Articole

Greva minerilor din Valea Jiului (1-3 august 1977)

Lupeni, 3 august 1977

foto de Antoniu Dumitru (preluat de pe: adevarul.ro)
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Greva minerilor din Valea Jiului (1-3 august 1977)


 

Greva minerilor din Valea Jiului care a avut loc între 1 și 3 august 1977, a fost una dintre mișcările de protest cele mai ample din perioada comunistă. Valea Jiului este o zonă minieră importantă a României, cu un număr mare de muncitori. Greva cea mai mare care a precedat-o pe cea din 1977 a fost Greva minerilor din Lupeni din 1929.

 

Antecedente și cauze


 

Minerii din Valea Jiului lucrau întotdeauna în condiții foarte grele.

Chiar și cu folosirea tehnologiei celei mai moderne – ceea ce nu era cazul în minele României socialiste din anii 1970 – lucrul în minele de cărbune era greu și periculos. Accidentele de mină erau destul de dese.

De exemplu, pe 2 noiembrie 1972, în urma unei explozii au murit 43 de oameni la Mina Uricani.

Anul 1977 a fost un an greu pentru economia României. Urmările crizei energetice mondiale începută în 1973-74 încă erau resimțite pe deplin, iar cutremurul din 4 martie 1977 a îngreunat și mai mult situația.

În pofida acestor greutăți, Ceaușescu nu a acceptat reducerea cifrelor de plan și insista ca toți indicatorii stabiliți anterior să fie îndepliniți.

La scurt timp după mișcarea pentru drepturile omului Charta 77 inițiată în Cehoslovacia, un protest similar a fost organizat și în România de dizidentul Paul Goma.

La 23 martie 1977, minerul din Valea Jiului Dumitru Blaj a plecat la București pentru a semna apelul lui Goma.

Nota sa adresată scriitorului a fost citită ulterior la Radio Europa Liberă, și ca urmare Blaj a fost criticat în fața colectivului de muncă, degradat pe post de vagonetar, apoi supraveghetor la un depozit de lemne.

El a murit în anii ’80 în circumstanțe dubioase.

Pe 30 iunie 1977 a fost adoptată Legea nr. 3 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială, care interzice plata simultană a salariului și pensiei de invaliditate (erau mulți mineri care au ieșit la pensie cu grad de invaliditate III, și mai lucrau în mină), și prevedea schimbarea limitei de vârstă de pensionare a minerilor de la 50 la 52 de ani.

Tot în aceeași perioadă programul de lucru a fost mărit de la 6 la 8 ore.

Minerii erau nemulțumiți și de aprovizionarea proastă cu bunuri de consum, de munca prelungită peste program (inclusiv duminicile), de condițiile de locuit și trai precare.

Pe 14 iulie 1977, minerul Gheorghe Dumitrache („Ispitu”) a trimis un memoriu („Spinoasa mărturisire”) la CC al PCR, Ministerului Minelor și Televiziunii Române, dar nu i s-a răspuns imediat.

A fost arestat după încetarea grevei din august, și condamnat la doi ani de închisoare pentru „instigare și ultraj la bunele moravuri.”

 

Derularea grevei


 

Greva propriu-zisă a început la Mina Lupeni pe 1 august 1977 și a fost încheiată pe 3 august 1977.

În primele momente, unii mineri au propus ca o delegație de-a lor să plece la București, dar s-a renunțat la această idee, poate și datorită faptului, că trenurile erau oprite. Unii șefi de sectoare au încercat să împiedice organizarea greviștilor, dar minerii au reacționat prompt, câteodată dur.

Greviștii au luat legătura cu alte mine din Valea Jiului (pe vremea aceea erau 10 mine în Valea Jiului: Anina, Aninoasa, Bărbăteni, Dalja, Livezeni, Paroșeni, Petrila, Petroșani, Uricani, Vulcan) și cu populația orașelor pentru a strânge cât mai mulți simpatizanți, și s-au adunat până la urmă în curtea Minei Lupeni, unde țineau discursuri revendicative.

Cifrele provenite din surse diferite referitoare la numărul participanților variază între 10 000 și 40 000 (chiar 90 000).

Cei care susțin cifrele mai scăzute greșesc, întrucât se bazează numai pe numărul de angajați, și nu iau în considerare membrii de familie și alte persoane din afară care s-au alăturat greviștilor (din simpatie sau numai din curiozitate).

Exploatarea minieră de la Aninoasa - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Exploatarea minieră de la Aninoasa – cititi mai multe pe ro.wikipedia.org

Greviștii sunt organizați și conduși de câțiva lideri, în special de muncitorii Constantin Dobre, Gheorghe Maniliuc și inginerul Jurcă. Acesta din urmă se retrage în scurt timp în planul doi, lăsând conducerea în mâinile primilor doi.

Din București au fost trimiși să poartă tratative doi reprezentanți de frunte ai puterii: secretarul CC al PCR Ilie Verdeț, Gheorghe Pană, președintele Consiliului Central al UGSR și ministru al muncii, și Constantin Băbălău, ministrul minelor, petrolului și geologiei, cărora li se alătură șefi locali ai conducerii de partid și de stat, în special Clement Negruț, primarul și primul-secretar de partid din Petroșani. Primul secretar al județului Hunedoara, Ilie Rădulescu era în concediu la Karlovy Vary (Cehoslovacia).

Gheorghe Pană (n. 9 aprilie 1927, comuna Gherghiţa, judeţul Prahova) este un fost demnitar comunist român. Pe timpul grevei minerilor din Valea Jiului din august 1977 a fost preşedintele Consiliului Central al UGSR şi ministru al muncii, şi împreună cu Ilie Verdeţ, a fost trimis de Ceauşescu la faţa locului pentru negocieri, dar au eşuat - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Gheorghe Pană (n. 9 aprilie 1927, comuna Gherghiţa, judeţul Prahova) este un fost demnitar comunist român. Pe timpul grevei minerilor din Valea Jiului din august 1977 a fost preşedintele Consiliului Central al UGSR şi ministru al muncii, şi împreună cu Ilie Verdeţ, a fost trimis de Ceauşescu la faţa locului pentru negocieri, dar au eşuat – cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Ilie Verdeț și Clement Negruț se deplasează la fața locului, dar minerii nici nu au încercat să negocieze cu ei, și au cerut să discute direct cu secretarul general. Cei doi au fost sechestrați în ghereta portarului de la intrarea nr. 2 a Minei Lupeni.
Conform relatărilor lui Constantin Dobre, Maniliuc i-ar fi amenințat cu moartea pe cei doi activiști superiori de partid, pe Verdeț chiar trântindu-l de perete de câteva ori.

Ilie Verdet neagă categoric episodul sechestrării: “E o prostie… Eu nu am fost bruscat, nu am fost agresat“. Ilie Verdeț a mai făcut și alte declarații importante despre începuturile grevei: “Nu a existat comitet de grevă, care să pregătească greva. Nu au fost revendicări formulate. A fost, doar, acest protest in legătură cu legea pensiilor. Comitetul de grevă s-a format în timpul desfășurarii grevei, mai ales spre sfârșit

Între timp, se infiltrează în zonă și oamenii Securității, dar sunt deocamdată pe poziție de așteptare. Autoritățile întăresc paza obiectivelor importante din zonă, în mod deosebit a depozitelor de arme.

La insistența greviștilor, Verdeț îl sună prin telefon pe Ceaușescu, care se afla în concediu pe litoralul Mării Negre. Ceaușescu își întrerupe concediul, și se deplasează mai întâi la Craiova, apoi la Târgu-Jiu și Deva, și preia comanda trupelor de Securitate și a funcționarilor de partid, care vor fi angajate în stingerea focarului protestatar.

Când Ceaușescu ajunge în curtea Minei Lupeni, numărul participanților la manifestație se dublează. Atmosfera este tensionată, dar sunt totuși voci în mulțimea care la sosirea primului om al țării strigă „Ceausescu si minerii!”, dar treptat se aud lozinci din ce în ce mai ascuțite, ca „Lupeni ’29!” (aluzie la greva din 1929), „Jos burghezia proletară!”.

Constantin Dobre citește în fața lui Ceaușescu revendicările minerilor, constând din 26 de puncte cu caracter tipic sindicalist, referitoare la programul de lucru, norme, pensii, aprovizionare, locuințe, investiții.

Ceaușescu prezent la fața locului timp de circa 3 ore, la început se arată refractar, la care greviștii vociferează, se aud de câteva ori huiduieli, fluierături, se scandează chiar „Jos Ceausescu!”.

El cedează până la urmă, mai ales după ce gardul depozitului de lemne se prăbușește brusc sub greutatea minerilor urcați pe el, producând un zgomot infernal și speriind pe cei prezenți.

Ceausescu promite să îmbunătățească condițiile de muncă și de trai ale minerilor, și în final este aplaudat.

Un miner tânăr entuziasmat (poate un om al partidului sau Securității) a propus ca lui Nicolae Ceaușescu să-i fie atribuit titlul de „miner de onoare”.

După o asemenea dezamorsare a situației, secretarul general – obosit și epuizat și el – părăsește locul în mijlocul escortei sale. Revine la Petroșani, unde s-a desfășurat un miting după moda vremii, cu urale și aplauze prelungite, în cadrul căruia nici nu s-a pomenit de greva din Lupeni.

Greva minerilor din Valea Jiului (Lupeni - 1977) - foto: jurnalul.ro

Greva minerilor din Valea Jiului (Lupeni – 1977) – foto: jurnalul.ro

 

Reprimarea minerilor


 

În perioada imediat următoare grevei nu au fost represalii.

S-a hotărât ca până la 31 decembrie 1977 pensionarii de invaliditate care lucrează să-și păstreze atât pensia cât și salariul.

Ceaușescu a ordonat să fie satisfăcute unele din promisiunile sale, respectiv reducerea zilei de lucru de la 8 la 6 ore, aprovizionarea magazinelor din zonă a fost îmbunătățită, dar revendicările referitoare la limita de vârstă de pensionare și programul de lucru nu sunt îndeplinite.

