Articole

Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ (sec. al XIV-lea)

Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț (sec. al XIV-lea)

foto preluat de pe basilica.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ

Cel întru sfinți părintele nostru Ghelasie de la Râmeț a fost arhiepiscop al Transilvaniei în secolul al XIV-lea, călugăr, pustnic și unul din organizatorii monahismului în Transilvania. Pomenirea Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmeț se face în Biserica Ortodoxă la 30 iunie.

 

Viața

Sfântul Ghelasie a viețuit în secolul al XIV-lea. A pustnicit pe valea pârâului Râmeț (în județul Alba). Se știe că în 1377 Sfântul Ghelasie era arhiepiscop în Transilvania, dar se cunosc puține date istorice despre viața lui. Menționarea Sf. Ghelasie și a anului 1377 apare într-o inscripție de pe peretele care desparte naosul de pronaosul bisericii de la Râmeț: „Scris-am eu mult greșitul robul lui Dumnezeu Mihul zugravul de la Crișul Alb în timpul Arhiepiscopului Ghelasie, anul 1377, 2 iulie, în zilele regelui Ludovic”.

A fost cel mai cunoscut pustnic din regiune în secolul al XIV-lea. Alți pustnici veneau la el pentru sfat duhovnicesc. Împreună cu unii dintre ei și cu ucenicii care s-au adunat în timp în jurul lui, sfântul Ghelasie a întemeiat Mănăstirea Râmeț (azi mănăstire de maici).

După tradiția locală, cuviosul Ghelasie a murit coborând înspre mănăstire, călare pe asin care l-a dus singur acasă. În fața bisericii, unde s-a oprit, a rămas imprimată copita măgărușului într-o piatră care se află și astăzi în muzeul mănăstirii. Se povestește că la șapte biserici, între care și la mănăstire, clopotele au început singure să bată la moartea lui.

Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț (sec. al XIV-lea) - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț (sec. al XIV-lea) – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Proslăvirea

Pe 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea oficială a Sfântului Ghelasie. Canonizarea solemnă s-a făcut la Mănăstirea Râmeț la 30 iunie 1992, a doua zi după sfințirea/ târnosirea bisericii noi.

Pomenirea Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmeț se face la 30 iunie.

 

Posteritatea

Capul sfântului a fost descoperit în mod minunat în secolul XX, și se află expus pentru închinare în biserica principală a Mănăstirii Râmeț. Moaștele lui sunt făcătoare de minuni, multe mărturii fiind adunate la mănăstire și publicate în cărți.

Părticele din Moaștele Sfântului se află la:

- Mănăstirea Râmeț, jud. Alba.

- Mănăstirea Șeghea, jud. Satu Mare.

- Mănăstirea Robaia, jud. Argeș.

- Parohia Sfânta Treime – Schitul Beștelei, Pitești, jud.Argeș.

- Mănăstirea Sireți, Republica Moldova.

- Biserica Sf. Simeon Stâlpnicul, Vatra, Republica Moldova.

 

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

cititi mai mult despre Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ si pe: ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro; doxologia.ro

Sfântul Ierarh Ioan, episcopul Goției

Sfântul Ierarh Ioan, Episcopul Goţiei - icoană rusească din secolul al XVII-lea

foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe basilica.ro

 

Sfântul Ierarh Ioan, episcopul Goției

Sfântul Ioan, episcopul Goţiei, a trăit în secolul al VII-lea. A fost dăruit de Dumnezeu părinților săi după trup, Leo și Photini, în urma rugăciunilor lor și astfel era sfințit și făgăduit Domnului încă din pântecele maicii sale. S-a născut la Parthenit, în Crimeea. Din anii tinereții a trăit o viață ascetică. Se știe că a întreprins un pelerinaj în Țara Sfântă timp de trei ani de zile.

La întoarcere a fost rugat de goții din Doros (Mangop), Crimeea, să le fie episcop în urma depunerii ierarhului lor de către împăratul iconoclast Constantin Copronimul (741-775). A fost hirotonit în părțile Georgiei, apoi a slujit o vreme în Crimeea, până când a fost nevoit să se refugieze din cauza tătarilor în cetatea Amastrida din Pont (țărmul sudic al Mării Negre, localitatea Amasra din Turcia de azi).

Acolo a trecut acolo la Domnul la 40 de zile după moartea hanului tătar care-l alungase de lângă turmă. La moartea hanului, sfântul a prorocit că în 40 de zile va pleca la Domnul, unde el și hanul se vor înfățișa la judecată. Cinstitele moaşte i-au fost duse cu o corabie la Mănăstirea Sfinţilor Apostoli de la poalele Muntelui Ayu-Dag, în Partenit, Crimeea.

 

articol preluat de pe basilica.ro

Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Țării Românești (1765 – 1834)

Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Țării Românești (1765 – 1834)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul a fost unul dintre cei mai de seamă mitropoliți al Țării Românești din secolul al XIX-lea (între anii 1823-1834). Întreaga sa viață și lucrare în slujba Bisericii a fost un exemplu de sfințenie și de iubire pentru cei pe care i-a păstorit.

Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește pe data de 22 iunie.

 

Viața

Sf. Grigorie Dascălul s-a născut în București, în anul 1765, din părinți iubitori de Dumnezeu. Numele său de mirean era Gheorghe Miculescu.

După ce a studiat la renumite școli din București, a ajuns ucenic al Sfântului Paisie Velicicovschi, fiind călugărit la Mănăstirea Neamț. Dornic de desăvârșire, la îndemnul Sfântului Paisie, tânărul monah Grigorie viețuiește o perioadă de timp la Sfântul Munte Athos. Revenind în țară, se așază la Mănăstirea Căldărușani, așezământ monahal reorganizat de Sfântul Cuvios Gheorghe, starețul mănăstirilor Cernica și Căldărușani.

