† Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti; Sfântul Mucenic Terentie, soţia sa Neonila şi cei 7 fii; Sfântul Ierarh Firmilian, Episcopul Cezareei Capadociei (28 octombrie)

Sfântul Ierarh Iachint de Vicina a vieţuit în secolul al XIV-lea (născându-se probabil spre sfârşitul secolului al XIII-lea), fiind ultimul conducător al Mitropoliei de Vicina şi primul mitropolit al UngroVlahiei (Ţara Românească). Prăznuirea lui se face la data de 28 octombrie - foto: doxologia.ro

Sfântul Ierarh Iachint de Vicina a vieţuit în secolul al XIV-lea (născându-se probabil spre sfârşitul secolului al XIII-lea), fiind ultimul conducător al Mitropoliei de Vicina şi primul mitropolit al UngroVlahiei (Ţara Românească). Prăznuirea lui se face la data de 28 octombrie

Ca prieten şi ucenic al Sfântului Grigorie Palama, nu putea neglija monahismul românesc. De la Sfântul Munte Athos a adus pe Sfântul Nicodim de la Tismana, pentru a organiza mănăstirile româneşti după model athonit.

foto: doxologia.ro

 

†) Sf. Ier. Iachint, mitropolitul Ţării Româneşti; Sf. Mc. Terentie, soţia sa, Neonila, şi cei 7 fii; Sf. Ier. Firmilian, episcopul Cezareei Capadociei

articol: basilica.ro

27 octombrie 2016

 

Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti – S-a născut la sfârşitul veacului al XIII-lea. A urmat înaltele şcoli ale vremii, desăvârşindu-şi cunoaşterea teologică la Constantinopol, unde a apărat învăţătura ortodoxă a isihasmului alături de Sfântul Grigorie Palama. Pentru vrednicia sa a fost ales mitropolit al Vicinei, după moartea mitropolitului Chiril, în 1358. Sfântul Iachint a fost unul dintre cei mai străluciţi mitropoliţi care a sfârşit şirul ierarhilor ce au păstorit de-a lungul veacurilor creştine la Vicina, în Dobrogea. În această parte de ţară, locuită de strămoşii noştri geto-daci, s-a păstrat credinţa adevărată în Mântuitorul Hristos şi s-a trăit după cuvântul Evangheliei propovăduit aici de Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat. În vremea păstoririi la Vicina, Sfântul Iachint a purtat grijă de eparhia sa, de preoţi, de credincioşi şi de monahi, dar s-a luptat cu mari încercări din pricina năvălirii tătarilor, apoi şi a genovezilor asupra acestor locuri. Sfântul Iachint a fost chemat în mai multe rânduri şi în Ţara Românească, pentru binecuvântarea credincioşilor creştini ortodocşi de pe aceste plaiuri.

Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Țării Românești – foto: doxologia.ro

Mitropolitul Iachint ducea o viaţă sfântă şi era pildă pentru creştinii ortodocşi din acele timpuri. El învăţase rugăciunea inimii de la monahii din preajma Sfântului Grigorie Palama şi-i învăţa pe călugării din mânăstirile eparhiei sale să dobândească starea de rugăciune neîncetată. De sfinţenia vieţii lui auzise însuşi Voievodul Basarab I Întemeietorul (cca. 1310-1352), dar în timpul domniei lui nu este atestată existenţa unei autorităţi bisericeşti în Ţara Românească recunoscute de Constantinopol. Această lipsă a împlinit-o fiul marelui Întemeietor, Nicolae Alexandru Basarab (1352-1364), care a făcut demersuri la Patriarhia de Constantinopol pentru venirea Mitropolitului Iachint de Vicina la Curtea domnească de la Argeş. În luna mai 1359, cu îngăduinţa Sfântului Patriarh Calist I al Constantinopolului (1350-1354; 1355-1363) şi la stăruinţele voievodului Nicolae Alexandru Basarab, Sfântul Iachint s-a mutat în capitala de atunci a Ţării Româneşti, la Curtea de Argeş. Astfel, locul Vicinei a fost luat, în şirul mitropoliilor Patriarhiei de Constantinopol, de Mitropolia Ungrovlahiei sau a Ţării Româneşti, care de atunci înainte s-a îngrijit şi de credincioşii ortodocşi din Dobrogea. Mutarea Mitropolitului Iachint a fost lesne de înfăptuit, deoarece, încă de la începutul secolului al XIV-lea, Ţara Românească a lui Basarab I se întindea până la Gurile Dunării, la Chilia.

