Scrisoare deschisă către Nicușor Dan: Societatea civilă reclamă trădarea mandatului prezidențial
19 aprilie 2026
Secțiunea Vă vedem! de pe platforma Uniți Schimbăm găzduiește astăzi un document esențial pentru sănătatea democrației noastre: o scrisoare deschisă către Nicușor Dan, semnată de 25 de organizații și grupuri civice de referință. Într-un moment în care verticalitatea puterii pare să se clatine sub greutatea vechilor metehne politice, vocea cetățenilor se ridică pentru a cere socoteală. Nu este doar un manifest, ci un semnal de alarmă privind riscul de decuplare a instituției prezidențiale de electoratul care i-a oferit încrederea în speranța unei reforme profunde.
Sub pilonul Pulsul Schimbării, monitorizăm cu atenție modul în care contractul social dintre președinte și societate este respectat. Această scrisoare deschisă către Nicușor Dan taxează direct aroganța decizională, numirile controversate din justiție și continuarea unui sistem pe care actualul șef al statului a promis că îl va demantela. Pentru noi, identitatea civică se manifestă prin refuzul de a rămâne spectatori la restaurarea statului capturat. Vă invităm să parcurgeți textul integral al acestui demers colectiv, o dovadă că spiritul civic din România anului 2026 este mai treaz ca niciodată.
Scrisoare deschisă către Președintele Romaniei, Nicușor Dan
Domnule Președinte,
Organizațiile și grupurile civice semnatare vă adresează această scrisoare deschisă, profund îngrijorate de direcția în care ați ales să vă exercitați mandatul – un mandat câștigat pe baza unui angajament clar față de cetățeni, într-un context politic deja puternic radicalizat.
Într-o democrație funcțională, relația dintre votant și politician se întemeiază pe un veritabil contract social. Este o relație mutuală, în care cetățenii aleg să susțină un candidat în baza unor clauze explicite – promisiunile publice. Acestea nu sunt simple declarații de campanie, ci obligații morale și politice.
Solicitările noastre, la care ați făcut referire cu ironie, nu sunt revendicări arbitrare, ci vizează exclusiv propriile dumneavoastră angajamente. Ați fost ales pe un val de speranță: promisiunea unui stat funcțional, și fără ingerințe politice, a unei justiții independente și a unor reforme administrative și electorale autentice. Astăzi, la aproape un an de la preluarea mandatului, suntem obligați să constatăm nu doar că aceste obiective nu au fost atinse, ci că acțiunile dumneavoastră susțin în continuare status quo-ul.
Ați ales să răspundeți criticilor nu cu argumente, ci cu aroganță. Nu cu responsabilitate, ci printr-o mimare a cinismului specific celor pe care ați promis că îi veți combate. Mai grav, ați tratat cu superioritate oameni care au susținut activ schimbarea în bine, care și-au asumat costuri reale pentru a vă susține și care v-au acordat încredere în baza programului pe care dumneavoastră vi l-ați asumat.
Deciziile adoptate până în prezent indică, în mod îngrijorător, o continuitate a practicilor din mandatul fostului președinte Klaus Iohannis, un mandat care a contribuit la erodarea încrederii publice, la tolerarea corupției și la amplificarea tensiunilor sociale și politice.
Numirea Liei Savonea – percepută public drept unul dintre simbolurile justiției capturate – a reprezentat un semnal devastator pentru încrederea în independența sistemului judiciar. Nu este doar o decizie controversată, ci o declarație politică în sine, care contrazice frontal promisiunile asumate.
Mai mult, numirea șefilor de parchete a fost însoțită de o pledoarie amplă în favoarea unor magistrați a căror activitate în trecut nu este doar lipsită de rezultate și profesionalism, ci care au sabotat însuși actul de justiție.
În schimb, am observat o tăcere asurzitoare în contextul în care mai mulți magistrați au semnalat public, recent, disfuncționalități grave din sistemul judiciar, susținute de dovezi și informații din interior. Aceștia și-au asumat riscuri reale, expunându-se în fața unui sistem judiciar represiv față de vocile critice, în speranța unei implicări din partea dumneavoastră în sprijinul unei justiții funcționale, echitabile și reformate.
În paralel, asistăm la o intensificare a fenomenului de dezincriminare de facto a marilor corupți, prin eliberări succesive și anulări de pedepse. Lipsa unei reacții ferme din partea instituției prezidențiale nu poate fi interpretată decât ca o abdicare de la rolul constituțional de garant al statului de drept.
