Articole

(Liviu G. Stan) Protestele de la Chişinău pe înţelesul tuturor

Proteste dupa vot, Chisinau ianuarie 2016
foto: infoprut.ro
articol: Liviu G. Stan

Liviu G. Stan -  foto - facebook.com

Liviu G. Stan – foto – facebook.com

24 ianuarie 2016

Orice cititor neavizat din România vede în protestele de la Chişinău din aceste zile doar un haos de sensuri. Şi pe bună dreptate. Cum se poate face ordine în aceste sensuri disparate? Să ne orientăm după ceea ce ne oferă strada.

Organizatorii protestelor din stradă sunt: Igor Dodon, politician pro-rus, lider al Partidului Socialiştilor; Renato Usatîi, liderul Partidului Nostru, personaj cu afaceri în zona crimei organizate şi cu relaţii strânse în zona serviciilor secrete ruseşti; Platforma DA, condusă de avocatul Andrei Năstase, în trecut procuror pe un dosar penal deschis în perioada guvernării comuniste omului de afaceri Victor Ţopa, la ora actuală fin de cununie al aceluiaşi Victor Ţopa, împletire de rudenie din care Andrei Năstase s-a ales cu o locuinţă în Frankfurt cumpărată de Ţopa.

Cine este Victor Ţopa? Un combinator putred de bogat care a făcut bani din afaceri cu diverse reţele de contrabandişti, traficanţi de droguri şi politicieni.

În jurul lui Dodon, Usatîi şi a Platformei DA sunt polarizate diverse televiziuni, ziare, bloguri şi alte piese de propagandă media care au o singură misiune în aceste mişcări de stradă: să nu lase nicio informaţie pură să transpire internaţional din Republica Moldova, să poarte campanii de linşaj mediatic şi să menţină iluzia că Dodon, Usatîi şi Platfroma DA duc o luptă de „eliberare anti-oligarhică” împotriva establishment-ului guvernamental de la Chişinău. Ţinta principală? Oligarhul Vladimir Plahotniuc, posesor de bazine cu bani, al unei potenţe financiare care îi poate garanta un joc politic autonom, fără sfori exterioare, şi care controlează mai tot ce mişcă în Republica Moldova.

Organizatorii spun că vor eliberarea statului capturat de oligarhie. Cum? Prin alegeri anticipate. Majoritatea parlamentară de la putere este făcută ţăndări ca pertinenţă politică şi susţinere electorală. Dodon şi Usatîi ştiu că, în cazul anticipatelor, au şanse mari să ajungă la manete.

Trecem peste anumite sloganuri de la tribună care incită la fapte clare de omor.

Ce se află în spatele acestui „ideal” protestatar? Dodon este un susţinător fervent al „limbii moldoveneşti”, al „moldovenismului” – toate invenţii ideologice staliniste cu germeni panslavişti îndreptate împotriva identităţii româneşti. Una dintre cele mai celebre forme de relativizare identitară care se bazează pe aceste invenţii ideologice este crearea în Republica Moldova a unei naţiuni civice, un soi de struţo-cămilă care ar trebui să termine odată şi pentru totdeauna cu identitatea românească peste Prut. În aceeaşi măsură, Dodon este şi un însetat fervent al banilor de la Kremlin, deocamdată singurul său sponsor. Un alt detaliu care îi strică nopţile liderului soicalist este Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova, în care se precizează că limba română este limba de stat a Republicii Moldova. Declaraţia de Independenţă prevalează Constituţia Republicii Moldova.

Usatîi? Usatîi are năzuinţe mult mai „lumeşti”: printre alte obiective de ordin politic, cere eliberarea din închisoare a lui George Petrenco, liderul extremiştilor din gruparea teroristă Antifa, despre care vorbeşte public că ar fi un „deţinut politic”. Puneţi neapărat lângă asta şi felul în care i se vor îngrăşa conturile lui Usatîi în cazul în care protestele vor avea efectul scontat. Ideologic vorbind, Usatîi este un talmeş-balmeş, nu dă doi bani pe asemenea rigori de „etichetă”, el este adeptul acţiunii concrete de stradă, fără chestiuni de „estetică”, zbang!, capul în gură, luat cu asediu Parlamentul, spart cordoane de jandarmi şi alte grozăvii. Poate aţi văzut în fotografiile din prima zi de proteste cefele late care mutau jandarmii ca pe nişte lăzi goale. Băieţilor ălora pătraţi li se zice în slang-ul ucrainean tituşki: mercenari bine plătiţi, folosiţi la destabilizarea protestelor, specializaţi pe strivit oase şi spart cordoane de jandarmi, sunt antenaţi de obicei în grupări paramilitare coordonate de servicii secrete. Unii spun că ar fi fost aduşi de undeva din regiunea transnistreană, pregătiţi de ruşi acolo. Ce ar mai fi de menţionat aici? Ah, da! În 2014, Usatîi vorbea despre cum şi-ar dori să construiască o replică a Marelui Zid Chinezesc la graniţa dintre România şi Republica Moldova.

Şi ajungem la Platforma DA. Ce este important de reţinut în cazul acestora?

1. La fel ca şi Usatîi, şi DA cere eliberarea lui Petrenco.

2. Cei din DA caută ca, în timp ce se asociază la proteste cu Dodon şi Usatîi, să-şi parceleze însă propria lor felie de „nobleţe”. Scandează „Unire, moldoveni!”, dar asta nu are nicio treabă cu proiectul unioniştilor, ci este o altă fumigenă a „moldovenismului”, pe care o explică bine analistul Dan Dungaciu, directorul ISPRI, într-un interviu:

„În Piaţa MAN, această Platformă D.A. are cu totul şi cu totul altă agendă decât unirea cu România. ‘Unire, moldoveni!’ înseamnă unirea moldovenilor împotriva guvernului oligarhic şi lucrul acesta trebuie subliniat. Dacă vă uitaţi la discursurile liderilor D.A., discursurile lor nu conţin referiri la România. Conţin referiri la ţările baltice, la Georgia, dar nu la România. În al doilea rând, portofoliul de cântece din Piaţa MAN nu este asemănător cu ceea ce se auzea la Chişinău în anii ’90, cântece româneşti sau Doina şi Aldea Teodorovici, care cântau despre cele două maluri ale Prutului. Nu. Piaţa si-a inventat în acest moment un soi de identitate revoluţionară moldovenească, cu ‘Moldova care va renaşte’ fără legătură şi fără ajutorul României. Uitaţi-vă şi la media oamenilor din PMAN. Platforma D.A. a scos în Piaţa o populaţie cu o medie de vârstă de 50 de ani. Nu sunt tineri acolo. Nu mai sunt protestele din 2005, nici cele din 2003, cu profil identitar, nu seamănă nici măcar cu 7 aprilie. Tinerii nu sunt în stradă astăzi în R.Moldova, ci generaţia de 50 de ani, născută şi crescută în URSS, educată în URSS”.

Demn de reţinut în cazul DA este şi cât de bine i-ar merge finanţatorului principal al platformei, Victor Ţopa, fugit în Germania de frica închisorii, dacă finului său i-ar ieşi pasenţa alături de Dodon şi Usatîi.

Igor Dodon şi Renato Usatîi au două obiective majore la această oră.

Primul: câştigarea puterii pentru a eviscera din Rep. Moldova tot ceea ce România a reuşit să recupereze în ultimii ani în sfera identităţii româneşti. Cum vor ajunge la manete, va ploua cu legi anti-româneşti, va începe o veritabilă epurare juridic-constuţională: interdicţii, expulzări, abrogări de acorduri semnate între România şi Republica Moldova, eliminarea limbii române ca limbă de stat ş.a.m.d.

Al doilea: câştigarea puterii pentru a anula Acordurile de Asociere şi de Liber Schimb semnate între Republica Moldova şi Uniunea Europeană.

Asta este „menirea” dictată de la Kremlin celor doi, indiferent de aghiotanţi pe care şi-i mai iau pe drum: să iniţieze o prigoană legislativă anti-românească şi să anuleze orice pârghie de acţiune a comunităţii europene.

Odată realizate aceste două obiective, Republica Moldova va reveni la brelocul Rusiei aşa cum îi place Rusiei: ca desfrâu comercial al crimei organizate cu brevet euroasiatic şi ca defecţiune geostrategică majoră a flancului estic. Şi nici nu trebuie să investească prea mulţi bani pentru a obţine aşa ceva.

