Sfinții Mucenici Flor şi Lavru din Iliria (Secolul al II-lea)

Sf. Mc. Flor şi Lavru (Secolul al II-lea)  - foto preluat de pe doxologia.ro

foto preluat de pe doxologia.ro
articoe preluate de pe: ro.orthodoxwiki.orgziarullumina.rodoxologia.ro

 

Sfinții Mucenici Flor şi Lavru


 

Sfinții frați Flor și Lavru din Iliria au fost mucenici pentru Hristos în secolul al II-lea, în Iliria.

Ei sunt prăznuiți în Biserica Ortodoxă la data de 18 august.

Sf. Mc. Flor şi Lavru (Secolul al II-lea)  - foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

Sf. Mc. Flor şi Lavru (Secolul al II-lea) – foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

Acești sfinți au fost după trup frați gemeni, și aveau meșteșugul de tăietori sau sculptori în piatră, pe care-l învățaseră de la dascălii lor, sfinții Proclu și Maxim, care mărturisiseră pentru Hristos.

După ce au mărturisit dascălii lor pentru Hristos, ei au părăsit Byzantium și s-au dus în Iliricum, în țara Dardaniei, în cetatea Ulpianilor, unde cercând pietre de metaluri, își săvârșeau meșteșugul lor pe lângă Licon ighemonul.

Apoi au fost trimiși de acesta către Liciniu feciorul Elpidiei împărăteasa.

Liciniu dându-le bani, le-a poruncit sa zidească o capiște idolească, dându-le și planul acesteia.

Dar sfinții luând banii, i-au împărțit la săraci; și noaptea se rugau către Dumnezeu, iar ziua lucrau tare și înfrumusețau locașul.

Preţul pentru osteneală îl împărţeau săracilor, învăţându-i pe aceia şi credinţa în Hristos- Domnul.

Iar ei, luând puţină hrană, petreceau în rugăciune şi postire

Oarecând, cioplind ei în piatră, fiul unui slujitor idolesc s-a apropiat prea mult de Sfinţii Flor şi Lavru şi sărindu-i în ochi o bucăţică dintr-o piatră, l-a vătămat.

Strigând el de durere, tatăl său a venit repede şi, văzându-i faţa plină de sânge şi ochiul rănit, şi-a rupt hainele de jale.

Atunci, slujitorul idolesc a început a-i ocărî pe cei doi, sărind să-i bată, dar a fost oprit de unii oameni care au mărturisit nevinovăţia sfinţilor.

Aşadar, mucenicii Flor şi Lavru l-au luat pe copil la ei şi i-au spus:

„Dacă vei crede din toată inima în Dumnezeul Cel propovăduit de noi, ochiul tău se va tămădui îndată”.

Şi după ce sfinţii s-au rugat cu lacrimi lui Dumnezeu, au însemnat ochiul copilului cu semnul Sfintei Cruci, iar ochiul îndată s-a făcut întreg şi sănătos.

Atunci, atât copilul, cât şi tatăl său, care se numea Memertin, au crezut în Hristos.

Și peste puține zile l-au și isprăvit, fiind sfinții ajutați și întăriți de îngeri.

Atunci îndată Merentie popa cel idolesc a crezut în Hristos, crezând mai înainte și fiul său Atanasie, căci îi tămăduiseră sfinții ochiul cel orb al lui.

Și strângând mucenicii lui Hristos săracii, cărora le dăduseră banii, au legat idolii cu ștreanguri de grumaji, și i-au tras jos.

“După aceasta, Sfinţii Flor şi Lavru au mers acolo unde erau pregătiţi idolii şi, legându-i cu funii, i-au doborât la pământ şi i-au sfărâmat.”

După aceea, aprinzând lumânări multe, au închinat biserica lui Dumnezeu și o sfințiră lui Hristos, zicând:

Slava Ție, Hristoase Dumnezeule, lauda Apostolilor și bucuria mucenicilor”, înainte-mergând cinstita Cruce.

Iar dacă a aflat Liciniu de aceasta, a poruncit să se aprindă un cuptor și să bage în el pe săracii care luaseră banii și sfărâmaseră idolii; în care aceia și-au dat sufletele.

“Auzind acestea, stăpânitorul locului aceluia a poruncit ca Memertin şi fiul său să fie arşi de vii, iar pe Flor şi pe Lavru, bătându-i cumplit, i-a trimis lui Licheon, conducătorul Iliricului.”

