Articole

(video) Principala provocare geografică a României este să rămână unită și să limiteze influența străinilor (Stratfor)

Foto: (c) captură video Stratfor
Articol: AGERPRES/(AS — editor: Gabriela Ionescu)

Criza din Ucraina a relansat temerile tradiționale ale României cu privire la o agresiune străină și a relansat strategia țării de a deveni mai independentă din punct de vedere energetic. Bucureștiul este îngrijorat de evenimentele din Moldova vecină, unde regiunea separatistă Transnistria se află sub influență rusă, și de evenimentele din Marea Neagră. Ca o țară înconjurată de mari puteri, principala provocare geografică a României este să rămână unită și să limiteze influența străinilor, apreciază agenția Stratfor, care a postat recent un video de două minute intitulat “Provocarea geografică a României”.

Romania’s Geographic Challenge is republished with permission of Stratfor.”

În înregistrarea video este făcută o prezentare a României din punct de vedere geografic și istoric. “România este amplasată în Europa de sud-est, în nordul Peninsulei Balcanice și pe malurile vestice ale Mării Negre. Munții Carpați împart România în trei. În sud se află Câmpia Valahă, unde se află inima României contemporane, capitala București și vechiul său centru petrolier, Ploiești. La est de Carpați se întinde Câmpia Moldovei, unde se află orașul Iași, important centru economic și cultural. În nord-vestul Carpaților se află Transilvania, o regiune mai accidentată, deluroasă”.

“Niciuna dintre aceste trei părți nu este ușor de apărat. Transilvania a fost ocupată de unguri în mai multe reprize, începând din secolul al XI-lea, căzând apoi sub ocupație otomană și austro-ungară. Valahia și Moldova au fost câmpuri de luptă constante pentru otomani, habsburgi și, mai apoi, ruși. După ce a devenit un stat-națiune la sfârșitul secolului al XIX-lea, România a avut o existență precară, făcând echilibristică între puterile străine. Pe parcursul întregului secol XX, România a încercat să-și găsească echilibrul între monarhie, autoritarism și democrație. În timpul Războiului Rece, România a fost condusă de o dictatură comunistă vag aliniată la Uniunea Sovietică. Ca majoritatea foștilor sateliți sovietici, după căderea comunismului, România s-a aliniat la NATO și Uniunea Europeană”, se mai spune în video-ul postat de Stratfor.

articol preluat de pe http://www.agerpres.ro/

Angel Tîlvăr, întrevedere cu reprezentanții Consiliului orășenesc din Cetatea Albă și cu asociațiile românești din regiune

Foto: (c) Silviu MATEI / AGERPRES FOTO
Articol: AGERPRES/(AS — autor: Mihai Simionescu, editor: Antonia Niță)

Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare Angel Tîlvăr a avut vineri, în cadrul vizitei pe care o efectuează în Ucraina, o întrevedere cu reprezentanții Consiliului orășenesc din localitatea Belgorod-Dnestrovski (Cetatea Albă), precum și cu reprezentanți ai asociațiilor românești din regiune și cu reprezentantul asociației romilor din Cetatea Albă, se arată într-un comunicat al MAE transmis AGERPRES

În cadrul întrevederii au fost trecute în revistă modalitățile prin care statul român, prin intermediul Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, îi sprijină pe românii din afara granițelor în vederea păstrării identității lingvistice și spirituale a acestora.

Potrivit MAE, ministrul delegat a apreciat modul de organizare al comunității românești din localitățile vizitate și a apreciat eforturile depuse de mediul asociativ din sud-vestul Ucrainei. De asemenea, a subliniat importanța pe care autoritățile locale o au în procesul de recunoaștere și de sprijinirea a acestora, solicitând, în context, susținerea învățământului în limba română.

Conducerea consiliului local și membri ai consiliului local din Belgorod-Dnestrovski au salutat vizita demnitarului român și au apreciat relația de bună vecinătate și sprijinul ferm al României pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. Au menționat sprijinul Consulatului General al României la Odesa în procesul de înfrățire a orașului Cetatea Albă cu localitățile Târgu Ocna, din județul Bacău și Târgu Neamț, din județul Neamț.

‘Autoritățile locale au un rol fundamental în promovarea și protejarea drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale și îmi exprim speranța că se depun toate eforturile pentru ca drepturile etnicilor români să fie respectate în conformitate cu standardele europene și internaționale. Românii, oriunde s-ar afla, sunt cetățeni loiali ai țării în care trăiesc și conviețuiesc în pace cu ceilalți. Oamenii lucrează mai bine când sunt prieteni, când se cunosc. Suntem interesați în menținerea unei comunități românești puternice, active și mature în Ucraina, capabilă să facă față multiplelor provocări ale contextului actual’, a declarat Tîlvăr cu prilejul a acestei întâlniri, potrivit comunicatului.

articol preluat de pe http://www.agerpres.ro/

Angel Tîlvăr s-a întâlnit, în Ucraina, cu autoritățile de la Odesa

articol – AGERPRES / (AS — autor: Cătălin Alexandru, editor: Marius Frățilă)

Ministrul delegat pentru Relațiile cu Românii de peste Hotare, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit, vineri, în cea de-a doua zi a vizitei oficiale pe care o efectuează în Ucraina, cu reprezentanți ai Administrației Regionale Odesa și cu șeful reprezentanței Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei din Odesa, informează un comunicat de presă remis AGERPRES de către MAE.

“În cadrul întâlnirii cu șeful reprezentanței Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei din Odessa, Constantin Rjepisevskii, și cu președintele adjunct al Administrației Regionale de Stat, Vladimir Kulakov, interlocutorii au subliniat relevanța bunei vecinătăți și a colaborării între România și Ucraina, în special în această perioadă istorică de mare complexitate. Ministrul delegat Angel Tîlvăr a prezentat activitatea Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și a accentuat importanța pe care statul român o acordă comunităților românești din întreaga lume”, precizează sursa citată.

