Ziua Veteranilor de Război este o sărbătoare națională din România, care a fost instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222 din 2007, la 29 aprilie: „În semn de recunoaștere a meritelor veteranilor de război pe câmpurile de luptă pentru apărarea independenței, suveranității, integrității teritoriale și a intereselor României”.
Această dată a fost aleasă deoarece, în anul 1902, regele Carol I a promulgat, la solicitarea supraviețuitorilor Războiului de Independență (1877-1878),
Înaltul Decret prin care a fost instituit pentru prima dată titlul de veteran de război, în conformitate cu Convenția Statelor Europene de la Geneva, în onoarea ostașilor care au luptat în acest război
În Războiul de Independenţă (1877-1878) au murit 10.000 de ostaşi din cei peste 58.000, care au constituit Armata de Operaţii, potrivit site-ului oficial al Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, www.veterani-ww2.ro.
În Primul Război Mondial, pentru eliberarea şi reîntregirea naţională, a fost mobilizată 11% din populaţia ţării, respectiv peste 880.000 de militari, şi s-au jertfit peste 410.000 de soldaţi (peste 335.000 de morţi şi dispăruţi şi peste 75.000 de invalizi).
Ulterior, în cel de-Al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morţi, răniţi, dispăruţi, prizonieri, răniţi şi invalizi, din care circa 92.000 de militari decedaţi, potrivit informaţiilor prezentate în albumul “100 de ani de viaţă, 100 de ani de istorie“, publicat cu prilejul Centenarului Marii Uniri, pe site-ul www.mapn.ro.
La data publicării acestui volum, în 2018, mai erau în viaţă aproximativ 8.300 de veterani de război, circa 250 de văduve de război şi în jur de 63.000 de văduve de veterani de război.
În semn de recunoaştere a sacrificiilor lor pe câmpul de luptă, veteranilor li s-au asigurat mijloace pentru un trai decent şi diferite înlesniri. Înaltul Decret Regal din 29 aprilie 1902 prevedea, la articolul 2, că:
“Pentru ca fiecărui ostaş veteran să i se asigure liniştea şi ocupaţiunea pentru restul de viaţă, i se vor pune la dispoziţie cele necesare în acest scop, ca stimulent pentru generaţiile viitoare“.
După Primul Război Mondial au fost adoptate diferite legi, prin care participanţii la campanii şi urmaşii lor au primit diferite drepturi şi avantaje reparatorii.
Live: Suntem la Monumentul Eroilor Patriei din București, unde are loc ceremonia militară și religioasă organizată cu prilejul Zilei Veteranilor de Război.
La Est de Nistru, în 23 aprilie 1944, luptând în Batalionul 9 Vânători de Munte, caporalul Gheorghe Mihailă a fost rănit de explozia unui obuz. S-a reîntors în unitate la 19 iulie 1944, când a fost propus pentru desconcentrare.
La 8 august 1944, lăsat la vatră, caporalul Gheorghe Mihailă se rătăcește pe dealul Feleacului, în drumul lui spre casă, unde un ultim glonț i-a curmat viața și visul de a reveni în localitatea natală, Netotu (astăzi Gura Văii, jud Brașov).
Glonțul i-a străpuns inima, după ce a trecut prin cartea de rugăciuni, livretul militar și bancnota de 1000 lei purtate în buzunarul de la piept. Bancnota o primise pentru a ajunge acasă.
În 4 mai ar fi împlinit 103 de ani.
Fotografiile sunt primite de la nepotul lui, Bogdan Mihailă.
Cei nouă, Teognis, Ruf, Antipatru, Teostih, Artemon, Magnu, Teodot, Tavmasie şi Filimon († 303-305), au suferit numeroase chinuri în timpul persecuţiei lui Diocleţian (284-305) pentru că au refuzat să se lepede de Hristos.
În cele din urmă au suferit moarte martirică prin decapitare.
Trupurile lor, care au fost învrednicite de Dumnezeu cu darul nestricăciunii, au fost găsite de către creştinii din Cizic în timpul împăratului Constantin Cel Mare (306-337).
Preacuviosul Memnon Mărturisitorul - Pentru vieţuirea sa curată, plină de nevoinţe, a fost învrednicit de Dumnezeu cu darul facerii de minuni, fiind şi tămăduitor al bolilor incurabile.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
(BRU) Ss. martiri din Cizic († 322); Sf. Memnon Taumaturgul, cuvios; Sf. Ecaterina de Siena, cuvioasă († 1380)
(BRC) Sf. Ecaterina din Siena, fecioară, învățător al Bisericii, patroană a Europei
Ecaterina de Siena (Caterina Benincasa) n. 25 martie 1347, d. 29 aprilie 1380, a fost o mistică dominicană. Este venerată ca sfântă în Biserica Catolică și a fost declarată Doctor al Bisericii.
Ziua internațională a dansului (UNESCO)
În fiecare an, la data de 29 aprilie este celebrată Ziua internaţională a dansului. Este o iniţiativă a Comitetului de Dans al Institutului Internaţional de Teatru (ITI) din cadrul UNESCO şi a fost instituită în 1982.
În acest fel este aniversat atât dansul, cât şi fondatorul baletului modern, Jean-Georges Noverre, născut la 29 aprilie 1727.
Insigna Veteran de război – Veteran (din latină veteranus prin franceză vétéran) era denumirea dată unui ostaş roman liberat după terminarea serviciului militar în armata romană, care obţinea la liberare o serie de privilegii, fiind împroprietărit şi declarat cetăţean roman (în cazul când nu era mai dinainte) - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
Ziua Veteranilor de Război este o sărbătoare națională din România, care a fost instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222 din 2007, la 29 aprilie: „În semn de recunoaștere a meritelor veteranilor de război pe câmpurile de luptă pentru apărarea independenței, suveranității, integrității teritoriale și a intereselor României”.
Hirohito (n. 29 aprilie 1901 — d. 7 ianuarie 1989), de asemenea cunoscut și ca Împăratul Shōwa, cel de-al 124-lea împărat al Japoniei, conducătorul care s-a menținut cel mai mult pe tronul țării sale (62 de ani de domnie)
Ziua fermoarului (#Zipperday)
Deşi data exactă de naştere a fermoarului este subiect de controverse, Ziua fermoarului este celebrată în mod tradiţional pe 29 aprilie, când, în 1913, omul de ştiinţă şi inventatorul americano-suedez Gideon Sundback a primit un patent pentru o invenţie pe care a botezat-o ”prinzător fără agăţătoare”.
Deşi invenţii similare au existat încă din anii 1850, invenţia sa este considerată primul fermoar modern.
Ziua mondială a dorinţelor a fost celebrată în fiecare an începând cu 2010 şi a fost inspirată de povestea lui Christopher James Greicius, un băieţel energic în vârstă de şapte ani, bolnav de leucemie, care îşi dorea să devină ofiţer de poliţie.
Prin efortul comunităţii din Phoenix, Chris a fost poliţist pentru o zi pe 29 aprilie 1980, a primit o insignă de poliţist şi o uniformă confecţionată special pentru el. Din păcate însă, câteva zile mai târziu, a pierdut lupta cu boala.
În ultimii ani, a existat un adevărat entuziasm pentru practicile de tip Parkour şi, deşi pentru mulţi pare doar o înlănţuitre de sărituri şi alergări inutile, această disciplină promovează o întreagă filosofie în ceea ce priveşte depăşirea obstacolelor şi a propriilor limite.
Toţi proprietarii de pisici ştiu că animalele lor de companie elimină periodic câte un ghem de păr.
În Statele Unite, a fost creată o zi specială (#HairballAwarenessDay) care îşi propune să informeze oamenii cu privire la această manifestare specifică pisicilor şi să-i îndemne pe proprietari să acorde o atenţie deosebită sănătăţii animalelor lor de companie.
În timp ce îşi curăţă blana, pisicile adună cu limba firele de păr moarte, iar o parte din ele rămân agăţate şi sunt înghiţite, ajungând astfel în stomac unde se aglomerează sub forma unor glomeruli de formă compactă.
Din cauza lor, pisica are un sentiment de disconfort abdominal, poate fi apatică şi manifestă stări de tuse şi vomă.
Astazi in istorie pentru 29 aprilie
Evenimentele Zilei de 29 aprilie în Istorie:
- 29 aprilie 1091 – Bătălia de la Levounion – Armata bizantină, condusă de împăratul bizantin Alexios I., cu ajutor cuman, a învins coaliţia pecenegă;
- 29 aprilie 1770 – Exploratorul britanic James Cook și echipajul vasului HMS Endeavour au devenit primii europeni care au debarcat în Australia;
- 29 aprilie 1862 – În cadrul Războiului Civil American, forțele unioniste conduse de generalul David Farragut au capturat orașul New Orleans, asigurându-și accesul la fluviul Mississippi;
- 29 aprilie 1877 – Adunarea Deputaţilor din România a adoptat o moţiune prin care s-a declarat starea de război Imperiului Otoman;
- 29 aprilie 1882 – Inventatorul german Ernst Werner von Siemens a pus în funcțiune la Berlin mașina Elektromote, primul troleibuz.
- 29 aprilie 1945 – Lagărul de concentrare nazist de la Dachau a fost eliberat de trupele americane
29 aprilie 711 - Trupele arabe conduse de Tariq ibn Ziyad incep cucerirea Peninsulei Iberice.
Ṭāriq ibn Ziyād a murit în anul 720. A fost un general musulman care a condus invazia musulmană în peninsula Iberică în sec. VIII, cucerind Hispania vizigotă – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Tāriq ibn Ziyād a fost un subaltern al lui Musa ibn Nusair care l-a numit guvernator de Tanger.
În 710, profitând de slăbiciunea vizigoţilor din peninsula Iberică, a făcut o incursiune de probă în sudul peninsulei, care s-a desfăşurat fără probleme.
Importanţa incursiunilor a crescut, Musa ibn Nusair având informaţii despre tezaurul regelui vizigot şi despre obiceiul vizigoţilor de a lua tezaurul cu ei aproape de câmpul de luptă. În anul 711 a dat ordine generalului Tāriq să invadeze Hispania.
De la acesta din urma provine numele strâmtorii Gibraltar.
Vizigoţii erau împărţiţi între regele Rodrigo (ultimul rege vizigot) şi Agila II, Tāriq spera ca una din părţi sa-i devină aliată, el având doar 7000 soldaţi.
La început, vizigoţii s-au aliat împotriva musulmanilor, dar pe câmpul de luptă trupele lui Agila l-au abandonat pe Rodrigo, acesta pierzând lupta.
După bătălie, Tāriq a stat până anul următor în teritoriu, când Musa ibn Nusair a sosit din nordul Africii cu 18000 oameni ca întăriri.
După aceasta, este probabil că a colaborat în expediţii alături de Musa spre oraşele Zaragoza, Tarragona, Pamplona şi Galicia.
Apoi ambii au călătorit spre Damasc pentru a da socoteală califului despre acţiunile făcute.
Musa a fost judecat pentru corupţie, iar despre Tāriq nu se mai cunosc alte detalii istorice relevante.
29 aprilie 1091 -Bătălia de la Levounion – Armata bizantină, condusă de împăratul bizantin Alexios I., cu ajutor cuman, învinge coaliţia pecenegă.
Cumanii împing pecenegii de la nord de Dunăre şi le ocupă teritoriile din Crimeea.
Înfrângerea armatei pecenegilor în Bătălia de la Levounion a însemnat eliminarea pericolul peceneg pentru Bizanț.
Alexios I Comnenul (n. 1048 – d. 1118) împărat bizantin între anii 1081 – 1118) – pictură dintr-un manuscris grecesc din biblioteca Vaticanului – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
În anul 1090, pecenegii au invadat posesiunile din Balcani a Bizanțului.
Împaratul Alexios I Comnen însǎ, a constatat ca are forțe prea puține fațǎ de pecenegi care puteau trimite 6.000 de oameni numai după hranǎ, în împrejurimi.
29 aprilie 1386 - În Bătalia de la râul Vihra, armata cnezatului de Smolensk este infranta de trupele Marelui Ducat al Lituaniei.Smolenskul devine vasal al Lituaniei.
29 aprilie 1429 - Ioana d’Arc ajunge pentru a ajuta la Asediul Orléans-ului.
Ioana intră învingătoare în Orléans – foto: ro.wikipedia.org
Asediul Orléans-ului (în engleză Siege of Orléans, în franceză Siege d’Orléans) și eliberarea ulterioară de către trupele Ioanei d’Arc a marcat un punct de cotitură în Războiul de 100 de Ani.
Eliberarea Orléans-ului a fost primul succes major al trupelor franceze după înfrângerea dezastruoasă de la Azincourt din 1415.
Situația disperată a Orléans-ului, care avea o mare importanță strategică și morală pentru poporul francez, a fost salvată de apariția bruscă pe scena politică a țărancei Ioana d’Arc în fruntea trupelor franceze, care într-un timp scurt au ridicat asediul orașului.
Contemporanii cred că, Orléans-ul odată căzut, precum și încoronarea lui Henric al VI-lea, fiul regelui Henric al V-lea al Angliei, ar fi sfârșit independența Franței ca stat.
29 aprilie 1459 - Încep represaliile domnitorului Vlad Ţepeş împotriva negustorilor saşi din Muntenia, care nu respectau poruncile sale.
1499 German woodcut showing Dracule waide dining among the impaled corpses of his victims – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Se pare că sașii din Brașov complotau, mai pe față, mai pe ascuns, să-l alunge de la domnie.
