Răscoala ţăranilor iobagi din Transilvania, condusă de Horea, Cloşca şi Crişan (1784)

Horea, Cloşca şi Crişan, conducatorii rascoalei din 1784

foto preluat de pe alba24.ro
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; cersipamantromanesc.wordpress.com

 

Răscoala ţăranilor iobagi din Transilvania, condusă de Horea, Cloşca şi Crişan (1784) 

Răscoala ţăranilor iobagi din Transilvania, condusă de Horea, Cloşca şi Crişan (1784), numită și „Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan”, a fost o importantă acțiune de revoltă a țărănimii iobage din Transilvania împotriva constrângerilor feudale la care era supusă. La ea au participat iobagi români, maghiari, sași de pe domeniile nobililor și statului, mineri din Munții Apuseni și ocnele din Maramureș, meșteșugari, preoți etc. Răscoala a pus în discuție statutul de tolerați în Transilvania imperială al românilor, ceea ce i-a conferit și un caracter național. A izbucnit la 1 noiembrie 1784, în satul Curechiu, Hunedoara, și s-a încheiat la sfârșitul lui decembrie 1784, când Horea și Cloșca au fost capturați de către autorități.

 

Situația dinaintea răscoalei

Numărul zilelor de muncă ale iobagilor ajunsese la patru la săptămână cu brațele, trei cu animalele și două pentru jeleri. Asupra țăranilor apăsau și o serie de dări: zeciuiala din produsele agricole și animale, plocoanele, cărăușiile, cazarea funcționarilor ce încasau birurile, încartiruirea militarilor. Nobilimea deținea monopolul vânatului, morăritului și pescuitului, cotropise păduri, pășuni și multe terenuri agricole ceea ce îi nemulțumea pe țărani. Au mai fost supuși unor obligații privind mineritul, construirea de cuptoare, transportul lemnului și al minereului, ca și la plata unor impozite. Iobagii aveau voie să se căsătorească numai cu aprobarea nobililor.

Deși împărăteasa Maria Tereza emite decretul de toleranță pentru românii de religie ortodoxă din Transilvania și le permite numirea unui episcop ortodox, măsurile nu au efectele scontate. Fiul ei, Iosif al II-lea, a ajuns prima oară în Transilvania pe când era asociat la tron, în 1773. În timpul călătoriei a adunat un număr impresionant de petiții, cam 19.000, la fel întâmplându-se și cu prilejul celei de-a doua călătorii, din 1783. Conducătorul răscoalei, Horea, a fost de patru ori la Viena pentru a-i prezenta împăratului nedreptățile la care sunt supuși țăranii români din Transilvania, ultima audiență fiind în aprilie 1784.

În vara anului 1784 s-a dispus de către împăratul Iosif al II-lea o conscripție militară, în cadrul regimentelor de graniță; cei înrolați urmau să primească arme și să nu mai facă slujbe iobăgești, iar pământurile și casele pe care le aveau în folosință vor deveni ale lor. Numărul celor care doreau să se înscrie a depășit însă cu mult așteptările autorităților. Conscripția a fost anulată de guvernatorul Transilvaniei Samuel von Brukenthal, sub presiunea nobililor maghiari care își simțeau amenințate privilegiile de clasă, ceea ce i-a nemulțumit și mai mult pe țărani.

 

Izbucnirea răscoalei

În ziua de 28 octombrie 1784, la târgul săptămânal din Brad, Crisan a venit cu vestea că Horea a adus noi porunci de la împărat, pe care le va comunica în duminica viitoare (31 octombrie 1784), la biserica din Mesteacan, îndemnând pe iobagi ca în acea zi să vină cât mai mulți, sau cel puțin 4-5 din fiecare sat. Duminică se întruniră circa 500- 600 de țărani iobagi, iar Crișan le arătă o cruce aurită, susținând că a fost primită de Horea de la împărat ca semn că este împuternicit să îndrume pe iobagi să-și hotărască singuri soarta de a rămâne în continuare iobagi sau de a se înscrie grăniceri în regimentele împărătești. Iobagii, la îndemnul lui Crișan, se hotărâră să plece la Alba Iulia pentru a se pune în slujba împăratului.