Niciun guvern, de orice factură ar fi el, nu mai are nicio valabilitate în Republica Moldova, nu va fi decât o fugă autodistructivă în jurul cozii.

Singura opţiune de salvare este unirea cu România, alta nu mai există!

articol preluat de pe: infoprut.ro

(Andrei Popescu) Sute de manifestanţi critică la Moscova operaţiunile militare ruseşti din Siria

Protest la Moscova împotriva campaniei militare ruseşti în Siria, 17 octombrie 2015. (Captură Foto)
foto: epochtimes-romania.com
articol: Andrei Popescu – epochtimes-romania.com

19 octombrie 2015

În contextul amplificării campaniei de lovituri aeriene ruseşti în Siria, un grup de manifestanţi au protestat în Moscova împotriva implicării ţării lor în acest conflict.

Câteva sute de oameni au demonstrat sâmbătă în Moscova împotriva campaniei militare ruseşti din Siria. Cel puţin un manifestant a fost arestat de poliţie, conform RFE/RL.

Protestul, la care au participat persoane de peste 50 şi 60 de ani, a avut loc într-un mic parc din centrul Moscovei, iar autorităţile au format un cordon de securitate în zonă.

Manifestanţii au protestat împotriva loviturilor aeriene ale Moscovei, care au început în 30 septembrie împotriva rebelilor ce se opun preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

Moscova susţine că loviturile vizează doar militanţii din grupul jihadist Statul Islamic.

Dar există un număr tot mai mare de dovezi că Rusia a atacat în mare parte forţele moderate anti-Assad care sunt susţinute de Occident şi care se luptă de asemenea împotriva Statului Islamic şi a luptătorilor asociaţi cu Al-Qaeda din Frontul al-Nusra.

Svetlana Kravietz, unul dintre organizatorii protestului, a declarat că Rusia are multe probleme interne pe care trebuie să le rezolve, inclusiv o criză economică serioasă, adăugând că ţara nu are nevoie să se implice într-un război.

Ea a declarat că loviturile aeriene ruseşti fac parte dintr-o agendă ascunsă a Moscovei.

Premierul rus Dmitri Medvedev a declarat în 17 octombrie că Rusia luptă pentru interesele sale naţionale în Siria şi nu pentru a susţine regimul lui Assad.

articol preluat de pe: http://epochtimes-romania.com/

(Liviu G. Stan) Kremlinul încearcă un nou experiment politic în Republica Moldova! Vezi despre ce partid este vorba

Moscova
foto: infoprut.ro (nstravel.ro)
articol: Liviu G. Stan

Liviu G. Stan -  foto - facebook.com

Liviu G. Stan – foto – facebook.com

9 octombrie 2015

„Laboranţii” politici de la Kremlin vor să planteze un nou partid politic în Republica Moldova, pe fondul protestelor din Chişinău.

Este vorba despre crearea unui partid al cetăţenilor Republicii Moldova plecaţi la muncă în Rusia.

Pentru acest proiect, Moscova l-a scos la înaintare pe Alexandr Kalinin, preşedintele Congresului Diasporei Moldoveneşti din Rusia, informează Ziarul Naţional. Kalinin este angajat la RIA NOVOSTI, agenţia de ştiri a Kremlinului, unul dintre principalele motoare media ale propagandei moscovite.

„Diaspora moldovenească pornește pe calea formării unei forțe social-politice independente, care dorește schimbarea situației din Patrie. Începem unificarea diasporei moldovenești într-o Confederație unică, într-o uniune a cetățenilor Moldovei care încearcă să întoarcă țării noastre și poporului ei libertățile democratice, drepturile sociale și o viață decentă. Vrem să înțelegem dacă sutele de mii de lucrători imigranți moldoveni au aliați adevărați în Republica Moldova, parteneri de încredere, care se gândesc la viitor. Contăm sincer pe o cooperare și colaborare cu toți patrioții Republicii Moldova”, anunță Alexandr Kalinin într-un comunicat de presă, conform sursei citate, adăugând că inițiativa punerii la punct a unei noi forțe social-politice vine pe fundatul protestelor din Piața Marii Adunări Naționale și a lipsei de acțiuni a autorităților.

Ziarul Naţional a mai relatat anterior despre câteva asociații ale diasporei din Rusia. Una dintre aceste asociaţii l-a susţinut pe Igor Dodon în timpul campaniei electorale din scrutinul parlamentar de anul trecut şi este condusă de un fost șef al Departamentului Instituții Penitenciare din Republica Moldova, demis în 1999 în urma unui scandal de corupție, abuz de putere și susținere a terorismului din regiunea transnistreană.

De asemenea, în ceea ce priveşte Congresului Diasporei Moldoveneşti din Rusia, sursa citată mai scrie că în spatele acestei afaceri electorale s-ar aflat un general KGB.

De la izbucnirea protestelor, experţii în politică externă şi relaţii internaţionale au avertizat constant că Rusia va încerca să captureze politic nemulţumirea populaţiei pentru a-şi extinde numărul de pioni partinici în Republica Moldova şi nu doar prin lideri pro-ruşi zeloşi precum Igor Dodon, preşedintele PSRM, sau Renato Usatîi, preşedintele Partidului Nostru.

articol preluat de pe: http://infoprut.ro/

Batalia globala pentru resurse: Rusia revendica peste un milion de kilometri patrati in zona arctica, inclusiv Polul Nord

Zona revendicata de Rusia initial in 2001 si apoi in 2015
foto – ONU
articol – R.M. – HotNews.ro
4 august 2015

Rusia a revendicat oficial marti, la ONU, peste un milion de kilometri patrati in regiunea arctica, anunta AFP. In cererea depusa in fata Comisiei ONU pentru limitele platoului continental, Rusia sustine ca are drept de suveranitate asupra a 1,2 milioane kilometri patrati in aceasta regiune.

ONU a solicitat Moscovei in 2001, dupa o prima cerere, sa furnizeze mai multe dovezi pentru a-si sustine revendicarea.

Zona revendicata de Rusia este considerata strategica datorita cercetarilor care au relevat existenta unor rezerve uriase de hidrocarburi. Vladimir Putin a descris regiunea drept “zona de interes special” pentru Rusia si a ordonat sporirea prezentei militare.

Cererea Rusiei include Polul Nord si ar oferi acces la depozite de hidrocarburi estimate de guvernul de la Moscova la 4,9 miliarde de tone.

Dreptul marin in vigoare fixeaza zona economica exclusiva a unei tari la 200 de mile marine (circa 370 km) de tarm, oferindu-i suveranitate in aceasta zona pentru exploatarea resurselor. Dincolo de aceasta limita, apele sunt considerate juridic internationale.

Rusia, Statele Unite, Canada, Danemarca si Norvegia isi disputa de zeci de ani controlul rezervelor naturale din regiunea arctica.

Cererea Moscovei cuprinde o parte din dorsala Lomonosov, revendicata si de Danemarca si Canada, precum si din dorsala Mendeleev, considerata de Rusia parte integranta a continentului eurasiatic.

De la cererea din 2001, Rusia a efectuat mai multe expeditii stiintifice de anvergura pentru a colecta dovezi in sprijinul revendicarilor sale. In 2007, o expeditie a efectuat o scufundare record in adancimile oceanului Arctic, amplasand cu aceasta ocazie un drapel rusesc pe fundul apelor polare.

In paralel, Rusia si-a multiplicat manevrele militare de amploare in regiune. Doctrina militara navala ruseasca a fost modificata in iulie pentru a pune accentul pe importanta strategica a regiunii arctice.

O analiza Stratfor intitulata “Planurile Rusiei pentru suprematie arctica” arata ca militarizarea regiunii arctice, planificata de Rusia, este deja in curs de desfasurare si are asigurata finantare pentru anul 2015, in conditiile in care Ministerul Apararii de la Moscova este singurul care a scapat neafectat de reducerile bugetare provocate de problemele economice ale tarii. In aceste conditii, alte tari isi reevalueaza pozitiile in fata unei “forte regionale coplesitoare”, persistand amenintarea unui conflict armat chit ca Rusia nu are, in opinia Stratfor, intentia de a declansa ostilitati.

