Calendar Ortodox 27 februarie 2025

articole preluate de pe: basilica.ro; www.calendar-ortodox.ro; ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 27 februarie 2025

---

Sf. Cuv. Mărt. Procopie şi Talaleu

 

Sinaxar 27 Februarie

---

 

În această lună, ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru şi mărturisitorului Procopiu Decapolitul († 750).

Acest sfânt a intrat de tânăr în viaţa monahicească şi deprinzându-se cu tot felul de nevoinţe, s-a curăţit pe sine în chip desăvârşit.

Iar mai pe urmă, mustrând vitejeşte şi dispreţuind pe cei ce defăimau păgâneşte rânduiala întrupării Mântuitorului nostru şi nu se închinau icoanei întrupării lui Hristos, a încredinţat adevărul dreptei credinţe, nu numai prin cuvinte, ci chiar prin pătimirile sale.

Pentru aceasta s-a arătat mare mărturisitor; şi făcând multe minuni, s-a mutat către Domnul.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Ghelasie, căruia poruncindu-i-se de ighemon să batjocorească Botezul, s-a botezat cu adevărat şi de sabie s-a săvârşit († 303).

Sfântul mucenic Ghelasie a fost un actor care s-a făcut creștin și a mucenicit la începutul secolului al IV-lea. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 27 februarie.

Ghelasie a trăit la începutul secolului al IV-lea și era de fel din localitatea Mariamna, în apropiere de Damasc (Siria) și era al al doilea actor în rang într-o trupă de actori care se produceau la Hierapolis din Fenicia (astăzi Baalbek, în Liban, la granița cu Siria).

Hierapolis/Baalbek era o mare cetate înfloritoare și care a devenit la începutul erei creștine unul din cele mai mari centre ale religiilor păgâne din Asia Mică, datorită marilor temple care s-au contruit în secolele I-II după Hristos.

Aici, pe lângă activitățile economice și religioase, diferite trupe de actori dădeau reprezentații care uneori erau de inspirație direct anti-creștină.

Într-o astfel de reprezentație, care batjocorea botezul creștin, Ghelasie a fost ales să joace rolul candidatului la botez („cel chemat” sau neofitul).

Actorii parodiau ritualul creștin și amuzau poporul.

Ghelasie a fost aruncat în apă într-un mare cazan cu apă călduță și spectatorii se amuzau și râdeau copios.

Dar când a ieșit din apă și a fost îmbrăcat în hainele albe, Ghelasie a mărturisit că este creștin, că a văzut slava lui Dumnezeu și că acum este gata să moară pentru Hristos.

La început spectatorii au crezut că Ghelasie parodiază, dar când au înțeles că este serios râsetele for s-au tranformat în furie și l-au scos afară din teatru și l-au omorât cu pietre.

Creștinii au recuperat trupul mucenicului și l-au dus acasă în Mariamna, unde mai apoi au construit o biserică peste mormântul lui.

Acestea s-au întâmplat în vremea Marii Persecuții din jurul anilor 303.

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Talaleu Mărturisitorul († 460).

Acest cuvios a fost de neam din Cilicia.

Dar îndrăgind viaţa sihăstrească, s-a dus în cetatea Gavalon, unde, la o depărtare de vreo douăzeci de stadii, cuviosul a aflat un loc înalt, pe care se găsea un altar închinat demonilor şi în acel loc şi-a făcut o mică colibă, îndeletnicindu-se cu ostenelile sihăstreşti şi nevoindu-se cu posturi, cu privegheri, şi cu rele pătimiri.

Pentru aceasta demonii care sălăşluiau în altarul lor de acolo îl înspăimântau, cu mulţime de grozăvii.

Pe aceştia însă ruşinaţi i-a alungat, bătându-şi joc de neputinţa lor.

Apoi, dorind după mai mari osteneli şi-a lăsat coliba, şi făcându-şi o chilioară prea mică, care nu era pe potriva trupului său, a intrat într-însa, stând cu faţa lipită de genunchi.

Odată, venind la el fericitul Teodoret, episcopul Cirului, l-a întrebat, dorind ca să ştie pricina acestui fel de petrecere a lui.