Oamenii au pornit spre Alba Iulia peste munte, ocolind orașul Brad, ca să nu fie opriți de trupele nobililor maghiari, și au înnoptat în satul Curechiu. În timpul nopții au fost atacați de trupele de husari, pe care însă le-au învins și le-au dezarmat. Atacul a schimbat planurile răsculaților, care s-au întors spre Brad. Ei au atacat, în ziua de 3 noiembrie 1784, curtea nobiliară Kristyory din Crișcior. Apoi, o parte din ei au urcat în amonte, spre Abrud, prin Mihăileni, iar o altă grupă a coborât în aval, cucerind Bradul, Baia de Criș, Ribița, Hălmagiu, Hălmăgel, Ociu Aciuta și Pleșcuța, necruțând nici populația civilă.

 

Desfășurarea

Mișcarea începută în comitatul Zarandului se întinde și în comitatul Hunedoarei. În ziua de 4 noiembrie 1784, cete de țărani ard castelul baronului Anton Iosika din Brănișca, pe valea Mureșului, iar în cele 2 zile următoare țăranii distruseră și arseră toate curțile nobililor din comunele Sulighet, Bretea, Ilia, Sârbi, GuraSada, Tătărești, Leșnic, Dobra, Roșcani, Geoagiu de Jos etc. O mulțime de nobili și preoți unguri fură executați și pe aici. Țăranii veniți din Zarand îi pun în mișcare și pe iobagii de pe Valea Streiului și din Țara Hațegului, unde deasemenea mulțimea țăranilor răsculați devastează și dă foc edificiilor nobililor din aproape toate comunele până la granița cu Țara Românească.

La 5 noiembrie răscoala ajunse la marginea orașului Deva, dar eșuează în încercarea de a cuceri orașul. La 11 noiembrie, Horea adresează nobilimii refugiate în oraș un ultimatum, care rezuma ideile politice și sociale ale răscoalei (deși istoricii au arătat că documentul nu a putut să fie redactat de liderii răscoalei, care nici nu erau în zona respectivă și nici nu știau să scrie; mai mult, documentul este identic cu un act redactat la curtea imperială de la Viena, o propunere a consilierului Borie, trimisă Mariei Tereza. Punctele acestui ultimatum erau :

„1. Ca nobilul comitat dimpreună cu toţi posesorii şi cu toată seminţia lor să pună jurământul sub cruce!”

„2. Nobilime (nemeşime) să nu mai fie, ci fiecare nobil, dacă va putea să capete vreo slujbă împărătească, să trăiască din aceea.”

„3. Stăpânii nobili să părăsească odată pentru totdeauna moşiile nobilitare.”

„4. Că dânşii (nobilii) încă să plătească dările întocmai ca poporul contribuabil plebeu.”

„5. Pământurile nemeşeşti să se împărţească între poporul plebeu, în înţelesul poruncii ce o va da Maiestatea Sa Împăratul.”

 “Dacă comitele și nobilii stăpâni de moșii se vor învoi la aceasta, țăranii le făgăduiesc pace, iar în semnul păcii să ridice pe cetate, pe la marginile orașului, pe prăjini cât mai înalte, steaguri albe”

Programul cerea și eliberarea țăranilor arestați, preconiza eliberarea națională și organizarea, după planurile lui Horea, a unei “republici populare”.

Datorită faptului că cea mai mare parte a nobililor din Transilvania era de origine maghiară (sau români maghiarizaţi complet), a fost necesar doar un mic pas pentru a se trece de la scopul social al răscoalei la scopul naţional al acesteia, răsculaţii din Zărand şi Munţii Apuseni fiind în majoritate români.

Răscoala s-a întins, ajungând și în părțile Aradului, Maramureșului și Sibiului, la ea participând și țărani sași și maghiari. Pentru a câștiga timp, autoritățile militare și civile au semnat armistiții cu răsculații la Tibru, Valea Bradului și Sălciua. La Brad (27 noiembrie 1784), Lupșa și Râmeț (29 noiembrie) au avut loc lupte grele între răsculați și trupele imperiale, succesul favorizându-i pe țărani. Dar, la 7 decembrie, țăranii au fost învinși la Mihăileni, iar peste o săptămână, Horea a cerut oamenilor să se retragă la casele lor pe timp de iarnă.