In regiunea arctica, Rusia este interesata din mai multe motive, dar “resursele naturale si imperativele geopolitice pure” sunt principalele mecanisme din spatele planurilor ruse: anume, rezervele nedescoperite de gaze naturale si petrol si ruta nordica din Extremul Orient catre Europa, prin Oceanul Arctic, de interes si pentru celelalte tari arctice.

Potrivit Stratfor, militarizarea Arcticii va fi un obiectiv-cheie pentru armata rusa in 2015 si ulterior. Sursa mentionata citeaza Ministerul rus al Apararii cand mentioneaza reactivarea unor baze din regiune, aceasta incluzand sisteme antiaeriene si baze pentru Flota Nordica in Novaia Zemlia, trupe in Murmansk si Iamalia-Nenetia, sisteme radar in mai multe locatii, trupe suplimentare de frontiera.

Stratfor apreciaza ca dominatia rusa in regiune a fost intarita la sfarsitul anului trecut, cand presedintele Vladimir Putin a semnat o noua doctrina militara, iar regiunea a fost pusa, in premiera, pe lista sferelor de influenta ale Rusiei.

cititi mai mult pe http://www.hotnews.ro/

(George Simion) Rusia insistă ca Bucovina de Nord să devină separatistă

Aşa-zişii reprezentanţi ai Adunării Românilor din Bucovina, reuniţi luni
foto – adevarul.ro
articol – George Simion – adevarul.ro

George Simion

George Simion

Adunarea Românilor din Bucovina a cerut autonomia nordului Bucovinei în cadrul Ucrainei din cauza lipsei de drepturi lingvistice şi educaţionale. Totul s-a întâmplat luni, la o adunare a reprezentanţilor din toate zonele populate de români. Nimic surprinzător până aici, dacă totul nu ar fi decât un mare fals al propagandei ruseşti.

Conflictul din Ucraina continuă, destabilizarea statului vecin pe toate planurile urmându-şi cursul planificat. Foarte urmărite de către ruşi sunt teritoriile care nu aparţin de drept Ucrainei. După ce „Adevărul“ a scris despre inventarea unui batalion de voluntari format din soldaţi români din sectorul 6 al Bucureştiului şi despre soldaţi americani prezenţi pe sol în Donbass,
propaganda rusească a pus la punct o întreagă adunare a românilor care cer autonomie, foarte credibilă pentru neiniţiaţi.

Astfel, ştirea a ajuns tradusă şi de către presa de limba română. B1 TV anunţă:

Comunitatea românească din regiunea Cernăuţi a decis crearea unei organizaţii care se va numi Adunarea Românilor din Bucovina şi care va avea drept scop protejarea drepturilor comunităţii româneşti la nivel de preşedinte, guvern, Rada Supremă şi administraţie regională. ActiveNews.ro continuă şi oferă mai multe detalii, sub titlul: Românii din Nordul Bucovinei s-au organizat şi cer STATUT SPECIAL în cadrul Ucrainei!


 

 

Luni, 27 iulie, la Cernăuţi, a avut loc conferinţa de fondare a  Adunării Românilor din Bucovina. La întrunire au participat delegaţi din toate zonele populate cu români din Nordul Bucovinei. Scopul acestei Adunări este protejarea drepturilor românilor din această provincie românească, aflată în componenţa Ucrainei.


 

 

Unimedia, unul dintre portalurile cele mai cunoscute din Republica Moldova, titrează „O nouă mişcare separatistă? A fost creată Asambleea românilor din Bucovina“. Toate siteurile indica ca sursă un obscur portal pro-rusesc NR24.org de unde informaţia s-a rostogolit pe mai multe siteuri, dar care preiau toate bucăţi din ştirea iniţială.

Sesiune foto, nu adunare a românilor

Am contactat principali reprezentanţi ai comunităţi românilor din nordul Bucovinei. Niciunul nu are cunoştinţe despre faptul că o adunare de acest gen a avut loc. de altfel, comunitatea românească din zonă, ca peste tot, este destul de dezbinată între mai multe organizaţii, iar o unanimitate precum cea invocată este greu de crezut. Poetul şi academicianul Vasile Tărâţeanu, din Cernăuţi, a declarat că totul este o făcătură, pusă la cale de forţe străine.

Astfel, la costul de întreţinere a unui site cu aspect de portal de ştiri şi a unei sesiuni foto cu feţe, credibile necunoscătorilor, dar nerecunoscute de adevăraţii români din regiunea Cernăuţi, obţii răspândirea unei minciuni sfruntate. Numele care apar în ştirea iniţială, Cornelia Rusu şi Dorina Chirtoacă, nu spun nimic românilor din Cernăuţi şi par a fi inventate, referinţe neexistând nici măcar pe internet sau pe reţelele sociale. O invenţie nu prea originală dacă vedem că ultimul nume este femininul de la primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă.

Pozele din ştirea iniţială:

Aşa-zişii reprezentanţi ai Adunării Românilor din Bucovina, reuniţi luni - foto - adevarul.ro

Aşa-zişii reprezentanţi ai Adunării Românilor din Bucovina, reuniţi luni – foto – adevarul.ro

Aşa-zişii reprezentanţi ai Adunării Românilor din Bucovina, reuniţi luni - foto - adevarul.ro

Aşa-zişii reprezentanţi ai Adunării Românilor din Bucovina, reuniţi luni – foto – adevarul.ro

 

Modelul a fost brevetat în luna mai, când a doua adunare a Radei Populare a Basarabiei a avut loc, chipurile, şi în Bugeac/regiunea Odessa. Acolo însă factorul românesc lipsind cu desăvârşire din expoziţiunea prezentată de propaganda rusă.

foto - adevarul.ro

foto – adevarul.ro

Ruşii ne fac temele

Deznaţionalizarea la care au fost supuşi românii din Ucraina a fost una cruntă. Rezistenţa redusă a băştinaşilor şi lipsa unei reacţii coerente a statului român faţă de cea de a treia etnie ca număr de pe teritoriul Ucrainei face ca limba română să fie din ce în ce mai puţin auzită pe meleagurile unde odinioară trăia dascălul Aron Pumnul. Politica faţă de români a SBU, serviciul secret ucrainian, este în continuare una agresivă şi care nu respectă niciun drept sau acord internaţional. Chiar şi în 2015, mai mulţi jurnalişti români precum şi fostul premier basarabean Mircea Druc au primit interdicţie de a intra în Ucraina.

Direct interesaţi de destrămarea Ucrainei, ruşii ne fac temele, în speranţa apariţiei unui focar separatist. Dar subiectele privind limba şi educaţia, prezente în declaraţiile aşa-ziselor reprezentante ale românilor sunt chestiuni stringente, care nu mai pot fi ignorate, cum a fost în cazul vizitei lui Klaus Iohannis la Kiev. Provocată crâncen stât de ruşi cât şi de ucraineni, deznaţionalizarea unei important segment românesc a avut loc şi e nevoie de un proces în sens invers.

Excentricul politician rus, Vladimir Jirinovski, a vorbit anul trecut despre o revenire a teritoriilor româneşti la statul român:


 

 

„În componenţa României au intrat mereu Bucovina şi Basarabia. Trebuie înapoiate. Rusia le-a luat de la Hitler înainte de război pentru a opri în acest fel trupele germane mai departe de hotarele ţării. Dacă germanii nu ar fi avansat spre est, noi nu am fi luat acest pământ şi am fi avut Polonia cea mare, Ungaria mare şi România mare. Prin urmare, este necesar să cedăm înapoi ce le aparţine românilor, ungurilor şi polonezilor”


 

 

Aceste declaraţii nu trebuie puse doar pe seama excentricităţii lui Jirinovski, el fiind de multe ori unealta Kremlinului în a propune diferite trocuri pe uşa din dos a diplomaţiei.

Totuşi, ce facem cu românii?

Indiferent de sesiunile foto şi provocările Moscovei, rămâne chestiunea unui număr consistent de populaţie românească în Ucraina. Zgândărâţi de scandalul recrutărilor militare obligatorii pentru conflictul din Donbass, ei au reintrat în atenţia opiniei publice din România pentru o scurtă perioadă. Acum, sunt folosiţi pe post de sperietoare în conflictul propagandistic din Est.

Spaţiul informaţional din România actuală este unul vulnerabil, dacă surse credibile naţionale ajung să preia, pe nerăsuflate, aceiaşi ştire, mot-a-mot ca şi Russia Today.

