Articole

La ordinea zilei – 16 iulie 2020

Situația din România – 16 iulie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică

foto preluat de pe www.facebook.com
articole preluate de pe www.agerpres.ro

 

Sărbătorile Zilei de 16 iulie

Ortodoxe – Sf. Sfinţit Mc. Atinoghen cu cei 10 ucenici ai lui; Sf. Mc. Iulia

Greco-catolice – Sf. m Atinoghen şi cei 10 discipoli; Sfânta Fecioară Maria, Regina Carmelului

Romano-catolice – Sf. Fc. Maria de pe Muntele Carmel

Ziua MAI

 

DIICOT – dosar ’10 august’: Complicitate morală a protestatarilor paşnici; victimele colaterale nu au fost şi inocente

DIICOT susţine, în ordonanţa de clasare a dosarului ”10 august”, că a existat o complicitate morală a protestatarilor paşnici din Piaţa Victoriei, care nu s-au delimitat de cei care au exercitat violenţe asupra forţelor de ordine, ci chiar s-au amuzat.

Mai mult, DIICOT spune că nu toate “victimele colaterale” ale violenţelor din Piaţa Victoriei au fost şi “victime inocente”. În documentul întocmit de DIICOT, prin care şefii Jandarmeriei au fost exoneraţi de orice vină pentru intervenţia în forţă împotriva oamenilor prezenţi în Piaţa Victoriei, procurorii spun că, după ora 16,00, o parte dintre manifestanţi au exercitat acţiuni violente asupra dispozitivului de jandarmi, în care au aruncat cu sticle şi pietre.

Procurorii arată că încercarea jandarmilor de a-i extrage din mulţime pe cei violenţi a înregistrat un eşec, mai ales din cauza atitudinii protestatarilor paşnici.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Robert Negoiţă anunţă lansarea Partidului Bucureşti 2020

Primarul Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiţă, a anunţat joi lansarea Partidului Bucureşti 2020. “Astăzi lansăm un partid nou. Îl anunţăm azi. (…) Este un moment de cotitură. Avem nevoie de un restart în România în general, iar în Bucureşti în mod special“, a precizat Negoiţă, într-o conferinţă de presă. Acesta a reafirmat că nu se mai regăseşte în PSD, formaţiune politică a cărei ”reformare rămâne un deziderat perpetuu”.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

CJUE: România şi Irlanda, obligate la plata unei sume forfetare în cuantum de 3 milioane de euro şi, respectiv, de 2 milioane de euro

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a amendat joi România şi Irlanda cu 3 milioane de euro şi respectiv cu 2 milioane de euro pentru întârzierea şi aplicarea incompletă a Directivei privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului, a informat instituţia într-un comunicat.

Astfel, România este obligată la plata unei sume forfetare în cuantum de 3 milioane de euro, în timp ce Irlanda are de achitat 2 milioane de euro.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Situația din România – 16 iulie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică

Până astăzi, 16 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 35.003 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 24.335 au fost externate.

Până astăzi, 1.971 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 15.07.2020 (10:00) – 16.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 19 decese (14 bărbați și 5 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

18 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 777 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 261 de pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 906.015 teste.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 5.146 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus). De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 122 de cetățeni români aflați în străinătate, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 157 au fost declarați vindecați.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 15 iulie 2020, au fost raportate 1.596.917 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Regatul Unit, Spania, Italia, Franţa și Germania.

ŢARA
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAŢI*

Regatul Unit 291.373 (+1.240) 44.968 (+138) 1.386 (+1)
Spania 256.619 (+666) 28.409 (+3) 150.376 -
Italia 243.344 (+114) 34.984 (+17) 196.016 (+575)
Franţa 172.377 – 30.029 – 78.945 (+223)
Germania 199.726 (+763) 9.071 (+7) 186.000 (+900)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 15 IULIE 2020

CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAȚI*

13.299.163 (+219.945) 578.319 (+5.657) 7.559.457 (+160.147)

* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 14 – 15 iulie 2020
* CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.
Grupul de Comunicare Strategică
cititi mai mult pe www.facebook.com/ministeruldeinterne

 

Bulgaria: Noi proteste după ce prim-ministrul refuză din nou să demisioneze

Protestele la Sofia împotriva prim-ministrului bulgar Boiko Borisov şi guvernului său au fost reluate miercuri noapte, la câteva ore după ce el a respins cererea şefului statului Rumen Radev ca premierul şi cabinetul său să demisioneze, informează joi dpa.

Mii de demonstranţi au cerut din nou ca Borisov şi cabinetul său să demisioneze, acuzând guvernul de coaliţie de centru-dreapta de “corupţie”. De asemenea, ei cer demisia procurorului general.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Turcia: Şapte morţi în prăbuşirea unui avion de recunoaştere în estul ţării

Şapte membri ai serviciilor de securitate au fost ucişi în accidentul unui avion de recunoaştere prăbuşit în provincia Van din estul Turciei, a anunţat agenţia de presă de stat Anadolu, preluată de Reuters şi France Presse, citând un anunţ făcut joi de ministrul de interne.

“Avionul de recunoaştere” s-a prăbuşit în provincia Van, a precizat Anadolu, citându-l pe ministru. Guvernatorul provinciei a adus un omagiu pe Twitter celor şapte “eroi” şi a transmis condoleanţe familiilor lor. O anchetă a guvernului este în curs de desfăşurare, a adăugat el.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Israel: Netanyahu anunţă acordarea unei sume forfetare tuturor cetăţenilor pe fondul crizei

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat miercuri că toţi cetăţenii vor primi o sumă forfetară, ce va fi acordată o singură dată, pentru atenuarea crizei economice provocate de pandemie, transmite joi dpa.

Familiile cu un singur copil ar urma să primească în jur de 510 de euro (580 de dolari), cele cu doi copii – circa 640 de euro, iar cele cu trei copii sau mai mulţi – aproximativ 770 de euro, le-a declarat Netanyahu reporterilor. Pentru persoanele singure, suma va fi de circa 190 de euro.

Lucrătorii independenţi au primit deja până la 1.900 de euro în ultimele zile. Injecţia financiară suplimentară pentru toţi cetăţenii este acum un ”pas suplimentar”. Criticii spun că măsura este una populistă, menită să calmeze protestele legate de politicile antiepidemie. Dată fiind criza financiară care ia amploare în Israel, măsura este o cheltuială periculoasă, avertizează ei.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Indonezia – Bilanţul victimelor provocate de viituri a crescut la 29

Bilanţul victimelor provocate de viituri în provincia indoneziană Sulawesi de Sud a crescut la 29, a informat joi un responsabil local, potrivit DPA. Echipele de salvare caută încă 15 persoane care lipsesc de trei zile după ce ploile abundente au provocat viituri în districtul Luwu de Nord, a declarat Endro Yudo Waryono, un responsabil din cadrul Agenţiei locale de protecţie civilă.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

CEDO: Ungaria trebuie să le permită cetăţenilor străini să-şi schimbe genul

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis joi că Ungaria a încălcat drepturile unui bărbat transgender iranian prin faptul că a refuzat schimbarea numelui şi genului înregistrate oficial, informează dpa.

CEDO a notat că bărbatul respectiv fusese născut femeie în Iran în anul 1987, dar a afirmat că s-a identificat drept bărbat de la o vârstă timpurie. El a primit azil în Ungaria în anul 2015 întrucât a fost persecutat în Iran din cauza identităţii sale de gen.

Totuşi, atunci când a solicitat în anul următor schimbarea numelui şi genului oficiale, autorităţile i-au comunicat că nu există nicio procedură pentru a face acest lucru în cazul refugiaţilor.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

articole preluate de pe www.agerpres.ro

cititi si

- Evenimentele Zilei de 16 iulie în Istorie

Execuția familiei Romanov (16-17 iulie 1918)

O adunare a membrilor familiei Romanov în 1892, la Krasnoe Selo.

(Rândul din față) Marea Ducesă Xenia, Marea ducesă Maria Pavlovna cea tânără, Marea Ducesă Elena Vladimirovna, Marea Ducesă Alexandra Iosifovna, Împărăteasa Maria Feodorovna, Țatul Alexandru al III-lea, Marele Duce Michael Nikolaevich și Marele Duce Paul Alexandrovich.

(rândul din spate) Ducele Carl Michael și Georg de Mecklenburg Stretlitz (stră-strănepot al Țarului Pavl I), Marele Duce Konstantin Konstantinovich, sora sa Olga Regina Hellenilor, Tsarevcih Nicholas (mai târziu Țarul Nicolae al II-lea), Marele Duce Vladimir Alexandrovich, Marele Duce Dimitri Constantinovich (cu pălăria albă), Ducele Peter de Oldenburg (stră-strănepot al Țarului Pavel I), și George Maximilianovich, Duce de Leuchtenberg (stră-strănepot al Țarului Nicolae I).

(Rândul din spate) Marele Duce Sergei Mikhailovich, Marele Duce Nicholas Nicholaievich cel tânăr, Ducele Alexandru de Oldenburg.

Băieții din față sunt Marele Duce Alexei Mikhailovich (în uniforma militara neagră), Marele Duce Michael Alexandrovich și frații săi Marele Duce Andrei și Marele Duce Boris Vladimirovich de Rusia

 

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articol preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

Execuția familiei Romanov (16-17 iulie 1918)

În noaptea de 16 spre 17 iulie 1918, un pluton de execuție bolșevic condus de Iacov Iurovski, ii ucide prin împușcare la ordinul direct al lui Lenin, pe ultimul țar al Rusiei Nicolae II-lea Romanov (n. 6 mai 1868, stil vechi / 18 mai, stil nou – d. 17 iulie 1918, țar al Rusiei 1824-1917), alături de familia sa, inclusiv pe țareviciul Alexei grav bolnav, precum și cîțiva servitori care îi însoțiseră.

