Articole

Sfinţii Martiri Brâncoveni (†1714)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe

 

Sfinţii Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi; Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache

 

Constantin Brâncoveanu

Sfântul Martir și Binecredinciosul Voievod Constantin Brâncoveanu a fost Domn al Țării Românești între anii 1688 – 1714.

În timpul cât a domnit, Țara Românească a cunoscut o perioadă de înflorire culturală și de dezvoltare a vieții spirituale.

În 1714, pe 15 august, a fost martirizat de către turci, la Constantinopol (în prezent Istanbul), împreună cu cei patru fii ai săi (Constantin, Ștefan, Radu și Matei), precum și cu sfetnicul său Ianache Văcărescu.

Cu toții sunt prăznuiți pe 16 august, sub numele de Sfinții martiri Brâncoveni.

Sf. Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu şi Matei, și sfetnicul Ianache - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu şi Matei, și sfetnicul Ianache – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Viața

Constantin Brâncoveanu s-a născut în anul 1654, la Brâncoveni (actualmente comună în județul Olt), într-o veche familie boierească.

Era fiul lui Matei („Papa”) Brâncoveanu și al Stancăi, sora domnitorului Șerban Cantacuzino.

Rămânând orfan de tată la vârsta de doar un an, a fost crescut de un unchi al său, stolnicul Constantin Cantacuzino (un reprezentat de seamă al culturii umaniste în spațiul românesc), care i-a oferit o educație aleasă pentru acele vremuri, învățând, printre altele, greaca, latina și slavona.

Căsătorit cu Marica, nepoata lui Antonie Vodă din Popești, Constantin Brâncoveanu a avut cu aceasta patru fii: Constantin, Ștefan, Radu și Matei și șapte fete: Stanca, Maria, Safta, Ancuța, Elenca, Bălașa și Smaranda.

Domnia lui Constantin Brâncoveanu a marcat în Țara Românească o perioadă de progres economic și cultural-artistic, de inițiative de modernizare a aparatului statal, de reformare a sistemului fiscal. Brâncoveanu a organizat cancelaria statului în vederea întreținerii raporturilor cu puterile străine.

Epoca brâncovenească s-a deschis influențelor occidentale care au început să prevaleze asupra celor orientale.

Astfel s-a creat o sinteză originală națională, prin aportul tradiției răsăritene și a celei occidentale.

Principalele direcții ale politicii interne a lui Constantin Brâncoveanu au fost:

- întărirea rolului domniei;

- reorganizarea sistemului fiscal;

- promovarea unor relații strânse cu Moldova și Transilvania.

În ce privește politica externă, Constantin Brâncoveanu a încercat să mențină o politică echilibrată între Imperiul Otoman, căruia îi era vasal, și Sfântul Imperiu Roman (Habsburgic), a cărui expansiune ajunsese până la hotarele Țării Românești (după cucerirea Transilvaniei, recunoscută de Poarta Otomană prin tratatul de pace de la Karlowitz, din 1699).

Însă, în 1709, o conjunctură europeană nefavorabilă și unele greșeli politice ale lui Constantin Brâncoveanu au dus la sfârșitul său tragic și la dezastrul familiei sale.

Regele Suediei, Carol al XII-lea, fusese învins la Poltava de către țarul Rusiei, Petru cel Mare.

Armata rusă a intrat pe teritoriul Moldovei, pentru a se lupta cu turcii, aliații lui Carol al XII-lea.

Brâncoveanu a încercat să se alieze cu rușii, trimițându-i țarului o scrisoare în care îi promitea că îl va ajuta la aprovizionarea armatei.

Petru cel Mare i-a mulțumit și i-a trimis 300 de pungi cu aur, contravaloarea serviciilor pentru aprovizionarea armatei ruse.

Tot în acel timp, turcii îi dăduseră domnia Moldovei lui Dimitrie Cantemir, dușman declarat al familiei Brâncovenilor, cu însărcinarea expresă de a raporta Divanului orice mișcare făcută de Constantin Brâncoveanu.

Primul lucru pe care l-a făcut însă Cantemir a fost să se alieze cu țarul.

Prudent, Brâncoveanu a încercat să mențină un echilibru între cele două tabere.

El și-a adunat oștile în tabăra de la Urlați (județul Prahova), aproape de granița cu Moldova.

În cazul în care rușii ar fi intrat în Țara Românească, s-ar fi aliat cu ei.

Dacă însă turcii ar fi fost mai rapizi, ar fi rămas de partea acestora.

Planurile i-au fost dejucate chiar de către vărul său, spătarul Toma Cantacuzino, care, împreună cu mai mulți boieri, a trecut în tabăra țarului.

Speriat, Brâncoveanu i-a trimis înapoi lui Petru cel Mare cele 300 de pungi, iar turcilor proviziile, contribuind la eșecul militar al țarului, în Bătălia de pe Prut (Stănilești, 1711), care s-a văzut nevoit să încheie pace cu turcii.

Deși pe moment Brâncoveanu și-a păstrat tronul, turcii nu i-au iertat încercarea de trădare din 1711.

Răzbunarea lor a venit abia după trei ani, în 1714, când Brâncoveanu nici nu mai bănuia că ar mai putea avea dușmani puternici.

Însă, toate rudele lui, Cantacuzinii, care îi sprijiniseră până atunci domnia, se întoarseră de această dată împotriva lui.

Deși Brâncoveanu făcuse mari eforturi pentru a-i convinge pe otomani că gestul spătarului Toma Cantacuzino, de a trece de partea rușilor în timpul războiului ruso-turc din 1711 (1), nu exprimase și voința sa, o nouă acuzație s-a adăugat la adresa sa.

Învinuit, după cum spunea cronicarul turc Mehmed Rașid că

adunase multe bogății și arme pentru a se opune și pregăti o răscoală, așteptând ca să-și arate dorința de a domni în chip absolut independent”,

Brâncoveanu a fost mazilit în anul 1714.

Împreună cu familia sa, a fost dus la Istanbul și închis la Edicule („Cetatea celor șapte turnuri”), iar toate averile sale i-au fost confiscate.

Pe 15 august 1714 a fost executat la Istanbul, împreună cu cei patru fii ai săi (Constantin, Ștefan, Radu și Matei), precum și cu sfetnicul său Ianache Văcărescu.

Constantin Brâncoveanu (n. 1654 – d. 15/26 august 1714) a fost domnul Ţării Româneşti între anii 1688 şi 1714, având una din cele mai lungi domnii din istoria principatelor române - Constantin Brâncoveanu și cei patru fii (în medalioane) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Constantin Brâncoveanu (n. 1654 – d. 15/26 august 1714) a fost domnul Ţării Româneşti între anii 1688 şi 1714, având una din cele mai lungi domnii din istoria principatelor române – Constantin Brâncoveanu și cei patru fii (în medalioane) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Influența sa asupra dezvoltării vieții spirituale a românilor

În perioada domniei lui Constantin Brâncoveanu cultura românească a cunoscut o perioadă de înflorire, domnitorul fiind un fervent sprijinitor al culturii.

În cei 26 de ani de domnie, Brâncoveanu s-a dovedit un gospodar desăvârșit și bun administrator al avuțiilor țării, instaurând o epocă de prosperitate și de pace.

Domnitorul a inițiat o amplă activitate de construcții religioase și laice, îmbinând armonios în arhitectură, pictură murală și sculptură tradiția autohtonă, stilul neo-bizantin și ideile novatoare ale renascentismului italian într-un nou stil caracteristic, numit „stilul brâncovenesc”.

Denumirea de stil brâncovenesc, sau de artă brâncovenească, este folosită în istoriografia română de artă pentru arhitectura și artele plastice din Țara Românească în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu.

Deoarece această epocă a influențat în mod hotărâtor evoluțiile de mai târziu, termenul se folosește prin extensie și pentru a descrie operele de artă din vremea primilor Mavrocordați, până către 1730.

Istoricii de artă caracterizează uneori stilul prin analogie cu renașterea apuseană, datorită structurilor sale clare, raționaliste, dar exuberanța lui decorativă permite și folosirea termenului de „baroc brâncovenesc”.

Constantin Brâncoveanu și-a asumat rolul de protector al tiparului și școlilor din Țara Românească, dar și din Transilvania, numele său fiind întâlnit între cele ale donatorilor de la școala românească din Şcheii Brașovului.

S-a înconjurat de personalități de cultură din țară și străinătate, susținând financiar și diplomatic pregătirea tinerei generații de cadre în școlile europene.

În 1689 l-a adus de la Istanbul pe Antim Ivireanul, viitorul mitropolit, sub îndrumarea căruia s-au tipărit numeroase cărți românești, grecești, slave și chiar arabe, turcești și georgiene.

Constantin Brâncoveanu a înființat în 1694 Academia domnească din București, o școală superioară („colegiu public pentru pământeni și străini”) având ca limbă de predare greaca veche, în clădirile de la mănăstirea „Sfântul Sava”.

În 1707 a reorganizat-o, numind în fruntea ei pe învățatul grec Sevastos Kyminitis, urmat de Marcu Porfiropol.

În paralel cu „Academia de la Sfântul Sava”, funcționau și alte școli, în incinta unor mănăstiri, în care se preda în slavonește și în românește.

Așa au fost școlile de la mănăstirile Sfântul Gheorghe Vechi și Colțea, amândouă în București, care pregăteau dieci pentru cancelariile domnești, preoți și dascăli.

O serie de școli românești existau în orașele țării, în mănăstiri și chiar în mediul rural.

În câteva mănăstiri au luat ființă biblioteci, cu lucrări procurate din mari centre culturale din apusul Europei; printre acestea se remarcau biblioteca de la mănăstirea Mărgineni (ctitoria lui Constantin Cantacuzino) și biblioteca mănăstirii Horezu, ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu.

Voievodul Constantin Brâncoveanu a rămas în istorie și în conștiința națională și ca un mare ocrotitor al tiparului.

Domnia lui debutează printr-un act de cultură și anume prin apariția Bibliei de la București, prima ediție integrală a Sfintei Scripturi în limba română, operă de mari proporții pentru acel timp (944 pagini format mare, pe două coloane, cu literă măruntă).

Tipărirea începuse încă din timpul lui Șerban Cantacuzino, la 5 noiembrie 1687; un prim tiraj era terminat în septembrie 1688, deci în timpul vieții acestuia.

Al doilea tiraj s-a terminat abia în noiembrie 1688, sub noul domnitor.

Potrivit unei note dintr-o altă tipăritură, Brâncoveanu, ca mare logofăt al Țării Românești, fusese „ispravnicul” lucrării de tipărire a acestei prime Biblii românești.

Pe lângă tipografia mai veche înființată în 1678 la București de către mitropolitul Varlaam, s-au înființat acum câteva tipografii noi:

- la Buzău în 1691, prin strădaniile episcopului Mitrofan (un moldovean, fost episcop de Huși),

- la Snagov în 1694,

- la Râmnicu Vâlcea în 1705,

- la Târgoviște în 1708,

toate prin osteneala lui Antim Ivireanul care, dintr-un smerit ieromonah, a ajuns să fie ales în 1705 episcop la Râmnic, iar în 1708 mitropolit.

S-au tipărit felurite cărți: de slujbă, de teologie, de învățătură, de combatere a catolicismului și calvinismului, toate în limbile română, greacă, slavonă și chiar arabă.

 

Ctitor de sfinte lăcașuri

Constantin Brâncoveanu a fost unul dintre cei mai mari ctitori de biserici și mănăstiri din țările române.

Încă înainte de a ajunge domnitor, el a ridicat două biserici, una la Potlogi și alta la Mogoșoaia, lângă București.

După ce s-a urcat pe tronul Țării Românești, Brâncoveanu a mai ctitorit tot în București încă trei biserici, pe locul unora mai vechi:

- biserica Sfântul Ioan cel Mare sau „Grecesc”, demolată în secolul trecut,

- biserica mănăstirii Sfântul Sava, demolată în secolul trecut

și

- biserica „Sfântul Gheorghe Nou”, existentă și azi în centrul capitalei, fiind recent restaurată.

Biserica „Sfântul Gheorghe Nou”; în față, statuia Sf. Voievod Constantin Brâncoveanu - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Biserica „Sfântul Gheorghe Nou”; în față, statuia Sf. Voievod Constantin Brâncoveanu – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

În această din urmă biserică au fost depuse și osemintele ctitorului, în anul 1720, aduse în ascuns de la Constantinopol, de către soția sa, doamna Marica.

A mai zidit o biserică în satul Doicești (județul Dâmbovița).

Împreună cu unchiul său, spătarul Mihai Cantacuzino, a ridicat mănăstirea din Râmnicu Sărat, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, închinată mănăstirii Sfânta Ecaterina de la Muntele Sinai.

În vara anului 1690, Constantin Brâncoveanu a pus piatra de temelie a celei mai de seamă din ctitoriile sale: Mănăstirea Horezu (sau „Hurezi”), cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena.

Printre alte biserici și mănăstiri ctitorite sau refăcute de binecredinciosul voievod, trebuie amintite:

- Mănăstirea Sâmbăta de Sus,

- Mănăstirea Surpatele,

- Mănăstirea Polovragi

și

- Mănăstirea Turnu din Târgșoru Vechi (județul Prahova).

Mănăstirea Hurezi - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Mănăstirea Hurezi - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Martirizarea

După mazilirea sa, din anul 1714, Constantin Brâncoveanu a fost dus la Istanbul și închis la Edicule, împreună cu familia sa.

El a fost acuzat de relații ascunse cu dușmanii Porții Otomane (marile puteri creștine din acea vreme: Rusia, Polonia, Austria și Veneția), de corespondența sa cu Viena și Moscova (cărora le-ar fi furnizat informații secrete despre turci), de cumpărarea de moșii și construirea unor palate în străinătate (în Transilvania), de depunerea de bani în băncile din Viena și Veneția, precum și de baterea de monede purtând chipul său.

Pentru a i se cruța viața, i s-au cerut 20.000 de pungi cu aur (aproximativ 11 milioane de galbeni), o sumă imposibilă chiar și pentru „beiul de aur”, cum era poreclit Brâncoveanu la Istanbul.

Pe 15 august 1714, când creștinii pomeneau Adormirea Maicii Domnului, chiar în ziua în care voievodul împlinea 60 de ani, a fost adus, împreună cu ceilalți prizonieri, la Yali Köskü („Pavilionul mării”).

Erau prezenți sultanul Ahmet al III-lea, marele vizir Gin Ali, reprezentanții diplomatici ai Franței, Angliei, Rusiei și Austriei.

Li s-a cerut să renunțe la credința ortodoxă strămoșească, pentru a fi grațiați, dar voievodul și-a încurajat fiii sa fie statornici în credință, fiind singurul bun ce le-a mai rămas.

Înfuriat, sultanul a poruncit sa fie tăiate mai întâi capetele celor patru copii ai voievodului, apoi cel al sfetnicului Ianache, crezând că astfel îi va înfrânge credința.

Dar Brâncoveanu, îndurerat, și-a făcut semnul crucii spunând: „Doamne, fie voia Ta!” și a întins singur capul său călăului.

Cele șase trupuri decapitate au fost aruncate în apele Bosforului, iar capetele purtate pe ulițele cetății.

Iată cum descrie Gheorghe Șincai în Cronica românilor martiriul dreptcredinciosului voievod:

Odată cu Brâncovanul au pierit cei patru feciori ai lui, cărora el le-a grăit astfel în ora morții: „Iată, toate avuțiile și orice am avut, am pierdut! Să nu ne pierdem încai sufletele…

Stați tare și bărbătește, dragii mei! să nu băgați seamă de moarte. Priviți la Hristos, mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi și cu ce moarte de ocară a murit.

Credeți tare întru aceasta și nu vă mișcați, nici vă clătiți din credința voastră pentru viața și lumea aceasta…”.

Acestea zicând el, porunci împăratul de le tăiară capetele, întâi ale feciorilor, începând de la cel mai tânăr, și mai pe urmă a tăiat capul lui Constantin Brâncovanu, și aruncară trupurile în mare.

Și creștinii, după aceea, aflându-le, le-au astrucat la Patriarhie.

Martiriul brâncovenilor - de Constantin Lecca - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Martiriul brâncovenilor – de Constantin Lecca – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Proslăvirea ca sfânt

La 20 iunie 1992 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât proslăvirea Sfântului și Binecredinciosului Voievod Constantin Brâncoveanu, pentru faptele sale sfinte și înflorirea vieții spirituale și duhovnicești ortodoxe din Țara Românească.

Prăznuirea lui se face pe data de 16 august.

În anul 2014, cu ocazia comemorării a 300 de ani de la martiriul din Constantinopol, Biserica Ortodoxă Română a plasat rămășițele domnului într-o raclă, ritual descris de vicarul administrativ patriarhal Ionuț Corduneanu astfel:

Pregătirea pentru așezarea în raclă este una specifică sfintelor moaște și a fost făcută de preasfințitul părinte Varsanufie Prahoveanul, episcop vicar al arhiepiscopiei Bucureștilor.

Astfel, osemintele domnitorului au fost spălate cu agheasmă mare, cu vin curat, ulei și unse cu sfântul și marele mir, pregătit odată în an în Joia Mare.

Este o pregătire demnă de toată cinstea. Apoi osemintele se pun într-o pânză de in, fiind un acoperământ rezistent, așezate după structura anatomică.

Capul se pune distinct într-o pânză specială.

După ce au fost așezate în racla de argint, o porțiune mică rămâne acoperită cu geam, în dreptul mâinii.

De acum, nu mai vorbim de oseminte, ci de sfinte moaște și vor rămâne în biserică”.

La 21 mai 2014, în ziua prăznuirii Sfinților Împărați Constantin și Elena, a avut loc o procesiune cu moaștele sfântului Constantin Brâncoveanu de la Catedrala Patriarhală din București până la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou”, la eveniment participând Patriarhul Daniel, membri ai Sfântului Sinod, sute de preoți și diaconi, monahi și monahii și mii de persoane.

Drumul urmat a fost cel din 1934, când rămășițele voievodului fuseseră reînhumate după deshumarea din 1932.

Racla va rămâne expusă în Biserica „Sfântul Gheorghe Nou”, cu excepția unor viitoare evenimente religioase.