Cronicile timpului spun ca Țepeș a strâns în ziua de Paște a anului 1459 câteva sute de negustori brașoveni (sau aflați în trecere ) 43 au fost trași în țeapă, iar Țepeș a luat micul dejun printre țepele în care agonizau cei osândiți.
Alți 300 ar fi fost arși de vii., dupa care oştile muntene năvălesc in Transilvania, atacînd ţinutul Sibiului, apoi al Barsei, prăpădind şi arzînd numeroase sate.
29 aprilie 1483 - Insula Gran Canaria din arhipelagul Insulelor Canare, este cucerită de regatul Castiliei, pe tronul caruia se afla regina Isabela I, după o campanie care a durat 5 ani si dupa peste un secol de incursiuni şi tentative de cucerire europene (franceză, portugheză s.a …).
Arhipeleagul este situat la Oceanul Atlantic la aproximativ 150 km în largul coastei de nord-vest a Africii şi aproximativ 1350 km de tarmurile Europei si va juca un rol important în expansiunea maritimă a Spaniei.
Gran Canaria era populata de Canari (Guanches) , o populatie disparuta in prezent.
Canarii au numit insula Tamarán sau Land of the Brave.
Aceasta are o suprafață de 1.560,1 km², fiind ca mărime a treia insulă din arhipelag (după Tenerife și Fuerteventura).
29 aprilie 1624 - Cardinalul Richelieu devine ministru al regelui Ludovic al XIII-lea al Frantei.
Armand-Jean I. du Plessis de Richelieu, intrat în istorie cu numele de Cardinalul Richelieu, (n. 9 septembrie 1585 în palatul Richelieu, departamentul Indre-et-Loire; d. 4 decembrie 1642 în Paris) a fost un cleric, nobil și om politic francez.
A avut titlurile de Marquis du Chillou, episcop de Luçon (1608), cardinal (1622), prim duce de Richelieu (1631) și prim duce de Fronsac (1634), abate de Cluny, Cîteaux și Prémontré.
De asemenea numit “Eminența roșie”, a fost cel mai apropiat consilier al lui Ludovic al XIII-lea, țelul său fiind schimbarea structurii statului francez într-o monarhie absolută și slăbirea hegemoniei Habsburgice în Europa.
Politica cardinalului Richelieu a implicat două obiective principale: centralizarea puterii în Franța și opoziția față de dinastia de Habsburg (care a domnit atât în Austria cât și în Spania).
La scurt timp după ce a devenit ministrul principal a lui Ludovic, el s-a confruntat cu o criză în Valtellina, în nordul Italiei.
Richelieu i-a sprijinit pe protestanți ai cantonului elvețian Grisons.
Cardinalul a dislocat trupe în Valtellina, de unde au fost alungate garnizoanele Papei.
Decizia lui Richelieu de a sprijini un canton protestant împotriva Papei a fost o previzualizare a politicii de putere pur diplomatice pe care el a adoptat-o în politica sa externă.
Hughenoții (protestanții), alcătuiau un “stat în stat” în timpul lui Ludovic al XIII-lea în Franța.
Prin Edictul din Nantes aveau asigurate orașe cu o administrație militară proprie și erau sprijiniți de englezi, care le erau aliați.
După asasinarea lui Henric IV-lea, protectorul hughenoților, s-au iscat din nou conflicte militare între hughenoți și catolici.
Pentru a realiza o monarhie absolută de durată în Franța, Richelieu trebuia să nimicească potentialul militar hughenot.
Principalul oraș hughenot, La Rochelle, cade după un asediu de un an, în 1628.
Prin Edictul din Ales din 1629 hughenoții păstrează libertatea cultului lor, însă pierd definitiv potențialul militar.
29 aprilie 1661 - Taiwanul a fost ocupat de China in timpul dinastiei Ming.
29 aprilie 1672 -Războiul franco-olandez - Ludovic al XIV-lea al Franței invadează Țările de Jos.
29 aprilie 1727 - S-a născut Jean Georges Noverre, coregraf, fondator al dansului modern; (m. 19 oct 1810).
29 aprilie 1770 - Exploratorul britanic James Cook și echipajul vasului HMS Endeavour au devenit primii europeni care au debarcat în Australia.
Pe 29 aprilie 1770, James Cook și echipajul vasului HMS Endeavour au devenit primii europeni care au debarcat în Australia – foto preluat de pe en.wikipedia.org
(…) În 1766 Royal Society l-a angajat pe Cook să navigheze în Oceanul Pacific pentru a observa și marca tranziția planetei Venus în jurul Soarelui.
Cook, în vârstă de 39 de ani, a fost promovat la gradul de locotenent și a fost numit comandantul expediției.
Expediția a început în Anglia în 1768, a ocolit Capul Horn și a continuat spre vest în Pacific pentru a ajunge la insula Tahiti pe 13 aprilie 1769 unde s-au făcut observațiile tranziției planetei Venus.
Totuși, rezultatul observațiilor nu au fost atât de concluzive și precise pe cât se aștepta.
O dată ce observațiile s-au încheiat, Cook a deschis ordinele sigilate ce conțineau instrucțiuni suplimentare din partea Amiralității pentru a doua parte a călătoriei: căutarea în Pacificul de Sud a unor indicii cu referire la continentul Terra Australis.
Cook a pornit spre Noua Zeelandă și a cartografiat întreaga zonă de coastă cu doar câteva greșeli minore.
Apoi a călătorit spre vest, ajungând pe coasta sud-estică a Australiei pe 19 aprilie 1770, fiind astfel primul contact european cu coasta continentului.
Pe 23 aprilie a făcut primele observații înregistrate asupra băștinașilor australieni pe insula Brush.
Pe 29 aprilie Cook și echipajul său au realizat prima debarcare pe continent în locul numit astăzi Peninsula Kurnell, pe care el l-a numit “Golful Botanic” după specimenele unice colecționate de botaniștii Joseph Banks și Daniel Solander.
Aici Cook a realizat primul contact cu un trib aborigen cunoscut sub numele de Gweagal.
După plecarea din Golful Botanic, Cook a continuat spre nord unde a avut loc un incident pe 11 iunie când nava Endeavour a eșuat pe un banc de nisip în Marea Barieră de Corali.
Nava a fost puternic avariată iar călătoria a fost amânată aproape șapte săptămâni cât au avut loc reparațiile pe plajă (în apropierea portului orașului Cooktown, Queensland de astăzi), la gura de vărsare a râului Endeavour.
O dată ce reparațiile au fost finalizate călătoria a continuat prin Strâmtoarea Torres iar pe 22 august a debarcat pe Insula Posesiunii pe care a declarat-o teritoriu britanic.
S-a întors apoi în Anglia prin Batavia (astăzi Jakarta, Indonezia), unde o bună parte din echipajul său a murit de malarie, Capul Bunei Speranțe și Insula Sfânta Elena, ajungând în Anglia pe 12 iulie 1771. (…)
29 aprilie 1818 - S-a născut Țarul Alexandru al II-lea al Rusiei între 1855 și 1881; (d. 1881).
Alexandru al II-lea al Rusiei – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Alexandru (Aleksandr) al II-lea Nicolaevici (n. 29 aprilie 1818, Moscova – d. 13 martie 1881, Sankt Petersburg), fiul lui Nicolae I al Rusiei, a fost Țarul (Împăratul) Rusiei de la 2 martie 1855 și până la asasinarea sa în 1881.
De asemenea, a fost și Mare Duce al Finlandei și a revendicat titlul de rege al Poloniei.
Alexandru al II-lea a urcat pe tron la moartea tatălui său în 1855. Primul său an de domnie a fost dedicat urmărilor războiului din Crimeea, a eșecului negocierilor de pace de la Sevastopol conduse de consilierul său de încredere prințul Alexandru Gorchakov.
Țarul se gândea că Rusia era epuizată și umilită de război. Încurajat de opinia publică a început o serie de reforme radicale.
Puterea autocrată era acum în mâinile cuiva care avea o gândire flexibilă, suficient de prudentă și practică.
Totuși, creșterea mișcării revoluționare “de stânga” a clasei educate a condus la un sfârșit abrupt pentru reformele lui Alexandru când a fost asasinat în 1881.
Au existat mai multe tentative de asasinat a țarului (1866, 1873, 1880).
Este cunoscut drept “Țarul Eliberator“, pentru decretele prin care i-a emancipat pe șerb.
Arhitectul politicii sale a fost Nicolai Alexeievici Miliutin.
Stemă Basarabiei ţariste autonome, 1826-1878 – foto preluat de pe www.istoria.md
La 29 aprilie 1818, la Chişinău, Basarabia ţaristă, împăratul rus Alexandru I sancţionează un nou regulament de administrare a Basarabiei cunoscut sub denumirea Aşezămîntul obrazovaniei oblastiei Basarabiei(Aşezămîntul constituirii regiunii Basarabia).
Legea organică pentru administrarea provinciei Basarabia (o veritabilă constituţie) a fost elaborată în limbile română şi rusă.
Conform acestei legi se menţin vechile drepturi ale tuturor claselor sociale.
Boierii, pe lîngă vechele privilegii, primesc drepturi şi avantajele nobilimii ruseşti.
Judecata civilă se făcea în română iar cea penală în rusă şi în română.
Jalbele la guvernatori se puteau face în română şi în greacă.
Partea rea a Legii a fost înlesnirea colonizării Basarabiei care s-a observat mai ales pe teritoriile mai puţin populate de băştinaşi, precum era Bugeacul (Basarabia istorică).
Paralel cu coloniştii au fost aşezaţi în Basarabia şi militarii în retragere împreună cu familiile lor, fiind scutiţi pe viaţă de plata datoriilor către stat.
29 aprilie 1835 - În timpul muncilor agricole, pe un teren aflat la 1 km nord de Schifferstadt, în sud-vestul Germaniei, se descoperă un obiect conic, așa-numita “pălărie de aur din Schifferstadt” (primul dintre cele patru asemenea obiecte care vor ieși la lumină în timp: conul de aur din Avanton, vestul Franței, conul de aur din Ezelsdorf-Buch, lângă Nurnberg, pălăria de aur din Berlin).
foto: ro.wikipedia.org
29 aprilie 1854 - S-a născut savantul şi matematicianul francez Henri Jules Poincaré. A fost primul care a studiat principiul relativităţii. În matematică şi fizică este folosit Grupul Poincare după savantul francez; (m. 17 iulie 1912).
29 aprilie 1862 - În cadrul Războiului Civil American, forțele unioniste conduse de generalul David Farragut au capturat orașul New Orleans, asigurându-și accesul la fluviul Mississippi;
29 aprilie 1863 - S-a născut William Randolph Hearst, magnat al presei din SUA; (d.14 august 1951).
29 aprilie 1868 - S-a înființat Filarmonica Română, care poartă astazi numele marelui compozitor roman lui George Enescu.
Filarmonica “George Enescu” – foto preluat de pe www.facebook.com
Filarmonica din Bucureşti a fost fondată în 1868 din iniţiativa unui grup de muzicieni, în frunte cu Alexandru Flechtenmacher şi Eduard Wachmann (după alte două tentative, în 1833 şi în 1865).
Actul de constituire este datat 29 aprilie 1868, cînd Societatea Filarmonică Română a susţinut primul său concert, prezentând capodopere din creaţia clasică şi romantică.
În luna februarie a anului 1888, a fost inaugurat Ateneul Român, devenit de atunci simbol al culturii naţionale.
29 aprilie 1877 - Adunarea Deputaţilor din România adoptă o moţiune prin care se declară starea de război cu Imperiul Otoman, conflagraţie care ulterior va purta numele Războiul pentru Independenţa României.
Moţiunea a fost votată cu 58 voturi pentru, 29 contra şi 5 abţineri.
În urma acestui război, țara și-a obținut independența față de Imperiul Otoman, alături de Serbia și Muntenegru.
Pe 4/16 aprilie 1877, România și Imperiul Rus au semnat la București un tratat care permitea trupelor ruse să traverseze teritoriul țării în drumul spre Balcani, cu condiția respectării integrității teritoriale a României.
Inițial, până târziu în 1877, Rusia nu a dorit intrarea României în război, nedorind ca aceasta să participe la tratatele de pace pentru împărțirea teritoriilor, însă rușii s-au lovit de o puternică rezistență, suferind pierderi grele în asalturi repetate, și neputând înainta în Balcani dincolo de trupele (40.000 de soldați) conduse de Osman Pașa, care se cantonaseră în cetatea Plevna.
În România a fost declarată mobilizarea trupelor.
Aproximativ 120.000 de soldați au fost masați de-a lungul Dunării pentru apărarea țării în fața unui eventual atac al turcilor. Imperiul Rus a declarat război Imperiului Otoman pe 12/24 aprilie 1877, iar trupele ruse au intrat în România pe la Ungheni, peste nou construitul pod de peste Prut, opera cunoscutului inginer francez Gustave Eiffel.
Costul total, în bani, suportat de cetățenii României a fost estimat la 100 milioane lei aur.
29 aprilie 1882 - Inventatorul german Ernst Werner von Siemens pune în funcțiune la Berlin mașina Elektromote, primul troleibuz.
Werner von Siemens (1816-1892), inginer, inventator și industriaș german foto: ro.wikipedia.org
Werner von Siemens (1816-1892) a fost inginer, inventator și industriaș german. Fondează în anul 1847 împreună cu un alt industriaș, Halske, Societatea Siemens-Halske cu obiect de activitate instalarea liniilor telegrafice.
