Parlamentul se reuneşte marţi la ora 17.00, pentru votul privind numirea lui M.R. Ungureanu la SIE
articol – stiri.tvr.ro
foto – ro.wikipedia.org
Plenul reunit al Parlamentului se reuneşte marţi la ora 17,00 pentru a decide asupra nominalizării lui Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea SIE, au precizat surse parlamentare.
A început o săptămână de foc în Parlament. Zilele acestea se dă testul majorităţii pentru validarea sau invalidarea lui Mihai Răzvan Ungureanu la şefia Serviciului de Informaţii Externe.
Cele două Camere se reunesc marţi după-amiaza în plen. Social-democraţii au anunţat că nu-l vor vota pe Ungureanu. Nici ALDE nu va vota pentru nominalizarea făcută de preşedinte. În schimb, premierul interimar, Gabriel Oprea, precizează că UNPR susţine propunerea înaintată de şeful statului pentru funcţia de director al SIE.
La rândul lor, PNL şi UDMR vor vota pentru numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea acestui serviciu.
Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat că le-a explicat colegilor din PSD că singura soluție pentru rezolvarea problemei nominalizării lui Mihai-Răzvan Ungureanu la șefia SIE era aceea de a se convoca Parlamentul, acesta arătând că lipsa cvorumului în plenul comun de marți îl va obliga pe cel care va conduce ședința să o declare închisă și să anunțe data și locul următoarei reuniuni.
“Când ești într-o situație delicată întotdeauna trebuie să fii limpede, rece în decizie, câteodată colegii tăi se supără pentru asta, dar trebuie să le spună cineva care este adevărul. Mie îmi pare rău că sunt în această situație, dar convocarea plenului este cea mai bună soluție și este decisă de către Biroul permanent, bineînțeles că existau și altele, dar toate până la urmă aveau același final”, a spus luni Zgonea, la finalul ședinței grupurilor parlamentare ale PSD, potrivit Agerpres.
Președintele Camerei a precizat că la ședința de plen comun de marți va participa doar el și probabil un secretar de la PSD, precum și președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.
articol preluat de pe http://stiri.tvr.ro/
(video) Acest autocamion este deosebit de oricare altul şi este pe cale să schimbe felul în care conducem pe drumurile publice
foto – demilked.com
articol – livebiz.ro
Pe şoselele din Argentina, Compania Samsung a pus în practică o idee pe cât de inedită, pe atât de simplă pentru ca toţi şoferii care doresc să depăşească autovehicule de mare capacitate, cum ar fi tirurile, să poată fi siguri că au suficient timp şi spaţiu pentru a efectua această manevră.
Drumurile care au doar o singură bandă pe sens pot fi de multe ori scena unor accidente rutiere nefericite şi acest lucru din cauza vizibilităţii scăzute în timpul depăşirii neasigurate, în special în cazul autovehiculelor de gabarit mare.
Pentru a diminua numărul accidentelor, Samsung a pus în teste un autocamion care pe uşile din spate ale remorcii are instalat un ecran LED de mari dimensiuni ce transmite imagini de la o cameră performantă instalată în faţa trailerului astfel încât şoferul maşinii care vrea să depăşească să poată face această manevră în cunoştinţă de cauză. În plus, camera este prevăzută cu vedere pe timp de noapte, astfel încât imaginile afişate pe ecran să fie utile şi după lăsarea întunericului.
Folosind această tehnologie video se încearcă salvarea multor vieţi şi diminuarea pe cât posibil a pagubelor materiale provocate de numeroasele accidente care se petrec anual pe şoselele din întreaga lume. Acest lucru va permite tuturor şoferilor care vor să depăşească autocamioane cu o lungime considerabilă să facă manevra în condiţii de siguranţă crescută şi să aibă mult mai multă vizibilitate.
articol preluat de pe http://www.livebiz.ro/
Samsung “The Safety Truck”
Ponta: Revin în ţară în maximum două săptămâni pe picioarele mele, nu în scaun cu rotile sau cârje
foto si articol – mediafax.ro
Premierul Victor Ponta, aflat în Turcia unde se recuperează după operaţia la genunchi, a declarat că va reveni în ţară, “pe picioare, nu în scaun cu rotile sau cârje”, în maximum două săptămâni, interval în care medicii i-au transmis că nu poate pune piciorul jos.
“Ieri am fost încă o dată la doctor şi am maxim două săptămâni în care nu pot pune piciorul jos. În maxim cele două săptămâni voi veni acasă pe picioarele mele, nu cu scaun cu rotile, cârje sau alte lucruri. În maxim două săptămâni”, a spus Ponta la B1.
Premierul Victor Ponta a fost internat în 14 iunie la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, unde o zi mai târziu a fost operat la genunchiul stâng.
În urmă cu o săptămână, premierul a anunţat că medicii turci care l-au operat au decis că poate fi externat, dar îşi va relua activitatea normală într-o perioadă de până la 28 de zile, astfel că i-a cerut preşedintelui Klaus Iohannis să îi încredinţeze vicepremierului Gabriel Oprea atribuţiile de prim-ministru în acest interval.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul de desemnare a lui Gabriel Oprea ca prim-ministru interimar al Guvernului României, “pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor de prim-ministru” de către Victor Ponta, care se află încă în Turcia.
articol preluat de pe http://www.mediafax.ro/



