Bătălia de la Levounion (29 aprilie 1091)

Alexios I Comnenul (n. 1048 - d. 1118) împărat bizantin între anii 1081 - 1118) - pictură dintr-un manuscris grecesc din biblioteca Vaticanului - foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Alexios I Comnenul (n. 1048 - d. 1118) împărat bizantin între anii 1081 - 1118) - pictură dintr-un manuscris grecesc din biblioteca Vaticanului - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Alexios I Comnenul (n. 1048 – d. 1118) împărat bizantin între anii 1081 – 1118) – pictură dintr-un manuscris grecesc din biblioteca Vaticanului – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

foto si articole preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Bătălia de la Levounion

Bătălia de la Levounion a fost o luptă dusă între Imperiul Bizantin (1) și Pecenegi (2) care a avut loc pe 29 aprilie 1091. Înfrângerea armatei pecenegilor în Bătălia de la Levounion a însemnat eliminarea pericolul peceneg pentru Bizanț.

Animated map of the history of the Byzantine Empire - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Animated map of the history of the Byzantine Empire – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Situația premergătoare

În anul 1090, pecenegii au invadat posesiunile din Balcani a Bizanțului. Împaratul Alexios I Comnen însǎ, a constatat ca are forțe prea puține fațǎ de pecenegi care puteau trimite 6.000 de oameni numai după hranǎ, în împrejurimi.

Teritoriul aproximativ ocupat de pecenegi (cca. 1015 AD) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Teritoriul aproximativ ocupat de pecenegi (cca. 1015 AD) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Bătălia

Bizantinii atacau scurt, în momente propice, după care se retrǎgeau. Și pe când împaratul se ruga la Dumnezeu fiind din ce în ce mai îngrijorat, în ajutorul bizantinilor au venit 40.000 cumani de la nordul Dunarii, 5.000 de munteni (identificați de istorici ca valahi din Balcani) si 500 de celți ai contelui de Flandra, aflați în Nicomedia.

Sud-estul Europei ~1000 e.n. (patzinaks=pecenegi) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Sud-estul Europei ~1000 e.n. (patzinaks=pecenegi) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

La apusul soarelui, armata bizantinǎ a început rugǎciunea, care a durat până târziu după miezul nopții, punând în lǎncile lor torțe, de luminau tot cerul și spune Comnena “Rugile fǎcute de armatǎ au ajuns, fara îndoialǎ, la cer, sau, mai bine spus, la Domnul Atotputernic”.

A doua zi, pe dealul Lebunion, pecenegii au dat ultima lor luptǎ. În zori “când cele doua armate au ajuns fațǎ în fațǎ, s-a putut vedea un macel cum nu a mai pomenit nimeni vreodata”. Se lupta aproape fǎrǎ încetare, de vreme ce sǎtenii din satele din jur îsi încarcau mǎgǎrușii cu burdufuri cu apă si duceau soldaților bizantini.

Pecenegii aveau cu ei, ca de obicei, tot avutul, femeile și copii. Cu toții au fost uciși. Bătălia a încetat seara. “Când soarele s-a apropiat de asfintit si toti sciții (pecenegii.n.n.) au cazut prada sabiei – o repet – împreuna cu copii si mamele lor, în timp ce o mulțime dintre ei au fost luați prizonieri, împaratul a poruncit sa se sune încetarea luptei”. Doar ca nici acea multime de prizonieri nu a supravietuit. În timpul noptii, soldatii bizantini i-au omorât pe toți, temându-se de numarul lor ( aproape fiecare soldat avea în grija treizeci de prizonieri). Împaratul s-a mâniat când a auzit aceasta, pentru ca “erau si ei oameni“.

Pecenegii care au mai scǎpat cu viațǎ au fost colonizați în zona Moglena (3).

 

După bătălie

Pecenegii pierd supremația in spațiul românilor și sunt înlocuiți treptat de cumani. Pecenegii au controlat teritorii în Transilvania, Moldova și Muntenia pentru aproape 200 de ani. Românii au fost antrenați de pecenegi în aproape toate bătăliile din jurul acestor teritorii. Cele mai multe lupte s-au dat cu slavii kieveni și au avut ca efect secundar alungarea slavilor din teritoriile românilor.

 

cititi mai mult despre Bătălia de la Levounion si pe en.wikipedia.org

 

 

(1) Imperiul Roman de Răsărit, Imperiul Bizantin sau Bizanțul sunt termeni folosiți, în mod convențional, pentru a numi Imperiul Roman din Evul Mediu având capitala la Constantinopol. Denumirea oficială era Ρωμανία, Romanía sau Βασιλεία Pωμαίων (Basileía Romaíon), Imperiul Roman. Nu există un consens în ceea ce privește data de început a perioadei bizantine.

Unii o plasează în timpul domniei lui Dioclețian (284-305), datorită reformelor administrative pe care acesta le-a introdus, împărțind imperiul în pars Orientis și pars Occidentis. Alții plasează evenimentul în timpul domniei lui Teodosiu I (379-395) și a victoriei creștinismului împotriva păgânismului, sau, după moartea sa din 395, în momentul divizării Imperiului Roman în jumătățile de apus și de răsărit.

Alții plasează această dată mai târziu, în 476, când ultimul împărat apusean, Romulus Augustus, a fost forțat să abdice, astfel lăsându-l pe împăratul din răsăritul elenizat ca singur împărat roman. În orice caz, schimbarea a fost graduală și, până în 330, când împăratul Constantin I și-a inaugurat noua capitală, procesul de elenizare și creștinare erau deja în curs.

