Arhiva tag-ul pentru: Calendar Ortodox

Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana; Sf. Cuv. Avramie și Maria, nepoata sa - Icoană sec. XX, Grecia – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași

foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

Calendar Ortodox 29 octombrie 2024

† Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana;

† Sf. Cuv. Avramie și Maria, nepoata sa

Sinaxar 29 Octombrie

În aceasta luna, în ziua a douazeci si noua, Sfânta Preacuvioasa Mare Mucenita Anastasia Romana (Secolul al III-lea).

Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana (Secolul al III-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro

Aceasta a fost pe vremea împaratilor Deciu si Valerian si a guvernatorului Prob, romana de neam, tânara fiind si locuind într-o manastire.

Aceasta marturisind pe Hristos cu îndrazneala de fata a fost batuta cu palme peste obraz si au întins-o pe jaratic cu foc, apoi au batut-o cu toiege.

Apoi spânzurând-o pe lemn au strâns-o cu vârteje de munci si au strapuns-o cu tepi ascutite.

Si iarasi spânzurând-o, au strujit-o peste tot trupul, i-au taiat sânii, i-au smuls unghiile, i-au taiat mâinile, picioarele si limba; apoi i-au scos maselele si dintii si i-au taiat capul.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Tot în aceasta zi, Preacuviosul Parintele nostru Avramie si Maria nepoata sa (Secolul al IV-lea).

Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana; Sf. Cuv. Avramie și Maria, nepoata sa (Secolul al IV-lea) – Icoană sec. XX, Grecia – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași – foto preluat de pe doxologia.ro

Acesta a fost fiu din parinti crestini si fiind însurat fara voia lui, a lasat toate pentru dragostea ce avea catre Domnul, si s-a dus de s-a închis într-o chilioara, pedepsindu-se cu toata nevointa; si peste zece ani, a fost hirotonit preot.

Deci murind frate-sau cel trupesc, i-a ramas o copila de noua ani si a luat-o la sine si facând o chilioara lânga chilia lui, a pus-o acolo; iar când fata a ajuns la vârsta de douazeci de ani, i s-a întâmplat de a cazut cu oarecine în pacat; si a fugit si s-a dus la o casa publica.

Atunci sfântul îmbracându-se în port ostasesc, a încalecat pe un cal, si s-a dus de a luat-o din acea cadere, si a adus-o iarasi la acel loc. Aceea atâta pocainta a aratat, încât peste scurta vreme facea mari minuni.

Deci raposând fericitul Avramie în douazeci si noua ale lui octombrie si ea cu putin mai pe urma s-a savârsit.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Chiril.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Min si Mineu.

Tot în aceasta zi, Sfântul Sava Stratilatul, care fiind de toate partile însulitat si patruns, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Maicii noastre Ana, care si-a schimbat portul si numele barbateste si s-a numit Evfimian.

Aceasta Preacuvioasa Maica noastra Ana s-a nascut în Bizant, fiind fiica a unui diacon cucernic de la biserica Preasfintei Stapânei noastre Nascatoare de Dumnezeu cea din Vlaherne, pe vremea împaratului Leon Isaurul, în anii 716. De aceea ramânând ea fara de parinti, se silea o matusa a ei sa o marite dupa vreun om cinstit, precum ceea ce pâna la urma a si facut. Si venind de la Muntele Olimpului unchiul ei dupa tata, om foarte ales dintre sihastri si priceput spre cele dumnezeiesti, caruia cu toate ca îi taiase limba Leon Iconomahul, tot vorbea si dupa taietura curat si neîmpiedicat, daca a vazut-o maritata, zise: “Pentru ce ati dat-o dupa barbat pe aceasta, care tragea spre dumnezeiestile nevointe si osteneli?” Si dându-i blagoslovenia sa, s-a dus. Trecând câtiva ani, a pierit acel necredincios împarat Leon; iar Irina si Constantin pravoslavnicii si preacredinciosii împarati, trimitând sa aduca pe sfântul acesta si aflându-i de patima ce patimise de la cel mai dinainte împarat, i-a primit rugaciunea si blagoslovenia si el învatându-i cele ce erau de folos spre buna placerea lui Dumnezeu, s-a dus la locasul sau.

Atunci iarasi vazând pe fericita aceasta, i-a zis: “Îmbarbateaza-te si te întareste fiica, ca multe sunt scârbele dreptilor si sa stii ca nu vei naste copilul din pântecele tau, pâna nu-ti vei îngropa mai întâi pe barbatul tau”, ceea ce asa a si fost; ca fiind ea grea de sase luni, i-a murit barbatul si plângând si tânguindu-se, dupa ce a nascut copilul si l-a întarcat, l-a dat în mâinile altui unchi al ei. Iar ea s-a supus la nevointele pustnicesti, care si de ce fel sunt stiu cei ce i-au urmat si au savârsit prea deplin viata cea sihastreasca. Deci aflându-se ea întru acestea, a venit iarasi de la Muntele Olimpului acel om sfânt, care cunostea cele de mai înainte si cazându-i la picioare si cerându-i blagoslovenia, a auzit zicându-i-se: “Întareste-te întru Domnul, fiica”. De aceea a întrebat-o: “Unde-ti este copilul?” Iar ea a raspuns: “Unul l-am dat fratelui tau celui dupa Dumnezeu, mie facator de bine, iar celalalt este cu mine”. Acestea si alte cuvinte amestecate zise din inima foarte mâhnita si aducându-si amândoi copii înaintea cinstitului staret, plângând se ruga, zicând: “Roaga-te pentru copii mei acestia, cinstite parinte”. Iar el i-a zis: “Nu acestia au trebuinta de rugaciune!” Care cuvânt a fost greu la urechile ei si suspinând dintru adânc, a zis: “Vai mie, pacatoasei, ce rau va sa-mi mai vie?” Si staretul zice: “Nu ti-am spus fiica, ca multe sunt scârbele dreptilor? De nu vom suferi, nu ne vom mântui niciodata, ca asa se cade si asa place lui Dumnezeu”; iar ea a zis: “Au doara, parinte, s-a parut Stapânului nostru Hristos sa-mi mute copilasii cei fara de vârsta la locasurile cele de acolo?” Si minunatul parinte a zis: “Bine ai zis fiica mea, ca în curând va sa-i ia Domnul de la tine”. Iar ea multumind lui Dumnezeu de cuviinta, si cazând la picioarele cinstitului staret si luându-i rugaciunea, a început cu amândoua mâinile a-si împarti averea la saraci si apoi în scurta vreme murindu-i copilasii, a plâns mult dupa ei si dând si ce mai ramasese la saraci, mergea pe la biserici, facând rugaciune si aprinzând lumânari. Si luându-si ziua buna si iertaciune de la toti, afla pe un oarecare monah de la Muntele Olimpului si a fost tunsa de dânsul în chipul monahicesc.

Deci se îmbraca pe de desubt cu port barbatesc si pe dinafara cu femeiesc si purcezând pe ascuns a mers spre partile Olimpului si acolo lepadând definitiv portul femeiesc a mers la o mânastire de cele de obste, a vorbit cu portarul si i-a zis ca-i este aminte foarte a vedea pe egumen. Deci portarul facând stire egumenului, a chemat-o de a mers la dânsul si cazând cinstita femeie le picioarele egumenului si cerând blagoslovenie dupa obicei, iar dumnezeiescul acela barbat blagoslovind-o si sculând-o i-a zis: “Pentru care pricina ai venit aici? Si cum îti este numele!” Si ea zise: “Pricina venirii mele la aceasta sfânta mânastire, sfinte parinte, este multimea pacatelor mele, ca sa pot afla pe Dumnezeu, blând si milostiv la ziua judecatii, sihastrind aici ramasita vietii mele, iar numele îmi este Evfimian”. Deci staretul zise: “De ai pus în inima ta, fiul meu, gând ca acela si poftesti sa te mântuiesti, sa fugi din adunare, ca firea celor fameni se biruieste lesne de gândurile poftelor”. Acestea zicându-i si blagoslovind-o a rânduit-o în ceata celorlalti frati. Iar ea atâta a înaintat si a sporit spre toata fapta buna si smerirea, încât s-a facut pilda tuturor monahilor, ce se nevoiau la mânastire. Iar sluga pe care o alesese ea si o lasase iconom peste casa ei, tocmind toate precum îi poruncise, iesise si cauta pe stapâna sa. Si întâmpinând pe monahul acela care o tunsese îl întreba de stie unde se afla cea care a parasit cele pamântesti si cauta cele ceresti; iar el raspunzând i-a zis: “Cum ca stiu de întâmplarea ei, fiul meu, nu tagaduiesc, dar unde s-ar fi aflând ea acum, nu stiu; ci vino peste un ceas sa mergem împreuna la o mânastire”. Si mergând au aflat de la portar, ca era înauntru cea care era cautata. Si l-au rugat sa-i dea de stire. Deci iesind ea, si aratându-i monahul pe sluga sa, i-a zis: “Iata credinciosul iconom al casei tale, mult s-a ostenit cautându-te si de vei vrea sa mergem la mânastirea noastra”.