În lipsa unei politici coerente pentru apărarea identităţii lor, românii din zonă se pierd pe zi ce trece, şi numai o viitoare unire dintre România şi Republica Moldova poate să-i salveze şi să anuleze separarea lor artificială în moldoveni şi români.

articol preluat de pe http://adevarul.ro/

Marea Adunare Națională – 5 iulie 2015 (Piata Marii Adunari Nationale – Chișinău)

Chişinău – 5 iulie 2015 – Marea Adunare Naţională – Zeci de mii de oameni scandează
foto – infoprut.ro

„Unirea este un lucru pe care doar Bucureștiul poate să-l ofere și numai Chișinăul poate să-l accepte. Dacă cetățenii din Moldova vor cere acest lucru, atunci nimeni nu-i va putea opri” – Klaus Iohannis, președintele RomânieiTinerii din Marșul lui Ștefan cel Mare s-au prins în Hora Unirii cu localnicii și autoritățile din Călărași. Mâine dimineață, din nou la drum, pe jos, spre București.

Posted by Basarabia Pământ Românesc on 7 Iulie 2015

Români,ce ne-au demonstrat duminică tinerii din Chișinău nu poate rămâne fără reacție!Sute de tineri sunt în aceste…

Posted by Basarabia Pământ Românesc on 6 Iulie 2015

Momentul în care coloana de unioniști părăsește Chișinăul, în drum spre București. Chișinău și București, două inimi românești!

Posted by Basarabia Pământ Românesc on 5 Iulie 2015

Strășeni vrea UNIRE <3Am fost întâmpinați cu pâine și sare <3

Posted by Vlad Bileţchi on 5 Iulie 2015

Coloana pe Calea Ieșilor, înAinte de a fi ieșit din Chișinău. Acum unioniștii se află pe jos la câțiva kilometri în afara Chișinăului. SPRIJINIȚI-LE EFORTUL!

Posted by Basarabia Pământ Românesc on 5 Iulie 2015

Marşul lui Ştefan cel Mare // Mii de tineri dintre participanţii la MAN au plecat pe jos spre Bucureşti pentru Unire

articol – Liviu G. Stan – infoprut.ro

5 iulie 2015

Cu ruscacuri în spate, mii de tineri dintre participanţii la Marea Adunare Naţională (MAN), organizată astăzi în centrul Chişinăului, au pornit spre București în Marșul lui Ștefan cel Mare pentru unirea Republicii Moldova cu România.

Marşul, un veritabil tur de forţă, va dura între 5 şi 11 iulie. Dedicat voievodului simbol al neamului nostru, marșul a pornit din Piața Marii Adunări Naționale, și se va îndrepta către București. Pe teritoriul Republicii Moldova, marșul va urma traseul Strășeni – Călărași – Ungheni. Oamenii care locuiesc în localitățile prin care va trece coloana de manifestanți sunt îndemnați de către organizatori să se alăture Marșului lui Ștefan cel Mare cel puțin o zi, în intervalul menționat.

Dați share, să știe toată Moldova că: Duminică, 5 iulie, ora 14.00, toți urmașii sfântului Ștefan vor fi la MAREA ADUNARE NAȚIONALĂ!

Posted by Tinerii Moldovei on 1 Iulie 2015

Marsul lui Stefan cel Mare - Chişinău - 5 iulie 2015 - foto - infoprut.ro

Marsul lui Stefan cel Mare – Chişinău – 5 iulie 2015 – foto – infoprut.ro

Peste 30.000 de persoane au cerut astăzi, în centrul Chişinăului, reunificarea Republicii Moldova cu România, în cadrul Marii Adunări Naţionale, eveniment organizat de către Blocul Unităţii Naţionale, din care fac parte 22 de entități civice, printre care și Platforma Unionistă “Acțiunea 2012”, “Tinerii Moldovei” şi Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova.

articol preluat de pe http://infoprut.ro/


 

Marșul pornit după Marea Adunare din Piață

Posted by Basarabia Pământ Românesc on 5 Iulie 2015

 


 

Marea Adunare Naţională – Zeci de mii de oameni scandează „Unire!” şi „Jos hotarul de la Prut!”

articol – Liviu G. Stan – infoprut.ro

5 iulie 2015

Peste 30.000 de persoane cer la acestă oră, în centrul Chişinăului, reunificarea Republicii Moldova cu România, în cadrul Marii Adunări Naţionale, eveniment organizat de către Blocul Unităţii Naţionale, din care fac parte 22 de entități civice, printre care și Platforma Unionistă “Acțiunea 2012”, “Tinerii Moldovei” şi Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova.

Actriţa emerită Ninela Caranfil a citit Apelul Consiliului Onorific al BUN către cetățenii Republicii Moldova.

Oamenii scandează „Unire!” şi „Jos hotarul de la Prut!”.

„Haideți să refacem acum istoria! Haideți să facem acum ceea ce au făcut cele două Germanii! Aceasta este șansa noastră!”, a vorbit mulţimii de pe scena instalată în centrul Chișinăului senatorul liberal de la Bucureşti Dorin Dobra.

Chişinău - 5 iulie 2015 - Marea Adunare Naţională - Zeci de mii de oameni scandează  - foto - infoprut.ro

Chişinău – 5 iulie 2015 – Marea Adunare Naţională – Zeci de mii de oameni scandează – foto – infoprut.ro

Manifestația a început cu un concert al ansamblului Ştefan-Vodă, alături de alţi purtători ai folclorului românesc. Apoi evenimentul din PMAN a fost binecuvântat de un sobor de preoți la Mitropolia Basarabiei. Mulţimile s-au rugat alături de prelații de pe scenă pentru Unire.

„Cetățenii Republicii Moldova vor vota Unirea cu România în cadrul Marii Adunări Naționale de la Chișinău. Duminică, 5 iulie, toți cei care consideră că Unirea este unica salvare în contextul crizei economice, politice și sociale interne, dar și în cel regional tensionat, ies în stradă pentru un viitor mai bun”, se arată într-un comunicat de presă al Platformei Unioniste „Acţiunea 2012″.

Chişinău - 5 iulie 2015 - Marea Adunare Naţională - Zeci de mii de oameni scandează  - foto - infoprut.ro

Chişinău – 5 iulie 2015 – Marea Adunare Naţională – Zeci de mii de oameni scandează – foto – infoprut.ro

Această Mare Adunare Națională este a patra manifestație de acest fel din istoria statului format în urma prăbuşirii Uniunii Sovietice. După Marile Adunări Naționale din 1989, 1990 și 1991, anul 2015 este considerat momentul cel mai oportun pentru a cere într-un singur glas reunificarea celor două state româneşti și pentru a forma o majoritate pregătită să participe la un referendum decisiv.

Personalități marcante de la Chișinău, care fac parte din Consiliul Onorific al Blocului Unității Naționale (BUN), precum și zeci de asociații ale Diasporei, au lansat ieri către toți cetățenii Republicii Moldova un apel de participare la Marea Adunare Națională.

„Republica Moldova este o formațiune recunoscută juridic ca stat, dar care nu îndeplinește cele mai elementare cerințe ce ar garanta cetățenilor drepturile lor constituționale economice, politice și sociale. Constatăm că proiectul din 1991 <> a eșuat. Integrarea europeană, ca unică strategie viabilă pentru ieșirea din criza profundă în care ne-am pomenit, a devenit, din păcate, un slogan demagogic de accedere și menținere la putere a unor partide politice”, consideră Anatol Petrencu, Valeriu Saharneanu, Andrei Țurcanu, Val Butnaru, Vasile Bahnaru, Mihai Cimpoi, Tudor Ungureanu, Sandu Grecu, Ion Negrei, Petru Bogatu, Iulian Filip, Alexandru Bantoș, Andrei Sochircă, Sandu Grecu și Iurie Borș.

Semnatarii apelului mai notează că unica șansă de revenire în familia popoarelor europene pentru Republica Moldova este reunificarea cu România.

Chişinău - 5 iulie 2015

Chişinău – 5 iulie 2015

,,De aceea, vă îndemnăm, stimați compatrioți, să ieșim duminică, 5 iulie, la ora 14:00, la Marea Adunare Națională, pentru a institui o largă mișcare civică de susținere a cursului politic al reunificării ca o prioritate națională a politicii celor două state românești”, se arată în documentul Consiliului Onorific al BUN.

