Marșul “Oras accesibil pentru oameni”!

Marsul Oras accesibil pentru oameni - foto - facebook.com

foto – facebook.com

Marșul Oraș accesibil pentru oameni – 4 iulie 2015 – București

autor – Sergiu Nicolae Brega

sursa – https://www.youtube.com


 

”Să ia un cărucior domnul Oprescu și să se plimbe prin București în el”. Marșul ”Oraș accesibil pentru oameni”

articol – Catiusa Ivanov – romaniacurata.ro

Catiusa Ivanov - foto - romaniacurata.ro

Catiusa Ivanov – foto – romaniacurata.ro

04.07 2015

Câteva sute de persoane au participat sâmbătă la marșul “Orașul pentru oameni”. Participanții au cerut autorităților să elibereze trotuarele de mașini, să facă orașul accesibil pentru persoanele cu dizabilităţi, mame cu copii în cărucior și bicicliști. Marșul a început în jurul orei 11.00 și a avut loc între Piața Victoriei și Piața Universității, pe Calea Victoriei, strada Dem Dobrescu și bd. Magheru. Printre participanți s-au numărat mai multe persoane imobilizate în scaun cu rotile, mame cu copii în cărucior, bicicliști dar și simpli pietoni. Protestatarii au scandat “Fără BordURĂ” și au avut pancarte cu acest mesaj.

“Am venit fiindcă în București gradul de independenţă pentru persoanele cu dizabilităţi este foarte redus. Eu sunt dependent non-stop de un însoțitor. Vedeți că și acum am voluntar. Mi-aș dori să fiu mai independent din zi în zi, să am o viaţă normală pe cât posibil, mijloacele de transport să fie adaptate şi să pot să ies din casă fără să depind de nimeni. Cer primăriei să renunțe la bordurile acestea extrem de înalte, să pună rampă la toate mijloacele de transport în comun”, a spus Bogdan, 28 ani, imobilizat într-un scaun cu rotile.

“Am venit pentru că am niște prieteni care au niște probleme și am zis că îi ajut. Sunt cu bicicleta, cu camera în spate. Am făcut asta și anul trecut. Filmăm, încercăm să facem un filmuleţ. Cerem autorităților ce le cerem de ani de zile, să le pese. Să se pună în situația oamenilor care merg pe stradă, nu să meargă în continuare cu ochelari de cal şi să vadă numai ce vor ei. Să ia un cărucior domnul Oprescu şi să se plimbe prin București în el. Dacă lui în convine, înseamnă că orașul ăsta este accesibilizat”, spune un alt Bogdan, 33 ani, biciclist.

“În primul rând am venit în semn de solidaritate cu acești oameni care au un handicap pe viaţă. În al doilea rând pentru mamele cu copii în căruț care nu au acces. Este jalnic ce se întâmplă în orașul nostru. În al treilea rând suntem cel mai poluat oraș din Europa. Cer autorităților să faciliteze oamenilor cu handicat accesul, să poată să treacă și ei, să nu mai ocolească atât. Ca pieton mă nemulțumește aglomerația, din ce în ce mai multe mașini, mai multă poluare, semafoare care nu sunt sincronizate. În Bulgaria de exemplu s-au desființat cât mai multe treceri de pietoni și s-au făcut pasaje pietonale unde să poți trece în siguranță strada. Vedem că și pe culoarea verde a semaforului se întâmplă accidente. Poate domnul Oprescu se trezește și face ceva”, este de părere Mihai, 37 ani.

“Am venit la protest ca să nu mai avem borduri. Mă nemulțumește inaccesibilitatea orașului. Este un oraș foarte greu de utilizat și ca părinte și ca cetățean simplu. Mă deranjează obișnuința bucureșteanului de a merge pe stradă și a nu merge pe trotuar pentru că sunt mașini parcate acolo și alte obiecte. Cel mai mult mă deranjează acea prevedere care iți permite să parchezi pe trotuar cu condiția să lași un metru pentru pietoni. Nu știu cine a inventat acea prostie, dar este foarte greu de lucrat cu așa ceva. Cer autorităților un oraș pentru toată lumea”, spune și Mihai, 32 ani.

articol preluat de pe (vedeti si galerie foto): romaniacurata.ro


Pentru un Bucureşti altfel. Marşul pietonilor care îşi doresc un oraş accesibil pentru oameni

articol – stiri.tvr.ro

04 Iulie 2015

Marş prin Bucureşti de la prima oră a zilei. Zeci de pietoni nemulţumiţi de o capitală supra-aglomerată au scandat “fără borduri”. Oamenii vor să poată circula civilizat şi să nu mai întâmpine probleme la tot pasul atunci când ies pe stradă.