Înăsprirea condițiilor de viață din spatele frontului și incapacitatea armatei de a menține succesele militare temporare din iunie 1916 au dus la o serie de noi greve și tulburări în iarna care a urmat. La sfârșitul „Revoluției din februarie” din 2 martie (stil vechi)/ 15 martie (stil nou) 1917 Nicolae al II-lea a fost forțat să abdice în numele său și al țareviciului, în favoarea fratelui lui, spunând:

Lasăm moștenire succesiunea noastră fratelui nostru, Marele Duce Mihail Alexandrovici, și îi dăm binecuvântarea noastră la urcarea pe tron.” Marele Duce Mihail a refuzat să accepte tronul și a abdicat a doua zi, și astfel trei secole de istorie a dinastiei Romanov s-au încheiat.

Guvernul Provizoriu a hotărât la început să-i țină pe Nicolae, Alexandra și pe copiii lor închiși în reședința imperială, Palatul Alexandru. În încercarea de a-i îndepărta din capitală și de a-i feri de posibile vătămări, guvernul lui Alexandr Kerenski i-a mutat în Tobolsk, în Siberia, în august 1917. Ei au rămas acolo pe durata Revoluției din Octombrie, ca mai apoi să fie mutați de guvernul bolșevic într-un oraș controlat de Armata Roșie, Ecaterinburg.

Țarul și familia sa, inclusiv țareviciul Alexei grav bolnav, precum și câțiva servitori care îi însoțiseră, au fost împușcați în subsolul Casei Ipatiev de un pluton de execuție bolșevic condus de Iacov Iurovski în noaptea de 16 iulie spre 17 iulie 1918. Execuția a fost grăbită de avansarea către Ecaterinburg a subunităților Legiunii Cehe în drumul lor de retragere din Rusia.

Familia Țarului Nicolae al II-lea al Rusiei, în 1904 - foto: ro.wikipedia.org

Familia Țarului Nicolae al II-lea al Rusiei, în 1904 – foto: ro.wikipedia.org

Temându-se că Legiunea Cehă va cuceri orașul și-l vor elibera pe Nicolae, la indicația lui Lenin, temnicerii lui bolșevici au hotărât lichidarea imediată a familiei imperiale. Dovezile că această execuție s-a făcut cu știința și cu aprobarea lui Lenin sunt suficient de multe, mulți istorici văzând în aceasta o răzbunare pentru condamnarea la moarte a fratelui mai mare al liderului bolșevic, Alexandr Ulianov, în urma tentativei eșuate de asasinare a țarului Alexandru al III-lea în 1887.

Deoarece CEKA se temea ca soldații ruși nu vor trage asupra țarului lor, plutonul de execuție a fost format din soldați maghiari, printre ei și viitorul lider comunist Imre Nagy. S-a crezut multă vreme că trupurile lui Nicolae și ale familiei lui au fost aruncate într-un puț de mină în locul numit Patru Frați. La început așa a fost – cadavrele au fost într-adevăr aruncate în acel loc în noaptea de 16/17 iulie.

În dimineața următoare – cînd zvonuri despre locul în care se aflau trupurile celor din familia regală au început să se răspîndească prin orașul Ekaterinburg – Iurovski a ridicat morții pentru a-i ascunde în altă parte. Atunci cînd vehiculul care transporta trupurile s-a defectat în timpul deplasării către noul loc desemnat, el a ales altă soluție și a îngropat cele mai multe cadavre într-o groapă comună pătrată, lată de 2,5 m și adîncă de 1,8 m, a turnat acid sulfuric pe chipurile morților și a mascat locul stivuind traverse de cale ferată deasupra. Groapa se afla pe un drum de căruțe părăsit, Șoseaua Kroptiaki, la circa 19 km nord de Ecaterinburg. Două cadavre au fost arse.

Șase zile mai târziu, orașul Ekaterinburg era cucerit de Armata Albă, care a trimis imediat ofițeri la Casa Ipatiev, pentru a vedea ce s-a întâmplat cu familia imperială. Camera în care Romanovii au fost executați fusese curățată, dar pe pereți rămăseseră urme de sânge și de gloanțe.

În anul următor, Mișcarea Albă l-a însărcinat pe Nicolae Sokolov să investigheze ce se întâmplase la Ekaterinburg. Povestea era deja cunoscută în oraș; gardienii ce fuseseră capturați au mărturisit crima, iar Sokolov a descoperit primul puț minier, în care a găsit câteva obiecte ce aparținuseră familiei imperiale. Rămășițele Romanovilor nu au fost însă descoperite decât abia în 1991.

Groapa comună în care se credea că familia imperială fusese îngropată alături de servitori era cunoscută încă din anii ’80, dar a fost ținută secretă de către autoritățile comuniste. În 1991, în urma săpăturilor, au fost descoperite rămășițele a nouă persoane. Lipseau însă două cadavre, aparținând lui Alexei și, cel mai probabil, Anastasiei. Acestea au fost ulterior găsite într-un alt mormânt în apropiere de oraș, în vara anului 2007. Ultimul țar al Rusiei, Nicolae II-lea a fost canonizat de Biserica Ortodoxa Rusa.

 

articol preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
cititi mai mult despre Execuția familiei Romanov pe ro.wikipedia.org

Marea Schismă din 1054

Europa dupǎ Marea Schismă (16 iulie 1054), împǎrțitǎ între ortodocși (albastru) și catolici (portocaliu)

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; ro.orthodoxwiki.org

 

Marea Schismă din 1054

Marea Schismă din 1054 este separarea canonică și întreruperea comuniunii liturgice dintre Biserica Romei (acum Biserica Romano-Catolică) și Bisericile patriarhiilor de la Constantinopol, Alexandria, Antiohia și Ierusalim (în prezent, Biserica Ortodoxă). Ruptura definitivă a raporturilor formale a avut loc în anul 1054.

Marea Schismă din 1054 este un eveniment ce a împărțit creștinismul în două mari ramuri, vestică (catolică) și estică (ortodoxă). Anul în care s-a petrecut este 1054, deși tensiunile datau de multă vreme între creștinătatea latină și cea greacă. Principalele cauze rezidă în disputele asupra autorității papale și inserării clauzei Filioque în Crezul de la Niceea, deși au existat și cauze minore, cum ar fi disputele legate de jurisdicția asupra anumitor regiuni, sau de alte practici liturgice.

 

Origini

Începând cu secolul al IV-lea, Biserica a acordat un statut special unor episcopi, numiți ulterior patriarhi: episcopul Romei, episcopul Alexandriei și episcopul Antiohiei. Lor li s-au alăturat ulterior episcopul Constantinopolului și episcopul Ierusalimului, confirmați în cadrul Sinodului al IV-lea Ecumenic de la Calcedon din 451. Acești cinci întâistătători alcătuiau Pentarhia.

Cauzele schismei sunt mai multe, întinzându-se pe o lungă perioadă de timp și provenind cu mult înainte de purtătorii de cuvânt ai celor două Biserici (de Răsărit și de Apus) din timpul Marii Schisme, care au fost patriarhul Mihail Cerularie al Constantinopolului și, respectiv, papa Leon al IX-lea.

Primele semne au apărut încă de la Sinodul II Ecumenic, care s-a ținut la Constantinopol în anul 381 d.Hr. Un aspect controversat al acestui sinod a fost dat de Canonul III adoptat atunci, care plasa Constantinopolul ca al doilea scaun episcopal în cinstire între cele tradiționale. Atât Roma, cât și Alexandria au privit acest canon cu suspiciune, ambele Biserici temându-se de un joc de putere din partea Constantinopolului. În timp ce Constantinopolul se baza în solicitarea unei poziții mai înalte pe argumentul că era „Noua Romă”, Episcopul Romei considera că el, ca succesor al Sfântului Petru, primul dintre apostoli, trebuia să aibă întâietate.

Dezbinarea Imperiului Roman a contribuit și ea la dezbinarea din sânul Bisericii. Teodosie cel Mare, care a murit în 395, a fost ultimul împărat care a domnit peste un Imperiu Roman unit; după moartea sa, teritoriul a fost împărțit în două jumătăți, răsăriteană și apuseană, fiecare având propriul împărat. La sfârșitul secolului al V-lea, Imperiul Roman de Apus se dezintegrase sub presiunea triburilor germanice, în timp ce Imperiul Roman de Răsărit (bizantin) se bucura de o relativă stabilitate. Astfel, unitatea politică a Imperiului Roman a fost prima care a cedat; în timp, acest fapt și-a pus amprenta și asupra unității religioase.

Cu timpul, pretenția episcopilor Romei de a fi mai mult de cât un „primus inter pares” s-a accentuat, ei începând să intervină în jurisdicțiile altor episcopi, îndeosebi cele din apus, care nu mai aparțineau Imperiului Roman. Ei și-au luat titlul de „Papă”, pentru a sublinia primatul lor în sânul Bisericii; primul episcop al Romei care a folosit acest termen pentru sine a fost Sf. Siricius (384-399).

