Articole

Sfântul Ierarh Varlaam Moțoc (1580/1585 – 1657), Mitropolit al Moldovei (1632 – 1653), scriitor și om de cultură

Sfântul Ierarh Varlaam (Moțoc) al Moldovei

foto preluat de pe doxologia.ro
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org

 

Sfântul Ierarh Varlaam (Moțoc) al Moldovei (n. 1580/1585 – d. 18 august 1657) a fost Mitropolit al Moldovei (1632 – 1653, în timpul domniei lui Vasile Lupu), scriitor și om de cultură.

Mitropolitul Varlaam s-a născut în jurul anului 1580, dintr-o familie de răzeși din Bolotești, Putna. Numele său de mirean a fost Vasile Moțoc. De tânăr și-a îndreptat pașii spre Schitul Zosim de pe valea pârâului Secu, unde a învățat carte, și-a dezvoltat talentul de vorbitor și scriitor și a deprins limbile slavonă, latină și greacă. Pe locul schitului, Vornicul Nestor Ureche și soția sa Mitrofana au ctitorit, în 1602, Mănăstirea Secu în care a început să funcționeze și o școală.

Tânărul Vasile Moțoc a intrat în obștea noii mănăstiri, unde a fost călugărit cu numele de Varlaam. Fiind bun povățuitor, ajunge pe treptele ecleziastice cele mai înalte, fiind numit egumen al mănăstirii. Varlaam s-a ocupat în continuare cu studiul cărților, îndeosebi cele religioase.  În 1618 termină de întocmit traducerea din limba slavonă în română a manuscrisului Scara (Leastvita) Sfântului Ioan Scararul, a ecumenului creştin ortodox, Ioan Climax, al unei mănăstiri de pe muntele Sinai, Orientul Apropiat, cunoscut în ţările române ca Ioan Scărariul. Mai târziu, pentru strădaniile și virtuțile sale el a fost cinstit cu rangul de arhimandrit.

În 1628, ca urmare a faptului că era sfetnic de încredere al Domnitorului Miron Barnovschi, a fost trimis într-o misiune ecumenică la Moscova și Kiev. Întors în țară, primește vestea morții Mitropolitului Anastasie Crimca (1629) și pe cea a înlăturării Domnitorului Miron Barnovschi, ceea ce îl determină să se retragă la Mănăstirea Secu.

În scurt timp însă, în anul 1632, în timpul domniei Voievodului Alexandru Iliaș, Arhimandritul Varlaam a fost chemat la Iași și numit în fruntea Mitropoliei Moldovei in locul Mitropolitului decedat Atanasie (1629-1632). Ca nou mitropolit, Varlaam reușește să aibă multe realizări, mai ales că reușește să-și atragă și sprijinul Domnitorului Vasile Lupu. Sprijinit și de Sfântul Mitropolit Petru Movilă al Kievului, Mitropolitul Varlaam reușește chiar înființarea primei tipografii românești din Moldova, în anul 1640, pe care a instalat-o la Mănăstirea “Sfinții Trei Ierarhi” din Iași. De asemenea, în 1645 a convocat un sinod al ierarhilor din Moldova și Țara Românească, cunoscut ca Sinodul de la Iași.

Sfântul Ierarh Varlaam (Moțoc) al Moldovei (n. 1585 - d. 18 august 1657) a fost mitropolit al Moldovei între anii 1632-1653, în timpul domniei lui Vasile Lupu, scriitor și om de cultură. Este considerat a fi unul dintre întemeietorii limbii române literare. A tradus și compus mai multe lucrări de spiritualitate. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe 30 august - foto: ro.wikipedia.org

Sfântul Ierarh Varlaam (Moțoc) al Moldovei - foto: ro.wikipedia.org

În 1639 Varlaam figurează printre cei 3 candidaţi la funţia de Patriarh al Constantinopolului alături de Partenie (Mitropolit al Adrianopolului) căruia i sa dat preferinţa şi de Porfirie (Mitropolit al Niceii) fapt ce demonstrază înalta sa pondere în lumea ortodoxă.

În timpul Mitropolitului Varlaam al Moldovei a fost zidită frumoasa și renumita biserică a Mănăstirii “Sfinții Trei Ierarhi” din Iași, ctitoria cea mai cunoscută a Domnitorului Vasile Lupu. În anul 1641, în aceasta biserică, a adus moaștele Cuvioasei Sf. Parascheva, dăruite Domnitorului Vasile Lupu de Patriarhia Ecumenica de Constantinopol.

În anul 1640, cu ajutorul Domnitorului Vasile Lupu, reușește să întemeieze la Iași, prima școala de grad înalt din Moldova, după modelul Academiei Duhovnicești de la Kiev, înființată acolo de Sfântul Ierarh Petru Movilă.

Drept reacție la propaganda calvină din Transilvania a redactat „Cartea care se cheamă Răspunsul împotriva Catehismului Calvinesc”, prima scriere românească de polemică teologică.

În aprilie 1653 s-a retras la mânăstirea Secu, unde a decedat în anul 1657.

La propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în data de 12 februarie 2007, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a înscris în rândul sfinților din calendar pe învățatul Mitropolit Varlaam al Moldovei, cu zi de pomenire la 30 august.

 

Opera

Cazania sau Cartea românească de învățătură de la prăvilele împărătești

Cazania lui Varlaam – foto: ro.wikipedia.org

Cazania lui Varlaam (Cartea românească de înţelepciune) este cea mai relevantă lucrare a sa pe care o finalizează în 1637. “Cazania” lui Varlaam contine primele versuri în limba română, intitulate “Stihuri în stema domniei Moldovei“. Reuşeşte să o tipăreacă abia în 1643 la Iaşi la “tiparul domnesc“.

Considerată de Iorga, drept opera cea mai populară a epocii noastre vechi, ea conține primele versuri în limba română, intitulate Stihuri în stema domniei Moldovei, prin care este recunoscut meritul domnitorului Vasile Lupu în tipărirea cărții. Cazania are două părți:

- partea I cuprinde extrase din Evanghelie și comentariul lor pentru 32 de duminici;
- partea a II-a povestește viețile sfinților, ordonate calendaristic, de la Simion Stîlpnicul (1 septembrie) pînă la Tăierea capului Sfîntului Ioan (29 august).

Nicolae Manolescu, în Istoria critică a literaturii române desprinde următoarele trăsături ale operei: frumusețea limbii utilizate -vorbește pe înțelesul tuturor, presărând explicațiile cu întrebări retorice și cu îndemnuri, arta povestirii -este primul nostru povestitor, înfățișînd țărănește chestiunile teologice.

Cartea românească de învăţătură (Cazania) a Mitropolitului Moldovei Varlaam, opera sa de vîrf, este apreciată drept capodopără a literaturii române din prima jumătate a sec. XVII. Cunoscutul istoric literar George Ivaşcu, referindu-se la această operă, arată: “Cartea românească de învăţătură… deţine în cultura română un loc analog “Bibliei” lui Luther în cultura germană. Ea este cea mai însemnată scriere sub raportul contribuţiei la formarea limbii literare, atît prin geniul lingvistic al tălmăcitorului, care a reuşit cel dintîi să emancipeze limba română de originalele slavone, creînd pe o bază populară, stilul cărturăresc al limbii noastre vechi, cît şi prin răspîndirea extraordinară ce a cunoscut-o…“.

Jitiile (biografiile de asceți și martiri) oferă cititorului materialul din care se inspirau și pictorii populari. Unele sunt adevărate basme, care au mișcat imaginația multor ascultători.

Sfîntul Nicolae, auzind că un tată sărac vrea să-și împingă fetele spre prostituție, aruncă pe geamul casei câte o năframă cu 300 de galbeni pentru fiecare fecioară.

Sfîntul mucenic Tiron caută într-o pădure un balaur și negăsindu-l se culcă sub un copac. Este trezit de o „muiere giupîneasă” care-i spune unde se pitea fiara.

Fonetismele arhaice și regionale – elementele de sintaxă arhaică, ca dovezi despre evoluția limbii: „dirept acela loc”.

Varlaam participă la publicarea în 1644 a “Predisloviei” şi a altei tipărituri “Şapte taine bisericeşti” în tălmăcirea lui Eustratie Logofătul.

În 1645 vede lumina tiparului o altă carte “Răspunsul împotriva catihismului calvinesc” fiind un fel de mărturisire ortodoxă din Moldova pentru românii din Transilvania. Opera este un pamflet conceput în scopul de a-i apăra pe ardeleni de calvinism și de pericolul deznaționalizării. Scrisă liber de orice izvor, cartea fierbe de indignare sub învăluirile cuminți ale frazei.

Prin activitatea sa de mare prelat şi de cărturar Mitropolitul Varlaam a apărat biserica ortodoxă din ţările române de curentele reformatoare. Prin cărţile sale şi prin activitatea sa de Mitropolit al Moldovei Varlaam a făcut un mare pas în trecerea la limba română în biserică. În multe biblioteci, arhive, mănăstiri şi biserici din România, Republica Moldova, Rusia şi alte ţări se păstrează cărţi tipărite şi manuscrise, obiecte de cult şi veşminte care au aparţinut celebrului cărturar.

 

articole preluate de pe cersipamantromanesc.wordpress.comro.wikipedia.org

Sfântul Ierarh Simion Ștefan (✝1656), mitropolit al Transilvaniei (1643-1656), vestit cărturar, traducător și editor al „Noului Testament de la Bălgrad” (1648)

Sfântul Ierarh Simion Ștefan (✝ 24 aprilie 1656)

foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; ro.wikipedia.org

 

Sfântul Ierarh Simion Ștefan (sau Simeon Ștefan) a fost mitropolit al Transilvaniei între anii 1643-1656. De asemenea, a fost un vestit cărturar al acelor vremuri, printre altele fiind traducător și editor al „Noului Testament de la Bălgrad” (1648). A fost unul dintre cei mai mari părinți duhovnicești români ai veacului al XVII-lea. Pentru faptele sale sfinte Biserica Ortodoxă Română l-a proslăvit ca sfânt (canonizat) la 21 iulie 2011. Prăznuirea lui se face pe data de 24 aprilie.

 

Viața

Simion Ștefan era originar din Alba Iulia; nu se cunoaște anul exact al nașterii sale.

A studiat la o școală mănăstirească din Alba Iulia (capitala principatului Transilvaniei în acea perioadă). A devenit apoi ieromonah în mănăstirea ortodoxă din Alba Iulia.

În 1643 a fost ales „arhiepiscop și mitropolit al scaunului Bălgradului și a Vadului și a Maramurășului și a toată țara Ardealului”. I-a urmat în scaunul mitropolitan Sfântului Ierarh Ilie Iorest, înlăturat din scaun și întemnițat pentru apărarea ortodoxiei în fața calvinilor.

Sfântul Ierarh Mărturisitor Ilie Iorest (cca. 1600- 12 martie 1678) a fost un mitropolit al Transilvaniei din secolul al XVII-lea care a mărturisit dreapta-credință în numele Domnului, suferind persecuții din această cauză. Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește la 24 aprilie, împreună cu sfinții ierarhi si mărturisitori Iosif Mărturisitorul și Sava Brancovici - foto: doxologia.ro

Sfântul Ierarh Mărturisitor Ilie Iorest* (1600- 1678) – foto: doxologia.ro

În acele timpuri Biserica Ortodoxă din Transilvania era prigonită, românii fiind excluși din viața politică a principatului. Fiind prigoniți atât din motive etnice, cât și confesionale, românii erau supuși unui prozelitism calvin din ce în ce mai accentuat. Marele merit al mitropolitului Simion Ștefan este extraordinara sa lucrare misionară, de înfruntare a calvinizării forțate a românilor din Transilvania. Printre altele, el accepta în cult numai limba română.

Când a devenit mitropolit, Simion Ștefan a primit jurisdicția asupra numai trei protopopiate, din cele 20 de protopopiate ortodoxe ale Transilvaniei. Celelalte, asupra cărora el nu mai păstra niciun drept legal, canonic ori pastoral, au fost preluate în mod abuziv, cu sprijinul principelui Gheorghe Rákóczi al II-lea, de către calvinul Geleji Katona Istvan.

Gheorghe Rákóczi al II-lea (în maghiară II. György Rákóczi) (n. 30 ianuarie 1621, Sárospatak - d. 6 iunie 1660, Oradea) a fost principe al Transilvaniei între 1648-1660. A fost fiul lui Gheorghe Rákóczi I și al Suzanei Lorántffy. A fost ales principe al Transilvaniei la 19 februarie 1642, în timpul vieții tatălui sau. La 3 februarie 1643 s-a căsătorit cu Sofia Báthory de Șimleu. La urcarea pe tron (octombrie 1648), și-a exprimat ambițiile asupra tronului Poloniei. În vederea acestui obiectiv, s-a aliat cu cazacii conduși de Bogdan Hmelnițki și cu domnii Moldovei și Țării Românești, Vasile Lupu și Matei Basarab. În 1657, aliat cu Carol X Gustav al Suediei, a condus o armată de 40.000 soldați împotriva regelui polonez Ioan II Cazimir, în a treia parte al celui de-al Doilea Război Nordic (1655-1660). A cucerit Cracovia și a intrat în Varșovia, dar alianța cu suedezii căzând, planurile sale s-au prăbușit. În iulie 1657, a fost înfrânt de polonezi în bătălia de la Czarny Ostrów, dar a fost lăsat să se întoarcă în Transilvania. Aici, la 3 noiembrie 1657, Dieta Transilvaniei, la cererea Sublimei Porți, l-a detronat, din cauză că a purtat un război neautorizat de sultan, dar în ianuarie 1658 a fost reinstalat ca principe al Transilvaniei de Dieta reunită la Mediaș. A fost iarăși revocat de turci, apoi din nou instalat de Dietă. Atunci, turcii au invadat Transilvania și l-au învins în bătălia de la Gilău (mai 1660). A fugit la Oradea, unde a murit din cauza rănilor suferite în luptă - foto: ro.wikipedia.org

Gheorghe Rákóczi al II-lea** (1621 – 1660)  - foto: ro.wikipedia.org

Prin presiuni politice calvinii au încercat să-i impună noului mitropolit un număr de 15 obligații calvine, dintre care cele mai importante erau: predica să fie rostită numai din Sfânta Scriptură, învățământul teologic sa fie făcut după catehismul calvin, Sfintele Taine să se reducă doar la pâine și vin, cultul icoanelor să fie înlăturat. În aceste condiții vitrege, mitropolitul Simion Ștefan a reușit, din mila lui Dumnezeu, să păstreze neîntinată dreapta credință ortodoxă, precum și cultura româneasca națională.

În anul 1648 Simion Ștefan a tipărit la Alba Iulia traducerea în limba română a Noului Testament, iar în 1651 Psaltirea.

Pe lângă valoarea culturală și națională a editării în limba română a acestor scrieri, mai de preț este reușita mitropolitului de a păstra neatinsă dreapta credință. Promovând cultura națională, mitropolitul Simion Ștefan a urmărit mai ales păstrarea nealterată a învățăturii creștine, moștenită de la înaintașul sau, Sf. ierarh martir Ilie Iorest.

Simion Ștefan a murit în anul 1656.

 

Scrieri

Gheorghe Rákóczi I de Felsővadász (în maghiară I. Rákóczi György, în germană Georg I. Rákóczi, cunoscut și ca Gheorghe Rákóczi cel bătrân (n. 1593, la Szerencs – d. 1648) a fost principe al Transilvaniei între anii 1630-1648. În timpul domniei sale, ca și în timpul domniei principilor Gabriel Bethlen sau Gheorghe Rákóczi al II-lea, principatul Transilvaniei aflat sub suzeranitate otomană a cunoscut o epocă de înflorire economică și de afirmare politică și culturală, întărindu-se puterea centrală. A promovat o politica absolutistă care a fost dublată de tendința de răspândire a calvinismului. Conform ideilor Calvinismului a sprijinit folosirea limbii materne în liturgie și în învățământ, nu numai în cazul comunității maghiare ci și în cazul românilor și sașilor. La îndemnul lui și pe cheltuielile Principatului s-a tipărit în tipografia domnească de la Alba Iulia prima traducere completă a Noului Testament în limba română, Noul Testament de la Bălgrad, cunoscut și sub denumirea de Biblia Rakocziana. De numele lui se leagă înființarea în 1669 a sistemului educațional elementar în limba română, bazat pe școli primare („népiskola”), după ce soția lui, Zsuzsanna Lórántffy a înființat prima școală românească (medie) la Făgăraș (în 1657) - in imagine, Gheorghe Rákóczi I (1593-1648) (gravură de Rembrandt și Jan Gillisz van Vliet) - foto: ro.wikipedia.org

Gheorghe Rákóczi I*** (1593-1648)
(gravură de Rembrandt și Jan Gillisz van Vliet) – foto: ro.wikipedia.org

În 1648, cu sprijinul direct al mitropolitului Simion Ștefan, sub patronajul lui Gheorghe Rákóczi I, se tipărește la Alba Iulia (sau Bălgrad, cum i se spunea pe atunci, adică „Orașul alb”) traducerea în limba română a Noului Testament.   Aceasta opera este importanta si prin Predoslovia compusă de el. După ce îl omagiază pe Racoczy din grija căruia s-a tipărit cartea și care l-a trimis la frații săi de dincolo de munți să învețe, emite cîteva păreri interesante în sensul unificării limbii. El este primul învățat român care definește noțiunea de circulație a cuvintelor printr-o comparație din domeniul civilizației monetare a epocii, cînd banii de aur erau valabili pretutindeni:

„Bine știm că cuvintele trebue să fie ca banii, că banii aceia sunt buni carii îmblă în toate țările, așea și cuvintele acealea sunt bune carele le înțeleg toți”.

Nimic din adevărul spuselor sale nu s-a pierdut nici astăzi.

Tot el a remarcat și marea disponibilitate a limbii române de a se îmbogăți cu neologisme.

Predoslovia se încheie cu bine cunoscuta figură de stil a epocii (întâlnită și în Pravila de la Govora – 1641), pe care o utilizau scriitorii de atunci:

„Socotește, cititorule, în ciastă carte, pentru că n-au scrisă îngerii din ceriu, ci au scrisă mână păcătoasă, din țărână făcută”.

„Noul Testament de la Bălgrad” - Simion Ștefan, 1648 - foto: ro.orthodoxwiki.org

„Noul Testament de la Bălgrad” – Simion Ștefan, 1648 – foto: ro.orthodoxwiki.org

Tot în vremea sa, a mai fost tipărită în românește o lucrare de seamă a vieții bisericești: „Psaltirea”, în 1651.

Deși singurul text semnat explicit de către Simion Ștefan este „Predoslovie cătră Maria sa Craiul Ardealului” (Gheorghe Rákóczi al II-lea), tot lui îi sunt atribuite și „Cuvintele cătră cititor” (introducerile), de la cele doua opere citate mai sus.

Noul Testament de la Bălgrad” conține, pe lângă prefața mitropolitului Simion Ștefan, și alte câteva părți originale, cum sunt introducerile la cele patru Evanghelii, precum și la unele capitole din Faptele Apostolilor. De asemenea, pe marginea paginilor s-a păstrat și un „Lexicon”, care oferă sinonime și explicații pentru unele neologisme și regionalisme. Acțiunea curajoasă de traducere din limbile greacă, latină și slavonă, în limba română, a Noului Testament și apoi tipărirea lui, a scos în evidență dimensiunea teologică a ierarhului transilvănean. Astfel, această renumită scriere, „Noul Testament de la Bălgrad”, face din Simion Ștefan o mare personalitate a istoriei culturii românești și bisericești.

 

Proslăvirea ca sfânt

Sfântul Ierarh Simion Ștefan (sau Simeon Ștefan) a fost mitropolit al Transilvaniei între anii 1643-1656. De asemenea, a fost un vestit cărturar al acelor vremuri, printre altele fiind traducător și editor al „Noului Testament de la Bălgrad” (1648). A fost unul dintre cei mai mari părinți duhovnicești români ai veacului al XVII-lea. Pentru faptele sale sfinte Biserica Ortodoxă Română l-a proslăvit ca sfânt (canonizat) la 21 iulie 2011. Prăznuirea lui se face pe data de 24 aprilie - foto: doxologia.ro

Sfântul Ierarh Simion Ștefan – foto: doxologia.ro

Sfântul Ierarh Simion Ștefan a fost proslăvit ca sfânt la 21 iulie 2011 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Proclamarea oficială a canonizării s-a făcut la 30 octombrie 2011, în „Catedrala Reîntregirii” din Alba Iulia.

Prăznuirea lui se face pe 24 aprilie, data morții sale.

 

articole preluate de pe: ro.wikipedia.orgro.wikipedia.org

 

* Sfântul Ierarh Mărturisitor Ilie Iorest (cca. 1600- 12 martie 1678) a fost un mitropolit al Transilvaniei din secolul al XVII-lea care a mărturisit dreapta-credință în numele Domnului, suferind persecuții din această cauză. Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește la 24 aprilie, împreună cu sfinții ierarhi si mărturisitori Iosif Mărturisitorul și Sava Brancovici.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

** Gheorghe Rákóczi al II-lea (în maghiară II. György Rákóczi) (n. 30 ianuarie 1621, Sárospatak – d. 6 iunie 1660, Oradea) a fost principe al Transilvaniei între 1648-1660. A fost fiul lui Gheorghe Rákóczi I și al Suzanei Lorántffy.

A fost ales principe al Transilvaniei la 19 februarie 1642, în timpul vieții tatălui sau. La 3 februarie 1643 s-a căsătorit cu Sofia Báthory de Șimleu. La urcarea pe tron (octombrie 1648), și-a exprimat ambițiile asupra tronului Poloniei. În vederea acestui obiectiv, s-a aliat cu cazacii conduși de Bogdan Hmelnițki și cu domnii Moldovei și Țării Românești, Vasile Lupu și Matei Basarab.

În 1657, aliat cu Carol X Gustav al Suediei, a condus o armată de 40.000 soldați împotriva regelui polonez Ioan II Cazimir, în a treia parte al celui de-al Doilea Război Nordic (1655-1660).

A cucerit Cracovia și a intrat în Varșovia, dar alianța cu suedezii căzând, planurile sale s-au prăbușit. În iulie 1657, a fost înfrânt de polonezi în bătălia de la Czarny Ostrów, dar a fost lăsat să se întoarcă în Transilvania. Aici, la 3 noiembrie 1657, Dieta Transilvaniei, la cererea Sublimei Porți, l-a detronat, din cauză că a purtat un război neautorizat de sultan, dar în ianuarie 1658 a fost reinstalat ca principe al Transilvaniei de Dieta reunită la Mediaș. A fost iarăși revocat de turci, apoi din nou instalat de Dietă. Atunci, turcii au invadat Transilvania și l-au învins în bătălia de la Gilău (mai 1660).
A fugit la Oradea, unde a murit din cauza rănilor suferite în luptă.

 

*** Gheorghe Rákóczi I de Felsővadász (în maghiară I. Rákóczi György, în germană Georg I. Rákóczi, cunoscut și ca Gheorghe Rákóczi cel bătrân (n. 1593, la Szerencs – d. 1648) a fost principe al Transilvaniei între anii 1630-1648.