Are mari contribuții în domeniul mașinilor și acționărilor electrice cum ar fi: indusul în dublu T care a crescut randamentul generatoarelor și motoarelor electrice (1856), primul alternator electric (1878), principiul autoexcitației generatoarelor de curent continuu (1867), principiul reversibilității mașinilor electrice (1867).
A construit primul tramvai cu alimentare electrică prin cele două șine (1870), prima locomotivă electrică(1879), și primul război de țesut cu acționare electrică (1879).
primul troleibuz – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
Siemens este cel care propune watt-ul ca unitate de putere (1882).
De asemeni el este cel care dă denumirea de electrotehnică pentru electricitatea tehnică.
Alte invenții de importanță majoră în electrotehnică și nu numai:
- aparat telegrafic indicator cu întrerupere automată (1846);
- folosirea gutapercii ca material izolant (1847), folosită ulterior la fabricarea primelor cabluri submarine de telegrafie;
- semnalizatorul electric de incendiu (1848);
- cuptorul cu arc electric pentru oțelării (1878);
- pirometrul cu rezistență pentru măsurarea temperaturilor înalte (1880);
- ascensorul cu acționare elctrică (1880);
- fotometrul cu seleniu (1887).
De asemeni și-a adus contribuții importante privind legislația germană privind brevetele de invenție.
29 aprilie 1899 - S-a născut muzicianul american Duke Ellington (Edward Kennedy); (d. 1974).
29 aprilie 1901 - S-a născut imparatul Japoniei, Hirohito (d. 1989).
Hirohito, imparatul Japoniei – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
Hirohito (d. 7 ianuarie 1989), cunoscut și ca Împăratul Shōwa, a fost cel de-al 124-lea împărat al Japoniei, conducătorul care s-a menținut cel mai mult pe tronul țării sale (62 de ani de domnie).
Shōwa reprezintă totodată și numele erei în care a domnit, ea fiind cea mai mare domnie a unui împărat din Japonia.
A fost primul monarh al Tronului crizantemelor, care, în 1946, după înfrîngerea țării sale în cel de-Al Doilea Război Mondial, a fost silit să renunțe la dreptul divin.
Sub conducerea sa, Japonia și-a câștigat statutul de mare putere asiatică.
29 aprilie 1902 - Regele Carol I al Romaniei a instituit calitatea de «veteran de razboi», care avea in vedere atunci pe cei care luptaseră în Războiul de Independenţă din 1877 – 1878.
Primul foc de tun tras de Armata Romana in razboiul de independenta (1877) - foto preluat de pe wikimedia.org
Calitatea de veteran de război s-a perpetuat, prin hotărârea Guvernului Romaniei, care a declarat in anul 2008 ziua de 29 Aprilie «Zi naţională a Veteranilor de Război», prilej de omagiere a foştilor combatanţi, supravieţuitori ai celui de al Doilea Război Mondial, încă în viaţă, toţi în vârstă de peste 80 de ani, dar şi a camarazilor trecuţi, între timp, în eternitate.
Glorie eterna eroilor neamului nostru!
29 aprilie 1918 - La Iaşi, România, s-a stins din viaţă Barbu Ştefănescu Delavrancea, scriitor, orator şi avocat român, membru al Academiei Române şi primar de Bucureşti; (n. 11 aprilie 1858, București).
Barbu Ştefănescu Delavrancea (n. 11 aprilie 1858, Bucureşti, d. 29 aprilie 1918, Iaşi) a fost un scriitor, orator şi avocat român, membru al Academiei Române şi primar al Capitalei.
29 aprilie 1927 - S-a nascut Virgil Cândea, istoric, membru titular al Academiei Române din 1993; (d. 2007).
29 aprilie 1928 - La Chişinău, România, este inaugurat monumentul lui Ştefan cel Mare al sculptorului român Alexandru Plămădeală.
Monumentul lui Ştefan cel Mare – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
29 aprilie 1936 - S-a născut poetul roman Gheorghe Tomozei; (d. 1997).
Gheorghe Tomozei – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
29 aprilie 1941 - S-a născut regizorul român Mircea Veroiu; (d. 1997).
29 aprilie 1945 - Lagărul de concentrare nazist de la Dachau a fost eliberat de trupele americane.
Lagărul de concentrare Dachau – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Dachau a fost primul lagăr de concentrare nazist (în germană Konzentrationslager (KZ)) înfiinţat în Germania, pe terenul unei fabrici de muniţii abandonate lângă oraşul Dachau, la aproximativ 16 km nord-vest de München, în landul Bavaria. Lagărul de concentrare şi-a început activitatea la 22 martie 1933, la ordinele lui Heinrich Himmler, comandantul suprem al SS-ului (în germană Reichsführer-SS).
După ce a fost numit inspector al tuturor lagărelor de concentrare, comandantul lagărului, Theodor Eicke s-a servit de lagărul Dachau ca model pentru toate lagărele construite ulterior, cât şi ca şcoală pentru ofiţerii SS din efectivele de pază din sistemul concentraţionar nazist german.
La 27 aprilie 1945, 7.000 de deţinuţi de la Dachau au fost trimişi câteva zeci de kilometri mai la sud. O zi mai târziu marea majoritate a ofiţerilor SS a părăsit lagărul, iar a doua zi cei 67.000 de prizonieri rămaşi au fost eliberaţi de o unitate a armatei americane. Unii dintre gardienii de rang inferior, rămaşi la faţa locului au fost executaţi sumar de trupele americane.
29 aprilie 1945 - Armata germană din Italia se preda necondiționat aliatilor anglo-americani.
29 aprilie 1945 -Al Doilea Război Mondial - Dictatorul german Adolf Hitler se căsătorește cu Eva Braun în buncărul sau din Berlin și il desemnează amiralul Karl Dönitz ca succesor al său. Atât Hitler cat și Eva Braun se vor sinucide în ziua următoare.
Eva Braun împreună cu Adolf Hitler, 14 iunie 1942 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Situația din buncăr devenea din ce în ce mai sinistră, singurul subiect de discuție fiind despre cea mai sigură și rapidă metodă de sinucidere. Eva decide să-și ia viața otrăvindu-se, nedorind să folosească pistolul pentru a nu fi desfigurată. Mă întreb dacă doare foarte mult?[...] Sunt gata să mor eroic dar măcar vreau să fie fără dureri.
După miezul nopții, pe 29 aprilie, Hitler îi dictează testamentele sale lui Traudl Junge. Cel personal începea cu frazele: Deoarece nu am crezut că trebuie să-mi asum responsabilitatea unei căsătorii pe timpul războiului, am decis acum, înaintea morții să o iau de nevastă pe femeia care, după mulți ani de prietenie adevărată, a venit voluntar în orașul, ce era deja învins, pentru a-mi împărtăși soarta. Ea moare alături de mine ca și soția mea conform dorinței ei.
Testamentul personal se termină astfel: Eu și soția mea am ales moartea pentru a scăpa de rușinea de a fi forțați să demisionăm sau să ne predăm. Este dorința noastră să fim incinerați imediat în locul unde eu am înfăptuit cea mai mare parte a muncii mele de-a lungul celor 12 ani de serviciu în slujba poporului. Căsătoria celor doi a avut loc în aceeași zi martori fiind Joseph Goebbels și Martin Bormann.
Ceremonia a fost una simplă fără prieteni sau familie, urmată apoi de o mică recepție. Gertrude Weisker, verișoara Evei: Nu mai avea motive să ezite. Până atunci a spus că este căsătorit cu Germania. Dar acum nu mai exista o Germanie, așa că probabil s-a gândit că putea până la urmă să o ia de soție pe femeia cu care a trăit împreună 16 ani.
Pentru 36 de ore, Eva a avut bucuria de a i se spune Frau Hitler, cu toate că noul ei soț continua să i se adreseze cu domnișoara Braun. În după-amiaza zilei următoare, când rușii ajunseseră extrem de aproape de centrul capitalei, cei doi decid că a venit timpul să-și curme viața. După ce își iau rămas bun de la cei din buncăr, Eva se otrăvește cu cianură, iar Hitler își trage un glonț în tâmplă. Cadavrele lor sunt scoase afară de adjutanții führerului.
La 2 mai rămășițele sunt găsite de către soldații ruși în grădina Cancelariei într-un crater făcut de o bombă. De-a lungul anilor cadavrele au fost îngropate și deshumate de mai multe ori, până când în aprilie 1970 sunt incinerate complet, iar cenușa este aruncată în râul Elba.
29 aprilie 1946 -Tribunalul Militar Internațional pentru Extremul Orient ii condamnă pe fostul prim-ministru al Japoniei Hideki Tojo și alti 28 foști lideri japonezi, pentru crime de război.
29 aprilie 1954 - S-a născut Jerry Seinfeld, cunoscut actor de comedie american.
Jerry Seinfeld- foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
Jerome “Jerry” Seinfeld (n. 29 aprilie 1954) este un actor, scenograf și producător de film american. S-a născut în Brooklyn, New York, într-o familie de evrei; tatăl său, Kálmán, era originar din Ungaria, iar mama sa, Betty, din Siria.
Este un comic de tip „observator”, comedia sa bazându-se pe observații de multe ori evidente din viața cotidiană.
Faima i-a fost adusă de sitcom-ul Seinfeld, în care l-a interpretat pe Jerry Seinfeld, o caricatură a propriei sale persoane, rol pentru care a fost răsplătit cu Globul de aur în 1994.
Jerome Seinfeld a participat și ca producător al acestui serial, împreună cu prietenul său Larry David.
29 aprilie 1956 - S-a născut actorul si realizatorul roman de emisiuni televizate Florin Călinescu.
Florin Călinescu – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
Florin Călinescu (n. 29 aprilie 1956, Timișoara) este un actor român de teatru și de film și realizator de emisiuni de televiziune. A absolvit secția umanistă a Liceului C.D. Loga în 1975 și UNATC-ul.
A debutat în cinematografie în anul 1981 în Lumini și umbre. A colaborat des cu regizorul Nae Caranfil, care l-a distribuit în filme precum E pericoloso sporgersi, Asfalt Tango și Filantropica, jucându-se pe sine în ultimul film ca prezentator al variantei fictive a emisiunii Chestiunea Zilei.
La începutul anilor 90 a debutat ca prezentator radiofonic cu emisiunea „Duminicile celor singuri” de la Pro FM.
În 1996 ajunge la PRO TV, unde realizează emisiunea Ora șapte, bună dimineața, urmată de Chestiunea Zilei între 1997 – 2001 și 2003.
În 2000 primește titlul de Cetățean de onoare al municipiului Timișoara.
În 2001 este numit director general al postului Tele 7 abc.
În 2003 a devenit directorul ziarului Știrea zilei.
Revine în 2003 la Pro TV unde prezintă emisiunea Procesul etapei timp de un an.
Între 2005 și 2007 a fost realizatorul emisiunii „Om la om” de la TV Sport.
În 2008 a candidat din partea PNL pentru un loc de senator în colegiul nr. 4 din Argeș, dar nu a fost ales.
Între anii 2000 și 2014 a fost director al Teatrului Mic.
Deține un restaurant și mai multe firme.
A fost căsătorit timp de 27 de ani cu actrița Ana-Maria (Anmary) Călinescu (28 februarie 1958 – 28 februarie 2005) până la moartea acesteia, cu care a avut doi fii: Luca (d. 2012) și Petru.
Din 2015 este jurat al emisiunii Românii au talent.
29 aprilie 1957 - S-a născut Daniel Day-Lewis, actor britanic.
Daniel Day-Lewis (n. 29 aprilie 1957) este un actor englez, de origine evreiască și anglo-irlandeză.
A obținut Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în anii 1990 (pentru rolul din filmul My Left Foot), în 2008 (pentru rolul din filmul There Will Be Blood) și în 2012 (pentru rolul din filmul Lincoln), ajungând astfel să fie unul dintre cei trei actori din toate timpurile care au câștigat câte trei Premii Oscar pentru rol principal, alături de Walter Brennan și Jack Nicholson.
29 aprilie 1958 - S-a născut Michelle Pfeiffer, actriță americană.
Michelle Pfeiffer in 1985 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Michelle Marie Pfeiffer (n. 29 aprilie 1958) este o actriță câștigătoare a premiilor Globul de Aur și BAFTA, nominalizată la premiile Oscar. În cei 25 de ani de carieră, a jucat în filme precum „Scarface”, „The Fabulous Baker Boys”, „Batman Returns”, „One Fine Day”, „Dangerous Minds”, „Eu sunt Sam”, „What Lies Beneath”, „Hairspray”, „Stardust” și „Grease 2”.
29 aprilie 1970 - S-a născut Andre Agassi, jucător american de tenis de câmp.
Andre Agassi – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Andre Kirk Agassi (n. 29 aprilie 1970, Las Vegas, Nevada) este un fost lider mondial în tenisul profesionist, care a câştigat în carieră opt turnee de Mare Şlem şi o medalie olimpică de aur, în 1996, la Atlanta.
Este considerat printre cei mai buni jucători care au practicat vreodată tenisul şi cel mai bun jucător la returul de serviciu din istoria tenisului.
A devenit celebru pentru atitudinea şi stilul ieşite din comun, pe care le-a afişat în carieră, Agassi fiind deseori considerat cel mai carismatic jucător din istorie şi direct răspunzător pentru creşterea popularităţii tenisului în anii 1990.
Este căsătorit cu multipla câştigătoare de turnee de Mare Şlem, fosta jucătoare Steffi Graf.