Apelul Consiliului Onorific al BUN către cetățenii Republicii Moldova:

„După 24 de ani de independență la putere s-a succedat tot spectrul politic posibil, de la stânga comunistă până la dreapta liberală. În consecință azi avem:

– o parte de teritoriu necontrolată de puterea legală a statului, fără o lege care i-ar reglementa statutul;

– o țară declarată neutră în Constituție cu o armată străină de ocupație și cu depozite enorme de armament aparținând altui stat;

– instituții de stat nefuncționale: procuratura, Banca Națională, SIS-ul, Agenția Națională pentru Protecția Concurenței, Agenția Națională de Integritate etc.;

– un sistem judiciar corupt, ineficient, supus intereselor puterii crimei organizate;

– o lipsă totală a securității energetice;

– lipsa strategiilor de dezvoltare a domeniilor social-economice de bază;

– o politică externă inconsecventă, amorfă și docilă față de fosta metropolă;

– nicio perspectivă de viitor prosper;

– lipsa unei elite politice și a unor lideri capabili de rezolvarea problemelor existente.

Ca rezultat al acestei situații, Republica Moldova este o formațiune recunoscută juridic ca stat, dar care nu îndeplinește cele mai elementare cerințe ce ar garanta cetățenilor drepturile lor constituționale economice, politice și sociale.

Constatăm că proiectul din 1991 <> a eșuat. Integrarea europeană, ca unică strategie viabilă pentru ieșirea din criza profundă în care ne-am pomenit, a devenit, din păcate, un slogan demagogic de accedere și menținere la putere a unor partide politice.

Noi însă avem o șansă de revenire rapidă în familia popoarelor europene. Este reunificarea pe cale democratică, cu respectarea tuturor normelor legale, a Republicii Moldova cu România, o țară prosperă a Uniunii Europene, cu care ne leagă unitatea de limbă, istorie și tradiții comune. E o șansă, pe care actualul Parlament și actuala clasă politică refuză s-o fructifice printr-o decizie fundamentală.

De aceea, vă îndemnăm, stimați compatrioți, să ieșim duminică, 5 iulie, la ora 14:00, la Marea Adunare Națională, pentru a institui o largă mișcare civică de susținere a cursului politic al reunificării ca o prioritate națională a politicii celor două state românești.

Semnat – Consiliul Onorific al Blocului Unității Naționale:

Anatol Petrencu, profesor universitar, istoric

Valeriu Saharneanu, jurnalist

Andrei Țurcanu, profesor universitar, doctor hab. în filologie

Val Butnaru, publicist, dramaturg

Vasile Bahnaru, directorul institutului de filologie al AȘM

Mihai Cimpoi, academician, critic literar, ex-președinte al Uniunii Scriitorilor

Tudor Ungureanu, artist popular

Sandu Grecu, jurnalist

Ion Negrei, istoric

Petru Bogatu, jurnalist

Iulian Filip, scriitor

Alexandru Bantoș, scriitor, jurnalist, redactor-șef „Limba Română”

Andrei Sochircă, actor

Sandu Grecu, actor

Iurie Borș, creator, om de afaceri de succes”

Consiliul Onorific al BUN este alcătuit din personalități marcante din Republica Moldova – academicieni, istorici, lingviști, scriitori, publiciști, actori, artiști – care susțin reunirea celor două state românești și militează activ pentru înfăptuirea acesteia.

,,Susținem Unirea Republicii Moldova cu România. Ne exprimăm convingerea că împreună putem făuri un viitor demn pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului. Cerem parlamentelor și guvernelor celor două state românești să constituie de urgență grupuri de lucru comune în vederea elaborării unor acte de fundamentare economică, legislativă și politică a Unirii”, se precizează într-o declarație a 40 de asociații ale românilor plecați din România și Republica Moldova peste hotare, printre care și Comunitatea Moldovenilor din Quebec, Asociația Doctorilor și Doctoranzilor Basarabeni din Franța, Asociația Moldo-Elenă ,,Orfeu” din Atena, Asociația Românilor din Suedia, Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, Asociația ,,Dacia” din Roma.

Declarația de susținere a Unirii Republicii Moldova (Basarabiei) cu România semnată de românii de pe ambele maluri ale Prutului din Diaspora:

Noi, membrii asociațiilor românești din întreaga lume,

AVÂND IN VEDERE trecutul milenar al poporului nostru și unitatea de limbă, cultură și credință a românilor de pe cele două maluri ale Prutului,

CONSIDERÂND actele de dezmembrare a teritoriului național de la 1775 și 1812 ca fiind acte infirmate de evoluția istoriei și ținând cont de voința populației Basarabiei și Bucovinei,

SUBLINIIND că înțelegerea încheiată la 23 august 1939 (pactul Molotov-Ribbentrop), între Guvernul URSS și Guvernul Germaniei naziste, este nulă ab initio,

RECUNOSCÂND că adoptarea Declarației de Independență a Republicii Moldova din 27 august 1991 și recunoașterea statului moldovenesc de către România a fost un pas necesar în acea perioadă spre apropierea celor două state românești,

FIIND CONVINȘI că integrarea României în Uniunea Europeană în 2007 are o importanță crucială pentru dezvoltarea poporului român,

CONSIDERÂND că semnarea Actului de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană în 2014 constituie un pas sigur spre integrarea Republicii Moldova în spațiul economic, cultural și politic european, din care face parte și România,

REAFIRMĂM dreptul popoarelor la determinarea propriului destin și

ADOPTĂM următoarea

DECLARAȚIE:

SALUTĂM participanții la Marea Adunare Națională din Chișinău, 5 iulie 2015.

SUSȚINEM Unirea Republicii Moldova cu România.

NE EXPRIMĂM convingerea că împreună putem făuri un viitor demn pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului.

CEREM parlamentelor și guvernelor celor două state românești să constituie de urgență grupuri de lucru comune în vederea elaborării unor acte de fundamentare economică, legislativă și politică a Unirii.

DECLARĂM că vom susține plenar, prin activități comune, eforturile societății civile din România și Republica Moldova îndreptate spre atingerea idealului Unirii.

NE ADRESĂM participanților la prezenta Mare Adunare Națională cu îndemnul de a ne uni eforturile pentru a întâmpina în 2018 centenarul Unirii printr-o revenire, de data aceasta definitivă, a Basarabiei la sânul Patriei-Mame, România.

AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU .“

Declaraţia Diasporei este semnată de către Comunitatea Moldovenilor din Quebec, (Ala Mîndîcanu), Asociația Culturală Română, (Marius Finca), Asociația Scriitorilor de Limbă Romană din Québec, (Adrian Erbiceanu), Asociația Românilor din Laval, (Vania Atudorei), Ziarul Accent de Montréal, (Simona Pogonat), Ziarul ZigZag Român-Canadian, (Răzvan Dupleac), Asociaţia Scriitorilor Români din Canada, (Alex Cetățeanu), Cenaclul literar „Mihai Eminescu”, (Livia Nemțeanu-Chiriacescu), Asociația Doctorilor și Doctoranzilor Basarabeni din Franța, (Dorin Dușciac), Asociația Moldo-Elenă „Orfeu”, Atena, Asociația Culturală „(Re)descoperă România!”, Atena, Asociația Moldo-Elenă „Tyras”, Atena, Asociația Românilor din Suedia, Inițiativa „Solidaritate pentru România”, Asociația „Moldova Vision”, Dublin, Asociatia „La Maison Roumaine”, Paris (Alexandru Herlea), Asociația Moldovenilor din Marea Britanie (Antonela Maioru), Asociatia „Pro-diaspora France” (Ion Ciobanu), Asociatia universitara „Eminescu” din Geneva (Chiril Tîșcic), Asociația „Connect Moldova” din Castelfranco, Veneto, Italia, Asociatia „FC Moldova”, Asociatia „Synergie Franco-Moldave” (Lucretia Barladeanu), Asociatia A.M.I.C.I. (Italia-Venetia) (Iurie Bojonca), Asociatia de Moldoveni din Belgia „NOROC” (Aurica Uscov), Asociația „Neo-Dacii”, Strasbourg (Gheorghe Bobeică), Asociatia „Connexion Moldavie” (Violeta Grițcan), Federația Asociațiilor de Români din Europa (Daniel Țecu), Asociația Românilor „Unirea” din Göteborg, Asociația „Dacia”, Roma, Asociația Femeilor Românce din Italia – Silvia Dumitrache, președinte, Asociația „Dacia Mestre-Venezia” (Eugenia Belibov), Grupul de Inițiativă al Diasporei Unioniste din Germania (Ghenadie Boțoc), Comunitatea Moldovenilor din Chicago (Mariana Berbecaru), Comunitatea Moldovenilor din Arizona (Mariana Lozovanu), Grupul Românilor din Irlanda (Marius Marosan), Fundatia ”DOR”, Montreal, Canada (Nicolae Margineanu), „My Romania Group”, Marea Britanie (Robert Willy Toperțer), Asociația „Pro-Neamul”, Franța, Cercul Cultural Româno-Austriac „Unirea” si Radio Tv „Unirea”, Austria (Ioan Godja), Asociația Culturală „Mihai Eminescu”, Paris (Margareta Luta).