În timpul domniei sale, ca și în timpul domniei principilor Gabriel Bethlen sau Gheorghe Rákóczi al II-lea, principatul Transilvaniei aflat sub suzeranitate otomană a cunoscut o epocă de înflorire economică și de afirmare politică și culturală, întărindu-se puterea centrală. A promovat o politica absolutistă care a fost dublată de tendința de răspândire a calvinismului. Conform ideilor Calvinismului a sprijinit folosirea limbii materne în liturgie și în învățământ, nu numai în cazul comunității maghiare ci și în cazul românilor și sașilor. La îndemnul lui și pe cheltuielile Principatului s-a tipărit în tipografia domnească de la Alba Iulia prima traducere completă a Noului Testament în limba română, Noul Testament de la Bălgrad, cunoscut și sub denumirea de Biblia Rakocziana. De numele lui se leagă înființarea în 1669 a sistemului educațional elementar în limba română, bazat pe școli primare („népiskola”), după ce soția lui, Zsuzsanna Lórántffy a înființat prima școală românească (medie) la Făgăraș (în 1657)

Sfântul Ierarh Mărturisitor Ilie Iorest Mitropolitul Transilvaniei (24 aprilie)

Sfântul Ierarh Mărturisitor Ilie Iorest Mitropolitul Transilvaniei (cca. 1600 – 1678)

foto preluat de pe basilica.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sfântul Ierarh Mărturisitor Ilie Iorest (cca. 1600- 12 martie 1678) a fost un mitropolit al Transilvaniei din secolul al XVII-lea care a mărturisit dreapta-credință în numele Domnului, suferind persecuții din această cauză.

Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește la 24 aprilie, împreună cu sfinții ierarhi și mărturisitori Iosif Mărturisitorul și Sava Brancovici.

Sfinţii Ierarhi Ilie Iorest, Simion Ştefan şi Sava Brancovici, Mitropoliţii Transilvaniei. Prăznuirea lor de către Biserica Ortodoxă se face la data de 24 aprilie - foto: doxologia.ro

Sfinţii Ierarhi Ilie Iorest, Simion Ştefan şi Sava Brancovici, Mitropoliţii Transilvaniei. Prăznuirea lor de către Biserica Ortodoxă se face la data de 24 aprilie – foto: doxologia.ro

 

Viața

Sfântul Ierarh și Mărturisitor Ilie Iorest s-a născut în jurul anului 1600, în Transilvania, primind la botez numele de Ilie. Nu se cunoaște nimic despre copilăria lui. A intrat de tânăr în Mănăstirea Putna, unde a fost călugărit, primind numele de Iorest și hirotonit întru ieromonah.

La recomandarea domnitorului moldovean Vasile Lupu, după moartea mitropolitului Transilvaniei, Ghenadie al II-lea, principele Gheorghe Rákoczy I al Transilvaniei acceptă numirea sa în scaunul mitropolitan de la Alba-Iulia. Sf. Ilie Iorest este hirotonit episcop în Țara Românească, la Târgoviște, potrivit obiceiului și este instalat în scaunul de la Alba-Iulia în anul 1640.

A păstorit ca mitropolit la Alba-Iulia între anii 1640-1643. A depus eforturi intense pentru păstrarea credinței ortodoxe și s-a opus eforturilor autorităților transilvane de a impune calvinismul ortodocșilor români. Astfel, în anul 1642 este tipărit primul catehism în limba română, al cărui conținut de credință era însă unul calvin (așa-numitul Catehism calvinesc). Superintendentul calvin Ștefan Katona Geleji cere mitropolitului distribuirea acestui catehism în rândul tuturor credincioșilor ortodocși, însă acesta refuză categoric atât distribuirea catehismului, cât și celelalte restricții impuse misiunii sale încă de la numire.

Ca urmare a opoziției sale față de încercările de atragere a credincioșilor ortodocși, ca și a schimbării conjuncturii politice, pe fondul creșterii tensiunilor între Principatul Transilvaniei și Moldova lui Vasile Lupu, situația mitropolitului Iorest a devenit tot mai precară. I s-a înscenat un proces în care a fost acuzat de imoralitate, proces judecat de un sinod ortodox local, iar mitropolitul a fost depus din treaptă și dat pe mâna autorităților civile, care l-au aruncat în închisoare și i-au confiscat bunurile în anul 1643. A fost eliberat după câteva luni prin răscumpărare. Principele Gheorghe Rákoczy a fost cel care a împrumutat întreaga sumă pentru răscumpărarea mitropolitului, 1000 de taleri, o sumă foarte mare pentru acea vreme. Potrivit înțelegerii, Mitropolitul Iorest se angaja să restituie întreaga sumă împrumutată, având drept garanți 24 de credincioși. Dacă mitropolitul nu restituia suma, garanții ar fi urmat să o plătească în locul său. Mitropolitul se retrage în Moldova, însoțit de mai mulți preoți și monahi.

Cu sprijinul ierarhilor moldoveni ai vremii, pleacă în Rusia în anul 1645, însoțit de un monah pe nume Gherman, făcând apel la țarul Mihail Feodorovici Romanov pentru a-l sprijini în restituirea sumei împrumutate de principele transilvan, foarte mare pentru acea vreme. A fost primit în audiență de țar, căruia i-a dus în dar părticele din moaștele Sf. Dimitrie al Tesalonicului. A vizitat Moscova și probabil Lavra Sf. Serghie și s-a întors apoi, probabil în anul 1646, în Moldova. Și-a petrecut restul vieții la Mănăstirea Putna, mănăstirea sa de metanie, trecând la Domnul la 12 martie 1678.

 

Episcop al Hușilor?

Au existat unele păreri conform cărora Mitropolitul Ilie Iorest ar fi păstorit Episcopia Hușilor în perioada petrecerii sale în Moldova (între 1655 și 1677). Mircea Păcurariu însă, în Istoria Bisericii Ortodoxe Române, respinge această teorie.

 

Proslăvirea

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât proslăvirea ca sfânt mărturisitor a Mitropolitului Ilie Iorest în anul 1950, iar proclamarea oficială a acestui act s-a făcut în anul 1955.

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sfântul Ierarh Mărturisitor Sava Brancovici Mitropolitul Transilvaniei (24 aprilie)

Sfântul Ierarh Mărturisitor Sava Brancovici Mitropolitul Transilvaniei

foto preluat de pe doxologia.ro
articole preluate de pe ro.orthodoxwiki.org; ro.wikipedia.org

 

Sfântul Sava Brancovici scris uneori Brancović, (n. ?, d. 1683, Alba Iulia) a fost un mitropolit ortodox al Transilvaniei din secolul al XVII-lea (între anii  (1656-1660; 1662-1680). care a mărturisit dreapta-credință în numele Domnului, suferind persecuții din această cauză.

Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește la 24 aprilie, împreună cu sfinții ierarhi și mărturisitori Iosif Mărturisitorul și Ilie Iorest și cu Sf. Ierarh Simion Ştefan.

Sfinţii Ierarhi Ilie Iorest, Simion Ştefan şi Sava Brancovici, Mitropoliţii Transilvaniei. Prăznuirea lor de către Biserica Ortodoxă se face la data de 24 aprilie - foto: doxologia.ro

Sfinţii Ierarhi Ilie Iorest, Simion Ştefan şi Sava Brancovici, Mitropoliţii Transilvaniei. Prăznuirea lor de către Biserica Ortodoxă se face la data de 24 aprilie – foto: doxologia.ro

 

Viața

A fost originar dintr-o familie de origine sârbească din Ineu, părinții săi numindu-se Iovan și Maria. A avut mai mulți frați, printre care și viitorul cărturar Gheorghe Brancovici.

Între vlădicii care s-au ridicat împotriva încercărilor de calvinizare a credincioșilor din Transilvania este și mitropolitul Sava Brancovici. În 1656, după ce Sf. Simion Ștefan a trecut la cele veșnice, protopopul-văduv din Ineu, Simeon Brancovici a fost ales mitropolit al Transilvaniei, luând numele Sava. În 1680 a fost arestat și întemnițat din motive politice și religioase, el opunându-se calvinismului și apărând cauza ortodoxiei. După trei ani de închisoare, mitropolitul a fost eliberat din rațiuni politice, de principele Mihail Apaffi. Bătrân și bolnav, vrednicul ierarh a trecut în curând la cele veșnice, în aprilie 1683.

 

Proslăvirea

Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în anul 1955 în rândul sfinților, pe motiv că a fost persecutat religios de principele maghiar al Transilvaniei Mihai Apafi I. Această opinie despre persecutarea sa o au istoricul Petru Maior în cartea sa Istoria Bisericii Românilor și cronicarul maghiar Mihail Cserei, care mai afirmă că acuzatorii săi au fost mituiți ca să-i aducă acuze nedrepte. Mult mai târziu, istoricul Samuil Micu scria că a fost persecutat pentru ca s-a împotrivit religiei calvine, aceiași opinie avându-o și istoricul Nicolae Iorga (Istoria Bisericii Românești)

 

Imnografie

Troparul Sfinților Ierarhi Mărturisitori Iorest și Sava, glasul al 8-lea:

Mărturisitori ai Ortodoxiei și buni arhipăstori ai Bisericii lui Hristos, îndreptători ai poporului, Preafericiți Ierarhi purtători de biruință, Iorest și Sava, cei ce v-ați învrednicit de cununa vieții, rugați-vă Domnului să mântuiască sufletele noastre.

 

Condacul Sfinților Ierarhi Mărturisitori Iorest și Sava, glasul al 4-lea:

Ierarhilor preaîncuviințați ai dreptei credințe și apărători ai Bisericii lui Hristos, ocrotiți pe toți cei dreptcredincioși care cântă pururea: Bucurați-vă, Iorest și Sava, minunați mărturisitori ai Domnului!

articole preluate de pe ro.orthodoxwiki.orgro.wikipedia.org

 

Viaţa Sfântului Ierarh Sava Brancovici

Evenimentele Zilei de 19 decembrie în Istorie: 19 decembrie 1872 – A fost dată publicității Legea pentru alegerea mitropoliților și episcopilor eparhioți și constituirea Sfântului Sinod al Bisericii autocefale Ortodoxe Române; 19 decembrie 2016 – A avut loc Atentatul din Berlin, produs la un târg de Crăciun

Organizarea administrativă a Bisericii Ortodoxe Române

foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com, ro.wikipedia.org, youtube.com

 

19 decembrie este a 353-a zi a calendarului gregorian și a 354-a zi în anii bisecți.

 

Sărbătorile Zilei de 19 decembrie

(BOR) Sfântul Mucenic Bonifatie; Sfânta Aglaia; Sfântul Ierarh Grichentie, episcopul Etiopiei

Sfântul Mucenic Bonifatie, Sfânta Cuvioasă Aglaia și Sfântul Cuvios Grichentie. Prăznuirea lor în Biserica Ortodoxă se face la 19 decembrie - Icoană sec. XX, Grecia - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto: crestinortodox.ro

Sfântul Mucenic Bonifatie, Sfânta Cuvioasă Aglaia și Sfântul Cuvios Grichentie - Icoană sec. XX, Grecia – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto: crestinortodox.ro

 

(BRU) Sf. Bonifaciu, martir († secolul al IV-lea)

 

(BRC) Fer. Urban al V-lea, papă

 

Astazi in istorie pentru 19 decembrie

 

19 decembrie 211: A murit asasinat imparatul roman Publius Septimius Geta; (n. 189).

Publius Septimius Geta (n. 7 martie 189 - d. 26 decembrie 211) a fost al doilea fiu al împăratului Septimius Severus și frate cu Caracalla. În anul 208 sau 209 a fost numit Caesar și desemnat urmaș la tronul imperiului împreună cu fratele său. În februarie 211, după moartea lui Septimius Severus, cei doi frați își asumă guvernarea în Roma. După scurt timp au început rivalitățile între cei doi frați. La finalul aceluiași an, Caracalla l-a asasinat pe Geta în palatul imperial. Geta a murit în brațele mamei sale, Julia Domna. Mulți aliați ai acestuia au fost și ei omorâți. Cauzele rivalității dintre ei ar fi, după unii, gelozia din cauza popularității din ce în ce mai mari a lui Geta, iar după alții, încercarea de a-și îndepărta fratele de la tron, iar acesta doar s-a apărat - foto: ro.wikipedia.org

Publius Septimius Geta- foto: ro.wikipedia.org

Publius Septimius Geta (n. 7 martie 189 – d. 26 decembrie 211) a fost al doilea fiu al împăratului Septimius Severus și frate cu Caracalla. În anul 208 sau 209 a fost numit Caesar și desemnat urmaș la tronul imperiului împreună cu fratele său. În februarie 211, după moartea lui Septimius Severus, cei doi frați își asumă guvernarea în Roma. După scurt timp au început rivalitățile între cei doi frați. La finalul aceluiași an, Caracalla l-a asasinat pe Geta în palatul imperial. Geta a murit în brațele mamei sale, Julia Domna. Mulți aliați ai acestuia au fost și ei omorâți. Cauzele rivalității dintre ei ar fi, după unii, gelozia din cauza popularității din ce în ce mai mari a lui Geta, iar după alții, încercarea de a-și îndepărta fratele de la tron, iar acesta doar s-a apărat.

 

19 decembrie 324: A abdicat imparatul roman Licinius.

Flavius Galerius Valerius Licinianus Licinius (n. ca. 250, Romuliana, azi Zaječar, Serbia - d. 325, Thessalonica) împărat roman din 308 până în 324 - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Flavius Galerius Valerius Licinianus Licinius  – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Flavius Galerius Valerius Licinianus Licinius (n. cca.250 – d.325 ) a fost imparat din 308 pana in 324 .Era născut în Moesia Superior, într-o familie de țărani originari din Dacia. După moartea luiGalerius (311), Licinius a ocupat provinciile danubiano-balcanice până la Hellespont. În 312 se apropie de Constantin cel Mare alianță întărită prin căsătoria lui cuFlavia Iulia Constantia , sora acestuia, înmartie 313 . În urma întrevederii de la Mediolanum (februarie -martie 313) a celor doi împărați, se promulgă edictul prin care crestinismul este recunoscut ca religie egală în drepturi cu celelalte culte din imperiu.

 

19 decembrie 401: A decedat Papa Anastasius I. A condus Biserica Romei în perioada 27 noiembrie 399 -401 si a fost prieten apropiat cu Sfinții Augustin, Ieronim si Paulin. Sf. Ieronim vorbeadespre Papa Anastasie I ca fiind un bărbat de o mare sfințenie, a cărei avere era sărăcia. Tot Sf Ieronim și Patriarhul Alexandru Teofil, au cerut și au obținut de la Papa Atanasie condamnarea scrierilor unui remarcabil teolog alexandrin – Origene, după ce lucrările sale au fost traduse în latină.

 

19 decembrie 1111: A decedat, misticul și filosoful musulman iranian Al-Ghazali, Abu-Hamid bin Muhammad bin Muhammad bin Muhammad (n. 1058) , cunoscut în timpul Evului Mediu european sub numele Algazel.

 

19 decembrie 1154: Regele Henric al II-lea al Angliei este încoronat la Westminster Abbey.

Henric al II-lea (5 martie 1133 – 6 iulie 1189), Duce al Normandiei și rege al Angliei (1154–1189) - foto:  ro.wikipedia.org

Henric al II-lea - foto: ro.wikipedia.org

Henric al II-lea (5 martie 1133 – 6 iulie 1189), Duce al Normandiei și rege al Angliei (1154–1189).

 

19 decembrie 1187: Clement al III-lea este ales Papă.

Papa Clement al III-lea s-a născut în 1130 cu numele de Paolo Scolari, a fost ales Papa al Romei la 19 Decembrie 1187 și a deținut această funcție până la moartea sa la data de 10 Aprilie 1191 - foto:  ro.wikipedia.org

Papa Clement al III-lea - foto: ro.wikipedia.org

Papa Clement al III-lea s-a născut în 1130 cu numele de Paolo Scolari, a fost ales Papa al Romei la 19 Decembrie 1187 și a deținut această funcție până la moartea sa la data de 10 Aprilie 1191.

 

19 decembrie 1241: In Anglia fost utilizat pentru prima oara termenul “parlament”, intr-un document regal oficial prin care era convocat Consiliul regelui Henric al III-lea .

Henric al III-lea (1 octombrie 1207 – 16 noiembrie 1272) a fost fiul și succesorul lui Ioan al Angliei ca rege al Angliei pentru 56 de ani din 1216 până la moarte sa - foto: ro.wikipedia.org

Henric al III-lea - foto: ro.wikipedia.org

Henric al III-lea (1 octombrie 1207 – 16 noiembrie 1272) a fost fiul și succesorul lui Ioan al Angliei ca rege al Angliei pentru 56 de ani din 1216 până la moarte sa.

 

19 decembrie 1370 - A murit la Avignon Papa Urban al V-lea (Guillaume Grimoard); (n. 1310). A fost beatificat in 1870 in timpul pontificatului papei Pius al IX-lea si este sarbatorit de catolici pe 19 decembrie.

 

19 decembrie 1594  S-a născut egele Gustav al II-lea Adolf al Suediei; (d. 1632).

 

19 decembrie 1683 - S-a născut regele Philip al V-lea al Spaniei; (d. 1746).

Filip al V-lea al Spaniei (19 decembrie 1683 – 9 iulie 1746) a fost Rege al Spaniei din 1 noiembrie 1700 până la 15 ianuarie 1724, când a abdicat în favoarea fiului său Louis, și din 6 septembrie 1724, când și-a asumat din nou tronul în urma decesului fiului său, până la moartea sa (Portrait by Jean Ranc, 1723) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Filip al V-lea al Spaniei (Portrait by Jean Ranc, 1723) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Filip al V-lea al Spaniei (19 decembrie 1683 – 9 iulie 1746) a fost Rege al Spaniei din 1 noiembrie 1700 până la 15 ianuarie 1724, când a abdicat în favoarea fiului său Louis, și din 6 septembrie 1724, când și-a asumat din nou tronul în urma decesului fiului său, până la moartea sa. Înaintea domniei sale, Filip a ocupat un loc înalt în familia regală din Franța, ca nepot al regelui Ludovic al XIV-lea. Atunci când tronul Spaniei a devenit vacant în 1700, tatăl său, Louis, Marele Delfin, deținea cea mai puternică pretenție genealogică la coroana spaniolă. Cu toate acestea, din moment ce Marele Delfin și fratele mai mare al lui Filip, Louis, Duce de Burgundia, dețineau pozițiile 1 și 2 în linia de succesiune la tronul Franței, regele Carol al II-lea al Spaniei l-a numit pe Filip ca moștenitorul său. Cum uniunea dintre Franța și Spania sub un singur monarh ar fi afectat echilibrul de putere în Europa, celelalte puteri europene ar fi putut lua măsuri pentru a preveni acest lucru. Filip a fost primul membru al Casei de Bourbon care a domnit în Spania. Suma celor două domnii ale lui a fost de 45 de ani și 21 zile, fiind cea mai lungă din istoria modernă spaniolă.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org si en.wikipedia.org

 

19 decembrie 1741 - A încetat din viaţă Vitus Bering, navigator şi explorator danez aflat în serviciul Rusiei; a traversat marea şi strâmtoarea care îi poartă numele (Bering), ajungând până la ţărmurile de nord-vest ale peninsulei Alaska, fiind considerat descoperitorul acesteia; (n. 1681).

 

19 decembrie 1790 - S-a născut Sir William Parry, explorator al Antarticii. (d. 1855)

Rear-Admiral Sir William Edward Parry (19 December 1790 – 8 July 1855) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Sir William Edward Parry (19 December 1790 – 8 July 1855) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Navigatorul britanic sir William Edward Parry (n. 19 decembrie 1790 – m. 8/9 iulie 1855) a fost unul dintre primii exploratori ai Arcticii , care a încercat în anul 1827 una dintre primele expediţii la Polul Nord. El a ajuns la 82 ° 45 ‘ latitudine nordica.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

19 decembrie 1848 - A încetat din viaţă Emily Brontë, scriitoare engleză (n. 1818)

Emily Jane Brontë (n. 30 iulie 1818 - d. 19 decembrie 1848) a fost o scriitoare engleză, cunoscută mai ales pentru unicul ei roman, La răscruce de vânturi (The only undisputed portrait of Brontë, from a group portrait by her brother Branwell) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Emily Brontë (The only undisputed portrait of Brontë, from a group portrait by her brother Branwell) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Emily Jane Brontë (n. 30 iulie 1818 – d. 19 decembrie 1848) a fost o scriitoare engleză, cunoscută mai ales pentru unicul ei roman, La răscruce de vânturi (în engleză Wuthering Heights).
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org si en.wikipedia.org

 

19 decembrie 1851: A murit pictorul britanic Joseph Mallord William Turner; (n. 1775).

 

19 decembrie 1852: S-a nascut Albert Michelson, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru fizică (1907). În 1927 a determinat viteza luminii; (d. 1931).

 

19 decembrie 1863: Englezul Frederick Walton obtine patentul pentru linoleum.

 

19 decembrie 1872: A fost dată publicităţii Legea pentru alegerea mitropoliților și episcopilor eparhioți și constituirea Sfântului Sinod al Bisericii autocefale Ortodoxe Române.

Biserica Ortodoxă Română este una dintre bisericile autocefale creştin-ortodoxe. Majoritatea românilor aparţin Bisericii Ortodoxe Române, dar ea are şi credincioşi dintre minorităţile etnice (romi/ţigani, ucraineni etc.). Numai în România, numărul credincioşilor ortodocşi este, potrivit recensământului din 2002, de 18.817.975, adică 86,8% din populaţia ţării - foto: ro.orthodoxwiki.org

Biserica Ortodoxă Română - foto: ro.orthodoxwiki.org

Autocefalia și ridicarea la rangul de Patriarhie a Bisericii Ortodoxe Române s-a produs în anul 1872 prin desprinderea Mitropoliei Ungrovlahiei și Mitropoliei Moldovei de sub ascultarea canonică a Patriarhiei de la Constantinopol și ridicarea mitropolitului Ungrovlahiei, totodată arhiepiscop de Bucuresti, în rangul de mitropolit-primat al României. Titlul de mitropolit-primat fusese acordat pentru prima dată de autoritățile laice mitropolitului Nifon Rusaila pe 11 ianuarie 1865. Până la constituirea Sfântului Sinod românesc în anul 1872, bisericile ortodoxe din Țările Române au făcut parte integrantă din Patriarhia de Constantinopol, iar ierarhii ortodocși din Țările Române se găseau sub ascultarea canonică a patriarhului de Constantinopol, care s-a opus inițial desprinderii celor două mitropolii și fărâmițării Bisericii Ortodoxe (precedentul fusese creat în anul 1448, când Sinodul de la Moscova și-a proclamat “autocefalia” față de Constantinopol, dând astfel naștere Bisericii Ortodoxe Ruse.

 

19 decembrie 1898: S-a înfiinţat, la Iaşi, “Societatea Universitară Română”, condusă de A. D. Xenopol.

Alexandru Dimitrie Xenopol (n. 23, după alte surse 24 martie 1847, Iași - d. 27 februarie 1920, București), academician, istoric, filosof, economist, pedagog, sociolog și scriitor român - foto:  ro.wikipedia.org

Alexandru Dimitrie Xenopol (n. 23, după alte surse 24 martie 1847, Iași – d. 27 februarie 1920, București), academician, istoric, filosof, economist, pedagog, sociolog și scriitor român – foto: ro.wikipedia.org

Alexandru D. Xenopol este autorul primei mari sinteze a istoriei românilor. A fost și un filozof al istoriei de talie mondială, fiind considerat printre cei mai mari istorici români, alături de Nicolae Iorga.

 

19 decembrie 1898: S-a nascut pictorul român Ion Sima; (d.1985).

 

19 decembrie 1900: A fost încheiata la Bucuresti, Conventia de comert între România si Grecia si un protocol prin care se recunostea personalitatea juridica a Bisericii grecesti din România.

 

19 decembrie 1901: S-a născut Rudolf Hell, considerat inventatorul faxului; în anul 1929, a conceput un dispozitiv, denumit “Hellschreiberg”, care transmitea textele pe cale electronică, permiţând expedieri rapide în toată lumea; (m. 14 martie 2002).

 

19 decembrie 1906: S-a născut la Kameskoe, Dniprodzeriinssk, Ucraina Leonid Brejnev, viitorul prim-secretar al Partidului Comunist a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (R.S.S.M.) şi secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.).

