Articole

La ordinea zilei – 14 noiembrie 2020

Situația din România – 14 noiembrie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică

foto preluat de pe www.facebook.com/ministeruldeinterne

 

Sărbătorile Zilei de 14 Noiembrie

Ortodoxe – Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 12 Apostoli; Sf. Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului (Lăsatul secului pentru Postul Naşterii Domnului)

Greco-catolice – Sf. ap. Filip

Romano-catolice – Sf. Ştefan-Teodor, ep. m.; Fer. Serapion, călug. m.

 

Ziua mondială de luptă împotriva diabetului zaharat (ONU)

Ziua de 14 noiembrie este dedicată luptei pe plan internaţional împotriva diabetului zaharat. A fost marcată pentru prima oară la 14 noiembrie 1991, din iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi a Federaţiei Internaţionale de Diabet (FID). A devenit zi oficială a Naţiunilor Unite în 2007, prin adoptarea Rezoluţiei 61/225 la 20 decembrie 2006.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ziua Dobrogei

În fiecare an, la 14 noiembrie, se sărbătoreşte Ziua Dobrogei. La 19 noiembrie 2013, proiectul de lege privind instituirea acestei zile a fost adoptat de Senat şi la 9 septembrie 2015, de plenul Camerei Deputaţilor, for decizional. Alegerea acestei date face trimitere la Războiul de Independenţă sau războiul ruso-româno-turc, încheiat în 1878, în urma căruia Dobrogea a revenit la teritoriul naţional, potrivit legii publicate pe site-ul www.cdep.ro. În data de 7 octombrie 2015 a fost publicată, în Monitorul Oficial, Legea 230/2015 privind instituirea acestei zile.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Incendiul de la Spitalul Județean Piatra Neamț

Incendiul de la Spitalul Județean Piatra Neamț a fost un eveniment dramatic ce a avut loc la 14 noiembrie 2020, în incinta Spitalului Județean din Piatra Neamț, când, în urma unui incendiu izbucnit în secția de ATI, au murit 10 persoane și rănite încă șapte. Dintre persoanele rănite șase erau pacienți internați diagnosticați cu COVID-19, iar a șaptea persoană era medicul de gardă Cătălin Denciu. Ulterior, acesta a fost transferat în Belgia cu aeronavă a Ministerului Apărării Naționale din România.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

Moldova, între Rusia și Occident. Ultimul tur al alegerilor prezidențiale

Moldova se îndreaptă duminică la urne pentru a doua rundă a alegerilor prezidențiale, la care se vor înfrunta pro-europeana Maia Sandu cu actualul președinte Igor Dodon, susținut de Moscova.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Maia Sandu (dreapta) și Igor Dodon (stânga) - foto preluat de pe romania.europalibera.org

Maia Sandu (dreapta) și Igor Dodon (stânga) – foto preluat de pe romania.europalibera.org

 

Situația din România – 14 noiembrie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică

Până astăzi, 14 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 353.185 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
239.051 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 9.460 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.434 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 8.813 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 13.11.2020 (10:00) – 14.11.2020 (10:00) au fost raportate 129 de decese (73 bărbați și 56 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.919. Dintre acestea, 1.172 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.667.896 de teste. Dintre acestea, 37.040 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 21.204 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 15.836 la cerere.

 

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.862 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus). De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați.

 

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul SARS – CoV – 2 la nivel european și global:

Până la data de 13 noiembrie 2020, au fost raportate 10.124.110 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Franţa, Spania, Regatul Unit, Italia, și Germania.

ŢARA
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAŢI*

Franţa 1.898.710(+33.172) 42.960 (+425) 139.760 (+548)
Spania 1.437.220 (+19.511) 40.461 (+356) 150.376 -
Regatul Unit 1.290.195(+33.470) 50.928 (+563) 3.089 (+58)
Italia 1.066.401 (+37.977) 43.589 (+636) 399.238 (+11.480)
Germania 751.095(+23.542) 12.200 (+218) 487.834 (+13.626)
Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)

Coronavirus: Polonia înregistrează 548 de morţi într-o singură zi, un nou record

Coronavirus: Rusia înregistrează un nou record, peste 22.000 de contagieri într-o singură zi

 

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 13 NOIEMBRIE 2020

CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAȚI*

52.775.271 (+632.012) 1.293.106 (+8.496) 34.460.573 (+310.795)

* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 12 – 13 noiembrie 2020
* CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.

Grupul de Comunicare Strategică
cititi mai mult pe www.facebook.com/ministeruldeinterne

 

Coronavirus: Cel puţin 1.305.039 de morţi la nivel mondial (bilanţ AFP)

Pandemia de coronavirus a provocat moartea a cel puţin 1.305.039 de persoane în întreaga lume de când biroul OMS în China a anunţat apariţia bolii COVID-19, la sfârşitul lunii decembrie, potrivit unui bilanţ stabilit de AFP din surse oficiale sâmbătă la 11:00 GMT.

Peste 53.438.640 de cazuri de infectare au fost oficial diagnosticate de la declanşarea epidemiei, dintre care 34.324.500 sunt considerate vindecate.

Numărul de contaminări raportat nu reflectă decât o parte din numărul real al cazurilor, numeroase ţări neutilizând teste decât pentru monitorizare şi nedispunând de resurse suficiente pentru a efectua campanii extinse de depistare a acestora.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Mii de manifestanţi la Tbilisi pentru a denunţa fraudarea alegerilor şi a cere un nou scrutin

Mii de oameni au manifestat sâmbătă la Tbilisi, denunţând frauda la alegerile legislative desfăşurate în urmă cu două săptămâni în Georgia şi susţinând apelurile opoziţiei care cere un nou scrutin, relatează AFP şi Reuters.

Partidul la guvernare, Visul Georgian, condus de fostul prim-ministru Bidzina Ivanişvili, cel mai bogat om din ţară, a câştigat alegerile din 31 octombrie cu puţin peste 48% din voturi. Principalul partid de opoziţie, Mişcarea Naţională Unită (MNU) a fostului preşedinte Mihail Saakaşvili, a obţinut peste 27% din voturi.

Cu toate acestea, partidele de opoziţie denunţă un scrutin trucat şi refuză să intre în parlament. Ele se înţeleseseră să formeze un guvern de coaliţie în caz de victorie. Manifestanţii şi-au afirmat hotărârea de a continua să iasă în stradă până la organizarea de noi alegeri legislative, cerere respinsă de partidul de guvernământ, care a negat acuzaţiile de fraudă electorală.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Peru: Trei morţi în cursul manifestaţiilor împotriva noului preşedinte

Cel puţin trei persoane au fost ucise sâmbătă la Lima, într-o nouă zi de manifestaţii reprimate de poliţie împotriva instalării la preşedinţia Perului a lui Manuel Merino, informează AFP. În răspuns la reprimarea violentă a protestelor, liderului Congresului din Peru, Luis Valdez, a cerut demisia “imediată” a noului şef de stat, în declaraţii la postul de televiziune N.

Primarul din Lima, Jorge Munoz, din acelaşi partid al Acţiunii Populare ca Manuel Merino, a cerut la rândul său demisia acestuia, la doar cinci zile de la instalarea în funcţie. Biroul avocatului poporului din Peru a anunţat decesul la spital al unui manifestant de 25 de ani care prezenta răni de glonţ şi a menţionat că alţi 13 manifestanţi au fost răniţi, denunţând folosirea abuzivă a forţei de către poliţie.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Armenia a raportat moartea a peste 2.300 de militari ai armatei sale în conflictul din Nagorno-Karabah

Armenia a raportat sâmbătă moartea a peste 2.300 de militari ai armatei sale în conflictul pentru controlul asupra enclavei Nagorno-Karabah, care s-a încheiat cu un acord de pace ce consacră o victorie a forţelor azere, relatează AFP. Azerbaidjanul nu a comunicat pierderile sale militare. A raportat 93 de civili ucişi în tabăra sa.

Armenia şi Azerbaidjanul au semnat la începutul săptămânii, sub medierea Rusiei, un acord de încetare a focului care pune capăt conflictului. Înţelegerea consacră câştigurile teritoriale importante obţinute de Azerbaidjan. În zona de conflict au fost desfăşurate la începutul săptămânii forţe ruse de menţinere a păcii.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Filipine – Bilanţul taifunului Vamco a crescut la 48 de morţi

Bilanţul victimelor provocate de taifunul Vamco la trecerea sa prin nordul arhipelagului Filipine a crescut la 48, alte 9 persoane fiind găsite decedate după inundaţiile şi alunecările de teren care au avut loc în provincia Cagayan, relatează sâmbătă EFE. Deşi taifunul a părăsit arhipelagul vineri de dimineaţă, inundaţii puternice au survenit ulterior în provincia Cabayan, unde 24 dintre cele 28 de municipalităţi se află sub ape, potrivit portalului ABS-CBN.

Zeci de mii de persoane sunt blocate de inundaţii în Cagayan şi în alte provincii învecinate, în timp ce forţele armate şi echipele de salvare încearcă să vină în ajutorul celor afectaţi cu vehicule şi elicoptere. Peste 1 milion de persoane au rămas fără energie electrică, în special pe insula Luzon, inclusiv în regiunea capitalei Manila, în timp ce peste 400.000 de locuitori au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

 

Radio Europa Liberă România: Anunțul că vaccinul dezvoltat de Pfizer și BioNTech are o eficiență de 90% dă o rază de speranță în lupta anti-Covid-19, patronii spanioli din HoReCa au ieșit cu tigăile în stradă, iar câinii din rasa Alabay au o statuie din aur în Turkmenistan – ce s-a mai întâmplat în lume în ultima săptămână.

 

Revista Presei din 14 noiembrie

 

cititi si:

- Evenimentele Zilei de 14 noiembrie în Istorie

- Dobrogea;

- Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 12 Apostoli (†80 d.Hr.)

Dobrogea

Stema Dobrogei

foto si articole preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Dobrogea

Dobrogea (în bulgară Добруджа, în turcă Dobruca) este un habitat istoric și geografic dintre Dunăre și Marea Neagră, care face parte din teritoriul României, Bulgariei și Ucrainei. Regiunea a fost cunoscută în antichitate sub numele de Sciția Mică (1) , care nu desemna o provincie, ținutul făcând parte din provincia Moesia inferior iar mai apoi, în Evul Mediu, din thema bizantină Paristrion. Astăzi, din punct de vedere administrativ cuprinde în România județele Tulcea și Constanța iar în Bulgaria — regiunile Dobrici și Silistra.

Dobrogea: partea românească în portocaliu, partea bulgărească (Cadrilaterul) în galben - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Dobrogea: partea românească în portocaliu, partea bulgărească (Cadrilaterul) în galben – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Principalele orașe sunt, în nord: Constanța, Tulcea, Medgidia și Mangalia, la care se adaugă stațiunile balneo-climaterice și de vacanță de pe litoralul românesc: Mamaia, Eforie, Costinești și stațiunile din zona Comorova a Mangaliei. Dobrogea cuprinde în partea de nord-est Delta Dunării, habitat aflat pe lista patrimoniului mondial UNESCO.

În sud, în Bulgaria, principalele orașe sunt Dobrici, Silistra, Turtucaia și Cavarna, iar situri turistice sunt stațiunile Albena, Balcic, Șabla, precum și cetatea medievală de pe capul Caliacra.

 

Geografie

Dobrogea este limitată de cursul inferior al Dunării care înconjoară la vest podişul Moesic şi la nord-vest podişul Casimcei şi Munţii Măcinului, la nord-est de Braţul Chilia al Deltei Dunării şi la est de Marea Neagră (limita formând litoralul românesc). Apele curgătoare de pe teritoriul ei sunt puţine la număr, scurte, cu un debit mic, adesea uscate vara, şi se varsă în limanele de pe ţărmul Mării Negre. Cele mai importante râuri sunt: Taiţa, Teliţa, Slava, Casimcea. Unele limane sunt sărate (Sinoe şi Techirghiol), altele dulci (Babadag, Razim, Goloviţa, Zmeica, Taşaul, Agigea şi Tatlageac.

Harta geologică a Dobrogei, actualizată după Gr. Cobălcescu, N.A. Constantinescu, Const. Teodorescu (1910) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Harta geologică a Dobrogei, actualizată după Gr. Cobălcescu, N.A. Constantinescu, Const. Teodorescu (1910) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Din punct de vedere geologic, Dobrogea cuprinde trei unităţi: cea mai recentă, formată din aluviuni fluviale şi marine Holocene, este Delta Dunării în nord-est; cea mai veche este masivul hercinian al Măcinului în nord-vest, care cuprinde roce efusive şi sedimente paleozoice şi mezozoice; în sud se întinde podişul moesic care pe un soclu mezozoic prezintă sedimente cenozoice şi neozoice.

Din punct de vedere politic, Dobrogea, cu o suprafaţă de 23.400 kilometri pătraţi, este împărţită între trei state: la extremul Nord, 338 kilometri pătraţi aparţin Ucrainei (insulele de la sudul talvegului braţului Chilia şi insula Şerpilor, luate de URSS în 1948); Dobrogea de Nord cu 15.570 kilometri pătraţi aparţine României (judeţele Tulcea şi Constanţa) iar Dobrogea de Sud sau Cadrilaterul cu 7412 kilometri pătraţi aparţine Bulgariei (regiunile Dobrici şi Silistra).

 

Populaţie

Conform datelor recensământului din 2002, cele două judeţe din partea românească a Dobrogei au o populaţie de 971.643 de locuitori. 883.620 (90,94%) sunt români (inclusiv aromâni). Alte grupuri semnificative sunt: 27.580 turci, 23.409 tătari, 21.623 lipoveni şi restul greci, ucraineni şi bulgari.

