Sfântul Cuvios Pimen cel Mare; Sfinții Mucenici Eutalia și Fanurie; Sfântul Ierarh Osie, Episcopul Cordobei

Sfântul Cuvios Pimen cel Mare, numit și Avva Pimen în Patericul egiptean, a fost un mare ascet, pustnic și părinte duhovnicesc în Egipt, în a doua jumătate a secolului al IV-lea și prima jumătate a secolului al V-lea. Prăznuirea lui se face la 27 august - foto: ro.orthodoxwiki.org

Sfântul Cuvios Pimen cel Mare, numit și Avva Pimen în Patericul egiptean, a fost un mare ascet, pustnic și părinte duhovnicesc în Egipt, în a doua jumătate a secolului al IV-lea și prima jumătate a secolului al V-lea. Prăznuirea lui se face la 27 august

La el veneau nu numai noii începători, ci şi cei ce îmbătrâniseră în călugărie; şi, întrebându-l despre folos, primeau de la dânsul răspunsuri înţelepţite de Dumnezeu, spre zidirea sufletelor lor. Ei le scriau pe ele în cărţile părinţilor, dintre care unele se povestesc şi aici.

foto: ro.orthodoxwiki.org

 

 

Sfântul Cuvios Pimen cel Mare; Sfântul Mucenic Fanurie; Sfântul Ierarh Osie, Episcopul Cordobei; Sfânta Muceniță Eutalia; Ap. Romani 15, 30-33; Ev. Matei 17, 24-27; 18, 1-4


Sf. Cuv. Pimen cel Mare; Sf. Mc. Fanurie; Sf. Ier. Osie, episcopul Cordobei

articol: basilica.ro

26 august 2016

 

Sfântul Cuvios Pimen cel Mare s-a născut în jurul anului 340 în Egipt. Împreună cu cei şase fraţi ai săi, Pimen s-a retras în pustiul Sketis. Datorită vieţii sale, a devenit foarte renumit, încât oamenii îi părăseau pe bătrânii la care se duceau să ceară sfaturi, pentru a veni la el. Însă el era smerit, nu lua niciodată cuvântul în prezenţa fratelui său mai mare şi refuza să vorbească după un alt bătrân, chiar dacă îi întrecea pe toţi. A fost îndrumător duhovnicesc pentru mulţi părinţi şi sihaştri din Egipt şi din Tebaida.Cuviosul Pimen a murit la vârsta de 110 ani, după anul 450.

 

Sfântul Mucenic Fanurie - În a doua jumătate a secolului al XIV-lea, pe când insula Rodos, din Marea Mediterană, era sub stăpânirea Cavalerilor ioaniţi, conducătorii insulei au început unele lucrări de refacere a zidurilor cetăţii. Atunci muncitorii au dezgropat ruinele unei biserici străvechi, unde se aflau mai multe icoane, dintre care una era uimitor de bine păstrată. Credincioşii ortodocşi au dus icoana la arhiepiscopul Nil (1355-1369), care păstorea în vremea aceea. El a descifrat inscripţia de pe icoană, arătând că ea îl înfăţişează pe Sfântul Mucenic Fanurie, despre care nu se ştia nimic până atunci. Pe icoană era pictat chipul Sfântului, ca un tânăr ostaş, purtând în mâna dreaptă o cruce şi o lumânare aprinsă, iar de o parte şi de alta erau 12 reprezentări ale chinurilor îndurate de acesta. Înţelegând că Dumnezeu ne-a descoperit un Sfânt din vechime, peste care se lăsase negura uitării, creştinii au reconstruit vechea biserică în cinstea nou arătatului Sfânt Fanurie, considerat de atunci ocrotitorul insulei Rodos. Se spune că, în jurul anului 1500, călăuziţi de o lumină cerească, păstorii au descoperit, pe un munte din apropiere, o peşteră în care era mormântul Sfântului.

