Sf. Mc. Codrat, Ciprian, Dionisie şi cei împreună cu ei
Sinaxar 10 Martie
În această lună, în ziua a zecea, pomenirea sfântului mucenic Codrat, cel din Corint, şi a celor împreună cu dânsul: Ciprian, Dionisie, Pavel, Anecton şi Crescent.
Sf. Mc. Codrat, Ciprian, Dionisie – foto preluat de pe basilica.ro
În timpul unei persecuţii împotriva creştinilor, în secolul al III-lea, o creştină evlavioasă cu numele Rufina a fugit din Corint să se ascundă în munţi, ca să scape de urmăritori. Acolo a născut un fiu, Codrat, după care ea a murit. Prin grija Domnului, copilul a fost ţinut în viaţă, fiind hrănit în mod miraculos: un nor apărea deasupra lui şi îi picura rouă dulce în guriţă.
Sf. Codrat şi-a trăit copilăria şi tinereţea în sălbăticie. În adolescenţă el a cunoscut nişte creştini de la care a învăţat despre adevărata credinţă. Codrat a studiat gramatica şi arta medicinii, având mare succes. Dar, cel mai mult timp şi-l petrecea în singurătate, prin munţi, în rugăciune şi meditaţie la Dumnezeu. Anii treceau şi mulţi prieteni şi ucenici îl căutau pentru un cuvânt de învăţătură. Printre aceştia erau Ciprian, Dionisie, Anecton, Pavel, Crescent şi mulţi alţii.
Din porunca păgânului împărat Decius (249-251), prefectul militar Iason a sosit la Corint ca să tortureze şi să ucidă pe creştini. Fiind cel mai în vârstă dintre ei, Sf. Codrat a vorbit în numele tuturor, apărând cu demnitate credinţa în Hristos Mântuitorul, după care a fost supus torturii. În ciuda suferinţelor inumane, el îi încuraja pe alţii, spunându-le să nu le fie frică şi să-şi apere cu tărie credinţa.
Iason, văzând că nu-i poate convinge pe nici unul să se lepede de Hristos, i-a aruncat pe toţi la fiarele sălbatice să fie sfâşiaţi de vii. Însă fiarele nu s-au atins de ei. Atunci, Iason a dat ordin să-i lege de picioare la trăsuri şi să-i tragă prin tot oraşul şi mulţi oameni din mulţime aruncau în martiri cu pietre. În cele din urmă aceştia au fost condamnaţi la decapitare cu sabia. La locul execuţiei, aceştia au cerut puţin răgaz pentru rugăciune şi unul câte unul şi-au plecat capetele sub sabie.
Discipolii sfântului Codrat care au mai rămas, au suferit şi ei pentru Hristos: un alt Dionisie a fost înjunghiat noaptea; Victorin, Victor şi Nichifor au fost zdrobiţi într-o presă mare de piatră; lui Claudiu i s-au tăiat mâinile şi picioarele; Diodor a fost aruncat în foc; Serapion a fost decapitat iar Papiu şi Leonid au fost înecaţi în mare. Luând exemplul lor, multe femei creştine au ales să sufere de bună voie pentru Hristos.
Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei maicii noastre Anastasia patriciana (Secolul al VI-lea).
În zilele împăratului Iustinian (527-565) trăia la Bizanţ o femeie, cu numele Anastaşia, temătoare de Dumnezeu, care se trăgea din părinţi de neam ales şi bogaţi. Era cea dintâi patriciană a împăratului şi având adânc înrădăcinată în ea teama de Dumnezeu, umbla mereu pe căile Domnului. Avea o înfăţişare frumoasă şi era plină de bunătate aşa încât toţi erau încântaţi de purtările ei frumoase, chiar şi împăratul. Dar, pentru că semănătorul neghinelor, diavolul, obişnuieşte întotdeauna să zavistuiască ceea ce este bun şi să dea asalturi împotriva oamenilor de ispravă, neîngăduindu-şi niciodată odihnă, a făcut în aşa fel ca Anastasia să fie urâtă de împărăteasă. Cunoscând prin cineva ura pe care i-o purta împărăteasa şi fiind cu adevărat plină de cunoştinţă dumnezeiască, Anastasia şi-a zis întru sine: O, Anastasia, la vreme potrivită vine împrejurarea aceasta; caută deci de-ţi mântuieşte sufletul tău şi vei scăpa şi pe împărăteasă de ura aceasta necugetată şi-ţi vei dobândi şi ţie împărăţia cerurilor. Şi cugetând acestea întru sine, a tocmit o corabie şi adunându-şi o parte oarecare din averea ei, iar pe toată cealaltă lăsând-o, a pornit la drum şi a ajuns la Alexandria. Şi construind acolo, în locul care se cheamă Pempton, o mănăstire mică, a rămas în ea, ţesând veşminte sfinte şi sârguindu-se să placă lui Dumnezeu. Mănăstirea aceasta a rămas până în zilele noastre, purtând numele de Mănăstirea Patricienei.
După o oarecare vreme împărăteasa mutându-se din viaţa aceasta (548), împăratul şi-a adus aminte de Anastasia patriciana şi a trimis să fie căutată cu multă stăruinţă pretutindeni. Iar mieluşeaua lui Dumnezeu luând cunoştinţă de acest lucru, părăsind în timpul nopţii mănăstirea ei, s-a dus în pustia Schetia la avva Daniil, şi istorisind ea preafericitului bătrân cele cu privire la ea, acesta a îmbrăcat-o cu haine bărbăteşti şi i-a pus numele Anastasie eunucul. Şi aşezând-o într-o peşteră, la o oarecare depărtare de lavra lui, a zidit-o acolo, punându-i ca rânduială să nu iasă niciodată din chilie şi nici pe altcineva să nu mai primească la ea de atunci înainte. De asemenea el a mai rânduit pe unul din fraţi să-i aducă o dată pe săptămână un ulcior cu apă şi să i-l pună afară lângă peşteră, după care să primească binecuvântare şi să plece.
Această femeie vitează şi neînduplecată petrecând acolo neajunsă de nimeni douăzeci şi opt de ani, a păzit rânduiala bătrânului Daniil neştirbită. Ce minte sau ce limbă ar putea să înţeleagă, să povestească sau să scrie virtuţile dumnezeieşti ale celor douăzeci şi opt de ani pe care aceasta singură le-a înfăţişat lui Dumnezeu în fiecare zi: lacrimile, suspinele, durerile, vegherile, rugăciunile, citirile, şederile în picioare, îngenuncherile şi postirile? Şi mai înainte de toate şi după toate încăierările şi răzvrătirile demonilor, plăcerile trupeşti, poftele cele rele şi toate celelalte pe potriva acestora? De altă parte faptul că ea, care fusese patriciană şi care fusese obişnuită întotdeauna să se întâlnească în palatul împărătesc cu mulţime de bărbaţi şi femei, să rămână cu totul neajunsă de nimeni în decursul atâtor ani, depăşeşte orice minte şi orice cuget. În toate acestea însă ea s-a nevoit cu bine şi a ajuns vas ales al Duhului Sfânt.
Când a cunoscut de mai înainte mutarea ei spre Domnul, a scris pe un hârb către bătrânul Daniil, următoarele cuvinte: “Părinte cinstite, ia cu tine în grabă pe ucenicul care îmi aduce apă şi uneltele trebuitoare pentru îngropare şi vino ca să îngropi pe Anastasie eunucul”. După ce a scris acestea, a aşezat hârbul afară, la uşa peşterii. Iar bătrânul încunoştiinţându-se de acestea printr-o vedenie în timpul nopţii, i-a zis ucenicului său: “Du-te, frate, la peştera în care se găseşte fratele Anastasie eunucul şi vezi că la uşa peşterii vei găsi un hârb cu scriere pe el; luându-l de acolo, întoarce-te cât poţi mai degrabă aici”. După ce acesta s-a dus şi l-a adus, bătrânul citindu-l a lăcrimat. Şi luând în grabă pe frate cu el şi uneltele trebuitoare pentru îngropare au pornit la drum. Şi deschizând peştera au găsit pe Anastasie eunucul cuprins de fierbinţeală. Deci, bătrânul căzând la pieptul lui a plâns, zicând: “Fericit eşti, frate Anastasie; că gândind mereu la ceasul acesta, ai dispreţuit împărăţia cea pământească; roagă-te acum pentru noi Domnului!”
