Calendar Ortodox 26 mai 2024
articole preluate de pe: basilica.ro; www.calendar-ortodox.ro; ro.orthodoxwiki.org
Calendar Ortodox 26 mai 2024
† Sf. Ap. Carp şi Alfeu;
† Sf. Mc. Averchie şi Elena
† Duminica a 4-a după Paști (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda)
Sinaxar 26 Mai
Vindecarea slăbănogului de la Vitezda
În această zi, Duminica a patra după Paști, facem pomenirea slăbănogului și prăznuim, ca atare, minunea vindecării lui, făcută de Domnul. S-a așezat în această zi și pomenirea minunii acesteia, fiindcă Hristos a săvârșit-o în vremea Cincizecimii iudeilor.
Astfel, suindu-se în Ierusalim, cu prilejul sărbătorii acesteia, a venit la scăldătoarea cea cu cinci pridvoare, pe care o zidise Solomon, și căreia i se mai spunea și Scăldătoarea oilor, pentru că aici se spălau măruntaiele oilor junghiate spre jertfă la templu; cel ce intra în ea, după ce îngerul, venind o dată pe an, tulbura apa, se făcea sănătos. Și venind acolo, a aflat un om zăcând de treizeci și opt de ani, pentru că nu avea pe nimeni care să-l arunce în apă.
Din acest fapt învățăm, mai întâi, cât de bună este răbdarea și așteptarea; și apoi, că deoarece Dumnezeu avea să dea Botezul curățitor de toate păcatele, rânduise în Legea Veche să se săvârșească minuni prin mijlocirea apei, astfel încât, atunci când avea să vină Botezul, să poată fi primit cu ușurință. Deci, Iisus a venit la acel slăbănog ce se numea Iaron și l-a întrebat: «Vrei să te vindeci?», dar acesta i-a răspuns că n-are cine să-l ajute.
Iar Iisus știind bine că suferința acestuia durează de atâta timp, i-a zis: «Ridică-ți patul tău și umblă». Și slăbănogul îndată s-a ridicat însănătoșit, și luându-și patul pe umeri, pentru ca fapta aceasta să nu pară o nălucire, a pornit spre casa lui. Dar fiind zi de sâmbătă, era împiedicat de iudei să meargă. El însă aducea în sprijinul său pe Cel care îl vindecase și Care îi spusese să umble sâmbăta, cu toate că nu știa cine era Acela.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
În această lună în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea sfântului şi măritului apostol Carp, unul din cei şaptezeci de apostoli (†66).
Acest mare apostol al Domnului, fiind pus la număr cu cei şaptezeci de apostoli şi ucenici, şi slujind marelui Pavel la propovăduire şi purtând duinnezeieştile Iui epistole către cei cărora erau trimise, a învăţat pe mulţi dintre păgâni a se închina şi a cinsti Sfânta Treime.
După aceea, luminându-i-se mintea prin dumnezeiască strălucire a Mângâietorului, pornind de la Răsărit ca o stea luminoasă, a luminat toată lumea cu dumnezeieştile învăţături, făcând în toate zilele multe şi mari minuni.
Şi multe cetăţi şi popoare venind la credinţa în Hristos, şi despărţind cu botezul pe cei credincioşi din cei necredincioşi, a suferit din această pricină multe prigoniri şi scârbe, căci mergea cu bărbăţie şi cu osârdie spre cele cu osteneală nevoinţe ale luptei, neînfricoşîndu-se de mânia dregătorilor.
Drept aceea, precum el a slăvit pe Dumnezeu în mădularele lui, aşa şi el a fost mărit de Dumnezeu.
Deci adormind somnul cel dulce, cu moaştele sale, face minuni în toate zilele, curăţind tot felul de boli şi gonind duhurile necurate.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Tot în această zi, pomenirea sfântului apostol Alfeu, unul din cei şaptezeci de apostoli.
Sfântul, slăvitul şi întru tot lăudatul Apostol Alfeu se numără printre Cei Şaptezeci de Apostoli.