Sfântul Mucenic Fanurie este un sfânt mucenic popular în Bisericile Ortodoxe din Răsărit, care s-a nevoit în primele secole creștine, după tradiţie, în insula Rodos - Grecia, de unde se crede că era de loc. Prăznuirea lui se face la 27 august - foto: ro.orthodoxwiki.org

Sfântul Mucenic Fanurie – foto: ro.orthodoxwiki.org

După tradiţie, Sfântul Fanurie s-a născut în Rodos din părinţi păgâni şi bogaţi, fiind cel mai mare dintre cei 13 fraţi. După ce tatăl său a murit năprasnic, familia lor a sărăcit, iar mama Sfântului a început a duce, în ascuns, o viaţă păcătoasă. Când a văzut că fiul ei, Fanurie, a aflat aceasta, ea a murit, iar Fanurie a părăsit cetatea, fugind în locuri pustii. Acolo, din voia lui Dumnezeu, a întâlnit un pustnic care l-a adus la cunoaşterea Evangheliei şi l-a botezat, apoi l-a învăţat să vieţuiască potrivit poruncilor lui Hristos. După o vreme, primind chemare de la Dumnezeu, Sfântul Fanurie a început să propovăduiască pe Hristos în cetăţile păgâne din apropiere, apoi, a fost prins de închinătorii la idoli şi pus la chinuri. Icoana descoperită în străvechea biserică din Rodos înfăţişează în 12 scene mucenicia lui astfel: Sfântul a fost adus înaintea unui dregător păgân, mărturisindu-şi cu îndrăzneală credinţa, apoi a fost bătut cu pietre, a fost întins şi bătut cu toiege, sfâşiat cu unghii de fier, întemniţat, adus din nou la judecată, ars cu făclii, tras pe roată, aruncat în groapa cu lei, strivit cu o piatră grea, adus într-un templu păgân unde i s-au pus cărbuni aprinşi în palme şi, în cele din urmă, omorât în foc.

Din pricina vitregiilor vremii, viaţa Sfântului a fost uitată până când s-a descoperit icoana sa în veacul al XIV-lea.

La puţin timp după aflarea icoanei sale, Sfântul a început să săvârşească minuni. Astfel, trei diaconi din Creta au plecat în Peloponez unde au fost hirotoniţi preoţi, întrucât stăpânirea veneţiană nu îngăduia venirea unui arhiereu ortodox în Creta. La întoarcere, cei trei preoţi au fost luaţi robi de piraţi şi vânduţi la trei stăpâni musulmani din Rodos. Ajungând robi în Rodos, cei trei preoţi au auzit de nou arătatul Sfânt Fanurie şi au început să i se roage pentru a fi eliberaţi. Sfântul s-a arătat în vis de trei ori celor trei stăpâni care-i ţineau pe preoţi robi şi, prin înfricoşări, i-a înduplecat să-i elibereze. Astfel, cei trei preoţi au plecat în Creta ducând cu ei o icoană a Sfântului Fanurie şi vestind tuturor minunea eliberării lor prin arătarea Mucenicului.

În popor, există obiceiul de a se împărţi turte săracilor de ziua Sfântului Fanurie, care făcea milostenie pentru iertarea sufletului mamei sale.

Numele Sfântului, în limba greacă, înseamnă ,,cel ce arată” şi, de aceea, este considerat aflătorul lucrurilor pierdute şi arătătorul căii de urmat în vreme de îndoială.

Biserica îl prăznuieşte în fiecare an, în ziua de 27 august, ca pe un Sfânt Mucenic făcător de minuni.

Pentru rugăciunile lui, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.

articol preluat de pe: basilica.ro


Ap. Romani 15, 30-33

Fraţilor, vă îndemn pentru Domnul nostru Iisus Hristos şi pentru iubirea Duhului Sfânt, ca împreună cu mine să luptaţi în rugăciuni către Dumnezeu pentru mine, ca să scap de necredincioşii din Iudeea şi ca ajutorul meu la Ierusalim să fie bine primit de către sfinţi, ca să vin la voi cu bucurie prin voia lui Dumnezeu şi să-mi găsesc liniştea împreună cu voi. Iar Dumnezeul păcii să fie cu voi cu toţi. Amin!