 

Înfrângerea răscoalei și execuția

Pentru a-l prinde pe Horea, nobilii au pus pe capul lui un premiu de 300 de galbeni. pasurile de trecere în Țara Românească și Moldova erau riguros supravegheate, ca nu cumva capii revoluției să fugă acolo. Guvernul din Viena a intervenit și la Constantinopol, pentru ca turcii să nu dea azil răsculaților transilvani. Prin trădare, la 27 decembrie 1784, de către pădurarul Anton Melzer din Abrud, Horea și Cloșca au fost prinși în pădurea Scorușetului din Munții Gilăului. În 30 ianuarie 1785 a căzut prizonier și Crișan, vândut de nouă țărani greco-catolici din Cărpeniș, căpeteniile lor fiind preoții greco-catolici din acel sat, tată și fiu (Popa Moise/ă și Popa Moise/ă cel Tânăr). Arestații au fost depuși la Alba Iulia.

S-a constituit o comisie de anchetă, condusă de baronul Anton Iankovic, care a cercetat desfășurarea răscoalei și pe cei trei conducători ai acesteia.

Crișan s-a spânzurat în închisoare, iar Horea și Cloșca au fost supuși celei mai grele pedepse prevăzută de Constitutio Criminalis Theresiana, prin frângerea cu roată.

La 13 februarie 1785 Crişan a fost găsit mort în celulă. El s-a sinucis prin strangulare, profitând de faptul că nu era păzit de santinele în interiorul celulei sale şi ştiind ce soartă îl aşteaptă la finalul judecăţii. Trupul său a fost totuşi tăiat în bucăţi şi expus în diferite localităţi din Munţii Apuseni unde autorităţile au considerat că faptele sale au fost mai violente, ca avertisment şi exemplu pentru cei care ar mai îndrăzni pe viitor să se mai răscoale.

În ziua de 28 februarie, orele 9:00, a început procesiunea execuției. Horea și Cloșca au fost transportați în două care separate, având alături până în momentul execuției pe preotul Rațiu din Maierii Bălgradului. Procesiunea era încadrată de un escadron de cavalerie de Toscana și aproximativ de 300 de pedestrași și husari. Pe Dealul Furcilor (astăzi Dealul lui Horea) de lângă cetatea Alba Iulia, în jurul podiumului amenajat, au fost aduși cu forța între 2.500-3.000 de iobagi români, câte trei tineri și trei bătrâni, din peste 400 de sate din cele patru comitate apropiate, unde s-au desfășurat principalele evenimente ale răscoalei si care au fost obligaţi să asiste la supliciul celor doi conducători ai răscoalei.

Execuția prin tragere pe roată s-a desfășurat după un ritual dinainte stabilit. Mai întâi a fost executat Cloșca care a primit 20 de lovituri, în timp ce Horea asista în picioare. A urmat Horea, căruia i-au dat 4 lovituri prin care i-au zdrobit picioarele, apoi călăul, un țigan pe nume Grancea Rakoczi din Alba Iulia, i-a zdrobit pieptul și după alte 8-9 lovituri și-a dat sufletul. Conform sentinței, organele interne au fost îngropate pe Dealul Furcilor, iar corpurile le-au fost tăiate în 4 părți și puse în țeapă în cele mai importante localități din comitatele Alba și Hunedoara pentru intimidarea poporului. Corpul lui Crișan a fost tratat în aceeași manieră.

O parte dintre ţăranii capturaţi în timpul evenimentelor au fost executaţi de nobilimea maghiară, fără judecată, în cele mai oribile moduri, drept răzbunare. O altă parte a fost întemniţată şi a fost eliberată doar după ce împăratul Iosif al II-lea a decretat amnistia pentru toţi participanţii la răscoală. Cei consideraţi mai periculoşi dintre răsculaţi au fost deportaţi în zone mai îndepărtate de localităţile lor de baştină, în Banat şi în Maramureş.