Auzind acestea sfânta si mergând la egumenul mânastirii si luând binecuvântare de la dânsul si de la toti fratii, a iesit de s-a dus cu sluga ei si cu monahul la lavra. Si petrecând câtava vreme acolo, s-a dovedit de nespuse minuni facatoare. Drept aceea ducându-se vestea minunilor, venea la mânastire multa multime din cei ce se lepadau de lume, ca sa se faca monahi, iar strâmtoarea locului împiedica înmultirea monahilor. Pentru aceea egumenul mânastirii a dat stire patriarhului ce era atunci în Constantinopol, Sfântul Tarasie, ca sa stie de lucrurile cele minunate ale monahului Evfimian, ca întelegându-se vestea minunilor, au navalit multime multa la mânastire si nu mai încapea din pricina strâmtorarii si micsorarii locului. De care lucru, aflând patriarhul i-a daruit un loc pustiit.

Deci luându-l egumenul pe acesta, în putina vreme a zidit acolo o mânastire din temelie spre mântuirea sufleteasca a multora. Iar mânastirea acum se numeste a avramitenilor. Si a asezat pe sfânta ca sa-si savârseasca vremea nevointei acolo. Si asa vestindu-se la toti acea îngereasca petrecere si vietuire si vadindu-se cu încetul ceea ce se ascundea, nu este cu putinta a scrie la câta suma de numar venise din cei ce se adunau în toate zilele. Iar de vreme ce se întâmpla sfintei si bântuiala de catre un oarecare ce era numai cu chipul monah, dar cu faptele asemenea cu cei ce locuiesc cu pizmataretul diavol, care nu înceta a ocarî în toata vremea si a batjocori pe sfânta, defaimând-o de fata ca ar fi famen. Deci ea socotindu-le acestea întru nimica, s-a adeverit ca mai mult îi sunt de folos cele ce o defaimau. Iar oarecare femeie iubitoare de Dumnezeu, auzind acele cuvinte grozave si pline de scârba, ale acelui necurat si ucigas, precum s-a aratat mai pe urma, îi zicea: “Socoteste frate, dar daca nu va fi famen, nici cu pofta precum ti se pare, ci este femeie nepatimasa? Si vei dobândi gheena focului, caci ocarasti si defaimi pe cea nevinovata si pângaresti pe cei ce aud. Caci cu putina vreme mai înainte o femeie oarecare împartindu-si averea la saraci, nu s-a mai vazut si oare nu cumva este aceea, care zici tu ca este famen si-ti bagi sufletul întru adâncimea pierzarii?” Iar pângaritul acela si vicleanul, luând-o si aceasta spre rautatea lui, a vadit cuvântul la multi si parasind ocarile, pândea vreme ca sa-i dea brânci sfintei undeva, sa o surpe jos, ca sa i se dezgoleasca trupul sa se adevereze, precum a si facut si n-a vazut nimic. Si i-a secat lui trupul jumatate, fiind pedepsit de puterea dumnezeiasca.

Ducându-se el din mânastire, a mers la patria sa si acolo aflându-se a fost prins cu vina de ucidere si fiind osândit l-au pus în teapa, dându-si pângaritul lui suflet la pierzare. Iar sfânta, defaimata si aceasta si fugind de scandal, a luat doi monahi cu dânsa si s-a suit în partile ce se chemau a lui Steno si aflând o biserica ce avea apa si o gradinita, a locuit acolo cu acei doi monahi ce se numeau Evstatie si Neofit. Si peste putina vreme s-a dus si de acolo, fiind chemata la Bizant de oarecare monahi spre partile Sigmatei, petrecând acolo restul vietii cu placere dumnezeiasca si daruind tamaduiri si minuni multe celor ce mergeau catre dânsa, a raposat în Domnul.

Tot în aceasta zi, Sfânta Mucenita Melitina.

Aceasta sfânta mucenita fiind pârâta, ca este crestina si stând înaintea stapânitorului, întâi au batut-o peste obraz, si dezbracând-o în pielea goala si stând la întrebare câteva ceasuri, în mijlocul divanului, batjocorea pe stapânitorul si toate închinaciunile lui. De aceea, fiind data la multe chinuri si cu puterea lui Dumnezeu ferindu-se nevatamata, pe urma a fost taiata de sabie si asa si-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noului sfintit Mucenic Atanasie celui ce era din Sparta Ataliei, care a marturisit în Muntania în anul 1653.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

Calendar Ortodox 26 octombrie 2024

†) Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

Sinaxar 26 Octombrie

În aceasta luna, în ziua a douazeci si sasea, pomenirea Sfântului slavitului Marelui Mucenic Dimitrie (Dumitru), izvorâtorul de mir si facatorul de minuni, din Tesalonic (†303).

Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir (†303) – foto preluat de pe doxologia.ro

Acesta a fost pe vremea împaratilor Diocletian si Maximian (284-305), tragându-se din Tesalonic, fiind din început evlavios si învatator al credintei celei în Hristos.

Deci mergând Maximian la Tesalonic a fost prins sfântul si pus în temnita, pentru ca era vestit în dreapta credinta.

Si laudându-se împaratul cu un om al lui ce-l chema Lie si îndemnând pe oamenii cetatii sa iasa sa se lupte cu el, caci întrecea acesta pe toti cei de vârsta lui la marimea trupului si la putere.

Un oarecare tânar crestin anume Nestor, mergând la Sfântul Dimitrie unde se afla în temnita, îi zise:

“Robule al lui Dumnezeu, vreau sa ma lupt cu Lie; roaga-te pentru mine“.

Iar sfântul însemnându-l la frunte cu semnul crucii, îi zise:

“Si pe Lie vei birui si pentru Hristos vei marturisi“.

Deci luând Nestor îndrazneala din cuvintele acestea, merse de se lupta cu Lie si-i puse semetia lui jos, omorându-l.

De care lucru împaratul rusinându-se, s-a mâhnit si s-a mâniat.

Si fiindca s-a aflat ca Sfântul Dimitrie a îndemnat la aceasta pe Nestor, a trimis ostasi si le-a poruncit sa-l strapunga cu sulitele pe sfântul în temnita.

Pentru ca a fost pricina înjunghierii lui Lie si facându-se aceasta, îndata marele Dimitrie si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, facând dupa moartea sa multe minuni si uimitoare tamaduiri.

Apoi din porunca împaratului s-a taiat si capul Sfântului Nestor.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

DINTRU ALE LUI METAFRAST

Asadar, zacând trupul sfântului mort pe pamânt, au luat apoi niste crestini cinstitele lui moaste si le-au îngropat cu cinste si cu dragoste dumnezeiasca.

Iar o sluga a sfântului ce-i slujea, când a primit sfântul fericita junghiere, el precum a putut a strâns sfintitul sânge al mucenicului, în sfântul orar ce-l purta sfântul pe umere, înca si inelul sfântului ce-l purta în mâna sângerându-l cu mucenicescul sânge, multe minuni a facut cu el, încât s-a umplut toata cetatea tesalonicenilor de vestea minunilor.

Drept aceea nici era cu putinta a se ascunde aceasta de Maximilian, nici el a suferi zavistia; ci au prins numaidecât pe acea minunata sluga, care se chema Lupul si l-au omorât.

Deci trecând câtava vreme si înmultindu-se minunile si ajungând în toate partile, un om oarecare anume Leontie, foarte de cinste si cu caldura spre credinta în Hristos, a cazut într-o boala foarte grea, cât socotea mai de dorit moartea si neputând doctorii nimic a-i folosi si boala tot întarindu-se, a nazuit la sfânta biserica a mucenicului, si îndata cum l-au dus si l-au pus acolo si el chemând numele sfântului prin buzele sale, lesne s-a tamaduit de acea boala.

Si precum Leontie curând îsi lua tamaduirea, asa fara de zabava precum a putut a dat rasplatirea.

Ca a stricat locasul cel mic unde era trupul sfântului, fiind foarte strâmt din pricina zidului baii si a ulitei. Si a zidit din temelie locas mai mare în cetatea Tesalonicului, care sta pâna astazi foarte cuvios în fata ulitei celei mari, unde este baia cea de obste.

Deci vrând acest iubitor de credinta om, ca sa mearga la Iliric unde avea si dregatoria de guvernator si vrând el sa ia oarece parti din sfântul trup, ca sa zideasca si acolo biserica sfântului mucenic, a fost oprit de la ce voia sa faca, prin aratari de noapte, pentru ca nu luase voie de la sfântul.

Pentru aceasta a facut a doua calatorie, precum se spune, si luând haina mucenicului ce era rosita de sfântul lui sânge si o parte din orar, si punându-le într-un sicriu de cinste, pe cele ce erau cu adevarat cinstite, într-acest chip a împlinit dorinta mucenicului si apararea sa. D

eci vrând a-si face calea catre Sirmium în vreme de iarna si sosind la tarmurile apei Istrului si venind apa foarte mare, era în mare mâhnire.

Iar Sf. Dimitrie aratându-i-se i-a zis:

“Sa nu ai nici o grija, ci tine în mâini cele ce duci si treci fara de nici o îndoiala râul”.

Si a ascultat guvernatorul pe cel ce i se aratase si dimineata suindu-se în car a trecut apa tinând sicriasul în mâini; iar apa îi facea loc si curgea cu liniste.

Deci asa trecând fara de nici o vatamare si sosind la Sirmium a asezat acest sfânt sicriu cu odorul ce era în el în biserica ce zidise mucenicului. Si multi s-au bucurat de multele minuni si tamaduiri ce facuse acea sfânta hlamida, înca si pe cale.

