Articole

Sfântul Cuvios Teodor Mărturisitorul (775 – 841)

foto preluat de pe doxologia.ro

articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.orgdoxologia.ro

 

Sfântul Cuvios Teodor Mărturisitorul (775 – 841)


 

Sfântul mucenic Teodor Mărturisitorul, numit și Teodor Graptul, fratele mai mare al Sfântului Teofan Mărturisitorul (prăznuit la 11 octombrie) și Imnograful, a fost un călugăr din Lavra Sf. Sava cel Sfințit din Țara Sfântă, care a mărturisit credința ortodoxă în ceea ce privește cinstirea sfintelor icoane în timpul perioadei iconoclaste din secolul al IX-lea.

Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face pe 27 decembrie.

Sfinții Teofan și Teodor (dreapta) - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sfinții Teofan și Teodor (dreapta) – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Fiul lui Iona, Preotul și fratele lui Teofan Mărturisitorul, Teodor s-a născut în jurul anului 775 în Kerak, Moab, în prezent Iordania.

A crescut în Ierusalim ca un tânăr evlavios și a intrat în Lavra a Sfântului Sava din Ierusalim.

Acolo a fost tuns în monahism și a devenit monah.

La Lavră, a devenit cunoscut pentru inteligența și fidelitatea sa față de regulile mănăstirii.

Cu timpul, Teodor a fost hirotonit preot.

Când a început a doua perioadă de iconoclasm odată cu urcarea pe tronul imperial a împăratului Leon V Armeanul în 813, Teodor, care era un apărător fervent al venerării icoanelor, a fost trimis de către Patriarhul Ierusalimului ca emisar al său la împărat pentru a-l convinge să nu se amestece în chestiunile bisericești.

Dar, Leon l-a biciuit pe Teodor și l-a trimis, împreună cu fratele său Teofan, în exil pe o insulă din Marea Neagră.

Li s-a permis să se întoarcă la Lavra Sfântului Sava după asasinarea lui Leon în 820.

Când împăratul iconoclast Teofil a urcat pe tronul imperial în 829, persecuțiile împotriva iconodulilor au revenit și Teodor și Teofan au fost din nou supuși torturii și exilați.

Chemați de iconoclaști la Constantinopol în 831 pentru a discuta reconcilierea și acceptarea iconoclasmului, Teodor și fratele său au refuzat.

Ei au fost apoi predați torționarilor care i-au supus pe frați la o tortură specială, având, pe parcursul a două zile, un vers iambic de 12 rânduri tăiat pe frunțile lor.

Au fost apoi torturați din nou înainte de a fi exilați într-o închisoare din Apameea, Bitinia.

În închisoare, Teodor a murit ca martir în jurul anului 841.

 

Imnografie


 

Troparul Sfântului Cuvios Teodor Mărturisitorul

Glasul al 8-lea:

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Părinte Teodor, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

 

Viața Sfântului Cuvios Teodor


 

Sf. Cuv. Teodor Mărturisitorul - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Cuv. Teodor Mărturisitorul – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Din cei ce au voit a pătimi pentru Hristos sunt unii care au suferit numai pentru credința creștinească, stând împotriva elinilor, care își apărau rătăcirea lor cea închinătoare la idoli. Alții se nevoiau pentru dreapta-credință, împotriva chiar a creștinilor cu adevărat, însă a celor ce nu cred drept și care, nu mai puțin decât cei dintâi, multe osteneli au suferit, pentru care au primit și cununi deopotrivă ca și aceia. Dintre ei unul este acest minunat și mare Teodor, pentru care acum ne stă înainte cuvântul.

Pe acest mărturisitor l-a odrăslit Palestina, pe care, dând-o Dumnezeu lui Avraam că moștenire, bine a numit-o pământul făgăduinței, pentru că de acolo a ieșit ceata prorocilor și a patriarhilor și Însuși Hristos cu trup. De acolo ne-a răsărit și numărul primitorilor de Dumnezeu apostoli, care s-au născut acolo. Deci și pe acest luminător și stâlp al dreptei-credințe, aceeași latură l-a adus și dat în lume.

Părinții cuvioșilor acestora erau din Sfânta Cetate a Ierusalimului, de bun neam, a căror bogăție era numele de creștini. După ce au odrăslit acest rod sfânt, adică pe Teodor, îndată, din tânăra vârsta, a câștigat mare bogăție de înțelepciune. Căci, fiind încă copil, nu era într-însul minte copilărească, ca să ia seama la jocurile copilărești sau la orice fel de priveliște, ci întotdeauna se îndeletnicea în locașurile lui Dumnezeu. Nici o priveliște nu-i era lui mai plăcută, decât a privi spre obiceiurile cele frumoase și cinstite și aceasta era lauda lui, a se supune părinților lui. Pe scurt, zic, chiar de la început s-a arătat ca un pom bineroditor și din odrăslirea sa cea dintâi dovedea ce fel era să fie mai pe urmă.

Ajungând el în vârstă, părinții l-au dat în Mănăstirea Sfântului Sava, unui preot cu fapte bune ca să învețe știința dumnezeieștilor Scripturi cum și frica de Dumnezeu. Teodor avea un frate cu numele de Teofan, mai mic de ani, dar cu obiceiurile cele bune deopotrivă. Amândoi învățau împreună la acel preot, însă Teodor, fiind ascuțit la minte, în puțină vreme a străbătut toată învățătura cărții. Dorind să se deprindă la învățătură mai înaltă, a ieșit din mănăstire și, aflând un bărbat bătrân împodobit cu viața și cu înțelepciunea, s-a lipit de acela și a învățat de la el desăvârșit filosofia cea din afară. Apoi și pe cea dinăuntru bine a deprins-o, căci s-a povățuit de dânsul a trece cu vederea lumea și toate cele ce se află în lume.

Făcându-se desăvârșit în amândouă filosofiile, iarăși s-a întors în Mănăstirea Sfântului Sava și s-a făcut monah, lucrând toate cele plăcute lui Dumnezeu, încât covârșea pe alții cu viața. Căci cine era acolo mai blând decât el? Cine era mai fără de răutate? Cine era mai înfrânat și cine păzea mai cu sârguință vremea vorbirii, a tăcerii și a fiecărui lucru, mai mult decât el? Încât nici de tăcerea sa să nu se păgubească, nici grăirea cea folositoare, la vremea sa, să nu o lase, nici de la orice osteneală mănăstirească să nu lipsească. Cine și-a omorât așa trupul? Cine și-a oprit ochiul, limba și năvălirile gândurilor, ca Teodor?

Deci pentru o faptă bună ca aceasta, prin rânduiala lui Dumnezeu și prin dorința tuturor fraților care erau acolo, s-a hirotonisit preot în Sion, de către patriarh, și așa locașul Sfântului Sava îl avea ca pe o albină harnică, care adună cu sârguință mierea faptelor bune.

Se zice despre dânsul și aceasta, că era într-însul ceva în așa chip, precum odată în Ieremia prorocul, către care s-a grăit: „Mai înainte de a te naște te-am cunoscut; mai înainte de a ieși din pântece te-am sfințit”. Că fiind prunc și învățând carte la preotul mai sus pomenit, în aceeași lavră a prorocit despre dânsul acel preot de Dumnezeu insuflat, zicând: „Acest copil frumos afară de alte nevoințe ce va suferi pentru Hristos, cu sfârșit mucenicesc se va duce din viața aceasta”. Aceasta mai pe urmă s-a și împlinit după cum vom arăta.

În acea vreme se înnoise iarăși eresul luptei contra sfintelor icoane, ce fusese pe vremea lui Leon Isaurul, a lui Constantin Copronim și a lui Leon, fiul lui Copronim, cel scos din biserică și dat anatemei de Soborul al șaptelea a toată lumea, adunat de binecredincioasa împărăteasă Irina și de fiul său Constantin. Acel eres l-a ridicat iarăși răucredinciosul împărat Leon Armeanul, de a cărui începere nu este a se pomeni aici. Acesta, în vremea împărăției lui Nichifor, era mai întâi începător al divanului Armeniei, apoi după câtăva vreme s-a ales patriciu și voievod al oștilor răsăritului. După aceasta cu vicleșug s-a suit la împărăție, izgonind pe bunul și binecredinciosul împărat Mihail, care se poreclea Rangave, și l-a făcut de s-a îmbrăcat în chip monahicesc, iar pe fiii lui, Teofilact și Ignatie, i-a castrat și așa l-a trimis în surghiun cu femeia și cu copiii.

Când sfințitul patriarh Nichifor a încununat ca împărat pe acest Leon în biserica cea mare și îi punea coroana pe cap, a simțit durere ca de spini în mâini și se părea acea coroană în mâinile arhiereului ca și cum ar fi niște spini ascuțiți, ce îl înțepau cu durere; deci a cunoscut îndată sfințitul partiarh că semnul acela era vestirea răutății celei mari ce avea să vină mai pe urmă peste Biserica lui Hristos de la acel împărat. La început, vicleanul împărat tăinuia eresul său și se arăta ca un dreptcredincios, până când a fost întărit în împărăție. Apoi, după războiul cel mare împotriva bulgarilor, în care s-a arătat slăvit biruitor și-a vărsat otrava răutății, arătându-se pe față că este luptător contra sfintelor icoane. Aceasta s-a început astfel:

Întorcându-se el de la războiul acela, și-a adus aminte de un oarecare monah închis în Filomitia, care îi prorocise odată că are să fie împărat, ceea ce s-a și întâmplat. Deci s-a gândit să-i mulțumească pentru acea prorocie și i-a trimis printr-o slugă credincioasă multe feluri de daruri, vase de aur și de argint, mâncăruri și aromate de India. Dar trimisul împărătesc n-a aflat pe monahul acela, pentru că murise. În locul lui, în aceeași închisoare, viețuia un ucenic al lui, cu numele Savatie. Pe acela îl rugă trimisul să primească darurile împărătești trimise starețului său și să se roage pentru împărat. Dar Savatie n-a primit darurile, nici pe cel ce le-a adus, iar pe împărat l-a numit nevrednic de scaunul împărăției, pentru că cinstește icoanele, supunându-se dogmelor împărătesei Irina și ale patriarhului Tarasie, care au fost mai înainte. Ticălosul vorbea de rău pe împărăteasa Irina și pe Sfântul Tarasie, pe împărăteasă numind-o fiară, iar pe sfântul, tulburător de popor. Apoi îngrozea și pe împăratul Leon cu grabnică pierzare, și a împărăției și a vieții, de nu se va sârgui degrabă să lepede sfintele icoane ca pe niște idoli.

Întorcându-se trimisul la împărat, i-a spus toate ce a zis monahul acela, aducându-i și scrisoare de la dânsul în această pricină. Împăratul, fiind în nepricepere, a chemat pe un sfetnic al său mai credincios, cu numele Teodot, care era fecior al lui Mihail, patriciul Milisiei, care se poreclea Cassiter și s-a sfătuit îndeosebi cu acest Teodot ce să facă. Teodot era de mult atins de eresul luptării de icoane și aștepta vreme prielnică pentru aceasta, ca să-și mărturisescă credința lui cea rea. Acela a dat împăratului acest sfat: „În Mănăstirea Daghistei este un monah sfânt, făcător de minuni și mai înainte-văzător; cu acela ar fi de trebuință a ne sfătui și sfatului lui a ne supune”.

Zicând acestea și împăratul învoindu-se, Teodot a alergat degrabă în taină la monahul acela, care era eretic, în Mănăstirea Daghistei și l-a vestit că în noaptea viitoare va veni împăratul la el, în haine proaste, ca să vorbească despre credință și despre alte lucruri de nevoie, ca să primească de la el sfat înțelept. Iar el să-l sfătuiască să primescă dogmele cele lepădate de împăratul Leon Isaurul, care fusese mai înainte și să lepede idolii – că așa numea, ticălosul, sfintele icoane – de prin bisericile lui Dumnezeu. Apoi să-l înfricoșeze, căci de nu va face aceasta degrabă, se va lipsi și de împărăție și de viață. Iar de va asculta și se va făgădui a face aceea, apoi să-i prorocească viață îndelungată și împărăție cu multă norocire. Așa s-a sfătuit ereticul Teodot cu acel monah eretic, a atrage la credința lor cea rea pe împăratul care își avea inima lesne plecată spre cugetul lor.

Făcându-se noapte, împăratul, neștiind nimic de vicleșugul lui Teodot, s-a sculat și s-a dus în haine proaste la acel necuvios proroc mincinos, ca să nu fie cunoscut.

Ajungând ei la monahul acela și începând a vorbi, monahul stând aproape de împărat, ca și cum din descoperire dumnezeiască ar fi cunoscut dregătoria împărătească, a zis mirat: „Ce nedreptate ai făcut, o! împărate, ca să vii cu haine proaste, tăinuind înaintea noastră cinstea ta cea împărătească. Dar cu toate că ai făcut aceasta, darul Duhului lui Dumnezeu însă nu a răbdat îndelung a fi noi înșelați de tine, ci ne-a descoperit că ești împărat, iar nu om simplu”. Acestea auzind împăratul s-a spăimântat și a crezut că este sfânt făcător de minuni și proroc mai înainte-văzător. Deci cu înlesnire s-a plecat la toate cele spuse de preot și la toate cele ce i se poruncea, neîndoindu-se de cele ce i se spuneau prin gura prorocului.

Primind sfatul cel vătămător de suflet și plin de otrava balaurului, ca pe un sfat sănătos și folositor de suflet, s-a făgăduit fără zăbavă a face ceea ce îl învățase ereticul acela, îndemnat fiind de cel asemenea lui, ereticul Teodot. Astfel împăratul s-a dus plin de gând rău, ca să ridice război contra sfintelor icoane. Deci îndată a tulburat Biserica lui Hristos, ca un vifor cumplit. Întâi pe sfințitul patriarh Nichifor, care n-a voit să se plece la sfatul lui cel răucredincios, l-a surghiunit la Proconis. Asemenea și pe Teofan, care era egumenul mănăstirii, ce se numea Satul cel Mare, pe Sfântul Teodor Studitul și pe alți mulți și de Dumnezeu insuflați părinți, care se împotriveau lui, i-a izgonit și în lături depărtate i-a surghiunit. Iar la scaunul patriarhiei a ridicat pe Teodot, ereticul cel mai sus pomenit, care se poreclea Cassiter al Milisiei, sfetnicul său, chiar în ziua Învierii Domnului Hristos și s-a făcut ca o uriciune a pustiirii ce stătea la locul cel sfânt.