În anul 1823, Sfântul Grigorie a fost chemat la București de domnitorul Grigorie Dimitrie Ghica, fiind ales mitropolit al Ţării Românești. Ca arhipăstor, mitropolitul Grigorie Dascălul a desfășurat o neobosită activitate pastoral-misionară și social-culturală, numind ierarhi în scaunele episcopale de la Argeș, Râmnic și Buzău și întemeind școli teologice în fiecare dintre aceste centre eparhiale.

Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul (1765 - 1834) a fost cel mai de seamă mitropolit al Țării Românești din secolul al XIX-lea (între anii 1823-1834). Întreaga sa viață și lucrare în slujba Bisericii a fost un exemplu de sfințenie și de iubire pentru cei pe care i-a păstorit. Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește pe data de 22 iunie - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul (1765 – 1834) - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Întreaga viață și lucrare a mitropolitului Grigorie în slujba Bisericii a fost un exemplu de sfințenie și de iubire jertfelnică pentru păstoriții săi de sprijinul său material beneficiind numeroși săraci, văduve, orfani oferind hrană, adăpost și cărți de învățătură. La moartea sa au rămas o mulțime de cărți pregătite spre a fi oferite în dar școlarilor. Activitatea Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul în scaunul de mitropolit al Țării Românești a fost întreruptă de către administrația rusă instaurată în Principatele române, fiind exilat timp de peste patru ani la Chișinău, Buzău și Căldărușani.

Sfântul Ierarh Grigorie s-a îngrijit, în mod special, și de restaurarea catedralei mitropolitane din București, precum și de traducerea și tipărirea în limba română a Vieților Sfinților, pe care le considera “atât de folositoare pentru formarea duhovnicească și luminarea sufletelor credincioșilor”. Pentru viața, activitatea și strădania sa duhovnicească, Sfântul Ierarh Grigorie a rămas în istoria Bisericii și a poporului român drept cel mai de seamă întâistătător al scaunului mitropoliei Țării Românești din secolul al XIX-lea, fiind cunoscut cu supranumele de “Dascălul”.

La 22 iunie, 1834, mitropolitul Grigorie adoarme în Domnul și este înmormântat lângă zidul bisericii Mănăstirii Căldărușani, în partea de nord. După șapte ani, osemintele sale s-au strămutat în gropnița Mănăstirii Căldărușani, iar în prezent sunt așezate în pridvorul bisericii.

 

Proslăvirea

Întreaga sa viață și lucrare a fost un exemplu de sfințenie și de iubire pentru Pentru viața sa curată, pusă în întregime în slujba Domnului, și pentru faptele sale sfinte în slujba Bisericii și a celor pe care i-a păstorit, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit pe data de 20 octombrie 2005, a hotărât ca mitropolitul Grigorie „Dascălul” să fie trecut în rândul sfinților, cu data de prăznuire la 22 iunie. Proclamarea oficială a canonizării acestuia a avut loc la 21 mai 2006, în Catedrala patriarhală din București.

 

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

cititi mai mult despre Sf. Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Țării Românești si pe: ro.orthodoxwiki.org; basilica.rodoxologia.ro

Sf. Ier. Tihon, Episcopul Amatundei († 424); Sf. Sfințit Mc. Marcu, Episcopul Apoloniadei (16 iunie)

Sfântul Tihon, Episcopul Amatundei († 424)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ziarullumina.robasilica.ro

 

Sf. Ier. Tihon, Episcopul Amatundei

Sfântul Tihon era din Amatunda, cetate din insula Cipru, şi s-a născut din părinţi binecredincioşi şi iubitori de Hristos, fiind făgăduit de ei lui Dumnezeu. Pe când era încă tânăr, în casa părinţilor săi, l-a pus tatăl lui să vândă pâine. Iar fericitul tânăr dădea pâinea săracilor fără plată. Când a aflat aceasta, tatăl său s-a necăjit şi s-a mâniat, certându-l pe Tihon, dar el, insuflat fiind de Duhul Sfânt, i-a zis tatălui său:

De ce te mâhneşti tată, ca şi când ai fi suferit vreo pagubă? Pâinile le-am dat împrumut lui Dumnezeu şi am cuvântul Lui, cel nemincinos, care zice în Sfintele Scripturi că acela care dă lui Dumnezeu va primi însutit. Iar dacă nu crezi acestea, mergi la hambar şi vei vedea acolo cum Dumnezeu dă datoria Sa celor ce I-au dat Lui cu împrumut”.

Astfel, tatăl s-a dus la hambar şi, când a deschis uşa, a aflat cămara, care mai îna­inte era goală, plină de grâu curat, şi mirân­du-se a căzut la pământ şi s-a închinat Domnului. Tihon, învăţând carte şi deprinzându-se cu citirea Sfintelor Scripturi, s-a numărat în clerul Bisericii şi a fost rânduit mai întâi citeţ, apoi diacon. După mutarea la Domnul a Episcopului Memnon, a fost ridicat, prin alegere, la treapta slujirii arhiereşti.

A fost hirotonit de Sfântul Epifanie, Arhiepiscopul Ciprului (315-403). În acea vreme, în Cipru trăiau mulţi necredincioşi care se închinau idolilor. De aceea, Sfântul Ierarh Tihon a adus pe mulţi păgâni la adevărata credinţă şi a zidit multe biserici pe care le-a împodobit cu daruri. Şi vieţuind mulţi ani, a cârmuit bine Biserica lui Hristos şi multe minuni a făcut, atât în timpul vieţii, cât şi după moartea sa, că îi iubea pe săraci şi se străduia pentru folosul oamenilor, ca un bineplăcut al lui Dumnezeu. S-a mutat în pace la Domnul în anul 424, la 16 iunie.