 

Etimologie

Dobrogea îşi trage numele de la conducătorul local Dobrotici, care a domnit la mijlocul anilor 1300, între 1347 şi 1386.
cititi mai mult pe www.istorie-pe-scurt.ro

Dobrotici (sau Dobrotiță) a fost un conducător al „Țării Cărvunei” între anii 1347 și 1386 (cu titlu de despot după 1367). A fost cel care a mutat capitala acestui stat feudal de la Cărvuna, Karvuna sau Carbona (în sursele bizantine sau genoveze, care poate fi, conform presupunerilor isorice, fie Balcicul, fie Cavarna) la Caliacra (unde ruinele unei cetăți pot fi admirate și astăzi) - foto preluat de pe www.istorie-pe-scurt.ro

Dobrotici (sau Dobrotiță) a fost un conducător al „Țării Cărvunei” între anii 1347 și 1386 (cu titlu de despot după 1367). A fost cel care a mutat capitala acestui stat feudal de la Cărvuna, Karvuna sau Carbona (în sursele bizantine sau genoveze, care poate fi, conform presupunerilor isorice, fie Balcicul, fie Cavarna) la Caliacra (unde ruinele unei cetăți pot fi admirate și astăzi) cititi mai mult pe ro.wikipedia.org – foto preluat de pe www.istorie-pe-scurt.ro

 

Istoria Dobrogei

Istoria Dobrogei, bogată și complexă, se întinde pe o perioadă documentată de timp de mai bine de 2.500 de ani.

 

Istoria antică a Dobrogei

Coloniile grecești și primele formațiuni statale dacice.

Începând cu secolul al VIII-lea înaintea erei noastre, corăbiile grecești purtând familii întregi de negustori, meșteșugari, ostași și marinari intră în marea denumită de Sciți Axaina (albastru întunecat) și o denumesc Pontos Euxeinos (euxeinos însemnând în grecă primitoare). Zona gurilor Dunării, prin posibilitățile sale comerciale, le atrage atenția, și coloniști veniți din Marea Egee și de pe coasta de sud a Pontului Euxin (Marea Neagră) întemeiază aici mai multe cetăți-porturi. Printre cele mai importante dintre aceste cetăți se numără Odessos (Varna), Apollonia, Dionysopolis (Balcic), Callatis, Tomis, Histria, Argamum, Halmyris, iar pe cursul Dunării Aegyssos (Tulcea) și Axiopolis (Cernavodă).

Monede bătute la Histria - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Monede bătute la Histria – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Dobrogea a fost locuită din timpuri străvechi de triburi trace printre care cele de la nord erau numite geto-dace (Geți fiind numirea grecească iar Daci cea romană). Așa cum Herodot menționează în Istoriile sale, în 514, anul expediției lui Darius, șahul persan, Dobrogea era locuită în mare parte de triburi geto-dace. Hecateu din Milet (550 î.Hr.-470 î.Hr.) observă prezența triburilor getice dobrogene numite trizi și crobizi. Chiar și sub stăpânirea persană, cetățile grecești au influențat semnificativ comerțul dintre mare și Dacia, marcând progresul comerțului dacilor și a civilizației acestora.

În circa 330, Alexandru cel Mare i-a înfrânt pe tracii vasali ai perșilor, și a ocupat Dobrogea, imperiul său ajungând până la Dunăre. În 322, anul destrămării imperiului lui Alexandru, Dobrogea este inclusă în regatul macedonian, iar geto-dacii își reiau autonomia locală de care dispuneau pe vremea perșilor.

Ulterior, cetățile grecești dobrogene au intrat în sfera de influență a regatului pontic condus de Mitridate VI Eupator.

În 55 Dobrogea și cetățile grecești de pe malul mării au fost înglobate în statul dac al lui Burebista, până în anul 44.

În secolele IV-III î.Hr. sunt menționați câțiva conducători daci: Zalmodegikos, Oroles, Rhemaxos, Zoltes; iar în secolul I î.Hr. sunt menționați conducătorii: Roles, în sudul Dobrogei, Dapyx, în centrul Dobrogei și Zyraxes, în nordul Dobrogei, ce vor fi înfrânți de romani. În urma acestei victorii, Roma își întinde stăpânirea și asupra Dobrogei (28 î.Hr.).

 

Dobrogea romană

Dobrogea a fost inclusă în a doua jumătate a secolului I î.Hr. în provicia romană Moesia Inferioara de către împăratul Octavian Augustus.

În timpul războaielor dacice Dobrogea a fost un teatru de război între daci, aliați cu sarmații contra romanilor. Una din cele mai strălucite victorii ale romanilor în aceste războaie a fost cea de la Adamclisi (102), unde s-a ridicat monumentul de la Tropaeum Traiani.

Printre barbarii care au început să apară pe teritoriul Dobrogei în secolul al III-lea se numără goții, gepizii și hunii.

Odată cu împărțirea definitivă a imperiului roman din 395, Dobrogea intră în componența Imperiul Roman de Răsărit, treptat creștinat și denumit mai târziu (de istoricii mai recenți, începând cu germanul Hieronymus Wolf) “Imperiul Bizantin”.

 

Istoria medievală a Dobrogei

Dobrogea bizantină

Odată cu împărțirea definitivă a imperiului (395) Dobrogea – numită pe atunci Scythia Minor (1) intră în componența Imperiului Bizantin.

Harta provinciei romane Scythia minor - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Harta provinciei romane Scythia minor – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Împăratul Iustinian I a întărit cetățile de pe Dunăre, cartea lui Procopius (“Despre construcții”) enumerând 90 de cetăți restaurate de împărat pe acest fluviu, dintre care aproape 50 în Dobrogea. Numele acestora sunt fie cele antice (Abrittus, Aegyssus, Axiopolis, Callatis, Carsium, Durustorum, Noviodunum, Odessos, Tomis, Troesmis, Ulmetum), fie locale (Bassidina, Diniscarta, Padisara, Residina, Sacidava, Zaldapa, Zisnudava) ori adaptări din latina vulgară (A Silva, Castellonovo, Gemellomuntes, Maurovalle).

Paralel cu reorganizarea militară au fost întreprinse și schimbări în domeniul bisericesc. În Scythia Minor se aflau 15 episcopate subordonate mitropoliei de la Tomis. Numărul mare de bazilici creștine (spre exemplu, numai la Tropaeum erau cinci) indică importanța ierarhiei ecleziastice zonale, aceasta nefiind in partibus.

După anul 534, invazii pustiitoare ale hunilor (mai apoi ale avarilor și bulgarilor) vor avea loc și în Dobrogea, zona decăzând treptat din strălucirea sa de pe vremea lui Iustinian. Săpăturile arheologice au scos la iveală urmele unei părăsiri bruște și violente a teritoriului undeva la sfârșitul secolului al VI-lea (probabil faptul e legat de marea pustiire avară din 587). La Tropaeum s-a purtat o bătălie importantă, care a pecetluit de altfel sfârșitul orașului antic. Urme de incendieri serioase au fost găsite la Ulmetum, Callatis și Histria.

În secolul VII bulgarii au invadat teritoriile la sud de Dunăre, ajungând pe râul Marița și la Marea Adriatică. Prima fază a fost consumată în 679, când hanul Asparuch trece Dunărea și se instalează în Moesia și Scythia Minor. Dobrogea a rămas sub dominație bulgară până în 971. În acest răstimp, populații slave s-au așezat printre Tracii latinizați sau elenizați din regiune. Mai târziu, când puterea bulgară a început să scadă, Dobrogea a retrecut în stăpânirea bizantină în 971, iar Bulgaria a fost în cele din urmă integral cucerită de bizantini în 1014.

În jurul anului 845, în zona Dunării și a Dobrogei este menționat poporul N.nd.r. (sau V.n.nd.r. după altă sursă).

În secolul al X-lea, sunt menționați și doi jupani (conducători), probabil de origine bulgară: Gheorghe și Dimitrie (cca. 943).

Pe o placă datată din 943, descoperită lângă actuala comună Mircea Vodă, Constanța apare o inscripție în limba slavonă veche menționând un anume jupan, pe nume Dimitrie. Este probabil ca Dimitrie să fi fost de origine vlahă și să se fi despărțit de Bulgaria după moartea țarului Simeon I cel Mare (927) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Pe o placă datată din 943, descoperită lângă actuala comună Mircea Vodă, Constanța apare o inscripție în limba slavonă veche menționând un anume jupan, pe nume Dimitrie. Este probabil ca Dimitrie să fi fost de origine vlahă și să se fi despărțit de Bulgaria după moartea țarului Simeon I cel Mare (927) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Imperiul bizantin a reușit cu greu să mențină Dobrogea sub dominația sa din cauza atacurilor pecenegilor și a cumanilor și a răscoalelor bulgarilor și proto-românilor (Valahi). Un alt pericol l-au reprezentat armatele cneazului rus Sviatoslav, care în 971 au asediat Dristra (Silistra). Această cetate, împreună cu Constanța și altele s-au pus sub protecția împăratului bizantin, reușind astfel să respingă asediul.

După acest eveniment, împăratul Ioan I Tzimiskes a alcătuit în acele locuri o themă, numită “Mesopotamia Apusului” cu centrul la Licostomo (Gura Lupului în grecește) sau la Dristra. Această themă era alcătuită din două strategate: cel de Dristra în nord și cel de Ioannopolis în sud. Primul strateg a fost un anume Leon. Prin 975 – 979, strategatul de Ioannopolis a fost încorporat în thema Thracia, în vreme ce thema Mesopotamia Apusului era împărțită într-un strategat omonim (în nordul Dobrogei) și cel de Dristra (în sudul Dobrogei). Porturile Dristra, Aegyssos și Constantia adăpostesc atunci dromoanele care apără Mesopotamia Apusului.

După 986, bulgarii au cucerit strategatul Dristrei, până la linia întărită Constanța – Cernavodă. Teritoriul rămas (practic strategatul Mesopotamia Apusului și câteva fortificații dunărene între Cernavodă și Dristra) au fost reorganizate într-o toparhie cu o largă autonomie politică, administrativă și decizională.

Campania din anul 1000 pornită de împăratul Vasile II Macedoneanul a readus teritoriile de est ale Bulgariei sub ascultarea unui strategat al Dristrei, thema Mesopotamia Apusului fiind desființată. Această formațiune nouă a fost pentru scurtă vreme subordonată themei Thracia, urmând ca după câțiva ani să fie separată.

După 1020, împăratul Vasile II a înființat o nouă themă, numită Paristrion sau Paradunavon. Aceasta cuprindea teritoriile dintre Munții Balcani, Dunăre (de la Vidin până la gurile de vărsare) și Marea Neagră. Centrul noii formațiuni era tot orașul Dristra, iar conducătorul ei se numea katepan, duce sau arhonte. Această temă, fără alte subdiviziuni, va rămâne sub stăpânirea bizantină până în secolul al XII-lea (cu scurte întreruperi în 1047/48–1053, 1056–1059, 1064–1065, 1072–1091, când granița a fost retrasă temporar pe aliniamentul Munților Balcani).

În 1072, împăratul Nicefor III Botaneiates l-a trimis în zona Dobrogei de sud pe generalul Nicefor Bryennus să îl pedepsească pe răsculatul Tatrys.

În 1087, împăratul Alexios I Comnen, împreună cu aliații săi cumanii, duce o campanie la nord de Dunăre împotriva pecenegilor. Sora împăratului, Anna Comnena, menționează în opera sa „Alexiada” trei mici formațiuni în Dobrogea în perioada 1086-1091: jupânii Tatos/Chalis (probabil același cu Tatrys), în zona Silistrei; Sacea (Satza/Sata), în zona Deltei Dunării și Sestlav, în zona Vicinei:

„[...] Voind să povestesc o năvălire împotriva împărăției romeilor mai groaznică și mai mare decât cea dinainte, iau lucrurile din nou de la început; căci s-au amestecat ca valurile mării. Un neam scitic, prădat zilnic de sauromați, părăsindu-și sălașele, a coborât la Dunăre, și, căzând de acord asupra acestui lucru, au intrat în tratative cu conducătorii lor, cu Tatos, numit și Chalis, cu Sestlav și Sața, căci trebuie să amintesc și numele celor mai de seamă dintre ei, deși trupul istoriei se murdărește cu aceștia, unul, ținând în stăpânirea sa Dristra, ceilalți Vicina și celelalte.” (Anna Comnena)

Nicolae Iorga socotește că acești trei conducători ar putea să fi fost români „dicieni”, sau, dacă erau pecenegi, că stăpâneau cnezate de români „dicieni” iar acțiunea lor ar fi reprezentat o încercare de emancipare de sub tutela bizantină. Această ipoteză a fost susținută și de către Nicolae Bănescu și C. Brătescu, acesta din urmă comparând aceste „cnezate românești” cu cele ale lui Litovoi și Seneslau. Alți istorici, îndeosebi bulgari, contestă, uneori în limbaj polemic, caracterul românesc al celor trei formațiuni statale. Gheorghe Brătianu presupune că Tatos era peceneg, Sestlav un șef slav al Vicinei iar Sața un șef local, însă lasă loc la interpretări:

Este foarte greu de stabilit precis care le este naționalitatea. Fapt este că din momentul acela Dobrogea este ocupată aproape permanent de neamuri turcești. Rând pe rând urmează pecenegi, uzi, cumani, [...] pe urmă și elemente venite din Asia Mică selgiukidă. Este deci o permanență de viață turcească [...]. Față de unele teorii emise în țara vecină cu noi dinspre sud, această constatare nu este lipsită de interes, pentru că arată că, în orice caz, sub o formă turcească, destinele Dobrogei au fost din momentul acela pentru multă vreme deosebite complet de ale Bulgariei din Balcani.” (Gheorghe Brătianu)

În 1094 este menționat de Ana Comnena un alt conducător local al Vlahilor, numit Pudilă.

Pe harta călătorului arab Idrisi, alcătuită în 1154, zona aflată între Dunăre și Marea Neagră este denumită Burgean sau Brugean.

În 1185, în urma răscoalei fraților vlahi Asan și Petru, Dobrogea intră sub dominația statului Imperiului Vlaho-Bulgar, numit în documentele epocii Regnum Bulgarorum et Valachorum, dar în istoriografia modernă „Al doilea Imperiu Bulgar”. Aceasta durează până în 1320/5, când Dobrogea devine independentă sub numele de Principatul de Cărvuna, denumit în istoriografia modernă „Despotatul Dobrogei”.

În acest timp se vorbea în zonă graiul „dician” menționat în lucrările lui George Vâlsan, un grai al limbii române influențat de limba greacă (influență perceptibilă prin unele nume de plante sau animale și îndeosebi pești, prin numiri de unelte de navigat și pescuit, unele transmise ulterior și Lipovenilor).