Leonid Ilici Brejnev (n. 19 decembrie 1906 - d. 10 noiembrie 1982) conducătorul efectiv al Uniunii Sovietice din 1964 până în 1982, în calitate de Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și în perioadele 1960 - 1964 și 1977 - 1982, președinte al Prezidiului Sovietului Suprem (șef al statului) - foto: moldovenii.md

Leonid Ilici Brejnev – foto: moldovenii.md

Leonid Ilici Brejnev (n. 19 decembrie 1906 – d. 10 noiembrie 1982) a fost conducătorul efectiv al Uniunii Sovietice din 1964 până în 1982, în calitate de Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și în perioadele 1960 – 1964 și 1977 – 1982, președinte al Prezidiului Sovietului Suprem (șef al statului). Ca șef al statului, a promovat o politică rigidă, ceea ce a dus la o politică de stagnare a vieții economice și sociale. A fost urmat la președinție de Iuri Andropov.  Leonid Brejnev a fost Prim-secretar al Partidului Comunist din R.S.S. Moldovenească în perioada 3 noiembrie 1950 – 25 octombrie 1952 precedîndu-l pe Nicolae Koval şi urmat de Dimitri Gladki. Odată delegat în 1950 la Sovietul Suprem şi repartizat Prim-secretar al RSSM, recent constituită în fosta Basarabie românească, a dus o politică mai moderată faţă de predecesorul său Nikolai Koval, care participase la deportarea mai multor mii de basarabeni spre Kazahstan şi la “Noul Holodomor” (înfometarea sistematică a ţăranilor refractari colectivizării, categorisiţi “kulaci“/chiaburi, prin rechiziţia tuturor resurselor).

Brejnev la negocierea armamentelor strategice SALT II la Viena, 18 iunie 1979 – foto: ro.wikipedia.org

Leonid Brejnev se ocupă îndeosebi de repartizarea sistematică a noilor promovaţi băştinaşi departe de ţară, de înlocuirea lor cu oameni veniţi din alte republici unionale (mai ales Rusia, Ucraina şi Bielorusia) şi de rusificarea tot sistematică a învăţământului, administraţiei şi culturii. Această politică va fi continuată de succesorul său Dmitri Gladky. Leonid Brejnev a fost Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice în perioada 1964 – 1982, el urmandu-l pe Nikita Hruşciov . “Doctrina Brejnev” pe care a apromovat-o în planul politicii interne, a presupus adoptarea de măsuri dure împotriva intelectualităţii ruse (a dispus retragerea cetăţeniei deţinătorului Premiului Nobel pentru Literatură, Alexandr Soljeniţîn, în anul 1974), iar în planul politicii externe, intensificarea presiunii şi controlului asupra celorlalte state aflate în sfera de hegemonie a URSS şi care se îndepărtau de modelul sovietic al socialismului (înăbuşirea, prin forţa armată, a Primăverii de la Praga, în anul 1968) . A decedat la 10 noiembrie 1982 la vîrsta de 75 ani el fiimd urmat de Iuri Andropov.

 

19 decembrie 1915: A murit medicul german Alois Alzheimer; (n. 1864).

 

19 decembrie 1915: S-a născut Edith Piaf (pseudonim pentru Edith Gassion), celebra interpretă de şansonete (“La vie en rose”, “Je ne regrette rien”, “Milord”, “Je sais comment”, “Mon legionnaire”, “Jezebel”, “Johnny, tu n’est pas un ange”). A intrepretat roluri în filmele “Etoile sans lumière”, “Les Amants de demain” ; (m. 11 octombrie 1963).

Édith Piaf (n. 19 decembrie 1915, Paris, Franţa - d. 10 octombrie 1963, Grasse, Franţa) a fost o actriţă, cântăreaţă şi textieră franceză de mare succes, care a consacrat, atât în Franţa cât şi în întreaga lume, genul "chanson réaliste" (cunoscut cel mai adesea doar ca chanson) - foto: ro.wikipedia.org

Édith Piaf – foto: ro.wikipedia.org

Édith Piaf (n. 19 decembrie 1915, Paris, Franţa – d. 10 octombrie 1963, Grasse, Franţa) a fost o actriţă, cântăreaţă şi textieră franceză de mare succes, care a consacrat, atât în Franţa cât şi în întreaga lume, genul “chanson réaliste” (cunoscut cel mai adesea doar ca chanson).

 

19 decembrie 1925: La Bucuresti, a aparut primul numar din saptamanalul “Cetatea literara”, publicatie condusa de scriitorul Camil Petrescu.

Camil Petrescu (PseudonimRaul D.) (n. 22 aprilie 1894 – d. 14 mai 1957), romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet - foto: ro.wikipedia.org

Camil Petrescu - foto: ro.wikipedia.org

Camil Petrescu (Pseudonim Raul D.) (n. 22 aprilie 1894 – d. 14 mai 1957). Camil Petrescu a fost un romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet. El pune capăt romanului tradițional și rămâne în literatura română, în special, ca inițiator al romanului modern.

 

19 decembrie 1941: Al Doilea Război Mondial : Dictatorul nazist Adolf Hitler devine comandant suprem al fortelor armate germane.

 

19 decembrie 1946: A murit Paul Langevin, fizician şi inventator francez. În 1918 a creat un emitator de unde ultrasonore, cu ajutorul caruia au fost stabilite legile de propagare a ultrasunetului; (n. 1872).

 

19 decembrie 1946: Inceputul Razboiului din Indochina impotriva dominatiei coloniale franceze.

 

19 decembrie 1947: Are loc o vizita oficiala la Bucuresti, a unei delegatii guvernamentale iugoslave condusa de Iosip Broz Tito,in urma careia este semnat Tratatul de prietenie, colaborare si asistenta mutuala între cele doua tari, pentru o perioada de 20 de ani. Este primul act international încheiat de România dupa cel de-al doilea razboi mondial.

 

19 decembrie 1961: India anexeaza coloniile portugheze Daman si Diu.

 

19 decembrie 1963: Zanzibar devine independent de Marea Britanie si se declara monarhie constituţională sub conducerea unui sultan.

 

19 decembrie 1965 - Generalul De Gaulle este ales primul Presedinte al Frantei prin vot universal.

Charles de Gaulle (n. 22 noiembrie 1890, d. 9 noiembrie 1970) a fost un general și un politician francez. În 1940 a devenit șef al guvernului francez din exil la Londra, iar în 1945 a fost ales prim-ministru de către Parlamentul francez. În 1958 a fost ales președinte al Franței, post pe care l-a păstrat și după alegerile din 1965. Pe 28 aprilie 1969 de Gaulle a demisionat din funcția de președintele al Statului - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Charles de Gaulle – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Charles de Gaulle (n. 22 noiembrie 1890, d. 9 noiembrie 1970) a fost un general și un politician francez. În 1940 a devenit șef al guvernului francez din exil la Londra, iar în 1945 a fost ales prim-ministru de către Parlamentul francez. În 1958 a fost ales președinte al Franței, post pe care l-a păstrat și după alegerile din 1965. Pe 28 aprilie 1969 de Gaulle a demisionat din funcția de președintele al Statului.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

19 decembrie 1968 - A încetat din viaţă compozitorul şi folcloristul Tiberiu Brediceanu; (n. 2 aprilie 1877, Lugoj).

 

Tiberiu Brediceanu (n. 2 aprilie 1877, Lugoj - d. 19 decembrie 1968, București) a fost un compozitor și folclorist român, fratele lui Caius Brediceanu, fiul lui Coriolan Brediceanu și tatăl lui Mihai Brediceanu - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Tiberiu Brediceanu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Tiberiu Brediceanu (n. 2 aprilie 1877, Lugoj – d. 19 decembrie 1968, București) a fost un compozitor și folclorist român, fratele lui Caius Brediceanu, fiul lui Coriolan Brediceanu și tatăl lui Mihai Brediceanu. A fost membru al C.N.R. Brașov și a participat ca delegat al „Societății pentru fond de teatru român” Brașov la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918.  A fost membru al Partidului Național-Țărănesc și deputat între 1919 – 1920.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

19 decembrie 1970 - A murit tunarul basarabean, Eremei Lachi, cel mai longeviv participant la rascoala armata de pe cuirasatul rus “Potiomkin” din 1905.

 

19 decembrie 1972 - Nava spatială americana Apollo 17 a amerizat în Oceanul Pacific, încheindu-si misiunea de aselenizare controlată.

 

19 decembrie 1979 - A fost inaugurat primul tronson al metroului din Bucureşti, SemănătoareaTimpuri Noi.

Nicolae Ceaușescu la inaugurarea celui de al doilea tronson al primei magistrale de metrou,  Timpuri Noi-Republica (28 decembrie 1981) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Nicolae Ceaușescu la inaugurarea celui de al doilea tronson al primei magistrale de metrou, Timpuri Noi-Republica (28 decembrie 1981) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

În anul 1908, un tânăr student, Dimitrie Leonida, își alegea ca temă a diplomei sale de licență proiectul construcției unui metrou în București.[7] Primele tentative de a construi un metrou în București datează din anii 1909 – 1910, în contextul negocierilor cu firma Siemens & Halske⁠(en) referitoare la concesionarea construirii liniilor de tramvai din oraș. Inginerii Dimitrie Leonida și Elie Radu, membri ai Consiliului Tehnic al Bucureștiului, propuneau construirea metroului, deoarece sumele cerute de firma germană pentru liniile de tramvai erau foarte mari și ar fi putut acoperi costurile metroului. (…) În anul 1975 s-au declanșat efectiv lucrările de construcție a metroului. Pe baza Notei de Cancelarie a Conducerii din 16 ianuarie 1975, privind „unele probleme legate de construcția metroului“, Consiliul de Stat al RSR a emis, în 3 februarie 1975, Decretul nr. 15, prin care se înființa Întreprinderea Metroul București (IMB), care urma să fie proiectant general, antreprenor general și beneficiar al investiției. (…) Prima linie, M1, a fost dată în folosință pe 16 noiembrie 1979, între Semănătoarea și Timpuri Noi, în beneficiul călătorilor din 19 noiembrie 1979 iar inaugurarea oficială a avut loc o lună mai târziu, pe 19 decembrie 1979. Lungimea liniei era de 8,63 km și avea 6 stații.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

19 decembrie 1984 - Marea Britanie și China semnează un acord potrivit căruia Hong Kong –ul trece, începând cu 1 iulie 1997, sub suveranitate chineză, punându–se capăt, după 155 de ani, dominației britanice. Acordul a fost semnat de catre premierul britanic Margaret Thatcher si omologul ei chinez Zhao Ziyang. Astfel s-a pus punct dominatiei britanice in zona. Ceremonia s-a desfasurat in Casa Poporului din Beijing in perezenta oficialilor britanici si chinezi. Pe 1 iulie 1997, acordul a intrat in vigoare si Hong-Kong-ul a fost cedat Chinei dupa ce mai bine de un secol a fost in administrarea Marii Britanii. La eveniment au luat parte premierul Tony Blair, printul Charles, presedintele Chinei, Jiang Zemin, secretarul de stat american Madeleine Albright, precum si alti demnitari. Decizia, chiar daca era cunoscuta dinainte cu 13 ani a iscat proteste, mai multi cetateni din Hong Kong nefiind de acord cu luarea acestei hotarari.

 

19 decembrie 1986 - Mihail Gorbaciov, lider al Uniunii Sovietice, îi eliberează pe Andrei Saharov și pe soția acestuia din exilul în Gorky.

Andrei Dmitrievici Saharov,  (n. 21 mai 1921, Moscova – d. 14 decembrie 1989), a fost un fizician, membru al Academiei de științe a URSS, de 3 ori Erou al Muncii Socialiste, Laureat al premiilor Lenin și Stalin (anulate de autorități în 1980), Laureat al Premiului Nobel pentru Pace, disident și militant pentru drepturile omului  - foto (foto:  ro.wikipedia.org):  ro.wikipedia.org

Andrei Dmitrievici Saharov - foto: ro.wikipedia.org

Andrei Dmitrievici Saharov, (n. 21 mai 1921, Moscova – d. 14 decembrie 1989), a fost un fizician, membru al Academiei de științe a URSS, de 3 ori Erou al Muncii Socialiste, Laureat al premiilor Lenin și Stalin (anulate de autorități în 1980), Laureat al Premiului Nobel pentru Pace, disident și militant pentru drepturile omului.

 

19 decembrie 1989 - La Timisoara, aflata in plina revolutie, a sosit o delegatie la nivel inalt condusa de primul ministru Constantin Dascalescu si de ministrul Justitiei, Emil Bobu, cu scopul de a linisti spiritele in localitate.

Decembrie 1989 - foto-Constantin-Duma (preluat de pe: timpolis.ro)

Timisoara (Decembrie 1989) – foto-Constantin-Duma (preluat de pe: timpolis.ro)

Reprezentantii conducerii comuniste de la Bucuresti, prim-secretarul judetean Radu Balan si generalul Stefan Gusa, nu au reusit sa ii convinga pe timisoreni sa renunte la protest. De la primele ore ale dimineţii, muncitorii de la Întreprinderea ELBA au intrat în grevă şi li s-au alăturat protestatarilor aflaţi de patru zile în stradă. La scurt timp, toate celelalte întreprinderi timişorene intrau în grevă generală. S-a tras din nou în mulţime. Forţele de ordine au blocat porţile şi au încercuit principale întreprinderi din oraş. Timişoara era împânzită de trupe de securitate, care au deschis focul asupra celor care s-au apropiat de porţile întreprinderilor.

Tab în flacări în fața catedralei din Timișoara, în decembrie 1989 - foto preluat de pe sorinbogdan.ro

Tab în flacări în fața catedralei din Timișoara, în decembrie 1989 – foto preluat de pe sorinbogdan.ro

S-au înregistrat morţi şi răniţi şi s-au făcut numeroase arestări. În Piaţa Operei s-au strâns peste 10 mii de oameni. Au venit şi cei care îşi căutau la morgă şi în spitale copiii ori părinţii care nu mai apăruseră de două zile. Între timp, la ordinul Elenei Ceauşescu, 40 de cadavre au fost transportate la Crematoriul „Cenuşa” din Bucureşti. Operatiunea „Trandafirul” a fost finalizată în noaptea de 19 spre 20 decembrie când cele 40 de trupuri au fost incinerate, iar cenuşa a fost aruncată într-o gură de canal, în zona Popeşti-Leordeni. Pe parcursul zilei au avut loc cateva ciocniri intre muncitori si fortele militare in diferite parti ale orasului, ciocniri in cursul carora s-au folosit armele de foc. In aceeasi zi, la Timisoara protestatarii au înfiinţat Frontul Democratic Român, prima structură revoluţionară înainte de căderea lui Ceauşescu.
cititi mai mult despre Revoluția Anticomunistă din România (14 – 25 decembrie 1989) pe www.unitischimbam.ro

 

19 decembrie 1992: Patriarhia româna reactiveaza Mitropolia Basarabiei, autonoma si cu statut propriu, în cadrul Bisericii Ortodoxe Române (hotarâre luata initial la 15.03.1992, la întâlnirea sinodala de la Constantinopol). Actul patriarhal şi sinodal al patriarhiei Române, privind recunoaşterea reactivării Mitropoliei Basarabiei, autonomă şi pe stil vechi, cu reşedinţa în Chişinău din 19 decembrie 1992 mentiona ca:

Patriarhia Română binecuvântează reactivarea Mitropoliei Basarabiei de stil vechi din Republica Moldova ca Mitropolie autonomă, sub oblăduirea sa canonică; confirmă Adunarea ei eparhială constituită şi pe Prea Sfinţitul Episcop PETRU de Bălţi, ca Locţiitor de Mitropolit al Basarabiei, până la alegerea statutară a titulaului. Astfel, Prea Sfinţitul Episcop PETRU de Bălţi, locţiitor de Mitropolit al Basarabiei devine nembru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, toţi clericii şi păstoriţii lor care sunt deja sau care vor deveni membri ai Mitropoliei Basarabiei de sub oblăduirea canonică a Patriarhiei Române sunt clerici canonici şi credincioşi binecuvântati, şi, ca atare, orice sanctiune disciplinară bisericească îndreptată împotriva lor, pe motivul apartenenţei la Mitropolia Basarabiei, este considerată nulă şi neavenită. Prin reactivarea Mitropoliei Basarabiei se săvârşeşte astăzi un act sfânt de adevăr şi de dreptate, care reîntregeşte plinătatea comuniunii de credinţă strămoşească şi simţire românească, in acest an al mântuirii 1992, când a fost proclamat sfânt Ştefan cel Mare, neânfricatul ocrotitor al întregii Moldove.

A fost recunoscuta de autoritatile statului moldovean la 30 iulie 2002. Din 1992 pana in 2002, autoritatile de la Chisinau au respins in repetate rânduri cererea de legalizare a Mitropoliei Basarabiei si au înregistrat-o abia dupa interventia Curtii Europene de Justitie.
cititi mai mult despre Mitropolia Basarabiei pe www.unitischimbam.ro

 

19 decembrie 1996 - A încetat din viaţă, la reşedinţa sa din Paris, în urma unui cancer al pancreasului, actorul italian Marcello Mastroiani. A fost unul dintre cei mai importanţi actori ai cinematografului italian ( din filmografie: “La dolce vita”, “Căsătorie în stil italian”); (n. 28 septembrie 1924).

 

19 decembrie 1997 - A avut loc premiera filmului Titanic (regia James Cameron), considerat unul dintre cele mai scumpe filme şi situat pe primul loc în lista filmelor cu cele mai mari încasări din toate timpurile (11 premii Oscar).

Titanic (1997) - Afișul filmului - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Titanic (1997) – Afișul filmului – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Titanic este un film epic romantic și de dezastru american lansat în 1997, regizat, scris, co-produs și co-montat de James Cameron. Este o adaptare fictivă a scufundării pachebotului RMS Titanic, care îi are în rolurile principale pe Leonardo DiCaprio și Kate Winslet. Aceștia sunt membri ai unor clase sociale diferite și se îndrăgostesc la bordul pachebotului, în timpul călătoriei sale inaugurale dezastruoase. Inspirația lui Cameron pentru film a venit din fascinația sa pentru epave; el a simțit că o poveste de dragoste amestecată cu pierderea de vieți umane ar fi esențială pentru obținerea unui impact emoțional al dezastrului. Producția a început în 1995, când Cameron a filmat material cu epava reală a Titanicului. Scenele ce au loc în prezent au fost filmate la bordul navei Akademik Mstislav Keldysh, pe care Cameron a folosit-o ca și bază atunci când a filmat epava. Modele la scară redusă, imagine generată de computer și o replică a Titanicului, construită la Playas de Rosarito din Baja California, au fost folosite pentru a recrea scufundarea. Pelicula a fost finanțată de Paramount Pictures și 20th Century Fox și a fost cel mai costisitor film realizat până în acel moment, cu un buget estimat la 200 de milioane de dolari.

După lansarea de pe 19 decembrie 1997, Titanic a avut succes critic și comercial. Nominalizat la 14 categorii de premii Oscar, este la egalitate cu Totul despre Eva (1950) pentru cele mai multe nominalizări la Oscar, câștigând 11, inclusiv la categoria pentru Cel mai bun film și Cel mai bun regizor, fiind aici la egalitate cu Ben Hur (1959) pentru cele mai multe premii Oscar câștigate de un singur film. Cu încasări inițiale de 1,84 miliarde $, Titanic a fost primul film care a depășit pragul de 1 miliard de dolari. A rămas filmul cu cele mai multe încasări din toate timpurile până când Avatar, regizat tot de Cameron, l-a întrecut în 2010. O versiune 3D a lui Titanic, lansată pe 4 aprilie 2012 pentru a comemora 100 de ani de la dezastru, a câștigat încă 343,6 milioane $ pe plan mondial, încasările filmului ajungând astfel la 2,18 miliarde $. A devenit al doilea film cu cele mai multe încasări din toate timpurile pe plan mondial (după Avatar). În 2017, filmul a fost relansat pentru a aniversa 20 de ani de la data lansării și a fost ales pentru a fi păstrat în Registrul Național de Filme al Statelor Unite.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org si en.wikipedia.org

 

19 decembrie 1998 - A murit Masaru Ibuka, co-fondator, impreuna cu Akio Morita, al companiei japoneze Sony (1958); (n.11 aprilie 1908).

 

19 decembrie 1999 - A decedat Desmond Llewelyn, actor american, interpretul savantului nebun – „Q” – din seria filmelor James Bond.( n.12 Septembrie 1914).

 

19 decembrie 2000 - A murit Patriarhul Ierusalimului, Prea Fericitul Diodor I, numit patriarh la 16.02.1981; ( nascut în Grecia, la data de 14.08.1923).

 

19 decembrie 2000 - A fost dezvelită, la Târgu Mureş, statuia poetului şi revoluţionarului paşoptist Petöfi Sandor, operă a sculptorului Hunyadi Laszlo.

 

19 decembrie 2004 - A încetat din viaţă cântăreaţa de operă Renata Tebaldi, marea rivală a Mariei Callas. A intrat la Conservatorul din Parma la vîrsta de 15 ani şi a debutat în 1944, însă succesul a venit după ce a concertat cu prilejul redeschiderii celebrei La Scala din Milano, în 1946. S-a retras de pe scena muzicală în 1970, din cauza unor probleme la corzile vocale.

 

19 decembrie 2004 - A decedat marele fotbalist român Gheorghe Tătaru; (n. 1948).

 

19 decembrie 2012 - Park Geun- hye devine prima femeie președinte in Coreea de Sud.

 

19 decembrie 2013 - A decedat popularul actor român de comedie Nae Lazarescu; (n. in Bucuresti la 30 ianuarie 194o). Debutul l-a cunoscut în 1963, moment din care a lucrat la Teatrul de Revista „Constantin Tanase” , alături de Vasile Muraru , iar cupletele interpretate de ei sunt memorabile, acesta reușind să joace vreme de aproape 50 de ani.

 

19 decembrie 2016 - A avut loc Atentatul din Berlin, produs la un târg de Crăciun, unde un camion cu numere din Polonia a pătruns pe esplanadă, intrând în mulțime. 12 persoane au decedat iar peste 50 au fost accidentați grav.

Atentatul din Berlin (19 decembrie 2016) - poza de a doua zi - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Atentatul din Berlin (19 decembrie 2016) – poza de a doua zi – foto preluat de pe en.wikipedia.org

În seara zilei de 19 decembrie 2016, la ora locală 20:07, un camion Scania negru[2] a intrat în mulțimea adunată la Târgul de Crăciun din cartierul berlinez Charlottenburg.[3] Cel puțin 12 persoane au murit și peste 40 au fost rănite.[4] În camion se aflau două persoane; unul dintre pasageri a murit, în timp ce o persoană suspectată a fi șoferul a fost arestată de poliția germană, care pleacă de la premisa unui atac terorist.[5] Este cel mai sângeros atentat din Germania de la atacul terorist de Oktoberfest din 26 septembrie 1980, când 13 oameni și-au pierdut viața. Atenatul poate fi integrat în seria celor de tip fundamentalist islamic, cel mai recent fiind asasinarea lui Andrei Karlov din aceeași zi.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org si en.wikipedia.org

 

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.comro.wikipedia.org; youtube.com

† ) Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României; † Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, mitropolitul Transilvaniei; Sfântul Ierarh Frumentie, episcopul Etiopiei; (30 noiembrie)

Saint Andrew the Apostle by Artus Wolffort

Acestea zicând şi-a dezbrăcat de pe sine hainele şi le-a dat chinuitorilor, iar ei l-au înălţat pe Cruce, legându-i mâinile şi picioarele cu frânghii, l-au răstignit şi l-au spânzurat.

foto: en.wikipedia.org

 

Sf. Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României, Sf. Ier. Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, Sf. Ier. Frumentie, Episcopul Etiopiei (Dezlegare la peşte)

articol: basilica.ro

30 noiembrie 2016

 

Sfântul Andrei s-a născut în Betsaida, orăşel pe malul lacului Ghenizaret din Galileea, fiind fiul lui Iona şi fratele lui Simon-Petru. Înainte de a fi Apostol al Domnului, Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Dar, dacă a auzit, a doua zi după Botezul lui Iisus în Iordan, pe dascălul său Ioan, arătând pe Iisus şi zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29), Sfântul Andrei, lăsându-l pe Ioan, a urmat lui Hristos, zicând fratelui său Petru: „Am găsit pe Mesia, care se tâlcuieşte Hristos” (Ioan 1, 41). Şi astfel, l-a atras şi pe Petru spre urmarea Domnului. Drept aceea, Sfântului Andrei i se mai spune şi Apostolul cel întâi chemat.