Marşul pentru “Un oraş al tuturor cetăţenilor” a pornit din Piaţa Victoriei. Câteva zeci de persoane cu dizabilităţi, mame cu copii, dar şi biciclişti au vrut să tragă un semnal de alarmă: avem un oras prea aglomerat!

Oamenii spun că mersul pe jos sau cu mijloace de transport în comun ar trebui încurajat chiar de autorităţi.

Nu e prima dată când bucureştenii îşi cer drepturile în acest fel. Şi obţin, ca de obicei, promisiuni.

Locuitorii Capitalei au cerut şi legi mai aspre pentru şoferii care parchează pe trecerile de pietoni, pe pistele de biciclete sau în staţiile de autobuz.

articol preluat de pe http://stiri.tvr.ro/


Mars pentru trotuare

sursa – https://www.youtube.com


“Oraş accesibil pentru oameni!” – Bucureştenii cer un oraş proiectat pentru cetăţeni

articol – epochtimes-romania.com

04.07.2015

În jur de 200 de persoane s-au strâns în Piaţa Victoriei la marşul “Oraş accesibil pentru oameni!”. Mare parte dintre participanţi au fost persoane cu handicap, venite în cărucior cu rotile, nemulţumite că Bucureştiul nu este un oraş gândit şi pentru cei cu dezabilităţi, biciclişti care se confruntă cu lipsa pistelor, sau mămici care, zi de zi, împing cărucioarele printre gropi şi maşini parcate pe treceri de pietoni şi trotuar.

“Oraşele sunt proiectate mai degrabă pentru a fi tranzitate de maşini, nicidecum pentru oameni. În momentul de faţă, în Bucureşti, persoanele cu dizabilităţi nu se pot deplasa independent, în condiţiile în care la nivel european se militează pentru dezoltarea tocmai a acestei componente a vieţii independente. Pentru noi e foarte important ca oraşul să fie considerat o resursă publică, nu fiecare să se descurce cum poate. Ne dorim ca autorităţile să respecte legea.”, a explicat Irina Zamfirescu, de la ActiveWatch.

vedeti video: epochtimes-romania.com

articolo preluat de pe: epochtimes-romania.com

(Alexandru Cristian Surcel) Misterele legii adunărilor de protest

2015_06_07_dsc_0120_rsz_crp

foto – marturiilehierofantului.blogspot.ro
articol – Alexandru Cristian Surcel – marturiilehierofantului.blogspot.ro

Alexandru Cristian Surcel - foot - facebook.com

Alexandru Cristian Surcel – foot – facebook.com

8 iunie 2015

De fapt, nu sunt niciun fel de mistere. Atunci când, în spaţiul public şi nu numai, se discută despre adunări publice, demonstraţii, mitinguri, manifestaţii, pe scurt cam 90% din conţinutul acelui drept fundamental al omului denumit libertatea de întrunire, aproape dintotdeauna, raportat la existenţa României post-decembriste, auditoriul se loveşte de un de neînţeles amestec de reacredinţă a unor autorităţi precum Jandarmeria Română, de ignoranţă, incompetenţă şi din nou reavoinţă din partea diferiţilor reprezentanţi ai presei, precum şi de enorm de multă ignoranţă din partea unei populaţii neobişnuite să consulte legile şi să-şi cunoască drepturile.

Consacrat prin articolul 39 din Constituţia României, dreptul la libera întrunire este reglementat prin Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice. Este o lege cu numai treizeci de articole, în forma sa actuală, nu foarte lungă. Aşadar nici pe departe un cod civil cu trei mii de articole, greu de lecturat şi de digerat, o lege pe care toţi ar trebui să o citim pentru că nu se ştie când vom avea nevoie să ne aducem o nemulţumire în stradă.

Este o lege cu destule hibe, mai veche decât Constituţia, o altă emanaţie, din perioada mineriadelor, a regimului politic rezultat din acele nefericite alegeri din Duminica Orbului 1990. Prin urmare este o lege al cărei spirit nu are nimic de-a face cu democraţia autentică, ci doar cu eforturile unei puteri panicate că lucrurile s-ar putea bascula oricând, pentru a pune botniţă contestatarilor săi.

Dar, chiar şi o lege cu o intenţie iniţial antidemocratică poate fi aplicată în spirit democratic dacă există bunăvoinţă. Numai că de douăzeci şi patru de ani de când există această lege, atât autorităţile, inclusiv în comunicate oficiale, cât şi mass-media vorbesc de „autorizarea” sau de „aprobarea” adunărilor publice. Un fel de revoluţie cu voie de la poliţie, ca în „Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea”. După marşul pentru păduri din 9 mai 2015, Digi 24 TV a consacrat chiar un întreg reportaj-editorial conceptului de „autorizare” a adunărilor publice, reproşând atât Ministerului Afacerilor Interne, cât şi Jandarmeriei Române că din 2012, după intervenţiile violente din Piaţa Universităţii din ianuarie, nu respectă Legea nr. 60/1991 republicată şi uite cum a fost cuprins în ultimii ani Bucureştiul de marşuri şi de manifestaţii. Un reportaj perfect pentru o televiziune de stat din Federaţia Rusă sau Republica Populară Chineză, dar absolut ruşinos pentru o televiziune privată dintr-un stat democratic, membru cu drepturi depline al Uniunii Europene.

Numai că, ce să vezi, Legea nr. 60/1991, în niciunul din cele treizeci de articole ale sale, nu foloseşte nici măcar umbra cuvintelor „autorizare”, „aprobare”, „permis”, pentru că un astfel de concept ar contraveni şi Constituţiei şi legislaţiei internaţionale în materie de drepturi ale omului. „Autorizarea” întrunirilor publice era norma legală înainte de 1989, când, deşi probabil unii funcţionari publici şi jurnalişti ai zilelor noastre, ieşiţi de pe băncile unui sistem de educaţie distrus prin veşnica tranziţie de la hoas către haos, habar n-au, România avea un regim totalitar.
Legea nr. 60/1991 prevede doar obligaţia organizatorului unui protest de a notifica adunarea publică primăriei din localitatea unde urmează să se desfăşoare. Este o altă discuţie că, din cauza concepţiei abuzive a altor părţi din lege şi a normelor metodologice, ceea ce ar trebui să fie o simplă notificare devine o procedură destul de complicată, în care organizatorul trebuie să negocieze toate detaliile în prealabil cu o comisie de ordine publică nu neapărat prietenoasă, reprezentând diferite autorităţi de tipul Jandarmeriei, poliţiei, poliţie rutiere etc., cu care încheie un protocol contrasemnat de primar, că Jandarmeria îi va crea un ţarc din garduri metalice fie că vrea, fie că nu, sub pretextul siguranţei, dar de multe ori cu un anumit efect de ridiculizare a manifestanţilor ş.a.m.d. Dar din moment ce legea nici măcar nu pomeneşte de „autorizare” de ce o fac Ministerul de Interne, Jandarmeria, primăriile, şi, culmea culmilor, acel cerber al democraţiei care ar trebui să fie presa?

Că sub pojghiţa europeană şi plimbată prin mall-urile cele mai moderne ale multora din oamenii noştri din structurile statului, dar din păcate şi din mass media, se ascund acelaşi gen de personaje grobiene stil generalul Pleşiţă, pe umerii, pumnii şi nesimţirea cărora s-au susţinut guvernele dictatoriale timp de mai bine de o jumătate de secol, este demonstrat din plin şi de felul în care sunt tratate, la doisprezece ani de la adoptarea sub presiunea aderării la Uniunea Europeană, modificările aduse Legii nr. 60/1991. Pentru că această lege dintr-o epocă nefericită a fost totuşi ameliorată printr-o serie de modificări aduse în anul 2003.