Delta Dunării (cu excepția deltei secundare a brațului Chilia) face tradițional parte din Dobrogea, dar în Antichitate și Evul Mediu, litoralul se afla mult mai la apus (între Chilia Veche și Murighiol pe vremea lui Strabon, între Periprava și Lacul Dranov în epoca bizantină), astfel încât hărțile istorice care reprezintă Dobrogea cuprinzând toată Delta actuală, mărită de aluvionarea ulterioară, sunt geomorfologic false.

Formaţiunile politice din secolele IX - XIII pe teritoriile româneşti - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Formaţiunile politice din secolele IX – XIII pe teritoriile româneşti – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Conducătorii Dobrogei în sec. XIV

Dobrogea apare in cronicile arabe din secolul al XIII-lea sub denumirea de Șakji. Aceste cronici menționează ca locuitori pe vlahi, cu termenii “al-Awalak” și “ulaqut” În 1320/5 este menționat un anume Balică sau Balko în Principatul Cărvunei (Dobrogea), care se întindea de la zona actualului Babadag în nord, până la Mesembria (azi Nesebăr) la sud. În 1346, fiii lui Balică, Dobrotici si Teodor, se implică în luptele dinastice din Imperiul Bizantin de partea împărătesei Ana de Savoia.

Din cauza aceasta, în 1347, din ordinul împăratului Ioan V Paleologul, emirul Bahud din Umur, un vasal al Bizanțului, conduce o expediție împotriva lui Balică, în timp ce dromoanele bizantine atacă porturile de la Marea Neagră. Balică și Teodor mor în timpul confruntării, Dobrotici devine conducător.

Între 1352-1359, odată cu scaderea puterii Hoardei de Aur, Țara Românească ia în stăpânire gurile Dunării cu cetățile Oblucița (azi Izmail, Ucraina) și Chilia, și Insula Șerpilor, în timp ce un nou stat apare sub jupânul tătar creștinat Demetrios în zona Vicinei (actualul masiv al Măcinului, malul sudic al Dunării).

Mai la sud de acesta, despotatul Dobrogei este creat de Balică, dar conducătorul suprem a fost Dobrotici căruia i se datorează despărțirea regiunii de Imperiul Bizantin, care, cu ajutorul Genovezilor și al Tătarilor, o recucerise în 1262 de la Țaratul Vlaho-Bulgar (șubrezit de invaziile tătare).

Despotatul Dobrogei se întindea pe teritorii aparținând astăzi Bulgariei (la sud) și României (la nord) cu o populație mixtă cuprinzând nu numai Bulgari, Români și Tătari (aceștia din urmă, sosiți în 1224), ci de asemenea Greci, Armeni și Genovezi în porturi. Capitala era la Cărvuna (azi Kavarna, Bulgaria) iar cetatea domnească nu departe, la Caliacra. Frontierele i s-au modificat de mai multe ori în decursul existenței ; a cuprins porturile Constanța și Mangalia (cetățile antice Tomis și Callatis) unde Genovezii aveau reprezentanțe.

 

Formarea Dobrogei

În 1357, Dobrotici se declară despot. În același an, pierde Mesembria și Anhialos (azi Nesebăr și Pomorie, Bulgaria), recucerite de împăratul bizantin Ioan V Paleolog. Dar doi ani mai târziu, în 1359, Dobrotici cucerește cetatea Vicina de la jupânul Demetrios, gurile Dunării de la Țara Românească, Silistra de la Țaratul Târnovo, și îi alungă din țară pe Genovezi care păstrează doar portul Licostoma (azi Periprava). Noul stat capătă numele de Dobrogea, după Dobrotici.

Arhiepiscopul Vicinei, Iachint, devine primul metropolit al Țării Românești tot în 1359. În 1366 Ioan V Paleolog vizitează Roma și Buda, încercând să capete ajutor pentru campania sa împotriva Dobrogei, în cursul căreia este capturat la Varna. O nouă campanie condusă de Amedeo VI de Savoia, sprijinită de Veneția și Genova încearcă să-l elibereze pe împărat. După ce Amedeo cucerește unele cetăți din sud, Dobrotici negociază pacea eliberându-l pe împărat și căsătorindu-și fiica cu Mihail, fiul împăratului.

Despotatul dobrogean în 1370 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Despotatul dobrogean în 1370 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

În 1369, Dobrotici împreună cu aliatul său Vladislav I al Țării Românești l-au ajutat pe Ivan Strațimir să revină la tronul Vidinului. Cu acest prilej cetățile Dârstor (Silistra) și Chilia trec în posesia Țării Românești. În 1379, flotele munteană și dobrogeană blochează flota genoveză în fața Constantinopolului.

În 1386, Dobrotici moare și îi urmează la tron Ivanko sau Ioan, care acceptă pacea cu Murad I al Imperiului Otoman și semnează un tratat comercial cu Genova. Ivanco moare în 1388 în timpul expediției Marelui Vizir Çandarli Ali Pașa împotriva Țaratului Târnovo (și a cetății Dârstorului atunci în stăpânirea Țării Românești). În urma expediției, peste jumătate din teritoriul Dobrogei cade sub dominația Imperiului Otoman, în timp ce Dobrogea de Nord intră în componența Țării Românești, care îl învinge pe Marele Vizir.

De notat că istoria Dobrogei independente este ocultată de aproape toate atlasurile istorice și lucrările de vulgarizare, fiind menționată doar în lucrările și articolele de specialitate, nu fără câteva polemici de altfel, dat fiind caracterul său multinațional care permite atât Bulgarilor, cât și Românilor, să revendice această istorie a Dobrogei ca parte integrantă a istoriei naționale a fiecărei țări.

 

Dobrogea sub Mircea cel Bătrân

Mircea cel Bătrân a alipit Țării Românești Dobrogea în 1388/9. În 1393, Baiazid I cucerește sudul Dobrogei și îl atacă pe Mircea în Țara Românească, dar fără succes, iar în 1395 Mircea recucerește teritoriile pierdute cu ajutorul aliaților săi, Regatul Ungariei. A treia ocupație otomană a avut loc între 1397 și 1404.

Mircea cel Bătrân (n. 1355 – d. 31 ianuarie 1418), domnul Țării Românești între 23 septembrie 1386 - noiembrie 1394 (sau mai 1395) și între ianuarie 1397 - 31 ianuarie 1418. A fost fiul lui Radu I și fratele lui Dan I (dar numai după tată), căruia i-a urmat la tron. În actele oficiale apare ca „În Hristos Dumnezeu, binecredinciosul și de Hristos iubitorul și singur stăpânitorul, Io Mircea mare voievod și domn...”. În istoriografia română apare și sub numele Mircea cel Mare. În timpul lui Mircea cel Bătrân, Țara Românească a ajuns la cea mai mare întindere teritorială din istoria sa. Acest fapt a adus cu sine și o întărire a autorității sale, exprimată în titulatura pompoasă (care încludea și titlul de despot „al țărilor lui Dobrotici”) și în reprezentarea numismatică - pictură din biserica Episcopiei de Argeș - foto preluat de pe: ro.wikipedia.org

Mircea cel Bătrân (n. 1355 – d. 31 ianuarie 1418), domnul Țării Românești între 23 septembrie 1386 – noiembrie 1394 (sau mai 1395) și între ianuarie 1397 – 31 ianuarie 1418. A fost fiul lui Radu I și fratele lui Dan I (dar numai după tată), căruia i-a urmat la tron. În actele oficiale apare ca „În Hristos Dumnezeu, binecredinciosul și de Hristos iubitorul și singur stăpânitorul, Io Mircea mare voievod și domn…”. În istoriografia română apare și sub numele Mircea cel Mare. În timpul lui Mircea cel Bătrân, Țara Românească a ajuns la cea mai mare întindere teritorială din istoria sa. Acest fapt a adus cu sine și o întărire a autorității sale, exprimată în titulatura pompoasă (care încludea și titlul de despot „al țărilor lui Dobrotici”) și în reprezentarea numismatică – pictură din biserica Episcopiei de Argeș - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Înfrângerea lui Baiazid I de către Timur Lenk la Ankara în 1402 deschide o perioadă de anarhie în Imperiul Otoman.În 1403, Mircea ocupă cetatea genoveză Licostomo de la gurile Dunării, iar în 1404 recucerește Dobrogea și se implică în luptele dinastice din Imperiul Otoman.

După moartea lui Mircea, în 1418, fiul său Mihail I, reîncepe luptele cu turcii, pierzându-și viața într-o luptă în 1420.În anul acela, sultanul Mehmed I cucerește Dobrogea, Țara Românească rămânând doar cu Delta Dunării, dar nu pentru mult timp.

Țara Românească în timpul lui Mircea cel Bătrân (întindere maximă după 1404) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Țara Românească în timpul lui Mircea cel Bătrân (întindere maximă după 1404) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Dobrogea sub stăpânirea turcă. Scurtele reveniri la Țara Românească

În ceea ce privește momentul intrării definitive a Dobrogei sub dominația turcă, opiniile istoricilor sunt împărțite. Nicolae Iorga socotește că acest teritoriu a intrat definitiv sub stăpânirea otomană în 1416. C. C. Giurescu, Ștefan Ștefănescu și Gheorghe I. Brătianu sunt de părere că acest lucru s-a întâmplat în 1417, iar Viorica Pervain — în 1420.

Există, de asemenea, o serie de istorici care consideră că Dobrogea a căzut sub stăpânirea otomană treptat, în etape. Astfel, M. M. Alexandrescu-Dersca-Bulgaru este de părere că ofensiva otomană în acest sens a început în 1417 și s-a terminat în anii 1445 – 1452, în urma cruciadei europene cu sfârșitul tragic la Varna, iar Anca Ghiață plasează începutul în 1420 și finalul în 1484, când otomanii cuceresc și gurile Dunării.

Maria Chiper argumentează că Dan al II-lea a stăpânit și el, vremelnic, măcar o parte din teritoriul Dobrogei, iar Radu-Ștefan Ciobanu, bazându-se pe dovezile arheologice descoperite în cetatea Enisala, împinge această stăpânire cu dese întreruperi a domnilor români până în vremea lui Vlad Țepeș.

Stăpânirea lui Vlad Țepeș, pentru câteva luni, peste cel puțin o parte a Dobrogei este legată de campania sa pe malul drept al Dunării din primăvara lui 1462.

În 1594 și în anii următori Mihai Viteazul a condus o campanie militară la sudul Dunării, cucerind cetățile Isaccea, Măcin, Cernavodă, Babadag, Târgul de Floci, Silistra și chiar Razgrad, Rusciuc, Șiștova, Nicopole și Vidin. Potrivit istoricului Nicolae Iorga, călăreții lui Mihai Viteazul ajunseseră până la Adrianopole în est și Plevna în vest.

Această acțiune a fost coroborată cu cea a voievodului moldovean Aron Tiranul care a readus sub stăpânirea sa Bugeacul, în aceeași perioadă. În 1601 Mihai Viteazul a preluat aceste teritorii o dată cu instalarea sa pe tronul Moldovei, astfel încât Dobrogea și gurile Dunării s-au aflat sub stăpânirea sa până la moarte.

După cucerirea Dobrogei, otomanii au transformat-o într-un sangeac al provinciei Rumelia, după care, în 1599, a fost înființat elayetul Silistra, ce cuprindea Dobrogea (toată), Bugeacul și Edisanul. În secolul al XVII-lea, acestui elayet i-au mai fost adăugate o mare parte din Bulgaria și Turcia europeană de astăzi. În 1864 ce mai rămăsese din elayetul Silistrei (părțile la nord de Dunăre fiind anexate de Imperiul Rus) a fost transformat în vilayetul Dunării.

Pe hărțile din secolele XVI și XVII (de exemplu pe harta lui Abraham Ortelius, Antwerpen 1602), Dobrogea apare și sub denumirea de Syrfia despre care s-a presupus că ar deriva din Servia (Serbia) greșit plasată, dar în arhivele Mitropoliei din Tărnova, este menționată în 1630 : “Episcopia Varnei din Syrfia”: este deci clar că Syrfia era o denumire de atunci a Dobrogei (cu atât mai mult cu cât Serbia figurează aparte, la locul ei), cuvântul Syrfia însemnând în limba greacă “muscărie”, lesne de înțeles pentru oricine cunoaște roiurile estivale de diptere din jurul limanelor dobrogene, probabil favorizate de dominanta ovină a păstoritului din ținut sub stăpânirea otomană.

Sub dominația otomană, Dobrogea, pe lângă Turcii și Tătarii musulmani așezați aici din ce în ce mai numeroși, cuprinde în continuare o populație de “Ghiauri” printre care administrația otomană îi deosebește pe Ladinlar (Evrei de limbă spaniolă, veniți în Imperiul otoman din Andaluzia, după cucerirea Grenadei de către catolici), pe Ermenlar (Armeni), pe Gök-Oğuzlar (Găgăuți), pe Rumlar (Greci), pe Cingene (Țigani), pe Bulgarlar (Bulgari) și pe Iflaklar (Români), aceste două ultime grupuri fiind cele mai numeroase.

Românii dobrogeni băștinași, care își spuneau Dicieni (nume care după George Vâlsan provine de la cetatea Vicina menționată în cronicile medievale) erau raia (adică supuși otomani), și ca atare plăteau, ca toți ghiaurii, haraciul (impozit pe necredincioși), în timp ce Românii veniți din părțile Sibiului, din Moldova sau din Țara Românească, ziși mocani erau parțial scutiți.

În decursul celor peste patru veacuri de stăpânire otomană, un număr neverificabil, dar însemnat de ghiauri s-au turcit pentru a scăpa de acest haraci, astfel că o parte din turco-musulmanii dobrogeni sunt, de fapt, de origine creștină.

Începând cu anul 1840, în Dobrogea au fost colonizați germani, cunoscuți ca germani dobrogeni, care au înființat o serie de localități noi. Majoritatea acestor locuitori de origină germană, aproape 16.000, au părăsit teritoriul dobrogean în anul 1940.

 

Istoria modernă a Dobrogei

Unirea Principatelor în anul 1859 a dat naștere României și a avut un ecou important în rândul românilor din Dobrogea. Escalada „crizei orientale”, prin răscoalele antiotomane din Bosnia și Herțegovina din vara anului 1875 și din Bulgaria în 1876, s-a resimțit în Dobrogea printr-o sporire a încordării generale și printr-o înăsprire a atitudinii autorităților turcești.