Din zilele acelea, ca şi ceilalţi Apostoli, Sfântul Andrei a urmat Mântuitorului, însoţindu-L pe drumurile Ţării Sfinte, adăpându-se din izvorul nesecat al dumnezeieştilor descoperiri pe care le aducea Mântuitorul. A fost martor faptelor minunate săvârşite de Domnul, s-a împărtăşit din cuvântul dumnezeiesc, dătător de viaţă, al credinţei celei noi întemeiată de Hristos, şi, mai presus de toate, a văzut Pătimirile Domnului, a plâns moartea Lui pentru noi şi s-a întărit în credinţă, în ziua Învierii.

La rândul ei, Tradiţia Bisericii ne spune că, după Înălţarea Domnului la cer şi după Cincizecime, Apostolii au tras la sorţi şi au mers în toată lumea, pentru propovăduire. Sinaxarele bizantine amintesc că Apostolul cel întâi chemat a propovăduit în Bitinia şi Pont, precum şi în alte ţinuturi ce se află lângă Marea Neagră, ajungând în Sciţia, la Dunăre, unde a zăbovit propovăduind geto-dacilor, romanilor şi grecilor aflaţi atunci acolo. Însemnătatea vestirii Evangheliei la sciţi este sprijinită de faptul că cele mai vechi mărturii amintesc mai ales de această misiune în partea de apus a Pontului Euxin. Astfel, potrivit mărturiilor Sfântului Ipolit al Romei şi ale scriitorilor bisericeşti Origen şi Eusebiu de Cezareea, Sfântul Andrei a predicat sciţilor şi tracilor. Prin Sciţia se înţelege atât Sciţia Mare, adică sudul Ucrainei de astăzi, cât şi Sciţia Mică, adică Dobrogea de astăzi. Plecând din Dobrogea, Sfântul Andrei s-a îndreptat spre miazăzi, punând episcop la Odessos (Varna de astăzi) pe Sfântul Amplie, unul dintre cei 70 de ucenici. A propovăduit de asemenea în Tracia şi la Bizanţ, unde a pus episcop pe Sfântul Stahie, precum şi în Macedonia, unde l-a rânduit episcop pe Sfântul Urban (aceşti trei ucenici ai Sfântului Andrei fiind prăznuiţi la 31 octombrie). Apostolul a străbătut toate aceste locuri nu în grabă, ci zăbovind în fiecare şi răbdând multe împotriviri şi primejdii, dar pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos. La urmă a străbătut Elada şi a ajuns în ţinutul Peloponezului, unde pe mulţi i-a adus de la idoli la Hristos. La Patras, lângă Corint, a pus episcop pe Sfântul Stratrocleu şi, din porunca dregătorului Egeat, a primit moarte de mucenic, fiind răstignit pe o cruce de măslin în forma literei X, căreia i s-a spus de atunci „Crucea Sfântului Andrei”. Unii socotesc că Apostolul a pătimit pe vremea împăratului Nero (54-68), dar alţii cred că în timpul lui Domiţian (81-96).

Sfintele sale moaşte au fost mutate la Constantinopol în anul 357, dar capul Sfântului a fost trimis înapoi la Patras în veacul al IX-lea. După cucerirea Constantinopolului de către cruciaţi în anul 1204, moaştele au fost duse în Italia, la Amalfi, iar în 1460 şi capul i-a fost dus la Roma, pentru a nu cădea în mâinile păgânilor. În anul 1964 Vaticanul a trimis înapoi la Patras capul Sfântului, ca semn al frăţietăţii creştine.

Întrucât acest Sfânt Apostol a adus la lumina cunoaşterii lui Hristos pe aceia dintre strămoşii noştri care locuiau în Dobrogea, Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte în mod deosebit, ca întemeietor al ei. În anul 1995 Sfântul Sinod a hotărât înscrierea sărbătorii lui cu cruce roşie în calendar. În anul 1996 capul Sfântului Andrei a fost adus spre închinare la Iaşi şi Galaţi, iar în anul 2011 la Bucureşti, Sibiu şi Alba Iulia.

În februarie 1997, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a proclamat pe Sfântul Apostol Andrei ca Ocrotitor al României, iar în anul 2002 a hotărât ca sărbătoarea lui să devină Sărbătoare Naţională Bisericească. În 2012, Parlamentul României a declarat ziua de pomenire a Sfântului Apostol Andrei – 30 noiembrie, ca sărbătoare legală. Semn al cinstirii neamului nostru faţă de Sfântul Apostol Andrei este şi faptul că noua Catedrală a Mântuirii Neamului poartă hramul Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României, pe lângă hramul Înălţarea Domnului, care este şi Ziua Eroilor Români.

Pentru rugăciunile Sfântului Andrei, Apostolul Tău cel întâi chemat, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.

 

Sfântul Ierarh Andrei Şaguna s­-a născut din părinţi temători de Dumnezeu, ai căror strămoşi erau „vlahi” sau „aromâni”,vieţuitori în Balcani, care, din cauza stăpânirii turceşti, în veacul al XVIII­lea, s­au refugiat în câteva ţări creştine, din Imperiul Austriac. Familia Şaguna când, din voia lui Dumnezeu, a adus pe lume pe Anastasie, viitorul sfânt ierarh al Ardealului, se găsea în oraşul Mişcolţ, în nord­estul Ungariei. Era în preajma Crăciu­nului din anul mântuirii 1808. Vrednica sa mamă, Anastasia, a dat pruncului nou­născut numele ei, care înseamnă „înviere”. După ce a venit pe lume Anastasie, la câţiva ani tatăl său a plecat la cele veşnice. Astfel, Anastasia Şaguna se regăseşte în faţa necazurilor vieţii cu trei copii: Evreta, Ecaterina şi Anastasie, rămaşi orfani de tată. Înfruntând mari lipsuri materiale, a reuşit să facă din ei oameni crescuţi în frică de Dumnezeu, păstrători ai sfintelor predanii ortodoxe. Anastasie a fost dat să înveţe la cele mai bune şcoli ale timpului: şcoala primară „greco­valahă” din Mişcolţ, întreţinută de parohia aromânească de acolo, gimnaziul „inferior” din Mişcolţ, gimnaziul „superior” (liceul) din Pesta (azi Budapesta), apoi la Universitatea din acel oraş, unde a făcut studii strălucite de Filosofie şi Drept.

Andrei Șaguna (n. 20 decembrie 1808, Mișcolț, Ungaria - d. 28 iunie 1873, Sibiu) a fost un mitropolit ortodox al Transilvaniei, militant pentru drepturile ortodocșilor și ale românilor din Transilvania, fondator al Gimnaziului Românesc din Brașov (1851), membru de onoare al Academiei Române - foto: en.wikipedia.org

Andrei Șaguna - foto: en.wikipedia.org

 

La terminarea studiilor, tânărului Anastasie i se deschidea în faţă o frumoasă carieră de avocat, judecător sau profesor. Însă la îndemnul evlavioasei sale mame, a plecat la Vârşeţ (în Banatul sârbesc de azi) şi s­a înscris la Seminarul teologic româno-sârb de acolo. La absolvire intră ca frate în mănăstirea sârbească Hopovo, unde, la nici 25 de ani, a cerut să fie tuns în monahism. A primit numele Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat. Era un călugăr învăţat, cu studii de drept, filosofie şi teologie, bun cunoscător al limbilor română (inclusiv dialectul aromân), maghiară, germană, sârbă, greacă, latină şi slavonă. Cu toate acestea, noul ostaş în slujba Domnului Hristos s­a ostenit întru smerenie şi asculta­re desăvârşită, lucrând cu timp şi fără timp în împlinirea virtuţilor, sporind în evlavie şi rugăciune curată, desăvârşindu-se duhovniceşte şi înălţându­se, prin cunoaştere, către asemănarea cu Dumnezeu. A fost apreciat foarte mult de ierarhii ortodocşi sârbi, care l-au rugat să părăsească liniştea mănăstirii şi să activeze în cadrul Mitropoliei de la Carloviţ. Făcând ascultare, împlineşte această chemare şi, timp de 13 ani, activează ca rector, asesor (consilier) mitropolitan, profesor de seminar şi ca egumen la patru mănăstiri sârbeşti (Iazak, Beşenovo, Hopovo şi Covil). În vara anului 1846 mitropolitul de la Carloviţ l­a numit„vicar general” al Episcopiei româneşti vacante a Transilvaniei, cu sediul la Sibiu; în decembrie 1847 „soborul” protopopilor ardeleni l­a propus ca episcop, fiind confirmat de Curtea imperială din Viena şi hirotonit arhiereu de către mitropolitul din Carloviţ în Duminica Tomii a anului 1848. Chiar în ziua hirotonirii a plecat spre Sibiu, unde poporul român ortodox îl aştepta ca pe un izbăvitor.

Andrei Șaguna (n. 20 decembrie 1808, Mișcolț, Ungaria — d. 28 iunie 1873, Sibiu) a fost un mitropolit ortodox al Transilvaniei, militant pentru drepturile ortodocșilor și ale românilor din Transilvania, fondator al Gimnaziului Românesc din Brașov (1851), membru de onoare al Academiei Române - foto: sfantul-andrei-saguna.blogspot.com

Andrei Șaguna - foto: sfantul-andrei-saguna.blogspot.com

S-a implicat direct şi cu multă dăruire în toate acţiunile de reabilitare a identităţii culturale şi spirituale a naţiunii românilor ardeleni, pe primul loc fiind recunoaşterea lor ca „naţiune” egală în drepturi cu maghiarii, saşii şi secuii şi desfiinţarea iobăgiei. În plan bisericesc Mitropolitul Andrei Şaguna a luptat cu mult curaj, timp de 15 ani, pentru ieşirea Bisericii româneşti din Ardeal de sub jurisdicţia Mitropoliei sârbeşti de la Carloviţ, sub care a fost aşezată în mod abuziv de Curtea imperială de la Viena. Lupta lui a fost încununată de izbândă în decembrie 1864, când s­a aprobat restaurarea vechii Mitropolii a Ardealului (desfiinţată în 1701 de autorită­ţile de stat de atunci), iar Andrei Şaguna a devenit arhiepiscop al Sibiului şi mitropolit al românilor din Ardeal, Banat şi „părţile de vest” (Crişana). El a întocmit apoi o lege de organizare, cunoscută sub numele de Statutul organic, aprobată de un Congres naţional­bisericesc în anul 1868, prin care se prevedea autonomia Bisericii sale faţă de stat, dar şi participarea laicilor la conducerea vieţii bisericeşti, în probleme administrative şi economice. Biserica din Ardeal s-a condus după acest statut până în anul 1925, dar principiile lui de bază s­au păstrat şi în Statutele următoare până azi. Mitropolitul Andrei a fost un adevărat „ctitor” al învăţământului şi culturii româneşti din Ardeal. El a reorganizat vechea şcoală teologică de la Sibiu ca un Institut teologic­pedagogic, cu două „secţiuni”, în care se pregăteau viitorii preoţi, dar şi învăţătorii celor aproximativ 800 de şcoli primare din Ardeal, îndrumate de Biserică (mai mult de jumătate fiind înfiinţate în timpul lui). Tot el a întemeiat Gimnaziul cu opt clase din Braşov (actualul Colegiu „Andrei Şaguna”), un Gimnaziu la Brad, în judeţul Hunedoara, o şcoală „reală­comercială” în Braşov, a iniţiat cursuri pentru neştiutorii de carte în fiecare parohie.

Sfântul Ierarh Andrei Șaguna (n. 20 ianuarie 1808, Mișcolț, Ungaria — d. 28 iunie 1873, Sibiu) a fost un mitropolit al Transilvaniei între anii 1864-1873, rămas în istorie ca vajnic apărător al drepturilor ortodocșilor și românilor din Ardeal. Pentru faptele sale sfinte Biserica Ortodoxă Română l-a proslăvit ca sfânt (canonizat) la 21 iulie 2011. Prăznuirea lui se face la 30 noiembrie  foto:  ro.wikipedia.org

Sfântul Ierarh Andrei Șaguna
foto: ro.wikipedia.org

La Sibiu a înfiinţat o „tipografie diecezană”, în care s­a tipărit ziarul „Telegraful Român” (din ianuarie 1853 până azi, în mod neîntrerupt), „Calendarul” eparhial (numit azi „Îndrumătorul bisericesc”, din 1852 până azi), o serie de manuale pentru şcolile primare, dar şi manuale pentru învăţământul teologic (unele scrise de el însuşi), toate cărţile de slujbă, unele în mai multe ediţii, o nouă ediţie a Bibliei, în 1856­1858 şi multe altele. Tot Şaguna a fost acela care a obţinut acordul autorităţilor pentru înfiinţarea Asociaţiunii transilvane pentru literatura şi cultura poporului român (ASTRA). A acordat burse, din fondurile Arhiepiscopiei, unor tineri care urmau studii gimnaziale şi universitare, din rândul cărora s­a format elita intelectuală a Ardealului de altădată. El a organizat actuala reşedinţă mitropolitană din Sibiu, a ctitorit biserica din Guşteriţa (azi cartier al Sibiului) şi a îndemnat preoţii şi credincioşii să contribuie cu banii şi braţele la ridicarea unor biserici şi clădiri şcolare. Intenţiona să zidească o catedrală în Sibiu, dar nu a reuşit să strângă banii necesari pentru începerea lucrărilor. A fost un ales rugător şi postitor, un desăvârşit liturghisitor, predicator şi păstor de suflete, care a păstrat în permanenţă legătura cu clerul şi credincioşii. A trecut la cele veşnice la 16/28 iunie 1873, fiind îngropat lângă biserica mare din Răşinari, aşa cum a rânduit el însuşi prin testament, fiind prohodit de un singur preot, „fără predică şi fără pompă”. Cu toată smerenia lui, cu adevărat călugărească, poporul drept-credincios l­a cinstit cum se cuvine şi după moarte, socotindu­l între cei mai de seamă ierarhi pe care i­a avut Ardealul. Sfântul Sinodal Bisericii Ortodoxe Române l­a trecut în rândul Sfinţilor în anul 2011, rânduindu-i pomenirea în ziua de 30 noiembrie. Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte­ne pe noi. Amin.

articol preluat de pe: basilica.ro

 

 

†) Sf. Apostol Andrei, cel întâi chemat, ocrotitorul României; Sf.Frumenţie

articol: calendar-ortodox.ro

 

Sinaxar 30 Noiembrie

În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea Sfântului, slăvitului şi întru tot lăudatului Apostol Andrei, cel întâi chemat.

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Andrei, cel Întâi-chemat, era din Betsaida, Galileea, fiu al lui Iona și frate al lui Petru, cel dintâi dintre ucenicii lui Iisus Hristos. Este socotit ocrotitorul mai multor țări, între care România și Scoția. Prăznuirea lui principală se face la 30 noiembrie; mai este prăznuit și împreună cu ceilalți Apostoli la 30 iunie - in imagine, Apostolul Andrei (icoană românească) - foto: ro.orthodoxwiki.org

Apostolul Andrei (icoană românească) – foto: ro.orthodoxwiki.org

Acesta era din oraşul Betsaida, fecior al unui oarecare Iona evreul, fratele lui Petru, cel dintâi dintre ucenicii lui Hristos. Acesta a fost mai întâi ucenic al lui Ioan înaintemergătorul şi Botezătorul. Apoi dacă a auzit pe dascălul său arătând cu degetul şi zicând: “Iată Mielul lui Dumnezeu cel ce ridică păcatul lumii”, lăsându-l pe el a urmat după Hristos. Şi zicând lui Petru: “Aflat-am pe Iisus cel din Nazaret”, l-a atras spre dragostea lui Hristos. Se află şi altele multe în Sfânta Scriptură despre dânsul. Acestuia, după ce a urmat lui Hristos, când a fost după înălţarea Lui de au luat sorţi apostolul, şi au mers care într-o ţară, care într-alta, atunci acestui întâi-chemat i-a căzut soarta şi a luat Bitinia şi Marea Neagră şi părţile Propontidei şi Calcedonul, Bizanţul, Tracia, Macedonia şi părţile cele ce ajung până la fluviul Dunărea, Tesalia, Grecia şi părţile Ahaiei, asemenea şi Aminsos, Trapezunta, Iraclia şi Amastris. Însă acestea le-a umblat nu aşa degrabă, cum le trecem cu cuvântul, ci în fiecare ţară răbdând multe împotrivă şi multe lucruri cu nevoi, le-a biruit pe toate cu îndemnul şi cu ajutorul lui Hristos. Dintre care cetăţi aducând una la mijloc, voi lăsa pe celelalte celor ce le ştiu. Căci mergând acesta la Sinope şi propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, a suferit multe necazuri şi torturi de la cei ce locuiau acolo, pentru că acei sălbatici oameni l-au trântit jos şi, apucându-l de mâini şi de picioare, l-au tras grăpiş, şi cu dinţii l-au scuturat, şi l-au bătut cu lemne şi cu pietre, şi l-au lepădat departe de cetate, dar el iarăşi s-a arătat cu totul întreg şi sănătos de răni, cu harul Învăţătorului şi Mântuitorului său.

Deci, sculându-se de acolo a trecut multe cetăţi şi oraşe, precum: Neocezareea, Samosata, la alani, la abasgi, zichii, bosforiţi şi hersoniţi, apoi s-a întors la Bizanţ şi acolo hirotonind episcop pe Stahie, şi colindând celelalte ţări, a venit la luminatul Ostrov al Peloponesului şi în Paleapatra, primit fiind în gazda de un om anume Sosie, care bolea greu, l-a tămăduit şi îndată toată cetatea Patrelor, a venit la Hristos. Şi Maximila, femeia proconsulului, fiind vindecată de cumplită boală şi dobândind grabnică tămăduire, a crezut în Hristos, împreună cu preaînţeleptul Stratoclis, fratele proconsulului Egheat, şi alţii mulţi ce aveau multe feluri de boli s-au tămăduit prin punerea mâinilor apostolului. Pentru aceasta mâniindu-se Egheat, şi prinzând pe apostolul Domnului şi răstignindu-l cu capul în jos pe o cruce, l-a scos din viaţa aceasta. Pentru aceasta şi el, nedreptul, dreaptă răsplătire a luat de la Dumnezeu, căci căzând într-o râpă înaltă, s-a risipit. Iar moaştele apostolului după aceea peste multă vreme au fost mutate la Constantinopol, în zilele împăratului Constantiu, fiul mai-marelui Constantin, prin porunca lui, de Mucenicul Artemie. Şi au fost aşezate cu ale lui Luca Evanghelistul şi cu ale lui Timotei în luminata biserică a Sfinţilor Apostoli.

 

Tot în această zi, pomenirea celui dintre sfinţi Părintelui nostru Frumentiu episcop de Inda (în Abisinia, adică Etiopia).

Sfântul Ierarh Frumențiu, Episcopul Etiopiei – foto: doxologia.ro

În zilele împăratului Constantin cel Mare, în anii 330, un filozof ce era din Tir, s-a dus să colinde în India cea mai dinăuntru, având împreuna cu el şi doi fraţi după trup tineri, ale căror nume erau Edesiu şi Frumentiu. Iar întorcându-se din India, a stat la un liman ca să ia apă, şi acolo au căzut în mâinile tâlharilor şi ale barbarilor, care pe unii din cei din corabie i-au aruncat în mare, iar pe alţii i-au tăiat. Din cei omorâţi, unul era şi pomenitul filozof. Câţi au rămas vii, între care erau şi cei doi fraţi după trup, Edesiu şi Frumentiu, au fost daţi împăratului Indiei.

Deci văzând împăratul pe aceşti doi tineri ca erau potriviţi cu scopul ce el cugeta, i-a pus pe ei supraveghetori şi iconomi împărătescului său palat. Dar şi fiul împăratului, care a moştenit împărăţia după tatăl său, a învrednicit pe tineri de mai mare cinste şi îndrăzneală. Deci fiindcă ei aveau mare putere la împăratul Indiei, pentru aceasta porunceau cu îndrăzneală neguţătorilor ce veneau din părţile romanilor ca să se adune la o biserică, după obiceiul lor, şi să săvârşească dumnezeiască liturghie. Iar trecând câţiva ani s-au dus tinerii la împăratul şi i-au cerut ca să le dea lor plata pentru dragostea cea către ei. Iar plata era ca să-i lase să se întoarcă în patria lor. Aceasta dorire dobândind-o, s-au dus mai întâi în pământul romanilor. Şi Edesiu s-a dus la Tir, ca să-şi afle părinţii şi rudeniile sale, iar Frumentiu a cinstit mai mult osârdia către cele dumnezeieşti, decât vederea părinţilor săi. Deci ajungând la Alexandria, a arătat arhiepiscopului de acolo ca indienii foarte doresc să primească lumina slăvirii de Dumnezeu şi a credinţei. La aceasta a răspuns arhiepiscopul Atanasie (căci acesta era care pe acea vreme împodobea scaunul Alexandriei): “Iubitul meu, cine este mai bun şi mai potrivit decât tine, ca să alunge din sufletele lor întunericul înşelăciunii şi să le pricinuiască lor lumina dumnezeieştii propovăduiri?” Acestea zicând, l-a hirotonit pe el arhiereu şi l-a trimis în India, ca să lucreze cu plugul învăţăturii sale, la acel neam. Deci dumnezeiescul Frumentiu, nimic socotind atunci ca să meargă spre a-şi vedea rudeniile sale, ci pentru dragostea credinţei celei drepte şi pentru binele aproapelui, lăsându-şi patria şi rudeniile, a îndrăznit să călătorească pe mare, până ce a ajuns în India.

Sfântul Frumentie sau Frumentius a fost primul episcop de Axum, iar apoi sfânt. El mai este cunoscut și sub numele de Apostolul Abisiniei sau al Etiopiei. Pomenirea sa de catre Biserica Ortodoxa se face la data de 30 noiembrie - foto (Frumentie botezându-i pe etiopieni): ro.wikipedia.org

Sfântul Frumentie botezându-i pe etiopieni – foto: ro.wikipedia.org

Iar după ce a ajuns acolo fericitul, cu osârdie a bine-lucrat înţelenitele inimi ale indienilor, semănând în ele sămânţa credinţei. Drept aceea le-a şi făcut vrednice spre rodirea cunoştinţei de Dumnezeu şi a faptei bune, având împreună-lucrător harul cel dat de la Dumnezeu. Căci el, urmând toată ziua apostoleştile învăţături şi făcând minuni multe, nu numai pe cei demonizaţi îi mântuia şi tot felul de boală vindeca, ci şi din cei ce se împotriveau şi nu primeau în grabă cele de dânsul zise, iar pe alţii îi da Satanei. După cum a făcut apostolul, care zice: “Daţi-l pe el Satanei spre pierzarea trupului, ca să se mântuiască duhul lui”. Iar pe alţii îi făcea să se usuce, şi altora le orbea ochii.

