Calendar Ortodox 21 februarie 2026

foto preluat de pe ziarullumina.ro

Text adaptat după documentația oferită de: www.calendar-ortodox.ro; doxologia.ro, cu sprijinul AI (Gemini) pentru o perspectivă editorială modernă.

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 21 februarie 2026

---

 

În dinamica schimbărilor de zi cu zi, tradiția rămâne ancora care ne oferă sens și continuitate. Pagina de calendar ortodox pe care o deschidem astăzi ne aduce în atenție figuri emblematice ale martiriului și ale înțelepciunii, ale căror fapte au fost transmise din generație în generație ca mărturii ale unei vieți trăite cu scop. Vă prezentăm, conform Sinaxarului, viețile și învățăturile celor care sunt prăznuiți astăzi în întreaga lume creștin-ortodoxă:

 

Sf. Cuv. Timotei; Sf. Ier. Eustație, arhiepiscopul Antiohiei (Sâmbăta Sfinților Cuvioși)

 

Sinaxar 21 Februarie

---

 

În această lună, ziua a douăzeci şi una, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Timotei, cel din Simboli († 795).

Acest fericit, intrând de mic în viaţa monahală şi stingându-şi cu totul săltările patimilor cu multă înfrânare şi cu neîncetate rugăciuni şi ajungând mai presus de patimi, s-a arătat vas vrednic al Sfântului Duh, rămânând până la sfârşitul vieţii sale în feciorie şi sufleteşte şi trupeşte. El nu a îngăduit niciodată să vină înaintea lui vreo femeie; ci aflându-se în munţi şi locuind în pustietăţi îşi uda sufletul cu roua lacrimilor. Pentru aceasta a luat şi darul tămăduirilor; căci şi demonii din oameni a alungat, şi toate celelalte boli a tămăduit. Astfel vieţuind şi ajungând la bătrâneţi bune, şi-a săvârşit viaţa, mutându-se către Domnul.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Eustaţiu, patriarhul Antiohiei celei mari (cca 270 – 337).

Acest mărturisitor Eustaţiu a trăit pe vremea lui Constantin cel Mare. Învăţător fiind, prin cuvântul înţelepciunii sale, Eustaţiu a trimis razele dreptei credinţe în toată lumea. A fost de faţă la cel dintâi Sinod Ecumenic de la Niceea fiind unul dintre cei 318 purtători de Dumnezeu părinţi. Astfel, fiind adânc cunoscător al dogmelor dreptei credinţe, a înfruntat pe arienii ce se încercau să despartă firea dumnezeiască zicând că Fiul este doar o făptură şi-L înstrăinau în felul acesta de părintească cinste. Pentru îndrăzneala şi râvna dumnezeiască ce avea pentru ajutorarea dreptei credinţe, a fost pizmuit de Eusebiu al Nicodimei şi de Teognis al Niceei şi de Eusebiu al Cezareii, şi de toţi ceilalţi care erau părtaşi ai hulelor lui Arie, sau mai vârtos zicând ai nedumnezeirii Fiului. Pentru aceasta făcându-se că merg să-l vadă, pe când se găseau în drum spre Ierusalim, au ajuns la Antiohia, unde se găsea sfântul Eustaţiu şi făcând sfat l-au caterisit. Dar pentru ca să se arate că l-au caterisit cu pricină binecuvântată, au cumpărat cu daruri multe pe o femeie desfrânată ca să facă năpastă sfântului. Aceasta venind cu un copil de curând născut, a mers înaintea adunării lor, mărturisind că a rămas însărcinată de pe urma lui Eustaţiu şi a născut acel copil. Iar ei cercând pe femeie să adeverească vina numai cu jurământul, îndată l-au judecat şi l-au scos pe sfânt din scaun şi au înduplecat şi pe împărat să-l izgonească. Astfel sfântul Eustaţiu a fost trimis în Tracia, în cetatea lui Filip Macedoneanul, unde s-a şi săvârşit din viaţă. Cât priveşte femeia aceea care l-a năpăstuit, căzând în boală grea, a mărturisit tot vicleşugul ce s-a făcut asupra sfântului, şi a spus pe nume pe fiecare dintre cei ce au îndemnat-o să mărturisească împotriva lui, şi că fiind amăgită şi îndemnată a făcut pâra aceea cu cuvinte de către dânşii şi cu bani. Şi a mai spus că dacă a jurat cu vicleşug, nu a spus totuşi nici un fel de minciună; căci pruncul a fost făcut cu adevărat cu un Eustaţiu, care însă era fierar şi care trăise cu dânsa.