 

Imnografie

Tropar, glasul al 3-lea:

Cel ce pentru dreapta credință și pentru neam te-ai învrednicit a suferi moarte de martir, împreună cu fiii tăi: Constantin, Ștefan, Radu, Matei și cu sfetnicul Ianache, dreptcredinciosule voievod Constantine, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul al 8-lea:

În cetatea Sfântului împărat Constantin și tu, împreună cu fiii tăi, voievoade Constantine astăzi pe Hristos ai mărturisit și cu puterea Sfintei Cruci pe necredincioși rușinând, cu vrednicie toți cununa muceniciei ați primit. Pentru aceasta cântări și laude aducem vouă, ca acelora ce sunteți ocrotitori și rugători pentru Biserica și neamul românesc.

 

cititi si Acatistul Sfinților Martiri Brâncoveni (16 august)

cititi mai mult despre si pe: basilica.ro; doxologia.ro; www.unitischimbam.ro

cititi si Constantin Brâncoveanu (1654 – 1714)

 

1 – Războiul Ruso-Turc (1710–1711) a izbucnit ca consecință a înfrângerii Suediei de către Imperiul Rus în Bătălia de la Poltava.

Dimitrie Cantemir semnează “Tratatul de la Luțk” (1711) cu Petru Cel Mare, in urma căruia Moldova se aliază cu Rusia impotriva Imperiului Otoman si se recunoaște protecția Rusiei.

Petru cel Mare și Dimitrie Cantemir sunt învinși la Stănilești, astfel încheindu-se “Pacea de la Vadul Husilor“.

Aceasta presupunea revenirea la vasalitate fata de Imperiul Otoman si introducerea regimului fanariot in Moldova.

 

Iosif de la Văratec (1750 – 1828)

foto preluat de pe crestinortodox.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Iosif de la Văratec

Cuviosul Iosif de la Văratec (+28 decembrie 1828) a fost un sihastru român și dascăl iscusit al Rugăciunii lui Iisus, preot și duhovnic renumit, cel dintâi duhovnic al așezării călugărești de la Văratec și, în același timp, unul dintre ctitorii acestei mănăstiri.

Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 16 august.

Sf. Cuv. Iosif de la Văratec (1750 - 1828) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Cuv. Iosif de la Văratec (1750 – 1828) – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Viața

Cuviosul Părinte Iosif s-a născut în jurul anului 1750, în satul Valea Jidanului din Transilvania, dintr-o familie de oameni evlavioși, trăitori ai credinței ortodoxe.

În acea vreme are loc revolta românilor ortodocși din Transilvania, condusă de Cuviosul Sofronie de la Cioara, împotriva asupririi austriece și a uniației.

Din cauza acestor conflicte și persecuții, multe familii de români statornici în credința ortodoxă au venit în Moldova, între care și cea a Cuviosului Iosif.

Râvnind vieții îmbunătățite a nevoitorilor pentru Hristos, Cuviosul Iosif a cercetat mănăstirile Moldovei și, văzând viața duhovnicească a multor nevoitori, a urmat pilda lor.

Acesta a cunoscut viața monahală din tinerețe, alegând să devină ucenic al Cuviosului Paisie Velicicovschi, pe când se afla la Mănăstirea Dragomirna.

Ucenic al Sfântului Paisie la mănăstirile Dragomirna, Secu și Neamț, el s-a deprins cu ascultarea, smerenia, paza minții, înfrânarea, postirea, privegherile și rugăciunea minții.

Când Sfântul Cuvios Paisie s-a mutat cu obștea la Mănăstirile Secu și Neamț, a venit și Cuviosul Iosif, care, la recomandarea starețului, a fost călugărit și hirotonit ieromonah.

Pe la anul 1779, îl aflăm pe Cuviosul Iosif îndrumător duhovnicesc la Schitul Pocrov de lângă Mănăstirea Neamț, și povățuitor al maicilor de la schiturile Gura Carpenului și Durău.

La ceva timp, cu binecuvântarea starețului, a devenit sihastru (ieroschimonah) în Munții Neamțului cu alți doi părinți, Gherman și Gherontie.

După anul 1785, cu povățuirea Starețului Paisie și cu binecuvântarea chiriarhului, Cuviosul Iosif a fost rânduit să pună bazele Mănăstirii Văratec, împreună cu maica Olimpiada, iar mai apoi și Nazaria, ucenicele sale duhovnicești de la Schitul Durău.

Sihastru și dascăl iscusit al rugăciunii lui Iisus, preot și duhovnic renumit, părinte adevărat pentru călugări și mireni și bun organizator, Sfântul Iosif este cel dintâi duhovnic, de pilduitoare autoritate, al așezării călugărești de la Văratec și, în același timp, unul dintre ctitorii acestei mănăstiri.

Cunoscând purtarea sa și rolul activ pe care l-a îndeplinit la Văratec, Mitropolitul Veniamin Costachi al Moldovei l-a prețuit pentru sfințenia vieții sale și faptele bune ce le săvârșea.

Ca ucenic și următor al Sfântului Paisie, Cuviosul Iosif a devenit un vrednic misionar al Bisericii noastre și înnoitor al vieții monahale în obștea de la Văratec și împrejurimi.

Împreună cu starețele din vremea sa, a pus temelia bunelor rânduieli cu privire la slujbele bisericești, la lucrul de obște și chilie, la deprinderea cu cititul, scrisul, lucrul de mână și rugăciunea cea de toată vremea.

La Mănăstirea Văratec a devenit ctitor al celor două biserici de la începutul mănăstirii, al celei din lemn (1785) și apoi din zid (1808-1812), ambele cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

Sfântul Iosif Pustnicul a contribuit la organizarea mai multor mănăstiri din munții Neamțului și timp de treizeci de ani a asigurat îndrumarea duhovnicească a mai bine de trei sute de călugărițe, precum și a numeroși anahoreți din munții de lângă Sihla.

Slujitor al cuvântului lui Dumnezeu, Sfântul Cuvios Iosif a dobândit încă din tinerețe o cunoaștere temeinică a Sfintei Scripturi și a scrierilor Sfinților Părinți, ceea ce i-a dat posibilitatea să se ocupe și de copierea manuscriselor cu conținut scripturistic, teologic și cultic.

Vestea despre sfințenia și înțelepciunea lui duhovnicească atât de mult sporise, încât ajunsese unul din cei mai renumiți sihaștri din ținutul Neamțului, la care alergau monahii și credincioșii să se spovedească și să primească povățuiri.

Tuturor ucenicilor săi, Cuviosul Iosif le-a insuflat un duh de râvnă duhovnicească și de jertfă pentru dobândirea desăvârșirii.

Printre ucenicii săi se numără și Ieromonahul Irinarh Rosetti (†1859), care, după ce a întemeiat, cu binecuvântarea și sprijinul Mitropolitului Veniamin Costachi, Mănăstirea Horaița, a plecat în Țara Sfântă, unde a ctitorit biserica de pe Muntele Tabor.

Din mărturiile monahiilor de la Văratec se știe că duhovnicescul părinte a dus o viață aspră, cu nevoințe călugărești, iubind pe Dumnezeu și oameni, rugăciunea și cărțile.

Pentru viața sa sfântă, Dumnezeu l-a înzestrat pe Cuviosul Iosif cu darul facerii de minuni și al izgonirii duhurilor necurate.

Prin rugăciunile sale înălțate înaintea Sfintei Treimi și a Maicii Domnului, erau vindecați mulți creștini de bolile sufletești și trupești.

Blândețea, îndelunga răbdare, bunătatea și dragostea l-au făcut pe Iosif ieroschimonahul să fie iubit, ascultat și prețuit de soborul Mănăstirii Văratec și de pelerinii acestui loc de rugăciune.

Prin viața sa sfântă, prin tot ceea ce a învățat și lucrat, Cuviosul Iosif s-a dovedit a fi o pildă de trăire intensă a Evangheliei Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Cuviosul părinte a trecut la cele veșnice la 28 decembrie 1828, fiind înmormântat în pronaosul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” de la Mănăstirea Văratec.

Locurile din Munții Neamțului unde s-a nevoit Ieroschimonahul Iosif au rămas în tradiția locului sub denumirea: „Poiana lui Iosif”, „Pârâul lui Iosif” și „Chiliile lui Iosif”.

De la marele isihast român se păstrează un Tipic al rugăciunii inimii, pe care îl urma dimpreună cu ucenicii săi din mănăstiri.

Pentru faptele și viața sa plină de sfințenie, Biserica noastră îl cinstește pe Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec în rândul sfinților cuvioși români ce a strălucit în ținutul Neamțului, binecuvântat de Dumnezeu cu multe vetre monahale.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi! Amin.

 

Proslăvire

Sfântul Iosif de la Varatec a fost canonizat în ședința Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 5-7 martie 2008, proclamarea oficială a canonizarii având loc pe 5 iunie, de Înălțarea Domnului, la Mănăstirea Neamț, alături de alți sfinți nemțeni, în prezența PF Patriarh Daniel și a mai multor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.

 

Imnografie

Troparul Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec (glasul al 8-lea):

Purtătorule de Dumnezeu, Cuvioase Părinte Iosife, ucenic al Sfântului Paisie de la Neamț, ctitor și duhovnic al Mănăstirii Văratec, povățuitor al monahilor și credincioșilor evlavioși, te-ai învrednicit de mari daruri de la Milostivul Dumnezeu. Pentru aceasta, cu adâncă evlavie, facem pomenirea ta și strigăm ție, Cuvioase Părinte: Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul al 8-lea:

Veniţi toate cetele călugărilor să lăudăm astăzi pe Cuviosul Iosif Duhovnicul de la Văratic, căci bine s-a nevoit cu postiri şi rugăciuni neîncetate, cu lacrimi şi cu privegheri, desăvârşit făcându-se şi în cetele sfinţilor cuvioşi numărându-se. Pentru aceasta te lăudăm cântând: Bucură-te mărgăritar de mult preţ al Bisericii dreptmăritoare şi povăţuitor al călugărilor.

Icos:

Vieţii îngereşti urmând, toate cele ale lumii, deşarte le-ai socotit, Părinte Iosif, purtătorule de Dumnezeu. Pentru aceasta, acum, săvârşind pomenirea ta, pe tine te lăudăm, zicând:

Bucură-te, că de tânăr ai plecat spre nevoinţă

Bucură-te, că te mângâi din iubire şi credinţă

Bucură-te, piatră scumpă şi frumosul giuvaer

Bucură-te, că din lacrimi ţi-ai gătit cunună-n cer

Bucură-te, că în noapte umpli cerul de cântare

Bucură-te, vers de taină pe lăuntrică suflare

Bucură-te, că fiinţa ţi-o pătrunzi cu nepătrunsul

Bucură-te, cel ce ruga ţi-ai împletit-o cu plânsul

Bucură-te, rugăciune răsucită pe mătănii

Bucură-te, văzătorul de dumnezeieşti vedenii

Bucură-te, chip de înger în văzduhul necuprins

Bucură-te rază sfântă, lumină şi foc nestins

Bucură-te, mărgăritar de mult preţ al Bisericii dreptmăritoare şi povăţuitor al călugărilor.

 

cititi mai mult despre Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec si pe: basilica.ro; doxologia.ro

Constantin Brâncoveanu (1654 – 1714)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Constantin Brâncoveanu (1654 – 1714)

Constantin Brâncoveanu (n. 15/26 august 1654 – d. 15/26 august 1714) a fost domnul Țării Românești între anii 1688 și 1714, având una din cele mai lungi domnii din istoria principatelor române.

Mare boier, nepot de soră al domnului Șerban Cantacuzino, el a moștenit și a sporit o avere considerabilă, care consta în proprietăți imobile, bunuri mobile și sume de bani depuse la bănci din străinătate.

În timpul în care a domnit, Țara Românească a cunoscut o lungă perioadă de pace, de înflorire culturală și de dezvoltare a vieții spirituale, în urma sa rămânând un mare număr de ctitorii religioase și un stil arhitectural eclectic ce-i poartă numele.

În politica externă Brâncoveanu a acționat cumpătat, evitând să se poziționeze decisiv în tabăra imperială, care într-un avânt semnificativ recuperase Ungaria și Transilvania de la otomani.

Și-a cumpărat bunăvoința turcilor, plătind regulat dările și vărsând sume uriașe sultanului și funcționarilor de la Constantinopol, ceea ce i-a adus supranumele de „altın bey” (română prințul aurului).

Ținând agenți și spioni în toată Europa, domnul muntean era informat asupra știrilor de pe întregul continent și informa simultan taberele rivale.

În ce privește Moldova, domnul muntean a intervenit în mod repetat în chestiunea domniei, în timp ce în Transilvania a exercitat o importantă influență culturală, prin răspândirea de tipărituri și ctitorirea de așezăminte religioase.

Deși reușise să fie confirmat pe viață în domnie (1699) și reconfirmat de noul sultan în 1703, domnul a lucrat în permanență să-și asigure în străinătate un refugiu de turci, fiind conștient de precaritatea situației sale.

În cele din urmă, a fost luat prin surprindere, fiind mazilit în aprilie 1714 și dus cu întreaga familie la Constantinopol, unde a fost torturat pentru a ceda turcilor toată averea sa.

Constantin Brâncoveanu a fost executat pe 15 august 1714, împreună cu cei patru fii ai săi (Constantin, Ștefan, Radu și Matei) și cu sfetnicul Ianache Văcărescu; la acest deznodământ au contribuit și intrigile familiei Cantacuzino.

Pentru felul cum au murit, cu toții sunt venerați de către Biserica Ortodoxă Română, care i-a canonizat sub numele de Sfinții Mucenici Brâncoveni în 1992.

Descendența domnului a fost asigurată de copiii fiicelor sale și ai lui Constantin II, la mijlocul secolului al XIX-lea putând fi numărați peste două sute de urmași direcți în viață.

În 2014, cu prilejul împlinirii a trei sute de ani de la martiriu, rămășițele pământești ale domnului au fost dezgropate și plasate într-o raclă, care este expusă la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București.

Constantin Brâncoveanu (n. 1654 – d. 15/26 august 1714) a fost domnul Ţării Româneşti între anii 1688 şi 1714, având una din cele mai lungi domnii din istoria principatelor române - Constantin Brâncoveanu și cei patru fii (în medalioane) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Constantin Brâncoveanu și cei patru fii (în medalioane) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Viața

Origini

Constantin Brâncoveanu s-a născut în anul 1654, la Brâncoveni (actualmente sat și comună în județul Olt). Era fiul postelnicului Papa Brâncoveanu (Matei) și al Stancăi (născută Cantacuzino).

După tată era nepotul vornicului Preda din Brâncoveni, iar după mamă al postelnicului Constantin Cantacuzino, membru al familiei Cantacuzino, și unul dintre cei mai influenți boieri din din Țara Românească.

Printre frații mamei sale se numărau Șerban Cantacuzino (viitor domn), Constantin Cantacuzino stolnicul și Mihai Cantacuzino spătarul.

De altfel, toți cei șase frați ai Stancăi aveau să acceadă în mari dregătorii, un caz unic în istoria Țării Românești.

Copilăria lui Constantin Brâncoveanu, ca întreaga perioadă de după moartea lui Matei Basarab (1654), a fost marcată de conflictul politic intern dintre Băleni și Cantacuzini, care avea să fie soluționat abia în timpul domniei lui Șerban (1678–1688), când familia Băleanu avea să sucombe rivalilor ei.

Constantin a rămas orfan de tată în 1655, Papa Brâncoveanu fiind ucis în răscoala seimenilor și a dorobanților împotriva domnului Constantin Șerban.

La sfârșitul lunii februarie 1655 (pe stil vechi), acești mercenari (majoritatea de origine sârbă) s-au ridicat împotriva boierilor care îl sfătuiseră pe Constantin Șerban să-i concedieze și să-i dea afară din țară. Familia Brâncoveanu, în frunte cu marele logofăt Preda, era la casele din București.

Preda Brâncoveanu a reușit să își răscumpere viața cu o mare sumă de bani, iar Constantin a fost salvat de slugi, care l-au substituit cu un copil de țigan, însă Papa Brâncoveanu a fost omorât la baza dealului Mitropoliei, în locul unde nepotul său Constantin II Brâncoveanu avea să ridice în 1712 ani o cruce de piatră, peste vechea cruce de lemn ridicată de Preda.

 

Arbore genealogic. Descendența brâncovenească și cantacuzină.

Simple gold crown.svg Antonie din Popești Preda Brâncoveanu Constantin Cantacuzino
Neagu
(postelnic)
Papa Brâncoveanu Stanca Brâncoveanu Simple gold crown.svg Șerban Cantacuzino Constantin Cantacuzino Alții
Marica Brâncoveanu Simple gold crown.svg Constantin Brâncoveanu Frați:
Barbu și Matei
Simple gold crown.svg Ștefan Cantacuzino
Patru băieți Șapte fete

Sursă: Stoicescu 1971

Preda Brâncoveanu a fost sugrumat în 1658 din ordinul lui Mihnea al III-lea. Astfel că Stanca și copii ei au rămas conform datinii în îngrijirea văduvei lui Preda, Păuna Brâncoveanu, care făcea împreună cu frații Barbu și Constantin (Matei murise deja) la 1659 o danie Mănăstirii Sadova.

Conform istoricului N. Iorga, Brâncoveanu a fost crescut de mama sa „cantacuzinește”. Un rol important l-a avut în creșterea sa unchiul din partea mamei, stolnicul Constantin Cantacuzino, care i-a oferit o educație aleasă pentru acele vremuri, viitorul domn învățând, printre altele, greaca, latina și slavona.

Stolnicul era un reprezentat de seamă al culturii umaniste din spațiul românesc, fiind un iubitor al literaturii și artei, creator în Țara Românească al unei școli grecești după modelul celei pe care o urmase la rândul său în Padova.

În 1674 a murit fratele Barbu, pe când se afla la Constantinopol. A fost adus în țară și îngropat la Mănăstirea Brâncoveni, iar Constantin și mama sa au donat mănăstirii cu această ocazie satul Obârșia din județul Romanați (actualmente în județul Olt). Astfel Constantin Brâncoveanu a devenit unicul moștenitor al unei averi considerabile.

 

Dregător

Harta regiunii în ajunul asediului Vienei - foto - ro.wikipedia.org

Harta regiunii în ajunul asediului Vienei - foto – ro.wikipedia.org

Brâncoveanu a înaintat repede în ierarhia boierească.

În deceniul al optulea, a deținut pe rând dregătoriile de paharnic, postelnic al doilea, logofăt al doilea și logofăt.

