Sfântul Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului; Sfântul Sfinţit Mucenic Pionie, preotul din Smirna; Sfântul Mucenic Talu; Sfântul Mucenic Trofim; Sfântul Cuvios Alexie de la Goloseev; (Zi aliturgică. Dezlegare la brânză, lapte, ouă și pește)

Cel întru sfinți părintele nostru Sofronie I al Ierusalimului a fost patriarh al Ierusalimului între anii 634-638. A fost patriarh atunci când Ierusalimul a căzut în mâinile sarazinilor, sub conducerea lui Omar I, în 637. A fost un hotărât luptător împotriva ereziei monotelite. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face pe 11 martie - foto: doxologia.ro

Cel întru sfinți părintele nostru Sofronie I al Ierusalimului a fost patriarh al Ierusalimului între anii 634-638. A fost patriarh atunci când Ierusalimul a căzut în mâinile sarazinilor, sub conducerea lui Omar I, în 637. A fost un hotărât luptător împotriva ereziei monotelite. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face pe 11 martie

foto: doxologia.ro

Sfântul Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului; Sfântul Sfinţit Mucenic Pionie, preotul din Smirna; Sfântul Mucenic Talu; Sfântul Mucenic Trofim; Sfântul Cuvios Alexie de la Goloseev; (Zi aliturgică. Dezlegare la brânză, lapte, ouă și pește)

Sf. Ier. Sofronie, Patriarhul Ierusalimului; Sf. Sfințit Mc. Pionie, preotul din Smirna (Zi aliturgică. Dezlegare la brânză, lapte, ouă şi peşte)

Cel întru sfinți părintele nostru Sofronie I al Ierusalimului a fost patriarh al Ierusalimului între anii 634-638. A fost patriarh atunci când Ierusalimul a căzut în mâinile sarazinilor, sub conducerea lui Omar I, în 637. A fost un hotărât luptător împotriva ereziei monotelite. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face pe 11 martie - foto: basilica.ro

Sofronie I al Ierusalimului – foto: basilica.ro

articol: basilica.ro

11 martie 2016

Sfântul Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului – S-a născut în anul 550, în oraşul Damasc (Siria), din părinţi creştini, pe nume Plintos şi Mira. Dăruit de Dumnezeu cu darul poetic, a făcut studii strălucite şi a ajuns profesor de retorică, însă nu îi lipsea nici cunoaşterea aprofundată a Sfintei Scripturi. El a fost primul care a înţeles primejdia ereziei monotelite. Ea a fost condamnată după moartea lui, la Sinodul VI Ecumenic de la Constantinopol în anul 680. Sofronie a stat 20 de ani la Mănăstirea lui Teodosie din Ierusalim sub călăuzirea sufletească a marelui monah Ioan Moscu. De aici, a plecat în Mănăstirea Sfântului Sava de lângă Iordan. În anul 633 a vizitat mănăstirile din Egipt, Asia, Cipru şi Italia împreună cu Ioan. Sfinţii Ioan şi Sofronie au părăsit Palestina din cauza perşilor care năvăliseră şi s-au dus în părţile Antiohiei, pentru că, împăratul Persiei, Hosroe cel tânăr, a năvălit cu război contra stăpânirii greceşti.

În anul 634 a ajuns patriarh al Ierusalimului, iar pentru apărarea învăţăturii ortodoxe despre cele două voinţe ale Mântuitorului Iisus Hristos, a alcătuit o Antologie cu 600 de texte din Părinţii Bisericii, lucrare care nu s-a păstrat însă până în prezent. Moare în anul 638, la puţin timp după cucerirea Ierusalimului de către arabi. Cu puţin înainte de moartea sa, a reuşit să negocieze cu Omar I recunoaşterea libertăţilor civile şi religioase ale creştinilor şi evreilor în schimbul plătirii unui tribut. De la Sfântul Sofronie au rămas numeroase texte liturgice, omilii, texte teologice, hagiografice şi poetice şi rugăciuni, cum ar fi rugăciunea de la sfinţirea cea mare a apei, de la Bobotează; până în prezent s-au mai păstrat doar „Viaţa Sfintei Maria Egipteanca”, „Viaţa Sfântului Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei” şi „Viaţa Sfinţilor Doctori fără de argint Chir şi Ioan”.

articol preluat de pe: basilica.ro


Sf. Ier. Sofronie al Ierusalimului; Sf.Mucenici Trofim şi Talu

articol: calendar-ortodox.ro

Sinaxar 11 Martie

În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Sofronie, patriarhul Ierusalimului.