Iar aceea a răspuns: “Eu, mai degrabă, părinte, am nevoie de multe rugăciuni în ceasul acesta”. Şi bătrânul a adăugat: “De aş fi luat-o eu înaintea ta, atunci aş fi putut ruga pe Dumnezeu!” Deci stând pe rogojină a îmbrăţişat capul bătrânului, rugându-se. Iar bătrânul luând pe ucenicul său l-a pus în genunchi la picioarele ei, zicând: “Binecuvintează pe ucenicul meu şi fiul tău!” Şi ea a zis: “Dumnezeul părinţilor mei, Care stă înaintea mea în ceasul acesta al despărţirii mele de trup, Cel ce cunoaşte toate nevoinţele mele din peştera aceasta, pentru numele Tău şi pentru slăbiciunea şi chinul meu, să odihnească duhul părinţilor asupra lui, precum a odihnit duhul lui Ilie asupra lui Elisei”. Şi întorcându-se către bătrân, eunucul i-a zis: “Pentru numele lui Dumnezeu, părinte, să nu mă dezbrăcaţi de zdrenţele cu care sunt acoperită şi nimeni să nu cunoască cele cu privire la mine”. Apoi, împărtăşindu-se cu Sfintele Taine, a zis: “Daţi-mi pecetea lui Hristos şi rugaţi-vă pentru mine!” Şi privind către răsărit a strălucit ca şi cum ar fi primit în peşteră o rază de foc asupra feţei ei. Şi făcând semnul cinstitei cruci, a zis: “Doamne, în mâinile Tale îmi încredinţez duhul meu”. Şi zicând acestea şi-a dat duhul.
Atunci, au săpat o groapă înaintea peşterii, iar bătrânul Daniil, dezbrăcând haina pe care o purta, a zis ucenicului: “Îmbracă pe frate, fiule, pe deasupra celor cu care este îmbrăcat”. Iar ucenicul îmbrăcând pe fericita Anastasia, sânii acesteia au fost văzuţi de el, întocmai ca nişte frunze veştejite, dar nu a spus bătrânului nimic despre aceasta. După ce s-a terminat înmormântarea, în timp ce ei se coborau către chilia lor, ucenicul a zis bătrânului: “Ştiai, părinte, că eunucul era femeie?” Dar bătrânul a răspuns: “Ştiam şi eu, fiule, dar pentru ca acest lucru să nu se afle pretutindeni pentru aceasta am îmbrăcat-o cu haine bărbăteşti şi i-am dat numele Anastasie eunucul, ca să nu bănuiască nimeni. Căci multă cercetare s-a făcut de împărat pentru ea, în toată ţara şi mai ales în locurile acestea. Ci, iată, cu harul lui Dumnezeu, ea a fost păzită de noi”. Şi atunci, bătrânul a început să-i povestească ucenicului cu de-amănuntul viaţa ei.
Tot în această zi pomenirea sfântului Marcian, care cu lemne fiind lovit s-a săvârşit din viaţă.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Mihail din Agrafa, cel ce a mărturisit în Tesalonic în anul 1544, care prin foc s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Decizia privind marcarea unei zile internaționale a femeilor judecător a fost luată la 28 aprilie 2021, prin Rezoluția ONU A/RES/75/274, cu scopul de a reafirma angajamentul de a dezvolta și implementa strategii și planuri naționale adecvate și eficiente pentru promovarea femeilor în sistemele și instituțiile de justiție judiciară la nivel de conducere și la alte niveluri, scrie https://www.un.org/.
- 10 martie 241 î.Hr. – Romanii au scufundat flota cartagineză, punând capăt Primului Război Punic;
- 10 martie 1291 – Românii din Transilvania sunt menționați, pentru prima dată, ca participanți la Dieta specială convocată de regele Ungariei, Andrei al III-lea, la Alba Iulia.
- 10 martie 1695 – Războiul de nouă ani: în Bătălia de la Sant Esteve d’en Bas, miqueleții catalani au atacat o coloană de infanterie obișnuită franceză și i-au determinat să se predea;
- 10 martie 1876 – Alexander Graham Bell a făcut primul apel telefonic, comunicând: Domnule Watson, veniți aici, vreau să vă vorbesc.
- 10 martie 1950 – Transporturile morții;
- 10 martie 1959 – A început o revoltă anti-chineză, când mii de tibetani au înconjurat Palatul Potala din Lhasa pentru a-l împiedica pe Dalai Lama să plece sau să fie îndepărtat de armata chineză;
- 10 martie 1968 - Războiul din Vietnam / Războiul civil laotian: forțele nord-vietnameze și Pathet Lao au copleșit apărătorii americani, laotieni, thailandezi și hmong ai Sitului Lima 85
- 10 martie 1974 – Echipa de handbal masculin a României a devenit pentru a patra oară campioană mondială;
- 10 martie 1977 – La Observatorul Kuiper al NASA, James L. Elliot și echipa sa descoperă sistemul de inele din jurul planetei Uranus;
- 10 martie 2006 – Mars Reconnaissance Orbiter a intrat pe orbita planetei Marte.
10 martie 241 i.Hr. -Primul Război Punic: Victoria decisiva a romanilor asupra Cartaginei în Bătălia de la Insulele Aegates, pune capat primului razboi punic.
Primul război punic (264-241 î.Hr.) Vestul Mării Mediterane, 264 î.Hr. Roma este indicată în roșu, Cartagina în gri și Siracuza în verde – foto: ro.wikipedia.org
Primul război punic (264-241 î.Hr.) a fost primul dintre Războaiele Punice care au avut loc între Roma și Cartagina.
Timp de 23 de ani cele două puteri și-au disputat supremația în bazinul vestic al Mării Mediterane.
Cartagina, aflată în Tunisia de azi, era cea mai puternică putere maritimă din vestul Mării Mediterane la începutul conflictului.
De asemenea, Roma domina Peninsula Italică și își dorea victoria, dar era greu de obținut o victorie decisivă.
Cele două state au avut trei războaie unul contra celuilalt, războaie care le-au marcat existența.
Aceste războaie au fost numite Războaiele punice, după numele de „puni” pe care romanii îl dădeau cartaginezilor.
10 martie 298 - Împăratul roman Maximian încheie victorios campania din Africa de Nord împotriva berberilor și isi face o intrare triumfală în Cartagina.
Galerius Maximianus – foto: ro.wikipedia.org
Galerius Maximianus (cca. 250 – 5 mai 311), sau Gaius Galerius Valerius Maximianus, împărat roman în perioada 305-311.
10 martie 483 - A murit Papa Simpliciu.
A condus Biserica Apuseana din 3 Martie 468, până la moartea sa.
Papa Simpliciu – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
In timpul sau erezia monofizita a câștigat teren în Est, lucru care a dus mai apoi la pierderea supremației sale asupra bisericilor răsăritene.
Tot in timpul pontificatului său, la 28 august 476, Romulus Augustulus, ultimul împărat roman apusean, este îndepărtat de pe tron de către Odoacru căpetenia herulilor (neam germanic din uniunea de triburi a goților), care s-a proclamat rege al Italiei.
Odată ce Imperiul Roman de Apus s-a dezintegrat în mai multe principate, Biserica a rămas singura moștenitoare a pestigiului Imperial Roman.
10 martie 1291 - Românii din Transilvania au fost menţionaţi pentru prima dată ca participanţi la Dieta specială convocată de regele Ungariei, Andrei al III-lea (1290-1301), care a convocat la Alba-Iulia o adunare „cu toți prelații, baronii, nobilii, secuii, sașii, românii din toate părțile Transilvaniei“ … „pentru îndreptarea stării acestora“.
10 martie 1391 - A murit cneazul Stjepan (Stephen) Tvrtko I al Bosniei (n. 1338)
Stephen Tvrtko I (1338 – 10 martie 1391), a fost Ban al Bosniei (1353-1377), rege al Bosniei si Serbiei în perioada 1377-1391, și rege al Croatiei si Dalmatiei după 1390.
Facea parte din dinastia Kotomanic care a condus Bosnia, si un conducător politic și religios tolerant sub a carui conducere Bosnia a atins apogeul și a devenit o mare putere în Balcani, cucerind teritorii din ceea ce este astăzi Serbia, Croatia si Muntenegru.
10 martie 1452 - S-a născut Ferdinand al II-lea de Aragon,rege al Castiliei; (d.1516) .
Ferdinand al II-lea de Aragon (10 martie 1452 – 23 ianuarie 1516), rege al Aragonului (1479–1516), al Siciliei (1468–1516), al Neapolelui (1504–1516), Valenciei, Sardiniei și al Navarei, Conte de Barcelona, rege al Castiliei (1474-1504) și apoi regent al acestei țări din 1508 până la moartea sa.
A ramas in istorie pentru rolul său în descoperirea Lumii Noi dupa ce a sustinut prima călătorie a lui Cristofor Columb în 1492 spre continentul american.
In acel an el a luptat, de asemenea, ultimul razboi cu emiratul arab al Granadei in urna caruia a fost înlăturat ultimul stat islamic pe teritoriul spaniol, incheind astfel Reconquista, razboiul de eliberare dus timp de cateva secole de spanioli impotriva invadatorilor arabi.
10 martie 1482 - A avut loc Asediul cetăţii Crăciuna, incheiat cu victoria Voievodului Moldovei, Ştefan cel Mare, asupra garnizoanei muntene.
În Letopiseţul de la Putna nr. I stă scris că „În anul 6990 [1482], martie 10, a luat Ştefan voievod cetatea Crăciuna.” Cetatea Crăciuna din Ţara Vrancei a fost construită de Radu cel Frumos şi până la 1482 a fost teritoriu al Munteniei.
