuse de la umăr până la pumnar, „în tablă” sau șit pe mânecă.

Poalele cămășii, foarte largi, sunt făcute prin unirea a șase lățimi de material și se fixează în talie în „pomnată”.

Atât „pomnata” cât și bordura poalelor sunt decorate cu aceleași modele de broderii.

La poale se mai aplică însă un rând de dantelă care pune în evidență broderia.

Șorțul are decorul concentrat în registrul inferior, fiind alcătuit dintr-o broderie masivă, cu aceleași motive ornamentale ca și la poale și tivit cu dantelă „cipcă” croșetată manual.

În talie, femeile se încing cu brâul tricolor, iar pe deasupra poartă pieptarul ornamentat cu broderii din mătase, lânică și decupaje de meșină.

Părul este pieptănat în cozi strânse la ceafă, iar capul este acoperit cu basma, cumpărată din comerț.

Georgeta Roșu – Costumul tradițional în România (Alcor Edimpex, 2010)

 

Portul popular din Gorj se încadrează din punct de vedere decorativ și structural costumului oltenesc de munte, compus din piese robuste cu ornamentație specifică.

În acestă zonă, femeile poartă două tipuri de costum: unul cu două cătrințe, purtate una în față și alta în spate iar cel de-al doilea cu vâlnic – influență venită din sud.

Acesta impresionează prin amploarea pliseului și decorul policrom cu vărgi verticale (numit și zăvelcă creață) și este purtat mai ales în zilele de sărbătoare.

Costumul de femeie are cămașa încrețită la gât, cu broderii pe piept și pe mâneci în sistemul: altiță, încreț și râuri.

În talie femeile se încing cu un brâu roșu, iar cele măritate poartă pe cap o vaporoasă maramă din borangic, numită în zona „cârpă din borangic”.

Repertoriul ornamental al costumului oltenesc este variat – atât cămașa și marama cât și cătrința și vâlnicul fiind decorate cu stilizări geometrice și florale.[...]

Georgeta Roșu – Costumul tradițional în România (Alcor Edimpex, 2010)

 

Costumul românesc din zona Maramureș păstrează și azi în structura sa numeroase elemente arhaice, printre care „guba” și „zadiile” din lână.

Femeile au purtat inițial cămașa românească, încrețită la gât.

Mai nou, locul acesteia a fost luat de cămașa „cu decolteu”, croită din doi stani de pânză albă, țesută în casă, cusuți unul în față și celălalt în spate.

Mâneca ușor încrețită se prinde direct din umăr și se termină cu un volan lat, cu dantelă. Zonele unde se amplasează ornamentele sunt: umerii, brodați cu „trăsură”, cusută pe dos, cu „gratii” sau „ciur” și răscroitură pentru cap, ornamentată cu „copciuțe” și „cârlig”.

Peste cămașă se pun catrințele „zadiile”, țesute din lână, în război, purtate perechi: una în față, care se petrece peste cea din spate.

Catrințele sunt ornamentate cu vărgi orizontale sau „de-a curmezișul”, cromatica fiind specială: alternanțe de roșu cu negru sau portocaliu cu negru.

Fiecare catrință are șnururi în talie „frânghii”, cu care se fixează.

La gât femeile poartă „zgardă” din mărgele, sau chihlimbar, sau „zgardă scumpă” din șiraguri de corali.

Fetele își împletesc părul în „pleteri”, pe lângă tâmple și cu cozi la ceafă.

La sărbători își pun pe cap cununi de flori.

Nevestele îți piaptănă părul în cozi legate în creștet, „steble”, își acoperă capul cu un ștergar țesut în casă „pânzătură” sau cu o basma din cașmir înflorată, cumpărată de la oraș.

Se încalță cu ciorapi împletiți din lână și apoi cu opinci.

Bărbații poartă cămașă „tip poncho”, care poate fi foarte scurtă, până în talie sau mai lungă, „cu chept”.

Ambele tipuri păstrează aceleași registre ornamentale ca la cămășile de femeie.

Iarna, bărbații îmbracă cioareci din pănură împâslită la vâltoare iar vara, izmene din bumbac, „gaci”, cu cracii foarte largi, făcuți din doi-trei stani de material, mai scurți și cu franjuri, „roituri”, la tiv.