Adunarea semnăturilor continuă.

articol preluat de pe http://infoprut.ro/


 

30.000 de persoane au solicitat, la Chişinău, UNIREA CU ROMÂNIA

articol – stiri.tvr.ro

05 Iulie 2015

La Chişinău s-a cerut unirea cu România. Sute de oameni, membri şi simpatizanţi ai platformelor unioniste, s-au adunat în Piaţa Marii Adunări Naţionale. De acolo, au plecat în marş spre Bucureşti.

ACTUALIZARE 18:10 Potrivit infoprut.ro, manifestaţia a început cu un concert al ansamblului Ştefan-Vodă, alături de alţi purtători ai folclorului românesc. Apoi evenimentul din PMAN a fost binecuvântat de un sobor de preoți la Mitropolia Basarabiei. Mulţimile s-au rugat alături de prelații de pe scenă pentru Unire.

În cadrul demonstraţiei, senatorul PNL Dorin Dobra i-a îndemnat pe oameni să “refacem acum istoria! Haideți să facem acum ceea ce au făcut cele două Germanii! Aceasta este șansa noastră!”

ACTUALIZARE 18:04 Organizatorii au anunţat că la marş au participat aproximativ 30.000 de persoane, iar, de la tribuna amplasată în Piața Marii Adunării Naționale au luat cuvântul reprezentanți ai diferitelor categorii sociale. Ca oaspeți de seamă au fost doi parlamentari de la București, “care au salutat lucrările Marii Adunări Naționale și dorința legitimă a poporului nostru de a se reunifica”.

În comunicatul organizatorilor se mai menţionează că marșul unioniștilor se va derula pe jos în următoarele zile, urmând traseul Strășeni-Lozova-Călărași-Cornești-Ungheni. Trecerea Prutului se va face pe jos sâmbătă, 11 iulie, la ora 10:00, într-o refacere la scară mare a Podurilor de flori. Organizatorii îi invită pe toți doritorii să se alăture marșului sau să vină la Prut, toate acțiunile fiind autorizate și condițiile necesare fiind asigurare (transport, cazare, etc.).

Este prima dată în istoria ultimilor ani când acțiunile în favoarea Unirii au un astfel de sprijin popular.

O manifestaţie unionistă de amploare a început în centrul Chişinăului, pe care organizatorii o numesc Marea Adunare Naţională. Sunt oameni de toate vârstele, mulţi dintre ei au venit tocmai de la Bucureşti ca să ceară unirea, a precizat coresondentul TVR Moldova, Natalia Ciumac, pentru Telejurnal.

Manifestanţii au venit ca să spună că doar uniţi putem face faţă provocărilor viitorului şi ne putem bucura de o ţară mare. Un tricolor imens a fost desfăşurat de-a lungul Pieţii Marii Adunări Naţionale. Acţiunea este supravegheată de sute de poliţişti.

Manifestaţia nu se va încheia aici. Oamenii vor merge în marş spre Bucureşti: cinci zile vor merge pe teritoriul Republicii Moldova. Marşul va continua până la Vama Ungheni. Participanţii care vor avea paşapoartele la ei vor trece graniţa şi vor face un tur al Munteniei şi Ardealului cu trenul şi autocarul. Manifestaţia se va încheia la Bucureşti, a conchis corespondentul TVR Moldova.

articol preluat de pe http://stiri.tvr.ro/


 

Marea Adunare Națională de la Chișinău: 30.000 de participanți

articol – AGERPRES/(AS — editor: Angela Sârbu)

5 Iulie 2015

Aproximativ 30.000 de oameni au participat la Marea Adunare Națională care a avut loc duminică în centrul Chișinăului, informează un comunicat al organizatorilor.

”Treizeci de mii de participanți la Marea Adunare Națională de la Chișinău au votat Unirea cu România. Din centrul Chișinăului, unioniștii au plecat pe jos, în Marșul lui Ștefan cel Mare, spre București”, se afirmă în comunicat.

De la tribuna amplasată în Piața Marii Adunării Naționale au luat cuvântul reprezentanți ai diferitelor categorii sociale. Ca oaspeți de seamă au fost doi parlamentari de la București, ”care au salutat lucrările Marii Adunări Naționale și dorința legitimă a poporului nostru de a se reunifica”.

Toată manifestația s-a desfășurat sub efigia lui Ștefan cel Mare. ”Ghidați de memoria și imaginea celui care a fost cel mai mare domnitor din toate timpurile, am pornit în marș spre București. Îi chemăm alături de noi pe toți cei din localitățile în care vom ajunge, pentru a ne face un viitor demn. Vrem să mergem pe jos și să le cerem fraților de peste Prut să ne accepte Unirea. Domnule președinte Iohannis, primiți-ne acasă! ”, a declarat Anatol Ursu, președintele Mișcării Civice Tinerii Moldovei, una dintre asociațiile organizatoare.

Comunicatul informează, de asemenea, că marșul unioniștilor se va derula pe jos în următoarele zile, urmând traseul Strășeni-Lozova-Călărași-Cornești-Ungheni. Trecerea Prutului se va face pe jos sâmbătă, 11 iulie, la ora 10:00, într-o refacere la scară mare a Podurilor de flori. Organizatorii îi invită pe toți doritorii să se alăture marșului sau să vină la Prut, toate acțiunile fiind autorizate și condițiile necesare fiind asigurare (transport, cazare, etc.).

Este prima dată în istoria ultimilor ani când acțiunile în favoarea Unirii au un astfel de sprijin popular, se precizează în comunicat.

articol preluat de pe http://www.agerpres.ro/


 

Câtă frunză, câtă iarbă, MĂRIA TA!Acum la Chișinău! Toată mulțimea se va porni pe jos spre București pentru a cere UNIRE

Posted by Basarabia Pământ Românesc on 5 Iulie 2015

 

Câtă frunză, câtă iarbă, MĂRIA TA!Acum la Chișinău! Toată mulțimea se va porni pe jos spre București pentru a cere UNIRE

Posted by Basarabia Pământ Românesc on 5 Iulie 2015

Pregătirile sunt în toi la Chișinău. Banner pregătit pentru azi în marș, va merge până la Prut, alături de tinerii Moldovei. Azi, toți ochii României pe CHIȘINĂU. Pe 11 iulie ne adunăm cu toții la Prut(Ungheni)

Posted by Basarabia Pământ Românesc on 5 Iulie 2015

Noi suntem pregătiți să plecăm în Marșul lui Ștefan cel Mare. Dar mai întâi ne vedem la 14h la Marea Adunare Națională! https://www.facebook.com/events/449703591846064/

Posted by Basarabia Pământ Românesc on 4 Iulie 2015


 

Zeci de mii de moldoveni vor vota, simbolic, Unirea cu ţara mamă

articol – Loredana Diacu – epochtimes-romania.com

05.07.2015

Zeci de mii de cetăţenii ai Moldovei de peste Prut sunt aşteptaţi, duminică, să voteze unirea cu România, în cadrul Marii Adunări Naţionale, care va avea loc duminică, ora 14:00, în centrul Chişinăului. Adunarea va fi urmată de un marş pe jos spre Prut.

“După trecerea la grafie latină (Prima Mare Adunare Naţională – 27 august 1989), schimbarea denumirii statului în Republica Moldova (a Doua Mare Adunare Naţională -16 decembrie 1990) şi proclamarea Independenţei faţă de URSS (a Treia Mare Adunare Naţională – 27 august 1991) – a venit momentul să convocăm a Patra Mare Adunare Naţională: 5 iulie 2015.