Drept aceea pentru această pricină, toţi au primit şi au rodit în sufletele lor sămânţa credinţei lui Hristos. Pentru care şi în puţină vreme singur sfinţitul Frumentiu, cu ajutorul şi harul lui Dumnezeu, a botezat toată latura indienilor. Şi a zidit biserici, şi a hirotonit preoţi, şi capiştile idoleşti le-a surpat, şi pe idoli i-a zdrobit. Aşadar pentru toate acestea, se minunau toţi şi însuşi împăratul, şi zicea sfântului: “Pentru care pricină, o iubitule, în curgerea de vreme a atâtor mulţi ani ce ai vieţuit mai înainte împreună cu noi, nu ai făcut niciodată vreun semn şi minune? Şi acum de unde ţi s-a dat ţie acest fel de har şi de putere, iubitule?” Iar fericitul Frumentiu a răspuns: “Nu este al meu harul, o prea cinstiţilor şi adevăraţilor ai lui Hristos prieteni, ci al preoţiei, care mi s-a dat mie de la Însuşi Hristos. Căci văzând bun cugetul vostru, lăsând pentru aceasta patria şi rudenia, după cuvântul Domnului, m-am dus la Alexandria şi, arătând cele despre voi marelui Atanasie, pastorul Bisericii aceleia, şi cu tainică ungere a arhieriei fiind hirotonit de el, şi cu harul apostolesc fiind luminat, prin rugăciunea lui către Dumnezeu, am fost trimis către voi. Iar voi cu credinţă şi cu dragoste primindu-mă, harul preoţiei, dar mai ales al lui Dumnezeu, lucrează prin mine precum vedeţi, şi face asemenea minuni”.

Aşadar Frumentiu acesta întocmai cu apostolii, întru mulţi ani vieţuind cu plăcere de Dumnezeu între indieni şi, învăţându-i poruncile lui Dumnezeu, şi spre lucrarea poruncilor prefăcându-i, s-a mutat către Domnul. Ale cărui cinstite moaşte dau tot felul de vindecări celor ce se apropie de ele, întru slava adevăratului Dumnezeu. Amin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro

 

Mâine, 1 decembrie, facem pomenirea

Sfântul Prooroc Naum; Sfântul Cuvios Filaret cel Milostiv (Tedeum)

Sfântul Prooroc Naum. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 1 decembrie - foto: doxologia.ro

Sfântul Prooroc Naum. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 1 decembrie – foto: doxologia.ro

Acesta, după Sfântul Prooroc Iona, a proorocit ninivitenilor, cum că cetatea lor se va pierde cu apă şi cu foc; lucru care s-a şi făcut.

(Joi 19 ianuarie 2017) Sfinții Cuvioși Macarie cel Mare si Macarie Alexandrinul; Sfântul Ierarh Marcu, mitropolitul Efesului; Sfânta Muceniță Eufrasia

Sfântul Cuvios Macarie Alexandrinul, Sfântul Cuvios Macarie Egipteanul, Sfântul Cuvios Arsenie, Sfânta Muceniță Eufrasia, Sfântul Cuvios Macarie de la Lavra Peșterilor

foto: doxologia.ro

 

Sfântul Cuvios Macarie Egipteanul; Sfântul Cuvios Macarie Alexandrinul; Sfântul Ierarh Marcu, Mitropolitul Efesului; Sfânta Muceniță Eufrasia; Sfântul Meletie Mărturisitorul; Sfântul Cuvios Arsenie; Sfântul Cuvios Marcu; Ap. Iacov 4, 7-17; 5, 1-9; Ev. Marcu 11, 27-33

 

Sf. Cuv. Macarie cel Mare şi Macarie Alexandrinul; Sf. Ier. Marcu, mitropolitul Efesului; Sf. Mc. Eufrasia

articol: basilica.ro

19 ianuarie 2016

Sfântul Macarie cel Mare, numit şi Egipteanul, s-a născut în jurul anului 300 în Egipt, în localitatea Ptinapar, din părinţi creştini, şi din fragedă vârstă s-a nevoit la deprinderea credinţei şi a faptelor bune, ajungând locaş dumnezeiescului Duh.

Sfântul Macarie cel Mare (295-392 d. Hr.), cunoscut și ca Macarie Egipteanul, a fost unul dintre Părinții pustiei egiptene cu cea mai mare autoritate, fiind ucenic al sfântului Antonie cel Mare. Biserica Ortodoxă îl pomenește pe 19 ianuarie. Biserica Coptă îl pomenește pe 5 aprilie (Baramhat 27 după calendarul copt) și pe 25 august (19 Mesra), data întoarcerii moaștelor sale la mănăstirea sa din pustia schetică. Biserica Romano-Catolică îl pomenește pe 15 ianuarie - foto: basilica.ro

Sfântul Macarie cel Mare (295-392 d. Hr.) – foto: basilica.ro

În tinerețe, când părinții săi au stăruit să se căsătorească, Macarie s-a retras în pustie și s-a rugat Mântuitorului Hristos, Mirele Bisericii, să îl călăuzească pe calea cea bineplăcută Lui. În acest răstimp de post și rugăciune, a avut o vedenie. Un Heruvim înaripat l-a luat de mână și l-a urcat pe vârful unui munte, arătându-i întreaga pustie, de la răsărit la apus, și zicându-i: ,,Dumnezeu ți-a dat ție și fiilor tăi duhovniceşti drept moștenire această pustie!”.

La scurt timp după aceasta, Sfântul Macarie, după moartea neașteptată a logodnicei şi a părinţilor săi, şi-a împărţit săracilor moştenirea. Apoi, aflând un monah bătrân, venit la biserica din sat pentru primirea Sfintei Împărtăşanii, Macarie s-a făcut ucenicul lui şi, clădindu-şi chilie în pustie, s-a făcut monah, vieţuind în rugăciune, în înfrânare şi în lucrul mâinilor, după obiceiul monahilor. Dar, venind cei din sat, l-au făcut preot fără voia lui, deşi era încă tânăr. Atunci Macarie a început o viaţă şi mai aspră. El venea la slujbă în sat, iar în cealaltă vreme se liniştea în pustie. Însă mulţi cercetându-l acolo în pustie, iar el simţindu-şi sufletul în primejdie, şi-a săpat singur, departe de chilie, o peşteră, unde rămânea îndelung în linişte, fără să-l mai tulbure nimeni. Iar pentru mâncarea şi băutura lui, este de prisos a scrie, că trupul şi obrazul său mărturiseau despre covârşirea postului şi a ajunărilor. Dar pacea lui n-a rămas multă vreme netulburată. Că, din uneltirea diavolului, a fost învinuit pe nedrept de necinstirea unei fecioare, pentru care Macarie a fost batjocorit de tot satul şi a fost bătut până aproape să moară. Dar fata, fiind însărcinată şi neputând să nască, a mărturisit pe adevăratul vinovat. Atunci, auzind Macarie că vor să vină să-l laude pentru răbdarea şi umilinţa lui, a fugit în pustiul Schitului (Sketis). Şi, nevoindu-se acolo mulţi ani, tânărul Macarie s-a dus la marele Antonie pe care dorea să-l vadă şi, primit fiind cu dragoste, Macarie i-a devenit ucenic apropiat. Şi a fost povăţuit de Cuviosul Antonie, care i-a dăruit la moarte toiagul său, drept moştenire, povățuind cetele de călugări din pustie, care s-au adunat în jurul său.

Deci, către vârsta de 40 de ani, fericitul Macarie a primit de la Dumnezeu darul tămăduirii şi al prorociei şi s-a făcut îndrumător celor din Schit. Şi multă lume venind la el, cerea ajutorul şi învăţăturile lui cele luminate de Duhul Sfânt. Şi le dădea fericitul Macarie învăţături scurte despre rugăciune, răbdare, omorârea patimilor şi bunătate, iar alţii îl căutau pentru tămăduiri şi binecuvântare.

În anul 360, Cuviosul Macarie a întemeiat mănăstirea care îi poartă numele, în pustia Nitriei, cu viață monahală neîntreruptă până astăzi. Şi, din milă de oameni, a pus de s-a zidit, în pustie, o casă de oaspeţi pentru străini şi bolnavi. Şi a prorocit fratelui pus să slujească acolo, urgia Domnului, pentru iubirea lui de argint, că, luând fratele bani până şi de la cei săraci, ascundea arginţii şi nu se pocăia, lucru pentru care s-a umplut de lepră. Şi l-a vindecat de boală stareţul şi, certându-l, i-a tămăduit şi patima sufletească.

Deci, a început Dumnezeu a lucra prin fericitul Macarie, până şi învieri din morţi, spre mântuirea şi folosul oamenilor. Că venind la el un eretic, stăpânit de diavolul mândriei, zicea că Mântuitorul n-a luat trup omenesc şi că nu va fi o înviere a morţilor. Şi trăsese la răzvrătirea lui peste 500 de suflete, că ereticul era şi vrăjitor. Iar cu rugăciunea sa, fericitul Macarie a înviat un mort, care a mai trăit trei ani, spre adeverirea învierii şi întoarcerea atâtor suflete. Şi încă şi pe alţi doi morţi i-a făcut de au grăit din morminte, scăpând, astfel, pe cei din neamul lor de vânzare în robie şi de năpastă.

Umblând el odată prin pustie, i s-a întâmplat că a aflat o căpăţână de om uscată, zăcând pe pământ. Şi, întorcând-o cu toiagul, a auzit glas din ea că este a unui slujitor la idoli; şi i-a spus lui că cei din iad, neputând să se vadă faţă către faţă, fiind cu totul cuprinşi de foc, ori de câte ori Macarie se roagă pentru ei, atunci pot şi ei să se vadă puţin, unul pe altul, şi aceasta este pentru ei o uşurare.

Cuviosul Macarie cel Mare a fost apreciat mult de contemporani, ca un monah desăvârşit, care a trecut de treapta practică a luptei cu patimile, şi a ajuns la contemplaţie. Ucenicii îl numeau: vasul alegerii, bătrânul egiptean, fericitul Macarie, sau: sfântul şi foarte practicul nostru învăţător şi marele învăţător şi dascăl. El se distingea prin înţelepciunea cu care recomanda o asceză moderată, ca şi prin darul discernământului sau al deosebirii duhurilor, povăţuind cu multă dragoste comunitatea monahală de la Schit (Sketis). Paladie spune că Macarie se afla permanent într-o stare de uimire sau extaz, mintea lui fiind mereu la Dumnezeu, nu la lucrurile acestei lumi. Pentru smerenia şi blândeţea sa era numit un dumnezeu pe pământ. Macarie era un desăvârşit învăţător în ceea ce priveşte rugăciunea. El arăta că nemânierea este o condiţie a sporirii în rugăciune. Tot el recomanda rugăciunea scurtă, dar deasă, care s-a numit mai târziu rugăciunea minţii.

Deci, fiind împodobit cu daruri şi cu fapte dumnezeieşti, ne-a lăsat fericitul Macarie şi o carte cu 50 de cuvântări, de foarte mare folos duhovnicesc, precum şi o scrisoare către călugării tineri, cu tot felul de sfaturi.

A trecut la cele veşnice în anul 390, după 90 de ani de osteneli pentru Domnul Iisus Hristos, fiind pomenit de Biserica Ortodoxă la 19 ianuarie. Moaştele sale se găsesc acum în mănăstirea coptă din Egipt, care-i poartă numele (Deir Abu Maqar).

 

Cuviosul Marcu Efeseanul, cel numit și Eugenicul (sec. XV) Marcu Eugenicul a fost mitropolitul Efesului în vreme de grea încercare pentru Imperiul bizantin. La Sinoadele de la Ferrara (1438) și Florența (1439) mitropolitul a apărat Ortodoxia cu toate resursele de care dispunea.

 

Sfânta Muceniță Eufrasia (sec. IV) A trăit în Nicomidia (Bitinia, Asia Mică) în vremea împăratului Maximian Galeriu (305-314). Nu a vrut să jertfească idolilor și a fost supusă la chinuri. Și din cauză că nu s-a reușit să fie determinată a sluji idolilor a fost dată unui bărbat pentru a o batjocori. Ea l-a amăgit pe acesta zicându-i că, dacă nu o va necinsti, îi va da o plantă care îl va feri de loviturile săbiilor vrăjmașilor. Pentru a se convinge i-a spus să încerce eficacitatea plantei pe gâtul ei. Bărbatul a ascultat de spusele ei și a lovit-o cu sabia. Astfel, Sfânta Eufrasia și-a păstrat neîntinată curăția, încredințându-și sufletul Mirelui Hristos.

articol preluat de pe: basilica.ro

 

Ap. Iacov 4, 7-17; 5, 1-9

Fraţilor, supuneţi-vă lui Dumnezeu. Staţi împotriva diavolului, şi el va fugi de la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi Se va apropia şi El de voi. Curăţiţi-vă mâinile, păcătoşilor, şi sfinţiţi-vă inimile, voi cei îndoielnici. Pătrundeţi-vă de durere. Întristaţi-vă şi vă jeliţi. Râsul întoarcă-se în plâns şi bucuria voastră în întristare. Smeriţi-vă înaintea Domnului şi El vă va înălţa. Nu vă grăiţi de rău unul pe altul, fraţilor. Cel ce grăieşte de rău pe frate, ori judecă pe fratele său, grăieşte de rău legea şi judecă legea; iar dacă judeci legea nu eşti împlinitor al legii, ci judecător. Unul este Dătătorul legii şi Judecătorul: Cel ce poate să mântuiască şi să piardă. Iar tu cine eşti, care judeci pe aproapele? Veniţi acum cei care ziceţi: Astăzi sau mâine vom merge în cutare cetate, vom sta acolo un an şi vom face negoţ şi vom câştiga, voi, care nu ştiţi ce se va întâmpla mâine, că ce este viaţa voastră? Abur sunteţi, care se arată o clipă, apoi piere. În loc ca voi să ziceţi: Dacă Domnul voieşte, vom trăi şi vom face aceasta sau aceea. Şi acum vă lăudaţi în trufia voastră. Orice laudă de acest fel este rea. Drept aceea, cine ştie să facă ce e bine şi nu va face păcat are.

Veniţi acum, voi, bogaţilor, plângeţi şi vă tânguiţi de necazurile care vor să vină asupra voastră. Bogăţia voastră a putrezit şi hainele voastre le-au mâncat moliile. Aurul vostru şi argintul au ruginit şi rugina lor va fi mărturie asupra voastră şi ca focul va mistui trupurile voastre; aţi strâns comori în vremea din urmă. Dar, iată, plata lucrătorilor care au secerat ţarinile voastre, pe care voi aţi oprit-o, strigă; şi strigătele secerătorilor au intrat în urechile Domnului Savaot. V-aţi desfătat pe pământ şi v-aţi dezmierdat; hrănit-aţi inimile voastre în ziua înjunghierii. Osândit-aţi, omorât-aţi pe cel drept; el nu vi se împotriveşte. Drept aceea, fiţi îndelung-răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului. Iată, plugarul aşteaptă roada cea scumpă a pământului, îndelung-răbdând, până ce primeşte ploaia timpurie şi târzie. Fiţi, dar, şi voi îndelung-răbdători, întăriţi inimile voastre, căci venirea Domnului s-a apropiat. Nu vă plângeţi, fraţilor, unul împotriva celuilalt, ca să nu fiţi judecaţi; iată, Judecătorul stă înaintea uşilor.

 

Ev. Marcu 11, 27-33

În vremea aceea a venit Iisus iarăşi în Ierusalim şi, când se plimba el prin templu, au venit la Dânsul cărturarii şi bătrânii şi I-au zis: cu ce putere faci acestea şi cine Ţi-a dat Ţie puterea aceasta, ca să le faci? Iar Iisus, răspunzând, le-a zis: am să vă întreb şi Eu pe voi o vorbă şi să-mi răspundeţi. Atunci vă voi spune şi Eu cu ce putere fac acestea. Botezul lui Ioan a fost din cer, sau de la oameni? Răspundeţi-Mi! Ei însă vorbeau între ei, zicând: dacă vom răspunde: din cer, va zice: pentru ce dar n-aţi crezut în el? Iar dacă răspundem: de la oameni… se temeau de popor, pentru că toţi aveau despre Ioan credinţa că a fost într-adevăr prooroc. Deci, răspunzând lui Iisus, au zis: nu ştim. Atunci şi Iisus le-a zis: nici Eu nu vă spun vouă cu ce putere fac acestea.

articole preluate de pe: doxologia.ro

 

Cuv. Macarie cel Mare egipteanul şi Macarie alexandrinul; Sf. Ier. Marcu al Efesului

articol: calendar-ortodox.ro

Sinaxar 19 Ianuarie

În această lună, în ziua a nouăsprezecea pomenirea cuvioşilor noştri părinţi Macarie Egipteanul şi Macarie Alexandrinul.

Sfântul Macarie Egipteanul s-a născut şi a crescut pentru viaţa pustnicească. Din fragedă copilărie îndeletnicindu-se cu fapta bună şi iubind viaţa virtuoasă şi împodobindu-se cu ea, a ajuns locaş dumnezeiesc al Duhului. A dobândit atâta răbdare în ostenelile lui pentru fapta bună, încât a primit puterea să gonească duhurile necurate. El avea deopotrivă şi darul înţelegerii; spunea mai dinainte ce avea să se întâmple şi era făcător de minuni.

Sfântul Macarie cel Mare (295-392 d. Hr.), cunoscut și ca Macarie Egipteanul, a fost unul dintre Părinții pustiei egiptene cu cea mai mare autoritate, fiind ucenic al sfântului Antonie cel Mare. Biserica Ortodoxă îl pomenește pe 19 ianuarie. Biserica Coptă îl pomenește pe 5 aprilie (Baramhat 27 după calendarul copt) și pe 25 august (19 Mesra), data întoarcerii moaștelor sale la mănăstirea sa din pustia schetică. Biserica Romano-Catolică îl pomenește pe 15 ianuarie - foto: ro.orthodoxwiki.org

Sfântul Macarie cel Mare (295-392 d. Hr.) – foto: ro.orthodoxwiki.org

Şi fiind acum înăuntrul porţilor cereşti, diavolii plângând, strigau: “A scăpat de noi, a scăpat!”. Iar el cu mare glas le-a răspuns: “Cu adevărat am scăpat de meşteşugirile voastre, cu puterea Hristosului meu fiind îngrădit”.

Pentru toate acestea după rugămintea îndelungată a arhiereului de atunci, a primit preoţia, căci arhiereul a hotărât să nu stea ascunsă făclia sub obroc, ci a căutat să-şi sfinţească mâna, prin atingerea de el. După sfinţire Macarie s-a dedat la nevoinţe şi mai grele: a făcut o hrubă pe sub pământ, care începând de la chilia lui, se întindea pe o lungime de o jumătate de stadiu, şi la capătul hrubei şi-a săpat cu mâinile lui o peşteră.

Când veneau mulţi oameni să-l cerceteze, el intra în hrubă şi se ascundea în peşteră şi nimeni nu-l afla. Cât despre mâncare şi băutură, este de prisos să mai vorbim, de vreme ce trupul prin înfrânarea cea desăvârşită şi dumnezeiască mărturisea aceasta. Odată, venind la el un eretic, stăpânit de demonul îngâmfării şi zicând că nu există învierea morţilor, ca să-l înfrunte pe acest eretic, cuviosul a înviat pe un mort. Şi zicea cuviosul că sunt două cete de demoni; una se luptă cu oamenii prin patimi înspăimântătoare şi alta, a îngâmfării, împinge pe oameni la rătăcire.

Satan rânduieşte ceata din urmă la fermecători şi la eretici. Acest sfânt a proorocit urgia Domnului asupra ucenicului său, care ascundea lucrurile săracilor şi nu se pocăia şi pentru aceasta s-a şi îmbolnăvit de lepră. Iar pe unul, care împins de demon mânca în fiecare zi câte trei coşuri de pâine, şi bea un vas mare de vin, l-a făcut să mănânce numai trei bucăţi mici de pâine. Cuviosul Macarie a văzut şi pe diavol cum îşi purta meşteşugirile şi înşelăciunile în tigvuliţe.

Pe Teopempt monahul, cel înşelat de diavol, l-a îndreptat. El a auzit glas dintr-o tigvă uscată a unui preot al idolilor, care se găsea în pustiu, zicând ca prin mijlocirea rugăciunilor lui cei din chinurile iadului se uşurează puţin. A proorocit pustiirea aşezărilor călugăreşti de la Skit. Pe un mort l-a înviat, ca să spună unde a ascuns averea unor oameni şi iarăşi a poruncit de a adormit. Deci cu astfel de lucruri dumnezeieşti fiind împodobit, a părăsit viaţa la adânci bătrâneţi, trăind nouăzeci de ani.

 

 

Iar sfântul Macarie Alexandrinul a fost preot al aşezărilor călugăreşti numite Chilii.

Sfântul Cuvios Macarie Alexandrinul. Pomenirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la 19 ianuarie - foto: doxologia.ro

Sfântul Cuvios Macarie Alexandrinul. - foto: doxologia.ro

El a dovedit linişte şi răbdare deplină şi a săvârşit lucruri măreţe şi minuni. De faptele lui cele bune s-a minunat şi marele Antonie zicând: “Iată Duhul Sfânt S-a odihnit întru tine, şi vei fi mai departe moştenitor al faptelor mele bune”. Acest Macarie, când auzea că cineva a făcut o faptă duhovnicească de seamă, umplându-se de râvnă, o îndeplinea şi el. Astfel, auzind că monahii de la Tabenisi în tot postul mare mâncau bucate negătite la foc, s-a hotărât să nu mai mănânce şapte ani bucate pregătite la foc, ci numai verdeţuri crude şi legume muiate. Se lupta să înlăture şi somnul: douăzeci de zile şi douăzeci de nopţi n-a intrat sub vreun acoperământ, ci a stat afară în arşiţa zilei şi în frigul nopţii.

Odată, fiind necăjit de demonul desfrânării, s-a dus într-un pustiu îndepărtat, unde a stat gol şase luni şi unde ţânţarii mari ca viespile l-au înţepat cumplit, încât i-au băşicat tot trupul; iar după cele şase luni, întorcându-se la chilia lui, numai după glas a fost cunoscut, căci trupul i se schimbase, asemănându-se cu al leproşilor. Odată, săpând un puţ, un şarpe otrăvitor s-a atins de mâna lui; iar el prinzându-l l-a omorât, zicând: “Nefiind trimis de Dumnezeu, cum ai îndrăznit să te atingi de mine?” Altă dată a intrat în Mănăstirea Tabenisioţilor, îmbrăcat în haine mireneşti, vrând să afle cum vieţuieşte fiecare dintre cei de acolo. Şi sosind Postul cel mare, a văzut la ei purtări felurite: astfel, unul mânca în fiecare seară, altul la două, altul la trei, altul la cinci seri; iar alţii, stând toată noaptea în picioare, a doua zi se aşezau la lucru. Macarie însă, udând mlădiţe de finic, a stat într-un colt până s-au împlinit patruzeci de zile şi a sosit Paştile.

Şi în toate aceste zile n-a gustat nici pâine, nici apă, nu a făcut nici îngenuncheri, n-a şezut, nu s-a culcat şi nu a gustat nici un fel de hrană, decât numai duminica puţină varză crudă. Se mai istoriseşte despre acest sfânt că odată, şezând în ogradă şi grăind altora lucruri folositoare, a intrat o hienă, aruncând la picioarele sfântului puiul ei orb. Iar sfântul dând cu scuipat peste ochii lui l-a făcut să vadă: hiena l-a luat şi a ieşit afară. Şi a doua zi dimineaţa a adus grăbită o piele de oaie fericitului, care a zis către ea: “Eu nu primesc lucruri nedrepte”, iar ea plecându-şi capul a ieşit din ogradă.