Si pe Marian guvernatorul ilirienilor, care era cuprins de o boala rea din cap pâna la picioare, parasindu-l doctorii si mergând la biserica sfântului, precum îi poruncise sfântul, i-a izbavit de acea boala. Si pe alt om ce avea boala de curgerea sângelui, l-a tamaduit minunat si pe altul ce era demonizat, înca si cetatea cea mare a Tesalonicului a izbavit-o de împresurarea barbarilor si a scos-o din robia lor.

Si pe episcopul afrorilor (pe care îi socotesc elinii mutati din Fenicia), care fiind robit de catre barbari l-a izbavit, aratându-i-se sfântul si slobozindu-l din legaturile ce avea împrejur, l-a îndreptat pâna la Tesalonic.

Iar daca s-a dus episcopul în Africa, a zidit o biserica Marelui Mucenic Dimitrie, silindu-se înca sa-i faca si un chivot si un amvon, iar sfântul neîntârziind, ci aratându-se episcopului în vis, i-a zis: “Ia aminte, corabia ce a sosit acum la liman a adus marmore câte îti trebuie, si din acelea sa iei pentru acea trebuinta”; deci vorbind episcopul cu corabierul si neizbutind, i s-a aratat iarasi sfântul si i-a zis:

“Ca la vârful corabiei zaceau marmorele”, spunându-le tot anume cum si în ce fel de forma erau si cum ca le cumparase pe numele fratelui sau si împreuna-mu-cenicului Victor, si cum ca acela i le-a daruit acum fiind pentru el altele la Constantinopol de i s-a împlinit trebuinta si sa spuna aievea corabierului în acest chip, ca asa îl va pleca si le va lua, precum a si fost.

În cetatea Tesalonicului a potolit foametea si moartea ce era, înconjurând pe la limanuri si aratându-se corabierilor, le-a poruncit sa porneasca cu corabiile cu bucate acolo degrab, aratându-se atunci si aievea, de-l vedeau corabierii cu ochii si mergea sfântul departe înaintea corabiilor, umblând pe mare.

Pururea pomenitul împarat Iustinian, a zidit acel de Dumnezeu facut si fara cusur lucru, în numele adevaratei întelepciuni a Cuvântu-lui lui Dumnezeu si cauta sa ascunda acolo toate cele de demult vechi si cinstite lucruri si pof-tind sa i se aduca acolo si vreo particica din moastele Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie, si pornindu-se spre acel lucru cei trimisi de dânsul si apropiindu-se de mucenicescul si de Dumnezeu cinstitul mormânt al mucenicului, îndata se arata unde stralucea foc de la cinstitul sicriu si sarea de acolo vapaie de foc de-i lovea în gura si nu-i lasa sa se apropie, si glas din foc iesind si povestind acel înfricosator si minunat lucru zicea: “încetati de a mai încerca”; de care îngrozindu-se, au cazut cu fata la pa-mânt si luând numai tarâna de acolo, s-au dus. Din care, jumatate au pus-o ca un odor în camera odoarelor, iar jumatate au trimis-o la împarat pentru sfintenie, povestindu-i cele ce li s-a întâmplat si ce li s-a grait.

Iar diavolul cel ce pururea pizmuieste cele bune, a ispitit oarecând sa dea marea cetate a Tesalonicului în mâinile vrajmasilor în acest chip: a uneltit ca sa arda chivotul sfântului în biserica, si aprinzându-se biserica de ardea, a sosit si neamul cel fara de omenie al slavinilor, si a ascuns oastea putin în laturi de la cetate.

Iar poporul strângându-se ca sa stinga focul, cel ce era purtator de grija de lucrurile cele sfinte ale bisericii, vazând ca argintul sicriului se topise de curgea pe pamânt, s-a temut sa nu se faca vreun jaf, sa piara argintul de popor, deci striga cu glas mare zicând:

“O, prietenilor si fratilor, vrajmasii au împresurat cetatea si au început a sfarâma zidurile”

si se mestesugia el cu cuvântul lui ca sa risipeasca multimea oamenilor si sa nu jefuiasca argintul, caci sfântul daduse insuflarea aceasta.

Crezând cuvântul aceluia, precum si era de crezut si pornindu-se toti numaidecât la ziduri au aflat pe vrajmasi punând scarile la ziduri si maiestriile cele de stricaciunea cetatii si pe cei ce dadusera navala asupra cetatii numai putin decât focul; deci chemând pe sfântul în ajutor, i-au alungat.

Iar dupa ce s-a stins si focul, pazitorul acela al bisericii, a spus catre toti minunea, zicând: Ca strigarea aceea ce facuse, nu era doara ca stia el ceva de venirea vrajmasilor, ci numai pentru paza sfântului, ca sa nu se jefuiasca argintul de popor.

Care este aratata la cei chibzuiti, care stiu socoti lucrurile si cunosc dumnezeiestile rânduieli, ca cu pronia sfântului întorcând la capul vrajmasului mestesugurile lui, se tamadui raul cu rau, caci cu aprinderea focului a atâtat poporul si cu stingerea l-a întarit, iar cu glasul cel de mântuire, care s-a dat din dumnezeiasca insuflare pazitorul bisericii le-a strigat si fiind poporul înfierbântat a mântuit si zidul si cetatea foarte usor.

Asijderea si un oarecare Ilustrie, ce se zice pe limba greaca protospatar, sezând lânga biserica sfântului, dumnezeiesc om se cunostea a fi. Acesta spunea, ca pe vremea razboiului cu avarii, când împaratia Mavrichie, a vazut doi barbati luminosi la chip si la stat, ca cei ce sunt în cinste si stau înaintea fetei împaratului, care mergeau sa intre în biserica sfântului si când au fost la locul ce se cheama Trivolon, de unde se începe a intra în biserica, între cei doi stâlpi mari de tetalie, ce stau spre apus, au zis slugii sa-i duca la domnul casei, si apropiindu-se el de intrarea sfântului chivot, iar sfântul degrab a deschis usile si a iesit de i-a întâmpinat si le-a dat închinaciunea sanatatii ca unor cunoscuti si veniti de la împaratul si facând voia împaratului, iar si au grait catre dânsul, zicând: “Ca împaratul a poruncit sfintiei tale sa lasi cetatea si sa mergi catre dânsul, ca s-a lasat vrajmasilor cetatea aceasta”. Daca a auzit sfântul acest lucru a plâns, plecând capul, fiind cuprins cu tacere, multa vreme, arata cu chipul acesta greutatea mâhnirii ce-i dadusera cuvintele acelea, de care mâhnindu-se si sluga, a zis:

“De as fi stiut, fratilor, ca va aduce venirea voastra atâta amaraciune, nu as fi spus domnului meu”. Si dupa aceea târziu i-a întrebat sfântul: “Adevarat, asa a placut? Asa s-a parut Domnului si Stapânului tuturor? Sa paraseasca o cetate atât de mare, pe care a cumparat-o cu Sângele Sau si sa o dobândeasca cei ce nu-l cunosc?” Si ei au zis: “Asa, adevarat”. Iar sfântul si mult-milostivul mucenic, i-a tocmit si i-a învatat sa duca raspunsul la Domnul si Stapânul tuturor, care era în acest chip:

“Cunosc, iubitorule de oameni, Doamne, milosârdiile Tale, cele ce biruiesc pururea mâhnirea Ta, pe care o atâta pacatele noastre; cunosc ca Ti-ai pus sufletul pentru pacatosi si Ti-ai varsat sângele pentru ei, si nu s-a zaticnit niciodata aceasta buna voie a Ta si de pacatele noastre, si de vreme ce m-ai pus si pe mine pazitor acestei cetati, ma voi asemana Tie, Stapânului meu, si-mi voi pune sufletul pentru dânsii si voi pieri cu pieritorii acestia, ce cred în numele Tau. Si nu s-au despartit de la Tine, macar ca au gresit, iar Tu esti Dumnezeul celor ce se pocaiesc”.

La acestea, barbatii aceia zisera: “Acestea sa spunem celui ce ne-a trimis? Acestea sa zicem împaratului? Frica ne este sa nu cumva sa se mâhneasca asupra ta”; iar sfântul a zis:

“Acestea sa le zica si iara sa le zica, si s-a întors iarasi la Chimitirion si închise sfântul chivot înaintea celor cu chip îngeresc, care purcesera de se dusera dupa vorba aceasta”.

Acestea le adeverea sfintitul Ilustrie, ca le vazuse aievea întru uimire; sau vedenie si povestindu-le cetatenilor, ce mai ramasesera, le da îndraznire cu cuvântul, ca erau îngroziti si slabiti pentru boala omorului ce se întâmplase mai înainte, aflându-se la multa neputinta si la lipsa de prada si calcarea limbilor, si-i îmbuna, ca este sfântul într-ajutor cu dânsii si-i adeverea ca vor fi paziti cu rugaciunile sfântului, precum mai pe urma sfârsitul lucrurilor a aratat.

Iarasi un eclesiarh anume Onisifor, pazind la sfântul mormânt si se ostenea la aprinderea candelelor si a facliilor si fiind rau cu naravul, ca fura lumânarile si facliile; si facând aceasta multa vreme, n-a lasat sfântul netamaduit naravul lui cel nepriceput si de stricaciune, si aratându-i-se în vis, l-a mustrat si l-a învatat cu binisorul ceea ce se cadea sa faca, zicându-i:

“Frate Onisifore, nu-mi place ce faci la faclii; ci sa stii ca facând aceasta si pe cei ce le aduc pagubesti mult, si însuti pe tine te-ai împins în prapastia pierzarii. Caci cu cât se aprind mai mult facliile, se milostiveste si Dumnezeu mult spre cel ce le aduce; iar când se iau curând, micsoreaza lucrul mila aceluia si sporeste osânda celui ce le ia”.