 

Tot astăzi Biserica Ortodoxă sărbătorește pe Sfântul Sfințit Mucenic Marcu, Episcopul Apoloniadei. Sfântul Sfinţitului Mucenic Marcu, episcopul Apoloniadei, s-a săvârşit prin pietre spânzurate de mâinile lui.

 

articol preluat de pe ziarullumina.ro

cititi mai mult despre Sf. Ier. Tihon, Episcopul Amatundei si pe: basilica.rodoxologia.ro

Sf. Ier. Metodie Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului († 847)

Sf. Proroc Elisei; Sf. Ier. Metodie Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Cel între sfinți părintele nostru Metodie I a fost Patriarh al Constantinopolului la mijlocul secolului al IX-lea. Metodie a fost ales ca patriarh de Împărăteasa Teodora a II-a după caterisirea patriarhului iconoclast Ioan al VII-lea Grămăticul. El a purtat o politică moderată față de iconoclaști pe timpul când cinstirea icoanelor se reîntorcea în Biserică. Prăznuirea sa se face pe 14 iunie.

 

Viața

Metodie s-a născut în Siracuza (Sicilia), în ultima decadă a secolului al VIII-lea, într-o familie înstărită care l-a trimis la Constantinopol spre a-și continua educația și pentru a obține o funcție la curtea imperială. Când a ajuns la Constantinopol, Metodie a fost convins de un călugăr să urmeze viața monahală. A intrat într-o mănăstire din insula Chios, unde mai târziu a devenit și stareț.

La începutul secolului al IX-lea, Leon al V-lea a devenit împărat al Imperiului Roman de Răsărit (Bizantin) și, fiind iconoclast, a reînnoit persecuțiile împotriva iconodulilor (cinstitorii icoanelor), între care se găseau și majoritatea membrilor comunităților monahale. Patriarhul Nichifor I a fost depus în anul 815 deoarece se pronunțase împotriva legilor iconoclaste și a fost alungat din oraș. Se pare că Metodie a fost trimis de patriarhul Nichifor la Roma în anul 815 pentru a-l informa pe papa Pascal despre cele ce se întâmplau la Constantinopol. Metodie a rămas la Roma până când împăratul Leon a fost asasinat în anul 820. La întoarcerea sa la Constantinopol în anul 821, Metodie a fost arestat de regimul împăratului iconoclast Mihail al II-lea, biciuit și trimis în exil la Antigoni, în Propontida. În anul 828, Metodie a fost pus în libertate de împăratul Mihail la puțin timp înainte de moartea sa.

Împăratul Teofil, și el un iconoclast, i-a urmat lui Mihail în anul 829 și a reluat persecuțiile. Metodie l-a înfruntat pe noul împărat, dar acesta a poruncit să fie biciuit și arestat, fiind reținut la palat. Văzând că Metodie rămânea neclintit în convingerile sale, Teofil a încercat să-l convingă cu argumente, însă Metodie a fost cel care a reușit până la urmă să-l convingă într-o oarecare măsură pe Teofil, făcându-l să mai potolească persecuțiile împotriva cinstitorilor icoanelor până la moartea sa în anul 842.

După moartea lui Teofil, situația s-a schimbat dramatic. Văduva lui Teofil, împărăteasa Teodora, o susținătoare convinsă a închinării la icoane a devenit regenta fiului său minor, Mihail al III-lea. A restabilit hotărârile Sinodului VII Ecumenic din anul 787. Patriarhul iconoclast Ioan al VII-lea, care a refuzat să renunțe la erezia sa, a fost depus. În locul său a fost ales Metodie. Acesta a convocat în anul 842 la Constantinopol un sinod care a confirmat depunerea lui Ioan al VII-lea și alegerea lui pe tronul patriarhal.

Pe 11 martie 843, restabilirea cinstirii icoanelor a fost celebrată solemn printr-o procesiune triumfală de la Biserica Maicii Domnului din Vlaherne până la biserica Sfânta Sofia. Atunci s-a stabilit ca în fiecare an, în prima duminică din Postul Mare să se facă pomenirea restabilirii icoanelor – “Duminica Ortodoxiei”. În fiecare an, în această zi se dă citire în biserici “Sinodiconului Ortodoxiei” compilat de Sfântul Metodie (un text prin care sunt condamnate public toate ereziile, sfârșind cu iconoclasmul).

Sfântul Metodie a trecut la Domnul pe 14 iunie 847 la Constantinopol.

 

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

cititi mai mult despre Sf. Ier. Metodie Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului si pe: ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro; doxologia.ro

Sf. Mc. Achilina (†303); Sf. Ier. Trifilie, episcopul Lefcosiei din Cipru (†370)

Sfânta Muceniță Achilina (†303)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe basilica.ro

 

Sfânta Muceniță Achilina

Sfânta Muceniță Achilina s-a născut într-o familie creștină în orașul Biblos, Fenicia (în prezent, Jbaif sau Jubayl așezat pe coasta de est a Mării Mediterane).

A primit botezul creștin de la episcopul orașului, pe nume Evtolomie.

La un an de la naștere, tatăl ei a trecut la cele veșnice, fiind crescută în dreapta credință doar de mamă.

În timpul persecuției pornite de Împăratul Dioclețian, în anul 303, Sfânta Achilina refuza să aducă jertfă idolilor și propovăduia dreapta credință, fapt pentru care a fost prinsă și adusă înainte prefectului Volusian spre a fi judecată.