După o sută de ani, pe vremea împărăţiei lui Zenon, au fost ridicate sfintele lui moaşte şi au fost trimise la Antiohia. Atunci a ieşit înainte toată mulţimea cetăţii, cale de vreo optsprezece mile, şi l-au primit cu cântări, cu lumină şi cu tămâieri. Pe sfântul Eustaţiu l-a cinstit cu laude şi dumnezeiescul Gură de Aur.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea celui dintre sfinţi părintelui nostru Gheorghe, episcopul Amastridiei.

Acest cuvios era fiu de părinţi binecredincioşi, al căror nume era Teodor şi Megeta şi locuia în ţinutul numit Cromin. Părinţii lui, neavând copii, se rugau lui Dumnezeu prin post şi fapte bune, să le dea şi lor un prunc. Ajungând ei la adânci bătrâneţi li s-a vestit prin dumnezeiesc glas atât zămislirea celui ce era să se nască din ei, cât şi numirea şi darul preoţiei pe care avea să le poarte. Născându-se acesta, a lepădat îndulcirile tinereţilor, şi a îmbrăţişat pe cele stătătoare şi nu s-a lenevit la învăţăturile dumnezeieşti şi omeneşti. Pentru aceasta părinţii săi, văzând propăşirea lui, slăveau pe Dumnezeu. Şi astfel după ce s-a învăţat de-ajuns, s-a dus la muntele Siriei, şi aflând acolo un cinstit bătrân a luat de la el schima monahicească; mutându-se acela către Domnul, s-a dus la Vunita, supunându-se la toată aspra vieţuire şi sihăstrie. Şi fiindcă episcopul bisericii Amastridei s-a mutat către Domnul, acest sfânt prin voinţă dumnezeiască şi cu acordul preoţilor, fără ca el să voiască, a fost suit pe scaunul arhieriei, şi aşezat ca lumina în sfeşnic. Fiind hirotonit în Constantinopol şi ducându-se la scaunul său, toate se săvârşeau prin osârdia sa, adică: aşezămintele cele sfinte, bună podoabă Bisericii, orânduiala sfinţitei tagme, ajutorarea orfanilor şi a văduvelor, case de ospătare pentru săraci, plăţi de datorii şi înainte de toate dreapta credinţă către Dumnezeu. Pe lângă acestea încă şi semne şi minuni de tot felul se săvârşeau printr-însul. Şi astfel bine petrecându-şi viaţa, s-a mutat din acestea de aici în pace, dându-şi duhul în mâinile lui Dumnezeu.

 

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintele nostru Ioan Scolasticul, patriarhul Constantinopolului, care în pace s-a săvârşit.

Sfântul Ioan Scolasticul, Patriarhul Constantinopolului s-a născut în Sirimion, lângă Antiohia şi a studiat dreptul. A fost hirotonit preot datorită pioşeniei şi sfinţeniei de care dădea dovadă. Mai târziu a fost ridicat la rangul de patriarh, şi a păstorit între anii 565 şi 577.

Pe când era încă presbiter, Ioan a întocmit o compilaţie de Reguli în Biserică în 50 de Capitole, iar mai târziu, în perioada cât a fost patriarh a scris un Cod de legi civile raportate la Biserică. Din aceste colecţii a fost compilat Nomocanon-ul (adică “Legea-canon”), folosit în administraţia bisericii. Sf. Ioan a mai compus “Imnul heruvimilor” şi “La cina ta de taina.”