După sărbătorirea Zilei Minerilor pe 8 august, vor începe acțiuni crunte de reprimare împotriva participanților mai activi la grevă.

În prima etapă, au fost organizate ședințe de partid și de sindicat, în care greviștii au fost catalogați drept elemente anarhiste, declasate, „oameni de nimic”, „derbedei”, „impostori”, „infractori” etc.

Greviștii care erau membri de partid au fost sancționați sau excluși din PCR.

Forțele de Securitate și Miliție din zonă au fost dublate, iar după 15 septembrie au fost desfășurate unități militare (inclusiv blindate) în preajma tuturor minelor din Valea Jiului.

Organele specializate ale Securității, Miliției și procuraturii, au efectuat recunoașterea minerilor care au participat în mod activ la grevă.

Au fost chemați la sediul Securității unii ingineri și șefi de sectoare pentru a identifica cu ajutorul fotografiilor și înregistrărilor filmate făcute pe ascuns a celor cu rol important în grevă.

Cel puțin 600 de greviști au fost interogați la sediul Securității din Petroșani și maltratați de mai multe ori (lovituri la cap, strângerea degetelor la ușă etc.).

Operațiunile Securității au fost conduse de generalii Emil Macri și Nicolae Pleșiță.

Nicolae Pleşiţă (n. 16 aprilie 1929, oraşul Curtea de Argeş, judeţul Argeş - d. 28 septembrie 2009, Bucureşti) a fost un general român de Securitate, care a condus Direcţia de Informaţii Externe (1980-1984). Torţionar al regimului comunist, nu a fost niciodată tras la răspundere pentru faptele sale. A fost avansat la gradul de general-locotenent (9 mai 1977), conducând, împreună cu generalul Emil Macri, reprimarea minerilor participanţi la greva minerilor din Valea Jiului din august 1977 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Nicolae Pleşiţă (n. 16 aprilie 1929, oraşul Curtea de Argeş, judeţul Argeş – d. 28 septembrie 2009, Bucureşti) a fost un general român de Securitate, care a condus Direcţia de Informaţii Externe (1980-1984). Torţionar al regimului comunist, nu a fost niciodată tras la răspundere pentru faptele sale. A fost avansat la gradul de general-locotenent (9 mai 1977), conducând, împreună cu generalul Emil Macri, reprimarea minerilor participanţi la greva minerilor din Valea Jiului din august 1977 - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

A urmat apoi întocmirea dosarelor penale. Se intentează procese de drept comun, cu acuzațiile de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniștii publice, și în cazurile mai grave de lovire și vătămare corporală.

Au fost întocmite 150 de dosare, și în urma proceselor au fost internați la psihiatrie 50 de protestatari, au fost condamnați la închisoare între 2-5 ani 15 greviști:

- Constantin Ilie, Vasile Guzu, Gheorghe Costache, Adolf Flaman, Gheorghe Dumitrache și Gheorghe Vitez: 2 ani pentru ultraj; Petru Daragics și Ion Toderașcu: 4 ani pentru ultraj și 1,5 ani pentru vătămare corporală;

- Alexandru Dabelea: 3 ani pentru ultraj și 1 an pentru vătămare corporală;

- Ioja Sortan: 3 ani pentru ultraj;

- Vasile Căilă: 2,5 ani pentru ultraj si apologia infracțiunilor;

- Gheorghe Maniliuc: 3,5 ani pentru ofensă adusa autorității și 3 ani pentru ultraj;

- Carol Nagy: 5 ani pentru ofensă adusă autorității;

- Cornel Silvester: 3,5 ani pentru ofensă adusă autorității, 3 ani pentru ultraj si 10 luni pentru lovire:

- Petru Petaca: 4 ani pentru ofensa adusa autorității, 3 ani pentru ultraj si 1 an pentru lovire.

Pentru majoritatea condamnaților la închisoare, pedeapsa a trebuit ispășită la un loc de muncă în afara Văii Jiului, deci deportare și muncă corecțională.

Au fost siliți să părăsească domiciliul și să se mută într-o localitate desemnată de autorități cel puțin 300 de greviști, împreună cu familiile lor. Au fost concediați între 2000-4000 de mineri.

După terminarea pedepsei, cei mai mulți au rămas sub stricta supraveghere a Securității, și hărțuiți ani lungi după evenimente.

Agenți ai Securității au fost angajați ca muncitori în mine, în scop de culegere de informații, supraveghere și chiar intimidare fizică. Au fost detașați sau angajați în întreprinderile miniere din zonă foști delincvenți de drept comun.

Pentru a suplimenta lipsa de forță de muncă, au fost trimiși să lucreze la exploatările miniere și militari în termeni.

Pe termen lung, organele de partid au sporit activitatea ideologică în zonă. S-au ținut lecții de ideologie comunistă obligatorii, și diverse instituții de psihologie din București, la ordinele date de conducerea centrală, au făcut mai multe teste și sondaje în Valea Jiului.

Ceaușescu în vizită de lucru la mina Lupeni în noiembrie 1977 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Ceaușescu în vizită de lucru la mina Lupeni în noiembrie 1977 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Consecințe politice

Greva a avut un caracter pașnic, dar protestele au fost ferme, categorice. Deși ea a prezentat un caracter revendicativ, Ceaușescu a revenit asupra prevederilor din Legea pensiilor și a regimului de lucru, promițând elaborarea unui program social și de îmbunătățire a condițiilor de viață, program care s-a făcut și în mare parte înfăptuit… După părerea mea, ca participant direct la acest măreț eveniment, greva din 1977 a reprezentat cea mai reușită manifestare a forței minerilor, care, fără jertfe, dar printr-un ridicat grad de organizare, a obținut toate revendicările.”
—Ilie Verdeț

Ilie Verdeţ (n. 10 mai 1925, Comăneşti, judeţul Bacău - d. 20 martie 2001, Bucureşti) a fost un lider comunist român care a fost ministru în mai multe rânduri în guvernele din perioada 1965-1989. De asemenea, el a deţinut funcţia de prim-ministru al României în perioada 1979-1982. Pe timpul grevei minerilor din Valea Jiului din august 1977 a fost trimis de Ceauşescu la faţa locului pentru negocieri. După Revoluţia din decembrie 1989, Verdeţ a înfiinţat Partidul Socialist al Muncii, care s-a considerat ca succesor al Partidului Comunist Român - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ilie Verdeţ (n. 10 mai 1925, Comăneşti, judeţul Bacău – d. 20 martie 2001, Bucureşti) a fost un lider comunist român care a fost ministru în mai multe rânduri în guvernele din perioada 1965-1989. De asemenea, el a deţinut funcţia de prim-ministru al României în perioada 1979-1982. Pe timpul grevei minerilor din Valea Jiului din august 1977 a fost trimis de Ceauşescu la faţa locului pentru negocieri. După Revoluţia din decembrie 1989, Verdeţ a înfiinţat Partidul Socialist al Muncii, care s-a considerat ca succesor al Partidului Comunist Român - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Greva a avut repercusiuni importante și asupra aparatului de partid și de stat. Au fost schimbați din funcție mai mulți funcționari de partid și de stat, atât la nivel local, județean, cât și în București.

Cazul a fost dezbătut de ședința Consiliului de Stat din 3 septembrie, care a hotărât primele destituiri, și apoi – inclus pe ordinea de zi la cererea explicită a comunistului ilegalist Alexandru Sencovici – de Plenara CC al PCR din 26 octombrie 1977.

Potrivit lui Ilie Verdeț, Ceaușescu a calificat greva din Valea Jiului din 1977 drept consecință a unei propagande necorespunzătoare. „La mijloc au stat probleme de conștiință. Adică muncă de propagandă slabă, nu s-au popularizat hotărârile partidului.” – ar fi declarat secretarul general al PCR.

Tot în ședința CC al PCR din 26-27 octombrie 1977, fostul ministru al Minelor, Petrolului și Geologiei, Bujor Almășan, care fusese demis în ianuarie 1977, a primit un vot de blam pentru “starea de lucruri” lăsată în sectorul minier.

Ilie Verdeț nu a fost făcut răspunzător pentru evenimente. În ședințele de partid care au urmat el a dat vina pe conducătorii locali pentru „unele lipsuri”, și a pledat consecvent pentru întărirea ordinii și disciplinei în sectorul mineritului, conform „indicațiilor prețioase” ale secretarului general.

La 7 martie 1978, el a fost numit în funcția de prim-vicepreședinte al Consiliului de Miniștri și președinte al Comitetului de Stat al Planificării (după ce fostul președinte al C.S.P. Mihai Marinescu a fost epurat). La data de 29 martie 1979, Ilie Verdeț este desemnat în funcția de prim-ministru al Guvernului Republicii Socialiste Românie.

Gheorghe Pană pană a primit un „vot de blam” la Plenara CC al PCR din 26 octombrie, și schimbat din funcția de ministru al minelor.

Pe plan județean și local a fost schimbat primul-secretar al județului Hunedoara, Ilie Rădulescu, primii secretari orășenești și de întreprindere, atât de partid cât și de UTC, și conducătorii de la sindicate.

Clement Negruț, primarul din Petroșani a rămas în funcție, probabil datorită reușitei adunării populare organizate de el la Petroșani, imediat după terminarea grevei. Ca o altă excepție, nici conducătorii orașului Vulcan nu au fost schimbați.

 

Informarea opiniei publice despre grevă

Opinia publică internă și internațională primea știri foarte puține despre grevă. Nu au fost informați nici măcar membrii CC al PCR.

Numărul din 5 august 1977 al ziarului Steagul Roșu nici nu pomenea de grevă, ci scria de „vizita de lucru a tovarășului Nicolae Ceaușescu în Valea Jiului”.

Pentru a împiedica scurgerea de informații, Valea Jiului a fost declarată zonă interzisă până la 1 ianuarie 1978.