Cel întru sfinți părintele nostru Sofronie I al Ierusalimului a fost patriarh al Ierusalimului între anii 634-638. A fost patriarh atunci când Ierusalimul a căzut în mâinile sarazinilor, sub conducerea lui Omar I, în 637. A fost un hotărât luptător împotriva ereziei monotelite. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face pe 11 martie - in imagine, Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului Icoană sec. XX, Sfântul Munte Athos, Grecia, Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto: doxologia.ro

Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului Icoană sec. XX, Sfântul Munte Athos, Grecia, Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto: doxologia.ro

Acest preamare luminător al Bisericii era de fel din ţara Feniciei celei încununate cu munţii Libanului, s-a născut în cetatea Damascului, către anul 550, şi se trăgea din părinţi deopotrivă de evlavioşi. Tatăl lui se chema Plinthas, iar mama lui Mira. Îmbinând isteţimea pe care o avea de la naştere cu râvna deosebită la învăţătură, a ajuns stăpân pe toate cunoştinţele pe care le putea cineva dobândi în vremea aceea. Şi încă de pe când se găsea în Damasc a deprins toată virtutea care pe atunci se izbutea numai în pustiu. Mai târziu s-a dus la Mănăstirea marelui Teodosie începătorul vieţii de obşte, unde aflând răgaz şi trăind în linişte alături de Dumnezeu şi-a întărit mintea şi inima cu citirea dumnezeieştilor Scripturi, robindu-şi tot cugetul întru ascultarea lui Hristos. Dorind însă după şi mai multă învăţătură şi după o viaţă şi mai curată, a pornit după trecere de mai multă vreme la Alexandria. Şi găsind acolo un bărbat deosebit de vrednic, pe nume Ioan Moshu, care era plin de toată înţelepciunea şi priceperea, a rămas la el şi a locuit împreună cu el sub acelaşi cort şi sub acelaşi acoperământ, ducând acelaşi fel de viaţă şi având acelaşi gând, împărtăşindu-se din cunoştinţele aceluia şi împărtăşindu-i la rândul său pe ale sale. Îmbolnăvindu-se aici de o grea boală de ochi, a fost vindecat de către sfinţii Chir şi Ioan, cărora, drept plată a vindecării, le-a cerut îngăduinţa să treacă în scris minunile săvârşite de ei în fiecare zi. Şi într-adevăr le-a trecut pe toate în scris.

Mai târziu, datorită vieţii lui înalte, a ajuns episcop al Ierusalimului. Când sfânta cetate Ierusalim a căzut în mâinile perşilor, el s-a dus la Alexandria, la marele Ioan cel Milostiv, care păstorea pe atunci în scaunul apostolic de acolo. La săvârşirea din viaţă a acestuia, găsindu-se deci la Alexandria, într-un cuvânt de laudă el a arătat toată comoara cea nesfârşită de milostivire şi înălţimea vieţii sfântului Ioan cel Milostiv, deplângându-l şi el îndeajuns de mult.

După ce s-a întors iarăşi în sfânta cetate, nici nu se poate spune cu câtă grijă şi trudă a păstorit Biserica ce-i fusese încredinţată: el nu a dat câtuşi de puţin somn ochilor lui şi aţipire pleoapelor lui. Şi lupta lui nu era numai împotriva demonilor, ci şi împotriva ereticilor, pe care combătându-i cu dovezi din Scriptură şi cu predaniile Părinţilor, ca şi cu învăţăturile lui proprii, îi punea pe fugă. El a lăsat Bisericii multe scrieri vrednice de cuvânt şi de pomenire, în care învaţă pe credincioşi trăirea cea dreaptă şi vieţuirea după voia lui Dumnezeu. Printre aceste scrieri sunt Limonariul (împreună cu Ioan Moshu), viaţa sfântului Ioan cel Milostiv şi Viaţa sfintei Maria Egipteanca, cea deopotrivă cu îngerii printre femei, care a săvârşit în pustiu lupte mai presus de puterile omeneşti. Astfel trăind viaţă bună şi bineplăcută lui Dumnezeu, învăţând şi pe alţii şi slujind ca o adevărată gură a lui Hristos, păstorind cu cuviinţă turma încredinţată lui, după trei ani s-a mutat în pace la Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Pion, preotul sfintei Biserici din Smirna.