În scrisoarea prin care Sfântul Patriarh Calist I întăreşte mutarea Sfântului Iachint în Ţara Românească, se arată că „toţi clericii din ţară şi ceilalţi sfinţiţi călugări şi laicii trebuie să asculte şi să se supună lui ca unui adevărat păstor şi părinte al lor”, că arhiereul trebuie să-i înveţe pe toţi „calea Evangheliei, depărtându-i şi împiedicându-i de la faptele oprite ale păcatului şi de la toată dogma străină de Biserica lui Hristos”, de vreme ce şi în Ţara Românească erau în vremea aceea unii care încercau să ademenească poporul, fie la Biserica papală, fie la erezia bogomilică. De aceea patriarhul Constantinopolului îl încredinţează pe acest minunat ierarh poporului român evlavios, ştiindu-l pe Iachint cuvios, rugător, râvnitor în săvârşirea celor sfinte, bun chivernisitor al lucrării Bisericii, precum şi mare apărător şi mărturisitor al dreptei credinţe.

Sfântul Iachint a întărit în mărturisirea Ortodoxiei, prin cuvânt şi faptă, pe voievod şi pe dregători, care erau ispitiţi să-şi schimbe credinţa pentru dobândirea unor trecătoare foloase lumeşti făgăduite de străini.

De asemenea, marele ierarh s-a îngrijit de organizarea bisericească a Ţării Româneşti, de hirotonirea unor preoţi vrednici şi de buna rânduială a vieţii monahale, fiind iubit de popor pentru blândeţea şi milostivirea lui. Spre sfârşitul păstoriei sale, a venit în Ţara Românească Sfântul Cuvios Nicodim, care a ridicat mai apoi mânăstirile cu viaţă de obşte: Vodiţa şi Tismana.

În ultimii ani ai vieţii, Sfântul Iachint a îndurat, cu răbdare şi rugăciune, povara multor neputinţe şi boli, şi a suferit felurite clevetiri nedrepte din pricină că slăbiciunea bătrâneţii îl împiedica să mai meargă la Constantinopol. El însă a biruit încercările prin smerenie şi cu nădejde în Dumnezeu, dând tuturor pildă de răbdare a necazurilor în chip duhovnicesc.

În toată viaţa sa, întâiul între mitropoliţii Ţării Româneşti s-a arătat bineplăcut lui Hristos şi, la adânci bătrâneţi, în anul 1372, a fost chemat la veşnicele locaşuri, fiind plâns de tot poporul ca un adevărat părinte şi propovăduitor al adevărului dumnezeiesc.

 

Sfântul Mucenic Terentie. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă Romana se face la data de 28 octombrie - foto: doxologia.ro

Sfântul Mucenic Terentie. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă Romana se face la data de 28 octombrie – foto: doxologia.ro

Sfântul Mucenic Terentie, cu soţia sa Neonila şi cei 7 fii – Aceştia au fost prinşi în timpul persecuţiei împăratului Diocleţian şi judecaţi pentru mărturisirea faptului că erau creştini. Au fost supuşi supliciilor şi în cele din urmă au suferit moarte martirică pentru credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos. Tot astăzi Biserica Ortodoxă sărbătoreşte pe Sfântul Cuvios Firmilian Episcopul.

articol preluat de pe: basilica.ro

 

Sf. Mc. Terentie, soţia sa Neonila şi cei 7 fii; Cuv. Ştefan Savaitul si Firmilian; Sf. Ierarh Dimitrie al Rostovului

articol: calendar-ortodox.ro

 

Sinaxar 28 Octombrie

În aceasta luna, în ziua a douazeci si opta, Sfintii Mucenici Terentie, Neonilla si fiii lor Nita, Sarvil, Ierax, Teodul, Fota, Vil si Evnichi.

Sfânta Muceniţă Neonila, soția Sfântului Mucenic Terentie  foto: doxologia.ro

Sfânta Muceniţă Neonila, soția Sfântului Mucenic Terentie – foto: doxologia.ro

L-au mărturisit pe Hristos, iar pe idoli i-au hulit. Pentru acest lucru au fost chinuiţi fără de măsură şi apoi spânzuraţi.

Acesti sfinti fiind în casa, închinându-se si slujind lui Dumnezeu pururea, au fost pârâti si fiind adusi la judecata, au marturisit pe Hristos Dumnezeu adevarat si pe idoli îi batjocoreau. Deci au fost spânzurati si-i strujeau, si-i udau peste rani cu otet iute si cu sare, pârjolindu-i dedesubt cu foc. Iar ei se rugau lui Dumnezeu în tacere, îndemnându-se unul pe altul la mucenicie. Si nu a trecut Dumnezeu cu vederea ruga lor si îngeri nevazuti i-au slobozit din legaturi si le-au dat tamaduiri; iar pagânii s-au înfricosat si s-au spaimântat. Apoi legându-i la o roata, i-au batut; si cât se parea acelora ca-i bat, ei nici un rau la nici un chin nu patimeau; apoi i-au dat sa-i manânce fiarele. Si sfintii mucenici ramânând de toate nevatamati, i-au bagat în niste caldari cu smoala clocotind pe foc; si smoala s-a prefacut în apa. Deci vazând pagânii ca chinurile nu sunt nimic înaintea lor, le taiara capetele.