Eșecul serviciilor în gestionarea amenințărilor de tip război hibrid și rolul supradimensionat în societate ridică semne de întrebare serioase privind capacitatea de coordonare la nivelul cel mai înalt al statului. În loc de claritate și fermitate, am asistat la ezitare și reacții întârziate.
În plan extern, poziționarea României a devenit oscilantă și lipsită de coerență strategică, fiind prea des aliniată unor oportunități de moment, în detrimentul interesului național pe termen lung.
Numirile recente în fruntea parchetelor generale – persoane asupra cărora planează suspiciuni serioase de incompetență sau conexiuni cu rețele de interese – consolidează această direcție. Ele nu pot fi justificate nici prin criterii de profesionalism, nici prin cele de integritate.
Domnule Președinte Nicușor Dan,
Prin deciziile și atitudinea dumneavoastră recentă, ați demonstrat nu doar o abatere de la promisiuni, ci o decuplare profundă de la electoratul cre v-a susținut. Ați ales să minimalizați această ruptură, în loc să o corectați.
Votul primit nu a fost unul de încredere oarbă, ci un mandat condiționat de reforme reale și de respectarea angajamentelor asumate. Astăzi, acest mandat este grav compromis.
La fel ca predecesorul dumneavoastră, riscați să rămâneți în istorie nu ca un reformator, ci ca un continuator al unui sistem pe care ați promis că îl veți destructura.
Societatea civilă nu va rămane spectator. Vom acționa, vom documenta și vom sancționa public fiecare decizie care trădează acest mandate, Nu vom mai accepta să fim păcăliți și disprețuiți prin promisiuni făcute doar pentru a fi încălcate.
Ați avut șansa să schimbați sistemul; dacă ați ales să îl serviți, veți fi judecat ca parte a lui.
1. Federația Initiativa Timisoara
2. Valea Jiului Society
3. Corupția ucide
4. Agent Green
5. Reset
6. Codrii Iașilor
7. Grupul de Inițiativă Civică „În Stradă”
8. Asociația Civică Tineri Liberi din Timișoara
9. Societatea Timișoara
10. Freedom House România
11. #activAG Pitești
12. Asociația Împreună pentru A8
13. Activism Civic Craiova
14. Braşov Community
15. Rezistența Civică Galați
16. VeDem Just – Voci pentru Democraţie şi Justiţie
17. Inițiativa România
18. Asociația Civica
19. Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei
20. Centrul pentru Inovare Publică
21. Asociația Respiro Human Rights Research Centre
22. Declic
23. Miliția Spirituală
24. Bankwatch România
25. Asociația dexonline
Atașăm scrisorii și o selecție a opiniilor exprimate de voci puternice din societatea civilă.
Această scrisoare deschisă către Nicușor Dan nu reprezintă doar un inventar al dezamăgirilor, ci un act de reziliență al societății civile. În cadrul pilonului Pulsul Schimbării, mesajul este fără echivoc: mandatul prezidențial nu este un cec în alb, ci o responsabilitate continuă față de cei care au crezut în promisiunea verticalității. Atunci când deciziile de la cel mai înalt nivel încep să oglindească vechile practici de capturare a justiției și a instituțiilor statului, tăcerea devine complicitate. Secțiunea Vă vedem! rămâne activă tocmai pentru a reaminti că puterea aparține cetățenilor, nu sistemelor care se autoreproduce prin compromisuri.
La Uniți Schimbăm, susținem acest demers colectiv al celor 25 de organizații semnatare, considerând că monitorizarea constantă este singura cale de a proteja identitatea democratică a României. Președintele are acum în față o alegere istorică: să revină la dialogul onest cu electoratul său și să reia calea reformelor autentice sau să rămână o simplă verigă în continuitatea unui sistem eșuat. Până atunci, noi vom continua să documentăm, să sancționăm și să acționăm, pentru că în 2026 am învățat că libertatea și dreptatea se apără în fiecare zi, nu doar la urne.
Nota Editorială: Acest material reprezintă textul integral al documentului asumat de cele 25 de organizații și grupuri civice semnatare. Republicarea sa pe platforma Uniți Schimbăm (2026), în secțiunea Vă vedem! (Pilonul I: Pulsul Schimbării), face parte din misiunea noastră de monitorizare a instituțiilor statului și de susținere a acțiunii civice directe. Structura editorială a fost realizată cu sprijinul inteligenței artificiale Gemini
Sursă Imagine: www.facebook.com


