Articole

Tratatul de pace de la Adrianopol (2/14 septembrie 1829)

foto preluat de pe www.agerpres.ro
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org

 

Tratatul de pace de la Adrianopol (2/14 septembrie 1829)

Tratatul de pace de la Adrianopol, (numit și Tratatul de la Edirne), a fost finalizat la încheierea războiului ruso-turc din 1828-1829 dintre Imperiul Rus și Imperiul Otoman, fiind semnat pe 2/14 septembrie 1829 în Adrianopol de Alexei Orlov și Abdul Kadîr-bei. Imperiul Otoman dădea Rusiei acces la gurile Dunării și fortărețele Akhaltsikhe și Akhalkalaki din Georgia. Sultanul recunoștea stăpânirea Rusiei asupra Georgiei, (cu Imereti, Mingrelia, Guria), și a hanatelor Erevanului și Nahicevanului, care fuseseră cedate țarului de Persia prin Tratatul de la Turkamanciai semnat cu un an mai înainte.

Tratatul deschidea strâmtorile Dardanele și Bosfor tuturor vaselor comerciale, liberalizând astfel comerțul cu cereale, animale vii și lemn. A fost nevoie să mai treacă însă ceva timp, până la semnarea tratatului de la Hünkâr İskelesi (1833) care să rezolve în sfârșit problema strâmtorilor . Sultanul garanta autonomia Serbiei, promitea autonomie Greciei și permitea Rusiei să ocupe Valahia și Moldova până când Imperiul Otoman reușea să plătească o uriașa despăgubire de război.

Pentru Principatele Române, tratatul prevedea recunoașterea domniei pe viață a principilor aleși, fixa hotarul dintre Imperiul Otoman și Muntenia pe talvegul Dunării și restituia raialele Brăila, Giurgiu și Turnu Măgurele. Prin acest tratat se consfințea scăderea considerabilă a puterii Sublimei Porți asupra Țărilor Române în favoarea celei [Imperiul Rus/țariste].

Moldova (în portocaliu) şi Țara Românească (verde), între 1793 şi 1812 - foto: ro.wikipedia.org

Moldova (în portocaliu) şi Țara Românească (verde), între 1793 şi 1812 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

La finele Războiului Ruso-Turc din 1828-1829, cu implicaţii deosebite asupra Principatelor Române, a fost semnat Tratatul de la Adrianopol sau Pacea de la Adrianopol (azi Edirne, Turcia). Acesta este tratatul prin care marile puteri au „smuls” Moldova şi Valahia de sub dominaţia otomană, avînd propriile interese economice în regiune.

Tratatul a fost semnat sub presiunea marilor puteri, în urma unui război declanşat de Rusia, cu mandat european. Turcia învinsă este nevoită să facă concesiuni importante şi obligată să slăbească controlul asupra ţărilor româneşti. În timp ce Rusia caută să-şi mărească influenţa asupra sud-estului Europei, din punct de vedere economic, interesele economice englezeşti joacă un rol decisiv. Anglia, în căutare de noi pieţe de desfacere şi de resurse, interesată în special de grîul românesc, ajunge pînă la gurile Dunării, unde se loveşte de monopolul turcesc asupra comerţului cu Principatele. Prevederile tratatului cu privire la ţările române urmăresc tocmai asigurarea condiţiilor prielnice comerţului liber şi dezvoltării capitaliste în principate.

Portul Moldovei, Galaţi (1826) – foto; ro.wikipedia.org

Semnat la Adrianopol (Turcia Europeană) pe 2/14 septembrie 1829, tratatul prevede recunoaşterea independenţei Greciei, autonomia Serbiei precum şi autonomia administrativă a Moldovei şi Valahiei (titlul V al acestui tratat), inclusiv retrocedarea celei din urmă cetăţilor turceşti de la Turnu Măgurele, Giurgiu şi Brăila. Prevederile economice ale tratatului pentru Principatele Româneşti au constituit un puternic imbold pentru agricultură şi comerţ, scutindu-le de obligaţia de a aproviziona Constantinopolul şi recunoscîndu-le libertatea comerţului cu toate ţările.

Poarta a fost de asemenea de acord cu redactarea unor noi regulamente administrative referitoare la Principate, sub supravegherea Rusiei, şi a acceptat ocupaţia rusească din Principate, pînă la plata unor mari despăgubiri de război. Prin tratat s-a consolidat astfel poziţia Rusiei în Principate, dar, totodată, s-au făcut paşi importanţi pentru împlinirea idealurilor boierilor reformatori, de scuturare a dominaţiei otomane. Acum rămîneau valabile doar o parte a elementelor de suzeranitate otomană – tributul anual şi dreptul sultanului de a confirma alegerea domnilor.

Tratatul de pace de la Adrianopol (2/14 septembrie 1829) - foto preluat de pe fehrplay.com

Tratatul de pace de la Adrianopol (2/14 septembrie 1829) – foto preluat de pe fehrplay.com

Tratatul avea anexat “Actul osăbit pentru prinţipaturile Moldova şi Valahia” care prevedea:

– raialele turceşti din stînga Dunării sunt restituite Valahiei;

– autonomia administrativă;

– domni pămînteni aleşi pe viaţă;

– libertatea comerţului pentru toate produsele;

– dreptul de navigaţie pe Dunăre cu vase proprii româneşti şi libera folosire a porturilor româneşti;

– scutirea de obligaţia de aprovizionare a Porţii;

– limitarea dreptului de intervenţie a Imperiului Otoman în Principate;

– menţinerea ocupaţiei ruseşti pînă la plata despăgubirilor de război de către turci;

– interdicţia pentru musulmani de a stăpîni pămînturi în Principate.

Ţarul Nicolae l-a însărcinat pe Contele Pavel Kiseliov, ofiţer energic şi bun administrator, cu transpunerea în practică a prevederilor Tratatului de la Adrianopol. El a preluat această funcţie în noiembrie 1829, la Bucureşti. De atunci şi pînă la încheierea mandatului său, în aprilie 1834, el a avut puteri aproape nelimitate în reorganizarea vieţii politice şi economice din Principate.

Deşi multe dintre acţiunile sale au fost etichetate de contemporani ca revoluţionare, el nu a dorit să răstoarne ordinea socială existentă, ci s-a străduit să o menţină prin precizarea drepturilor şi îndatoririlor tuturor claselor şi prin asigurarea mecanismului administrativ şi legal, necesar apărării acestora. Cea mai importantă realizare a sa a fost, fără îndoială, elaborarea unei legi fundamentale pentru fiecare Principat. Regulamentele Organice au fost rezultatul srînsei colaborări dintre autorităţile ruseşti şi boierii români.

Contele Pavel Dmitrievici Kiseliov (Павел Дмитриевич Киселёв), cunoscut mai bine sub numele în forma franceză Kisseleff (8 ianuarie 1788, Moscova — 14 noiembrie 1872, Paris) este în general considerat ca fiind cel mai strălucit general reformator rus în timpul domniei conservatorului țar Nicolae I al Rusiei - in imagine, Pavel Kiseliov, portret de Franz Krüger, 1851 - foto: ro.wikipedia.org

Pavel Kiseliov, portret de Franz Krüger, 1851 – foto: ro.wikipedia.org

Tratatul de la Adrianopol a diminuat considerabil controlul otoman asupra principatelor, dar a oficializat în schimb protectoratul Rusiei asupra Moldovei şi Valahiei, devenind pentru următoarele trei decenii principala putere care va decide în Principate (armatele ruseşti se vor retrage abia la 1834). Libertatea comerţului şi a navigaţiei în Principate a dat o puternică lovitură pentru Austria şi Prusia, care se văd concurate masiv de Anglia.

Tot Anglia face să crească enorm preţul grîului românesc. Fermentul capitalismului apusean, mărfurile industriale occidentale de tot soiul, intră pe o piaţă românească închisă, care produce pentru autosuficienţă, unde raporturile sociale sunt de tip feudal. Vechiul regim intră iremediabil într-un proces accelerat de dizolvare.

Schimbările teritoriale rezultate în urma tratatului de la Adrianopol (2/14 septembrie 1829) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Schimbările teritoriale rezultate în urma tratatului de la Adrianopol (2/14 septembrie 1829) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Notă (titlul V din Tratatul de Pace de la Adrianopol 2/14 septembrie 1829, varianta originală în limba rusă):

Статья V

Поелику княжества Молдавское и Валахское подчинили себя особыми капитуляциями верховной власти Блистательной Порты и поелику Россия приняла на себя ручательство в их благоденствии, то ныне сохраняются им все права, преимущества и выгоды, дарованные в тех капитуляциях или же в договорах, между обоими императорскими дворами заключенных, или наконец в хатти-шерифах, в разные времена изданных. Посему оным княжествам предоставляется свобода богослужения, совершенная безопасность, народное независимое управление и право беспрепятственной торговли. Дополнительные к предшедшим договорам статьи, признанные необходимыми для того, чтобы сии области непременно воспользовались правами своими, изложены в отдельном акте, который есть и будет почитаем равносильной с прочими частью настоящего договора.

Titlul V

Deoarece cnezatele Moldovei şi Valahiei s-au supus în baza capitulaţiilor speciale puterii supreme a Porţii Strălucitoare şi deoarece Rusia s-a angajat să garanteze bunăstarea lor, atunci acestora li se păstrează toate drepturile, avantajele şi beneficiile, acordate în aceste capitulaţii sau acorduri, semnate între ambele case imperiale sau în hatti-şerifuri, editate anterior. De aceea acestor cnezate li se acordă libertatea religioasă, securitatea deplină, administrarea populară locală şi dreptul de comerţ liber. Articolele suplimentare acordurilor anterioare, considerate necesare pentru ca aceste regiuni neapărat să se poată folosi de drepturile lor, specificate într-un document separat, care este şi va fi respectat identic cu celelalte părţi ale prezentului acord.”

(traducere din rusă Istoria.md)

 

cititi mai mult despre Tratatul de pace de la Adrianopol (2/14 septembrie 1829) si pe: www.agerpres.ro; www.historia.ro; en.wikipedia.org

La ordinea zilei – 2 septembrie 2020

Situația din România – 2 septembrie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică

foto preluat de pe www.facebook.com
articole preluate de pe www.agerpres.ro

 

Sărbătorile Zilei de 2 septembrie

Ortodoxe – Sf. Mc. Mamant; Sf. Ier. Ioan Postitorul, patriarhul Constantinopolului

Greco-catolice – Sf. m. Mamant; Sf. patr. Ioan Postitorul al Constantinopolului

Romano-catolice – Fer. Ingrid, călug.

 

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 2 septembrie a.c., la Palatul Cotroceni, o conferință de presă

Vă prezentăm în continuare transcrierea conferinței de presă:

Bună ziua!

Astăzi, din păcate, am înregistrat noi cifre îngrijorătoare, atât în ceea ce privește cazurile noi de infectare, cât mai ales numărul de decese și persoane internate în secțiile de terapie intensivă. Vreau să transmit condoleanțe familiilor îndurerate de pierderea celor dragi.

În contextul unor noi măsuri de relaxare adoptate de la 1 septembrie, precum reluarea activităților culturale și redeschiderea restaurantelor, dar și apropiata începere a anului școlar, fac un nou apel: dragi români, continuați să fiți responsabili!

Virusul, în absența încă a unui vaccin, are o singură barieră: grija fiecăruia pentru propria persoană și pentru cei din jur. Protejați-vă, așa cum deja știm cu toții: mască, distanță, igiena mâinilor. Este deja evident că acestea sunt singurele arme pe care le avem în confruntarea cu acest virus.
cititi mai mult pe www.presidency.ro

 

Camera Deputaţilor: Proiectul de lege prin care Camera de Comerţ primeşte gratuit terenul de la Romexpo – adoptat

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect care prevede transmiterea cu titlu gratuit Camerei de Comerţ şi Industrie a României a terenurilor proprietate privată a statului aflate în folosinţa gratuită a acestei instituţii, incluzând terenul de la Complexul expoziţional Romexpo.

S-au înregistrat 178 voturi ”pentru”, 45 ”împotrivă” şi 13 abţineri.

Reprezentanţii USR şi UDMR au anunţat că intenţionează să atace la Curtea Constituţională acest proiect, dacă vor strânge numărul necesar de semnături.

Proiectul de lege, iniţiat de parlamentari de la PMP şi PSD, modifică în acest sens Legea camerelor de comerţ din România.

Camera de Comerţ şi Industrie a României beneficiază, pentru o perioadă de 49 de ani, până în 2053, de un drept de folosinţă gratuită a terenurilor corespunzătoare Complexului expoziţional Romexpo, potrivit expunerii de motive a proiectului.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

HARTA PROBLEMELOR – București Umilit

Dacă știi o problemă, marchează-i locul cu un PIN pe harta Bucureștiului

Lansare BucurestiUmilit.ro | Conferință de presă susținută de președintele PNL București, Violeta Alexandru și candidatul dreptei pentru Primăria Capitalei, Nicușor Dan.
https://bucurestiumilit.ro/

 

Informare de instabilitate atmosferică valabilă de joi, ora 12:00, până vineri, la ora 21:00

Potrivit meteorologilor, din a doua parte a zilei de joi în sud-vest, centru, nord-est şi la munte, iar în noaptea de joi spre vineri şi pe parcursul zilei de vineri, îndeosebi în jumătatea de est a ţării, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Situația din România – 2 septembrie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică

Până astăzi, 2 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 89.891 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
38.701 pacienți au fost declarați vindecați și 11.392 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.298 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 675 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 3.721 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 01.09.2020 (10:00) – 02.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 40 de decese (27 bărbați și 13 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.852.088 de teste. Dintre acestea 26.543 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 16.521 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 10.022 la cerere.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 273 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 2 septembrie.

 

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.590 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus). De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 338 au fost declarați vindecați.

 

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 1 septembrie 2020, au fost raportate 2.230.898 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Regatul Unit, Spania, Italia, Franţa și Germania.

