Calendar Ortodox 10 decembrie 2023

10 decembrie

articol preluat de pe ziarullumina.ro

 

Calendar Ortodox 10 decembrie 2023
Sf. Mc. Mina, Ermoghen şi Evgraf
(Dezlegare la pește)
Duminica a 27-a după Rusalii (Tămăduirea femeii gârbove)

 

Sf. Mc. Mina, Ermoghen şi Evgraf

Aceşti Sfinţi Mucenici au trăit în vremea împăratului Maximin Tracul (235-238), şi pentru că în Alexandria existau neînţelegeri între oameni, împăratul l-a trimis pe fericitul Mina, atenian de ­neam, să le rezolve, de vreme ce era un om înţelept.

Acesta, nu numai că i-a lămurit pe alexandrini asupra lucrurilor care-i tulburau, dar i-a şi îmbărbătat pe aceia să ţină şi mai mult la credinţa lor creştină şi a tămăduit mulţi bolnavi.

Auzind acestea, Maximin l-a trimis pe Ermoghen prefectul să-l înduplece pe Sfântul Mina să se lepede de Hristos şi pentru că nu a reuşit acesta l-a supus la mari chinuri.

Impresionat fiind Ermoghen de răbdarea în chinuri a fericitului Mina, a trecut şi el la creştinism, a fost botezat de Sfântul Mina, apoi un sobor de episcopi l-a hirotonit arhiereu.

Aflând împăratul despre aceasta, i-a supus pe amândoi la cumplite chinuri, pe care sfinţii le-au îndurat cu puterea lui Dumnezeu.

Atunci, Sfântul Evgraf, notarul Sfântului Mina, a mărtu­risit şi el cu îndrăzneală pe Hristos, şi pentru aceasta a fost ucis cu sabia de către împărat.

Odată cu el au primit mucenicia şi Sfinţii Mina şi Ermoghen, ei fiind ucişi cu cuţitele de slujitorii împă­ratului.

Sfintele lor moaşte ­au fost ridicate şi duse în Constantinopol, unde au săvârşit cu ­pute­rea Domnului nenumărate ­minuni.

Deşi împăratul i-a pus ­într-un sicriu de fier şi i-a aruncat în mare, sicriul a plutit până în Vizantia, unde Sfântul Mina spusese că vrea să fie înmormântat.

Trupurile lor au fost găsite de către Episcopul Bizanţului, prin vedenie dumnezeiască.

Iar împăratul Maximin, ajuns fiind de pedeapsă, şi-a pierdut vederea, apoi a fost bătut de mâini nevăzute, până a murit.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Duminica a 27-a după Rusalii (Tămăduirea femeii gârbove)

Tămăduirea femeii gârbove - foto preluat de pe doxologia.ro

Tămăduirea femeii gârbove – foto preluat de pe doxologia.ro

Ev. Luca 13, 10-17

În vremea aceea Iisus învăța într-una din sinagogi sâmbăta.

Și, iată, era acolo o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputință și care era gârbovă, încât nu putea să se ridice nicidecum.

Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o și i-a zis: Femeie, ești dezlegată de neputința ta!

Și Și-a pus mâinile asupra ei, iar ea îndată s-a îndreptat și slăvea pe Dumnezeu.

Atunci mai-marele sinagogii, mâniindu-se că Iisus a vindecat-o sâmbăta, răspunzând, zicea mulțimii: Șase zile sunt în care trebuie să se lucreze; deci veniți în aceste zile și vă vindecați, iar nu în ziua sâmbetei!

Domnul însă i-a răspuns și a zis: Fățarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare, sâmbăta boul sau asinul său de la iesle și nu îl duce să-l adape?

Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o Satana, iată, de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua sâmbetei?

Și, zicând El acestea, s-au rușinat toți cei ce erau împotriva Lui, iar poporul întreg se bucura de toate faptele cele slăvite, săvârșite de Dânsul.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro