Articole

Adunările Ad-Hoc (Divanurile ad-hoc, 7 – 8 octombrie 1857)

Solemnitatea deschiderii Adunării ad-hoc din Ţara Românească (Bucureşti, 8 octombrie 1857) litografie de Carol Popp de Szathmáry

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org

 

Adunările Ad-Hoc, mai cunoscute sub numele neoficial de Divanuri Ad-Hoc, au fost adunări consultative convocate în 7 octombrie 1857 în Moldova și în 8 octombrie 1857 în Valahia, cu scopul de a exprima voința populației cu privire la organizarea definitivă a principatelor. Ele erau alcătuite din reprezentanți ai bisericii, ai marii boierimi, ai burgheziei si ai țărănimii clăcașe.

 

Contextul istoric

Tratatul de la Paris (13/25 februarie – 18/30 martie 1856) care pune capăt Războiului Crimeii, pe lângă alte clauze referitoare la Principatele Române, prevedea:

Art. 24 Majestatea Sa Sultanul promite să convoace imediat, în fiecare din cele două principate, un Divan ad hoc compus de așa manieră încât să constituie reprezentarea cât mai exactă a intereselor tuturor claselor societății. Aceste Divane sunt chemate să exprime voința populației referitoare la organizarea definitivă a Principatelor. O instrucțiune a Congresului va regla raporturile Comisiei cu aceste Divane.”

Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești (1859-1878) au fost un stat român format prin unirea dintre Moldova și Țara Românească în 1859 sub un singur domnitor. Statul acoperea regiunile istorice Oltenia, Muntenia, și Moldova. La început, a cuprins și sudul Basarabiei (zona Cahul, Bolgrad și Ismail), dar după 1877 a pierdut acest teritoriu, primind în schimb Dobrogea de Nord. Unirea politică din 1859–1866 dintre cele două principate a fost primul pas politic spre crearea României ca un singur stat (unitar), în 1881. Cei doi domnitori ai Principatelor Unite au fost Alexandru Ioan Cuza și apoi Carol I - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești (1859-1878) au fost un stat român format prin unirea dintre Moldova și Țara Românească în 1859 sub un singur domnitor. Statul acoperea regiunile istorice Oltenia, Muntenia, și Moldova. La început, a cuprins și sudul Basarabiei (zona Cahul, Bolgrad și Ismail), dar după 1877 a pierdut acest teritoriu, primind în schimb Dobrogea de Nord. Unirea politică din 1859–1866 dintre cele două principate a fost primul pas politic spre crearea României ca un singur stat (unitar), în 1881. Cei doi domnitori ai Principatelor Unite au fost Alexandru Ioan Cuza și apoi Carol I – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Congresul de pace de la Paris (13/25 februarie – 18/30 martie 1856), care punea capăt războiului Crimeii după înfrângerea Rusiei de către o alianţă a marilor puteri europene din care făceau parte Anglia, Franţa, Turcia şi Regatul Sardiniei, a luat o serie de hotărâri importante pentru viitorul Principatelor Române şi al poporului român. Principatele Române Moldova şi Ţara Românească (Valahia) intrau sub garanția colectivă a puterilor europene. Se avea în vedere revizuirea legilor lor fundamentale, alegerea unor Adunări ad-hoc care să exprime atitudinea românilor în privința Unirii, integrarea în granițele Moldovei a trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad, Ismail), trimiterea în Principate a unei Comisii Europene cu misiunea de a propune „bazele viitoarei lor organizări”, libertatea navigației pe Dunăre, ș.a.

Ad hoc este o expresie latină cu sensul de „pentru aceasta” („anume pentru acest scop”), folosită printre altele pentru a caracteriza un organ înfiinţat spre a exercita o misiune cu caracter temporar, de circumstanţă. Într-un sens foarte general, ad hoc semnifică o soluţie adoptată pentru un scop precis, spre deosebire de o soluţie permanentă sau îndelung elaborată.
Situaţia s-a schimbat fundamental în cele două ţări române, după înlocuirea domnitorilor de până atunci cu locţiitorii de domn, caimacami, în Moldova, Teodor Balş (iulie 1856-1 martie 1857), după moartea acestuia fiind numit Nicolae Conache-Vogoridi (martie 1857-toamna lui 1858), ambii antiunionişti, şi în Ţara Românească Alexandru Ghica (iulie 1856-toamna lui 1858) favorabil Unirii, ce au avut drept scop principal organizarea alegerilor pentru Divanurile ad-hoc.

Turcia, Rusia şi Austria, au pus în aplicare planuri de sprijinire şi finanţare a unor acţiuni de blocare a Partidei Unioniste din cele două ţări române şi de împiedicare a Unirii, inclusiv prin falsificarea alegerilor, coruperea decidenţilor politici şi lovituri de stat.

 

Adunarea Ad-Hoc a Moldovei

Dacă în Valahia majoritatea covârșitoare a opiniei publice susținea ideea Unirii, în Moldova lucrurile se arătau mai complicate. Partida unionistă, reprezentată de personalități ca Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Manolache Costache Epureanu, Anastasie Panu etc. avea în fața ei opoziția separatiștilor moldoveni (Nicolae Istrate, ideologul mișcării separatiste, Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi etc.)., care doreau menținerea separării, motivîndu-și opțiunea prin posibila decădere a Iașilor și a Moldovei, odată cu mutarea capitalei la București.

Comitetul unionist din Iasi 1) Dimitrie Ralet, 2) Constantin Negri, 3) Anastasie Panu, 4) MihailKogâlniceanu, 5) Arhimandritul Neofit Scriban, 6) Manolachi Costache-Iepureanu, 7) Dimitrie Kracti, 8) Petru Mavrogheni, 9) Dimitrie Cozadini, 10) Constantin Hurmuzachi, 11) Dimitrie A. Sturdza - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Comitetul unionist din Iasi 1) Dimitrie Ralet, 2) Constantin Negri, 3) Anastasie Panu, 4) MihailKogâlniceanu, 5) Arhimandritul Neofit Scriban, 6) Manolachi Costache-Iepureanu, 7) Dimitrie Kracti, 8) Petru Mavrogheni, 9) Dimitrie Cozadini, 10) Constantin Hurmuzachi, 11) Dimitrie A. Sturdza – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Reacţiunea separatistă din Moldova a organizat alegerile la 7/19 iulie, dar le-a falsificat grosolan, ceea ce a dus la o stare de tensiune care i-a determinat până şi pe unii dintre deputaţii aleşi cu sprijinul autorităţilor caimacamului Vogoride să renunţe la mandatele pe care le obţinuseră în mod fraudulos. Caimacamul Vogoride, care aspira la tronul Moldovei falsificase alegerile pentru Divanul ad-hoc al Moldovei, permiţând câştigarea acestora de către forţele antiunioniste; scoaterea unioniştilor din cursă fusese pusă în aplicare prin înlocuirea listelor electorale ale unioniştilor cu cele ale antiunioniştilor.