Aceasta situație tensionată nu a împiedicat construirea căii ferate Cernavodă-Constanța (de către o societate britanică), modernizarea porturilor, sporirea bunăstării generale și a numărului școlilor românești (dar și grecești și bulgărești) din Dobrogea, plasate sub oblăduirea călugărului român Nifon Bălășescu (născut în județul Sibiu, călugărit la Căldărușani).

"Proclamarea Unirii" (24 ianuarie 1859) de Theodor Aman - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

“Proclamarea Unirii” (24 ianuarie 1859) de Theodor Aman – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Sprijinul acordat emigrației revoluționare bulgare

În România și Dobrogea, susținerea luptei revoluționarilor naționaliști bulgari („comitagii”) pentru independență dura de mai multe decenii, precum și azilul sistematic acordat emigranților bulgari, permisiunea de a forma organizații precum Comitetul Central Revoluționar Bulgar la București, ceeace tensiona relațiile cu „Sublima Poartă” otomană.

În final, România a luat poziție deschisă față de situația din Bulgaria protestând la 20 iulie 1873, pe lângă Marile Puteri europene față de starea în care se afla poporul bulgar :

Ororile, al căror teatru au fost și sunt încă provinciile bulgare ale Turciei, nu mai înseamnă astăzi o taină pentru nimeni. Ziarele cele mai bine informate dau amănunte cumplite asupra masacrelor din Bulgaria, garantând autenticitatea acestor informații. [...]Este o situație plină de primejdii și ar fi imposibil să ne facem cea mai mică iluzie în această privință; căci nu știu ce guvern ar putea să reziste multă vreme sentimentelor de revoltă a unei întregi populații care își vede frații și coreligionarii masacrați și bunurile lor distruse.

[...] Și astăzi, când mii de bulgari și chiar români sunt uciși, când în Bulgaria se comit la lumina zilei cele mai mari atrocități, Europa creștină nu găsește în forța sa, în regulile civilizației, în legile umanității, alte mijloace să vină în ajutorul acestor nefericite populații decât o tăcere insultătoare ?

Prin aceste acțiuni, s-a încetățenit în România, Bulgaria și Dobrogea sentimentul unei „frății de arme” între cele două popoare, iar privitor la Dobrogea circula în presa vremii ideia unei „împărțiri frățești” a regiunii, ideie concretizată în 1878 prin tratatele de la Yeșilköy (San-Stefano) și Berlin care împart Dobrogea între cele două țări (două treimi României, o treime Bulgariei) la sfârșitul Războiului pentru independență din 1877-78.

Borders in the Balkan peninsula after the Treaty of Berlin (1878) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Borders in the Balkan peninsula after the Treaty of Berlin (1878) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

În a doua jumătate a anului 1876, pe măsură ce relațiile dintre Imperiul Țarist și Imperiul Otoman s-au deteriorat, prevestind izbucnirea războiului, guvernul român a apreciat că era imperios necesar să se ajungă la o înțelegere cu cel dintâi. Cu toate insistențele Domnitorului Carol și ale marelui om politic Ion C. Brătianu de a încheia un tratat general care să cuprindă nu numai probleme militare, ci care să asigure și recunoașterea independenței României și să garanteze integritatea tuturor frontierelor țării, dorința Rusiei a fost de a semna doar un tratat limitat care să evite chestiunile politice și să permită armatei țariste să traverseze teritoriul României, ceea ce a dus la încheierea Convenția din 4/16 aprilie 1877, care obliga guvernul imperial să respecte “integritatea existentă” și “drepturile politice” ale României.

Ratificarea Convenției a fost urmată la scurt timp de implicarea decisă a țării noastre în evenimente, prin declarația de război adresată Imperiul Otoman, urmare a generării unei stări conflictuale “de facto” de către acesta pe întreaga linie a Dunării. La 9 mai 1877 Adunarea Deputaților a proclamat independența de stat a României.

De la tribuna Parlamentului, Mihail Kogălniceanu, ministrul de externe, declara: “Sîntem independenți, sîntem națiune de sine stătătoare. [...] Sîntem o națiune liberă și independentă“. Proclamarea independenței era expresia voinței tuturor românilor, dar în capitalele europene gestul României a fost privit diferit în funcție de interesele particulare ale respectivelor state. Se încheia o etapă istorică, dar trebuia parcursă o alta, aceea a obținerii recunoașterii independenței pe câmpul de luptă pentru a putea fi impusă Porții Otomane, singura cale de urmat în situația dată.

Războiul ruso-otoman a început în primăvara anului 1877 și s-a desfășurat pe 2 fronturi: unul în Balcani și altul în Caucaz. Alături de armatele ruse a luptat armata română, la solicitarea expresă a Curții de la Sankt-Petersburg, dar și sârbi, muntenegreni și bulgari, organizați în trupe de voluntari pe teritoriul României. Principalele operațiuni s-au desfășurat în Balcani. Dealtfel, utilizarea teritoriului românesc de către armata rusă avea un rol definitoriu în planurile făcute de Imperiul Țarist.

Un tratat de alianță militară între Rusia și România nu a existat, dar a devenit o realitate prin îndeplinirea de către armata română a unor operațiuni militare în lunile aprilie-iulie 1877, care au constat în ocuparea unor dispozitive de apărare în lungul Dunării de la Turnu Severin la Ismail, concentrarea în Oltenia a 4 divizii care au asigurat flancul drept al dispozitivului strategic rus de pe Dunăre și imobilizarea unor forțe turcești care nu au putut astfel interveni în sectorul unde rușii forțau Dunărea, dar și înlocuirea de către divizia 4 română a trupelor ruse care asigura garnizoana cetății Nicopole pentru că aceasta din urmă să poată lua parte la a doua luptă de la Plevna.

În august 1877, ca urmare a telegramei marelui duce Nicolae către Principele Carol I în care solicita ajutorul românesc, are loc intrarea efectivă în luptă a armatei române. Trei divizii românești au participat la a treia bătălie a Plevnei, până la capitularea cetății.

În octombrie trupele române au luat parte la luptele de la Teliș-Gorni-Dubnik și Semeraț-Trestenik; cucerirea Rahovei a reprezentat un succes nemijlocit românesc în noiembrie 1877. La 28 noiembrie armata română cucerea fortificațiile de la Opanez pentru ca în prima parte a lunii ianuarie, divizia română a II-a infanterie să ocupe teritoriul Vidinului (A.M.A.E f. 130-335). Aceasta, împreună cu întreaga Vale a Timocului poseda o numeroasa populație românească (vlahă) aflată în contact neîntrerupt de-a lungul timpului cu malul stâng al Dunării, cu teritoriul românesc de la nord de Dunăre.

La 23 ianuarie 1878 Imperiul Otoman a cerut armistițiul, care a fost încheiat la Kazanlîc.

România a participat la război cu o armată de 58700 oameni și 190 de tunuri moderne. Pierderile de vieți omenești s-au ridicat la peste 10000 persoane. Curajul și abnegația cu care au luptat românii au fost apreciate în repetate rânduri în presa românească, în presa străină și de către personalități europene precum marchizul Gramez de Wardes, Prințul Gorceakov sau Izzet Fuad Pașa.

Edificatoare în acest sens sunt cuvintele lui Mihail Kogălniceanu din scrisoarea trimisă către agentul diplomatic al României la Viena, Ion Bălăceanu, care spunea: „România a participat la războiul din 1877-1878 în modul cel mai activ și mai onorabil, ea a adus servicii de seamă acțiunii militare dusă în comun. În timpul cât s-au purtat lupte, România a avut în chip notoriu și oficial rolul unui stat aliat și nu a precupețit nimic pentru a-și îndeplini cu lealitate acest rol.”.

 

Tratatele de la San-Stefano și Berlin

Românii aduseseră un aport militar foarte important, în anumite momente hotărâtor pentru campania antiotomană, în interesul general al tuturor popoarelor balcanice asuprite de Semilună, care a ușurat și a scurtat durata războiului. Cu toate acestea, delegatul guvernului român nu a fost admis să participe la negocierile de armistițiu și de pace, care s-au încheiat prin Tratatul ruso-turc de la San Stefano, lângă Constantinopol, la 19 februarie 1878.

România, Serbia și Muntenegru au fost recunoscute ca state independente, iar Bulgaria a devenit autonomă. Totodată se hotăra autonomia administrativă a Bosniei și Herțegovinei. Pentru o parte a despăgubirilor de război pe care trebuia să le plătească, Imperiul Otoman ceda Rusiei Dobrogea, pe care aceasta din urmă își rezerva dreptul de a o schimba cu partea Basarabiei, „pierdută pe nedrept” în opinia Curții de la Sankt-Petersburg la 1856.

Semnarea Tratatului de la San Stefano, Turcia, 3 martie 1878 - foto preluat de pe istoria.md

Semnarea Tratatului de la San Stefano, Turcia, 3 martie 1878 – foto preluat de pe istoria.md

Conform tratatului de la San Stefano, granița româno-bulgară în Dobrogea pornea de la un punct de pe malul Dunării situat la nord de localitatea Rasova, și ajungea la mare într-un punct situat la capul Tuzla, la sud de localitatea Agigea.

Dar tratatul de la San Stefano, prin modul în care fusese încheiat și prin prevederile sale, displăcea Marilor Puteri europene, care socoteau că provoacă un „dezechilibru strategic” în regiune în beneficiul Imperiul Țarist, prin apariția unui puternic stat al Bulgariei, căruia îi atribuia cea mai mare parte a fostelor teritorii otomane din Peninsula Balcanică (cu excepția orașului Salonic, care ar fi devenit o enclavă), care ar fi avut un litoral întins la Marea Egee, și ar fi fost un primejdios cap de pod al tradiționalelor interese rusești în zona Strâmtorilor. Astfel s-a impus reluarea negocierilor de pace în numele „păstrării echilibrului de forțe paneuropean”.

Ca urmare în iunie 1878 avea loc Congresul de Pace de la Berlin. Delegații români, bulgari și sârbi nu au fost admiși admise să participe la negocieri, ci aveau doar un rol consultativ, pe motiv că independența țărilor lor nu fusese încă recunoscută “de jure”. Primul-ministru român Ion C. Brătianu și ministrul de externe Mihail Kogălniceanu au reprezentat România la Berlin și au susținut poziția țării conform „dreptului cel vechi” și jertfelor făcute în război. Expunerea delegaților români nu a fost luată însă în considerație.

Tratatul de la Berlin (13 iunie S.V. 1 iunie–13 iulie S.V. 1 iulie 1878) a fost tratatul internațional care a pus capăt Războiului Ruso-Turc din anii 1877–1878. El avea menirea de a revizui prevederile păcii de la San Stefano și a reduce astfel influența obținută prin aceasta de Imperiul Rus în Balcani. Prin acest tratat semnat în urma Conferinței de la Berlin s-a recunoscut de jure independența României, Serbiei și Muntenegrului - in imagine,  Anton von Werner, Congress of Berlin (1881): Final meeting at the Reich Chancellery on 13 July 1878, Bismarck between Gyula Andrássy and Pyotr Shuvalov, on the left Alajos Károlyi, Alexander Gorchakov and Benjamin Disraeli -  foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Tratatul de la Berlin (13 iunie S.V. 1 iunie–13 iulie S.V. 1 iulie 1878) a fost tratatul internațional care a pus capăt Războiului Ruso-Turc din anii 1877–1878. El avea menirea de a revizui prevederile păcii de la San Stefano și a reduce astfel influența obținută prin aceasta de Imperiul Rus în Balcani. Prin acest tratat semnat în urma Conferinței de la Berlin s-a recunoscut de jure independența României, Serbiei și Muntenegrului cititi mai mult pe unitischimbam.ro – in imagine, Anton von Werner, Congress of Berlin (1881): Final meeting at the Reich Chancellery on 13 July 1878, Bismarck between Gyula Andrássy and Pyotr Shuvalov, on the left Alajos Károlyi, Alexander Gorchakov and Benjamin Disraeli – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Prin Tratat s-a recunoscut independența României în a cărei componență intrau Delta Dunării, Insula Șerpilor și Dobrogea de nord, frontiera cu Bulgaria urmând a fi stabilită ulterior (1880) de către o comisie internațională. Poziția categorică a delegației țariste, lesne de înțeles prin prisma intereselor sale urmărite sub stindardul panslavismului, a respins intenția puterilor europene de a stabili frontiera Dobrogei la apus de Silistra și de capul Caliacra, traseul definitiv al frontierei româno-bulgare pornind de la est de Silistra (fortul „Arabtabia”) până la sud de Mangalia (între cătunele „Ofidaki” și „Limanaki”, azi Vama Veche și Durankulak).

Cele trei județe românești din sudul Basarabiei – Cahul, Bolgrad și Ismail – reveneau Rusiei, însă Tratatul de la Berlin nu a pus în legătură alipirea Dobrogei la România cu cedarea celor trei județe mai sus-amintite. Curtea imperială de la Sankt-Petersburg, în schimb, a considerat cedarea forțată a Bugeacului de către România ca o compensare pentru alipirea Dobrogei.

Sud-estul Europei după Tratatul de la Berlin din 1878 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Sud-estul Europei după Tratatul de la Berlin din 1878 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Alipirea Dobrogei la Regatul României

Alipirea Dobrogei de nord a fost sărbătorită de românii dobrogeni, după cum o demonstrează primirea cu toată cinstea din iunie 1877 făcută la Măcin trupelor ruse și apoi în decembrie 1877 petiția dobrogenilor care, acoperită de nume și semnături, cerea unirea Dobrogei cu România. De altfel, numeroși români dobrogeni se înrolaseră în armata română ca voluntari în timpul războiului.

Trecerea Dunarii. Intrarea Armatei Române în Dobrogea. Autorităţile româneşti preiau administraţia Dobrogei (1878) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Trecerea Dunarii. Intrarea Armatei Române în Dobrogea. Autorităţile româneşti preiau administraţia Dobrogei (1878) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Unirea Dobrogei de nord cu România a fost dorința guvernului și populației românești în aceași măsură și nu o situație impusă de ruși, pe care oamenii politici români ar fi încercat să o evite; ceea ce a încercat în fapt clasa politică românească, a fost evitarea pierderii Bugeacului.