 

Ev. Matei 17, 24-27; 18, 1-4

În vremea aceea s-au apropiat de Petru cei ce strângeau dajdia şi i-au zis: Învăţătorul vostru nu dă dajdie? Ba, da, a zis el. Dar când a intrat în casă, mai înainte ca el să-I spună, Iisus i-a zis: ce ţi se pare, Simone? Împăraţii pământului de la cine iau dăjdii sau bir: de la fiii lor, sau de la cei străini? Petru I-a răspuns: de la cei străini. Atunci Iisus i-a zis: aşadar, fiii sunt scutiţi. Dar, ca să nu fim pricină de sminteală de-te la mare, aruncă undiţa şi peştele care va ieşi întâi, ia-l, deschide-i gura şi vei găsi un statir; ia banul şi dă-l lor pentru Mine şi pentru tine.

În ceasul acela s-au apropiat ucenicii de Iisus şi I-au zis: cine este, oare, mai mare în împărăţia cerurilor? Atunci Iisus a chemat la Sine un copilaş şi l-a pus în mijlocul lor şi le-a zis: adevărat vă spun vouă: dacă nu vă veţi întoarce ca să fiţi ca şi copiii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. Deci cine se va smeri pe sine, ca acest copil, acela este mai mare în împărăţia cerurilor.

articole preluate de pe: doxologia.ro


Cuvisul Pimen cel Mare; Sf. Mc. Eutalia din Sicilia, Sf. Ierarh Osie al Cordobei; Sf. Mc. Fanurie şi Osie

articol: calendar-ortodox.ro

 

Sinaxar 27 August

 

În aceasta luna, în ziua a douazeci si saptea, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Pimen cel Mare.

Sfântul Cuvios Pimen cel Mare – foto; doxologia.ro

Sfântul Pimen era de origine din Egipt. La vârsta de cincisprezece ani se duse sa-i regăsească pe cei sase fraţi ai săi, asceţi in pustiul Sketis (adică “al Schitului”): Avva Anuv era cel mai mare (cf. 6 iunie) iar Paisie cel mai mic (izvoarele nu ne permit sa spunem cu siguranţă ca acest Paisie e sfântul prăznuit la 19 iunie). Pe când era încă tânăr, Pimen se duse să îl cerceteze pe un bătrân (avvă, stareţ) despre trei gânduri, dar în timpul discuţiei uită de unul din ele. Întors la el în chilie şi amintindu-şi-l, plecă pe dată, parcurgând lungul drum ce îl separa de bătrân pentru a-i spune gândul sau. Admirându-i grija de a-şi păstra sufletul curat în faţa lui Dumnezeu, Batrânul îi prezise : “Pimen, numele tău va fi rostit în tot Egiptul iar tu vei deveni cu adevărat ‘pastor’ [Pimen în greceşte înseamnă 'pastor'] al unei turme mari“. Când centrul monastic de la Sketis a fost devastat de către barbarii mazici (407), cei şapte fraţi au reuşit să scape masacrului şi, luând-o pe drumul exploatărilor de nitriu din zonă, se instalară la Terenuthis, în partea superioară a Egiptului, pe malurile Nilului. Pimen deveni aici foarte renumit încât oamenii pioşi îi părăseau pe bătrânii la care se duceau să ceară sfaturi, pentru a veni la el. Când venea cineva la Avva Anuv, el îl trimitea la Pimen, recunoscând că primise harul învăţării celorlalţi, dar Pimen nu lua niciodată cuvântul în prezenta fratelui său mai mare şi refuza să vorbească după un alt bătrân, chiar dacă îi întrecea pe toţi.

