Gheorghe Istrate (1940 – 2017)

foto preluat de pe poetii-nostri.ro

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; poetii-nostri.ro

 

Gheorghe Istrate (1940 – 2017)

---

 

Gheorghe Istrate (n. 11 mai 1940, satul Limpeziş, judeţul Buzău, d. 2 septembrie 2017), a fost un poet şi publicist român.

Si-a facut debutul in poezie in anul 1956 în ziarul „Viaţa Buzăului”.

Câţiva ani a fost respins de la examenele de admitere în învăţământul superior (Bucureşti, Iaşi), din cauză de dosar politic.

A fost o vreme e bibliotecar comunal, apoi cursant al Şcolii post-liceale de biblioteconomie şi îndrumători culturali din Bucureşti, de unde este exmatriculat „definitiv, pentru nesinceritate în completarea documentelor de cadre!”.

Îşi va irosi tinereţea timp de cinci ani în şcoli şi funcţii de impiegat de mişcare CFR, dar şi în agricultură.

În timp ce se afla incorporat pentru serviciul militar, a participat la un concurs naţional de poezie al revistei „Viaţa militară” si obţine Premiul I pe ţară.

E transferat urgent la Bucureşti în unitatea CFR a Gării de Nord şi prezentat lui Tudor Arghezi (21 mai 1963), la aniversarea maestrului.

Arghezi l-a intuit brusc şi i-a acordat autografe.

S-au făcut fotografii şi un film documentar care a fost rulat îndelung în toate cinematografele din ţară.

Prin ordin direct al ministrului Forţelor Armate, i s-a aprobat cererea de a susţine un nou examen de admitere la Facultatea de Limba şi Literatura Română din capitală.

Reuşeşte şi obţine bursă pentru toţi cei cinci ani de studiu – şi e lăsat la vatră.

Îi va avea profesori, printre alţii, pe George Călinescu, Tudor Vianu, Alexan-dru Piru, Zoe Dumitrescu- Buşulenga, Romul Munteanu, Ion Ianoşi, Mircea Martin etc, printre colegii de an aflându-se: Constanţa Buzea (de care îl leagă o prietenie ce va dura până la asfinţitul poetei), Ion Alexandru,  Adrian Păunescu, Dorin Tudoran, Florin Manolescu, Liviu şi Dorina Grăsoiu, Tia Şerbănescu, Şerban Codrin, Florin Paraschiv, iar din anii mai mari de studiu îi cunoaşte pe Virgil Mazilescu, Gh. Pituţ, Gabriela Melinescu, Lurenţiu Ulici, Marius Robescu, Mircea Iorgulescu, Marin Mincu, Vasile Blendea şi alţii.

A avut întâlniri repetate cu Tudor Arghezi (1964 – 1965).

Isi ia licenţa în Litere, cu nota maxima in 1968.

Debutează editorial în anul 1968, cu volumul Măştile somnului (apărut în colecţia „Luceafărul” a Editurii Tineretului, pentru care primeşte mai multe premii.)

Vor urma: Poeme (Valea Plângerii) – Ed. Eminescu, 1971; Pseudopatriar-chalia – Ed. Cartea Românească, 1974; Zodia Şarpelui – Ed. Albatros, 1975; Cântec la izvoarele lumii – Ed. Militară, 1975; Sceptrul singurătăţii – Ed. Cartea Româ-nească, 1978; Rune (antologie), – Ed. Cartea Românească, col. „Hyperion”, 1980; Oase de fluturi – Ed. Cartea Românească, 1982; Interiorul tăcerii – Ed. Cartea Românească, 1985; Despărţirea de cuvinte – Ed. Cartea Românească, 1988; Ritual/ Rite (antologie bilingvă româno-franceză în tălmăcirea Ginei Argintescu-Amza), Ed. Metafora, 1995; Limpeziş. Locul fiinţei (antologie) – Ed. SAS, 1997; Versuri/ Gedichte (selecţie bilingvă româno-germană) – Ed. Radu Bărbulescu, München – Germania, 1999; Distilerii nocturne (microantologie) – Ed. Signata, 2000; Fragmente despre infinit – Ed. Crater, 2000; Puberul divin (33 sonete imperfecte) – Ed. Pallas, 2003; Omul întrerupt (Poetul în pelerina lui apostolică), Ed. EX PONTO, 2007; Omul întrerupt/ Der unterbrochene Mensch – Ed. Radu Barbulescu, München, Germania, 2008 etc.