Deci oprindu-se Onisifor putin dupa cuvintele acestea, peste putina vreme iar lasându-se de îmblânzirea vedeniei, s-a apucat iarasi de cele obisnuite si le facea fara de frica.

Si într-o zi, mergând un crestin foarte de noapte a dus faclii foarte frumoase, care au placut lui Onisifor si îndata cum le-a aprins a mers sa le ia, dupa ce plecase cel ce le adusese. Însa vezi si grija sfântului: cum se întinse acela la faclii, sfântul înca slobozi glas din sicriu, zicându-i:

“Dar nu te-ai mai lasat?” într-acest chip lovindu-se Onisifor, a cazut la pamânt cadere grea, îngrozindu-se de frica si de sunetul glasului, pâna a venit un cleric cunoscut al lui, de l-a ridicat de jos si l-a tinut de si-a venit în fire; si dupa ce si-a venit în fire, si-a marturisit catre toti îndraznirea nebuniei lui si purtarea de grija a sfântului, cu cea dintâi si a doua certare cu iubire omeneasca, încât nu numai el, ci si altii toti se folosira de minunea aceasta.

Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici Artemidor si Vasilie, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfânta Mucenita Leptina, care s-a savârsit fiind târâta pe pamânt.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Glicon, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Marelui si groaznicului cutremur.

La douazeci si patru de ani ai împaratiei lui Leon Isaurul, la al noualea Indiction, în 26 zile ale lui octombrie, s-a facut cutremur mare si înfricosator în Constantinopol, atât cât au cazut cele mai înalte si mai frumoase locasuri si multi s-au prapadit împreuna cu acelea. Drept aceea în aceasta zi, a Marelui Mucenic Dimitrie, se face si pomenirea acelei groaznice înfricosari a cutremurului, mergând cu litie la biserica din Vlaherne, a Preacuratei si slavitei Stapânei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria, savârsind într-însa si dumnezeiasca Liturghie. Cu ale carui rugaciuni sa ne mântuim de toata groaza si sa ne învrednicim de vesnicile bunatati, în Hristos Iisus Domnul nostru, a Caruia este slava si stapânirea în vecii vecilor, Amin.

Tot în aceasta zi, pomenirea mutarii icoanei slavitului Mucenic Dimitrie, de la Tesalonic în Constantinopol, la Mânastirea Pantocratorului, care icoana mai înainte sta deasupra mormântului lui cel izvorâtor de mir si-l acoperea pe el.

Tot în aceasta zi, Cuviosul nou Mucenic Iosaf, care de sabie s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

Calendar Ortodox 22 octombrie 2024

† Sf. Ier. Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii;

† Sfinții 7 tineri din Efes

Sinaxar 22 Octombrie

În aceasta luna, în ziua a douazeci si doua, pomenirea celui întru sfinti parintelui nostru si întocmai cu apostolii Averchie, episcopul Ierapolei, facatorul de minuni (Secolul al II-lea).

Sf. Ier. Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii (Secolul al II-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Averchie, Episcop şi Făcător de Minuni din Hieropolis, a trăit în secolul al II-lea în Frigia, mai exact Ierapolea (Hieropolis) Frigiei Salutare, pe vremea împaratiei lui Marcu Antonin (161-180).

Oraşul Hieropolis era plin de păgâni şi foarte puţini creştini.

Sfântul se ruga lui Dumnezeu pentru mântuirea sufletelor lor şi pentru a se număra printre cei aleşi.

Odată un înger i s-a înfăţişat şi i-a poruncit Sf. Averchie să distrugă idolii din templul păgân, ceea ce a şi făcut cu multă râvnă.

Apoi, auzind că închinătorii la idoli îl căutau ca să-l omoare, sfântul a mers în locul unde s-au adunat oamenii şi cu voce tare a vorbit despre rătăcirile păgânilor.

Aceştia au încercat să-l prindă pe sfânt dar în momentul acela, trei tineri posedaţi au început să strige din mulţime.

Oamenii au rămas înmărmuriţi când au văzut cum sfântul a izgonit duhurile necurate din acei tineri numai cu puterea rugăciunii.

Văzându-i pe îndrăciţi reveniţi la normal, locuitorii din Hieropolis i-au cerut Sfântului Averchie să-i înveţe despre credinţa creştină şi au acceptat sfântul botez.

Sfântul Averchie a umblat prin oraşele şi satele vecine vindecînd bolnavii şi propovăduind cuvântul lui Dumnezeu.

El a predicat în Siria, Cilicia, Mesopotamia, vizitînd Roma şi convertind peste tot mulţimi de oameni la creştinism.

Mulţi ani sfântul a apărat biserica de eretici, a întărit creştinii în credinţă, a revărsat din abundenţă sfaturile sale despre cărarea cea dreaptă, a vindecat bolnavii şi a propovăduit slava lui Dumnezeu.

Pentru faptele sale minunate Sf. Averchie a fost socotit “întocmai cu Apostolii”.

Sf. Averchie s-a întors să moară acasă la Hieropolis. După moartea sa multe minuni s-au înfăptuit la mormântul său.

El şi-a scris propriul epitaf care a fost gravat în piatra de mormânt.

Piatra este păstrată şi azi în Muzeul Lateran.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor sapte tineri din Efes: Maximilian, Iamvlih, Martian, Dionisie, Antonin, Exacustodian si Constantin (Secolul al III-lea).

Sfinții 7 tineri din Efes (Secolul al III-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro

Acesti sfinti au fost în zilele împaratului Deciu; si s-au sfatuit si si-au împartit averea la saraci si au intrat într-o pestera; si rugându-se lui Dumnezeu, sa le ia sufletele, ca sa nu cada în mâna împaratului si-au dat sufletele. Iar daca s-a întors Deciu la Efes, a întrebat de ei, ca sa-i faca sa aduca Jertfa la idoli, si aflând ca au murit în pestera a poruncit ca sa astupe gura pesterii. Deci, dupa trei sute saptezeci si doi de ani, când a fost în vremea împaratiei lui Teodosie cel mic, scornindu-se un eres cum ca nu exista înviere, la treizeci si opt de ani ai împaratiei lui, vazând împaratul ca se tulbura Biserica lui Dumnezeu, pentru ca se aflau si unii din episcopi cuprinsi de acel eres, sta îndoit ce va face. Dezbracându-se de haine, si culcându-se jos la pamânt, împaratul se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi ca sa-i arate ceea ce dorea sa stie. Domnul nu i-a trecut lacrimile cu vederea, ci i-a aratat cu chip aceasta. Stapânul muntelui în care era pestera aceea, a vrut sa faca în aceeasi vreme staul pentru turma sa; si rasturnând pietrele de la pestera, spre zidirea staulului, s-a deschis usa pesterii; si din porunca lui Dumnezeu s-au desteptat acei sapte sfinti tineri ce fusesera savârsiti acolo si vorbeau între dânsii ca si cum ar fi fost adormiti de ieri neschimbându-se nicidecum; atât cât nici hainele lor ce purtau, nu se stricasera cu nimic de pamânt; si mai vârtos aceasta aducându-si aminte, ca si Deciu îi cerca ca sa-i chinuiasca vorbeau între dânsii, zicând Maximilian catre ceilalti: “De cumva ne vor si prinde, fratilor, sa stam barbateste si sa nu vindem bunul neam al credintei noastre; iar tu, frate Iamvlihe, du-te si cumpara pâine si ia mai multa, ca aseara ai adus putina si ne-am culcat flamânzi; si afla si de Deciu, ce gând are pentru noi?” Deci, mergând Iamvlih la cetate, si vazând semnul Crucii la poarta, se mira; acelasi semn vazând si prin alte parti, si zidirile schimbate, si altfel de oameni, i se parea ca viseaza, sau ca nu-si este în fire. Însa mergând catre cei ce vindeau pâine, a luat si dându-le argintul, se grabea sa se întoarca.