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului Zaharia, patriarhul Ierusalimului, care în pace s-a săvârşit.

Sfântul Zaharia, Patriarhul Ierusalimului, a trăit între sfârşitul secolului al VI-lea şi începutul secolului al VII-lea, devenind patriarh în anul 609.

În anul 614 împăratul persan Chosroes a atacat Ierusalimul, l-a prădat şi a întemniţat o mulţime de creştini, printre care şi pe Sf. Zaharia. Chosroes a capturat, de asemenea, şi Crucea dătătoare de viaţă a Mântuitorului Hristos. În timpul invaziei au murit în jur de 90.000 de creştini. La puţin timp, Chosroes a fost obligat să încheie pace cu împăratul bizantin Heraclius (610-641). Crucea Domnului a fost dusă înapoi la Ierusalim, la fel ca şi prizonierii creştini care mai rămăseseră în viaţă, printre care şi Sf. Zaharia, care mai apoi a murit în pace în anul 633.

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului Mauriciu şi a celor împreună cu dânsul, şaptezeci de mucenici († 305).

Aceştia au trăit pe vremea împăratului Maximian, căruia, pe când trecea prin cetatea Apamiei, i-au fost pârâţi că sunt creştini. Înfăţişându-se înaintea lui şi creştini pe sine mărturisindu-se, îndată li s-au luat cingătorile şi au fost aruncaţi în închisoare. Iar după trei zile fiind chemaţi, iarăşi au fost întrebaţi, şi rămânând neclintiţi în credinţa lor, au fost chinuiţi cumplit. Şi socotind împăratul Maximian ca să mâhnească şi mai mult pe sfântul Mauriciu, a poruncit ca fiul acestuia Fotino, să fie ucis înaintea lui. După ce a văzut însă că ei păzesc credinţa neclintită şi nu se pleacă, i-a trimis într-un loc de luncă, ce se afla între două pâraie şi un lac, fiind plin acel loc de viespi şi de muşte, de ţânţari şi de bondari. Şi ajungând chinuitorii cu ei acolo şi dezbrăcându-i şi legându-i de stâlpi, i-a uns cu miere şi apoi au plecat după ce au aruncat trupul neînsufleţit al lui Fotino, în faţa tatălui său. Iar fericiţii şi vitejii aceştia zece zile şi zece nopţi răbdând chinurile de pe urma înţepăturilor viespilor şi ciupiturile altor gâze şi făcând rugăciune către Dumnezeu, s-au săvârşit în pace.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Kozelscianskaya”

articol preluat de pe doxologia.ro

A desfăcut benzile de metal și a început să meargă prin cameră, în timp ce ținea în brațe icoana Maicii Domnului.

Această icoană a fost proslăvită pentru harul facerii de minuni la sfârșitul veacului al XIX-lea, chiar dacă este mai veche de atât. Obârșia icoanei este necunoscută, știm despre ea numai că a fost făcută în Italia și a fost adusă în Rusia de una dintre însoțitoarele împărătesei Elisabeta (1741-1761).

Cea care avea icoana s-a căsătorit cu un militar din Ucraina, luând icoana cu sine. În veacul al XIX-lea, a aparținut familiei nobilului Vladimir Kapnist, care o păstra cu evlavie în satul Kozelscina, guberia Poltava. În Săptămâna brânzei de dinaintea Postului Mare din anul 1880, Maria, fiică a nobilului Vladimir, și-a fracturat piciorul. Doctorul satului i-a spus că nu este grav. Nici doctorul Grube, vestit chirurg din Harkov, nu a socotit accidentul grav, punând numai un pansament și recomandând băi fierbinți și suplimente de fier. Pentru că Maria mergea anevoios, i s-a făcut un pantof special cu benzi din metal pentru piciorul vătămat. La sfârșitul postului, nu s-a văzut nici o ameliorare.