Totuși, cu timpul informațiile, din păcate uneori deformate, încep să se scurgă spre lumea din exterior.

Conform propriei sale aprecieri, Buletinul de informare a românilor din exil (prescurtat: BIRE sau B.I.R.E.) a fost prima publicație care a relatat în detaliu despre greva minerilor în ediția din 16 septembrie 1977.

A doua sursă de informații a fost minerul maghiar Hosszú István, participant și el la grevă, care a subliniat lipsa oricăror tensiuni cu caracter național între minerii de diferite etnii. În 1986 el a acordat lui Neculai Constantin Munteanu un interviu, difuzat de Radio Europa Liberă și publicat de Mihnea Berindei sub titlul „La gréve des mineurs roumains en 1977. Un témoignage” (în: L’Autre Europe).

22 de mineri protestatari au reușit să trimită în numele altor 800 o scrisoare („Scrisoarea minerilor din Valea Jiului” finalizată pe 18 septembrie 1977) ziarului francez Libération, care a publicat-o în 12 octombrie 1977. O variantă prescurtată a acestei scrisori a fost publicată și în revista Lupta din 22 martie 1987.

Există și o a doua scrisoare a minerilor din Valea Jiului, apărută în 1984 în Cuvântul românesc, semnată de „grupul de ingineri și muncitori mineri din Valea Jiului” care abordează și aspecte politice (inclusiv de politică internațională).

 

Liderii grevei și soarta lor ulterioară

 

Constantin Dobre

Imediat după grevă minerii i-au păzit locuința, ca să nu fie arestat, dar până la urmă a fost mutat forțat la Craiova, și angajat ca muncitor necalificat la Întreprinderea de Reparații Auto (IRA). Mai multe surse afirmă că a fost racolat de Securitate.

Conform relatărilor lui Ilie Verdeț, în noiembrie 1977, Dobre era deja student la Academia Ștefan Gheorghiu, trimis de Inspectoratul Ministerului de Interne Craiova.

Teodor Rusu (secretar cu probleme de propagandă la Comitetul municipal de partid, responsabil pentru zona estică a Văii Jiului, pentru orașul Petrila și pentru minele Lonea și Petrila) afirma pe baza unei discuții purtate cu Gheorghe

Pană în vara anului 1978, la stațiunea Neptun, că Dobre ar fi avut o încercare nereușită de a-l vedea pe Ceaușescu, pentru a-i reproșa neîndeplinirea tuturor revendicărilor minerilor, dar a fost pasat la ministrul Muncii, Gheorghe Pană.

În anii 1980 a terminat la fără frecvență cursurile de economie ale Academiei Ștefan Gheorghiu (care pregătea activiști de partid), unde vine în contact cu Virgil Măgureanu, viitor șef al SRI.

În zilele revoluției din decembrie 1989 a încercat să se implice în desfășurarea evenimentelor, dar nu a reușit să ocupe nici o funcție importantă.

Pompiliu Prip – avocatul minerilor în procesul reabilitării celor condamnați în 1977 – a afirmat, că Dobre s-a întors în Valea Jiului după fuga dictatorului, dar a avut a primire rece din partea minerilor, și a plecat la București, unde a apărut pe 23 decembrie la televiziune, și „a vorbit în numele minerilor”.

În 1990 a fost numit casier al ambasadei României de la Londra.

În ianuarie 2007 intervine la Comisia Tismăneanu, care întocmise un raport în care era menționat decesul lui. În august 2007 sunt date publicității informații din dosarul de urmărire al lui Constantin Dobre (nume de cod „Dodu”).

În 5 decembrie 2007 Dobre a publicat o scrisoare deschisă în care respingea afirmațiile lui Miron Cozma, conform cărora cel din urmă ar fi fost unul dintre conducătorii grevei din 1977.

 

Gheorghe Maniliuc

A fost arestat și interogat de Securitate. Dosarul său enumeră și antecedentele penale, conform cărora Maniliuc mai fusese condamnat la trei luni închisoare în 1953 pentru vătămare corporală, iar în 1968, la un an și jumătate pentru furtul unei motociclete, cu care a făcut un accident, și a rămas invalid.

După grevă, a fost condamnat la trei ani și jumătate închisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri și ofensă adusă autorității, cu executarea pedepsei la locul de muncă.

A fost despărțit de familie, care s-a întors în județul Suceava. La terminarea pedepsei a vrut și el să se întoarcă în satul natal, dar a murit în împrejurări suspecte.

Pe lângă Dobre și Maniliuc mai sunt menționați ca lideri ai grevei: inginerul Jurcă (care după primele momente ale grevei a preferat să treacă în panul doi), și o femeie – „șefa tineretului comunist din Lupeni” – care ar fi fost și ea închisă ulterior.

În aprilie 1990, Curtea Suprema de Justiție a casat sentințele de condamnare ale minerilor pronunțate de Judecătoria Petroșani la 16 și 17 septembrie 1977.

 

cititi despre Greva minerilor din Valea Jiului (1-3 august 1977) si pe en.wikipedia.org

 

(Liviu Mihaiu) Partid versus Securitate, războiul civil al României (I)

Partid versus Securitate, războiul civil al României

foto: sri.ro
articol: Liviu Mihaiu

20 februarie 2017

 

Partid versus Securitate, războiul civil al României (I)

Când am fost invitat la Cotroceni, în 2015, după tragedia #Colectiv, în panelul celor 20 membri ai societăţii civile, a fost prima oară când reuşeam să vorbesc de pe poziţia unui om cu o istorie a telefonului ascultat în cea de om ascultat legal, cu atenţie, de către Preşedinte, pe un subiect evitat de mai toată presa oficială: serviciile secrete. (O ANALIZĂ SEMNATĂ DE JURNALISTUL LIVIU MIHAIU)

Poziţie pe care mi-o câştigasem nu numai după 12 de activism civic, dar şi ca ziarist de investigaţii ce publicase multe anchete pe vremea când cazul dosarelor îngropate la Berevoieşti scoteau la iveală cum SRI a încercat să ardă şi să-ngroape foarte multe dosare care “certificau participarea noilor sereişti la Mineriadă şi urmărirea demonstranţilor din Piaţa Universităţii” sau Străuleştiul victimelor Revoluţiei şi Mineriadei.

Toate erau erau operaţiunile foştilor securişti preluaţi de regimul Iliescu cu sigla schimbată.

În anii ‘90 publicasem documentele de rezident al fostei Securităţi pe numele şefului de-atunci al SRI, Virgil Măgureanu, şi câştigasem după 2004, alături de redacţia Caţavencu, un proces la CEDO pentru ascultarea ilegală a telefoanelor din redacţie de către SRI-ul aceluiaşi Măgureanu, fiiind susţinători ai căpitanului Bucur, primul “whistle blower” din sistemul de Securitate. Ştiam “de pe front” ce vorbesc în faţa celui care putea face ceva în acest delicat domeniu al securităţii naţionale.

Printre alte nemulţumiri ale societăţii civile, am remarcat, în 2015, la Cotroceni, următorul fapt, verificabil în stenogramele întâlnirii, pe care Preşedinţia a refuzat să le facă publice cu toate insistenţele unora dintre noi:

Este ceva profund în neregulă în mersul democraţiei noastre ca cele mai bine plătite slujbe din România să fie cele ale organelor de represiune, puniţie şi supraveghere, pe când majoritatea celor liberale, cum este, de exemplu, profesia de profesor de fizică, ca a Dvs, sau cea de medic sau de actor, să fie cele mai prost plătite din ţara noastră

Cunoşteam forţa de regenerare a Securităţii şi urmăream cum, în ultimii 13 ani, bugetele serviciilor secrete o luaseră exponenţial spre cer din motive geostrategice şi militare, împinşi fiind de la spate de partenerul strategic pentru întărirea flancului estic al NATO.

S-a întâmplat şi mult dorita dekaghebizare, operaţiune semnalată de generalul Pacepa într-un interviu din RL.

Dar mai ştiam ceva: Puterea ascunsă este cea mai periculoasă putere, şi că, deşi avem nevoie de servicii secrete puternice, entropia militară este cea de a acumula putere nemăsurată la toate nivelurile. Aşa că, în spatele acestei misiuni de reaşezare a României pe fundaţia valorilor euro-atlantice, în România s-a construit

Cel mai militarizat stat european, un adevărat Homeland Security,

despre care scriam, în 2011, în ziarul Adevărul: “Nu există publicaţie, televiziune, sindicat sau ong important în ţara noastră în care să nu existe de strajă patriei “colaboratorii” de tip nou ai Securităţii Naţionale, oportunişti care, ca şi înainte de 89, se pun bine şi la adăpost cu “Sistemul”, “mărind capacitatea intelectuală şi operaţională a serviciilor”. Chiar şi la cea mai anticomunistă şi antisistem publicaţie din România, “Academia Caţavencu”, activaseră, pe lângă doi amărâţi foşti colaboratori ai Securităţii, şi doi ziarişti acoperiţi, unul dintre ei oferindu-se “planton”, în timpul regimului Năstase, când publicaţia era în linia întâi a luptei contra regimului)

Aşadar, la consultările post Colectiv, Preşedintele a dat din cap hotărât, părând a înţelege dialectica disproporţionată a “reformelor” din ţară.

Şi pentru că guvernul Ponta, pe care fostul preşedinte Traian Băsescu îl „desconspirase” ca agent acoperit,  a continuat politica de mărire a acestor bugete, am sperat că guvernul Cioloş-Dâncu să fie mai realist în ceea ce priveşte prioritatea investiţiilor fundamentale.

Primul buget făcut de guvernul din care făcea parte fostul proprietar al IRES (a cărui anagramă este coincidental numele unui serviciu secret), Vasile Dâncu, profesor la ANI şi semnatar al unei declaraţii de necolaborare, mărea cu aproape 20% bugetul celui mai puternic serviciu din România, urmând ca acesta să primească un bonus de peste 30 de milioane la rectificarea de la mijlocul lui 2016. Cu siguranţă, cu ştiinţa şi acceptul tacit al Preşedintelui, care tuna săptâmânile trecute : “micşorarea bugetelor serviciilor secrete este iresponsabilă”.