După ce Ştefan cel Mare l-a învins pe Basarab al IV-lea cel Tânăr (Ţepeluş) şi a alipit cetatea Crăciuna, hotarul Moldovei a fost mutat pe Milcov.
10 martie 1628 - S-a născut Marcello Malpighi, medic şi fiziolog italian, inventatorul anatomiei microscopice. A utilizat printre primii microscopul, descoperind astfel vasele capilare şi glomerulele renale care îi poartă numele; (m.29.11.1694).
Marcello Malpighi (n. 10 martie, 1628, Crevalcore – d. 29 noiembrie, 1694, Roma), medic italian, fondatorul anatomiei microscopice, histologiei, anatomiei vegetale și fiziologiei comparative.
10 martie 1629 - Carol I al Angliei a disolvat Parlamentul; începutul celor “11 ani de tiranie” în care n-a existat parlament.
Carol I al Angliei (Daniel Mytens) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Carol I al Angliei (engleză Charles I of England) (n. 19 noiembrie 1600 – d. 30 ianuarie 1649) a fost rege al Angliei, Scoției și Irlandei din 27 martie 1625 până la execuția sa din ianuarie 1649.
În ianuarie 1629 Carol I a deschis a doua sesiune a Parlamentului englez, care fusese prorogat în iunie 1628, cu un discurs moderat cu privire la tonnage and poundage.
Membrii Camerei Comunelor și-au exprimat dezaprobarea față de politica dusă de Carol, în lumina cazului lui John Role, un membru al Parlamentului, a cărui bunuri au fost confiscate din cauza incapacității de a plătii taxa tonnage and poundage.
Numeroși membrii ai Parlamentului erau de părere că impunerea impozitului era o încălcare a Petiției dreptului, care împiedica confiscarea bunurilor fără acordul Parlamentului.
Când speaker-ul Camerei Comunelor , sir John Finch, la ordinul regelui, a amânat următoarea sesiune până în luna martie, numeroși deputați l-au atacat verbal și amenințat, iar alții au închis aula, forțându-l pe acesta să continue sesiunea.
Un deputat a citit o scrisoare, în care condamna politica suveranului în privința arminianismului, colectarea taxelor și a catolicismului.
Acesta a declarat că cine plătea impozitele fără acordul Parlamentului, era un dușman și un trădător al patriei.
Pentru Carol I, (care deja amenințase că va guverna singur, fără ședințele indisciplinate ale Parlamentului), era prea mult și a decis dizolvarea parlamentului.
Puțin mai târziu a început tratativele de pace cu Franța cardinalului Richelieu și cu Spania contelui Olivares.
Perioada de unsprezece ani care a urmat dizolvării Parlamentului, a fost numită Tirania celor unsprezece ani sau Personal Rule.
Carol I a guvernat fără sprijin parlamentar ca suveran absolut.
10 martie 1661 – La o zi după moartea ministrului său, cardinalul Jules Mazarin, regele Franței Ludovic al XIV-lea în vârstă de 23 de ani a luat în propriile mâini toate problemele guvernării.
10 martie 1804 - În St.Louis, Missouri are loc ceremonia oficială a transferului dreptului de proprietate asupra teritoriului Louisiana de la Franța la Statele Unite ale Americii.
10 martie 1813 - Mitropolitul Chişinăului şi Hotinului Gavriil Bănulescu-Bodoni “dă blagoslovenie ca să se deschidă biserica de la schitul Mana spre a fi biserica de mir “.
10 martie 1814 - NapoleonI al Frantei a fost invins în Bătălia de la Laon de generalul prusac Blucher.
Napoleon la întoarcere de la Soissons după bătălia de la Laon (9 – 10 martie 1814) – foto preluat de pe en.wikipedia.org
10 martie 1831 – S-a înființat Legiunea străină după un decret al regelui Ludovic Filip al Franței.
Legiunea străină (în franceză Légion étrangère) este o unitate a Armatei Franceze, care a fost întemeiată pe data de 10 martie 1831 printr-un decret dat de Ludovic-Filip al Franței.
A fost creată pentru voluntarii străini care, după Revoluția franceză din iulie 1830, nu mai aveau voie să se înscrie în armata franceză.
Voluntarii străini sunt conduși de ofițeri francezi, iar astăzi sunt acceptați și cetățeni ai Republicii Franceze, care în prezent formează 24% din numărul total de recruți.
Legiunea are la ora actuală (2009) în jur de 7.700 de soldați iar sediul este la Aubagne.
Românii care au activat în Legiunea Franceză – au fondat o asociație cu acest nume sau Asociația RALF.
La 10 martie 1833 la Miclăuşeni, judeţul Iaşi, Moldova, s-a născut Dimitrie Alexandru Sturdza Miclăuşanu, academician, om politic român, de 4 ori prim-ministru al României (între anii 1895-1909), preşedintele Academiei Române (1882-1884).
Dimitrie Alexandru Sturdza a jucat un rol important în politica României începînd din perioada de preunificare a principatelor Moldovei şi Valahiei pînă la Răscoala ţărănească din 1907.
Descendent al unei mari familii boiereşti din Moldova, Sturza, a participat în anii 1857-1858 la în calitate de secretar la organizarea Divanului ad-hoc în Moldova şi apoi al căimăcămiei în trei, pregătind fundalul pentru unificarea principatelor Moldovei şi Valahiei.
Deşi după Unire domnitorul Alexandru Ioan Cuza îl alege ca secretar personal al său, în scurt timp Sturdza îi va deveni adversar.
În 1866 a făcut parte din monstruoasa coaliţie înlăturîndu-l de la putere pe Alexandru Ioan Cuza şi instalîdu-l ulterior pe Carol de Hohenzollern-Singmaringen, primul rege al României.
În cabinetele Ion Ghica şi Ion Brătianu a deţinut cîteva ministere precum ministerul de externe în 1883, semnînd tratatul secret între Austro-Ungaria şi Germania.
Din 1892 a fost preşedintele Partidului Liberal din România fiind prim-ministru în anii 1895-1896, 1897-1899, 1901-1904 şi 1907-1908.
Ultimul său mandat de prim-ministru a fost marcat de Răscoala ţărănească din 1907, soldată cu o mare cruzime şi mii de vieţi omeneşti.
Mulţi ani consecuv, Dimitrie Alexandru Sturdza a fost secretar general al Academiei Române şi a publicat numeroase studii de istorie.
Dimitrie Alexandru Sturdza s-a stins din viaţă la 21 octombrie 1914 (8 octombrie 1914, stil vechi) in Bucureşti, România, la vîrsta de 81 ani.
10 martie 1835 - Teodor Diamant, socialist utopic, pune bazele primului falanster de tip fourierist din România, la Scăieni, Județul Prahova, intitulat Societatea agronomică și manufacturieră sau Colonia soților agronomi.
Societatea a fost desființată de autorități un an mai târziu.
Teodor Diamant (n. Teodor Mehtupciu, 1810 – 1841), a fost un reprezentant al socialismului utopic în Țara Românească. În 1835 a înființat, la Scăeni, județul Săcueni, un falanster, intitulat Societatea agronomică și manufacturieră sau Colonia soților agronomi. Societatea a fost desființată de autorități un an mai târziu. A preconizat lichidarea analfabetismului și a superstițiilor, dezrobirea țiganilor, precum și ideea unirii instrucției copiilor cu munca productivă – (Statuia lui Teodor Diamant din Boldeşti-Scăieni) cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
Conceptul de falanster a fost adus în Țările Române de Teodor Diamant, care a studiat matematica la München și la Paris, unde a intrat în contact cu ideile socialismului utopic și a devenit discipol al lui Charles Fourier. Reîntors în țară, și-a expus concepțiile social-economice.
A fost bine primit în cercurile liberale din București, reușind să-l atragă cu ideile sale pe tânărul Emanoil (Manolache) Bălăceanu, fiul lui Nae Bălăceanu din Ploiești, care moștenise o avere însemnată, ce cuprindea și moșia Scăeni, aflată pe teritoriul actualului oraș prahovean Boldești-Scăeni.
Bălăceanu își arendase dezavantajos moșia unui anume Teodor Zaplan, cu care a intrat în conflict, ajungând în urma unor acțiuni în instanță dator acestuia.
Pentru a evita plata datoriei, Bălăceanu a acceptat să dea moșia în arendă unei colectivități de familii, aduse de Diamant, care dorea înființarea unui falanster, un fel de colonie agricolă-industrială care funcționa după principiile socialismului utopic.
Vedere în perspectivă a unui falanster, așa cum și-l imaginase Fourier. Zona rurală nu este văzută pe desen – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Falansterul de la Scăieni a fost înființat la 10 martie 1835 și avea denumirea Societatea agronomică și manufacturieră sau Colonia soților agronomi.
Înainte de desființare avea aproximativ 100 de membri. Ea a eșuat după mai puțin de un an, „soții agronomi” părăsind-o, nemulțumiți de rezultate, de condițiile de muncă, și de lipsa interesului lui Bălăceanu față de proiect.