În 1674, Brâncoveanu a fost trimis de domnul Gheorghe Duca la Brașov, ca să îi convingă pe boierii refugiați acolo să se întoarcă în țară.

Din delegație făceau parte și bunica sa maternă, Ilina (văduva postelnicului), și Pârvu Cantacuzino.

După negocieri lungi, între timp alăturându-li-se și Stanca Brâncoveanu, misiunea încredințată a fost împlinită.

În același an, s-a căsătorit cu Marica, fiica lui Neagoe din Popești, la rândul său fiul fostului domn Antonie din Popești.

Doi ani mai târziu, domnul a fost solicitat de turci să participe la asediul Cehrinului, iar tânărul Brâncoveanu, care menținuse relații bune cu Curtea domnească, a însoțit mica oaste.

În septembrie, la întoarcere, a aflat că unchiul său Șerban Cantacuzino fugise de Gheorghe Duca din București.

Ajuns la Adrianopol (în româna timpului Odriu) și apoi la Constantinopol, Șerban a obținut mazilirea domnului și propria numire pe tronul Țării Românești.

Urcarea pe tron a unchiului său Șerban Cantacuzino, pe care Brâncoveanu îl urmase în toamna lui 1678 la Rusciuc, a avut drept consecință numirea tânărului vlăstar în dregătoriile de agă (ianuarie-decembrie 1679), ispravnic al scaunului București și mare postelnic.

Anul 1681 îl găsea la Constantinopol, unde purta discuții în numele unchiului său cu Ladislau Csàki și Cristofor Pasko, dușmanii domnului transilvănean Mihai Apafi, cei doi asumându-și prin semnătură ca după răsturnarea lui Apafi să restabilească în Transilvania legea românească (adică religia ortodoxă) și să îl repună în funcție pe mitropolitul Sava Brancovici, persecutat și întemnițat de către calviniști pentru că nu voise să renunțe la ortodoxie.

După ce în 1683 ajunsese la porțile Vienei, Imperiul Otoman, sub suveranitatea căruia se găsea Țara Românească, a suferit un puternic recul: rând pe rând au fost pierdute de către turci în dauna imperialilor Ungaria și Transilvania, însă situația Țării Românești nu permitea înlăturarea vasalității turcești. Iorga descria situația țării astfel:

„Pe toată linia Dunăriĭ [...] eraŭ numaĭ cetățĭ de ale Turcilor. Dar nu numaĭ atîta [...] în Bugeac, în partea sudică a Basarabieĭ, din vremea luĭ Mihaĭ Viteazul încă se aduseseră Tatariĭ. [...] era de ajuns un semn, și Tatariĭ din Bugeac, de la Sudul Basarabieĭ, ca și ceĭ din Dobrogea, să invadeze Moldova și Țara-Romănească.”

Negocierile lui Șerban Cantacuzino cu împăratul Leopold au început după depresurizarea Vienei în 1683, dar nu au ajuns la o concluzie nici până în primăvara lui 1688; prevederile erau un tribut de 75.000 de taleri, plătibil împărăției, un ajutor de 6000 de soldați dați domnului în caz de nevoie (întrebarea rămânea cine îi urma să îi plătească).

O problemă persista totuși, întrucât Șerban Cantacuzino dorea să se alăture austriecilor doar după ce turcii și tătarii ar fi fost învinși, ca acești să nu poată pustii țara, pe când tabăra imperială dorea să îi atragă pe valahi mai devreme, tocmai pentru a înlesni atingerea acestui deziderat.

În ciuda acestui fapt, la 9 martie 1688, domnul Șerban Cantacuzino și familia sa (stolnicul Constantin, Mihai Cantacuzino și ginerele Constantin Brâncoveanu) depuneau jurământul de credință față de austrieci, în fața solilor imperiali.

Nu s-a putut trece peste diferend, solii trimiși la 18 mai 1688 de Șerban la Viena întorcându-se fără rezultat. Austriecii au cerut trecerea imediată în tabăra lor, iar din cauză că domnul tot nu dorea să se lege, împăratul a hotărât să frângă voința domnului cu forța.

În timp ce generalul Caraffa (comandantul armatelor imperiale din Ungaria superioară și Transilvania) urma să plece pentru a asedia Belgradul cu armata principală, în Transilvania avea să rămână generalul Veterani cu 4000 de oameni.

După cucerirea Lipovei (în germană Lippa), Veterani s-a despărțit de Caraffa și a pornit via Lugoj și Caransebeș spre Orșova, ajungând la data de 14/24 august la Cerneți. În cuvintele cronicarului Radu Popescu:

Atuncé Serbanŭ Vodă de aceasta înțelegândŭ de grabŭ trimise pre nepotu-seŭ Costandinŭ Brâncoveanulŭ vel-Logofetŭ, cu cârți la Viterani Generariulŭ, cu multă rugăciune si cu multe darurĭ scumpe, ca să se întórcă înapoĭ ear’, ca nu cumva simțindŭ Turciĭ vorŭ zice că este țéra haină, si vorŭ porunci Tătarilorŭ de vorŭ veni aicĭ în țéră să o robéscă.

Atuncé Viterani Generariulŭ înțelegândŭ de aceasta, numai decâtŭ s’au redicatŭ de acolo cu tótă óstea luĭ de au venitŭ pre suptŭ munte pînă la Câmpulungŭ.

La negocierile de la Câmpulung, lui Brâncoveanu i s-au adăugat și fratele domnului, Mihai Cantacuzino și boierul Constantin Bălăceanu.

Generalul Veterani a putut fi înduplecat să părăsească țara spre Brașov, în schimbul promisiunii că Șerban Cantacuzino va trimite o solie formată din rude apropiate care să declare fățiș aderența Țării Românești la partida creștină.

În 2/12 octombrie, solii Iordache Cantacuzino, Mihai Cantacuzino, Constantin Bălăceanu și Șerban Vlădescu au plecat spre Viena, însă au fost opriți după o săptămână de Veterani în Transilvania, întrucât împuternicirea nu era îndestulătoare.

Șerban Vodă l-a trimis pe Brâncoveanu cu o împuternicire validă, după acordarea căreia solii au putut să-și continue drumul.

 

Începutul domniei

Între timp, la 29 octombrie/9 noiembrie 1688, domnul Șerban Cantacuzino a murit. Del Chiaro, Cantemir și Radu Popescu au înregistrat zvonul că Brâncoveanu ar fi fost implicat în asasinarea domnului, împreună cu frații acestuia Mihai și Constantin Cantacuzino, însă ipoteza a fost combătută de Iorga, care arăta că voievodul era de mult timp bolnav și că nu existau diferende politice între el și frații săi. Și Constantin C. Giurescu consideră puțin probabil ca Brâncoveanu să fi participat la o astfel de intrigă, precizând că e greu de stabilit temeiul învinuirii.

Într-o scrisoare către egumenul mânăstirii Brâncoveni, prin care cerea o contribuție la plătirea ploconului împărătesc, Constantin Brâncoveanu se pronunța asupra alegerii sale ca domn:

„Ne-am ridicat domn iar domnia mea aceasta nu aș fi pohtit, că știe sfinția ta că de nici unele lipsă n-am fost ci ca un domn eram la casa mea … și pentru ca să vină nișcari străini domni asupra țării și a săracilor să-i necăjească fără milă și să pustiască țara, pentru aceia am luat domnia mea jugul acesta asupra domniei mele”.

După preluarea domniei, Brâncoveanu a reconfirmat mandatul solilor trimiși la Viena. Aceștia au ajuns acolo la 10 decembrie 1688, ajungând pe 30 ianuarie la următorul acord, înscris într-o diplomă: Țara Românească renunța la toate legăturile cu Poarta și reînnoda atârnarea față de Ungaria, moștenitor ai cărei regi era împăratul Austriei.

Cei doi Cantacuzini au rămas la Viena ca ostatici, garanție pentru ținerea angajamentului, însă în țară s-a întors numai Șerban Vlădescu, întrucât Constantin Bălăceanu a fost întâmpinat în Transilvania de văduva lui Șerban Cantacuzino, soacra sa, care i-a adus vestea că Brâncoveanu a dispus plătirea restului de haraciu datorat din averea rămasă de la domnul răposat.

Brâncoveanu l-a pedepsit pe boierul Șerban Vlădescu, fapt care l-a condus pe istoricul Constantin Giurescu să caute explicația în faptul că solii ar fi depășit mandatul verbal al lui Brâncoveanu, anume că înțelegerea avea să se aplice doar cu condiția lui Șerban.

Atitudinea lui Brâncoveanu i-a iritat pe imperiali, care aveau nevoie de resursele Țării Românești pentru a-și întreține trupele din regiune. În consecință, imperialii au decis să își ia cu forța lucrurile de care aveau nevoie: ducele de Baden a invadat Țara Românească dinspre Cerneți, la începutul lui noiembrie 1689, acțiune coordonată cu invazia generalului Donat Heissler dinspre nord, prin pasul Bran.

Pus în fața forței imperialilor, Brâncoveanu s-a conformat, plătind restul de tribut în acord cu diploma din ianuarie 1688, fiind nevoit să accepte iernarea în țară a 12 regimente și să predea armatei austriece 1500 de cai.

Cum a găsit însă răgazul, domnul s-a adresat tătarilor și turcilor, chemându-i spre ajutor, întrucât o incursiune a tătarilor era preferabilă jafului neîntrerupt de săptămâni al cătanelor.

În ianuarie 1690 tătarii au intrat în țară, iar Heissler se retrăgea peste graniță, urmărit de tătari.

 

Bătălia de la Zărnești

Pentru a elimina însă pericolul pe care îl reprezenta oastea imperială situată la granițele sale, Brâncoveanu a pornit în vară o ofensivă cu ajutorul turcilor și al curuților comandanți de pretendentul la tronul Transilvaniei, Emeric Tököli. Luând-o pe poteci de munte, au ocolit Branul, putând astfel să-l ia prin surprindere oastea formată din austrieci și secui: Bătălia de la Zărnești a fost catastrofală pentru imperiali, generalul Heissler fiind luat prizonier.

Tot acolo a murit și Constantin Bălăceanu. Deși l-au încoronat pe Tököli principe al Transilvaniei, sosirea armatei ducelui de Baden i-a determinat pe învingători să se retragă la sudul Carpaților.

În conflictul dintre turci și austrieci, vara lui 1690 a dus mutarea frontului la nord de Dunăre și în vest, Țara Românească scăpând de greutățile pe care le aducea statutul de câmp de luptă.

Astfel relațiile lui Brâncoveanu cu imperialii s-au îmbunătățit rapid. Era în interesul lui să mențină relații bune cu ei, întrucât exista perspectiva întoarcerii forțelor, cât și a căderii sub stăpânirea austriacă odată cu încheierea viitorului tratat de pace.

Imperialii aveau nevoie de el, întrucât pe timp de război domnul Țării Românești era cea mai bună sursă de informații despre ceea ce se petrecea în Imperiul Otoman, el fiind în legătură permanentă cu capuchehaialele sale de pe lângă Poartă, cu pașii din Silistra, Nicopole și Vidin și avea agenți pe lângă alți demnitari ai Imperiului Otoman.[46] Relațiile au fost intermediate de contele de Erbs, luat prizonier la Zărnești.

Restul domniei lui Brâncoveanu a însemnat o perioadă lungă de pace.

Bătălia de la Zărneşti-Tohani (11/21 august 1690) - foto preluat de pe enciclopediaromaniei.ro

Bătălia de la Zărneşti-Tohani (11/21 august 1690) – foto preluat de pe enciclopediaromaniei.ro

 

Până la Tratatul de la Karlowitz

Brâncoveanu era un dușman al Cantemireștilor din Moldova. Constantin Cantemir îi trimisese generalului Heissler fonduri bănești, când acesta din urmă ocupase Bucureștii.

Când domnul Moldovei a murit în primăvara lui 1693, a fost succedat pe tron de fiul său Dimitrie, care ținea corespondență cu Maria Cantacuzino (văduva lui Șerban).

Brâncoveanu a acționat repede la Constantinopole întru schimbarea tânărului Dimitrie: a logodit-o pe fiica sa Maria cu boierul Constantin Duca (fiul fostului domn moldovean Gheorghe Duca) și a obținut numirea pe tron a acestuia. Constantin Duca s-a dovedit o dezamăgire, întrucât represiunile sale crunte împotriva partidei adverse au stârnit mânia marelui vizir, care a trebuit să fie stinsă cu pungile de bani ale domnului Țării Românești.

În iunie 1693 Țara Românească a fost zguduită de vestea că turcii și tătarii aveau să invadeze Ardealul prin Muntenia. Brâncoveanu a mers la Rusciuc, unde vizirul l-a primit cu multă căldură.

Sfatul său în consiliul de război ca invazia să se facă pe la Teleajen a fost primit cu unanimitate, însă evoluțiile din apropierea Belgradului au salvat țara de la efectele trecerii acestor armate, trupele credincioase sultanului fiind nevoite să pornească spre Belgrad.

În 1695, sultanul Mustafa al II-lea a pornit într-o expediție în Ungaria. A cucerit Lipova și l-a omorât pe generalul Veterani lângă Lugoj.

Lui Brâncoveanu i-a revenit sarcina de a apăra Dunărea la Cerneți, misiune de care s-a achitat întru totul. În plus, a fost nevoit să repare cetatea Cladova.

La întoarcere, sultanul a intrat în țară, așa că domnul a fost obligat să îl întâmpine, însă acest lucru a suscitat frici, întrucât se credea că i-ar fi putut pica în mână scrisori compromițătoare. Brâncoveanu nota pe marginea calendarului:

„† Septemvrie 18 dni, Miercuri mĭ-au venit veaste de la Cornea vel ban, de la Cerneț, că pogoară Inpăratul Sultan Mustafa pe la Rușava, să treacă pen țară, să meargă la Necopoe.

† Septemvrie 20 dni, ne-au venit ferman să meargem înnaintea Inpăratului.”

Tratatul de la Karlowitz (26 ianuarie 1699)-  Negocierea tratatului de pace de la Karlowitz (Sremski Karlovici), 1699 - foto preluat de pe istoria.md

Tratatul de la Karlowitz (26 ianuarie 1699)- Negocierea tratatului de pace de la Karlowitz (Sremski Karlovici), 1699 – foto preluat de pe istoria.md

 

După Tratatul de la Karlowitz

După încheierea tratativelor de pace de la Karlowitz, în Peninsula Balcanică s-a restabilit un echilibru între austrieci și otomani.

În prima lună a anului 1700, Brâncoveanu a fost nevoit să părăsească scaunul, pentru a-i da ajutor hanului tătar împotriva nogailor răsculați. A tăbărât la Drăgănești, unde a primit ordin de la sultan să se întoarcă, întrucât problema se rezolvase între timp.

Pe plan intern, a fost urzită o intrigă împotriva domnului și a Cantacuzinilor, de către Dumitrașcu Corbeanu, Grigore Băleanu și Radu Hrizea Popescu.

Complotiștii au înaintat plângerea unui dregător turc, care însă s-a adresat lui Brâncoveanu.

Boierii au fost închiși, însă domnul a trebuit să răscumpere bunăvoința turcilor cu 300 de pungi, constând din 67.500 de taleri din vistierie și 82.500 din veniturile proprii.

Pe plan extern, intrigile lui Brâncoveanu au obținut în același an mazilirea lui Antioh Cantemir, care a fost depus la Constantinopol în temnița ordinară. În locul său a venit Constantin Duca, în care domnul Țării Românești își pierduse încrederea.

În scurt timp Duca s-a făcut nepopular, iar boierii moldoveni băjeniți au fost primiți de Brâncoveanu, care a intermediat discuțiile lor cu solul trimis de Duca pentru negocieri.

O lovitură pentru mândria lui Brâncoveanu a fost firmanul Porții din care reieșea că Duca ceruse deasupra capului său predarea boierilor, lucru pe care domnul valah l-a evitat prin mijloace diplomatice.

În 1702, după ce l-a primit cu mare fast pe ambasadorul britanic la Constantinopol William Paget, aflându-se la Mânăstirea Brâncoveni, domnul Țării Românești a fost informat despre schimbarea marelui vizir cu Mustafa Pașa Taltaban, cunoscut pentru cruzimea și lăcomia sa.

Pe lângă faptul că a primit un consistent plocon de numire în funcție, acesta a dispus ca țara să plătească întregul haraci odată, ceea ce a necesitat mari eforturi până la capătul anului; în scurt timp a fost omorât și înlocuit cu Rami Efendi.

Tratatul de la Karlowitz (26 ianuarie 1699) - Europa de Sud-Est înainte și după tratatul de la Carlovița - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Tratatul de la Karlowitz (26 ianuarie 1699) – Europa de Sud-Est înainte și după tratatul de la Carlovița – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Adrianopol

Anul 1703 a reprezentat un moment de răscruce pentru Constantin Brâncoveanu.

A primit informații că o grupare adversă, din care făcea parte și Alexandru Mavrocordat, complota împotriva sa, iar refuzul domnului de a plăti unui muftiu 50 de pungi de bani a agravat situația.

O solie condusă de Kuciuk Selin a ajuns la București în aprilie, unde i s-a prezentat domnului firmanul din partea vizirului, în care era invitat să meargă la Adrianopol (unde era stabilită la acel moment Poarta), pentru ca „să sărute poala împărătească”.

Curtea a fost cuprinsă de panică; în fapt, după cum au aflat trimișii domnului, intențiile vizirului erau rele.

Plecarea lui Brâncoveanu a fost amânată cu patru săptămâni, întrucât s-a îmbolnăvit de erizipel; imbrohorul a cerut să-l vadă pe domn, însă s-a convins că boala nu era simulată, „văzându-l umflat la cap, obraz și gât, de abia recunoscându-l”.

Abia în mai a putut Brâncoveanu să părăsească Bucureștii, după ce a fost convins de Cantacuzini (conform lui Ion Neculce) să nu aleagă calea exilului.

Din alaiul impresionant făceau parte stolnicul Cantacuzino, toți boierii mari, mitropolitul țării, medicul Iacob Pylarino, în total 1500 de persoane.

În spatele deplasării foarte lente nu era numai sănătatea convalescentă a domnului, ci și nevoia de a temporiza pentru a cumpăra bunăvoința dregătorilor Porții.

În tabăra de la Arnăutchioi, domnul l-a întâlnit pe Alexandru Mavrocordat, căruia i-a fost făcută o primire impunătoare și numeroase cadouri.