În 1878, Dobrogea avea un total de 226.000 locuitori (dintre care 127.000 erau musulmani). Cei mai mulți erau tătarii (71.000), urmați de turci (49.000), români (47.000), bulgari (30.000), iar restul erau evrei, greci, armeni, ruși, circasieni și germani.

Lucrarea „Constituția Dobrogei” a fost scrisă de avocatul bucureștean Marin Vlădescu-Olt, în anul 1908.

 

Implicarea României în războaiele balcanice

Cu totul altfel stau însă lucrurile, în privința Dobrogei de Sud (Cadrilaterul), unde populația de creștini (minoritară față de Turci) era bulgărească în proporție de opt zecimi conform recensământului otoman, și pe care România nu o revendicase niciodată (cu excepția Silistrei) înainte de 1913. Când statul-major român a hotărât ofensiva împotriva Bulgariei în 1913 în ciuda opoziție parlamentului, guvernul presa și opinia bulgară au considerat acest act ca o „trădare” și o „lovitură de cuțit în spinare”, Bulgaria fiind atunci atacată simultan de Serbia, Grecia și Turcia, după ce dusese principalul efort militar anti-otoman în Primul război balcanic.

În România, Constantin Dobrogeanu-Gherea a protestat vehement împotriva acestei politici care, afirma el, va provoca dușmănia vecinilor sudici ai României pe o frontieră de peste 700 de km. Dacă populația turcească, majoritară în cele două noi județe Durostor și Caliacra, a primit alipirea la România cu indiferență sau chiar favorabil (România fiind pentru Turci un stăpân mai puțin anti-otoman), populația bulgărescă în schimb s-a socotit ocupată, colonizată, și a rezistat prin toate mijloacele, inclusiv violente (condiții evocate de filmul O vară de neuitat de Lucian Pintilie).

Agresiunea României împotriva Bulgariei și anexarea Cadrilaterului au pus capăt așa zisei „frății de arme” româno-bulgare și efectiv au inaugurat o lungă eră de ostilitate între cele două națiuni, câștigul a însemnat redobandirea a 7412 km2 de teren fertil și bogat în resurse miniere cu o populație de 400.000 locuitori români, turci, bulgari, tătari, găgăuzi, romi și greci…

 

Dobrogea și “Marele Război”

La capătul “Marele Război” (cum a rămas prima conflagrație mondială în conștiința contemporanilor și în paginile istoriografiei mondiale) este împlinită întregirea României. Dintre toate teritoriile regatului întregit, Cadrilateurl este singurul în care Românii reprezintă sub 4 % din populație, dar această proporție va fi dublată prin așezarea aici a mai multor mii de familii de Aromâni veniți din peninsula Balcanică (Albania, Iugoslavia, Grecia și Bulgaria).

Dar, în cadrul ostilității apărute din acest motiv între România și Bulgaria, Dobrogea este de acum încolo un „măr al discordiei” între cele două țări, Bulgaria revendincând acum întreaga provincie până la gurile Dunării, în timp ce istoriografia bulgară socotește de atunci încoace Dobrogea medievală ca un stat exclusiv bulgăresc, aceasta până în zilele noastre și în ciuda lucrărilor „Comisiei mixte de istorie bulgaro-română” înființată la 5 iulie 2001.

În vara lui 1916 România intră în război de partea Antantei împotriva Germaniei, Austro-Ungariei, Bulgariei și Turciei (Puterile Centrale). Pentru Bulgaria, războiul trebuia să fie prilejul de a căpăta teritoriile care îi fuseseră atribuite la Tratatul din Yeșilköy/San-Stefano, și Dobrogea.

Ofensiva trupelor bulgare începe chiar înainte ca declarația de război să fie înaintată ministrului României la Sofia. De partea românilor, Dunărea și frontiera terestră erau apărate de Armata a III-a, având în față Armata a III-a bulgară, bine dotată grație armamentului austro-german și beneficiind de susținerea ofițerilor și trupelor specializate germane.

Elementul esențial care dădea forță acestei armate îl reprezenta comandamentul său german și însăși experiența șefului ei suprem, mareșalul Mackensen. În schimb, armata română se afla într-o poziție de inferioritate atât numerică, precum și tehnică, iar din punct de vedere organizatoric comandamentul se găsea la aproape 200 de kilometri de front, la cartierul-general al generalului Mihail Aslan la… București !

În aceste condiții, la 1 septembrie 1916 a avut loc bătălia de la Turtucaia, ce avea să marcheze prima mare înfrîngere militară a României în acest război. După cinci zile, în urma gravelor pierderi suferite, tânărul stat român a trebuit să se retragă din întregul teritoriu al Dobrogei.

În această bătălie, conform prevederilor lui C. Dobrogeanu-Gherea cu trei ani mai devreme, ostașii români măcelăriți (inclusiv o parte din răniți și din prizonieri) de armata bulgară îndoctrinată cu ura față de ocupantul român, au plătit un sângeros tribut pentru politica de extindere teritorială voită de cercurile politice și militare bucureștene în 1913.

 

Sub stăpânirea Bulgariei

Autoritățile și populația românească locală fiind în prealabil evacuate, coloane de trupe germano-bulgare își făceau intrarea în Constanța la 22 octombrie 1916. Orașul era devastat de bombardamentele crucișătoarelor germane (printre care Breslau, care distrusese și farurile de pe coastă și din Insula Șerpilor) și în mare parte pustiu.

Ceea ce îndeobște se cunoaște mai puțin de către publicul larg, este că ocuparea orașului a reprezentat un episod tragic, nedemn de regulile războiului și de acordurile internaționale în vigoare privind teritoriile ocupate, populația civilă și prizonierii de război. În numele răzbunării pentru pierderea Cadrilaterului în 1913, unele unități bulgare s-au simțit eliberate de orice regulă și s-au dedat la acte de jaf și distrugeri (simbolic, au dat jos de pe soclu statuia lui Ovidiu și a trebuit intervenția gradaților germani din armata Mackensen pentru ca să fie repusă la locul său). Cu totul diferit a fost comportamentul aliaților lor germani care, deși aflați în stare de război, au evitat abuzurile.

Diferite împărțiri ale Dobrogei între România și Bulgaria - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Diferite împărțiri ale Dobrogei între România și Bulgaria – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Constanța, la momentul ocupării de către trupele Puterilor Centrale, era principalul debușeu economic al României și cel mai mare port comercial al țării la Marea Neagră, găsindu-se într-o situație prosperă, dacă ar fi să dăm ca exemplu doar faptul că “nu era an să nu se construiască 300-400 locuințe”. Poate tocmai de aceea, orașul de la țărmul mării a avut de suferit de pe urma distrugerilor ocupantului bulgar, care, pe lângă rechiziția militară de bunuri, a permis etnicilor bulgari din Constanța să dispună și de avutul românilor evacuați.

Victoriile românești din vara anului 1917 pe frontul din sudul Moldovei, de la Mărăști, Mărășești și Oituz, spulberând mitul invincibilității armatelor Kaiserului, au permis Dobrogei să rămână măcar parțial în componența României, în ciuda revendicărilor Bulgariei. La aceste momente de epopee militară și-au adus o importantă contribuție și ostașii Diviziei a 9-a Constanța.

Din păcate, retragerea Rusiei din război a izolat total România în fața puterilor centrale. În ciuda victoriilor de la Mărăști, Mărășești și Oituz care au permis menținerea unei “Românii Libere” în teritoriul Moldovei dintre Carpați, Siret și Prut, Regatul României, prin tratatul de pace de la 9 decembrie 1917, a fost obligat să cedeze Austro-Ungariei pasurile Carpaților și Bulgariei sudul Dobrogei până la o linie Rasova-Agigea.

Situația era aceiași în cea mai mare parte a țării, unde distrugerile materiale și umane erau extrem de mari. Două treimi din teritoriul statului român antebelic erau sub ocupație militară străină (cca. 100.000 km.p. și 3,5 milioane de locuitori), fiind supus unui regim de exploatare a tuturor resurselor naturale și economice. Ocuparea Constanței și a Dobrogei a slăbit forța militară a României, obligând marina română să tragă la port în Rusia, unde navele românești ne-fiind în bazele lor, nu dispuneau de nici-o facilitate, unele fiind chiar confiscate.

Situația României se agravă odată cu ieșirea Rusiei, devenită Sovietică, din război. Lenin, care fusese finanțat și înarmat de Kaiserul german pentru aceasta, își ținu angajamentele încheind cu puterile centrale armistițiul de la Brest-Litovsk (22 noiembrie/5 decembrie 1917) și oferindu-le fără luptă țările baltice, Bielorusia și Ucraina în care, oricum, bolșevicii erau minoritari.

Rămasă singură, România a fost obligată să încheie Armistițiul de la Focșani la 7-9 decembrie 1917 și apoi să ia în discuție Pacea de la Buftea la 24 aprilie/7 mai 1918, prin care recunoștea ocupația militară a Puterilor Centrale asupra teritoriului dobrogean, Bulgaria anexând teritoriul situat la sud de linia Cochirleni (la Dunăre)-Peștera-Ciocârlia-Agigea (la mare).

Tratatul nu a fost niciodată ratificat de către regele Ferdinand, astfel încât acesta a rămas nul de drept. Statutul Dobrogei sub ocupația bulgaro-germană a fost, până la Pacea de la Buftea, acela de teritoriu inamic ocupat, chiar dacă în zonele unde etnicii bulgari dominau (fâșia dunăreană Turtucaia-Silistra, estul Cadrilaterului și sud-estul Babadagului), o parte dintre aceștia au primit ocupația ca o eliberare.

După Pacea de la Buftea, sudul Dobrogei fiind oficial cedat Bulgariei, nordul continuă să aparțină României, ca teritoriu parțial ocupat (Delta rămânând liberă și formând un nou județ cu reședința la Sulina). La sud de linia Cochirleni-Agigea, limba bulgară era declarată limbă oficială, făcându-se totodată importante schimbări de denumiri toponimice în sens favorabil intereselor Regatului Bulgar.

Erau prevăzute și schimburi de populație (Bulgarii din jurul Babadagului cu Românii din sudul Dobrogei) dar acestea nu au avut timp să fie realizate. Sub această grea ocupație, care dura de doi ani, Constanța și Dobrogea mai aveau să rămână doar câteva luni, deoarece Bulgaria se retrase din război la data de 29 septembrie 1918, din cauza ofensivei Antantei venită dinspre sud, din Grecia.

 

Reîntregirea

Toamna lui 1918 a înclinat definitiv balanța armelor de partea Antantei pe Frontul de Vest, deruta previzibilă a Puterilor Centrale determinând conducerea politico-militară a României să reintre în “Marele Război” pentru a elibera teritoriile ocupate de forțele militare străine și în speranța împlinirii idealului “Marii Uniri”.

După ce în 29 septembrie 1918 Bulgaria s-a recunoscut înfrântă de Antantă, Dobrogea a rămas câtăva vreme sub ocupația germană, dar în decursul lunii Octombrie unitățile armatei Mackensen se retraseră la rândul lor, astfel că armistițiul cu Germania (11 noiembrie 1918) avea să găsească România și în stăpânirea teritoriului dintre Dunăre și Marea Neagră.

Harta României interbelice, pe care Dobrogea este în colorată în albastru-verde - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Harta României interbelice, pe care Dobrogea este în colorată în albastru-verde – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Populația dobrogeană a reușit să înlăture în mod rapid toate vicisitudinile create de război. Unirea tuturor românilor într-un singur stat național de 295.000 km2 cu 18,5 milioane de locuitori și stăpânirea unui litoral de 460 km între gura Nistrului și Ecrina (Ecrene în turcește) au adus Dobrogei o prosperitate deosebită, cum o demonstrează nivelul dezvoltării sale generale din perioada interbelică.

În perioada interbelică continuă procesul de modernizare a Dobrogei, însă condițiile sunt fundamental schimbate. Porturile din nordul Dobrogei (în special Sulina și Tulcea) decad în condițiile reducerii dramatice a comerțului și navigației pe Dunăre. Constanța continuă să rămână principalul port la Marea Neagră însă orașul este la rândul său afectat de scăderea volumului comerțului și incertitudinile legate de noul statut al navigației prin strâmtorile Bosfor și Dardanele.

Continuă stabilirea în Dobrogea a numeroși români din alte provincii, iar în anii ’20, în special în partea de sud a județului se așază numeroși aromâni, astfel că vechii dicieni și mocani devin minoritari. Tot în această perioadă are loc o emigrare masivă a turcilor din Dobrogea în Turcia, ca urmare a politicii lui Mustafa Kemal Ataturk de a încuraja stabilirea musulmanilor din Balcani în noul stat turc.

Cadrilaterul a fost recuperat de Bulgaria în anul 1940 prin Tratatul de la Craiova, când Adolf Hitler a ordonat regelui Carol al II-lea să regleze diferendele teritoriale cu Bulgaria. În urma convorbirilor dintre cele două state, s-a încheiat la data de 7 septembrie 1940 tratatul care restabilea frontiera din 1912 între România și Bulgaria. Tratatul de la Craiova prevedea și un schimb obligatoriu de populații între cele două state: toți bulgarii din nordul Dobrogei și toți românii din Cadrilater urmau să fie strămutați.

Perioada comunistă a fost deosebit de grea pentru Dobrogea. Autoritățile comuniste au făcut presiuni asupra țăranilor pentru a colectiviza regiunea, astfel că în anul 1955, Dobrogea a fost declarată prima regiune colectivizată a României (Nicolae Ceaușescu și-a făcut aici o parte din carieră).

Această politică a ruinat satele Dobrogei și a determinat un exod rural masiv spre centrele urbane, în special spre Constanța. În aceste condiții, și în Dobrogea au existat grupuri armate de rezistență contra puterii comuniste. Dintre acestea cel mai semnificativ a fost grupul Haiducii Babadagului, care a acționat în perioada 1949 – 1952.

De asemenea, în 1949, conducerea comunistă a României a organizat construirea canalului Dunăre – Marea Neagră, folosind în special munca forțată a deținuților în special a celor politici, supuși unui regim de exterminare, dar și a unor deținuți aparținând minorităților etnice și religioase. Construirea canalului a fost abandonata în anul 1955. Lucrările la Canal au fost reluate în anul 1975 și au fost încheiate în anul 1984. În anul 1986 a fost dat în folosință Canalul Poarta Albă – Năvodari.