Alături de Rod Laver, Don Budge, Fred Perry, Roy Emerson şi Roger Federer, Agassi este unul dintre singurii şase jucători care au reuşit un Mare Şlem, câştigând toate cele patru turnee majore ale anului, şi unul dintre cei trei (alături de Laver şi Federer) de la începutul Erei Open care au înregistrat această performanţă.
Pe lângă victoriile din turneele de Mare Şlem şi de la Olimpiadă, Agassi a mai câştigat în carieră Turneul Campionilor şi a făcut parte din echipa Statelor Unite câştigătoare a Cupei Davis.
Are în palmares 17 titluri în turneele din seria Masters, performanţă depăşită de Roger Federer şi Rafael Nadal.
Revista Tennis l-a numit al 7-lea jucător din istoria circuitului masculin şi al 12-lea din istoria tenisului pentru perioada 1965 – 2005.
Agassi s-a retras din activitate în 2006, după ce a fost eliminat în turul trei al Openului Statelor Unite.
Suferea de sciatică şi de spondiloză cauzată de deplasarea unor vertebre care interferează cu nervii spatelui.
Este fondatorul fundaţiei caritabile Andre Agassi. care a adunat peste 60 de milioane de $ pentru copiii în pericol din Sudul statului Nevada.
În 2001, Fundaţia a deschis un Liceu Pregătitor în Las Vegas care îi poartă numele jucătorului.
29 aprilie 1970 - S-a născut Uma Thurman, actriță americană.
Thurman at New York Fashion Week in 2011- foto preluat de pe en.wikipedia.org
Uma Karuna Thurman (n. 29 aprilie 1970) este o actriță și fotomodel american.
Uma Thurman a jucat în roluri principale într-o mulțime de filme, de la comedii romantice și drame, la filme SF și de acțiune.
Este cel mai bine cunoscută pentru filmele sale regizate de Quentin Tarantino.
Cele mai cunoscute filme ale sale includ Dangerous Liaisons (1988), Pulp Fiction (1994), Gattaca (1997) și cele două filme Kill Bill (2003–04).
În 2013 a jucat în filmul lui Lars von Trier, Nymphomaniac.
Ea este acum “chipul” lui Virgin Media în Regatul Unit și împreună cu Scarlett Johansson, modele pentru genți și alte accesorii la modă pentru hainele proiectate de Louis Vuitton.
La 183 cm înălțime, Uma este una dintre cele mai înalte actrițe din Hollywood.
29 aprilie 1975 - A decedat Radu Gyr (Radu Demetrescu), poet, dramaturg și eseist român,luptator anticomunist patriot roman; (n. 1905).
Radu Gyr (n. 2 martie 1905 la Câmpulung Muscel – d. 29 aprilie 1975, București, pseudonimul literar al lui Radu Demetrescu) a fost un poet, dramaturg, eseist, gazetar patriot român și luptator anticomunist.
O bună perioadă a fost asistent universitar la catedra de estetică a profesorului Mihail Dragomirescu.
Ultimul cuvânt al poetului în fața Tribunalului Poporului (procesul din 1945)
„Domnule Președinte, domnilor judecători ai poporului, în inchizitoriul său de joi seara (31 mai), onorata acuzare a spus răspicat: «Dacă există credință adevărată, atunci să fie absolvită». Și a mai spus acuzarea: «Sunt prăbușiri de idealuri, de credințe, dar numai pentru curați». Într-adevăr, sunt naufragii sufletești. Eu am avut o credință. Și am iubit-o. Dacă aș spune altfel, dacă aș tăgădui-o, dumneavoastră toți ar trebui să mă scuipați în obraz. Indiferent dacă această credință a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greșită, ea a fost pentru mine o credință adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atât mai intens sufăr azi, când o văd însângerată de moarte”
29 aprilie 1980 - A decedat Alfred Hitchcock, regizor și producător britanic (n. 1899)
Alfred Hitchcock- foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
Alfred Joseph Hitchcock (n. 13 august 1899 Leytonstone, Londra, Regatul Unit – d. 29 aprilie 1980 Bel Air, California, SUA) a fost un regizor și producător de film.
A regizat mai mult de 50 de filme trecând prin toate erele cinematografiei. Este considerat unul dintre regizorii cu cea mai mare influență asupra posterității.
Și-a început cariera de regizor în Regatul Unit în anul 1922 și abia din 1939 a început să lucreze în Statele Unite ale Americii.
A locuit împreună cu familia sa în Scotts Valley, California (1940-1972).
Hitchcock a decedat în 1980 în urma unei insuficiențe renale.
Șase filme regizate de Alfred Hitchcock au fost nominalizate la Premiile Oscar: Rebecca în 1941, Suspicion în 1942, Lifeboat în 1945, Spellbound în 1946, Rear Window în 1955 și Psycho în 1961.
Filmele sale au ajuns celebre pentru originalitate și, mai ales, pentru suspansul provocat de mâna unui maestru.
În 1968 a primit un Oscar onotific, Premiul în Memoria lui Irving Thalberg pentru intreaga sa cariera in cadrul ceremoniei Premiilor Academiei.
În ciuda faptului că nu a primit nici un premiu Oscar în competiție, întodeauna a fost și va fi considerat maestrul suspans-ului.
În 1979, American Film Institute îi decernează premiul pentru munca sa.
În același an, Regina Angliei îi decernează titlul de Sir.
Lucia Dumitrescu (n. 29 aprilie 1990, la Buzău) este o cântăreață română de muzică pop.
29 aprilie 1997 - A intrat în vigoare Convenția cu privire la interzicerea elaborării, producerii, depozitării și utilizării armamentului chimic și lichidarea acestuia, semnată la Paris la 13 ianuarie 1993.
29 aprilie 2007 - S-a născut Infanta Sofía a Spaniei, a doua fiică a Prințului Felipe al Spaniei
29 aprilie 2011 - A avut loc căsătoria Prințului William, Duce de Cambridge, cu Kate Middleton. A prima nuntă princiară din acest secol.
Căsătoria Prințului William, Duce de Cambridge, cu Kate Middleton a avut loc la catedrala Westminster din Londra la data de 29 aprilie 2011.
Prințul William, Duce de Cambridge, care este al doilea în linia de succesiune la tronul britanic, a întâlnit-o prima dată pe Kate Middleton în 2001, în timp ce amândoi studiau la Universitatea Saint Andrews din Scoția.
După căsătorie, cuplul, care a primit oficial titlul de Ducele și Ducesa de Cambridge cu doar cîteva ore înaintea căsătoriei, intenționează să locuiască în continuare pe Insula Anglesey din nordul Wales, unde William continuă să servească în Royal Air Forces, divizia RAF Search and Rescue, ca pilot de elicopter.
Căsătoria Prințului William, Duce de Cambridge, cu Kate Middleton (Catedrala Westminster din Londra , 29 aprilie 2011) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
29 aprilie 2024 -Libertate, produs și regizat de Tudor Giurgiu, a fost desemnat cel mai bun lungmetraj, la a 18-a ediție a Premiilor Gopo.
Libertate este un film românesc regizat de Tudor Giurgiu, care a avut premiera în 2023.
Prezentat în avanpremieră la Festivalul de film de la Sarajevo, el a primit Premiul Confederației Internaționale a Cinematografelor de Artă (CICAE).
Inspirat din fapte reale, filmul spune o poveste întâmplată la Sibiu în timpul Revoluției din 1989.
În timpul protestelor din decembrie o unitate de miliție devine ținta unui asalt violent care degenerează într-o confruntare între soldați, milițieni, securiști și civili.
La 29 aprilie 1818 ţarul rus a adoptat „Aşezământul obrazovaniei oblastiei Basarabiei” – Legea organică pentru administrarea acestei provincii recent anexate de Rusia.
În urma semnării tratatului de pace din 16/28 mai 1812, între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, la încheierea Războiului Ruso-Turc din 1806 – 1812, Principatul Moldovei a fost redus la zona geografică care a inclus o parte a Moldovei Occidentale, în timp ce partea orientală, atribuită Imperiului Rus, a devenit o provincie, denumită atunci Basarabia (succesiv krai în 1812, oblast în 1828 apoi gubernie în 1871).
În primii ani de ocupaţie rusească, din 1812 până în 1817 organizarea provizorie a Basarabiei avea drept scop asigurarea pentru Rusia a simpatiei populaţiei creştine băştinaşe şi drept urmare iniţial acesteia i s-au creat condiţii prielnice pentru conservarea caracterului ei naţional românesc.
La 2 august 1812, ţarul acordă Basarabiei un regim autonom. Provincia avea în frunte un guvernator român, limba română era folosită în instituţiile de stat şi vechile legi moldoveneşti erau respectate pe teritoriul Basarabiei. Primul Guvernator civil al Basarabiei Ţariste a fost boierul moldovean Scarlat Sturdza (7 august 1812 – 17 iulie 1813). Prin ucazurile (ordinele) ţarului în anii 1812-1813, în Basarabia s-a constituit guvernămîntul în frunte cu Guvernatorul civil aflat în subordinea Guvernatorului militar.
Toate problemele administrative interne stăteau în grija Guvernatorului civil, iar ispravnicii judeţeni puteau fi numai români care au jurat credinţă Rusiei, nu şi colonişti. Guvernul avea două departamente: primul-compus din secţia civilă, secţia penală şi poliţia şi al 2-lea – compus din secţia de statistică, secţia financiară şi secţia comercială.
Departamentele erau compuse din proprietari autohtoni şi cinovnici (funcţionari) ruşi în proporţia de 7 la 5.
Dezbaterile se ţineau în limbile română şi rusă. Tot din acest motiv era nevoie şi câte două cancelarii: una pentru rusă şi alta pentru română. În fruntea judeţelor erau ispravnicii (numiţi pîrcălabi la Hotin şi serari la Orhei, etc.) cu compentenţă administrativă şi judiciară.
Judeţele se compuneau din ocoluri conduse de ocolaşi. Oraşele aveau primari. Armata era sub un comandament special al unui şef deosebit – Guvernatorul militar. Biserica avea în frunte un mitropolit şi se subordona Patriarhiei Ruse. În 1816 se înfiinţează 8 judeţe: Hotin, Orhei, Soroca, Iaşi, Tighina, Codreni, Ismail şi Greceni.
Harta Basarabiei ţariste 1826-1878 – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
Regimul relativei autonomii în Basarabia Ţaristă (1816 – 1825)
În 1816, ţarul a înfiinţat în Basarabia noul post de namestnik, locotenent plenipotent, căruia i se supunea guvernatorul civil al provinciei. Primul namestnik (rezident imperial) al Basarabiei, a fost numit guvernatorul general al Podoliei, Alexei Bahmetiev, care depindea direct de ţar. Bahmetiev a ordonat întocmirea unui regulament pentru organizarea Basarabiei, care să fie în acord cu legile şi tradiţiile locale, motivând necesitatea unei organizări speciale a Basarabiei, prin analogie cu autonomia respectată a Poloniei, Finlandei, Georgiei.
La 29 aprilie 1816, ţarul îi scria lui Bahmetiev, locotenentului plenipotent al Basarbiei,că pentru această provincie a imperiului trebuia „o ocârmuire specială, în conformitate cu legile ei băştinaşe, cu moravurile şi cu obiceiurile ei.”
Prin urmare, Bahmetiev a lansat la 28 iunie 1816 o proclamaţie către locuitorii Basarabiei, asigurându-i că oblastia se va guverna conform obiceiurilor ei; scutirea de dări, expirată în 1815, era prelungită până în 1817; se prevedea de asemenea şi scutirea de prestarea serviciului militar; era liber comerţul exterior cu vite şi pâine; iar pentru alte probleme, toţi locuitorii se puteau adresa guvernatorului cu jalbe formulate în limbile română sau greacă, şi nu în rusă.
Dar Bahmetiev, care, conform mărturiei lui Kasso, era un „om vicios şi foarte capricios”, a fost uşor câştigat de elementele negative ale cinovnicilor ruşi, devenind purtătorul de cuvânt al dorinţelor şi tendinţelor acestora. În timpul său au continuat abuzurile, jafurile şi corupţia, patronate de chiar şeful său de cancelarie, Kriniţki.
Despre acesta îi scria lui Bahmetiev contele Capodistria: „Aveţi alături de dumneavoastră un polonez, şef de cancelarie, care nu este văzut cu ochi buni.” Iar funcţionarul Longhinov îi scria viceregelui Novorusiei, Voronţov, în 1823: „Un om atât de slab ca Bahmetiev a devenit aproape un criminal, complice al nevestei sale şi al tuturor acestor polonezi, greci, armeni şi evrei cu care a populat oraşul (Chişinău) şi tribunalele Guvernământului său.”
La sfârşitul domniei sale în Basarabia, după cum scria Kasso, „atmosfera s-a tulburat într-atâta în regiunea nou anexată, încât suspiciunile au atins şi pe cei chemaţi a fi exemplu de datorie; acuzaţiile l-au atins pe însuşi Bahmetiev, care a fost învinuit de contrabandă, dar achitat.” Cel care l-a achitat a fost Senatul rus.
Nici Inzov, succesorul lui Bahmetiev (1820-1823), nu s-a remarcat prin vreun lucru pozitiv. El a fost numit guvernator provizoriu şi nu s-a ocupat de treburile provinciei. Tot Kasso ni-l descria şi pe el: „Bătrân, slab şi fără caracter, el nu putea lupta cu abuzurile; a fost poreclit «molaticul grădinar», poate pentru că a încercat să pună pomi în lungul drumurilor din Basarabia, din care de mult n-a rămas nimic.”