Faptul că episcopii Romei au devenit și suverani temporali a agravat rivalitatea dintre ei și ceilalți primați din cadrul Pentarhiei. În politica lor de a mări și a consolida stăpânirea temporală asupra unor întinse teritorii din Italia, episcopii Romei au invocat ca argument ideologic așa zisa Donatio Constantini („Donația lui Constantin”), prin care, pretindeau ei, le era dată în directă stăpânire o parte din vechiul imperiu roman. Acest act al lui Constantin cel Mare, inexistent în realitate, a fost acceptat ca document valabil de către papalitate abia în anul 754, fiind folosit de Papa Ştefan al III-lea (752-757) pentru a justifica pretențiile teritoriale și jurisdicționale ale episcopului Romei. Ceva mai târziu, în 756, a avut loc așa-zisa „Donație a lui Pepin”, prin care unele teritorii italiene, inclusiv Ravenna, sunt cedate Papei de către regele francilor Pepin cel Scurt, formând astfel baza pentru constituirea viitoarelor State Papale. De jure, acest act nu avea valoare, teritoriile respective aparținând Imperiului Roman de Răsărit; de facto actul a consfințit pierderea de către bizantini a Exarhatului de Ravenna, sub stăpânirea lor rămânând doar regiunile din sudul peninsulei italiene și, implicit, consolidarea stăpânirii temporale a papilor în centrul Italiei.

În ce privește chestiunile legate de dogmă, unitatea Bisericii a fost mult mai bine menținută în timp, o contribuție esențială având-o Sinoadele Ecumenice. De remarcat faptul că și la ultimul Sinod Ecumenic, ale cărui lucrări s-au desfășurat la Niceea în anul 787, reprezentanții papei Adrian I l-au sprijinit pe patriarhul Constantinopolului, Sf. Tarasie Mărturisitorul, susținând condamnarea iconoclasmului ca fiind o erezie și restabilirea cultului sfintelor icoane.

Un alt eveniment de natură politică, dar care a influențat negativ și unitatea Bisericii, a fost apariția unui nou imperiu creștin – cel carolingian. În anul 797, susținătorii Împărătesei Irina l-au detronat pe Constantin al VI-lea, declarând-o pe Irina unică împărăteasă. Papa Leon al III-lea nu a acceptat să o confirme pe Irina ca împărăteasă (pe motivul că aceasta era femeie); în schimb l-a încoronat la Roma pe regele francilor, Carol cel Mare (Charlemagne), ca împărat roman (25 decembrie 800); a fost momentul în care au apărut două imperii creștine: Imperiul Roman de Răsărit (Bizanțul) și Sfântul Imperiu Roman (transformat mai apoi, în secolul al X-lea, în Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană). Carol cel Mare , în calitatea sa de „Patricius Romanorum”, apoi de „Imperator renovati Imperii Romani” a încercat de mai multe ori să-și subordoneze politica externă a Bisericii de la Roma și chiar să controleze afacerile interne ale Bisericii. Astfel, în anul 794 el a convocat un sinod la Frankfurt pe Main, la care au participat episcopi din regatele controlate de el, precum și clerici din Britania și trimiși ai Papei Adrian I. Acest sinod marchează începuturile înstrăinării creștinismului apusean de predania apostolică și patristică a Ortodoxiei: unele din hotărârile celui de-al șaptelea Sinod Ecumenic sunt respinse (în principal datorită traducerii latinești greșite), iar articolul Filioque este introdus în Simbolul credinței.

Sfinții Părinți de la Sinodul al II-lea Ecumenic (381 d.Hr - Constantinopol) - foto preluat de pe ziarullumina.ro

Sfinții Părinți de la Sinodul al II-lea Ecumenic (381 d.Hr – Constantinopol) – foto preluat de pe ziarullumina.ro

 

Generalități

Papa Leon al IX-lea (1049-1054) și Patriarhul Constantinopolului Mihail I Cerularie (1043-1058) au desăvârșit ruptura definitivă dintre cele două biserici în anul 1054, în urma unor dezacorduri ireconciliabile (lupta pentru supremație în lumea creștină, divergențe teologice etc.). Această ruptură a rămas cunoscută în istorie sub numele de Marea Schismă.

Astfel, au apărut două biserici distincte, una occidental-latină (Biserica Catolică) condusă de Papă și una oriental-grecească (Biserica Ortodoxă) condusă de Patriarhul Constantinopolului. Din această perioadă este inițiată o adevărată competiție între cele două Biserici. Fiecare dintre ele va încerca să-și extindă aria de influență și să mărească numărul credincioșilor aflați sub ascultarea sa.

De asemenea, Patriarhul Constantinopolului este și în prezent considerat de către bisericile ortodoxe drept șef onorific, simbolic, al ortodoxiei. Este binecunoscută poziția de „Primul dintre egali” pe care o are față de celelalte biserici autocefale aflate în deplină comuniune liturgică.

 

Schisma

Catalizatori

Tensiunile dintre est și vest au avut mai multe cauze:

- Leon al III-lea Isauricul a interzis venerarea icoanelor în secolul al VIII-lea. Această abordare a primit numele de iconoclasm, și a provocat tensiuni puternice în Imperiul Bizantin, fiind respinsă complet de papi;

- Inserarea în Apus a Clauzei Filioque în Crezul de la Niceea;

- Dispute în Balcani, Italia de sud și Sicilia, asupra cui avea jurisdicție în acele zone (biserica apuseană sau cea răsăriteană);

- Titlul Patriarhului Constantinopolului de patriarh ecumenic, înțeles la Roma ca patriarh universal, și, deci, disputat;

- Dispute asupra faptului că patriarhul Romei, papa, ar trebui să aibă o mai mare autoritate decât ceilalți patriarhi;

- Conceptul cezaropapismului, o concentrare a puterii religioase și politice în mâinile aceleiași persoane;

- După ascensiunea islamului, slăbirea relativă a influenței patriarhilor Antiohiei, Ierusalimului și Alexandriei a dus la polarizarea politicii interne a Bisericii între Roma și Constantinopol;

- Anumite practici liturgice din Occident care erau considerate inovații nedorite în Orient, de exemplu, folosirea pâinii nedospite pentru euharistie;

- Celibatul între preoții din Occident, obligatoriu, față de cel din Orient, unde oamenii căsătoriți aveau, totuși, acces la funcții bisericești;

- Practica în Răsărit a Isihasmului, rugăciunea sincronizată cu ritmul respirator;

Ramurile creştinismului - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ramurile creştinismului – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Eveniment premergător

Pe 18 iunie 1053, la Civitate (Civitella del Fortore, lângă Foggia de astăzi), o coaliţie iniţiată de Papa Leon al IX-lea şi formată din mercenari suabi, din italieni şi din lombarzi a fost înfrântă sever de normanzi, iar Suveranul Pontif a fost luat prizonier, captivitatea lui Leon al IX-lea durând aproape nouă luni. Eliberarea a avut loc pe 12 martie 1054, cu puţin înaintea decesului survenit pe 19 aprilie 1054. Marea Schismă s-a petrecut pe 16 iulie 1054, în plin interregn, succesorul său, Papa Victor al II-lea fiind ales la 13 aprilie 1055.

 

Schisma

În secolul al XI-lea tensiunile existente între Bisericile Răsăritene și cea Apuseană se acutizaseră. În afară de unele interpretări dogmatice diferite, apăruseră dispute jurisdicționale în Balcani, sudul Italiei și Sicilia. În plus, cererea papilor de la Roma de a avea o autoritate mai mare asupra celorlalți patriarhi nu era acceptată de către aceștia, care îl considerau pe episcopul Romei doar ca pe un primus inter pares („primul între egali”). De asemenea, Patriarhul Constantinopolului Mihail Cerularie intrase în dispută cu papa Leon al IX-lea pe tema practicilor diferite dintre cele două Biserici (cea Romană și cea Constantinopolitană), în special utilizarea azimei (pâine nedospită) la euharistie.

Conflictul s-a adâncit și mai mult atunci când Biserica de la Roma a reușit să impună folosirea limbii latine la slujbele religioase printre creștinii normanzi din Sicilia. Mihail a reacționat obligând bisericile latinilor din Constantinopol să treacă la practicile religioase care erau uzitate în Biserica Răsăriteană. În corespondența care a urmat pe această temă între capii celor două Biserici, Papa Leon al IX-lea a evitat să-l numească pe Mihail Cerularie “Patriarh Ecumenic”, iar Mihail i s-a adresat papei Leon cu titulatura de “Frate” în loc de “Tată”. Deși mai târziu Mihail Cerularie a încercat să medieze aceste probleme, Leon nu a vrut să facă nici o concesie în această privință.

În 1054 papa Leon al IX-lea a trimis o delegație în frunte cu cardinalul Humbert de Silva Candida (care mai era însoțit de cancelarul papal Frederic de Lotharingia și de arhiepiscopul Petru de Amalfi) la Constantinopol pentru a se confrunta în mod oficial cu patriarhul Mihail. Sosind la Constantinopol în aprilie 1054, delegații papei s-au simțit jigniți de primirea care li s-a făcut și au părăsit brusc palatul patriarhal, lăsând doar o scrisoare a papei către Mihail Cerularie, scrisoare al cărei conținut l-a umplut de mânie pe acesta. Apoi, Mihail a găsit sigiliile scrisorii ca fiind falsificate și acest fapt l-a motivat să nu mai ia în considerare nici scrisoarea, nici delegația papală.

Refuzul patriarhului Mihail de a mai discuta cu delegația papală a dus la măsuri extreme. La 16 iulie 1054, cardinalul Humbert a depus o scrisoare de excomunicare pe altarul bisericii Sfânta Sofia din Constantinopol, scrisoare pe care el o avea deja pregătită, iar două zile mai târziu delegația papală a plecat în grabă la Roma. Dar cum Papa Leon al IX-lea murise deja pe 16 aprilie, scrisoarea de excomunicare nu era o bulă papală propriu-zisă, deoarece nu era semnată de către un papă. Ca măsură de represalii, patriarhul Mihail Cerularie a convocat la 24 iulie 1054 un sinod chiar în Biserica Sfânta Sofia din Constantinopol, în cadrul căruia a rostit anatema asupra papei Leon al IX-lea, a cardinalului Humbert de Silva Candida și a celorlalți trimiși ai Romei, și a ordonat eliminarea numelui papei din diptice, marcând astfel începutul oficial al Marii Schisme.