Potrivit MAE, Rjepisevskii a apreciat recentele întâlniri la nivel înalt dintre autoritățile celor două state drept un impuls pozitiv în relațiile dintre acestea și a întărit necesitatea reluării activității Comisiei bilaterale pentru cooperarea economică, pentru dezvoltarea regională și în privința drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale.

Totodată, în cadrul întâlnirii au fost discutate planurile de dezvoltare a infrastructurii ce urmează să fie puse în aplicare în sudul Ucrainei, în beneficiul tuturor locuitorilor din această zonă.

“Ministrul delegat Angel Tîlvăr a exprimat satisfacția atât cu privire la reluarea activității în diferitele comisii pe domeniile de interes comun, cât și în ceea ce privește aprecierea de care se bucură susținerea acordată de România, ca premisă a dezvoltării bunelor relații dintre cele două state și a viitorului parcurs european al Ucrainei”, adaugă MAE.

De asemenea, demnitarul român s-a întâlnit cu președintele Consiliului Regional, Mihail Șmușcovici, dar și cu Iurii Maslov, deputat și membru al Comisiei pentru buget din Radă, ocazie cu care oficialii ucraineni au reiterat “mulțumirile adresate poporului și statului român pentru sprijinul acordat Ucrainei”.

În acest context, Angel Tîlvăr a evaluat luările de poziție ale României drept “gesturi de normalitate între state vecine, care aparțin spațiului geografic european și subscriu aceluiași set de valori și principii europene”.

În cadrul întâlnirilor, adaugă sursa citată, au fost trecute în revistă modalitățile prin care statul român îi sprijină pe românii de pretutindeni în vederea păstrarea identității lor culturale, de tradiție și spiritualitate. A fost subliniată, totodată, importanța pe care modernizarea infrastructurii din regiune o va avea în facilitarea interacțiunii dintre oameni și dintre comunități, inclusiv în sensul conservării elementelor identitare ale acestora.

“Președintele Consiliului Regional, Mihail Șmușcovici, și-a exprimat interesul pentru a contribui la soluționarea preocupărilor etnicilor români și la întărirea dialogului acestora cu autoritățile locale și regionale. Cu acest prilej, au fost discutate și o serie de aspecte legate de domeniul educației, atât în ceea ce privește învățământul primar și gimnazial, cât și dezvoltarea unor programe comune pentru învățământul superior și a unor proiecte multiculturale, în condițiile adoptării legislației necesare în acest sens în Ucraina”, arată comunicatul menționat.

Cu acest prilej, relatează sursa citată, Tîlvăr a amintit faptul că România este considerată un exemplu de bune practici în chestiunea minorităților naționale și că există “toată disponibilitatea din partea statului român” în împărtășirea acestei experiențe.

articol preluat de pe http://www.agerpres.ro

Românii din Odesa vor limbă română în școli, nu moldovenească! Memoriu către „măriile” Ucrainei

foto si articol – romaniabreakingnews.ro

MEMORIU al Asociației Național-Culturale a Românilor din regiunea Odesa „BASARABIA”
privind unificarea celor două programe de învățământ existente, pentru instituțiile școlare cu predare în limba română și „moldovenească” din Ucraina, într-o singură programă de învățământ, prin trecerea tuturor acestor instituții școlare la învățământul conform programei pentru instituțiile școlare cu predare în limba română.

(TRADUCERE, originalul este redactat în limba ucraineană)

Domnului Președinte al Ucrainei, PETRO POROȘENKO
Domnului Prim-Ministru al Ucrainei, ARSENII YAȚENIUK
Domnului Ministru al Învățământului și Științei, SERGHII KVIT
Domnului GHENNADII DRUZENKO, Împuternicit al Guvernului Ucrainei privind problemele politicii etnonaționale
Domnului Președinte al Administrației Regionale de Stat Odesa, IGOR PALYȚEA
Doamnei Director a Departamentului Învățământ și Știință a Administrației Regionale de Stat Odesa TETIANA LAZAREVA

Stimate Domnule Președinte!
Doamnelor și Domnilor!

Ne adresăm cănducerii statului și patriei noastre cu rugămintea să atrageți atenția asupra situației care s-a creat, de-a lungul anilor de independență a Ucrainei, în ce privește învățământul în limba maternă pentru reprezentanții populației autohtone române și/sau moldovenești din Ucraina, prin separarea procesului de învățământ în cele mai „bune” tradiții ale puterii sovietice-bolșevice.

După cum bine cunoașteți, în urma evenimentelor istorice locurile tradiționale și permanente de trai ale românilor din Ucraina independentă sunt raioanele Teaciv și Rahău din regiunea Transcarpatică, regiunile Cernăuți și Odesa. În aceste trei regiuni de frontieră timp de veacuri întregi locuiesc reprezentanți ai unui singur popor al latinități orientale, care comunică în numeroase graiuri ale aceleeași limbi – limba română.

Cu părere de rău, istoria contemporană, cuprinzând componenta sa indispensabilă – regimul comunist al Uniunii Sovietice din întregul bloc socialist din Europa centrală și de Est, controlat în totalitate de Kremlin, a dat de înțeles întregii omeniri că regimurile totalitare sunt în stare să distrugă nu numai personalitatea și identitatea națională a persoanei umane, dar și identitatea națională a întregilor popoare, cu forța, prin intermediul unei proceduri implementate sistematic obligând popoare mai mici să renunțe la propria limbă, cultură, religie și învățământ în limba maternă în folosul limbii sau a culturii dominante – în cazul nostru comun – în folosul limbii ruse pe cuprinsul tuturor republicilor sovietice. Astfel, etapizat, prin Marea Înfometare (Golodomor) din prima jumătate a sec. XX și în următorii 40 de ani puterea sovietică din Moscova a extirpat considerabil limba ucraineană din instituțiile de învățământ și de cultură din RSS Ucraineană, popularizând un mit concret privind existența a unui grai ucrainean sau „malorus” („rusa mică”) al limbii ruse.