Pentru această perioadă, Vighel denumea Basarabia ca „o republică cu prezidentul în persoana generalului Inzov”, pentru că nobilimii Basarabiei i se deschidea acum posibilitatea puternică de influenţă asupra tuturor afacerilor din provincie.
În 1817, ţarul Alexandru I îi asigura din nou pe locuitorii Basarabiei că vechile lor drepturi le vor fi respectate, iar peste un an, vizitând Chişinăul, ţinu să promulge el însuşi legea organică din 29 aprilie 1818 pentru administrarea provinciei Basarabia, veritabilă constituţie, relativ liberală pentru vremea aceea. Intitulată oficial „Aşezământul obrazovaniei oblastiei Basarabia”, legea organică s-a alcătuit, spunea ţarul,
„din curată inimă şi dorinţă a locuitorilor oblastiei… Oblastia Basarabiei îşi păzeşte a sa închegare de norod, pentru aceea în tot priimeşte şi osăbit chip de cârmuire… Pricinile la Verhovni sfat să vor lucra în limbile rusască şi moldovenească… cu ţinerea dreptăţilor şi obiceiurilor pământului… iară pricinile de judecăţi politiceşti şi de hotărâturi să vor lucra în sângură limba moldovenească, şi giudecăţile se vor face pe temeiul legiuirilor a obiceiurilor Moldaviei…” Aşezământul „întăreşte întrebuinţarea limbii moldoveneşti, pe temeiul şi spre întărirea dreptăţilor şi pronomiilor şi a legiuirilor locului, acele cu multă milostivire lăsate pentru de-a pururea oblastiei Basarabiei”, adăuga ţarul.
Aşezământul obrazovaniei oblastii Basarabiei (Regulamentul privind constituirea regiunii Basarabia), a avut un caracter de lege provizorie, fiind aprobat doar pentru un an de zile. În urma aplicării lui în practică, a verificării şi introducerii modificărilor inerente, ţarul urma să promulge o lege definitivă.
Totuşi, Aşezământul a funcţionat până la 1828, fără ca acesta să fi fost promulgat de Alexandru I sau Nicolai I. În conformitate cu prevederile Aşezământului, provincia a fost împărţită în şase judeţe: Hotin, Iaşi, Orhei, Bender, Akkerman şi Ismail. Basarabiei i s-a recunoscut dreptul la o administraţie autonomă, trecută în subordinea guvernatorului general militar al Podoliei.
De administrarea ei se ocupa un Consiliu Superior, în frunte cu namesnicul Basarabiei. Acest organism administrativ şi judiciar suprem era compus din 11 membri, dintre care cinci erau membri de drept, restul fiind aleşi pe un termen de trei ani din rândul nobilimii basarabene.
Puterea executivă a fost atribuită Guvernului regiunii, condus de guvernatorul civil. Funcţiile de ispravnici de judeţe şi cele inferioare erau elective. Boierii moldoveni au fost asimilaţi nobililor ereditari ruşi, iar răzeşilor le-au fost reconfirmate vechile lor drepturi. A fost desfiinţat institutul scutelniciei. Alături de limba rusă, limbă oficială a Basarabiei era recunoscută şi limba română.
Acest act legislativ a reprezentat, fără îndoială, un progres în planul organizării administrative. El a aşezat Basarabia în graniţele Imperiului ţarist, oferindu-i o autonomie restrânsă, fără a extinde sensibil drepturile populaţiei indigene, confirmând doar unele prerogative ale administraţiei locale stabilite în anii 1812-1813. Pe de altă parte, Aşezământul a limitat aplicarea dreptului moldovenesc, deschizând calea pentru introducerea formelor guberniale în administrarea provinciei.
Boierii moldoveni au privit cu rezerve Consiliul Superior, instituţie lipsită de dreptul de a avea iniţiativă legislativă. Acest drept îl avea numai namesnicul şi, în absenţa lui, guvernatorul civil. Îngrădită în exercitarea puterii sale, nobilimea autohtonă a recurs la rezistenţă pasivă, absentând de la şedinţele Consiliului.
În această situaţie, namesnikul a fost pus în faţa dilemei: să reducă cvorumul de la şapte la cinci membri sau să majoreze numărul membrilor de drept ai Consiliului Superior. S-a ajuns la concluzia că reducerea cvorumului este nepotrivită, deoarece membrii aleşi din partea nobilimii ar putea oricând întruni cvorumul necesar doar din rândul lor şi ar soluţiona independent problemele Basarabiei.
După cum arăta mai târziu basarabeanul Ion Pelivan, regulamentul din 29 aprilie 1818 „acorda Basarabiei o autonomie naţională atât de largă, încât, dacă ea era conservată şi dezvoltată, ar fi făcut din Basarabia cea mai fericită dintre provinciile Rusiei.”
Legea organică, promulgată în rusă şi română, prevedea că Basarabia nu era gubernie, ci oblastie, adică provincie cu organizare distinctă de restul imperiului, guvernându-se pe baza „obiceiului pământului moldovenesc.”
De altfel, Aşezământul socotea Basarabia drept o „parte a Principatului Moldovei”; se recunoştea ca limbă a locului „limba moldovenească”, precum şi „legile” şi „obiceiurile moldoveneşti.”
Basarabia era împărţită în şase judeţe: Hotin, cu capitala omonimă, Iaşi, cu capitala la Bălţi, Orhei, cu capitala la Chişinău, Bender, cu capitala la Tighina, Akkerman, cu capitala Cetatea Albă, şi Ismail, cu capitala omonimă. Pe drept cuvânt putea considera deci savantul german Jelineck că ea era „un fragment de stat” cu o tradiţie străină, încorporat Rusiei.
Cele mai importante instituţii fixate prin regulament erau Consiliul suprem şi guvernământul provinciei. Consiliul suprem era format din şase români şi cinci ruşi. În competenţa sa intrau: afacerile administrative, executive, financiare şi economice, dosarele instanţei de apel privind chestiunile de drept penal, de instrucţie, de drept civil şi de delimitare.
Sentinţele erau definitive şi reclamaţiile la adresa lor erau rezolvate numai de Consiliul de Stat din Petersburg. Toate chestiunile administrative şi judiciare se discutau în limbile română şi rusă, după legile româneşti şi cele ruseşti. Chestiunile civile se judecau numai în limba română şi după legile moldoveneşti.
Guvernământul provinciei avea două secţiuni: executivă şi judiciară. Guvernământul era compus din guvernatorul civil, viceguvernator, consilieri, trezorierul provinciei şi asesori. Chestiunile se dezbăteau în două limbi (română şi rusă). Şase membri ai guvernământului erau numiţi şi trei aleşi pe câte trei ani. Faţă de hotărârile guvernământului se putea face apel la Consiliul suprem.
Tribunalul penal era compus din preşedinte, trei consilieri şi un asesor. Trei membri erau aleşi şi doi numiţi. În competenţa tribunalului intrau soluţionarea chestiunilor de drept penal şi anchetele venite de la tribunalele judeţene.
Hotărârile erau aplicate după aprobarea lor de către guvernatorul civil şi de Consiliul suprem. Dosarele penale şi de instrucţie erau soluţionate după principiile legislaţiei ruseşti. Procedura se făcea în ambele limbi, dându-se totuşi preferinţă românei.
Tribunalul civil avea cinci membri: doi numiţi şi trei aleşi. În competenţa sa intrau afacerile particulare şi pretenţiile reciproce ale particularilor şi fiscalităţii. Pentru afacerile particulare, apelurile puteau fi trimise Consiliului suprem.
Deciziile în afacerile de fisc erau remise guvernatorului provinciei. Procedura Tribunalului în afacerile particulare se făcea exclusiv în limba română şi conform legilor locale, „acordate pentru totdeauna provinciei Basarabiei.” Cele de fisc se făceau după legile ruseşti.
S-au înfiinţat de asemenea tribunalele judeţene şi procuraturile judeţene. Tribunalele se compuneau din preşedinte şi doi membri, toţi trei fiind aleşi de nobilime şi confirmaţi de guvernator. Ispravnicii rămâneau numai cu atribuţii administrative. Se menţineau vechile drepturi ale tuturor claselor sociale. Boierii, pe lângă vechile privilegii, primeau şi drepturile şi avantajele nobilimii ruseşti.
Despre largile prevederi ale Aşezământului din 1818, rusul Nolde arăta: „Consiliul suprem ca curte judecătorească civilă era o instituţie esenţialmente moldovenească; afacerile litigioase civile şi cele cadastrale erau examinate numai în limba moldovenească şi judecate pe baza legilor şi obiceiurilor moldoveneşti. Era însă mai puţin moldovenesc când judeca în calitate de curte penală sau organ administrativ.”
Marele istoric român Gheorghe I. Brătianu consemna: „Consiliul acesta compus din 11 membri, dintre care şase aleşi de nobilimea provinciei, era replica fidelă a vechiului Divan al prinţului Moldovei, care-l asista pe prinţ în acelaşi fel în funcţiile sale administrative şi judecătoreşti.”
Partea negativă a acestui regulament era că înlesnea venirea străinilor în Basarabia. A fost colonizată mai ales partea de sud, cu o populaţie extrem de rară după evacuarea tătarilor din timpul Imperiului otoman, astfel că în curând în Bugeac va apărea cea mai pestriţă învălmăşeală de populaţii.
Valul colonizării străinilor a cuprins însă, cu o întrerupere numai între 4 iulie 1830 şi 1832, întreaga Basarabie. În legătură cu aceasta, Svinin constata „cu regret că, până astăzi, ea este cauza relelor şi a jugului ce apasă această regiune… Corvezile impuse locuitorilor pentru transportul materialelor necesare construirii caselor coloniştilor au provocat în departamentul Hotin sărăcia şi emigrarea.”
După date incomplete, numai între 1812-1834 au dispărut astfel 47 dintre cele 766 de sate din Basarabia. Paralel cu coloniştii au fost aşezaţi în Basarabia şi militarii în retragere împreună cu familiile lor, aceştia fiind scutiţi pe viaţă de plata datoriilor către stat.
Totuşi, situaţia Basarabiei era mult mai bună la acea dată decât a celor mai multe regiuni ale Rusiei. Referindu-se la aceasta, Vighel scria: „Basarabia este un ţinut care nu numai că se găseşte în condiţii cu totul particulare ca provinciile baltice şi departamentele poloneze luate de Rusia, dar care la fel ca regatul Poloniei şi marele ducat al Finlandei are o existenţă politică proprie. Iată ce o deosebeşte în special de celelalte posesiuni ale noastre: ea are propriul său Consiliu suprem, care întruneşte puterea executivă, legislativă şi justiţia.”
S-a păstrat, după cum s-a văzut, şi numele judeţului Iaşi, deşi capitala acestuia era în continuare capitala Moldovei libere, aflându-se în dreapta Prutului. Abia mult mai târziu (1887) numele judeţului va fi schimbat în Bălţi, după numele noii sale reşedinţe. În cadrul Consiliului suprem, elementele nobilimii române au predominat în întreaga perioadă a relativei autonomii a Basarabiei. Însă în curând şi-au făcut apariţia nenumărate abuzuri ale funcţionarilor ruşi, care au făcut să dispară complet orice urmă a mult trâmbiţatei autonomii.
Stemă Basarabiei ţariste autonome, 1826-1878 – foto preluat de pe www.istoria.md
În aceşti ani, cea mai grea problemă era a coloniştilor veniţi în Basarabia din imensitatea imperiului. Chiar şi statutul din 1818 permitea stabilirea unor colonii străine, asigurându-se noilor veniţi o scutire de impozite pe timp de patru ani. Pe deasupra, locuitorii români din Basarabia erau umiliţi, fiind obligaţi să construiască ei înşişi casele coloniştilor aduşi pe pământurile lor.
Prin colonizarea străinilor nu s-a urmărit decît un singur scop: modificarea procentajului etnic al Basarabiei. Nu se urmărea nici progresul economic şi nici cel cultural al provinciei. De aceea, cu excepţia coloniştilor germani, noii veniţi au contribuit foarte puţin la dezvoltarea economică a regiunii. Se vedea clar de aici că politica de colonizări era sprijinită şi încurajată de înaltele oficialităţi ale imperiului. Deja în 1827, guvernatorul Timkovski îi scria contelui Pahlen, guvernatorul general de la Odesa: „Provincia Basarabia se compune din două categorii de locuitori: moldovenii băştinaşi şi vagabonzii, care s-au introdus în diferite reprize…”
În Basarabia totdeauna legile au făcut loc unei largi toleranţe religioase, căci indiferent de motivele religioase pentru care fugiseră, noii veniţi erau primiţi cu ospitalitate. Din păcate, de acest lucru au profitat tot felul de hoţi şi vagabonzi, care au mărit riscurile vieţii în provincie.
Circulaţia poştală şi a diligenţelor, ca şi comunicaţiile între diferitele oraşe, nu se puteau face în unele puncte decît sub escortă militară. De aceea, guvernatorul Feodorov a trecut la expulzarea unui număr de 48.000 de asemenea vagabonzi. Iar guvernul rus a devenit din acel moment mult mai prudent în colonizarea Basarabiei.