Din punct de vedere strict al dreptului canonic se poate obiecta că „Marea Schismă” a reprezentat o excomunicare reciprocă a unor persoane și nu a Bisericilor de Răsărit și de Apus.

Europa dupǎ Marea Schismă (16 iulie 1054), împǎrțitǎ între ortodocși (albastru) și catolici (portocaliu) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Europa dupǎ Marea Schismă (16 iulie 1054), împǎrțitǎ între ortodocși (albastru) și catolici (portocaliu) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Încercări ulterioare de reconciliere

Marea Schismă din 1054 a marcat o ruptură fără precedent între Biserica apuseană și cea răsăriteană, fiind resimțită ca un eveniment dureros de către majoritatea creștinilor. Foarte mulți credincioși sperau însă într-o reunire a Bisericilor și într-o comuniune asemenea celei din timpurile patristice. „Nu cred că greșelile latinilor sunt așa de multe și atât de grave, încât să poată motiva o schismă între Biserici”, spunea Teofilact al Bulgariei (+ 1108), iar egumenul cunoscutei mănăstiri italiene de la Monte Casino, Bruno de Segni spunea pe la 1150: „Credem cu tărie că în ciuda tuturor diferențelor de tradiție și de obiceiuri, între Biserici poate exista o singură familie legată indisolubil de capul ei, Hristos, după care prin credința în El formează și Biserica un singur trup”.

 

Primele încercări de reunire

Încercările de reconciliere dintre cele două Biserici, cea răsăriteană și cea apuseană, au avut nu numai motive religioase ci și politice (cel puțin în Evul Mediu). Împărații bizantini, care cu greu mai puteau înfrunta expansiunea popoarelor turcice, au fost nevoiți să ceară sprijin militar de la puterile apusene; acestea condiționau însă acordarea acestui sprijin de reunificarea celor două Biserici sub autoritatea supremă a papei de la Roma. Astfel, în urma dezastrului de la Manzikert (26 august 1071, când însuşi împăratul Roman al IV-lea Diogenes a fost capturat de către sultanul turcilor selgiucizi, Alp Arslan, iar bizantinii au pierdut cea mai mare parte a provinciei Asia Mică) împăratul Mihail al VII-lea Duca (1071-1078) a căutat o apropiere față de papa Grigore al VII-lea cerându-i ajutor împotriva turcilor și făcând prima încercare de reunire. Papa Grigore al VII-lea, în celebrele sale Dictatus Papae, a impus însă un alt mod de a privi lucrurile, în sensul că scaunul Romei este ecumenic și deci nu are nevoie de sinoade ecumenice, iar în această calitate el este deasupra puterii politice, idee care va fi susținută și ajunsă la apogeu în timpul papei Inocențiu al III-lea. În fapt, papa Grigore al VII-lea a pus bazele noii atitudini a papalității față de ortodocși. Era o atitudine cu două fețe: una de speculare a situațiilor grele pentru bizantini și de unire acceptată; alta de aprobare și favorizare a unor planuri de cucerire a Imperiului Bizantin și de unire silită. Deși sunt două moduri de a proceda, ele trebuiau totuși să ducă la același rezultat: unire forțată, cauzată de primejdii creștine sau necreștine. O scrisoare a lui Grigore al VII-lea către împăratul german Henric al IV-lea demonstra clar intențiile sale unioniste: „Ceea ce mă îndeamnă foarte mult la acesta, este faptul că Biserica de Constantinopole, care e despărțită de noi în chestiunea Sfântului Duh, așteaptă împăcarea ei cu Scaunul apostolic”.

Papa Grigore al VII-lea nu a reușit însă să-și concretizeze planurile de reunire sub egida papală, atât din cauza conflictelor pe care le avea cu normanzii care se stabiliseră în sudul Italiei și în Sicilia (iar ulterior și cu împăratul german Henric al IV-lea, conflict denumit ulterior „cearta pentru investitură”), cât și opoziției majorității ortodocșilor, care nu acceptau ca episcopul Romei să fie mai mult decât „primus inter pares”. În plus, odată cu urcarea pe tronul Bizanțului a împăratului Alexie I Comnen (1081-1118), are loc o adevărată renaștere a Imperiului Roman de Răsărit, atât de greu încercat în perioada anterioară. Acest împărat a reușit să refacă armata, bazându-se pe sistemul donațiilor feudale, și a eliberat o parte dintre teritoriile cucerite de turcii selgiucizi în Asia Mică. Bun diplomat, Alexie I Comnenul a reușit să înlăture dublul pericol normand și papal ce amenința Imperiul Bizantin, printr-o alianță cu împăratul german Henric al IV-lea. În aceste condiții, nu mai exista interesul politic pentru reconcilierea dintre cele două Biserici, cea răsăriteană și cea apuseană.

 

În perioada cruciadelor

La doi ani după începutul primei cruciade, papa Urban al II-lea a convocat un sinod la Bari (1098), unde, în urma pledoariei lui Anselm de Canterbury în favoarea lui Filioque, s-a hotărât excomunicarea împotriva celor care ar fi negat această formulare dogmatică. Acest fapt a ridicat noi obstacole în calea unei reconcilieri a Bisericilor.

Tentativele de reconciliere au continuat totuși. Astfel, împăratul Alexie I Comnenul și-a exprimat dorința de a primi coroana imperială din mâinile papei. Papa Pascal al II-lea a fost de acord, dar cu condiția ca patriarhul din Constantinopol să recunoască primatul scaunului apostolic, iar vechile teritorii aflate la început sub jurisdicție romană să-i fie retrocedate. Tratativele purtate au fost însă sortite eșecului.

În timpul primei cruciade (1096-1099) relațiile dintre Imperiul Roman de Răsărit și cruciații apuseni au fost, inițial, de colaborare. Împăratul Alexie I Comnenul, al cărui principal scop era recucerirea de la turcii selgiucizi a teritoriilor pierdute, spera să poată prelua controlul asupra cruciaților. În schimbul sprijinului acordat pentru traversarea Mării Marmara spre Asia Mică și a proviziilor livrate, Alexie le-a cerut conducătorilor cruciați să-i jure supunere și să cedeze Imperiului Bizantin orice teritorii recucerite de la turcii selgiucizi. Căpeteniile cruciaților, deși la început au refuzat, au trebuit să respecte aceste condiții, după mai multe compromisuri și după ce aproape că au izbucnit lupte în Constantinopol și în vecinătatea acestuia. Ei (cu excepția contelui Raimond al IV-lea de Toulouse) au depus jurământ de credință împăratului Alexie. Armata bizantină, condusă de generalul Tatikios, s-a alăturat cruciaților în marșul lor prin Asia Mică. Primul obiectiv era Niceea, vechi oraș bizantin, ocupat de turcii selgiucizi. Alexie, temându-se că luptătorii cruciați vor jefui Niceea și o vor distruge, a acceptat în secret predarea orașului; cruciații s-au trezit astfel cu stindardele bizantine fluturând pe zidurile cetății. Lor nu li s-a permis să ia pradă din oraș, iar accesul în oraș era redus la mici cete, escortate de bizantini. Această situație a dus la o nouă escaladare a tensiunilor dintre cruciați și bizantini.

După cucerirea Ierusalimului (1099), cruciații nu numai că nu și-au respectat jurământul de de credință față de împăratul Alexie, dar au înființat în orient Regatul Ierusalimului și alte „state cruciate” (la Edessa, Antiohia și Tripoli) pe teritorii care aparținuseră Imperiului Bizantin. Mai mult, la Ierusalim a fost instalat un „patriarh latin”, ceea ce a dus la o rupere aproape completă a relațiilor cu Constantinopolul.

Menținerea schismei a fost profund influențată de evenimentele de la începutul secolului al XIII-lea. Imperiul Bizantin a primit o grea lovitură din partea foștilor aliați apuseni: la 12 aprilie 1204 Constantinopolul a fost cucerit de către cruciați. Cruciada a patra (1202–1204), convocată inițial pentru recucerirea Ierusalimului, a sfârșit în 1204 prin invadarea, cucerirea și jefuirea capitalei ortodoxiei și a Imperiului Bizantin, Constantinopol. Între 1204 și 1261, aici și-a avut capitala Imperiul Latin de Constantinopol. Unele familii dinastice bizantine au reușit să se refugieze în diferite părți ale imperiului: familia Comnen, care încă pretindea tronul, s-a refugiat în Trapezunt, unde, cu ajutorul Georgiei, a cucerit aproape toată coasta Mării Negre din Anatolia, familia Duca a ajuns în Epir, unde a creat Despotatul Epirului, iar familia Lascaris a ajuns la Niceea, recucerind o parte din Asia Mică.