ŢARA
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAŢI*

Regatul Unit 335.873 (+1.406) 41.501 (+2) 1.709 (+27)
Spania 462.858 (+23.572) 29.094 (+83) 150.376 -
Italia 269.214 (+996) 35.483 (+6) 207.944 (+291)
Franţa 281.025 (+3.082) 30.635 (+29) 87.036 (+246)
Germania 243.599 (+1.218) 9.302 (+4) 218.403 (+1.608)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 1 SEPTEMBRIE 2020

CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAȚI*

25.509.135 (+257.801) 850.902 (+4.061) 17.075.450 (+253.357)

* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 31 august – 1 septembrie 2020
* CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.
Grupul de Comunicare Strategică
cititi mai mult pe www.facebook.com/ministeruldeinterne

 

Mii de bulgari protestează violent împotriva guvernului Borisov

Mii de manifestanţi s-au adunat miercuri în faţa parlamentului de la Sofia, cerând demisia premierului Boiko Borisov, în cadrul unuia din cele mai mari proteste din seria care continuă în Bulgaria de două luni, relatează Reuters. Între protestatari şi poliţie au izbucnit ciocniri; forţele de ordine au folosit spray-uri iritante şi au arestat mai mulţi demonstranţi. Din mulţime s-a aruncat cu ouă, mere şi gunoaie spre clădirea parlamentului. Manifestanţii au zguduit vehicule ale poliţiei, iar circa 20 de agenţi au fost afectaţi de o substanţă necunoscută lansată împotriva lor, a afirmat şeful poliţiei din Sofia, Gheorghi Hagiev.

Protestul a avut loc cu ocazia primei şedinţe din sesiunea parlamentară, după vacanţa de vară a deputaţilor. Protestatarii au afirmat că este vorba de ‘Marea Revoltă Naţională‘ ca reacţie la intenţia guvernului de a redacta o nouă Constituţie. Ei l-au acuzat pe Borisov, care exercită al treilea mandat de prim-ministru, că nu a reuşit să combată corupţia care subminează statul de drept din cea mai săracă ţară a Uniunii Europene.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Navalnîi a fost otrăvit cu Noviciok, anunţă guvernul german în urma analizelor

Germania are dovezi clare că opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din categoria Noviciok, a anunţat miercuri purtătorul de cuvânt al guvernului de la Berlin, citat de Reuters şi DPA. Analizele toxicologice de sânge efectuate în cadrul unui laborator militar german au relevat ”dovezi fără echivoc” că Navalnîi a fost otrăvit cu Noviciok, menţionează purtătorul de cuvânt Steffen Seibert într-o declaraţie transmisă prin e-mail. ”Guvernul federal (german) va informa partenerii săi din UE şi NATO cu privire la rezultatele investigaţiei” şi ”va discuta cu partenerii un răspuns corespunzător”, se mai menţionează în declaraţie.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Bogdan Aurescu: Condamn cu fermitate otrăvirea liderului opoziţiei ruse, Navalnîi

Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, afirmă că otrăvirea opozantului rus Aleksei Navalnîi este “complet inacceptabilă” şi condamnă acest fapt, vorbind de nevoia unei anchete minuţioase şi imparţiale în acest caz. “Condamn cu fermitate otrăvirea liderului opoziţiei ruse, Navalnîi, cu neurotoxina de tipul Noviciok, după cum arată informaţiile transmise azi de guvernul german. Acest fapt complet inacceptabil trebuie să fie obiectul unei anchete minuţioase şi imparţiale, iar cei vinovaţi trebuie să răspundă în faţa Justiţiei”, a scris, miercuri, pe contul său de Twitter, şeful diplomaţiei române.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

DJ Erick Morillo, creatorul piesei ”I Like to Move It”, a murit la 49 de ani

DJ Erick Morillo, 49 de ani, creatorul piesei “I Like to Move It“, unul dintre hiturile curentului Eurodance din anii ’90, a fost găsit marţi mort la reşedinţa sa din Miami Beach, Florida, cu câteva zile înainte de a fi audiat într-un caz de agresiune sexuală, transmite AFP. Poliţiştii sosiţi la faţa locului nu au găsit indicii ale unei morţi violente, conform unui purtător de cuvânt al Poliţiei din Miami. Cauza morţii lui DJ Erick Morillo se va cunoaşte cu certitudine după autopsie.

Născut la New York şi crescut în Columbia, Erick Morillo s-a făcut cunoscut sub pseudonimul Reel 2 Real, pe care l-a folosit pentru a lansa piesa “I Like to Move It” în 1993. Deşi este compozitorul piesei, Morillo nu are decât apariţii scurte în videoclip, lăsându-i prim-planul rapper-ului din Trinidad Mark Quashie, alias The Mad Stuntman.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ştirile zilei – 2 septembrie 2020

Revista Presei din 2 septembrie

 

articole preluate de pe www.agerpres.ro

cititi si:

- Evenimentele Zilei de 2 septembrie în Istorie

Capitularea Japoniei (2 septembrie 1945)

Comndantul armatei a 18-a japoneze din Npua Guinee, predându-şi sabia comandantului diviziei a 6-a australiene

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Capitularea Japoniei (2 septembrie 1945)

Capitularea Japoniei din august 1945 a pus capăt luptelor celui de-al doilea război mondial. Pe 10 august 1945, după invadarea Manciuriei de către Uniunea Sovietică şi bombardamentele atomice de la Hiroşima şi Nagasaki, liderii japonezi au decis în timpul unei conferinţe imperiale (gozenkaigi) să accepte în principiu termenii capitulării necondiţionate aşa cum fuseseră ei stabiliţi de Aliaţi prin aşa numita „declaraţie de la Potsdam”.

Au trebuit însă să mai treacă însă câteva zile cu lupte în spatele uşilor închise, inclusiv cu o tentativă de lovitură de stat, până când împăratul Hirohito s-a adresat naţiunii prin intermediul radioului, anunţand pe 15 august acceptarea condiţiilor impuse de Aliaţi. În discursul său, împăratul punea accentul pe rolul bombardamentelor atomice în luarea deciziei sale.

O copie a discursului de pe 17 august destinată forţelor armate japoneze nu menţiona bombardamentele nucleare, dar punea accentul pe invazia sovietică. În prezent există o controversă cu privire la motivele din spatele deciziei japoneze de capitulare. Pe 28 august, a început ocupaţia Japoniei.

Pe 2 septembrie, guvernul japonez a semnat actele capitulării, care au pus în mod oficial capăt celui de-al doilea război mondial. În ciuda capitulării de pe 2 septembrie, au mai existat câteva unităţi japoneze izolate care au refuzat să se predea, iar un număr de soldaţi japonezi rătăciţi au continuat lupta şi nu s-au predat luni sau chiar ani de zile.

Capitularea Japoniei (2 septembrie 1945) - Reprezentanții japonezi aflați la bordul vasului USS Missouri în timpul ceremoniei de pe 2 septembrie 1945 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Capitularea Japoniei (2 septembrie 1945) – Reprezentanții japonezi aflați la bordul vasului USS Missouri în timpul ceremoniei de pe 2 septembrie 1945 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Contextul general

Până în 1945, ca urmare a unei campanii submarine a Statelor Unite, flota comercială japoneză fusese distrusă în cea mai mare parte, iar vasele care nu fuseseră încă scufundate au fost obligate să-şi caute refugiul în porturi, cele mai multe importuri de pe continentul asiatic încetând. Marina şi aviaţia japoneză suferea de pe urma lipsei de combustibil, puţinul combustibil rămas urmând să fie folosit în luptele pentru respingerea invaziei iminente. Economia de război a Japoniei se afla în pagul colapsului, producţia de combustibili, oţel, cauciuc şi alte mărfuri vitale pentru armată aflându-se la niveluri incomparabil de mici faţă de cele din perioada interbelică.

Liderii japonezi avuseseră în vedere o încheiere negociată a arăzboiului. În planurile făcute mai înainte de declanşarea războiului, liderii niponi avuseseră în vedere o expansiune rapidă, consolidarea cuceririlor, o posibilă implicare în conflict a Statelor Unite, urmată de un aranjament prin care Japonia să poată păstra o parte cât mai mare din noile teritorii cucerite.

Deşi toţi conducătorii japonezi erau de acord că războiul merge rău, ei nu erau de acord asupra celei mai bune căi prin care se putea obţine pacea. Existau două tabere: cea aşa-numită a „păcii”, care era în favoarea unei iniţiative diplomatice prin care liderul sovitic Stalin să fie convins să acţioneze ca mediator al unor aranjamente cu SUA şi aliaţii acestora, şi o tabără a durilor, care erau în favoarea unei ultime bătălii „decisive”, care să producă inamicului nişte pierderi atât de cumplite, încât SUA să se arate dispuse să ofere condiţii de pace acceptabile.

Ambele abordări ale problemei se bazau pe experienţa căpătată în timpul războiului ruso-japonez din 1905. Acel conflict a fost caracterizat printr-o serie de bătălii cu rezultat nedecis, urmate de bătălia decisivă de la Tsushima. Tratatul de la Portsmouth, care a pus capăt războiului, a fost mediat de preşedintele SUA Theodore Roosevelt.

În luna iulie 1944, generalul Tojo Hideki a fost înlocuit în funcţia de prim ministru de generalul Koiso Kuniaki, care a declarat că Filipinele urmau să fie locul de desfăşurare a bătăliei decisive. în ciuda înfrângerii din Golful Leyte şi de pe insula Leyte, împăratul a continuat să creadă că generalul Yamashita Tomoyuki va putea să învingă forţele aliate de sub conducerea generalului Douglas MacArthur în bătălia din insula Luzon.

Speranţele japonezilor s-au dovedit deşarte. După înfrângerile din Insulele Mariane, din Marea Filipinelor şi din insula Saipan, aflat în faţa posibilităţii unui atac aliat asupra arhipelagului nipon, Cartierul general imperial a ajuns la concluzia că singura soluţie care mai rămânea era lupta şi sacrificiul întregului popor, care să provoace pierderi atât de mari inamicului, încât să-l facă să-şi piardă dorinţa de luptă.

În februarie 1945, prinţul Konoe Fumimaro i-a dat împăratului Hirohito un memorandum care cuprindea o analiză a situaţiei şi în care se afirma că, dacă războiul va continua, casa imperială s-ar putea afla în mare pericol datorită unei revoluţii generate de înfrângere. După cum a notat Marele şambelan al Curţii, Fujita Hisanori, împăratul a apreciat că era prematur să se încerce începerea de negocieri de pace, ce excepţia cazului în care s-ar fi reuşit o mare victorie militară.

Capitularea Japoniei (2 septembrie 1945) - Infanterişti marini americani în timpul luptelor din Okinawa. Okinawa era considerată trambulina pentru asaltul final al insulelor din arhipelagul nipon – Operaţiunea Downfall - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Capitularea Japoniei (2 septembrie 1945) – Infanterişti marini americani în timpul luptelor din Okinawa. Okinawa era considerată trambulina pentru asaltul final al insulelor din arhipelagul nipon – Operaţiunea Downfall – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Facţiunile japoneze

În luna aprilie 1945, Koiso a fost înlocuit ca premier de amiralul Suzuki Kantaro. Politica guvernului Suzuki era a luptei până la capăt şi a alegerii unei “morţi onorabile a unei sute de milioane“. În aparatul guvernamental se auzeau voci care subliniau slăbiciunile poziţie japoneze, în special ţinând seama de criza de ţiţei şi lipsa stocurilor de alimente.

În ciuda faptului că sovieticii anunţaseră că nu doreau să mai reînnoiască pactul de neutraliatate sovieto-japonez, ministul de externe nipon a fost împuternicit să caute o cale prin care să obţină URSS-ul neimplicat în conflict sau, poate chiar să abţină formarea unei alianţe sovieto-japoneze. Japonezii considerau că victoria sovietică împotriva germanilor se datora în mare parte neutralităţii nipone şi că ar fi fost în avantajul ambelor părţi ca URSS să sprijine poziţia guvernului de la Tokyo, de vreme ce Statele Unite era, cel puţin pentru viitor, un inamic comun.

Pe 9 iunie, apropiatul împăratului, marchizul Kido Kōichi, a făcut analiză a situaţiei prin care avertiza în legătură cu incapacitatea Japoniei de a mai duce un război modern şi cu improbabilitatea ca guvernul să poată controla revoltele interne.

Kido a i-a propus împăratului să preia iniţiativa şi să se ofere să încheie razboiul „în condiţii foarte generoase”. Kido propunea ca Japonia să renunţe la toate coloniile europene cucerite, asigurându-le numitelor colonii independenţa, urmând ca în plus ţara să se dezarmeze şi pentru un timp să se limiteze la o forţă minimă de apărare.

Având acceptul împăratului, Kido s-a adresat Consiliului Suprem de Război format din şase persoane. Togo s-a declarat în favoarea iniţiativei. Suzuki şi ministrul marinei Yonai Mitsumasa s-au arătat mai precauţi, aşteptând reacţia celorlalţi membri ai consiliului. Ministrul de război Anami Korechika avea o poziţie oscilantă, insistând că iniţiativa diplomatică trebuie să aştepte până când japonezii ar fi provocat americanilor o înfrângere uriaşă.

În iunie, împăratul şi-a pierdut speranţele într-o victorie militară împotriva Aliaţilor. După înfrangerea japonezilor în Okinawa, împăratul a devenit conştient de slăbiciunile armatei terestre, ale marinei şi ale problemelor apărării teritoriului naţional.

Pe 22 iunie, împăratul a convocat Consiuliul Suprem de Război. În mod neaşteptat, împăratul s-a adresat primul Consiliului. El a cerut iniţierea fără răgaz a unor planuri de încheiere a războiului. Participanţii la întâlnire au căzut de acord să ceară ajutorul sovieticilor pentru încheierea războiului.

Exista un număr de naţiuni neutre care erau dispuse să joace un anumit rol în negocierile de pace (Suedia, Elveţia, Vaticanul), dar ele erau considerate ca fiind cel mult intermediari, care să înmâneze niponilor propunerile Aliaţilor pentru capitulare şi să transmită acceptarea sau refuzul Japoniei. Japonia spera că Uniunea Sovietică poate fi convinsă să acţioneze ca agent al niponilor în negocierile cu Aliaţii.