Este interesant de remarcat că această colonizare, deşi a cuprins întreaga provincie, s-a răsfrînt totuşi mai mult asupra regiunilor de margine. În sud ea a cuprins, după cum s-a văzut, zona Bugeacului, judeţele Ismail, Tighina şi Cetatea Albă. Era o metodă specială, care urmărea ruperea Basarabiei în mai multe zone etnice. Numai centrul a rămas compact românesc. În sud proporţia a devenit cea care a fost prezentată mai sus. În schimb, în nord, în judeţul Hotin, a avut loc o permanentă deplasare a populaţiei ucrainiene.
Pestriţa masă a noilor veniţi consta din: odnodvorţi sărăciţi, ţigani „guvernamentali”, ţărani fugiţi de pe proprietăţile din Rusia şi Ucraina (vtikaci) şi, după cum mai arătam la început, chiar ţărani români în zona de sud. Toţi aceşti colonişti formau categoria de „ţărani ai statului”, care beneficiau de mari înlesniri economice.
Se pare că în total în Basarabia s-au înfiinţat o sută de aşezări de colonişti în această perioadă, urmate apoi de altele. Colonizarea a fost mai intensă în judeţele Hotin, Tighina şi Cetatea Albă, care, fiind de margine, au fost socotite ca fiind mai uşor de rusificat prin acest mijloc. De aceea, în judeţele Tighina şi Cetatea Albă „ţăranii statului” ajungeau să deţină în 1830 nu mai puţin de 21% din suprafaţa totală!
Paralel au fost aşezaţi în Basarabia şi militari în retragere, împreună cu familiile lor, fiind scutiţi pe viaţă de plata datoriilor către stat. Prin acest procedeu se imitau măsurile iniţiate de romani cu 1.700 de ani mai devreme pentru deznaţionalizarea mai rapidă a popoarelor învinse.
Când Basarabia a fost inclusă în Novorusia, ea era gubernia cu cei mai mulţi colonişti din acest ţinut, care stăpâneau cele mai mari suprafeţe de pământ. Concluzia se poate trage din următorarea comparaţie finală: în timp ce în întregul Imperiu rus populaţia crescuse de două ori în 60 de ani, în Basarabia ea sporise de patru ori, în numai 50 de ani (1812-1861)!
Bătălia de la Levounion a fost o luptă dusă între Imperiul Bizantin (1) și Pecenegi (2) care a avut loc pe 29 aprilie 1091. Înfrângerea armatei pecenegilor în Bătălia de la Levounion a însemnat eliminarea pericolul peceneg pentru Bizanț.
Animated map of the history of the Byzantine Empire – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Situația premergătoare
În anul 1090, pecenegii au invadat posesiunile din Balcani a Bizanțului. Împaratul Alexios I Comnen însǎ, a constatat ca are forțe prea puține fațǎ de pecenegi care puteau trimite 6.000 de oameni numai după hranǎ, în împrejurimi.
Teritoriul aproximativ ocupat de pecenegi (cca. 1015 AD) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Bătălia
Bizantinii atacau scurt, în momente propice, după care se retrǎgeau. Și pe când împaratul se ruga la Dumnezeu fiind din ce în ce mai îngrijorat, în ajutorul bizantinilor au venit 40.000 cumani de la nordul Dunarii, 5.000 de munteni (identificați de istorici ca valahi din Balcani) si 500 de celți ai contelui de Flandra, aflați în Nicomedia.
Sud-estul Europei ~1000 e.n. (patzinaks=pecenegi) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
La apusul soarelui, armata bizantinǎ a început rugǎciunea, care a durat până târziu după miezul nopții, punând în lǎncile lor torțe, de luminau tot cerul și spune Comnena “Rugile fǎcute de armatǎ au ajuns, fara îndoialǎ, la cer, sau, mai bine spus, la Domnul Atotputernic”.
A doua zi, pe dealul Lebunion, pecenegii au dat ultima lor luptǎ. În zori “când cele doua armate au ajuns fațǎ în fațǎ, s-a putut vedea un macel cum nu a mai pomenit nimeni vreodata”. Se lupta aproape fǎrǎ încetare, de vreme ce sǎtenii din satele din jur îsi încarcau mǎgǎrușii cu burdufuri cu apă si duceau soldaților bizantini.
Pecenegii aveau cu ei, ca de obicei, tot avutul, femeile și copii. Cu toții au fost uciși. Bătălia a încetat seara. “Când soarele s-a apropiat de asfintit si toti sciții (pecenegii.n.n.) au cazut prada sabiei – o repet – împreuna cu copii si mamele lor, în timp ce o mulțime dintre ei au fost luați prizonieri, împaratul a poruncit sa se sune încetarea luptei”. Doar ca nici acea multime de prizonieri nu a supravietuit. În timpul noptii, soldatii bizantini i-au omorât pe toți, temându-se de numarul lor ( aproape fiecare soldat avea în grija treizeci de prizonieri). Împaratul s-a mâniat când a auzit aceasta, pentru ca “erau si ei oameni“.
Pecenegii care au mai scǎpat cu viațǎ au fost colonizați în zona Moglena (3).
Alexios I Comnenul (n. 1048 – d. 1118) împărat bizantin între anii 1081 – 1118) – pictură dintr-un manuscris grecesc din biblioteca Vaticanului – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
După bătălie
Pecenegii pierd supremația in spațiul românilor și sunt înlocuiți treptat de cumani. Pecenegii au controlat teritorii în Transilvania, Moldova și Muntenia pentru aproape 200 de ani. Românii au fost antrenați de pecenegi în aproape toate bătăliile din jurul acestor teritorii. Cele mai multe lupte s-au dat cu slavii kieveni și au avut ca efect secundar alungarea slavilor din teritoriile românilor.
cititi mai mult despre Bătălia de la Levounion si pe en.wikipedia.org
(1) Imperiul Roman de Răsărit, Imperiul Bizantin sau Bizanțul sunt termeni folosiți, în mod convențional, pentru a numi Imperiul Roman din Evul Mediu având capitala la Constantinopol. Denumirea oficială era Ρωμανία, Romanía sau Βασιλεία Pωμαίων (Basileía Romaíon), Imperiul Roman. Nu există un consens în ceea ce privește data de început a perioadei bizantine.
Unii o plasează în timpul domniei lui Dioclețian (284-305), datorită reformelor administrative pe care acesta le-a introdus, împărțind imperiul în pars Orientis și pars Occidentis. Alții plasează evenimentul în timpul domniei lui Teodosiu I (379-395) și a victoriei creștinismului împotriva păgânismului, sau, după moartea sa din 395, în momentul divizării Imperiului Roman în jumătățile de apus și de răsărit.
Alții plasează această dată mai târziu, în 476, când ultimul împărat apusean, Romulus Augustus, a fost forțat să abdice, astfel lăsându-l pe împăratul din răsăritul elenizat ca singur împărat roman. În orice caz, schimbarea a fost graduală și, până în 330, când împăratul Constantin I și-a inaugurat noua capitală, procesul de elenizare și creștinare erau deja în curs.
Cei mai mulți istorici au considerat schimbarea din timpul domniei lui Heraclius I (Heraclius a elenizat imperiul aproximativ pe la 640, prin adoptarea limbii grecești ca limbă oficială) ca punctul de ruptură cu trecutul roman al Bizanțului și obișnuiesc să numească imperiul ca „Bizantin”, în loc de „Roman de Răsărit”, după această dată. Este doar o convenție întrucât majoritatea populației din zona europeană a imperiului, cu excepția grecilor, au continuat să vorbească latina populară până la apariția limbilor populațiilor migratoare (slavi și bulgari).
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
(2) Pecenegii au fost un popor seminomad turcofon originar din stepele Asiei Centrale. În veacul al IX-lea ei au populat nordul Mării Negre, iar în secolele al XI-lea-al XII-lea au pătruns în Peninsula Balcanică. În limba greacă (în sursele bizantine) erau cunoscuți ca πατσινáκοι = Patzinaki, în limba turcă se numeau beçenekler, pecenekler, pacanak, în limbile arabă și persană Bjnak/Bjamak/Bajanak, în tibetană Be-co-nag, în limba georgiană (gruzină) Pacanak-i, în armeană Badzinaghi, în limbile slavilor răsăriteni Peceneghi/Pecenezi, în limba poloneză Pieczyngowie/Piecinigi și în textele redactate în latina medievală Bisseni, Bessi, Pizenaci.
(…)
De Administrando Imperii conţine cinci capitole dedicate pecenegilor. Întrucât reprezentau o forţă redutabilă şi după ce îi învinseseră de câteva ori pe bulgari, pecenegii constituiau o componentă importantă a politicii externe a imperiului bizantin, ei fiind în viziunea Constantinopolului o contrapondere la forţa militară a ţaratului bulgar.
Potrivit împăratului Constantin al VII-lea, pecenegii îşi urmăreau politica de dominare şi prin corespondenţă şi cadouri. Imperiul Bizantin îi încuraja să obţină prin mijloace paşnice bunurile de lux pe care altminteri le-ar fi procurat ca pradă de război. Serviciile pecenegilor, odată cumpărate, erau direcţionate împotriva inamicilor Imperiului Bizantin.
Tot Constantin Porfirogenetul menţionează în lucrarea De ceremoniis că liderii confederaţiilor tribale aveau drepturi egale din punctul de vedere al Imperiului Bizantin. Aceasta demonstrează că pecenegii nu aveau un singur lider, dar că, spre deosebire de alte populaţii, conducătorilor pecenegi le era recunoscut statutul de indepedenţă, ca atare fiind îndreptăţiţi să aibă corespondenţă cu împăraţii din Constantinopol.
Ţarul bulgar Simion s-a folosit de pecenegi pentru a-i alunga pe unguri. Pecenegii au fost atât de eficienţi, încât i-au determinat pe ungurii aflaţi în ţinutul Atelkuzu (în limba maghiară Etelköz, „Între râuri”) – una dintre patriile temporare ungare înainte de stabilirea în Pannonia pe Dunărea mijlocie – să se strămute pe teritoriul unde este Ungaria.
(…)
Integrarea pecenegilor în armatele feudale a condus la abandonarea modului de viaţă nomad. Ei sunt cunoscuti in izvoare cu numele de Bisseni, care este latinizarea numelui dat de unguri pecenegilor (besenyő). Singura regiune din Transilvania unde există o concentrare masivă de toponime de origine pecenegă se află în sud-est, în judeţele Braşov şi Covasna.
Cel mai important dintre aceste toponime este chiar Braşov. Deşi sufixul este slav (ceea ce a condus la presupunerea că denumirea ar fi slavă, s-a putut demonstra că Brasso, devenit apoi Braşov, provine din termenul türcic Barasu, care înseamnă „apă albă”. Alte toponime şi hidronime din sud-estul Transilvaniei de origine türcică sunt Arpaş, Avrig, Baraolt, Băţani, Biborţeni, Bögöz (în română: Mugeni), Borcea, Racoş.
De asemenea, satul Firtuşu din Harghita a fost denumit până în secolul al XV-lea Besenyo-falva sau Bezzenijofalwa, adică „satul pecenegilor”. Un sat Beşeneu al cărui nume actual este Pădureni se află şi în judeţul Covasna, iar un altul, Beşenova, în Timiş, numit actualmente Dudeştii-Vechi. Au rămas în centrul şi sud-estul României unele denumiri geografice legate de pecenegi: satele Beşimbac[12] (azi Olteţ, din judeţul Braşov), Peceneaga (jud. Tulcea), Pecineaga (jud. Constanţa), pădurea Peceneaga (jud. Brăila) şi muntele Picineagul (Jud. Arges).
Desigur, este posibil ca unele dintre aceste toponime să fie de fapt cumane. Totuşi, preluarea unora dintre ele de către saşi arată că ele existau deja în secolul al XII-lea, înainte de stabilirea cumanilor în regiune. Pe de altă parte, toponimele de tip Heidendorf care înseamnă “satul păgânilor” se referă la pecenegii care erau încă păgâni în vremea colonizării săseşti.
Nicolae Drăganu considera că aşezarea pecenegilor în Transilvania s-a petrecut mai înainte de instalarea lor în Ungaria de dincolo de Dunare, deşi documentele îi menţionează mai târziu. Nu este însă obligatoriu ca primele colonii pecenege să se fi instalat la distanţa cea mai mică de ţara pecenegilor. Dimpotrivă, raţiunile militare impuneau ca aceşti ostaşi pecenegi să nu fie vecini cu fraţii lor, care erau inamici potenţiali.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
(3) Meglen este o regiune în Grecia, la granița cu Republica Macedonia, la nord de Salonic.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
Sfinții 9 Mucenici din Cizic (†303-305)- Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro
Aceşti dumnezeieşti mucenici fiind adunaţi de prin multe locuri şi duşi la Cizic, cu gândul lor cel viteaz au dispreţuit şi au ruşinat pe guvernator şi rătăcirea idolilor.
După aceea fiind supuşi la felurite chinuri, nu s-au înduplecat ca să jertfească idolilor, ci mai vârtos s-au adus pe sine jertfă vie lui Dumnezeu, fiind omorâţi cu sabia.
Acest între sfinţi părintele nostru Memnon, lepădându-se de lume pentru Dumnezeu şi petrecând cu dreptate şi cu plăcere dumnezeiască, cu ascultare şi cu plecăciune s-a făcut conducător monahilor.
Fiind blând şi smerit şi plin de dragoste, s-a făcut şi făcător de minuni; căci odinioară venind lăcuste pe semănăturile mănăstirii, a ieşit sfântul şi prin rugăciune le-a gonit cu foc, şi s-au înecat în râu.