Vazând însa ca vânzatorii aratau între dânsii si pe la altii argintul, si cautând la dânsul si zicând ca a gasit o comoara, precum argintul arata lucru de fata, având chipul celui ce a împaratit mai înainte cu multi ani, îl cuprinsese frica si grija si nu putea sa graiasca cugetând ca l-au cunoscut si-l vor prinde, si-l vor duce la împaratul Deciu. Drept aceea cazând la dânsii cu rugaminte zicea: “Rogu-ma voua, daca ati luat argintul, luati si pâinea, numai pe mine ma lasati sa-mi caut de cale”. Iar aceia îi ziceau:

“Arata-ne comoara si ne fa si pe noi partasi; sau de nu, te vom da spre moarte”. Acestea zicându-i si vazându-l ca este pe gânduri, îl legara de grumaji, si-l purtau prin târg, aducându-l la proconsulul cetatii ca sa-si dea seama. Iar vazându-l dregatorul îi zise: “Spune-ne tinere, cum ai aflat comoara, câta este si unde?” Iar el a raspuns: “Niciodata n-am aflat comoara, si banii îmi sunt de la parinti si ce întâmplare este aceasta nu stiu”. Iar proconsulul zise: “Dar din care cetate esti?” El zise: “Din aceasta sunt, de este acesta Efesul”. Iar guvernatorul zise: “Dar care îti sunt parintii? Sa vina aici si daca se va cunoaste adevarul te vom crede”. Iar el zise: “Cutare este tatal meu si cutare este mama mea si cutare îmi sunt rudele si cutare este mosul meu”. Iar dregatorul zise: “Nu vei putea tu sa ne faci sa credem spunându-ne nume straine, care nu sunt acum, ci sunt afara din cele obisnuite”. Iar Iamvlih zise: “De nu ma crezi ca spun adevarul, nu stiu ce sa zic alta”. Atunci dregatorul zise: “Pagâne, banul tau marturiseste dupa scrisoare ca este tiparit mai înainte cu trei sute de ani si mai bine, din zilele împaratului Deciu; si tu fiind tânar, nici treizeci de ani având, te silesti sa ne amagesti”. Atunci Iamvlih cazând la picioarele lor se ruga zicând: “Ma rog, domnilor mei, spuneti-mi unde se afla împaratul Deciu, care era întru aceasta cetate?” apoi ei zisera: “În vremile acestea nu se afla Deciu ci a fost mai înainte cu multi ani”. Si Iamvlih zise: “Si pentru aceasta v-ati mirat, domnii mei? Veniti dar dupa mine si va voi duce la sotii mei care sunt în pestera si de la dânsii doara se vor crede cuvintele mele; ca eu stiu ca am fugit de fata împaratului Deciu. Si ieri venind ca sa cumpar pâine, am vazut pe Deciu intrând în cetatea aceasta”. Acestea zise, si auzind episcopul Marin, zise catre proconsulul: “Pare-mi-se sa se fi întâmplat vreo minune la aceasta povestire. Ci, sa mergem cu dânsul împreuna sa vedem”.

Si mergând dupa cuvintele acestea intra înainte Iamvlih în pestera; dupa aceea episcopul. Si întorcându-se spre partea dreapta a usii, vazu un sicrias pecetluit, cu doua peceti de argint, pe care îl pusese Rufin si Teodor crestini fiind, ce fusesera trimisi împreuna si cu altii de Deciu, ca sa astupe pestera, scriind întru aceasta spre pomenirea sfintilor, însemnându-le numele lor în table de plumb. Si strângându-se toti cei alesi cu proconsulul le-au aratat lor. Si deschizând gasira tablele cele de plumb. Si citind se minunara si intrând înauntru în pestera, aflara pe sfinti si au cazut la picioarele lor si sezând îi întrebau. Iar ei povesteau mai întâi despre ale lor; dupa aceea de ispravile împaratului Deciu; si se mirau toti si slaveau pe Dumnezeul minunilor. Atunci proconsulul împreuna ca episcopul au scris împaratului Teodosie, si i-au vestit despre toate cele mai sus-zise. Deci împaratul luând scrisoarea, s-a umplut de bucurie pentru o înstiintare ca aceasta si a mers foarte degrab acolo la acel loc; si cum a intrat în pestera, a cazut la pamânt si a udat picioarele sfintilor cu lacrimile lui si i se bucura sufletul, caci i-a ascultat Domnul rugaciunea, aratându-i de fata învierea mortilor. Deci, facând împaratul nu putina vorba cu sfintii împreuna cu episcopii si cu mai-marii cetatii, sfintii au fost cuprinsi ca de un somn; si privind toti cum dormitau, iarasi au raposat catre Domnul. Atunci împaratul dând haine scumpe si aur si argint, se facu sapte sicrie întru cinstea sfintilor. Iar peste noapte s-au aratat împaratului si-i zisera: “Lasa-ne împarate pe pamânt, unde o data am înviat”. Si facându-se adunare mare de episcopi, împaratul puse pe pamânt, precum ei poruncise prin vedenie si facând praznic cu bucurie, au dat multa milostenie la saracii cetatii Efesului si se bucura cinstind pe tot poporul sau cu daruri. Si a slobozit pe episcopii care erau închisi prin temnita, pentru propovaduirea învierii; si s-a facut de toti praznic obstesc, multumind si slavind pe Dumnezeu.

Troparul Sfinţilor 7 tineri din Efes: Maximilian, Exacustodian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Ioan şi Constantin

Glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Condacul Sfinţilor 7 tineri din Efes: Maximilian, Exacustodian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Ioan şi Constantin

Glasul al 4-lea:

Cel Ce Te-ai Înălţat…

Cel Ce ai minunat pe pământ pe sfinţii Tăi, mai înainte de înfricoşătoarea şi a doua Ta venire, prin preaslăvită scularea celor şapte tineri, Hristoase, descoperind învierea ce va să fie, ai arătat celor ce nu credeau în ea, îmbrăcămintea şi trupurile lor nestricate. Iar pe împăratul l-ai înduplecat a grăi: cu adevărat este învierea morţilor.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Alexandru episcopul si Iraclie Mucenicul, Anna si Elisaveta, Teodota si Glicheria.

Sfântul mucenic Alexandru, episcop fiind si învatând si întorcând si botezând pe multi a fost prins de guvernator si fiind chinuit mult si silit ca sa jertfeasca la idoli, n-a vrut sa se supuna. Deci, vazând Iraclie ostasul rabdarea lui a crezut în Hristos si chinuindu-l si pe acesta mai întâi mult, i-au taiat capul. Si facând Sfântul Alexandru minuni si tamaduindu-se de rani, cu ajutorul si harul lui Dumnezeu a tras spre credinta lui Hristos si pe patru femei: Teodota, Glicheria, Anna si Elisaveta care înaintea guvernatorului stând si mustrând înselaciunea idolilor, li s-au taiat capetele. Apoi si Sfântul Alexandru s-a savârsit lovit de sabie.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Zaharia, care în mare s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfântul Ruf, care în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi Cuviosul Lot cel ce în pace s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articole preluate de pe: www.calendar-ortodox.ro; ziarullumina.ro; doxologia.ro

(articol in curs de editare)

Calendar Ortodox 19 octombrie 2024

† Sf. Proroc Ioil;

† Sf. Mc. Uar;

† Sf. Cleopatra;

† Sf. Cuv. Ioan de la Rila

Sinaxar 19 Octombrie

În această lună, în ziua a nouăsprezecea, pomenirea Sfântului Prooroc Ioil.

Sfântul Prooroc Ioil – foto preluat de pe doxologia.ro

Acesta se tâlcuieşte dragostea Domnului, sau începătura, sau pârga lui Dumnezeu.

El era din seminţia lui Ruvim, din satul Metomoran; şi proorocind despre foametea şi încetarea jertfelor legii şi despre patima dreptului prooroc, prin care s-a înnoit spre mântuire tot pământul, a murit şi s-a îngropat în pământul lui.

Prorocul Ioil era fiul lui Petuel din seminţia lui Ruben şi a trăit cu 800 de ani înainte de Întruparea Mântuitorului Iisus Hristos. Numele lui înseamnă „dragostea lui Dumnezeu” şi el a prorocit după ce evreii s-au întors din robia babilonică. Ne-a lăsat o carte, împărţită ulterior în patru capitole, în care proroceşte despre „Ziua Domnului”, adică despre ziua judecăţii din urmă şi despre făgăduinţa mântuirii, prin revărsarea Duhului Sfânt peste lume, înainte de ziua judecăţii. Ca simbol al judecăţii din urmă, Ioil descrie urgia unei năvăliri de lăcuste şi cheamă poporul să se întoarcă la Dumnezeu. Cât despre judecată, ea va avea loc la Ierusalim, în Valea lui Iosafat sau Valea Judecăţii. O altă noutate a prorociei sale este făgăduinţa mântuirii prin revărsarea Duhului Sfânt peste lume, înainte de ziua judecăţii: „Dar după aceea, vărsa-voi Duhul Meu peste tot trupul, şi fiii şi fiicele voastre vor profeţi, bătrânii voştri vise vor visa, iar tinerii voştri vedenii vor vedea. Chiar şi peste robi şi peste roabe voi vărsa Duhul Meu. Şi vă voi arăta semne minunate în cer şi pe pământ: sânge, foc şi stâlpi de fum; soarele se va întuneca şi luna va fi roşie ca sângele, înainte de venirea zilei celei mari şi înfricoşătoare a Domnului. Şi oricine va chema numele Domnului se va izbăvi, căci în Muntele Sionului şi în Ierusalim va fi mântuirea, precum a zis Domnul; şi între cei mântuiţi, numai cei ce cheamă pe Domnul” (Ioil 3, 1-5). ziarullumina.ro

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Uar (Var) şi a celor ce erau împreună cu dânsul, şapte dascăli, precum şi a fericitei Cleopatra şi a fiului ei Ioan.

Sfântul Prooroc Ioil, Sfântul Mucenic Uar, Sfânta Cleopatra – foto preluat de pe doxologia.ro

Acesta a fost în zilele împăratului Maximian (către 304), în Egipt, de neam mare şi luminat şi drept măritor.

Deci fiind la închisoare oarecare şapte sfinţi, multă vreme le-a purtat de grijă Sfântul Uar, în toate zilele.

