Calendar Ortodox 30 aprilie 2024

Sfânta și Marea Marți (Denie) Sf. Ap. Iacob al lui Zevedeu

articole preluate de pe: www.unitischimbam.ro; www.calendar-ortodox.ro; doxologia.ro; ro.orthodoxwiki.org

Calendar Ortodox 30 aprilie 2024
Sfânta și Marea Marți (Denie)
Sf. Ap. Iacob al lui Zevedeu

 

Sfânta și Marea Marți

Pilda celor zece fecioare - foto preluat de pe basilica.ro

Pilda celor zece fecioare – foto preluat de pe basilica.ro

Textele biblice rostite la slujbele din Sfânta și Marea Marți se referă la întunericul care este în cei ce nu-l au pe Dumnezeu în suflet. Pericopa evanghelică centrală a zilei este Pilda celor zece fecioare.

Evanghelia care se citește la Denia acestei zile (Matei 22: 15-46; 23: 1-39) arată cât întuneric este în cei ce nu primesc în suflet Cuvântul lui Dumnezeu și urăsc pe Iisus.

Se mai vede cum Iisus mustră pe cărturarii și fariseii care au devenit călăuze oarbe, datorită împietririi sufletului lor în răutate și în fățărnicie.

Pentru a alunga un astfel de întuneric din suflet, Evanghelia care se citește la Liturghia Darurilor înainte sfințite cuprinde cuvintele lui Iisus privind sfârșitul lumii, Pilda celor zece fecioare, Pilda talanților și Judecata de Apoi.

Slujbele din Sfânta și Marea Marți se referă la toate acestea, însă se face pomenire mai ales de Pilda celor zece fecioare.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Sinaxar 30 Aprilie

În această lună, în ziua a treizecea pomenirea sfântului măritului apostol Iacob, fratele sfântului Ioan, de Dumnezeu cuvântătorul.

Acest Iacob a fost fiul lui Zevedei, şi fratele lui Ioan cuvântătorul de Dumnezeu.

După chemarea lui Andrei şi Petru, a fost chemat şi el cu fratele său de Mântuitorul la apostolat.

Aceştia îndată lăsând pe tatăl lor şi corabia şi celelalte toate au urmat Domnului.

Şi atâta i-a iubit încât unuia i-a dăruit a se rezema pe pieptul Său, iar celuilalt i-a dăruit să bea paharul pe care şi El l-a băut.

Şi ei atâta râvnă aveau pentru Dânsul, încât au pornit să pogoare foc din cer ca să topească pe cei ce nu credeau.

Şi poate că ar fi făcut aceasta, de nu i-ar fi oprit Hristos prin bunătatea Sa.

Drept aceea îi lua pururea cu Sine pe aceştia şi pe apostolul Petru la rugăciune şi la alte orânduieli, învăţându-i cele mai înalte şi mai tainice dogme.

Pe acest fericit Iacob, după patima şi înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos, nesuferindu-l Irod să îndrăznească şi să propovăduiască mântuitoarea învăţătură, a pus mâinile pe dânsul, şi l-a omorât, trimiţân-du-l al doilea mucenic la Stăpânul Hristos, după mucenicul Ştefan.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului Clement, făcătorul de canoane (sau Imnograful), starețul Mănăstirii Studion, care în pace s-a săvârşit. (Secolul al IX-lea)

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Maxim.

 

Tot în această zi, aflarea moaştelor sfântului sfinţitului mucenic Vasile, episcopul Amasiei.

Sfântul sfințitul mucenic Vasile sau Vasilevs (lat. Basileus) a fost episcop de Amasia, în Pont, la începutul secolului al IV-lea, până la moartea sa mucenicească în anul 322, în timpul persecuției împăratului Liciunius.

Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face pe 26 aprilie, iar aducerea moaștelor pe 30 aprilie.

(…) Apoi, după ce și-a îmbrățișat frații, și-a întins gâtul, spunând călăului: „Fă, prietene, ceea ce ți s-a poruncit!”