Fiind statornică în credință și refuzând să se lepede de Hristos sfânta a fost supusă supliciilor și în cele din urmă a suferit moarte martirică prin decapitare.

 

Sfântul Ierarh Trifilie

Sfântul Ierarh Trifilie și Sfânta Muceniță Achilina.  Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 13 iunie - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Ierarh Trifilie și Sfânta Muceniță Achilina. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 13 iunie – foto preluat de pe doxologia.ro

Preacuviosul Triflie, Episcopul Levcosiei din Cipru a studiat în tinerețe dreptul și în orașul Berit din Fenicia, profesând pentru o perioadă avocatura, și-a făcut un renume în aceea perioadă.

A fost ucenic al Sfântului Spiridon al Trimitundei. După ce a fost ales episcop al Levcosiei a participat la Sinodul de la Sardica în anul 347 unde a susținut dreapta credință luând apărarea Sfântului Atanasie cel Mare.

Sfântul Trifilie a trecut la cele veșnice în anul 370.

 

articol preluat de pe basilica.ro

cititi mai mult despre Sf. Mc. Achilina si pe: ziarullumina.rodoxologia.ro

cititi mai mult despre Sf. Ier. Trifilie, episcopul Lefcosiei din Cipru si pe doxologia.ro

Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasis și Filip de la Niculițel (4 iunie)

Sfinţii Mucenici Zotic, Atal, Camasis şi Filip

foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasis și Filip sunt patru mucenici, probabil din secolul al IV-lea, martirizați undeva pe teritoriul orașului Noviodunum (Isaccea de azi), ale căror moaște au fost descoperite în comuna Niculițel (jud. Tulcea) în toamna anului 1971. Prăznuirea lor în Biserica Ortodoxă se face la 4 iunie.

 

Viața și mucenicia

Patru martiri din acest grup mare de mucenici, și anume Zotic, Atal, Camasis și Filip, au fost înmormântați într-o criptă a unei bazilici descoperite pe teritoriul comunei Niculițel din județul Tulcea, în toamna anului 1971, cu ocazia unor surpări de teren datorate unor ploi abundente. Localitatea aceasta era în antichitate o așezare romană rurală pe teritoriul orașului Noviodunum, Isaccea de astăzi. Moaștele mucenicilor au fost depuse într-o raclă specială de lemn și depuse în criptă, iar în interior, pe peretele de lângă intrare, a fost inscripționat textul „Martirii lui Hristos” (gr. „Martyres tou Hristou”), apoi înscrierea numelor lor în ordinea în care sunt astăzi cinstiți: „Zotikos, Attalos, Kamasis și Filippos”.

Este posibil ca acești patru mucenici să fi pătimit împreună cu alți frați de suferință de către autorități, în așezarea urbană de la Noviodunum. După ce au suferit pedeapsa capitală, este posibil ca ei să fi fost luați de către creștini și duși spre îngropare într-un loc mai ferit, pe care l-au găsit la Niculițel, dar au fost puse inițial într-o criptă modestă, după care au fost mutate în cripta în care s-au descoperit, probabil atunci când s-a putut ridica și bazilica respectivă.

Nu se cunoaște cu exactitate data pătimirii acestor patru mucenici, nici locul unde au fost martirizați. Unii cred ca au fost surghiuniți la Gurile Dunării, în nordul Dobrogei de astăzi, unde erau exilați numeroși creștini ai Imperiului Roman, care nu voiau să jertfească idolilor. După tradiție, acești sfinți martiri ostași au fost judecați de autoritățile romane în orașul Noviodunum, tot în Dobrogea. Există presupuneri că aceștia au pătimit în perioada 319-324, când domnea împăratul Liciniu. O altă presupunere este că ei au pătimit în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363), iar altă presupunere așează data martiriului acestor 4 mucenici în jurul anilor 370-372, pe vremea domniei regelui got Athanaric.

Cert este însă faptul că cei 4 mucenici au pătimit împreună. Cercetările arheologice au dus însă la descoperirea unei alte încăperi, situată sub cripta celor 4 mucenici, încăpere în care s-au descoperit numeroase fragmente de oase umane, provenind de la 2 bărbați. felul în care au fost găsite oasele au îndreptățit pe cercetători să afirme că cei 2 au fost și ei martiri, morți poate mai devreme, probabil pe la mijlocul sec. al III-lea, și reînhumați în cripta respectivă. Astfel, ajungem la concluzia că în cripta descoperită la Niculițel ar fi fost înhumați 6 mucenici.

Din cele afirmate până aici reiese că nu există suficiente elemente pentru a putea preciza cu exactitate data și locul pătimirii acestor 4 mucenici, dar avem certitudinea că această descoperire a scos la lumină existența uneia dintre cele mai vechi bazilici de pe teritoriul țării noastre, precum și faptul că încă de atunci, sfinții mucenici care au pătimit pentru Hristos erau cinstiți după cuviință.

 

Prezentarea Pr. Dr. Mircea Păcurariu

Prezentarea Părintelui Mircea Păcurariu în volumul Sfinți daco-romani și români:

În septembrie 1971 s-a făcut o descoperire de mare însemnătate, care pune și mai mult în lumină vechimea și vigoarea creștinismului daco-roman. Este vorba de o bazilică paleocreștină, având trei nave și o absidă semicirculară (altar), descoperită în comuna Niculițel din județul Tulcea, la vreo 10 km de vechea cetate romană Noviodunum.