Iar Sfinții Flor și Lavru, fiind legați la roata unui car, au fost bătuți, apoi au fost trimiși la ighemonul Licon, care i-a băgat într-un puț adânc, unde se rugau lui Dumnezeu și pentru cei ce aveau să le facă pomenirea, și pentru bunăstarea lumii, pentru încetarea prigoanei; și așa și-au dat sufletele.

Un secol mai târziu, moaștelor lor au fost găsite printr-o minune și anume că caii nu vroiau să bea apă decât din locul acela unde muriseră sfinții.

Și așa au fost scoase cinstitele lor moaște din puț neputrezite, și așezate cu cinste în racle, care izvorau miruri și izvoare de tămăduiri celor ce se apropiau de ele.

Iar mai apoi moaștele au fost mutate la Constantinopol.

 

Imnografie


 

Troparul Sfinţilor Mucenici Flor şi Lavru

Glasul 4-lea

Pe prea împodobita și de Dumnezeu înțelepțita doime cea prea luminoasă, pe fericitul Flor și pe prea cinstitul Lavru, după vrednicie să-i lăudăm credincioșii, care cu osârdie au propovăduit întru arătarea tuturor pe Treimea cea nezidită. Pentru aceasta pătimind până la sânge, s-au încununat cu cunună prea luminoasă, și se roagă lui Hristos Dumnezeu, ca să se mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfinţilor Mucenici Flor şi Lavru

Glasul 8-lea

Ca o pârgă a firii…

Pe Mucenicii cei bine credincioși, și cugetători de Dumnezeu, pătimitorii lui Hristos, lumea cu prea mărire cinstim astăzi pe Flor și pe Lavru, pentru ca să câștigăm prin rugăciunile lor Dar și milă, și să ne mântuim de năpăști, și din primejdii, de urgie și de scârbe, în ziua judecății.

 

Viaţa Sfinților Mucenici Flor şi Lavru


 

articol preluat de pe doxologia.ro

Sf. Mc. Flor şi Lavru (secolul al II-lea)  - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Mc. Flor şi Lavru (secolul al II-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfinţii Mucenici Flor şi Lavru au fost fraţi după trup şi după duh, pentru că au crezut în Hristos cu un suflet şi Aceluia i-au plăcut prin fapte bune. Şi erau cu meşteşugul săpători în piatră, sub nişte sfinţi bărbaţi învăţători, anume Proclu şi Maxim, de la care s-au învăţat nu numai meşteşugul, ci şi viaţa cea plăcută lui Dumnezeu a credinţei creştine. Şi mai întâi învăţătorii lor au fost ucişi pentru Hristos, apoi şi ei, după învăţătorii lor, trecând câtăva vreme, s-au făcut moştenitori ai cununii muceniceşti, pătimind de la Lichion, ighemonul Iliricului. Inceputul pătimirii lor a fost din nişte pricini ca acestea:

Un oarecare stăpânitor al altei ţări a rugat pe ighemonul Iliricului să-i trimită nişte ziditori de piatră iscusiţi, ca să zidească zeilor celor elineşti o frumoasă capişte de piatră. Iar de vreme ce aceşti sfinţi erau mult mai iscusiţi decât alţii în lucrul acela, Flor şi Lavru au fost trimişi de ighemon la stăpânitorul acela. Şi zidind ei capiştea după porunca aceluia, preţul pentru osteneală l-au împărţit săracilor, învăţându-i pe ei sfânta credinţă cea în Hristos, iar ei înşişi petreceau în postiri, rugăciuni şi osteneli, pentru că noaptea se rugau, iar ziua săvârşeau lucrul lor, primind puţină hrană, iar pe cei săraci şi flămânzi îi hrăneau din destul.

Dar nu numai pe săracii aceia, ci şi pe un popă elinesc l-au adus la credinţa lui Hristos, împreună cu fiul lui, pentru că într-una din zile, cioplind ei în piatră, un fiu al popii, copil tânăr, venind aproape de ei, sta privind şi, deodată, din piatra aceea pe care o cioplea, sărind o bucăţică, a lovit pe tânăr în ochi şi, rănindu-l pe el, l-a vătămat. Deci răcnind acela, a venit tatăl lui, popa cel idolesc, şi văzând faţa copilului însângerată şi ochiul sărit, şi-a rupt hainele de jale şi a început a ocări pe sfinţii lucrători, apoi s-a repezit ca să-i bată pe dânşii, dar a fost oprit de alţii care au fost acolo şi care spuneau nevinovăţia lucrătorilor, că singur tânărul a fost pricinuitor al primejdiei sale, de vreme ce, apropiindu-se de cei ce ciopleau, sta şi se uita fără să se păzească. Iar sfinţii plăcuţi lui Dumnezeu, Flor şi Lavru, mângâind pe popă, făgăduiau că au să tămăduiască degrabă ochiul copilului şi au să-l facă să vadă ca întâi.