Nu s-a căzut de acord în această şedinţă asupra condiţiilor pe care ar fi putut accepta Japonia, sau asupra modului de abordare a Aliaţilor. Conducătorii armatei erau încrezători în capacitatea militarilor de a da americanilor o lovitură devastatoare în cazul în care aceştia ar fi încercat să invadeze Kyūshū la sfârşitul anului 1945.

 

Încercările de negociere cu Uniunea Sovietică

Pe 30 iunie, Togo i-a cerut ambasadorului japonez la Moscova, Sato Naotake, să încerce să stabilească „relaţii ferme şi durabile de prietenie”. Sato era împuternicit să discute statutul Manciuriei sau „orice altă problemă pe care ruşii ar dori să o aducă în discuţie”. Sato s-a întâlnit cu ministrul de externe sovietic Viaceslav Molotov pe 11 iunie, dar fără niciun rezultat.

Pe 12 iulie, Togo l-a instuit pe Sato să le spună sovieticilor că împăratul, îngrijorat de pierderile omeneşti uriaşe din ambele tabere combatante, este dornic să încheie pacea, dar că în condiţiile în care SUA şi Anglia insistau pentru o capitulare necondiţioantă, japonezilor nu le rămâne decât să lupte până la capăt. Împăratul propunea trimiterea prinţului Konoe ca ambasador pentru negocieri, dar el nu ar fi fost capabil să ajungă la Moscova mai înainte de începerea Conferinţei de la Potsdam.

Ambasadorul japonez la Moscova l-a avertizat pe Togo că tot ce pot aştepta japonezii, chiar şi cu medierea sovietică, nu putea fi decât „capitularea necondiţionată sau termeni aproape echivalenţi cu aceasta”. Mai mult, cum ambasadorul avea anumite nelămuriri asupra naturii tatonărilor diplomatice, el a cerut ministrului de externe japonez lămuriri asupra sprijinului de care se bucura iniţiativa de pace în rândul personajelor cheie ale guvernului şi armatei.

După ce pe 17 iulie, Togo i-a răspuns ambasadorului său că, deşi toate structurile de putere sunt convinse că pot da lovituri distrugătoare Aliaţilor, trebuie luată în consideraţie posibilitatea medierii sovietice pentru orice altceva decât capitularea necondiţionată. Cinci zile mai târziu, ministrul de externe a revenit clarificând faptul că vorbeşte în numele întregului guvern, reiterând opoziţia cabinetului său la condiţiile capitulării necondiţionate, dar că se dorea cu hotărâre pacea.

Conţinutul acestui schimb de mesaje diplomatice era bine cunoscut Aliaţilor, ai căror criptografi reuşiseră să spargă codul diplomatic nipon.

 

Declaraţia de la Potsdam

Pe 26 iulie, Harry S. Truman, Winston Churchill şi Chiang Kai-shek au emis aşa-numita „Declaraţie de la Potsdam”, prin care erau anunţaţi termenii capitulării Japoniei. Cei trei lideri atrăgeau atenţia asupra faptului că aceşti termeni nu erau negociabili. Se cerea:

- Eliminarea „definitivă a autorităţii şi influenţei celor care înşelaseră şi conduseseră greşit poporul japonez în încercarea de cucerire a lumii”.

- ocuparea „punctelor de pe teritoriul japonez care vor fi numite de Aliaţi”.

- Suveranitatea japoneză avea să fie limitată la insulele Honshū, Hokkaidō, Kyūshū, Shikoku şi alte câteva insule mici pe care le vor hotărî aliaţii. În spiritul declaraţiei de la Cairo din 1943, Japonia urma să piardă controlul asupra Coreii, Taiwanului şi a altor teritorii, cucerite mai de curând.

- Dezarmarea completă a forţelor militare japoneze.

- Judecarea tuturor criminalilor de război.

 

Pe de altă parte, Aliaţii erau de acord ca:

- Să nu înrobească japonezii ca rasă şi să nu îi distrugă ca naţiune. Guvernul japoneze urma să îndepărteze orice obstacol din calea dezvoltării democratice a societăţii. Libertăţile fundamentale – libertatea cuvântului, libertatea religioasă şi libertatea de opinie – ca şi alte drepturi fundamentale ale omului, urmau să fie restabilite şi respectate.

- Japoniei i se permitea să menţină acele industrii care susţineau economia şi i se permitea participarea la comerţul internaţional.

- Trupele de ocupaţie aliate urmau să se retragă din Japonia de îndată ce toate obiectivele de mai sus erau îndeplinite, iar la conducerea ţării se va afla o conducere responsabilă.

 

Singura menţiune a termenului „capitulare necondiţionată” se făcea la încheierea textului, când se cerea guvernului japonez să proclame capitularea necondiţionată a forţelor sale armate şi să ofere garanţii corespunzătoare asupra bunei sale credinţe. Alternativa la aceste condiţii ar fi fost distrugerea totală a ţării.

În ceea ce priveşte persoana împăratului, nu exista nicio menţiune conform căreia să reiasă că el ar fi fost încadrat în categoria criminalilor de război sau a „conducerii responsabile”.

Pe 27 iulie, guvernul japonez s-a întrunit pentru a hotărî cum să răspundă acestei declaratii aliate. Cei patru membri militari ai Consiliului de război doreau să o respingă, dar Togo a convins cabinetul să nu întreprindă nicio acţiune până când nu se va cunoaşte şi reacţia sovieticilor. Ambasadorul japonez în Elveţia remarca într-o telegramă că aşa-numita „capitulare necondiţionată” se aplică numai armatei, nu şi guvernului şi populaţiei civile şi de aceea aprecia că limbajul declaraţiei dă dovadă de o mare grijă pentru evenimentele ulterioare, oferind japonezilor o şansă onorabilă de capitulare.

A doua zi, ziarele japoneze au scris că textul declaraţie, care fusese răspândită prin fluturaşi lansaţi deasupra Japoniei şi fusese de asemenea transmisă pe posturile de radio, fusese respinsă de guvernul japonez. Primul ministru s-a întâlnit cu presa şi a declarat că Declaraţia de la Potsdam nu era decât o reluare a Declaraţiei de la Cairo şi că pentru guvernul nipon nu prezenta niciun interes şi îndemna presă să o ignore.

Pe 30 iulie, ambasadorul nipon la Moscova anunţa că Stalin poartă cel mai probabil discuţii cu Aliaţii occidentali cu privire la soarta Japoniei. El adăuga că doar capitularea necondiţionată ar împiedica intrarea URSS-ului în război de partea Aliaţilor.

 

Hiroşima, Manciuria şi Nagasaki

În dimineaţa zilei de 6 august, la Tokyo au ajuns rapoarte confuze cu privire la bombardarea oraşului Hiroşima din sud-vestul insulei şi cu privire la amploarea distrugerilor. În scurtă vreme a fost recepţionată la Tokyo discursul radiodifuzat al preşedintelui Harry S. Truman, care anunţa lansarea primei bombe atomice şi atrăgea atenţia că americanii sunt pregătiţi să radă de pe suprafaţa pâmntului toate intreprinderile productive nipone. Preşedintele american chema guvernul japonez să accepete condiţiile de pace, aşa cum fuseseră ele stabilite în Declaraţia de la Potsdam.

Armata şi marina japoneză aveau propriile lor programe de cercetare nucleară, şi de aceea liderii niponi erau la curent cu greutăţile întâmpinate în punerea la punct a armei nucleare. De aceea, la început, guvernaţii japonezi nu au crezut că americanii au reuşit să producă această armă. Şeful Marelui stat major al marinei a afirmat că, şi dacă americanii reuşiseră să producă prima bombă nucleară, este imposibil ca să fi reuşit să mai producă şi altele. Din Hiroşima au continuat să sosească informaţii despre proporţiile fără precedent ale distrugerilor, dar au mai trebuit să treacă două zile pentru ca guvernul să se întrunească să discute noua situaţie creată.

La ora 4:00 a zilei de 9 august, s-a aflat la Tokyo că Uniunea Sovietică a denunţat pactul de neutralitate, a declarat război Japoniei şi a lansat invazia din Manciuria. Conducerea de vârf a armatei japoneze a primit vestea fără mare îngrijorare, subestimând amploarea atacului. S-a început pregătirea pentru impunerea legii marţiale, pentru a împiedica orice încercare de negocieri de pace.

Consiliul Suprem s-a întâlnit la ora 10:30. Premierul Suzuki, care venise de la o întâlnire cu împăratul, a declarat că este imosibil să se mai continue războiul. Ministrul de externe Togo a afirmat că termenii Declaratiei de la Potsdam sunt inacceptabili, nefiind nicio garanţie cu privire la poziţia împăratului. Ministrul marinei Yonai a cerut ca guvernul să dea un răspuns „oarecare”, deoarece japonezii nu îşi mai putea permite să aştepte condiţii mai bune.

În timpul întâlnirii, cei aflaţi în sala de consiliu le-au parvenit veştile despre al doilea atac cu arma nucleară de la Nagasaki, de pe coasta de vest a insulei Kyūshū. La sfârşitul întâlnirii, părerile celor trei membri ai Consiliului erau împărţite în mod egal. Suzuki, Togo, şi amiralul Yonai considerau că poate fi admisă pacea cu condiţia adăugării unei cereri suplimentare din partea japonezilor cu privire la păstrarea prerogativelor împăratului, pe când generalii Anami, Umezu şi amiralul Toyoda insistau pe adăugarea a trei noi condiţii care să modifice Declaraţia de la Potsdatm: Japonia urma să se ocupe singură de propria dezarmare, Japonia îşi va judeca singură criminalii de război şi nu se va proceda la ocuparea militară a ţării.

Norul ciupercă provocat de explozia aruncării celei de-a doua bombe atomice, [The] Fat Man, deasupra orașului Nagasaki s-a ridicat la 18 km (sau 11 mi = 60,000 ft) în atmosferă deasupra hipocentrului. 39.000 de persoane au fost ucise - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Norul ciupercă provocat de explozia aruncării celei de-a doua bombe atomice, [The] Fat Man, deasupra orașului Nagasaki s-a ridicat la 18 km (sau 11 mi = 60,000 ft) în atmosferă deasupra hipocentrului. 39.000 de persoane au fost ucise – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Intervenţia împăratului

În acea după amiază, a fost convocat tot cabinetul, cele două păreri ale lui Togo şi , respectiv, Anami neatrăgând suficienţi sprijinitori. Suzuki şi Togo s-au întâlnit cu împăratul, şi primul a propus organizarea unei conferinţe imperiale imediate, care a şi început cu puţin înainte de miezul nopţii.

Suzuki a prezentat cele două propuneri ale membrilor Consiliului Suprem şi l-a rugat pe împărat să aleagă pe cea mai potrivită. Împăratul a considerat că trebuie să se accepte condiţiile Aliaţilor pe baza propunerile ministrului de externe Togo. După plecarea împăratului, Suzuki cerut cabinetului să accepte poziţia împăratului, ceea ce s-a întâmplat imediat.

Ministrul de externe a trimis telegrame Aliaţilor, anunţând că Japonia va accepta Declaraţia de la Potsdam, cu condiţia ca acestea să nu cuprindă nicio prevedere care să aducă atingere prerogativelor împăratului. Aceasta însemna că împăratul Japoniei avea să aibă în continuare o putere neştirbită în cadrul formei de guvernare – putere care era deţinută în numele său de oamenii din vârful ierarhiei militare şi guvernamentale.

Aliaţii au răspuns pe 12 august. În ceea ce priveşte statutul împăratului, Aliaţii subliniau că, din momentul capitulării, autoritatea împăratului şi a guvernului erau supuse autorităţii comandantului suprem al puterilor aliate şi că forma finală de guvernare a Japoniei urma să fie stabilită prin alegeri libere.

La următoare întâlnire a cabinetului, Suzuki a insistat ca japonezii să ceară garanţii explicite în ceea ce priveşte sistemul imperial. Anami a reiterat poziţia sa cu privire la respingerea ocupării militare a ţării. Până în cele din urmă, ministrul de externe Togo le-a atras atenţia miniştrilor că nu există practic nicio speranţă ca Aliaţii să ofere condiţii mai bune şi că dorinţa împăratului este ca Japonia să capituleze.

Pe 13 august, membrii Consiliului Suprem şi miniştrii guvernului nu căzuseră încă de acord asupra problemei capitulării. A doua zi, au fost paraşutaţi deasupra teritoriului nipon fluturaşi în care erau descrise oferta de pace japoneză şi răspunsul aliaţilor. Împăratul şi primul ministru au devenit conştienţi că la sfârşitul zilei vor trebui să accepte capitularea sau vor trebui să facă faţă unei lovituri de stat militare.

Împăratul s-a întâlnit cu cei mai importanţi comandanţi ai armatei terestre şi ai marinei. Câţiva militari au vorbit în favoarea continuării luptei, dar feldmareşalul Hata Shunroku nu s-a raliat lor. Hata era comandantul Armatei generale a doua, al cărei cartier general fusese la Hiroşima, fiind însărcinat cu apărarea sudului Japoniei.

Trupele de sub comanda feldmareşalului erau pregătite pentru „lupta decisivă”. Hata a afirmat că nu este sigur că poate respinge inamicul şi că nu contestă justeţea deciziei împăratului. În încheiere, împăratul a cerut militarilor să coopereze pentru încetarea războiului.

La şedinţa cu miniştrii şi consilierii imperiali care a urmat, Anami, Toyoda şi Umezu au mai cerut încă o dată să se continue lupta. Împăratul le-a amintit celor prezenţi că a ascultat toate argumentele pro şi contra capitulării şi că decizia sa a fost luată. Ca urmare, a cerut redactarea unui discurs pe care să-l rostească la posturile de radio şi prin care să anunţe capitularea. Cabinetul a ratificat în unanimitate dorinţa împăratului.

În noaptea de 14 – 15 august, a fost lansat cel mai mare raid de bombardament din timpul războiului din Pacific. Opt sute de bombardiere şi două sute de avioane de vânătoare americane au lansat peste 6.000 de tome de bombe explozive şi incendiare asupra opt oraşe nipone. Chiar dacă puterea detonată în acest raid era la mai puţin de jumate din puterea unei singure arme atomice, cele opt oraşe bombardate au fost puternic afectate.

