Coreea de Nord a lansat două rachete, ca ripostă la exerciţiile militare desfăşurate în comun de SUA şi Coreea de Sud
mediafax.ro
Coreea de Nord a lansat două rachete cu rază scurtă de acţiune în Marea Japoniei, a anunţat luni un oficial din cadrul Ministerului sud-coreean al Apărării, ca ripostă faţă de exerciţiile militare comune desfăşurate de Statele Unite şi Coreea de Sud, relatează CNN.
Rachetele au fost lansate de pe coasta de vest a Coreei de Nord, luni, la ora 06.30 şi, respectiv, 06.40 (duminică, 23.30, respectiv 23.40, ora României), a declarat oficialul citat de CNN. Acestea au fost lansate dintr-o zonă situată în apropiere de Nampo City, la circa 60 de kilometri sud-vest de Phenian. Cele două proiectile ar fi zburat 490 de kilometri înainte de a ateriza în mare în estul peninsulei, potrivit oficialului sud-coreean.
Având în vedere viteza, altitudinea şi distanţa pe care s-au deplasat rachete, se presupune că acestea sunt de tipul Scud-Sc, potrivit Ministerului sud-coreean al Apărării.
Rachetele au fost lansate în timp ce Statele Unite şi Coreea de Nord au început exerciţiile militare anuale, descrise drept un “antrenament neprovocator” care are o “importantă componentă de pregătire” pentru apărarea Coreei de Sud.
Agenţia nord-coreeană KCNA a criticat exerciţiile militare comune luni, afirmând că aceste nu sunt “altceva decât o perdea de fum” menită să “acopere invazia surpriză în Nord”.
Coreea de Nord a fost informată la 24 februarie în legătură cu aceste exercţii, a declarat Kim Min-seok, purtătorul de cuvânt al Ministerului sud-coreean al Apărării. “Coreea de Nord a lansat (proiectile) într-un mod similar în trecut”, a afirmat el luni. “De câteva ori, ei au lansat (proiectile) de pe coasta de vest în largul coastei de est a Peninsulei Coreene”, a adăugat el.
El a precizat că anul trecut, în timpul acestor exerciţii, Coreea de Nord a lansat aproximativ 90 de rachete.
articol preluat de pe http://m.mediafax.ro