Cei mai mulți istorici au considerat schimbarea din timpul domniei lui Heraclius I (Heraclius a elenizat imperiul aproximativ pe la 640, prin adoptarea limbii grecești ca limbă oficială) ca punctul de ruptură cu trecutul roman al Bizanțului și obișnuiesc să numească imperiul ca „Bizantin”, în loc de „Roman de Răsărit”, după această dată. Este doar o convenție întrucât majoritatea populației din zona europeană a imperiului, cu excepția grecilor, au continuat să vorbească latina populară până la apariția limbilor populațiilor migratoare (slavi și bulgari).
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

(2) Pecenegii au fost un popor seminomad turcofon originar din stepele Asiei Centrale. În veacul al IX-lea ei au populat nordul Mării Negre, iar în secolele al XI-lea-al XII-lea au pătruns în Peninsula Balcanică. În limba greacă (în sursele bizantine) erau cunoscuți ca πατσινáκοι = Patzinaki, în limba turcă se numeau beçenekler, pecenekler, pacanak, în limbile arabă și persană Bjnak/Bjamak/Bajanak, în tibetană Be-co-nag, în limba georgiană (gruzină) Pacanak-i, în armeană Badzinaghi, în limbile slavilor răsăriteni Peceneghi/Pecenezi, în limba poloneză Pieczyngowie/Piecinigi și în textele redactate în latina medievală Bisseni, Bessi, Pizenaci.

(…)

De Administrando Imperii conţine cinci capitole dedicate pecenegilor. Întrucât reprezentau o forţă redutabilă şi după ce îi învinseseră de câteva ori pe bulgari, pecenegii constituiau o componentă importantă a politicii externe a imperiului bizantin, ei fiind în viziunea Constantinopolului o contrapondere la forţa militară a ţaratului bulgar.

Potrivit împăratului Constantin al VII-lea, pecenegii îşi urmăreau politica de dominare şi prin corespondenţă şi cadouri. Imperiul Bizantin îi încuraja să obţină prin mijloace paşnice bunurile de lux pe care altminteri le-ar fi procurat ca pradă de război. Serviciile pecenegilor, odată cumpărate, erau direcţionate împotriva inamicilor Imperiului Bizantin.

Tot Constantin Porfirogenetul menţionează în lucrarea De ceremoniis că liderii confederaţiilor tribale aveau drepturi egale din punctul de vedere al Imperiului Bizantin. Aceasta demonstrează că pecenegii nu aveau un singur lider, dar că, spre deosebire de alte populaţii, conducătorilor pecenegi le era recunoscut statutul de indepedenţă, ca atare fiind îndreptăţiţi să aibă corespondenţă cu împăraţii din Constantinopol.

Ţarul bulgar Simion s-a folosit de pecenegi pentru a-i alunga pe unguri. Pecenegii au fost atât de eficienţi, încât i-au determinat pe ungurii aflaţi în ţinutul Atelkuzu (în limba maghiară Etelköz, „Între râuri”) – una dintre patriile temporare ungare înainte de stabilirea în Pannonia pe Dunărea mijlocie – să se strămute pe teritoriul unde este Ungaria.

(…)

Integrarea pecenegilor în armatele feudale a condus la abandonarea modului de viaţă nomad. Ei sunt cunoscuti in izvoare cu numele de Bisseni, care este latinizarea numelui dat de unguri pecenegilor (besenyő). Singura regiune din Transilvania unde există o concentrare masivă de toponime de origine pecenegă se află în sud-est, în judeţele Braşov şi Covasna.

Cel mai important dintre aceste toponime este chiar Braşov. Deşi sufixul este slav (ceea ce a condus la presupunerea că denumirea ar fi slavă, s-a putut demonstra că Brasso, devenit apoi Braşov, provine din termenul türcic Barasu, care înseamnă „apă albă”. Alte toponime şi hidronime din sud-estul Transilvaniei de origine türcică sunt Arpaş, Avrig, Baraolt, Băţani, Biborţeni, Bögöz (în română: Mugeni), Borcea, Racoş.

De asemenea, satul Firtuşu din Harghita a fost denumit până în secolul al XV-lea Besenyo-falva sau Bezzenijofalwa, adică „satul pecenegilor”. Un sat Beşeneu al cărui nume actual este Pădureni se află şi în judeţul Covasna, iar un altul, Beşenova, în Timiş, numit actualmente Dudeştii-Vechi. Au rămas în centrul şi sud-estul României unele denumiri geografice legate de pecenegi: satele Beşimbac[12] (azi Olteţ, din judeţul Braşov), Peceneaga (jud. Tulcea), Pecineaga (jud. Constanţa), pădurea Peceneaga (jud. Brăila) şi muntele Picineagul (Jud. Arges).

Desigur, este posibil ca unele dintre aceste toponime să fie de fapt cumane. Totuşi, preluarea unora dintre ele de către saşi arată că ele existau deja în secolul al XII-lea, înainte de stabilirea cumanilor în regiune. Pe de altă parte, toponimele de tip Heidendorf care înseamnă “satul păgânilor” se referă la pecenegii care erau încă păgâni în vremea colonizării săseşti.

Nicolae Drăganu considera că aşezarea pecenegilor în Transilvania s-a petrecut mai înainte de instalarea lor în Ungaria de dincolo de Dunare, deşi documentele îi menţionează mai târziu. Nu este însă obligatoriu ca primele colonii pecenege să se fi instalat la distanţa cea mai mică de ţara pecenegilor. Dimpotrivă, raţiunile militare impuneau ca aceşti ostaşi pecenegi să nu fie vecini cu fraţii lor, care erau inamici potenţiali.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

(3) Meglen este o regiune în Grecia, la granița cu Republica Macedonia, la nord de Salonic.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org