 

Reacţia militarilor

Târziu în noaptea de 12 august 1945, mai mulţi ofiţeri superiori au luat legătura cu ministrul de război nipon, Anami Korechika, cerându-i să facă tot ce-i sta în putinţă pentru a împiedica acceptarea Declaraţiei de la Potsdam. Cum ministrul nu le-a dat un răspuns clar, rebelii au luat hotărârea să organizeze singuri o lovitură de stat.

Unul dintre aceşti ofiţeri, maiorul Hatanaka, şi-a petrecut cea mai mare parte a zilei de 13 şi dimineaţa celei de 14 august căutând aliaţi şi sprijinitori printre ofiţerii de rang înalt din Ministerul de război şi punând la punct detaliile loviturii de stat. La ora 21:30 a zilei de 14 august, rebelii au declanşat acţiunea.

Regimentul al 2-lea de gardă imperială a pătruns în palatul imperial, dublând efectivele batalionului staţionat deja aici, pentru a asigura protecţie împotriva unei eventuale lovituri de stat. Numai că ofiţerul comandant al acestui regiment trecuse deja de partea rebelilor.

La început, liderii rebelilor au sperat că simpla ocupare a palatului şi primele semne ale acţiunii ar fi făcut ca întreaga armată să treacă de partea lor şi toţi militarii s-ar fi arătat gata să lupte împotriva aliaţilor. Optimismul exagerat i-a ghidat pe rebeli, în ciuda lipsei de sprijin din partea celor mai importanţi superiori ai lor. Conspiratorii au decis ca regimentul de gardă să preia controlul asupra palatului la ora 2:00.

Orele care au trecut până la această oră au fost folosite pentru convingerea superiorilor lor din armată să se alăture acţiunii. Cam în acest timp, generalul Anami s-a sinucis făcându-şi seppuku, lăsând un mesaj : “Eu — prin moartea mea — îmi cer scuze cu umilinţă Împăratului pentru marea crimă“. A rămas neclar care era acea mare crimă: pierderea războiului sau lovitura de stat.

Pe la ora 1:00, Hatanaka l-a ucis pe comandantul primului regiment de gardă imperială, când acesta din urmă a refuzat să se alăture complotului. După aceasta, Hatanaka s-a folosit de o ştampilă oficială pentru a autoriza Ordinul strategic nr. 584 – un set de ordine false concepute de conspiratori, prin care se urmărea întărirea forţelor care ocupau un număr de clădiri oficiale, cu scopul declarat al „protejării” împăratului.

Poliţia palatului a fost dezarmată şi toate intrările au fost blocate. Pe parcursul nopţii, rebelii au luat prizonieri 18 oameni, printre aceşti fiind funcţionari ministeriali şi specialiştii de la postul naţional de radio, care veniseră să înregistreze discursul împăratului.

Rebelii au petrecut următoarele ore în căutarea ministrului casei imperiale şi a înregistrării discursului împăratului care anunţa capitularea. Această înregistrare nu a putut fi găsită. În timpul cât au căutat, rebelii au tăiat aproape toate liniile telefonice.

Pe la ora 3:00 dimineaţa, Hatanaka a fost anunţat că Armata districtului de est se îndreaptă spre palat ca să pună capăt tentativei de lovitură de stat. Hatanaka, pus în faţă eşecului acţiunii sale, a cerut permisiunea să vorbească 10 minute la radioul naţional, pentru a explica populaţiei motivele acţiunii sale. A fost refuzat şi i s-a ordonat să părăsească de urgenţă palatul.

Cu puţin timp mai înainte de ora 5:00, în timp ce rebelii continuau căutările înregistrării discursului împăratului, Hatanaka a forţa intrarea în clădirea radioului naţional şi, ameninţând cu un pistol pe toată lumea, a încercat să intre în direct. Fiind ameninţat de intervenţia militarilor Armatei districtului de est, Hatanaka şi cei câţiva sprijinitori ai săi au părăsit studioul radio.

Până la ora 8:00, rebeliunea fusese înăbuşită. Hatanaka, circulând pe o motocicletă, a împrăştiat prin oraş fluturaşi în care încerca să-şi justifice acţiunea.

După difuzarea discursului împăratului, pe la ora 11:00 a zilei de 15 august, maiorul Hatanaka s-a sinucis, împuşcându-se în cap.

Major Kenji Hatanaka (28 March 1912 – 15 August 1945) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Major Kenji Hatanaka (28 March 1912 – 15 August 1945) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Capitularea

La ora 12:00 a zilei de15 august a fost difuzată înregistrarea discursului împăratului (Gyokuon-hoso) prin care era anunţată capitularea.

Forţele japoneze erau încă angrenate în lupte cu armatele sovietice, mongole şi chineze, astfel încât încetarea focului erau greu de controlat. Armata Roşie a continuat să lupte până la începutul lunii septembrie, când a ocupat Insulele Kurile.

Pe 28 august a început regimul de ocupaţie a Japoniei de către forţele Puterilor Aliate, reprezentate de generalul Douglas MacArthur. Capitularea oficială a avut loc pe 2 septembrie, când reprezentanţii Imperiului Japonez au semnat actele oficiale pe USS Missouri ancorat în Golful Tokyo. Forţele japoneze din Asia de sud-est au capitulat oficial pe 12 septembrie 1945 în Singapore. Cu toate acestea, ziua de 15 august 1945 este considerată atât în Japonia cât şi în restul lumii ca dată de sfârşit al celui de-al doilea război mondial.

 

Actul capitulării Japoniei

Actul capitulării Japoniei este înțelegerea scrisă prin care era stabilit armistițiul care punea capăt războiului din Pacific și celui de-al doilea război mondial. Armistițiul a fost semnat de reprezentanții Imperiului Japonez pe de-o parte și cei ai Aliaților: Statele Unite ale Americii, Republica China, Regatul Unit, Uniunea Sovietică, Australia, Dominionul Canadei, Guvernul provizoriu al Republicii Franceze, Olanda și Noua Zeelandă la bordul vasului de război american USS Missouri, ancorat în Golful Tokyo pe 2 septembrie 1945. Ziua este denumită impropriu uneori Ziua victorie asupra Japoniei, deși acest termen este folosit de obicei pentru a denumi dată în care Împăratul Hirohito a acceptat termenii Declarației de la Potsdam – 15 august.

Capitularea Japoniei (2 septembrie 1945) -Fotografie a USS Missouri făcută dintr-un avion participant la zborul pe deasupra Golfului Tokyo din timpul ceremoniei semnării capitulării Japoniei - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Capitularea Japoniei (2 septembrie 1945) -Fotografie a USS Missouri făcută dintr-un avion participant la zborul pe deasupra Golfului Tokyo din timpul ceremoniei semnării capitulării Japoniei – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Ceremonia de capitulare

Ceremonia de semnare a avut loc la bordul vasului american Missouri și a durat 23 de minute și a fost transmisă în toată lumea. Actul capitulării a fost semnat la început de ministrul de externe japonez Mamoru Shigemitsu “din ordinul și în numele împăratului Japoniei și a guvernului japonez ” și mai apoi de generalul Yoshijiro Umezu, șeful Marelui Stat Major, “din ordinul și în numele Cartierului general imperial japonez ” la ora 9:04.

După aceasta au semant generalul american Douglas MacArthur, comandantul aliat suprem pe teatrul de luptă din Pacific. Au semnat ca martori generalul locotenent american Jonathan Mayhew Wainwright IV (care capitulase în Filipine) și generalul locotenent britanic Arthur Percival, (care capitulase în fața japonezilor în Singapore). Ultimii doi au primit ca suvenir câte unul dintre cele trei stilouri cu care a fost semnat actul capitulării. Un al treile stilou se păstrează în muzeul Academiei militare americane West Point.

Capitularea Japoniei (2 septembrie 1945) -Ministrul japonez de externe Mamoru Shigemitsu semnând actul capitulării din partea Japoniei -foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Capitularea Japoniei (2 septembrie 1945) -Ministrul japonez de externe Mamoru Shigemitsu semnând actul capitulării din partea Japoniei -foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Au semant de asemenea:

- Amiralul Chester Nimitz pentru Statele Unite ale Americii,

- Generalul Hsu Yung-Ch’ang pentru Republica China,

- Amiralul Bruce Fraser pentru Regatul Unit,

- Generalul locotenent Kuzma Derevianko pentru Uniunea Sovietică,

- Generalul Thomas Blamey pentru Australia,

- Colonelul Lawrence Moore Cosgrave pentru Canada,

- Generalul Philippe Leclerc de Hautecloque pentru Franța,

- Viceamiralul C.E.L. Helfrich pentru Olanda și

- Vicemareșalul aerului Leonard M. Isitt pentru Noua Zeelandă.

Pe 6 septembrie, colonelul Bernard Theilen a adus documentul și transcrierea imperială la Washington, D.C. și le-a prezentat a doua zi președintelui Harry Truman într-o ceremonie oficială la Casa Albă. Documentele sunt păstrate în Arhiva Națională a Statelor Unite.

Capitularea Japoniei (2 septembrie 1945) - Semnarea actului capitulării la bordul USS Missouri - Generalul Douglas MacArthur semnând actul capitulării din partea SUA - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Capitularea Japoniei (2 septembrie 1945) – Semnarea actului capitulării la bordul USS Missouri – Generalul Douglas MacArthur semnând actul capitulării din partea SUA – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Steagurile arborate în timpul ceremoniei

Puntea vasului Missouri a fost împodobită cu două steaguri americane. Unul dintre ele a fost cel arborat pe catargul fregatei comodorului Matthew C. Perry, care, cu aproape un secol în urmă, navigase în Golful Tokyo, forțând deschiderea porturilor japoneze pentru comerțul internațional. MacArthur era văr al comodorului Matthew Perry.

Se povestește ca MacArthur a fost cel care a avut inițiativa ca să fie arborat acel steag istoric, el văzându-se probabil ca un al doilea „deschizător” al Japoniei și nu ca un cuceritor. Se afirmă că cel de-al doilea steag care a fost arborat în Golful Tokyo a fost cel care flutura deasupra Casei Albe în ziua în care Pearl Harbor a fost atacat. Căpitanul USS Missouri, Stuart Murray explică însă:

La ora opt, noi am arborat un set de fanioane colorate curate la arborele principal și un drapel național la pupa, dat fiind că eram la ancoră, și aș vrea să adaug că acestea erau doar steaguri militare navale regulamentare, pe care le-am scos din magazie, nimic special despre ele, iar acestea nu au mai fost folosite nicăieri altundeva, cel puțin după câte știu eu, cel puțin erau curate și le-am mai arborat probabil în mai în Guam.

Așa că ele nu erau cu nimic speciale. Unele dintre articolele istorice spun că a fost același steag care a fluturat pe Casa Albă sau pe Capitoliul Național pe 7 decembrie 1941, la atacul de la Pearl Harbor, sau la Casablanca, și așa mai departe, și că, de asemenea, MacArthur l-a adus la Tokyo și ar fi fluturat deasupra carierului său general. Singurul lucru pe care îl pot spune este că sunt prostii, pentru că nu a fost nimic din toate acestea.

A fost doar un steag obișnuit militar al Statelor Unite. Le-am oferit pe amândouă Muzeului Academiei Navale, când ne-am întors pe coasta de răsărit în octombrie. Singurul steag special a fost steagul comodorului Perry, care a fost arborat pe corabia sa, în același loc, cu 82 de ani mai înainte. A fost scos din caseta sa de sticlă de la Muzeul Academiei Navale. Un ofițer mesager l-a adus. L-am agățat deasupra ușii cabinei mele, orientat către înainte, pe puntea capitulării, astfel ca toată lumea de pe punte să-l vadă.”

Capitularea Japoniei (2 septembrie 1945) -Formaţie uriaşa de avioane americane planând deasupra USS Missouri şi a Golfului Tokyo sărbătorind semnarea armistiţiului, 2 septembrie 1945 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Capitularea Japoniei (2 septembrie 1945) -Formaţie uriaşa de avioane americane planând deasupra USS Missouri şi a Golfului Tokyo sărbătorind semnarea armistiţiului, 2 septembrie 1945 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Textul documentului

Noi, acționând la ordinul și în numele Împăratului Japoniei, a guvernului japonez și Cartierului general imperial japonez, acceptăm în felul acesta prevederile din declarația emisă de de șefii guvernelor Statelor Unite, Chinei și Marii Britanii pe 26 iulie 1945 la Potsdam, iar după aceea de URSS, care patru puteri sunt numite în continuare Puterile Aliate.

Prin aceasta proclamăm capitularea necondiționată către Puterile Aliate a Cartierului general imperial japonez și a tuturor forțelor armate japoneze și a tuturor forțelor armate sub control japonez, oriunde ar fi ele aflate.

Prin aceasta noi comandăm tuturor forțelor japoneze oriunde s-ar afla și poporului japonez să înceteze ostilitățile de acum în colo, să păstreze și să salveze de la distrugere toate vasele, avioanele și proprietățile militare și civile, și să se supunuturor cerințelor care ar putea fi impuse de Comandantul suprem al Puterilor Aliate sau la ordinul acestuia, de agențiile guvernului japonez.

Prin aceasta noi ordonăm Cartierului general imperial japonez să emită de urgență ordine către comandanții tuturor forțelor japoneze și ai tuturor forțelor sub control japonez orunde s-ar afla ele să de predea necondiționat, ei și toate forțele de sub controlul lor.

Prin aceasta noi ordonăm tuturor oficialităților civile, militare și navale să se supună și să aplice toate proclamațiile, ordinele și directivele considerate de Comandantul suprem al Puterilor Aliate potrivite pentru aducerea la îndeplinirea acestei capitulări și emise de el sau sub autoritatea sa, și noi îndemnăm toate aceste oficialități să rămână la posturile lor și să continue să-și îndeplinească datoriile necombatante până când vor fi eliberați în mod special de el sau de cineva de sub autoritatea sa.