Față de acel om fără de minte mâniindu-Se Dumnezeu și pornindu-Se cu dreaptă mânie, a pornit a se face deodată năvălirea celor de alt neam. Arabii, care viețuiau prin pustietățile de la răsărit, adunându-și puterea lor, au pornit în stăpânirea grecească, pustiind multe lături și, robind sate, au năvălit și asupra mănăstirilor, care erau în Palestina, precum și asupra lăcașului Sfântului Sava, în care acest fericit Teodor, cu fratele său Teofan, petreceau în viața monahicească. Auzind și văzând aceasta sfințitul patriarh al sfintei cetăți a Ierusalimului și pricepând că este pedeapsă pentru păcat și iuțime a mâniei lui Dumnezeu pentru ocară și lepădarea sfintelor icoane, s-a pornit cu râvnă și căuta în ce chip ar putea stinge un foc ca acela și ar mustra răutatea ce se făcea de cei ce călcau hotărârile cele părintești și aduceau altele noi. Aflând un bărbat cu bună pricepere, adică pe acest Cuvios Teodor cu viața mărturisit și cu înțelepciunea slăvit, plin de râvna dumnezeiască și cu bărbăție neclintită întru dreapta credință, pe acesta întărindu-l cu rugăciunea și cu nădejdea întru Hristos, l-a trimis la împărăteasca cetate, spre mustrarea fărădelegii.

Fericitul Teodor, fiind fiu al ascultării, nu s-a lepădat de cele poruncite, ci cu bucurie s-a supus, gata fiind îndată a suferi nu numai multe osteneli, ci și multe dureri pentru credința cea dreaptă și sufletul său a-și pune pentru cinstirea sfintelor icoane. Luând cu dânsul și pe fratele său Teofan, au plecat. Ajungând degrabă la împărăteasca cetate, mai întâi a mustrat cu limbă slobodă pe năimitul care nu era păstor, pe Teodot Milisianul, mincinosul patriarh al împărăteștii cetăți, pentru că răzvrătește pe cei ce păreau că îi îndreptează și mănâncă pe aceia pe care îi hrănește cu hrana cea vătămătoare a învățăturii ereticești; fiindcă pierde pe cei ce îi paște și risipește biserica drepteicredințe, zidind capiște urâtă a relei sale credințe.

Apoi, stând chiar împotriva împăratului și având pe buzele sale cuvântul lui Dumnezeu că o sabie ascuțită, îl înfricoșă mustrându-l că nu numai sufletul său îl pierde, ci și pe poporul lui Dumnezeu, cu vicleșug răzvrătindu-l, îl atrage întru a sa pierzare. Astfel îl rugă pe împărat ca să lase înțelegerea cea rău-credincioasă și iarăși să primească buna-credință: „Că doar așa – zice el – îți va fi milostiv bunul Dumnezeu și nu vei întoarce toată mânia lui Dumnezeu asupră-ți, spre a o bea ca o otravă”.

Împăratul, minunându-se de vorbă cea slobodă a bărbatului aceluia și de puterea cuvântului lui, de măsura curajului și de îndrăzneala lui cea fără temere și rușinîndu-se de cinstea lui, a primit mustrarea cu blândețe. Apoi, chemându-l, a vorbit cu el prietenește, întrebându-l cine este, de unde vine și ce vrea cu acea îndrăzneală. Iar el, spunându-i că vine din Palestina, i-a arătat și pricina venirii sale, văzând pe Împăratul ceresc ocărit prin sfintele icoane; apoi că, fiind necăjit pentru dreapta-credință, a venit la dânsul ca să grăiască cu îndrăzneală pentru cinstirea lui Dumnezeu.

Astfel a zis: „Nu se cuvine a ne rușina sau a ne teme de fața împărătească, acolo unde se mânie Dumnezeu de către împăratul cel pământesc”. Apoi îi punea dinainte dogmele sfintei credințe și îl învăța că să dea totdeauna cinste dumnezeieștilor icoane. Multe grăind din Sfintele Scripturi a adăugat că, acesta este semnul doririi și al dragostei noastre către Hristos, al credinței și al mărturisirii pentru trupul Lui cel luat de la noi, ca să cinstim sfânta Lui icoană. Împăratul vorbea cu dânsul, grăind multe împotrivă din cele de credința lui cea rea, dar n-a sporit nimic, deoarece cuvintele bărbatului celui dumnezeiesc erau nebiruite ca diamantul și credința lui era neclintită ca un zid tare.

După multă vorbă, Teodor s-a arătat mare biruitor, iar împăratul cu cei de o înțelegere cu dânsul erau biruiți și rușinați. Deci, ce a făcut vicleanul împărat? Se silea cu vicleșug, a clătina stâlpul cel neclintit, cu rugăminte, cu daruri, cu făgăduințe de cinste, momindu-l către a sa unire, dar a rămas fără de nici un rezultat. La sfârșit a auzit de la dânsul aceste cuvinte: „Ai uitat făgăduințele ce ai dat lui Dumnezeu, o, împărate, când ți-a pus arhiereul coroana pe cap? Cruță-ți sufletul tău și întoarce podoaba Bisericii. Nu face război cu Dumnezeu, Judecătorul cel drept și tare”.

Atunci împăratul, schimbându-și blândețea cea vicleană în iuțimea cea din fire a lui și a numelui său celui de fiară, a poruncit să bată mult și tare pe mărturisitorul lui Hristos, Teodor și pe Teofan fratele lui. Apoi i-a surghiunit pe amândoi la marginea mării, poruncind ca nimeni să nu le dea mâncare, băutură sau îmbrăcăminte, pentru ca să piară rău cei răi, cum zicea el. Astfel, răbdând sfinții pentru icoanele lui Hristos, Domnul Dumnezeul izbândirilor n-a zăbovit cu judecată Sa cea dreaptă, a răsplătit celui fărădelege, pentru că degrabă acela care și numele și iuțimea năravului le avea deopotrivă cu fiarele, cu moartea cea de obște a și pierit ca o fiară înjunghiat, de al cărui sfârșit vom povesti.

Nu cu mult înainte de sfârșitul lui, s-a însemnat despre moartea împăratului, prin descoperirea ce s-a făcut maicii sale, care era văduvă de multă vreme și viețuia cu înfrânare. Ea a avut o vedenie într-acest chip: i se părea că merge în biserica Preacuratei Fecioare de Dumnezeu Născătoare din Vlaherne și, intrând pe ușă, a întâmpinat-o o fecioară oarecare strălucită, înconjurată de mulțime de bărbați, îmbrăcați în haine albe. Apoi a văzut toată biserică plină de sânge curgând ca un râu. Fecioara aceea a poruncit unuia din cei cu haine albe să umple un vas de lut cu sânge și să-l dea maicii împăratului celui păgân ca să bea.

Aceasta văzând maica împăratului, a zis cu spaimă: „Eu de mulți ani nu mănânc carne, pentru văduvia mea; deci cum voi bea sângele acesta?”. Atunci Preastrălucita Fecioară a zis: „Dar pentru ce fiul tău nu încetează a se umple de sânge, căci cu aceea mă mânie pe mine și pe Fiul și Dumnezeul meu”. Și îndată s-a deșteptat maica împăratului plină de frică și de cutremur. Deci dintr-acea vreme neîncetat cu lacrimi sfătuia pe fiul său, adică pe împărat, să înceteze lupta contra sfintelor icoane și pentru dânsele a vărsa sânge creștinesc. Dar a rămas neîndreptat al doilea Iuda, robul eresului și înșelătorul cel viclean.

Încă și a doua vedenie înfricoșată i s-a arătat chiar lui, mai înainte cu șase zile de sfârșitul său. A văzut că i s-a arătat prea sfințitul patriarh Tarasie, care acum de mult se mutase către Domnul și care fusese patriarh în vremea împărăției Irinei și a lui Constantin. Acela, arătându-i-se în vedenie, poruncea cu multă mânie unui bărbat Mihail să-l lovească cu sabia pe împărat. Mihail, ascultând ceea ce i se poruncea, a lovit tare și l-a străpuns pe împărat. Aceasta văzând în vedenie însuși împăratul și deșteptându-se cu cutremur, nu se pricepea ce are să fie și crezând că în mănăstirea Sfântului Tarasie se află cineva cu numele de Mihail, care gândește la uciderea lui, îndată a trimis și au adus pe monahii de acolo. Și, cercetând pe toți, a poruncit ca să-i țină la închisoare, până când vor aduce înaintea lui pe cel ce se află între dânșii cu numele Mihail.

În acel timp se afla un oarecare voievod cu numele de Mihail, care se poreclea Travlos sau Valcos, cu neamul din Amoreea, care mai înainte ajutase mult acestui Leon la primirea împărăției și-i era credincios și iubit, încât și fiului său Leon i-a fost naș. Acest Mihail mai pe urmă, pentru oarecare pricină mâniindu-se, a schimbat prieteșugul său în vrajbă și, de multe ori benchetuind cu prietenii săi și îmbătându-se, grăia cele rele contra împăratului. Dar oarecare dintre cei care, în taină, erau cu pizmă asupra împăratului, văzând vrăjmășia lui, față de împărat, s-a apropiat către dânsul și s-a înmulțit numărul lor.

Deci s-au sfătuit să omoare pe împărat și să ridice pe Mihail la împărăție. Dar Mihail, fiind neînfrânat la limbă, nu a tăcut, lăudându-se la toți, cum că are să fie împărat. Și a ajuns cuvântul acesta până la împărat și, prinzindu-l, îndată l-a osândit să-l ardă de viu. Deci, legându-l, îl ducea la cuptorul de foc ca să-l ardă. Acolo privea și împăratul ca să vadă sigur sfârșitul lui, fiind luna decembrie în douăzeci și patru, în ajunul Nașterii Domnului. De acest lucru înștiințându-se soția împăratului, cu numele Teodosia, a ieșit degrabă din camera sa și a început cu mânie a ocărî pe împărat, numindu-l potrivnic al lui Dumnezeu, căci nici ziua aceea sfânta nu o cinstește, având a se împărtăși cu dumnezeieștile Taine. Împăratul, ascultând-o, a poruncit ca să-l întoarcă pe Mihail de la foc, hotărând arderea lui într-altă vreme. Iar către împărăteasă, întorcându-se, a zis: „Aceasta am făcut precum ai poruncit, o, femeie, ascultând sfatul tău, însă tu degrabă vei vedea, ce se va face cu fiii noștri”.

Aceasta a prorocit cel fărădelege pentru sineși, chiar nevrând, pentru că acum era lângă ușă sfârșitul său. Pe Mihail ferecându-l, l-a încredințat spre pază unuia ce păzea palatul, cu numele Păpie, iar cheia de la ușile celui ferecat a luat-o la el și a petrecut în acea noapte fără somn, fiind întristat, căci se mâhnea duhul lui, neștiind ce va face.

Sculându-se, singur s-a dus la cel osândit, să vadă dacă plânge și se mâhnește precum este obiceiul celor ce sunt osândiți la moarte. Deschizând ușile cele închise în casa lui Păpie a văzut un lucru de mirare. Mihail pe care nădăjduia a-l vedea nedormind, mâhnit și întristat, pe acela l-a văzut odihnîndu-se cu somn adânc pe patul cel înalt și frumos așternut al lui Păpie, iar pe acesta dormind pe pământul gol. Atunci împăratul s-a spăimântat văzând pe cel legat și osândit atât de cinstit și fără întristare. După aceasta, s-a dus furios, amenințând că și pe Păpie îl va pierde alături de Mihail.

Simțind aceasta una din slugile ce se odihneau acolo și cunoscând pe împărat, au deșteptat pe Mihail și pe Păpie și le-au spus că a fost acolo împăratul și că-i va pierde pe amândoi; iar ei s-au înfricoșat. Apoi îndată a trimis Mihail pe un oarecare Teoctist – neoprindu-l la acesta Păpie – către cei de un gând cu dânsul, zicând: „De nu veți săvîrși îndată lucrul ce v-ați sfătuit cu noi, apoi de dimineață voi povesti totul împăratului și vă voi descoperi pe fiecare în parte, că nu numai eu singur să pier, ci și voi”. Înfricoșându-se acei tovarăși ai lui de asemenea cuvinte și adunându-se, cugetau cum ar izbăvi pe Mihail și pe dânșii de nevoia și de moartea ce stă asupra lor.

Fiind miezul nopții, se începea în biserici obișnuita cântare a privegherii la Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. Deci, sfătuindu-se, au luat arme pe sub hainele lor și, venind la porțile palatului împărătesc, au intrat împreună cu dânșii în biserică, ca și cum ar merge la priveghere, când a venit și împăratul în biserică și stătea în strană cea dintâi, după cum îi era obiceiul și începea singur cântarea bisericească pentru că avea glas frumos.

Cântându-se canonul și apropiindu-se de cântarea a șaptea, ucigașii au zis încetișor între dânșii: „Ce stăm fără lucru, iată acum se va isprăvi cântarea și noi ce facem?”. În acel timp a început împăratul a cânta cu glas mare: „Cu dragostea Domnului a toate, fiind cuprinși tinerii…” și, îndată unul din ostașii aceia, scoțând sabia de sub haină, a lovit pe împărat, dar a greșit, lovind pe un altul de lângă el.

Împăratul, văzând primejdia, a alergat în altar și, luând o cruce mai mare, se apăra în ușă, oprind loviturile săbiilor ce veneau asupra lui de la ostași. Atunci iată a alergat un ostaș mare și înfricoșat, pe care văzându-l împăratul îl jura pe altarul lui Dumnezeu ca să nu-i facă rău; Iar acela a răspuns: „Acum nu este vremea jurământului, ci a uciderii” și repezind sabia sa, l-a lovit tare, trecând prin cruce. Astfel l-a rănit foarte rău, tăindu-i mina și rupând chiar un braț al crucii. Atunci și ceilalți ostași au început a-l tăia peste tot trupul și căzând la pământ se tăvălea în sângele său, abia suflând. Unul din ostași văzându-l așa, i-a tăiat capul și așa, ca o fiară înjunghiată, și-a dat sufletul său, pe când se lumina de ziuă; fiind ucis în locul acela unde mai înainte a îndrăznit a arunca la pământ icoana Mântuitorului, scuipând-o și călcând-o cu picioarele. Acest împărat a împărățit șapte ani și cinci luni, iar cu tirania sa s-a arătat mai tiran ca cei dinainte, marii prigonitori ai Bisericii. După ucidere, trupul lui a fost dus în mijlocul cetății spre batjocură și a zăcut toată ziua neîngropat și nimeni nu era căruia să-i fie jale de moartea sa, ci toată cetatea se bucură.