Valoarea acestei bazilici stă în cripta sa cu moaște de martiri (martirion), – de formă pătrată (3,70×3,40), construită din cărămidă cu mortar – așezată sub altar, în interiorul criptei s-a aflat o raclă din lemn, așezată pe pavimentul de piatră, în care erau moaștele a patru martiri, în interior, pe peretele din stânga intrării, a fost zgâriată în mortarul crud o inscripție în grecește: „Martirii lui Hristos”; iar pe peretele din dreapta apare din nou cuvântul „martiri”, precum și numele lor: Zotikos, Attalos, Kamasis și Filippos.

În anii următori, continuându-se cercetările arheologice, sub nivelul acestei cripte s-au mai descoperit resturi din trupurile altor martiri, ale căror nume nu se cunosc. Pe o lespede de calcar se află o inscripție, cu următorul cuprins: „Aici și acolo (se află) sângele martirilor”. Arheologii și teologii care s-au ocupat cu aceste descoperiri de la Niculițel n-au putut stabili data și timpul pătimirii acestor șase martiri.

Cei mai mulți consideră că au fost martirizați în localitatea învecinată Noviodunum (azi orașul Isaccea), fie în cursul persecuției lui Dioclețian, prin anii 303-304, fie în timpul împăratului Liciniu, care a luat mai multe măsuri împotriva creștinilor, în anii 319-324. Poate cei doi, necunoscuți, să fi pătimit și mai devreme.

Martirologiul „siriac” pomenește pe mucenicul Filippos în ziua de 4 iunie, iar Martirologiul numit „ieronimian” îi menționează pe toți, la aceeași dată, adăugând și alte nume: Quirinus, Iulia, Saturninus, Galdunus, Ninnita, Fortunio și alți 25, ale căror nume sunt notate. S-ar putea ca între ei să fi fost și cei doi martiri necunoscuți descoperiți la Niculițel.

Numele primilor trei martiri sunt orientale, cel de Filippos este biblic, iar celelalte sunt latine, deci ar fi niște localnici daco-romani. În a doua jumătate a secolului al IV-lea, pe locul în care au fost îngropați, s-a ridicat o bazilică, în scopul cinstirii lor în fiecare an. Probabil acest lăcaș de închinare paleocreștin – sau vreo mănăstire care se va fi ridicat mai târziu – a dat satului numele de Mănăstiriște, care este întâlnit în câteva izvoare medievale.

Bazilica de la Niculițel prezintă o mare însemnătate pentru istoria Bisericii noastre, pentru că aici s-au păstrat singurele moaște de martiri din perioada paleocreștină descoperite pe teritoriul României. Astăzi, moaștele lor sunt așezate, spre cinstire, în biserica mănăstirii Cocoș, situată în apropiere”.

 

Cinstirea

La 4 iunie, Martirologiul siriac indică sărbătorirea Sfântului Filip, iar Martirologiul ieronimian adaugă pe Zotic, Atal, Eutihie, Camasis, Quirinus și alți 28 al căror nume nu sunt amintite.

Pe 17 ianuarie 1973, arhiepiscopul Dunării de Jos, Antim Nica, a dat binecuvântare ca moaștele celor patru sfinți mucenici să fie depuse în biserica mănăstirii Cocoșu, din județul Tulcea, spre a fi venerate de credincioși. Ele au fost duse de arhiereul Gherasim Constănțeanul pe atunci, actualmente Arhiepiscopul Râmnicului, și preotul consilier Dumitru Capaciurea din Macin. Sfintele moaște se află la Mănăstirea Cocoș până astăzi, izvorând mângâiere și întărire în credință celor ce se învrednicesc să ajungă în pelerinaj până acolo.

 

cititi mai mult pe: ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro; doxologia.ro

Sf. Ier. Mihail Mărturisitorul, episcopul Sinadei; Sf. Mironosiță Maria lui Cleopa (23 mai)

Sfântul Ierarh Mihail Mărturisitorul, Episcopul Sinadei

foto preluat de pe basilica.ro

 

Sfântul Ierarh Mihail Mărturisitorul, Episcopul Sinadei

articol preluat de pe basilica.ro

Sfântul Mihail Mărturisitorul, Episcopul Sinadei a trăit în timpul împăratului Leon Armeanul (813-820) și a patriarhului Tarasie al Constantinopolului.

Acesta l-a călugărit și l-a trimis împreună cu un alt tânăr monah Teofilact, într-o mănăstire aproape de locul unde apele Mării Negre se unesc cu Marea Marmara, unde cei doi monahi s-au ostenit în rugăciune și ascultare.

După un timp, patriarhul i-a învrednicit cu cinstea arhieriei. Pe Teofilact l-a așezat mitropolit în Nicomidia (capitala Bitiniei), iar pe Mihail episcop în Sinada (oraș din Frigia).

După ce patriarhul Tarasie a murit, i-a urmat Nichifor. În timpul acestuia, împăratul Leon Armeanul a pornit din nou lupta împotriva sfintelor icoane. Episcopul Mihail a mărturisit plin de curaj înaintea împăratului învățăturile dreptei credințe. Pentru acest lucru a fost exilat împreună cu mitropolitul Teofilact al Nicomidiei și cu patriarhul Nichifor al Constantinopolului.

Mutat din loc în loc cu exilul, în cele din urmă a trecut cu pace la Domnul.

 

articol preluat de pe basilica.ro

cititi si Viaţa Sfântului Ierarh Mihail Mărturisitorul

 

Sfânta Mironosiță Maria lui Cleopa

Sfânta Mironosiță Maria lui Cleopa (23 mai) -foto preluat de pe basilica.ro

Sfânta Mironosiță Maria lui Cleopa -foto preluat de pe basilica.ro

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Maria lui Cleopa (gr. Μαρία ἡ τοῦ Κλωπᾶ) este una din femeile mironosițe, soția sau fiica lui Cleopa, și una din mai multele Marii din Noul Testament.