În perioada de după 1989, Dobrogea a suferit pe fondul general al crizei generale a economiei românești. Dispariția flotei comerciale române, declinul general al navigației pe Dunăre ca urmare a războaielor din fosta Iugoslavie, pierderea locului privilegiat al portului Constanța, de principal punct de tranzit al exporturilor românești și declinul turismului la Marea Neagră au afectat negativ economia Dobrogei.

 

Sărbători

Dobrogea este prima regiune a României care are o sărbătoare oficială, instituită prin lege, la inițiativa unui senator constănțean, liberalul Christian Gigi Chiru. În fiecare an, la 14 noiembrie, se sărbătoreşte Ziua Dobrogei. La 19 noiembrie 2013, proiectul de lege privind instituirea acestei zile a fost adoptat de Senat şi la 9 septembrie 2015, de plenul Camerei Deputaţilor, for decizional.

Alegerea acestei date face trimitere la Războiul de Independenţă sau războiul ruso-româno-turc, încheiat în 1878, în urma căruia Dobrogea a revenit la teritoriul naţional, potrivit legii publicate pe site-ul www.cdep.ro. În data de 7 octombrie 2015 a fost publicată, în Monitorul Oficial, Legea 230/2015 privind instituirea acestei zile.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

(1) Sciția Mică (în latină Scythia Minor, în greacă Μικρά Σκυθία, Mikrá Skythia) este numele sub care a fost cunoscut în antichitate actualul teritoriu al Dobrogei și Cadrilaterului.

Cea mai veche descriere a regiunii îi aparține lui Herodot. Pe timpul acestuia, limita de nord era Delta Dunării, iar prima mențiune a numelui “Sciția Mică” (Mikrá Skythia) este în Geografia lui Strabon scrisă nu mai devreme de anul 20 î.Hr. și anul 23 d.Hr.

A fost parte a Daciei pentru o perioadă, după care regiunea a fost cucerită de către Imperiul Roman, devenind parte a provinciei Moesia Inferior. Cuprindea localitățile Tropaeum Traiani, Arrubium, Axiopolis, Beroe, Carsium, Capidava, Durostorum, Ibida, Ulmetum, Noviodunum, Sacidava, Salsovia, Aegyssus, Orgame, Histria, Tomis, Stratonis și Callatis. Din anul 395, provincia a făcut parte din Imperiul Bizantin. S-a menținut sub acest nume până în secolul al VII-lea când denumirea clasică a ieșit din uz.

Evenimentele Zilei de 14 noiembrie în Istorie

Trecerea Dunarii. Autorităţile româneşti preiau administraţia Dobrogei (1878)

foto preluat de pe cyd.ro
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com

 

14 noiembrie este în calendarul gregorian a 318-a zi a anului în anii comuni și a 319-a în anii bisecți. 47 de zile rămase până la sfârșitul anului.

 

Sărbătorile Zilei de 14 noiembrie

(BOR) Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 12 Apostoli; Sf. Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului (Lăsatul secului pentru Postul Naşterii Domnului)

Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 12 Apostoli (†80 d.Hr.) - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 12 Apostoli (†80 d.Hr.) – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Filip (n. 5 d.Hr., Betsaida, Israel – d. 80 d.Hr., Hierapolis, Turcia) este unul din cei doisprezece apostoli ai lui Iisus, originar din satul Betsaida (ca și apostolii Petru și Andrei), de meserie pescar. Apostolul Filip este menționat în Evanghelii: Matei 10:2-4; Marcu 3:14-19; Luca 6:13-16.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

(BRU) Sf. Filip, apostol († secolul I)

(BRC) Sf. Veneranda

 

Ziua mondială de luptă împotriva diabetului zaharat (ONU)

Ziua de 14 noiembrie este dedicată luptei pe plan internaţional împotriva diabetului zaharat. A fost marcată pentru prima oară la 14 noiembrie 1991, din iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi a Federaţiei Internaţionale de Diabet (FID). A devenit zi oficială a Naţiunilor Unite în 2007, prin adoptarea Rezoluţiei 61/225 la 20 decembrie 2006.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ziua Dobrogei

În fiecare an, la 14 noiembrie, se sărbătoreşte Ziua Dobrogei. La 19 noiembrie 2013, proiectul de lege privind instituirea acestei zile a fost adoptat de Senat şi la 9 septembrie 2015, de plenul Camerei Deputaţilor, for decizional. Alegerea acestei date face trimitere la Războiul de Independenţă sau războiul ruso-româno-turc, încheiat în 1878, în urma căruia Dobrogea a revenit la teritoriul naţional, potrivit legii publicate pe site-ul www.cdep.ro. În data de 7 octombrie 2015 a fost publicată, în Monitorul Oficial, Legea 230/2015 privind instituirea acestei zile.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Astăzi în istorie pentru 14 noiembri

 

Evenimentele Zilei de 14 noiembrie în Istorie:

- 14 noiembrie 1878 – După Războiul de Independenţă, Dobrogea a redevenit parte a României

 

14 noiembrie 565 - A decedat imparatul bizantin Iustinian I cel Mare(n.482).

Iustinian I, zis „cel Mare”, (Flavius Petrus Sabbatius Justinianus), împărat bizantin în perioada (527 - 565) - foto (mozaic din Bazilica San Vitale, Ravenna) - ro.wikipedia.org

Iustinian I, zis „cel Mare” (mozaic din Bazilica San Vitale, Ravenna) – foto: ro.wikipedia.org

Iustinian I, zis „cel Mare”, (Flavius Petrus Sabbatius Justinianus), împărat bizantin în perioada (527 – 565). S-a născut în satul Tauresium (într-o familie de țărani traco-romani sau iliro-romani), sat situat lângă in prefectura romană Iliria. Familia lui era vorbitoare a limbii latine, iar Iustinian era nepotul împăratului Iustin I.

Una dintre cele mai mari realizări ale lui Iustinian este codificarea dreptului roman începută în 529,o uriașă operă de sistematizare a dreptului clasic și postclasic, astfel încât să poată fi aplicat la realitățile secolului al VI-lea din Imperiul Roman. Iustinian, un creștin convins, a jucat un rol important în istoria Bisericii, întocmind tratate religioase si onducand adunări bisericești (sinoade) .

A întemeiat episcopia Justiniana Prima si a construit biserica Hagia Sofia din Constantinopol (Sfânta Sofia), unul dintre monumentele remarcabile ale arhitecturii universale.

 

14 noiembrie 1234 - O scrisoare papală ii menționează pe românii de rit ortodox din Moldova si Muntenia.

 

 14 noiembrie 1263 - A murit cneazul rus Alexandr Nevski; (n.cca. 1220).

Alexander Yaroslavich Nevsky (13 May 1221 – 14 November 1263) served as Prince of Novgorod, Grand Prince of Kiev and Grand Prince of Vladimir during some of the most difficult times in Kievan Rus' history - foto: en.wikipedia.org

Alexander Yaroslavich Nevsky (13 May 1221 – 14 November 1263) – foto: en.wikipedia.org

A fost cneaz de Novgorod (din 1236) și mare cneaz de Vladimir (din 1252). Facea parte din dinasria Riurik. In urma victoriilor obținute impotriva germanilor si suedezilor, el a devenit un erou național si a fost sanctificat de Biserica Orodoxa Rusa.

 

14 noiembrie 1305 - Clement al V-lea devine primul papă cu reședința la Avignon.

Papa Clement al V-lea (n. ca. 1250 — d. 1314) unul din cei mai însemnați papi din evul mediu - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Papa Clement al V-lea (n. ca. 1250 — d. 1314) unul din cei mai însemnați papi din evul mediu – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

Papa Clement al V-lea (n. ca. 1250 — d. 1314). A fost unul din cei mai însemnați papi din evul mediu. În timpul pontificatului său sediul papilor a fost transferat de la Roma în Franta la Avignon. Împreună cu regele Franței, Filip al IV-lea (Filip cel Frumos), a pus la cale desființarea Ordinului Templierilor.

În anul 1307, intr-o zi de vineri 13 Octombrie, un edict care ordona arestarea templierilor a fost emis, simultan, în toată Europa. Templierii arestați au fost interogați de Inchizitie timp de 7 ani, pentru a se afla locul unde se ascundea tezaurul lor. În 1314 marele maestru al Ordinului Templierilor, Jacques de Molay, ar fi prezis înainte de a fi ars pe rug, că atât Regele Filip al IV-lea al Frantei cat si Papa Clement al V-lea vor muri în același an, ceea ce s-a și întâmplat.

 

14 noiembrie 1359 - A murit Sfântul Grigore Palamas (născut la Constantinopol in 1296). Călugărla Muntele Athos, iar apoi Arhiepiscop de Tessalonic , a fost canonizat la nouă ani de la moartea sa. Moastele Sfântului Grigore Palamas se păstrează laTesalonic.

Sfântul Grigorie Palama (1296 Constantinopol -1359), călugăr din Muntele Athos iar apoi Arhiepiscop de Tesalonic, a fost canonizat la nouă ani de la moartea sa. A rămas în istorie drept unul dintre cei mai mari teologi ai ortodoxiei, datorită implicării sale polemice împotriva lui Varlaam Calabrezul pentru a apăra Isihasmul (de la grecescul "hesychia" care înseamnă calm și liniște). Este înscris în calendarul ortodox cu zi de prăznuire la data de 14 noiembrie, dar este cinstit în chip aparte în Duminica a doua a Sfântului și Marelui Post, numită și Duminica Sfântului Grigorie Palama - foto: basilica.ro

Sfântul Grigorie Palama – foto: basilica.ro

Sfântul Grigorie Palama (1296 Constantinopol -1359), călugăr din Muntele Athos iar apoi Arhiepiscop de Tesalonic, a fost canonizat la nouă ani de la moartea sa. A rămas în istorie drept unul dintre cei mai mari teologi ai ortodoxiei, datorită implicării sale polemice împotriva lui Varlaam Calabrezul pentru a apăra Isihasmul (de la grecescul “hesychia” care înseamnă calm și liniște). Este înscris în calendarul ortodox cu zi de prăznuire la data de 14 noiembrie, dar este cinstit în chip aparte în Duminica a doua a Sfântului și Marelui Post, numită și Duminica Sfântului Grigorie Palama. A rămas în istorie drept unul dintre cei mai mari teologi ai ortodoxiei.

 

14 noiembrie 1497 - S-a terminat zidirea Bisericii “Înălțarea Domnului” de la Mănăstirea Neamț, monument ce definește stilul moldovenesc în arhitectura religioasă, stil constituit în epoca lui Ștefan cel Mare. Biserica voievodala „Inaltarea Domnului”, a fost ctitorita de Binecredinciosul Voievod Stefan cel Mare si Sfant intre anii 1485-1497, deoarece biserica domnitorului Petru Musat (1375-1391), fusese grav avariata din cauza cutremurului din 1471. Aceasta biserica a fost printre ultimile ctitorii, iar marele voievod a dorit ca sa fie cea mai monumentala biserica atat din punct de vedere artistic, arhitectural, cat si ca dimensiuni.
cititi mai mult pe monumenteneamt.ro

 

14 noiembrie 1650 - S-a nascut William al III-lea, rege al Angliei, Scoţiei şi Irlandei, din dinastia Stuart-Orania ; (1689-1702); (d. 1702).

 

14 noiembrie 1668 - S-a nascut Johann Lucas von Hildebrandt, celebru arhitect austriac creator in stilul baroc ; (d.16 noiembrie 1745).

 

14 noiembrie 1716 - A decedat Gottfried Leibniz, filozof, matematician, diplomat, om de ştiinţă german; (n. 01.07.1646).

 

14 noiembrie 1719 - S-a nascut Leopold Mozart, compozitor, violonist şi organist austriac, tatăl celebrului compozitor W.A. Mozart; (d.28.05.1787).

 

14 noiembrie 1765 - S-a nascut Robert Fulton, constructor de nave american; (d. 24.02.1815).

Robert Fulton (n. 14 noiembrie 1765, Little Britain, astăzi Fulton, Pennsylvania – d. 24 februarie 1815, New York) a fost un inginer și inventator american, creditat incorect pentru mult timp ca fiind constructorul primei nave acționate de forța aburilor, Clermont (1807), cu care a întreprins o călătorie de la New York la Albany pe râul / fluviul Hudson. În schimb, în mod corect, Fulton poate fi creditat a fi fost autorul planurilor și constructorul efectiv ale primelor nave cu aburi complet operaționale, precum și a primului submarin funcțional, comandat de Napoleon Bonaparte, denumit Nautilius, care a fost testat în 1800. Deși lista inginerilor, constructorilor și întreprinzătorilor care au încercat să realizeze vase care să fie acționate mecanic este lungă, începând cu însuși realizatorul motorului cu aburi cu regulator centrifugal, James Watt, importanța lui Robert Fulton în istoria ingineriei și a navigației constă în realizarea primelor nave acționate mecanic, care erau complet funcționale, operaționale și fiabile. El a adus un aport important împreună cu John Ericsson, Francis Pettit Smith, David Bushnell și Josef Ressel la perfecționarea tehnicii navigației - in imagine, Gravură postumă înfățișându-l pe Robert Fulton (1873) - foto: ro.wikipedia.org

Gravură postumă înfățișându-l pe Robert Fulton (1873) – foto: ro.wikipedia.org

Robert Fulton (n. 14 noiembrie 1765, Little Britain, astăzi Fulton, Pennsylvania – d. 24 februarie 1815, New York) a fost un inginer și inventator american, creditat incorect pentru mult timp ca fiind constructorul primei nave acționate de forța aburilor, Clermont (1807), cu care a întreprins o călătorie de la New York la Albany pe râul / fluviul Hudson.

În schimb, în mod corect, Fulton poate fi creditat a fi fost autorul planurilor și constructorul efectiv ale primelor nave cu aburi complet operaționale, precum și a primului submarin funcțional, comandat de Napoleon Bonaparte, denumit Nautilius, care a fost testat în 1800.