În acelaș mod, după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost fabricată limba „moldovenească”, și trecută la grafia chirilică, precum și poporul „moldovenesc”, care ar fi diferit în mod consistent de istoria, cultura sau limba celei de-a doua jumătăți a acestuia – românii care locuiesc azi în provincia istorică Moldova din componența României contemporane. După cum observăm – la destrămarea URSS soarta popoarelor din RSS Ucraineană și RSS Moldovenească a fost hotărâtă anume de popoarele noastre, și nicidecum de Moscova, Kremlin, cu atât mai mult Stalin sau fondatorul îmbalzamat al colosului sovietic – Lenin.

Cititi mai mult pe: http://romaniabreakingnews.ro/romanii-din-odesa-vor-limba-romana-in-scoli-nu-moldoveneasca-memoriu-catre-mariile-ucrainei/#ixzz3WePE5Dkg

Război în Ucraina? Nu în numele meu!

foto si articol – activista.ro

Cetatenii Romaniei au dreptul și datoria morală să nu sprijine participarea României în războiul din Ucraina (si, de altfel, în orice razboi NATO), pentru ca decizia de aderare la NATO, din 29 martie 2004, a Parlamentului României, nu a fost sprijinita de un referendum popular, ea fiind o decizie mult prea importantă pentru a fi luată fără consultarea cetățenilor.  

Mai mult, NATO, conform tratatului de aderare, nu are mandat pentru implicarea într-un razboi în Ucraina, câtă vreme Ucraina nu este membră a NATO, deoarece NATO se defineste ca un sistem de aparare colectiva, membrii săi obligandu-se sa apere alte state membre în situația unui atac de către o țară terță.

Marea Teapă a integrării euroatlantice

Guvernul României, Președintele și Parlamentul nu au mandat de la cetatenii Romaniei sa permita inceperea unui razboi NATO pe teritoriul Romaniei. Motivul? Cetatenii Romaniei nu au fost consultati in vederea aderarii la NATO (nici la UE)! În ultimii ani, aproape toate statele care au aderat sau care sunt in negocieri de aderare la NATO au organizat sau intenționează să țină referendumuri pe această temă. Inclusiv Ucraina va susține un referendum în acest sens. Numai României, Bulgariei, Albaniei și altor câteva țări li s-a băgat pe gât aderarea la NATO, ca un mare triumf al democrației și statului de drept. Aderarea la UE și la NATO fiind transformate în sinonime ale democrației și prosperității, fără a se prezenta pericolele aderării la o alianță militară creată să se opună Blocului Comunist, și a cărei existență devenise lipsită de scop odată cu destrămarea acestuia. Nimeni nu a chestionat în mod serios, la vremea respectivă (erai linșat mediatic instant dacă îndrăzneai să critici în vreun fel marile obiective naționale) aderarea la NATO, așa cum nici aderarea la UE nu a fost subiect de dezbatere reală, cu prezentarea și a potențialelor probleme ce decurg/ar putea decurge din cei doi pași.

Statul va sări în apărarea aderării la NATO și la UE, spunând că nu a fost nevoie de referendum, deoarece și așa aveam ratele cele mai mari de sprijin pentru integrarea euroatlantică, undeva la 80% din populație declarându-se în favoarea integrării euroatlantice. Strategia de comunicare a fost una extrem de perfidă, punând aderarea la UE la pachet cu cea în NATO, și prezentându-le ca elemente sine qua non, care nu funcționează una fără alta (așa cum la începutul anilor 90 democrația ne fusese servită la pachet cu liberalizarea economiei, ca și cum cele două ar fi fost indisolubil legate – Chile în perioada lui Pinochet, China în prezent, ne arată contrariul, precum și, de celalată parte, Chile al lui Allende). Principul a fost unul cât se poate de clasic: una caldă, una rece, cea caldă, aderarea la UE, care putea fi prezentată în culori mai atrăgătoare fără foarte mare efort, urma să mascheze fațeta cealaltă a monedei pe care trebuia să o înghițim, în calea spre democratizare…care au fost mereu puse la pachet – și dacă integrarea europeanaă venea, eventual, cu ceva beneficii și pentru indivizi, aderarea la NATO putea cu greu să fie prezentată drept o pastilă ușor de înghițit cetățenilor, ca orice prezență într-o alianță cu caracter militar, cu atât mai mult cu cât motivul pentru crearea NATO, existența URSS și a blocului sovietic, dispăruse.

De unde rezulta ca atragerea (cetatenilor) Romaniei intr-un razboi precum cel din Ucraina (care va avea efecte clare de spill-over asupra Romaniei) este total contrara principiilor democratiei.

Ce putem face pentru a ne împotrivi nonviolent războiului (din Ucraina și războiului, în general)

Rezistența nonviolentă împotriva războiului este aproape la fel de veche ca și războaiele. De-a lungul timpului, oamenii au dezvoltat diferite mecanisme de a se opune războiului, care, chiar dacă nu mereu eficiente, au reușit să inspire alte mișcări viitoare. Cetățeni României, având în vedere apropierea geografică, dar și faptul că din ce în ce mai multă lume înțelege că mizele acestui război nu au nicio legătură cu viețile și bunăstarea lor, în ciuda propagandei care se chinuie cu disperare să îi facă pe oameni să îmbrățișeze ideea războiului de teama rsului de la Răsărit, vor începe din ce în ce mai mult să devină opuși ideii paricipării României în acest conflict. Rezistența nonviolentă se poate face prin două moduri: refuzul finanțării războiului și refuzul participării fizice la el. Chiar dacă jurisprudența internațională nu a înregistrat încă victorii seminficative în acest sens, iminența acestui război în Europa secolului 21 poate deschide căi noi pentru mișsarea pacifistă.