Își încing mijlocul cu un chimir lat de piele pentru a-și proteja coloana la muncile grele.

Chimirul este decorat cu broderie cu meșină policromă.

Pe cap, bărbații își pun căciulă, „cujma rotată”, pălarie din pâslă, cu boruri mari sau clopul din paie, adesea împodobit cu mărgele.

Atât femeile cât și bărbații poartă în anotimpul rece guba mițoasă din lână albă sau sură și pieptare din blană, încheiate în față, acoperite cu broderie făcută cu meșină și lânică, viu colorate.

Își protejează picioarele cu ciorapi din lână, peste care încalță opincile, iar iarna cizme negre din piele.

Georgeta Roșu – Costumul tradițional în România (Alcor Edimpex, 2010)

 

Costumul tradițional din Neamț se înscrie în tipologia generală a portului popular moldovenesc.

La costumul de femeie, importantă pentru zona Neamț, a fost apariția unui nou tip de cămașă – croită drept, din țesătură fină de lână, sau din lână în amestec cu borangic, ornamentată în tehnica alesului în război.

Acest tip de cămașă se remarca prin faptul că este supradimensionată, motiv pentru care este cunoscută și sub numele de „cămășoi” sau „cămașă națională”.

Se purta mai ales la costumul de sărbătoare.

Există și un alt tip de cămașă purtată în zonă, cămașa încrețită, cu „bezer”, decorată cu altiță, încreț, „încrețeală”, „râuri costișate” pe mânecă, brodată cu lânică, arnici și fir metalic.

Peste cămașă se suprapune fota, „catrința”, lucrată din lână, pe fond negru, ornamentată cu vărgi la capete și pe șolduri.

Fața, „dinaintea”, are o concentrare de vărgi colorate obținute din țesătură, în tehnica „alesului cu speteaza”.

La mijloc se încing cu brâul care a fost inițial roșu, apoi a devenit „învârstat”, policrom.

Peste brâu poartă bete și ele policrome, ornamentate tot din neveditură.

În ceea ce privește găteala capului, peste părul împletit în cozile adunate pe creștet era așezat un fes roșu numit „malacov”.

Fesul era înfășurat cu ștergarul de cap, decorat cu ornamente nevedite (vrâste) având la cele două capete ciucuri făcuți din mărgele policrome.

Georgeta Roșu – Costumul tradițional în România (Alcor Edimpex, 2010)

 

Portul tradițional al românilor din zona Târnavelor este o dovadă a interferențelor etnice care s-au produs de-a lungul timpului.

În industria casnică textilă au pătruns multe elemente aparținând minorităților cu care românii au conviețuit în aceste locuri.

Costumul de femeie este compus din cămașa albă, lucrată din pânză țesută în casă, încrețită la gât.

Mâneca încrețită din umăr este marcată de broderii discrete și dantelă industrială, aplicată pe mijloc.

Mâneca se termină cu o bentiță brodată „la un fir” iar spre margini broderia este făcută pe dos, pentru că se poartă întoarsă în volan, „fodor”.

Cămașa are poalele „într-una”.

Peste cămașă se pune, în spate, catrința țesută din lână, ornamentată cu vărgi din țesătură și șorțul , „șurțul”, în față, care are la poale broderii policrome dispuse în șiruri (cercuri) iar pe margime, ciucuri policromi.

Femeile îmbracă pe deasupra un pieptar din blană de oaie, brodat cu ornamente delicate, stilizate geometric – flori, buchețele de câte trei flori etc.

Deosebită prin eleganță și ingeniozitate este găteala capului – un tip de ștergar „vălitoare” pus peste o cârpă roșie și o tocă circulară, „brobodelnic”.

Georgeta Roșu – Costumul tradițional în România (Alcor Edimpex, 2010)

 

La 24 iunie este sărbătorită Ziua Universală a Iei.

Ia românească, considerată simbol al identităţii noastre naţionale, este, de fapt, o cămaşă tradiţională de sărbătoare, confecţionată din pânză albă, bumbac, in sau borangic şi împodobită cu mărgele şi broderii la mâneci şi la gât.