Deci au luat noaptea pe tânăr în casa lor şi au început a-l învăţa pe el cunoştinţa adevăratului Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos, zicându-i: „De vei începe a crede din toată inima în Dumnezeul cel propovăduit de noi, apoi ochiul tău degrab se va tămădui”. Tânărul zicea: „Dacă ochiul meu va fi aşa precum a fost întâi, voi crede şi mă voi închina Dumnezeului vostru, căci cu adevărat se cade a crede mai vârtos în acel Dumnezeu care tămăduieşte pe cei bolnavi şi luminează orbii, decât în acei zei care, nu numai că nu tămăduiesc pe cei bolnavi, dar îmbolnăvesc şi pe cei sănătoşi”.

Şi tânărul acela a povestit sfinţilor acest lucru: „Este între popii noştri un popă, anume Erm. Pe acela cu câţiva ani mai înainte, când voiau să-l pună în popie, l-au dus la capiştea lui Dia ca să pună mâna idolului pe capul lui Erm, pentru că aşa este rânduiala punerii în popie, ca mâna idolului cea făcută la umere, mişcând-o din încheietură cu o funie de argint, alţi popi o ridică deasupra, apoi o pogoară pe capul celui ce se pune. Şi când au coborât acea mână pe capul lui Erm, din întâmplare a alunecat funia de argint din mâinile celor ce o ţineau şi, căzând mâna pe capul lui Erm, i-a jupuit cu unghiile toată faţa lui, până la oase, iar dinţii lui se văd până astăzi de departe, şi nici un zeu nu i-a ajutat, ci mai vârtos spre mai rău i se sporeşte aceluia”. Acel tânăr după ce a spus aceasta, Flor şi Lavru s-au sculat şi au început a se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu pentru tămăduirea şi luminarea nu numai a ochiului celui trupesc, ci şi a ochilor sufleteşti ai acelui tânăr. Şi după multe rugăciuni, când au însemnat ochiul lui cel bolnav cu semnul Sfintei Cruci, îndată s-a făcut acela sănătos desăvârşit şi vedea bine ca şi mai înainte. Deci nu numai acel tânăr tămăduit a crezut în Hristos, ci şi tatăl lui, popa cel idolesc, care se numea Memertin. Acela s-a făcut de atunci, din slujitor drăcesc, rob al Domnului nostru Iisus Hristos, împreună cu fiul său.

După aceasta, în puţine zile, sfinţii lucrători Flor şi Lavru, având ca ajutător la lucrare pe îngerul lui Dumnezeu, au sfârşit capiştea pe care o zideau şi nu au lăsat-o ca locuinţă idolilor, ci au sfinţit-o pe ea întru slava preasfântului nume al Domnului nostru Iisus Hristos; pentru că au pus în ea cinstita Cruce spre răsărit, adunând ca la 300 de fraţi săraci şi au făcut cântare de toată noaptea, lăudând pe Hristos Dumnezeu. Atunci a venit de sus o lumină a slavei cereşti celei negrăite şi a umplut locaşul acela de strălucire minunată. Iar după săvârşirea laudei celei de toată noaptea, toţi au mers în locaşul care era aproape şi în care erau pregătiţi idolii pentru noul locaş. Deci, legând cu brâiele lor de grumaji pe acei idoli, i-au târât pe pământ, bătându-i şi sfărâmându-i în bucăţi mici.

De toate acestea înştiinţându-se boierul, a prins pe Sfinţii Flor şi Lavru şi pe toţi cei împreună cu dânşii, între care era şi Memertin cu fiul său. Astfel pe toţi cei ce erau cu sfinţii i-a osândit la ardere, iar pe Sfinţii Flor şi Lavru, bătându-i cumplit, i-a trimis lui Lichion, ighemonul Iliricului. Iar acela, cercetând cele pentru dânşii şi aflân-du-i nemişcaţi în credinţa creştinească, i-a aruncat într-un puţ adânc şi i-a astupat cu pământ. Iar după mulţi ani, s-au găsit sfintele lor moaşte, izvorând tămăduiri de toate bolile, şi au fost aduse cu cinste în Constantinopol, întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru.

cititi despre Sf. Mc. Flor şi Lavru si pe: basilica.ro; doxologia.ro