10 martie 1845 - S-a născut Țarul Alexandru al III-lea al Rusiei (d. 1894)
Alexandru al III-lea al Rusiei – (Fotografie portret, 1885) foto preluat de pe en.wikipedia.org
Alexandru al III-lea al Rusiei (n. 10 martie 1845 – d. 1 noiembrie 1894) a fost împărat al Rusiei din 14 martie 1881 până la decesul său în 1894.
Spre deosebire de tatăl său, Alexandru al III-lea a fost de-a lungul întregii sale domnii un împărat conservator care a dus pe culmi noi principiul „Autocrație, ortodoxie și naționalism” al lui Nicolae I.
Un slavofil convins, Alexandru al III-lea a crezut că Rusia poate fi salvată de la haos prin îndepărtarea rușilor (în frunte chiar cu el) de influența ocidentală subversivă.
Cel mai important sfătuitor al țarului a fost Constantin Petrovici Pobedonosțev, profesor particular al lui Alexandru al III-lea și al fiului acestuia, Nicolae al II-lea, și conducătorul Sfântului Sinod din 1880 până în 1895.
El îi învățase pe elevii lui imperiali să se teamă de libertatea cuvântului și de presă și să urască democrația, constituția și sistemul parlamentar.
În timpul lui Pobedonosțev, revoluționarii au fost persecutați, iar politica de rusificare a căpătat o dezvoltare copleșitoare în tot imperiul.
În timpul domniei lui Alexandru al III-lea, s-a consfințit alianța cu Franța republicană, Rusia bucurându-se de credite importante din această țară pentru dezvoltarea industriei naționale.
10 martie 1847 - Sunt stabilite drepturile mazililor şi ruptașilor (care deţineau în proprietate loturi de pământ cu dreptul de proprietate ereditară) in Basarabia ţaristă, cărora le-au fost acordate unele privilegii.
Harta Basarabiei ţariste 1826-1878 – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
Mazilii erau descendenţii vechilor boieri destituiţi din funcţiile lor si constituiau, după originea şi tradiţiile lor, adevărata nobilime moldovenească.
Ei au păstrat din cele mai vechi timpuri privilegiile şi organizarea clasei lor, avându-şi propriul căpitan, iar ruşii, după anexarea Basarabiei, nu au putut decât să confirme aceste privilegii în anii 1818 şi 1847.
Mazilii au conservat vechile statorniciri ale voievozilor moldoveni.
Nimeni din lumea satelor nu ştia mai bine decât ei să relateze diferitele legende şi episoade din viaţa marilor voievozi moldoveni, în special din viaţa şi faptele lui Ştefan cel Mare.
Ei au păstrat mai bine decât orice altă clasă socială conştiinţa naţională şi orgoliul naţional.
Astfel, ei nu îşi căsătoreau niciodată fetele sau feciorii cu oameni de origine străină, nemoldoveni, şi mai ales nu cu ruşi, considerând aceasta ca o pângărire a demnităţii lor naţionale.
Până în 1905 ruşii au încercat să restrângă drepturile organizaţiei mazililor, tinzând să le impună organizarea ţărănească comună, dar în anii aceia de frământări, 1905-1906, satele de mazili din volostele Corneşti, Chişcăreni sau Teleneşti s-au ridicat ca un singur om impotriva acestor tentative.
Poliţia locală şi jandarmii regionali nu au fost capabili să restabilească ordinea, ba chiar au fost făcuţi prizonieri de răsculaţi.
A fost necesar ca însuşi guvernatorul Basarabiei, Haruzin, să trimită un regiment de dragoni, care să procedeze după toate regulile strategiei de război, pentru a învinge.
Represiunea a fost cruntă: instigatorii şi liderii mazililor au fost condamnaţi la muncă forţată şi deportaţi în Siberia.
Abia după multe proteste şi intervenţii, drepturile mazililor au fost totuşi restabilite.
Ruptaşii erau o categorie socială privilegiată; descendenţi din familii de preoţi, protoierei şi diaconi .
Nu puteau fi supuşi pedepselor corporale fără decizia unui judecator, plăteau un impozit numit dajdie, câte 15 lei de la fiecare familie şi achitau plata pentru prestaţii deopotrivă cu mazilii.
Ruptaşii se împărţeau în trei grupuri: ruptaşi (descendenţi ai clerului), ruptaşi de vistierie şi ruptaşi de cămară.
Pentru a li se recunoaşte apartenenţa la categoria respectivă de contribuabili, ruptaşii din Basarabia, la fel ca şi mazilii, au prezentat actele doveditoare instituţiilor autorizate atât în 1816, cât şi în 1834.
Din alte surse aflăm că ruptaşii constituiau ultima categorie privilegiată a populaţiei din Basarabia.
Această categorie era inferioară ca cea a mazililor. Potrivit Regulamentului organizării administrative a regiunii Basarabia din 29 aprilie 1818, ei
„…proveneau din rândurile preoţimii…, nu puteau fi supuşi pedepselor corporale fără sentinţă judecătorească…, achitau în folosul statului impozitul numit dajdia, iar la îndeplinirea prestaţiilor locale participau de rând cu mazilii. Desetina era încasată de la ei cu anumite facilităţi, în bază dispoziţiilor guvernului moldovenesc; cât priveşte încasarea goştinii, vădrăritului şi pogonăritului, ruptaşii erau egalaţi cu ţăranii”.
Statistica cu referire la ruptaşi atestă că ei nu constituiau o categorie socială destul de numeroasă: în 1823 – 667 familii, în 1824 – 669, în 1825 – 1226, în 1826 – 1226, în 1827 – 1140, în 1828 – 1126, în 1829 – 1071, în 1830 – 1078, în 1831 – 1079, în 1832 – 1084, în 1833 – 1103, în 1834 – 1156 şi în 1835 – 1159 familii .
Majoritatea ruptaşilor erau concentraţi în ţinuturile Orhei, Iaşi şi Hotin. Spre exemplu, în 1826 în ţinutul Orhei erau atestate 596 (48,6%) familii de ruptaşi, în ţinutul Iaşi – 466 (38%), în ţinutul Hotin – 105 (8,6%), în ţinutul Bender – 35 (2,9%), în ţinutul Ismail – 22 (1,8%) şi în ţinutul Akkerman – 6 familii (0,5%).
Ruptaşii, ca şi mazilii, plăteau în vistieria statului dajdia, ce constituia 9 rub. 35 kop. De la 10 februarie 1847, descendenţi din familii de clerici devin odnodvorţi razesi , împreună cu mazilii.
10 martie 1855 - A fost inaugurează linia telegrafică Bucureşti – Giurgiu.
10 martie 1857 - A aparut, la Paris, apoi la Bucureşti, săptămânalul “Buciumul”, sub direcţia lui Cezar Bolliac.
10 martie 1861 - A murit poetul ucrainean Taras Sevcenko;
Taras Șevcenko (n. 9 martie 1814 – d. 10 martie 1861) a fost un pictor și poet romantic ucrainean, considerat poetul național al Ucrainei.
Opera sa literară este considerată ca fiind fondatoarea limbii și literaturii ucrainene moderne.
A scris și în limba rusă și a creat opere valoroase ca pictor și ilustrator
10 martie 1871 - Faţă de continuarea manifestarilor antigermane, domnitorul Carol I convoaca guvernul si ia hotararea de a parasi tara chiar a doua zi.
Renunţa la ideea abdicarii, cu conditia constituirii unui guvern care sa obtina votarea bugetului si sa rezolve problema concesionarii cailor ferate.
Guvernul liberal condus de Ion Ghica demisionează.
Lascar Catargiu își ia raspunderea formarii noului guvern.
Catargiu a format, pentru prima dată în istoria română, un cabinet conservator stabil, care a rezistat până în 1876.
Lascăr Catargiu – foto: ro.wikipedia.org
Lascăr Catargiu sau Lascăr Catargi (n. 1 noiembrie 1823, Iași – d. 30 martie 1899, București), a fost un om politic român, prim ministru al României pentru patru mandate.
În 1866 a devenit unul dintre cei trei membri ai Locotenenței Domnești care a condus statul român de la abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza și până la înscăunarea lui Carol I.
După ascensiunea Prințului Carol I al României, în mai 1866, Lascăr Catargiu devine președintele consiliului de miniștri (prim-ministru), dar neputând coopera cu colegii săi liberali, Ion Brătianu și C.A. Rosetti, demisionează în iulie.
După încă opt funcții ministeriale, culminând cu agitația anti-dinastică din 1870 – 1871, Catargiu a format, pentru prima dată în istoria română, la 22 martie 1871 un cabinet conservator stabil, care va rămâne la putere până în aprilie 1876.
La 12 aprilie 1876 Catargiu a demisionat, fiind urmat în funcție la 9 mai de către Manolache Costache Epureanu.
10 martie 1872 - A murit Giuseppe Mazzini, om politic italian (n. 1805)
Giuseppe Mazzini- foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
Giuseppe Mazzini (n. 22 iunie 1805, Genova – d. 10 martie 1872, Pisa) a fost un jurist, democrat și luptător italian în mișcarea „Risorgimento” (în traducere „Renașterea Italiei”) (1815-1870)
10 martie 1876 - Alexander Graham Bell a făcut cu succes primul apel telefonic, spunând “Domnule Watson, vino aici; am nevoie de tine“.