A lucrat în presa centrală („Scânteia tineretului”, „Radio-televiziunea şcolară”, „Tribuna României”) si a fost redactor-şef al revistei „Curierul românesc”, periodic fondat chiar de el, cu apariţie vreme de 15 ani, începând din 30 decembrie 1989, şi difuzat în peste 70 de ţări ale lumii.

A lucrat la Fundaţia Culturală Română (devenită ulterior Institutul Cultural Român), încă de la înfiinţare, sub preşedinţia lui Augustin Buzura (1990 – 2005).

A participat în grupul lui Mircea Dinescu la emisiunile in direct de la Televiziunea Română, în zilele de 22-23 dec. 1989, ulterior refuzând titlul de „Erou al Revoluţiei…”, pe care şi l-au arborat atâţia alţii la butonieră şi la destinul lor mincinos.

E Cetăţean de onoare al oraşului Buzău.

A făcut parte, din Consiliul de conducere al USR.

Printre altele, este laureat al Premiului „Mihai Eminescu” – pentru poezie – al Academiei Române (2000).

S-a stabilit in Germania unde a fost membru al „Asociatiei Scriitorilor Români si Germani / Deutsch-Rumänische Schriftstellervereinigung ASRG/DRSV München / Bayern” – asociatie ce are drept scop dezvoltarea literaturii, apararea intereselor profesionale, sociale, economice ale membrilorsai, dezvoltarea relatiilor dintre scriitorii români si germani din Germania si România, promovarea literaturii române în Germania si a literaturii germane în România, în scopul unei mai bune întelegeri între cele doua natiuni europene.

Deasemenea, Gheorghe Istrate a fost preşedinte permanent al juriului celor 13 ediţii ale Concursului naţional de creaţie literară “V.Voiculescu”, din Buzău.

A publicat articole de critica literara, impresii, creatii personale in numeroase editii ale unor reviste romanesti contemporane, cum ar fi „Curierul Romanesc”, in revista Asociatiei, „Observator-München”, „Adioletea” (apare cu sprijinul fundatiei „Amprenta” – Buzau) etc.

Pentru a întregi această succintă prezentare reproducem un scurt fragment din prefaţa volumului Dialog cu invizibilul (apărut în 2010, când Poetul împlinea 70 de ani), semnată de Dumitru Radu Popa (Scriitor şi critic literar român, Directorul Bi-bliotecii de Drept la New York University):

„Gheorghe Istrate a ales dintru începutul poeziei sale, primită nu fără puţină mirare şi vâlvă la vremea respectivă – într-un timp în care nu ne lipseau poeţii! –, încercarea de a capta printr-un ceremonial al rostirii, arhetipul obsedant al fiinţei sale lirice. Este vorba, cum lesne se poate observa într-o operă ce acoperă astăzi, iată, nu mai puţin de 50 de ani, că poetul din Limpezişul Buzăului, atât de drag şi adesea evo-cat ca un mirabilis locum, se prosternează în faţa copilului primordial, a acelui prunc aruncat în lume, o alegorie a purităţii, a totalităţii, zeu atotputernic şi mărturisind des-pre forţa invincibilă a vieţii în mai toate religiile şi tradiţiile populare, incluzând fol-clorul românesc. Iar copilul primordial al poeziei lui Istrate e un veritabil simbol al totalităţii: minuscul şi uriaş totodată, în stare să umbrescă lumea cu simpla închidere a pleoapelor sale. (…)

Nu sunt mulţi poeţi în literatura română care să se fi dedicat atât de mult – într-o poezie care nu se vrea şi nu are aparent nicio nuanţă teoretică – tainicului, enig-maticului, misterului, dar şi revelaţiei aduse de cuvinte, fie ele inscripţii, semne ori semnale. Poetul este în mod cert adesea bolnav de cuvinte, cum alteori e captiv sau mântuit. Toate aceste ipostaze vorbesc despre o filosofie adâncă, ancestrală, cu rădăcini atât de vechi – şi totuşi atât de modernă în felul rostirii.

Gheorghe Istrate, iată un nume de care, fără cea mai mică umbră de îndo-ială, vom avea să dăm seamă la judecata din urmă a poeţilor, când, cum şi unde va fi să fie ea! Şi o operă ce şi-a câştigat rândul întâi chiar şi în cele mai selective, severe biblioteci!