Prin aceasta noi ne obligăm pentru împărat, guvernul japonez și succesorii lor să îndeplinim cu bună credință prevederile Proclamației de la Potsdam și să emitem orice ordine și să întreprindem orice acțiune care poate fi cerută de Comandantul Suprem a Puterilor Aliate sau de oricare alt reprezentant desemnat de Puterile Aliate cu scopul punerii în practică a acelei declarații.

Prin aceasta noi ordonăm guvernului imperial japonez și Cartierului general imperial japonez să elibereze de îndată toți prizonierii de război aliați și internații civili aflați acum sub control japonez și să le asigure protecție, îngrijire, întreținere și transport imediat în locurile indicate.

Autoritatea împăratului și a guvernului japonez de guvernare a statului va fi supusă Comandantului suprem al Puterilor Aliate, care va lua astfel de măsuri pe care le consideră potrivite pentru punerea în practică a termenilor acestei capitulări.

Semnat în GOLFUL TOKYO, JAPONIA la 09:04 în A DOUA zi din DECEMBRIE, 1945

Mamoru Shigemitsu din ordinul și în numele împăratului Japoniei și a guvernului japonez

Yoshijiro Umezu din ordinul și în numele cartierului general imperial japonez

Acceptat în GOLFUL TOKYO, JAPONIA la 09:08 A DOUA zi din DECEMBRIE, 1945 pentru Statele Unite, Republica China, Regatul Unit și URSS și în interesul altor Națiuni Unite aflate în război cu Japonia

Douglas MacArthur
Comandant Suprem al Puterilor Aliate

C.W. Nimitz
Reprezentant al SUA

Hsu Yung-Ch’ang
Republicuu China

Bruce Fraser
Reprezentant al Regatului Unit

Kuzma Derevianko
Reprezentant al URSS

Thomas Blamey
Commonwealth of Australia Representative

L. Moore Cosgrave
Reprezentant al Dominionului Canada

Jacques Leclerc
Reprezentant al Guvernului provizoriu al Republicii Francezed

C.E.L. Helfrich
Reprezentant al Regatului Olandei

Leonard M. Isitt
Reprezentant al Dominionului Noua Zeelandă

Capitularea Japoniei (2 septembrie 1945) -Pagina cu semnături a Actului capitulării Japoniei - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Capitularea Japoniei (2 septembrie 1945) -Pagina cu semnături a Actului capitulării Japoniei – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Diferențe între cele două copii ale trataului

Copia japoneză a tratatului diferea de cea a Aliaților prin următoarele:

- Copia Aliaților era prezentată în coperți din piele aurită, cu sigiliile ambelor țări tipărite pe prima copertă, în vreme ce copia japoneză era legată în coperți din carton obișnuit, fără niciun sigiliu tipit pe prima copertă.

- Reprezentantul canadian, L. Moore Cosgrave, a semnat greșit pe un rând mai jos decât trebuia pe copia japoneză, forțând pe toți cei de sub el să semneze cu un rând mai jos, adăugându-și inițialele lângă numele lor.

 

Urmări

După semnarea actelor capitulării, au urmat o serie de ceremonii de capitulare în toate teritoriile deţinute încă de Japonia în Asia şi în Pacific. Au existat trupe japoneze care au continuat lupta în zone izolate şi a durat până aproape în 1946 ca cele mai importante unităţi militare izolate să depună armele. A existat un număr de „rezistenţi” japonezi, în special în unele insule mici din Pacific, care au refuzat să se predea, considerând veştile despre capitulare ca fiind propagandă sau fiind împotriva codului onoarei militare.

Este posibil ca unii dintre aceşti soldaţi izolaţi să nici nu fi auzit de încheierea păcii. Hiroo Onoda, ultimul supravieţuitor cunoscut a fost scos din ascunzătoarea sa din Filipine în 1974, iar alţi doi soldaţi japonezi, care se alăturaseră insurgenţilor comunişti la sfârşitul războiului, au luptat în sudul Thailandei până în 1991

 

cititi mai mult despre Capitularea Japoniei si pe en.wikipedia.org

Evenimentele Zilei de 2 septembrie în Istorie

Reprezentanții japonezi aflați la bordul vasului USS Missouri în timpul ceremoniei de pe 2 septembrie 1945

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org, youtube.com

 

2 septembrie este a 245-a zi a calendarului gregorian și a 246-a zi în anii bisecți.

 

Sărbătorile Zilei de 2 septembrie

(BOR) Sf. Mc. Mamant; Sf. Ier. Ioan Postitorul, patriarhul Constantinopolului

(BRU) Sf. Mamant, martir († 275); Sf. Ioan Ajunătorul, patriarhul Constantinopolului († 595)

(BRC) Sf. Ingrid, călugăriță

 

Vietnam – Ziua națională. Aniversarea proclamării independenței (1945)

 

Astăzi în istorie pentru 2 septembrie

 

Evenimentele Zilei de 2 septembrie în Istorie:

- 2 septembrie 31 i.Hr. – Bătălia de la Actium;

- 2 septembrie 1192 - Tratatul de la Jaffa;

- 2 septembrie 1442 – Bătălia de pe Ialomita;

- 2 septembrie 1621 – A început Bătălia de la Hotin (2 septembrie – 9 octombrie 1621)

- 2 septembrie 1829 – Tratatul de la Adrianopol;

- 2 septembrie 1945 – Capitularea Japoniei

 

2 septembrie 31 i.Hr. - S-a desfăşurat Bătălia de la Actium – forțele lui Octavian au învins trupele conduse de Marc Antoniu și Cleopatra.

Bătălia de la Actium de Lorenzo A. Castro, 1672 – foto: ro.wikipedia.org

Bătălia de la Actium a reprezentat o bătălie decisivă între urmașii lui Iulius Caesar. Aceștia erau Gaius Iulius Caesar Octavian (nepotul lui Caesar) și un general al lui Caesar, Marcus Antonius. Bătălia a avut loc în apropierea insulei Levkas, la Actium în vestul Greciei pe data de 2 septembrie 31 î. Hr..

Această bătălie a marcat sfârșitul republicii romane și a începuturile Imperiului Roman. Această luptă este considerată una dintre cele mai mari bătălii navale ale antichității. Bătălia s-a încheiat cu victoria zdrobitoare a lui Octavian Augustus, care a profitat de victorie și a ajuns să controleze întreaga putere la Roma.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

2 septembrie 421 - A murit imparatul roman Flavius Constantius, cunoscut și sub denumirea Constantius al III-lea. A stat pe tronul Imperiului Roman de Apus timp de șapte luni în anul 421.

 

2 septembrie 1192 - S-a încheiat Tratatul de la Jaffa, o Convenție de Pace între sultanul musulman Saladin și conducatorul cruciat Richard Inima de Leu. Trataul a pus capat celei de-a treia Cruciade (11 mai 1189 – 2 septembrie 1192).

Asediul Acrei din anii 1189-1191 Parte din Cruciada a treia  (miniatură din secolul XIII) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Asediul Acrei din anii 1189-1191, parte din Cruciada a treia (miniatură din secolul XIII) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

(…) Saladin nu renunțase la planurile sale de ofensivă. Pe furiș, încălcând tratatul de pace, a atacat Jaffa (1 august 1192) și nu era departe să o și cucerească, dacă Richard nu ar fi prins de veste și nu ar fi fost transportat, în grabă, cu o oaste de 2000 de luptători la locul bătăliei, de către galerele pizane și genoveze, aflate în porturile Palestinei.

Lupta decisivă a avut loc la 5 august, în urma ei Saladin fiind din nou înfrânt. Saladin, temutul sultan de altădată, îmbătrânea și pe zi ce trecea era tot mai puțin ascultat. La 2 septembrie 1192, el era nevoit să încheie o pace generală cu cruciații pe timp de trei ani și trei luni, prin care recunoștea creștinilor dreptul de a vizita oricând, nesupărați, Ierusalimul.
cititi mai mult pe www.historia.roen.wikipedia.org

 

2 septembrie 1442 - Bătălia de pe Ialomita se incheie cu victoria lui Iancu de Hunedoara asupra turcilor, marcand inceputul campaniilor ofensive ale lui Iancu de Hunedoara.

Iancu de Hunedoara (n. ca. 1407 - d. 11 august 1456) a fost ban al Severinului din 1438, voievod al Transilvaniei între 1441-1456 și regent al Ungariei între 1446-1452, mare comandant militar, tatăl regelui Matia Corvin - (Pictura din secolul al XVII-lea) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Iancu de Hunedoara (n. ca. 1407 – d. 11 august 1456) a fost ban al Severinului din 1438, voievod al Transilvaniei între 1441-1456 și regent al Ungariei între 1446-1452, mare comandant militar, tatăl regelui Matia Corvin – (Pictura din secolul al XVII-lea) – cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Bătălia de pe Ialomiţa (2 septembrie 1442) a fost un conflict armat desfăşurat în Ţara Românească între otomanii conduşi de beylerbey-ul Rumeliei, Sehabeddin, şi voievodul Transilvaniei, Iancu de Hunedoara (1441 – 1456).

Acesta pătrunsese în Ţara Românească în 1442 şi-l înlocuise pe Vlad Dracul (1437 – 1442, 1444 – 1447) cu fiul lui Dan al II-lea (1420 – 1421, 1422 – 1427, 1427 – 1431), Basarab al II-lea (1442 – 1444). În august 1442, o mare oaste otomană (istoricii contemporani o apreciază la 80.000 de oameni) trece Dunărea pe la Nicopole, cu ordinul de a redresa situaţia.

Otomanii cuceresc cetatea Târgovişte şi pornesc apoi în grupuri, după pradă. Beylerbey-ul, cu cea mai mare parte, a armatei înaintează pe Valea Ialomiţei, spre Pasul Buzău. Pe 2 septembrie 1442, Iancu, în fruntea a circa 25.000 de oşteni, îl atacă pe râul Ialomiţa, folosind teritoriul muntos şi strâmt, şi obţine o strălucită victorie.

Au căzut pe câmpul de luptă un sangeak şi patru bey, Sehabeddin s-a retras spre Dunăre lăsând grupurile plecate după pradă la discreţia învingătorilor, care le-au nimicit. Iancu a luat o captură bogată, „… steaguri, corturi, vreo 5.000 de cămile, cai şi catâri, haine scumpe şi atâtea alte lucruri…” (Camil Mureşan). Sultanul l-a înlocuit pe Sehabeddin, în fruntea Rumeliei, cu Hassan.

După alungarea otomanilor, Basarab al II-lea ocupă tronul, fiind considerat de regele Ungariei, Vladislav I (1440 – 1444), ca „adevăratul moştenitor” al acestei ţări. Iancu îşi începe astfel rolul de protector al celor două state româneşti, de la sud şi est de Carpaţi, „… consolidând astfel încadrarea Ţării Româneşti în frontul antiotoman, aşa cum fusese în vremea lui Mircea cel Bătrân” (Ştefan Ştefănescu). articol preluat de pe: enciclopediaromaniei.ro

 

2 septembrie 1621 - A început Bătălia de la Hotin (2 septembrie – 9 octombrie 1621) – Parte din Războiul polono-otoman (1620–1621) – a fost o bătălie între Uniunea Polono-Lituanianǎ sub conducerea lui Jan Karol Chodkiewicz (1560-1621) și Imperiul Otoman, sub conducerea sultanului Osman al II-lea (1604-1622).

Bătălia de la Hotin (2 septembrie - 9 octombrie 1621) a fost o bătălie, dintre Uniunia Polono-Lituanianǎ sub conducerea lui Jan Karol Chodkiewicz și Imperiul Otoman, sub conducerea sultanului Osman al II-lea - ("Apǎrarea steagului Uniunii" de  Juliusz Kossak, 1892) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Hotin (2 septembrie – 9 octombrie 1621)  – (“Apǎrarea steagului Uniunii” de Juliusz Kossak, 1892) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

O armată de 130.000 – 150.000 de veterani turci, conduși de sultanul Osman al II-lea, au pornit de la Adrianopole către frontiera cu Polonia. Turcii, după ce au obținut victoria în Bătălia de la Țuțora (17 septembrie – 7 octombrie 1620), au sperat să cucerească Ucraina, aflatǎ în componența Poloniei. Comandantul Uniunii Polono-Lituaniene, hatmanul lituanian Jan Karol Chodkiewicz a traversat Nistrul în septembrie 1621 cu aproximativ 35.000 soldați și s-a așezat în Cetatea Hotinului, blocând drumul oastei otomane. Sosirea a 40.000 de cazaci zaporojeni sub comanda hatmanului Petro Konașevici a ajutat la obținerea victoriei antiotomane.

Hatmanul lituanian i-a ținut pe turci în câmp deschis timp de o lună întreagă, până ce prima zăpadă din toamnă l-a determinat pe Osman al II-lea să-și retragă forțele reduse. Victoria a fost obținută de Polonia cu sacrificii, cu câteva zile înainte de asediu, bătrânul hatman lituanian a murit de epuizare în cetate la 24 septembrie 1621. Forțele Uniunii au trecut apoi sub comanda lui Stanisław Lubomirski (1583-1649). Bătălia, descrisă de scriitorul Wacław Potocki (1621-1696) în celebra sa operă Transakcja wojny chocimskiej, a marcat sfârșitul unei lungi perioade de războaie.

 

2 septembrie 1666 - A izbucnit Marele incendiu din Londra (2 – 6 septembrie 1666), care, timp de 4 zile și jumătate, a distrus întregul oraș, inclusiv Catedrala Sfântul Paul. În memoria victimelor a fost ridicată o statuie care se afla în centrul Londrei.