Sfântul Sfinţit Mucenic Pionie, preotul din Smirna. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la data de 11 martie - foto: doxologia.ro

Sfântul Sfinţit Mucenic Pionie, preotul din Smirna. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la data de 11 martie – foto: doxologia.ro

Acesta a fost preot al sfintei Biserici din Smirna şi a trăit pe vremea lui Deciu împăratul. Pentru credinţa lui a fost prins împreună cu mai mulţi alţii şi a fost dus mai întâi la Polemon, slujitorul zeilor păgâni, înaintea căruia a grăit cu curaj despre religie, cu mărturii din Scriptură şi din istorie, încredinţându-l despre cele viitoare din cele ce s-au întâmplat şi că Dumnezeu va lămuri prin foc faptele oamenilor. După aceasta sfântul a fost dus la Elpidiu, un alt dregător de aceeaşi treaptă cu slujitorul zeilor păgâni, şi în cele din urmă la proconsulul Cvintilian, din porunca căruia a primit moartea mucenicească prin foc.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Gheorghe cel Nou, purtătorul de Dumnezeu şi făcătorul de minuni.

Acesta a trăit în timpul împăratului Ioan Tsimiskes şi părăsindu-şi soţia, copiii şi rudele, a ales mai degrabă calea cea strâmtă. Şi luând asupră-şi jugul lui Hristos cel preauşor, străbătea oraşe şi ţinuturi şi chiar şi pustiul, lipsit fiind de toate, îndurerat şi suferind. Deci, făcându-i-se cunoscut de la Dumnezeu sfârşitul, a venit la Constantinopol. Şi ajungând la biserica sfântului Ioan Teologul, cea din Diipion, şi-a aflat aici odihna în Domnul, rămânând acolo timp de şapte zile. Când au venit cei ce aveau să-l îngroape şi au văzut fierul nespus de greu care îi acoperea trupul şi tot trupul strâns în acest fier, au strigat: Doamne miluieşte. Deci a fost pus într-o raclă făcută din marmură, în acea biserică, revărsând multe minuni de vindecări celor ce aleargă la această raclă cu credinţă. Dintre cei care s-au bucurat de purtarea lui de grijă mulţi mai vestesc şi astăzi tuturor minunile pe care le-a făcut lor sfântul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Trofim şi Talu, care au pătimit în Laodiceea.

În zilele împăraţilor Diocleţian şi Maximian, pe când în Laodiceea era guvernator Asclepiu, s-a pornit o mare prigoană împotriva creştinilor. Şi fiind prinşi sfinţii mucenici Trofim şi Talu, au fost loviţi cu pietre timp îndelungat, dar Dumnezeu păzindu-i au rămas neatinşi. Văzând acest lucru dregătorul şi cei ce erau împreună cu el şi ruşinându-se, i-au lăsat câtva vreme să trăiască nechinuiţi. Fiind însă pârâţi din nou, au fost aduşi la judecată; aici, mărturisind cu îndrăzneală, înaintea tuturor, că Hristos este Dumnezeu adevărat şi luând în derâdere idolii păgânilor şi mustrând pe tirani, i-au pornit spre mânie. Pentru aceasta, spânzurându-i pe lemne, după ce i-au dezbrăcat cu totul, au pus de le-au strujit adânc trupurile. Dar sfinţii, pe de o parte rugându-se lui Dumnezeu, iar pe de alta defăimându-i pe zeii elineşti, au umplut de mânie pe dregător. Deci acesta hotărându-se sã sfârşească cu ei, a poruncit să-i răstignească pe cruce.