Dincolo de protestele de stradă împotriva războiului din Ucraina, care au început să aibă loc peste tot în Europa, cetatenii se pot opune prin refuzarea plății totale sau parțiale a taxelor, pentru a boicota astfel participarea țării lor intr-un conflict armat anume sau în toate conflictele armate. Această mișcare de rezistență pacifistă prin taxe a fost practicată cu succes și pe scară largă în SUA în perioada Războiului din Vietnam, însă istoria ei este mult mai lungă. Cetățenii români opuși războiului, în general, și războiului din Ucraina, în special, au, pe lângă scandalurile de corupție care au expus o cangrenare totală a sistemului și un dispreț față de banul contribuabilului, un nou motiv pentru a protesta fiscal: din motive pacifiste.

“Dacă o mie de oameni nu și-ar plăti taxele anul acesta, nu ar fi o măsură atât de violentă și de sângeroasă, precum ar fi să le plătești, permițând astfel statului să comită acte de violență și să verse sânge nevinovat”. (Henry David Thoreau, “On the Duty of Civil Disobedience”, 1849}

Rezistența la taxa de război și nașterea democrației 

Rezistența la taxa pentru război are o tradiție. Există documente care atestă rezistența la taxele pentru război ăncă din Egiptul Antic. În 1202, Regele John al Angliei colecta taxe pentru a plăti un nou război cu Franța. Ca rege, acesta avea dreptul să colecteze taxe de la subiecții săi feudali, însă el și-a extins aceste drepturi peste limita de suportabilitate (așa cum fac inspectorii ANAF în această perioadă) și a reușit să supere mulți baroni care nu erau de acord cu războiul. Aceștia erau supărați legat de irosirea banilor, cu atât mai mult cu cât John a fost învins de francezi. Ei au început să se plângă în legătură cu modul în care regele conducea țara. De teama escaladării, arhiepiscopul de Canterbury a sugerat că baronii să tyrimită o listă cu solicitările lor, însă regele, furios pe idee, nu avea nicio intenție să se supună solicitărilor altora. Armata Domnului și a Bisericii, sub comanda baronilor a mărșăluit spre Londra, porțile fiindu-le deschise de suporteri. Regele a fost nevoit să se refugieze la Caselul Windsor. Pentru că nu voia război cu baronii, regele s-a întâlnit cu ei și a căzut de acord asupra unei liste de promisiuni, născându-se astfel Magna Carta, unul din cele mai importante documente în istoria lumii. Cu această ocazie se năștea democrația în Anglia.

Taxa pe venit 

Relația dintre taxa pe venit și război este una apropiată. Aceasta a fost introdusă pentru prima dată în Marea Britanie în 1798, cu scopul de a aduna bani pentru a plăti pentru războaiele napoleonice. Introdusă de William Pitt, taxa era temporară și trebuia să fie reînnoită an de an. Ea reprezenta 10% din venit și a rămas în vigoare până la Bătălia de la Waterloo. La un an după această bătălie, s-a renunțat la ea, însă Prim Ministrul Conesrvator Sir Robert Peel a reintrodus-o în 1842, ea rămânând în vigoare de atunci și răspândindu-se în întreaga lume, de atunci.
În SUA, una din cele mai vechi situații de rezistanță împotriva taxelor de război a fost înregistrată la 1637, când tribul relativ pacifist al indienilor Algonquin s-au opus taxelor impuse de olandezi, pentru ranforsarea unui fort olandez local.

Quakerii

Quakerii au fost și rămân purtători de stindard ai rezistenței la taxa de război.

În 1709, Adunarea Quakerilor a refuzat să plătească suma de 4000 de lire sterline pentru o expediție în Canada, spunând că  “acest lucru este contrar principiilor lor religioase să angajezi oameni pentru a omorâ ali oameni”, și în timpul Revoluției Americane s-au opus taxelor destinate folosirii în scopuri militare. Proprietățile le-au fost confiscate și scoase la licitație și mulți quakeri au fost incarcerați pentru rezistența lor la taxa pentru război. În timpul războiului Mexican din 1846, mulți quakeri au refuzat să plătească taxe pentru război.

Henry David Thoreau

Cea mai renumită instanță în domeniul rezistenței la taxele împotriva războiului a fost scriitorul Henry David Thoreau. Pe lângă activitatea sa ca filozof și mistic, Thoreau era și foarte implicat în chestiunile cotidiene, opunându-se râzboiului imperialist și injust împotriva Mexicului, în anii 1840′. El a refuzat să plătească taxa pentru război colectată de statul Massachusetts, ceea ce l-a dus la închisoare pentru o noapte. Altcineva a plătit taxa pentru el – punând capăt abrupt protestului său – astfel el și-a expus opoziția în scris, creând un document publicat în mai 1849, numit “Despre datoria nesupunerii civice“:

“Trebuie cetățeanul, fie și pentru un moment, sau ca ultimă instanță, să își predea conștiința legislatorului? De ce are fiecare o conștiință, atunci? Cred că trebuie mai întâi să fim oameni, și abia apoi supuși. Nu este dezirabil să cultivăm respect pentru lege, cât mai ales pentru dreptate. Singura obligație pe care am dreptul să o mi-o asum este aceea de a face întotdeauna ceea ce consider ca fiind corect.”

Cartea lui Thoreau, “Nesupunerea civică”, deși admirată, rar e folosită de cei mai mulți dintre noi, pentru că ne gândim că sunt puține ocazii când am putea să o folosim. Deși e rar menționată în alt context decât cu referire la Ghandi și la Martin Luther King, Nesupunerea civică are o istorie mai veche decât ne-am putea imagina.
În anii ’40, era citită de rezistența daneză în lupta împotriva forțelor naziste, în anii ’50 era ridicată în slăvi de cei ce se opuneau politicii McCarthyism-ului (o metodă de epurare politică, fără dovezi, a stângii din SUA), în anii ’60 era influentă în lupta împotriva apartheidului din Africa de Sud, iar în anii în perioada anilor ’70 și ’80 descoperită de noua generație de activiști pacifiști.