 

Tot în aceasta zi, Preacuviosul Parinte Stefan Savaitul.

Acest cuvios din tânara vârsta dorind, s-a facut monah, în anii 790; si venind în Lavra marelui Sava si primindu-se de catre sfintii parinti ce locuiau în Lavra, s-a învatat de catre aceia frica lui Dumnezeu si toata alta fapta foarte buna si regula pustniceasca. Deci a ramas neîmpartasit de dulceturile lumii fericitul acesta, caci s-a facut monah foarte de tânar. Iar dupa ce a sporit cu vârsta cea dupa Dumnezeu si a stralucit cu ascultarea si linistea, atunci s-a învrednicit si de darul arhieriei. Si nu numai acesta, ci si har facator de minuni a luat de la Dumnezeu, dupa ce mai întâi a omorât patimile sufletului si ale trupului, cu înfrânarea, cu osteneala sihastriei si cu dumnezeiasca cugetare. A vindecat pe o fecioara îndracita prin rugaciunea sa si sanatoasa a dat-o tatalui ei; îmblânzea fiarele cele salbatice si cerbilor celor ce veneau la el, le da hrana cu mâinile sale. O data lovind cuviosul pamântul cu toiagul sau, a scos apa de a adapat pe ucenicul sau si alte semne si minuni a facut. A stralucit în sfârsit pretutindenea ca un soare, cu nevointa si cu minunile si pilda de virtute facându-se ucenicilor sai, cu pace s-a rugat catre Domnul.

 

Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici African, Terentie, Maxim, Pompie si alti treizeci si sase.

Acesti sfinti mucenici s-au nevoit pe timpul împaratului Deciu si a guvernatorului Fortunat, fiind nascuti în Africa si iesind la lupta, au fost batuti cu vine de bou crude, apoi cu toiege si arsi pe spinare cu tepi arse în foc; apoi caliti cu otet amestecat cu sare peste arsuri si frecati cu tesaturi aspre; apoi au fost întrebati daca se leapada de Hristos, si neînduplecându-se a se lepada de Hristos, i-au legat goi la pamânt, deasupra focului si iarasi îi freca cu tesaturi aspre. Dupa aceea i-au aruncat într-o groapa plina de serpi si de scorpii si ramânând nevatamati li s-au taiat capetele.

 

Tot în aceasta zi, Preacuviosul Parintele nostru Firmilian, episcopul Cezareii Capadociei si Melhion dascalul si preotul Antiohiei, cel ce a caterisit pe Pavel de Samosata.

 

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Chiriac, care a descoperit cinstita Cruce, în zilele lui Constantin cel Mare si a maicii lui Elena.

Acesta dupa ce a descoperit cinstita Cruce, a crezut si s-a botezat si a fost facut episcop al Ierusalimului si a trait pâna în zilele lui Iulian Paravatul. Care ridicându-se cu oaste împotriva persilor, a mers si la Ierusalim si aflând de sfântul acesta a trimis de l-a prins si l-au adus înaintea lui. Si silindu-l sa faca jertfa la idoli, a fost mustrat de dânsul împaratul. Drept aceea a poruncit pagânul de i s-a taiat mâna dreapta, zicându-i: “Multe carti ai scris tu cu mâna aceasta, de ai întors pe multi de la închinaciunea zeilor”. Dupa aceea i-au turnat plumb topit în gura si apoi l-au culcat pe un pat de fier ars în foc cu fata în jos. Între acestea, mergând mama-sa la dânsul, a prins-o si pe ea, si a poruncit de au spânzurat-o de parul capului si strujind-o si-a dat duhul catre Domnul. Apoi si pe sfântul bagându-l într-o caldare plina de untdelemn fierbinte, a fost înjunghiat cu sabia si asa si-a luat sfârsitul.

 

Tot în aceasta zi, Ana maica Sfântului Chiriac care, fiind arsa cu faclii si fiind strujita, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfânta Fevronia, fiica împaratului Iraclie care în pace s-a savârsit.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parinte Atanasie Patriarhul Constantinopolului, care a sihastrit în muntele Atonului (Muntele Atos).