Fiind duşi deci către locul unde urma să fie răstigniţi, mulţime multă de popor venea după ei. Şi în timp ce erau răstigniţi se rugau şi grăiau poporului cele ziditoare de suflet. Iar mulţimea se grăbea să se atingă de sfintele trupuri ale sfinţilor, unii adunând din picăturile lor de sânge, alţii vreun ştergar, alţii vreun obiect de metal care se găsea asupra lor, alţii, în sfârşit, vreun alt lucru. Pe aceştia binecuvântându-i şi făcându-le urări de bine, şi-au dat sfintele lor suflete lui Dumnezeu. Unii dintre credincioşi luând rămăşitele pământeşti ale sfinţilor şi ungându-le cu miruri şi înfăşurându-le în giulgiuri, le-au aşezat în biserică. Şi venind acolo şi femeia lui Asclipeu şi simţind balsamul care ieşea din racla sfinţilor mucenici, a aşternut deasupra raclei o îmbrăcăminte de foarte mare preţ. La câtva vreme după aceasta Zosim şi Artemiu, doi bărbaţi evlavioşi şi credincioşi, care erau din aceeaşi cetate cu sfinţii, luând cu ei racla cu moaştele cele sfinte, au dus-o în cetatea lor, Stratonichi, ca la o milă depărtare, şi au aşezat-o într-un mormânt săpat într-o stâncă.

Tot în această zi, pomenirea aducerii moaştelor sfântului mucenic Epimah în Constantinopol.

Sfântul Mucenic Epimah din Alexandria s-a născut în Egipt. El a trăit în singurătate multă vreme, în Muntele Pelesium. În timpul unei persecuţii împotriva creştinilor în Alexandria (prin anul 250), Sf. Epimah în râvna lui zeloasă a intrat în oraş, a distrus idolii păgâni şi L-a mărturisit hotărât pe Hristos. Pentru acestea, sfântul a fost supus torturilor. Printre martorii la torturi era şi o femeie oarbă de un ochi. Când un strop de sânge din trupul mucenicului a udat-o pe femeie, aceasta şi-a vindecat ochiul bolnav.

După numeroase torturi teribile, sfântului i s-a tăiat capul cu sabia.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro


Maine, 12 martie, facem pomenirea

Sfântul Cuvios Teofan Mărturisitorul; Sfântul Ierarh Grigorie Dialogul, Episcopul Romei; Sfântul Cuvios Simeon Noul Teolog; Ap. Romani 14, 19-23; 16, 25-27; Ev. Matei 6, 1-13

Sfântul Cuvios Teofan Mărturisitorul, Sfântul Grigorie Dialogul, Episcopul Romei, Sfântul Simeon Noul Teolog. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la data de 12 martie - Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto: doxologia.ro

Sfântul Cuvios Teofan Mărturisitorul, Sfântul Grigorie Dialogul, Episcopul Romei, Sfântul Simeon Noul Teolog. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la data de 12 martie – Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto: doxologia.ro

Ap. Romani 14, 19-23; 16, 25-27

Fraţilor să urmăm cele ale păcii şi cele ale zidirii unuia de către altul. Nu strica, pentru mâncare, lucrul lui Dumnezeu. Toate sunt curate, dar rău este pentru omul, care mănâncă, spre poticnire. Bine este să nu mănânci carne, nici să bei vin, nici să faci ceva de care fratele tău se poticneşte, se sminteşte sau slăbeşte (în credinţă). Credinţa pe care o ai, s-o ai pentru tine însuţi, înaintea lui Dumnezeu. Fericit este cel ce nu se judecă pe sine în ceea ce aprobă! Iar cel ce se îndoieşte, dacă va mânca, se osândeşte, fiindcă n-a fost din credinţă. Şi tot ce nu este din credinţă este păcat.

Iar celui ce poate să vă întărească după Evanghelia mea şi după propovăduirea lui Iisus Hristos, potrivit cu descoperirea tainei celei ascunse din timpuri veşnice, iar acum arătată prin Scripturile proorocilor, după porunca veşnicului Dumnezeu şi cunoscută la toate neamurile spre ascultarea credinţei, Unuia înţeleptului Dumnezeu, prin Iisus Hristos, fie slava în vecii vecilor! Amin.