Deși lista inginerilor, constructorilor și întreprinzătorilor care au încercat să realizeze vase care să fie acționate mecanic este lungă, începând cu însuși realizatorul motorului cu aburi cu regulator centrifugal, James Watt, importanța lui Robert Fulton în istoria ingineriei și a navigației constă în realizarea primelor nave acționate mecanic, care erau complet funcționale, operaționale și fiabile. El a adus un aport important împreună cu John Ericsson, Francis Pettit Smith, David Bushnell și Josef Ressel la perfecționarea tehnicii navigației.

Fulton presents his steamship to Bonaparte in 1803 – foto: en.wikipedia.org

 

14 noiembrie 1770 - James Bruce descoperă ceea ce el consideră a fi izvoarele Nilului.

James Bruce (14 December 1730 – 27 April 1794) was a Scottish traveller and travel writer who spent more than a dozen years in North Africa and Ethiopia, where he traced the origins of the Blue Nile -foto: en.wikipedia.org

James Bruce -foto: en.wikipedia.org

James Bruce (14 decembrie 1730 – 27 aprilie 1794) a fost un călător şi scriitor scotian, care a petrecut mai multi ani în Africa de Nord şi Etiopia unde a cartografiat izvoarele Nilului Albastru.

 

14 noiembrie 1778 - S-a născut Johann Nepomuk Hummel, compozitor și pianist austriac (d. 1837)

 

14 noiembrie 1779 - S-a născut Adam Oehlenschläger, scriitor danez (d. 1850)

 

14 noiembrie 1797 - S-a născut Charles Lyell, geolog britanic (d. 1875)

 

14 noiembrie 1805 - S-a născut Fanny Hensel născută Mendelssohn, compozitoare germană (d. 1847)

Fanny Mendelssohn (14 November 1805 – 14 May 1847), after her marriage, Fanny Hensel, 1842, by Moritz Daniel Oppenheim - foto: en.wikipedia.org

Fanny Mendelssohn (14 November 1805 – 14 May 1847), after her marriage, Fanny Hensel (1842) by Moritz Daniel Oppenheim – foto: en.wikipedia.org

 

14 noiembrie 1812 - S-a născut Maria Cristina de Savoia, regină a celor Două Sicili (d. 1836)

 

14 noiembrie 1829 - In Basarabia ţaristă s-a produs la ora 3:35, un puternic cutremur de pămînt.

 

14 noiembrie 1831 - A murit Georg Wilhelm Friedrich Hegel, clasic al filosofiei germane (“Logica”, “Fenomenologia spiritului”); (n.27.08.1770).

 

14 noiembrie 1832 - A fost pus în circulație primul vagon de tramvai din America, la New York, având ca pasageri funcționari publici care parcurgeau distanța dintre Prince Street și Strada nr. 14.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

The Welsh Swansea and Mumbles Railway ran the world's first passenger tram service in 1807 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

The Welsh Swansea and Mumbles Railway ran the world’s first passenger tram service in 1807 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

14 noiembrie 1838 - Tarul Rusiei aprobă hotărîrea Consiliului de Stat, de a înfiinţa tîrguri pe latifundiile moşiereşti din ţinutul Novorosia şi Basarabia. Dreptul de a se numi tîrg urma să fie acordat localităţilor moşiereşti şi de stat din Novorosia şi Basarabia, care erau situate de-a lungul drumurilor de poştă sau comerciale şi care aveau:

- nu mai puţin de o sută de contribuabili;

- biserică;

- han amenajat în mod corespunzător;

- două-trei prăvălii.

 

14 noiembrie 1840 - S-a nascut Claude Monet, pictor impresionist francez (d. 1926).

Oscar-Claude Monet (n. 14 noiembrie 1840, Paris – d. 5 decembrie 1926, Giverny), pictor impresionist din Franța - foto (Portrait photograph of the French impressionist painter Claude Monet by Nadar):  ro.wikipedia.org

Portrait photograph of the French impressionist painter Claude Monet by Nadar – foto: ro.wikipedia.org

Claude Monet, cunoscut şi sub numele de Oscar-Claude Monet sau Claude Oscar Monet, (n. 14 noiembrie 1840, Paris, Franța – d. 5 decembrie 1926, Giverny, Franța) a fost fondator al picturii impresioniste franceze, termenul impresionism fiind derivat din titlul picturii sale “Impression, Sunrise” (1872), potrivit www.claudemonetgallery.org.
cititi mai mult pe: www.agerpres.ro; ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

Jardin à Sainte-Adresse“, 1867, Metropolitan Museum of Art, New York – foto: en.wikipedia.org

 

14 noiembrie 1851 - Este publicat romanul de succes al lui Herman Melville, Moby Dick.

 

14 noiembrie 1869 - S-a nascut Iulia Haşdeu, poeta romanca, fiica scriitorului Bogdan Petriceicu Hasdeu (“Lacrimile copilăriei”,“Prinţesa Papillon”, “Domnişoara Maussade”); (d.29.09.1888).

Iulia Hasdeu (n. 14 noiembrie 1869 – d. 29 septembrie 1888, București), tânără scriitoare și intelectuală română, poetă de limba franceză, fiica savantului Bogdan Petriceicu Hasdeu  foto:  ro.wikipedia.org

Iulia Hasdeu  – foto: ro.wikipedia.org

Iulia Hasdeu (n. 14 noiembrie 1869 – d. 29 septembrie 1888, București). Iulia Hasdeu a fost o tânără scriitoare și intelectuală română, poetă de limba franceză, fiica savantului Bogdan Petriceicu Hasdeu. S-a manifestat și în muzică (cursuri la Conservatorul din București, avea o minunată voce de soprană, după cum se pare) și pictură (cursuri particulare de desen și pictură la Paris). Avea un talent deosebit la limbi străine și era interesată de filosofie.

 

14 noiembrie 1863 - S-a nascut Leo Baekeland, chimist american de origine belgiană inventatorul bachelitei; (d. 1944).

 

14 noiembrie 1878 - După Războiul de Independenţă, în baza hotararilor luate la Congresul de la Berlin de Marile Puteri ale Europei, Dobrogea redevine parte a României.

Trecerea Dunarii. Autorităţile româneşti preiau administraţia Dobrogei (1878) - foto: cyd.ro

Trecerea Dunarii. Autorităţile româneşti preiau administraţia Dobrogei (1878) – foto: cyd.ro

La 14 noiembrie 1878, o divizie romana a trecut Dunarea în Dobrogea, prilej cu care însuși domnitorul Carol I a adresat dobrogenilor o Proclamație:

“Locuitori de orice nationalitate si religie, Dobrogea – vechea posesiune a lui Mircea cel Batran – de astazi face parte din Romania. Voi de acum atarnati de un Stat unde nu vointa arbitrara, ci numai legea dezbatuta si încuviintata de natiune hotaraste si ocarmuieste. Cele mai sfinte si mai scumpe bunuri ale omenirii: viata, onoarea si proprietatea sunt puse sub scutul unei Constitutii pe care ne-o ravnesc multe tari straine. 

Religiunea voastra, familia voastra, pragul casei voastre vor fi aparate de legile noastre si nimeni nu le va putea lovi, fara a-si primi legitima pedeapsa. Armata romana, care intra în Dobrogea, nu are alta chemare decat a mentine ordinea si, model de disciplina, de a ocroti pasnica voastra vietuire. Salutati dar cu iubire drapelul roman, care va fi pentru voi drapelul libertatii, dra-pelul dreptatii si al pacii. 

În curand provincia voastra, pe cale consti-tutionala, va primi o organizatiune definitiva. Care va tine seama de trebuintele si moravurile voastre, care va aseza pe temelii statornice pozitia voastra cetateneasca. Iubiti tara la a carei soarta este lipita de acum si soarta voastra.”

Dobrogea de Nord cu Delta Dunării și Insula Șerpilor au intrat oficial în componența Regatului Romaniei, după recunoașterea independenței sale și cedarea Basarabiei de Sud catre Imperiul Țarist, ca urmare a deciziilor luate de marile puteri europene in Congresul de la Berlin (1878). Anterior Congresului de la Berlin, Tratatul de pace ruso-turc de la San Stefano (3 martie 1878), prevedea cedarea Dobrogei la sud pe o linie Rasova-Agigea de către Imperiul Otoman către Bulgaria.

Ulterior, la Congresul de la Berlin, emisarul francez a insistat ca frontiera cu Bulgaria să pornească de la Dunăre imediat în aval de orașul Silistra pentru a ajunge la mare între cătunele de pescari Ofidaki (azi Vama-Veche) și Limanaki (azi Durankulak în Bulgaria), ca să includă populația compact românească din satele dunărene situate între Silistra și Rasova, și din jurul portului Mangalia. Dobrogea de Sud, (Cadrilaterul), locuit la acea data în majoritate de turci și de tătari, a revenit Bulgariei.

În anul 1879, România a pretins Bulgariei orașul Silistra și chiar a ocupat Arab Tabia, fortăreața orașului. Marile puteri au acordat Arab Tabia României dar Silistra a fost lăsată bulgarilor. Includerea Dobrogei în Regatul Romaniei a sporit importanța provinciei, deoarece asigura ieșirea directă la mare a statului român. Astfel se construiește Podul de la Cernavoda, pentru asigurarea legăturii feroviare directe cu restul țării, iar orașul Constanta devine principalul port la Marea Neagră.

istorie-pe-scurt.ro: Unirea Dobrogei cu România. Proclamația principelui Carol către dobrogeni

 

14 noiembrie 1885 - Regele sârb Milan Obrenovic al IV-lea declară război Bulgariei.

 

14 noiembrie 1889 - S-a nascut Jawaharlal Nehru, fost prim- prim-ministru al Indiei; (d.27.05.1964).

Jawaharlal Nehru – foto: ro.wikipedia.org

Jawaharlal Nehru (n.14 noiembrie 1889; d. 27 mai 1964) a fost om de stat indian și prim-ministru al țării în perioada 15 august 1947 – 27 mai 1964. A fost primul premier al Indiei de când aceasta a devenit stat independent. A fost unul dintre principalii fondatori ai Mișcării de Nealiniere și a devenit o personalitate marcantă pe plan internațional.

 

14 noiembrie 1889 - Ziarista americană Nellie Bly a pornit în tentativa sa reușită de a realiza ocolul Pământului în 80 de zile, pentru a verifica veridicitatea romanului lui Jules Verne.

Nellie Bly (n. 5 mai 1864[1], Cochrans Mills, Pennsylvania, SUA – d. 27 ianuarie 1922, New York, New York, SUA) a fost pseudonimul jurnalistei americane Elizabeth Jane Cochran. Ea a rămas celebră pentru două realizări: un ocol al Pământului similar celui făcut în romanul lui Jules Verne de personajul Phileas Fogg, și un expozeu în care s-a prefăcut nebună pentru a studia din interior un ospiciu. Ea a fost și industriașă și a activat în organizații de caritate -  foto: ro.wikipedia.org

Nellie Bly – foto: ro.wikipedia.org

Nellie Bly (n. 5 mai 1864, Cochrans Mills, Pennsylvania, SUA – d. 27 ianuarie 1922, New York, New York, SUA) a fost pseudonimul jurnalistei americane Elizabeth Jane Cochran. Ea a rămas celebră pentru două realizări: un ocol al Pământului similar celui făcut în romanul lui Jules Verne de personajul Phileas Fogg, și un expozeu în care s-a prefăcut nebună pentru a studia din interior un ospiciu. Ea a fost și industriașă și a activat în organizații de caritate.

 

14 noiembrie 1891 - S-a nascut Frederick Grant Banting, medic şi fiziolog canadian, initial, considerat unul dintre descoperitorii insulinei. A primit Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1923, alături de J.J.R.Macleod; (d.21.02.1941).

 

14 noiembrie 1907 - S-a nascut William Steig, cunoscut creator de benzi desenate american ; (d.03.10.2003).

 

14 noiembrie 1910 - Aviatorul Eugene Ely efectuează prima decolare de pe o navă în Hampton Roads, Virginia.

 

14 noiembrie 1916 - Ia sfarsit Bătălia de pe Somme din timpul primului razboi mondial.

 

14 noiembrie 1918 - Cehoslovacia devine republică independenta.

 

14 noiembrie 1919 - S-a născut Veronica Lake, actriță americană (d. 1973)

Veronica Lake – foto: ro.wikipedia.org

Veronica Lake (n. 19 noiembrie 1922; d. 7 iulie 1973) a fost o actriță americană. A avut mare succes la Hollywood în timpul anilor 1940.

 

14 noiembrie 1920 - S-a născut Sergiu Grossu, scriitor și teolog român (d. 2009)

Sergiu Grossu (n. 14 noiembrie 1920, Cubolta, Basarabia, azi în Republica Moldova – d. 25 iulie 2009, București) a fost un scriitor și teolog român - foto: oasteadomnului.ro

Sergiu Grossu – foto: oasteadomnului.ro

Sergiu Grossu (n. 14 noiembrie 1920, Cubolta, Basarabia, azi în Republica Moldova – d. 25 iulie 2009, București) a fost un scriitor și teolog român.

 

14 noiembrie 1921 - Este fondat Partidul Comunist din Spania.

 

14 noiembrie 1922 - În Marea Britanie începe să emită British Broadcasting Corporation; (BBC).

 

14 noiembrie 1922 - S-a nascut Boutros Boutros-Ghali, om politic egiptean, fost secretar general al ONU (1.01.1992–31.12.1996), secretarul general al Francofoniei.

 

14 noiembrie 1932 - S-a nascut regizorul roman Geo Saizescu; (“Un surâs în plină vară”, “Şantaj”); (d.23 septembrie 2013).

 

14 noiembrie 1933 - Se formează un guvern liberal în România prezidat de Ion G.Duca, preşedintele Partidului Naţional Liberal după moartea lui Vintilă Brătianu.

 

14 noiembrie 1935 - S-a nascut Regele Hussein al Iordaniei; (d.07.02.1999).

 

14 noiembrie 1935 - Apare primul număr al cotidianului “Gazeta Basarabiei” la Chişinău, Basarabia, in Romania unita. Gazeta s-a editat pînă în anul 1940. Intre 24 octombrie si 17 noiembrie 1923, Gazeta Basarabiei a fost un saptamanal al Partidului National Roman, editat de Ion Pelivan si Constantin Matu. Dupa 14 noiembrie 1935 si pana in 1940, a fost un ziar independent („Ziar popular independent de pura imformatie”), condus de Ion T.Costin si V.Boldescu – editor sef.