Detaliu al unei picturi a Marelui Incendiu din Londra de un pictor anonim, prezentând incendiul așa cum ar fi apărut în seara de marți, 4 septembrie de pe o barcă aflată în apropiere deTower Wharf. Turnul Londrei se află pe dreapta, iar Podul Londrei pe stânga, cu Catedrala Sf. Pavel în depărtare, înconjurată de flăcările cele mai înalte - foto: ro.wikipedia.org

Detaliu al unei picturi a Marelui Incendiu din Londra de un pictor anonim, prezentând incendiul așa cum ar fi apărut în seara de marți, 4 septembrie de pe o barcă aflată în apropiere deTower Wharf. Turnul Londrei se află pe dreapta, iar Podul Londrei pe stânga, cu Catedrala Sf. Pavel în depărtare, înconjurată de flăcările cele mai înalte – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Marele Incendiu din Londra a distrus părțile centrale ale Londrei începând cu ziua de duminică, 2 și până în ziua de miercuri, 5 septembrie 1666. Focul a pustiit centrul medieval al Londrei, aflat în interiorul vechiului zid roman al orașului. A amenințat, dar nu a ajuns la districtul aristocratic Westminster, Palatul Whitehall al lui Carol al II-lea, și mare parte din mahalalele din suburbii. A distrus 13.200 de case, 87 de biserici de mir, Catedrala Sf. Pavel, și mare parte din clădirile autorităților orășenești.

S-a estimat că a distrus casele a 70.000 din cei 80.000 de locuitori. Numărul morților în urma incendiului nu este cunoscut și, prin tradiție, este considerat a fi foarte mic, întrucât s-a înregistrat moartea a doar șase persoane. Recent, au apărut contestări ale acestei idei, pe temeiul că decesul celor săraci și a oamenilor din clasa de mijloc nu s-au înregistrat nicăieri, și pe acela că focul ar fi carbonizat total rămășițele multor victime, fără ca ele să poată fi identificate.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

2 septembrie 1752 - În Marea Britanie si în coloniile sale, a fost înlocuit calendarul iulian cu calendarul gregorian, diferența de 11 zile dintre cele două calendare fiind rectificată astfel că urmatoarea zi, 3 septembrie a fost datată 14 septembrie.

 

2 septembrie 1778 - S-a născut Louis Bonaparte, rege al Olandei, conte de Saint-Leu, fratele imparatului francez Napoleon Bonaparte. Fiul său mai mic a fost a devenit ,in 1852 în urma unei lovituri de stat , împărat al francezilor sub numele de Napoléon al III-lea. A decedat la data de 25 iulie 1846.

 

2 septembrie 1792 - Revoluţia franceză – Au avut loc „Masacrele din septembrie”. 1300 de deținuți din închisori au fost omorâți fără judecată de către mulțimea dezlănțuită.

 

2 septembrie 1829 - Tratatul de pace de la Adrianopol (2/14 septembrie 1829).

Tratatul de pace de la Adrianopol (2/14 septembrie 1829) - foto preluat de pe www.agerpres.ro

Tratatul de pace de la Adrianopol (2/14 septembrie 1829) – foto preluat de pe www.agerpres.ro

Tratatul de pace de la Adrianopol, (numit și Tratatul de la Edirne), a fost finalizat la încheierea războiului ruso-turc din 1828-1829 dintre Imperiul Rus și Imperiul Otoman, fiind semnat pe 2/14 septembrie 1829 în Adrianopol de Alexei Orlov și Abdul Kadîr-bei. Imperiul Otoman dădea Rusiei acces la gurile Dunării și fortărețele Akhaltsikhe și Akhalkalaki din Georgia. Sultanul recunoștea stăpânirea Rusiei asupra Georgiei, (cu Imereti, Mingrelia, Guria), și a hanatelor Erevanului și Nahicevanului, care fuseseră cedate țarului de Persia prin Tratatul de la Turkamanciai semnat cu un an mai înainte.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

2 septebrie 1831 - S-a născut Simeon Mangiuca (d. 1890)

Simeon Mangiuca (n. 2 septembrie 1831, Broşteni, jud. Caraş-Severin, d. 4 decembrie 1890, Oraviţa), a fost un folclorist român, membru de onoare (din 1890) al Academiei Române - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Simeon Mangiuca – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Simeon Mangiuca (n. 2 septembrie 1831, Broşteni, jud. Caraş-Severin, d. 4 decembrie 1890, Oraviţa), a fost un folclorist român, membru de onoare (din 1890) al Academiei Române.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

2 septembrie 1848 - În timpul celei de-a treia Adunari naționale de la Blaj, cei 60 000 de participanți declară că nu recunosc „uniunea” Transilvaniei cu Ungaria și reafirmă revendicările țărănimii iobage. S-a format oastea populară sub conducerea lui Avram Iancu.

 

2 septembrie 1853 - S-a născut chimistul german Wilhelm Otswald, laureat al premiului Nobel în 1909 (m.1932).

 

2 septembrie 1859 - În întreaga lume a avut loc o superfurtună solară. Furtuna solară din 1859 (1 – 2 septebrie 1859) Denumită şi Superfurtuna solară sau Evenimentul Carrington) a fost cea mai puternică furtună solară din istoria observațiilor solare. A avut locul în timpul celui de-al 10-lea ciclu solar.

1 septembrie 1859 - Desenul petelor solare observate de Richard Carrington (1826-1875), astronom englez - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

1 septembrie 1859 – Desenul petelor solare observate de Richard Carrington (1826-1875), astronom englez – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

În perioada 1-2 septembrie 1859 a avut loc cea mai mare furtună geomagnetică înregistrată vreodată până în anul 2013. Aurorele boreale au fost văzute în întreaga lume, mai ales deasupra regiunii Caraibe, de asemenea observații demne de remarcat au fost aurorele de deasupra Munților Stâncoși, care au fost atât de strălucitoare încât lumina lor a trezit căutătorii de aur, care s-au apucat să-și pregătească micul dejun pentru că au crezut că era dimineață.

Sistemele de telegraf din toată Europa și America de Nord s-au prăbușit. Pilonii telegrafului aruncau scântei, iar hârtia folosită în telegrafiere a luat foc. Unele sisteme de telegraf păreau să continue să trimită și să primească mesaje în ciuda faptului că erau deconectate de la sursele lor de alimentare.

Din 28 august 1859 până pe 2 septembrie numeroase pete solare și explozii solare au fost observate pe Soare. Chiar înainte de prânzul zilei de 1 septembrie, astronomul britanic Richard Carrington a observat cea mai mare erupție, care a dus la o ejecție coronală de masă uriașă (CME), care a venit direct spre Pământ, ajungând pe planeta noastră în 18 ore, având deci o viteză de 1.600.000 de kilometri pe oră. Acest lucru este remarcabil, deoarece o astfel de călătorie în mod normal durează de la trei până la patru zile. S-a mișcat așa de repede, pentru că o altă ejecție masivă CME anterioară i-a netezit drumul.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

2 septembrie 1861 - S-a născut Mircea Demetriade, poet român (d. 1914)

Mircea Constantin Demetriade ( 2 septembrie 1861 – 11 septembrie 1914) a fost un poet, dramaturg şi actor român, unul dintre primii animatori ai mişcării simboliste locale - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Mircea Demetriade – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Mircea Constantin Demetriade (de asemenea întâlnit ca Demetriad, Dimitriade, Dimitriadi sau Demitriadi; 2 septembrie 1861 – 11 septembrie 1914) a fost un poet, dramaturg şi actor român, unul dintre primii animatori ai mişcării simboliste locale. Născut în Oltenia într-o familie actoricească, el a renunţat în mare măsură la o carieră similară pentru a deveni scriitor boem.

Este asociat şi a fost inspirat de Alexandru Macedonski, bazându-se pe influenţe romantice timpurii la revista Literatorul. Mai târziu, a integrat împrumuturi de la Charles Baudelaire şi Arthur Rimbaud, doi dintre autorii pe care Demetriade îi va traduce în limba română.

 

2 septembrie 1870 - S-a incheiat Bătălia de la Sedan, desfășurată în cadrul războiului franco-prusac, în urma căreia trupele franceze au fost încercuite și înfrânte de cele prusace, provocând căderea celui de-al doilea imperiu al lui Napoleon al III-lea și proclamarea republicii și a Comunei din Paris. După înfrângerea de la Sedan, împăratul Franţei Napoleon al III-lea s+a predat comandantului armatei prusace.

Bătălia de la Sedan (1 - 2 septembrie 1870) Parte din Războiului Franco-Prusac (Capitularea lui Napoleon al III-lea) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Capitularea lui Napoleon al III-lea – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

2 septembrie 1895 – S-a născut D.I. Suchianu, sociolog, eseist, jurist, istoric, critic literar și critic de film român (d. 1985) Dumitru Ion Suchianu, mai cunoscut ca D.I. Suchianu, (n. 2 septembrie 1895 – d. 17 aprilie 1985) a fost un sociolog, eseist, jurist, istoric, critic literar și critic de film român.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

2 septembrie 1900 - A încetat din viață Aron Densușianu, a fost un istoric literar, poet și folclorist român, membru corespondent (din 1877) al Academiei Române. Aron Densușianu (născut ca Aron Pop, din familia nobiliară transilvană Pop de Hațeg) (n. 19 noiembrie 1837, Densuș, Hunedoara – d. 2 septembrie 1900, Iași) a fost un istoric literar, poet și folclorist român, membru corespondent (din 1877) al Academiei Române. A fost profesor de literatură la Universitatea din Iași. Ca filolog a fost adept al curentului latinist, iar ca istoric literar s-a situat pe poziții naționaliste.

A fost fratele istoricului român Nicolae Densușianu (1846? – 1911). Aron Densușianu a fost tatăl lui Ovid Densușianu, născut la 29 decembrie 1873, la Făgăraș decedat București în 9 iunie 1938, și al Elena Densușianu, născută la 3 martie 1875, Făgăraș, și decedată la Timișoara în 1966.

 

2 septembrie 1901 - S-a născut Gherase Dendrino, compozitor și dirijor român. (d. 1973)

Gherase Dendrino (n. 2 septembrie 1901 Turnu Măgurele – d. 4 ianuarie 1973, București) a fost un compozitor și dirijor român. Acesta a fost elevul lui Dumitru Georgescu-Kiriac și Alfonso Castaldi. A compus operete (Lăsați-mă să cânt, Lysistrata), muzică ușoară, muzică de film ș.a.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.imdb.com

 

2 septembrie 1935 - S-a născut poetul român Damian Ureche (Elegie cu Francesca da Rimini, Spectacolul privirii) (m.15 ian. 1994).

 

2 septembrie 1937 - A încetat din viaţă Pierre de Coubertin, fondatorul Comitetului Olimpic Internaţional şi iniţiator al mişcării olimpice moderne. (n. ianuarie 1863).

 

2 septembrie 1943 - Conducatorul Romaniei, maresalul Antonescu s- a întâlnit în Germania cu Adolf Hitler pentru reconfirmarea alianței dintre cele două țări.

Ion Antonescu și Adolf Hitler la München, 10 iunie 1941 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ion Antonescu și Adolf Hitler la München, 10 iunie 1941 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

2 septembrie 1945 - Japonia a semnat actul de capitulare necondiţionată, ceea ce a însemnat sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial (1939-1945).

Comndantul armatei a 18-a japoneze din Npua Guinee, predându-și sabia comandantului diviziei a 6-a australiene – foto: ro.wikipedia.org

Capitularea Japoniei din august 1945 a pus capăt luptelor celui de-al doilea război mondial. Pe 10 august 1945, după invadarea Manciuriei de către Uniunea Sovietică și bombardamentele atomice de la Hiroșima și Nagasaki, liderii japonezi au decis în timpul unei conferințe imperiale (gozenkaigi) să accepte în principiu termenii capitulării necondiționate așa cum fuseseră ei stabiliți de Aliați prin așa numita „declarație de la Potsdam”.

Au trebuit însă să mai treacă însă câteva zile cu lupte în spatele ușilor închise, inclusiv cu o tentativă de lovitură de stat, până când împăratul Hirohito s-a adresat națiunii prin intermediul radioului, anunțand pe 15 august acceptarea condițiilor impuse de Aliați.

În discursul său, împăratul punea accentul pe rolul bombardamentelor atomice în luarea deciziei sale. O copie a discursului de pe 17 august destinată forțelor armate japoneze nu menționa bombardamentele nucleare, dar punea accentul pe invazia sovietică. În prezent există o controversă cu privire la motivele din spatele deciziei japoneze de capitulare.

Pe 28 august, a început ocupația Japoniei. Pe 2 septembrie, guvernul japonez a semnat actele capitulării, care au pus în mod oficial capăt celui de-al doilea război mondial. În ciuda capitulării de pe 2 septembrie, au mai existat câteva unități japoneze izolate care au refuzat să se predea, iar un număr de soldați japonezi rătăciți au continuat lupta și nu s-au predat luni sau chiar ani de zile.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

2 septembrie 1948 - S-a născut Christa McAuliffe, profesoară și astronaut american (d. 1986)

Sharon Christa Corrigan McAuliffe (2 septembrie 1948 – 28 ianuarie 1986) a fost o profesoară americană din Concord, New Hampshire și unul din cei șapte membri ai echipajului misiunii STS-51-L a navetei spațiale Challenger, murind în explozia navetei spațiale la 73 de secunde după lansare - foto: ro.wikipedia.org

Sharon McAuliffe - foto: ro.wikipedia.org

Sharon Christa Corrigan McAuliffe (2 septembrie 1948 – 28 ianuarie 1986) a fost o profesoară americană din Concord, New Hampshire și unul din cei șapte membri ai echipajului misiunii STS-51-L a navetei spațiale Challenger, murind în explozia navetei spațiale la 73 de secunde după lansare.

 

2 septembrie 1951 - S-a născut Mark Harmon, actor american.

Mark Harmon (n. 2 septembrie 1951 în Burbank, Los Angeles) este un actor american - in imagine, American actor Mark Harmon photographed by Jerry Avenaim for TV Guide in 2005 - foto: ro.wikipedia.org

Mark Harmon photographed by Jerry Avenaim for TV Guide in 2005 – foto: ro.wikipedia.org

Mark Harmon (n. 2 septembrie 1951 în Burbank, Los Angeles) este un actor american. În 1986 primește din partea revistei People Magazine evidențierea Sexiest Man Alive. În același an joacă în seria de televiziune Ted Bundy în filmul Marvin J. Chomsky și este nominalizat pentru Globul de Aur. Harmon a jucat în filmul The Presidio din anul 1988 lângă Sean Connery și Meg Ryan, în filmul Stealing Home în anul 1988 lângă Jodie Foster.