Şi săvârşindu-se unul dintre acei şapte, a trecut sfântul în locul aceluia; şi mergând la guvernator cu ceilalţi dimpreună, a fost bătut cu toiege, şi i-au strujit coastele mult şi într-aceste chinuri cinci ceasuri aflându-se cu răbdare, pe lemn fiind pironit, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.

cititi mai jos Viața Sfântului Mucenic Uar

Tot în această zi, şase Cuvioşi Mucenici din pustie, care dimpreună cu Sfântul Uar s-au nevoit şi care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, Sfântul sfinţitul Mucenic Sadot şi cei dimpreună cu dânsul, o sută şi douăzeci de mucenici, care s-au săvârşit în Persida.

Împărăţind Savorie în ţara perşilor, sfântul părintele nostru acesta, fiind acolo episcop, la o eparhie a împărăţiei lui, şi învăţând pe poporul lui Dumnezeu câte trebuie spre folosinţa sufletească, botezând şi pe unii din perşi fără de sfială, a fost pârât la împăratul; şi fiind adus înaintea lui, şi nesupunându-se a se închina soarelui şi lunii, apei şi focului, întâi l-au bătut cu toiege.

Apoi i-au scos o fâşie din frunte până la unghiile picioarelor, de un deget de lată; şi iarăşi l-au bătut cu vine de bou şi l-au tăvălit peste spini şi peste scai de cei ghimpoşi, şi l-au strâns într-un teasc cu vârtej.

Deci, răbdând acestea toate vitejeşte, spre mai multă mânie a aţâţat pe împăratul, şi băgându-l în temniţă, iarăşi l-a scos la întrebare.

Şi aflându-se sănătos peste tot trupul, l-a spânzurat cu capul în jos, şi l-a pătruns peste tot trupul cu ţepi de fier arse.

Şi sfântul socotind acestea întru nimica, a auzit pe împăratul înfricoşându-l mai vârtos, şi zicându-i că-i va risipi membrele trupului.

Iar sfântul i-a răspuns, zicând:

“Eu cred lui Dumnezeu, că creştinii vor împărţi moaştele mele şi cine va chema pe Dumnezeu prin numele meu va afla mântuire“.

Şi îndată i-au tăiat limba. Iar sfântul întinzându-şi mâinile şi ochii la cer, şi rugându-se întru sine a auzit glas din cer, zicându-i:

“Plinitu-ţi-s-a cererea, şi iată vei grăi“.

Şi crescându-i altă limbă, mărea pe Dumnezeu.

Aceasta văzând popoarele s-au spăimântat şi au crezut în Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, o mie şi şaptezeci de bărbaţi, şi alte două sute.

Deci văzând împăratul, că vin mulţi prin mijlocirea lui către Hristos Dumnezeul nostru, a poruncit să-i taie capul; de vreme ce şi alţii mulţi au strigat zicând:

“Împărate, şi noi suntem creştini“;

şi a dat şi asupra lor judecata cea mai de pe urmă, şi luându-i slujitorii i-au adus la locul junghierii.

Deci, făcând sfântul rugăciune şi însemnându-i cu semnul cinstitei şi de viata făcătoarei Cruci, fiind o sută douăzeci, întâi a fost tăiat capul Sfântului Mucenic Sadot, apoi ale celorlalţi, şi toţi şi-au luat cununile muceniciei.

Tot în această zi, Sf. Leontie filozoful care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, Sfinţii Felix preotul şi Eusebie diaconul care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, Cuviosul părintele nostru Ioan, făcătorul de minuni, care la muntele Rila (Bulgaria) s-a nevoit şi a zidit mănăstirea de acolo, şi care în pace s-a săvârşit (876 – 946).

Sf. Cuv. Ioan de la Rila (876 – 946) – foto preluat de pe doxologia.ro

Ioan de la Rila (n. 876 – m. 18 august 946) a fost un mare ascet și părinte duhovnicesc al Bisericii Ortodoxe Bulgare și a poporului bulgar.

Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 18 august – data trecerii la Domnul – și la 19 octombrie – data mutării moaștelor.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Viața Sfântului Mucenic Uar

Sfântul Mucenic Uar – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

În vremea împărăției lui Maximilian, păgânul împărat al Romei, era în Egipt un ostaș viteaz anume Uar, care slujea în taină Împăratului ceresc, căci de frica nelegiuiților închinători de idoli a tăinuit până la o vreme credința sa în adevăratul Dumnezeu, dar pe care a descoperit-o cerului și pământului, când s-a făcut pentru Hristos priveliște îngerilor și oamenilor. În acea vreme împăratul Maximilian a pornit prigoană mare împotriva creștinilor și a trimis poruncă în toate părțile stăpânirii sale ca să fie uciși creștinii care nu vor să jertfească zeilor. Și a ajuns acea poruncă și în părțile Egiptului, vărsându-se fără cruțare sângele credincioșilor, pentru că toți cei ce slujeau Făcătorului și nu făpturii erau chinuiți în diferite feluri. Iar Uar, tăinuitul creștin, înconjura noaptea temnițele în care erau ținuți credincioșii care mărturiseau pe Hristos și, cumpărând cu aur pe străjeri, intra la dânșii, săruta legăturile sfinților mucenici, le spăla sângele și le oblojea rănile, le dădea hrană și îi rugă ca să-i mijlocească milă de la Domnul.

Fiind odată prinși șapte dascăli creștini care se ascundeau prin pustietăți, i-au adus la stăpânitorul Egiptului. Stăpânitorul, cercetându-i și aflându-i tari în credință, le-a dat multe bătăi, și legându-i, i-a aruncat în temniță. Aflând despre aceștia, Uar a alergat noaptea, după obiceiul său, la acea temniță în care erau aruncați sfinții și, dându-le străjilor aur mult, a intrat la ei. Dezlegându-le mâinile și picioarele din legături, a pus înaintea lor hrană și îi rugă ca să mănânce, căci petrecuseră opt zile flămânzi, fără hrană. Apoi, căzând la picioarele lor, le săruta și fericea pătimirea lor, zicând: „Fericiți sunteți voi, robii Domnului cei buni și credincioși, care aveți a intra întru bucuria Domnului vostru, căci ați răbdat pentru Dânsul până la sânge. Fericiți sunteți voi, nevoitorii cei buni, cărora vi se împletesc în ceruri cununile de către dreapta Celui Preaînalt, căci prin răbdare alergați la nevoința cea pusă înaintea voastră. Mâine dimineață, precum știu, cu tot dinadinsul aveți să săvârșiți pătimirea voastră. Fericiți sunteți voi, pătimitorii lui Hristos, cărora vă este deschisă împărăția cea cerească, căci pătimiți cu Hristos Cel ce a pătimit pentru voi; și dacă cu Dânsul pătimiți, cu Dânsul veți și împărăți. Deci mă rog vouă, sfinților plăcuți lui Dumnezeu, să vă rugați pentru mine Stăpânului Hristos să-mi fie milostiv; aș voi ca și eu să pătimesc pentru Dânsul, dar nu am atâta putere, pentru că mă cutremur de cumplitele chinuri pe care văd că le îndurați voi”. Iar sfinții au răspuns: „Nimeni, iubitule, nu se arată desăvârșit; nimeni nu seceră de nu va semăna, nimeni nu se încununează de nu va pătimi. Adu-ți aminte de cuvintele din Evanghelie: De se va lepăda cineva de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda și Eu de el înaintea Tatălui Meu. Dacă te temi de chinurile cele vremelnice, nu vei scăpa de cele veșnice; dacă te înfricoșezi a mărturisi pe Hristos pe pământ, nu te vei sătura de vederea feței Lui în ceruri. Deci vino, frate, și călătorește cu noi pe calea cea mucenicească la Stăpânul ceresc, Cel ce privește nevoințele noastre, și să pătimești împreună cu noi, pentru că o tovărășie ca aceasta îți va fi de mare folos”.