Acest Macarie a văzut şi el pe diavol purtând tot felul de înşelăciuni, înfăşurate într-o haină zdrenţuită şi părând că sunt închise în nişte tigvuliţe. Sfântul Macarie era mic de stat, slab şi spân, având numai câteva fire de păr pe buză şi în vârful bărbii. Căci din cauza asprimii ostenelilor sihăstreşti, nici părul nu i-a crescut. Trăind astfel în pustnicie şi ajungând la adânci bătrâneţi, s-a mutat către Domnul.

 

Tot în această zi, pomenirea sfintei Eufrasia.

Sfânta Muceniță Eufrasia. Pomenirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la 19 ianuarie - in imagine, Sfânta Muceniță Eufrasia - miniatură din Menologhionul lui Vasile al II-lea Macedoneanul (985. Vatican Library. Roma.) - foto: doxologia.ro

Sfânta Muceniță Eufrasia – miniatură din Menologhionul lui Vasile al II-lea Macedoneanul (985. Vatican Library. Roma.) – foto: doxologia.ro

Atunci, cunoscând că a fost batjocorit de dânsa, scrâşnea din dinţi; dar ce folos, pentru că înţeleapta fecioară s-a dus curată către Mirele său Hristos, lăsând minunat model de întreagă înţelepciune, voind mai bine să moară, decât să-şi piardă fecioria.

Această muceniţă a fost din cetatea Nicomidiei şi a trăit pe vremea împăratului Maximian. Era de neam vestit, fiind împodobită cu obiceiuri înţelepte şi bune. Deci, nevrând să jertfească demonilor, a fost bătută cumplit. Şi rămânând mai departe neînduplecată a fost dată unui bărbat barbar, să fie batjocorită. Dar ea l-a amăgit pe acesta zicându-i că, dacă nu o va necinsti, îi va da o doctorie care îl va feri de loviturile săbiilor şi de năvălirile vrăjmaşilor. Şi ca dovadă a tăriei acestei doctorii, i-a zis să-şi încerce sabia pe gâtul ei, care ar rămâne neatins de orice lovitură. Acest barbar crezând spuselor ei şi-a repezit cu putere sabia în această muceniţă, care-şi întinsese gâtul, şi aşa i-a tăiat capul.

 

Tot în această zi, pomenirea aducerii moaştelor celui între sfinţi părintelui nostru Grigorie Teologul, în biserica Sfinţilor Apostoli.

Tot în această zi, pomenirea minunii celei mari din Niceea, când sfântul Vasile cel Mare a deschis prin rugăciune uşile bisericii soborniceşti şi a dat-o în seama ortodocşilor.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Meletie Valisiotul Mărturisitorul, care a trăit în anii o mie două sute trei.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Marcu Eugenicul cel din Efes, singurul luptător, apărător şi păzitor al Ortodoxei.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Arsenie, arhiepiscopul Cherchirei, care în pace s-a săvârşit.

Sfântul Cuvios Arsenie. Pomenirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la 19 ianuarie - foto: doxologia.ro

Sfântul Cuvios Arsenie - foto: doxologia.ro

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro

 

Sfântul Ierarh Marcu, Mitropolitul Efesului

Sfântul Ierarh Marcu, Mitropolitul Efesului (1392-1444) Pomenirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la 19 ianuarie - foto: doxologia.ro

Sfântul Ierarh Marcu, Mitropolitul Efesului (1392-1444) – foto: doxologia.ro

Părintele nostru între sfinți Marcu Eugenicul (1392-1444), mitropolitul Efesului, s-a născut Manuel, din Gheorghe și Maria, amândoi din neam credincios și viță slăvită în Constantinopol, capitala Imperiului Roman și a Patriarhatului Ecumenic al Bisericii Ortodoxe.

Parintele nostru între sfinți Marcu Eugenicul (1392-1444), mitropolitul Efesului, s-a născut Manuel, din Gheorghe și Maria, amândoi din neam credincios și viță slăvită în Constantinopol, capitala Imperiului Roman și a Patriarhatului Ecumenic al Bisericii Ortodoxe.

În vremea aceea, partea răsăriteană a Imperiului fusese cucerită de turci, și împaratul Manuel căuta să încheie o înțelegere cu papa Martin V, nădăjduind să adune un sinod ecumenic pentru a pregăti unirea catolicilor cu Biserica Ortodoxa, și prin aceasta să dobândească oștiri din partea monarhiilor din Apus. Dupa neizbutita cucerire asupra Constantinopolului din 1422 de către sultanul Murad II, noul împarat Ioan VIII Paleologul leagă iar înțelegeri cu noul papa, Eugenie IV, punând început pregătirilor pentru un sinod ecumenic. Patriarhii Alexandriei, Antiohiei și ai Ierusalimului nu primesc participarea la sinod, dar trimit în silă împuterniciții lor.

Patriarhul Alexandriei a ales ca pe unul din trimișii săi pe ieromonahul Marcu, ale cărui scrieri teologice i-au dus vestea în întregul imperiu. Atât împaratul cât și patriarhul Iosif II al Constantinopolului au voit ca Marcu să fie hirotonit episcop, pentru a fi pus în locul cel dintâi al trimișilor ortodocși la acest sinod. La 46 de ani, Marcu a fost ridicat în rangul de Mitropolit al Efesului, rămas liber prin săvârșirea mitropolitului Ioasaf.

Pe 27 noiembrie 1437, șapte sute de episcopi, arhimandriți, monahi, preoți și laici au întins pânzele spre Italia. Din această legație ortodoxă făceau parte împăratul Ioan, patriarhul Iosif și douăzeci și doi de episcopi, printre care se afla Mitropolitul Marcu al Efesului. Prima întrunire a sinodului s-a ținut în Miercurea Mare, 9 aprilie 1438, la catedrala Sfântul Gheorghe din Ferrara, Italia. Dupa cele paisprezece întruniri în Ferrara, la 12 ianuarie 1439 papa Eugenie a mutat sinodul (din pricini bănești și politice) în cetatea Florenței. Aici sinodul are un nou început pe 26 februarie și se încheie pe 5 iulie.

Nu este prima oaraă când se încearcă o astfel de unire. Privind împreuna slujire între paterii catolici si preoții ortodocsi din Roma și Constantinopol, au loc aproape treizeci de întâlniri de la Marea Schismă din 1054. Cea mai de seamă dintre aceste încercări are loc la Conciliul de la Lyon în 1274, având ca pricină, în bună măsură, voința împăratului Mihail VIII pentru a dobândi oștiri din partea papalității. Însă unirea s-a dovedit a fi nu mai mult decât o înțelegere pe hârtie, de vreme ce i-au stat împotrivă cea mai mare parte dintre slujitorii și norodul Bisericii Dreptmăritoare a Bizanțului, cât și alte împărății ortodoxe. Conciliul de la Lyon a fost cel mai limpede arătat de grăirea surorii împaratului: „Mai bine să piară imperiul fratelui meu, decât curăția credinței Ortodoxe”.

La Ferrara-Florența cele mai de seamă erezii aduse spre cercetare au fost: (1) purcederea Duhului Sfânt (adică adăugirea de către latini a clauzei filioque la crezul niceean); (2) primatul papal; (3) purgatoriul; (4) întrebuințarea pâinilor nedospite (azimilor) în Euharistie. O altă pricină însemnată asupra căreia trimișii ar fi vrut să zăbovească era deosebirea în Ortodoxie între „firea” dumnezeiască și „lucrările” sfințitoare, însă împăratul, voind să înlature ivirea vreunor pricini potrivnice unirii, nu a îngăduit teologilor greci a vorbi în această privință.

Încă din primele veacuri ale Bisericii, celor botezați în credința creștină li se cerea să mărturisească cele ale dreptei credințe în chipul unei scurte mărturisiri dogmatice, numită „Crez”. Primul Sinod Ecumenic (Niceea I, 325) și al doilea Sinod Ecumenic (Constantinopol I, 381) au hotarât ceea ce a ajuns să fie cunoscut drept Crezul Niceeo-Constantinopolitan, sau mai simplu Crezul Niceean. Acest crez a fost întocmit pentru a lămuri învățătura Bisericii privitoare la Dumnezeirea lui Hristos și spre a sta împotriva ereziei ariene, raspândită atunci în Biserică, rătăcire ce hulea zicînd că Hristos a fost o ființă zidită iar nu Dumnezeu veșnic.

cititi mai mult pe: doxologia.ro

 

Mâine, 20 ianuarie, facem pomenirea

†) Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare; Sfântul Mucenic Eusebiu; Sfinții Mucenici In, Pin și Rim

Preacuviosul părintele nostru Eftimie cel Mare (377-473) a fost un sfânt monah ortodox care a trăit în Palestina la sfârșitul secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea. Biserica Ortodoxă îi face pomenirea pe 20 ianuarie - foto: ro.orthodoxwiki.org

Preacuviosul părintele nostru Eftimie cel Mare (377-473) – foto: ro.orthodoxwiki.org

Pe lângă altele câştigate de marele Eftimie, i s-a dăruit lui şi aceasta: a cunoaşte mai înainte ziua adormirii sale şi ce se va întâmpla locului său.

(Joi 22 decembrie 2016) † Sfântul Ierarh Petru Movilă, mitropolitul Kievului; Sfânta Mare Muceniță Anastasia

Sfântul Ierarh Petru Movilă, mitropolitul Kievului (+ 1646)

foto: doxologia.ro

✝) Sfântul Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului; Sfânta Mare Muceniță Anastasia; Sfântul Mucenic Hrisogon; Sfânta Muceniță Teodota Romana; Ap. I Timotei 6, 17-21; Ev. Luca 18, 31-34

 

† Sf. Ier. Petru Movilă, Mitropolitul Kievului; Sf. Mare Mc. Anastasia

Petru Movilă a fost mitropolit de Kiev și Galiția (Ucraina) din anul 1632 și până la moartea sa, în 1646. Este cunoscut ca un important teolog ortodox din secolul al XVII-lea și ca un reformator al învățământului teologic ortodox. Prăznuirea sa se face în Biserica Ortodoxă Română pe 22 decembrie - foto: basilica.ro

Petru Movilă - foto: basilica.ro

articol: basilica.ro

21 decembrie 2016

Sfântul Ierarh Petru Movilă s-a născut la Suceava, la 21 decembrie 1596, ca fiu al lui Simion Movilă – mai târziu, domnitor în Muntenia şi în Moldova – şi al soţiei sale, Marghita. De mic copil a învăţat carte şi a fost crescut în frica de Dumnezeu, sub povăţuirea unchiului său Gheorghe, Mitropolitul Moldovei, care, împreună cu un alt unchi al său – Ieremia, domn al Moldovei, au ctitorit Mănăstirea Suceviţa. De aceea îndrăgea de mic viaţa călugărească şi avea o deosebită evlavie la Sfântul Ioan cel Nou, ale cărui cinstite moaşte ocroteau Moldova.

După uciderea tatălui său, în 1611, Petru a pribegit cu familia în Muntenia, apoi s-a aşezat definitiv în Polonia. Aici el şi-a continuat studiile la şcoala ortodoxă a „Frăţiei” din Liov, unde a învăţat nu numai teologia, ci şi multe limbi străine, dar în special limbile greacă şi latină. După obiceiul vremii, ca fiu de nobil, a fost nevoit să facă şi studii militare. Totuşi, în scurt timp s-a dovedit mai degrabă un iscusit ostaş duhovnicesc, în apărarea Ortodoxiei, ameninţată de prozelitismul romano-catolic şi cel calvin.

Situaţia ortodocşilor din Ucraina de atunci era foarte gravă, mai ales în timpul regelui Sigismund al III-lea, care a lipsit Ortodoxia de dreptul la existenţă, confiscând astfel multe biserici şi chiar averile personale ale ortodocşilor care refuzau unirea cu Roma. De aceea, tânărul Petru s-a retras la Rubejovka, nu departe de Kiev, unde a ctitorit o biserică de lemn cu hramul „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”. De aici mergea adeseori la Lavra Pecerska (adică ,,a Peşterilor”), rugându-se Sfinţilor Cuvioşi ale căror moaşte întregi se află acolo, ca să-l călăuzească în viaţă. După cinci ani petrecuţi în liniştire şi studierea Sfintei Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi, a intrat în obştea Lavrei Pecerska unde, în noiembrie 1627, a fost călugărit cu acelaşi nume de Petru, iar după numai câteva luni a devenit egumen, fiind ridicat la treapta de arhimandrit. Alegerea făcută de obştea Lavrei Pecerska, care era pe atunci stavropighie a Patriarhiei Ecumenice, a fost confirmată şi de patriarhul Chiril Lukaris al Constantinopolului. Arhimandritul Petru Movilă, chiar din primii ani de călugărie şi până la sfârşitul vieţii sale, s-a nevoit spre biruirea patimilor cu post, rugăciune şi mari osteneli, şi a purtat în ascuns, pe sub hainele obişnuite, o cămaşă ţesută din păr foarte aspru, ce avea presăraţi pe dinăuntru nişte nasturi de fier. Mai purta pe trup o cingătoare tot din fier, cu dinţi ascuţiţi, spre a-şi smeri trupul. Se ruga foarte mult, făcea multe metanii şi vărsa multe lacrimi. Cu toate acestea, nevoinţa nu l-a împiedicat de la lucrarea cărturărească şi de păstor sufletesc. În doar cinci ani de stăreţie la Pecerska, Arhimandritul Petru a săvârşit o bogată lucrare bisericească şi culturală, tipărind multe cărţi spre apărarea Ortodoxiei de prozelitismul catolic şi întemeind un colegiu, la Lavra Pecerska, colegiu care, mai târziu, va deveni ,,Academia Duhovnicească” de la Kiev. Pentru buna chivernisire a Academiei, Sfântul a dat în folosinţa ei bunurile sale de la Rubejovka, pe care le dobândise înainte de călugărie.

Murind bătrânul mitropolit Iov Boreţki, Arhimandritul Petru a fost ales ca Mitropolit al Kievului, Galiţiei şi a toată Rusia Mică. Hirotonia în arhiereu a avut loc la 28 aprilie 1633, în fruntea soborului aflându-se Patriarhul Teofan al Ierusalimului. Ca mitropolit, vreme de 13 ani, s-a preocupat în primul rând de tipărirea cărţilor bisericeşti, cunoscându-se peste 50 de cărţi îngrijite de el. Printre cărţile de slujbă, cele mai însemnate sunt „Liturghierul” (1629), „Evangheliarul” (1636), „Apostolul” (1638), „Psaltirea” (1640), precum şi „Trebnicul” adică „Molitfelnicul” (1646).

Dintre cărţile de apărare a Ortodoxiei amintim „Lithos” („Piatra”) (1644), în care arată netemeinicia învăţăturilor apusene despre primatul papal şi despre purcederea Duhului Sfânt de la Fiul, printr-o expunere paşnică şi obiectivă a dogmelor ortodoxe.

Cea mai importantă lucrare a acestui sfânt ierarh este însă „Mărturisirea Ortodoxă”, revizuită şi corectată de învăţatul teolog grec Meletie Sirigul, apoi aprobată de Sinodul de la Iaşi, din anul 1642. Acest Sinod s-a ţinut în Mănăstirea ,,Sfinţii Trei Ierarhi” şi la el au participat trimişi ai Patriarhiei de Constantinopol, ai Bisericii din Kiev şi ai Bisericii Moldovei, în frunte cu Sfântul Mitropolit Varlaam. Fiind semnată, ulterior, de Patriarhii Constantinopolului, Alexandriei, Antiohiei şi Ierusalimului, ea a devenit o ,,Mărturisire de credinţă” a întregii Biserici Ortodoxe.

Deşi departe de plaiurile natale, marele ierarh al Kievului n-a uitat de poporul român din care a provenit şi l-a ajutat ori de câte ori a fost nevoie. El a trimis tipografii la Târgovişte, la Câmpulung şi la Govora, iar la Iaşi, pe lângă tipografie, a trimis şi patru profesori pentru noua Academie înfiinţată de dreptcredinciosul voievod Vasile Lupu, după modelul celei de la Kiev.

A trecut la Domnul în ziua de 22 decembrie 1646, fiind îngropat în biserica mare a Mănăstirii Pecerska. Toate bunurile sale le-a folosit pentru restaurarea de biserici, înfiinţarea de şcoli şi întreţinerea lor. Pentru vredniciile sale, Mitropolitul Petru Movilă al Kievului a fost trecut în rândul Sfinţilor, pe care i-a cinstit şi ale căror virtuţi le-a urmat cu stăruinţă.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă sărbătorește pe Sfânta Mare Muceniță Anastasia.

articol preluat de pe: basilica.ro

 

Ap. I Timotei 6, 17-21

Fiule Timotei, celor bogaţi în veacul de acum porunceşte-le să nu se semeţească, nici să-şi pună nădejdea în bogăţia cea nestatornică, ci în Dumnezeul cel viu, Care ne dă cu belşug toate, spre îndulcirea noastră. Să facă ce e bine, să se înavuţească în fapte bune, să fie darnici, să fie cu inimă largă, agonisindu-şi lor bună temelie în veacul viitor, ca să dobândească, cu adevărat, viaţa veşnică. O, Timotei, păzeşte comoara ce ţi s-a încredinţat, depărtându-te de vorbirile deşarte şi lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei mincinoase, pe care unii, mărturisind-o, au rătăcit de la credinţă. Harul fie cu tine! Amin.

 

Ev. Luca 18, 31-34

În vremea aceea a luat Iisus pe cei doisprezece ucenici ai Săi şi a zis către ei: iată ne suim la Ierusalim şi se vor împlini toate cele scrise de către prooroci despre Fiul Omului. Căci va fi dat în mâna păgânilor şi va fi batjocorit şi va fi ocărât şi va fi scuipat. Şi bătându-L, Îl vor omorî; dar a treia zi va învia. Iar ei nimic n-au înţeles din acestea, căci cuvântul acesta era ascuns pentru ei şi nu pricepeau cele spuse de Iisus.

articole preluate de pe: doxologia.ro

 

Sfânta mare muceniţă Anastasia Romana, Hrisogon şi Teodota; † Sf. Ierarh Petru Movilă

articol: calendar-ortodox.ro

Sinaxar 22 Decembrie

În această lună, în ziua a douăzeci şi doua, pomenirea Sfintei marii Muceniţe Anastasia Romana, izbăvitoarea de otravă.

Sfânta şi preaviteaza Muceniţă Anastasia a trăit în Roma, pe vremea împăratului Diocleţian. Prăznuirea sa se face în Biserica Ortodoxă Română pe 22 decembrie - foto: calendar-ortodox.ro

Sfânta şi preaviteaza Muceniţă Anastasia - foto: calendar-ortodox.ro

Iar pe Sfânta Muceniţă Anastasia a poruncit să o întindă între patru stâlpi, să o lege şi să o ardă cu foc.

Sfânta şi preaviteaza Muceniţă Anastasia a trăit în Roma, pe vremea împăratului Diocleţian. Era fiica unui elin, cu numele Prepexastu, şi al unei creştine cu numele Fausta. A învăţat credinţa creştină de la mama ei, iar Sfintele Scripturi de la un bărbat insuflat de Dumnezeu şi binecredincios, cu numele Hrisogon. Părinţii au măritat-o cu un elin, numit Publie. Din pricina necredinţei lui, sfânta se purta cu el fără dragoste; se prefăcea totdeauna bolnavă, ca să nu aibă nici o legătură cu el. Se îmbrăca cu haine proaste şi sărăcăcioase; stătea de vorbă numai cu femei nevoiaşe; slujea pe ascuns pe cei ce pătimeau pentru Hristos, intra în închisorile în care se aflau, le spăla şi le ungea rănile cu untdelemn şi le dădea hrană potrivită, însoţită fiind totdeauna de o slujitoare. Pentru toate aceste fapte, întâi a fost închisă de soţul ei, că îi ştia faptele. S-a întâmplat însă că soţul ei s-a înecat într-o furtună pe mare. Rămasă liberă, Anastasia a împărţit toate averile ei săracilor. După aceea, fără să se mai teamă, slujea celor ce pătimeau pentru Hristos; pe cei care mureau îi lua şi-i îngropa cu cinste. A îndemnat pe mulţi la mucenicie. A fost prinsă, supusă la chinuri de mulţi ighemoni împreună cu alte femei. În timpul chinurilor şi-a luat cununa muceniciei.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Hrisogon.

Sfântul Mucenic Hrisogon a trăit pe vremea împăratului Diocleţian şi era din marea cetate a Romei. Prăznuirea sa se face în Biserica Ortodoxă Română pe 22 decembrie - foto: doxologia.ro

Sfântul Mucenic Hrisogon - foto: doxologia.ro

Deci, neputând a răbda mai mult împăratul nişte graiuri ca acestea ale lui Hrisogon, a poruncit ostaşilor să-l ia şi, ducându-l într-un loc pustiu, să-i taie capul. Şi aceasta făcându-se, a aruncat trupul său în mare.

Sfântul Mucenic Hrisogon a trăit pe vremea împăratului Diocleţian şi era din marea cetate a Romei. Era bărbat binecredincios şi temător de Dumnezeu. A învăţat pe Sfânta Anastasia şi credinţa în Hristos şi Sfintele Scripturi. Când s-a pornit prigoana împotriva creştinilor, a fost prins şi aruncat în închisoare. Sfânta Anastasia a scris Sfântului Hrisogon în închisoare să se roage pentru ea, ca soţul ei să se facă creştin, şi să se întoarcă creştin din călătoria pe care o făcea. Dar Dumnezeu a găsit cu cale, în înţelepciunea Lui cea mare, ca soţul ei să nu se mai întoarcă, pierind în valurile mării. Pe când Diocleţian se afla în Nicomidia, a scris la Roma ca să fie omorâţi toţi creştinii, iar pe Hrisogon să-l aducă legat în Nicomidia, unde i s-a tăiat capul şi s-a suit purtător de cununi în ceruri.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Teodota şi a fiilor ei.

Sfânta Muceniţă Teodota era din Niceea Bitiniei. Prăznuirea sa se face în Biserica Ortodoxă Română pe 22 decembrie - foto: doxologia.ro

Sfânta Muceniţă Teodota - foto: doxologia.ro

Sfânta Muceniţă Teodota era din Niceea Bitiniei. Auzind de faptele mari ale Sfintei Anastasia, s-a dus la ea şi petrecea împreună cu ea, cu cei trei copii ai ei. Mai înainte Teodota fusese cerută în căsătorie de un oarecare ighemon Levcadie, dar n-a primit. Vrând să scape de el, i-a spus să mai aştepte puţin şi-i va face pe voie. Ighemonul a aşteptat. Ea şi-a dat averea la săraci şi slujea sfinţilor în închisori. Când împăratul Diocleţian a auzit că toate închisorile sunt pline de creştini, a poruncit ca toţi într-o singură noapte să fie ucişi: unii de foc, alţii de apă, alţii de sabie. Atunci Levcadie a dat pe Sfânta Teodota şi pe copiii ei lui Nichitie ighemonul Bitiniei ca să o cerceteze. Nichitie, înfruntat de Evod, copilul cel mai mare al ei, s-a înfuriat, a pus de a aprins un cuptor mare şi a poruncit să fie aruncaţi în el, Teodota şi cu fiii ei. Şi aşa s-au săvârşit şi s-au înfăţişat purtători de cununi Stăpânului Dumnezeu, bucurându-se de fericirea cea veşnică şi neîmbătrânită.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Zoil.

Tot în această zi, pomenirea deschiderii uşilor marii biserici a lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea alergării luminilor în jurul Bisericii lui Dumnezeu.

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului ierarh Petru Movilă, mitropolit de Kiev și Galiţia (+ 1646).