El este cunoscut și din seria Flamingo Road și Chicago Hope. Pentru rolul Dicky Cobb în seria de televiziune Reasonable Doubts, a fost nominalizat Harmon în anul 1992 și 1993 pentru Globul de Aur. Din 2003 joacă Harmon în seria de televiziune NCIS: Anchetă militară în rolul lui agentului federal cu numele de Leroy Jethro Gibbs. Din anul 1987 este căsătorit cu actrița Pam Dawber (Mindy din Mork vom Ork)și are doi băieți.

 

2 septembrie 1955 - S-a născut Florența Mihai, jucătoare română de tenis.

Florența Mihai (n. 2 septembrie 1955, București - d. 14 octombrie 2015, București) a fost o jucătoare de tenis română. A jucat în două finale (simplu și dublu mixt) la turneul de tenis de la Roland Garros în 1977. La simplu a pierdut în fața jucătoarei iugoslave Mima Jaušovec, iar la dublu mixt (împreună cu columbianul Iván Molina) în fața cuplului John McEnroe/ Mary Carillo. La dublu feminin juca deseori cu Mariana Simionescu - foto: bucurestifm.ro

Florența Mihai – foto: bucurestifm.ro

Florența Mihai (n. 2 septembrie 1955, București – d. 14 octombrie 2015, București) a fost o jucătoare de tenis română. A jucat în două finale (simplu și dublu mixt) la turneul de tenis de la Roland Garros în 1977. La simplu a pierdut în fața jucătoarei iugoslave Mima Jaušovec, iar la dublu mixt (împreună cu columbianul Iván Molina) în fața cuplului John McEnroe/ Mary Carillo. La dublu feminin juca deseori cu Mariana Simionescu. Onoruri: Titlul de antrenor emerit; Ordinul Meritul Sportiv cl. I, 1977 și 1979; Medalia națională „Serviciul Credincios” (en) clasa a III-a.

Virginia Ruzici and Florența Mihai (right) at the 1981 Summer Universiade - foto: en.wikipedia.org

Virginia Ruzici and Florența Mihai (right) at the 1981 Summer Universiade – foto: en.wikipedia.org

 

2 septembrie 1958 - A fost inaugurat, la Bucureşti, Muzeul „George Enescu”.

Palatul Cantacuzino, Calea Victoriei 141 - foto: ro.wikipedia.org

Palatul Cantacuzino, Calea Victoriei 141 – foto: ro.wikipedia.org

Muzeul Național „George Enescu” din București a fost înființat în 1956, și este găzduit până în prezent de Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei. Expune documente și obiecte personale ale muzicianului. Aici se află, alaturi de vioara pe care Enescu a primit-o cadou de la un unchi de-al sau care era doctor, la vârsta de 4 ani, partituri ale operelor sale, diplome și medalii ce i-au fost conferite, printre care și cea a Legiunii Franceze de Onoare.

 

2 septembrie 1964 - S-a născut popularul actor american Keanu Reeves, foarte cunoscut publicului larg datorita rolului jucat in filmul de succes Matrix.

Keanu Charles Reeves (născut la 2 septembrie 1964 la Beirut în Liban) este un actor canadian. Este bine cunoscut pentru interpretarea personajului Neo din trilogia The Matrix și a lui Ted Logan din Bill & Ted’s Excellent Adventure. Alte roluri interpretate care l-au consacrat sunt avocatul Kevin Lomax din The Devil’s Advocate împreună cu Al Pacino, și rolurile din filmele Speed și Constantine.

Keanu Reeves de asemenea este un chitarist bas cu o bună experiență muzicală, fiind basistul formației grunge Dogstar în anii 1990, și, mult mai recent, fiind activ în formația Becky. Conform unui sondaj din ETonline, realizat în 2006, Keanu Reeves este considerat unul dintre primii zece actori americani ai momentului (conform clasamentului des menționat ca referință “Top Ten of America’s Favorite Stars”). În ziua de 31 ianuarie 2005, Reeves a fost recompensat cu propria sa stea pentagonală plasată pe celebra Hollywood Walk of Fame.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

2 septembrie 1966 - S-a născut cunoscuta actrita mexicana Salma Hayek.

 

2 septembrie 1969 - A încetat din viaţă Ho Chi Minh, preşedintele şi prim-ministru comunist al Vietnamului; (n. 1890).

 

2 septembrie 1973 - A încetat din viaţă scriitorul J.R.R. Tolkien, autorul romanului „Hobbitul” şi al trilogiei „Stăpânul inelelor” (n. 3 ianuarie 1892) A fost profesor de anglo-saxona la Pembroke College, Oxford, din 1925 până în 1945 si profesor de limba si literatura engleza la Merton College, Oxford din 1945 pana in 1959. În anul 2008, prestigioasa publicatie The Times l-a pus pe locul 6 în lista celor mai buni scriitori britanici din 1945, pana in zilele noastre.

 

2 septembrie 1990 - Transnistria și-a declarat independența față de RSS Moldovenească (parte pe atunci a Uniunii Sovietice).

Harta regiunii separatiste transnistrene (marcată cu roșu) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Harta regiunii separatiste transnistrene (marcată cu roșu) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

În 1990, moldovenii, majoritari în Moldova, au declarat ca limbă oficială limba română. Într-o parte a Transnistriei, mai ales în orașul Tiraspol în care procentul populației moldovenești este mai scăzut, s-a dezvoltat o mișcare separatistă rusă, care la 2 septembrie 1990 a proclamat Republica Moldovenească Nistreană și, cu sprijinul trupelor rusești, a izbutit în urma confruntării armate din 1992 să preia controlul asupra celei mai mari părți a zonei transnistrene a Republicii Moldova, cât și a unei zone din Basarabia în jurul orașului Tighina.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

2 septembrie 1991 - Naufragiul cargoului „Rostok”, sub pavilion ucrainean. Nava ucraineană , care avea la bord 5.000 de tone de oţel, a eşuat la mila 31 a canalului Sulina în 2 septembrie 1991 în dreptul comunei Partizani. Timp de un an, navigaţia în zonă a fost blocată în totalitate, iar apoi pe canalul Sulina circulaţia navelor s-a desfăşurat cu greutate, alte zeci de nave eşuând de-a lungul anilor din cauza lăţimii mici a canalului.

Autorităţile din zonă au estimat că, din această cauză, pagubele înregistrate s-au ridicat la câteva zeci de milioane de dolari. Consortiul „Rostock Remover”, care s-a obligat prin contract sa inlature rămăşiţele navei pana cel târziu la 1 iulie 2005, nu a reusit să scoată epava decât în ianuarie 2006.

 

2 septembrie 1995 - S-a deschis la Cleveland, in statul american Ohio, Muzeul „Rock and Roll of Fame”, închinat celor mai influenți cântăreți și producători de muzică rock

 

2 septembrie 2001 - A încetat din viaţă marele chirurg sud african Christian Barnard, pionier al operaţiilor „pe cord deschis”; a realizat, în 1967, prima grefă a unei inimi umane, iar în 1971, o grefă inimă-plămâni (n. 8 noiembrie 1922)

 

2 septembrie 2002 - A încetat din viaţă Rodica Ojog-Braşoveanu, scriitoare de romane poliţiste (Enigmă la mansardă, Cocoşatul are alibi) (n. 28 august 1939)

 

2 septembrie 2002 - Specialiștii Institutului Clinic Fundeni din Bucuresti au realizat, în premieră națională, un transplant de măduvă în cazul leucemiei acute.

 

2 septembrie 2005 - A încetat din viaţă Alexandru Paleologu, scriitor, membru al Academiei române (n. 1919)

Alexandru (Alecu) Paleologu (n. 14 martie 1919, București, România – d. 2 septembrie 2005, București, România) a fost un scriitor, eseist, critic literar, diplomat și om politic român - foto preluat de pe agerpres.ro

Alexandru Paleologu – foto preluat de pe agerpres.ro

Alexandru (Alecu) Paleologu (n. 14 martie 1919, București, România – d. 2 septembrie 2005, București, România) a fost un scriitor, eseist, critic literar, diplomat și om politic român. Este tatăl lui Theodor Paleologu. („Bunul simţ ca paradox”, „Souvenirs merveilleux de l’Ambassadeur de Golans”, „Sfidarea memoriei”, convorbiri cu Stelian Tănase, „Politeţea ca armă”)
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro;

 

2 septembrie 2013 - A murit Ronald Coase, economist britanic, laureat Nobel (n. 1910)

Ronald Coase (1910 - 2013) a fost un economist din Marea Britanie. A primit Premiul Nobel pentru economie în 1991 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ronald Coase – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ronald Coase (n. 29 decembrie 1910, Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei – d. 2 septembrie 2013, Chicago, Cook County, SUA) a fost un economist născut în localitatea Willesden din Marea Britanie. A fost profesor de economie la Facultatea de Drept a Universității din Chicago, de unde s-a pensionat în 1982. A absolvit London School of Economics în 1931. A primit Premiul Nobel pentru economie în 1991.

Coase este bine cunoscut în special pentru două articole: “Natura firmei” (1937), care introduce conceptul de costuri de tranzacție pentru a explica apariția firmelor, și “Problema costului social” (1960), care sugerează că definirea corectă a drepturilor de proprietate depinde tot de costurile de tranzacție. Ideea costurilor de tranzacție formulată de Coase a devenit foarte influentă și în teoria organizațională modernă, unde a fost introdusă de către Oliver E. Williamson.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

2 septembrie 2013 - A murit Frederik Pohl, scriitor american (n. 1919)

Frederik George Pohl, Jr. (1919 - 2013) a fost un scriitor american de literatură științifico-fantastică, editor și fan, cu o carieră de peste 70 de ani. A câștigat National Book Award în 1980 cu romanul Jem - (Pohl in 2008 at the J. Lloyd Eaton Science Fiction Conference) foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Frederik Pohl in 2008 at the J. Lloyd Eaton Science Fiction Conference – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Frederik George Pohl, Jr. (n. 26 noiembrie 1919, New York, New York, SUA – d. 2 septembrie 2013, Palatine, Illinois, SUA) a fost un scriitor american de literatură științifico-fantastică, editor și fan, cu o carieră de peste 70 de ani. A câștigat National Book Award în 1980 cu romanul Jem. Alte romane cunoscute sunt The Space Merchants (co-autor Cyril M. Kornbluth) și Poarta.

Între anii 1959 și 1969, Pohl a fost editorul revistelor Galaxy și if, câștigând premiul Hugo pentru aceasta din urmă trei ani la rând. Operele sale i-au adus și ele patru premii Hugo și numeroase premii Nebula. În 1993 a fost desemnat SFWA Grand Master. În 2010, Pohl a câștigat premiul Hugo pentru “Best Fan Writer“, pe baza celor scrise pe blogul său, “The Way the Future Blogs
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

2 septembrie 2020La Ordinea Zilei

Bătălia de la Actium (2 septembrie 31 î. Hr.)

Bătălia de la Actium de Lorenzo A. Castro, 1672

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Bătălia de la Actium (2 septembrie 31 î. Hr.)

Bătălia de la Actium a reprezentat o bătălie decisivă între urmaşii lui Iulius Caesar. Aceştia erau Gaius Iulius Caesar Octavian (nepotul lui Caesar) şi un general al lui Caesar, Marcus Antonius. Bătălia a avut loc în apropierea insulei Levkas, la Actium în vestul Greciei pe data de 2 septembrie 31 î. Hr.. Această bătălie a marcat sfârşitul republicii romane şi a începuturile Imperiului Roman. Această luptă este considerată una dintre cele mai mari bătălii navale ale antichităţii. Bătălia s-a încheiat cu victoria zdrobitoare a lui Octavian Augustus, care a profitat de victorie şi a ajuns să controleze întreaga putere la Roma.

Gaius Iulius Caesar (n. 13 iulie, ca. 100 î.Hr. – d. 15 martie, 44 î.Hr., în română cunoscut şi ca Iulius Cezar) a fost un lider politic şi militar roman şi una dintre cele mai influente şi mai controversate personalităţi din istorie. Rolul său a fost esențial în instaurarea dictaturii la Roma, lichidarea democrației Republicii și instaurarea Imperiului Roman. A provocat războaie de cucerire fără acceptul senatului roman. Cucerirea Galiei, plănuită de Cezar, a inclus sub dominația romană teritorii până la Oceanul Atlantic. În anul 55 î.Hr. Cezar a lansat prima invazie romană în Marea Britanie  - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Gaius Iulius Caesar (n. 13 iulie, ca. 100 î.Hr. – d. 15 martie, 44 î.Hr., în română cunoscut şi ca Iulius Cezar) a fost un lider politic şi militar roman şi una dintre cele mai influente şi mai controversate personalităţi din istorie. Rolul său a fost esențial în instaurarea dictaturii la Roma, lichidarea democrației Republicii și instaurarea Imperiului Roman. A provocat războaie de cucerire fără acceptul senatului roman. Cucerirea Galiei, plănuită de Cezar, a inclus sub dominația romană teritorii până la Oceanul Atlantic. În anul 55 î.Hr. Cezar a lansat prima invazie romană în Marea Britanie - cititi mai mult pe pe ro.wikipedia.org

 

Preludiul bătăliei

După moartea lui Caesar în anul 44 î.Hr.conducerea la Roma a fost asigurată de către un al doilea triumvirat, format din Marcus Antonius, Octavian Augustus şi M. Aemilianus Lepidus.Prin această înţelegere Marcus Antonius primea Orientul, Octavian Augustus lua Occidentul, iar Lepidus administra Africa. Într-o primă fază Octavian îl elimină pe Lepidus. În acelaşi timp Marcus Antonius se aliază cu Cleopatra regina Egiptului. În aceste condiţii un conflict între Octavian Augustus şi Marcus Antonius devine inevitabil. Astfel în anul 33 î. Hr izbucneşte un război civil între Octavian Augustus sprijinit de Senatul Roman şi Marcus Antonius sprijinit de regina Cleopatra regina Egiptului, cu aceasta fiind de altfel şi căsătorit.