Ajuns în Adrianopol, a fost primit după o săptămână de vizir, care l-a anunțat că Imperiul Otoman crește haraciul de la 280 de pungi la 520, o veste primită de voievod și boieri cu multă supărare.

Totuși, decizia trebuia acceptată, iar Brâncoveanu a fost reînvestit în domnie, printr-o ceremonie în care vizirul i-a îmbrăcat pe domn și pe boieri în caftane valoroase.

Sumele luate la plecare se dovediseră neîndestulătoare, astfel că boierul Toma Buculbașa a sosit din țară cu pungi de bani, fiindu-le făcute cadouri mamei sultanului și sultanului însuși.

Audiența la sultan a fost scurtă, padișahul limitându-se la a-i da sfaturi banale lui Brâncoveanu, care era confirmat în domnie pe viață.

În restul timpului petrecut la Adrianopol, domnul a lucrat ca să fie schimbat Constantin Duca de pe tronul Moldovei.

Marele vizir i-a propus lui Brâncoveanu scaunul, însă la sfatul stolnicului Cantacuzino, acesta a refuzat, întrucât era vorba de o încercare de a-i stoarce mai mulți bani.

A fost impus protejatul său, Mihail Racoviță. Drumul la Adrianopol, audiența la sultan și întoarcerea victorioasă la București au fost imortalizate într-o frescă la Palatul de la Mogoșoaia, distrusă între timp.

Toma Cantacuzino rămăsese după episodul Adrianopol pe lângă Poartă, însă a fost schimbat pentru că începuse să ducă o politică independentă, încercând chiar o apropiere de Dimitrie Cantemir. În locul său, Brâncoveanu l-a trimis pe Ștefan Cantacuzino.

Conform istoricilor Ștefan Ionescu și Panait I. Panait, este posibil ca în această perioadă să fi început răcirea relației lui Brâncoveanu cu Toma și Mihai Cantacuzino.

Situația țării era agravată de schimbările frecvente din ierarhia Imperiului Otoman, ultimele luni ale anului 1704 văzând numirea în funcția de vizir a doi dușmani ai lui Brâncoveanu (Ahmed Calaili și Tebendar Mehmed).

La începutul anului 1705, prin intermedierea lui Alexandru Mavrocordat și a patriarhului Dosithei, Brâncoveanu a ajuns la o înțelegere cu Antioh Cantemir, cele două părți angajându-se să nu se pârască între ele la Poartă.

În consecință, Mihail Racoviță a fost mazilit, iar pe la mijlocul anului Antioh Cantemir și-a început a doua domnie.

Anul 1706 a adus mai multe cereri de bani din partea turcilor, iar tentativele de negociere nu au dat roade; în consecință, Brâncoveanu a contribuit din propria vistierie pentru a acoperi sumele cerute, la care se adăugau cheltuielile prilejuite de numirea unui nou mare vizir, Gin Ali Pașa.

 

Conflictul cu familia Cantacuzino

În iunie 1707, Mihai Cantacuzino a fost schimbat din funcția de mare spătar, iar stolnicul Constantin Cantacuzino a fost rechemat de la Constantinopol.

Rușii au făcut demersuri ca Mihai Cantacuzino să fie reinstituit în funcția lui, la care Brâncoveanu a răspuns că unchiul său fusese păstrat în dregătorie

„nu din cauză că ar fi slujit cu folos în treburile voastre și ale noastre, ci din cauza înrudirii pe care am avut-o cu el [...] Mihai deși deștept și ager, muncește numai pentru sine și pentru casa sa, iar nu pentru treburile obștești”.

Conflictul cu protectorii săi s-a manifestat într-o controversă asupra numirii boierului David Corbea ca rezident pe lângă curtea lui Petru cel Mare.

Acesta, un om al Cantacuzinilor, fusese trimis în Rusia la începutul anului, pentru ca în aprilie să fie încredințat de țar cu o misiune pe lângă Francisc Rakoczy.

Brâncoveanu se aștepta să fie ținut la curent cu detaliile, însă a fost ocolit dinadins, Corbea scriindu-le doar Cantacuzinilor.

În orice caz, însuși țarul Petru s-a adresat în iulie 1707 lui Brâncoveanu pentru repunerea lui Mihai Cantacuzino în funcție, însă a fost refuzat politicos, ceea ce nu a afectat însă relațiile dintre celedouă state.

În următorii ani, relațiile dintre Brâncoveanu și unchii săi au rămas foarte proaste: în timp ce Mihai cerea țarului asigurări pentru azil, stolnicul Constantin era retras de la curte la moșiile sale.

În primăvara lui 1707, atât Brâncoveanu cât și Antioh Cantemir au primit firmat de la sultan, prin care li se cerea să participe în foarte scurt timp în persoană la repararea și fortificarea cetății Bender.

Voievodului valah i se cerea să pună la dispoziție 200 de lemnari, 100 de zidari, 2.000 de salahori și 350 de care.

Deși a trimis toți meșterii, a făcut tot posibilul să fie scutit de a se prezenta în persoană, ceea ce l-a costat 30 de pungi.

În primăvara anului următor, cererea s-a repetat, țara fiind nevoită să trimită 1500 de salahori, 220 de care și 60 de toporași la Bender, efort care nu se scădea din haraci (tributul oficial).

 

Mazilirea și supliciile

Capugiul Mustafa-aga, unul dintre cei mai vechi prieteni ai lui Brâncoveanu, a ajuns la București în ziua de marți, 23 martie/4 aprilie 1714.

Ales ca să nu-l înspăimânte pe Brâncoveanu, a călătorit cu pretextul că ar avea treburi la Hotin.

Întâmpinat de ofițeri ai lui Brâncoveanu, a spus că este obosit și că ar dori să fie primit a doua zi în audiență. Del Chiaro descrie ce s-a întâmplat apoi după cum urmează:

„A doua zi, Mercuri, obicinuitul alai conduse pe capugiu la Curte, așteptat de Brâncoveanu în marea sală de audiență unde, sosind Turcul, Domnitorul se ridică de pe tron, îl întâmpină până la jumătatea odăiei și urându-i bun venit îl poftește să șadă.

Turcul răspunse că nu este timp de șezut, și fiindu-i vechi prieten regretă a-i fi adus o știre rea, dar să aibă răbdare și să se supuie voinții divine și să asculte de ordinele Sultanului, și scoțând o năframă de mătasă neagră o puse pe un umăr al Principelui, spunându-i mazil, ceea ce înseamnă detronat.

Bietul Principe, surprins, începu să deteste nerecunoștința sălbatică a turcilor, cari răsplătesc în așa fel serviciile aduse împărăției în 25 și mai bine de ani, și voind a se așeza pe tron, fu împins la o parte de turc, care-i spuse că locul său nu mai este pe tron.”

În continuare, Brâncoveanu a fost închis sub pază în sala de audiență, în timp ce Mustafa-aga a citit boierilor adunați în grabă firmanul prin care fostul domn și întreaga sa familie erau declarați haini.

Apoi a fost dat în paza boierilor, care răspundeau cu viața și averea prin ordinul sultanului de prizonier, în timp ce turcii au pornit să sigileze vistieria și cămara (tezaurul public și tezaurul privat).

Negustorii au fost la rândul lor făcuți responsabili ca boierii să nu-l facă pe mazil scăpat.

A doua zi, în ziua de Buna Vestire (25 martie/6 aprilie) a ajuns în București imbrohorul, care l-a impus boierilor pe Ștefan Cantacuzino. Tot de la Del Chiaro citire:

„Ce priveliște rară! ce schimbare unică! în același timp, doi Voevozi în aceiași Curte: unul depus, iar altul, cum susține toată lumea, impus. […]

Principele Ștefan, după primirea omagiilor, trecu în apartamentul lui Brâncoveanu pe care-l asigură de surprinderea întronării sale fără voe, precum și de calitățile ce recunoaște fostului Voevod.

În timpul acestei întrevederi am remarcat că Cantacuzino sta în picioare, îar Brâncoveanu care ședea, având cuca pe cap, îi răspunse cu politeța sa cunoscută că: e mai bine că domnia a fost încredințată lui decât unui străin.”

Mazilul și familia sa au fost trimiși a doua zi la Constantinopol, Brâncoveanu fiind condus de noul domn al țării. Conform lui Del Chiaro, i-ar fi spus:

„dacă aceste nenorociri sunt de la Dumnezeu pentru păcatele mele, facă-se voia lui. Dacă însă sunt fructul răutății omenești, pentru pieirea mea, Dumnezeu să ierte pe dușmanii mei, dar păzească-se de mâna teribilă și răsbunătoare a judecății divine.”

Până la graniță l-au condus o mână de boieri. Concomitent, la Constantinopol a fost arestată Bălașa, fiica lui Brâncoveanu, care se pregătea s-o aducă în țară pe logodnica lui Radu Brâncoveanu (Maria, fiica lui Antioh Cantemir).

Călătoria a durat circa trei săptămâni, dar în pofida speranței sale, fostul domn nu a fost închis într-unul din palatele sale, ci în închisoarea Edicule (Cele șapte turnuri), „într-un loc întunecos”.

A fost dezbrăcat de hainele domnești cu care plecase din București. Doamna Marica, o noră și doi nepoți au fost închiși într-un loc mai înalt și mai luminos.

 

Execuția

Odată cu Brâncovanul au pierit cei patru feciori ai lui, cărora el le-a grăit astfel în ora morții:

„Iată, toate avuțiile și orice am avut, am pierdut! Să nu ne pierdem încai sufletele… Stați tare și bărbătește, dragii mei! să nu băgați seamă de moarte.

Priviți la Hristos, mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi și cu ce moarte de ocară a murit. Credeți tare întru aceasta și nu vă mișcați, nici vă clătiți din credința voastră pentru viața și lumea aceasta…”.

Acestea zicând el, porunci împăratul de le tăiară capetele, întâi ale feciorilor, începând de la cel mai tânăr, și mai pe urmă a tăiat capul lui Constantin Brâncovanu, și aruncară trupurile în mare.

Și creștinii, după aceea, aflându-le, le-au astrucat la Patriarhie.
Martiriul în cuvintele lui Gheorghe Șincai

După cum remarca N. Iorga în 1899,

„[c]ea maĭ mare parte din ceĭ ce cunosc catastrofa tragică a familieĭ fericite a luĭ Brâncovénu nu bănuesc că ceea ce ni se dă ca istoria acesteĭ drame nu e alta decât un mosaic de scirĭ [știri, n.m.] pestrițe, luate de la fel de fel de isvóre de a doua mână: scurte mărturiĭ de călĕtorĭ, povestirĭ tărḑiĭ [târzii, n.m.]”.

Cert este că execuția a avut loc pe data de 15/26 august 1714, când creștinii sărbătoreau Adormirea Maicii Domnului.

Capetele de acuzare împotriva lui Brâncoveanu, în număr de nouă, au fost consemnate de Del Chiaro.

În primul rând, era acuzat de corespondența secretă cu Austria, Moscova, Polonia și Veneția și de faptul că transmitea acestora știri despre turci.

Era de asemenea învinuit pentru diploma austriacă prin care era declarat principe al Sf. Imperiu Roman, pentru sărăcirea țării în dauna îmbogățirii sale, pentru că locuia la Târgoviște 6 până la 7 luni pe an, aducând astfel pagube Bucureștilor și pentru că cumpărase multe moșii, pregătind pe una construirea unui mare palat.

Era de asemenea acuzat pentru sumele depuse la Viena și Veneția, că fuga lui Toma Cantacuzino din 1711 ar fi fost cu acordul său , că își cumpărase din Viena instrumente muzicale pe care nici sultanul nu le poseda și că a bătut în Transilvania monede de aur.

După execuție, capetele au fost purtate în vârf de suliță prin oraș, în timp ce corpurile au rămas la locul execuției, de unde au fost aruncate spre seară în mare.

Martiriul brâncovenilor - de Constantin Lecca - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Martiriul brâncovenilor – de Constantin Lecca – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Posteritate

După martiriu, trupul lui Brâncoveanu fusese aruncat în marea Marmara, fiind pescuit de niște greci care l-au îngropat pe o insulă din largul mării.

În 1720, văduva Marica l-a adus în țară și l-a înmormântat la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, ctitorie a domnului.

Lespedea nu a fost inscripționată, pentru a nu a afla turcii că trupul a fost adus în țară, însă văduva domnului a inscripționat numele Constantin Brâncoveanu în caractere chirilice pe candela de argint, inscripție redescoperită în 1914.

Osemintele lui Brâncoveanu au fost dezgropate în secolul al XX-lea în două rânduri, în 1932 și în 1985.

În 1932, osemintele domnului au fost identificate cu prilejul unei cercetări arheologice desfășurate la biserică, în coordonarea lui Virgil Drăghiceanu, secretar al Comisiunii Monumentelor Istorice.

În 1985 au avut loc lucrări de consolidare ale mormântului, conduse de arheologul Panait I. Panait.

În 12-15 mai 2014, cripta de la Biserica Sfântul Gheorghe Nou a fost deschisă din nou, fiind identificate trei sicrie; într-unul din ele erau rămășițele lui Constantin Brâncoveanu, un craniu cu urme corespunzând descrierii morții și celelalte oase dispuse sub formă de cruce (în alt sicriu erau oasele soției și ale unora dintre urmașii săi).

Patriarhia Română a însărcinat cu această cercetare arheologică o echipă de la Muzeul Municipiului București, completată de două persoane de la Institutul de Antropologie „Francisc Rainer” al Academiei Române.

Cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la martiriul din Constantinopole, Biserica Ortodoxă Română a plasat rămășițele domnului într-o raclă, ritual descris de vicarul administrativ patriarhal Ionuț Corduneanu astfel:

„Pregătirea pentru așezarea în raclă este una specifică sfintelor moaște și a fost făcută de preasfințitul părinte Varsanufie Prahoveanul, episcop vicar al arhiepicopiei Bucureștilor.

Astfel, osemintele domnitorului au fost spălate cu agheasmă mare, cu vin curat, ulei și unse cu sfântul și marele mir, pregătit odată în an în Joia Mare.

Este o pregătire demnă de toată cinstea. Apoi osemintele se pun într-o pânză de in, fiind un acoperământ rezistent, așezate după structura anatomică.

Capul se pune distinct într-o pânză specială. După ce au fost așezate în racla de argint, o porțiune mică rămâne acoperită cu geam, în dreptul mâinii. De acum, nu mai vorbim de oseminte, ci de sfinte moaște și vor rămâne în biserică.”

La 21 mai 2014, în ziua prăznuirii Sfinților Împărați Constantin și Elena, a avut loc o procesiune cu moaștele de la Catedrala Patriarhală din București până la Biserica Sfântul Gheorghe Nou,

la eveniment participând patriarhul Daniel, membri ai Sfântului Sinod, sute de preoți și diaconi, monahi și monahii și mii de persoane.

Drumul urmat a fost cel din 1934, când rămășițele voievodului fuseseră reînhumate după deshumarea din 1932.

Racla va rămâne expusă în Biserica Sfântul Gheorghe Nou, cu excepția unor viitoare evenimente religioase.

 

Domnia

Aspecte generale

Contextul extern al domniei lui Brâncoveanu era definit de adversitatea a patru mari puteri, Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic, Polonia lui Ioan Sobieski și Rusia lui Petru cel Mare, care aveau toate interese la Dunăre.

În această situație, micile popoare din răsăritul Europei puteau să se mențină doar adoptând o politică „suplă și abilă”.

Țara Românească era vasală a Imperiului Otoman, nu dispunea de armată sau de un tezaur pentru război și era prin situarea geografică foarte vulnerabilă la invazii străine.

În acest context, Constantin Brâncoveanu a adoptat o politică a „neutralității veghetoare”.

Pe plan intern, anii domniei lui Brâncoveanu au fost marcați de un progres economic și cultural-artistic; au fost luate măsuri de modernizare a aparatului statal și de reformare a sistemului fiscal.

Cancelaria statului a fost reorganizată pentru a putea menține raporturi cu străinătatea.

Din punct de vedere cultural, epoca brâncovenească s-a deschis influențelor occidentale, care au început să prevaleze asupra celor orientale: astfel s-a creat o sinteză originală națională, care îmbina ambele tradiții.

 

Politica internă

Pe plan intern, Țara Românească sub Constantin Brâncoveanu a cunoscut mai ales după încheierea Păcii de la Karlowitz o perioadă marcată de avânt economic.

Din punct de vedere fiscal, a avut de suferit în special populația rurală, ca urmare a cererilor Imperiului Otoman și mai târziu ale Imperiului Habsburgic.

O mare parte a locuitorilor din satele aservite și-au pierdut pământul, reușind însă să-și păstreze libertatea.

 

Politica externă

Context

Situația internațională a Țării Românești s-a schimbat în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, mai ales în ultimele două decenii, datorită ambițiilor habsburge, care au angrenat reacția celorlate puteri:

Imperiul Otoman, care arătase tot mai multe semne de slăbiciune trebuia să reacționeze, în timp ce Franța și Anglia doreau păstrarea statu quo-ului;

Rusia manifesta prime ambiții, iar Polonia făcea revendicări asupra țărilor române.

Conform lui Ionescu și Panait, țările române, semiautonome, trebuiau să devină din obiecte ale istoriei subiecte al acesteia.

Din diferite considerente, actorii mari (otomanii, habsburgii și rușii) au preferat să atragă țările române prin diplomație, decât prin forță armată.

Imperialii au încheiat în 1687 un tratat cu Mihail Apafi, privind încartiruirea de trupe și contribuția financiară la vistieria imperiului, ceea ce i-a făcut repede foarte antipatici transilvănenilor.

 

Direcții

După cum scria Iorga în 1914, „osândit să nu facă politica armelor, el [Brâncoveanu, n.m.] a făcut marea politică a culturii, cea mai mare”.

Chiar și după despărțirea de Cantacuzini, liniile politicii externe a lui Brâncoveanu au rămas aceleași.

 

Dezvoltarea culturală

În perioada domniei lui Constantin Brâncoveanu, cultura românească a cunoscut o perioadă de înflorire, voievodul fiind un fervent sprijinitor al culturii.

În cei 26 de ani de domnie, Brâncoveanu s-a dovedit un gospodar desăvârșit și bun administrator al avuțiilor țării, instaurând o epocă de prosperitate și de pace.