Una din scriitoarele cele mai respectate din SUA, Susan Sontag, a recunoscut influența manifestului lui Thoreau în discursul susținut în perioada de vârf a războiului din Iraq, în aprilie 2003, în care scria:
“Faptul că Thoreau a mers la închisoare în 1846 pentru că a refuzat să plătească taxele, ca protest împotriva răyboiului SUA împotriva Mexicului nu a oprit războiul. Dar rezonanța acelui gest nu a încetat să inspire rezistența principială împotriva nedreptății în cea de-a doua parte a secolului XX și în era cea nouă. Mișcarea de la sfârșitul anilor 80 pentru a închide Zona de Testare (a armamentelor nucleare) din Nevada, o locație cheie pentru cursa înarmării nucleare, nu și-a atins obiectivul; Operațiunile testelor au continuat, nestânjenite de proteste (ca și operațiunile Chevron la Pungești). Însă ea a contribuit la formarea unei mișcări de protest în îndepărtata Alma Ata, care a reușit, în final, să închidă principalul loc de testare a armamentului nuclear sovietic din Kazakstan, care a făcut referire la mișcarea de rezistență din Nevada ca și sursă de inspirație, și exprimându-si solidaritatea cu populațiile indigene pe terenurile cărora se găsește situl de testare. Probabilitatea ca actele tale de rezistență să nu oprească injustiția nu te opresc de la acționa în sensul a ceea ce consideri, cu sinceritate și refelxivitate, a fi interesul comunității tale”.

Veteranul rezistenței la taxele de război din UK, Roger Franklin spune: ” Argumentul lui Thoreau îl găsesc a fi cel mai aproape de situația noastră de acum, când statul se comportă într-un mod pe care cetățenii îl consideră total imoral, atunci cetățenii ar trebui să își retragă suportul pentru stat. Suportul poate fi retras în modul cel mai clar atunci când statul își colectează taxele”.

Rezistența la recrutare
În 1914, după ce 20.000 de soldați britanici au murit pe front în primele două săptâmâni ale Primului Război Mondial, recrutarea obligatorie a bărbaților britanici a devenit din ce în ce mai probabilă. Chiar și în atmpsfera șovinistă a primului război mondial, oamenii au rezistat împotriva înrolării pentru front, în ciuda presiunii sociale (de tipul celei folosite de Lucian Mândruță în infaml său articol, n.red.), prin care cei ce refuzau înrolarea erau numiți “panseluțe”.

Membrii Frăției împotriva Înrolării, creată în 1915, au reușit cu succes să introducă “clauza de conștiință” în Legea privind recrutareaa, din 1916: dreptul de a cere scutirea de la serviciului militar. Peste 16.000 de bărbați au invocat această clauză, ei trebuind să se prezinte în fața unui tribunal care evalua sinceritatea solicitării lor. Adesea cei care luau deciziile în aceste tribunale ad-hoc, oameni de afaceri, proprietari de terenuri, militari în rezervă și funcționari publici deveneau, brusc, patrioți și astfel plini de prejudecăți împotriva celor pe care nu îi considerau astfel.

Legea privind Serviciul Militar din 1916 a reprezentat un punct de turnură pentru politica militară britanică, introducând scutirea pe motive de conștiință. Înrolarea britanică s-a terminat în 1919, ea fiind din nou reluată 20 de ani mai târziu, când a început războiul cu Germania. Un total de 60.000 de bărbați care au făcut uz de scutirea pe motive de conștiință, printre care și compozitorul Michael Tippett, care a executat o pedeapsă de trei luni. Unii dintre ei lucrau în condiții precare în ferme, spitale sau servicii sociale, iar unii dintre ei, precum și în timpul Primului Război MOndial, făceau parte din personalul de prim ajutor din străinătate, ajungând, uneori, în zone de luptă, alături de trupele militare. În Marea Britanie, spre deosebire de SUA, nu au existat cazuri de rezistență fiscală pacifistă.

Sprijinul financiar pentru război
După finalul Primului Război Mondial, capacitatea statelor de a purta războaie a depins din ce în ce mai puțin de rezervele abundente de personal înrolat și de soldați, și mai mult de armamentele complexe din punct de vedere tehnologic și de tehnologia militară scumpă. Înrolarea de resurse financiare a înlocuit înrolarea de persoane. Costurile astronomice ale pregătirii militare au transformat, astfel, pe toți plătitorii de taxe, în susținători ai războiului, fie că erau de acord cu asta sau nu, fie că acțiunea militară era sau nu legală, corectă sau incorectă.

Războiul din Vietnam 
În timpul războiului din Indochina, rezistența la taxele pentru război a câștigat cel mai mare sprijin din istoria SUA și din lume. Rezistența la taxele de război a devenit cunoscută în SUA și internațional datorită cântăreței de folk Joan Baez, care, în 1964, a refuzat să plătescă60% din taxa pe venit, din cauza războiului din Vietnam. Până în 1967, 500 de oameni s-au angajat să facă același lucru.

Pe măsură ce ororile războiului din Vietnam ajungeau la publicul american, o schimbare masivă a avut loc în campania privind rezistența la taxele pentru război, cele câteva sute de oameni care rezistaseră inițial devenind sursă de inspirație și motivare pentru alte mii de cetățeni.

Un comitet a strâns semnăturile a 300 de celebrități, printre care Joan Baez, poetul Lawrence Ferlinghetti, Dorothy Day, fondatoare a The Catholic Worker, profesorul de lingvistică și filosoful Noam Chomsky. Aceștia au ajutat pentru cumpărarea unui spațiu publicitar în The Washington Post, prin care își anunțau intenția de a nu își plăti impozitele parțial sau integral pentru anul 1965. Până în 1970, numărul celor care refuzau să își plătească taxele pe motive pacifiste ajunsese la peste 20.000 de persoane.

Când guvernul stors de resurse de la Washington a crescut cu 10% taxa de telefonie pentru a susține costurile în continuă creștere ale războiului pe care îl pierdeau, scriitorii Gore Vidal, Gloria Steinem, Kirkpatrick Sale și 528 de colegi au format Protestul Scriitorilor și Editorilor opuși Taxei pentru Război, numărul celor care rezistau taxei de telefonie crescuse la peste 500.000 de cetățeni.