Vom umple Piaţa şi refacem cele mai importante momente ale istoriei noastre recente. În 2015, ca şi atunci, oamenii nu mai pot suporta regimul existent şi înţeleg că singura soluţie pentru a depăşi situaţia în care ne aflăm este Unirea cu România. Drept dovadă, în ultimele luni în Chişinău au ieşit zeci de mii de persoane şi au cerut UNIREA!

A fost un început bun însă ceea ce urmează să se întâmple în această vară va fi şi mai BUN pentru viitorul nostru. Haideţi să mobilizăm toţi chişinăuienii şi toţi locuitorii satelor şi oraşelor, cu mic, cu mare. Toţi elevii, studenţii, oamenii de afaceri, agricultorii, intelectualii trebuie să fie prezenţi pentru a vota Unirea cu România, aşa cum s-a votat limba română, suveranitatea şi independenţa în perioada formării Republicii Moldova şi începutului desprinderii ei de Moscova.!”, scriu, pe Facebook, reprezentanţii Platformei Unoniste Acţiunea 2012, unul dintre organizatorii evenimentului de astăzi.

Convocată de Blocul Unităţii Naţionale (BUN), format din 22 de entităţi nonguvernamentale, printre care Platforma Unionistă Acţiunea 2012, Mişcarea Civică Tinerii Moldovei, Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova şi Asociaţia Foştilor Deţinuţi şi Victime ale Represiunilor din Moldova, Marea Adunare Naţională va fi a patra astfel de manifestaţie din istoria statului format în urma destrămării URSS.

Anterior evenimentului, personalităţi marcante de la Chişinău, care fac parte din Consiliul Onorific al Blocului Unităţii Naţionale, precum şi zeci de asociaţii ale Diasporei, au lansat către toţi cetăţenii Republicii Moldova un apel de participare la Marea Adunare Naţională, potrivit infoprut.ro.

“Vă îndemnăm, stimaţi compatrioţi, să ieşim duminică, 5 iulie, la ora 14:00, la Marea Adunare Naţională, pentru a institui o largă mişcare civică de susţinere a cursului politic al reunificării ca o prioritate naţională a politicii celor două state româneşti”, se arată în apelul Consiliului Onorific al BUN către moldoveni.

La finele adunării, participanţii vor porni în marş, pe jos, spre Prut.

articol preluat de pe http://epochtimes-romania.com/

Marea Adunare Națională – 5 iulie 2015, ora 14:00

sursa – https://www.youtube.com

Marșul organizat de Plaftorma Unionistă Acțiunea 2012 cu genericul „Marea Adunare Națională”

(video) Chişinău: Peste 20 de mii de oameni au cerut integrarea europeană a Moldovei şi unirea cu România

foto preluat de pe facebook.com/tineriiMD
articol preluat de pe stiri.tvr.ro

Miting unionist fără precedent la Chişinău. Mii de oameni de toate vârstele au ieşit în centrul Capitalei, au fluturat tricolorul şi au cerut unirea cu România. Dezamăgiţi de evenimentele politice din ţară, oamenii spun că doar prin unire Moldova va ajunge în Uniunea Europeană şi va scăpa de corupţie şi sărăcie.

ACTUALIZARE 18.10 Imaginile surprinse în Piaţa Marii Adunări Naţionale sunt impresionante. “NATO save us”, “O lege, o ţară, un popor”, “Onoare, Demnitate şi Patrie”, “Ţară-Mamă salvează-ne” sunt câteva dintre sloganurile manifestanţilor.

În jur de 25 de mii de oameni s-au adunat, potrivit organizatorilor, la mitingul de la Chişinău, din Piaţa Marii Adunări Naţionale, transmite reporterul TVR Moldova, Irina Bejenaru.

Protestatarii au militat pentru unirea cu România şi pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. Evenimentul a fost organizat la iniţiativa unor organizaţii civice.

Participanţii la miting au amenințat că, dacă până duminică seară autorităţile nu vor anula interdicţia pentru românul George Simion, la ora 18.00 vor fi la frontiera cu România, vama Leușeni, unde vor protesta.

(w500) 2. Miting

(w500) 3. Miting

(w500) 4. Miting

(w500) 5. Miting

(w500) 6. Miting

(w500) 7. Miting

(w500) 8. Miting

(w500) 9. Miting

(w500) 10. Miting

(w500) 11. Miting

(w500) 12. Miting

(w500) 13. Miting

(w500) 14. Miting

(w500) 15. Miting

(w500) 16. Miting

(w500) 17. Miting

(w500) 18. Miting

(w500) 19. Miting

(w500) 20. Miting

(w500) 21. Miting

(w500) 22. Miting

(w500) 23. Miting

ACTUALIZARE 17.15 Potrivit unui nou bilanţ al organizatorilor, la manifestație s-au adunat în jur de 25 de mii de oameni, transmite corespondentul TVR Moldova, Irina Bejenaru. Poliţia susţine că numărul e mai mic.

Marşul se va încheia cu semnarea unui Pact de Unire, Pact pentru Europa.

Acest pact este generat de creşterea interesului faţă de viitorul comun al românilor de pe ambele maluri ale Prutului, pentru care au militat zeci de mii de persoane pe parcursul anilor 2009-2015, atât în Republica Moldova şi în România, cât şi în diaspora, subliniază organizatorii.

Pe 5 iulie va fi organizată Marea Adunare Naţională.

ACTUALIZARE 17.00 În Piaţa Marii Adunări Naționale de la Chișinău se scandează “Unire!”.

(w620) Piaţa Mar

ACTUALIZARE 15.40 Potrivit organizatorilor, peste 20 de mii de persoane s-au adunat la Marşul Unirii.

articol preluat de pe http://stiri.tvr.ro/


 

Mitingul unionist din Chişinău – Zeci de mii de oameni cer Unirea
articol – LIVIU G. STAN – infoprut.ro

În ciuda încercării autorităților de a stopa desfășurarea Marșulului organizat de Plaftorma Unionistă Acțiunea 2012 şi Tinerii Moldovei sub genericul „Aducem Dreptatea prin Unire”, în Piația Marii Adunări Naționale din Chişinău s-au adunat până la această oră peste 20.000 de oameni.

Sursă foto: Timpul.md

Manifestanții scandează lozinci unioniste, cer unirea Republicii Moldova cu România şi protestează împotriva corupţiei.

Marșul este autorizat de către Primăria Chișinăului și va dura trei ore.

Manifestanții se vor deplasa prin fața Parlamentului și a ambasadelor Federației Ruse, Germaniei și României.

articol preluat de pe http://infoprut.ro/

Chisinau 16 mai 2015 - foto preluat de pe facebook.com/inconstantin

Chisinau 16 mai 2015 – foto preluat de pe facebook.com/inconstantin

Manifestația de la Chișinău din 16 mai 2015 care a adunat peste 20.000 de oameni în stradă pentru Unire.

Posted by Basarabia Pământ Românesc on 16 Mai 2015

Miting la Chişinău. Manifestanţii vor integrarea europeană a Moldovei şi unirea cu România
articol preluat de pe stiri.tvr.ro

Miting la Chişinău, în Piata Marii Adunări Naţionale, la iniţiativa unor organizaţii civice. Protestatarii militează pentru unirea cu România şi pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. – See more at: http://stiri.tvr.ro/miting-la-chisinau–manifestantii-vor-integrarea-europeana-a-moldovei-si-unirea-cu-romania_60473_video.html#view

ACTUALIZARE 15.40 Potrivit organizatorilor, peste 25 de mii de persoane s-au adunat la Marşul Unirii.

“Nu uitați: SUNTEM MULȚI, SUNTEM UNIȚI, SUNTEM PUTERNICI”, a notat pe pagina sa de Facebook George Simion, liderul platformei unioniste Acţiunea 2012, care a primit interdicţie pentru 5 ani de zile în Republica Moldova.

(w380) Postare pe

ACTUALIZARE 14.04 În Piaţa Marii Adunări Naţionale sunt câteva sute de persoane înarmate cu tricolor, care vor porni într-un marş de protest. Aici sunt aşteptaţi în jur de 20.000 de oameni, asta dacă vor ajunge şi cei din alte regiuni ale ţării. Organizatorii spun că deţin informaţii că poliţia ar încerca să pună piedici autocarelor care au pornit spre Chişinău, a transmis corespondentul TVR Moldova, Irina Bejenaru.