Petru Movilă a fost mitropolit de Kiev și Galiția (Ucraina) din anul 1632 și până la moartea sa, în 1646. Este cunoscut ca un important teolog ortodox din secolul al XVII-lea și ca un reformator al învățământului teologic ortodox. Prăznuirea sa se face în Biserica Ortodoxă Română pe 22 decembrie - foto: ro.wikipedia.org

Petru Movilă – foto: ro.wikipedia.org

Petru Movilă a fost mitropolit de Kiev și Galiția (Ucraina) din anul 1632 și până la moartea sa, în 1646. Este cunoscut ca un important teolog ortodox din secolul al XVII-lea și ca un reformator al învățământului teologic ortodox. Prăznuirea sa se face în Biserica Ortodoxă Română pe 22 decembrie.

Petru Movilă s-a născut la 21 decembrie 1596 (1574, după alte surse) la Movilești, într-o familie boierească din Moldova secolului al XVII-lea. Familia Movileștilor dăduse Moldovei și Ţării Românești mai mulți domni, între care tatăl lui Petru, Simion (domn al Ţării Românești, cu întreruperi, în anii 1599-1601 și al Moldovei în 1606-1607) și fratele acestuia, Ieremia Movilă (domn al Moldovei, cu o scurtă întrerupere, între anii 1595-1606). Mama lui, Marghita, era o prințesă poloneză. Din pricina situației politice tulburi din Moldova, familia lui a trebuit să fugă în Polonia când Petru era încă foarte tânăr. Petru a primit educația timpurie în Polonia, la școala ortodoxă din Liov, continuându-și apoi studiile în Europa Occidentală, inclusiv la universitatea din Paris și în Olanda. În Polonia a fost o vreme ofițer, însă el era atras mai mult de viața monahală. Şi-a păstrat credința ortodoxă în toată perioada în care a trăit în țări catolice și protestante.

În anul 1625 a intrat în mănăstire, în Lavra Pecerska din Kiev. A fost tuns în monahism in anul 1627. Mai târziu a fost hirotonit preot și apoi a primit rangul de arhimandrit. În sfârșit, la scurtă vreme a fost hirotonit ca episcop și înscăunat ca Mitropolit al Kievului în anul 1632.

A fost întemeietorul Academiei Duhovnicești din Kiev, o instituție de învățământ teologic bazată pe principiile organizării seminariilor teologice și universităților occidentale: predarea se făcea în principal în limba latină și, secundar, în limbile greacă și rusă, iar studenții primeau o dublă formație teologică și științifică.

Petru a cârmuit Biserica Ortodoxă din Ucraina într-o perioadă în care aceasta se găsea sub dominația poloneză. Lui i se datorează în primul rând renașterea ortodoxă de aici, după vremurile grele ale Unirii de la Brest-Litovsk (1596), când o mare parte a ortodocșilor de aici a acceptat supremația Papei de la Roma și unirea cu Biserica Romano-Catolică. Foarte preocupat de soarta Bisericii Ortodoxe, Petru s-a dedicat întăririi poziției ortodocșilor care rămăseseră independenți de Roma. În ciuda unor puternice presiuni politice și sociale, devenite uneori chiar violente, el a reușit să recupereze pentru Biserica Ortodoxă și să restaureze un mare număr de biserici, între care Catedrala Sfânta Sofia din Kiev. A trecut la Domnul pe 22 decembrie 1646, la Kiev.

Este cinstit ca sfânt de Bisericile Ucrainei, României și Poloniei. Prăznuirea lui se face pe 22 decembrie în Biserica Ortodoxă Română (începând din anul 1997) și pe 1 ianuarie în Biserica Ucrainei, unde el mai este pomenit și pe 6 octombrie, împreună cu ceilalți sfinți mitropoliți ai Kievului.
cititi mai mult pe: ro.orthodoxwiki.org

‘ format=’16-9′ width=’16′ height=’9′]

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro

 

Mâine, 23 decembrie, facem pomenirea

Sfinţii 10 Mucenici din Creta; Sfântul Ierarh Pavel, arhiepiscopul Neocezareei (Zi aliturgică)

Sfinții 10 Mucenici din Creta. Prăznuirea lor în Biserica Ortodoxă se face la 23 decembrie - foto: crestinortodox.ro

Sfinții 10 Mucenici din Creta. Prăznuirea lor în Biserica Ortodoxă se face la 23 decembrie – foto: crestinortodox.ro

Astfel, rugându-se fiecare dintr-înşii, li se tăia sfântul şi purtătorul de biruinţă cap, iar sufletele lor se înălţau cu bucurie către Hristos Dumnezeu.

Andrei Șaguna (1808 – 1873) mitropolit ortodox al Transilvaniei

foto: en.wikipedia.org
articole: ziarullumina.ro; ro.wikipedia.org

Sfântul Ierarh Andrei Șaguna (n. 20 ianuarie 1808, Mișcolț, Ungaria — d. 28 iunie 1873, Sibiu) a fost un mitropolit al Transilvaniei între anii 1864-1873, rămas în istorie ca vajnic apărător al drepturilor ortodocșilor și românilor din Ardeal. Pentru faptele sale sfinte Biserica Ortodoxă Română l-a proslăvit ca sfânt (canonizat) la 21 iulie 2011. Prăznuirea lui se face la 30 noiembrie  foto:  ro.wikipedia.org

Sfântul Ierarh Andrei Șaguna  - foto: ro.wikipedia.org

 

Andrei Șaguna (n. 20 decembrie 1808, Mișcolț, Ungaria — d. 28 iunie 1873, Sibiu) a fost un mitropolit ortodox al Transilvaniei, militant pentru drepturile ortodocșilor și ale românilor din Transilvania, fondator al Gimnaziului Românesc din Brașov (1851), membru de onoare al Academiei Române. Pentru faptele sale sfinte Biserica Ortodoxă Română l-a proslăvit ca sfânt (canonizat) la 21 iulie 2011. Prăznuirea lui se face la 30 noiembrie

Biografie

Andrei Șaguna s-a născut în decembrie 1808, la Mișcolț în nordul Ungariei, din părinți aromâni, originari din Grabova, lângă Moscopole în Balcani. Naum Șaguna, tatăl lui Andrei Șaguna, a trecut în 1814 la catolicism. În 1817 Anastasie (numele de botez a lui Andrei) a început școala la Mișcolț. În 1826 a terminat gimnaziul catolic la călugării piariști din Pesta.

Între 1826-1829, urmează filozofia și dreptul la Buda. În 1829 pleacă la Vârșeț unde urmează teologia. La 1 noiembrie 1833 se călugărește și ia numele de Andrei. La 15/27 iunie 1846 este numit vicar general la Sibiu. Un aspect criticat al biografiei sale, intens folosit de critica marxistă, a fost predarea Ecaterinei Varga, luptătoare maghiară pentru drepturile românilor transilvăneni, autorităților imperiale absolutiste în ianuarie 1847.

Ecaterina Varga, în maghiară Varga Katalin, (n. 22 august 1802, la Hălmeag, Comitatul Târnava Mare, Transilvania, azi în comuna Șercaia, județul Brașov - decedată cca. 1858, la Hălmeag), a fost o luptătoare pentru drepturile românilor din Munții Apuseni - in imagine, Ecaterina Varga într-o imagine de epocă - foto: ro.wikipedia.org

Ecaterina Varga, în maghiară Varga Katalin, (n. 22 august 1802, la Hălmeag, Comitatul Târnava Mare, Transilvania, azi în comuna Șercaia, județul Brașov – decedată cca. 1858, la Hălmeag), a fost o luptătoare pentru drepturile românilor din Munții Apuseni – in imagine, Ecaterina Varga într-o imagine de epocă – foto: ro.wikipedia.org

În ziua de 2 februarie 1834 în biserica catedrală din Carloviț a fost înaintat diacon viitorul mitropolit Andrei Șaguna. Atunci el a spus: „Pe românii transilvăneni, din adâncul lor somn (vreau) să-i trezesc și cu voia către tot ce e adevărat, plăcut și drept să-i îndrumez”. Pe 2 decembrie 1847 în “Biserica Dintre Romani” dinTurda Andrei Șaguna este ales episcop al Bisericii Ortodoxe. Este hirotonit episcop pe 18 aprilie 1848, de Duminica Tomei, la Carloviț de către episcopul sârb Iosif Raiacici.Atunci a spus:“Se cere de la mine ca, prin ocârmuirea mea, să se pună în lucrare reînvierea diecezei noastre transilvane, și reînvierea aceasta să corespundă trebuinței Bisericii, mântuirii poporului și spiritului timpului”  La 3/15 mai 1848 prezidează, împreună cu episcopul greco-catolic Ioan Lemeni, Adunarea de la Blaj.

Ioan Lemeni (n. 22 aprilie 1780, Dezmir, comitatul Cluj - d. 29 martie 1861, Viena) a fost între 1833-1853 episcop român unit al Episcopiei de Făgăraș și Alba Iulia (cu sediul la Blaj), suspendat din funcție de autoritățile austriece în anul 1848, ca urmare a trecerii sale de partea Revoluției de la 1848 și a guvernului revoluționar de la Pesta. Împreună cu episcopul ortodox Andrei Șaguna a prezidat Adunarea de la Blaj, din 15 mai 1848, care l-a desemnat drept președinte al delegației care să prezinte Dietei de la Cluj hotărârile Adunării de la Blaj - foto: ro.wikipedia.org

Ioan Lemeni (n. 22 aprilie 1780, Dezmir, comitatul Cluj – d. 29 martie 1861, Viena) a fost între 1833-1853 episcop român unit al Episcopiei de Făgăraș și Alba Iulia (cu sediul la Blaj), suspendat din funcție de autoritățile austriece în anul 1848, ca urmare a trecerii sale de partea Revoluției de la 1848 și a guvernului revoluționar de la Pesta. Împreună cu episcopul ortodox Andrei Șaguna a prezidat Adunarea de la Blaj, din 15 mai 1848, care l-a desemnat drept președinte al delegației care să prezinte Dietei de la Cluj hotărârile Adunării de la Blaj – foto: ro.wikipedia.org

În fruntea unei delegații, duce petiția de la Blaj la Viena, împăratului Franz Joseph.

Franz Joseph al Austriei (n. 18 august 1830, Viena - d. 21 noiembrie 1916, Viena) împărat al Austriei din Casa de Habsburg, rege al Ungariei și Boemiei, rege al Croației, mare duce al Bucovinei, mare principe de Transilvania, marchiz de Moravia, mare voievod al Voievodatului Serbia etc. din 1848 până în 1916  foto: ro.wikipedia.org

Franz Joseph al Austriei (n. 18 august 1830, Viena – d. 21 noiembrie 1916, Viena) împărat al Austriei din Casa de Habsburg, rege al Ungariei și Boemiei, rege al Croației, mare duce al Bucovinei, mare principe de Transilvania, marchiz de Moravia, mare voievod al Voievodatului Serbia etc. din 1848 până în 1916
foto: ro.wikipedia.org

 

În 16/28 decembrie 1848 a organizat o adunare la Sibiu de unde trimite o nouă petiție împăratului austriac. Ideea unității românilor este conținută în „Memoriul” națiunii române din Marele Principat al Transilvaniei, din Banat, din părțile vecine ale Ungariei și din Bucovina, prezentat tot împăratului. La 12 martie 1850 a organizat la Sibiu un congres bisericesc la care a participat și Avram Iancu.

Avram Iancu (n. 1824, Vidra de Sus – d. 10 septembrie 1872, Baia de Criș, Hunedoara) a fost un avocat transilvănean și revoluționar român pașoptist, care a jucat un rol important în Revoluția de la 1848 din Transilvania. A fost conducătorul de fapt al Țării Moților în anul 1849, comandând armata românilor transilvăneni, în alianță cu armata austriacă, împotriva trupelor revoluționare ungare aflate sub conducerea lui Lajos Kossuth - in imagine, Avram Iancu, pictură de Barbu Iscovescu, primăvara lui 1849 - foto: ro.wikipedia.org

Avram Iancu (n. 1824, Vidra de Sus – d. 10 septembrie 1872, Baia de Criș, Hunedoara) a fost un avocat transilvănean și revoluționar român pașoptist, care a jucat un rol important în Revoluția de la 1848 din Transilvania. A fost conducătorul de fapt al Țării Moților în anul 1849, comandând armata românilor transilvăneni, în alianță cu armata austriacă, împotriva trupelor revoluționare ungare aflate sub conducerea lui Lajos Kossuth – in imagine, Avram Iancu, pictură de Barbu Iscovescu, primăvara lui 1849 – foto: ro.wikipedia.org

Angajamentul lui Șaguna luat la Carloviț începe să prindă viață. La 27 august 1850 s-a deschis la Sibiu o tipografie eparhială întemeiată pe banii lui Șaguna. Aici se tipăresc abecedare, cărți și istorioare biblice. La 1 ianuarie 1853 se întemeiază Telegraful Român, singurul ziar din România cu apariție neîntreruptă până astăzi. Începând cu anul 1855 Șaguna reorganizează învățământul teologic din Sibiu sub forma unui Institut de teologie și pedagogie și care poartă numele de Seminarul Andreian. Începând cu anul 1854, a organizat peste 800 de școli primare confesionale. Tot sub îndrumarea sa au fost întemeiate gimnaziile ortodoxe din Brașov și Brad. Gimnaziul de la Brașov, inaugurat în 1850, este una dintre cele mai vechi școli superioare românești, astăzi purtând numele mitropolitului Saguna: Colegiul Național „Andrei Șaguna”. Andrei Șaguna dăruiește în 1870 suma de 2000 fl. școlii din Brad. Din îndemnul său vor fi tipărite 25 de titluri de manuale școlare, Andrei Șaguna sprijină ideea lui Ioan Pușcariu de a înființa Astra. Șaguna este ales primul președinte al Astrei.

Andrei Șaguna ( 1808 - 1873) - Statuia din faţa Colegiului Naţional „Andrei Saguna” din Brașov - foto: ro.wikipedia.org

Andrei Șaguna ( 1808 – 1873) – Statuia din faţa Colegiului Naţional „Andrei Saguna” din Brașov – foto: ro.wikipedia.org

Șaguna a fost un dangăt de clopot care a trezit din amorțire conștiințe și destine, a redat speranțe și vigoare, a pus plugul în brazdă și a dezțelenit ceea ce amenința să devină pârloagă”. Așa a procedat și în Țara Moților unde neștiința de carte, în rândul românilor ortodocși, era foarte mare, și se datora sărăciei și mai ales lipsei de organizare. Situația școlilor românești ortodoxe era jalnică. Lipseau localurile de școli, învățătorii, manualele școlare, și mai ales o instituție care să dea învățătorilor cunoștințele necesare. Comunicările (rapoartele) primite de la protopopiate oglindesc pe deplin cele afirmate. Un colegiu din Oradea poartă numele lui Andrei Șaguna.

Prin Andrei Șaguna, Mitropolia Transilvaniei a fost prima din spațiul ortodox în care laicii aveau un rol majoritar în conducerea sinodală a Bisericii, și prima care-și manifesta autonomia față de Stat.

Ultimii trei ani din viață au fost marcați de boală și retragere monahală. Când se pregătea aniversarea a 25 de ani de la venirea în Transilvania ca episcop, refuză să participe (așa cum va respinge bustul cadou făcut de preoții brașoveni, împotrivindu-se astfel cultului personalității), retrăgându-se la Răsinari, unde va și muri pe 28 iunie 1873. Este înmormântat în haina călugărească, fără predică și fast, oficiant fiind doar duhovnicul său.

Scrieri

- Anrede des… an die Geistlichkeit und National-Versammlung am 28. Dezember 1848 zu Hermannstadt. Olmütz.

- Promemorie despre dreptul istoric. din 1849 al autonomiei bisericesci naționale a românilor de legea resariteana în c. r. provincii ale Monarchiei austriace. Olmütz, 1849.

- Elementele dreptuluj kanonik al Biserièij dreptoredinèose reseritene spre entrebuincarea Preocimei, a clerului tiner și a creștinilor întocmite prin… Olmütz, 1854.

- Cunoștinție folositoare despre trebile căsătoriilor, spre folosul Preoțimei și al Scaunelor protopopesci. Olmütz, 1854.

- Teologia dogmatică, scoasă din manuscrisul preacuviosului părinte archimandrit Ioan. Raics, și prescurt întocmita spre întrebuințiare în școalele clericale de legea greco-resăriteana. Olmütz, 1854.

- Manual de teologie morală creștinească pentru întrebuințiarea preoțimei și a clericilor greco-resăriteni revezut si retiparit sub priveghierea si cu binecuventarea esc. sale doma. Olmütz, 1855.

- Contra lui Hiliad biblicist din 1858. Olmütz, 1858.

- Memorial prin care se lamureste cererea romanilor de religiunea resariteanea in Austria pentru restaurarea mitropolieilor din punct de devere a ss. canoane. Asterunt c. r. ministeriu pentru cult si instructiune 1851. Olmütz, 1860.

- Istoria bisericei ortedocse resaritene universale, dela intemeierea ei pana in zilele noastre, compusa si aeum autaia oara data la lumina numai ea manuscript. Olmütz, 1860. Két kötet.

- Compendiu de dreptulu canonicu alu unei santei sobornicesci si apostolesci biserici. Olmütz, 1868.

articol preluat de pe: ro.wikipedia.org


Andrei Şaguna, mitropolitul fără egal al Ardealului

Sfântul Ierarh Andrei Șaguna (n. 20 ianuarie 1808, Mișcolț, Ungaria — d. 28 iunie 1873, Sibiu) a fost un mitropolit al Transilvaniei între anii 1864-1873, rămas în istorie ca vajnic apărător al drepturilor ortodocșilor și românilor din Ardeal. Pentru faptele sale sfinte Biserica Ortodoxă Română l-a proslăvit ca sfânt (canonizat) la 21 iulie 2011. Prăznuirea lui se face la 30 noiembrie  foto:  cersipamantromanesc.wordpress.com

Sfântul Ierarh Andrei Șaguna
foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Sfântul Ierarh Andrei Șaguna (n. 20 ianuarie 1808, Mișcolț, Ungaria — d. 28 iunie 1873, Sibiu) a fost un mitropolit al Transilvaniei între anii 1864-1873, rămas în istorie ca vajnic apărător al drepturilor ortodocșilor și românilor din Ardeal.
Pentru faptele sale sfinte Biserica Ortodoxă Română l-a proslăvit ca sfânt (canonizat) la 21 iulie 2011. Prăznuirea lui se face la 30 noiembrie

articol: Augustin Păunoiu – ziarullumina.ro

28 iunie 2008

Cea importanta personalitătate ecleziastica pe care a dat-o Biserica Ortodoxă din Transilvania. Andrei Şaguna este mitropolitul care a reuşit, în păstorirea sa, să împlinească gândurile românilor dornici de libertate religioasă, afirmare socială şi naţională. Pentru Biserica Ortodoxă din Ardeal, care suferea, de mai bine de 100 de ani, din cauza uniaţiei, figura marelui ierarh transilvănean a fost una providenţială. Despre opera sa misionară şi despre activitatea culturală pe care depus-o în folosul românilor de dincolo de munţi, ne-a vorbit părintele Mihai Săsăujan, conferenţiar la catedra de Istoria Bisericii Ortodoxe Române de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti.

- Cine a fost Andrei Şaguna? Care sunt datele biografice esenţiale ale marelui ierarh?

Mitropolitul Andrei Şaguna al Transilvaniei a fost unul dintre cei mai importanţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, care a iniţiat şi a trasat orientări noi pentru viaţa bisericească a vremii lui, a căror efecte pozitive se resimt până azi.

S-a născut la 20 ianuarie 1808 în Miskolţ, în nord-estul Ungariei. A făcut studiile gimnaziale la Miskolţ şi Pesta şi cele superioare de Filosofie şi Drept la Universitatea din Pesta (1826-1829). În anul 1829 s-a înscris la cursurile de Teologie, la Seminarul ortodox din Vârşeţ.

După terminarea studiilor teologice, în anul 1833, a intrat în monahism, la Mănăstirea Hopovo, primind numele Andrei şi fiind hirotonit ierodiacon. Între anii 1834-1838 a trecut prin toate treptele ierarhice, până la preot, şi cele onorifice, până la protosinghel. În anul 1842 a fost făcut arhimandrit la mănăstirea Hopovo, urmând ca în anul 1845 să fie numit stareţ la Mănăstirea Covil. A activat ca profesor la seminariile teologice din Vârşeţ şi Carloviţ, fiind şi secretar al consistoriilor celor două eparhii.

În anul 1846 a fost numit vicar general al episcopiei Transilvaniei, cu sediul la Sibiu. Peste doi ani a fost hirotonit la Carloviţ, ca episcop al aceleiaşi eparhii, moment când a afirmat cuvintele memorabile: „Pe românii transilvăneni, din adâncul lor somn (vreau) să-i trezesc şi cu voia către tot ce e adevărat, plăcut şi drept să-i îndrumez.“

La 12/24 decembrie 1864 a fost numit arhiepiscop şi mitropolit al reînfiinţatei mitropolii a Transilvaniei, cu reşedinţa în Sibiu. A trecut la cele veşnice la 16/28 iunie 1873, în Sibiu.

„Preotul servea satul ca învăţător, conducător spiritual şi chiar politic“

- Care a fost aportul mitropolitului Şaguna la ridicarea Bisericii Ortodoxe din Transilvania la rangul de mitropolie?

Începând cu anul 1850, Andrei Şaguna a depus eforturi neobosite pentru reînfiinţarea Mitropoliei Ortodoxe a românilor din Transilvania, căutând să convingă cercurile conducătoare, politice şi bisericeşti, de existenţa vechii mitropolii ortodoxe din Transilvania, desfiinţată în anul 1701, precum şi de necesitatea separării Bisericii Ortodoxe Române de cea sârbă. La hirotonia sa întru episcop, ierarhul Transilvaniei se angaja în sacra misiune de a reînvia „dieceza noastră transilvană în conformitate cu legea canonică, nevoile poporului şi spiritul vremii“. Eforturile sistematice desfăşurate timp de aproape 15 ani, s-au încheiat la 24 decembrie 1864, când împăratul Franz Joseph a aprobat reînfiinţarea mitropoliei şi l-a numit pe Şaguna în fruntea ei. După reînfiinţarea Mitropoliei (1864), cu două eparhii sufragane la Arad şi Caransebeş, a convocat un Congres naţional bisericesc al românilor ortodocşi din întreaga Mitropolie, la Sibiu, care a aprobat Statutul Organic al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, sancţionat de autoritatea de stat în anul 1869, după care s-a condus Biserica transilvăneană până în 1925.

- Ca mitropolit, Andrei Şaguna a desfăşurat activitatea sa pe multiple planuri. Prin ce s-a remarcat pe plan cultural personalitatea marelui ierarh?

Mitropolitul Andrei Şaguna a dus o muncă neobosită pentru slujirea poporului prin cultură. A încurajat înfiinţarea a sute de şcoli confesionale aflate sub conducerea Bisericii, prin care să se poată conserva, pe viitor, limba română şi credinţa ortodoxă. Preoţii parohi erau directori ai şcolii „poporale“ din parohia lor, protopopii „inspectori“ ai şcolilor din ,,tractul“ lor, iar episcopul (sau arhiepiscopul) „inspector suprem“ al şcolilor din întreaga eparhie, principii înscrise şi în Statutul Organic. La sfârşitul păstoririi sale, în Arhiepiscopia Sibiului existau aproape 600 de şcoli „poporale“, un liceu cu 8 clase la Braşov, şi un gimnaziu cu 4 clase la Brad. La îndemnul lui, au fost scrise peste 25 de manuale şcolare de Sava Popovici Barcianu, Ioan Popescu, Zaharia Boiu.