Războiul nuclear 

În plin Război Rece, după alegerea lui Ronald Reagan ca și președinte, în 1980, și apelul său de reînarmare a SUA, sprijinit de mama a neoliberalismului feroce, Margaret Thatcher, cheltuielile militare au crescut dramatic. La fel a crescut și numărul celor care refuzat plata taxelor pentru război, care erau inspirați de campania din SUA, din perioada războiului din Vietnam. De o parte și de alta a Atlanticului, guvernele au trebuit să admită faptul că numărul celor care se opuneau taxelor pe motive pacifiste crescuse în mod dramatic.
Citatul Secretarului de Stat Alexander Haig este memorabil “Lasă-i să protesteze cât vor, atâta vreme cât își plătesc taxele”, recunoscând, practic, că arma cea mai puternică de nesupunere civică o reprezintă sutragerea de la plata taxelor, folosite, fie și parțial, pentru finanțarea războaielor.

Din ce în ce mai mulți cetățeni britanici au devenit îngrijorați față de dotările enorme de armament nuclear pe teritoriul britanic, în special American Cruise Missile Nuclear Convoys, convoiul cu armament nuclear american, care își transporta conținutul letal în ascunzișul nopții. Unii din cei care au refuzat să își plătească taxele, precum Roger Franklin și quaker-ul Arthur Windsor au ajuns la închisoare pentru refuzul de a plăti cei 10% din taxe, proporțional cu suma utilizată de stat pentru armele de distrugere în masă. În 1990, Nigel Wild, un brutar a ăîncercat să își plătească taxele în pâine, pentru a se asigura că ele nu sunt folosite pentru peregătirile de război. El a ajuns la închisoare pentru 21 de zile.

Roger Franklin, un bunic din Gloucestershire, a fost falimentat și trimis la închisoare de două ori pentru refuzul de a plăti taxe pentru a finanța posesia de armament de distrugere în masă. Inspirat de  “Nesupunerea Civică” a lui Thoreau, el a refuzat sp își plătească taxele care ajungeau către armată, solicitând ca acestea să fie folosite pentru inițiative de menținere a păcii. Scriind despre detenție, el notează: “Credeam că judecătorii disprețuiesc, poate, conștiința.”

O emoție generală a curpins SUA în 1981, când Arhiepiscopul romano-catolic de Seattle, Raymond Hunthausen i-a rugat pe cetățeni să refuze să plătească 50% din taxa pe venit ca protest împotriva cheltuirii taxelor pe armament nuclear. Scrisori de sprijin ale acestei poziții au fost trimise de alți lideri religioși din  Seattle și din întreaga țară.

Și în Marea Britanie, librarul pensionar, quakerul Arthur Windsor a creat senzație națională când a fost întemnițat pentru 28 de zile, în 1986. Cazul său a devenit subiectul documentarului BBC, Heart of the Matter, devenind subiect principal înștirile TV și radio. Numele său a fost citat de membrul Camerei Comunelor, Denois Canavan, într-un discurs în Camera Comunelor pe baza unei legi privind drepturile oamenilor precum Arthur de a solicita cheltuirea taxelor lor pe inițiative care sprijină viața, nu pe armament letal.

Rezistența la taxa militară în SUA, în prezent
În 1993, Congresul a votat Legea privind Libertatea Cultelor Religioase (Religious Freedom Restoration Act), într-o încercare de a introduce conștiința individuală acolo unde credințele religioase ale persoanelor pot fi afectate în mod negativ de actul de guvernare.  La finalul anilor 1990, trei cazuri înaintate de practicanți ai religiei Quaker au folosit Primul Amendament, care garantează exercitarea liberă a religiei, într-o încercare de a ridica penalitățile aplicate celor care rezistă împotriva taxelor de război și să le permită folosirea lor pentru programe non-militare. Aceste cazuri au fost pierdute în instanțele inferioare, s-a făcut apel, ele pierzându-se, din nou, la instanțele de apel de rangul doi și trei. În 2000, Curtea Supremă a SUA a refuzat să judece toate aceste apeluri.

Odată cu perspectiva unui război care pare iminent în Ucraina, care poate degenera într-un conflict regional și chiar mondial, este de așteptat ca din ce în ce mai multe inițiative de acest gen să apară în statele NATO.

Pentru rezistență împotriva taxelor de război, puteți citi și http://www.cpti.ws/resources/global.html

articol preluat de pe http://activista.ro/

Soros este pregătit să investească 1 miliard de dolari în Ucraina

foto – epochtimes-romania.com
articol – Andrei Popescu – epochtimes-romania.com

Într-un interviu cu ziarul austriac Der Standard, finanţatorul miliardar George Soros este pregătit să investească 1 miliard de dolari în Ucraina, dacă ţările occidentale se implică în domeniul investiţiilor private de acolo, susţine Reuters.

Soros a cerut anterior Occidentului să intensifice ajutorul către Ucraina, evidenţiind paşii către un pachet financiar în valoare de 50 de miliarde USD şi adăugând că aceşti bani ar putea fi văzuţi ca un zid împotrivă unei Rusii tot mai agresive.

Ucraina este în pragul falimentului. Datoria sa publică este preconizată să ajungă la 94% din PIB în 2015, sub efectele combinate ale unei recesiuni economice profunde, ale unei devalorizări record a monedei naţionale şi ale conflictului armat din estul industrial, unde armata guvernamentală se confruntă cu rebeli proruşi, susţine Capital.ro

O analiză a grupului de investiţii ucrainean ICU prevede o revenire la creştere economică în 2017 în Ucraina şi o scădere de 7,6% din PIB în acest an.

“Occidentul poate ajuta Ucraina prin creşterea atractivităţii sale pentru investitori. Este necesară o asigurare de risc politic. Acest lucru ar putea lua forma finanţărilor de tip mezanin la dobânzi europene – care sunt foarte apropiate de zero”, a declarat Soros în interviul cu Der Standard ce a fost publicat luni.