Maria lui Cleopa este explicit menționată ca atare doar în evanghelia după Ioan, ca fiind una din femeile prezente la crucificarea Domnului Iisus Hristos: „Și stăteau, lângă crucea lui Iisus, mama Lui și sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, și Maria Magdalena.” (Ioan 19, 25).

Eusebiu de Cezareea relatează că cronicarul Hegesippus (către anul 180) ar fi vorbit cu unul din strănepoții lui Iuda (ruda Domnului), care i-ar fi spus că Cleopa era fratele Dreptului Iosif, logodnicul Maicii Domnului.

În Martirologiul Roman, sfânta Maria lui Cleopa este prăznuită împreună cu Salomeea Mironosița pe 24 aprilie.

În Biserica Ortodoxă prăznuirea ei se face la 23 mai și, împreună cu celelalte femei mironosițe, în Duminica Femeilor Mironosițe.

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sfântul Epifanie de Salamina (315 – 403)

Epifanie de Salamina (315 – 403) Frescă din mânăstirea Graceanița – Kosovo

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; ro.orthodoxwiki.org

 

Sfântul Epifanie de Salamina este un scriitor și prelat creștin bizantin din secolul al IV-lea, episcop de Salamina, în Cipru, la origine evreu palestinian convertit. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face pe 12 mai.

 

Viața

Sfântul Epifanie s-a născut în jurul anului 315 (sau, după alții, 308) într-o familie modestă de evrei din satul Besanduc, nu departe de Eleutheropolis (Elefteropolis; în epoca modernă Beit Guvrin sau Beit-Djibrin) în Palestina. La moartea tatălui său, copilul, orfan, a fost adoptat de un învățător al Legii iudaice, Trifon. Acesta i-a asigurat posibilitatea de a studia, așa încât Sfântul Epifanie a învățat nu doar Scripturile și preceptele legii mozaice, ci și cinci limbi – greaca, latina, ebraica, siriaca și copta -, lucru rar în acea epocă.

 

Convertirea

La moartea părintelui său adoptiv, Sfântul Epifanie a moștenit toată averea acestuia. Puțin timp după aceea, el a văzut într-o zi un monah creștin, Lucian, care vorbea cu un sărac. Cum nu avea bani, monahul a dat săracului haina ce o avea pe el. Mișcat de gestul călugărului, Sfântul Epifanie a îmbrățișat creștinismul, primind Botezul de la episcopul locului, împreună cu sora sa vitregă. Mai apoi, el a renunțat și la toată averea sa, făcându-se călugăr pe lângă sfântul Ilarion cel Mare.

 

Mănăstirea lui Epifanie la Eleutheropolis

Însetat de a cunoaște mai bine viața monastică, Epifanie a făcut o lungă călătorie în deșertul Egiptului, ca să-i cunoască pe călugării renumiți de acolo.

După patru ani de călătorii, Sfântul Epifanie s-a întors în Palestina și a întemeiat în apropierea satului său natal o mănăstire, al cărei stareț a fost timp de treizeci de ani.

 

Episcopatul

Mai apoi a plecat în insula Cipru, unde l-a reîntâlnit pe Sfântul Ilarion cel Mare, la sfatul căruia a acceptat să fie hirotonit episcop de Salamina (Constanția), în anul 376. A fost episcop de Salamina până la moartea sa, în 403.

În anul 382, Sfântul Epifanie a făcut o altă călătorie, la Roma, împreună cu sfântul Ieronim și cu Paulin, episcop de Antiohia, pentru a pleda în fața papei cauza acestuia din urmă în chestiunea schismei ce exista în acel moment în Antiohia.

 

Doctrina

Din punct de vedere doctrinar, Sfântul Epifanie din Salamina a fost un aprig luptător împotriva origenismului. Astfel, în anul 393, luând cuvântul la Ierusalim, cu ocazia sărbătoririi sfințirii Bisericii Învierii, el l-a proclamat pe Origen ca părinte al arianismului și al tuturor ereziilor. Acest cuvânt al Sfântului Epifanie a declanșat o mare dispută în sânul Bisericii creștine de la acea epocă. Principala victimă a acestei dispute a fost Sfântul Ioan Gură de Aur, patriarhul de Constantinopol, care a fost depus și exilat în 403, și a murit în exil în 407.

 

Cultul sfântului Epifanie

Sfântul Epifanie a murit în 403, la 12 mai, pe corabia cu care se întorcea de la Constantinopol, unde a avut o întâlnire furtunoasă cu Sfântul Ioan Gură de Aur.

La sosirea corăbiei la Salamina popor mult, cu lumânări în mâini își aștepta păstorul, și l-au însoțit cu lacrimi până la catedrala sa, unde o mare parte a populației Ciprului a venit să-l venereze timp de 7 zile.

Cultul sfântului Epifanie s-a răspândit cu repeziciune, iar mormântul său a rămas până azi unul din locurile de pelerinaj cele mai importante din insula Ciprului, al cărei patron este, împreună cu Sfântul Barnaba apostolul.

 

Scrieri

Scrierile cunoscute ale sfântului Epifanie sunt publicate în colecția Clavis Patrum Græcorum, 3744-3807.

Epifanie este cunoscut pentru scrierile sale polemice împotriva ereziilor (textele sale fac referință la peste 80 de erezii diferite):

- Ancoratus (care include argumente împotriva arianismului și a învățăturilor lui Origen)

- Panarion (sau Adversus Haereses – Respingerea tuturor ereziilor). Scrisă între 374 și 377, lucrarea se prezintă sub forma unui manual sistematic cu argumente împotriva a tot felul de eretici și erezii. Panarion este o valoroasă sursă de informații despre Biserica creștină din secolul al IV-lea.