Acestea grăindu-le sfinții, Uar se aprindea cu inima spre dragostea lui Dumnezeu și spre răbdarea pentru Domnul nostru Iisus Hristos. El a petrecut toată noaptea aceea în temniță împreună cu sfinții mucenici, ascultând învățăturile lor cu bucurie. Iar a doua zi au venit slujitorii în temniță, trimiși de stăpânitor, ca să-i ia pe sfinții mucenici la judecată. Intrând, au aflat pe Uar șezând lângă cei legați și ascultând cuvintele lor, iar slujitorii, mirându-se, i-au zis: „Ce faci aici, Uare? Nu cumva ai înnebunit, amăgindu-te de basmele acestor oameni vicleni? Oare nu te temi că atunci când va spune cineva de aceasta stăpânitorului și senatorilor, nu numai dregătoria ostășiei o vei pierde, dar chiar și de viața ta te vei lipsi?”. Uar a răspuns: „Dar care din voi mă va cleveti la stăpânitor, pentru că voi îmi sunteți prieteni? Iar de mă veți cleveti, sunt gata să mor împreună cu creștinii”. Iar slujitorii, tăcând, au luat pe șase din mucenici, căci al șaptelea, slăbit de răni, murise în temniță, și sfârșindu-se așa, s-a dus către Hristos, lăsând în locul său pe Uar, ca el, împlinind locul aceluia, să săvârșească pătimirea. Fiind legați, au fost aduși înaintea stăpânitorului care ședea la judecată cu multă mândrie. Au fost siliți să jertfească idolilor, dar fiindcă nu s-au supus, i-au dezbrăcat și i-au bătut fără milă peste rănile ce le aveau dinainte. Și dându-le bătăi peste bătăi, s-a adăugat și durere peste durere, iar ei răbdau, negrăind nimic fără numai această: „Creștini rămânem!”. După aceasta stăpânitorul, privind, a zis: „Oare nu șapte erau ei? Iată acum văd numai șase! Unde este al șaptelea?”. Zicând acestea stăpânitorul, iată că și Sfântul Uar veni acolo și, umplându-se de dumnezeiască râvnă, a stat în mijloc și a zis: „Iată, eu sunt al șaptelea, pentru că acela și-a sfârșit alergarea sa și acum stă înaintea lui Hristos, iar pe mine m-a lăsat moștenitor al patimilor sale. Deci, cu ceea ce îți era dator, eu sunt gata să plătesc pentru dânsul, că în locul lui vreau să pătimesc pentru Hristos, împreună cu acești buni pătimitori, căci sunt creștin”. Iar stăpânitorul, auzind acestea, a întrebat pe cei ce erau de față: „Cine este acesta?”. Și i s-a răspuns: „Este Uar, ostașul, mai marele din trupa Tianiei”. Iar stăpânitorul, mirându-se, a zis către Uar: „Care diavol te-a îndemnat ca să te dai pierzării și să lași cinstea ostășească, lipsindu-te de leafă rânduită ție și să-ți arunci sufletul în atâtea răutăți?”. Iar fericitul Uar i-a răspuns: „Pâinea care se pogoară din cer și dumnezeiescul pahar ce cuprinde sângele cel prea scump al Domnului meu, le-am cinstit mai mult decât cinstea și leafa ta. Nimic nu îmi este mai iubit decât Hristos: nici cinstea voastră, nici lefurile cele mari și nici viața, pentru că îmi este mai de cinste să pătimesc pentru Hristos, și-mi este de mai mult folos ca să mă lipsesc de toate pentru El. Hristos îmi este viața și vreau să mor pentru dânsul”.

Stăpânitorul, căutând cu ochi mânioși spre cei șase sfinți mucenici, le-a zis: „Al vostru este acest lucru, necuraților înșelători. Voi ați amăgit pe un ostaș ca acesta al împăratului, voi l-ați înnebunit cu farmecele voastre. Deci, mă jur pe marii mei zei că vă voi pierde pe voi mai înainte decât pe el și voi răzbuna asupra voastră necinstea adusă zeilor noștri, căci sunteți nevrednici a fi între cei vii, fiindcă nu numai că îi huliți pe nemuritorii zei, dar și pe alții îi aduceți la aceeași răutate, prin amăgire”. Iar sfinții au răspuns: „Nu am înșelat pe Uar, ci l-am izbăvit din înșelăciune. Nu l-am înnebunit, ci l-am înțelepțit, iar Dumnezeu i-a dat tărie și îndrăzneală spre nevoință, ca împreună cu noi să biruiască atât puterea voastră cea slabă, cât și neputința zeilor voștri. Puțin să aștepți și vei vedea bărbăția ostășiei lui, pentru că l-am rânduit pe el între ostașii îngerești. Te lauzi că ne vei pierde pe noi, află că ne este de folos nouă ca să ne punem capetele pentru Domnul tuturor”. Iar stăpânitorul a zis: „Îndată voi sfărâma trupurile voastre, dacă nu vă veți închina zeilor egipteni”. Iar sfinții au răspuns: „Să piară zeii cei mincinoși care n-au făcut cerul și pământul”. Iar fericitul Uar, stârnind mai mult pe stăpânitor, a zis către dânsul: „De ce faci supărare sfinților, grăind cele nebune și nefolositoare? Or nebunul cele nebune grăiește, zice Isaia proorocul. Iată, înaintea ta zac trupurile lor întinse, fă ce voiești!”.

Mâniindu-se, stăpânitorul a poruncit ca să-l spânzure gol pe Uar de un lemn și să-l chinuiască. Iar către sfinți, a zis: „Vom vedea care pe care va birui: ori voi pe noi primind chinuri, sau noi pe voi, punând munci asupra voastră? Cu adevărat, de ne veți birui pe noi prin răbdarea voastră, mă voi lepăda de zeii mei și voi începe a crede în Hristos al vostru”. Iar sfinții au răspuns: „Încearcă la unul din noi puterea ta și de vei birui pe unul, poți să ai nădejde și de ceilalți”. Iar Uar, începând a pătimi, a zis către sfinții mucenici: „Binecuvântați-mă pe mine, robul vostru, răbdător de chinuri, ca să mă învrednicesc părții voastre și rugați pentru mine pe Mântuitorul Hristos ca să-mi dea răbdare, pentru că El știe firea noastră, că duhul este deștept, iar trupul neputincios”. Sfinții, ridicând ochii spre cer, cu tot dinadinsul se rugau pentru dânsul. Apoi slujitorii au început a-l bate pe Uar peste tot trupul cu toiege și cu bețe. Iar când îl băteau pe sfântul, a zis stăpânitorul: „Acum să-mi spui, Uare, ce folos ai de la Hristosul tău?”. Uar, cu vitejie i-a răspuns: „Mai mare folos am, decât ai tu de la diavolii tăi”. Iar sfinții au strigat către Uar: „Îmbărbătează-te, Uare, și să se întărească inima ta, căci, iată, îți stă de față Hristos nevăzut, întărindu-te pe tine”. Uar a răspuns: „Cu adevărat am simțit ajutorul Stăpânului meu, căci socotesc întru nimic chinurile”.

După aceasta îl sfâșiară cu unghii de fier pe coaste. Apoi, pironindu-l cu capul în jos pe un lemn, i-au jupuit pielea de pe spate și cu brice îi tăiară carnea; iar pe pântece l-au bătut cu toiege ghimpate, atât de mult, până ce s-au rupt toate măruntaiele dinlăuntrul lui și au căzut pe pământ. Sfinții mucenici, văzând măruntaiele lui, au plâns. Apoi, văzând judecătorul că mucenicii plângeau, a strigat cu mare glas: „Iată, sunteți biruiți, iată, ați slăbit, iată că plângeți, temându-vă de chinuri și nu vă trebuie mai mult decât să cunoașteți că Hristos nu vă izbăvește pe voi din mâinile noastre; deci, lăsați-l pe El și să vă închinați zeilor noștri”. Iar sfinții au răspuns: „Fiară ce ești! Nu suntem biruiți, căci noi vom birui prin Iisus Hristos, Cel ce ne întărește pe noi, și n-am plâns temându-ne de munci, ci din firească dragoste către fratele nostru, pe care îl ucideți fără de omenie. Noi ne bucurăm cu duhul, văzând acum gata cununa bunului răbdător de chinuri”. Iar stăpânitorul a poruncit ca să-i ducă pe ei în temniță și Uar văzând de acolo de unde era spânzurat pe lemn, cum trăgeau pe sfinți cu lanțurile la temniță, a strigat: „Învățătorii mei, dați-mă pe mine mai degrabă lui Hristos, că iată iese din trup duhul meu, și vă mulțumesc vouă, că v-ați făcut pricinuitorii vieții mele celei veșnice”. Fiind muncit Sfântul Uar încă cinci ceasuri, și-a dat în acele chinuri cinstitul și sfântul său suflet în mâinile Domnului. Iar chinuitorii, socotind că este încă viu, tot mai băteau și chinuiau trupul cel mort. Apoi, văzând că murise, l-au coborât de pe lemn, și după porunca judecătorului l-au scos afară din cetate, și l-au aruncat spre mâncare câinilor, acolo unde se adună stârvurile celor necuvântătoare.

Acolo era o văduvă, pe nume Cleopatra, de loc din Palestina, al cărei bărbat fusese căpitan și murise în Egipt. Cleopatra avea un fiu pe nume Ioan, care încă era un copil. Pe când Sfântul Uar era chinuit, Cleopatra privea de departe la pătimirea lui și, fiind creștină, suspina și își bătea pieptul ei. Apoi, după ce au aruncat trupul lui Uar afară din cetate, ea, sculându-se noaptea, împreună cu niște slugi ale sale, și ducându-se acolo, au luat mult chinuitul trup al Sfântului Uar și, ducându-l în casa sa, a săpat mormânt în cămara sa, lângă pat, și l-au pus acolo pe el.

A doua zi, stăpânitorul a scos din temniță pe ceilalți mucenici și, chinuindu-i mult, i-a tăiat cu sabia și i-a aruncat afară din cetate ca și pe Uar; iar trupurile lor, luându-le noaptea alți tăinuiți creștini, le-au îngropat. Cleopatra, în toate zilele, aprindea lumânări deasupra mormântului Sfântului Uar și-i ardea tămâie, avându-l pe el de mare folos și de bun mijlocitor către Dumnezeu.