Domnul a inițiat o amplă activitate de construcții religioase și laice, îmbinând armonios în arhitectură, pictură murală și sculptură tradiția autohtonă, stilul neo-bizantin și ideile novatoare ale renascentismului italian într-un nou stil caracteristic, numit stilul brâncovenesc.

Denumirea de stil brâncovenesc, sau de artă brâncovenească, este folosită în istoriografia română de artă pentru arhitectura și artele plastice din Țara Românească în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu.

Deoarece această epocă a influențat în mod hotărâtor evoluțiile de mai târziu, termenul se folosește prin extensie și pentru a descrie operele de artă din vremea primilor Mavrocordați, până către 1730.

Istoricii de artă caracterizează uneori stilul prin analogie cu renașterea apuseană, datorită structurilor sale clare, raționaliste, dar exuberanța lui decorativă permite și folosirea termenului de baroc brâncovenesc.

Constantin Brâncoveanu și-a asumat rolul de protector al tiparului și școlilor din Țara Românească, dar și din Transilvania, numele său fiind întâlnit între cele ale donatorilor de la școala românească din Șcheii Brașovului.

S-a înconjurat de personalități de cultură din țară și străinătate, susținând financiar și diplomatic pregătirea tinerei generații de cadre în școlile europene.

Constantin Brâncoveanu a înființat în 1694 Academia domnească din București, o școală superioară („colegiu public pentru pământeni și străini”) având ca limbă de predare greaca veche, în clădirile de la mănăstirea „Sfântul Sava”.

În 1707 el a reorganizat-o, numind în fruntea ei pe învățatul grec Sevastos Kyminitis, urmat de Marcu Porfiropol.

În paralel cu „Academia de la Sfântul Sava”, funcționau și alte școli, în incinta unor mănăstiri, în care se preda în slavonește și în românește.

Așa au fost școlile de la mănăstirile Sfântul Gheorghe Vechi și Colțea, amândouă în București, care pregăteau dieci pentru cancelariile domnești, preoți și dascăli.

O serie de școli românești existau în orașele țării, în mănăstiri și chiar în mediul rural. În câteva mănăstiri au luat ființă biblioteci, cu lucrări procurate din mari centre culturale din apusul Europei; printre acestea se remarcau biblioteca de la mănăstirea Mărgineni (ctitoria lui Constantin Cantacuzino, postelnicul) și biblioteca mănăstirii Horezu, ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu.

Constantin Brâncoveanu a rămas în istorie și în conștiința națională și ca un mare ocrotitor al tiparului. Domnia lui debutează printr-un act de cultură și anume prin apariția Bibliei de la București, prima ediție integrală a Sfintei Scripturi în limba română, operă de mari proporții pentru acel timp (944 pagini format mare, pe două coloane, cu literă măruntă).

Tipărirea începuse încă din timpul lui Șerban Cantacuzino, la 5 noiembrie 1687; un prim tiraj era terminat în septembrie 1688, deci în timpul vieții acestuia.

Al doilea tiraj s-a terminat abia în noiembrie 1688, sub noul domn.

Potrivit unei note dintr-o altă tipăritură, Brâncoveanu, ca mare logofăt al Țării Românești, fusese „ispravnicul” lucrării de tipărire a acestei prime Biblii românești.

Pe lângă tipografia mai veche înființată în 1678 la București de către mitropolitul Varlaam, s-au înființat acum câteva tipografii noi: la Buzău în 1691, prin strădaniile episcopului Mitrofan (un moldovean, fost episcop de Huși), la Snagov în 1694, la Râmnicu Vâlcea în 1705, la Târgoviște în 1708, toate prin osteneala lui Antim Ivireanul (adus de Brâncoveanu în 1689 de la Constantinopol) care, dintr-un smerit ieromonah, a ajuns să fie ales în 1705 episcop la Râmnic, iar în 1708 mitropolit.

S-au tipărit felurite cărți: de slujbă, de teologie, de învățătură, de combatere a catolicismului și calvinismului, toate în limbile română, greacă, slavonă și chiar arabă, turcă și georgiană.

 

Familie și urmași

Căsătorit cu Marica, nepoata lui Antonie Vodă din Popești, Constantin Brâncoveanu a avut cu aceasta patru fii, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și șapte fiice, Stanca, Maria, Ilinca, Safta, Anca, Bălașa și Smaranda.

Dintre cei patru fii, care au fost toți uciși împreună cu domnul la Constantinopol, doar Constantin avea la rândul său un fiu (Constantin III), iar Ștefan avea o fată, Maria (diminutive Măriuța, Marica). Maria a murit fără copii.

 

Fiii

Dintre fiii lui Constantin Brâncoveanu, cei doi mai mici nu au fost căsătoriți. Ceilalți doi au avât câte un copil, beizadeaua Constantin un băiat numit tot Constantin (viitor ban), iar Ștefan o fată căsătorită Alexeanu, care nu a avut urmași.

Nume
Portret
Date biografice
Soție
(data căsătoriei)
Urmași
Observații
Constantin II Brâncoveanu Beizadeaua Constantin II Brâncoveanu.jpg 1683-1714 Anița, fiica marelui boier moldovean Ion Balș.
(20/31 ianuarie 1706)
Constantin III
(mare ban)
A fost primul fiu al lui Constantin Brâncoveanu. Fiul său Constantin III a fost cruțat de turci, iar astfel a fost asigurată descendența Brâncovenilor din bărbat în bărbat până la 1832.
Ștefan Brâncoveanu Ștefan Brâncoveanu.jpg 1685-1714 Bălașa, fiica boierului moldovean Ilie Cantacuzino.
(27 februarie 1709)
Maria Notat pentru educația sa temeinică, scria în greaca veche.Fiica lui s-a căsătorit cu Constantin Alexeanu, dar nu a avut urmași, murind cca. 1733.[112]
Radu Brâncoveanu Radu Brâncoveanu.jpg nec.-1714 Logodit cu Maria, fiica lui Antioh Cantemir, dar căsătoria nu a mai avut loc. În momentul mazilirii tatălui său, sora lui Bălașa era cu soțul la Constantinopol pentru a o aduce pe mireasă în țară.
Matei Brâncoveanu Matei Brâncoveanu.jpg 1702-1714 Necăsătorit. S-au păstrat o sumă de mărturii privitoare la moartea sa. Ar fi voit să se turcească pentru a scăpa cu viața, însă tatăl lui l-ar fi convins să înfrunte moartea sau a refuzat să-și dea acordul, după cum cerea obiceiul.

Sursa: Unde nu este specificat altfel, Chiriță 1932.

 

Fiicele

Dintre cele șapte fiice ale sale, Brâncoveanu a trăit moartea a două. Nepoții care s-au născut din căsniciile celorlalte fiice nu au purtat numele Brâncoveanu.

Nume
Portret
Date biografice
Soț
(data căsătoriei)
Urmași
Observații
Stanca
Brâncoveanu
Stanca Brâncoveanu.jpg 1676-1714 Radu, fiul lui Iliaș Vodă.
(1 noiembrie 1692)
Fără urmași. Soțul ei a murit în 1705. Stanca a murit în martie 1714. Fiind pe patul de moarte, l-a văzut pe tatăl ei luat în lanțuri, ceea ce a fost luat ulterior de familie drept o premoniție.
Maria
Brâncoveanu
Maria Brâncoveanu.jpg 1678-1697 Constantin Duca
(noiembrie 1693)
  • O fată moartă în copilărie
  • Șerban Duca
Prin influența lui Constantin Brâncoveanu, soțul ei a devenit domn în Moldova, schimbat după doi ani. Duca a supraviețuit soției, care a murit de ciumă la Constantinopole, și a ajuns adversar socrului său. Șerban Duca a fost adus de bunic în Țara Românească; a murit după 1742, fără urmași.
Ilinca
Brâncoveanu
Ilinca Brâncoveanu.jpg 1681-nec.
  • Scarlatache, fiul lui Alexandru Mavrocordat.
    (1698)
  • Șerban, fiul lui Șerban Greceanu
  • Șerban Greceanu
  • Drăghicean Greceanu
  • Măricuța
  • Smaranda
  • Săftica, copilă moartă
Cf. Berindei 1989, născută cca. 1682. Data morții și locul înmormântării necunoscute. A avut cinci copii, șase nepoți și nepoate (Greceanu și Asan-Micșunești), zece strănepoți și strănepoate, din care opt au avut la rândul lor urmași.
Safta
Brâncoveanu
Safta Brâncoveanu.jpg 1687-1747 Iordache Crețulescu.
(mai 1700)
  • Radu Crețulescu
  • Constantin Crețulescu
  • Toma Crețulescu
  • Nicolae Crețulescu
  • Maria
Împreună cu soțul ei, a zidit în 1722 Biserica Crețulescu. În 1746 rămâne văduvă, ca în aprilie anul următoar să se stingă și ea. Din copiii lor se trage familia Crețulescu. A avut 17 nepoți și nepoate și 25 de strănepoți și strănepoate (plus un strănepot adoptat).
Ancuța
Brâncoveanu
Ancuța Brâncoveanu.jpg cca. 1691-1730 Nicolae Ruset.
(fiul lui Iordache Ruset)
(1705)
  • Stanca, moartă tânără
  • Maria
  • Safta
A murit la Brașov și a fost înmormântată la Mânăstirea Hurezi. Prin fiica Maria, căsătorită cu Ioniță Albescu și Constantin Argetoianu, a avut zeci de urmași. Fiica Safta a avut din a doua căsătorie cu Perill Janson un băiat mort în copilărie.
Bălașa
Brâncoveanu
Bălașa Brâncoveanu.jpg 1693-1752 Manolache Lambrino
(1708)
  • O fată moartă în copilărie.[113]
Împreună cu soțul ei a ctitorit Biserica Domnița Bălașa din București, unde este îngropată.
Smaragda
Brâncoveanu (alt. Smaranda)
Smaragda Brâncoveanu.jpg 1696-nec. Constantin Băleanu, fiul lui Grigorie.
(Rusalii 1712)
Fără urmași. Smaragda a murit înainte de 10 octombrie 1735.

Sursa: Unde nu este specificat altfel, Chiriță 1932.

 

Ctitorii brâncovenești

Constantin Brâncoveanu a fost unul dintre cei mai importanți ctitori de biserici și mănăstiri din țările române.

Încă înainte de a ajunge domn, el a ridicat două biserici, una la Potlogi, Dâmbovița și alta la Mogoșoaia, lângă București.

După ce s-a urcat pe tronul Țării Românești, Brâncoveanu a mai ctitorit tot în București încă trei biserici, pe locul unora mai vechi:

- biserica Sfântul Ioan cel Mare sau „Grecesc”, demolată în secolul trecut,

- biserica mănăstirii Sfântul Sava, demolată în secolul trecut

și

- Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, existentă și azi în centrul capitalei, recent restaurată.

Biserica „Sfântul Gheorghe Nou”; în față, statuia Sf. Voievod Constantin Brâncoveanu - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Biserica „Sfântul Gheorghe Nou”; în față, statuia Sf. Voievod Constantin Brâncoveanu – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

În această din urmă biserică au fost depuse și osemintele ctitorului, în anul 1720, aduse în ascuns de la Constantinopol, de către soția sa, doamna Marica.

A mai zidit o biserică în satul Doicești, Dâmbovița, în 1706.

Împreună cu unchiul său, spătarul Mihai Cantacuzino, a ridicat mănăstirea din Râmnicu Sărat, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, închinată mănăstirii Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai.

În vara anului 1690, Constantin Brâncoveanu a pus piatra de temelie a celei mai de seamă din ctitoriile sale, Mănăstirea Horezu (sau „Hurezi”), cu hramul Sfinții împărați Constantin și Elena.

Printre alte biserici și mănăstiri ctitorite sau refăcute de Brâncoveanu sunt Mănăstirea Sâmbăta de Sus, Mănăstirea Surpatele, Mănăstirea Polovragi și Mănăstirea Turnu din Târgșoru Vechi.

Mănăstirea Hurezi - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Mănăstirea Hurezi – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Averea

Anvergura averii lui Constantin Brâncoveanu a făcut impresie încă din timpul vieții sale. Este un fapt bine încetățenit că în capitala Imperiului Otoman era concurență între funcționari pentru a fi trimiși cu treburi în Țara Românească, întrucât bacșișurile plătite de domn erau foarte generoase.

Brâncoveanu nu a pregetat să folosească fondurile sale personale în multe situații când vistieria statului nu putea suporta cheltuielile formale și informale pe care le presupunea vasalitatea față de otomani.

Averea a fost de altfel și cauza principală a mazilirii sale, sultanul și marele vizir promițându-și mari beneficii (mai ales) de pe urma confiscării averilor mobile.

În 1708, Brâncoveanu avea în stăpânire 111 sate și moșii. El avea pe întreaga întindere a țării terenuri agricole fertile, vii, heleșteie și bălți cu pește, pe lângă sume de bani, parte din ei depusă în străinătate, obiecte prețioase („scule”, în jargonul timpului) și bijuterii.

Ionescu și Panait observă că Brâncoveanu a profitat de procesul socio-economic de dezagregare a proprietății de obște, materializat în neputința țăranilor de a-și menține micile ocini. În consecință, Brâncoveanu cumpăra astfel de suprafețe de pământ, deseori aflate în vecinătatea proprietăților sale proprii.

 

Istoriografie

Surse

Față de marea majoritate a domniilor din spațiul românesc, privitor la cea a lui Constantin Brâncoveanu s-au păstrat o multitudine de izvoare.

Printre sursele primare sunt două cronici dedicate exclusiv anilor săi de domnie (cronica lui Radu Greceanu și cronica Anonimului brâncovenesc), două cronici ale Țării Românești (a lui Radu Popescu, care acoperă perioada în care a domnit integral și Letopisețul Cantacuzinesc – parțial), scrierile lui Dimitrie Cantemir (Istoria ieroglifică și Întâmplările Cantacuzinilor și Brâncovenilor în Valahia) și cronica secretarului venețian al voievodului, Anton-Maria Del Chiaro (Istoria delle moderne rivoluzioni della Valachia).

De asemenea se adaugă documente interne, precum însemnările personale ale lui Constantin Brâncoveanu (pe un calendar, editate de istoricul Emil Vîrtosu), corespondența, condica marii logofeții, condica vistieriei, anatefterul și catastiful, și documente externe, de o „impresionantă diversitate”, după cum observa istoricul Andrei Busuioceanu.

 

Istoriografia modernă

În perioada fanariotă – o perioadă de declin pentru scrierea istoriei – domnia lui Constantin Brâncoveanu nu a fost tratată; nici în perioada pașoptistă, care a utilizat trecutul istoric pentru a avansa emanciparea națională, nu s-a tematizat decât episodul morții, conceput ca prag al trecerii într-o nouă epocă nefastă.

Mihail Kogălniceanu, preopinentul ideii că neînțelegerile dintre Brâncoveanu și Dimitrie Cantemir ar fi fost cauza eșecului înlăturării dominației otomane, a contribuit editând o culegere de fragmente din cronici (Fragments tirés des chroniques […]), însă cercetarea riguroasă a demarat doar cu sinteza de istorie a lui Alexandru D. Xenopol, din a doua jumătate a veacului.

Opul lui Xenopol (mai precis, volumul al VIII-lea al Istoriei românilor din Dacia traiană) poartă pecetea preponderenței surselor de politică externă, domeniu tratat în principal din această cauză; Andrei Busuioceanu consideră că istoricul a exagerat în ce privește iscusința diplomatică a lui Brâncoveanu, inferând asupra ei de la neobișnuit de lunga domnie, totuși a reușit să impună această idee și imaginea de diplomat în istoriografie.

Un pas important l-a constituit editarea de către Constantin Giurescu și Nicolae Dobrescu a cărții Documente și regeste privitoare la Constantin Brâncoveanu, cuprinzând preponderent documente din arhivele de la Viena, precedate de un studiu amplu scris de Giurescu.

N. Iorga i-a consacrat domnului mai multe analize și studii de-a lungul carierei sale, printre ele o serie de publicații cu ocazia împlinirii a două secole de la martiriul Brâncovenilor; de-a lungul timpului și-a modificat vederile, renunțând de exemplu după Marea Unire din 1918 să-l mai prezinte pe domn drept personalitate a întregului neam românesc.

 

Perioada comunistă

Conform istoricului Lucian Boia, după ce în primă fază sub regimul comunist a fost supus paradigmei luptei de clasă și criticat pentru măsurile fiscale aspre și opresiunea țăranilor, Constantin Brâncoveanu a fost pe deplin reabilitat în perioada ceaușistă a epocii comuniste.

Istoricul nota că tot în epoca stalinistă, în manualul lui Mihai Roller – un reper pentru istoriografia comunistă – în cazurile lui Brâncoveanu și Ștefan cel Mare erau subliniate mai puternic relațiile țărilor române cu Rusia decât relațiile dintre țările române.

Deși au apărut mai multe cărți în întreaga epocă comunistă, la capătul ei încă nu fusese scrisă o monografie care să prelucreze critic tot materialul disponibil.

 

Aspecte mitografice

Privitor la crearea panteonului național român de-a lungul timpului, Boia observa că domni pașnici precum Brâncoveanu, Alexandru cel Bun și Neagoe Basarab și-au găsit locul, deși pare de nedisputat poziția privilegiată a eroilor războinici.

În ultima fază a regimului comunist, oficialii ideologici Mircea Mușat și Ioan Pătroiu au produs o listă a marilor epoci ale istoriei române, epoca lui Brâncoveanu avându-și locul în rândul celor determinate de domniile unor Burebista, Decebal, Mircea, Ștefan, Mihai Viteazul și Cuza, șir încoronat de dictatorul Nicolae Ceaușescu.

Figura domnului fusese utilizată însă și sub regimul monarhic (1881-1947): în timp ce la Alba Iulia, loc cu rezonanța faptelor lui Mihai Viteazul, avea loc încoronarea regelui Ferdinand, în București, alături de o pleiadă de personaje istorice, Constantin Brâncoveanu era folosit într-o procesiune de proporții imense pentru a marca simbolic continuitatea dinastiei Hohenzollern-Sigmaringen cu destinul națiunii române.