După praznicul Sfintelor Paști, s-a lezat și celălalt picior al fetei, iar apoi ambii umeri și șoldul stâng s-au dislocat, provocându-i dureri mari ale coloanei vertebrale. Atunci, doctorul l-a sfătuit pe nobil să o ducă grabnic pe fiica sa în Caucaz pentru un tratament cu ape minerale și aer curat de munte. Călătoria lor spre Caucaz i-a pricinuit dureri și mai mari copilei, care nu își mai simțea mâinile și picioarele nici la ciupituri.

Astfel, avansarea bolii și ineficacitatea tratamentului i-au silit să se întoarcă acasă.

În luna octombrie, nobilul a călătorit împreună cu fiica sa la Moscova, unde au consultat mai mulți specialiști care au mărturisit că nu pot face nimic pentru sărmana copilă. Atunci, părinții ei au fost cuprinși de deznădejde. Însă, pe neașteptate, au mai căpătat puțină nădejde căci, peste puțin timp, la Moscova avea să sosească un profesor din străinătate. La cererea copilei, s-au reîntors acasă până la sosirea acestuia. La 21 februarie 1881, au primit o telegramă care îi înștiința de sosirea doctorului la Moscova.

Cu o zi înainte, mama Mariei i-a propus fiicei sale să se roage dinaintea icoanei Maicii Domnului:

– Masha, mâine mergem la Moscova. Ia icoana și hai să o curățăm și să ne rugăm Maicii Domnului să îți tămăduiască boala.

Copila, care era neîncrezătoare în medici, și-a pus toată nădejdea în Dumnezeu și a luat icoana și a început a o curăța cu o pânză, iar apoi a strâns-o la piept, rugându-se din adâncul sufletului pentru tămăduire. Dintr-o dată, simțind că îi revine puterea în trup, a strigat-o pe mama sa, plângând:

– Mamă, mamă, îmi simt picioarele! Îmi simt mâinile!

A desfăcut benzile de metal și a început să meargă prin cameră, în timp ce ținea în brațe icoana Maicii Domnului.

Preotul satului a fost chemat îndată și a săvârșit o slujbă de mulțumire dinaintea icoanei. Vestea minunii s-a răspândit prin satele din împrejurimi. Nobila și Maria au mers la Moscova, luând cu ele icoana. Vestea se răspândi și în Moscova, iar oamenii au început a veni să o vadă, iar mai apoi au mers la biserica în care a fost dusă spre închinare.

Icoana Maicii Domnului a săvârșit și alte tămăduiri. Când familia nobilului s-a întors în Kozelscina, oamenii deja știau de minunile săvârșite de icoană și mulți veneau să i se închine. Datorită cinstirii crescânde, familia nu mai putu ține icoana casă așa că, la 23 aprilie 1881, episcopul Ioan al Poltavei a spus să fie dusă pentru o vreme într-un paraclis.

În fiecare dimineață se slujeau acatiste sau slujbe de mulțumire dinaintea icoanei.

În anul 1882 s-a ridicat un nou paraclis, apoi o biserică, iar la 1 martie 1885 s-a înființat o mănăstire de maici care, la 17 februarie 1891, a fost închinată Nașterii Maicii Domnului.

În prezent, icoana Maicii Domnului se află în Mănăstirea din Krasnogorsk, aproape de Kiev. Cu timpul s-a alcătuit și Acatistul icoanei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

 

Viețile sfinților pe care i-am rememorat astăzi nu sunt doar pagini de istorie, ci repere de caracter care rămân actuale indiferent de secolul în care trăim. Curajul, demnitatea și puterea de a rămâne fidel propriilor valori sunt lecțiile pe care Sinaxarul ni le oferă zilnic ca sursă de inspirație pentru propriile noastre lupte.

Ți s-a părut inspirațională povestea de astăzi? Împărtășește-o cu prietenii tăi pentru a duce mai departe aceste modele de verticalitate!