Sfântul Atanasie I, Patriarhul Constantinopolului (1289-1293; 1303-1311), cunoscut in lume drept Alexie, era din Adrianopolis. Încă din tinereţe, hrănindu-se cu cuvintele de înţelepciune ale lui Hristos, şi-a părăsit casa ducîndu-se la Tesalonic, unde a fost tuns monah la una din mănăstiri sub numele de Acachie. Curând după aceea s-a retras în Muntele Athos alăturîndu-se fraţilor mănăstirii Esfigmenu, făcînd ascultare timp de trei ani la trapeză. Prin faptele sale duhovniceşti a dobândit darul lacrimilor şi a câştigat curând bunăvoinţa tuturor fraţilor monahi.

Urînd cuvintele de laudă, Acachie a părăsit smerit Sfântul Munte mergînd mai întâi la locurile sfinte din Ierusalim, apoi la Muntele Patra, trăind ca pustnic o lungă perioadă de timp. De aici, sfântul a plecat la Mănăstirea Auxention, după care a ajuns în Muntele Galanteea la Mănăstirea Sfinţitului Lazăr, unde a primit schima îngerească şi numele de Atanasie. Apoi a fost hirotonit preot şi a devenit eclesiarh, adică acel călugăr care administrează sfintele moaşte şi odoarele bisericii. Aici sfântul s-a învrednicit de o revelaţie divină, şi anume a auzit vocea Domnului dintr-un crucifix care-l chema la slujire preoţească.

Râvnind la îmbunătăţirea sufletului său întru cele sfinte prin linişte şi rugăciune, Sf. Atanasie s-a retras din nou în Muntele Athos după 10 ani. Însă pentru tulburările ce s-au ivit acolo, sfântul s-a întors la Muntele Galanteea. Dar nici aici nu i-a fost rânduit să trăiască retras pentru că mulţi oameni veneau la el pentru un cuvânt de înţelepciune. Astfel, Atanasie a pus acolo bazele unei mănăstiri de măicuţe.

În vremea Patriarhului Ioan Bekkos, scaunul Bisericii din Constantinopol a rămas neocupat din cauza tulburărilor şi neregulilor care frământau societatea. La sugestia împăratului credincios Andronicus Paleologos, un consiliu format din ierarhi şi cler l-au ales în unanimitate pe Sf. Atanasie ca ocupant al tronului patriarhal al Bisericii în 1289.

Patriarhul Atanasie şi-a început activitatea şi ascultările cu multă râvnă, având un rol foarte mare în întărirea Bisericii. Stricteţea în convingerile sale a atras după sine nemulţumirea clerului aflat la putere iar în anul 1293 a fost obligat să renunţe la scaunul patriarhal, retrăgîndu-se la mănăstirea sa, unde a trăit în singurătate şi sfinţenie. În anul 1303 i s-a pus din nou în mâini sarcina patriarhiei, pe care a îndeplinit-o fără cusur timp de 7 ani. În 1308 Sf. Atanasie l-a numit pe Sf. Petru Mitropolitul Kievului şi Întregii Rusii. (prăznuit în 21 decembrie).

În 1311, tot din cauza unor neînţelegeri în cadrul Bisericii, nedorind să fie prins la mijloc, Patriarhul Atanasie s-a retras din nou de la guvernarea bisericii, mergînd înapoi la mănăstirea sa, unde s-a afierosit cu totul vieţii monahale.

Spre sfârşitul vieţii, sfântul s-a învrednicit din nou de vederea lui Hristos. Domnul I-a mustrat pentru că nu şi-a îndeplinit până la capăt sarcina de slujitor al bisericii pe care o avea. Plângînd şi căindu-se, sfântul şi-a cerut iertare pentru laşitatea de care a dat dovadă, primind iertare de la Domnul precum şi harul facerii de minuni. Sf. Atanasie s-a săvârşit la vîrsta de 100 de ani.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro

 

Mâine, 29 octombrie, facem pomenirea,

Sfânta Cuvioasă Muceniță Anastasia Romana; Sfântul Cuvios Avramie si Maria, nepoata da; Sfântul Nou Mucenic Timotei Esfigmenitul; Ap. I Corinteni 15, 58; 16, 1-3; Ev. Luca 5, 17-26

Sfânta Cuvioasă Muceniță Anastasia Romana; Sfântul Cuvios Avramie si Maria, nepoata sa. Prăznuirea lor de către Biserica Ortodoxă Romana se face la data de 29 octombrie - Icoană sec. XX, Grecia - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași - foto: doxologia.ro

Sfânta Cuvioasă Muceniță Anastasia Romana; Sfântul Cuvios Avramie si Maria, nepoata sa - Icoană sec. XX, Grecia – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași – foto: doxologia.ro