Cruciada a patra (1202–1204) „Intrarea cruciaţilor în Constantinopol”, de Eugène Delacroix - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Cruciada a patra (1202–1204) „Intrarea cruciaţilor în Constantinopol”, de Eugène Delacroix – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Cele trei sinoade „unioniste”

Împărații din dinastia Lascaridă stabilită la Niceea, care se considerau adevărații succesori ai Imperiului Roman de Răsărit și se aflau în conflict deschis cu „împărații latini” din Constantinopol, au încercat și ei la un moment dat să reconcilieze cele două Biserici. Astfel, între 1232-1254, la inițiativa lui Ioan Duca al III-lea Vatațis (1222-1254) s-au ținut trei sinoade „unioniste” la Niceea. Îndemnat de împărat, patriarhul Gherman al II-lea i-a trimis o scrisoare papei Grigore al IX-lea în care deplângea starea umilă a clerului din „Imperiul latin” de la Constantinopol, exprimându-și în final dorința unei păci între Biserici. În răspunsul său, Grigore al IX-lea insistă pe primatul papal, veșnica obsesie a pontifilor romani. El face o adevărată teorie a „celor două săbii”: bazându-se pe pronumele „a ta” din cuvintele lui Iisus către Petru „bagă sabia în teacă”, papa susține că nu numai sabia spirituală ci și sabia materială îi aparține tot papei de la Roma. Odată cu această scrisoare sosesc la Niceea și trimișii oficiali ai papei: doi călugări dominicani și doi franciscani, care au participat la așa zisele sinoade „unioniste” de la Niceea, sinoade care nu au dus însă la nici un rezultat concret.

Contactele au continuat și în timpul papei Inocențiu al IV-lea, care în lupta sa cu împăratul romano-german Frederic al II-lea (1220–1250), a fost silit să apeleze la ajutorul lui Ioan Duca Vatațis, încercând să-l scoată pe acesta din alianța lui cu Frederic și să realizeze unirea Bisericilor. Ioan Duca Vatațis, fiind însă ginerele lui Frederic, a refuzat o alianță militară cu papalitatea, dar s-a aratat din nou dispus să discute problema unirii Bisericilor. O situția critică avea să apară în anul 1253, când papa a lansat ideea unei cruciade împotriva lui Ioan Duca al III-lea Vatațis. În această situație împăratul a trimis o nouă delegație la Roma; el cerea retrocedarea Constantinopolului și restituirea sediilor patriarhale ortodoxe, oferind în schimb unirea Bisericilor concretizată în opt puncte, printre care și recunoașterea primatului papal. Moartea papei Inocențiu al IV-lea în 1254, a lăsat însă fără urmări această inițiativă. În plus, prin urcarea pe tronul bizantin de la Niceea, în același an, a lui Teodor al II-lea Lascaris, om cu o vastă erudiție și convingeri teologice ferme, care nu accepta unirea Bisericilor decât în urma discutării în sinoade a problemelor dogmatice în litigiu, aceste ultime încercări ale papalității de a-și impune supremația eșuează repede.

 

După eliberarea Constantinopolului

Dintre formațiunile statale bizantine apărute după cucerirea Constantinopolului de către cruciații apuseni, cea de la Niceea este considerată adevărata succesoare a Imperiului Bizantin: după 57 de ani Lascarizii reușind să elibereze Constantinopolul și să restaureze Imperiul Roman de Răsărit. La 25 iulie 1261 oștile bizantine au eliberat Constantinopolul, punându-l pe fugă pe Balduin al II-lea, ultimul împărat al Imperiului Latin de Constantinopol, iar la 15 august 1261 Mihail al VIII-lea Paleologul a fost încoronat în catedrala Sfânta Sofia, restaurând astfel Imperiul Roman de Răsărit (Bizantin). Abuzurile ocupanților „latini” ai Constantinopolului, din perioada de 57 de ani în care au stăpânit cetatea, au lăsat urme adânci în memoria colectivă a bizantinilor ortodocși; s-a ajuns până acolo încât două secole mai târziu, când capitala era asediată de turcii otomani, unii dintre bizantini să spună: „mai bine turbanul sultanului decât mitra papei!

După recucerirea Constantinopolului și îndepărtarea pericolului reprezentat de turcii selgiucizi (datorită atât fărâmițării interne a statului acestora cât și invaziilor mongole) se părea că Imperiul Roman de Răsărit (Bizantin) a intrat într-o nouă perioadă de pace, propice dezvoltării religiei, artelor și literaturii. Însă, la începutul secolului al XIV-lea, un nou pericol extern a apărut pentru Imperiul Bizantin: turcii otomani. Sub sultanul Osman I (considerat fondatorul imperiului otoman și cel care i-a dat numele), aceștia s-au extins în Asia Mică (Anatolia) până la granițele Imperiului Bizantin. Tot în timpul lui Osman I, capitala otomană a fost mutată la Bursa și a fost bătută prima monedă, ceea ce demonstra forța economică și politică a noului stat. Foarte curând, turcii otomani au început să cucerească una după alta majoritatea thémelor (provincii militare) bizantine din Anatolia, iar spre sfârșitul secolului al XIV-lea și-au început expansiunea în Europa, cucerind Adrianopolul în 1362 și Tesalonicul în 1387. În 1389, victoria obținută de turci în Bătălia de la Kosovo Polje („Bătălia de la Câmpia Mierlei”) a marcat sfârșitul Țaratului Sârb, iar prin victoria din Bătălia de la Nicopole (1396), obținută în fața unei coaliții formate din cavalerii cruciați apuseni, Regatul Ungariei și Țara Românească, turcii și-au asigurat supremația strategică în sud-estul Europei.

Bătălia de la Nicopole - (25 septembrie 1396) Parte din Războaiele otomane din Europa - Miniatură din cronica lui Jean Froissart, 1398 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Nicopole – (25 septembrie 1396) Parte din Războaiele otomane din Europa – Miniatură din cronica lui Jean Froissart, 1398 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Imperiul Roman de Răsărit (Bizantin) a rezistat aproape două secole în fața valului de cuceriri ale turcilor otomani, dar din falnicul imperiu de altădată mai rămăsese doar capitala Constantinopol, cu periferiile sale, și câteva insule din Marea Egee. În aceste condiții, împărații bizantini au căutat din nou să obțină sprijin de la creștinii apuseni, dar aceștia au condiționat iarăși sprijinul lor militar de unificarea celor două Biserici. Biserica răsăriteană (bizantină) deși se opunea ferm uniunii „politice” (așa cum o vedea papalitatea), nu era principial opusă ideii unei uniuni negociate și încheiate conform vechilor uzanțe: pentru aceasta, ea cerea întrunirea unui sinod ecumenic în care spera, în ceea ce o privește, să facă să prevaleze Ortodoxia. Multă vreme papii au refuzat ideea unui sinod în care cele două părți să fie reprezentate în mod egal, totuși, ideea a reapărut la începutul secolului al XV-lea. Sinodul, reunit mai întâi la Ferrara, apoi la Florența (1438-1439), constituia astfel, prin el însuși, o adevărată victorie morală pentru Biserica Răsăriteană. Delegația venită de la Constantinopol avea în fruntea ei chiar pe împăratul Ioan al VIII-lea Paleolog (1425 – 1448) și pe patriarhul Iosif al II-lea al Constantinopolului și cuprindea 23 de mitropoliţi şi delegaţi teologi din Constantinopol, Alexandria, Antiohia şi Ierusalim. Discuțiile teologice purtate în cadrul Sinodul de la Ferrara-Florența au arătat dificultatea unui acord de fond: spiritele nu erau pregătite să-și revizuiască pozițiile adoptate. Mai cu seamă problema relativă la Filioque era blocată de deciziile dogmatice luate deja de Biserică romano-catolică, pe care aceasta refuza să le retracteze. Cât despre problema primatului papal, ea nu a fost nici măcar discutată serios. După câteva luni de dezbateri, bizantinii se găseau în fața unei alternative: să cedeze în fața punctului de vedere papal sau să întrerupă tratativele și să rămână singuri în fața pericolului otoman. Presiunile politice au înclinat balanța în favoarea primei soluții și, în cele din urmă, reprezentanții Bisericii răsăritene au cedat și au semnat actul unificării. Dintre delegați, numai mitropolitul Efesului, Marcu Evghenikos, a refuzat să semneza actul de unire. Un alt teolog răsăritean eminent, Ghenadie Scholarius (viitorul patriarh al Constantinopolului între 1453-1464), părăsise Florența înainte de sfârșitul dezbaterilor, iar patriarhul Iosif al II-lea murise chiar în timpul lucrărilor sinodului.

După revenire acasă, majoritatea delegaților răsăriteni și-au renegat semnătura din actul unificării în fața dezaprobării generale a poporului, care prefera jugul turcesc apostaziei. Mitropolitul Kievului, Isidor, revenit în Rusia, a fost întemnițat; a reușit, cu mare greutate, să se refugieze la Roma. Împăratul Ioan al VIII-lea Paleolog și urmașul sau, Constantin al XI-lea, au rămas credincioși unificării, dar nu au îndrăznit să o proclame oficial până în 1452, când Constantin al XI-lea, sub presiunea armatelor turcești care înconjuraseră deja Constantinopolul, a proclamat solemn, în catedrala Sfânta Sofia, unirea celor două Biserici.

La 29 mai 1453 Constantinopolul era cucerit de către forțele Imperiului Otoman. Turcii, conduși de sultanul Murad al II-lea, au pus astfel capăt existenței milenare a Imperiului Roman de Răsărit. Împăratul Constantin al XI-lea a murit ca un martir creștin, apărând eroic zidurile cetății. Noul patriarh, Ghenadie Scholarius, a renegat „unirea de la Florența”, iar Marea Schismă a continuat.