Aflând unde se retrăseseră cei şapte fraţi, mama lor încercă să îi întâlnească dar ei refuzară, de aceea se duse în faţa bisericii şi aştepta ca asceţii să vină acolo pentru adunarea lor de fiecare săptămână, sâmbăta (când privegheau împreună până duminică). Văzând-o, fiii ei îşi întoarseră faţa imediat. Ea alergă după ei şi, găsind uşa încuiată, plângea gemând. Pimen îi zise atunci din interior : “Voieşti să ne vezi aici sau pe lumea cealaltă ?“. Ea îi răspunse : “Dar nu sunt eu mama voastră ? Nu eu v-am crescut la sân ? Acum când părul mi-a albit, nu pot deci să vă văd ?“. El relua : “Dacă tu îţi stăpâneşti dorinţa de a ne vedea pe lumea aceasta, ai să ne vezi veşnic în lumea cealaltă“. Şi mama cea evlavioasă plecă atunci plină de bucurie, zicând : “Dacă vă văd cu siguranţă acolo, atunci nu mai doresc să vă văd aici pe pământ”.

În primii ani Pimen postea mult, petrecând adesea două sau trei zile la rând fără să mănânce şi îşi supunea trupul la un regim de mare austeritate. Dar cu timpul, câştigă o mare experienţă în ştiinţa spirituală şi, devenit medic, călăuză şi luminător pentru locuitorii pustiului, el învăţa să mănânce moderat în fiecare zi pentru a nu cădea nici în mândrie nici în lăcomie şi să urmeze astfel calea împărătească cea uşoară si fără griji. Când într-o zi un frate îl surprinse spălându-se pe picioare şi a fost smintit, el îi răspunse : “Noi nu am învăţat să ne ucidem trupul, ci patimile”. El mai spunea adesea : “Tot ceea ce depăşeşte măsura, de la diavolul vine“.

Cumpătat în asceză, era totuşi foarte strict în ceea ce privea relaţiile cu oamenii şi îşi considera chilia ca mormânt al său, în care călugărul, ca un mort, trebuie să rămână străin oricărei legături cu cele pământeşti. Într-o zi, guvernatorul ţinutului, dorind să îl vadă, îl arestă pe băiatul surorii sale, pentru ca Bătrânul să vină să mijlocească în favoarea lui. Dar Pimen rămase insensibil implorărilor surorii sale, spunând : “Pimen nu a născut copil“. Şi trimise vorbă guvernatorului să fie judecat după lege dacă făcuse vreo greşeală. Desigur, Bătrânul nu a acţionat ca un fără-de-inimă, ci cu înţelepciunea şi discernământul său a înţeles că guvernatorul se va lăsa păgubaş.

Când un vizitator voia să discute cu el despre lucruri înalte, Bătrânul rămânea tăcut ; dar daca era întrebat despre patimi şi despre modul de a vindeca sufletul, atunci răspundea cu bucurie. Dădea interlocutorilor săi răspunsuri în funcţie de capacitatea lor de înţelegere şi de posibilităţile lor, pentru a-i încuraja să progreseze în virtute. Înainte de toate el îi sfătuia să nu lase loc gândurilor pătimaşe complăcându-se în ele sau încercând să le răspundă ; şi asigura că ele vor dispărea astfel de la sine : “Noi nu le putem împiedica să vină să ne tulbure, dar e în puterea noastră să le rezistăm“. El învăţa că a se arunca în pe sine faţa lui Dumnezeu, a nu se măsura pe sine şi a lăsa în urma sa toată voia proprie sunt instrumentele curăţirii sufletului; dar mai ales prin osândirea de sine şi prin trezvie sufletul va putea să se zidească şi să progreseze spre desăvârşire. Când fu întrebat într-o zi dacă se cuvenea să fie atenţionaţi fraţii ce erau văzuţi în vreo greşeală, Pimen răspunse : “În chiar clipa în care noi acoperim greşeala fratelui nostru, Dumnezeu o acoperă pe a noastră, iar când noi scoatem la iveală greşeala fratelui nostru, Dumnezeu o vădeşte pe a noastră“. Iar când vedea câte un frate adormind la biserica, departe de a-l mustra, Batrânul Sfânt prefera să îi ia capul şi să îl pună în poala sa, lăsându-l să se odihnească. Cât despre trezvia proprie, veghea la ea cu stricteţe în orice clipă, ştiind că începutul tuturor viciilor este împrăştierea ; iar când trebuia să iasă din chilia sa, se aşeza mai înainte câte o oră, punând rânduială în gândurile sale.