Culmea, părerea preşedintelui era aidoma ziariştilor afiliaţi la Matrixul noii Securităţi care s-au grăbit să reclame cum, de dragul pomenilor electorale, guvernul Dragnea-Grindeanu afectează programele de înzestrare ale Armatei şi lasă serviciile secrete fără bani. Asta chiar dacă în bugetele instituţiilor sus menţionate sunt prevăzute credite de angajament care le dau posibilitatea îndeplinirii întocmai a programelor asumate. Însă despre acest aspect „au uitat” să vorbească sau nu au avut voie.

Pe foarte mulţi căprari promovaţi în presa ultimilor 13 ani o să-i auziţi baleiând în acelaşi registru al necesităţii  de “mai mult” a oricărei forme de securitate.

Discursul „jurnalistic” în sprijinul bugetelor serviciilor şi cel împănat de necesităţile stringente ale siguranţei naţionale reprezintă primul sindrom de dublă subordonare.

Bunăoară, alesul tuturor românilor şi al serviciilor din ultima campanie electorală prezidenţială a ales să ofere “în orb” o protecţie nereformată din 1991 a serviciilor secrete, cel mai puţin controlate entităţi administrative de pe teritoriul României in ultimii 15 ani. 

Ca să nu credeţi că deţin monoman şi nedocumentat această “obsesie” despre mandarinatul serviciilor secrete, vă ofer spre lectură cele mai bune două articole pe acest subiect prin care aflăm, vorba expertului paleoliberal, Sorin Ioniţă, cum beneficiem noi, românii, de un model de guvernare în care “armata deţine un stat” şi “nu statul deţine o armată” : http://www.contributors.ro/administratie/educatie/pakistanizarea-armatei-si-serviciilor/ (2015) şi în  (2017)  într-o publicaţie profesională, în care se spune: ”In SRI si SIE lucreaza 30.444 de cadre, de peste 2 ori mai multe decat in Securitatea comunistă. Cifra a fost strecurată la rubrica şi „Altele” intr-un proiect privind salarizarea care vorbeşte despre un număr total de bugetari de 1,21 milioane, in luna mai. Potrivit Ministerului Finanţelor, numărul de posturi ocupate in instituţiile statului, mai putin SRI si SIE, era de 1,18 milioane in aprilie.”

La acest număr nu se adaugă numărul celor aflaţi în forme de colaborare secretă care se pare că sunt de ordinul miilor cu bugete secrete .

La apogeul său, Securitatea ceauşistă a avut 15.000 de ofiţeri interni şi o reţea de informatori de câteva sute de mii de oameni din toate domeniile.

Existenţa acoperiţilor în Presă (în diferite forme, vreo trei la număr în “nomenklatorul” intern) este într-adevăr legală şi recunoscută în mai multe rânduri de însuşi fostul director al SRI, George Maior, începând cu 2009. Numai că, chestia pentru care “băieţii” iau al doilea salariu şi-şi aranjează gulerul altfel in oglindă nu este agenda cetăţeanului, ci: „Misiunea lor este să aducă informaţii de securitate naţională pentru stat”

 A Patra Putere în Stat s-a topit în intestinele luptei de castă

Presa a fost câmp tactic dintotdeauna, numai că, în 2010, era desemnată oficial de către CSAŢ-ul lui Traian Băsescu , drept “vulnerabilitate la adresa siguranţei naţionale”, decizie profund antidemocratică, care, chiar dacă nevalidată oficial, a produs efecte devastatoare asupra independenţei presei prin modul ulterior de acţiune al Sistemului în anihilarea societăţii civile. Enunţ pe care fostul consilier al preşedintelui Traian Băsescu, Sebastian Lăzăroiu, îl „justifica” la acel moment, juisând printr-o antiteză rămasă celebră prin absurditatea ei antidemocratică:  ”Ori Presa, ori Democraţia!”

Aşa că presa liberă a dispărut şi din mâinile ziariştilor, şi din mâinile mogulilor, cele două forme preexistente celei de astăzi, când, practic aproape nu mai există presă “mainstream” care să nu fie intr-o formă de dependenţă de serviciile secrete.

Episodul public ce arată forma vizibilă şi istorică din regimul Băsescu a acestor preluări ostile, care au transformat spaţiul public într-un câmp de propagandă şi nu de informare a cetăţeanului, se regăseşte într-o recurentă mărturie a Elenei Udrea(ultima fiind din acest an), într-un interviu la TVR:

“Elena Udrea: … Eu m-am certat cu domnul Ghiţă permament! Eu sunt cea care s-a opus ca domnul Ghiţă să aibă RTV-ul în 2010!

Ionuţ Cristache: Dar aveaţi puterea asta, să vă opuneţi?

E.U: Teoretic… şi ca…

I.C.: Staţi un pic, cum adică teoretic?

E.U.: … şi ca om care eram…

I.C.: Doamna Udrea,…

E.U.:. : … care era. Da, părerea mea a fost că domnul Ghiţă nu ar trebui să aibă RTV-ul.

I.C.: Dumneavoastră puteaţi decide în România cine să aibă ce? Dar afacerea RTV s-a discutat într-un cadru instituţional?

E.U.: Da, s-a discutat într-un cadru instituţional!

I.C.: Cum adică?

E.U.: Adică, conducerea SRI a fost interesată să existe acest post de televiziune!”

Dacă la acest episod adăugăm şi alte două momente din operaţiunea secretă de preluare a presei române, cazul Realitatea TV:

1. Momentul “zero” când Sebastian Ghiţă a plecat în 2010 cu jumătate de Realitatea TV şi o sută de oameni într-o singură noapte pentru a înfiinţa RTV

2. Depoziţia Elenei Udrea despre jumătatea de million pe care i-a adus degrabă „colaboratorul” Cocoş la „dispoziţie” pentru ca „Sebi” să poată plăti salariile al RTV,

atunci avem o porţiune din aisbergul „preluărilor ostile” pe care sistemul le-a practicat cu majoritatea trusturilor de presă româneşti sub îndrumarea celui mai diversionist preşedinte de după Revoluţie

3. Tranşarea unor rapturi de proprietate şi lichidarea mogulatelor de presă în instanţă cu ajutorul judecătorilor acoperiţi, care a dus la aberaţii de genul unor sentinţe date de Tribunalul Bucureşti împotriva unor sentinţe ale Curţii de Apel. (vom dezvolta într-o zi această speţă pentru care toate cererile au fost ignorate)

Amestecarea puterilor în stat

Existenţa serviciilor în politică, economie, administraţie, justiţie(CSM, DNA, magistratură, procuratură) presă, sistemul bancar, BOR, alegeri, fisc, cercetare, externe, interne, fotbal, IT, armată, preşedinţie, televiziune, educaţie, masonerie, asigurări, regii autonome, viaţă privată, ong-uri şi, nu-i aşa, în mafia politică este una mai mult decât evidentă şi probată de mai multe declaraţii ale „musafirilor” de la vârful puterii (M.R.Ungureanu, Claudiu Săftoiu. Horaţiu Dumbravă-CSM, Cozmin Guşă, actualmente acţionar la Realitatea TV) şi a avut ca rezultat transformarea României într-un stat poliţienesc sub acoperire, de tip “deep state”.

Stat care, nu-i aşa, luptă pentru democratizarea ţării prin preluarea „obiectelor muncii de propagandă” de către o juntă militară de proporţii gigantice. Preluare care a alterat anticonstituţional România, ce a devenit un stat captiv serviciilor secrete şi într-un câmp tactic exhaustiv, transformând lupta anticorupţie în tradiţionala bătalie istorică dintre Partid şi Securitate, astăzi ajunsă la o înfruntare pe faţă, fără precedent în istoria recentă.

În mod tradiţional, Partidul (Puterea vizibilă) a folosit încă de la început serviciiile în lupta politică, dând Securităţii (parte a Sistemului) atât de multe privilegii, bugete şi drepturi, unele ilegale şi neconstituţionale, încât invazia serviciilor secrete este la această oră de nestăvilit.

Ba mai mult, raportul de forţe s-a schimbat atât de mult încât clasa politică a ajuns în poziţia să-şi ia subteran binecuvântarea de la instituţiile de forţă.

Justiţia „programatică”, după strategii de război, sub acoperirea legitimă a luptei împotriva celui mai mare flagel din ultimii 200 de ani de istorie ai României: Corupţia, s-a dus asemenea unui tratament de tip chimioterapie radio/tv cu antidotul DNA.

Aşadar, odată cu celulele „canceroase” au fost distruse şi celule sănătoase ca efect militar secundar denumit: victime colaterale. Un concept tipic războaielor de gherilă împotriva terorismului.

Numai că victimele colaterale sunt de ordinul sutelor, cazurile de justiţie a denunţului (majoritatea copleşitoare dintre cazurile instrumentate de către DNA sunt pe denunţuri, de multe ori fără probe) au adus pe majoritatea ziariştilor de investigaţie “old school”(corifei ai anchetelor anilor ’90 şi adepţi ai lustraţiei) la concluzia că Justiţia română este îndrumată şi influenţată de serviciile secrete (în principal SRI) sub supravegherea strategică şi tehnică a unui colectiv al ambasadei SUA de la Bucureşti.

De fapt, totul a început cu o hotărâre secretizată a CSAT, din 2005, în care s-au alcătuit echipele mixte DNA-SRI, fapt recunoscut si negat succesiv de către fostul Presedinte şi actualul şef al DNA. Dar confirmat de chiar cei care contestă şi reclamă acest mod lucru timp de ani de zile, UNJR(Uniunea Naţională a Judecătorilor din România), fără să reuşească să impună o dezbatere publică pe acest subiect, presa “mare” ignorând cu bună stiinţă subiectul. Iată ce întreba şefa UNJR, Dana Gârbovan, zilele trecute :

Propun Preşedintelui un referendum în care cetăţenii să fie întrebaţi dacă doresc să se clarifice implicarea serviciilor secrete în justiţie”.