Răsplata promisă și dată de împăratul de la Viena pentru cei care s-au implicat în prinderea conducătorilor răscoalei a fost imediată. Din lucrarea academicianului David Prodan, „Răscoala lui Horea“, volumul II, reiese că cei șapte țărani moți care i-au prins pe Horea și Cloșca urmau să primească 600 galbeni (n.r. monedă de aur) și să fie eliberați din iobăgie, iar pădurarul responsabil de planul prinderii 100 de galbeni. Premiați urmau să fie și țăranii români care l-au trădat pe Crișan, cu 30 de galbeni, dar și o medalie de aur pentru protopopul ortodox Iosif Adamovici și 70 de galbeni pentru cei care au participat de prinderea lui Crișan. „Dar pentru ca această recompensă să-și atingă în cel mai înalt grad scopul, se știe că împărțirea premiilor s-a efectuat cu solemnitatea necesară, în prezența mulțimii care se adună obișnuit în zilele de târg“, notează David Prodan.

 

Urmările și ecourile răscoalei

Conform ordinului împăratului, ca “toți românii care vor fi neîndoios cunoscuți că au comis maltratări, să fie mutați cu vitele și ustensilele lor”, sute de moți au fost strămutați în Banat și Bucovina.

Moților li se acordă libertatea pășunatului, scutirea de cărăușie, desființarea servituții personale și a legării de glie (august 1785), căsătorii fără consimțământul nobilului și dreptul la învățătură.

Răscoala a avut un larg ecou în străinătate. Din Austria până în Portugalia, din Germania până în Italia s-au publicat broșuri, calendare, articole de presă, rapoarte diplomatice, gravuri privind liderii răscoalei. Unii oameni de cultură și filosofi au apărat și explicat acțiunea țăranilor. Lui Horea i s-a atribuit, cu precădere de către presa europeană, gândul de a reface Dacia, fiind chiar numit “Rex Daciae“. În îndepărtatul Stockholm, revolta țăranilor ardeleni conduși de Horea a fost urmărită prin dese corespondențe cu Viena, Sibiu și alte centre europene.[11] Decenii mai târziu, povestea răsculaților a fost transpusă într-o piesă de spectacol, numită Horia și Cloșca sau banda lotrilor din Ardeal, jucată în mai multe orașe suedeze.

 

(1) Maria Terezia a Austriei (la naștere: Erzherzogin Maria Theresia Amalia Walpurga von Österreich) , cunoscută și ca Maria Theresia, (n. 13 mai 1717, Viena – d. 29 noiembrie 1780, Viena), din Casa de Habsburg, conducătoarea Țărilor Ereditare Austriece între anii 1740-1780, fiica lui Carol al VI-lea împărat romano-german (1685–1740), soția împăratului Francisc Ștefan și mama împăraților Iosif al II-lea și Leopold al II-lea;
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

(2) Vasile Ursu Nicola, cunoscut ca Horea, (n. 1731 la Arada, azi Horea – d. 28 februarie 1785 la Alba Iulia) a fost, alături de Ion Oargă (Cloșca) și Marcu Giurgiu (Crișan), conducătorul răscoalei țărănești de la 1784 din Transilvania.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

(3) Iosif al II-lea, născut Joseph Benedikt August Johann Anton Michael Adam în Casa de Habsburg-Lothringen, (n. 13 martie 1741, Viena – d. 20 februarie 1790, Viena) împărat al Sfântului Imperiu Roman între anii 1765-1790. A fost, de asemenea, rege al Ungariei, Boemiei.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

(4) Gheorghe Crişan (Marcu Giurgiu, sau Crişan) (n. 1733 – d. 13 februarie 1785), a fost, împreună cu Horea şi Cloşca, un conducător al răscoalei din Transilvania din 1784. S-a născut în 1733 în localitatea Vaca, azi satul Crişan, comuna Ribiţa, judeţul Hunedoara. A comandat acţiunile ţăranilor răsculaţi din Zarand, activând apoi la Câmpeni, Abrud şi Cricău. Din tabăra sa a pornit, în numele lui Horea, ultimatumul ţăranilor (11 noiembrie 1784) ce au luptat apoi împotriva trupelor austriece în Zarand, la Brad şi la Hălmagiu. După reprimarea răscoalei, a fost prins (30 ianuarie 1785) şi închis la Alba Iulia, unde s-a sinucis, sugrumându-se cu curelele de la opinci (13 februarie 1785)
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

(5) Ion Oargă, poreclit Cloșca, a fost împreună cu Horea și Crișan lider al răscoalei de la 1784.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

cititi despre Răscoala ţăranilor iobagi din Transilvania, condusă de Horea, Cloşca şi Crişan si pe en.wikipedia.org