După ce Vogoride, caimacanul Moldovei, orbit de promisiunile de preamărire făcute de otomani, a reuşit să impună prin fals voinţa antiunionistă soţia sa, Ecaterina (Cocuţa) Conachi a descoperit corespondenţa acestuia cu Poarta Otomană, şi a înmânat-o fratelui său vitreg, Costache Negri care a dat în vileag complotul antiunionist în presa din ţară şi din străinătate.
Publicarea acestor scrisori compromiţătoare în ziarul belgian „L’Etoile d’Orient” (în Moldova ele circulând sub denumirea Estract de scrisori secrete trimise caimacamului Moldovei de deosebite feţe politice), la aceasta adăugându-se şi demisia răsunătoare a lui Alexandru Ioan Cuza din funcţia de pârcălab de Galaţi, a provocat o criză diplomatică de proporţii, care a putut fi stopată numai după celebra „întâlnire de la Osborne” a conducătorilor Franţei şi Marii Britanii şi, bineînţeles, după ce Poarta a cedat, acceptând organizarea unor noi alegeri.

Noile alegeri, organizate la 22 septembrie 1857, au adus victoria zdrobitoare a unioniştilor în Divanul Ad-hoc al Moldovei (din cei 85 de deputaţi, numai doi s-au pronunţat împotriva unirii). După noile alegeri pentru Adunările ad-hoc din Moldova şi cele din Valahia, au fost aleşi reprezentanți ai bisericii, marii boierimi, burgheziei, țărănimii clăcașe, care au făcut propuneri referitoare la înfăptuirea unirii Principatelor Române. Prin documentele aprobate de aceste adunări, au fost puse bazele fuzionării celor două principate.

Divanul ad-hoc al Moldovei (7 octombrie 1857) a fost format dintr-un număr de 85 de deputați, aleși în cinci colegii: cler, mari proprietari, mici proprietari, reprezentanți ai orașelor și reprezentanți ai satelor. Componența divanului era următoarea: 8 reprezentanți ai clerului, 28 de reprezentanți ai marilor proprietari, 14 reprezentanți ai micilor proprietari, 15 reprezentanți ai populației rurale și 20 reprezentanți ai populației urbane - foto: ro.wikipedia.org

Divanul ad-hoc al Moldovei (7 octombrie 1857) – foto: ro.wikipedia.org

Lista membrilor Divanului Ad-hoc al Moldovei

Divanul ad-hoc al Moldovei a fost format dintr-un număr de 85 de deputați, aleși în cinci colegii: cler, mari proprietari, mici proprietari, reprezentanți ai orașelor și reprezentanți ai satelor. Componența divanului era următoarea: 8 reprezentanți ai clerului, 28 de reprezentanți ai marilor proprietari, 14 reprezentanți ai micilor proprietari, 15 reprezentanți ai populației rurale și 20 reprezentanți ai populației urbane.

 

Adunarea Ad-Hoc a Valahiei

Lucrările Adunării ad-hoc a Valahiei, s-au desfăşurat în perioada 30 septembrie – 10 decembrie sub preşedenţia formală a mitropolitului şi cea efectivă a vicepreşedintelui Nicolae Golescu.

Nicolae Constantin Golescu (n. 1810, Câmpulung Muscel - d. 10 decembrie 1877, București) a fost un om politic și prim-ministru al României în 1868 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Nicolae Constantin Golescu (n. 1810, Câmpulung Muscel – d. 10 decembrie 1877, București) a fost un om politic și prim-ministru al României în 1868 - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Cler

- Mitropolitul Nifon
- Episcopul Filoteiu de Buzău
- Episcopul Clement de Argeș
- Episcopul Calinic de Râmnic
- Arhimandritul Ieronim, egumenul Mănăstirii Bistrița
- Arhimandritul Atanasie, egumenul Mănăstirii Sadova
- Protopopul Ioan, deputatul clerului din București
- Protopopul Constantin, deputatul clerului din Argeș
- Protopopul Vasile, deputatul clerului din Buzău
- Protopopul Constantin, deputatul clerului din Râmnic

În Ţara Românească, evenimentele s-au desfăşurat natural, spre Unire, conform dorinţei populaţiei, istoria consemnând inexistenţa unei stări conflictuale între autorităţi şi populaţie, în timpul căimăcămiei unioniste. Lucrările Divanului ad-hoc din Ţara Românească s-au deschis la 30 septembrie 1857, fiind precedate de un Te Deum săvârşit de mitropolitul Mitropolitul Nifon în Catedrala mitropolitană. Înainte de începerea lucrărilor, mitropolitul Ungrovlahiei a ţinut o scurtă predică, în care îi îndemna pe ascultători să conştientizeze importanţa istorică a adunării: „Priviţi-vă, Domnilor, şi veţi vedea că toţi suntem români; aceleaşi sentimente ne leagă, acelaşi sânge ne uneşte. Toţi avem o patrie înainte, să avem un cuget şi un scop“.

Solemnitatea deschiderii Adunării ad-hoc din Ţara Românească (Bucureşti, 8 octombrie 1857) litografie de Carol Popp de Szathmáry - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Solemnitatea deschiderii Adunării ad-hoc din Ţara Românească (Bucureşti, 8 octombrie 1857) litografie de Carol Popp de Szathmáry – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Evoluția evenimentelor

În zilele de 7 și 9 octombrie 1857 sunt elaborate Rezoluțiile celor două Adunări ad-hoc. Hotărârile celor două adunări aveau, cu redactări ușor diferite, solicitări comune, prin care se cereau::

- respectarea vechilor capitulații dintre țările române și Înalta Poartă, din 1393, 1460, 1513 și 1634, care prevedeau că acestea sunt teritorii neocupate și independente;

- unirea Principatelor într-un singur stat, cu numele de România;

- prinț străin cu tron ereditar, ales dintr-o dinastie domnitoare a Europei apusene, ai cărui succesori să fie crescuți în religia țării;

- neutralitatea pământului Principatelor (Adunarea Ad-Hoc a Moldovei);

- o Adunare obștească pe bază electorală cât mai largă (ambele adunări) „după datinele cele mai vechi ale țării” (Adunarea Ad-Hoc a Valahiei)

Toate acestea sub garanția colectivă a puterilor care au subscris Tratatul de la Paris (13/25 februarie – 18/30 martie 1856)

.”Dorința cea mai mare, cea mai generală, aceea hotărâtă de toate generațiile trecute, aceea care este sufletul generației actuale, aceea care împlinită va face fericirea generațiilor viitoare este Unirea Principatelor într-un singur stat…”, spunea cu acest prilej Mihail Kogălniceanu.