Alexander Graham Bell vorbind la telefon - foto: ro.wikipedia.org
S-a întamplat în Boston, Massachusetts, cand inventatorul a purtat o convorbire cu asistentul sau, Thomas Watson – aflat intr-o incapere alaturata.
Cand legatura telefonica a fost stabilita, Bell a rostit celebrele cuvinte care au ramas in istorie ca primele fraze comunicate intr-o convorbire telefonica:
“Mister Watson, come here! I want you!” (Domnule Watson, vino aici! Am nevoie de tine!).
Aparatul folosit era confectionat din lemn si cateva fire care aveau la capat o palnie.
Bell a reusit sa isi testeze inventia cu putin timp inainte de concurentul sau, Elisha Gray, care, de asemenea, dorea sa patenteze inventia.
Succesul a fost astfel asigurat, pentru ca dupa trei saptamani a reusit sa perfectioneze aparatul si sa il inregistreze sub numele sau.
Totusi, se prezuma ca inventatorul italian Antonio Meucci a fost cel care a inventat aparatul in 1849, iar in septembrie 2001, acesta a fost creditat in mod oficial de Congresul american cu inventarea telefonului, in locul lui Alexander Graham Bell.
Denumirea telefonului este derivata din cuvintele grecesti “tele”, care inseamna “departe” si “phon” care inseamna “voce”.
Alexander Graham Bell s-a nascut in 1847 in Edinburgh, in Scotia. S-a mutat in Ontario (Canada), apoi in Statele Unite, unde si-a inceput activitatea ca inventator.
10 martie 1879 - S-a născut Dimitrie Caracostea, critic şi istoric literar, folclorist, membru al Academiei Române (“Poezia tradiţională română”); (m.02.06.1964).
Dumitru Caracostea (n. 10 martie 1879, Slatina – d. 2 iunie 1964, București), a fost un critic, istoric literar și folclorist român.
A urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie de la Universitatea din București, unde își ia licența în 1908.
A fost elevul lui Titu Maiorescu, Ion Bianu și Ovid Densusianu.
În 1909 obține o bursă la Viena, unde va lucra sub îndrumarea lingvistului Wilhelm Meyer-Lübke.
A susținut două doctorate, în 1913, unul în filosofie, altul în filologie romanică.
Din 1920, devine docent la Universitate, iar în anul 1930 profesor la catedra de istorie a literaturii române moderne de la Universitatea din București.
În același an a fost primit ca membru corespondent al Academiei Române, iar în 1938 a devenit membru titular .
Datorită strădaniilor sale, în 1933 ia ființă Institutul de Istorie Literară și Folclor. A fost Ministrul educației naționale în Guvernul Ion Gigurtu (4 iulie – 4 septembrie 1940) și Guvernul Ion Antonescu (4 – 14 septembrie 1940). În perioada 1941 – 1944 a fost director al Fundațiilor Regale pentru Literatură și Artă.
Este considerat a fi, alături de Tudor Vianu, unul dintre cei mai mari stilisti ai literaturii române.
În anul 1948, odată cu instaurarea regimului comunist în România, a fost exclus din învățământ.
Pe 5 mai 1950, in pofida vârstei sale înaintate a fost arestat de autoritățile comuniste în anul 1950 și ținut la închisoare timp de cinci ani ca deținut politic, fără a fi judecat.
10 martie 1901 - A decedat la Bucureşti, publicistul, istoricul, scriitorul, avocatul şi deputatul, Vasile Maniu (n. 1824).
Vasile Maniu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Vasile Maniu (n. 24 decembrie 1824, Lugoj, Imperiul Austriac – d. 10 martie 1901, București, România) a fost un publicist, istoric, scriitor și avocat român, deputat, participant la Revoluția română de la 1848 și membru al Academiei Române.
În timpul Revoluţiei de la 1848, Maniu s-a implicat în activitatea cercurilor revoluţionare şi a fost în contact direct cu societăţile secrete bucureştene.
A îndeplinit chiar rolul de om de legătură între Eftimie Murgu şi Nicolae Bălcescu.
Alături de alţi intelectuali bănăţeni precum Andrei Mocioni, Ioan Mocioni sau Iulian Dobran, luptă pentru cauza Banatului.
A făcut parte din Comitetul Naţional Român de la Sibiu, ocupând funcţia de notar districtual al Făgăraşului.
La momentul înfrângerii revoluţiei în Banat îl regăsim pe post de comisar districtual al Maidanului, post pe care îl menţine până în 1851.
Apoi a avut sarcina de „împuternicit” pe lângă tribunalul de la Oraviţa.
Convins că ideile revoluţionare trebuiau puse în practică şi constatând că situaţia din Principate era mai favorabilă decât cea din Banat sau Transilvania, la 8 noiembrie 1858 Vasile Maniu a părăsit Banatul pentru a se stabili definitiv la Bucureşti.
În 1859 a depus cerere de cetăţenie, discutată la Adunarea Electivă în 1864 şi eliberată în 1869.
Pe plan publicistic a fost deosebit de activ, colaborând la numeroase ziare ale vremii: „Buciumul român”, „Românul”, „Columna lui Traian”, „Trompeta Carpaţilor” etc.
În anul 1876 Vasile Maniu a fost ales membru al Parlamentului ca deputat în colegiul IV Ialomiţa.
În acelaşi an era ales membru titular al Academiei Române, secretar al secţiei de istorie.
A fost apoi senator în colegiul II Brăila.
A funcţionat în Parlament neîntrerupt până în 1888.
10 martie 1906 - A avut loc catastrofa minieră de la Courrieres, Lens (Franța), soldată cu moartea a 1549 de mineri.
Courrieres, Franţa, 1906. Pe 10 martie a avut loc o explozie catastrofală provocată de nişte flăcări într-unul din puţuri, închis în ziua precedentă dar în zadar.
Focul nu s-a stins şi a ţâşnit la suprafaţă, omorând 1099 de oameni.
Probabil fisurile din pereţii puţului au permis pătrunderea unor gaze inflamabile, dar scânteile iniţiale s-au produs ori din cauza proastei manevrări a explozibilului ori de la o flacără de lampă care a aprins metanul.
10 martie 1920 - Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române hotărăște ca în Ziua Înalțării Domnului să se oficieze slujba parastasului și pomenirea eroilor în toată țara.
Pomenirea eroilor a fost interzisă incepand cu anul 1948 pana la prabusirea regimului comunist.
10 martie 1920 - S-a născut Traian Lalescu, poet simbolist, fiul matematicianului Traian Lalescu;
A decedat la 15 octombrie 1976.
10 martie 1921 - S-a născut soprana Arta Florescu; (m.06.07.1998).
Arta Florescu (n. 10 martie 1921, București – d. 6 iulie 1998, București) a fost o cântăreață de operă și profesoară de canto română.
A studiat la Conservatorul din București, între 1939 și 1942, cu Elena Saghin (canto), Ioan D. Chirescu, Constantin Brăiloiu, Mihail Jora sau M. Vulpescu, la Geneva cu Anna Maria Guglielmetti (1946) și la Viena cu Kurt Nasor, Balzer și Josef Krips (1947).
Prin Decretul nr. 3 din 13 ianuarie 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, solistei lirice Arta Florescu i s-a acordat titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Romînă „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii și artelor plastice”
A activat ca solistă la Societatea Corală „România” din Bucureşti (1937 – 1942), solistă (1942 – 1945) şi prim solistă (1945 – 1968) la Opera Română din capitală, conferenţiar, profesor şi şef al Catedrei de Canto de la Conservatorul din Bucureşti, între 1950 – 1980, şi profesor invitat la Opera din Istanbul (1976).
A interpretat de-a lungul carierei solistice peste 70 de roluri, în Lucia di Lammermoor, de G. Donizetti, Răpirea din Serai, Nunta lui Figaro, Don Giovanni, de Wolfgang Amadeus Mozart, Ifigenia în Aulida, de Christoph Willibald Gluck, Wilhelm Tell, de Gioachino Rossini, Trubadurul, Traviata, Aida, Rigoletto, Forţa destinului, Don Carlos, Othello, de Giuseppe Verdi ş.a.
A cântat pe scenele teatrelor „Balşoi” din Moscova, „Staatsoper” din Berlin, «Royal de La Monnaie» din Bruxelles, „Municipal” din Rio de Janeiro, „Staatsoper” din Leipzig, «Champs Élysées» din Paris, „Kirov” din Sankt-Petersburg etc.
A întreprins zeci de turnee artistice în Franţa, Japonia, Austria, Ungaria, U.R.S.S., Polonia, Cehoslovacia, Italia, Anglia, Bulgaria, China, Brazilia, Germania, Belgia, Israel, Iugoslavia, Elveţia, Albania, Turcia.