Se remarcă printr-o croială relativ simplă (un dreptunghi de pânză, tăiat rotund în jurul gâtului şi întărit cu şnur răsucit, cu mânecile, de cele mai multe ori, încreţite atât la umeri, cât şi la încheieturile mâinilor), cu o impresionantă bogăție a repertoriului decorativ, inclusiv cromatic, această bluză țărănească, specifică Balcanilor și Carpaților a căpătat valențe identitare pentru români, mai ales după Unirea Principatelor și apoi consolidarea statului național.

Tehnica decorării iei s-a transmis de la mamă la fiică, fapt care a conservat tradiţia şi gustul de la o generaţie la alta.

Reginele și principesele României au iubit costumul popular, cea care l-a introdus la Curtea Regală fiind cea dintâi regină a României, Regina Elisabeta, care a încurajat doamnele din suita sa să poarte straiul tradițional.

Însă cea mai mare promotoare a iei românești a fost Regina Maria, putând fi considerată un adevărat fashion-icon care a inspirat atât aristocrația feminină a timpului dar și creațiile designerilor de mai târziu.

Ea se lăsa fotografiată atât singură cât și alături de membri ai familiei regale sau de doamnele de la curte, în minunate straie tradiţionale, pentru a le face cunoscute lumii întregi.

Ia romanescă nu este pur și simplu o bluză, este o operă de artă cu autor necunoscut, este articolul vestimentar care s-a făcut cel mai remarcat în lumea întreagă și care le-a arătat tuturor că straiele românești impresionează atât prin frumusețe cât și prin povestea pe care o spun.

Chiar dacă, motivele regăsite pe materialele textile românești par, la prima vedere, a avea doar scop estetic, nimic nu este așezat la întâmplare pe acestea, deoarece fiecare cusătură realizată cu îndemânare reprezintă un cod care poate fi descifrat numai de către membrii comunității.

Motivele cusute pe iile românești aveau menirea de a indica poziția unei persoane în comunitate, vârsta, ocupația, statutul marital, social și material.

Diversitatea acestor modele îi conferea purtătorului libertatea de a îmbrăca, după caz, haina la ocaziile speciale, la sărbători, la nunți, la slujbele religioase.

Se spune că anumite articole de îmbrăcăminte aveau misiunea de a proteja și de a aduce bunăstare și fertilitate, în special tinerilor căsătoriți.

Ia sau cămașa albă reprezintă, în general, piesa de bază a costumului popular.

Din copilărie până la moarte, cămaşa îl însoţeşte pe ţăran la muncile câmpului, la sărbători, la nuntă.

Colecția Muzeului Țăranului Român de aproximativ de 4500 de cămăși țărănești (femeiești și bărbătești) ne dezvălui faptul că exista o cămaşă a duminicilor, a sărbătorilor de peste an, a nunţilor şi a botezurilor, a datinilor şi a obiceiurilor, cămaşa mortului (cămaşa-horbotă a momentelor îndurerate), cămaşa fecioriei şi a văduviei, cămaşa Crăciunului şi a Paştilor, precum și cămaşa de soacră, lucrată de mireasă pentru a-și dovedi îndemânarea şi talentul.

Legată de un străvechi rit agrar („Sânzienele”), cămaşa de Drăgaică este cea mai frumoasă dintre cămăşile de zestre ale celei mai mândre şi harnice fete, aleasă Drăgaică.

Ia conservă parfumul arhaic, dar în același timp se adaptează la vârstă, situație, ceremonial, epocă și este o îmbinare de meșteșug, măiestrie, originalitate, inspirație, creativitate.

Fineţea şi eleganţa materialelor folosite, croiul şi armonia cromatică au făcut din această piesă vestimentară, de multe ori, o capodoperă.

 

Muzeul Național al Țăranului Român deține în patrimoniu aproximativ 20.000 de piese de port popular ceea ce reprezintă cea mai mare colecție din România.

De asemenea, portul tradițional este surprins în mii de fotografii care se găsesc în Arhiva de imagine a muzeului.

Sperăm că ne vom bucura multă vreme de frumusețea și varietatea costumelor tradiționale românești și vă invităm să împărtășiți cu noi imagini cu portul tradițional pe care l-ați moștenit din familie.