O comisie a Puterilor Garante, printre care Rusia, Franța și Anglia, a analizat hotărârile celor Două Divanuri. Întrunite în capitala Franței pentru a lua în discuție cererile celor două Divanuri ad-hoc (10/22 mai – 7/19 august 1858), puterile europene au adoptat Convenția de la Paris:

Articolul 1 - prevedea unirea parțială a principatelor Moldovei și Valahiei sub denumirea „Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei”, care rămâneau sub suzeranitatea „Maiestății Sale Sultanul” și sub protecția celor șapte puteri;

Articolul 2 - garanta autonomia Principatelor.

Articolul 3 - prevedea alegerea unor domni (hospodari) separați în cele două principate.

Articolele 4, 5 și 6 - explicau modalitatea de exercitare a puterii executive de către hospodar și cooperarea lor cu adunările elective separate și cu Comisia Centrală de la Focșani.

Articolul 8 - stabilea valoarea tributului datorat Porții și anume 1.500.000 de piaștri pentru Moldova și 2.500.000 de piaștri pentru Valahia.

Articolele 10 – 14 - stipulau modalitatea de alegere a hospodarilor și drepturile și obligațiile lor.

Articolul 27 - stabilea formarea unei „Comisii centrale” la Focșani, formată din câte 8 membri pentru fiecare Principat.

Articolul 38 - stabilea înființarea unei Înalte Curți de Justiție și Casație, comună ambelor Principate, cu sediul la Focșani.

Articolele 42 – 44 - stabileau formarea unei miliții (armate) comune, al cărei comandant urma să fie numit alternativ de către domnitorii celor două Principate.

– Se prevedeau principii de organizare și modernizare a viitorului stat (separația puterilor în stat, desființarea privilegiilor de clasă, egalitatea în fața legii, drepturi politice pentru creștini, libertatea individuală);

– Dreptul de vot ramânea cenzitar.

 

Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza

În istoria modernă a României, funcționând efectiv între anii 1857- 1859, adunările ad-hoc ale celor două state românești, Țara Românească și Moldova, care au fost mandatate conform actelor normative ale Congresului de pace de la Paris din 1856, au devenit celebre prin folosirea cu eleganță a ceea ce nu fusese stipulat în condițiile inițiale ale Unirii Principatelor, impuse de către Marile Puteri de atunci. Profitând ingenios de o greșeală generată de frazeologia juridică a timpului, (era impusă alegerea a doi domni, dar nu împiedica o persoană să candideze simultan în ambele țări), adunările ad-hoc au ales în loc de doi domni, pe același, Alexandru Ioan Cuza, dar de două ori, la 5 ianuarie, respectiv 24 ianuarie 1859.

Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; n. 20 martie 1820, Bârlad, Principatul Moldovei, astăzi în România – 15 mai 1873, Heidelberg, Germania), Domnitor al Moldovei (până în 1862), Domnitor al Ţării Româneşti (până în 1862), primul domnitor al Principatelor Unite şi al statului naţional România (1862-1866), in imagine, Alexandru Ioan Cuza, by Carol Popp de Szathmáry - foto: ro.wikipedia.org

Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; n. 20 martie 1820, Bârlad, Principatul Moldovei, astăzi în România – 15 mai 1873, Heidelberg, Germania), Domnitor al Moldovei (până în 1862), Domnitor al Ţării Româneşti (până în 1862), primul domnitor al Principatelor Unite şi al statului naţional România (1862-1866), in imagine, Alexandru Ioan Cuza, by Carol Popp de Szathmáry - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

După încheierea Convenției de la Paris, care avea să joace rolul unei veritabile Constituții a Principatelor, au urmat alegerile pentru Adunările Elective, care urmau să îi desemneze pe cei doi domni. În Moldova a fost ales în unanimitate, la 5/17 ianuarie 1859, liderul unionist Alexandru Ioan Cuza, reprezentantul „Partidei Naționale”. Reprezentanții acestei grupări ce avea ca obiectiv unirea Moldovei cu Țara Românească au oscilat o vreme între a avea un candidat al lor și a-l susține pe Grigore Sturza, fiul fostului domnitor Mihail Sturza, și agent al Rusiei. Acesta, susținut de Rusia prin intermediul bancherului evreu Șmul Rabinovici și agentului panslavist polonez Nieczuka Wierzbicki, care a adus la Iași câteva sute de mercenari, viza și el unirea celor două țări, dar sub domnia sa și sub forma unui stat-marionetă care să facă jocurile Imperiului Rus.

Cu două zile înainte de votul pentru alegerea domnitorului, unioniștii au înțeles jocul lui Sturza și au hotărât să-l respingă și să desemneze un candidat al lor. După dispute aprinse, a fost acceptat comandantul micii armate moldovene, Alexandru Ioan Cuza (care nu participase la întâlnire). La adunarea propriu-zisă, Cuza a fost prezentat drept variantă de compromis între conservatorii filoruși și liberalii pro-occidentali (francofili). Oamenii lui Sturza au fost surprinși să constate că acesta este respins și în schimb adunarea îl votează în unanimitate pe Cuza. Gruparea lor, susținută de mercenarii polonezi ai lui Wierzbicki, care plănuia să acționeze doar pentru a liniști eventualele proteste împotriva alegerii lui Sturza și apoi pentru a forța alegerea sa în Țara Românească, s-a văzut obligată să treacă la ofensivă. S-a pus premiu pentru uciderea liderilor unioniști Mihail Kogălniceanu, Anastasie Panu și Manolache Epureanu (pe al căror sprijin Sturza conta, dar care au votat pentru Cuza) și a domnitorului Cuza. Complotul a fost însă dejucat după ce a fost deconspirat de Alecu von Onciul și Iacob Antosz, iar ancheta a dovedit ulterior implicarea Rusiei.