Se mai povestește și aceasta, că în acel ceas, când a fost ucis acel ticălos hulitor de icoane, s-a auzit din cer un glas de bucurie, vestind multora moartea rău credinciosului împărat. Acel glas auzindu-l niște corăbieri, au însemnat ceasul și după aceea s-au înștiințat dacă în acel ceas a pierit cel cu numele și cu obiceiul de fiară, băutorul de sânge. Fiilor săi, li s-a făcut îndoit rău, decât ceea ce făcuse el fiilor împăratului Mihail Rangave, precum s-a zis mai sus. Deci și pe cei patru feciori ai lui i-au castrat, adică pe Savatie, pe Vasile, care se numea și Constantin, și era orânduit la împărăție, pe Grigorie și pe Teodosie. Acesta din urmă, nerăbdînd durerea, a murit și l-au îngropat împreună cu tatăl său. Iar Vasile care se mai numea și Constantin, dintr-o durere ca aceea a muțit, apoi i-au surghiunit pe toți împreună cu maică să. Deci, omorând pe Leon, în același ceas, alergând ostașii la Mihail, l-au luat, având încă fiarele la picioarele lui – căci cheia, precum s-a zis, era ascunsă de împăratul Leon – și așa l-au așezat pe scaunul împărătesc, cu fiarele la picioare. Apoi, sfărâmând fiarele și făcându-se ziuă, l-a dus pe Mihail Travlos în biserica cea mare și a fost încoronat împărat în ziua Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos.

Dar acum este vremea a ne întoarce la povestirea ce ne stă înainte, despre Sfântul Teodor și Teofan fratele lui. Leon Armeanul a pierit cu sunet, iar Mihail, împărățind după dânsul, s-au liberat toți mărturisitorii lui Hristos de prin surghiunii și fiecare fără frică s-a întors la ale sale. Pentru că Mihail, împăratul cel nou, deși nu era drept-credincios, căci se ținea de același eres al luptării contra sfintelor icoane, însă nu era rău cu cei credincioși, ci lăsa pe fiecare să creadă după a sa voie. El era om neînvățat în cuvântul lui Dumnezeu și nu lua seama cărților, ci se îndeletnicea numai cu grijile și deșărtăciunile vieții celei lumești. Fericitul Teodor, cu fratele său Teofan, după surghiun, nu s-au mai întors în Palestina, patria lor, ci au venit în Constantinopol, care era partea propovăduirii lor, și, propovăduind dreapta-credință, pe mulți îi întorcea de la eresul luptării contra icoanelor.

Era atunci în Constantinopol un vrăjitor, cu numele de Ioan, având multă trecere la împărat. Acesta era atins de același eres, purtând îmbrăcăminte monahicească și arătând cu fățărnicie, chip de fapte bune, care, nu numai pe împărat, ci și pe mulți alții i-a înșelat, citi îl ascultau și se țineau de sfatul lui cel viclean ca de un sfat drept. Mai pe urmă acest vrăjitor s-a suit și la scaunul patriarhiei, după Teodot ereticul, dar și el era eretic. Ioan nesuferind pe aceste două făclii ale dreptei credințe, adică pe cuvioșii Teodor și Teofan, care luminau toată cetatea Constantinopolului, i-a dus în temniță. Apoi i-a chemat la întrebare și punându-le multe întrebări, nu i-a biruit, ci i-a izgonit din cetate cu poruncă împărătească – pentru că acel vrăjitor era ca un dascăl împăratului și cel dintâi sfătuitor – și i-a trimis în surghiun, în latura ce se numea Sostenis. Dar, cuvioșilor mărturisitori era țara cea străină era ca o patrie pentru Hristos, căci pretutindeni erau gata a pătimi pentru sfintele icoane ale lui Hristos.

După aceasta s-a sfârșit și împăratul Mihail, lăsând în scaun pe fiul său Teofil, care, mai mult decât alții, cu mai multă osârdie lipindu-se de eresul luptării contra sfintelor icoane, iarăși a ridicat prigoană asupra Bisericii. Deci iarăși a început a se batjocori și a se lepăda sfintele icoane; iarăși s-au pregătit divanurile, judecățile și temnițele asupra celor drept-credincioși și iarăși s-a înnoit tot felul de nedreaptă tiranie. Pentru că mulți erau munciți ca să se plece voinței împărătești și mulți, înfricoșându-se de munci, s-au supus, deși mai pe urmă s-au pocăit.

Atunci și Sfântul Teodor, împreună cu fratele său, au început a răbda noi pătimiri. Căci s-a făcut împăratului înștiințare despre dânsul, că este tare întru mărturisirea sa și nebiruit în cuvinte și, precum el singur cinstește icoanele, așa și pe alții îi învață a face. Apoi îndată, prin poruncă împărătească, s-a dus la întrebare fericitul Teodor, împreună cu alți drept-credincioși, înaintea eparhului cetății, care după multe întrebări, momiri și îngroziri ale eparhului și după ce nu l-a putut îndupleca, l-a dezbrăcat și l-a bătut tare cu niște bice groase, mai mult timp. Și, încetând de a-l mai bate muncitorii, stătea gol în divan cu totul însângerat, în privirea îngerilor și a oamenilor, împodobindu-se cu rănile cele primite pentru Hristos. Eparhul, socotind necuviincioasă această goliciune a lui, sfântul a răspuns: „Eu sunt luptător și am ieșit să mă lupt cu vrăjmașul pentru icoana Domnului meu; iar obiceiul luptătorilor este a ieși goi la luptă. Pentru aceea stau gata, că dacă pe cineva dintre credincioși, care iau bătaie de la voi, îl voi vedea slăbind, îndată să pun trupul meu în locul aceluia spre bătăi și să împlinesc neajungerea răbdării aceluia, cu însuși trupul meu”. O, bărbat tare! O! graiuri ale bărbatului celui curajos! O! osârdie către Dumnezeu! După aceea iarăși a fost trimis în surghiun cu fratele său, în Afusia. Dar cine va povesti pătimirile cele rele ce s-au întâmplat lor pe cale, legăturile, foamea, arșița soarelui, gerul nopții, bântuielile, pornirile asupră-le, chinuirea cea din toate zilele? Și iarăși, rănile, bătăile, pălmuirile, cine le va număra cu de-amănuntul? Destul este a spune că toate acestea, cu izgonirea cea îndelungată, le răbda cu mulțumire pentru Hristos.

După doi ani, prin porunca împăratului, iarăși au fost aduși la Constantinopol și întrebați din nou de împărat, căci acesta voia foarte mult să-i înduplece și să-i întoarcă la credința lui cea rea. Cât au răbdat în acea vreme se adeverește din epistola lor cea scrisă mai pe urmă către Ioan, episcopul Cizicului, unde singur grăise despre ei astfel: „Când am fost duși la palat și intrăm pe uși, mergând înaintea noastră eparhul, s-a arătat nouă împăratul foarte înfricoșat, suflând cu mânie, iar mulțimea celor ce stau înaintea lui ne-a înconjurat de pretutindeni. Și, stând de departe ne-am închinat împăratului, iar el cu glas cumplit și cu cuvânt înfricoșat ne-a poruncit să ne apropiem de dânsul și ne-a întrebat: „În ce latură v-ați născut?”. Noi am răspuns: „În părțile Moraviei”. El a zis: „Pentru ce ați venit aici?”. Și mai înainte, până a nu răspunde noi la aceasta, a poruncit să ne bată peste față, pălmuindu-ne așa de greu, încât puțin a lipsit să nu cădem la pământ. Eu, a zis Teodor, de nu m-aș fi apucat de haina celui ce mă bătea aș fi căzut pe așternutul picioarelor împărătești, dar ținându-mă de hainele lui, am primit lovituri, nemișcându-mă.

Încetând de a ne mai bate ne-a întrebat împăratul: Pentru care pricină ați venit aici? Iar noi, nerăsuflînd încă de dureri după lovituri, am tăcut, căutând în jos. Iar el căutând către eparhul, care era acolo, a zis cu cuvinte de rușine, cu mare mânie și cu glas aspru: „Ia-i pe dânșii de aici și, însemnând fețele lor, dă-i la doi saracini ca să-i ducă în ținutul lor”. Acolo, aproape, stătea un făcător de stihuri cu o hârtie în mină, pe care erau niște stihuri pregătite asupra noastră. Acestuia i-a poruncit zicând a le citi: Deși nu sunt frumoase, însă nu băga seama. Acela a răspuns: Destule sunt și acestea spre batjocura lor. Iar unul din cei ce stătea înainte, a zis: Nici nu sunt vrednici de stihuri mai bune. Și s-au citit stihurile care erau alcătuite astfel:

Toți care vin către acea cetate,

Unde picioarele lui Dumnezeu au stat

Dând lumii ușurare,

Acolo și aceștia s-au arătat

Vase prea rele ale rătăcirii.

Și când au fost la multe păcate dați,

Necredincioși fiind, netrebnice mădulare,

Ca niște tâlhari d-acolo s-au izgonit.

Iar ei către împărăteasca cetate de aici venind

N-au încetat rău a face pretutindeni.

Drept aceea cu semne fețele lor însemnând,

I-au izgonit rău iarăși pe cei răi și de aici.

Aceste stihuri citindu-se a poruncit să ne ducă în divan – grăiau sfinții despre ei – și ieșind noi ne-a ajuns un om, poruncind a ne întoarce înapoi cu grabă; și iarăși ne-a pus înaintea împăratului. Împăratul, văzându-ne, a zis: Mi se pare că ducându-vă de aici, ați grăit între voi: Ne-am bătut joc de împărat. Dar eu mai întâi îmi voi bate joc de voi și după aceea vă voi libera. Acestea zicând, a poruncit să ne dezbrace pe amândoi. Mai întâi eu am fost bătut – grăiește Teodor – ajutând însuși împăratul celor ce mă băteau și neîncetat strigând: Bateți bine. Și m-au bătut pe spate și pe piept fără de cruțare și milostivire. Iar eu fiind îndelung bătut, strigăm: Nimic n-am greșit împărăției tale. Și iarăși ziceam: Doamne miluiește! Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, vino în ajutorul nostru! Apoi a bătut pe fratele meu care striga de asemenea: Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, care ai fugit în Egipt cu Fiul tău, caută spre mine cel muncit! Doamne, Doamne, Care izbăvești pe săracul din mâna celor mai tari decât dânsul, nu depărta ajutorul Tău de la noi! Astfel bătându-ne pe noi cât au vrut, a poruncit să ne ducă în divan”.

Acestea au scris însuși vitejii pătimitori către episcopul Cizicului. După patru zile au fost aduși înaintea eparhului, iar el, momindu-i, le-a zis: „Numai o dată împărtășiți-vă cu noi și vă voi elibera, ca să mergeți unde veți vrea”. Fericitul Teodor a zis, râzând: „Astfel grăiești, domnule eparh, ca și cum ar ruga cineva pe altul și ar zice: Nimic nu cer de la tine, decât să-ți tai capul numai o dată și după aceea vei merge unde vei voi! Deci înțelege că celui ce voiește a ne pleca către împărtășirea voastră, mai lesne îi va fi a răsturna pământul și cerul, încât pământul să fie sus și cerul jos, decât să ne întoarcă pe noi de la dreapta noastră credință”.

Atunci eparhul a poruncit ca să însemneze fețele lor. Iar ei încă arzând de rănile care nu demult le primiseră și de cumplite dureri fiind cuprinși, i-a întins pe scânduri cu fețele în sus și cu uneltele cele pregătite spre acea treabă au început a împunge frunțile lor și obrajii, însemnând stihurile cele scrise mai sus. Toată ziua au fost munciți, până ce, apunând soarele, au încetat de a mai împunge fețele lor. Plecând de la eparh, însemnații pătimitori au zis: „Să știți toți cei ce auziți că heruvimul care păzește raiul, când va vedea această scrisoare pe fețele noastre se va depărta și arma cea de văpaie va da dosul, dându-ne slobodă intrarea în rai. Această muncă ce ați pus asupra noastră, n-a fost din veac și desăvârșit se vor afla însemnările acestea în fața lui Hristos și se va porunci a se citi vouă acestea căci grăiește: De vreme ce ați făcut unuia dintre frații mei mai mici, mie ați făcut”.

După această nouă și fără de omenie muncă ce au răbdat pentru sfintele icoane, încă curgându-le sângele, sfinții au fost dați în temniță. Apoi, prin porunca mai sus pomenitului Ioan, vrăjitorul, care în vremea aceea era patriarh, iarăși au fost trimiși în surghiun la Apamia Bitiniei. Și a poruncit, că după ce vor muri acolo, să nu-i învrednicească îngropării omenești, ci ca pe niște dobitoace să-i târască afară departe. Mergând ei în surghiun, s-a întâmplat a trece pe lângă ostrovul acela unde era surghiunit Sfântul Metodie – care mai pe urmă a fost patriarh al Constantinopolului – în aceeași vreme și care asemenea ședea închis într-o groapă pentru sfintele icoane, împreună cu doi tâlhari, fiind hrănit de un pescar. Deci din întâmplare s-au văzut cu acel pescar și s-au înștiințat de la dânsul despre toate cele pentru Sfântul Metodie. Dar de vreme ce nu era cu putință a se vedea cu dânsul, pentru că erau cumpliți cei care îi duceau, a scris către dânsul, prin același pescar aceste stihuri:

Către cel viu și mort care șade în groapă

Către cel pământesc care înconjură laturile de sus cei ferecați;

Către cel ce poartă legături, scriu cei care au fețele însemnate.

Citind acestea Sfântul Metodie și, înștiințându-se din spusele pescarului aceluia despre cuvioșii răbdători de chinuri, s-a mângâiat cu duhul și a mulțumit lui Dumnezeu, Cel ce i-a întărit în asemenea nevoințe; și a scris și el către dânșii tot stihuri, astfel:

Pe cei scriși sus în cartea neuitării;

Care amândoi sunt însemnați în frunte;

Pe acești legați, cel ce-și are viața îngropată mai înainte de moarte, îi sărută legatul.