Iar Alina Mungiu scria intr-un editorial recent pe “România curată”:

În atmosfera asta de populism anti-corupţie de nivel venezuelean, lupta pentru manipularea legii şi controlul puterii judiciare depăşeşte orice limită

Dai în mine, dai în fabrici şi uzine

În fapt, plecând de la cel mai comun şi statistic periculos mod de gândire acceptat: „Toţi sunt nişte hoţi”/„Toţi merită să intre la pârnaie” şi de la popularitatea  DNA, ajunsă azi la cote religioase, cu o încredere peste BOR, la care se adaugă „catalizatorul” de propagandă al celui de-al doilea război rece mondial realizat cu organe de presă ataşate, „Cei care critică lupta anticorupţie sunt de partea ruşilor şi-a lui Voiculescu!”,

Dai în serviciile secrete, dai în lupta anticorupţie”, asezonat cu colaboraţionismul entuziast şi naiv al intelectualilor de la GDS, practic, opoziţia la ceea ce se petrecea cu-adevărat în spatele „cortinei de fier a anticorupţiei”, unde se coordona geostrategic şi tematic dreptatea, a fost identificată public cu Antena3.

Nu mai puteai să spui public un alt gen de adevăr, că te trezeai nu numai cu scaunele-n cap din partea „alienilor din presă”, dar puteai fi angajat/concediat şi ameninţat, aşa cum , spre exemplu era ameninţat  Cătălin Tolontan în 2009, pe holurile Parlamentului de către unul dintre cei şase oameni ai Preşedintelui, Elena Udrea, cu ocazia votării ridicării imunităţii ministrului Monica Iacob Ridzi, în vestitul scandal care o ţine azi încarcerată.  Ba mai mult, puteai trece şi pe la DNA „ca să-ngheţe căcătu-n ei”(cum spunea la una din şedinţele tactice secrete, desigur, nu procurorilor şi judecătorilor, ci celor din spatele lor şi dosarelor lor, însuşi Preşedintele României).

În mandatul lui Traian Băsescu s-a obţinut cea mai mare eficacitate în condamnarea corupţiei politice, dar, în acelaşi timp, cea mai mare poliţie politică din ultimii 25 de ani şi transformarea administraţiei României într-o juntă militară acoperită, ceea ce are efecte extrem de toxice asupra statului şi principiilor sale de drept. Principiul a fost unul singur: ascultăm şi infiltrăm tot şi cu oricine, ocupăm tot şi vedem ce iese de-aici! Şi uite aşa, ne-am procopsit cu un al doilea cancer administrativ după cel al politizării administraţiei: criteriul de angajare în toate cele patru puteri în stat nu mai este doar cel politic, ci şi cel al apartenenţei la serviciile secrete.

Cyborgii securităţii române subcontractate geostrategic şi-au creat şi trecut propria corupţie şi incălcarea a legilor la “raţiuni de stat”

Actualul director al SRI, Eduard Hellvig, spunea cu prilejul celei mai lungi vizite a unui şef de serviciu în faţa unei comisii de control parlamentare şi a presei de microfon că „nu există ofiţeri acoperiţi în politică şi magistratură”, contrazicând nu numai desele alarme ale UNJR şi UIM(Uniunea Internaţională a Magistraţilor) sau pe (ex)membrul CSM, Horaţiu Dumbravă, care afirma în 2014, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii:

Fac încă o dată apel la domnia sa(Preşedintele-n.a.) ca acum, în ultimele zile de mandat, să îşi îndeplinească datoria constituţională şi legală şi să procedeze la verificarea tuturor declaraţiilor judecătorilor şi procurorilor dacă sunt sau nu colaboratori sau informatori ai serviciilor de informaţii

Potrivit lui Dumbravă, aceasta este o obligaţie legală, prevăzută de articolul 7 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Chiar şi fostul şef al SIE şi fost prim ministru, Mihai Răzvan Ungureanu, cerea deznădăjduit după căderea guvernului său în 2012 „scoaterea ofiţerilor acoperiţi din politică”, episod fără ecouri şi consecinţe publice. Careul cu pioni-fantome din clasa politică sau presă nu promovau astfel de subiecte pentru o dezbatere în spaţiul public.

Ba mai mult, ceea ce se putea intui a fi mai rău pare să se fi şi întâmplat: Coincidenţă sau nu, adversari politici ai legilor Siguranţei Naţionale şi legilor Big Brother au fost ridicaţi. Cazul George Scutaru, fost consilier prezidenţial, pe care DNA l-a trimis în judecată, însă instanţa a reurnat dosarul procurorilor. Asta s-a întâmplat în 18 noiembrie 2015, pe motiv că nu se precizează în ce constau infracţiunile reţinute de procurori, numărul faptelor şi explicarea concretă din punct de vedere procesual a acuzaţiilor. De atunci totul a rămas în aer. În 15 luni au avut loc opt termene, toate soluţionate cu amânări.

Iată însă ce zicea George Scutaru, consilierul şi coordonatorul noii strategii pe Securitate al preşedintelui Klaus Iohannis , prieten al actualului şef al SRI (“extras” din anturajul Preşedintelui, în urmă cu doi ani, şi care, de-atunci, vizitează biserici prin ţară, fără să-nţeleagă ce i s-a intâmplat) : ”… întărirea mecanismelor controlului civil, stabilirea unui cadru legal lipsit de echivoc în materie de interceptări, sînt cîteva dintre problemele asupra cărora societatea civilă şi clasa politică trebuie să-şi îndrepte atenţia. în plus, ar trebui să discutăm şi despre eventuala eliminare a abilitării serviciilor de a desfăşura activităţi comerciale proprii, fapt care credem că ar asigura un mai bun control asupra fondurilor şi ar întări credibilitatea acestor instituţii în faţa opiniei publice

Traian Băsescu, ieşit din mandatele în care a creat acest model de „democraţie sub acoperire”,  spunea anul trecut, apropo de refuzul CCR(referent Daniel Morar) de a valida legile Big Brother: “acum îl caută şi pe Daniel Morar de capre” (aluzie la modul în care a fost „prins” judecătorul CCR, Toni Greblă).

O altă victimă a acestui „modus operandi” a fost un alt politician liberal, Ludovic Orban(achitat de curând pe fond în instanţă, scos din cursa pentru Primăria Capitalei în 2016), omul care a fost singura voce de la vârful PNL care s-a opus, atât public cât şi privat, în faţa directorilor SRI pe subiectele legilor Big Brother. SRI-ul voia operaţiuni asupra spaţiului privat cibernetic fără mandat de la judecător.

În cazul presupuselor sale „foloase patrimoniale necuvenite”, Orban a fost denunţat de către “generalul UTI” Urdăreanu, în conivenţă cu procurorul Claudia Roşu, plecată în fugă, la 1 februarie, din DNA, după achitarea politicianului.

Miliardarul aflat în anchetă l-a chemat de mai multe ori pe Orban la el pentru a discuta un sprijin în campania electorală pentru Primăria Bucureştiului, în fapt, presupuse foloase neluate în vreun flagrant şi necondiţionate de vreo promisiune electorală, aşa cum o atestă stenogramele înregistrărilor făcute cu mandat.

În acest mod de a gândi ilegitimitatea actului de a folosi „influenţa politică”, poate fi ridicat mâine întreg Congresul american.

 Judeţul Dâmboviţa e la ei. Tot.

Dezvăluirile se pot întinde pe foarte multe cazuri de politicieni „lichidaţi” sau/şi şantajaţi, dar aş propune să schimbăm abordarea: infiltrarea şi cucerirea partidelor politice. Pe judeţe.

Ion Stan(fostul şef al PSD Dâmboviţa şi fostul şef al comisiei de control  a SRI a cărui scoatere din joc s-a făcut, coincidenţa dracului, se spune, cu ajutorul actualului şef de supraveghere a comisiei SRI (baronul Adrian Ţuţuianu, actual preşedinte PSD-Dâmboviţa şi fost şef la CJ Dâmboviţa, cercetat de DNA în 2013 pentru trafic de influenţă fără rezultat) şi al găştii de la Dâmboviţa: primarul Târgovişte Cristian Daniel Stan (cu nenumărate contracte de asistenţă juridică fără licitaţie cu instituţiile de stat din judeţ), fostul pedelist Marin Antonescu pe care Traian Băsescu îl prezenta superiorul pe linie profesională de la Anvers”, în fapt, omul care coordona , ca şef de serviciu, spionajul în Belgia, cel de-al doilea securist cu misiune la Bruxelles, practic, şeful sub acoperire al rezidenţei Securităţii de aici, actualul preşedinte al CJ Dâmboviţa, Alexandru Oprea, fost şef la SRI Dâmboviţa. În rechizitoriul fostului şef al PSD, Ion Stan, scrie:

Întrucât la data de 23.11.2012, Dima Nicuşor Sorin a denunţat şi pretinse fapte penale comise de numitul Ţuţuianu Adrian în perioada iunie 2012, cu ocazia campaniei electorale pentru alegerile locale, se va dispune disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor sub aspectul infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C.p. rap. la art. 6 din legea nr. 78/2000, într-o cauză separată”, se precizează în actul de acuzare a lui Ion Stan(condamnat ulterior la doi ani de închisoare)

Tot din acest dosar este disjunsă şi cauza pentru Rovana Plumb, care apare alături de Ion Stan în denunţurile fostului ofiţer SRI, Daniel Dragomir.

În mod miraculos, nici lui Adrian Ţuţuianu, nici Rovanei Plumb, nu li s-a întâmplat nimic până la această oră.