Întrucât în textul Convenției nu se stipula ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane separate, liderii unioniști au decis ca alesul Moldovei să fie desemnat și în Țara Românească. Acolo însă, Cuza era susținut doar de liberali, în timp ce conservatorii dețineau 46 din cele 72 mandate. În această situație, liberalii radicali au inițiat, prin intermediul tribunilor, o vie agitație în rândul populației Capitalei și al țăranilor din împrejurimi. O mulțime de peste 30 000 oameni s-a aflat în preajma Adunării. Unul dintre tribuni, I.G. Valentineanu, nota că poporul era gata „să năvălească în Cameră și să o silească a proclama ales pe alesul Moldovei”.

Într-o ședință secretă a Adunării, deputatul Vasile Boerescu a propus la 24 ianuarie 1859 alegerea lui Alexandru I. Cuza, aceasta fiind acceptată în unanimitate. Astfel s-a făcut primul pas către definitivarea Unirii Principatelor Române. Țările au intrat de atunci într-o uniune personală. Conceptul era cunoscut la acea vreme, dar nu însemna nimic în ce privește o unire politică. Lupte politice, influenţe străine şi corupţie existau si atunci. Şi totuşi ei au reuşit…

"Proclamarea Unirii" (24 ianuarie 1859) de Theodor Aman - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

“Proclamarea Unirii” (24 ianuarie 1859) de Theodor Aman – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

articol preluat de pe ro.wikipedia.orgcersipamantromanesc.wordpress.com

Regulamentele organice (1831 – 1832)

Coperta Regulamentului Organic în Valahia (Muntenia), 1832 (alfabet Chirilic de tranzitie)

foto preluat de pe istoria.md
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org

 

Regulamentele Organice, adoptate în 1831 în Muntenia şi în 1832 în Moldova, ca urmare a prevederilor Tratatului de la Adrianopol (14 septembrie 1829), au consfinţit o puternică influenţă a Imperiului Rus în Principatele române. Cu toate criticile care se aduc acestui document, nu poate fi ignorat faptul că el a consacrat pentru prima oară principiul separaţiei puterilor şi a favorizat dezvoltarea noilor relaţii economice. De fapt, el a înlocuit arbitrariul puterii domnitorilor şi a introdus norme şi instituţii moderne de organizare a statului. Regulamentele organice integrează astfel proiectele anterioare de organizare a vieţii statale, iar sub acest nume modest, ele reprezintă, în opinia lui Nicolae Iorga, o adevărată Constituţie.

Schimbările teritoriale rezultate în urma tratatului de la Adrianopol - foto: ro.wikipedia.org

Schimbările teritoriale rezultate în urma tratatului de la Adrianopol - foto: ro.wikipedia.org

Ţarul Nicolae l-a însărcinat pe Contele Pavel Kiseliov (Павел Дмитриевич Киселёв, Pavel Kiseleff), ofiţer energic şi bun administrator, cu transpunerea în practică a prevederilor tratatului de la Adrianopol (14 septembrie 1829). El a preluat această funcţie în noiembrie 1829, la Bucureşti. De atunci şi pînă la încheierea mandatului său, în aprilie 1834, el a avut puteri aproape nelimitate în reorganizarea vieţii politice şi economice din Principate. Deşi multe dintre acţiunile sale au fost etichetate de contemporani ca revoluţionare, el nu a dorit să răstoarne ordinea socială existentă, ci s-a străduit să o menţină prin precizarea drepturilor şi îndatoririlor tuturor claselor şi prin asigurarea mecanismului administrativ şi legal, necesar apărării acestora. Cea mai importantă realizare a sa a fost, fără îndoială, elaborarea unei legi fundamentale pentru fiecare Principat. Regulamentele Organice au fost rezultatul srînsei colaborări dintre autorităţile ruseşti şi boierii români.

Contele Pavel Dmitrievici Kiseliov, cunoscut mai bine sub numele în forma franceză Kisseleff (8 ianuarie 1788, Moscova — 14 noiembrie 1872, Paris) este în general considerat ca fiind cel mai strălucit general reformator rus în timpul domniei conservatorului țar Nicolae I al Rusiei - in imagine, Pavel Kiseliov, portret de Franz Krüger, 1851 - foto: ro.wikipedia.org

Pavel Kiseliov (1), portret de Franz Krüger, 1851 – foto: ro.wikipedia.org

Regulamentele Organice au avut ca obiectiv general întărirea ordinii sociale existente şi menţinerea privilegiilor boiereşti. Ele au asigurat continuarea dominaţiei boierilor în viaţa politică prin recunoaşterea dreptului exclusiv al acestora de a fi reprezentaţi în noua legislatură, prin încredinţarea funcţiilor de conducere în administraţia centrală, prin scutirea lor de plata impozitelor şi prin confirmarea dreptului de proprietate asupra moşiilor lor. Dar autorii Regulamentelor s-au simţit obligaţi să accepte participarea, cel puţin limitată, a clasei de mijloc în conducerea treburilor ţării, înţelegînd importanţa creării unui climat mai favorabil dezvoltării activităţilor economice ale acesteia. Astfel de favoruri nu au fost făcute totuşi ţărănimi, al cărei statut economico-social a rămas la fel de nesigur ca şi înainte. Regulamentele Organice au introdus schimbări în sectoarele guvernamentale din Principate prin modificarea şi desfiinţarea vechilor practici şi instituţii, pe măsură ce funcţiile politice, juridice şi fiscale ale guvernului au devenit mai precise şi mai sistemtice.

Moldova (în portocaliu) şi Țara Românească (verde), între 1793 şi 1812 - foto: ro.wikipedia.org

Moldova (în portocaliu) şi Țara Românească (verde), între 1793 şi 1812 – foto: ro.wikipedia.org

Regulamentele Organice au introdus înnoiri importante în domeniul administraţiei publice. Un principiu fundamental a constituit separarea puterilor executivă, legislativă şi juridică ale guvernului. În acelaşi timp Regulamentele păstrau tradiţia unui executiv puternic. Astfel, în ciuda noilor puteri acordate legislativului, domnitorul rămînea figura-cheie a sistemului politic. Alt principiu de bază al Regulamentelor era cel al centralizării, concretizat prin controlul asupra problemelor de la sate şi asupra administraţiei urbane pe care îl exercitau oficialităţi numite de guvernul central, subordonate acestuia. Regulamentele conţineau prevederi privind modernizarea şi eficientizarea sistemului fiscal, în mod deosebit în adoptarea unui buget anual bazat pe venituri şi cheltuieli planificate, elaborat de domn şi aprobat de legislativ. Regulamentele sporeau, de asemenea, autoritatea statului asupra Bisericii ortodoxe şi reduceau semnificativ rolul clerului în problemele civile, toate acestea fiind dovezi ale secularizării tot mai mari a societăţii.