Astfel, cel mai important, la momentul respectiv a fost introdus articolul 3 cu următorul conţinut: „Nu trebuie declarate în prealabil adunările publice al caror scop îl constituie manifestările cultural-artistice, sportive, religioase, comemorative, cele ocazionate de vizite oficiale, precum şi cele care se desfăşoară în exteriorul sau în incinta sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat. În cazul în care organizatorii adunărilor publice nesupuse declarării prealabile deţin indicii sau date că desfăşurarea lor s-ar putea solda cu acte de dezordine ori că ar putea să ducă la manifestări violente, au obligaţia să solicite din timp primarilor, unităţilor de jandarmi competente teritorial şi poliţiei locale sprijin de specialitate.” Acest articol, pe baza căruia în instanţele de judecată s-au câştigat pe bandă rulantă plângeri împotriva proceselor verbale de constatare a contravenţiilor, este pur şi simplu sistematic ignorat de Ministerul de Interne şi de Jandarmeria Română, sau interpretat total aiurea (de exemplu, în optica Jandarmeriei Române, în exteriorul sediului sau imobilului unei persoane juridice înseamnă în curtea instituţiei, ori până şi un student de anul I la drept ştie că orice dependinţă face parte din imobil şi reprezintă incinta acestuia, nicidecum exteriorul).

Regretabil, dacă nu chiar dezgustător, este că nici presa, pentru a cărei libertate au murit oameni în decembrie 1989 şi în iunie 1990, nu citează prea des articolul 3 din Legea nr. 60/1991 republicată. Să fie incompetenţă, să fie reavoinţă? Probabil ambele, de la caz la caz. Apropo, o mică informaţie pentru doamnele şi domnii din presă, despre protestul pentru păduri de ieri după-amiază, la care Jandarmeria Română a arătat încă o dată cât de mult o deranjează- şi am să citez dintr-o întâmpinare depusă de Jandarmeria din Bacău într-un proces contravenţional judecat la Vaslui- „tupeul post-decembrist” al cetăţenilor care-şi exercită drepturile. Acesta s-a desfăşurat într-un spaţiu delimitat de sediile Universităţii Bucureşti şi Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” şi nu trebuia notificat, reţineţi termenul, notificat, fiind exceptat prin dispoziţiile articolului 3 din Legea nr. 60/1991, citat mai sus. A, şi încă o mică lecţie de drept: normele speciale derogă de la cele generale, aşadar excepţiile au întotdeauna prioritate, vedeţi şi în dreptul roman principiul specialia derogant generalibus.

Prin urmare, ceea ce s-a întâmplat ieri după amiază în Piaţa Universităţii, ca de altfel şi în Piaţa Victoriei în faţa sediului Guvernului, nu a constituit un abuz al protestatarilor, care au desconsiderat Legea nr. 60/1991, aşa cum le place anumitor jurnalişti, probabil şi cu alte acoperiri sau dependenţe financiare, să creadă, ci un abuz în serviciu al responsabililor din Ministerul de Interne şi din Jandarmeria Română, care într-adevăr au desconsiderat Legea nr. 60/1991. Apropo de asta, doamnelor şi domnilor de la Jandarmeria Română aş dori să le citez următorul text: „În îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, personalul din Jandarmeria Română are obligaţia să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului (…)” Nu, nu este din „Harry Potter” sau „Lord of the Rings”, este articolul 37 din Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române.

În fine, este de fapt foarte clar că România are nevoie de o nouă lege a întrunirilor publice care să elimine odată pentru totdeauna contradicţiile şi procedurile birocratice, intenţionat greoaie şi restrictive, dar şi beţia din jurul unor cuvinte de tipul „autorizare”, „aprobare” etc. Iar un bun exemplu este, culmea, având în vedere decalajul democratic dintre cele două maluri ale Prutului, Legea nr. 26/2008 privind întrunirile din Republica Moldova. Potrivit acestei legi, organizatorii unei adunări publice au doar obligaţia de a notifica primăria. Fără comisii, fără negocieri şi fără protocoale semnate cu toate autorităţile reprezentate în comisie. Dacă primăria are motive să nu permită respectiva adunare publică, îi cheamă în judecată pe organizatori, iar instanţa de judecată este cea care admite sau respinge cererea de interzicere a adunării publice. În România, de exemplu, interzicerea unei întruniri este un act unilateral al primarului, pe care organizatorul întrunirii este cel care trebuie să-l conteste în contencios administrativ. Iar această lege în vigoare la Chişinău, care este de o mie de ori mai potrivită cu reglementarea unui drept fundamental al omului decât omoloaga sa de la Bucureşti, a fost adoptată în plină guvernare comunistă Vladimir Voronin, în timp ce „democraţii” de pe Dâmboviţa, şi de la stânga, şi de la dreapta, fac ce fac şi nu vor să se atingă cu adevărat de Legea nr. 60/1991.