Dacă mai punem la socoteală şi faptul că actualul preşedinte la PNL – Dâmboviţa este Cezar Preda(fost şef al comisiei de supraveghere a SRI) despre care presa relata că „a distrus arhivele PCR din Buzău” şi despre care fostul premier Victor Ponta spunea în faţa comisiei de control parlamentar al serviciilor secrete că este „ofiţer sub acoperire al SRI”, atunci putem spune că politica „dâmboviţeană” este apanajul deplin al serviciilor secrete.

Dacă mai punem la socoteală şi ultima declaraţie a fostului consilier de Securitate al preşedintelui Traian Băsescu şi actual director al Colegiului Naţional de Informaţii, Iulian Fota, făcută la Realitatea Tv săptămâna trecută: „Războiul este între PSD şi NOI”, avem toate semnele că Politica este o redută cucerită de puterea nevăzută a organelor de forţă ale Statului Român, cele care, practic, au penetrat şi încălecat, cu încălcarea premeditată a Constituţiei şi a legilor de funcţionare a Justiţiei, toate puterile în stat, aflându-se astăzi în cel mai aprig război intern de la Revoluţie încoace.

Alina Mungiu: Conform World Justice Project, un stat de drept trebuie să îndeplinească patru criterii. Unu: guvernul şi oficialii, ca şi entităţile private şi publice trebuie să dea socoteală conform legii. Doi: legile trebuie să fie clare, stabile, juste şi aplicate tuturor la fel, şi trebuie să prevadă securitatea persoanei, a proprietăţii şi a unor drepturi fundamentale. Trei: procesul prin care legile sunt create, administrate şi implementate trebuie să fie accesibil, echitabil şi eficient. Patru: justiţia trebuie împărţită de către oameni imparţiali care sunt competenţi, integri şi independenţi, şi au resurse adecvate.

O ANALIZĂ SEMNATĂ DE JURNALISTUL LIVIU MIHAIU 

Liviu Mihaiu - foto: gandul.info

Liviu Mihaiu – foto: gandul.info

articol preluat de pe: gandul.info

Scrie pe teme privacy și te premiem!

foto si articol – facebook.com

Scrie pe teme privacy și te premiem!

Jurnaliştii din presa scrisă, audiovizuală sau online, jurnaliştii independenţi, bloggerii sunt invitați să trimită până în data de 15 august articole de presă care documentează încălcări ale dreptului la viață privată sau ale regimului protecției datelor cu caracter personal.

Care-s regulile concursului?

Materialele pot fi articole, investigaţii, reportaje, produse audio-video sau orice altă formă de produs editorial. Un concurent poate participa cu unul sau mai multe materiale. Pot participa la concurs şi materiale realizate de către o echipă.

De ce e important să scrii materiale pe privacy?

Materialele vor asigura accesul la o informare publică obiectivă cu privire la practicile curente care încalcă dreptul la viața privată sau au legătură cu prelucrarea abuzivă a datelor cu caracter personal sau a categoriilor speciale de date.

Cum trebuie să fie materialul?

Articolele trebuie să fie scrise și/sau publicate în perioada 1 ianuarie 2015 – 15 august 2015, să aibă minim 800 de cuvinte, să fie scrise în limba română.

Ce câștig?

Se vor acorda 3 premii a câte 250 de euro fiecare, împreună cu acces la alte servicii digitale, pentru cele mai bune opere sau cu cel mai mare impact. Premiile sunt acordate de Cyberghost VPN și Superlege.ro.

Unde trebuie să trimit?

Materialele vor fi trimise la adresa de email concurs@apti.ro până la data de 15 august 2015 ora 23:59.

Când aflu dacă am câștigat?

Materialele vor fi evaluate de juriu, iar câștigătorii vor fi anunțați pe 15 septembrie.

Ce trebuie să știi?

Aplicanții trebuie să dețină toate drepturile de autor asupra articolului trimis spre publicare. Plus, trebuie să fie de acord cu publicarea articolului trimis sub licența Creative Commons Atribuire 4.0 în orice publicație din mediul electronic. Bineînțeles, de dat credit, vom da întotdeauna credit autorului materialelor.

Cine este în juriu?

Iulian Comănescu – expert media, consultant în comunicare

Delia Panait – gazda unor emisiuni de radio și televiziune, creator și producător al unor emisiuni de radio, absolvent al LondonSchool of Journalism

Gabriela Zanfir – jurist la Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor (EDPS), autor al volumului “Protecția datelor personale. Drepturile persoanei vizate”

Alte detalii despre condițiile de participare, termene limită și modalitățile de înscriere a materialelor la razvan@activewatch.ro, telefon 0729199393.

Free People Like This by Liberty Maniacs is licensed under a Creative Commons Attribution-ShareAlike 4.0 International License.

16 ani de crime în serie, comemorate în lumea civilizată. Cum se schimbă Istoria

articol – Adrian Sturdza – epochtimes-romania.com

Data de 25 aprilie are o semnificaţie aparte pentru milioane de practicanţi Falun Gong din întreaga lume. Cu 16 ani în urmă, peste 10.000 dintre ei se strângeau la Zhongnanhai, sediul central al Guvernului de la Beijing, într-un apel paşnic care avea să fie folosit de regimul comunist ca pretext pentru a declanşa un val de teroare fără precedent.

Imaginile capturate în 1999 de cameramanii ABC arătau un grup îngrijit de chinezi, stând ordonat în picioare pe trotuar de-a lungul a doi kilometri în apropierea sediului central al Partidului Comunist, infamul Zhongnanhai. Neobişnuitul protest tăcut făcea apel la guvernul central al Chinei pentru eliberarea unor oameni arestaţi cu două săptămâni înainte în oraşul Tianjin, dintr-un elan abuziv al temutei Securităţi a Statului.

Adunarea de la Zhongnanhai, cea mai mare manifestaţie populară din China de după masacrul din Piaţa Tiananmen, a înfuriat liderii comunişti ai Chinei, stârnind o persecuţie naţională împotriva unor oameni care practicau un set de exerciţii line.

Ce a declanşat reacţia

Cu două săptămâni înainte, publicaţia Compendiu de Ştiinţă şi Tehnologie pentru Tineret publicase un articol defăimător la adresa mişcării spirituale extrem de populare, sub semnătura cumnatului ministrului Securităţii Publice, devenit ulterior vârful de lance în campania anti-Falun Gong, potrivit Clearharmony.net

Suntem din ce în ce mai aproape de împlinirea unei prevestiri de altfel celebre în China – şi anume că Dinastia Roşie va fi învinsă de un grup spiritual necunoscut.

Ca răspuns, un număr de practicanţi Falun Gong au făcut apel la sediul publicaţiei respective, cerând conducerii redacţiei să publice o dezminţire sau un drept la replică. Revista, aflată în Tianjin, a refuzat şi a chemat poliţia. 45 de practicanţi au fost bătuţi şi reţinuţi ca urmare a intervenţiei Securităţii.

Aderenţii locali au făcut apel la Guvernul Municipal Tianjin, care i-a redirecţionat către Biroul Central pentru Apeluri din Beijing, un fel de Parchet general al Chinei. Când protestatarii s-au strâns în faţa complexului Zhongnanhai în dimineaţa zilei de 25 aprilie 1999, erau deja aşteptaţi de un număr impresionat de forţe de ordine.

Gestul era uluitor pentru o Chină în care nimeni nu mai îndrăznea să ridice vocea după masacrul din iunie 1989.

După 24 de ore de negocieri între demonstranţi şi oficialii de la Beijing, cinci reprezentanţi ai grupului au fost invitaţi să vorbească cu premierul Zhu Rongji, care a tratat extrem de corect situaţia, emiţând imediat un ordin de eliberare a practicanţilor Falun Gong arestaţi în Tianjin. Mulţimea s-a dispersat în linişte în scurt timp, făcând inclusiv curăţenie la locul de protest.

Persecuţie declanşată de invidie

Din nefecirire, comportamentul ireproşabil al premierului a declanşat un val de moarte pe întinsul Chinei. În 1999 China era ţinta preferată a investiţiilor occidentale. Soluţia extrem de corectă a conflictului găsită de premierul Zhu Rongji a intrat în vizorul presei occidentale, care a lăudat zile în şir deschiderea Chinei şi noul val de “democraţie” care se părea că va inunda China odată cu banii Occidentului. “Prima demonstraţie după Tiananmen rezolvată paşnic” era titlul preferat al ziarelor occdentale. Răsfăţatul presei devenise tânărul şi capabilul premier chinez.

Toate acestea, însă, au atras invidia vechii gărzi comuniste, atât împotriva aripii reformatoare a Partidului, cât şi a celor care provocau prin protestul lor supremaţia Partidului – practicanţii Falun Gong. Într-un acces de furie şi de invidie reprezentantul celui mai reacţionar grup din Partid, aşa-numita Bandă din Shanghai, Jiang Zemin, preşedintele chinez al momentului, a organizat o şedinţă a Comitetului Biroului Politic în care a ordonat eradicarea mişcării spirituale Falun Gong, organizând şi căderea din graţie a premierului Zhu Rongji.

Represiunea, organizată de aceiaşi oameni care regizaseră masacrul din Piaţa Tiananmen din 1989, îşi propunea ştergerea din istorie a mişcării spirituale Falun Gong în numai trei luni.

În ciuda furiei lui Jiang Zemin, membrii Biroului Politic nu vedeau rostul unei noi campanii de teroare conduse de Partid, la numai 10 ani de la masacrul din iunie 1989. În plus, popularitatea Falun Gong era mare – în numai 6 ani existau zeci de milioane de chinezi care îmbăţişau codul moral cu accent pe corectitudine promovat de Falun Gong, o practică de altfel extrem de populară în armată, aparatul de stat şi straturile superioare ale societăţii. Falun Gong, ce cuprinde un set de exerciţii line, meditative, propune un cod moral bazat pe principiul Adevăr-Compasiune-Toleranţă.

Cu toată opoziţia membrilor Biroului Politic, Jiang Zemin s-a arătat neinduplecat. În iulie 1999 a decretat scoaterea în afara legii a mişcării Falun Gong. Au urmat detenţii în masă (zeci de milioane de persoane), sesiuni dure de “reeducare”, torturi, internări în lagărele de muncă forţată.