Painting by the Greek folk painter Theophilos Hatzimihail showing the battle inside the city, Constantine is visible on a white horse - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Painting by the Greek folk painter Theophilos Hatzimihail showing the battle inside the city, Constantine is visible on a white horse – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

În perioada modernă

În 1964, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului Atenagora I s-a întâlnit cu Papa Paul al VI-lea, la Ierusalim. Această întâlnire a dus la ridicarea reciprocă a bulelor de excomunicare care au dus la Marea Schismă din 1054. A fost un pas semnificativ spre restaurarea comuniunii dintre Biserica apuseană și cele răsăritene, urmând apoi Declaraţia Comună Catolică-Ortodoxă din 1965, care a fost citită public la 7 decembrie 1965, simultan la o şedinţă publică la Conciliul Vatican II în Roma şi într-o ceremonie specială la Constantinopol (Istanbul). Declaraţia nu a încheiat schisma, dar a arătat dorinţa de reconciliere dintre cele două biserici.

Urmașul lui Atenagora I, Dimitrie I al Constantinopolului a primit vizita Papei Ioan Paul al II-lea (30 noiembrie 1979), împreună cu care a proclamat stabilirea dialogului oficial între Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică. De asemenea, în 1987 Dimitrie I a călătorit la Roma, unde a fost primit de Papa Ioan Paul al II-lea. Într-o ceremonie solemnă oficiată în Basilica Sf. Petru din Roma, cei doi înalți ierarhi au recitat în limba greacă Crezul Niceo-Constantinopolitan, în varianta sa originală, fără adaosul Filioque.

În mai 1999, Ioan Paul al II-lea a fost primul papă care, după Marea Schismă, a vizitat o țară ortodoxă: România. Întâmpinându-l, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist, a declarat: „Al doilea mileniu de istorie creștină a început cu o vătămare dureroasă a unității Bisericii, dar sfârșitul acestui mileniu a văzut un angajament real pentru restaurarea unității creștine”. În declarația comună a Papei Ioan Paul al II-lea și a Patriarhului Teoctist, dată publicității la Vatican, se specifica: „Biserica Ortodoxă Română, centru de întâlnire și de schimburi între tradițiile bogate slave și bizantine ale Răsăritului, și Biserica Romei, care, în componența sa latină, exprima vocea occidentală a unicei Biserici a lui Hristos, trebuie să contribuie împreună la o misiune care caracterizează cel de al treilea mileniu. După expresia tradițională și așa de frumoasă, Bisericilor locale le place să se numească Biserici surori. Deschiderea spre această dimensiune înseamnă a colabora pentru a reda Europei etosul său cel mai profund și chipul său autentic uman”.

 

articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; ro.orthodoxwiki.org
cititi mai mult despre Marea Schismă din 1054 si pe en.wikipedia.org

Evenimentele Zilei de 16 iulie în Istorie

Diviziunea între Bisericile din Răsărit și Apus

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com

 

16 iulie este a 197-a zi a calendarului gregorian și a 198-a zi în anii bisecți.

 

Sărbătorile Zilei de 16 iulie

(BOR)

(BRU) Sf. Atinogen și cei 10 învățăcei ai săi, martiri († 311)

(BRC) Sf. Fecioară Maria de pe Muntele Carmel În secolul al XII-lea, câțiva pustnici s-au retras pe Muntele Carmel (în apropiere de Haifa), trăind o viață ascetică, după exemplul profetului Ilie, apoi au întemeiat un ordin (Ordinul carmelit) pentru a duce viață contemplativă sub ocrotirea Sfintei Născătoare de Dumnezeu Maria. Ei interpretau micul nor, cât palma, care s-a ridicat din mare, după o lungă secetă, în vremea prorocului Ilie (după jertfa adusă de acesta pe Muntele Carmel), aducând ploaia salvatoare (1 Reg 18, 41-46), drept o imagine a Maicii Domnului.

În secolul al XIII-lea, pustnicii au trebuit să fugă din calea sarazinilor și au adus cu ei în Europa cultul Maicii Domnului de pe Muntele Carmel. Potrivit unei legende, Sfânta Maria i-a încredințat generalului ordinului carmelit, Simon Stock, “scapularul” însoțit de făgăduințe deosebite pentru toți cei care-l vor purta. De aceea, sărbătoarea se mai numește și “a scapularului” (“Scapularul” este o piesă de îmbrăcăminte prezentă la unele ordine călugărești, care se poartă pe deasupra hainelor, atârnând în față și în spate până la glezne). Sărbătoarea a fost inclusă în calendarul romano-catolic în 1726.

În Sfintele Scripturi este lăudată frumusețea Carmelului, unde prorocul Ilie a apărat puritatea credinței lui Israel în Dumnezeul cel viu. “Scapularul”, sărbătorit de asemenea, este un veșmânt ce amintește ocrotirea neîncetată a Maricii Domnului în această viață și la trecerea spre plinătatea slavei veșnice. În același timp, conștiința că evlavia față de ea trebuie să fie un fel de “uniformă”, adică un stil de viață creștină.

 

Franța — Ziua memoriei naționale (stabilită de președintele Franței, François Mitterrand în 1993, pentru comemorarea evreilor închiși pe velodromul de iarnă (Velodrom d’Hiver) și trimiși la Auschwitz)

 

Astazi in istorie pentru 16 iulie

 

Evenimentele Zilei de 16 iulie în Istorie:

- 16 iulie 1054 – Marea Schismă;

- 16 iulie – 16–17 iulie 1918 – Execuția familiei Romanov;

- 16-17 iulie 1920 – Acordul de la Spa;

- 16-17 iulie 1997 – Tratatul de la Amsterdam

 

16 iulie 622 - A avut loc Hegira, stramutarea profetului Mahomed de la Mecca la Medina, considerată începutul erei musulmane. Anul 1 al Hegirei din calendarul musulman corespunde cu data de 16 iulie d. I. Hr.

 

16 iulie 1054 - Marea Schismă dintre bisericile creştine occidentale şi bisericile orientale de rit bizantin.

Europa dupǎ Marea Schismă (16 iulie 1054), împǎrțitǎ între ortodocși (albastru) și catolici (portocaliu) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Europa dupǎ Marea Schismă (16 iulie 1054), împǎrțitǎ între ortodocși (albastru) și catolici (portocaliu) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Marea Schismă din 1054 este separarea canonică și întreruperea comuniunii liturgice dintre Biserica Romei (acum Biserica Romano-Catolică) și Bisericile patriarhiilor de la Constantinopol, Alexandria, Antiohia și Ierusalim (în prezent, Biserica Ortodoxă). Ruptura definitivă a raporturilor formale a avut loc în anul 1054.

Marea Schismă din 1054 este un eveniment ce a împărțit creștinismul în două mari ramuri, vestică (catolică) și estică (ortodoxă). Anul în care s-a petrecut este 1054, deși tensiunile datau de multă vreme între creștinătatea latină și cea greacă. Principalele cauze rezidă în disputele asupra autorității papale și inserării clauzei Filioque în Crezul de la Niceea, deși au existat și cauze minore, cum ar fi disputele legate de jurisdicția asupra anumitor regiuni, sau de alte practici liturgice.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

16 iulie 1264 - Prima menţiune documentară a oraşului Bistriţa.

Orașul Bistrița văzut de sus - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Orașul Bistrița văzut de sus – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

(…) Bistrița este situată într-o depresiune largă, înconjurată de dealuri cu culmi domoale și de înălțimi ce domină peisajul, străbătută de cursul văii Bistriței de la care și-a luat și numele, așezarea s-a închegat și s-a dezvoltat ca urmare a faptului că în regiunea din colțul de nord-est a Transilvaniei, intrată la începutul evului mediu între posesiunile regale, fundus regius, au fost instalați flamanzi, valoni, saxoni, bavarezi, care vor fi cunoscuți ulterior sub numele generic de sași, înzestrați cu o serie de drepturi și libertăți care le-au conferit un statut social și economic privilegiat, proces care s-a petrecut după mijlocul secolului al XII-lea.

Prima mențiune a localității datează din anul 1241 când codicele mănăstirii Echternach menționează între așezările distruse de către mongoli și „oppidum Nosa” numele dat de către coloniști așezării întemeiate pe malul râului Bistrița. Ulterior s-a generalizat numele preluat de la localnici, Bistrița (Bistritz, Bezterce, Bystriche).
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

16 iulie 1342 - A murit Regele Ungariei, Carol Robert D’Anjou; (n.1288). In timpul domniei sale, Tara Romaneasca sub conducerea voievodului Basarab I si-a obtinut independenta fata de Ungaria, dupa ce armatele conduse de el , au fost surprinse si infrante într-o ambuscadă la Posada, in ziua de 9 noiembrie 1330.

 

16 iulie 1377 - Încoronarea regelui Richard al II-lea al Angliei.

Richard II of England.jpg
Richard II, din grația lui Dumnezeu, Rege al Angliei, Lord al Irlandei
Portret la Westminster Abbey, ca 1390

Richard al II-lea al Angliei (6 ianuarie 1367 – 14 februarie 1400) a fost rege al Angliei, de la 1377 până când a fost deposedat de coroană în 1399. Este faimos pentru rolul său esențial în rezolvarea Revoltei țărănești din 1381 și pentru delictele sale ca rege, lucru ce a condus atât la demisia sa forțată cât și la război civil.

 

16 iulie 1544 - Filip Moldoveanul a tipărit la Sibiu „Catehismul românesc”, prima carte tipărită în limba română, dupa ce in anul 1550 tipărise primul Tetravanghel slavo-român.

 

16 iulie 1647 - Tommazzo Aniello (Masaniello), conducator al rascoalei populare din Neapole a fost ucis; a luptat împotriva dominatiei spaniole, fiind proclamat capitan-general al poporului din Neapole.

 

16 iulie 1661 - Banca suedeză Stockholms Banco emite primele bancnote din Europa. Acestea au purtat numele de Kreditivsedlar.

