La ordinea zilei – 27 martie 2020
Situația din România – 27 martie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică
#Coronavirus #COVID19
foto preluat de pe www.facebook.com
articole preluate de pe: www.facebook.com; www.agerpres.ro
❗Vă rugăm să informați doar din surse oficiale❗
Rugăm să distribuiți!
#Coronavirus #SurseOficiale
Până astăzi, 27 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.292 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 1.292 de persoane confirmate pozitiv, 115 au fost declarate vindecate și externate (53 la Timișoara, 41 la București, 7 la Iași, 6 la Craiova, 6 la Constanța și 2 la Cluj).
Până astăzi, 24 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 și cu boli cronice preexistente, internate în spitale din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Cluj, Timișoara și Neamț, au decedat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 263 de noi cazuri de îmbolnăvire.
Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 0 și 94 de ani.
La ATI, în acest moment, sunt internați 32 de pacienți, din care 24 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 7.219 persoane. Alte 124.320 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 17.453 de teste, din care 1.006 în unități medicale private.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 59 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 44 în Italia, 4 în Spania, 2 în Namibia, 2 în Indonezia, 3 în Franța și câte unul în Tunisia, Irlanda, Marea Britanie și Luxemburg. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 11 cetățeni români aflați în străinătate, 8 în Italia, 2 în Franța și unul în Marea Britanie, au decedat.
În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (coronavirus) la nivel european și global:
Până la data de 26 martie 2020, au fost raportate 232.470 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.
ŢARA CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI VINDECAŢI*
Italia 74.386 (+5.210)/ 7.505 (+685)/ 10.361 (+999)
Spania 47.610 (+7.937)/ 3.434 (+738)/ 5.367 (+1.648)
Franţa 25.233 (+2.931)/ 1.331 (+231)/ 4.955 (+1.048)
Germania 36.508 (+4.954)/ 198 (+49)/ 5.673 (+2.126)
Regatul Unit 9.529 (+1.452)/ 422 / 150 (+10)
Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en)
SITUAȚIE GLOBALĂ LA 26 MARTIE 2020
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI VINDECAȚI*
467.710 (+50.794)/ 20.947 (+2.382) /122.710 (+7.799)
*conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 25-26 martie
cititi mai mult pe www.facebook.com/ministeruldeinterne
#Coronavirus: Numărul cazurilor de infectare a trecut de 500.000 la nivel mondial, anunţă OMS
Peste jumătate de milioane de persoane au fost infectate cu noul coronavirus în întreaga lume, a anunţat vineri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), potrivit DPA. Peste 20.000 de pacienţi cu COVID-19 au murit de când această boală produsă de coronavirus a început să se răspândească în China la sfârşitul anului trecut. “Sunt numere tragice, dar să nu uităm că, în întreaga lume, există sute de mii de supravieţuitori”, a declarat directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-o conferinţă de presă virtuală la Geneva.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
O intepretare vizual-comparativă a evoluției cazurilor COVID-19 în Europa
Adrian Vaman, Consultancy and Data Analytics Lead în cadrul companiei EDUROM, a realizat o interpretare vizual-comparativă a evoluției cazurilor COVID-19 în Europa. “Pentru graficul fiecărei țări în parte, cu cât cercurile devin mai mari, cu atât densitatea de cazuri (numărul de cazuri raportat la un milion de locuitori) crește. Deci mic este bine, mare este rău. Spania este pe un trend prin care este probabil să depășească Italia, ca gravitate a situației. Germania și Franța stau, comparativ, mai bine. Cel mai bine pare să stea UK. Pentru România, suntem cam cu 19 zile în urmă față de Italia și 13 zile în urmă față de Spania și nu avem încă suficiente date”, spune Adrian Vaman.
cititi mai mult pe www.medicalmanager.ro
#Coronavirus: Aproape 1.000 de noi morţi în Italia, un record pentru o singură zi într-o ţară
Italia a anunţat vineri o creştere record de aproape 1.000 de morţi din cauza coronavirusului în 24 de ore, un bilanţ pe care nicio ţară din lume nu l-a atins până acum, conform datelor oficiale ale Protecţiei Civile, relatează AFP şi DPA. Numărul total al deselor se ridică acum la 9.134, în creştere cu 969 faţă de bilanţul anunţat joi, ceea ce înseamnă că Italia a depăşit China şi este aproape la acelaşi nivel cu SUA la acest capitol.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
#Coronavirus: 112 noi decese şi 1.172 de cazuri de infectare suplimentare în Olanda
Numărul cazurilor confirmate de infectare cu coronavirus în Olanda a crescut cu 1.172, adică 16%, ajungând la 8.603, au anunţat vineri autorităţile sanitare, care au raportat de asemenea 112 noi decese, potrivit Reuters. Numărul total al morţilor în Olanda a ajuns la 546.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
#Coronavirus: Încetări ale focului în mai multe conflicte ca răspuns la apelul ONU şi proiecte de rezoluţie în discuţie
Naţiunile Unite au salutat joi proclamarea încetării focului în mai multe ţări aflate în conflict, după apelul organizaţiei de la New York de a se pune capăt luptelor ca urmare a pandemiei COVID-19, demersuri pe cale de a fi susţinute de rezoluţii ale Consiliului de Securitate şi Adunării Generale ale ONU, transmite AFP. Încetarea focului a fost menţionată în ultimele zile în Filipine, Camerun, Yemen şi Siria. Luni, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut un apel solemn “la încetarea imediată a focului, oriunde în lume”, pentru a proteja de “furia” COVID-19 populaţia civilă cea mai vulnerabilă în ţările aflate în conflict.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Coronavirus: Brazilia – Stadionul Maracana din Rio de Janeiro, transformat în spital
Emblematicul stadion Maracana din Rio de Janeiro, “templul” fotbalului brazilian, va fi folosit ca spital improvizat pentru pacienţii cu coronavirus, a anunţat joi guvernatorul statului Rio, Wilson Witzel, citat de agenţia Xinhua. Oficialii din domeniul sănătăţii intenţionează să utilizeze stadionul şi arena acoperită Maracanazinho, aflată în vecinătate, până la jumătatea lunii aprilie, în condiţiile în care spitalele locale să lupta pentru a face faţă numărului tot mai mare de persoane infectate.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Macedonia de Nord a devenit al 30-lea membru al #NATO
Macedonia de Nord a devenit vineri cel de-al 30-lea stat membru al NATO, în urma unui proces îndelungat care a inclus schimbarea numelui pentru această ţară din Balcanii de Vest, informează DPA. “Republica Macedonia de Nord este oficial noul membru al NATO, al 30-lea”, a transmis guvernul de la Skopje într-un comunicat. ”Ne-am îndeplinit visul de generaţii”, se arată în comunicat.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
102 ani de la Unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918)
Pe 27 martie, Sfatul Țării a votat prin vot nominal deschis în favoarea Unirii cu România, declarația Sfatului Țării menționând că: “Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna SE UNEȘTE CU MAMA SA, ROMÂNIA“. În numele Sfatului Țării, Declarația Unirii a fost semnată de Ion Inculeț, președinte, Pan. Halippa, vicepreședinte și Ion Buzdugan, secretar. Condițiile unirii, puse de majoritatea românească, menționate în declarația specifică a Sfatului Țării, au fost următoarele:
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Ziua mondială a teatrului
În fiecare an la 27 martie este marcată Ziua mondială a teatrului. Aceasta a fost instituită în 1961, de Institutul Internaţional de Teatru (ITI), iar din 1962 a devenit un eveniment anual, organizat de centrele ITI şi comunitatea internaţională de teatru. Institutul Internaţional de Teatru reprezintă cea mai importantă organizaţie non-guvernamentală din domeniul artistic şi a fost înfiinţată în 1948, la iniţiativa UNESCO.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Ziua Mondială a Teatrului – la Bucureşti spectacole transmise online
Ziua Mondială a Teatrelor – 27 martie – este marcată în acest an, la Bucureşti, cu teatrele închise pentru public, în contextul pandemiei de coronavirus. Chiar şi aşa, iubitorii de teatru se vor putea delecta, vineri seara, cu spectacole diverse, prezentate de teatrele bucureştene în transmisiuni live de pe scenă sau producţii înregistrate ce vor fi postate pe paginile lor de socializare ori pe canalele proprii de YouTube.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
articole preluate de pe: www.facebook.com; www.agerpres.ro
cititi si:
- România în stare de de urgență (16 martie – 14 aprilie 2020);
- Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă – Ghiduri pentru Situații de Urgență – GHIDURI COVID-19;
- COVID-19 Ştiri Oficiale
- Harta interactivă Coronavirus COVID-19 România
- Coronavirus – Coronavirusul sindromului respirator acut sever 2 – COVID-19 – Pandemia de COVID-19 din 2019–2020