*

„Gheorghe Istrate este un poet incomensurabil mai mare decât ecoul poeziei sale. Ce surprinzător e să constaţi cu câtă pudoare, cu câtă perseverenţă, cu câtă variată pa-siune, şi cu ce admirabile rezultate, acest poet lipsit de ostentaţie şi-a alcătuit, şi-a cultivat, şi-a desăvârşit un mit al său, prin simpla dar sugestiva potenţare a unei perspective tradiţionale!”

Ştefan Augustin Doinaş

*

El e într-adevăr un autentic şi un convulsionat a cărui unică mască o formează blândeţea, sfielile.

Ion Caraion (1968)

*

Gheorghe Istrate a ajuns la un mare rafinament al expresiei în versuri ce ţine parcă de nişte ceremonii secrete pe care însuşi poetul le numeşte, de altfel (…) ritu-aluri.

Al Piru (1982)

*

Crisparea şi înfricoşarea în faţa necunoscutului universului, condiţia eului deopotrivă legat de autohton şi impecabila versificaţie clasică dau acestei poezii ten-siune şi originalitate

Marian Popa (2001)

 

cititi si;

- MEDALION: Poetul Gheorghe Istrate a plecat mut ca o lebădă

- Școala din Limpeziș va purta numele poetului Gheorghe Istrate

 

RITUAL

(amiroase)

 

Amiroase Doamne amiroase

timpul vechi îmbătrânind pe oase

anii mari cât marea desfăcută

peste putrefacta noastră plută

amiroase Doamne amiroase

timpul vechi cu-mpletituri de rase

vărsături de neamuri supte-n delte

înroşind nisipurile fierte

voci târzii amurguri dilatate

peste frageda eternitate

amiroase Doamne amiroase

a Iisus a ceruri fără oase

a veşmânt înconjurând în gând

frigul mare-al Domnului cel Blând…

 

RITUAL

(îngenuncheat de lună)

tatălui meu

 

Tăceţi surioarelor s-auzim

prăbuşindu-se pe prispa de-afară

bocancii tatei – coşciugele picioarelor lui

să dezlegăm suratelor un cal nebun

şi să-l împingem pe uliţa satului

albă ca o lumânare neînmuiată

în răsuflarea morţilor

s-alerge cu potcoavele înnăduşite

tocindu-şi nechezul în surparea ţărânii

să intre în ograda crucilor şi a uitării

să-nchine pământul suratelor

să-nchine piatra rea şi lemnul

ce vor hodini oasele tatălui nostru

peretele sub care va coborî plutitor

umărul părintelui nostru

îngenuncheat de lună

 

RITUAL

(cei ce se nasc)

fiului meu, Alexandru

 

Cei ce se nasc au mai murit cândva

sub craniul stelei moare altă stea

cel care te sărută nu sunt eu

sub răsuflarea mea e-un mort mereu

tu jură-te că vii cu îngeri buni

cu pleoapa goală-n care mă aduni

cu pielea florilor cu trupul pradă

magneţilor imenşi de sub zăpadă

noi suferim de-o-mbrăţişare grea

cum steaua se răstoarnă-n altă stea

căci trupurile noastre de pământ

sunt un mormânt în alt mormânt

 

RITUAL

(aprinde tată lampa)

mamei mele

 

Aprinde tată lampa şi umblă încet

trudită mama doarme-n pânda unor zei

vino şi-alungă liliecii buimaci

din zăcătoarea sufletului ei

auzi cum noaptea calcă surd grăunţa casei

trosnindu-ne pereţii în spinări

pe când în patul ei adoarme mama

pe patru picioare de lumânări

în inima bisericii care ne-adună

umflându-şi lemnul cu porunci eterne

pe roua somnului cu lună

mama de moarte îşi aşterne

vai tată vorbele noastre sunt

liliecii târzii ai rugăciunii -

iată-i cum ies vălătucindu-se-n sus

din gura adormită a mumii.

 

RITUAL

(entităţi)

 

Să vină sania cu entităţi

dinţii de iarnă răi higienici

să vină viscolarii stenici

măiastra unei alte dăţi

dar e târziu să vreau devreme

se moaie ochiul în amar

îmi scade gândul pe amnar

şi timpu-n libertate geme