Şi într-un loc fără de apă, a făcut prin rugăciune de a izvorât apă, care şi până în ziua de astăzi izvorăşte pururea întru slava lui Hristos.
Altă dată iarăşi lovind furtuna pe nişte călători ce călătoreau pe mare cu corabia, şi rugându-se sfântului să le fie în ajutor, s-a arătat între dânşii cârmuind corabia şi îmbărbătându-i să nu se teamă, i-a scos curând cu linişte la liman.
Aşa strălucind mulţi ani, şi făcând minuni, da mântuire celor ce-l chemau în ajutor. Şi făcându-se plăcut până la sfârşit, s-a dus către Domnul plin de merindea faptelor bune.
Cel întru sfinți Părintele nostru Vasile de Ostrog și Tvrdoš Făcătorul de minuni (în sârbă: Свети Василије острошки и и тврдошки чудотворац) este un sfânt sârb renumit, care a fost mitropolit de Zahum și Herțegovina între anii 1639 și 1671. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 29 aprilie.
Viața înainte de mitropolie
Sfântul Vasile s-a născut la Mrkonjić, un sat din Herțegovina, din părinți simpli și binecredincioși numiți Petru și Ana Jovanović (Петар и Ана Јовановић). Numele său la botez a fost Stoian (Стојан). Din tinerețe, a fost plin de dragoste pentru Biserica lui Hristos. A fost învățat Scripturile Sfinte în Mănăstirea Zavala. Învățătorul său a fost părintele Serafim, egumenul mănăstirii. Când Stoian a ajuns la maturitate, Părintele Serafim l-a trimis la Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului (Tvrdoš), lângă Trebinie. Stoian a fost tuns în monahism cu numele Vasile și apoi a fost hirotonit diacon și preot. Ca monah, a devenit rapid renumit datorită vieții sale ascetice autentice și de o rară intensitate. Curând a fost ridicat la rangul de arhimandrit. Sfântul Vasile și-a asumat mortificarea, fiecare mai grea și mai dificilă decât cea anterioară. A petrecut un an la Muntele Athos.
Mitropolit
Când Vasile s-a întors dela Muntele Athos în 1638, a fost ales și hirotonit Mitropolit al Herțegovinei Occidentale, împotriva voinței sale. Ca ierarh, a avut mai întâi reședința la Mănăstirea Tvrdoš, de unde, ca un bun păstor, și-a întărit turma în Credința Ortodoxă, protejându-i de cruzimea turcilor și de metodele șirete ale latinilor. Când Vasile a fost presat din ce în ce mai mult de dușmanii săi și când Mănăstirea Tvrdoš a fost distrusă de turci, el s-a mutat la Mănăstirea Ostrog, însoțit de treizeci de călugări, unde a continuat să ducă o viață aspră și ascetică, protejându-și turma prin rugăciunea sa neîncetată și arzătoare. Patriarhul Gavril I l-a numit pe Vasile Mitropolit al Herțegovinei Orientale pe 27 noiembrie 1651.
A murit în pace în Domnul pe 29 aprilie 1671, lăsând în urmă moaștele sale, întregi și nestricate, care lucrează minuni și în prezent. Creștini și musulmani vin în fața moaștelor sale și găsesc vindecare pentru cele mai grave boli și suferințe ale lor. În fiecare an, în ziua de Rusalii, are loc la Ostrov o mare adunare a poporului, precedată de un mare pelerinaj.
Sfintele sale moaște se află în Mănăstirea Ostrog din Muntenegru. (doxologia.ro)
Sfinte Vasile, mare pastrator al legilor lui Hristos, ajuta-i pe toti asa cum ma ajuti si pe mine. Aparator al Ortodoxiei, apara-ne si pe noi, care iti urmam credinta si iti stam alaturi. Mare pastrator al lui Hristos, roaga-te Lui pentru tot poporul tau si pentru mine, nevrednicul. Mare luptator si conducator de la Ostrog, apara-ne de cele vazute si de cele nevazute.
Ridicat din pamantul Serbiei, ca sa fii lumina in fata lui Dumnezeu, fii si lumina noastra si lumineaza-ne calea, facand intunericul sa dispara. Cu rugaciuni si lacrimi ai incalzit stancile reci de la Ostrog; rugamu-ne, incalzeste si inimile noastre cu Duhul lui Dumnezeu, ca sa putem fi izbaviti.
Din toate colturile lumii au venit la mormantul tau cei slabi si cei bolnavi, iar tu i-ai ajutat, ai indepartat demonii de la ei si le-ai vindecat sufletele si trupurile. Te rugam sa nu incetezi a-i ajuta pe cei botezati si pe cei nebotezati, pe toata lumea, ca si pe mine, nevrednicul. Tu ai adus pacea intre fratii dezbinati, rugamu-ne fii aducator de pace mereu, ajuta-i pe cei certati, fa-i fericiti pe cei amarati si tristi, potoleste-i pe cei incapatanati, vindeca-i pe cei bolnavi.
Sfinte Vasilie, infaptuitor de minuni, asculta-ne pe noi, care venim la tine ca la un parinte si ne rugam tie, in numele lui Iisus Hristos.
Amin!
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Nectarie de la Optina (1853 – 1928)
Sfântul Nectarie de la Optina (1853 – 1928) – foto preluat de pe doxologia.ro
Sfantul Nectarie este socotit drept “ultimul staret de la Optina”. Nascut in anul 1853, intr-o localitate din regiunea Orlov, si trecut la cele vesnice in ziua de 29 aprilie 1928, acest cuvios parinte s-a aratat facator de minuni inca din timpul vietii, precum a ramas si dupa fericita sa adormire. Astazi, cinstitele sale Moaste se afla asezate in catedrala mare a Manastirii Optina.
Manastirea Optina este una dintre cele mai mari si renumite manastiri de calugari din intreg Rasaritul Ortodox. Aceasta se afla in Rusia Centrala, la aproximativ 130 de kilometri de Moscova si la mica distanta de localitatea Kozelsk. Ea este considerata a fi centrul spiritualitatii Bisericii Ruse, inca din secolul al XIX-lea. Obstea acestei manastiri a dat lumii multi sfinti cuviosi parinti.
Nicolae Vasilievici Tihonov, dupa numele sau de mirean, s-a nascut in anul 1853, in localitatea Elit, din regiunea Orlov. Parintii sai, oameni simpli, nu aveau o situatie materiala deosebita. Tatal sau, care lucra la moara, a trecut la cele vesnice pe cand Nicolae era inca mic. Mama sa, care i-a daruit o educatie deosebita, a trecut si ea la cele vesnice, nu dupa multa vreme.
Ramanand orfan, copilul s-a angajat ca ajutor in pravalia unui negustor din oras. De fiecare data, in timpul liber, el se indeletnicea cu citirea cartilor bisericesti si cu participarea la sfintele slujbe.
In anul 1873, pe cand avea doar 20 de ani, tanarul Nicolae a pasit pe poarta Manastirii Optina, avand in mana doar Sfanta Scriptura. Dupa o convorbire cu staretul sihastriei, anume Cuviosul Ambrozie, el nu a mai parasit vreodata locul sfintit in care Dumnezeu i-a indrumat pasii. A fost randuit, ca ascultare, langa Cuviosul Anatolie, iar ca duhovnic si l-a pastrat pe Cuviosul Ambrozie.
Dupa o perioada in care s-a ocupat de florile din gradina manastirii, fratele Nicolae a fost randuit in slujirea de paraclisier. Chilia lui, in care se va nevoi mai bine de douazeci de ani, se afla in apropierea bisericii. Din pricina indelungilor privegheri, fratele Nicolae intarzia adesea la biserica, iar ceilalti frati se plangeau de el.
Cuviosul Ambrozie, insa, obisnuia sa zica tuturor celor din obste: “Aveti rabdare, acest Nicolae va fi de folos multora!” Astfel, in data de 14 martie 1887, fratele Nicolae a fost tuns in monahism, primind numele “Nectarie”, iar in data de 19 ianuarie 1894 a fost hirotonit intru slujirea de ierodiacon. Mai apoi, in anul 1898, cuviosul a fost hirotonit intru ieromonah de catre arhiereul din orasul Kaluga.
Cuviosul Nectarie de la Optina a primit inca de la inceput mari daruri duhovnicesti de la Dumnezeu. Intre acestea, ceilalti frati au deosebit darul discenamantului, al cunoasterii inimilor si al tamaduirii bolnavilor. Pe toate acestea, insa, cuviosul le ascundea cu o smerenie nebuneasca.
In anul 1912, pe cand avea 59 de ani, obstea din sihastrie a hotarat sa fie pus staret. Afland aceasta, Cuviosul Nectarie a refuzat categoric, zicand: “Nu, parinti si frati! Am putina minte si nu pot duce o astfel de povara.” In cele din urma, dupa multe insistente, primind canon de ascultare, cuviosul a acceptat staretia.
Cata vreme a fost staret, sfantul a fost foarte cercetat de pelerinii care au venit in sihastrie, el avand pentru fiecare suflet medicamentul sau mangaierea potrivita. Toti erau uimiti de intelepciunea si cunoasterea sa, neputand crede ca toate aceste daruri veneau doar din Sfanta Scriptura.
In anul 1923, dupa inchiderea manastirii, de catre autoritatile atee, Cuviosul Nectarie a fost arestat si aruncat in inchisoare. Dupa eliberarea din inchisoare, sfantul a locuit la un om simplu din satul Holmscina. In ciuda tuturor greutatilor vremii, multi dintre fiii sai duhovnicesti au continuat sa-l viziteze, pentru indrumare si pentru intarire.
Sfantul Cuvios Nectarie a trecut la cele vesnice in data de 29 aprilie 1928, pe cand avea 75 de ani, fiind inmormantat in cimitirul local. Mai tarziu, in data de 3 iulie 1989, dupa redeschiderea manastirii, cinstitele sale Moaste au fost aduse si asezate in biserica mare a Manastirii Optina. Haina in care a fost inmormantat sfantul era neputrezita, iar cinstitul sau trup imprasita o mireasma placuta.
“O, preaslaviti drepti ai lui Hristos, Cuviosilor Parinti si Stareti, Moise, Antonie, Isaachie, Ilarion, Anatolie; Iosif si al doilea Isaachie, Leon, Macarie, Ambrozie, Varsanufie, al doilea Anatolie, Nectarie si Nicon, ca sapte stalpi si sapte luminatori ati stralucit in Sihastria de la Optina! Auziti aceasta rugaciune a noastra si pogorati-ne de la Hristos dar de smerenie si pomenire a mortii, sa ne izbaveasca cu harul Sau de tot raul si sa ne invredniceasca de sfarsit crestinesc pe toti care ii cantam Lui: Aliluia!”
Tot în această zi, pomenirea Sfantului Cuvios Amfilohie de la Poceaev (1894 – 1971)
Sfantul Cuvios Amfilohie de la Poceaev (1894 – 1971) – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
Preacuviosul și purtătorul de Dumnezeu Părintele nostru Amfilohie de la Poceaev, ieromonah nevoitor din secolul al douăzecilea, s-a remarcat îndeosebi prin darul lui de-ai vindeca pe cei bolnavi. Pomenirea lui se face pe 29 aprilie sau pe 1 ianuarie.
S-a născut pe 27 noiembrie 1894 din părinții Varnava și Anna Holovatiuk într-un sat din Ucraina numit Malaia Ilovița. La naștere primește numele de Iakov Holovatiuk fiind cel de-al zecelea copil din familie. Tatăl său, Varnava, lucra orice găsea disponibil, chiar și calapoade și sănii. Varnava era iscusit în terapia de îndreptare a oaselor. Încă pe când era tânăr, Iakov îl ajuta pe tatăl său la această meserie.
În 1912 Iakov își îndeplinește serviciul militar obligatoriu lucrând pe post de medic de teren. În timpul primului război mondial a ajutat la salvarea tovarășilor săi răniți de pe câmpul de luptă. Prins fiind de germani este trimis în Alpi unde petrece trei ani ca prizonier lucrând la o fermă. În anul 1919 după ce scapă, se întoarce în satul său natal. Aici, în Malaia Ilovița își reia viața sa de la țară, îngrijindu-se în același timp de oamenii bolnavi care veneau la ei.
În anul 1925, Iakov intră ca novice la lavra Pochaev. La mănăstirea își îndeplinește datoriile sale cu sârguință și cu smerenie. Pe 8 iulie 1932 este tuns monah de către Mitropolitul Dionisie de Varșovia și al întregii Polonii luând astfel numele de Iosif.
În anul 1933 pe 21 septembrie este hirotonit ierodiacon de către episcopul Antonie, iar pe 27 septembrie 1936 este hirotonit ieromonah. Datorită abilității sale de a îndrepta oasele, mulțime de oameni de peste tot din împrejurimi veneau la el. Astfel, printre sarcinile și ascultările pe care le îndeplinea la mănăstire era și aceea de a se ocupa de oamenii bolnavi ce veneau la el. Pentru a evita tulburarea care se făcea fraților din mănăstire din pricina celor care veneau la Părintele Iosif pentru vindecare, acesta din urmă se mută cu binecuvântarea starețului într-o căsuță din cimitirul mănăstirii. Aici viețuiește împreună cu ieromonahul Irinarh timp de douăzeci de ani. Erau zile când părintele primea până la aproape 500 de oameni, toți veniți la el pentru vindecare sufletească și trupească. Toată viața sa și-a pus-o în slujba lui Dumnezeu, iar darurile primite de la El le-a folosit pentru ajutorarea aproapelui.