El mai spunea că “omul are nevoie de smerenie ca de suflarea ce iese din nările sale” şi că prin osândirea de sine, care ne face să îl considerăm pe fratele nostru mai sus decât noi, putem ajunge la aceasta smerenie care ne aduce odihna în orice împrejurare. El însuşi adusese la o asemenea măsură dispreţuirea de sine încât mărturisea cu sinceritate : “În locul în care Satan e aruncat, eu mă arunc şi mă aşez sub fiinţele iraţionale, căci ele sunt ireproşabile”. Când era întrebat cum de era posibil să se considere mai prejos de orice fiinţă creată de Dumnezeu şi chiar de un ucigaş, Bătrânul răspundea : “El nu a făcut decât greşeala aceasta,eu însă păcătuiesc în fiecare zi”.

Văzând într-o zi pe o femeie jelindu-se pe mormântul soţului şi al fiului său, Avva Pimen spuse fratelui sau Anuv că nu poate deveni călugăr cel care nu a atins încă o asemenea măsură în plângere sufletului şi o mortificare neîncetată a trupului. Altă dată căzu în extaz în faţa unuia din cei apropiaţi lui, care îl intrebă apoi unde fusese dus. El răspunse : “Gândul meu era acolo unde se găsea Sfânta Maică a Domnului, care plângea pe Crucea Mântuitorului şi aş vrea în toată vremea să plâng şi eu astfel“.

Într-o zi vizitatori cunoscuţi veniră din Siria pentru a-i pune întrebări despre curăţia sufletului, dar Bătrânul nu ştia greceşte şi nu aveau interpret. Remarcând jena musafirilor săi, Pimen începu dintr-odată să vorbească greceşte şi le spuse: “Firea apei este moale, cea e pietrei este dură ; dar un burduf din piele agăţat deasupra unei pietre şi care lasă apa să curgă picătură cu picătură, pătrunde piatra. Aşa şi cuvântul lui Dumnezeu este blând iar inima noastră e dură, dar omul care îl aude adesea îşi deschide inima către frica de Dumnezeu“.

După ce a strălucit mulţi ani ca un luceafăr în pustiu, învăţând prin propria experienţă şi făcându-se un model viu al tuturor virtuţilor, Avva Pimen a adormit în pace, la câtva timp după Sfântul Arsenie cel Mare (după 449), dar fără să fi revăzut pustiul Schitului.

Cu peste 200 de apoftegme, admirabile prin profunzimea şi înţelepciunea lor, Sfântul Pimen ocupă locul de frunte în diferitele colecţii de Apoftegme ale Părinţilor din Pustiu. Cum el relua adesea cele spuse de Părinţii de mai înainte, se estimează că Sfântului Pimen sau celor ucenicilor lui apropiaţi li se datorează primele culegeri de Apoftegme.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Eutalia.

Aceasta sfânta era din Sicilia, având mama elina, cu curgeri de sânge, care si ea se numea Eutalia, pe care au tamaduit-o Sfintii Mucenici Alfion, Filadelf si Chiprin; caci s-au aratat acesti trei sfinti mucenici în somn Eutaliei si i-au zis: “De crezi în Hristos si de te vei boteza, cu adevarat te vei vindeca si te vei mântui; iar de nu crezi, fugi departe de la noi“. Iar Eutalia desteptându-se, s-a plecat cuvintelor Sfintilor Mucenici. Pentru aceasta crezând s-a botezat cu Eutalia fiica sa cea de un nume; avea însa si un fecior anume Sermilian, care a prins-o sa o sugrume, pentru ca crezuse în Hristos. Iar slujnica ei a scapat-o din mâinile lui. Pentru aceasta Eutalia fiica ei a mustrat foarte pe vrajmasul acela, fratele ei, caci a vrut sa omoare pe mama-sa; dar el zise: “Au doara si tu esti crestina?” Iar sfânta a zis: “Adevarat si cu osârdie doresc a muri pentru Hristos“. Deci necuratul acela dezbracând-o a batut-o cumplit, apoi a dat-o uneia din slugi ca sa o rusineze; iar ea facând rugaciune a orbit sluga. Atunci fratele ei vazând un lucru ca acesta, i-a taiat capul.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru si Marturisitorului Liverie (Liberiu), papa Romei.