Datorită faptului că persoanele care practicau Falun Gong nu erau organizate în niciun fel, Securităţii Statului i-a fost foarte greu să-i aresteze pe cei care practicau exerciţiile. Singura metodă care a părut să dea rezultate a fost anchetarea celor cunoscuţi, pentru a afla numele celorlalţi. Cum oamenii nu cooperau cu anchetatorii Securităţii, totul a sfârşit prin toturarea celor arestaţi pentru a “stoarce” informaţii care să ducă la noi arestări. Ca urmare, în scurt timp au apărut mii de cadavre. Pentru a acoperi crimele comise în puşcării, autorităţile au început să afirme ca aderenţii Falun Gong se sinucid în puşcării, au pornit o campanie de demonizare a celor care practicau Falun Gong, de unde până atunci aceştia erau daţi ca exemple morale.

Jaf de organe pe viu. Fermele de oameni ale Partidului

Chiar mai macabru, miile de morţi survenite de pe urma torturilor au generat o nouă industrie secretă – jaful organizat de organe de la prizonieri vii. Din motive culturale în China numărul de donori de organe pentru transplant este extrem de mic. Zecile de mii de oameni omorâţi în închisori păreau să vină ca o mănuşă. Dacă la început au folosit organele celor pe care tocmai îi omorâseră prin tortură, în scurt timp autorităţile închisorilor au organizat cu ajutorul spitalelor militare adevărate bănci vii de organe. Prizonierii politici sunt ţinuţi în lagăre afiliate unor spitale militare, cu analizele făcute la zi, asteptând ziua în care un doritor de organe să apară pe imensa piaţă neagră de organe a Chinei. Pentru ca acesta să primească râvnitul organ, un prizonier este sacrificat. Mai multe amănunte aici.

Primii anchetatori independenţi care au documentat aceste atrocităţi au fost avocatul canadian de drepturile omului David Matas şi fostul secretar de stat canadian – David Kilgour. Rezultatele investigaţiei lor, care relevă că între 40.000 – 65.000 de practicanţii Falun Gong au fost ucişi pentru organe, au fost publicate în cartea“Recoltarea Sângeroasă”

Aceste cifre sunt confirmate şi de cartea “Carnagiul: uciderea în masă, recoltarea de organe, şi soluţia secretă a Chinei pentru problema disidenţilor săi”, publicată în 2014 de jurnalistul american de investigaţie Ethan Gutmann.

Sfârşitul tot mai aproape

Toate aceste grozăvii se întâmplă şi acum, iar faptul că presa nu a scris despre acest subiect decât în mod episodic este o mărturie a puterii influenţei Chinei.

Totuşi, după sute de mii de crime şi 16 ani de încercări eşuate de a şterge din istorie o mişcare spirituală paşnică, noua conducere a Partidului Comunist Chinez pare că a înţeles că nu va reuşi niciodată să ducă la capăt ce şi-a propus.

Regimul ateist nu a putut învinge practica spirituală Falun Gong – toată povestea marcând, de fapt, primul caz în istorie când un Partid Comunist, având la îndemână un aparat de Securitate de zeci de milioane de oameni, eşuează să distrugă prin teroare o masă identificabilă de oameni care se opun paşnic, numai prin curaj şi tărie morală.

O persecuţie de scară naţională care a măturat China atât de mult timp este greu de oprit dintr-o dată – Partidul va trebui să explice lumii cum de şi-a putut măcelări propriii supuşi, cum de a organizat orori de genul jafului de organe pe viu.

Pentru a păstra controlul, liderul comunist Xi Jinping încearcă acum arestarea şi condamnarea celor care au început totul. O face însă pe motive de corupţie, pentru a păstra imaginea Partidului. În ultimii ani lideri de neatins precum Bo Xilai – un magnat al regiunii Chongging – sau Zhou Yongkang – fostul ţar al Securităţii Statului – au ajuns după gratii sau condamnaţi pe motive de corupţie. Vor urma şi alţii – laţul se strânge acum în jurul celui care a pornit maşina de omorât a Partidului – temutul Jiang Zemin.

Din cauza implicării masive a întregului aparat de stat în persecuţie, probabil că Partidului Comunist îi va fi foarte greu să se menţină la putere atunci când crimele sunt complet date în vileag.

Suntem din ce în ce mai aproape de împlinirea unei prevestiri de altfel celebre în China – şi anume că Dinastia Roşie va fi învinsă de un grup spiritual necunoscut. Din alt punct de vedere suntem tot mai aproape de momentul în care va fi din nou validată credinţa chineză că totul este guvernat de Tao – “Lege” sau “Cale”, şi că dictatorii – fie ei Irod, cel care a ordonat uciderea pruncilor pentru a opri venirea lui Isus, sau Partidul Comunist Chinez, care a eradicat toate mişcările sprituale din China pentru a face ca profeţia care-i vestea pieirea să nu se împlinească – nu pot schimba cursul Istoriei şi nu fac decât să îşi sape propria groapă.

Privite astfel, toate acestea sunt doar o piesă care ilustrează puterea curajului şi a onestităţii, a sacrificiului care învinge moartea, a Binelui care nu poate fi eclipsat decât temporar de Rău – fie el şi într-o formă concentrată ca aceea a comunismului. O poveste în care fiecare dintre noi putem să jucăm rolul pe care ni-l dorim, bun sau rău, alegându-ne în acest fel, încă o dată, locul în istorie.

articol preluat de pe http://epochtimes-romania.com/

cititi mai mult pe https://www.unitischimbam.ro/?p=11216

Breşă de securitate privind avioanele moderne din SUA. Cum pot hackerii să preia controlul aeronavelor

foto – cotidianul.ro
articol – Ioana Bojan

Hackerii ar putea folosi sistemele wireless destinate pasagerilor curselor aeriene din SUA pentru a prelua controlul asupra avioanelor, a avertizat Biroul de audit al administraţiei americane (GAO), într-un raport.

GAO precizează că aceasta este una dintre ameninţările la adresa securităţii care nu sunt tratate în mod corespunzător, informează BBC News Online. Raportul intervine în contextul în care controlul traficului aerian este modernizat pentru a folosi tehnologia prin satelit.

Anchetatorii GAO au discutat cu experţi pe probleme de securitate cibernetică, potrivit cărora programele de protecţie împotriva hackerilor de la bordul avioanelor pot fi pătrunse dacă sistemele pentru controlul zborului şi cele de divertisment folosesc aceleaşi reţele şi routere.

Un expert le-a spus anchetatorilor că “un virus sau un malware” implantat pe site-urile vizitate de pasageri ar putea oferi o oportunitate pentru un atac cibernetic.

Michael Huerta, un reprezentant al Administraţiei Federale a Aviaţiei (FAA), este de acord cu rezultatele raportului GAO şi afirmă că FAA a început să lucreze cu experţii pe probleme de securitate ai Guvernului american pentru a implementa schimbările necesare.

“Această ameninţare va continua să evolueze şi este ceva ce trebuie să se afle în centrul examinării”, a declarat el în faţa unei comisii a Senatului.

“FAA trebuie să se concentreze pe standardele de certificare din aviaţie pentru a împiedica un terorist cu un laptop, din cabină sau de la sol, să preia controlul asupra unui avion prin sistemul wireless destinat pasagerilor”.

Departamentul american pentru Transporturi a precizat că FAA este “ataşată consolidării capacităţilor de apărare împotriva noilor ameninţări”.

articol preluat de pe http://www.mediafax.ro

Aurescu: Sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova – prioritate de politică externă și de securitate pentru România

Foto: (c) Angelo BREZOIANU / Arhiva AGERPRES
Articol: AGERPRES/(A — autor: Marius Septimiu Avram, editor: Cristian Anghelache)

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a afirmat, vineri, la o dezbatere pe tema securității flancului estic al NATO, că sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova reprezintă o prioritate pentru România.

“Suntem într-o perioadă când se regândește politica de vecinătate a UE. UE trebuie să fie angajată în acordarea de asistență pentru partenerii estici, pentru că implementarea acordurilor de asociere și liber schimb este importantă pentru procesul de reformă al Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei. Sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova, dar și al celorlalte două state din Parteneriatul Estic, reprezintă, pentru România, o prioritate de politică externă și de securitate”, a menționat Bogdan Aurescu.

Acesta a mai spus că “angajamentul pe care România îl are față de parcursul european al Republicii Moldova este la fel de ferm ca întotdeauna” și că România face eforturi pentru sprijinirea Moldovei.

“Este un efort extrem de solid, de cuprinzător pe care îl facem, atât în plan bilateral, care duce la racordarea fizică a Republicii Moldova la Europa, prin România, dar și în plan politic, în cadrul UE, în cadrul NATO, pentru acordarea de asistență în procesul de reformă”, a completat Bogdan Aurescu.

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a participat, vineri, la Workshopul “Foreign Policy & Diplomacy”, organizat pentru studenți de Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, precum și la dezbaterea cu tema “Securitatea flancului estic al NATO astăzi: provocări și oportunități”, organizată de Grupul de Reflecție și Analiză Internațională CITADEL.

articol preluat de pe http://www.agerpres.ro

Ministrul Mediului: Apa, la fel ca și pădurea, reprezintă securitatea unei țări

Foto: (c) Ilie BUMBAC / AGERPRES FOTO
AGERPRES/(A, AS — autor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica)

Apa reprezintă, în aceeași măsură ca și pădurea, securitatea unei țări, iar un lucru foarte important este să avem grijă de calitatea apei, a declarat, joi, în cadrul unui simpozion de specialitate, Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

‘Cu certitudine, perioada următoare va fi mult mai bună pentru fiecare cetățean al României. Trebuie să-i informăm pe cetățeni că, mai întâi de toate, trebuie să prevenim și să avem grijă de calitatea apei, un lucru extrem de important atât pentru România, cât și pentru toate celelalte state europene. Ca ministru al Mediului, pot să vă spun că în mine vedeți cetățeanul, nu doar parlamentarul și ministrul, care trebuie să aibă grijă de calitatea apei, alături de ceilalți. Apa, la fel ca și pădurea, reprezintă securitatea, siguranța unei țări și acest lucru trebuie să reprezinte pentru noi un obiectiv. Mi-ar fi plăcut ca Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor să aibă o altă greutate la nivel de Guvern. Cred că voi reuși, poate, ca prin Strategia de securitate a proiectului pe care specialiștii din cadrul ministerului, oameni de știință, Academia Română o vor scrie și va fi în dezbatere, importanța mediului să știm că este, de fapt, importanța modului în care trăim’, a afirmat Gavrilescu.