 

Beletristică

Figura lui Constantin Brâncoveanu a penetrat și literatura. Chiar după martiriul constantinopolitan, în folclorul românesc au început să circule balade. Cea culeasă de Vasile Alecsandri în secolul al XIX-lea începe cu versurile binecunoscute:

Brâncovanul Constantin
Boier vechi și domn creștin,
De averi ce tot strângea
Sultanul se îngrijea
[...]
„Brâncovene Constantin,
Ghiaur vechi, ghiaur hain!
Cască ochi-a te uita
De-ti cunoști tu pielea ta?”
„Câini turbați, turci, liftă rea!
De-ți mânca și carnea mea,
Să știți c-a murit creștin
Brâncovanul Constantin!”

Pe lângă monografia din 1914 și conferințele tipărite, N. Iorga i-a dedicat domnului în anul împlinirii a două secole de la moarte o dramă în cinci acte, intitulată Constantin Brâncoveanu.

 

cititi despre Constantin Brâncoveanu si pe: unitischimbam.ro; www.sfantulgheorghenou.rowww.historia.ro; en.wikipedia.org

 

La ordinea zilei – 16 august 2020

foto preluat de pe https://www.facebook.com/NicusorDan.ro/
articole preluate de pe www.agerpres.ro

 

Sărbătorile Zilei de 16 august

Ortodoxe – Aducerea Sfintei Mahrame a Domnului din Edesa la Constantinopol; †) Sf. Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu şi Matei, și sfetnicul Ianache; †) Sf. Cuv. Iosif de la Văratec; Sf. Mc. Diomid; Duminica a 10-a după Rusalii (Vindecarea lunaticului)

Greco-catolice – Duminica 10 dR. Aducerea de la Edesa la Constantinopol a icoanei nefăcute de mână a Domnului nostru Iisus Hristos; Sf. m. Diomid

Romano-catolice – Duminica a 20-a de peste an; Ss. Ştefan, rege; Rochus, pelerin

 

Ziua naţională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni şi de conştientizare a violenţelor împotriva creştinilor

La 16 august este marcată Ziua naţională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni şi de conştientizare a violenţelor împotriva creştinilor. La 24 iunie 2020, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege prin care se declară ziua de 16 august ca Ziua naţională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni şi de conştientizare a violenţelor împotriva creştinilor. Au votat “pentru” 258 de deputaţi, iar 40 s-au abţinut. Proiectul de lege a fost adoptat şi de Senat, Camera Deputaţilor fiind for decizional în acest caz.

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Coronavirus/ Starea de alertă pe teritoriul României – prelungită pentru încă o lună începând de duminică

Starea de alertă pe teritoriul României este prelungită de duminică pentru încă 30 de zile. Guvernul a decis în şedinţa de vineri prelungirea stării de alertă cu 30 de zile începând din data de 16 august, având în vedere pandemia de coronavirus.

Starea de alertă continuă pentru o perioadă de încă 30 de zile fără măsuri de restricţii suplimentare şi în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice va fi adaptată această stare de alertă la noile condiţii în măsura în care acest lucru va permite“, afirma şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, la finalul şedinţei de Guvern.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Nicușor Dan: Mi-am depus astăzi candidatura la Primăria Capitalei, un prim pas pe care l-am făcut, împreună, pentru Noul București și pentru schimbarea de care avem nevoie

Mulțumesc zecilor de mii de bucureșteni care au semnat pentru această candidatură, voluntarilor de la PNL și USR – PLUS și tuturor celor care îmi sunt aproape acum și în campania care urmează. Pentru că această campanie este, de fapt, a bucureștenilor, a celor care vor ca administrația să fie una de bun-simț, cu respect față de cetățean și de banul public. Este a tuturor celor care cred că putem să facem din București un oraș pentru mame și copii, pentru studenți, pentru antreprenori și pentru vârstnici. Un centru regional în tehnologie, un centru cultural și academic al sud-estului Europei și un oraș de care să fim mândri.

Pentru generațiile actuale și cele ce vin, e nevoie să schimbăm fața orașului nostru. Împreună, construim Noul București!

 

Tenis: Simona Halep a câştigat turneul de la Praga (WTA)

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, a câştigat turneul de la Praga (WTA), dotat cu premii totale de 202.250 dolari, duminică, după ce a învins-o în finală pe belgianca Elise Mertens cu 6-2, 7-5.

Halep (28 ani), principala favorită a turneului, s-a impus într-o oră şi 33 de minute în faţa belgiencei (24 ani, 23 WTA), cap de serie numărul trei la Praga.

Pentru Halep acesta este titlul cu numărul 21 din carieră şi al doilea consecutiv, românca reuşind să câştige şi ultimul turneu la care participase, înaintea pandemiei de coronavirus, la Dubai, în februarie.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Cutremur de 3,5 pe Richter în judeţul Vrancea

Un cutremur slab cu magnitudinea 3,5 pe Richter s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:52, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). De la începutul lunii august, în România au avut loc 12 cutremure cu magnitudini cuprinse între 2 şi 3,9 pe Richter.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Situația din România – 16 august, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică

Până astăzi, 16 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 70.461 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
32.587 pacienți au fost declarați vindecați și 7.981 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.087 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 763 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 2.991 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 15.08.2020 (10:00) – 16.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 37 de decese (25 bărbați și 12 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.359. Dintre acestea, 479 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.513.888 de teste. Dintre acestea 11.846 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 6.859 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 4.987 la cerere.

Situația din România - 16 august, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 - Grupul de Comunicare Strategică - foto preluat de pe www.facebook.com

Situația din România – 16 august, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică – foto preluat de pe www.facebook.com

 

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 5.902 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus). De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 123 de cetățeni români aflați în străinătate, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 338 au fost declarați vindecați.

 

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 15 august 2020, au fost raportate 1 904 768 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Regatul Unit, Spania, Italia, Franţa și Germania.

ŢARA
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAŢI*

Regatul Unit 316.367 (+2.569) 41.357 – 1.486 (+5)
Spania 342.813 (+5.479) 28.617 (+12) 150.376 -
Italia 252.809 (+574) 35.234 (+3) 203.640 (+314)
Franţa 212.211 (+2.846) 30.406 (+18) 83.993 -
Germania 222.828 (+1.415) 9.231 (+6) 200.756 (+108)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 15 AUGUST 2020

CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAȚI*

21.213.649 (+312.872) 760.421 (+1.063) 13.447.588 (+168.061)

* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 14– 15 august 2020
* CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.
Grupul de Comunicare Strategică
cititi mai mult pe www.facebook.com/ministeruldeinterne

 

Sute de mii de oameni au ieșit în stradă în Belarus. Lukașenka bagă în față NATO și pe Putin

Protestatarii împotriva președintelui Aleksandr Lukașenka s-au adunat duminică pentru cel mai mare miting de după alegerile controversate care au zguduit Belarus. Înaintea marșului, președintele a susținut că NATO ar fi comasat trupe la graniță, dar și că Rusia e gata să intervină militar.

Mulțimi imense de belaruși s-au adunat în capitala Minsk, dar și în alte orașe, pentru „Marșul Libertății”, cel mai mare protest de opoziție față de președintele Aleksandr Lukașenka, aflat la conducerea țării de 26 de ani.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Belarus: Ample manifestaţii împotriva lui Lukaşenko, în a opta zi de proteste (16 august 2020) - foto preluat de pe romania.europalibera.org

Belarus: Ample manifestaţii împotriva lui Lukaşenko, în a opta zi de proteste (16 august 2020) - foto preluat de pe romania.europalibera.org

 

Putin l-a asigurat pe Lukaşenko că Rusia e gata să ajute inclusiv militar Belarus dacă va fi nevoie

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a spus duminică liderului belarus Aleksandr Lukaşenko, în cadrul unei convorbiri telefonice, că Moscova este gata să asigure sprijin în conformitate cu pact militar colectiv din care ambele fac parte dacă va fi necesar, informează Kremlinul într-un comunicat, relatează Reuters. Kremlinul a precizat în acelaşi comunicat că asupra Belarusului se aplică presiune externă, dar nu a menţionat cine face acest lucru.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Belgia: Prima manifestaţie la Bruxelles împotriva restricţiilor antiepidemice

Mai mult de 200 de persoane au manifestat duminică la Bruxelles împotriva restricţiilor anti-COVID, unii acuzând autorităţile şi experţii că se află în solda industriei farmaceutice, relatează AFP. ‘Corona circ’, ‘corpul meu, alegerea mea’, se putea citi pe pancarte. Furia manifestanţilor era îndreptată şi împotriva obligaţiei de a purta mască, a vaccinurilor, a miliardarului american Bill Gates sau a tehnologiei 5G.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Germania/coronavirus: Manifestaţii la Hamburg şi Magdeburg împotriva restricţiilor antiepidemice

Circa o mie de persoane s-au adunat sâmbătă în centrul oraşului german Hamburg pentru a protesta împotriva purtării obligatorii a măştii ca măsură de prevenire a răspândirii coronavirusului, transmite DPA.

Liderii acestui protest au susţinut că restricţiile antiepidemice instituite de guvernul de la Berlin ar încălca mai multe articole ale Constituţiei Germaniei. Cum participanţii la această manifestaţie nu purtau măşti, după o oră şi jumătate de la începerea ei poliţia le-a cerut organizatorilor să pună capăt protestului, întrucât erau încălcate regulile instituite pentru astfel de acţiuni.

Un mic număr de persoane au format o contramanifestaţie, îmbrăcaţi în negru şi purtând steagul mişcării radicale de stânga Antifa.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Somalia: Presupuşi islamişti shebab au luat cu asalt un hotel din capitală; cel puţin 5 morţi şi 10 răniţi

Presupuşi terorişti islamişti au luat cu asalt duminică un hotel foarte frecventat din zona plajei din capitala somaleză Mogadishu, transmit dpa şi AFP, citând surse de securitate ale guvernului somalez. Potrivit primelor informaţii, atacul s-a soldat cu cel puţin 5 morţi şi mai mult de 10 răniţi. Potrivit surselor, în hotel au loc în continuare tiruri sporadice de focuri. Bilanţul morţilor ar putea creşte dat fiind că o explozie ‘masivă’ a unei maşini-capcană a precedat atacul şi că în hotel există ostatici.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ronnie O’Sullivan a câștigat pentru a șasea oară titlul de campion mondial la snooker după victoria cu 18-8 împotriva lui Kyren Wilson în finala Campionatului mondial
cititi mai mult pe www.gsp.ro

Ronald Antonio „Ronnie” O’Sullivan (n. 5 decembrie 1975) este un jucător profesionist de snooker. Poreclele lui sunt “Racheta”, datorită faptului că lovește bilele cu mare viteză și “Magicianul”. Ronnie s-a născut în Anglia. Iubea de mic copil snookerul și a început să joace de la vârsta de 10 ani. În 1993, la vârsta de 17 ani a câștigat Campionatul Marii Britanii. Pe 21 aprilie 1997 a făcut breakul maxim în numai 5 minute și 20 de secunde. (…) Fiind unul dintre cei mai populari jucători de snooker, alături de un alt englez, Jimmy White, Ronnie O’Sullivan este perceput de mulți ca fiind și cel mai talentat jucător din prezent sau chiar din istoria snookerului.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org;

 

A murit Robert Trump, fratele mai mic al preşedintelui SUA

Robert Trump, fratele mai mic al preşedintelui Donald Trump, a murit sâmbătă, la New York, a anunţat preşedintele într-un comunicat, relatează AFP. “Anunţ cu inima îndurerată că minunatul meu frate, Robert, a murit liniştit în această noaptea”, a afirmat Trump în comunicatul publicat de Casa Albă.

“Nu era numai fratele meu, era cel mai bun prieten al meu”, a scris preşedintele. “Amintirea lui va trăi mereu în inima mea. Robert, te iubesc. Odihneşte-te în pace”, a adăugat el. Robert Trump era internat într-un spital new-yorkez, iar media americane au relatat că este grav bolnav, fără a se furniza amănunte privind natura bolii sale.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Revista Presei din 16 august

articole preluate de pe www.agerpres.ro

cititi si:

- Evenimentele Zilei de 16 august în Istorie

Evenimentele Zilei de 16 august în Istorie

Primirea Prinţului Carol al României in Bulgaria

foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com, ro.wikipedia.org, youtube.com

 

16 august este a 228-a zi a calendarului gregorian și a 229-a zi în anii bisecți.

 

Sărbătorile Zilei de 16 august

(BOR) Aducerea Sfintei Mahrame a Domnului din Edesa la Constantinopol; †) Sf. Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu şi Matei, și sfetnicul Ianache; †) Sf. Cuv. Iosif de la Văratec; Sf. Mc. Diomid

Martiriul brâncovenilor - de Constantin Lecca - foto: ro.wikipedia.org

Martiriul brâncovenilor – de Constantin Lecca – foto: ro.wikipedia.org

 

(BRU) Aducerea la Constantinopol a mahramei (icoana Domnului nefăcută de mâna omenească, în 944); Sf. Diomid, martir († secolul al III-lea – secolul al IV-lea)

 

(BRC) Sf. Ștefan, rege

Ștefan I al Ungariei – foto: ro.wikipedia.org

Ștefan I al Ungariei (în maghiară Szent István király „sfântul rege Ștefan”, n. 969, Strigoniu – d. 15 august 1038, Alba Regia) a fost un rege al Ungariei, considerat întemeietorul Regatului Ungariei, primul rege creștin al maghiarilor, membru al Casei Arpadiene. Este venerat ca sfânt în Biserica Catolică și în Biserica Ortodoxă.

 

Ziua Restauratiei, Republica Dominicana

 

Astăzi în istorie pentru 16 august

 

Evenimentele Zilei de 16 august în Istorie:

- 16 august 1570 – Tratatul de la Speyerș

- 16 August 1870 - Bătălia de la Mars-La-Tour

- 16 august 1877 – Prinţul Carol al României a preluat comanda trupelor aliate româno-ruse

 

16 august 963 - Nicefor al II-lea Focas a fost încoronat împărat al Imperului Bizantin.

Nikiphor II Phocas – foto: ro.wikipedia.org

Nicefor al II-lea Focas (sau Nichifor II Phocas) este un împărat bizantin din dinastia macedoneană. A domnit între anii 963-969. Nicefor Phokas s-a remarcat mai intâi ca un strălucit general obținînd catva victorii. Astfel în cursul verii anului 960, Phokas ataca Creta (insulă) în fruntea unei flote importante.

După un asediu extrem de dur și prelungit pe parcursul întregii ierni trupele sale ocupau, în martie 961, Chandax (Candia), capitala insulei. Creta trecea din nou sub stăpânirea bizantină, după ce aproape un secol și jumătate aparținuse arabilor și constituise cel mai important punct de sprijin al puterii lor maritime în bazinul oriental al Mediteranei.

După secole întregi, Bizanțul repurta o victorie decisivă. După o primire triumfătoare la Constantinopol, Phokas se va remarca in lupta cu Saif ad Daulah în Asia. Aici ofensiva va fi încununată de un și mai mare succes. Vor cădea pe rând Azarba în Cilicia, Germaniceea atât de disputată, Raban și Duluk în decembrie 962, Alepul capitala lui Saif ad Daulah, era ocupată după un asediu dificil.

The capture of Aleppo by Phokas’ troops – foto: en.wikipedia.org

Pe plan intern abandonează sprijinul acordat țăranilor datorită nevoi de stratioți greu înarmați. În plan social încearcă să oprească dezvoltarea mari proprietăți ecleziastice. Astfel legea din 964 permite doar donații în bani către lăcașurile sfinte existente. Pe plan militar înainte de a fi împărat recucerește insula Creta (961), pătrunde în Siria de Nord și stăpânește pentru scurt timp orașul Alep. După ce ajunge împărat relansează campaniile sale militare, redobândind Cilicia(965) și înaintează în Siria, unde în 969 cucerește Antiohia și Alepul, emirul acestuia fiind vasalizat și supus plății tributului. A fost poreclit „spaima de moarte a sarazinilor”.

Nikephoros’ entry into Constantinople as Emperor through the Golden Gate in summer 963 – foto: en.wikipedia.org

 

16 august 1027 - A murit regele Giorgi I, al Georgiei (n. 998 sau 1002), din Casa Bagrationi. A fost rege al Georgiei din anul 1014 până la moartea sa, în 1027. A dus un război indelungat,sângeros şi inutil cu Imperiului Bizantin. A fost înmormântat în Catedrala Bagrati în lucrarea sa de capital Kutaisi. Un mormânt descoperit recent, jefuit probabil în secolul al 19-lea, se presupune a fi fost mormantul sau.

 

16 august 1284 - Filip al IV-lea cel Frumos al Franței s-a căsătorit cu Ioana I de Navara.

Filip al IV-lea cel Frumos – foto: ro.wikipedia.org

Filip al IV-lea cel Frumos (franceză Phlippe IV le Bel) (născut la palatul Fontainebleau în 1268 – mort la 29 noiembrie, 1314) a fost regele Franței din 1285 până în 1314, fiind membru al dinastiei Capețiene. Personalitatea sa rece și severă i-a adus porecla de „Regele de Fier” sau „Regele de marmură”. Contemporanul său, Bernard Saisset, episcop de Pamiers, spunea despre cel Frumos că „Nu știe decât să privească oamenii fără să spună nimic. Nu e nici om, nici fiară, e o statuie…”.

Ioana I de Navara – foto: ro.wikipedia.org

Ioana I (14 ianuarie 1273 – 31 martie/2 aprilie 1305), a fdost fiica regelui Henric I de Navara și a soției acestuia, Blanche de Artois. Prin căsătoria cu regele Filip al IV-lea a devenit regină consort a Franței.

 

16 august 1297 - A murit Ioan al II-lea Megas Komnenos (n.c. 1262 ) ; A fost împărat al Trapezuntului de la 1280 la 1297.A fost cel mai tanar fiu al împăratului Manuel I si se intitula ”Impărat şi Autocrat al romanilor”.

 

16 august 1328 - Casa de Gonzaga preia puterea în Ducatul de Mantua, pe care îl va conduce până în 1708.

 

16 august 1570 - Prin Tratatul de la Speyer principele Ioan Sigismund Zapolya îl recunoaște pe împăratul Maximilian al II-lea drept rege al Ungariei, iar acesta din urmă îl recunoaște pe Ioan Sigismund drept principe al Transilvaniei și al Partium-ului.