Cântăreaţă cu largi disponibilităţi vocale în toate genurile şi formele muzicale, nu a cunoscut graniţe între creaţia clasică şi contemporană, între muzica universală şi muzica românească, între operă şi operetă, între lied şi oratoriu.
10 martie 1927 - A fost înființată Societatea de Chimie.
Până la această dată, a funcționat ca secție a Societății Române de Știință.
10 martie 1929 - Se constituie la Bucureşti, România, Partidul Liga Agrară, din iniţiativa marilor proprietari pe pămînt şi a unei părţi a intelectualităţii. Preşedinte este ales Constantin Garoflid. Partidul editează ziarul “Agricultorul ” (1929-1941) şi îşi încetează activitatea la 30 martie 1938.
10 martie 1930 - S-a născut Octavian Șchiau, filolog român, profesor la Leipzig, Tübingen și Cluj, întemeietorul studiilor filologice la Universitatea din Alba Iulia. (d. 2013)
Octavian Șchiau – foto preluat de pe ilierad.ro
Octavian Șchiau (n. 10 martie 1930, Coroisânmărtin, județul Târnava Mică — d. 22 noiembrie 2013, Cluj-Napoca) a fost un filolog și istoric literar român, fost profesor la universitățile din Cluj, Alba Iulia, Leipzig și Tübingen.
10 martie 1931 - Un incendiu de proporții a distrus Teatrul Principal din capitala Ciudad de Mexico.
10 martie 1936 - A murit dramaturgul A. de Herz, membru fondator al Societăţii Scriitorilor Români (n.15.12.1887). A fondat, împreună cu Constantin Stere, revista de cultura “Viaţa Românească”; (n. 23 mai 1871).
10 martie 1940 - A murit Mihail Bulgakov, prozator şi dramaturg rus (romanul “Maestrul şi Margareta”); (n.14.05.1891).
Mihail Afanasievici Bulgakov (n. 15 mai 1891 – d. 10 martie 1940) a fost un romancier și dramaturg sovietic de origine ucraineană.
10 martie 1940 - S-a născut actorul american Chuck Norris.
Carlos Ray “Chuck” Norris (n. 10 martie 1940, Ryan, SUA) este un actor american, expert în arte marțiale.
După ce a servit în Forțele Aeriene ale Statelor Unite ale Americii, el a devenit un foarte popular expert în arte marțiale și și-a fondat propria școală numită Chun Kuk Do.
Chuck Norris a jucat în numeroase filme de acțiune, cum ar fi Way of the Dragon, în care a apărut alături de Bruce Lee, fiind unul din principalii actori ai anilor 1980.
El a fost personajul principal în serialul televizat Walker, Texas Ranger între 1993 și 2001.
Chuck Norris este un devotat conservator și creștin, scriind câteva cărți pe tema creștinismului.
10 martie 1941 - S-a născut omul politic liberal roman Teodor Meleşcanu, fost ministru de externe si director al SRI.
Teodor Viorel Meleșcanu (n. 10 martie 1941, Brad, județul Hunedoara) este un diplomat și om politic român, ministru de externe în perioada 1992-1996 în guvernul Văcăroiu din partea FDSN, din nou ministru de externe din 10 noiembrie 2014 până în 18 noiembrie 2014, în guvernul Ponta.
În perioada aprilie 2007–decembrie 2008 a fost ministru al apărării naționale în Guvernul Tăriceanu (PNL).
A fost senator de Prahova, ales în colegiul al treilea al acestei circumscripții, pe listele Partidul Național Liberal.
Membru al senatului în legislatura 1996-2000, a fost ales atunci pe listele PDSR, iar în 2004 a fost ales pe listele Alianței D.A.
În 27 februarie 2012 președintele Traian Băsescu l-a desemnat pe Teodor Meleșcanu drept director al Serviciului de Informații Externe.
A fost validat în funcție de Parlamentul României în data de 28 februarie 2012.
Pe 22 septembrie 2014 a demisionat din funcție și și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale din 2014.
10 martie 1945 – Bombardiere americane aruncă aproape 2.000 de tone de bombe incendiare asupra orașului japonez Tokyo, distrugând mari părți din capitala Japoniei și ucigând 100.000 de civili.
10 martie 1950 - ”Transporturile morții”. În anii 1949 şi 1950 au avut loc o serie de crime comise de Securitate împotriva unor deţinuţi politic, deja condamnați de instanțele de judecată, dar ale căror pedepse erau considerate ”prea mici” de către autoritățile comuniste.
Grup de partizani din Dobrogea. Fotografie făcută de Securitate după arestarea lor (arhiva CNSAS) – foto preluat de pe: memorialsighet.ro
Pădurea Verde (Timișoara) a fost locul asasinării unor partizani din lotul „Babadag”, trimişi în decembrie 1949 să-şi ispăşească pedeapsa la penitenciarele Gherla şi Aiud.
Cazul este mult mai complex şi, după investigaţii migăloase, inginerul Teodor Stanca, preşedintele AFDP Timiş, a reuşit să descopere amănunte lămuritoare.
Se ştia iniţial că „dobrogenii” au fost transferaţi din cele două închisori şi executaţi cu toţii în Pădurea Verde.
Asta se întâmplase însă doar cu o parte dintre ei, omorâți în 10 martie 1950. Alţii au fost transferaţi în februarie 1950 la Piteşti, fiind asasinaţi, unii la 20 martie, iar alţii la 23 martie 1950.
În evidenţele Direcţiei Generale a Penitenciarelor, cea care dăduse ordinele de transfer spre şi dinspre Aiud şi Gherla, este consemnat decesul fiecărui deţinut şi data acestuia, însă nu se vorbeşte nimic despre împuşcare: la rubrica „Motivul morţii” apar, ca de obicei, diagnostice cardiace, digestive sau, în câteva cazuri, pur şi simplu, „moartea naturală”. cititi mai mult pe: memorialsighet.ro
10 martie 1953 - A murit Gheorghe Baba, zugrav de biserici, tatăl pictorului Corneliu Baba; (n.14.12.1863).
10 martie 1955 - S-a născut Mihaela Miroiu, teoreticiană și militantă feministă din România.
Mihaela Miroiu – foto: ro.wikipedia.org
Este profesoară universitară la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), conducătoare de doctorat în Științe Mihaela Miroiu (n. 10 martie 1955, Hunedoara) este o teoreticiană și militantă feministă din România.
Este profesoară universitară la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) conducătoare de doctorat în Științe Politice și predă cursurile Ideologii politice actuale, Etica în relații internaționale, Teorii politice feministe.
Interesele sale de cercetare vizează teorii politice, cu accent asupra teoriilor politice feministe, Etică politică, ideologii politice actuale și politici de gen.
10 martie 1957 - S-a născut la Riad in Arabia Saudita, Osama Ben Laden sau Usama bin Laden, seful gruparii teroriste “Al Quaida”, considerat autorul moral al atentatului terorist din 11 septembrie 2001 asupra Statelor Unite ale Americii.
Osama Bin Laden in 1988 – foto: AFP Source: AFP – news.com.au
S-a nascut in Riad, Arabia Saudita. Tatal sau, Muhammed Awad bin Laden, a fost un om de afaceri prosper, apropiat de familia regala.
Parintii sai au divortat imediat dupa nasterea lui Osama, iar copilul a ramas cu mama, traind alaturi de trei frati vitregi si o sora vitrega.
S-a alaturat de tanar gruparilor radicale islamiste si a format apoi organizatia terorista Al-Qaeda.
Este acuzat ca a orchestrat mai multe atacuri sangeroase, dar mai ales cel asupra SUA, cand Turnurile Gemene si Pentagonul au fost lovite de trei avioane de pasageri.
A fost condamnat in lipsa pentru mai multe fapte, inclusiv bombardarea ambasadelor americane din Tanzania si Kenya.
A figurat pe lista celor mai cautati infractori din lume (Ten Most Wanted Fugitives list), pana in anul 2011, cand a fost lichidat in ziua de 2 mai de o unitate a fortelor speciale americane, in timpul unui atac fulger asupra locuintei sale clandestine din Pakistan.
10 martie 1958 - S-a născut Sharon Stone, actrita americana, in Meadville, Pennsylvania.
Sharon Stone (n. 10 martie 1958 în Meadville, Pennsylvania) este o actriță și producătoare americană de film.
Fiica unui muncitor, a studiat la Universitatea Edinboro University, iar dupa absolvire a concurat la un concurs de frumusete si a obtinut titlul Miss Pennsylvania, ceea ce a determinat-o sa urmeze o cariera de model in New York.
A semnat un contract cu agentia Ford, dar la sfarsitul anilor ’70 a renuntat la cariera in modelling ca sa se dedice actoriei.
A devenit celebra cu rolul din ”Instinct primar” (Basic Instinct), unde a jucat alaturi de un alt actor celbru, Michael Douglas.
Beatrix Wilhelmina Armgard de Orania-Nassau (n. 31 ianuarie 1938, Baarn) este fiica cea mare a reginei Juliana și a soțului acesteia, Prințul Bernhard.