Prezenţi sunt cei de la Platforma Unionistă “Acţiunea 2012″, mişcarea civică “Tinerii Moldovei” şi alte organizaţi obşteşti. Ei cer unirea cu România ca o soluţie a problemelor sociale din Moldova. Pentru că în ultimele manifestaţii de protest oamenii şi-au exprimat nemulţumirea faţă de corupţia şi sărăcia din ţară, organizatorii spun că unirea cu România ar pune capăt acestor probleme.

Vor merge în marş de protest spre sediile mai multor misiuni diplomatice de la Chişinău, inclusiv la Ambasada Rusiei, şi vor cere ca Republica Moldova să accelereze integrarea în UE, prin unirea cu România. Marchează astfel şi împlinirea a 203 de ani de la prima rupere a Moldovei, prin pacea ruso-turcă.

Totodată, protestatarii îşi exprimă nemulţumirea faţă de decizia de expulzare a românului George Simion, lider al Platformei Unioniste “Acţiunea 2012″. Aceştia spun că dacă până mâine interdicţia nu va fi anulată vor merghe cu proteste până la graniţă, a mai precizat corespondentul TVR Moldova.

articol preluat de pe http://stiri.tvr.ro/

Marșul organizat de Plaftorma Unionistă Acțiunea 2012 cu genericul „Aducem Dreptatea prin Unire”

(video) Protest la Ambasada RM la București și la MAE față de interdicția primită de Simion

foto – infoprut.ro
articol – ANA MARIA LAZAR – infoprut.ro

Zeci de persoane au protestat în fața Ambasadei Republicii Moldova la București față de emiterea unei interdicții pentru cinci ani și expulzarea liderului unionist George Simion de la Chișinău.

George Simion - foto preluat de pe infoprut.ro

George Simion – foto preluat de pe infoprut.ro

La protest a fost prezent și George Simion, venit din Republica Moldova, după ce aseară a fost escortat de autorități până la vamă.

Manifestație de susținere a românului expulzat din Moldova. George Simion: Guvernul de la Chișinău s-a întrunit de urgență pentru a discuta de acest abuz

sursa – http://www.b1.ro/

Protestatarii au scandat „Unitate națională”, „Chișinău și București, două inimi românești”. George Simion a spus că expulzarea nu este despre el, ci despre toţi basarabenii unionişti – peste 3,5 milioane. „Scopul pentru care am fost expulzat este de a intimida, de a băga frica în basarabenii unionişti. Nu mi-au pus interdicţiei mie, ci ideii unioniste”, a spus George Simion.

Iurie Reniță, ambasadorul Republicii Moldova a ieșit în fața clădirii, pregătit să ia un document de la protestatari pentru a-l transmite mai departe autorităților de la Chișinău.

„Voiam să ştiu dacă aveţi un memoriu sau o petiţie. Cunosc cazul domnului Simion, ştiu că aţi avut discuţii, şi mai mult decât comentariile pe care le-a făcut Ministerul de Interne nu pot să vă spun”, a spus diplomatul.

Întrebat despre motivele care au dus la emiterea unei interdicții, Reniță a spus că deține aceleași informații care circulă în presă, cu precizarea că ambasada nu se ocupă de investigații.

„Am solicitat şi eu prin intermediul Ministerului de Interne şi Ministerul de Externe mai multe detalii vizavi de ceea ce s-a produs la Chişinău în cazul dumneavoastră particular. Vă asigur că nu se pune problema de a expulza cetăţeni din Republica Moldova, vă asigur. Nu e o chestiune de expulzare cazul dumneavoastră în particular, urmează a mai fi clarificat. Ambasada nu este o structură de investigaţii, am solicitat toată informaţia pe cazul respectiv”, a mai spus ambasadorul.

Iurie Reniță, vizibil iritat, a ținut un discurs în fața presei despre relațiile dintre România și Republica Moldova.

„Vă asigur că, în afară de acest caz, particular, relaţiile dintre România şi Republica Moldova sunt consistente şi importante. Cred că aici e lucrul cel mai import. E necesar să susţineţi şi să sprijiniţi Republica Moldova, pentru că parcurgem o perioadă extrem de importantă şi delicată”, i s-a adresat ambasadorul lui George Simion.

După discuțiile cu ambasadorul, protestatarii au mers în fața Ministerului Afacerilor Externe. George Simion a anunțat că o delegație din partea Acțiunii 2012 va fi primită vineri, la orele 10.00, la minister.

Liderul Acțiunii 2012, George Simion, a fost expulzat din Republica Moldova pentru rațiuni de securitate națională, potrivit documentului pe care l-a primit în vamă. Pe numele său a fost emisă o interdicție de intrare în Republica Moldova pentru cinci ani.

Ambasada României la Chișinău cere informații autorităților din Republica Moldova pentru „reținerea de către reprezentanții Biroului Migrație și Azil al Republicii Moldova” a liderului Acțiunii 2012, George Simion, a precizat MAE de la București.

Simion a declarat că a fost reținut în fața Liceului„ Gheorghe Asachi”, unde urma să se întâlnescă cu cadrele didactice. El a fost invitat de colaboratorii SIS să-i însoțească la sediul instituției. Ulterior, a fost urcat în mașina cu care a fost dus spre granița cu România.

George Simion a primit o expulzare pe o perioadă de cinci ani de la Serviciul de Informații și Securitate, însă nu i s-au explicat motivele pentru care a devenit persona non grata în Republica Moldova. Președintele Acțiunii 2012 a fost reținut la Chișinău de ofițerii SIS Vadim Popovici și Victor Frumusachi.

Acțiunea 2012 și Tinerii Moldovei organizează la Chișinău pe 16 mai o manifestație de amploare pentru a pune capăt corupției și sărăciei.

articol ptrluat de pe http://infoprut.ro/

Rusia: Aproximativ 100.000 de persoane au defilat de 1 Mai în Piața Roșie din Moscova (autorități)

Foto: (c) Maxim Shemetov / REUTERS
Articol:AGERPRES/(AS — editor: Angela Sârbu)

Aproximativ 100.000 de persoane au defilat vineri în Piața Roșie din Moscova cu ocazia zilei de 1 Mai, manifestație ce a fost organizată pentru a doua oară lângă Kremlin de la destrămarea fostei URSS, potrivit unui anunț al autorităților capitalei, relatează AFP.

”Este o frumoasă tradiție de a reîncepe să se defileze în Piața Roșie”, a declarat cu satisfacție primarul Moscovei, Serghei Sobianin, citat de agenția Interfax. ”Peste 100.000 de persoane” au defilat, potrivit primarului, în timp ce un jurnalist al AFP estima numărul manifestanților a fi între 60.000 și 80.000.

Pentru a doua oară din 1991, autoritățile moscovite au decis reluarea tradiției sovietice a defilării în Piața Roșie, unde 1 Mai era ocazia unor mari defilări prin fața conducătorilor țării.

Pe o vreme mohorâtă, mulțimea, care agita numeroase drapele rusești, arbora și banderole cu sloganuri patriotice precum ”Sunt mândru de țara mea !” și ”Putin, patrie și libertate !”. Alte pancarte, mai puțin vizibile, făceau referire la dificultățile economice cu care se confruntă țara de mai multe luni. ”Prețurile cresc: dublați-ne salariu !”.

Ceva mai departe în Moscova, între trei mii și cinci mii de ruși au participat la un marș organizat de comuniști, care s-a încheiat la statuia lui Karl Marx, în centrul capitalei.

La Sankt Petersburg, al doilea oraș ca mărime din Rusia, situat în nord-vestul țării, mai multe mii de persoane au defilat în cortegii eteroclite pe bulevardul central al fostei capitale imperiale. Într-una din coloane se aflau sub culorile curcubeului circa 200 de persoane favorabile cauzei homosexuale, în timp ce în altă coloană defilau opozanți ai președintelui Vladimir Putin și care cereau ”prinderea asasinilor lui Boris Nemțov”, opozantul ucis cu gloanțe pe 27 februarie în apropiere de Kremlin.

Potrivit sindicatelor, circa 2,5 milioane de ruși vor defila de Ziua Internațională a Muncii, sărbătoare în Rusia.

articol preluat de pe http://www.agerpres.ro