Este de asemenea autorul unui Discurs spiritual despre viața lui Hristos.

Câteva texte ne-au parvenit fragmentar:

- Tratatul despre greutăți și măsuri

- Tratatul despre cele 12 geme (lat. De Gemmis)

- Tratatul împotriva imaginilor

- Scrisori (din care se păstrează doar puține fragmente)

Sf. Epifanie a scris numeroase comentarii la cărțile Sfintei Scripturi:

- Viața profeților

- Comentariu la Hexaimeron

- Comentariu la psalmi

- Fisiologul (principala sursă a bestiarului medieval)

- Comentariu la Evanghelia după Luca

Sf. Epifania a lăsat și scrieri liturgice:

- Liturghia sodomizaților

- Anaforaua etiopiană a Săptămânii Mari

- O altă anaforauă

 

articol preluat de pe ro.wikipedia.org
cititi mai mult despre Sfântul Epifanie de Salamina si pe: ro.orthodoxwiki.org; en.wikipedia.org

Chiril de Salonic (826 e.n. – 869 e.n.)

Sfântul Chiril  de Salonic (826 e.n. – 869 e.n.)

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; ro.orthodoxwiki.org

 

Sfântul Chiril (Ciril) (n. 826, Salonic – d. 14 februarie 869, Roma) a fost călugăr și misionar de origine grecească.

 

Viața

Sfântul Chiril s-a născut la Salonic, a făcut studii temeinice la Constantinopol. Împreună cu fratele său, sfântul Metodie, s-a dus în Moravia pentru a propovădui credința. Împreună au editat textele liturgice în limba slavonă, scrise în alfabetul care mai târziu a fost numit «chirilic». Introducerea limbii slavone în cult a întâmpinat rezistență din partea episcopilor apuseni, dar papa Adrian al II-lea a intervenit în favoarea lui Chiril și a lui Metodie. Fiind chemați la Roma, Chiril a murit acolo la 14 februarie 869, iar Metodie a fost sfințit episcop, apoi s-a dus în Panonia pe care a evanghelizat-o cu neobosită râvnă. Sfântul Metodie a avut mult de suferit din partea adversarilor, dar a fost sprijinit de pontifii romani.

Biblioteca Națională „Sfinții Chiril și Metodiu” de la Sofia a fost denumită în cinstea celor doi frați. Tot pentru a onora personalitățile lui Chiril și Metodiu, asteroidul descoperit pe 9 august 1978 de către astronomii sovietici L.I. Cernîh și N.C. Cernîh la Observatorul Astronomic Naucinîi din Crimeea a fost numit 2609 Kiril-Metodi.

 

Sărbători

- 14 februarie: în calendarul romano-catolic
- 11 mai: în calendarul ortodox

 

Chiril și Metodie

Părinții noștri în rând cu sfinții Chiril și Metodie au fost doi frați care au dus credința ortodoxă popoarelor slave din centrul Europei în secolul al IX-lea. Pregătindu-și propovăduirea printre slavi, ei au inventat alfabetul glagolitic pentru a putea traduce Sfânta Scriptură și alte lucrări creștine în ceea ce în prezent se numește slavona veche. Mai târziu, alfabetul glagolitic s-a dezvoltat în alfabetul chirilic care este folosit și în prezent în unele limbi slave. Cei doi frați au fost canonizați și li s-a recunoscut rangul de Întocmai cu Apostolii pentru munca lor misionară. Numeroase detalii ale vieții lor au fost însă deformate de legendele care au apărut pe seama lor.
Prăznuirea lor în Biserica Ortodoxă este pe 11 mai.

Sfinţii Chiril (dreapta) şi Metodiu (stânga) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Sfinţii Chiril (dreapta) şi Metodiu (stânga) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Viețile

Constantin (mai târziu Chiril) și Mihail (mai târziu Metodie) s-au născut la începutul secolului al IX-lea în Tesalonic într-o familie senatorială. Anii exacți ai nașterii sunt necunoscuți. Constantin, cel mare, se crede că s-a născut în 826, în timp ce Metodie se crede că s-a născut în 827. Tatăl lor, Leon, era drungarios, adică guvernator al themei (regiune militar-administrativă a Imperiului Bizantin) din Tesalonic, a cărei jurisdicție cuprindea și slavii din Macedonia. Se crede că mama lor a fost de origine slavă. Fiind crescuți într-o zonă bilingvă, cu vorbitori de slavonă și greacă, cei doi frați au ajuns la o cunoaștere aprofundată a ambelor limbi. Ca urmare a poziției familiei lor, cei doi frați au beneficiat de o educație aleasă.

Cei doi frați și-au pierdut tatăl la o vârstă fragedă și au fost crescuți sub protecția unchiului lor, Teoctist, care era un demnitar de rang înalt al guvernului bizantin, responsabil cu comunicațiile poștale și cu relațiile diplomatice ale imperiului. În 843, el l-a chemat pe Constantin la Constantinopol pentru a-și continua studiile la universitatea de acolo. În Constantinopol, el a fost hirotonit diacon. Deoarece Constantin era un bun cunoscător al teologiei și se putea exprima cu ușurință în arabă și ebraică, prima sa misiune pe lângă Califul Abbasid Al-Mutawakkil a fost să discute principiile Sfintei Treimi cu teologii arabi și astfel să îmbunătățească relațiile diplomatice ale imperiului cu Califatul Abbasid.