Moldova divizată în 3 părţi între Imperiile Otoman,Austriac şi Rus (1775-1812) - foto: istoria.md

Moldova divizată în 3 părţi între Imperiile Otoman,Austriac şi Rus (1775-1812) – foto: istoria.md

În ansamblul lor, Regulamentele Organice au deschis calea unor profunde transformări în Principate. Ele au sporit capacitatea guvernului de a planifica activitatea, în special în domeniul finanţelor, oferind astfel garanţii mai concrete decît înainte pentru investiţii şi contracte, condiţii esenţiale ale progresului economic. De asemenea ele au grăbit momentul unirii Moldovei cu Valahia, prin crearea, în cele două ţări, de instituţii politice aproape identice şi prin garantarea cetăţeniei comune pentru locuitorii lor. Totuşi, în ciuda acestor prefaceri, Regulamentele nu au marcat o rupere bruscă de trecut. În multe domenii ale vieţii publice, ele au preluat idei şi proiecte cum ar fi gestionarea raţională a resurselor financiare, propusă de boierii reformatori în deceniile precedente. Concentrarea puterii în mîinile domnului şi extinderea aparatului birocratic în detrimentul administraţiei regionale şi locale erau în deplină concordanţă cu principiile deja fundamentate.

Sfatul boieresc ("Obşteasca Adunare") al Valahiei (Munteniei) în 1837 - foto: ro.wikipedia.org

Sfatul boieresc (“Obşteasca Adunare”) al Valahiei (Munteniei) în 1837 – foto: ro.wikipedia.org

Trupele ruseşti au continuat să ocupe Principatele după ce sultanul a aprobat Regulamentele Organice, deoarece ţarul dorea să-l menţină pe Kiseliov în funcţie, pentru a supraveghea transpunera lor în practică. Guvernul rus subvenţionase Regulamentele Organice în primul rînd pentru a cîştiga sprijinul boierilor şi pentru a consolida astfel dominaţia rusă în Principate. Cînd Ţarul a pus capăt ocupaţiei, în 1834, aceasta s-a întîmplat datorită îmbunătăţirii relaţiilor cu Imperiul Otoman şi certitudinii manifestate la Sankt Petersburg că Imperiul Rus îşi crease o poziţie solidă în Principate.

 

(1) Contele Pavel Dmitrievici Kiseliov, cunoscut mai bine sub numele în forma franceză Kisseleff (8 ianuarie 1788, Moscova — 14 noiembrie 1872, Paris) este în general considerat ca fiind cel mai strălucit general reformator rus în timpul domniei conservatorului țar Nicolae I al Rusiei;

 

articol preluat de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com

Nicolae Mavrogheni (1735 -1790) domnitor fanariot din Ţara Românească (1786 – 1790)

Nicolae Mavrogheni (1735-1790)

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; cersipamantromanesc.wordpress.com; www.historia.ro

 

Nicolae Mavrogheni (n. 1935 – d. 30 septembrie 1790) a fost un domnitor fanariot din Ţara Românească. Domnia sa a început la 26 martie/6 aprilie 1786 şi a durat până în septembrie 1790. Originar din insula Paros, Mavrogheni a ajuns domn cu ajutorul lui Gazi Hasan paşa, comandantul flotei otomane al cărei dragoman era. Numirea acestui „galiongiu“ (galion = corabie mare, galeră) n-a fost deloc bine văzută nici de boieri, nici de norod, şi de aici un şir întreg de pamflete, piese de teatru sau versuri menite a ridiculiza politica şi măsurile acestuia.

Îi plăcea să facă inspecții deghizat, ca să vadă cum trăiește poporul. Tot pentru a lua „pulsul” poporului, a pus să fie ridicat un foișor la Oborul Nou, unde mergea în fiecare duminică. La fiecare răspântie a ordonat să se înalțe țepe, ca să știe hoții și criminalii că nu-i de glumit cu vodă Mavrogheni. Se îmbrăca în costum de marinar turc, cu genunchii goi și cu turban pe cap și mergea prin oraș cu o trăsură trasă de doi cerbi, cu coarnele poleite cu aur.

O imagine a extravaganţelor atribuite fanarioţilor din Muntenia: Nicolae Mavrogheni călătorind prin București într-o trăsură trasă de cerbi - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

O imagine a extravaganţelor atribuite fanarioţilor din Muntenia: Nicolae Mavrogheni călătorind prin București într-o trăsură trasă de cerbi – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ca să-și bată joc de boieri, a dat calului său demnitatea de clucer (dregător ce se ocupa cu aprovizionarea curții domnești). Nu scrie nicăieri dacă a fost inspirat de Caligula, care-și făcuse calul senator.  Un autor necunoscut (Vîrtejul nebuniei, 1786) pune pe seama lui vodă următorul discurs: “Boieri, să vă spun, cînd un căpitan comandă o corabie şi galiongiii lui îl ascultă, nu trag unul într-o parte şi altul în alta, ci toţi într-un suflet caută selametul, salvarea corabiei”.

Mavrogheni, în afara faptului că este taxat drept “ciracul” căpitanului otoman sau “galiongiu”, avea obiceiul de a se amesteca mai în toate: măturatul străzilor, mersul la biserică, spovedania, împărtăşania, hoţiile de la drumul mare, furtişagurile, preţurile, pieţele, boieriile, dregătoriile, judecăţile, organizarea militară, certurile casnice etc. În fapt, domnul se afla mai peste tot, căci umblă deghizat prin Bucureşti pentru a verifica astfel dacă poruncile îi sînt respectate.

Dionisie Eclisiarhul povesteşte: “şi au început a umbla zioa şi noaptea pre uliţe şi prin curţile boereşti, uneori diptil, alteori de faţă, cînd călare, cînd pe jos, cu doi trei arnăuţi după el, şi cercînd care cum să află pe la casele lor” sau “să înbrăca uneori Mavrogheni Vodă în haine popeşti, alteori să îmbrăca cu rasă şi podcapet, călugăreşte, şi mergea pe la beserici de cerca cum slujesc preoţii şi pe ce vreame săvîrşescu slujba”.

Mavrogenes and the Boyar Council - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Mavrogenes and the Boyar Council – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Vodă Mavrogheni încerca să pună ordine mai în toate, s-a amestecat în actul de justiţie, fără a mai ţine cont de existenţa departamentelor de judecată, de părerile “judecătorilor”, de reformele precedesorului său Ipsilanti: “însă el judeca, el hotăra şi însuşi el purunciia de pedepsiia pre cel ce i să părea a fi vinovat”.