Era din cetatea galileeană Capernaum, fiind tatăl Sfântului Apostol Iacov și al Sfântului Apostol Matei, doi din Cei Doisprezece Mari Apostoli.
Sfântul Alfeu s-a dus la Domnul în pace și este prăznuit în Biserica Ortodoxă la 26 mai.
Sfântul Alfeu este menționat în Evangheliile după Matei (10,3), Marcu (3,18) şi în Luca (6,15), dar şi în Faptele Apostolilor (1,13).
Tropar, glasul al 3-lea:
Apostole Sfinte Alfeu, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.
Condac, glasul al 4-lea:
Ca pe o stea luminoasă, Biserica totdeauna te-a agonisit pe tine, Apostole Alfeu, cu minunile tale cele de multă dăruire luminându-se. Pentru aceea strigăm lui Hristos : Mântuieşte pe cei ce cu credinţă cinstesc pomenirea Apostolului Tău, ca un milostiv.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Averchie şi Elena.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Apostol Tadeu
Sfântul apostol Tadeu, cunoscut în tradiția siriacă sub numele de sfântul Addai sau Adai a fost evanghelizatorul Edessei și Beirutului și este considerat unul din Cei Șaptezeci de Apostoli ai lui Hristos.
El este prăznuit la 26 mai, 21 august, iar la 4 ianuarie împreună cu Cei Șaptezeci.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ierarh Elefterie al Romei (†189)
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
Cel întru sfinți părintele nostru Elefterie al Romei, a fost papă al Romei între anii 174 și 189 (precedat de Soter, urmat de Victor I). Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 26 mai.
Se cunosc puține lucruri despre viața sfântului Elefterie. De proveniență greacă, numele său înseamnă în limba greacă „franc, onest, spirit liber”. S-a născut în Nicopolis, în Epir. A fost diacon în Biserica Romei sub episcopii Anicetus și Soter ai Romei.
Ales să îi succeadă episcopului Soter, Elefterie este cunoscut în principal pentru relațiile sale cu mișcarea montanistă.
Deoarece teologia ortodoxă creștină încă nu fusese clar definită la acea vreme, natura acestei mișcări nu diferea foarte mult de cea ortodoxă a acelei perioade ca să fie etichetată ca erezie.
Nu se cunoaște momentul exact când Biserica a adoptat o poziție fermă împotriva montanismului.
În timp ce câteva scrisori conciliatorii către montaniști au fost trimise de către un episcop al Romei, probabil de către episcopul Elefterie, aceste scrisori au fost rechemate, după spusele lui Tertulian.
Este pusă sub semnul întrebării autenticitatea unui edict împotriva gnosticilor și montaniștilor, atribuit episcopului Elefterie într-o editare ulterioară a lucrării Liber Pontificalis.
De asemenea, o altă afirmație dubioasă din Liber Pontificalis, posibil făcută în secolul al VI-lea de același editor, este aceea că episcopul Elefterie a primit o scrisoare de la un rege britanic pe nume Lucius în care regele declara că dorește să se creștineze.
Liber Pontificalis precizează data de 24 mai ca dată a decesului Sf. Elefterie, probabil în anul 189.
A fost înmormântat pe Colina Vaticanului. Mărturii ulterioare spun că trupul său a fost mutat în Biserica San Giovanni della Pigna, de lângă panteonul roman.
În 1591, rămășițele sale au fost mutate din nou în Biserica Santa Susanna la cererea surorii Papei Sixtius al V-lea, Camilla Peretti.
Tot în această zi, pomenirea sfântului noul mucenic Alexandru Tesaloniceanul, care a mărturisit în Smirna, la anul 1394 şi care de sabie s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Teodor Bizantinul (†1795)
Sfântul Teodor Bizantinul a mărturisit pentru Hristos în orașul Mitilini, Insula Lesvos din Grecia la vârsta de 21 de ani, în ziua de 17 februarie a anului 1795, după ce a fost torturat de turci. Moaștele sale se află spre închinare în Catedrala din Mitilini. (doxologia.ro)
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.