De asemenea, Teoctist a aranjat ca Mihail să primească o poziție în administrația slavă a imperiului. Curând, el s-a retras la mănăstirea din Muntele Olimp unde a fost tuns cu numele de Metodie.

În 860, Împăratul Mihail al III-lea și Fotie, Patriarhul Constantinopolului, i-au trimis pe cei doi frați la hanul khazarilor într-o expediție misionară menită să zădărnicească planurile hanului de convertire la iudaism. Misiunea a eșuat iar hanul a ales iudaismul pentru poporul său, cu toate că mulți au ales creștinismul. La întoarcerea lor, Constantin a fost numit profesor de filozofie la universitate.

Apoi în 862, cei doi frați au fost invitați de Prințul Rastislav al Moraviei Mari să propovăduiască creștinismul pe meleagurile de sub tutela sa. Această solicitare a fost cauzată de eforturile prinților slavi din Europa Centrală care căutau să-și mențină independența de vecinii germanici. Rastislav căuta misionari creștini care să îi înlocuiască pe cei germani. Până la urmă această misiune s-a prelungit toată viața celor doi frați, deoarece ei erau adepții ideii prezentării creștinismului în limba celor cărora se propovăduia, așa cum era obiceiul în Răsărit. Pentru a-și îndeplini misiunea, ei au născocit alfabetul glagolitic, un precursor al alfabetului chirilic și au început să traducă Scripturile și literatura creștină în limba slavonă.

Clerul german folosea latina ca limbă liturgică pentru a-și menține influența în Moravia și, astfel, nu au fost deloc încântați de activitatea lui Constantin și Metodie, folosind această deosebire pentru a-i ataca pe cei doi frați. După ce au lucrat câțiva ani, cei doi frați au fost chemați de Papa Nicolae I să vină în fața Bisericii din Roma și să-și apere activitatea, zona în care își desfășurau ei activitatea fiind în jurisdicția Romei.

Cu toate acestea, înainte de sosirea lor la Roma, Nicolae a murit în 869 și a fost succedat de Adrian al II-lea. După ce Adrian a fost convins de ortodoxia celor doi frați, el a aprobat folosirea limbii slavone în cultul bisericii și le-a cerut să-și continue activitatea. El l-a hirotonit atunci pe Metodie ca episcop. Constantin a îmbrăcat rasa monahală într-o biserică greacă din Roma.

El a primit numele de Chiril, nume sub care este cunoscut de obicei. Chiril nu s-a mai întors în Moravia deoarece a murit la scurt timp după acestea. Data morții lui Chiril nu este cunoscută, dar se pare că a avut loc curând după hirotonirea sa, amândouă petrecute probabil în februarie 869, iar decesul său a survenit, cel mai probabil, în 14 februarie.

Episcopul Romei, Papa Adrian al II-lea, a reînființat vechea eparhie de Panonia, ca prima eparhie slavă de Moravia și Panonia, independentă de germani, la solicitarea prinților slavi Rastislav, Sviatopluk și Kocel. Aici, Metodie a fost numit arhiepiscop al noii eparhii. Cu toate acestea, la reîntoarcerea în Moravia în 870, regele german Ludovic și episcopii germani l-au convocat pe Metodie la un sinod în Ratisbona, unde l-au demis și întemnițat.

După ce germanii au fost înfrânți militar în Moravia, Papa Ioan al VII-lea l-a eliberat trei ani mai târziu și l-a reinstalat ca Arhiepiscop de Moravia. În curând, ortodoxia sa a fost din nou pusă sub semnul întrebării de către germani, în special din cauza folosirii slavonei. Încă o dată Ioan al VII-lea a aprobat folosirea slavonei la Sfânta Liturghie dar cu amendamentul că întâi se citea Evanghelia în latină și apoi în slavă.

De asemenea, acuzatorul lui Metodie, Wiching, a fost numit episcop vicar al lui Metodie, și din această poziție el a continuat să i se opună lui Metodie. Cu sănătatea șubrezită în urma îndelungatei lupte cu oponenții săi, Metodie a murit în 6 aprilie 885, după ce a recomandat ca succesor al său să fie numit ucenicul său, slavul din Moravia, Gorazd. Cei doi frați sunt prăznuiți în 11 mai.

 

Lucrările

Frații Chiril și Metodie sunt cunoscuți mai ales pentru dezvoltarea alfabetului glagolitic care a fost folosit ca să ducă cultura și literatura creștină printre slavi în propria lor limbă. Cu unele adăugiri ale ucenicilor lor, acesta a devenit alfabetul chirilic, și este folosit în prezent de majoritatea popoarelor slave. În orice caz, munca celor doi frați de a traduce Sfintele Scripturi, cultul bisericesc, nomocanonul și alte cărți creștine în slavonă constituie cel mai de seamă exemplu al misionarismului ortodox care a dus creștinismul popoarelor lumii.

Cu toate că la numai câțiva zeci de ani după moartea lui Metodie evenimentele aproape au distrus munca acestora în Moravia, munca lor a devenit piatra de temelie a civilizației slave din Europa de Est și de Sud-Est și a furnizat limba principală a eforturilor misionare din secolele următoare. În faptul continuării obiceiului Sfinților Apostoli de a propovădui creștinismul în limba tuturor popoarelor stă considerarea Sfinților Chiril și Metodie ca fiind întocmai cu apostolii. În această moștenire își caută originile reînviata Biserică Ortodoxă a Teritoriilor Cehiei (Moravia).

 

articole preluate de pe: ro.wikipedia.orgro.orthodoxwiki.org
cititi mai mult despre Chiril și Metodie pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro; doxologia.ro
cititi si Metodiu de Salonic (815 e.n. – 885 e.n.)