Principatul Transulvaniei cu Partium în 1570 – foto: ro.wikipedia.org

Tratatul de la Speyer, încheiat în data de 16 august 1570 la Speyer, a pus capăt conflictului dintre pretendenții la coroana Regatului Ungariei după Bătălia de la Mohacs (1526) și decesul regelui Ludovic al II-lea pe câmpul de luptă. Ioan Sigismund Zapolya a recunoscut împăratului Maximilian al II-lea titlul de rege al Ungariei, iar acesta din urmă l-a recunoscut ca principe al Transilvaniei și al Partium-ului. Tratatul de la Speyer este în zilele noastre interpretat în mod divergent de istoriografia maghiară și de cea română:

Ioan Sigismund Zápolya, cunoscut ca Ioan Sigismund (în maghiară János Zsigmond Zápolya) (n. 7 iulie 1540, Buda – d. 10 martie 1571, Alba Iulia) a fost rege al Ungariei sub numele de Ioan al II-lea și principe al Transilvaniei (din 1570), sub numele de Ioan Sigismund. El a purtat prima dată titlul de principe al Transilvaniei – foto: ro.wikipedia.org

- prima consideră că o formațiune statală vasală precum principatul Transilvaniei constituie în drept o parte a regatului Ungariei și nu un stat în sine, astfel că denumește formațiunea transilvană „Regatul Ungariei Răsăritene” și socotește domeniul lui Ioan Sigismund Zapolya mărit prin adaosul Partium-ului la Tratatul de la Speyer ca fiind data de întemeiere a principatului Transilvaniei, data de desființare fiind în acest punct de vedere anul 1711 când a luat sfârșit domnia lui Francisc Rákóczi al II-lea, principatul fiind apoi cârmuit de guvernatori austrieci, deci după 141 de ani de existență;

Maximilian al II-lea (n. 31 iulie 1527, Viena — d. 12 octombrie 1576, Regensburg) a fost un împărat al Sfântului Imperiu Roman între anii 1564–1576. El a fost încoronat la 14 mai 1562 în Praga ca rege al Boemiei și în același an, la 24 noiembrie, ales la Frankfurt am Main ca rege romano-german. La 16 iulie 1563 va fi încoronat la Preßburg ca rege al Ungariei, iar după moartea tatălui său Ferdinand I va urca pe tronul Sfântului Imperiu Roman – foto: ro.wikipedia.org

- a doua consideră că Tratatul de la Speyer pune capăt unei rivalități politice fără să modifice statutul Transilvaniei, anume acela de stat în sine, vasal al regatului maghiar, dar diferit de acesta, așa cum însăși textul tratatului de la Speyer o arată: Ioan Sigismund Zapolya este recunoscut « princeps Transsylvaniae et partium regni Hungariae dominus » (« Domnitor al Principatului Transilvaniei și al unei părți din regatul Ungariei ») deosebindu-se astfel principatul Transilvaniei de regatul Ungariei Răsăritene: din acest punct de vedere, principatul, întemeiat în secolul XII (primul voievod este menționat în anul 1111), devine independent de fapt prin tratatul de la Speyer, apoi vasal al Imperiului otoman până în 1699 și al Habsburgilor ulterior, fiind transformat în arhiducat în 1711 (Großherzogtum), apoi în arhiprincipat în 1765 (Großfürstentum) și desființat în 1867 odată cu împărțirea domeniului habsburgic în Austro-Ungaria, deci după 756 de ani de existență.

 

16 august 1645 - S-a născut Jean de La Bruyère, scriitor, unul dintre cei mai importanţi moralişti ai literaturii universale: “Caracterele” sau “Moravurile veacului”; (d. 10 mai 1696).

Jean de La Bruyère, scriitor francez – foto: ro.wikipedia.org

Jean de La Bruyère (n. 16 august 1645, Paris; d. 10 mai 1696, Versailles) a fost un moralist francez, unul dintre cei mai valoroși moraliști ai literaturii universale. La Bruyère a rămas cunoscut pentru unica sa scriere “Caracterele” sau “Moravurile veacului” (Les Caractères ou Les mœurs de ce siècle), apărută în anul 1688. Această lucrare este o culegere de scurte piese literare, ce ilustrează spiritul secolului al XVII-lea.

În unele caractere îi denunță pe impertinenți, grosolani, palavragii, orgolioși, lingușitori. El nu inventează personaje sau tipuri, ci le creează din ceea ce observă în jurul său: “Îi dau îndărăt publicului ceea ce mi-a dat cu împrumut…” Opera Caracterele se impune prin viziunea filozofică asupra moravurilor timpului, surprinderea nuanțată a psihologiilor, deosebita concizie stilistică. La Bruyère se dovedește un adevărat maestru al portretului și creator de tipologii, dotat cu un excpețional talent al observației concrete.

 

16 august 1705 - A decedat Jakob Bernoulli ( n. 27.12.1654, Basel ) – matematician. In urma cercetarilor asupra sirurilor de numere, a ajuns la celebra inegalitate care ii poartă numele – Inegalitatea lui Bernoulli.

 

16 august 1744 - S-a născut Pierre Méchain, astronom și geograf francez (d. 1804)

Pierre Méchain – foto: ro.wikipedia.org

Pierre François André Méchain (16 august 1744, Laon, Franța — 20 septembrie 1804, Castellón de la Plana, Spania) a fost un astronom francez, care împreună cu prietenul său Charles Messier, a lucrat la un catalog celebru de nebuloase, Catalogul Messier. Între 1800-1804, Pierre Méchain a fost director al Observatorului din Paris.

 

16 august 1753 - S-a născut Frederick, Duce de York, al doilea fiu al regelui George al III-lea (d. 1827)

 

16 august 1802 - S-a născut Moritz Wilhelm Drobisch, matematician german și filozof (d. 1896)

 

16 august 1809 - La inițiativa lui Wilhelm von Humboldt, a fost fondată Universitatea Humboldt din Berlin.

Universitatea Humboldt din Berlin in anul 1850 – foto: ro.wikipedia.org

Universitatea Humboldt din Berlin (prescurtat HU Berlin) este cea mai veche și ca mărime a doua universitate din Berlin. Clădirea principală se află pe bulevardul Unter den Linden din subcartierul istoric Dorotheenstadt, Sectorul Centru. Prima universitate din Berlin, Alma Mater Berolinensis a luat ființă în anul 1809, ea va fi denumită între anii 1828 – 1946 Friedrich-Wilhelms-Universität iar din anul 1949 poartă numele de Humboldt-Universität zu Berlin.

 

16 august 1823 - S-a născut Alexandru Hurmuzaki, publicist si om politic roman originar din Basarabia, membru fondator al Societatii Academice Romane și unul dintre fruntașii mișcării naționale din Bucovina.(d.08.03.1871).

Alexandru Hurmuzaki – foto: ro.wikipedia.org

Alexandru Hurmuzaki (n. 16 august 1823, Cernăuca, Cernăuți – d. 8 martie 1871 (S.N. 20 martie), Napoli, Italia) a fost un publicist și om politic român, membru fondator al Societății Academice Române și unul dintre fruntașii mișcării naționale din Bucovina. A fost ales deputat din partea Bucovinei în Parlamentul austriac. A fost înmormântat în curtea Bisericii “Pogorârea Sfântului Duh” din Dulcești (județul Neamț).

Pe piatra sa funerară este următoarea inscripție: “Aice zace în Domnul lêngă fratele seu Constantin, Alesandru Hurmuzachi; nescut în Cernauca, Ducatul Bucovinei, în 16. August 1823; deputat la parlamentul Austriei și la dieta țêrii; fost președinte al societății române literarie în Bucovina; membru societății academice din Bucuresci; reposat în Neapoli în 8. Mart 1871. Neuitatului seu frate cu spiritul cel ager și luminat, cu simțemintele-i cele nobile și nalte, iubirea-i cea severă de dreptate, și cu inima-i cea românească purure însuflețită pentru patrie și națiune, pune această peatră întru lacrimi de durere Elisa Sturdza, înconjurată de ceilalți frați sdrobiți de măchniciune.

 

16 august 1845 - S-a născut Gabriel Lippmann, fizicianul care a obţinut prima fotografie colorată a spectrului solar – Premiul Nobel pentru Fizică, pe anul 1908; (d. 13 iulie 1921).

Gabriel Jonas Lippmann – foto: ro.wikipedia.org

Gabriel Jonas Lippmann (n. 16 august 1845, Bonnevoie, Luxemburg – d. 13 iulie 1921) a fost un fizician francez, profesor universitar la Sorbona, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1908, pentru metoda sa de reproducere fotografică a culorilor pe baza fenomenului de interferență. A investigat fenomenele electrocapilare cu electrometrul capilar, care a servit, între altele, la dezvoltarea electrocardiografiei.

 

16 august 1856 - Congresul SUA aprobă Legea Insulele Guano, act ce dădea dreptul oricărui cetățean american să cucerească în numele Statelor Unite orice insulă pe care se găsea guano, cu condiția ca acestea să nu facă parte din teritoriul altei națiuni și să nu fie locuită. Comercianții americani au cucerit astfel peste 100 de insule și atoli, dintre care 9 sunt și astăzi sub controlul SUA.

 

16 august 1858 - Regina Victoria a Marii Britanii transmite face un schimb de mesaje cu preşedintelele S.U.A., James Buchanan, inaugurand astfel noua linie telegrafica transatlantica prin cablu.

 

16 august 1860 - S-a născut Jules Laforgue, poet francez (d. 1887)

Jules Laforgue, pictat în 1885 – foto: ro.wikipedia.org

Jules Laforgue (n. 16 august 1860 – d. 20 august 1887) a fost un poet, reprezentant al simbolismului. A scris o lirică reflexivă, cu accente patetice și pesimiste, scrisă în vers liber, asociind sentimentul efemerului cu ironia dureroasă sau cu intonații de cântec popular, litanie ori lied de imprevizibile și rafinate efecte eufonice.

 

16 august 1863 - S-a născut Stanley Kipping, chimist englez (d. 1949)

 

16 August 1870 - Bătălia de la Mars-La-Tour

Battle of Mars-La-Tour (16 August 1870) - Part of the Franco-Prussian War - (Heinrich XVII, Prince Reuß, on the side of the 5th Squadron I Guards Dragoon Regiment at Mars-la-Tour, 16 August 1870. Emil Hünten, 1902) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Battle of Mars-La-Tour (16 August 1870) – Part of the Franco-Prussian War – (Heinrich XVII, Prince Reuß, on the side of the 5th Squadron I Guards Dragoon Regiment at Mars-la-Tour, 16 August 1870. Emil Hünten, 1902) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Bătălia de la Mars-La-Tour (cunoscută și sub numele de Bătălia de la Vionville sau Bătălia de la Rezonville) a avut loc la 16 august 1870, în timpul Războiului franco-prusac, în apropierea satului Mars-La-Tour, în nord-estul Franței. Un singur corp prusac, întărit cu încă doi mai târziu în zi, a înfruntat întreaga armată franceză a Rinului și, în mod surprinzător, a obligat Armata Rinului să se retragă în fortăreața din Metz.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

16 august 1876 - S-a născut Ion Nistor, istoric si patriot roman din Bucovina (d. 1962)

 

16 august 1877 - La Gorni-Studen in Bulgaria, a avut loc întîlnirea dintre Prinţul Carol al României şi Marele Duce Nicolai a Rusiei, în urma căreia comanda trupelor aliate româno-ruse trece la Prinţul Carol al României.

Carol I al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (n. 20 aprilie 1839, Sigmaringen - d. 10 octombrie 1914, Sinaia) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române și apoi România după abdicarea forțată de o lovitură de stat a lui Alexandru Ioan Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 și 1914 a fost protector și președinte de onoare al aceleiași instituții. În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor românești), Carol I a obținut independenta tarii, a redresat economia, a dotat România cu o serie de instituții specifice statului modern și a pus bazele unei dinastii. A construit în Sinaia castelul Peles care a rămas și acum una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale țării. După razboiul de independenta din 1877-1878, România a câștigat Dobrogea (dar a pierdut sudul Basarabiei).. Tot regele Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunare, între Fetesti si Cernavoda, care să lege noua provincie Dobrogea de restul țării - (Carol I în Războiul de Independenţă) foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Carol I al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (n. 20 aprilie 1839, Sigmaringen – d. 10 octombrie 1914, Sinaia) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române și apoi România după abdicarea forțată de o lovitură de stat a lui Alexandru Ioan Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 și 1914 a fost protector și președinte de onoare al aceleiași instituții. În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor românești), Carol I a obținut independenta tarii, a redresat economia, a dotat România cu o serie de instituții specifice statului modern și a pus bazele unei dinastii. A construit în Sinaia castelul Peles care a rămas și acum una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale țării. După razboiul de independenta din 1877-1878, România a câștigat Dobrogea (dar a pierdut sudul Basarabiei).. Tot regele Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunare, între Fetesti si Cernavoda, care să lege noua provincie Dobrogea de restul țării – (Carol I în Războiul de Independenţă) citiuti mai mult pe ro.wikipedia.org

Asediul Plevnei a fost una dintre principalele bătălii ale Războiului Ruso-Turc din 1877–1878 şi meritul acestei victorii aparţine acţiunilor Armatei Române în frunte cu Regele Carol.

Marele Duce Nicolai Nicolaevici al Rusiei (27 iulie 1831 – 13 aprilie 1891), a fost al treilea fiu și al șaselea copil al țarului Nicolae I al Rusiei și al Alexandrei Feodorovna. Pentru a-l deosebi de fiul său, i se spune și Nicolae Nicolaevici cel Bătrân. Pregătit pentru a deveni militar, a comandat armata rusă ca mareșal în războiul ruso-turc din 1877-1878 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Marele Duce Nicolai Nicolaevici al Rusiei (27 iulie 1831 – 13 aprilie 1891), a fost al treilea fiu și al șaselea copil al țarului Nicolae I al Rusiei și al Alexandrei Feodorovna. Pentru a-l deosebi de fiul său, i se spune și Nicolae Nicolaevici cel Bătrân. Pregătit pentru a deveni militar, a comandat armata rusă ca mareșal în războiul ruso-turc din 1877-1878 - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Osman Paşa, comandantul forţelor otomane asediate la Plevna, a organizat defensiva şi a respins doua asalturi ruseşti cauzînd multe pierderi trupelor ruse. În acest moment, ambele părţi erau aproximativ egale în termeni de numar de soldaţi (aproximativ 40.000 fiecare parte), iar armata rusă era demoralizată de cele două eşecuri. Rusia nu mai avea alte trupe la dispoziţie pe care să le trimită într-un nou asalt al Plevnei, aşa că armatele ţarului au asediat fortăreaţa şi au solicitat României să trimită întăriri. Comandantul trupelor ruse de pe frontul balcanic, marele duce Nicolai, a cerut cu insistenţă (prin telegrama din 19 iulie 1877) ajutorul aliatului sau român Carol al României.

În scurt timp, armata română mobilizată a trecut Dunarea pe la Zimnicea, a avansat pe culoarul eliberat de ruşi şi s-a alăturat asediului. La 16 august, la Gorni-Studen, grupul vestic de armate care asedia Plevna a trecut sub comanda principelui Carol I al Romaniei, secundat de generalul rus Pavel Dmitrievici Zotov şi de generalul român Alexandru Cernat.

Carol a decis să nu mai întreprindă niciun asalt, ci să asedieze oraşul, tăind căile de aprovizionare cu alimente şi muniţii. Armata româno-rusă a reuşit la începutul asediului să cucerească mai multe redute din jurul Plevnei, păstrînd pe termen lung doar reduta Griviţa. Asediul început în iulie 1877 s-a încheiat abia în luna decembrie a aceluiaşi an cînd Osman Paşa a încercat fără succes sa forţeze ruperea asediului în direcţia Opanez şi a fost rănit.

Photograph of Osman Nuri Pasha by the brothers Abdullah Frères, circa 1895 – foto: istoria.md

Pe 9 decembrie 1877, în timpul acestei încercări otomane de a ieşi din încercuire, aceştia au traversat noaptea răul Vit ieşind imediat la tranşele româno-ruse şi atacînd pe un front de 3,2 km. S-au dus lupte la baionetă dar turcii au fost în cele din urma împinşi înapoi în cetate, pierzînd 5000 de oameni şi cauzînd 2000 de victime forţelor româno-ruse. A doua zi, Osman s-a predat, lăsîndu-i garnizoana şi sabia colonelului român Mihail Cristodulo Cerchez acceptînd condiţiile de capitulare oferite de aceasta. El a fost tratat onorabil, dar mulţi dintre soldaţii săi au murit ca prizonieri marşăluind prin zăpadă. Cei mai grav răniţi au rămas în urmă în spitalele de campanie, dar mulţi au fost ucişi de bulgari.

În urma bătăliei de la Plevna, armatele ruse au putut avansa şi au atacat în forţă păsul Şipka, reuşind să învingă defensiva otomană şi să işi deschidă drumul spre Constantinopol.

 

16 august 1888 - S-a născut T. E. Lawrence, scriitor și militar englez (d. 1935)

Thomas Edward Lawrence – foto: ro.wikipedia.org

Thomas Edward Lawrence (n. 16 august 1888 – d. 19 mai 1935), mai cunoscut ca T. E. Lawrence, a fost un ofițer britanic, celebru mai ales pentru rolul jucat în revolta arabilor din 1916-1918, dar a cărui personalitate plină de vitalitate, alături de scrierile sale și de o largă varietate de activități și asocieri, au făcut din el obiect de fascinație în întreaga lume, unde a fost cunoscut ca Lawrence al Arabiei (“Lawrence of Arabia”). Conform fișei medicale întocmite de Forțele Aeriene Regale Britanice (RAF) la încorporare, pe 12 martie 1923 Lawrence avea înălțimea de 1,66 m și 59 kg, “cicatrici pe fese” și i se făcuse circumcizie.

 

16 august 1888 - A încetat din viaţă John S. Pemberton, farmacist american, ofițer, cel care a inventat celebra băutură “Coca-Cola”; (n. 8 iulie 1831).

John Pemberton – foto: ro.wikipedia.org

John Pemberton (n. 8 iulie 1831 — d. 16 august 1888) a fost un farmacist american, inventatorul băuturii răcoritoare Coca-Cola. În aprilie 1865, Pemberton a fost rănit în Bătălia de la Columbus, Georgia, și la fel ca mulți alți veterani răniți a devenit dependent de morfină. Căutând un leac pentru dependența sa a început să facă experimente cu coca și vinuri obținute din coca, creând în cele din urmă propria sa versiune de Vin Mariani, care conținea nucă de kola și damiana și pe care l-a numit Pemberton’s French Wine Coca.