Administrația Națională ‘Apele Române’ /ANAR/ organizează, joi, în cadrul Facultății de Hidrotehnică din București, simpozionul cu tema ‘Apa și dezvoltarea durabilă’, eveniment care marchează Ziua Mondială a Apei.

Adunarea Generală a Națiunilor Unite a desemnat ziua de 22 martie a fiecărui an drept ‘Ziua Mondială a Apei’ prin adoptarea unei rezoluții și este sărbătorită începând cu anul 1993.

Marcarea Zilei Mondiale a Apei reprezintă un apel către toate autoritățile și comunitățile locale, agenții economici și populație, în vederea consumului rațional de apă, fără risipă și cu un interes sporit în ceea ce privește calitatea rezervelor naturale de apă.

articol preluat de pe http://www.agerpres.ro/

Programele folosite de Edward Snowden pentru a ţine departe spionii online

foto – captura video
articol – Vlad Andriescu – adevarul.ro

Există programe suficiente care să-ţi protejeze intimitatea în spaţiul online, chiar dacă pare imposibil. Dacă eviţi programele celebre, poţi să te protejezi mai bine. Iată programele folosite de Edward Snowden.

Snowden, căutat de guvernul american în toată lumea şi actualmente refugiat în Rusia, a ajuns celebru după ce a oferit publicului mai multe documente secrete ale NSA, care arătau cât de avansat este spionajul informatic american.

Într-o conferinţă de presă pe internet, susţinută miercuri, Snowden a oferit câteva sfaturi privind protecţia datelor personale pe internet.

„Abia ating dispozitivele de comunicare pentru lucruri considerate sensibile, pentru că este extrem de riscant“, a spus Snowden. Cu toate acestea, Edward Snowden a dat publicităţii câteva din programele pe care le are instalate pe dispozitivele sale, pentru a se proteja de intruziunile NSA.

„Ai nevoie să te asigură că toate datele tale sunt protejate în tranzit“, spune Snowden. Tranzitul înseamnă acea parte a conexiunii dintre calculatorul nostru şi destinatar. Ceea ce circulă prin reţelele wireless sau fixe poate fi interceptat, dar decriptarea unor informaţii este mai dificilă. Astfel, datele sunt ascunse în spatele unor parole de către unele programe. Dacă ai o conversaţie pe WhatsApp, ceea ce spui e criptat, dar nu destul de puternic.

„Interceptările din tranzit sunt cele mai ieftine, cele mai uşoare şi cele mai scalabile“, a spus Snowden. Americanul recomandă protecţia end-to-end, adică de la un capăt la altul.

„SpiderOak nu are o cheie de encripţie pentru a vedea ce ai urcat. Nu trebuie să fii îngrijorat că vor vinde informaţiile despre tine spre terţi, nu trebuie să te îngrijorezi că vor da datele tale Guvernului“, a spus Snowden, care recomandă folosirea acestui serviciu în locul Dropbox.

„Pentru iPhone, există un program numit Signal, de la Open Whisper Systems, care este foarte bun“, a mai spus celebrul american. Tot el recomandă RedPhone pentru Android, care criptează convorbirile şi TextSecure, o aplicaţie de mesagerie privată de la Open Whisper Systems.

„Cu cât foloseşti encripţia, cu atât mai mult o vor folosi şi prietenii tăi, familia sau asociaţii. În timp, nu va mai exista o stigmă pentru oamenii care folosesc criptare. Creăm o imunitate de grup care ajută pe toată lumea“, a spus Snowden.

articol preluat de pe http://adevarul.ro/

Omuloo, neanderthalianul civilizaţiei turnătoresciene

Liviu Mihaiu – adevarul.ro

Vă amintiţi cred, toţi cei care aţi degustat din veşnicia care s-a născut la sat, cum uliţa colbuită era pentru orice orăşean de la bunica un culoar al interogării ţărăneşti. „Al cui eşti tu, maică!?“ te-ntrebau insistent chivuţele de pe băncuţă după smeritul „Sărumâna“ pe care il dădeam privind razant prin freza de pistruiat.

„A lu Mitică Deaconu”, răspundeam eu. „Aaaah“, ziceau mămăiţele, „e a lu Mitică care o ţine pe Lenuţa din deal, fostă a lui Şchiopu care a fost şef la matu’ din Topologu“. Şi un nou subiect de „tocşoupăei“ se isca mintenaş pe marginea şanţului după trecerea mea prin studioul „tevede“, de identificare, recensământ şi clasare a trecătorului. De aceea, poate, casa la ţară e arareori în fundul curţii, ci cât mai aproape de drum, să nu scape nimeni vreo vremelnicie nebăgată-n seamă. Aşa e şi spaţiul public românesc, un radio-teve de şanţ, un vaiet continuu, centripet, al unei curiozităţi maladive, transformate odată cu trecerea forţată de la sat la oraş, în imaginea calsică a babei care întredeschide uşa de la bloc „să vază“ cu cine vii şi ce se mai aude…

Combinată cu vocaţia endemică de turnător-denunţător, obiectualizată în 45 de ani de comunism, zece ani de iliescenism şi zece de băsism, statul românesc s-a transformat dintr-unul ticăloşit într-unul poliţienesc captiv cu tabere în psihoză paranoidă permanentă.

Ulltimul set de bârfe din „poiana lui Iohann“ despre numirea lui Hellvig la SRI tinde să ignore cu desăvârşire orice război din afara graniţelor şi să-l continue pe cel din interior. Taberele se aprind din nou, antipontiştii şi antibăsiştii au început din nou schimbul de înjurături! „Al cui e Hellvig, maică!!?” Traian Băsescu, crescut în patologia de cazarmă a serviciilor secrete vechi şi noi, a scrâşnit în stilul său hipnotic de mare hater în grad de comandor, căruia nu i-a scăpat nimic de terfelit în galantarul patrimoniului naţional, de la Rege la Arafat şi-napoi, zice scrâşnind: „E Omuloo Voiculescu, pus de premierul Grivco, recte Iohannis.“

Alţii, din zona vintage-naţionalistă, observă disperaţi că Eduard Hellvig a fost şef de programe la fundaţia Soros şi strigă îngrijoraţi vadimian: „Omuloo Soros racolat în studenţie”, îndealtfel o temă anti societate civilă veche prin ziarele oficiale ale Noii Securităţii.

Apoi vine Lenuţa a lu’ Chioru din deal (acum la vale) şi spune că e (şi) Omuloo Coldea – aka jurnalul Elenei Udrea aflat in custodia generalului Cristoiu:

„La un moment dat aflând că la sediul SRI din Băneasa se duc Eduard Hellvig şi Petrache de la Ilfov, la Coldea, să se pună de acord pe diverse lucruri legate de Iohannis şi că aceştia spuseseră că i-a asigurat Coldea că nu va fi declarat incompatibil până la alegeri Iohannis, m-am dus să-i spun lui Maior că se lucrează împotriva lui Ponta cu aceste metode.“

Ziaristul Cristian Câmpeanu de la România Liberă, conform logicii propuse şi recunoscute naţional, Omuloo Dan Adamescu, proprietar al ziarului şi general de asigurări pe zona germană, aflat acum in pârnaie, spune că Hellvig e rezultatul inţelegerilor dintre Iohannis şi Ponta şi că va pune capăt anticorupţiei pe zona SRI; Sultănoiu de la Gândul spune scurt că e doar Omuloo Iohannis pentru SRI. Alţii, din mahalale conexe liberalilor, spun că e Omuloo Antonescu, care cu ocazia instalării lui EH pe fotoliul lui Maior ar putea să-şi anuleze neplăcuta vacanţă a tăcerii autoimpuse şi să spere-n gura mare la un viitor mandat prezidenţial.

Cum partidul serviciilor UNPR al generalului Oprea, zis şi „Interesul Naţional”, a aplaudat prompt propunerea preşedintelui, iar ziariştii acoperiţi de Colegiul Naţional de Apărare, acum la desk office-ul teve al complexului militaro-securistic românesc nu au rostit niciun „adevăr“ sau acuză la adresa extracţiei lui Hellvig, imi confirmă şi-mi prezice o teorie, care este cea a lui Marian Sultănoiu răsturnată în oglindă: nu e omul lui Iohannis pentru SRI, ci Omul SRI pentru Iohannis…de fapt, singura variantă rămasă neexploatată public din motive mai mult decât evidente în „libera exprimare“ a presei ocupate.

Şi da, o să intrebaţi puţin mai jos: „Dar tu, Mihaiule, Omuloo cui eşti matale!?“ Şi o să vă răspund ca la ancheta ţărănească ancestrală: Sunt a lu’ Mitică Deaconu, care a trăit cu a lu’ Caţavencu şi a lu’ Guerrilla, nebunu’ăa de voia să salveze delta...

Sau, dacă ar fi să mă iau după ultima mea evaluare făcută de un sibian apropiat al Bilderberg-ului: „Un paranoic care vede numai ofiţeri acoperiţi peste tot”. Ceea ce este pe deplin corect…

UnFuck Romania!
articol preluat de pe http://adevarul.ro/

Evenimente

nimic găsit

Ne pare rău, nu de posturi potrivit criteriilor