Ev. Matei 6,14-21

Zis-a Domnul: dacă veţi ierta oamenilor greşelile lor, şi vouă Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Iar dacă nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii, căci ei îşi întunecă feţele lor, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun vouă că îşi iau răsplata lor. Iat tu, când posteşti, unge-ţi capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns; şi Tatăl tău care vede cele ascunse îţi va răsplăti ţie. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde moliile şi rugina le strică, şi unde furii le sapă şi le fură. Ci vă adunaţi comori în cer, unde nici moliile, nici rugina nu le strică, şi unde furii nu le sapă, nici le fură. Că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.

articole preluate de pe: doxologia.ro


Sf. Cuv. Teofan Mărturisitorul; Sf. Ier. Grigorie Dialogul, Episcopul Romei; Sf. Cuv. Simeon Noul Teolog

articol: basilica.ro

12 martie 2016

Sfântul Cuvios Teofan Mărturisitorul – A trăit în secolul al IX-lea. La trei ani după naşterea lui, Isaac, tatăl său, a murit, lăsând în testament ca tutore al fiului său pe împăratul Leon Isaurul, fiind rudă a sa. La vârsta de 12 ani a fost logodit cu Megalusa, o copilă de vârsta lui. Când mama lui a murit, a moştenit o mare avere, iar tatăl logodnicei i-a cerut insistent să îndeplinească cele rânduite în vederea căsătoriei. Teofan şi Megalusa, chiar dacă erau căsătoriţi, au decis să trăiască în feciorie şi când va fi momentul potrivit să se călugărească. Tatăl fetei s-a împotrivit, iar împăratul Leon l-a trimis pe Teofan în Cizic, încredinţându-i supravegherea lucrărilor de construcţie a oraşului. Aici, a văzut mănăstirile din Munţii Sigrianei, l-a cunoscut pe duhovnicul Grigorie Stratigos şi pe Cristofor stareţul. Astfel, după ce a îndeplinit porunca şi după moartea împăratului şi a socrului său (de care a fost înştiinţat de Grigorie Stratigos), Teofan şi-a împărţit averea săracilor, apoi a dus-o pe Megalusa, după voia ei, la Mănăstirea Princhipos din Bitinia, unde aceasta s-a călugărit, primind numele de Irina. Teofan s-a dus în ţinutul Cizicului la Cuviosul Grigorie şi a zidit în locul numit Polihronie o mănăstire în care timp de şase ani a copiat diferite lucrări, refuzând să conducă mănăstirea. În anul 814, împăratul Leon Armeanul (813-820) a început lupta împotriva cinstirii sfintelor icoane şi dorind să îl atragă şi pe Teofan de partea lui, l-a chemat la Constantinopol. Toate încercările împăratului au fost zadarnice. Teofan a fost ţinut doi ani în temniţă şi apoi exilat în insula Samotrace din arhipelagul grecesc. La vârsta de 50 de ani s-a îmbolnăvit grav şi după 17 zile de suferinţă a trecut la Domnul.

Sfântul Ierarh Grigorie Dialogul, Episcopul Romei – S-a născut în anul 540, în Roma, dintr-o familie aristocrată bogată. Părinţii lui, Gordian şi Silvia, aveau ca rude oameni credincioşi. Papa Felix al III-lea îi era unchi, iar fericitele monahii Emiliana şi Tarsilia, mătuşi. După naşterea lui Grigorie, tatăl său, Gordian, a intrat în clerul bisericii ca diacon purtând de grijă săracilor de pe una din cele şapte coline ale Romei. Silvia a urmat exemplul soţului şi împărţea ajutoare săracilor la poarta Sfântului Pavel din Roma. Tânărul Grigorie a studiat ştiinţele profane, iar după terminarea studiilor a îmbrăţişat cariera administrativă, ajungând să fie numit în 573, de împăratul bizantin, Iustin al II-lea, Prefect al Romei. La moartea tatălui său a moştenit o mare avere, cu care a înfiinţat în insula Sicilia şase mănăstiri. A mai înfiinţat una chiar în casa părintească din Roma, în cinstea Sfântului Apostol Andrei, în care s-a călugărit în anul 575. Papa Pelagius al II-lea l-a hirotonit diacon și în 579 l-a trimis pe Grigore ca apocrisar (ambasador) la curtea imperială din Constantinopol, funcție ocupată timp de șapte ani, până în 585. Aici a făcut cunoştinţă cu Leandru, Episcopul Seviliei şi au legat o strânsă prietenie. În anul 585, Grigore s-a întors la Roma, luându-şi din nou funcţia de secretar al papei şi stareţ al mănăstirii Sfântului Apostol Andrei, înfiinţată de el. Cinci ani mai târziu, în anul 590, a fost ales Episcop al Romei în locul lui Pelagiu al II-lea, prin voința unanimă exprimată de cler, senat și popor. Sfântul Grigorie Dialogul a trecut la Domnul după 13 ani de păstorire, fiind îngropat în Biserica Sfântului Petru din Roma. Pe seama lui este pusă Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite care se săvârşeşte în timpul săptămânii în Postul Mare.