“Eu sunt pregătit. Există idei concrete de investiţii, de exemplu în agricultură şi în proiecte de infrastructură. Voi investi 1 miliard de dolari. Acest lucru ar trebui să genereze un profit. Fundaţia mea va beneficia din această situaţie. Finanţările private au nevoie de o puternică conducere politică”, a declarat Soros.

Mai mult, magnatul financiar de origine ungară, care şi-a creat un nume mizând împotriva lirei sterline în 1992, a plasat posibilitatea ieşirii Greciei din zona euro la 1/3 deşi săptămâna trecută a declarat că această posibilitate este de 50/50.

articol preluat de pe http://epochtimes-romania.com

Cine este Igor Kolomoisky, cel care a sponsorizat cu milioane de dolari un batalion care a avut un rol decisiv în stoparea avansului armatei proruse spre vest, iar acum se luptă să-şi recupereze afacerile cu energie controlate de noul guvern de la Kiev

foto – zf.ro
articol – Bogdan Cojocaru – zf.ro

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko l-a înlăturat miercuri din funcţia de guvernator al regiuni Dnepropetrovsk, un puternic centru industrial, pe oligarhul Igor Kolomoisky, un personaj influent în industria bancară şi în cea a presei şi o figură de prim rang a luptelor cu separatiştii proruşi din estul ţării, după ce acesta a lansat o campanie de recuperare a coloşilor energetici care i-au aparţinut, dar care acum sunt controlaţi de stat.

Poroşenko, el însuşi un puternic om de afaceri, dar fără legături vizibile cu industria energiei, a considerat probabil că Kolomoisky a întrecut măsura când săptămâna trecută acesta, ajutat de bodyguarzii săi, a pătruns în forţă în sediul companiei de transport al petrolului Ukrtransnafta pentru a împiedica înlăturarea şefului acesteia de către autorităţile de la Kiev, scrie The Wall Street Journal.

Cel înlăturat este Oleksandr Lazorko, o „marionetă“ loială lui Kolomoisky pusă în post în timpul fostului regim. Duminică, oameni în costume militare de camuflaj au preluat controlul producătorului naţional de petrol Ukrnafta. Kolomoisky a asigurat că este vorba doar de o forţă suplimentară de siguranţă. Oficialii responsabili cu siguranţa internă au declarat că au primit ordine de la Poroşenko să-i dezarmeze pe ocupanţi.

Kolomoisky susţine şi el că protejează siguranţa naţională de forţe subversive care acţionează în interesul Rusiei şi i-a acuzat pe oligarhii rivali că încearcă să preia controlul companiilor strategice.

Încercarea Kievului de a limita influenţa baronilor locali a primit un sprijin neobişnuit de evident din partea ambasadorului american Geoffery Pyatt, care a spus într-un interviu radiodifuzat că niciun oligarh nu se poate întoarce la vechile tradiţii.

Erou al luptei pentru unitate

Kolomoisky a devenit un „alintat“ al presei externe când s-a implicat în primăvara trecută în lupta armatei ucrainene cu rebelii. Numit guvernator al Dnipropetrovsk, omul de afaceri a cheltuit milioane de dolari pe pregătirea unui batalion creditat de mulţi cu blocarea marşului armaatelor proruse către vest în vremuri în care armata ucraineană ducea lipsă de oameni, optimism şi conducere.

Ani de zile Kolomoisky a controlat Ukrtransnafta şi Ukrnafta, ceea ce i-a permis să înlăture concurenţa şi să aibă petrol la discreţie pentru rafinăriile pe care le deţine, spun mai mulţi oficiali.

Luni, şeful serviciului de securitate al Ucrainei a declarat că există legături între administraţia condusă din Dnipropetrovsk condusă de Kolomoisky şi grupări criminale implicate în contrabandă şi răpiri.

Din spusele lui Poroşenko, Kolomoisky a demisionat, iar el i-a acceptat demisia. Marţi, preşedintele a semnat amendamente la o lege privind companiile care va coborî pragul de vot în deciziile majore ale unei companii de la 60% plus o acţiune la 50% plus o acţiune. Această schimbare înseamnă că Kolomoisky, care controlează puţin mai mult de 40% din Ukrnafta, îşi va pierde dreptul de veto într-o companie la care guvenul controlează participaţia majoritară.

articol preluat de pe http://www.zf.ro/

Războiul hibrid al lui Putin ameninţă Moldova, avertizează Pentagonul şi NATO

de Elena Dumitru – adevarul.ro

Planurile lui Vladimir Putin pentru Europa de Est nu sunt limitate la Ucraina, iar Rusia are deja privirea îndreptată spre Republica Moldova, crede Phillip Breedlove, generalul forţelor armate NATO din Europa.

Vestul nu are niciun motiv pentru a considera că Vladimir Putin îşi limitează planurile pentru Europa de Est la Ucraina, iar Republica Moldova este următorul punct pe lista Moscovei, au avertizat joi mai mulţi oficiali din cadrul Pentagonului şi NATO.

„Trebuie supravegheate locurile unde o campanie mediatică puternică susţinută de Rusia urmează să fie pusă în aplicare. Este ceea ce se întâmplă în Republica Moldova”, a subliniat generalul Breedlove, de asemenea şef al Comandamentului european al armatei SUA, în faţa Congresului American.

Marţi, preşedintele moldovean Nicolae Timofti a atins un punct sensibil în timpul conferinţei comune de presă cu Klaus Iohannis, când a cerut mai multe investiţii româneşti în audiovizualul de peste Prut. Afirmaţiile lui Timofti vin în contextul în care influenţa grupurilor ruse asupra massmedia din Moldova este de notorietate.