Departe de a se mulțumi cu această execuție, Licinius a ordonat ca trupul sfântului să fie aruncat în mare.

Dar, în noaptea următoare, un înger le-a vestit însoțitorilor episcopului Vasile, Teotim și Partenie diaconii, că sfântul îi așteaptă la Sinope.

Când au ajuns în acest oraș, îngerul le-a reapărut și i-a condus până la un loc de pe malul mării unde au aflat sfintele sale moaște (prăznuirea aflării moaștelor sfântului se face pe 30 aprilie).

În ciuda șederii sale în apă, trupul a fost găsit neputrezit și emanând un miros minunat, capul fiind atașat de restul corpului cu urmele ușor marcate de sabie, cu o linie roșie.

Moaștele lui au fost mai apoi aduse la Amasia, unde au fost depuse cu cinste în biserica construită de sfânt.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Donat, episcopul Evriei.

Acest sfânt părinte a trăit în zilele lui Teodosie cel Mare, fiind episcop în cetatea ce se cheamă Evria, în Epirul cel vechi.

Şi lângă acea cetate era un sat ce se numea Soria, la care era un izvor cu apă, şi câţi beau dintr-însul mureau cu amar.

Aflând de aceasta preasfântul episcop Donat, a mers la izvor cu clericii săi, şi cum a sosit s-a făcut tunet, şi îndată ieşind de acolo un balaur purtător de moarte, care îşi avea cuibul la izvor a întâmpinat pe fericitul, şi încerca să împiedice cu coada sa picioarele asinului, pe care era sfântul călare.

Iar sfântul întorcându-se şi văzând balaurul, a luat funia cu care bătea asinul şi a lovit spinarea balaurului, cu aceasta făcând pe balaur să ia rană purtătoare de moarte; pentru că îndată a căzut şi a murit.

Atunci au adunat lemne cei ce au văzut minunea, şi au făcut foc, şi au ars fiara.

Şi nimenea nu cuteza să se apropie de apă şi să o guste; iar sfântul făcând rugăciune, şi binecuvântând izvorul şi bând el întâiul, a făcut pe ceilalţi să bea fără de frică.

Acestea aflând Teodosie împăratul, a chemat pe toţi episcopii, câţi erau acolo, şi a întrebat:

Care este Donat, cel ce a lovit balaurul cu biciul şi l-a omorât, şi cu rugăciunea sa a scos apă din pământ şi din cer ploaie a pogorât?

Iar ei îl arătară zicând:

Acesta este, împărate“;

şi împăratul sărutân-du-l, îl duse la împărăteasă, şi căzând amândoi apucară picioarele sfântului, rugându-l şi zicând:

Robul lui Dumnezeu, rugămu-te, fă milă cu noi; că avem numai o fiică singură născută, care este bântuită de cumplit demon, încât suntem foarte mâhniţi la suflet, şi de o vei tămădui, ia-ţi jumătate din avuţia ei“.

Sfântul zise:

Să vină copila“;

iar ei luară pe sfântul de-l duseră la dânsa.

Şi certând sfântul pe demon, şi gonindu-l, îndată s-a tămăduit copila.

Dându-i împăratul făgăduinţa, sfântul n-a primit să o ia, dar pentru buna sa voinţă a cerut să i se dea un loc ce îi era aproape de oraşul lui, şi se chema Omfalion, foarte bun ca să-şi facă biserică.

Pe care îndată împăratul i l-a dăruit cu carte poruncitoare.

Fiind atuncea şi secetă mare pe pământ, cu învoirea împăratului a ieşit sfântul afară din cetate şi a făcut rugăciune, şi a căzut atâta ploaie din cer în cetate şi împrejur, că s-a umplut pământul, încât se părea că va fi potop.

Iar împăratul avea grijă de sfântul, căci era numai cu o haină îmbrăcat şi ploaia era grea.