Dar el a răspuns:

eu, fiind supus la multe păcate şi temându-mă de chinurile cele înfricoşătoare, am aflat acest chip de vieţuire, meşteşugind osteneli pe măsura trupului, ca să uşurez greutatea celor ce mă aşteaptă. Căci acelea sunt mai cumplite, nu numai cu mărimea, ci cu însăşi lucrarea lor, fiindcă sunt fără de voie; iar ceea ce se face fără de voie este un lucru foarte amarnic; căci lucrul cel de voie, deşi plin de osteneli, mai puţină durere aduce, fiindcă osteneala este de voie, iar nu silnică. Deci, dacă cu aceste mici dureri voi uşura pe cele aşteptate, mare câştig voi culege de aici.

Acestea auzind episcopul l-a lăudat foarte, pentru isteţimea minţii, că nu numai că se lupta cu luptele de faţă, ci şi pe altele de la sine adăuga.

Iar locuitorii de primprejur ziceau că multe minuni se făceau prin rugăciunea acestuia, căci nu numai oamenii, ci chiar şi dobitoacele dobândeau vindecări.

Dar locuitorii acelui loc, care mai înainte trăiseră în păgânătate, s-au lepădat de înşelăciunea lor cea părintească şi au primit strălucirea dumnezeieştii lumini; iar sfântul folosindu-se de ei, a surpat altarul demonilor care era acolo, şi a ridicat o sfântă şi măreaţă biserică în cinstea bunilor biruitori mucenici.

Şi astfel sihăstreşte nevoindu-se fericitul Talaleu, s-a mutat către Domnul.

 

Tot în această zi, pomenirea cuvioşilor părinţilor noştri Asclipiu şi Iacob, care în pace s-au săvârşit (Secolul al V-lea).

Sfinţii Asclipiu şi Iacob erau asceţi sirieni care au trăit în secolul al V-lea.

Informaţii despre aceştia avem de la Teodoret din Cyr.

Sfântul Asclipiu a dus o viaţă de înfrânare în satul său natal şi nu-l deranjau vizitele oamenilor.

Mulţi dintre ei îl imitau şi îi urmau exemplul, printre care era şi sfântul Iacob.

Acesta s-a închis într-o căsuţă lângă satul Nimuza, pe care n-a părăsit-o niciodată şi vorbea cu oamenii printr-o deschizătură în perete, tăiată astfel ca nimeni să nu-l poată vedea.

El n-a aprins niciodată vreo lumină sau un foc în căsuţa lui.

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului Leandru, Arhiepiscop al Sevillei (cca. 534 – 600/601)

Sfântul Leandru (n. Cartagena, cca. 534 – m. Sevilla, 13 martie 600/601) a fost Arhiepiscop al Sevillei. A avut o contribuție foarte importantă la răspândirea credinței sobornicești în Apus, lui datorându-i-se convertirea de la arianism la ortodoxie a vizigoților ce stăpâneau Spania în acele vremuri. A avut o vocație monahală autentică și i-a îndemnat spre monahism și pe ceilalți frați ai săi – la rândul lor sfinți ai Bisericii lui Hristos: Isidor al Sevillei, Fulgențiu și Florentina.

A scris multe lucrări, dar nu au mai supraviețuit decât două: un tipicon pentru mănăstirile de maici – „Despre rânduiala fecioarelor și disprețuirea celor lumești” și o „Omilie despre biruința Bisericii”.

Sfântul Isidor spune despre Sfântul Leandru: „Leandru a fost monah și ca monah a fost înălțat la treapta de episcop al Bisericii Sevillei, din provincia Baetica. Era un bărbat care încânta prin cuvânt, de o inteligență extraordinară; era foarte vestit atât pentru chipul viețuirii sale, dar și pentru învățătura sa. Prin credința și strădania sa neamul goților a fost convertit de la nebunia ariană la credința sobornicească.”

(Sfântul Leandru, Arhiepiscopul Sevillei, Despre rânduiala fecioarelor și disprețuirea celor lumești, Editura Doxologia, Iași, 2016, colecția Patristica, ser. Traduceri, nr. 13)

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Ştefan, cel ce a întemeiat gherocomia Armatiului, adică bolniţa de bătrâni, care în pace s-a săvârşit († 614).