16 iulie 1661: Banca suedeză "Stockholms Banco" emite primele bancnote din Europa. Acestea au purtat numele de Kreditivsedlar - foto: historia.ro

16 iulie 1661: Banca suedeză “Stockholms Banco” emite primele bancnote din Europa. Acestea au purtat numele de Kreditivsedlar – foto: historia.ro

 

16 iulie 1782 - A avut loc premiera mondială a operei Die Entführung aus dem Serail (Rapirea din serai) de Wolfgang Amadeus Mozart.

Răpirea din serai (conform titlului original Die Entführung aus dem Serail) este o operă a cărei muzică a fost scrisă de Wolfgang Amadeus Mozart pe un libret de Stephanie Gottlieb, care a revizuit libretul cu același titlu scris de Christoph Friedrich Bretzner. Premiera absolută a operei a avut loc la 16 iulie 1782, la “Teatrul Național” din Viena.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

16 iulie 1796 - S-a nascut Jean-Baptiste Camille Corot, pictor francez (d. 1875),cel mai mare peisagist francez al secolului al XIX-lea (“Tiganca cu mandolina”, “Arborii de pe malul lacului”, “Catedrala Chartres”) (d. 22.02.1875).

Camille Corot-Nadar corrected.jpg
Jean-Baptiste Camille Corot

Jean-Baptiste Camille Corot (n. 16 iulie 1796, Paris – d.22 februarie 1875 , Paris) a fost cel mai mare pictor peisagist francez al secolului al XIX–lea. Camille Corot este pictorul care eliberează peisagistică de restricțiile impuse de neoclasicism. A fost un maestru al picturii plein-air și, prin urmare, a influențat impresionismul, curent la a cărui naștere a asistat, fără a-l fi înțeles pe deplin. Corot poate fi socotit precursorul impresionismului.

 

16 iulie 1872 - S-a nascut Dimitrie Anghel, poet si prozator, reprezentant al simbolismului român (“Oglinda fermecata”, “Legenda funigeilor”); (d.13.11.1914).

 

16 iulie 1872 - S-a născut Roald Amundsen, celebrul explorator care a atins primul Polul Sud; (m. 18 iunie 1928).

Roald Engelbregt Gravning Amundsen (n. 16 iulie 1872, Borge, Norvegia – d. 18 iunie 1928, Marea Barents, Rusia) a fost un explorator norvegian al zonelor polare. A fost primul om care a ajuns la Polul Sud (în 1911). De asemenea, a fost primul navigator care a reuşit să traverseze Pasajul de nord-vest. A dispărut în iunie 1928, în timp ce lua parte la o misiune de salvare în Arctica - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Roald Amundsen – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Roald Engelbregt Gravning Amundsen (n. 16 iulie 1872, Fredrikstad, Østfold, – d. 18 iunie 1928) a fost un explorator norvegian al zonelor polare. A fost primul om care a ajuns la Polul Sud (în 1911). De asemenea, a fost primul navigator care a reușit să traverseze Pasajul de nord-vest. A dispărut în iunie 1928, în timp ce lua parte la o misiune de salvare în Arctica.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

16 iulie 1896 - A murit Edmond de Goncourt, scriitor francez , initiator al romanului documentar alaturi de fratele sau – Jules-Alfred de Goncourt. Edmond Louis Antoine Huot de Goncourt (n. 26 mai 1822 – d. 16 iulie 1896) a fost un scriitor, critic literar, critic de artă și publicist francez, precum și fondatorul Academiei Goncourt. Fratele său, Jules de Goncourt, a fost la rându-i un valoros scriitor. Dupa moartea fratelui sau, Edmond de Goncourt a intemeiat “Academia Goncourt”, care distribuie un premiu anual, pentru cel mai bun roman aparut in Franta; (n. 26.05.1822).

 

16 iulie 1898 - Vizita oficială, la Petersburg, a lui Carol I, regele României (1866-1914) – prima vizită, după cucerirea independenţei, a unui şef de stat român în Rusia. (16/28 – 19/31).

 

16 iulie 1909 - Șahul Persiei Mohammad Ali Shah Qajar este obligat să abdice și înlocuit cu fiul său, Ahmad Shah Qajar. Ahmad Shāh Qājār (January 1898 – 21 February 1930) was Shah of Persia from 16 July 1909, to 15 December 1925, and the last ruling member of the Qajar dynasty.

 

16 iulie 1911 - S-a nascut actrita si dansatoarea americană Ginger Rogers (d.1995) Ginger Rogers (n. 16 iulie 1911; d. 25 aprilie 1995) a fost o cântăreață, dansatoare și actriță americană de teatru și film, laureată a premiului Oscar.

 

16–17 iulie 1918 - Execuția familiei Romanov

Familia Țarului Nicolae al II-lea al Rusiei, în 1904 - foto: ro.wikipedia.org

Familia Țarului Nicolae al II-lea al Rusiei, în 1904 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

În noaptea de 16 spre 17 iulie 1918, un pluton de execuție bolșevic condus de Iacov Iurovski, ii ucide prin împușcare la ordinul direct al lui Lenin, pe ultimul țar al Rusiei Nicolae II-lea Romanov (n. 6 mai 1868, stil vechi / 18 mai, stil nou – d. 17 iulie 1918, țar al Rusiei 1824-1917), alături de familia sa, inclusiv pe țareviciul Alexei grav bolnav, precum și cîțiva servitori care îi însoțiseră.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

16 iulie 1920 - A luat sfârșit „Acordul de la Spa” (5 – 16 iulie 1920) privind reparaţiile datorate de Germania puterilor învingătoare din Primul Război Mondial. României i-a fost repartizată o cotă de 1% din totalul reparaţiilor germane şi 10,55 % din cele orientale (de la Ungaria, Austria şi Bulgaria).
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

Spa Conference of 1920 (5–16 July 1920) -Allied officers of the Armistice Commission at Spa: Lieutenant General Richard Haking (British), General Alphonse Nudant (President and French representative), and General Hector Delobbe (Belgium) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Spa Conference of 1920 (5–16 July 1920) -Allied officers of the Armistice Commission at Spa: Lieutenant General Richard Haking (British), General Alphonse Nudant (President and French representative), and General Hector Delobbe (Belgium) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

16 iulie 1921 - A avut loc primul Congres al medicilor din România, prezidat de prof. dr. Ioan Cantacuzino. (16-23).

 

16 iulie 1933 - S-a născut la Suceava, cunoscutul actor român de teatru şi film Gheorghe Cozorici(“Padurea spanzuratilor”, “Vanatoare de vulpi”, “Ciuleandra”, “Gioconda fara suras”, “Moartea unui artist”) ;(d.18.12.1993 Bucuresti).

 

16 iulie 1941 - Unităţi române ale Diviziei 1 Blindată aflate sub comanda generalului Sion, au pătruns prin lupte în partea de nord a orașului Chişinău în cadrul celui de-Al Doilea Război Mondial. Pe 16 iulie 1941, orele 3, la două săptămîni de la începutul operațiunilor militare ale Armatelor 3 și 4 Române și a Armatei 11 germane în Basarabia, unităţile Diviziei 1 Blindată sub comanda generalului Sion au pătruns prin lupte în partea de nord a orașului Chişinău.

Îndată după aceea, Divizia 72, care după lupte grele dar victorioase deschise drumul prin Călărași, către Chișinău, a luat în stăpînire partea de vest a orașului. O parte decisivă în obținerea succesului general l-a avut și Devizia 50. În seara zilei de 16 iulie 1941, orașul Chișinău, capitala Basarabiei, a fost eliberat de Armata Română.

Defilarea trupelor romane dupa eliberarea Chisinaului (Septembrie 1941) - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Defilarea trupelor romane dupa eliberarea Chisinaului (Septembrie 1941) – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

În dimineața zilei de 17 iulie, majoritatea așezărilor au îmbrăcat straie de sărbătoare, unde toate edificiile publice erau poavazate cu drapele române și germane. La catedrale s-a ținut un TE-deum la care au asistat prefecții și primarii, militarii și locuitorii. Populația a ascultat la radio cuvîntarea Regelui Mihai I al României

Împreună cu mama mea, țara întreagă, ne închinăm cu smerenie înaintea ofițerilor, subofițerilor și trupei române și germane, care și-au jertfit viața pentru dezrobirea pămîntului strămoșesc. Iar vouă ostași care v-ați vărsat sîngele pentru țară, pentru onoarea neamului și pentru tron vă închin recunoștința noastră caldă și mărturia de griji ce v-o purtăm. Prin faptele voastre ne-a spălat umilirea și ne-a deschis mîndru drumul viitorului. Trăiască România și toți cei ce-au luptat și sîngerat pentru ea!”.

În zilele următoare, Divizia 1 Blindată a continuat, purtînd lupte înverşunate, să urmărească diviziile 90 şi 95 puşcaşi sovietice care se retrăgeau spre Tighina. După forţarea Nistrului, Grupul de armate general Antonescu a fost desfiinţat, iar trupele componente redistribuite altor unități.

 

16 iulie 1943 - A murit Eugen Lovinescu, critic şi istoric literar, teoretician al literaturii şi sociolog al culturii, memorialist, dramaturg, romancier şi nuvelist român, cel mai de seamă critic după Titu Maiorescu. Eugen Lovinescu (n. 31 octombrie 1881, Fălticeni – d. 16 iulie 1943, București) a fost un critic și istoric literar, teoretician al literaturii și sociolog al culturii, memorialist, dramaturg, romancier și nuvelist român. Este autorul teoriei Sincronismului și al Mutației valorilor estetice.

