Moldova, între Rusia și Occident. Ultimul tur al alegerilor prezidențiale
Maia Sandu (dreapta) și Igor Dodon (stânga)
foto si articol preluate de pe romania.europalibera.org
Moldova, între Rusia și Occident. Ultimul tur al alegerilor prezidențiale
Moldova se îndreaptă duminică la urne pentru a doua rundă a alegerilor prezidențiale, la care se vor înfrunta pro-europeana Maia Sandu cu actualul președinte Igor Dodon, susținut de Moscova.
Micuța națiune ex-sovietică votează sub ochiul atent al Rusiei, care dorește ca Moldova să rămână în sfera sa de influență, mai ales că mai multe guverne din sfera de influență a Kremlinului sunt zguduite de tulburări politice.
La votul din primul tur de la începutul acestei luni, pro-europeana Maia Sandu – un politician de centru-dreapta în vârstă de 48 de ani – a obținut o victorie surpriză.
Sandu, care a lucrat pentru Banca Mondială și a fost pentru scurt timp prim-ministru, a câștigat peste 36% din voturi împotriva pro-rusului Igor Dodon, care a obținut 33% din opțiuni.
Sandu, sprijinită de diaspora. Dodon, de Putin
Sondajele publicate în perioada premergătoare votului de duminică i-au arătat din nou pe cei doi candidați într-o cursă strânsă.
Analiștii au spus că Sandu a câștigat primul vot de tur datorită sprijinului fără precedent primit din partea diasporei moldovene și că alegătorii din străinătate vor juca un rol cheie și duminică.
Moldova, scufundată în sărăcie în ultimii ani, a fost zguduită de câteva crize politice și de o fraudă bancară de 1 miliard de dolari, echivalentul a circa 15% din PIB-ul țării.
Înainte de al doilea tur de scrutin din 15 noiembrie, Sandu a făcut un apel la vot pe Instagram. Ea i-a chemat pe alegători să o voteze pentru a-l alunga pe Dodon de la putere.
Țara de 3,5 milioane de suflete a fost mult timp împărțită între cei care susțin crearea de legături mai strânse cu UE și cei care se agață de relațiile din epoca sovietică cu Moscova.
Dodon, în vârstă de 45 de ani, a ajuns la putere după ce a învins-o pe rivala sa de multă vreme, Maia Sandu, la alegerile din 2016 și speră să o învingă din nou.
El se prezintă ca un garant al stabilității și le promite alegătorilor „relații bune cu Rusia” și „schimbare în bine”.
cititi mai mult pe romania.europalibera.org