Iar dacă a venit sfântul în curtea împărătească, nefiind nicidecum udat, s-au minunat toţi;

deci împăratul se bucura de cuvintele lui şi dându-i mult aur pentru zidirea bisericii şi alte lucruri iscusite pentru podoaba aceleiaşi biserici, l-a trimis la locaşul său.

Apoi mergând şi făcând biserica, şi gătindu-şi mormântul său, foarte bătrân fiind, s-a mutat către Domnul.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Arghira, care a mărturisit pe Hristos în Constantinopol, la anul 1720/25, şi s-a săvârşit chinuită în temniţă (1692 – 1725).

Sfânta Muceniță Arghira (1692 - 1725) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfânta Muceniță Arghira (1692 – 1725) – foto preluat de pe doxologia.ro

Viața Sfintei Mucenițe Arghira

articol preluat de pe doxologia.ro

Sfânta Nouă Muceniță Arghira s-a născută în Prusia Bitiniei (astăzi orașul Bursa din Turcia) în jurul anului 1692. Părinții sfintei, Gheorghe și Suzana, au crescut-o în credința ortodoxă, iar Sfânta Arghira și-a însușit temeinic, încă din copilărie, dragostea de Dumnezeu.

Arghira s-a căsătorit cu un tânăr grec, însă după Sfânta Cununie a fost supusă la multe presiuni de un pașă – eparhul din Bursa din acele vremuri. Acesta o forța să-și abandoneze soțul și credința, pentru a o lua în haremul său. La sfatul părinților, Arghira, însoțită de soțul său, a plecat din cetatea natală la Constantinopol, la rudele și cunoscuții familiei.

Din mărturiile contemporanilor se știe că prigonitorul care o urmărea nu a renunțat și, folosind puterea și persecuția asupra rudelor tinerei Arghira, a aflat de plecarea ei și a trimis soldați pentru a o aduce cu forța în rândul femeilor sale. Atunci, cartierele locuite de grecii ortodocși constantinopolitani au fost aprig controlate, până ce prigonitorii au găsit-o pe Sfânta Arghira.

Pentru că nu a vrut să renunțe la credința în Mântuitorul Iisus Hristos, iar grecii o apărau, asupritorii au folosit brațul legii și au acuzat-o pe nedrept de revoltă și insultă la adresa islamului și, astfel, au condamnat-o la închisoare pe viață. Părinții ei au încercat zadarnic să obțină o judecată dreaptă pentru eliberarea fiicei lor, dar nu au reușit.

În următorii 16 ani, tânăra femeie nevinovată a fost mereu întrebată de judecător, bătută și întemnițată. Iar în închisoare a fost mereu hărțuită de turcoaicele osândite acolo. Însă Arghira a purtat acest necaz cu măreție și răbdare, s-a dat pe sine la post și la rugăciune, îmbărbătând și pe alte creștine ce erau în aceeași temniță.

A fost amenințată că nu poate să fie liberă decât în condițiile în care renunță la credința creștină și acceptă să devină soția pașei din Bursa. De aceea, ea a trimis vorbă părinților că nu-i folosește să fie liberă, dacă este forțată să devină păgână – ci preferă închisoarea, rămânând astfel a lui Iisus Hristos.

Inima fericitei Arghira s-a umplut de necuprinsă bucurie și de o asemenea recunoștință, căci fusese întemnițată pentru Hristos, încât socotea că neajunsurile îi erau înlesniri. Așa se face că, atunci când evlaviosul creștin Manolis, împletitorul de năvoade, a izbutit să facă să-i fie retrasă învinuirea, pentru a putea fi slobozită, Arghira nu a primit ridicarea osândei, socotind temnița ca pe un palat împărătesc. Astfel, întemnițată și înlănțuită pentru Hristos, și-a sfârșit viața primind nepieritoarea cunună a muceniciei, în anul 1725.