Verifica el însuşi dacă mărfurile se vînd bine prin pieţe şi tîrguri, “făcea cercări şi la cei ce vindea pîine şi alte bucate, şi pe la băcănii”, pe cei găsiţi cu “vînzarea rea” “îi rîdica şi-i pedepsiia foarte rău şi le lua gloabă (amendă)”; dacă copiii îşi respectă părinţii, dacă creştinii merg la biserică, dacă sătenii “se gîlcevesc”, dacă drumurile sînt sigure sau dacă se ia mită sau dacă se vorbeşte urît. Pedeapsa este atît de aspră, punea “să-i înţape fără nici o judecată”, că, “fără de voie”, norodul se conformează: “pe atunci nu era a vedea sau a auzi gîlcevindu-se oamenii în sat, sau a să ucide, şi nu să auziia nume de hoţi undeva, şi călătoriia oamenii şi neguţătorii oriunde fără frică”. Pînă şi preoţii primesc “straşnică poruncă” de a fi în slujba enoriaşului.

La capătul Podului Mogoşoaiei (lângă Muzeul Ţăranului Român) a construit o biserică ce a dăinuit până astăzi. Este de asemenea unul dintre cei care a constribuit la dezvoltarea (modestă şi primitivă totuşi şi doar pentru câţiva boieri ai vremii) alimentării cu apă printr-un sistem de conducte. Tot acest domnitor a fost primul fanariot care a organizat o oaste – e drept, pentru a-i ajuta pe turci. Aceasta era formată din 10.350 de oameni (împărțiți în 110 steaguri), înțoliți după moda occidentală, inclusiv cu peruci pe cap.

Totusi, excesele sale, plimbările pe uliţele Bucureştilor într-o sanie trasă de cerbi cu coarnele poleite cu aur, fanatismul religios, acordarea de boierii oricui plătea bine, au anulat faptele sale bune.

În timpul războiului ruso-turc din 1787-1792, el s-a confruntat cu armatele austriece și a obținut un oarecare succes în primul an. După înfrângerea trupelor otomane în 1789, armata austriacă a ocupat o parte din teritoriul Țării Românești, inclusiv capitala București.

Coburg's troops being welcomed in Bucharest - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Coburg’s troops being welcomed in Bucharest – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Voda Mavrogheni a pierdut protecția lui Hassan Pasha, care a murit, si a fost bătut în iunie 1790 de către austrieci. Nicolae Mavrogheni a fost convocat de către Marele Vizir Yusuf Pașa la sediul armatei otomane și pe 30 septembrie 1790 a fost spânzurat/decapitat, în satul Byala 30 km sud de Vidin, din ordinul sultanului Selim al III – lea, pentru insubordonarea faţă de Imperiul Otoman.

 

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.comro.wikipedia.org; www.historia.ro
cititi mai mult despre si Nicolae Mavrogheni pe en.wikipedia.org

Primirea triumfală a domnului Principatelor Unite, Alexandru Ioan Cuza, în Bucureşti (8 februarie 1859)

Cortegiul domnesc al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, trece pe sub turnul Mitropoliei (29 februarie 1860)

foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
aericole preluate de pe cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org

 

Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; n. 20 martie 1820, Bârlad, Principatul Moldovei, astăzi în România – 15 mai 1873, Heidelberg, Germania), Domnitor al Moldovei (până în 1862), Domnitor al Ţării Româneşti (până în 1862), primul domnitor al Principatelor Unite şi al statului naţional România (1862-1866), in imagine, Alexandru Ioan Cuza, by Carol Popp de Szathmáry - foto: ro.wikipedia.org

Alexandru Ioan Cuza, by Carol Popp de Szathmáry – foto: ro.wikipedia.org

Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; n. 20 martie 1820, Bârlad, Principatul Moldovei, astăzi în România – 15 mai 1873, Heidelberg, Germania) a fost primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România. A participat activ la mișcarea revoluționară de la 1848 din Moldova și la lupta pentru unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 și al Țării Românești, înfăptuindu-se astfel unirea celor două principate (cititi mai mult pe unitischimbam.ro). Devenit domnitor, Cuza a dus o susținută activitate politică și diplomatică pentru recunoașterea unirii Moldovei și Țării Românești de către Puterea suzerană și Puterile Garante și apoi pentru desăvârșirea unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unității constituționale și administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova și Țara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România și formând statul român modern, cu capitala la București, cu o singură adunare și un singur guvern. Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliție a partidelor vremii, denumită și Monstruoasa Coaliție (cititi mai mult pe unitischimbam.ro), din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacționat astfel față de manifestările autoritare ale domnitorului

"Proclamarea Unirii" (24 ianuarie 1859) de Theodor Aman - foto: ro.wikipedia.org

“Proclamarea Unirii” (24 ianuarie 1859) de Theodor Aman – foto: ro.wikipedia.org

Duminică, 8 februarie 1859, a avut loc primirea triumfală la Bucureşti a domnitorului Principatului Moldovei, ales de curând domnitor şi al Principatului Valahiei, Alexandru Ioan Cuza. Domnul Unirii a intrat în Bucureşti pe la Băneasa, fiind aşteptat cu pâine şi sare de oficialităţile locale şi de 100.000 de oameni, aproape întreaga populaţie a Capitalei, cu aclamaţii şi urale.

Încă din ajun, pe 7 februarie, Kogălniceanu, viitorul său prim ministru, care se afla în Bucureşti în așteptarea domnului, îi scria acestuia: ”Situația este magnifică. Poporul e beat de entuziasm. Încă de azi orașul e în sărbătoare. Toată lumea a ieșit în stradă. Veți primi o ovație cum n-a mai primit un domn în Principate, ce spun eu, cum n-au mai avut nici suveranii marilor state”. Câteva rânduri mai jos menționează: ”Nu vă puteți închipui ce cheltuieli au făcut simpli particulari spre a vă primi în mod demn”.

Până dincolo de pădurea Băneasa, se înșiraseră de ambele părți ale drumului, zeci de mii de bărbați, femei și copii. Un grup numeros de călăreți cu lente (panglici late din mătase) tricolore și purtând în frunte un frumos stindard, i-a ieșit în cale cu buchete de flori, ”la trei sferturi de poștă”, adică la 15 kilemetri de oraș(poșta= unitate de măsură care avea 20 de km.), tocmai dincolo de Otopeni. Cuza, al cărui drum prin Muntenia, de la Focșani, unde îl așteptase o delegație de notabilități trimisă din București și până în Capitală, a însemnat un adevărat triumf, a văzut ieșindu-i în cale literalmente tot poporul.