După aceea, cuvioșii, fiind duși de ostași, au ajuns în Apamia, purtând pe frunțile lor semnul credinței în Hristos și acolo au fost închiși în temniță, unde Cuviosul Teodor, fiind plin de zile și slăbind din multele bătăi și osteneli, s-a odihnit întru Domnul, în ziua pomenirii Sfântului Întâiului Mucenic Ștefan. Și s-a dus la veșnica odihnă, lăsând în legături trupul lui cel mult pătimitor pentru Hristos. Iar fratele lui cel după trup și după duh, Cuviosul Teofan, plângând pentru despărțirea fratelui lui și cântând cele de îngropare, l-a pus în raclă de lemn. Se povestește că, în vremea mutării Cuviosului Teodor, s-a întâmplat a fi acolo un stareț oarecare, mare în fapte bune. Acesta a auzit din înălțime cântare îngerească, care a fost adeverirea suirii lui la cer, împreună cu îngerii. Murind împăratul Teofil, s-a dăruit Bisericii pace, căci împărăteasa Teodora cu fiul ei Mihail, fiind dreptcredincioși, au chemat pe toți Sfinții Părinți din surghiun și cu multe laude i-au fericit. Atunci, fiind liberat și Sfântul Teofan din temniță, a venit la Constantinopol împreună cu ceilalți, purtând semnele biruinței pe frunte asupra celor răucredincioși și era însemnat între Sfinții Părinți, ca un heruvim în mijlocul îngerilor. Deci, au fost aduse sfintele icoane prin biserici cu mare prăznuire, în duminica cea dintâi a Sfântului și Marelui Post, care s-a numit de atunci Duminica Ortodoxiei, în anul mântuirii 842, la care fericitul Teofan a scris un canon preafrumos, pe care l-a și cântat. Apoi a fost ales mitropolit al cetății Niceea, prin punerea mâinilor Sfântului patriarh Metodie, acela care mai înainte fusese închis în groapă.

Așa a strălucit lumina dreptei-credințe, iar întunericul eresului ei contra sfintelor icoane, care se începuse de o sută douăzeci de ani, de la răucredinciosul împărat Leon Isaurul, tulburând și întunecând Biserica lui Dumnezeu, a fost izgonit de tot, cu darul lui Hristos. După câtva timp, moaștele Cuviosului Teodor, mărturisitorul lui Hristos, au fost aduse din Apamia în Calcedon, dând multe tămăduiri, în slava lui Hristos Dumnezeu, ca Cel ce este lăudat, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, în veci. Amin.

Sfântul Apostolul, întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ștefan (Secolul I)

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.orgdoxologia.ro

 

Sfântul Apostolul, întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ștefan (Secolul I)


 

Sfântul, slăvitul și mult lăudatul Apostol Ștefan Întâiul-mucenic (din grecește Στέφανος, „coroană”) a fost unul din primii convertiți creștini dintre evreii greci, unul din primii șapte diaconi hirotoniți de Apostoli și primul mucenic al Bisericii Ortodoxe.

Biserica pomenește mucenicia Sfântului Ștefan la 27 decembrie, aflarea moaștelor la 15 septembrie și mutarea moaștelor lui la Constantinopol pe 2 august.

Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Ștefan era un evreu din provinciile grecești, rudă cu Sfântul Pavel și a fost unul din primii șapte diaconi hirotoniți de Apostoli pentru a sluji Biserica din Ierusalim (apoi fiind făcut arhidiacon).

Asterias spune: Sfântul Ștefan a fost „punctul de plecare al martirajului, dascălul suferinței pentru Hristos, temelia dreptei mărturisiri, odată ce Ștefan a fost primul care și-a vărsat sângele pentru Evanghelie”.

Duhul Sfânt a lucrat cu putere prin credința lui, permițându-i să facă multe miracole și întotdeauna i-a învins pe evreii care îl provocau la discuții.

Evreii, în ura lor față de Ștefan, au mințit poporul, dar Sfântul Ștefan, cu fața strălucitoare, a reamintit poporului minunile lui pe care Dumnezeu le făcuse prin el și chiar i-a certat pe evrei pentru uciderea lui Hristos cel nevinovat.

Poporul era foarte furios din cauza a ceea ce credea că este o blasfemie și „scrâșneau din dinți” către Ștefan.

Atunci l-a văzut el pe Hristos în rai și a povestit oamenilor ce vedea.

Auzind acestea, evreii l-au scos în afara porților orașului și l-au lapidat (ucis cu pietre), în timp ce ruda sa Saul (devenit mai târziu Sf. Apostol Pavel) păzea hainele celor ce îl omorau pe Ștefan.

Mai departe de locul lapidării, pe un deal, stăteau Fecioara Maria și Sfântul Ioan Evanghelistul, care au asistat astfel la primul martirizat pentru Fiul lui Dumnezeu și care s-au rugat pentru Ștefan în timp ce era lapidat.

Acest martiraj a avut loc la aproape un an de la Pogorârea Duhului Sfânt.

 

Moaștele


 

Moaștele Sfântului Ștefan Întâiul-mucenic au rămas la picioarele dealului timp de două zile, chinuitorii lui crezând că vor fi mâncate de câini.

Dar în a doua noapte, Gamaliel – învățător al Legii pentru Apostolul Pavel și Apostolul Barnaba – împreună cu fiul său, au venit în secret și au dus trupul pe proprietatea lor din Cafargamala (azi Beit Jamal, situat la cca 30 km V de Ierusalim) unde l-au îngropat.

De asemenea, Nicodim, care a murit în timp ce plângea la acest mormânt, a fost îngropat acolo împreună cu nepotul lui Gamaliel și cu Gamaliel însuși după adormirea sa.

După mulți ani, amintirea locului de înmormântare a Sfântului Ștefan s-a pierdut, până în 415 când Gamaliel i-a apărut de trei ori Părintelui Lucian, preot în Cafargamala.

El i-a arătat Părintelui Lucian locul de îngropare și toate cele legate de acesta.

Părintele Lucian a primit binecuvântare de la patriarhul Ioan al II-lea al Ierusalimului ca să dezgroape sfinții din mormintele lor de unde o mireasmă puternică și dulce umplea peștera.

Moaștele Sfântului Ștefan au fost duse în Biserica de pe Muntele Sion din Ierusalim cu multă cinstire la 26 decembrie 415, pentru privegherea de pomenirea muceniciei lui, 27 decembrie.

Mulți bolnavi au fost vindecați de moaștele lui.

Celelalte trei moaște au fost puse într-o biserică dintr-o peșteră din partea de sus a unui deal. Ulterior, aceste moaște au fost duse la Constantinopol.

 

Slujba Sfântului Ștefan


 

Tipicul slujbei

Tipicul slujbei Sf. Apostol, Întâi Mucenic și Arhidiacon Ștefan din 27 decembrie combină slujba Sfântului cu a Praznicului Nașterii Domnului. Amândouă sunt în Minei:

- Vecernie Mare cu Vohod, Paremii și Litie.

- Utrenie cu Polieleu, Mărimuri.

- Antifonul 1 al Glasului 4.

- Evanghelia Utreniei: Luca 21, 12-19.

- Catavasiile Nașterii.

- În loc de “Ceea ce ești mai cinstită…” se cântă Troparele Pesnei a 9-a din Canonul Nașterii.

- La Liturghie:

* Antifoane obișnuite

* “Sfinte Dumnezeule”.

* Apostol: Fapte 6, 8-15; 7, 1-5 și II Timotei 3, 1-9.

* Evanghelie: Matei 21,33-44 și Matei 12,15-21.

* Axionul Nașterii.

 

Imnografie

La 27 decembrie

Troparul Sfântului Apostol Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan

Glasul al 4-lea:

Cu nevoință bună te-ai nevoit, întâiule mucenice al lui Hristos și apostole și păgânătatea tiranilor ai vădit, căci cu pietre fiind ucis de mâinile celor fără de lege, cunună ai luat din dreapta cea de sus și către Dumnezeu ai glăsuit, strigând: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta.

Condacul Sfântul Apostol Întâiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan

Glasul al 8-lea:

Stăpânul nostru ieri a venit la noi cu trup, iară astăzi sluga Lui a ieșit cu totul din trup; ieri Împăratul nostru S-a născut cu trup, astăzi sluga cu pietre este ucisă; că pentru Dânsul se și sfârșește întâiul mucenic și dumnezeiescul Ștefan.

La 2 august

Troparul Sfântului Apostol Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan

Glasul al 4-lea:

Cu împărătească cunună a fost încununat creștetul tău, din chinurile cele pe care le-ai răbdat pentru Hristos Dumnezeu, întâi-pătimitorule între mucenici. Că tu, mustrând nebunia iudeilor, ai văzut pe Mântuitorul tău de-a dreapta Tatălui. Pe Acela roagă-L pentru sufletele noastre.

Condacul Sfântul Apostol Întâiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan

Glasul al 8-lea:

Întâi tu ai fost semănat pe pământ de cerescul Lucrător de pământ, prealăudate. Cel dintâi tu pe pământ ți-ai vărsat sângele pentru Hristos, fericite. Cel dintâi tu cunună de biruință de Dânsul ai fost încununat în ceruri, începătorule al pătimitorilor, purtătorule de cunună, cel ce mai înainte decât mucenicii ai pătimit.

 

Iconografie


 

Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, pp. 149, 153, 194), arată că Sf. Apostol, Întâiul-mucenic și Arhidiacon Ștefan trebuie zugrăvit în chipul unui tânăr, fără barbă, ținând în mână un sul înfășurat, însemnul propovăduirii sale apostolice, sau purtând veșmintele diaconești.

Iar mucenicia lui se reprezintă astfel: în centru, Sfântul Mucenic Ștefan este bătut și omorât cu pietre, iar Apostolul Pavel este reprezentat tânăr, fără barbă, cu capul acoperit de o glugă, stând deoparte și păzind hainele ucigașilor.

Sfântul Ştefan (n. 1 - d. 34/35) după Noul Testament a fost Arhidiacon iudeu (evreu) din Ierusalim care a fost primul martir creştin condamnat la moarte de autorităţile iudaice din Ierusalim - (Sfântul Ștefan de Carlo Crivelli) foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Sfântul Ștefan de Carlo Crivelli – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

cititi mai mult despre Sfântul Apostol, întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan si pe: ziarullumina.ro; doxologia.ro; ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

Peste 460.000 de români îl au ca patron spiritual pe Sfântul Ştefan

 

Viața Sfântului Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan


 

Martiriul Sfântului Apostol Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan - foto preluat de pe doxologia.ro

Martiriul Sfântului Apostol Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Domnul nostru Iisus Hristos, după săvârșirea tainei mântuirii noastre, înălțându-se la cer, și pe Sfântul Duh, Care de la Tatăl purcede trimițându-L în limbi de foc, iar Biserica cea dintâi începând a se înmulți, au cârtit elinii împotriva evreilor. Nu acei elini care se închinau idolilor, pe care Sfânta Scriptură îi numește limbi, pentru că acelora, în acea vreme, încă nu li se deschisese ușa credinței și încă nu li se propovăduise cuvântul mântuirii. Că nu îndată după uciderea lui Ștefan au început a se primi păgânii în Biserica celor credincioși, dintre care cel dintâi a fost Cornelie Sutașul. Pe acesta botezându-l Sfântul Petru, nu a plăcut celor ce erau dintre evrei că a intrat între bărbații care nu erau iudei. De acea cârteau asupra lui Petru, până când le-a spus lor despre pânza cea arătată din cer și atunci au tăcut și slăveau pe Dumnezeu, zicând: Că și limbilor le-a dat Dumnezeu pocăință în viață. Deci, nu elinii cei ce erau dintre limbi cârteau asupra evreilor, în vremea Sfântului Ștefan, ci acei care erau dintre evrei și aveau aceeași lege dată de Moise și erau risipiți prin toate țările, precum și Sfântul Apostol Pavel scrie: Celor douăsprezece seminții, care sunt întru risipire, să se bucure. Aceia deprinseseră limba elinească, însă nu și credința și obiceiurile; din care pricină elinii îi numeau pe dânșii, ierusalimiteni.

Astfel zice Sfântul Ioan Gură de Aur: „Elinii socotesc pe cei ce vorbesc elinește, pentru că aceștia fiind evrei, vorbeau elinește”. Niște elini ca aceia, care erau risipiți, au făcut cârtire către evreii cei din Ierusalim, că erau trecute cu vederea văduvele lor în slujbele cele de toate zilele, pe de o parte că li se poruncea lucrul cel mai prost, iar pe de alta că nu deopotrivă, ci partea cea mai mică și mai de pe urmă din hrană și din haine se da lor. Atunci cei doisprezece Sfinți Apostoli, adunând toată Biserica din acea vreme, au zis: Nu este cu cuviință nouă a lăsa cuvântul lui Dumnezeu și a sluji meselor. Căutați dar, fraților, dintre voi șapte bărbați mărturisiți, plini de Duh Sfânt și de înțelepciune, pe care îi vom pune pe slujba aceasta, iar noi vom petrece în rugăciuni și în predicarea cuvântului. Și a plăcut cuvântul acesta al Sfinților Apostoli înaintea întregului popor credincios. Astfel, au ales pe Ștefan, bărbat plin de credință și de Duhul Sfânt; pe Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena și pe Nicolae Antiohianul, ale căror nume arată că nu erau din neamul evreilor din Ierusalim, ci din cei ce locuiau prin părțile elinilor, că și numele lor nu sunt evreiești, ci elinești. Precum Ștefan care era rudenie cu Saul, cel chemat mai pe urmă la credință și la apostolie, iar acesta numit în urmă Pavel, era din părțile Ehiliehiei, din cetatea Tarsului. Deci, din elini au ales pentru slujbă pe acești șapte, ca să fie cu plăcere poporului elinesc, care se mâhnea pentru văduvele lor cele trecute cu vederea și așa să se potolească mâhnirea lor și să înceteze cârtirea. Pe aceștia alegându-i, i-au adus înaintea apostolilor, iar ei rugându-se și-au pus mâinile peste dânșii și i-au făcut diaconi. Ștefan, fiind plin de credință și de putere, era cel dintâi dintre dânșii, pentru aceea și arhidiacon a fost numit, făcând semne și minuni mari în popor, pe care nu le pomenește Scriptura, ca și despre Însuși Domnul Hristos, căci dacă s-ar fi scris câte una, pare-mi-se că nici în toată lumea nu ar fi încăput cărțile ce s-ar fi scris.

Însă fără îndoială vom zice că Sfântul Ștefan, fiind asemenea cu apostolii și punându-și mâinile pe bolnavi îi făcea sănătoși. Fiind și bărbat puternic în lucru și în cuvânt, întărea pe credincioși în credință, mustra pe iudeii cei necredincioși, spunându-le din lege și din prooroci, că din zavistie și din nedreptate au omorât pe Fiul lui Dumnezeu, Mesia cel aștepat din veac. Odată, făcându-se întrebare între iudei, farisei și saduchei și între evreii cei ce se numeau elini, despre Domnul nostru Iisus Hristos, unii ziceau că este prooroc, iar alții amăgitor și alții că este Fiul lui Dumnezeu. Atunci Sfântul Ștefan, stând la loc înalt, a vestit tuturor pe Iisus Hristos, Domnul nostru, zicând: Bărbați, frați, aflați pentru ce s-au înmulțit răutățile între voi și s-a tulburat tot Ierusalimul; fericit este omul care a crezut în Iisus Hristos, pentru că Acesta este cel Care a plecat cerurile și S-a pogorât pentru păcatele noastre și S-a născut din Sfânta și Preacurată Fecioară Maria, cea aleasă mai înainte de întemeierea lumii. Acesta neputințele noastre le-a luat și bolile noastre a purtat. Pe cei orbi i-a făcut să vadă, pe cei leproși i-a curățit și dracii a izgonit. Ei, auzind acestea, se certau cu dânsul, grăind împotrivă și hulind pe Dumnezeu cel propovăduit, precum scrie în Faptele Apostolilor. Atunci s-a sculat, se zice, un oarecare din sinagogă ce se numea a Libertinilor, a Cirinenilor și a Alexandrinilor, a celor din Cilicia și din Asia, întrebându-se cu Ștefan. Pentru că evreii cei ce trăiau prin laturile cele mai depărtate, prin mijlocul elinilor își aveau în Ierusalim adunările lor deosebite și erau afară de sinagogile cele mari evreiești și o mulțime de sinagogi ale altor limbi – sau evreii care viețuiau între alte neamuri – pentru că evreii din fiecare latură își trimiteau copiii la sinagogă sau la adunarea lor din Ierusalim, ca să învețe legea lui Dumnezeu. Încă și ei, în fiecare an venind la închinăciune la biserica lui Solomon, într-ale lor adunări găzduiau, se adunau și învățau. Acest lucru învederat este, din ceea ce scrie la cap.11 al Faptelor: În Ierusalim veneau Iudei, bărbați cu bună cuviință dintre toate limbile cele de sub cer. Adică părteni, mideni, elamiteni și ceilalți, evrei ce viețuiau în Pârtia, în Midia, în Elamitia și în celelalte laturi, după cum scrie acolo și care veniseră în Ierusalim la praznic.

Acolo era adunarea cilicienilor, a alexandrenilor și a cirincilor. Iar pentru adunarea libertinilor se povestește că era între evrei un neam deosebit, care își trăgea neamul său din evreii aceia ce au fost odinioară robiți de Pompei al Romei și după aceea li s-au dăruit libertate și se numeau liberi, sau slobozi, așa zice și Sfântul Ioan Gură de Aur: „Libertinii cei ce au fost dăruiți cu libertate de romani, așa se numesc, căci cum erau acolo mulți străini, așa aveau și adunările unde se cuvenea a se citi legea și a face rugăciunile”. Deci, aceste adunări ale libertinilor, ale chirinenilor și altele, întrebându-se cu Sfântul Ștefan, nu puteau sta împotriva înțelepciunii și a duhului cu care grăia el. Apoi, Sfântul Ștefan biruia cu cuvântul adevărului în acea vreme trei părți din toată lumea, a Europei, a Asiei și a Africii. Biruia pe Europa, prin libertinii cei veniți din Roma, care este în părțile Europei; biruia Asia, prin cilicienii care erau din Asia; biruia Africa prin cirinei și prin alexandrini, care erau din părțile Africii.

Aceștia, neputând a grăi ceva, împotriva adevărului, care era mai luminos decât soarele, s-au aprins de mânie și, cuprinzându-i zavistia, au invitat pe niște bărbați, care iubeau minciuna, să spună la sinagogă cea mare evreiască, că ar fi auzit pe Ștefan grăind cuvinte de hulă împotriva lui Dumnezeu și a lui Moise. Cu acest fel de vicleșug tulburând poporul, pe bătrâni și pe cărturari, au răpit pe Sfântul Ștefan și l-au dus în adunarea lor înaintea arhiereilor și a toată mulțimea învățătorilor de lege. Apoi au pus înainte și martori mincinoși, zicând: Omul acesta nu încetează a grăi cuvinte de hulă împotriva acestui loc sfânt și a Legii, că l-am auzit și pe el zicând că Iisus Nazarineanul va risipi locul acesta și va schimba obiceiurile pe care ni le-a dat nouă Moise (Fapte 6, 11-14).

Sfântul Ștefan stătea în mijlocul acelei adunări ucigașe ca un înger al lui Dumnezeu, strălucind cu lumina dumnezeiescului dar, precum odinioară Moise s-a preamărit cu strălucirea feței lui, și toți cei ce ședeau în adunare, căutând la dânsul, au văzut fața lui ca fața îngerului. Și a zis arhiereul: Oare sunt adevărate cele grăite de martori? Iar Sfântul, deschizându-și gura sa, a început a grăi de la Avraam, care mai întâi a primit făgăduința venirii lui Mesia și le-a spus istoria până la Moise, vestind-o cu toată buna cucernicie și cu cinste, grăind împotriva martorilor celor mincinoși, că nu este hulitor al lui Moise, nici al legii lui Dumnezeu celei date prin Moise, ci mai vârtos adeverind că părinții lor au fost hulitori. Nu au vrut, zice el, părinții noștri să o asculte pe ea, ci au lepădat-o și s-au întors cu inimile lor la Egipt.

După aceasta, surpând acea mărturie mincinoasă că ar fi hulit asupra locului sfânt, a zis: „Solomon i-a zidit Lui biserică (adică lui Mesia) ca și cum ar fi zis: Nu-mi este cu neștiință locul cel sfânt, cel rânduit cu bună voirea lui Dumnezeu, de împăratul Solomon cel înțelept și cu slava Domnului cea arătată în nor sfințit. Cinstesc locașul cel făcut din mâini întru slava lui Dumnezeu, însă mărturisesc că Dumnezeu voiește mai vârtos a petrece în locurile cele nemateriale și nefăcute de mână, adică în sufletele omenești cele curate. Cel Preaînalt nu viețuiește în bisericile cele făcute de mâini, precum zice proorocul: Cerul Îmi este scaun și pământul reazem picioarelor Mele. Ce casă Îmi veți zidi Mie?, grăiește Domnul, sau care este locul odihnei Mele? Nu mâna Mea a făcut acestea toate?”.

Apoi, umplându-se de râvna dumnezeiască, precum și Ilie odinioară, a adus cuvânt de mustrare, zicând către dânșii: Voi cei tari la cerbice și netăiați împrejur la inimă și la urechi, voi pururea vă împotriviți Duhului Sfânt, precum părinții voștri așa și voi! Pe cine din prooroci n-au izgonit părinții voștri? Și au omorât pe cei ce mai înainte au vestit despre venirea lui Mesia cel așteptat (Fapte 7,47-52).

Aceste cuvinte ale sfântului au pornit spre nespusă mânie pe arhiereu, pe cărturari și pe tot poporul cel înrăutățit al iudeilor, căci, auzind acestea, se iuțeau în inimile lor și scrâșneau cu dinții asupra lui. Însă el nu băga în seamă mânia lor, că era plin de Duhul Sfânt, care îl făcea cu bărbăție și de Dumnezeu vorbitor. Apoi, căutând la cer a văzut slava lui Dumnezeu, pe care mai înainte dorea să o vadă și cu credință neîndoită nădăjduia a o dobândi. Pe aceasta mai înainte de vreme a început a o vedea, ca și cum ar fi ieșit din trup și ar primi răsplătirea. Deci a văzut și pe Iisus Hristos, Stăpânul și Domnul său, ca și cum venea către sine, căci dezlegându-se degrabă de trup, avea să meargă către El, ca unde este Domnul, acolo și sluga lui să fie. Ceea ce a văzut singur, aceea a vestit-o tuturor, strigând cu glas mare: Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu.

El nu a tăinuit ceea ce a văzut, precum este obiceiul sfinților a nu arăta la alții descoperirile ce li se fac de Dumnezeu pentru a lor smerenie. Ci, Sfântul Ștefan a făcut arătată acea preaslăvită descoperire, iar aceasta a făcut-o pentru a întări credincioșii în credință, iar necredincioșii să se rușineze. Încă și pentru a adeveri și pe ceilalți mucenici, ce vor veni după dânsul, că celor ce mor pentru Hristos mucenicește, nu le este în văzduh vreo împiedicare la suirea către înălțime sau vreo încercare; ci calea cea dreaptă, cerul deschis, răsplătirea gata, puitorul de nevoințe așteaptă și singură slava Domnului întâmpina pe mucenic în porțile cerești.

Pentru aceea întâiul mucenic, netăcînd, vestește ceea ce vede, ca și cum ar chema după sine și pe alții, către aceeași cunună mucenicească. Iar iudeii cei zavistnici, care se învățaseră a ucide pe prooroci și care îndrăzniseră și asupra Domnului, împlinitorul legii și al proorocilor, nu au suferit a auzi cuvintele cele adevărate grăite de Sfântul Ștefan, singuri fiind mincinoși, ci strigând cu glas mare, își astupau urechile și au pornit cu un suflet și-au pus asupra lui mâinile cele ucigașe. Apoi, scoțându-l din cetate – precum mai întâi pe Domnul Cel ce a binevoit a pătimi afară de poartă – au ucis cu pietre pe sluga Domnului cea bună și credincioasă. Martorii cei mincinoși și ucigașii, pentru ca să le fie mai ușor a arunca cu pietre asupra sfântului, s-au dezbrăcat de hainele lor și le-au pus lângă picioarele unui tânăr, numit Saul. Acesta, fiind rudenie și de o seminție cu cel ce se ucidea, mai mult se iuțea asupra lui, râvnind după legea cea veche. Saul era atunci binevoitor pentru uciderea lui Ștefan și cum Sfântul Ioan Gură de Aur grăiește despre aceasta: „Îi părea rău lui Saul că nu are mâini mai multe ca să ucidă cu toate pe Ștefan, dar și așa a aflat că să-l ucidă cu mâini multe, care erau ale martorilor mincinoși, ale căror haine le păzea Saul”.

Deci, fiind ucis Sfântul Ștefan în valea lui Iosafat – care este între Eleon și între Ierusalim, lângă pârâul Cedrilor, ce avea mulțime de pietre pe lângă mal – stătea de departe pe o piatră Preacurată Fecioară, cu Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, privind de sus și rugându-se cu sârguință către Domnul și Fiul său ca să-l întărească în răbdare și să primească sufletul lui în mâinile Sale. O! cât îi era de dulce Maicii Domnului moartea Sfântului, întâiului mucenic și Arhidiacon Ștefan, deși era într-acea cumplită ucidere cu pietre; căci privea la pătimirile lui, din înălțimile cele cerești, preadulcele Iisus; iar din dealurile cele pământești, preadulcea Maică, împreună cu iubitul ucenic.

Multă ploaie de pietre zburând asupra lui și cu totul roșindu-se de sângele lui, iar cu trupul slăbind și din legăturile cele firești dezlegându-se, îl durea inima pentru cei ce-l ucideau și mai cu sârguință se rugă pentru ei, decât pentru sine. Căci pentru sine a zis: „Doamne, Iisuse, primește sufletul meu!”. Iar pentru ei, plecându-și genunchii și cu glas mare strigând, a zis: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!”. Aceasta zicând, a adormit.

Astfel s-a săvârșit bunul nevoitor. Astfel s-a încununat cu niște trandafiri roșii, prin sângerarea de pietre, întâiul mucenic și a mers în cerul pe care l-a văzut deschis, către Domnul și Împăratul slavei, ca să împărățească împreună cu El întru împărăția cea nesfârșită. El fusese ales arhidiacon de Sfinții Apostoli, îndată după Pogorârea Sfântului Duh și a pătimit în același an după Înălțarea Domnului, în ziua de douăzeci și șapte a lunii decembrie, având de la nașterea să mai mult de treizeci de ani. Era frumos la față, dar mai frumos cu sufletul.

Sfântul lui trup a fost aruncat spre mâncarea fiarelor și a păsărilor și a zăcut neîngropat o zi și o noapte. După aceea, în noaptea a doua, Gamaliel, acel slăvit învățător al legii evreiești din Ierusalim, care mai pe urmă a crezut în Hristos împreună cu fiul său, Avelvie, a trimis niște bărbați cinstiți și credincioși și, luând în taină moaștele sfântului, le-a dus într-un sat al său, care era departe de Ierusalim, ca la douăzeci de stadii, ce se chema Cafargamala și acolo le-a îngropat cu cinste, făcând deasupra lui mare plângere. „Căci cine n-ar fi plâns – zice Sfântul Ioan Gură de Aur – văzând pe acel miel blând, ucis cu pietre și zăcând mort”.

După mulți ani, binecredincioasa Evdochia, soția împăratului Teodosie cel Mic, venind în Ierusalim, la locul acela unde a fost ucis Sfântul Întâiul Mucenic Ștefan cu pietre și s-a roșit pământul cu cinstitul său sânge, a zidit o biserică preafrumoasă în numele și în cinstea lui Hristos Dumnezeu, a Căruia este slava în veci. Amin.

La Ordinea Zilei – 27 Decembrie 2020

Prima persoană vaccinată în cadrul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 în România este Mihaela Anghel, asistentă medicală generalistă  la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” (27 decembrie 2020)

foto preluat de pe www.facebook.com/RO-Vaccinare

 

Sărbătorile Zilei de 27 Decembrie

Ortodoxe – † Sfântul Ap., întâiul Mc. şi Arhidiacon Ştefan; Sf. Cuv. Teodor Mărturisitorul; Duminica după Nașterea Domnului

Greco-catolice – Duminica după Naşterea Domnului. A III-a zi de Crăciun. Sf. arhid. m. Ştefan; Sf. cuv. Teodor Mărturisitorul

Romano-catolice – Sf. Familie: Iisus, Maria şi Iosif; Sf. Ioan, ap. şi ev.

 

Campania de vaccinare anti-COVID în România a început

Campania de vaccinare anti-COVID a demarat duminică, fiind vizat, în prima fază, personalul medico-sanitar din toate cele 10 spitale de boli infecţioase aflate în prima linie în lupta împotriva noului coronavirus. Prima persoană din România care a fost vaccinată împotriva COVID-19 este o asistentă medicală de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase “Matei Balş” din Bucureşti, Mihaela Anghel, membră a echipei medicale care, la data de 27 februarie a acestui an, a preluat primul pacient din România confirmat cu virusul SARS-CoV-2.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Situația din România -  27 decembrie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică

Până astăzi, 27 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 615.809 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
540.437 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.049 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 224 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 15.230 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 26.12.2020 (10:00) – 27.12.2020 (10:00) au fost raportate 122 de decese (78 bărbați și 44 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.781. Dintre acestea, 1.206 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.718.625 de teste. Dintre acestea, 7.783 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 5.688 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.095 la cerere.

Situația din România -  27 decembrie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 - Grupul de Comunicare Strategică - foto preluat de pe www.facebook.com/ministeruldeinterne

Situația din România – 27 decembrie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică – foto preluat de pe www.facebook.com/ministeruldeinterne

 

 

 

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 7.044 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus). De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 128 de cetățeni români aflați în străinătate, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați.

 

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul SARS – CoV – 2 la nivel european și global:

Până la data de 26 decembrie 2020, au fost raportate 16 247 249 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Franţa, Regatul Unit, Italia, Spania și Germania.
Începând din 15 decembrie, CEPCB a întrerupt publicarea datelor privind numărul cazurilor confirmate și numărul cetățenilor decedați, atât în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra, cât și la nivel global. Aceste raportări vor fi actualizate săptămânal.
Datele publicate de către Johns Hopkins CSSE, care vizează numărul cetățenilor vindecați, continuă să fie actualizate zilnic.

ŢARA
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAŢI*

Franţa 2.473.354(+96.502) 60.549(+2.638) 195.638 (+273)
Regatul Unit 2.040.147(+190.744) 67.401(+3.231) 4.910 (+88)
Italia 1.953.185(+109.473) 68.799(+4.279) 1.386.198 (+9.089)
Spania 1.819.249 (+57.037) 49.260 (+859) 150.376 -
Germania 1.510.652(+173.574) 26.275(+4.300) 1.253.285 (+17.317)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)

 

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 26 DECEMBRIE 2020

CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAȚI*

76.103.424 (+57.037) 1.694.717 (+859) 45.411.215 (+408.174)

* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/
** datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 15 – 24 decembrie 2020, cu excepția celor de la categoriile cetățenilor vindecați, care reprezintă numărul de cazuri raportate în intervalul 25-26 decembrie 2020.
*** CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.

Grupul de Comunicare Strategică
cititi mai mult pe www.facebook.com/ministeruldeinterne

 

Vaccinarea anti-COVID-19 a demarat oficial în ţările Uniunii Europene

Vaccinarea împotriva noului coronavirus a demarat oficial duminică în toate ţările Uniunii Europene, primele persoane care au primit doze de vaccin fiind din rândul pensionarilor şi al medicilor, transmit agenţiile internaţionale de presă.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Egipt: Incendiu soldat cu morţi la un spital privat care tratat cazuri de COVID-19

Un incendiu a ucis cel puţin şapte persoane şi a rănit alte câteva, sâmbătă, la un spital privat care trata pacienţi bolnavi de COVID-19, situat la periferia capitalei egiptene Cairo, informează duminică dpa citând surse şi mass-media locale.

Incendiul a izbucnit în jurul orei nouă dimineaţa la spitalul Misr Al Amal din El Obour, situat la aproximativ 30 de kilometri nord-est de centrul capitalei egiptene. Potrivit primelor investigaţii, focul a fost cauzat de un scurt-circuit, conform unor surse medicale şi de securitate.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Israel: Arestări şi răniţi după mai multe proteste şi confruntări cu poliţia

Mai multe persoane au fost arestate sâmbătă seara şi alte câteva au fost rănite după proteste împotriva prim-ministrului Benjamin Netanyahu care au avut loc la Ierusalim şi în alte oraşe israeliene, transmite dpa. Mii de manifestanţi s-au adunat în faţa reşedinţei oficiale a prim-ministrului Benjamin Netanyahu din Ierusalim, în timp ce proteste împotriva sa au fost raportate şi în alte oraşe.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Revista Presei din 27 decembrie

 

cititi si:

- Evenimentele Zilei de 27 decembrie în Istorie

- Sfântul Apostol, întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan (1/5 – 33/36 d.Hr.)

Evenimentele Zilei de 27 decembrie în Istorie

Greater Poland uprising (December 27, 1918 – June 28, 1919) – Soldiers and workers assembling to elect a council in Poznań, 10 November 1918

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.comro.wikipedia.orgyoutube.com

 

27 decembrie este a 361-a zi a calendarului gregorian și a 362-a zi în anii bisecți.

 

Sărbătorile Zilei de 27 decembrie

(BOR) † Sfântul Ap., întâiul Mc. şi Arhidiacon Ştefan; Sf. Cuv. Teodor Mărturisitorul

Sfântul Ştefan (n. 1 - d. 34/35) după Noul Testament a fost Arhidiacon iudeu (evreu) din Ierusalim care a fost primul martir creştin condamnat la moarte de autorităţile iudaice din Ierusalim - (Sfântul Ștefan de Carlo Crivelli) foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Sfântul Ștefan de Carlo Crivelli – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Sfântul Ştefan (greacă: Στέφανος, Stephanos ; latină: Stephanus, însemnând Coroană de flori sau Încununat, de multe ori dat ca un titlu mai degrabă decât ca un nume) (n. 1 – d. 34/35) după Noul Testament a fost Arhidiacon iudeu (evreu) din Ierusalim care a fost primul martir creştin condamnat la moarte de autorităţile iudaice din Ierusalim.

Potrivit Noului Testament, Sfântul Ştefan a fost unul dintre cei şapte bărbaţi ”plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune”, aleşi de către apostoli pentru a îndeplini calitatea de diaconi. Ştefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos, care îl urmau pretutindeni şi care au asistat direct la faptele sale. Fiind ales să îi conducă pe diaconi, Sfântul Ştefan a fost numit Arhidiacon.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

(BRU) (†) A treia zi de Crăciun; Sf. Ștefan, arhidiacon, protomartir († 37); Sf. Teodor Însemnatul, cuvios, mărturisitor († 844)

Sfântul Cuvios Teodor Mărturisitorul. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 27 decembrie - foto: doxologia.ro

Sfântul Cuvios Teodor Mărturisitorul - foto: doxologia.ro

Din cei ce au voit a pătimi pentru Hristos sunt unii care au suferit numai pentru credinţa creştinească, stând împotriva elinilor, care îşi apărau rătăcirea lor cea închinătoare la idoli. Alţii se nevoiau pentru dreapta-credinţă, împotriva chiar a creştinilor cu adevărat, însă a celor ce nu cred drept şi care, nu mai puţin decât cei dintâi, multe osteneli au suferit, pentru care au primit şi cununi deopotrivă ca şi aceia.

Dintre ei unul este acest minunat şi mare Teodor, pentru care acum ne stă înainte cuvântul. Pe acest mărturisitor l-a odrăslit Palestina, pe care, dând-o Dumnezeu lui Avraam că moştenire, bine a numit-o pământul făgăduinţei, pentru că de acolo a ieşit ceata proorocilor şi a patriarhilor şi Însuşi Hristos cu trup. De acolo ne-a răsărit şi numărul primitorilor de Dumnezeu apostoli, care s-au născut acolo. Deci şi pe acest luminător şi stâlp al dreptei-credinţe, aceeaşi latură l-a adus şi dat în lume.
cititi mai mult pe doxologia.ro

 

(BRC) (†) A treia zi de Crăciun; Sf. Ioan, apostol, evanghelist În minunatul text al primei lecturi, sfântul Ioan exprimă entuziasmul său pentru misterul întrupării, arătându-i tot realismul, profunzimea şi eficacitatea. În acel timp, cineva spunea că este imposibil ca Fiul lui Dumnezeu să ia trup omenesc: astfel, trupul lui Isus era doar aparenţă. Sfântul Ioan insistă: nu este aparenţă, este cu adevărat trupul nostru acela care a fost asumat de Fiul lui Dumnezeu:

Noi am văzut, auzit, atins. Este realitate, nu iluzie: Isus prunc, Isus adult, Isus răstignit este om ca şi noi, şi-a asumat existenţa noastră, toată existenţa noastră, în afară de păcat. Acesta este realismul întrupării.”
cititi mai mult pe: calendarcatolic.ro

 

România – Ziua Centrului de Operaţii Psihologice ale Armatei Române

Ministerul Apararii Nationale - foto: wiki.erepublik.com

Ministerul Apararii Nationale – foto: wiki.erepublik.com

 

Astăzi în istorie pentru 27 decembrie

 

Evenimentele Zilei de 27 decembrie în Istorie:

- (27 decembrie 1918 – 28 iunie 1919) – Marea Revoltă Poloneză; 27 decembrie 1945 – Au fost înființate BIRD și FMI

 

27 decembrie 537 - A fost inaugurată Biserica Sfânta Sofia din Constantinopol, devenită în 1453 moschee și în 1935 muzeu.

Hagia Sophia a fost catedrala Patriarhiei de Constantinopol, apoi moschee, astăzi muzeu în Istanbul, Turcia. Interiorul său decorat cu mozaicuri, coloanele de marmură și acoperișul sunt de o mare valoare artistică. Biserica era atât de frumos decorata încât se spune că imparatul Iustinian Iustinian ar fi exclamat: „Νενίκηκά σε Σολομών” (Solomon, te-am depășit!).

Se mai spune că slujbele ținute în Sfânta Sofia erau grandioase, iar participarea la una din aceste slujbe l-a determinat pe cneazul Vladimir I al Rusiei Kieviene să opteze pentru crestinarea rușilor de către Patriarhia de Constantinopol. Ultima ceremonie crestina in aceasta biserica a fost ținută la data de 29 august 1453, inainte de invadarea Constantinopolului de catre paganii turci.

Sultanul Mahomed, cuceritorul Constantinopolului, a dat ordin ca Sfânta Sofia să fie transformată în moschee. Legenda spune că pe unul din pereții albi s-a păstrat amprenta palmei pline de sânge a sultanului. Aghia Sofia („Sfânta Înțelepciune”) a fost catedrala a Patriarhiei de Constantinopol, apoi moschee, iar astazi este muzeu. Oficialități ale Patriarhiei Ecumenice si ale Sfantului Scaun întreprind in ultima vreme demersuri pe langa autoritatile turce pentru restituirea Sfintei Sofia către Biserica Ortodoxa.

 

27 decembrie 1076 - A decedat cneazul Sviatoslav al II- lea al Kievului din dinastia Riurik (n.cca.1027). A domnit din 1073 pana in 1076. A fost fiul lui Iaroslav cel Intelept si al printesei Ingigerd a Suedieisi fost in acelasi timp print de Cernigov din 1054 pana in 1073.

 

27 decembrie 1391 - Prima menţiune documentară a „logofătului” (şeful cancelariei domneşti) în Ţara Românească.

 

27 decembrie 1512 - Coroana spaniolă elaborează Legile de la Burgos, menite să regelementeze comportamentul coloniștilor față de băștinașii din Lumea Nouă.

 

27 decembrie 1571 - S-a născut Johannes Kepler, astronom şi astrolog, cel care a descoperit că Pământul şi planetele se mişcă în jurul Soarelui, pe orbite eliptice; (m. 15 noiembrie 1630).

Johannes Kepler (*27 decembrie 1571, Weil der Stadt - †15 noiembrie 1630, Regensburg), matematician, astronom și naturalist german, care a formulat și confirmat legile mișcării planetelor (Legile lui Kepler). În matematică este considerat precursor al calculului integral - foto: en.wikipedia.org

Johannes Kepler - foto: en.wikipedia.org

Johannes Kepler, (*27 decembrie 1571, Weil der Stadt – †15 noiembrie 1630, Regensburg), matematician, astronom și naturalist german, care a formulat și confirmat legile mișcării planetelor (Legile lui Kepler). În matematică este considerat precursor al calculului integral.

 

27 decembrie 1572 - S-a nascut compozitorul, poetul si pedagogul umanist ceh Jan Campanus Vodňanský (Johannes Vodnianus Campanus, Jan Vodňanský Campanus). Din 1603 a predat greaca si latina la Universitatea din Praga, dar si poezia latina si istoria romana; (d. 13 decembrie 1622).

 

27 decembrie 1585 - A încetat din viaţă Pierre de Ronsard, poet francez, principal reprezentant al Pleiadei (şcoală literară franceză din secolul XVI) (“Ode”, “Imnuri”); (n. 11 septembrie 1524).

Pierre de Ronsard (n. 11 septembrie 1524 – d. 28 decembrie 1585), poet francez - foto: ro.wikipedia.org

Pierre de Ronsard  – foto: ro.wikipedia.org

Pierre de Ronsard (n. 11 septembrie 1524 – d. 28 decembrie 1585), poet francez. A fost poetul Curții, foarte apreciat de rege datorită ideilor sale în favoarea politicii reginei-mamă contra hughenotilor, exprimate în opera sa Discours de la Misère de ce Temps (1562-1563) și s-a bucurat de o poziție privilegiată: aceea de a sta în dreapta suveranului. A creat în jurul său o școală poetică, urmând a fi cunoscută în epocă sub denumirea de Pleiada maestrului Ronsard, în care activau Jean Dinemandi, zis Dorat, Pontus de Tyard, și, nu în ultimul rând, Remi Belleu.

 

27 decembrie 1587 - Sigismund al III-lea de Vasa a fost încoronat rege al Poloniei. A domnit 45 de ani și a provocat o lungă serie de conflicte între Polonia , Suedia şi cnezatul Moscova.

Sigismund al III-lea Vasa (în poloneză Zygmunt III Waza) (20 iunie 1566 – 30 aprilie 1632), rege al Poloniei și Mare Duce al Lituaniei din 1587 până în 1632 și monarh al Suediei din 1592 până în 1599. A fost fiul regelui Ioan al III-lea al Suediei și al primei soții a acestuia, Ecaterina Iagello - foto (Pictură de Marcin Kober, ca. 1590): ro.wikipedia.org

Sigismund al III-lea Vasa (Pictură de Marcin Kober, ca. 1590) – foto: ro.wikipedia.org

Sigismund al III-lea Vasa (în poloneză Zygmunt III Waza) (20 iunie 1566 – 30 aprilie 1632), rege al Poloniei și Mare Duce al Lituaniei din 1587 până în 1632 și monarh al Suediei din 1592 până în 1599. A fost fiul regelui Ioan al III-lea al Suediei și al primei soții a acestuia, Ecaterina Iagello. A atras tara în Razboiul de treizeci de ani.

Conflictul cu Suedia, combinat cu războaiele împotriva otomanilor şi Moscovei, au culminat după moartea lui Sigismund, într-o serie de evenimente cunoscute sub numele de Potop, care au încheiat epoca de aur a Republicii. În timpul domniei sale, a permis dinastiei Brandenburg Hohenzollern să moştenească Ducatul Prusiei.

 

27 decembrie 1654 - S-a nascut la Basel in Elvetia, Jakob Bernoulli, matematician elvetian; in urma cercetarilor sale asupra sirurilor de numere a ajuns la celebra inegalitate care ii poarta numele – “Inegalitatea lui Bernoulli”; (d.16.08.1705). Contemporan cu Newton si Leibnitz , a dezvoltat calculul diferential si integral introdus de aceștia.Unul din frații săi a fost Johann Bernoulli, un alt mare matematician.

 

27 decembrie 1784 - Răscoala ţăranilor iobagi din Transilvania, condusă de Horea, Cloşca şi Crişan (1784) - Horea şi Cloşca, conducătorii răscoalei ţărăneşti din Transilvania, sunt prinşi în pădurea Scoruset din Munţii Gilăului, apoi duşi şi închişi la Alba Iulia, Transilvania.

Execuţia lui Horea și Cloșca foto: ro.wikipedia.org

Execuţia lui Horea și Cloșca – foto: ro.wikipedia.org

Răscoala din 1784, numită și „Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan”, a fost o importantă acțiune de revoltă a țărănimii iobage din Transilvania împotriva constrângerilor feudale la care era supusă. La ea au participat iobagi români, maghiari, sași de pe domeniile nobililor și statului, mineri din Munții Apuseni și ocnele din Maramureș, meșteșugari, preoți etc.

Răscoala a pus în discuție statutul de tolerați în Transilvania imperială al românilor, ceea ce i-a conferit și un caracter național. A izbucnit la 1 noiembrie 1784, în satul Curechiu, Hunedoara, și s-a încheiat la sfârșitul lui decembrie 1784, când Horea și Cloșca au fost capturați de către autorități.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

27 decembrie 1806 - Constantin Ipsilanti revine la Bucureşti. El organizează o oaste destinată să-i permită realizarea planului său de constituire a unui regat al Daciei format din Moldova, Ţara Românească şi Serbia.

Constantin Ipsilanti (n. 1760 - d. 1816),, domn în Moldova: 8 martie 1799 - 4 iulie 1801, octombrie 1806 - noiembrie 1806 și în Țara Românească: 1 septembrie 1802 - august 1806. A mai fost administrator al Țării Românești sub ocupația rusească: 27 decembrie 1806 - 31 mai 1807 și 8-28 august 1807 - foto: ro.wikipedia.org

Constantin Ipsilanti - foto: ro.wikipedia.org

Constantin Ipsilanti, (n. 1760 – d. 1816), a fost domn în Moldova : 8 martie 1799 – 4 iulie 1801, octombrie- noiembrie 1806 și în Muntenia : 1 septembrie 1802- august 1806.A mai fost administrator al Țării Românești sub ocupația rusească: 27 decembrie 1806- 31 mai 1807 și 8-28 august 1807. A lucrat ca Principatele române să intre sub influența rusească.

După ce rușii au ocupat Țările Române și Bucureștiul a fost însărcinat cu administrarea Moldovei ( octombrie- noiembrie 1806). Pentru că țara era sărăcită, iar rușii cereau tot timpul bani, el se refugiază în 1809 la Sankt Petersburg, de unde nu se mai întoarce, murind în 1816.

 

27 decembrie 1816 - A avut loc la Iași din inițiativa lui Gheorghe Asachi primul spectacol de teatru în limba română: “Mirtil și Hloe“, pastorala într-un act.

Gheorghe Asachi (n. 1 martie 1788 - d. 12 noiembrie 1869) poet, prozator și dramaturg român, născut la Herța, în nordul Moldovei, (azi în Ucraina),  portret de Constantin Daniel Stahi foto (Gheorghe Asachi pictat de Constantin Daniel Stahi): ro.wikipedia.org

Gheorghe Asachi, portret de Constantin Daniel Stahi – foto: ro.wikipedia.org

Gheorghe Asachi (n. 1 martie 1788 – d. 12 noiembrie 1869) poet, prozator și dramaturg român, născut la Herța, în nordul Moldovei, (azi în Ucraina). Cea mai importantă realizare a inginerului Asachi este primul spectacol de teatru jucat de români în limba româna. Evenimentul a avut loc la Iaşi în 27 decembrie 1816: Mirtil si Hloe după Salomon Gessner şi Jean Pierre Clovis de Florian.

Gheorghe Asachi a tradus piesa, a desenat decorurile, a făcut regia şi a pictat cortina, o imitaţie după un desen adus de la Roma adaptat la realităţile din Moldova. Această „înfăţişa pe Apolon cu muzele întinzînd mîna Moldovei, pentru a o ridica, simbolul nefiind lipsit de frumuseţe şi de tîlc”(Ioan Massof, Teatrul românesc. Privire istorică, I, 1961).

În Procuvîntarea la editia din 1850 a piesei, Asachi îşi aminteşte împrejurările acestei premiere absolute în cultura română: „Într-o epohă de străinomanie, la 1816, am fost înfiinţat un teatru de societate în casele răposatului hatman Constantin Ghica, boier generos şi iubitor de cultură. Actorii erau fii şi fiice ale acestor familii carii reprezentau piese franceze”.

La premiera din 1816 a piesei Mirtil si Chloe actorii purtau frumoase costume naţionale româneşti. Anul 1816 se consideră anul înfiinţării teatrului de la Iaşi, care va purta ulterior numele lui.

 

27 decembrie 1822 - S-a născut Louis Pasteur, chimist și biolog, membru al Academiei Franceze; (d. 1895)

Louis Pasteur (n. 27 decembrie 1822, Dole — d. 28 septembrie 1895, Marnes-la-Coquette), om de știință francez, pionier în domeniul microbiologiei - foto: ro.wikipedia.org

Louis Pasteur  - foto: ro.wikipedia.org

Louis Pasteur (n. 27 decembrie 1822, Dole — d. 28 septembrie 1895, Marnes-la-Coquette), om de știință francez, chimist şi biolog, pionier în domeniul microbiologiei, membru al Academiei Franceze. A descoperit natura infecţioasă a unor boli ale omului şi animalelor şi vaccinul antirabic (aplicat pentru prima oară în 1885), punând astfel bazele imunologiei; a stabilit metoda conservării berii prin pasteurizare.

 

27 decembrie 1831 - Charles Darwin se îmbarcă și pornește în ce de-a doua sa călătorie istorică, în America de Sud, la bordul navei regale britanice HMS Beagle.

Acuarelă desenată de desenatorul tehnic de pe HMS Beagle, Conrad Martens. Pictată în timpul explorărilor din Ţara Focului, ea reprezintă pe băştinaşi salutând vasul Beagle - foto: ro.wikipedia.org

Acuarelă desenată de desenatorul tehnic de pe HMS Beagle, Conrad Martens. Pictată în timpul explorărilor din Ţara Focului, ea reprezintă pe băştinaşi salutând vasul Beagle - foto: ro.wikipedia.org

A doua călătorie a vasului HMS Beagle, din 27 decembrie 1831 până în 2 octombrie 1836, a fost a doua expediție științifică efectuată de vasul HMS Beagle, sub comanda căpitanului Robert FitzRoy care preluase comanda și în prima călătorie după ce fostul căpitan s-a sinucis. FitzRoy se gândise deja la avantajele pe care le presupune prezența unui expert în geologie la bord, și a căutat un naturalist care l-ar putea însoți în timp ce vasul este pe mare.

Tânărul absolvent Charles Darwin spera să vadă tropicele înainte de a deveni diacon, și a acceptat ocazia oferită. Până la sfârșitul expediției, el deja își construise un nume de geolog și colecționar de fosile, iar publicarea lucrării sale științifice intitulată Călătoria lui Beagle l-a făcut celebru ca scriitor.

Călătoria lui Beagle – foto: ro.wikipedia.org

Beagle a traversat Oceanul Atlantic, și apoi a efectuat studii hidrografice în preajma coastelor părții sudice a Americii de Sud, revenind prin Tahiti și Australia după un ocol al Pământului. Deși expediția urma să dureze doi ani, ea s-a întins pe aproape cinci. Darwin a petrecut majoritatea timpului explorând pe uscat: trei ani și trei luni pe uscat, 18 luni pe mare.

La începutul călătoriei, el a hotărât că poate scrie o carte despre geologie și avea talent pentru teoretizare. La Punta Alta, a efectuat o descoperire majoră a unor fosile gigantice ale unor mamifere dispărute, pe atunci cunoscute doar după câteva specimene. A colecționat și a observat detaliat plante și animale, cu rezultate care i-au zguduit credința că speciile sunt fixe și a pus bazele ideilor cu care s-a întors în Anglia și care au dus la elaborarea teoriei sale privind evoluția prin selecție naturală.

 

27 decembrie 1832 - S-a născut Pavel Mihailovici Tretiakov, critic şi umorist rus, fondatorul Galeriei de artă plastică care îi poartă numele.

Pavel Mihailovici Tretiakov (n. 27 decembrie, 1832 – d. 16 decembrie, 1898), om de afaceri, critic, umorist și colecționar de artă rus, fondatorul Galeriei de artă plastică, din Moscova, care îi poartă numele - foto (Pavel Mihailovici Tretiakov, portret de Repin): ro.wikipedia.org

Pavel Mihailovici Tretiakov, portret de Repin – foto: ro.wikipedia.org

Pavel Mihailovici Tretiakov (n. 27 decembrie, 1832 – d. 16 decembrie, 1898), om de afaceri, critic, umorist și colecționar de artă rus, fondatorul Galeriei de artă plastică, din Moscova, care îi poartă numele.

 

27 decembrie 1892 - S-a pus piatra de temelie a Catedralei Sfântul Ioan Evanghelistul din New York, considerată a patra cea mai mare catedrală crestina din lume.

 

27 decembrie 1897 - S-a născut Tudor Vianu, poet, estetician și filozof român, membru al Academiei Române; a fost director general al Comisiei Naționale pentru UNESCO, director general al Bibliotecii Academiei Române, director al Teatrului Național din București (d. 1964)

Tudor Vianu (n. 27 decembrie 1897/8 ianuarie 1898, Giurgiu - d. 21 mai 1964, București), estetician, critic și istoric literar, poet, eseist, filosof și traducător român - foto: ro.wikipedia.org

Tudor Vianu - foto: ro.wikipedia.org

Tudor Vianu (n. 27 decembrie 1897/8 ianuarie 1898, Giurgiu – d. 21 mai 1964, București) a fost un estetician, critic și istoric literar, poet, eseist, filosof și traducător român. Fratele mai mare al publicistului Alexandru Vianu. Căsătorit cu Elena Vianu (1911 – 1965). Fiul său, Ion Vianu, este un cunoscut medic psihiatru și scriitor. Fiica sa, Maria Alexandrescu Vianu, este un istoric al artei antice și arheolog. A scris studii de estetică şi stilistică, memorialistică, a analizat din punct de vedere estetic fenomenul literar românesc şi universal (“Arta şi frumosul”, “Arta prozatorilor români”); (m. 21 mai 1964).

 

27 decembrie 1901 - S-a născut Marlene Dietrich, actriță și cântăreață germană (d. 1992)

Marlene Dietrich (n. 27 decembrie 1901 Schöneberg (astăzi în Berlin) – d. 6 mai 1992, Paris) a fost o actriță și cântăreață germană. Este prima actriță germană care a ajuns celebră în Hollywood. De-a lungul carierei, Dietrich s-a reinventat constant, începând a fi cântăreață de cabaret, fată din cor și actriță în filme germane în Berlinul anilor ’20, stea de la Hollywood de-a lungul anilor ’30, și în final, o interpretă internațională, devenind una din idolii secolului al XX-lea. Dietrich a fost bisexuală. În 1939 Dietrich a devenit cetățeană a Statelor Unite. (filmele: “Îngerul albastru”, “Stigmatul răului”)
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.orgwww.imdb.com

 

27 decembrie 1909 - Se retrage din partid şi de la şefia PNL-ului, pentru motive de boala, omul politic D.A.Sturdza; Este numit în funcţia de prim-ministru, I.I.C. Brătianu.

 

27 decembrie 1913 - A murit Infanta Antónia a Portugaliei, fiica reginei Maria a II-a a Portugaliei şi mama regelui Ferdinand al României; (n. 17.02.1845).

 

27 decembrie 1917 - Guvernul României decide curăţarea teritoriului Moldovei de trupele ruse bolşevizate, care săvîrşeau jafuri şi asasinate.

 

27 decembrie 1918 – 28 iunie 1919 - Marea Revoltă Poloneză – Discursul pianistului Ignacy Paderewski a declanșat Insurecția din Polonia Mare.

Soldaţi ai Armatei din Wielkopolska (Polonia Mare) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Soldaţi ai Armatei din Wielkopolska (Polonia Mare) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Insurecţia din Polonia Mare din 1918 – 1919, cunoscută şi ca Marea Revoltă Poloneză sau Războiul Poznańian, a fost o insurecţie militară a polonezilor din Polonia Mare (Wielkopolska), (cunoscută şi ca Marele Ducat al Poznańului ori Provinz Posen) împotriva Germaniei şi Prusiei.

(…) Nu se poate spune cu siguranță care a fost scânteia care a declanșat insurecția, dar mulți polonezi atribuie acest rol discursului ținut de pianistul polonez Ignacy Paderewski pe 27 decembrie 1918 și contramăsurilor germanilor. Este încă o problemă disputată care parte – cea germană sau cea poloneză – poate fi făcută vinovată de deschiderea ostilităților.

Polonezii începuseră pregătiri serioase în vederea declanșării unei insurecții imediat după abdicarea Kaiserului Wilhelm al II-lea de pe 9 noiembrie 1918 și proclamarea Republicii de la Weimar. După numai câteva ore de la discursul lui Paderewski, locuitorii polonezi ai Poznańululi și ai altor orașe inițiaseră insurecția împotriva Germaniei.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

27 decembrie 1923 - A murit Gustave Eiffel, inginer francez, cunoscut în special pentru realizarea Turnului Eiffel, care îi poartă numele; (n. 15.12.1832).

Alexandre Gustave Eiffel (n. 15 decembrie 1832, Dijon – d. 27 decembrie 1923, Paris), inginer francez, cunoscut în special pentru realizarea Turnului Eiffel care îi poartă numele - foto: ro.wikipedia.org

Alexandre Gustave Eiffel - foto: ro.wikipedia.org

Alexandre Gustave Eiffel (n. 15 decembrie 1832, Dijon – d. 27 decembrie 1923, Paris), inginer francez, cunoscut în special pentru realizarea Turnului Eiffel care îi poartă numele.

 

27 decembrie 1925 - S-a nascut Michel Piccoli, actor francez de film (“Le Mepris”, “La voie lactée”).

 

27 decembrie 1943 - S-a nascut Joan Manuel Serrat, cantautor catalan.

 

27 decembrie 1945 - A fost infiintata Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD) si a fost creat Fondul Monetar International (FMI), institutii specializate ale Organizatiei Natiunilor Unite, ca urmare a conferintei de la Bretton Woods (1–12.07.1945), din Statele Unite ale Americii (Articles of Agreement). România a devenit membră a celor două organisme financiare la 15 dec 1972.

The U.S. Secretary of the Treasury, Henry Morgenthau, Jr., addresses the delegates to the Bretton Woods Monetary Conference, July 8, 1944 - foto preluat de pe worldbank.org

The U.S. Secretary of the Treasury, Henry Morgenthau, Jr., addresses the delegates to the Bretton Woods Monetary Conference, July 8, 1944 – foto preluat de pe worldbank.org

BIRD si-a inceput operatiunile la un an dupa infiintare, iar in 1947 a devenit institutie specializata a ONU. Scopul pentru care a fost creat BIRD era de sustinere a investitiilor pentru reconstructia tarilor afectate de razboi. Structura organsimului cuprinde Adunarea Guvernatorilor, Consiliul de Administratie, care numara 20 de membri si din randul carora este ales presedintele. BIRD acorda imprumuturi doar statelor considerate “sanatose” din punct de vedere economic. Romania a devenit membru al institutiei in 1972.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org; www.worldbank.org

Harry Dexter White (left) and John Maynard Keynes, the "founding fathers" of both the World Bank and the International Monetary Fund (IMF) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Harry Dexter White (left) and John Maynard Keynes, the “founding fathers” of both the World Bank and the International Monetary Fund (IMF) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Fondul Monetar Internațional (FMI) este o organizație internațională cu 188 de state membre. A fost constituită prin Tratatul de la Bretton Woods din iulie 1944, având ca scop principal promovarea unei economii mondiale sănătoase.

Pe 22 iulie 1944 a avut loc Conferința de la Bretton Woods pentru restructurarea relațiilor internaționale monetare și financiare. Peste 40 de țări au participat la semnarea Acordului de la Bretton Woods care prevedea proceduri și reguli care să guverneze economia mondială. Acest acord a condus la înființarea Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD, cunoscută și sub numele de Banca Mondială) și Fondului Monetar Internațional. Aceste instituții sunt cunoscute drept gemenii Bretton Woods. Sistemul Bretton Woods prevedea o rată de schimb valutar stabilă, având ca referință standard aurul, dolarul fiind singura monedă convertibilă în aur.

FMI are ca scop principal promovarea cooperării monetare internaționale, garantarea stabilității financiare, facilitarea comerțului internațional, contribuirea la un nivel înalt de ocupare a forței de muncă, la stabilitate economică și combaterea sărăciei.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org; www.imf.org

 

27 decembrie 1945 - Coreea a fost divizata.

27 decembrie 1945: Coreea a fost divizata - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

27 decembrie 1945: Coreea a fost divizata – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

In urma înfrângerii Japoniei în cel de-al Doilea Razboi Mondial, armatele URSS și ale SUA au ocupat jumătatea de nord, respectiv cea de sud a peninsulei. Puterile invingatoaree au sprijinit formarea unor guverne care agreau propriile lor ideologii, ajungându-se la împărțirea actuală a Coreei în două state despartite de Paralela 38: Coreea de Nord și Coreea de Sud.

 

27 decembrie 1948 - S-a născut actorul francez Gerard Depardieu

Gérard Xavier Marcel Depardieu (n. 27 decembrie 1948 este unul dintre cei mai cunoscuți actori francezi. El a câștigat mai multe premii, incluzând câte o nominalizare pentru cel mai bun actor la Academy Award și la premiile BAFTA 1992 pentru rolul său din Cyrano de Bergerac, și o alta la Oscar în 1991.

Pentru aceeași prestație de înalt nivel artistic a fost onorat cu Frunza de Palmier la Cannes în 1990. Tot datorită cunoscutului personaj al lui Edmond Rostand a primit premiul Globul de Aur pentru Cel Mai Bun Actor din Green Card. Depardieu și-a manifestat intenția de a renunța la cetățenia franceză, iar președinția rusă a anunțat că i-a acordat-o pe cea rusă.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.orgwww.agerpres.roen.wikipedia.orgwww.imdb.com

 

27 decembrie 1956 - S-a născut Doina Melinte, atleta romana, alergatoare pe curse de semifond.

Doina Melinte (n. 27 decembrie 1956, Hudești, Botoșani), fostă atletă română, laureată cu aur și cu argint la Los Angeles 1984. S-a nascut in localitatea Hudesti, judetul Botosani si a inceput sa practice sportul din copilarie, activand intr-o echipa de handbal. S-a mutat apoi la Bistrita si s-a apucat de atletism la clubul din localitate.

Prima performanta sportiva a obtinut-o prin calificarea pana in semifinala in cursa olimpica de 800 de metru de la Moscova, pentru ca in urmatorii ani sa se impuna printre cele mai bune semifondiste din lume. Este medaliata cu aur pe distanta de 800 m si cu argint pe 1.500 m la Olimpiada din 1984, laureata cu bronz la Campioanatul european din 1986, respectiv la cel mondial din 1987 pe distanta de 1.500 m. S-a retras din competitiile sportive in 1993. Intre 1990-1992, a fost deputat de Bacau, aleasa pe listele Frontului Salvarii Nationale.

 

27 decembrie 1959 - A murit Ion Manolescu, actor român de teatru și film. În 1919 a înființat și a condus primul sindicat al artiștilor din România. A ocupat și funcția de inspector general al teatrelor; (n.17.02.1881).

 

27 decembrie 1977 - A încetat din viaţă Alexandru Ciucurencu, pictor român, membru corespondent al Academiei Române (n. 1903)

Alexandru Ciucurencu (n. 27 septembrie 1903, Ciucurova, Tulcea - d. 27 decembrie 1977, București), pictor român, membru corespondent (din 1963) al Academiei Române - foto: ro.wikipedia.org

Alexandru Ciucurencu- foto: ro.wikipedia.org

Alexandru Ciucurencu (n. 27 septembrie 1903, Ciucurova, Tulcea – d. 27 decembrie 1977, București) a fost un pictor român, membru corespondent (din 1963) al Academiei Române. In anul 2003, UNESCO a inclus în calendarul aniversărilor culturale şi numele lui Alexandru Ciucurencu, marcând 100 de ani de la naşterea pictorului.

 

27 decembrie 1978 - În Spania se instaurează democraţia după 40 de ani de regim dictatorial franchist.

 

27 decembrie 1985 - Gherilele palestiniene au ucis 20 de persoane pe aeroporturile din Roma şi Viena.

 

27 decembrie 1991 - A fost deschis, pentru public, Muzeului Naţional Cotroceni (înfiinţat la 10 iulie 1991).

Muzeul Național Cotroceni este o instituție culturală de prim rang, amenajată în cadrul unui monument istoric reprezentativ pentru arhitectura românească de la sfârșitul secolului al XIX-lea, palatul regal Cotroceni. Între 1679 – 1681, pe dealul Cotroceni, pe malul drept al Dâmboviței, domnitorul Șerban Cantacuzino întemeiază o mănăstire, defrișând o zonă dens împădurită ce făcea parte din faimoșii codrii ai Vlăsiei.

Legenda spune că Șerban Cantacuzino, urmărit fiind de rivalul Grigore Ghica care voia să il asasineze, se adăposteste in codrii Vlăsiei si aici isi promite ca daca va scapa cu viata va construi in acel loc o biserică. Șerban Cantacuzino a scăpat cu viată si in scurt timp a ajuns pe tronul Țării Românești, astfel că a poruncit construirea mănăstirii Cotroceni, cea care a devenit cea mai importantă ctitorie a sa.

În cadrul ctitoriei realizată de Domnitorul Șerban Cantacuzino se remarcau biserica „Adormirea Maicii Domnului“, asemănătoare tipologic bisericii episcopale din Curtea de Argeș, precum și grandiosul palat domnesc, edificat în spiritul baroc, specific civilizației occidentale europene a acelor vremuri.

Sub aspect arhitectonic, ansamblul de la Cotroceni cunoaște câteva momente de referință: primul este legat de numele ctitorului Șerban Cantacuzino (1678-1688); al doilea datează din perioada domniei lui Barbu Dimitrie Știrbei (1849-1853,1854-1856) care, în 1852, îl reface și modernizează redecorând palatul domnesc, care a devenit reședința sa de vară.

Totodată, pentru a înlesni legătura cu Capitala, domnitorul Știrbei a tăiat un drum nou, care a secționat marele domeniu al mănăstirii, despărțind astfel zona domnească de cea a viitoarei Grădini Botanice, ale cărei începuturi datează din 1860; urmează edificarea palatului princiar (1893-1895), de către arhitectul francez Paul Gottereau, dar, din nefericire, datorita rezistenței scăzute a palatului, după cutremurul din 1977 va urma o nouă etapa, când palatul a fost reconsolidat, etajul al doilea si al treilea fiind grav avariate.

Tot atunci s-a ridicat și o aripă nouă, care adăpostește astazi sediul Președinției României. Prin Legea nr. 1/30 iunie 1990, care stipulează utilizarea corpului istoric ca instituție muzeală, la 27 decembrie 1991, a fost deschis pentru marele public Muzeul Național Cotroceni.
cititi mai mult pe www.muzeulcotroceni.ro

 

27 decembrie 1995 - Armata guvernamentală bosniacă şi forţele sârbilor bosniaci evacuează poziţiile-cheie de pe linia frontului din jurul oraşului Sarajevo.

 

27 decembrie 1996 - A murit Nicolae Militaru, politician comunist și general de armată român, acuzat de tradare in beneficiul U.R.S.S., devenit ministru al apărării după Revoluția română din 1989 ; (n.10.11.1925).

 

27 decembrie 2000 - Cu ocazia împlinirii a 2000 de ani de creştinism şi a sfârşitului de mileniu, Banca Naţională a României a pus în circulaţie o monedă comemorativă din aur, având un tiraj de numai 1.000 de exemplare.

 

27 decembrie 2004 - S-a produs o explozie cosmică puternică când o erupție a unei stele neutronice, a afectat ionosfera Pământului.

 

27 decembrie 2007 - A murit, asasinată, Benazir Bhutto, politician pakistanez (n. 1953)

Benazir Bhutto (n. 21 iunie 1953, Karachi, provincia Sindh, Pakistan - d. 27 decembrie 2007, Rawalpindi, provincia Punjab) a fost din 1988 până în 1990 și din 1993 până în 1996 prim-ministru al Pakistanului - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Benazir Bhutto – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Benazir Bhutto (n. 21 iunie 1953, Karachi, provincia Sindh, Pakistan — d. 27 decembrie 2007, Rawalpindi, provincia Punjab) a fost din 1988 până în 1990 și din 1993 până în 1996 prim-ministru al Pakistanului. După ce s-a reîntors din exil în octombrie 2007, a devenit liderul opoziției politice. Pe 27 decembrie 2007 a devenit victima unui atentat sinucigaș cu bombă în cursul unei manifestații electorale. A fost prima femeie care a deținut funcția de premier într-un stat musulman.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org si en.wikipedia.org

 

27 decembrie 2016 - A decedat Carrie Fisher, actriță americană (n. 1956)

Carrie Frances Fisher[13] (n. 21 octombrie 1956 – d. 27 decembrie 2016) a fost o actriță, scenaristă și producătoare de film americană. A devenit faimoasă pentru rolul Prințesa Leia din filmul Războiul Stelelor. Alte roluri mai importante sunt cele din comedia romantică Shampoo (1975), The Blues Brothers (1980), Hannah și surorile ei (1986), comedia neagră The ‘Burbs (1989), Când Harry a cunoscut-o pe Sally (1989).

Carrie Fisher este și autoarea unui roman autobiografic „Postcards from the Edge” (Ilustrate de pe marginea prăpastiei) și scenariul pentru filmul cu același nume. A decedat pe data de 27 decembrie 2016, la vârsta de 60 de ani, după ce intrase în stop cardiac, cu patru zile mai devreme, în timpul unui zbor transatlantic.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org; www.imdb.com

 

27 decembrie 2016 - A decedat Claude Gensac, actriță franceză (n. 1927)

Claude Gensac (n. 1 martie 1927, Acy-en-Multien, Franța – d. 27 decembrie 2016, Paris, Franța) a fost o actriță franceză de cinema. Între 1952 și 2003 ea a apărut în 42 de filme artistice. A debutat în cinematografie în 1952 în filmul ”La Vie d’un honnête homme”, regizat de Sacha Guitry. Actorul Louis de Funès juca în acel film rolul unui majordom.

Mult mai târziu, Louis de Funès, devenit un star al comediei franceze, în ciuda unui debut mai puţin promiţător, cerea tuturor regizorilor cu care colabora, sfătuit de soţia lui, Jeanne, să o angajeze în distribuţiile acelor pelicule şi pe Claude Gensac. Marele public îşi aminteşte cu drag faptul că ea a interpretat personajul căruia Louis de Funés obişnuia să îi spună ”Ma Biche” (”Căprioara mea”) în ”Jandarmul din St. Tropez/ Le Gendarme de St. Tropez” (1964).
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; adevarul.ro; en.wikipedia.org; www.imdb.com

 

27 decembrie 2020 - La Ordinea Zilei

Prima persoană vaccinată în cadrul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 în România este Mihaela Anghel, asistentă medicală generalistă (Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”), membră a echipei medicale care, în data de 27 februarie a acestui an, a preluat primul pacient din România confirmat cu virusul SARS-CoV-2. În România, campania de vaccinarea începe astăzi, 27 decembrie, în toate cele 10 spitale de boli infecțioase aflate în prima linie în lupta împotriva COVID-19 -