 

14 noiembrie 1940 - Al Doilea Război Mondial: Sute de avioane germane bombardează oraşul britanic Coventry, distrugându-l aproape complet si lasând in urma un mare numar de morti si raniti.

 

14 noiembrie 1943 - S-a nascut Peter Norton, inventator de software şi investitor american.

 

14 noiembrie 1946 - Într-o cuvântare precedând alegerile, Gheorghe Gheorghiu-Dej, viitor lider de partid și de stat, avertizează că “programul lui nu reprezintă o soluție de continuitate cu tradiții culturale“. Vor urma, pe măsura acaparării puterii, confiscări și arderi de biblioteci, avalanșe de broșuri cu Publicații scoase din circulație până la data de…, trimise ritmic directorilor de biblioteci din toată țara, ediții succesive ale Codului Penal, conținând prevederi privind “propaganda împotriva ordinii sociale“, apoi, când societatea își revine după șoc și ripostează, episoade represive produse de încălcarea programului anunțat.

 

14 noiembrie 1946 - A decedat Manuel de Falla, compozitor spaniol, autor de opere (“Viaţă scurtă”), balete (“Amorul vrăjitor”), lucrări orchestrale (n.23.11.1876).

 

14 noiembrie 1948 - S-a nascut Prințul moștenitor Charles al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Prințul Charles de Wales (Charles Philip Arthur George Mountbatten-Windsor, n. 14 noiembrie 1948, Londra), actualul Prinț de Wales și moștenitor al tronului Regatului Unit - foto (Prințul de Wales în 2012.): ro.wikipedia.org

Prințul de Wales în 2012 – foto: ro.wikipedia.org

Prințul Charles de Wales (Charles Philip Arthur George Mountbatten-Windsor, n. 14 noiembrie 1948, Londra) este actualul Prinț de Wales și moștenitor al tronului Regatului Unit. Charles este fiul reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit și al soțului ei, Prințul Philip, Duce de Edinburgh. Este de asemenea Duce de Cornwall și Duce de Rothesay, titluri purtate în mod tradițional de moștenitorul tronului Angliei, respectiv al Scoției.

Prințul Charles este moștenitorul care a purtat cel mai mult timp acest titlu în întreaga istorie a Marii Britanii.

Este interesat de o serie de probleme umanitare și sociale: a fondat The Prince’s Trust în 1976 și sponsorizează multe alte organizații caritabile și de artă. De mulți ani militează pentru agricultura ecologică și încearcă să sensibilizeze populația cu privire la schimbările climatice. În 1989 a publicat o carte despre rolul arhitecturii în societate și conservarea clădirilor istorice, intitulată A Vision of Britain. De asemenea, susține medicina alternativă.

Charles a studiat la școlile Cheam și Gordonstoun, pe care le-a urmat și tatăl său, Ducele de Edinburgh, când a fost copil, precum și la Geelong Grammar School din Australia. După ce a obținut diploma universitară la Trinity College, Cambridge, Charles a fost în Marina Regală din 1971 până în 1976. În 1981 s-a căsătorit cu Lady Diana Spencer, cu care a avut doi fii, Prințul William, Duce de Cambridge (n. 1982) și Prințul Harry de Wales (n. 1984). Cuplul a divorțat în 1996, după ce Diana l-a acuzat public pe Charles de o aventură cu Camilla Parker Bowles. Diana a murit într-un accident de mașină în 1997. În 2005 Prințul s-a căsătorit cu Camilla, care a primit titlul de Ducesă de Cornwall.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro; en.wikipedia.org

 

14 noiembrie 1952 - Revista britanică New Musical Express publică primul top. Pe locul 1, Al Martino – “Here In My Heart”.

 

14 noiembrie 1954 - S-a nascut Condoleezza Rice, politiciană americană şi fost ministru de externe a Statelor Unite.

 

14 noiembrie 1955 - A decedat Robert Emmet Sherwood, dramaturg american, scenarist de filme şi ziarist. Comediile şi dramele sale, piese cu implicaţii filosofice, de atitudine antirăzboinică şi de evocare istorică – dintre care cea mai cunoscută este “Pădurea împietrită” (1935) –, remarcabile prin gradaţia tensiunii dramatice şi şocul elementului neprevăzut, atestă un temperament ironic, deziluzionat şi o tendinţă spre paradoxul istorico–moral; (n.04.04.1896).

 

14 noiembrie 1956 - S-a nascut Vasile Muraru, actor al Teatrului “C. Tănase” din Bucuresti; (filme: “Zâmbet de soare”, “Miss Litoral”).

 

14 noiembrie 1967 - A decedat istoricul literar român Petre P. Panaitescu (Perpessicius); (n.13.03.1900).

 

14 noiembrie 1969 - A fost înfiinţată la Bucureşti Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice.

 

14 noiembrie 1972 - S-a nascut actorul american Josh Duhamel.

 

14 noiembrie 1973 - Printesa Anne a Marii Britanii se casatoreste cu capitanul Mark Phillips, la Westminster Abbey.

Printesa Anne si Mark Phillips după ceremonie - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

 

14 noiembrie 1975 - Spania se retrage din Sahara Occidentala.

 

14 noiembrie 1975 - S-a nascut Gabriela Szabo, atleta romanca, alergatoare de fond si semifond si multipla campioana olimpica.

Gabriela Szabó (n. 14 noiembrie 1975, Bistrița), atletă din România de talie mondială, actualmente retrasă din activitatea sportivă. A fost desemnată, în 1999, cea mai bună atletă a lumii și cea mai bună sportivă a Europei. A stabilit record mondial la 2.000 m, în 1998, și la 5.000 m, în 1999, la Dortmund - foto: andreipartos.ro

Gabriela Szabó - foto: andreipartos.ro

Gabriela Szabó (n. 14 noiembrie 1975, Bistrița), atletă din România de talie mondială, actualmente retrasă din activitatea sportivă. A fost desemnată, în 1999, cea mai bună atletă a lumii și cea mai bună sportivă a Europei. A stabilit record mondial la 2.000 m, în 1998, și la 5.000 m, în 1999, la Dortmund.

Sportiva s-a nascut in Bistrita si a fost descoperita intamplator, la varsta de 12 ani, cand partricipa la un cros din orasul natal. A inceput sa concureze in competitiile rezervate junioarelor, iar in 1994 a participat la competitiile de anvergura cistigand titlu dupa titlu. Gabi Szabo l-a avut ca antrenor pe Zsolt Gyongyossy, si el bistritean, care acum ii este sot.

A fost campioana mondiala pe 5.000 si 1.500 de metri la Barcelona, in 1995, Paris-Bercy si Atena, in 1997, Maebashi si Sevilla, in 1999, respectiv Maebashi, tot in 1999, si a obtinut aurul la Olimpiada din Sydney din 2000, dupe ce in 1996 obtinuse o medalie de argint la Jocurile Olimpice din Atlanta, in 1996.

Gabriela Szabo a fost in doua randuri castigatoare a circuitului atletic Golden League, iar in dreptul numelui ei au fost trecute mai multe recorduri pe distantele de 5.000, 3.0000 si 2.000 de metri. S-a retras din competitie la varsta de 28 de ani.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro

 

14 noiembrie 1990 - După reunificarea Germaniei, Republica Federală Germania şi Republica Polonă semneaza un tratat care să confirme linia Oder-Neisse ca frontiera dintre Germania şi Polonia.

 

 14 noiembrie 1991 - Printul Norodom Sihanouk revine la Phnom Penh, dupa caderea regimului criminal comunist al khmerilor rosii din Cambodgia si după treisprezece ani de exil.

 

14 noiembrie 1991 - A decedat scriitorul si scenaristul roman Constantin Chiriţă; (“Cireşarii”); (n.12.03.1925).

 

14 noiembrie 1991 - Oficialii americani si britanici au anuntat ca detin indicii incriminatoare impotriva a doi agenti secreti de origine libiana ca au fost la originea atentatului cu bomba de la Lockerbie. Autoritatile din SUA si Anglia au acuzat astfel Libia de doborarea avionului companiei Pan Am 103.

Aparatul, care efectua in 21 decembrie 1988 o cursa pe ruta Londra-New York, a explodat in aer deasupra unei zone locuite a oraselului scotian Lockerbie, 259 de persoane de la bord si 11 de la sol pierzandu-si viata. Printre victime s-a aflat si un roman, studentul sibian Peter Vulcu, care se intorcea in SUA unde urma cursurile universitare. In Statele Unite, atentatorii au fost condamnati, in lipsa, la pedeapsa cu moartea.

SUA au cerut Libiei extradarea celor doi autori, Abdel Basset Ali Al-Megrahi si Al Amin Khalifa Fhimah, care ar pus bomba intr-un radiocasetofon pe care l-au ascuns intr-o servieta. Liderul Muammar al-Gaddafi nu a dat curs cererii decat in 1994, cand a acceptat ca procesul celor doi sa aiba loc insa numai intr-o tara neutra si cu un complet international de judecatori, propunere declinata insa de americani si britanici.

Abia in 1999 s-a ajuns la un consens intre parti, procesul celor doi teroristi incepand in 3 mai 2000 in Olanda. Sentinta finala a fost data doi ani mai tarziu, Khalifa Fhimah fiind declarat nevinovat si eliberat, iar Al-Megrahi fiind incarcerat pe viata.

 

14 noiembrie 2001 - A decedat Zigu Ornea, teoretician şi critic literar (“Junimea şi junimismul”, “Anii treizeci. Extrema dreaptă românească”); (n.27.08.1930).

 

14 noiembrie 2015 - Atentatele teroriste de la Paris din noiembrie 2015 (13-14 noiembrie 2015) în care au murit 130 de oameni, ucişi de militanţi islamişti în sala de spectacole Bataclan, în apropiere de Stade de France şi în mai multe localuri din Paris. De asemenea, 350 de persoane au fost rănite.

Atentatele teroriste de la Paris din noiembrie 2015 au fost o serie de atacuri armate, atentate cu bombă și o luare de ostatici, care au avut loc în capitala Franței în seara zilei de 13 noiembrie 2015 și în primele ore ale zilei următoare, în arondismentele 10 și 11 și în apropierea stadionului Stade de France, situat în Saint-Denis. Atentatele au început la ora 22:16, ora României și au fost revendicate de Statul Islamic. Au avut loc cel puțin trei explozii și șase atacuri armate.

Statul francez a declarat starea de urgență și a reintrodus controalele de frontieră (deși președintele declarase inițial că granițele au fost închise complet). Cetățenii au fost sfătuiți să nu iasă din case, pentru propria lor siguranță.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

14 npiembrie 2020 - La Ordinea Zilei

 

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.comro.wikipedia.orgyoutube.com

Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 12 Apostoli (†80 d.Hr.)

foto preluat de pe basilica.ro
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; ro.orthodoxwiki.org

 

Filip (apostol)

Filip (n. 5 d.Hr., Betsaida, Israel – d. 80 d.Hr., Hierapolis, Turcia) este unul din cei doisprezece apostoli ai lui Iisus, originar din satul Betsaida (ca și apostolii Petru și Andrei), de meserie pescar. Apostolul Filip este menționat în Evanghelii: Matei 10:2-4; Marcu 3:14-19; Luca 6:13-16.

În tinerețe ar fi făcut o călătorie misionară prin Asia Mică și Balcani. Ar fi murit martirizat prin crucificare în anul 80 d.Hr. la Hierapolis, în Frigia (azi: Pamukkale în Turcia), la vârsta de 75 de ani.

St. Philip, by Peter Paul Rubens, from his Twelve Apostles series (c. 1611), at the Museo del Prado, Madrid - foto preluat de pe en.wikipedia.org

St. Philip, by Peter Paul Rubens, from his Twelve Apostles series (c. 1611), at the Museo del Prado, Madrid – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Apostolul Filip

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostolul Filip a fost unul din Cei Doisprezece Apostoli ai lui Iisus Hristos. Biserica îl prăznuiește pe Sfântul Filip în 14 noiembrie. El nu este același cu Sfântul Filip, prăznuit în 11 octombrie, care a fost unul din Cei Șaptezeci de Apostoli.

 

Viața

Născut în Betsaida, lângă Marea Galileii, Filip cunoștea așa bine Sfânta Scriptură încât L-a recunoscut imediat pe Iisus ca fiind Mesia, Unsul lui Dumnezeu, de cum L-a întâlnit. După Pogorârea Duhului Sfânt, Sfântul Filip a propovăduit în Asia și În Grecia. În Grecia, evreii îl urau atât de tare încât marele preot s-a apucat el însuși să îl ciomăgească până la moarte, dar printr-o minune marele preot a orbit dintr-o dată și s-a înnegrit. Apoi pământul s-a deschis și l-a înghițit. Atunci s-au vindecat mulți bolnavi și mulți păgâni au crezut în Hristos.

Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 12 Apostoli (†80 d.Hr.) - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 12 Apostoli (†80 d.Hr.) - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sfântul Filip se găsea împreună cu sora lui, Mariamna (prăznuită la 17 februarie), cu Sf. Apostol Ioan și cu Sf. Apostol Bartolomeu în cetatea Hieropolis din Frigia, propovăduind. Prin rugăciune, a ucis un șarpe uriaș pe care îl adorau păgânii; aceștia s-au mâniat așa de tare încât i-au răstignit pe el și pe Sfântul Bartolomeu cu capul în jos. Iarăși, pământul s-a deschis și l-a înghițit pe judecător, împreună cu mulți păgâni. Poporul, fiind foarte înspăimântat, a alergat să îi scoată pe cei doi apostoli din chinuri. Dar Sfântul Filip deja murise.

Sfântul Bartolomeu l-a hirotonit pe Stahie – pe care Sfântul Filip îl vindecase de o orbire de patruzeci de ani și îl botezase – ca episcop al celor nou-botezați din acea cetate. Ulterior, moaștele Sfântului Filip au fost duse la Roma. El este numărat printre Cei Doisprezece Mari Apostoli.

cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org

cititi mai mult despre Sf. Ap. Filip si pe: basilica.ro; doxologia.ro; en.wikipedia.org

cititi si:

- A fost descoperit mormântul Sfântului Apostol Filip