Acest sfânt a trait pe vremea împaratiei lui Constantie (337-361), si a fost într-ajutor marelui Atanasie si lui Pavel Marturisitorul ca sa-si ia scaunele lor. Drept aceea împaratul Constantie, dupa moartea fratelui sau a trimis de l-a adus de la Roma, si încercând a-l pleca ca sa se fereasca de împartasire cu Atanasie, si ca sa fie la un gând pentru caterisirea lui. Dar neputând a-l pleca, l-a izgonit în Tracia. Dupa aceea mergând împaratul la Roma si fiind silit de multi, a poruncit sa-si ia fericitul Liverie iarasi scaunul, la care si mergând a raposat în Domnul.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Osie, episcopul Cordovei (Cordoba, Spania).

Fericitul acesta, stralucind mai înainte în sihastrie si fiind împodobit cu tot felul de fapte bune, a fost facut episcop al scaunului Cordobei din Spania. Apoi având râvna pentru credinta ortodoxa, a mers si la marele si întâiul Sobor, de la Niceea, mustrând si lepadând tulburarea cea arieneasca. Acesta a strâns si Soborul ce s-a facut la Sardica si exarh a fost, între cei ce se adunasera atunci acolo, pentru ca nu iscalise caterisirea împotriva marelui Atanasie si a altor multi episcopi goniti din scaunele lor de catre Constantie, sau mai bine, pentru ca nu era la o unire cu raul eres al lui Arie, a fost izgonit, si suferind multe scârbe si patimi, a luat sfârsitul într-acel surghiun.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea botezului famenului etiopian, de catre Sfântul Filip.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Antusa cea noua, care cu sac de par fiind îmbracata si cu piatra legata de grumaji si în put aruncata, s-a savârsit.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Fanurie.

Sfantul Mucenic Fanurie - foto - calendar-ortodox.ro

Sfantul Mucenic Fanurie – foto – calendar-ortodox.ro

In timpul lucrarilor pentru scoaterea la iveala a zidurilor fortaretei din Rodos (Rhodos), muncitorii au descoperit ruinele unei frumoase biserici de altadata, sub dalele careia au gasit numeroase icoane. Printre ele, singura care era intacta era o icoana reprezentând un tânar militar, care tinea in mâna sa dreapta o cruce, deasupra careia se gasea o lumânare aprinsa, iar de jur-imprejurul icoanei erau reprezentate doisprezece scene ale muceniciei sale. Episcopul locului, Nil (1355-1369), a putut descifra inscriptia: “Sfântul Phanourios” (Fanurie), nume care nu se gasea in vechiile martirologii si sinaxare. Cum guvernatorul insulei refuza sa-i acorde permisiunea de a restaura biserica, piosul Episcop s-a dus la Constantinopol, obtinând de la imparat dreptul de a o face. De atunci, Sfântul Fanurie a savârsit multe minuni, îndeosebi pentru gasirea obiectelor si animalelor disparute.

Dupa o traditie populara raspândita in Creta, mama sfântului ar fi fost o mare pacatoasa si, in ciuda tuturor eforturilor sale, sfântul nu a reusit sa o converteasca. El nu a incetat totusi nici o clipa sa se roage pentru mântuirea ei; iar când pagânii au venit sa-l ucida cu pietre, sfântul ar fi exclamat: “Pentru aceste osteneli, Doamne, ajuta-le tuturor celor care se vor ruga pentru mântuirea mamei lui Fanurie”. De aceea, pâna astazi când credinciosii din Creta pierd vreun obiect, ei au obiceiul sa faca prajituri pe care le dau celor saraci pentru iertarea mamei sfântului Fanurie.