articol preluat de pe – http://marturiilehierofantului.blogspot.ro

(Alexandru Vakulovski) O datorie morală: Marea Adunare Națională

Chisinau 16 mai 2015 - foto preluat de pe facebook.com/basarabiapamantromanesc

Chisinau – PMAN – 16 mai 2015
foto – facebook.com/basarabiapamantromanesc
artiol – Alexandru Vakulovski

Alexandru Vakulovski - foto - facebook.com

Alexandru Vakulovski – foto – facebook.com

02.07.2015

Tatăl meu a fost la toate Marile Adunări Naționale. Eram copil atunci și nu prea înțelegeam ce se întâmplă. El, împreună cu câțiva prieteni, mergeau să prindă vreun autobuz sau vreo mașină care-i ducea din Antonești la Chișinău, în Piața Marii Adunări Naționale. Așa Moldova și-a câștigat independența, iar limba română a devenit limbă de stat. Toți acei oameni care au fost la Marile Adunări Naționale își doreau Unirea cu România, dar au fost trădați continuu. De politicieni, în primul rând, apoi de cei de la microfoane. Li se dădea cu țârâita, numai să nu se vorbească de Unire. Ion Ilici Iliescu, pe atunci președintele României, a fost primul care a recunoscut independența Moldovei, de frica Unirii. Ai noștri au inventat limba moldovenească și limba de stat în locul limbii române. La putere au ajuns agrarienii, care se pricepeau să conducă o țară mai rău decât știau să crească o pătlăgică. De fapt veneau din colhozuri, unde cel mai bine o ducea cel care fura mai mult. Și ne-au furat, și ne fură în continuare. Nu doar pătlăgelele, băncile, aeroportul, ci și valorile, idealurile noastre.

Noi suntem cei care trebuie să spunem stop. Majoritatea politicienilor moldoveni sunt ca don Dodon. Sunt ca electrocutați când aud de limbă română, român, românism, România, ca să nu mai spun de Unire și unionism. Sunt ca vechii politicieni-colhoznici, de parcă Moldova ar fi colhozul lor, în care pot să-și inventeze zilele săptămânii, numele lunilor și din care pot fura orice. Moldova e ca sanatoriul moldovenesc Moldova, din Odesa, pe care Dodon cu Zinaida l-au furat când erau la putere.

Toți acești politicieni-colhoznici spun că noi nu existăm. Că moldovenii nu ar fi români, că vorbim limbi diferite, că moldovenii sunt împotriva Unirii. Zi Unire și Voronin, Lupu, Dodon, Zina se învinețesc și turbă, iar Filat întoarce spatele spunând să nu-l luăm cu glume. Nu, nu e o glumă, o glumă proastă a condus până acum Moldova.

Să arătăm că existăm, în stradă, dacă altfel nu înțeleg. După asta să nu-i mai aud că moldovenii nu sunt români, că nu-și doresc Unirea. Avem datoria asta față de părinți, față de buneii care au fost rupți de România și băgați în URSS ca într-un lagăr de reeducare.

Sistemul este putred, se vede bine cum a reacționat în cazul George Simion. L-a expulzat pentru nimic, pentru că există, pentru fapte care trebuie puse la CV, așa cum a spus George. El însă nu avea buletin moldovenesc. Pe noi nu ne pot expulza. Să ne facă SIE poze, cu asta se ocupă securitatea nostră. Astea sunt probele împotriva lui Simion.

Duminică, 5 iulie, de la 14.00, în Piața Marii Adunări Naționale, trebuie să le arătăm că existăm. Să-i usture, să nu ne mai spună povești. Moldova nu poate exista fără Unire și fără Europa. Să se termine gluma, altfel în orice moment putem deveni un nou Donbas. Și în cazul ăsta politicienii-colhoznici s-ar căra cu elicopterele în țările europene în care și-au trimis deja copiii, dar noi nu, pentru noi nu există elicoptere. Există doar PMAN și Marea Adunare Națională.

articol preluat de pe http://m.deschide.md/ro