În lumea din Europa de Est, după cel de-al doilea război mondial, într-o noapte părintele a fost atacat de către niște partizani ce au dat buzna în chilia lui cerându-i de mâncare. După ce aceștia au terminat de mâncat, grupul de partizani a cerut ca părintele să-i însoțească afară din mica colibă. Când au ajuns afară la poartă, conducătorul grupului de partizani îi spune că va fi împușcat. Aflându-se astfel în fața unei morți iminente, el primește veste cu multă smerenie cerând numai să i se acorde zece minute pentru a se ruga. Fiindu-i îngăduite cele zece minute, Părintele Iosif rostește “Tatăl nostru”, “Născătoare de Dumnezeu”, ”Crezul”, iar apoi începe să se roage pentru plecarea sufletului său. Dintr-o dată, impacientat de lunga absență a Părintelui Iosif, Părintele Irinarh iese în grabă din colibă. Când vede arma care era îndreptată spre părintele Iosif, o aruncă la pământ și începe să-i implore pe partizani să aibă milă de părintele Iosif. Ascultând rugămințile Părintelui Irinarh, grupul de partizani îi lasă și pleacă fără să le facă nici un rău.
La sfârșitul anilor 1950 și 1960, pe timpul persecuțiilor lui Hrușciov împotriva Bisericii, monahii erau izgoniți din biserică nepermițându-li-se să se mai întoarcă.
În anul 1962, părintele aflându-se în fruntea unui grup de monahi reușește să apere catedrala lavrei închinată Sfintei Treimi. Totuși, după ce a reușit să apere biserica, Părintele Iosif a fost luat la miezul nopții și dus la un spital psihiatric fiind plasat în secția celor mai „agitați” pacienți. A fost „tratat” cu medicamente ce i-au cauzat o masă întreagă de edem în tot corpul. Încercările fiilor săi duhovnicești de-al elibera au eșuat. După trei luni, medicul șef l-a întrebat pe Părintele Iosif dacă poate trata pe ceilalți oameni din secție, la care acesta din urmă răspunde că da. După ce i s-a refuzat să i se dea Biblia, o cruce și veșmintele pentru a putea sluji slujba sfințirii apei, Părintele Iosif este obligat să se întoarcă din nou în secție.
În cele din urmă, el își recâștigă libertatea datorită intervenției lui Svetlana Alleluieva, fiica lui Iosif Stalin pe care Părintele Iosif o vindecase cândva de o boală sufletească. Datorită eforturilor ei, părintele a fost eliberat și astfel s-a putut întoarce în satul său la o oarecare rudă de a sa.
Odată cu reîntoarcerea sa, oamenii suferinzi au început din nou să vină la el. Acest lucru pricinuia suspiciuni și conflicte cu autoritățile locale care se temeau de mulțimea de oameni care veneau în sat pentru a lua binecuvântare de la părintele. În cele din urmă autoritățile reușesc să atragă de partea lor pe o rudă de-a părintelui. Această rudă îl determină pe Părintele Iosif să meargă cu el cu tractorul undeva dincolo de sat printre mlaștini. Aici, într-un loc izolat, părintele este bătut și aruncat aproape mort în apa rece de decembrie. După aproximativ opt ore este găsit încă în viață de unii dintre fii săi duhovnicești și dus la lavra Pochaev unde este de îndată tuns schimnic și dându-i-se numele de Amfilohie după numele Sfântului Ierarh Amfilohie al Iconiei ce se sărbătorește pe 23 noiembrie. Cu mila lui Dumnezeu schimonahul Amfilohie își revine. Întrucât nu avea permisiunea să locuiască la lavră, curând se întoarce în sat. Aici, în sat, continuă să slujească în fiecare zi, să sfințească apa ajutându-i pe cei bolnavi și ducând o viață ascetică. Părintele găsea timp pentru toată lumea.
Pe 1 ianuarie 1971 nevoitorul Ieroschimonahul Amfilohie adoarme în Domnul, iar pe 23 aprilie 2002 este declarat sfânt.
Sfinții 9 Mucenici din Cizic (†303-305) - Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro
Cei nouă, Teognis, Ruf, Antipatru, Teostih, Artemon, Magnu, Teodot, Tavmasie şi Filimon († 303-305), au suferit numeroase chinuri în timpul persecuţiei lui Diocleţian (284-305) pentru că au refuzat să se lepede de Hristos.
În cele din urmă au suferit moarte martirică prin decapitare. Trupurile lor, care au fost învrednicite de Dumnezeu cu darul nestricăciunii, au fost găsite de către creştinii din Cizic în timpul împăratului Constantin Cel Mare (306-337).
Troparul Sfinților 9 Mucenici din Cizic
Glasul 4
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Condacul Sfinților 9 Mucenici din Cizic
Glasul 2
Cele de sus căutând…
Ceata cea tare şi luminată a celor nouă mucenici, care ca nişte mărturisitori ai Dumnezeirii Celei în Trei Străluciri, dintru început înaintea Divanului, aceştia au strigat: sângele şi sufletele noastre împreună cu trupurile, ca o jertfă fără prihană aducem Ţie, Stăpâne; numără-ne în Cetele celor Cereşti ai Tăi, ca un Dumnezeu Milostiv.
Cetatea Cizicului se afla într-o parte a Asiei, care se numea Misia-mică, ce era veche și slăvită, lângă marea Elespontului, care desparte Asia de Europa învecinându-se cu Troada, cea pe care picioarele învățătorului limbilor, adică ale dumnezeiescului Apostol Pavel, au străbătut-o. Această cetate a primit sămânța Cuvântului lui Dumnezeu, tot de la Sfântul Pavel, vasul alegerii. Deși era strălucită cu lumina sfintei credințe, la început nu avea mulți creștini, din pricina tiraniei celor ce prigoneau Biserica lui Hristos, mai ales de către paginii împărați ai Romei, care au împărățit mai înainte de marele Constantin, și care dădeau înfricoșate porunci prin toate țările și se trimiteau ighemoni pagini, ca pe toți cei ce mărturiseau numele lui Hristos, să-i silească la închinarea de idoli, iar pe cei ce nu se vor supune, cu munci și cu moarte să-i pedepsească. Atunci mulți credincioși se ascundeau, fugind prin munți și prin pustie, iar alții petrecând între pagini, își tăinuiau buna lor credință în Domnul. Iar cei ce iubeau mai mult pe Hristos, Dumnezeul lor și râvneau după El mărturiseau pe față Preasfânt Numele Lui și de bunăvoie se dădeau în mâinile muncitorilor și își puneau sufletele lor pentru El.
Unii ca aceștia, în vremea aceea ni s-au arătat bărbați viteji, care erau nemișcați în sfânta credință, ca muntele Sionului și cu râvnă după Dumnezeu ardeau ca Ilie, ale căror nume sunt acestea: Teognid, Ruf, Antipatru, Teostih, Artema, Magn, Teodot, Tavmasie și Filimon. Aceștia, fiind din diferite locuri și țări, s-au adunat în Cizic și, nebăgând în seamă groaznicele porunci împărătești și frica tiranilor, preamăreau pe Hristos și cu toată îndrăzneala Îl propovăduiau pe El, că este Unul Dumnezeu Atoateziditor și Atoatețiitor. Iar rătăcirea elinească, cea fără de Dumnezeu și cinstitoare de mulți zei idolești, o ocărau și o mustrau, căci în loc de Dumnezeu ei cinsteau pe diavoli; în loc să se închine Făcătorului a toate, se închinau făpturii celei nelucrătoare, adică idolilor; în locul Celui viu, celor morți; în locul Celui adevărat, se închinau mincinoșilor zei și în locul Celui Preamilostiv și dătător de bunătăți, se supuneau diavolului nemilostiv. Apoi sfinții îndemnau pe oamenii cei orbiți cu necredința, ca, lepădând întunericul cel înnegurat al minții, să vadă adevărul; și luminându-se cu lumina cunoștinței, să creadă întru Unul adevăratul Dumnezeu, Cel ce este în cer și toată lumea o stăpânește.
O îndrăzneală ca aceasta văzând-o slujitorii diavolului, i-au prins îndată, ca niște lupi pe oi, cu sălbăticie și fără de omenie și, legându-i, i-au dus la judecată înaintea boierului cetății, în Cizic. Deci, vitejii ostași ai lui Hristos stăteau înaintea stăpânitorilor pagini cu dârzenie în suflet, având inimile lor aprinse cu focul dragostei către Dumnezeu și cu râvnă, ca de o văpaie mare arzând după Dânsul. Apoi au stat, slujindu-se de toate armele lui Dumnezeu, ca să poată a se împotrivi muncitorului, și mai ales nevăzutului boier al întunericului și la toată puterea lui cea diavolească, cu care mai ales voiau să se lupte. Deci, erau obosiți în multe feluri de chinuri și pedepse, fiind aruncați în temniță și iarăși scoși și chinuiți, ca să se lepede de Hristos și să jertfească idolilor. Iar ostașii lui Hristos nicidecum nu se depărtau de Domnul și, văzând înșelăciunea păgâneasca și deșarta închinare la idoli, au ocărât și au rușinat pe stăpânitori. Pentru aceea, după alte munci, li s-au tăiat capetele și tot în acel loc li s-au îngropat și trupurile.
După câțiva ani, împărățind marele Constantin, luminat cu Sfântul Botez, a încetat prigonirea și a răsărit lumina dreptei credințe în toată lumea. Atunci în Cizic, binecredincioșii creștini scoțând de sub pământ trupurile celor nouă sfinți mucenici, și găsindu-le nestricate, le-au pus în raclă nouă, zidind o biserică în numele lor, au adus într-însa comoara cea de mare preț. Apoi s-au făcut multe minuni și tămăduiri prin sfintele lor moaște: diavolii erau izgoniți, gârbovii se îndreptau și bolile de friguri cu desăvârșire se tămăduiau.
Un vestit bărbat s-a izbăvit de idropică, atingându-se de vestita raclă a sfinților, și cine era cuprins de orice boală, dacă se atingea numai de racla sfinților răbdători de chinuri, îndată primea tămăduire. Drept aceea, mulțime de popor necredincios, văzând unele tămăduiri de diferite boli, care se făceau la sfintele moaște ale mucenicilor, s-au întors spre Hristos. Apoi, nu după multă vreme, aproape toată cetatea a primit sfânta credință în Hristos și a sfărâmat idolii și capiștile idolești; iar în locul lor au ridicat biserici lui Dumnezeu și a înflorit în cetatea Cizicului sfânta credință, cu minunile și rugăciunile sfinților, cei nouă la număr, care se odihnesc acolo.
Apoi, după marele împărat Constantin și după Constantie, fiul lui, care împărățiseră multă vreme, luând împărăția Iulian Paravatul, unii din elini care rămăseseră în Cizic, s-au dus la împărat și au clevetit asupra creștinilor, cum că în cetatea lor au stricat pe toți zeii și capiștile și au răsturnat jertfele. Atunci împăratul, deși a poruncit să înnoiască iarăși zeii și capiștile, dar fiind în Cizic foarte mult popor creștin, n-a îndrăznit să le facă vreo silă sau răutate, de teamă să nu se facă tulburare, ci a chemat numai pe episcopul lor, Elevsie, și l-a băgat în temniță. Apoi ducându-se asupra Persiei, a pierit ticălosul, liberându-se astfel episcopul.
Deci, strălucea cetatea aceea cu lumina sfintei credințe, întărindu-se și îngrădindu-se ca un zid nesurpat, prin mijlocirile cele calde ale sfinților mucenici făcute pentru dânsa către Dumnezeu. Cu ale căror rugăciuni să câștigăm și noi tămăduiri de bolile noastre sufletești și trupești și să ne învrednicim darului și milei Domnului nostru Iisus Hristos.
Sf. Cuv. Memnon, făcătorul de minuni (secolul al II-lea d.HR.) – foto preluat de pe doxologia.ro
Cuviosul Părintele nostru Memnon s-a dat din tinerețe lui Dumnezeu și s-a făcut locaș curat al Sfântului Duh; pentru că a supus pe trup duhului, omorându-și patimile cu petrecerea cea aspră în multe osteneli și a fost mai mare al călugărilor.
Iar pentru viața sa asemenea cu îngerii, a luat de la Dumnezeu dar îndestulat de faceri de minuni; căci tămăduia boli netămăduite și făcea multe minuni.
Pentru că în loc uscat a scos izvor de apă cu rugăciunea sa; o corabie, înviforîndu-se și afundându-se în învăluirile mării, prin arătarea sa, a izbăvit-o de la înnecare de multe ori; lăcustele ce năvăliseră și prăpădeau tot felul de roduri și iarbă, le-a izgonit, și altele preaslăvite minuni făcea.
De aceea s-a numit făcător de minuni și, nevoindu-se în pustnicie mulți ani și plăcând lui Dumnezeu prin viața lui cea îmbunătățită, s-a dus bucurându-se la Domnul, pe Care L-a iubit.
Dar nu numai în viața sa, ci și după mutare făcea minuni. Pentru că de la mormântul lui se dădeau tămăduiri de toate bolile și prin chemarea numelui cuviosului se goneau lăcustele și toată vătămarea diavolească, preamărind pe alesul Său, Dumnezeu Cel slăvit între sfinții Săi.
Amin.
Troparul Sfântului Cuvios Memnon, făcătorul de minuni
Glasul 8
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Memnon, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Glasul 1
Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Memnon. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