 

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro


Maine, 28 august, facem pomenirea 

Sfântul Cuvios Moise Etiopianul; Dreptul Iezechia; Sfântul Mucenic Lavrentie; Sfânta Ana Proorocița, fiica lui Fanuel; Sfântul Mucenic Diomid; Soborul Sfinților Cuvioși din Lavra Pecerska cu moaște în „Peșterile de Departe”;
✝) Duminica a 10-a după Rusalii (Vindecarea lunaticului); Ap. I Corinteni 4, 9-16; Ev. Matei 17, 14-23; glas 1, voscr. 10

Sfântul Cuvios Moise Etiopianul.  Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 28 august - foto: doxologia.ro/

Sfântul Cuvios Moise Etiopianul. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 28 august – foto: doxologia.ro/

În părţile Egiptului era un tâlhar vestit, cu numele Moise, de neam etiopian şi negru la faţă

 

 

Sf. Cuv. Moise Etiopianul; Dreptul Iezechia; Duminica a X-a după Rusalii (Vindecarea lunaticului)

articol: basilica.ro

27 august 2016

 

Sfântul Cuvios Moise Etiopianul (secolele IV-V) a fost în prima perioadă a vieţii tâlhar. Înțelegând că Dumnezeu l-a ajutat să scape din mai multe primejdii, s-a hotărât să renunţe la tot şi s-a călugărit, pocăindu-se pentru păcatele sale. Mărturisea că s-a luptat atât de mult cu diavolii care-l ispiteau neîncetat, încât uneori cădea aproape mort. Datorită pocăinţei sale, a reuşit să convertească mai mulţi tâlhari care au devenit monahi şi părinţi îmbunătăţiţi. Când Sfântul Cuvios Moise avea 75 de ani, mănăstirea a fost atacată de păgâni, însă Sfântul Moise nu a vrut să fugă din calea păgânilor, ci a ales să moară, spunând că astfel își ispăşeşte faptele.

articol preluat de pe: basilica.ro


Ap. I Corinteni 4, 9-16

Fraţilor, mi se pare că Dumnezeu, pe noi, apostolii, ne-a arătat ca pe cei din urmă oameni, ca pe nişte osândiţi la moarte, fiindcă ne-am făcut privelişte lumii şi îngerilor şi oamenilor. Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi însă, înţelepţi întru Hristos. Noi suntem slabi; voi însă sunteţi tari. Voi sunteţi întru slavă, iar noi suntem întru necinste! Până în ceasul de acum flămânzim şi însetăm; suntem goi şi suntem pălmuiţi şi pribegim şi ne ostenim, lucrând cu mâinile noastre. Ocărâţi fiind, binecuvântăm. Prigoniţi fiind, răbdăm. Huliţi fiind, ne rugăm. Am ajuns ca gunoiul lumii, lepădătura tuturor, până astăzi. Nu ca să vă ruşinez vă scriu acestea, ci ca să vă dojenesc, ca pe nişte copii ai mei iubiţi. Căci de aţi avea zeci de mii de învăţători în Hristos, totuşi nu aveţi mulţi părinţi. Căci eu v-am născut prin Evanghelie în Iisus Hristos. Deci vă rog să-mi fiţi mie următori, precum şi eu lui Hristos.

 

Ev. Matei 17, 14-23

În vremea aceea, iată s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui şi zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu, că este lunatec şi pătimeşte rău: de multe ori cade în foc şi de multe ori în apă. Şi l-am adus la ucenicii Tăi, dar n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: o, neam necredincios şi îndărătnic! Până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l aici la Mine. Şi l-a certat Iisus şi diavolul a ieşit din el, şi copilul s-a tămăduit chiar în ceasul acela. Atunci, apropiindu-se de Iisus când era singur, ucenicii I-au zis: de ce noi n-am putut să-l scoatem? Iar Iisus le-a răspuns: din pricina necredinţei voastre; căci adevărat vă spun vouă că: de veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia, mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi cu neputinţă pentru voi. Dar acest neam de diavoli nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post. Pe când străbăteau ei Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului are să fie dat în mâinile oamenilor şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Iar ucenicii s-au întristat foarte.

 

articole preluate de pe: doxologia.ro