Cuviosul Simeon s-a născut în anul 949 în cetatea Galate din Paflagonia (Asia Mică), iar de la vârsta de 11 ani a fost crescut la Constantinopol. Tatăl său îl pregătea pentru o carieră în avocatură şi, pentru scurtă vreme, tânărul a ocupat o funcţie la curtea imperială. La vârsta de 14 ani l-a întâlnit pe vestitul Cuvios Simeon Evlaviosul la Mănăstirea Studion. Sub povaţa acestuia, tânărul a rămas în lume pentru mai mulţi ani, pregătindu-se pentru viaţa monahală, iar la numai 20 de ani a avut prima experienţă duhovnicească a vederii luminii necreate. Când a împlinit 27 de ani a intrat în viaţa monahală şi a fost călugărit la Mănăstirea „Sfântul Mamant” din Constantinopol, la scurt timp fiind hirotonit preot.

În anul 980, deşi avea doar 31 de ani, Sfântul Simeon a fost ales stareţ al acestei Mănăstiri şi a rămas în această ascultare vreme de 25 de ani, deşi a îndurat adesea neascultarea, trândăvia şi nepăsarea unora dintre monahi, păcate pe care a căutat să le îndrepte cu dragoste, prin pilda sa de vieţuire, prin rugăciune şi prin cuvintele adresate cu regularitate obştii sale. În anul 1005, Sfântul s-a retras din stăreţie, aşezându-se la o chilie de lângă mănăstire, în linişte. Acolo el a scris cuvintele sale teologice şi morale, care vădesc înalta trăire duhovnicească a Cuviosului, învrednicit de rugăciunea minţii şi de contemplaţii ale luminii necreate a harului dumnezeiesc. Sfântul înfăţişează în scrierile sale lucrarea lăuntrică a celui ce doreşte desăvârşirea şi lupta sa cu patimile şi gândurile rele. Dintre scrierile lui, amintim: Capitole teologice şi practice, Discursuri teologice şi morale, Cateheze, Imnuri despre iubirea dumnezeiască şi altele. Deşi învăţăturile Sfântului Simeon despre tainele rugăciunii minţii şi despre lupta duhovnicească nu erau învăţături noi, ci fuseseră uitate o vreme chiar şi în rândul monahilor, acestea au fost pricină de alungare a Cuviosului din Constantinopol, ca urmare a răutăţii şi invidiei unor clerici străini de adevărata viaţă duhovnicească. Sfântul a trecut Bosforul şi s-a aşezat lângă ruinele bisericii ,,Sfânta Marina”, lângă care, împreună cu ucenicii săi, a construit o nouă mănăstire, unde, la 12 martie, în anul 1022, a adormit cu pace întru Domnul. Încă din timpul vieţii sale a primit darul facerii de minuni, dar şi după moartea sa a făcut numeroase minuni, precum arată Viaţa sa, scrisă de ucenicul său, Sfântul Nichita Stitatul.

În istoria Bisericii Ortodoxe, doar trei Sfinţi au primit supranumele de Teolog: Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, Sfântul Grigorie din Nazianz şi acest Sfânt Cuvios Simeon, numit Noul Teolog pentru vieţuirea sa duhovnicească şi scrierile în care dovedeşte o înaltă înţelegere a tainelor dumnezeieşti.

Sfântul Cuvios Simeon Noul Teolog este pomenit în sinaxare la 12 martie, în ziua mutării sale la Domnul, dar, întrucât aceasta cade totdeauna în Sfântul şi Marele Post, prăznuirea lui se face şi la 12 octombrie.

Cinstitele sale moaşte au fost readuse în Constantinopol la 3 ianuarie 1052. Astăzi, o parte dintre ele se găseşte la Mănăstirea din Kalamos (Atica, Grecia), care-l are ocrotitor.

articol preluat de pe: basilica.ro