Trecând câțiva ani, și mai potolindu-se prigoana împotriva creștinilor, Cleopatra a voit să se întoarcă în patria sa, și se gândea cum ar putea să ducă cu sine moaștele Sfântului Uar; și gătind un dar oarecare, a rugat pe stăpânitor, printr-un mijlocitor, zicând: „Bărbatul meu a fost mai mare în oaste și a murit aici în slujba împăratului. Nefiind încă îngropat până acum stă deasupra mormântului, căci este cu neputință ca în țară străină să i se facă lui îngropare, precum se cuvine unui cinstit povățuitor de oaste; iar eu, fiind văduvă și străină, voiesc să mă întorc în patria mea, la rudeniile mele. Deci, stăpânul meu, să-mi dai voie să-l îngrop la moșia mea în mormântul strămoșilor mei, pentru că vreau ca și după moarte să nu mă despart de el”. Iar femeia aceea a făcut astfel, pentru ca, aflând creștinii că duce din cetatea lor moaștele sfântului mucenic, să nu o oprească și să ia de la dânsa acea comoară de mare preț. Stăpânitorul, luând darul, a poruncit ca să i se îndeplinească cererea, iar ea, în locul oaselor bărbatului ei, a luat moaștele Sfântului Uar și le-a sădit pe ele ca pe o vie din Egipt în Palestina, așezându-le lângă ale părinților ei, în satul ce se numea Edra, care era aproape de Tavor. Apoi în toate zilele mergea la mormântul lui, tămâia și aprindea lumânări, lucru pe care văzându-l ceilalți creștini care viețuiau acolo, au început a merge împreună cu dânsa la mormântul sfântului și a aduce pe bolnavii lor care, cu rugăciunile mucenicului Uar, câștigau tămăduiri. Aflând de veste toți creștinii dimprejur despre Sfântul Uar, mulți alergau cu credință la mormântul lui.

Atunci Cleopatra, văzând că se adunau creștinii pentru rugăciune la mormântul lui, a gândit să zidească o biserică în numele sfântului și ceea ce a gândit, a și început. Iar fiul ei Ioan, fiind în vârstă, Cleopatra se străduia să-l trimită în oastea împăratului și prin oarecari mijlocitori a cerut de la împărat o cinstită dregătorie pentru fiul ei, pe care a și câștigat-o. Căci în vremea zidirii bisericii s-a trimis fiului ei de la împărat scrisoare de a fi primit în oaste și brâu pentru cinstita dregătorie ostășească. Iar ea a zis: „Să nu se îmbrace fiul meu în haine ostășești și nici să nu meargă în slujbă ostășească, până ce nu se va sfârși biserica lui Dumnezeu, pentru că doresc ca să ducă împreună cu mine moaștele sfântului mucenic și după aceea va face împărăteasca poruncă”. Sfârșindu-se biserica, a chemat episcopi, preoți și călugări și, luând din mormânt cinstitele moaște ale sfântului mucenic, le-a pus pe un pat de mult preț, iar deasupra moaștelor a pus brâul și haina ostășească în care avea să se îmbrace fiul ei, ca să fie sfințite de moaștele sfântului. Și cu tot dinadinsul s-a rugat mucenicului, ca să fie ajutător fiului ei, pe care l-au binecuvântat toți arhiereii și preoții cei adunați acolo. Apoi s-a adunat multă mulțime de popor creștinesc acolo. Astfel, Cleopatra cu fiul ei luând patul cu moaștele, l-au dus în biserică. Biserica, fiind sfințită, au pus moaștele sfântului la jertfelnic și, săvârșindu-se dumnezeiasca Liturghie, Cleopatra a căzut înaintea moaștelor sfântului Uar, zicând: „Rogu-mă ție, purtătorul de chinuri al lui Hristos, să-mi ceri mie de la Dumnezeu, ceea ce va fi Lui plăcut și mie de folos, asemenea și unuia născut fiului meu. Pentru că nu îndrăznesc să cer mai mult decât ce voiește Domnul, căci El știe ce ne este de folos și voia Lui cea bună și desăvârșita în noi să se săvârșească”.

După sfârșirea sfintei slujbe, a făcut ospăț mare celor adunați, și ea împreună cu fiul ei slujeau, poruncind fiului ei să nu guste nimic, până ce se va săvârși ospățul, și după aceea să mănânce din resturile care vor rămâne. Dar slujind ei, copilul s-a îmbolnăvit foarte greu și a mers la patul său. Apoi sculându-se toți de la ospăț, a strigat pe fiul ei ca să mănânce împreună, din rămășițele de la ospăț. Ioan, însă, nu putea să grăiască nici un cuvânt, fiind foarte aprins de friguri.

Văzând Cleopatra pe fiul ei bolnav, a zis: „Viu este Domnul, că nici eu nu voi pune bucate în gura mea, până ce nu voi vedea ce se va face cu fiul meu”. Și ședea lângă el, răcorindu-i pe cât îi era cu putință căldura bolii; dar ea mai mult se aprindea înăuntru, având mai mare mâhnire de unul născut fiul său. Apoi, în miezul nopții a murit copilul, lăsând nemângâiatăpe mama sa, care plângea cu amar. Aceasta a alergat în biserica Sfântului Uar și căzând la mormântul lui, striga: „Oare astfel mi-ai răsplătit mie, care atâta m-am ostenit pentru tine, o plăcutule al lui Dumnezeu? Oare asemenea ajutoare mi-ai dat mie, care am oropsit trupul bărbatului meu pentru tine și pentru aceasta m-am nădăjduit în tine? Ai omorât pe unul născut fiul meu, ai surpat nădejdea mea și ai luat lumina ochilor mei! Deci, cine mă va hrăni la bătrânețe? Cine mă va îngriji la moartea mea? Sau cine va da trupul meu mormântului? Mai bine era să mor eu, decât să văd mort pe fiul meu iubit, care era tânăr și acum este ca o floare vestejită mai înainte de vreme. Deci, sau pe fiul meu dă-mi-l, precum odată Elisei pe al sunamitencii, sau și pe mine îndată să mă iei, pentru că nu pot să viețuiesc cu necaz și amărăciune”. Astfel strigând ea cu plângere la mormânt, a adormit puțin de multă osteneală și de necazul cel mare. Și i s-a arătat în vedenie Sfântul Uar, ținând pe copil în mâinile sale, și erau amândoi luminați ca soarele, hainele lor erau albe ca zăpada, încinși erau cu brâuri de aur și cununi cu negrăită podoabă aveau pe capetele lor.

Fericită Cleopatra, văzându-i, a voit să se închine lor. Dar Sfântul Uar a ridicat-o, zicându-i: „O femeie, pentru ce strigai asupra mea? Oare am uitat facerile tale de bine, pe care mi le-ai făcut în Egipt și pe cale? Sau socotești că nu am simțit când ai luat trupul meu dintre stârvurile dobitoacelor și l-ai pus în cămara ta? Oare nu ascult întotdeauna rugăciunile tale? Oare nu mă rog pentru tine lui Dumnezeu? Mai ales m-am rugat lui Dumnezeu pentru neamul tău cu care m-ai pus în mormânt, ca să li se ierte lor păcatele; apoi pe fiul tău l-am luat în oastea Împăratului ceresc. Oare nu tu singură m-ai rugat ca să-ți cer de la Dumnezeu ceea ce îi este Lui plăcut, iar ție și fiului tău de folos? Deci am rugat pe bunul Dumnezeu și bine a voit, după negrăita bunătatea Sa, ca să facă ostaș al Lui pe fiul tău, precum vezi că este unul din cei ce stau înaintea scaunului Său; și de voiești, iați-l și-l trimite la slujba împăratului celui pământesc și vremelnic, de vreme ce nu vrei ca fiul tău să slujească Împăratului Celui ceresc și veșnic”. Iar tânărul, șezând, a cuprins mâinile lui Uar și i-a zis: „Nu, stăpânul meu, nu ascultă pe maica mea, nu mă da în lumea cea plină de nedreptate și de toată fărădelegea, din care m-am izbăvit prin venirea ta. Nu mă depărta pe mine, părinte, din prietenia ta și din petrecerea cu sfinții”. Iar către maică să a zis: „De ce strigi așa, o, maică? Eu sunt rânduit în oastea Împăratului Hristos, și mi s-a dat mie ca să stau cu îngerii Lui; iar tu acum vrei să mă iei pe mine de la împărăție la sărăcie?”. Fericită Cleopatra, văzând pe fiul ei îmbrăcat în rânduiala îngerească, a zis: „Luați-mă dar și pe mine cu voi, ca și eu să fiu acolo”. Iar Sfântul Uar i-a zis: „Și aici fiind, ești cu noi; deci, mergi acum cu pace, iar după o vreme, când Domnul va porunci, vom veni să te luăm și pe tine”. Aceasta zicându-i, s-au făcut nevăzuți de la ochii ei. Ea, venindu-și în fire, și-a aflat inima plină de bucurie și veselie și a spus această vedenie preoților, care au îngropat cu mare cinste pe fiul ei lângă mormântul Sfântului Uar, nemaiplîngînd acum, ci veselindu-se întru Domnul. După aceasta și-a împărțit averile la săraci și, lepădându-se de lume, viețuia lângă biserica Sfântului Uar, slujind lui Dumnezeu în post și în rugăciuni, ziua și noaptea. Și în toate Duminicile, când se ruga, i se arătau ei Sfântul Uar și fiul ei, întru mare slavă. După șapte ani de petrecere într-o astfel de viață, fericită Cleopatra a murit, fiind bineplăcută lui Dumnezeu. Trupul ei s-a pus în biserica Sfântului Uar, aproape de fiul ei. Iar sfântul ei suflet, împreună cu al Sfântului Uar și cu al fiului ei, Ioan, se află în ceruri întru veselie veșnică, înaintea lui Dumnezeu, Căruia I se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.