O dată cu creștea îngrijorării publice privind dependența de droguri, depresia și alcoolismul în rândul veteranilor și a neurasteniei în rândul femeilor sudiste irascibile, produsul lui medical a fost promovat ca fiind foarte benefic pentru “doamne și toți cei a căror loc de muncă sedentar cauzează neurastenie, probleme ale stomacului, intestinelor și rinichilor, precum și cei care au nevoie de un fortifiant și de un agent stimulant pur.”

8 mai 1886: Farmacistul John Pemberton vinde în Atlanta, pentru cinci cenți, o sticlă dezvoltată ca un remediu pentru durerile de cap și oboseală, care este mai cunoscut sub numele de Coca-Cola - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

8 mai 1886: Farmacistul John Pemberton vinde în Atlanta, pentru cinci cenți, o sticlă dezvoltată ca un remediu pentru durerile de cap și oboseală, care este mai cunoscut sub numele de Coca-Cola – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

În 1886, atunci când Atlanta și Fulton County au adoptat o nouă legislație mai riguroasă, Pemberton s-a văzut obligat să producă o alternativă non-alcoolică a versiunii sale de French Wine Coca. Pemberton s-a bazat pe ajutorul farmacistului din Atlanta, Willis Venable pentru a testa și perfecționa noua rețetă, pe care a formulat-o folosind metoda aproximațiilor succesive.

Astfel Pemberton a elaborat un set de indicații pentru prepararea sa, care în cele din urmă a inclus și amestecul de sirop cu apă carbogazoasă. Frank Mason Robinson a avut ideea ca noua formulă să se numească Coca-Cola, datorită rezonanței numelui, care era populară printre vinurile medicamentoase.

Deși numele făcea referire destul de clar la cele două ingrediente principale, controversa asupra conținutului de cocaină avea să determine mai târziu The Coca-Cola Company să afirme că numele a fost “lipsit de sens, dar fantezist”. De asemenea tot Robinson a folosit fontul Spencerian pe sticlă, dar și în reclame.

Pemberton a făcut de asemnea mențiuni privind efectele benefice ale produsului pe care l-a descris ca fiind “delicios, revigorant, înviorător, antrenant” și la etichetat ca un “important fortifiant pentru creier” care vindecă durerile de cap, ameliorează epuizarea și calmează nervii.

 

16 august 1893 - A încetat din viaţă Jean Martin Charcot, medic psihiatru, unul dintre fondatorii neurologiei moderne; (n. 29 noiembrie 1825).

 

16 august 1896 - Lângă Dawson City, Yukon, Canada s-a descoperit aur, fapt ce a declanșat Goana după Aur din Klondike

Mineri stând la coadă pentru a-şi înregistra revendicările – foto: ro.wikipedia.org

Goana după aur din Klondike, denumită și Goana după aur din Yukon, a fost migrația a aproximativ 100.000 de prospectori amatori din toată lumea în bazinul râului Klondike în preajma orașului Dawson City, Yukon, nord-vestul Canadei, între 1896 și 1899 după ce acolo s-a descoperit aur acolo de către minerii locali pe 16 august 1896, iar când a ajuns vestea în Seattle și San Francisco în anul următor, prospectorii au dat năvală.

Operaţiune tipică de minerit aurifer pe pârâul Bonanza – froto: ro.wikipedia.org

Unii au devenit bogați, dar majoritatea s-au dus în zadar. A fost imortalizată în fotografii, cărți, filme și artifacte. Goana a durat doar câțiva ani, luând practic sfârșit în 1899. În total, din zona Klondike s-au extras circa 390.000 kg de aur în secolul de după descoperirea zăcământului.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

16 august 1900 - In S.U.A. a aparut primul clasor din lume.

 

16 august 1903 - S-a nascut Pan M. Vizirescu, poet, eseist și jurnalist român (n. 2000)

Pan M. Vizirescu (nume complet Pantelimon M. Vizirescu; n. 16 aug. 1903 - d. 26 ian. 2000) a fost un poet, eseist și jurnalist român, care a colaborat la revista Gândirea - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Pan M. Vizirescu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Pan M. Vizirescu (nume complet Pantelimon M. Vizirescu; n. 16 aug. 1903 – d. 27 ian. 2000) a fost un poet, eseist și jurnalist român, care a colaborat la revista Gândirea. După instaurarea guvernului Petru Groza, a făcut parte dintr-un lot de 14 jurnaliști judecați în mai-iunie 1945, pentru „crimă de contribuție la dezastrul țării”. Condamnat la închisoare pe viață, a reușit a se sustragă pedepsei trăind peste două decenii în clandestinitate.
cititi mai mult pe: www.marturisitorii.ro; adevarul.ro; ziarullumina.ro; www.poezie.ro

 

16 august 1904 - S-a născut Wendell Meredith Stanley, biolog american (d. 1971)

 

16 august 1905 - S-a născut Marian Rejewski, matematician polonez și criptolog (d. 1980)

 

16 august 1906 - S-a născut Franz Josef al II-lea, Principe de Liechtenstein (d. 1989)

 

16 august 1906 - La Valparaiso, in Chile, a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 8,6 pe scara Richter, care a făcut 20.000 de victime.

 

16 august 1913 - S-a născut omul politic Menachem Begin, prim ministru al Israelului , laureat al Premiului Nobel pentru Pace in 1978; (d.09.03.1992).

 

16 august 1914 - A inceput Bătălia de la Țer (16 – 19 august 1914) – Parte din Campania Sârbă din Primul Război Mondial.

Bătălia de la Țer (16 – 19 august 1914) - Parte din Campania Sârbă din Primul Război Mondial - (O hartă înfățișând invazia inițială austro-ungară a Serbiei, august 1914) foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Țer (16 – 19 august 1914) – Parte din Campania Sârbă din Primul Război Mondial – (O hartă înfățișând invazia inițială austro-ungară a Serbiei, august 1914) foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Ţer (de asemenea Bătălia de la Cer) a fost una din primele bătălii a Primului Război Mondial şi prima victorie a Antantei asupra Austro-Ungariei. După victorie Serbia a fost văzută ca o forţă decisivă în războiul din Balcani.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

16 august 1920 - S-a născut Virgil Ierunca (Virgil Untaru), eseist, critic literar şi poet, traducător, stabilit în Franţa din 1946; a colaborat ca redactor la principalele reviste literare româneşti din exil, a fost redactor al emisiunilor pentru străinătate ale Radioteleviziunii Franceze şi colaborator, alături de soţia sa, Monica Lovinescu, al postului de radio “Europa Liberă”; (d. 28 septembrie 2006).

 

16 august 1920 - S-a nascut Gelu Solomonescu, compozitor român de muzică uşoară; (d. 1984).

 

16 august 1921 - S-a născut Moise Cohn (pseudonim – Ovid S. Crohmălniceanu), prozator, critic şi istoric literar (d. 30 aprilie 2000 la Berlin).

 

16 august 1921 - După moartea regelui Petru I al Serbiei, fiul său Alexandru I este noul conducător al Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor.

Alexandru I al Iugoslaviei. Regele Iugoslaviei – foto: ro.wikipedia.org

Alexandru I, numit și Alexandru I Karađorđević sau Alexandru Unificatorul (n. 16 decembrie 1888, Cetinje — d. 9 octombrie 1934, Marsilia) a fost întâiul rege al Regatului Iugoslaviei, fiind înainte, între anii 1921 – 1929, suveran al Regatului sârbo-croato-sloven.


Film despre asasinarea lui Alexandru I

 

16 august 1925 - A avut loc premiera filmului “Goana după aur”, al 72-lea film al lui Charlie Chaplin.

foto: t2.gstatic.com

 

16 august 1929 - In Palestina aflata sub mandat britanic izbucnesc lupte între arabi şi evrei care vor continua până la sfârşitul lunii. În total, 133 de evrei şi 116 arabi si-au pierdut viata.

 

16 august 1936 - S-au încheiat Jocurile Olimpice de la Berlin, transformate de guvernul german în propagandă politică profascistă. A XI-a ediție a Jocurilor Olimpice s-a desfășurat la Berlin, Germania în perioada 1 august – 16 august 1936. Berlinul a fost preferat de către CIO în detrimentul Barcelonei în aprilie 1931. Pentru prima dată această decizie a provocat proteste politice. A fost planificată organizarea unei “Olimpiade Muncitorești” la Barcelona. Aceasta nu s-a putut desfășura în Spania, din cauza războiului civil. Ceremonia Jocurilor Olimpice a fost deschisă de Adolf Hitler. Au participat 49 de țări și 3.963 de sportivi care s-au întrecut în 129 de probe din 19 sporturi. A fost construit un stadion, Olympiastadion, de 120.000 de locuri. Proba de maraton a beneficiat de repere kilometrice, care permiteau permanent concurenților să-și dozeze efortul.

 

16 august 1940 - Începerea tratativelor româno-maghiare de la Turnu Severin. Eşecul acestora, previzibil, a dus la Dictatul de la Viena din 30 august 1940.

 

16 august 1942 - S-a nascut Florin Bogardo, compozitor de muzica usoara si de film din Romania; (d. 2009).

Florin Bogardo (n. 16 august 1942, București — d. 15 august 2009, București) a fost un compozitor și cântăreț român de muzică ușoară. A debutat în calitate de compozitor în anul 1963. Printre cele mai cunoscute compoziții ale sale se numără „Să nu uităm (să iubim trandafirii)” (compusă în 1968 și cunoscută în interpretarea proprie și în versiunea Mihaelei Mihai), „Tu ești primăvara mea” (1973, mai cunoscută în interpretarea lui Aurelian Andreescu) și „Ani de liceu” (1986, cântată de autor alături de Stela Enache). Începând din 1976, Bogardo a scris și muzică de film.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

16 august 1945 - Puyi, ultimul împărat chinez al statului marioneta japonez Manchukuo din China, este capturat de trupele sovietice.

Puyi (dreapta) și un ofițer sovietic – foto: ro.wikipedia.org

La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Puyi a fost capturat de Armata Roșie sovietică la 16 august 1945 în timp ce voia să fugă cu un avion în Japonia. Sovieticii l-au dus într-un oraș din Siberia, Chita. A trăit într-un sanatoriu, apoi mai târziu a fost dus la Khabarovsk în apropiere de granița chineză. În 1946, a depus mărturie la Tokyo, la Tribunalul militar internațional pentru Extremul Orient, detaliind resentimentele sale despre cum a fost tratat de japonezi.

Când Partidul Comunist Chinez sub Mao Zedong a venit la putere în 1949, Puyi a fost repatriat în China după negocieri între Uniunea Sovietică și China. Exceptând perioada din timpul războiului coreean, când a fost mutat la Harbin, Puyi și-a petrecut zece ani la Centre de detenție pentru criminali de război de la Fushun în provincia Liaoning, până când a fost declarat reformat.

Puyi a ajuns la Peking în 1959 cu permisiunea specială de la Mao Zedong și a trăit următorii șase ani ca cetățean obișnuit la o reședință împreună cu sora lui, înainte să fie transferat la un hotel sponsorizat de guvern. El și-a exprimat sprijinul pentru comuniști și a lucrat ca asistent grădinar la Grădina Botanică din Peking. La vârsta de 56 de ani, la 30 aprilie 1962, s-a căsătorit cu Li Shuxian, o asistentă medicală, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Conferința Consultativă.

Din 1964 până la moartea sa, el a lucrat ca redactor la departamentul literar al Conferinței Consultative Politice a Poporului Chinez, unde salariul său lunar a fost în jur de 100 de yuani. Cu încurajarea lui Mao Zedong și a premierului Zhou Enlai, Puyi și-a scris autobiografia Wo De Qian Ban Sheng (Prima jumătate a vieții mele în anii 1960 împreună cu Li Wenda, un editor de la Biroul de Presă din Peking.)

 

16 august 1949 - A încetat din viaţă scriitoarea Margaret Mitchell: “Pe aripile vântului”, roman ecranizat în 1939; filmul, cu acelaşi titlu, este considerat o capodoperă a celei de-a şaptea arte; (n. 8 noiembrie 1900).

 

16 august 1953 - Șahul Mohammad Reza Pahlavi părăsește Iranul. Mohammad Mossadegh a refuzat să recunoască demiterea sa din funcția de prim-ministru.

Mohammad Reza Pahlavi in 1973 – foto: en.wikipedia.org

Mohammad Reza Șah Pahlavi (n. 26 octombrie 1919 în Teheran; d. 27 iulie 1980 în Cairo) a fost fiul Șahului Reza Pahlavi al Persiei (Iran) și ultimul monarh al Iranului. Tatăl său, Reza Pahlavi, este forțat să abdice ca urmare a unei invazii anglo-sovietice a Iranului, la 16 septembrie 1941. Invazia a avut loc datorită alianței șahului cu Puterile Axei. Reza Pahlavi este înlocuit cu fiul său, Mohammad Reza Pahlavi, care va conduce până la 11 februarie 1979.

Mohammad Reza Pahlavi avea educație occidentală și, ca atare, era un prieten al SUA și al statelor din vestul Europei. În 11 februarie 1979 a avut loc Revoluția Iraniană condusă de ayatollahul Ruhollah Khomeini și a fost înființată Republica islamică. Mohammad Reza Pahlavi a pleacat în exil, în Egipt, unde, grav bolnav, a murit la 27 iulie 1980, la vârsta de 60 de ani. Președintele Egiptului, Anwar Sadat i-a organizat funeralii de stat.

 

16 august 1954 - A văzut lumina tiparului primul număr al revistei Sports Illustrated.  Sports Illustrated este o revistă americană de sport, deținută de conglomeratul media Time Warner, prin subsidiara acestuia, Time Inc.. Revista a fost fondată în august 1954, de co-fondatorul companiei Time Inc., Henry Luce. Tirajul revistei în anul 2007 a fost de aproximativ 3.231.969 exemplare. De ea aparține Sports Illustrated Swimsuit Issue.

 

16 august 1954 - S-a născut James Cameron, regizor canadian, laureat cu Oscar pentru filmul “Titanic”.

 

16 august 1956 - A încetat din viaţă pictorul roman Theodor Pallady; (n. 11/24 aprilie 1871 la Iasi).

 

16 august 1957 - In Canada a fost abolita pedeapsa cu inchisoarea pentru datoriile neplatite.

 

16 august 1958 - S-a născut Madonna ( Madonna Louise Veronica Ciccone ), interpretă americană de muzică pop, de origine italiană.

 

16 august 1960 - Cipru a obținut independența față de Regatul Unit.

 

16 august 1960 - Americanul Joseph Kittinger se parasuteaza dintr-un balon aflat la 31.330 m, stabilind 2 recorduri mondiale, ramase si astazi – saritura de la cea mai mare altitudine si cea mai mare viteza atinsa de un om fara un avion.

 

16 august 1968 - S-a semnat la Praga Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală între Republica Socialistă România şi Republica Socialistă Cehoslovacă.

 

16 august 1977 - A încetat din viaţă la resedinta sa din Graceland, Elvis Presley, idolul muzicii anilor ’50-’60, actor în numeroase filme realizate special pentru el: “Veselie la Acapulco”, ” Blue Hawaii”, “Viva Las Vegas”; (n. 8 ianuarie 1935).

 

16 august 1987 - A decedat Emil Condurachi, istoric şi arheolog român, membru al Academiei Romane, Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bruxelles; (n.03.01.1912).

 

16 august 1999 - Vladimir Putin a devenit premier al Rusiei in urma votului obtinut in Duma de Stat.

 

16 august 2003 - A murit în exil în Arabia Saudită fostul dictator al Ugandei, criminalul Idi Amin. Există unele dispute legate de vârsta lui reală, dar cele mai multe surse spun că el ar fi avut 80 de ani. A fost fiul unui vrăjitor, a servit in armata coloniala britanica si campion de box la categoria grea. Idi Amin a fost unul dintre cei mai sangerosi dictatori din istoria Africii. El a condus Uganda din 1971 până în 1979, când a inlaturat de la putere de trupe din Tanzania şi de exilaţi ugandezi. Se estimeaza ca ar fi asasinat cca. 400.000 de oameni. că au fost ucişi sub stăpînirea sa si ca mulţi au fost închişi şi torturaţi.

 

16 august 2004 - Sonda Cassini-Huygens a descoperit două luni ale lui Saturn.

Sonda spaţială Cassini-Huygens – foto: ro.wikipedia.org

Cassini-Huygens este o navă spațială/sondă spațială robotizată lansată împreună de NASA, ESA și ASI care studiază în prezent planeta Saturn și sateliții săi naturali. Nava spațială Cassini este proiectată de NASA și a fost denumită după astronomul italiano-francez Giovanni Domenico Cassini. Agenția Spațială Europeană a realizat sonda spatială Huygens, numit după astronomul, matematicianul și fizicianul olandez Christiaan Huygens. Sonda spatiala Cassini a fost lansat în întregime pe 15 octombrie 1997, și după o lungă călătorie interplanetară, a intrat pe orbită în jurul lui Saturn pe 1 iulie 2004.

 

16 august 2005 - A murit fratele Roger, fondatorul comunităţii Taizé, stareţul singurei mănăstiri ecumenice din lume, apropiat al Maicii Tereza si confident al Papei Ioan Paul al II-lea ; (n. 12.05.1915). A fost omorat de catre o romanca bolnavă psihic.

 

16 august 2008 - A decedat Elena Leuşteanu, gimnastă româncă, triplu laureată cu bronz olimpic la Melbourne 1956 – 2 medalii şi Roma 1960 – 1 medalie.

 

16 august 2010 - China a depasit Japonia devenind a doua mare putere ecomomica a lumii, dupa S.U.A.

 

16 august 2010 - Incendiul de la Maternitatea Giulești - La 16 august 2010, din cauza unei instalații improvizate, a izbucnit un incendiu în secția de prematuri (secția de terapie intensivă), bilanțul fiind șase bebeluși morți și cinci cu arsuri grave. La acea dată, unitatea era condusă de prof. dr. Bogdan Marinescu.

Expertiza oficială a arătat că ștecherul de la aparatul de aer condiționat din salon și priza în care acesta era băgat s-au încins și au luat foc. Erau ascunse în spatele unui dulap. Apoi cablul a acționat ca un fitil, conducând incendiul la aparatul de aer condiționat. De aici, focul s-a extins rapid la mobilier, iar metalul a început să se topească și să picure.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

16 august 2020 - La Ordinea Zilei

 

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com