Sfântul Ştefan, un fost curtean sub împăratul Mauricius (582-602), şi-a părăsit serviciul şi a înfiinţat un azil de bătrâni în Armatia (Constantinopol), dedicându-se în întregime ajutorării străinilor pe care îi primea în azil.

Cuviosul Ștefan din Constantinopol este un sfânt care a trăit în Constantinopol la sfârșitul secolului al VI-lea și începutul celui de-al VII-lea.

Sfântul Ștefan a fost mai întâi un demnitar la curtea împăratului Mauriciu (582-602).

Dar mai apoi a părăsit slujirea împărătească și s-a făcut călugăr și a înființat un azil de bătrâni în cartierul Armatios / Armatia (aflat în Cornul de Aur) din Constantinopol, unde slujea și el însuși, dedicându-se în întregime ajutorării străinilor pe care îi primea în azil.

Acest azil a existat timp de mai multe sute de ani, până în secolul al XV-lea, când turcii au cucerit Constantinopolul.

Cuviosul Ștefan s-a săvârşit în pace în anul 614.

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Nisiu, care, cu vine de bou fiind bătut, s-a săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Timotei cel din Cezareea, care în pace s-a săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului Rafael (Rafail), episcop de Brooklyn († 1915).

Părintele nostru între sfinți Rafail de Brooklyn s-a născut la data de 8 noiembrie 1860, în Beirut, din părinți sirieni refugiați din Damasc.

El a urmat Școala Patriarhală din Damasc, Școala de Teologie Ortodoxă din insula Halki a Patriarhiei Ecumenice, precum și Academia Teologică din Kiev, în Rusia Imperială.

În contextul în care comunitatea siro-arabă din Statele Unite creștea tot mai mult, Sfântul Rafail merge în anul 1895 în Statele Unite, pentru a sluji în această comunitate.

A primit în grijă întreaga Misiune Ortodoxă Siriană, cu sediul la New York, unde a organizat parohia ce avea mai târziu să devină Catedrala Sfântul Nicolae din Brooklyn.

Din această postură, întemeiază noi parohii pentru comunitățile de emigranți și se îngrijește de traducerea în limba arabă a Molitfelnicului Mare.

În 1904 a fost ales ca episcop de Brooklyn, fiind hirotonit episcop de către Sfântul Tihon, Arhiepiscopul Moscovei și Episcopul Inochentie de Alaska și devenind astfel primul episcop ortodox hirotonit în America de Nord.

În timpul slujirii sale în calitate de Episcop Vicar al Bisericii Ortodoxe Ruse din America, Sfântul Rafail a ctitorit Catedrala Sfântul Nicolae, folosită azi de Primatul Arhiepiscopiei Antiohiene a Americii de Nord.

A mai pus baza a treizeci de parohii și a sfințit locul viitoarei Mănăstiri Ortodoxe Sfântul Tihon din South Canaan, Pennsylvania.

În 1905 a fondat ziarul The Word Magazine (Cuvântul).

După 20 de ani de slujire în America de Nord, Sfântul Rafail a trecut la Domnul, în ziua de 27 februarie 1915 la reședința din Brooklyn, aflată vizavi de Catedrala de pe Pacific Street.

Episcopul Rafail a fost trecut în rândul sfinților de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din America în martie 2000, iar slujba de canonizare a avut loc în luna mai a aceluiași an, la Mănăstirea Sfântul Tihon, cu participarea Episcopilor Arhiepiscopiei Ortodoxe Antiohiene din America de Nord, ai Arhiepiscopiei Ortodoxe Grecești din America și ai Bisericii din Polonia.

El este pomenit de Biserica Ortodoxă din America pe 27 februarie.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Efrem Katunakiotul (1912 – 1998)

Cuviosul Efrem Katunakiotul (n. 1912 – d. 1998) a fost monah și stareț cu viață sfântă din Muntele Athos.

A fost ucenicul cuviosului Gheron Iosif Isihastul (prăznuit la 16 august) și a trăit retras în pustia Katunakiei din Sfântul Munte Athos.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.