Un arc de triumf fusese ridicat la intrarea în oraș iar altele jalonoau parcursul din loc în loc. Podul Mogoșoaiei era înțesat de lume. Toate casele era împodobite cu steaguri și multă verdeață pe la ferestre și balcoane. Oamenii stăteau și pe acoperișuri. Toate corporațiile de meșteșugari erau de față, iar fiecare staroste (șef de corporație) avea steagul în mână și era încins cu eșarfa tricoloră. Cele 130 de biserici din București își sunau clopotele în timp ce alaiul lui Vodă trecea spre Mitropolie, petrecut de uralele necontenite ale mulțimii. Avusese dreptate Kogălniceanu: niciodată nu fusese primit vreun domn român atât de frumos, cu atâta căldură, cum a fost primit Cuza în vechiul oraș al lui Bucur, în acea neuitată după-amiază de 8 februarie 1859.

Nifon Rusailă (n. 1789, București; d. 5 mai 1875, București) a fost un cleric ortodox român, care a deținut funcția de mitropolit al Ungrovlahiei (1850-1865) și apoi de mitropolit-primat al României (1865-1875) - foto: ro.wikipedia.org

Nifon Rusailă (n. 1789, București; d. 5 mai 1875, București) a fost un cleric ortodox român, care a deținut funcția de mitropolit al Ungrovlahiei (1850-1865) și apoi de mitropolit-primat al României (1865-1875) – foto: ro.wikipedia.org

Mitropolitul Nifon al Valahiei (Munteniei) l-a întîmpinat pe Alexandru Ioan Cuza în Catedrala mitropolitană din Bucureşti, iar după închinare în faţa Sfîntului Altar, domnitorul, împreună cu mitropolitul şi tot clerul, a intrat în sala de şedinţe, unde, în prezenţa deputaţilor şi a poporului, domnitorul a pronunţat, cu mâna pe Sfînta Evanghelie, în faţa icoanei Preasfintei Treimi următorul jurămînt:

Jur în numele Preasfintei Treimi şi în faţa Ţării că voi păzi cu sfinţenie drepturile şi interesele Principatelor Unite; că în toată Domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toţi şi în toate, şi că nu voi avea înaintea ochilor mei decît binele şi fericirea naţiei Române. Aşa Dumnezeu şi confraţii mei să-mi fie întru ajutor!

După depunerea jurămîntului, Mitropolitul Nifon, în calitatea sa de Preşedite al Adunării Deputaţilor, a rostit un discurs în carea spus printre altele :

„… Măria Ta, ca cel chemat de poporul român şi trimis de Providenţă, întinde-i (acestuia n.n.) dreapta Ta, ridică-l din căderea sa şi îl condu pe cîmpurile cele pline de flori nevestejite; căci numai acolo poate el să-şi redobîndească cununa gloriei şi a virtuţii cu care se încununară odată nemuritorii noştri strămoşi; iar Măria Ta să trăieşti ani mulţi ca să laşi mai multe pagini de fapte în istoria dulcei noastre Patrii!

 

Presa vremii relata despre eveniment:

Ziarul „Naţionalul” scria: „Mai este trebuinţă a vorbi despre marele entuziasm ce fu duminică…? Pana… nu poate descrie acel entuziasm. Numai aceia care au văzut acele zecimi de mii de oameni ce umpleau strada Mogoşoaia de la barieră până la Mitropolie şi mai multe poşte înainte de Bucureşti, acele ferestre şi acoperişuri de case garnisite de lume, acele stindarde şi decoraţii care împodobeau toate casele, acele strigări nebune de entuziasm şi veselie, acele buchete ce curgeau pe prinţ, acele arcuri de triumf ce se zăreau din distanţă în distanţă, în fine, acea iluminaţie splendidă şi generală, precum nu a mai văzut capitala noastră, trebuie, zic, să se fi văzut toate acestea pentru ca să poată cineva simţi mai bine mărimea acestei sărbători.

Ziarul ”Dâmbovița” arăta că ”populația Capitalei eșise mai toată în calea domnului. Din toate părțile ploua cu valuri de flori”. Cu acest prilej ”cu ocazia intrări(i) în București a Mării Sale Prințului Alecsandru Ioan I, Alesul tuturor Românilor”, cum se spune în titlu, s-a alcătuit și tipărit ”Hora lui Cuza Vodă” pentru voce și ”piano”, cu versuri de Dimitrie Bolintineanu și muzică de D.D. Florescu. Tot acum au fost compuse și ”Marșu ceremonialu”, ”Marșul Unirei” și ”Marșul lui Cuza Vodă din 1859”.

La rândul său, marele pictor român Nicolae Grigorescu (muntean), îi scria scriitorului moldovean Alexandru Vlahuţă:

Ne vine vestea ca s-a ales Cuza domnitor în amândouă capitalele. Am lăsat tot, am pus şaua pe cal, şi fuga la târg.
Atunci am vazut eu ce va sa zică bucuria unui popor. Cântece, jocuri, chiote în toate părţile. Îşi ieşeau oamenii în drum cu oala plină cu vin; care cum se întâlneau luau vorba de Cuza, de unire, se îmbrăţişau şi încingeau hora în mijlocul drumului. Şi era un ger de crăpau pietrele. Da’ unde mai stă cineva în casă? Am văzut bătrâni care plângeau de bucurie.”

Într-o scrisoare trimisă de D.A.Sturdza lui V.Alecsandri, atmosfera prilejuita de sosirea domnitorului Cuza la București era descrisă astfel:

Rezultatul întregii acestei călătorii este că toți românii din cele două Principate se vor lăsa mai curînd tăiați în bucăți decît să revie la vechea stare de lucruri (…). La București, de pildă, el e omul cel mai popular. N-am vazut nici o dată salutîndu-se un suveran cu mai multă dragoste și serbări publice ca în această primă capitală a României.”

 

Aveau să mai treacă doi ani până când, la Conferința internațională, deschisă la Paris între 26 mart./7 apr. — 25 aug./6 sept.1861, Franța, Rusia, Anglia, Prusia și Sardinia, au recunoscut dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza şi unirea celor două Principate Române sub conducerea unui singur sceptru. Imperiile austriac și otoman inițial nemulțumite, au acceptat până la urmă şi ele voinţa poporului român.

La 22 noiembrie 1861, Poarta emitea „Firmanul de organizare administrativă a Moldovei și Valahiei”, prin care Puterile suzerane și garante admiteau unificarea instituțiilor legislative și administrative ale celor două principate. O rezervă asupra noului statut a venit tot din partea Imperiului Otoman, acesta acceptând schimbarea numai pe timpul vieții domnitorului Cuza.

După aceste evenimente, evoluţia ţării noastre pe calea independenţei şi modernizarii instituţiilor sale a urmat un curs accelerat. În anul 1880, tot într-o zi de 8 februarie, marile puteri europene Germania, Anglia şi Franţa au recunoscut independenţa de stat a României, cucerită pe câmpul de luptă în 1877.

 

aericole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org

(Vlad Cubreacov) Valahia Moravă (VALAŠSKO) – O Românie populară veche de aproape 1000 de ani

foto – cubreacov.wordpress.com
articol – Vlad Cubreacov – cubreacov.wordpress.com

Vlad Cubreacov - foto - facebook.com/cubreacov

Vlad Cubreacov – foto – facebook.com/cubreacov

12 iunie 2015

Peisaj valah din Carpati - foto - cubreacov.wordpress.com

Peisaj valah din Carpati – foto – cubreacov.wordpress.com

Valahia moravă este o regiune autonomă din răsăritul Republicii Cehe, o ”Românie populară” întemeiată posibil între secolele X și XVII de către păstorii români stabiliți atunci la granița dintre Moravia și regatul Ungariei.

Casă țărănească din Valahia moravă. - foto - cubreacov.wordpress.com

Casă țărănească din Valahia moravă. – foto – cubreacov.wordpress.com

Regiunea autonomă are reputația de zonă etnofolclorică distinctă. Pornind de la identitatea culturală și istorică distinctă a regiunii, un grup de entuziaști a proclamat statul fictiv Regatul Valahiei – Valašské Království.

Blazonul ”Ambasadei” Valahiei morave la Karlovy Vary - foto - cubreacov.wordpress.com

Blazonul ”Ambasadei” Valahiei morave la Karlovy Vary – foto – cubreacov.wordpress.com

Districtele din Republica Cehă care corespund în întregime (roșu) sau parțial (portocaliu) cu Valahia moravă - foto - cubreacov.wordpress.com

Districtele din Republica Cehă care corespund în întregime (roșu) sau parțial (portocaliu) cu Valahia moravă – foto – cubreacov.wordpress.com

Valahia moravă - foto - cubreacov.wordpress.com

Valahia moravă – foto – cubreacov.wordpress.com

Dialectul astăzi slav al vlahilor moravi, deopotrivă influențat de cehă și de slovacă, cuprinde cuvinte românești provenite din dacoromână precum bača „baci”, brynza „brânză” (care a trecut și în limbile cehă și slovacă), cap „țap”, domikát „mâncare din produse lactate” (vezi „dumicat”), galeta/geleta „găleată” (de lemn folosită la mulsul oilor), pirt’a „cărare” (a oilor) (vezi „pârtie”), kurnota „oaie cu coarne” (vezi „cornută”), košár „coșar”, murgaňa/murgaša „oaie cu lână de culoare închisă” (vezi „murg”), putira/putyra „putină” (cu rotacismul „n” > „r”), strunga/strunka „strungă” sau žinčica „jintiță”.

DANS VALAH DIN MORAVIA

Valašský odzemek (krojový ples 2010)

CÂNTEC VALAH DE DANS

Po valašsky od zeme

Muzeul Valah de la Roznov - foto - cubreacov.wordpress.com

Muzeul Valah de la Roznov – foto – cubreacov.wordpress.com

NOI SUNTEM VALAHI! / MY JSME VALAŠI!

Kotáranka – My jsme Valaši

DANS VALAH DIN MORAVIA / VALAŠSKÝ ODZEMEK

Valašský odzemek na oslavách 350.let výročí založení obce Horní Bečva 27.6.2009

IMNUL VALAHILOR / VALAŠSKA HYMNA

valasska hymna

VALAHIA NOASTRĂ / NAŠE VALAŠSKO

Naše Valašsko

VALAHIA MORAVĂ / VALAŠSKO

Východní Morava – Valašsko

DOCUMENTAR DESPRE VECHILE OCUPAȚII ALE VALAHILOR MORAVI

Staré Valašsko

DANS VALAH DIN MORAVIA

LÚČNICA – Po valasky od zeme (1980)_Rip copy VHS

IARMAROCUL VALAH DE SFÂNTUL NICOLAE 2014 / VALAŠSKÝ MIKULÁŠSKÝ JARMEK 2014

Valašský mikulášský jarmek 2014

STATUL FICTIV REGATUL VALAHIEI

Valahii moravi au un simț al umorului bine dezvoltat. În mai 1997 un grup de entuziaști valahi moravi (Pavel Kosik, Tomaš Harabiš, Boleslav Polívka și alții) a proclamat statul fictiv Regatul Valahiei (Valašské Království, Wallachian Kindom), care dispune stemă, drapel, cetățenie, imn, monedă proprie (iurovalsarul), ambasade și consulate, o Cartă a drepturilor și libertăților, o Universitate, un Ordin cavaleresc, o fabrică de țuică de prune, emite pașapoarte (peste 90 000, care sunt folosite în regim de cartele de reducere în diverse localuri și instituții turistice sau de agrement din regiune), revendicând un teritoriu (după modelul statelor fictive Teritoriul Independent al Costei de West sau Vechea Scoție). Inițiatorii Regatului Valahiei l-au înregistrat cu statut de SRL, acesta dobândind personalitate juridică cehă.

Primul rege care a urcat pe tronul Valahiei este Boleslav I (Bolek) Polívka (actor de comedie), iar Tomaš Harabiš exercită funcția de ministru de Externe. În prezent tronul Valahiei este ocupat de regele Vladimir al II-lea Zhanel.

Astfel, proiectul turistic al statului fictiv Regatul Valahiei a dinamizat substanțial activitatea turistică din regiunea autonomă a Valahiei morave.

Drapelul Regatului Valahiei - foto - cubreacov.wordpress.com

Drapelul Regatului Valahiei – foto – cubreacov.wordpress.com

Harta Regatului Valah -  foto - cubreacov.wordpress.com

Harta Regatului Valah – foto – cubreacov.wordpress.com

Pasaportul cetateanului Regatului Valah - foto - cubreacov.wordpress.com

Pasaportul cetateanului Regatului Valah – foto – cubreacov.wordpress.com

Pasaportul cetateanului Regatului Valah - foto - cubreacov.wordpress.com

Pasaportul cetateanului Regatului Valah – foto – cubreacov.wordpress.com

articol preluat de pe https://cubreacov.wordpress.com/