Octavianus Augustus Caesar (n. 23 septembrie 63 î.Hr., Roma — d. 19 august 14 d.Hr., Nola), cunoscut anterior drept Octavian, a fost primul Împărat Roman. Deşi a păstrat înfăţişarea Republicii Romane, a condus ca un dictator pentru mai mult de 40 de ani. A încheiat un secol de războaie civile şi a adus o eră de pace, prosperitate şi măreţie imperială. Este cunoscut de istorici cu titlul de Augustus, pe care l-a luat în 27 î.Hr. - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Octavianus Augustus Caesar (n. 23 septembrie 63 î.Hr., Roma — d. 19 august 14 d.Hr., Nola), cunoscut anterior drept Octavian, a fost primul Împărat Roman. Deşi a păstrat înfăţişarea Republicii Romane, a condus ca un dictator pentru mai mult de 40 de ani. A încheiat un secol de războaie civile şi a adus o eră de pace, prosperitate şi măreţie imperială. Este cunoscut de istorici cu titlul de Augustus, pe care l-a luat în 27 î.Hr. - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

Condițiile luptei

În condițiile în care Senatul Roman declarase război Egiptului, fiecare dintre părți aveau nevoie de superioritatea navală: Octavian Augustus pentru a primii provizii și întăriri din Italia, iar adversarul său pentru a traversa Marea Adriatică și a invada Italia. În cursul anului 31 î. Hr Marcus Antonius care își stabilise cartierul general în Pelopones pierde treptat legătura cu provinciile din Orient din cauza blocadei puse la cale de către Octavian Augustus și generalul său Marcus Vispasianus Agrripa.

Marcus Antonius și Cleopatra aveau două variante la dispoziție: o primă variantă însemna abandonarea flotei de pe mare și căutarea unui refugiu în Macedonia, unde existau alți aliați ai lui Marcus Antonius; a doua variantă era strângerea vaselor de război rămase și încercarea unui atac pe mare, acțiune urmată de adunarea unei alte armate în Egipt. Marcus Antonius a ales a doua variantă sperând în obținerea unui rezultat favorabil.

În aceste condiții a avut loc bătălia navală de la Actium pe data de 2 septembrie, anul 31 î. Hr. În cealaltă tabără se afla Octavian Augustus sprijinit de către o mare parte din Senatul roman, acesta dorind o confruntare pe mare, fiind încurajat și de faptul că beneficia de un foarte bun general pe mare:Marcus Vispasianus Agrripa. Pentru atingerea acestui scop Agrripa a tăiat căile de aprovizionare înspre Actium, fără acestea Marcus Antonius fiind obligat să treacă rapid la luarea unei decizii.

Marc Antoniu (n. 82 î.Hr., Roma, Republica Romană — d. 1 august 30 î.Hr., Alexandria, Egipt) a fost un general şi politician roman, locotenent al lui Cezar, membru, alături de Octavian şi Lepidus, al celui de-al II-lea triumvirat (43 î.Hr.). Victorios la Filippi (42 î.Hr.) asupra forţelor lui Brutus şi Cassius, ucigaşii lui Cezar, devine figura dominantă a triumviratului. Primeşte guvernarea provinciilor din Orient, pleacă spre Asia şi are o întrevedere cu regina Egiptului, Cleopatra, în octombrie 41 î.Hr., cu care s-a căsătorit. Comportamentul lui moral şi politic duce la ascuţirea conflictului cu Octavian, al cărui rezultat a fost bătălia de la Actium (31 î.Hr.) în care Antoniu a fost înfrânt. Aflând de sinuciderea Cleopatrei care, aşa cum spune legenda, se lăsase muşcată de vipere, Marc Antoniu se sinucide - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Marc Antoniu (n. 82 î.Hr., Roma, Republica Romană — d. 1 august 30 î.Hr., Alexandria, Egipt) a fost un general şi politician roman, locotenent al lui Cezar, membru, alături de Octavian şi Lepidus, al celui de-al II-lea triumvirat (43 î.Hr.). Victorios la Filippi (42 î.Hr.) asupra forţelor lui Brutus şi Cassius, ucigaşii lui Cezar, devine figura dominantă a triumviratului. Primeşte guvernarea provinciilor din Orient, pleacă spre Asia şi are o întrevedere cu regina Egiptului, Cleopatra, în octombrie 41 î.Hr., cu care s-a căsătorit. Comportamentul lui moral şi politic duce la ascuţirea conflictului cu Octavian, al cărui rezultat a fost bătălia de la Actium (31 î.Hr.) în care Antoniu a fost înfrânt. Aflând de sinuciderea Cleopatrei care, aşa cum spune legenda, se lăsase muşcată de vipere, Marc Antoniu se sinucide - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

Bătălia

Cele două flote s-au întâlnit în dimineața zilei de 2 septembrie, 31 î. Hr. la intrarea în Golful Actium, Marcus Antonius conducând flota de 230 de nave pentru a putea ieși în Marea Adriatică. Aici a întâlnit flota lui Octavian, condusă de către Amiralul Agrripa. Corăbiile lui Marcus Antonius erau în marea lor majoritate corăbii mari cu 6 nivele, dar avea și corăbii cu 9 sau 10 nivele acestea fiind adevărate fortărețe plutitoare, care aveau inclusiv turnuri la pupa și la prora pentru arcași.Totuși Marcus Antonius era dezavantajat de numărul insuficient de vâslași datorat malariei și de faptul că moralul oamenilor era scăzut datorită tăierii liniilor de aprovizionare.

Bătălia de la Actium (2 septembrie 31 î. Hr.) - Ordinul de luptă - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Actium (2 septembrie 31 î. Hr.) – Ordinul de luptă – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

De cealaltă parte Octavian Augustus dorea o bătălie navală, încercând în acelaţi timp să evite o confruntare decisivă pe uscat. Flota lui era formată din nave cu 9 sau 10 nivele, dar era mai numeroasă şi beneficia de un comandant experimentat pe nume Marcus Vispasianus Agrripa. În perioada anterioară Octavian încercase şi reuşise în mod constant să îşi hărţuiască adversarul atât pe mare cât şi pe uscat.

Pentru Marcus Antonius şi pentru Cleopatra era vital ca ambarcaţiunea care transporta cuferele cu fondurile de război, precum şi nava comandant a Cleopatrei să scape nevătămate. De aceea acestea erau escortate de nave de luptă. Tactica folosită de Marcus Antonius a fost aceea de a comanda aripilor dreapta şi stânga, conduse de Lucius Gellius Publicola, respectiv Gaius Sosius să se îndepărteze de centru, forţând astfel inamicul să îi urmeze şi astfel să permită reginei Cleopatra să scape.

Lupta s-a încheiat mai repede pe partea pe care acţiona Marcus Vispasianus Agrripa, Lucius Gellius Publicola fiind înfrânt. Marcus Antonius intrase deja în confruntarea de pe cealaltă parte, intervenţia lui Agrripa hotărând soarta luptei.În aceste condiţii şi datorită faptului că nava sa era prinsă în încleştare Marcus Antonius a fugit cu un alt vas pentru a putea să ajungă vasul pe care se afla Cleopatra.Deşi urmărit Marcus Antonius a ajuns cu bine pe vasul Cleopatrei. Lupta s-a încheiat cu victoria lui Octavian Augustus, totuşi Marcus Antonius reuşind să salveze mai mult de 70 de vase.

Bătălia de la Actium (2 septembrie 31 î. Hr.) - Antoniu și Cleopatra, de Lawrence Alma-Tadema, (1883) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Actium (2 septembrie 31 î. Hr.) – Antoniu și Cleopatra, de Lawrence Alma-Tadema, (1883) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Consecinţe

Datorită acestei bătălii Marcus Antonius a pierdut orice şanse de a mai câştiga confruntarea cu Octavian Augustus. Armata sa, care se afla în Grecia şi care trebuia să se retragă spre Macedonia, a negociat predarea, loialitatea faţă de comandant nefiind atât de puternică. Pe termen mai lung, această confruntare a dus la sinuciderile lui Marcus Antonius şi a reginei Cleopatra, la cucerirea Egiptului de către romani, precum şi la preluarea conducerii totale de către Octavian Augustus la Roma.

 

articol preluat de pe ro.wikipedia.org
cititi despre Bătălia de la Actium si pe en.wikipedia.org

Sfântul Ierarh Ioan Postitorul, patriarhul Constantinopolului (†595)

foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sfântul Ierarh Ioan Postitorul, patriarhul Constantinopolului (†595)

Cel întru sfinți părintele nostru Ioan al IV-lea al Constantinopolului, cunoscut adesea sub numele de Ioan Postitorul, a fost al 23-lea episcop al Constantinopolului, între anii 582–595. A rămas în istorie drept primul episcop al Constantinopolului care a luat titlul de „patriarh ecumenic”, dar și pentru nomocanonul său penitențial. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la data de 2 septembrie.

 

Viața

Data nașterii sfântului Ioan este necunoscută. S-a născut probabil în Constantinopol, unde a fost crescut de părinți creștini, meșteri în lucrul aurului[1]. Nu a avut o educație sau instruire lumească deosebită, dar a devenit faimos pentru viața sa ascetică, care a și făcut să fie supranumit “Postitorul”. A fost mai întâi diacon la catedrala Sfânta Sofia din capitala imperiului sub patriarhul Ioan al III-lea (Scolasticul), iar apoi a devenit sachelar (gr. skallarios), adică vicar patriarhal pentru mănăstiri.

Sub patriarhul Eutihie I, care a fost reinstalat ca patriarh după moartea lui Ioan Scolasticul în 577, Ioan a devenit din ce în ce mai apreciat de clerul din Constantinopol. La moartea lui Eutihie în 582, el a fost numit patriarh, cu numele de Ioan al IV-lea, de către împăratul Tiberiu al II-lea, pe 11 aprilie 582. A rămas și în grațiile împăratului Mauriciu, care i-a urmat lui Tiberiu la sfârșitul anului 582.

În 588, Ioan al IV-lea a convocat un sinod în Constantinopol pentru a investiga anumite acuze împotriva patriarhului Grigorie al Antiohiei, care a și fost achitat. Convocarea trimisă către episcopii din Orient a fost făcută în numele lui Ioan al IV-lea, Patriarh Ecumenic. Deși acest titlu mai fusese folosit, drept compliment, și în timpul patriarhatului lui Acachie (471-489), cu referire la Patriarhul de Constantinopol, utilizarea lui de către Ioan al IV-lea ca titulatură oficială în documentele sale de cancelarie a fost o premieră.

Titlul de Patriarh Ecumenic a fost utilizat în actele sinodului, ceea ce i-a atras protestul papei Pelagius al II-lea de la Roma. În 595, papa Grigore I a obiectat și el, destul de aspru, față de folosirea acestui titlu[2], deși Grigorie se afla în termeni buni cu Ioan.

Patriarhul Ioan Postitorul adormit în Domnul pe 2 septembrie 595 în Constantinopol.

 

Nomocanonul penitențial

În cadrul Bisericii, Ioan al IV-lea mai este remarcat și ca fiind compilatorul unui nomocanon penitențial, conținând canoane de pocăință. Canoanele sunt instrucțiuni pentru preoți cu privire la modul în care spovedesc păcatele cu știința și cu neștiința.

Deoarece vechile canoane bisericești reglau modalitățile și durata unor penitențe publice, a fost necesar să se adapteze aceste canoane pentru păcatele ascunse și respectiv penitențele individuale. Ioan al IV-lea a scris nomocanonul său în așa fel încât să țină cont de pocăința și de intenția bună a omului care-și mărturisește păcatele, precum și de starea conștiinței lui în procesul de împăcare cu Dumnezeu.

În astfel de situații de reală pocăință și conștientizare a păcatului, nomocanomul sfântului Ioan Postitorul reduce penitențele stabilite de Sfinții Părinți din vechime la jumătate sau chiar mai mult. De asemenea, el a definit mai exact caracterul și durata penitențelor, cum ar fi asprimea postului, numărul de metanii pe zi, sau milostenia. Durata penitențelor este stabilită de preotul spoveditor.

Scopul principal al Nomocanonului sfântului Ioan Postitorul a fost tocmai acela de a adapta canoanele de pocăință, astfel încât ele să reflecte starea de spirit a persoanei care se mărturisește.

 

cititi mai mult despre Sf. Ier. Ioan Postitorul, patriarhul Constantinopolului si pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro

Sfântul Mucenic Mamant (†275)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluat e pe basilica.roziarullumina.ro

 

Sfântul Mucenic Mamant (†275)

Sfântul Mucenic Mamant († 275) a fost fiul patricianului Teodot, iar mama sa a fost Rufina. În timpul persecuțiilor din secolul al III-lea, pe vremea împăratului Aurelian, aceștia au fost aduși din provincia Gangara la guvernatorul Cezareei Capadociei, Faust, unul dintre aprigii prigonitori ai creștinilor. Fiind întemnițați, Rufina a născut pe Sfântul Mamant în temniță, după care a murit fiind martirizată.

La porunca lui Dumnezeu o femeie de neam bun, pe nume Amina, l-a luat  în grija sa pruncul Rufinei, ca pe un fiu al ei, chiar dacă cinci ani n-a vorbit. Iar după aceea, multă vreme zicea numai „mama” în limba siriacă, de aceea l-a şi numit Mamant.

Ajungând la maturitate, Sfântul Mamant s-a remarcat ca și părinții săi în mărturisirea credinței în Domnul nostru Iisus Hristos.

Fiind arestat de către delegatul împăratului Aurelian (270-275), un anume Democrit, este trimis în Egeea, unde se afla împăratul, pentru a fi judecat și osândit chiar de împărat, deoarece făcea parte dintr-o familie nobiliară.

Nevrând să renunțe la credință și mărturisind pe Mântuitorul Iisus Hristos ca singurul Împărat al cerului și al pământului, el a fost supus la chinuri și a suferit moarte martirică în anul 275.

 

cititi mai mult despre Sf. Mc. Mamant si pe doxologia.ro