„În Transnistria se află trupe ruseşti tocmai pentru a împiedica R. Moldova să se îndrepte spre Vest”, a reamintit comandantul NATO. Un astfel de focar separatist se poate închega oricând şi în regiunea Bugeac, parte a Basarabiei istorice care acum aparţine Ucrainei, scriu jurnaliştii „Moscow Times”. Pentru Kremlin, zona dintre Bugeac şi Odessa este de importanţă strategică, asigurând coridor între separatiştii din Transnistria, cei din Crimeea şi eventual către Doneţk şi Lugansk.

Un alt factor de risc semnalat de analişti sunt alegerile din regiunea autonomă Găgăuzia din Republica Moldova, unde mişcarea separatistă devine tot mai puternică.

În acest context, NATO şi UE trebuie să menţină sancţiunile economice aplicate Rusiei, în caz contrar existând posibilitatea ca Moscova să încerce să destabilizeze Republica Moldova şi ţările baltice, a atras atenţia recent David Cameron, premierul Marii Britanii. În cadrul aceloraşi audieri din Congresul de la Washington, mai mulţi oficiali din cadrul Departamentului pentru Apărare al SUA au atras atenţia că pericolul destabilizării este ridicat mai ales în statele est-europene care nu fac parte din NATO, dând drept exemple Republica Moldova şi Muntenegru.

Moldova ar putea fi următoarea victimă a Kremlinului, însă Uniunea Europeană nu se arată gata de a-i sări în apărare, încep analiştii Institutului Legatum un amplu raport despre Republica Moldova, preluat într-un articol de publicaţia americană „Foreign Policy” la sfârşitul anului trecut.

Încercând să afle care sunt motivele pentru care, în ciuda entuziasmului de acum câţiva ani, „Republica Moldova şi UE nu au trăit fericite împreună până la adânci bătrâneţe”, analiştii străini ajung la concluzia că moldovenii şi-au pierdut încrederea în Uniunea Europeană din cauza eşecului clasei politice interne de a promova cu adevărat valorile comunitare ci, în schimb, urmărindu-şi în continuare propriile interese. „Cea mai evidentă şi cea mai folositoare concluzie care se poate trage este că liderii moldoveni nu mai cred cu adevărat în valorile europene, în ciuda imaginii de loialitate afişată”, scriu analiştii.

Cititi mai mult pe http://adevarul.ro/international/europa/razboiul-hibrid-putin-ameninta-moldova-avertizeaza-pentagonul-nato-1_54ef49d5448e03c0fd03da5c/index.html?utm_source=newsletter&utm_campaign=R%C4%83zboiul+hibrid+al+lui+Putin+amenin%C5%A3%C4%83+Moldova%2C+avertizeaz%C4%83+Pentagonul+%C5%9Fi+NATO&utm_content=Newsletter-184089-20150226

Mesajul presedintelui Klaus Iohannis pentru Euromaidan, la un an de la protestele din Ucraina

Astăzi se împlinește un an de la Revoluția Demnității, când cetățenii Ucrainei s-au mobilizat și au ieșit în stradă împotriva unui regim corupt și autoritar, care le amanetase destinul european. Gândul meu se îndreaptă cu respect către toți cei care și-au dat viața pentru libertate, în acele zile tumultuoase. Am văzut cum o națiune renaște și cum aspirațiile ei nu pot fi distruse de șenilele tancurilor. În multe privințe, eroii Euromaidanului au semănat cu eroii de la Timișoara sau București, din 1989. Din păcate, încercările la care este supusă Ucraina sunt departe de a se fi încheiat. În ultimul an, Federația Rusă a ocupat Crimeea, iar în estul Ucrainei se implică în destabilizarea acestei țări. Sper ca negocierile de pace de la Minsk să fie respectate și să pună capăt confruntării armate, care a dus deja la pierderea a mii de vieți omenești și la peste un milion de refugiați. Ca președinte al României, susțin soluția diplomatică în rezolvarea acestui conflict, astfel încât Ucraina să fie un stat stabil, democratic, suveran, căruia să i se respecte integritatea teritorială. La manifestările de azi, de la Kiev, sunt reprezentat de consilierul meu pentru securitate națională, George Scutaru. Pe 17 martie, mă voi reîntâlni cu președintele Petro Poroșenko, cu prilejul vizitei mele oficiale în Ucraina.

articol preluat de pe https://www.facebook.com/klausiohannis

Ianukovici iese din nou la rampă: Vreau să mă întorc în Ucraina – video

independent.md

Fostul preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici, înlăturat de la putere în februarie 2014 şi refugiat în Rusia, promite să revină pentru a ajuta Ucraina, confruntată cu un conflict separatist, conform unui interviu acordat postului Rossia 1.

„Imediat ce voi avea posibilitatea, vreau să revin şi voi face totul pentru a îmbunătăţi situaţia în Ucraina”, a declarat Ianukovici, în prima sa ieșire publică din ultimele luni.

„Dacă Dumnezeu m-a lăsat în viaţă, poate încă mai este nevoie de mine”, a apreciat Ianukovici, înlăturat din funcţia de preşedinte al Ucrainei pe 21 februarie 2014, după protestele violente de la Kiev, soldate cu 100 de morţi.

„În momentul de faţă, ţara este distrusă, arbitrarul şi nedreptatea domnesc în Ucraina”, a acuzat Ianukovici.

El a condamnat acțiunile actualei puteri, care, în opinia sa, „discriminează” populația din est.

„În tot acest timp, am fost obsedat de ideea de a reveni în fruntea mişcării de protest faţă de Administraţia prooccidentală de la Kiev, dar toţi susţinătorii mei s-au opus”, a adăugat Ianukovici.

Astăzi se împlinește un an de la înlăturarea lui Ianukovici de la putere, în urma mai multor luni de proteste în toată țara, după ce fostul președinte ucrainean a refuzat să semneze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.

La scurt timp Rusia a anexat peninsula Crimeea, iar ulterior a izbucnit conflictul separatist din est, susținut de Moscova, soldat cu cel puțin 5700 de morți.

articol preluat de pe http://independent.md/