Cursurile de teologie de la Sibiu au fost ridicate la trei ani. Ziarul „Telegraful Român“ şi „Asociaţiunea Transilvană pentru cultura poporului român“ (ASTRA) îşi datorează, în mare parte, existenţa lui Şaguna. A scris numeroase pastorale, circulare şcolare şi predici. A tipărit o nouă ediţie a Bibliei cu ilustraţii, singura de acest fel (1856-1858). A întemeiat mai multe fonduri şi fundaţii din care s-au acordat ajutoare studenţilor, elevilor şi tinerilor meseriaşi lipsiţi de mijloace financiare. De la el ne-au rămas o monumentală lucrare de Istoria Bisericii Ortodoxe Răsăritene Universale, în două volume, şi mai multe compendii de drept bisericesc. A editat cărţi de predici, de morală şi doctrină ortodoxă.

Preoţimea parohială a fost în centrul atenţiei sale, fiind convins că succesul întregului său program bisericesc, cultural şi politic depindea de forţa intelectuală şi morală a acesteia. Preotul servea satul, în acelaşi timp, ca învăţător, conducător spiritual şi chiar politic. El exercita, astfel, o influenţă decisivă asupra enoriaşilor.

Activismul politic, manieră de luptă agreată de Şaguna pentru drepturile românilor

- Românii nu se bucurau în Transilvania secolului al XIX-lea de drepturi depline în sfera politică şi socială. Cum s-a implicat mitropolitul Ardealului în obţinerea acestor drepturi?

Activitatea mitropolitului Şaguna în Transilvania s-a înscris într-o perioadă foarte frământată a secolului al XIX-lea, marcată de Revoluţia română din anii 1848-1849, regimul absolutist (1849-1859) şi înfiinţarea Austro-Ungariei (1867-1918). Liberalismul european al sec. al XIX-lea, un rezultat al gândirii enciclopediştilor francezi din sec. al XVIII-lea, transformat apoi, la sfârşitul aceluiaşi secol, de către Revoluţia Franceză, într-un sistem politico-filosofic, a generat şi a marcat profund şi mişcarea naţională a românilor din Transilvania, Banat, Ungaria şi Bucovina, provincii istorice aflate, în acel timp, în monarhia austriacă.

Andrei Şaguna a continuat tradiţia înaintaşilor săi de a fi în fruntea poporului român în lupta pentru drepturi politice, sociale şi naţionale. A participat, alături de episcopul unit Lemeni, la Adunarea Naţională de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, din 3/15 mai 1848, în calitate de preşedinte, urmând să înceapă, alături de alţi reprezentanţi ai românilor, lungile demersuri la Innsbruck, Ölmutz şi Viena, pentru a prezenta împăraţilor Ferdinand (1835-1848) şi Franz Joseph (1848-1916) programul naţional politic al românilor. A rămas pe tot parcursul luptei revoluţionare credincios Casei de Habsburg, fiind convins că românii, cu experienţa şi resursele lor limitate, puteau să se apere de maghiarizare şi să-şi atingă aspiraţiile naţionale, numai cu ajutorul acesteia.

Loialitatea lui Şaguna faţă de Viena a facilitat, în anul 1864, recunoaşterea poporului român ca naţiune politică egală în drepturi cu celelalte naţiuni politice ale ungurilor, saşilor şi secuilor din Transilvania. După anul 1867, el s-a pronunţat pentru activismul politic, considerându-l ca singura manieră de a lupta, pe mai departe, în parlamentul maghiar, pentru drepturile românilor.

„Bătrân maiestuos, care conducea ca de pe un scaun de rege“

- Andrei Şaguna a dat o nouă organizare Bisericii Ortodoxe din Transilvania. Modelul şagunian a fost apoi transpus la nivel naţional. În ce consta acest model?

Statutul organic al mitropolitului Andrei Şaguna, aprobat la 19 octombrie 1868 de Congresul Naţional Bisericesc şi sancţionat de împăratul Austriei, Franz Josef, la 28 mai 1869, stabilea două principii fundamentale în organizarea Bisericii Ortodoxe române din Transilvania: autonomia bisericească faţă de stat şi sinodalitatea, ce viza colaborarea mirenilor cu clericii în exercitarea puterii bisericeşti.

A fost o reformă bisericească care a întâmpinat simpatii şi opoziţii chiar în timpul pregătirii ei. În proiectul său de constituţie, Şaguna îşi exprima dorinţa de a sensibiliza Biserica faţă de condiţiile sociale în schimbare şi faţă de nevoile credincioşilor. A asemănat Biserica unui organism care funcţionează şi creşte doar printr-o acţiune continuă şi armonioasă a tuturor părţilor ei constitutive. În timp ce a rezervat ierarhilor puteri legislative şi juridice, el a îngăduit laicilor o participare extinsă în diferite ramuri ale administraţiei bisericeşti, îndeosebi în cele ale educaţiei şi finanţelor. Nu a socotit o astfel de acţiune ca pe o concesie făcută teoriilor politice liberale predominante, ci mai degrabă ca pe o reînviorare a practicilor creştinismului primar. Totuşi, la toate nivelele conducerii bisericeşti, el aştepta nu laicii, ci clericii să preia conducerea. În cuvântarea de deschidere a sinodului din anul 1850, la care au participat în număr mare şi mirenii, arăta faptul că „sinodalitatea este sufletul ordinei bune în biserică“ şi se declara contra absolutismului ierarhic.

- Cum a fost perceput Andrei Şaguna în conştiinţa contemporanilor şi a urmaşilor săi?

La moartea mitropolitului Şaguna, episcopul sas G.D. Teutsch din Sibiu scria că: „Şaguna a fost conducătorul intelectual – singurul cunoscut – al poporului său şi a putut să obţină în această calitate astfel de rezultate politice, cum rar se întâmplă vreunui muritor a se învrednici de ele“. Nicolae Iorga îl numea „bătrân maiestuos care de pe scaunul său de arhiereu conducea ca de pe un scaun de rege“, fiind un „cârmuitor de oameni şi îndreptător al vremilor, cărora nu li s-a supus ca exemplarele obişnuite ale omenirii, ci le-a întors de pe povârnişul lor spre culmea lui.“ Ioan Lupaş scria despre marele ierarh, următoarele: „Pentru toţi românii de bine, acest nume va trebui să sune cât mai des şi mai înteţit, ca o trâmbiţă de chemare la muncă nepregetată, la luptă conştientă şi neşovăitoare, la împlinirea bărbătească, fără zăbavă a datoriilor faţă de lege şi de neam.“

articol preluat de pe: ziarullumina.ro

† Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti; Sfântul Mucenic Terentie, soţia sa Neonila şi cei 7 fii; Sfântul Ierarh Firmilian, Episcopul Cezareei Capadociei (28 octombrie)

Sfântul Ierarh Iachint de Vicina a vieţuit în secolul al XIV-lea (născându-se probabil spre sfârşitul secolului al XIII-lea), fiind ultimul conducător al Mitropoliei de Vicina şi primul mitropolit al UngroVlahiei (Ţara Românească). Prăznuirea lui se face la data de 28 octombrie

Ca prieten şi ucenic al Sfântului Grigorie Palama, nu putea neglija monahismul românesc. De la Sfântul Munte Athos a adus pe Sfântul Nicodim de la Tismana, pentru a organiza mănăstirile româneşti după model athonit.

foto: doxologia.ro

 

†) Sf. Ier. Iachint, mitropolitul Ţării Româneşti; Sf. Mc. Terentie, soţia sa, Neonila, şi cei 7 fii; Sf. Ier. Firmilian, episcopul Cezareei Capadociei

articol: basilica.ro

27 octombrie 2016

 

Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti – S-a născut la sfârşitul veacului al XIII-lea. A urmat înaltele şcoli ale vremii, desăvârşindu-şi cunoaşterea teologică la Constantinopol, unde a apărat învăţătura ortodoxă a isihasmului alături de Sfântul Grigorie Palama. Pentru vrednicia sa a fost ales mitropolit al Vicinei, după moartea mitropolitului Chiril, în 1358. Sfântul Iachint a fost unul dintre cei mai străluciţi mitropoliţi care a sfârşit şirul ierarhilor ce au păstorit de-a lungul veacurilor creştine la Vicina, în Dobrogea. În această parte de ţară, locuită de strămoşii noştri geto-daci, s-a păstrat credinţa adevărată în Mântuitorul Hristos şi s-a trăit după cuvântul Evangheliei propovăduit aici de Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat. În vremea păstoririi la Vicina, Sfântul Iachint a purtat grijă de eparhia sa, de preoţi, de credincioşi şi de monahi, dar s-a luptat cu mari încercări din pricina năvălirii tătarilor, apoi şi a genovezilor asupra acestor locuri. Sfântul Iachint a fost chemat în mai multe rânduri şi în Ţara Românească, pentru binecuvântarea credincioşilor creştini ortodocşi de pe aceste plaiuri.

Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Țării Românești – foto: doxologia.ro

Mitropolitul Iachint ducea o viaţă sfântă şi era pildă pentru creştinii ortodocşi din acele timpuri. El învăţase rugăciunea inimii de la monahii din preajma Sfântului Grigorie Palama şi-i învăţa pe călugării din mânăstirile eparhiei sale să dobândească starea de rugăciune neîncetată. De sfinţenia vieţii lui auzise însuşi Voievodul Basarab I Întemeietorul (cca. 1310-1352), dar în timpul domniei lui nu este atestată existenţa unei autorităţi bisericeşti în Ţara Românească recunoscute de Constantinopol. Această lipsă a împlinit-o fiul marelui Întemeietor, Nicolae Alexandru Basarab (1352-1364), care a făcut demersuri la Patriarhia de Constantinopol pentru venirea Mitropolitului Iachint de Vicina la Curtea domnească de la Argeş. În luna mai 1359, cu îngăduinţa Sfântului Patriarh Calist I al Constantinopolului (1350-1354; 1355-1363) şi la stăruinţele voievodului Nicolae Alexandru Basarab, Sfântul Iachint s-a mutat în capitala de atunci a Ţării Româneşti, la Curtea de Argeş. Astfel, locul Vicinei a fost luat, în şirul mitropoliilor Patriarhiei de Constantinopol, de Mitropolia Ungrovlahiei sau a Ţării Româneşti, care de atunci înainte s-a îngrijit şi de credincioşii ortodocşi din Dobrogea. Mutarea Mitropolitului Iachint a fost lesne de înfăptuit, deoarece, încă de la începutul secolului al XIV-lea, Ţara Românească a lui Basarab I se întindea până la Gurile Dunării, la Chilia.

În scrisoarea prin care Sfântul Patriarh Calist I întăreşte mutarea Sfântului Iachint în Ţara Românească, se arată că „toţi clericii din ţară şi ceilalţi sfinţiţi călugări şi laicii trebuie să asculte şi să se supună lui ca unui adevărat păstor şi părinte al lor”, că arhiereul trebuie să-i înveţe pe toţi „calea Evangheliei, depărtându-i şi împiedicându-i de la faptele oprite ale păcatului şi de la toată dogma străină de Biserica lui Hristos”, de vreme ce şi în Ţara Românească erau în vremea aceea unii care încercau să ademenească poporul, fie la Biserica papală, fie la erezia bogomilică. De aceea patriarhul Constantinopolului îl încredinţează pe acest minunat ierarh poporului român evlavios, ştiindu-l pe Iachint cuvios, rugător, râvnitor în săvârşirea celor sfinte, bun chivernisitor al lucrării Bisericii, precum şi mare apărător şi mărturisitor al dreptei credinţe.

Sfântul Iachint a întărit în mărturisirea Ortodoxiei, prin cuvânt şi faptă, pe voievod şi pe dregători, care erau ispitiţi să-şi schimbe credinţa pentru dobândirea unor trecătoare foloase lumeşti făgăduite de străini.

De asemenea, marele ierarh s-a îngrijit de organizarea bisericească a Ţării Româneşti, de hirotonirea unor preoţi vrednici şi de buna rânduială a vieţii monahale, fiind iubit de popor pentru blândeţea şi milostivirea lui. Spre sfârşitul păstoriei sale, a venit în Ţara Românească Sfântul Cuvios Nicodim, care a ridicat mai apoi mânăstirile cu viaţă de obşte: Vodiţa şi Tismana.

În ultimii ani ai vieţii, Sfântul Iachint a îndurat, cu răbdare şi rugăciune, povara multor neputinţe şi boli, şi a suferit felurite clevetiri nedrepte din pricină că slăbiciunea bătrâneţii îl împiedica să mai meargă la Constantinopol. El însă a biruit încercările prin smerenie şi cu nădejde în Dumnezeu, dând tuturor pildă de răbdare a necazurilor în chip duhovnicesc.

În toată viaţa sa, întâiul între mitropoliţii Ţării Româneşti s-a arătat bineplăcut lui Hristos şi, la adânci bătrâneţi, în anul 1372, a fost chemat la veşnicele locaşuri, fiind plâns de tot poporul ca un adevărat părinte şi propovăduitor al adevărului dumnezeiesc.

 

Sfântul Mucenic Terentie. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă Romana se face la data de 28 octombrie - foto: doxologia.ro

Sfântul Mucenic Terentie. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă Romana se face la data de 28 octombrie – foto: doxologia.ro

Sfântul Mucenic Terentie, cu soţia sa Neonila şi cei 7 fii – Aceştia au fost prinşi în timpul persecuţiei împăratului Diocleţian şi judecaţi pentru mărturisirea faptului că erau creştini. Au fost supuşi supliciilor şi în cele din urmă au suferit moarte martirică pentru credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos. Tot astăzi Biserica Ortodoxă sărbătoreşte pe Sfântul Cuvios Firmilian Episcopul.

articol preluat de pe: basilica.ro

 

Sf. Mc. Terentie, soţia sa Neonila şi cei 7 fii; Cuv. Ştefan Savaitul si Firmilian; Sf. Ierarh Dimitrie al Rostovului

articol: calendar-ortodox.ro

 

Sinaxar 28 Octombrie

În aceasta luna, în ziua a douazeci si opta, Sfintii Mucenici Terentie, Neonilla si fiii lor Nita, Sarvil, Ierax, Teodul, Fota, Vil si Evnichi.

Sfânta Muceniţă Neonila, soția Sfântului Mucenic Terentie  foto: doxologia.ro

Sfânta Muceniţă Neonila, soția Sfântului Mucenic Terentie – foto: doxologia.ro

L-au mărturisit pe Hristos, iar pe idoli i-au hulit. Pentru acest lucru au fost chinuiţi fără de măsură şi apoi spânzuraţi.

Acesti sfinti fiind în casa, închinându-se si slujind lui Dumnezeu pururea, au fost pârâti si fiind adusi la judecata, au marturisit pe Hristos Dumnezeu adevarat si pe idoli îi batjocoreau. Deci au fost spânzurati si-i strujeau, si-i udau peste rani cu otet iute si cu sare, pârjolindu-i dedesubt cu foc. Iar ei se rugau lui Dumnezeu în tacere, îndemnându-se unul pe altul la mucenicie. Si nu a trecut Dumnezeu cu vederea ruga lor si îngeri nevazuti i-au slobozit din legaturi si le-au dat tamaduiri; iar pagânii s-au înfricosat si s-au spaimântat. Apoi legându-i la o roata, i-au batut; si cât se parea acelora ca-i bat, ei nici un rau la nici un chin nu patimeau; apoi i-au dat sa-i manânce fiarele. Si sfintii mucenici ramânând de toate nevatamati, i-au bagat în niste caldari cu smoala clocotind pe foc; si smoala s-a prefacut în apa. Deci vazând pagânii ca chinurile nu sunt nimic înaintea lor, le taiara capetele.

 

Tot în aceasta zi, Preacuviosul Parinte Stefan Savaitul.

Acest cuvios din tânara vârsta dorind, s-a facut monah, în anii 790; si venind în Lavra marelui Sava si primindu-se de catre sfintii parinti ce locuiau în Lavra, s-a învatat de catre aceia frica lui Dumnezeu si toata alta fapta foarte buna si regula pustniceasca. Deci a ramas neîmpartasit de dulceturile lumii fericitul acesta, caci s-a facut monah foarte de tânar. Iar dupa ce a sporit cu vârsta cea dupa Dumnezeu si a stralucit cu ascultarea si linistea, atunci s-a învrednicit si de darul arhieriei. Si nu numai acesta, ci si har facator de minuni a luat de la Dumnezeu, dupa ce mai întâi a omorât patimile sufletului si ale trupului, cu înfrânarea, cu osteneala sihastriei si cu dumnezeiasca cugetare. A vindecat pe o fecioara îndracita prin rugaciunea sa si sanatoasa a dat-o tatalui ei; îmblânzea fiarele cele salbatice si cerbilor celor ce veneau la el, le da hrana cu mâinile sale. O data lovind cuviosul pamântul cu toiagul sau, a scos apa de a adapat pe ucenicul sau si alte semne si minuni a facut. A stralucit în sfârsit pretutindenea ca un soare, cu nevointa si cu minunile si pilda de virtute facându-se ucenicilor sai, cu pace s-a rugat catre Domnul.

 

Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici African, Terentie, Maxim, Pompie si alti treizeci si sase.

Acesti sfinti mucenici s-au nevoit pe timpul împaratului Deciu si a guvernatorului Fortunat, fiind nascuti în Africa si iesind la lupta, au fost batuti cu vine de bou crude, apoi cu toiege si arsi pe spinare cu tepi arse în foc; apoi caliti cu otet amestecat cu sare peste arsuri si frecati cu tesaturi aspre; apoi au fost întrebati daca se leapada de Hristos, si neînduplecându-se a se lepada de Hristos, i-au legat goi la pamânt, deasupra focului si iarasi îi freca cu tesaturi aspre. Dupa aceea i-au aruncat într-o groapa plina de serpi si de scorpii si ramânând nevatamati li s-au taiat capetele.

 

Tot în aceasta zi, Preacuviosul Parintele nostru Firmilian, episcopul Cezareii Capadociei si Melhion dascalul si preotul Antiohiei, cel ce a caterisit pe Pavel de Samosata.

 

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Chiriac, care a descoperit cinstita Cruce, în zilele lui Constantin cel Mare si a maicii lui Elena.

Acesta dupa ce a descoperit cinstita Cruce, a crezut si s-a botezat si a fost facut episcop al Ierusalimului si a trait pâna în zilele lui Iulian Paravatul. Care ridicându-se cu oaste împotriva persilor, a mers si la Ierusalim si aflând de sfântul acesta a trimis de l-a prins si l-au adus înaintea lui. Si silindu-l sa faca jertfa la idoli, a fost mustrat de dânsul împaratul. Drept aceea a poruncit pagânul de i s-a taiat mâna dreapta, zicându-i: “Multe carti ai scris tu cu mâna aceasta, de ai întors pe multi de la închinaciunea zeilor”. Dupa aceea i-au turnat plumb topit în gura si apoi l-au culcat pe un pat de fier ars în foc cu fata în jos. Între acestea, mergând mama-sa la dânsul, a prins-o si pe ea, si a poruncit de au spânzurat-o de parul capului si strujind-o si-a dat duhul catre Domnul. Apoi si pe sfântul bagându-l într-o caldare plina de untdelemn fierbinte, a fost înjunghiat cu sabia si asa si-a luat sfârsitul.

 

Tot în aceasta zi, Ana maica Sfântului Chiriac care, fiind arsa cu faclii si fiind strujita, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfânta Fevronia, fiica împaratului Iraclie care în pace s-a savârsit.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parinte Atanasie Patriarhul Constantinopolului, care a sihastrit în muntele Atonului (Muntele Atos).

Sfântul Atanasie I, Patriarhul Constantinopolului (1289-1293; 1303-1311), cunoscut in lume drept Alexie, era din Adrianopolis. Încă din tinereţe, hrănindu-se cu cuvintele de înţelepciune ale lui Hristos, şi-a părăsit casa ducîndu-se la Tesalonic, unde a fost tuns monah la una din mănăstiri sub numele de Acachie. Curând după aceea s-a retras în Muntele Athos alăturîndu-se fraţilor mănăstirii Esfigmenu, făcînd ascultare timp de trei ani la trapeză. Prin faptele sale duhovniceşti a dobândit darul lacrimilor şi a câştigat curând bunăvoinţa tuturor fraţilor monahi.

Urînd cuvintele de laudă, Acachie a părăsit smerit Sfântul Munte mergînd mai întâi la locurile sfinte din Ierusalim, apoi la Muntele Patra, trăind ca pustnic o lungă perioadă de timp. De aici, sfântul a plecat la Mănăstirea Auxention, după care a ajuns în Muntele Galanteea la Mănăstirea Sfinţitului Lazăr, unde a primit schima îngerească şi numele de Atanasie. Apoi a fost hirotonit preot şi a devenit eclesiarh, adică acel călugăr care administrează sfintele moaşte şi odoarele bisericii. Aici sfântul s-a învrednicit de o revelaţie divină, şi anume a auzit vocea Domnului dintr-un crucifix care-l chema la slujire preoţească.

Râvnind la îmbunătăţirea sufletului său întru cele sfinte prin linişte şi rugăciune, Sf. Atanasie s-a retras din nou în Muntele Athos după 10 ani. Însă pentru tulburările ce s-au ivit acolo, sfântul s-a întors la Muntele Galanteea. Dar nici aici nu i-a fost rânduit să trăiască retras pentru că mulţi oameni veneau la el pentru un cuvânt de înţelepciune. Astfel, Atanasie a pus acolo bazele unei mănăstiri de măicuţe.

În vremea Patriarhului Ioan Bekkos, scaunul Bisericii din Constantinopol a rămas neocupat din cauza tulburărilor şi neregulilor care frământau societatea. La sugestia împăratului credincios Andronicus Paleologos, un consiliu format din ierarhi şi cler l-au ales în unanimitate pe Sf. Atanasie ca ocupant al tronului patriarhal al Bisericii în 1289.

Patriarhul Atanasie şi-a început activitatea şi ascultările cu multă râvnă, având un rol foarte mare în întărirea Bisericii. Stricteţea în convingerile sale a atras după sine nemulţumirea clerului aflat la putere iar în anul 1293 a fost obligat să renunţe la scaunul patriarhal, retrăgîndu-se la mănăstirea sa, unde a trăit în singurătate şi sfinţenie. În anul 1303 i s-a pus din nou în mâini sarcina patriarhiei, pe care a îndeplinit-o fără cusur timp de 7 ani. În 1308 Sf. Atanasie l-a numit pe Sf. Petru Mitropolitul Kievului şi Întregii Rusii. (prăznuit în 21 decembrie).

În 1311, tot din cauza unor neînţelegeri în cadrul Bisericii, nedorind să fie prins la mijloc, Patriarhul Atanasie s-a retras din nou de la guvernarea bisericii, mergînd înapoi la mănăstirea sa, unde s-a afierosit cu totul vieţii monahale.

Spre sfârşitul vieţii, sfântul s-a învrednicit din nou de vederea lui Hristos. Domnul I-a mustrat pentru că nu şi-a îndeplinit până la capăt sarcina de slujitor al bisericii pe care o avea. Plângînd şi căindu-se, sfântul şi-a cerut iertare pentru laşitatea de care a dat dovadă, primind iertare de la Domnul precum şi harul facerii de minuni. Sf. Atanasie s-a săvârşit la vîrsta de 100 de ani.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro

 

Mâine, 29 octombrie, facem pomenirea,

Sfânta Cuvioasă Muceniță Anastasia Romana; Sfântul Cuvios Avramie si Maria, nepoata da; Sfântul Nou Mucenic Timotei Esfigmenitul; Ap. I Corinteni 15, 58; 16, 1-3; Ev. Luca 5, 17-26

Sfânta Cuvioasă Muceniță Anastasia Romana; Sfântul Cuvios Avramie si Maria, nepoata sa. Prăznuirea lor de către Biserica Ortodoxă Romana se face la data de 29 octombrie - Icoană sec. XX, Grecia - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași - foto: doxologia.ro

Sfânta Cuvioasă Muceniță Anastasia Romana; Sfântul Cuvios Avramie si Maria, nepoata sa - Icoană sec. XX, Grecia – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași – foto: doxologia.ro