A fost regină a Regatului Țărilor de Jos care cuprinde: Țările de Jos, Curaçao, Sint Maarten și Aruba, din 1980 până în 2013.
În urma abdicării ea este numită Prințesa Beatrix.
10 martie 1969 - A murit la Bucuresti, compozitorul Emil Scarlat Skeletti; (n.28 septembrie 1888, Galati).
10 martie 1974 - Echipa de handbal masculin a României a învins în finală echipa RDG-ului cu scorul de 14 – 12 și a devenit pentru a patra oară campioană mondială.
Sosirea pe aeroport a echipei naționale de handbal a României, după câștigarea celei de-a VIII-a ediții a Campionatului Mondial de Handbal Masculin desfășurat în RDG – foto: (c) Cornel Mocanu/ AgerpresArhiva
A opta ediție a Campionatului Mondial de handbal masculin s-a desfășurat în perioada 28 februarie — 10 martie 1974 în Republica Democrată Germană.
Echipa României a câștigat titlul mondial după ce a învins în finală, după un meci viu disputat, echipa gazdă, RDG, cu scorul de 14-12.
10 martie 1977 – La Observatorul Kuiper al NASA, James L. Elliot și echipa sa descoperă sistemul de inele din jurul planetei Uranus.
10 martie 1988 - A decedat muzicianul englez Andy Gibb ;(n. 1958). Andrew Roy “Andy” Gibb ( 5 martie 1958) a fost fratele mai mic al membrilor trupei Bee Gees, Barry, Robin și Maurice Gibb.
10 martie 1993 - Regizorului român Dan Piţa i-a fost decernată de către guvernul francez distincţia „Officier de l’ordre des arts et des lettres”, pentru merite în domeniul culturii.
Dan Pița (n. 11 octombrie 1938, Dorohoi, județul Dorohoi) este un regizor și scenarist român.
În 1992, la Festivalul de Film de la Veneția, a obținut Leul de Argint cu Hotel de lux.
În 2004 a montat la Teatrul Național din București piesa Apus de soare de Barbu Delavrancea.
A fost căsătorit cu actrița Carmen Galin.
10 martie 2004 - A încetat din viaţă poetul Mihai Ursachi, un adversar declarat al regimului totalitarist din România; (n.17 februarie 1941, Băile Strunga, județul Iași).
Mihai Ursachi (n. 17 februarie 1941, Băile Struga, județul Iași – d. 10 martie 2004) a fost un poet și traducător român.
S-a născut la 17 februarie 1941, în comuna Strunga din judeţul Iaşi.
După absolvirea prestigiosului liceu „August Treboniu Laurian” din Botoşani, în 1957, devine, la numai şaisprezece ani, student al Facultăţii de Filosofie de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi.
În 1961 este arestat pentru încercarea de a trece înot Dunărea lângă Porțile de Fier şi condamnat la patru ani de temniţă grea.
În 1964, pe baza unui decret de amnistie, părăseşte închisoarea Jilava.
Între 1965-1970 a urmat cursurile Facultăţii de Germanistică a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, pe care o absolvă, ca şef de promoţie.
Până în 1981, când a emigrat în SUA, nu a avut nici un fel de loc de muncă stabil.
Vara lucra ca salvamar la Lacul Ciric, lângă Iași, activitatea sa literară însumând mai multe volume de poezie, eseuri și traduceri din limba germană.
A tradus în limba română creațiile unor scriitori ca Hölderlin, Schiller și Paul Celan.
În Statele Unite a intrat în viața universitară, fiind pe rând, asistent de limba germană la Universitatea Statului Texas din Fort Worth, apoi doctorand și lector la Universitatea Statului California.
A revenit în România după Revoluție, când a obținut și primul său contract de muncă în țara natală, fiind numit director al Teatrului Vasile Alecsandri din Iași.
După ce în 1992 a fost demis, printr-un decret al ministrului culturii, a preferat să trăiască cât mai discret, având puțini prieteni.
În 1998, a publicat un volum retrospectiv al carierei din România, intitulat Nebunie și lumină. Autorul locuia în Iași, România, unde preda la universitate și era secretar al Uniunii Scriitorilor.
A facut eforturi să recupereze casa părintească din Ţicău, confiscată de autorităţile româneşti după expatrierea sa, dar nu reuşeşte.
Îşi construieşte o casă în zona numită „La doi peri”, cu intenţia de-a o lăsa Uniunii Scriitorilor.
Moare în noaptea de 9 spre 10 martie 2004, din cauza unui cancer pulmonar nedescoperit la timp.
10 martie 2006 – Mars Reconnaissance Orbiter a ajuns pe Marte.
Mars Reconnaissance Orbiter – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Mars Reconnaissance Orbiter (MRO) este o navă spațială a NASA proiectată pentru a efectua explorarea planetei Marte de pe orbită.
Când MRO a intrat pe orbită, Marte era orbitată sau explorată de alte cinci sonde și sateliți: Mars Global Surveyor, Mars Express, Mars Odyssey, și două rovere; pe atunci un record al numărului de sonde aflate în apropierea lui Marte.
Nava a costat 720 de milioane de dolari și a fost construită de Lockheed Martin sub supravegherea Jet Propulsion Laboratory.
Ea a fost lansată la 12 august 2005 și a atins orbita marțiană la 10 martie 2006.
În noiembrie 2006, la cinci luni după intrarea în atmosferă, a intrat în orbita sa finală și a și-a început activitatea științifică.
MRO conține o serie de instrumente științifice cum ar fi camere foto, spectrometre și un aparat radar, utilizate pentru a analiza formele de relief, stratigrafia, mineralele și gheața de pe Marte.
Ea deschide drumul altor nave spațiale și monitorizării condițiilor meteorologice și de suprafață, studiind locurile posibile de amartizare și susținând un nou sistem de telecomunicații.
Sistemul de comunicații MRO transmite mai multe date spre Pământ decât toate celelalte misiuni interplanetare la un loc și urmează să servească drept satelit de transmisie pentru viitoarele misiuni.
10 martie 2007 - Miliardarul român Ion Ţiriac a devenit primul român aflat în topul Forbes al celor mai bogaţi oameni din lume; el figurează pe locul 840 în clasamentul pe 2007, cu o avere de 1,1 miliarde de dolari.
Ion Țiriac (n. 9 mai 1939, Brașov), este un fost jucător profesionist de tenis român, jucător de hochei, și actualmente un influent om de afaceri în Germania și România.
10 martie 2010 - A încetat din viaţă părintele profesor Dumitru Popescu membru de onoare al Academiei Române (din 2001); (n.29 iunie 1929, Calugareni).
Dumitru Popescu (n. 29 iunie 1929, Călugăreni, Giurgiu d. 10 martie 2010, București) a fost un preot, teolog român, profesor universitar, membru de onoare al Academiei Române (din 2001).
A studiat la Seminarul Teologic „Nifon Mitropolitul“ din București (1940-1948).
A satisfacut stagiul militar, timp de trei ani, la Șinca-Veche, în jud. Brașov, într-un detașament de muncă forțată.
Continua studiul la cursurile Institutului Teologic Universitar din București (1959-1962).
În anul 1972 devine doctor în teologie dogmatică ortodoxă prin susținerea tezei de doctorat cu titlul Eclesiologia romano-catolică după cel de-al doilea Conciliu de la Vatican și ecourile ei în teologia contemporană.
Rector al Institutului Teologic din București (1972-1980; 1988-1992) și decan (1992-1996).
Din 1980 devine director de studii în cadrul Conferinței Bisericilor Europene (KEK), cu sediul la Geneva.
A avut o bogată activitate didactică la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” din București.
Din 1998 a ținut cursuri de dogmatică ortodoxă la Institutul Ecumenic și Patristic din Bari, de pe lângă Universitatea San Tomaso din Roma.
A fost membru de onoare al Academiei Române și doctor honoris causa al mai multor universități.
10 martie 2012 - A decedat Frank Sherwood Rowland, chimist american, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie (n. 1927)
10 Martie 2019 – Un avion Ethiopian Airlines care efectua un zbor între Addis Abeba şi capitala Kenyei, Nairobi, s-a prăbuşit lângă oraşul Bishoftu, la aproximativ 50 de kilometri sud-est de Addis Abeba.
Niciuna dintre cele 157 de persoane aflate la bordul avionului nu a supravieţuit.
Katalin Éva Novák (n. 6 septembrie 1977, Seghedin, Ungaria) este o politiciană, avocată și economistă maghiară, care pe 10 martie 2022 a devenit prima femeie în funcția de președinte al Republicii Ungare.
A demisionat în februarie 2024, în urma unui scandal public generat de grațierea unui condamnat pentru tăinuire, într-un caz de abuz sexual asupra minorilor.
Novák a fost secretar de stat la Minsterul Familiei și Tineretului în perioada 2014-2020 și ministru fără portofoliu al aceluiași minister în 2020-2021.
Între 2017 și 2021, a fost unul dintre vicepreședinții Fidesz, iar din 2018 a fost deputată.
Conform Barometrului de influență din 2020, ea era cea de a 21-a persoană din Ungaria în clasamentul influenței.