În ciuda valorii sale incontestabile, a faptului că și-a susținut doctoratul la Paris cu Emile Faguet, a ocupat doar o catedră de profesor de latină la liceul Matei Basarab din București, fost profesor al Colegiului Național Mihai Viteazul din București. Este tatăl criticului Monica Lovinescu și unchiul prozatorului Anton Holban, al dramaturgului Horia Lovinescu și al criticului literar și specialistului în ocultism Vasile Lovinescu. A fost fondatorul revistei literare şi al cenaclului “Sburătorul” ;(n. 31 octombrie 1881).

 

16 iulie 1945 - S-a nascut Virgil Tănase, scriitor român, stabilit la Paris după 1977.

 

16 iulie 1945 - Proiectul Manhattan – În deșertul Alamogordo din SUA a avut loc primul test al unei bombe atomice „Trinity Test”, în care s-au folosit șase kilograme de plutoniu și care a declanșat o explozie echivalentă cu puterea a 19 kilotone de TNT; ca urmare a exploziei, suportul de lansare a fost pulverizat, iar nisipul, pe o rază de 700 metri, calcinat.

Trinity a fost primul test al tehnologiei pentru bomba atomică (varianta cu implozie cu plutoniu – fisiune lansată asupra orașului japonez Nagasaki). Testul a avut loc pe 16 iulie 1945 lângă Alamogordo, New Mexico. Echivalent TNT: 20 kilotone.

Proiectul Manhattan a avut ca rezultat crearea primelor arme nucleare, și prima detonare de bombă nucleară din istorie, testul Trinity, pe 16 iulie 1945. Proiectul Manhattan a fost proiectul de dezvoltare a primei arme nucleare (cunoscută popular ca bomba atomică) în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial de către Statele Unite ale Americii, Regatul Unit și Canada. Ceea ce a fost denumit oficial Districtul Ingineresc Manhattan, se referă anume la perioada 1941–1946, când proiectul s-a aflat sub controlul Corpului de Geniu al Armatei SUA, sub adminstrația Generalului major Leslie R. Groves. Cercetarea științifică a fost condusă de fizicianul american J. Robert Oppenheimer.

Proiectul a avut succes în dezvoltarea și detonarea a trei arme nucleare în 1945: o detonare de test a unei bombe cu implozie cu plutoniu pe 16 iulie (testul Trinity) lângă Alamogordo, statul New Mexico, o bombă cu uraniu îmbogățit denumită “Little Boy” pe 6 august deasupra orașului Hiroshima, Japonia, și o a doua bombă cu plutoniu, denumită “Fat Man” pe 9 august deasupra orașului Nagasaki, Japonia.

Rădăcinile proiectului s-au aflat în temerile oamenilor de știință ai anilor 1930 că Germania Nazistă însăși investiga posibilitatea producerii armelor nucleare. Născut dintr-un mic program de cercetare în 1939, Proiectul Manhattan a ajuns să angreneze peste 130.000 de oameni și să coste aproape 2 miliarde de dolari ai timpului (circa 23 miliarde, la nivelul din 2007 al dolarului, pe baza CPI). A avut ca rezultat crearea multor puncte de producție și cercetare care au operat în secret.

Cele trei centre primare de cercetare și producție ale proiectului au fost centrul de producție al plutoniului aflat la Hanford Site, centrele de îmbogățire a uraniului de la Oak Ridge, statul Tennessee și laboratorul de proiectare și cercetare a armelor, cunoscut astăzi ca Laboratorul Național Los Alamos. Cercetări s-au desfășurat și în peste treizeci de alte locații din Statele Unite, Canada, și Regatul Unit. Districtul Ingineresc Manhattan a controlat producția de arme din SUA până la formarea Comisiei de Energie Atomică, în ianuarie 1947.

 

16 iulie 1951 - Controversatul rege Leopold al III-lea al Belgiei din cauza comportamentului său în timpul ocupației germane din Belgia, abdică în favoarea fiului său, Baudouin I al Belgiei. Leopold al III-lea (3 noiembrie 1901 – 25 septembrie 1983) a fost rege al Belgiei din 1934 până în 1951, când a abdicat în favoarea fiului său Baudouin. Baudouin I (neerlandeză Boudewijn Albert Karel Leopold Axel Marie Gustaaf van België; 7 septembrie 1930 – 31 iulie 1993) a fost rege al Belgiei după abdicarea tatălui său în 1951 până la moartea sa în 1993.

A fost fiul cel mare al regelui Leopold al III-lea (1901–1983) și a primei lui soții, Astrid a Suediei (1905–1935). Nu a avut moștenitori și, după decesul său, coroana a trecut fratelui său, Albert al II-lea. A fost verișor primar cu regele Harald al V-lea al Norvegiei, Prințesa Astrid a Norvegiei și Prințesa Ragnhild a Norvegiei. Baudouin este varianta franceză a numelui său, varianta cea mai comună folosită în afara Belgiei.

 

16 iulie 1961 - Atleta romanca Iolanda Balaş, multiplă campioană, a stabilit, într-un concurs desfăşurat la Sofia (Bulgaria), al 14-lea (ultimul) record mondial la săritura în înălţime: 1,91 m.

Iolanda Balaș Sőtér (în maghiară Balázs Jolán) (n. 12 decembrie 1936, Timișoara) campioană olimpică română de etnie româno-maghiară (tatăl român și mama maghiară), care a dominat proba de săritura în înălțime timp de un deceniu. Din 1988 până în 2005 a fost președinta Federației Române de Atletism - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Iolanda Balaș Sőtér – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Iolanda Balaș Sőtér (în maghiară Balázs Jolán) (n. 12 decembrie 1936, Timișoara) campioană olimpică română de etnie româno-maghiară (tatăl român și mama maghiară), care a dominat proba de săritura în înălțime timp de un deceniu. Din 1988 până în 2005 a fost președinta Federației Române de Atletism.

 

16 iulie 1965 - Presedintele francez Charles de Gaulle şi preşedintele Italiei, Giuseppe Saragat inaugurează tunelul de sub Mont Blanc, care leagă localitatea franceză Chamonix de cea italiană Aosta; considerat, la inaugurare, cel mai lung tunel din lume (11600 m), în prezent ocupă locul al patrulea.

 

16 iulie 1969 - Programul Apollo: Apollo 11, prima misiune cu echipaj uman care urmează să aterizeze pe Lună, este lansat de la Kennedy Space Center din Cape Canaveral, Florida.

 

16 iulie 1976 - S-a nascut in Bucuresti Serban Huidu, prezentator român la radio şi de televiziune.

 

16 iulie 1979 - Saddam Hussein îl înlocuieşte la conducerea Irakului pe Ahmad Hassan al-Bakr, care a demisionat din funcţiile de preşedinte al Republicii, secretar general al partidului Baas şi de preşedinte al Consiliului Comandamentului Revoluţiei, invocînd motive de sănătate.

 

16 iulie 1985 - A murit scriitorul german Heinrich Böll. A fost primul scriitor german, de după al doilea război mondial, căruia i–a fost decernat in 1972 Premiul Nobel pentru Literatură . A scris romanele “Tablou de grup cu doamnă”, “Părerile unui clovn”; (n.21.12.1917).

 

16 iulie 1989 - A murit marele dirijor austriac de origine aromana Herbert von Karajan ; (n. 1908).

 

16 iulie 1990 - În Ucraina a fost adoptată “Declaraţia privind independenta de stat”.

 

16 iulie 1992 - A avut loc prima şedinţă a Consiliului Naţional al Audiovizualului, în cadrul căreia Titus Raveica a fost ales preşedinte. Titus Raveica (n. 29 august 1935) a fost un senator român în legislatura 1990-1992 ales în județul Iași pe listele partidului FSN. A demisionat pe 1 septembrie 1992 și este profesor de filozofie la Universitatea din Iași.

 

16-17 iulie 1997 - Tratatul de la Amsterdam a fost adoptat de șefii de stat și de guvern ai Uniunii Europene (UE) la 16-17 iulie 1997 și semnat la 2 octombrie 1997.

Treaty of Amsterdam (2 October 1997) - European leaders in Amsterdam, 1997 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Treaty of Amsterdam (2 October 1997) – European leaders in Amsterdam, 1997 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

A intrat în vigoare la 1 mai 1999. Tratatul de la Amsterdam a amendat Tratatul de la Maastricht, fără însă a-l înlocui. Scopul lui inițial a fost de a asigura capacitatea de acțiune a UE și după extinderea spre est. Reformarea profundă a UE a eșuat însă, făcând necesare alte măsuri (vezi Tratatul de la Nisa și Constituția Europeană).
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

16 iulie 1999 - John F. Kennedy, Jr., fiul fostului preşedinte american J.F. Kenedy, care pilota un avion Piper Saratoga, moare când avionul său s-a prăbușit în Oceanul Atlantic. Soția lui, Carolyn Bessette Kennedy, și cumnata lui, Lauren Bessette, de asemenea, au murit;(n. 1961).

 

 

16 iulie 2000 - S-a produs ultima eclipsă de lună a secolului XX.

 

16 iulie 2001 - Preşedinţii rus, Vladimir Putin, şi chinez, Jiang Zemin, au semnat la Kremlin un tratat de prietenie şi cooperare între Moscova şi Beijing, primul de acest fel după mai bine de 50 de ani.

 

16 iulie 2007 - Marina Pissareva, responsabil rus al grupului media german Bartlesmann în Rusia, a fost asasinată la reşedinţa sa din apropierea Moscovei.

 

16 iulie 2012 - A murit Jon Lord , cantaret,compozitor, pianist, compozitor englez , membru al formatiilor muzicale Deep Purple,Paice Ashton Lord,si Flower Pot Men (n. 1941)

 

16 iulie 2020 - La Ordinea Zilei

 

articole preluate de pe : cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com