La trei ani de la moartea Sfintei Arghira, sfântul ei trup a fost aflat neatins, răspândind o mireasmă neasemuit de plăcută – care i-a umplut pe creștini de negrăită bucurie. Însuși patriarhul Paisie al Constantinopolului a mutat moaștele ei minunate la Biserica Sfintei Paraschevi, unde și astăzi sunt cinstite de către credincioși.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ierarh Ignatie Briancianinov, episcopul Stavropolului (1807-1867)

Sfântul Ierarh Ignatie Briancianinov, episcopul Stavropolului (1807-1867) - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sfântul Ierarh Ignatie Briancianinov, episcopul Stavropolului (1807-1867) – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sfântul Ignatie Briancianinov (1807-1867) este un sfânt cuvios al Bisericii Ortodoxe Ruse din secolul al XIX-lea, episcop de Caucaz, scriitor prolific de lucrări de spiritualitate. Prăznuirea sa se face pe 30 aprilie.

S-a născut ca Dimitri Alexandrovici Briancianinov, într-o familie înstărită, care deținea mai multe proprietăți. Studiile le-a făcut la Şcoala Militară din St. Petersburg. Deși avea succes cu studiile era profund nefericit acolo, dedându-se la o viață de rugăciune. În 1827 s-a îmbolnăvit grav și din acest motiv a trebuit să părăsească școala. Apoi și-a urmărit vocația monahală și în 1831 a depus votul monahal și a fost tuns cu numele de Ignatie. La scurt timp a fost hirotonit preot. A fost ridicat repede la rangul de arhimandrit, iar la vârsta de 26 de ani era deja în fruntea mănăstirii Sf. Serghie din St. Petersburg. În 1857 a fost sfințit Episcop al Caucazului și Mării Negre, funcție din care s-a retras după patru ani pentru a se dedica scrisului.

Sf. Ignatie a fost un scriitor prolific, marea majoritate a lucrărilor sale fiind despre trăirea duhovnicească și rugăciune. O parte a scrierilor sale au fost traduse în limba română, engleză etc. Deși inițial cărțile sale se adresau în primul rând călugărilor, ele sunt călduros recomandate și mirenilor de către importanți reprezentanți ai ortodoxiei, cum ar fi Părintele Thomas Hopko.

cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org

 

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „a pătimirilor”

Icoana Maicii Domnului „a Pătimirilor” (Strastnaia) - foto preluat de pe doxologia.ro

Icoana Maicii Domnului „a Pătimirilor” (Strastnaia) – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Această Icoană a Maicii Domnului și-a primit numele „a Pătimirilor” deoarece de-a dreapta și de-a stânga Maicii Domnului se află câte un înger ținând în mână uneltele Pătimirilor Domnului: Crucea, sulița și buretele.

Se spune că era o femeie evlavioasă, pe nume Ecaterina, care a început să aibă accese de nebunie după căsătorie. A fugit în pădure și a avut tentative de suicid de mai multe ori.

Într-un moment de luciditate ea s-a rugat Maicii Domnului și i-a promis că, dacă o va vindeca, va intra în mănăstire. După recuperarea sănătății, femeia și-a amintit de promisiunea făcută, dar după mai mult timp. Timorată și profund tulburată, a căzut la pat. De trei ori Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i s-a arătat bolnavei, poruncindu-i să meargă la Nijni-Novgorod și să cumpere icoana ei de la iconograful Grigorie.

După ce a îndeplinit porunca, Ecaterina a primit vindecare. Din acel moment, la această icoană au început să se săvârșească minuni.

Ziua de sărbătorire a acestei icoane este 13 august, cinstindu-i-se mutarea din satul Palitsa la Moscova, în 1641. Pe locul în care a fost întâmpinată, la porțile Tverului, a fost construită o biserică, iar în 1654 a fost construită Mănăstirea Strastna.

De asemenea, Icoana este sărbătorită pe 30 aprilie, și în a șasea duminică de după Paști (Duminica Orbului), spre aducerea aminte a minunilor care au avut loc în această zi. Alte icoana ale Maicii Domnului „a pătimirilor” sunt cinstite în Moscova, la Biserica Zămislirii Sfintei Ana, și deasemenea în satul Enkaeva din episcopia Tambov.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi.

Amin.