Conform listei Forbes 2021 a celor mai influente femei din Ungaria, Novák se află pe primul loc în categoria personalităților publice.
În 2022, a devenit candidată la președinție a alianței Fidesz-KDNP.
Ea și-a suspendat statutul de membru de partid după nominalizare și la 10 martie 2022 a fost aleasă preseșdinte.
Mihaela Miroiu (n. 10 martie 1955, Hunedoara) este o teoreticiană și militantă feministă din România. Este profesoară universitară la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) conducătoare de doctorat în Științe Politice și predă cursurile Ideologii politice actuale, Etica în relații internaționale, Teorii politice feministe. Interesele sale de cercetare vizează teorii politice, cu accent asupra teoriilor politice feministe, Etică politică, ideologii politice actuale și politici de gen.
Ea s-a implicat, prin diverse contribuții instituționale, civice și mediatice pentru dezvoltarea filosofiei, științelor politice și a democratizării în România. A fost decană a Facultății de Științe Politice din SNSPA între 1997-2001, a inițiat primul program doctoral de Științe Politice din România în 2000.
A inițiat primele cursuri de teorii feministe: în 1994, cursul de filosofie feministă la Universitatea București, Facultatea de Filosofie și a primului masterat de Studii de gen din România în 1998. În 2001 a inițiat și a coordonat prima colecție de Studii de gen din țară, la Editura Polirom.
De asemenea, a contribuit la transformarea națională a curriculum-ului de Științe Politice conform cerințelor Bologna (CNEAA) și la evaluarea și dezvoltarea instituțională a Științelor politice în calitate de expertă a comisiei de specialitate din CNEAA în 1997.
A fost membră a comisiei de specialitate din CNATDCU între 1999-2003 și vicepreședintă a Comisiei de Științe sociale, președintă a Comisiei de Științe Politice, Juridice, Economice și Administrative, CNATDCU, 2011-2012.
A contribuit la inițierea organizațiilor nonguvernamentale: Societatea de Studii Feministe AnA și Centrul de Dezvoltare Curriculară și Studii de Gen, FILIA.
A colaborat alături de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, dar și cu politicieni, parlamentari, comisii parlamentare și a oferit consiliere pentru politici de egalitate de șanse și politici de educație pentru partidele politice.
Mihaela Miroiu este autoarea a unui număr de cărți academice, printre care,
- în filosofie Gândul Umbrei. Abordări feministe în filosofia contemporană (1995), Convenio. Despre natura, femei și morală (1996, reed 2002, trad. in Macedonia),
în teorii politice:
- Societatea retro (1999), politici de gen: Guidelines for Promoting Gender Equity in Higher Education in Central and Eastern Europe (2003),
- Drumul către autonomie. Teorii politice feministe (2004),
- coautoare a volumului destinate domeniului științe politice: România. Starea de fapt (1997), cu Vladimir Pasti și Cornel Codiță,
co-editoare a unor volume printre care științe politice:
- Patriarhat și emancipare în gândirea politică românească (împreună cu Maria Bucur, 2002)
- Ideologii politice actuale (2012)
și în studii de gen:
- Lexicon feminist (2002).
Este autoare a volumelor de publicistică:
- Neprețuitele femei (2006),
- Dincolo de îngeri și draci. Etica în politica românească (2007)
și a cărții de literatură autobiografică R’Estul și Vestul (împreună cu Mircea Miclea, 2005).
Biografie
Mihaela Miroiu s-a născut la Hunedoara (România) și a urmat cursurile Facultății de Filosofie a Universității București, unde a a fost licențiată în Filosofie în 1978 și a obținut titlul de doctor în Filosofie în 1994. Este căsătorită cu Adrian Miroiu, profesor universitar dr. la Facultatea de Științe Politice S.N.S.P.A și au un fiu, Andrei Miroiu, doctor în Științe Sociale la University of New South Wales, Sydney, Australia.
A fost profesoară de filosofie la Liceul ”Nichita Stănescu” din București, între 1978-1985 și la Liceul ”Alexandru Ioan Cuza” din București între 1985-1993. Din 1994 a devenit lector la Facultatea de Științe Politice din cadrul S.N.S.P.A, București în domeniul Filosofie politică și profesor asociat la Facultatea de Filosofie a Universității din București, predând Filosofie feministă. Din 1996, când a devenit conferențiară, a predat Etică politică și Teorii politice feministe Facultatea de Științe Politice din SNSPA, București. În 1997 a devenit decană a Facultății de Științe Politice, mandat exercitat până în 2001.
Mihaela Miroiu a câștigat granturi personale de cercetare la universități internaționale: la Cornell University, SUA în 1994; la Central European University, Budapesta, Ungaria în 1994, 1995, 1996; la Warwick University în 1997; la New Europe College, București între 1998 și 1999; la St. Hilda’s College, Oxford University, Marea Britanie în 2002; și în 2003-2004 un grant de cercetare Fulbright la Departamentul de Științe Politice, Indiana University, Bloomington, SUA.
A coordonat granturi de cercetare în parteneriat european și american: 200-2001, cu Institute for Advanced Studies, Viena, The Gender Dimension of Education in Romania, 2000-2002, UNESCO, Global Monitoring Report, Case Study on Gender-sensitive Educational policy and Practice, 2003-2004: New Europe College, Etică aplicată: SNSPA, Universitatea Babeș- Bolyai, 2004-2005: Fundația Konrad Adenauer, Etica în universitățile romanești; ERSTE Foundation: Comparative research: Gender in Central and Eastern Europe: Feminism and Poverty, 2009-2012: FRAGEN IIAV, International Information Centre and Archives for the Women’s Movement, 2009-2012: The Everyday Experience of Women’s Emancipation in the U.S. and Romania in the Twentieth Century and Beyond: A Transnational Study, in parteneriat cu Indiana University, Bloomington, (Maria Bucur, 2009-2010).
A coordonat granturi câștigate prin competiție națională: CNCFISIS și Banca Mondială, Dezvoltarea Masteratului de Studii de Gen, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA); 2001-2003, Gen, interese politice și inserție europeană, CNCSIS, 2009-2010, Civil Society and the State. Analyzing Public Debates on Gender and Environmental Issues in Post-Communist Romania.
A susținut conferințe sau cursuri ca profesor invitat la Cornell University (1995), New School for Social Research (1995 și 2004), Central European University, Budapesta, (1996, 1997, 2001), Manchester și Warwick University (1998), Institute for Advanced Studies, Indiana University (2001, 2002), Department of Political Science, Indiana University (2004, 2008), OSF Moldova (2003, 2004), University of Santander (2006) Viena, (2007, 2008, 2009, 2014), Stockholm, Goteborg (2011).
A fost și este membră a European Consortium of Political Science (ECPR), International Association of Political Sciences (IAPS), Association for Women in Slavic Studies Eurasian and East-European Studies (AWSS), International Association of Women Philosophers (IAWP), International Association for Philosophy Teachers (IAPhT), Societatea de Analize Feministe AnA, Societatea Română de Științe Politice, Centrul de Studii de Gen FILIA.
A primit numeroase premii printre care Women Inspiring Europe, European Institute for Gender Equality (2010), Bruxelles; Outstanding Achievements Award, Association for Women in Slavic Studies Eurasian and East-European Studies (AWSS), Los Angeles, November, 2010; Profesor Bologna, Asociația Națională a Studenților din România, 2007; premiul pentru Promovarea Egalității de Șanse în România, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, București, 2005; pentru promovarea drepturilor femeilor, Femeia Anului 2005, Revista Avantaje.
Mihaela Miroiu a scris numeroase articole științifice în
- reviste naționale precum, AnALize, Revista de cercetări sociale, Sfera Politicii, New Europe College Yearbook, Perspective Politice
- sau articole în reviste internaționale precum European Journal of Women’s Studies – Sage Publications, Aspasia, Review Regio, Prospects, Feminismos Zeitschrift fur feministische Politik-Wissenschaft, International Yearbook of Central, Eastern and Southeastern European Women’s Cronique Feministe, Gender History, Journal of Women in Culture and Society, Women’s History Review, Routledge, Perspectives on Politics, Women’s Studies International Forum,
- și studii în volume apărute la edituri internaționale Westview Press, Lexington Books, Hokkaido University Press.
De asemenea, ea a participat la numeroase congrese și conferințe internaționale. A fost keynote speaker la astfel de conferințe organizate de asociații de specialitate, desfășurate în universități din Viena, Shanghai, New York, Bloomington, Boston, Sofia, Rethymno.
S-a implicat, ca intelectuală publică, în scrierea de articole și luări de poziție, pentru democratizare și statul de drept și împotriva discriminării și pentru egalitate de șanse în publicațiile: Dilema, Revista 22, Observatorul Cultural, Adevărul, Gândul, Avantaje. S-a implicat în analiza critică a politicii românești și emisiuni culturale și de dezbatere politică la televiziune: TVR, Pro TV, Realitatea TV, Antena 1 și la televiziuni locale (Hunedoara, Iași, Craiova).
