Atanasie din Alexandria (295/298 – 373)

Sfântul Atanasie (Atanasiu) cel Mare (n. ca. 295 - d. 2 mai 373, Alexandria, Egipt) a fost un episcop creştin din secolul al IV-lea cu un rol de seamă în combaterea arianismului. Este venerat ca sfânt în Biserica Romano-Catolică, în Biserica Ortodoxă, în Biserica greco-catolică şi în Biserica Coptă - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Atanasie din Alexandria (295/298 – 373)

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Sfântul Atanasie (Atanasiu) cel Mare (n. ca. 295/298 – d. 2 mai 373, Alexandria, Egipt) a fost un episcop creştin din secolul al IV-lea cu un rol de seamă în combaterea arianismului. Este venerat ca sfânt în Biserica Romano-Catolică, în Biserica Ortodoxă, în Biserica greco-catolică şi în Biserica Coptă.

 

Viaţa

Atanasie sau Atanasiu s-a născut în anul 295, la Alexandria, Egipt, din părinţi cu o stare socială bună, dar despre care nu se ştie dacă erau creştini sau păgâni. A urmat şcolile bisericeşti din Alexandria, unde a primit o educaţie creştină, dar a frecventat şi şcolile greceşti de filozofie, dobândind o educaţie clasică. La vârsta de 17 ani, în anul 312, este făcut citeţ, iar în anul 319 diacon. La scurt timp după aceasta este învestit în funcţia de secretar al patriarhului Alexandru, pe care îl însoţeşte la Primul conciliu de la Niceea din 325.

 

Activitate

Patriarhul de atunci, Alexandru, a prezis că Atanasie va deţine la un moment dat o funcţie înaltă. Până la 20 de ani, Atanasie a scris un tratat intitulat “Despre întrupare“, susţinând şi explicând că Isus Hristos s-a născut Dumnezeu şi om. În jurul anului 319, când Atanasie a fost diacon, un preot pe nume Arie de Alexandria, un preot ieşit chiar din sânul Bisericii din Alexandria, a început să înveţe că a fost un timp înainte ca Dumnezeu Tatăl să-l creeze pe Fiul în care Fiul nu a existat. Atanasie a răspuns că această creare a Fiului din Tatăl, sau crearea Logosului, a fost o relaţie eternă între ei, nu un eveniment ce a avut loc în timp. Aşa a început lupta creştinismului împotriva ereziei ariene. Atanasie a luptat toată viaţa lui împotriva arianismului. Ca diacon, l-a însoţit pe Alexandru al Alexandriei la primul Sinod din Niceea, în anul 325, unde s-a formulat simbolul credinţei din Niceea şi a fost condamnat Arie şi adepţii lui. Biserica coptă are o tradiţie potrivit căreia Atanasie a fost principalul autor al simbolului de credinţă de la Niceea şi de aceea a fost numit apărătorul credinţei.

 

Episcopatul

Pe data de 9 mai 328, la vârsta de 33 de ani, i-a urmat lui Alexandru ca episcop de Alexandria, devenind cel de-al 20-lea patriarh al Bisericii din Alexandria, poziţie pe care a avut-o timp de 45 de ani, din care 16 i-a petrecut în exil. În urma ridicărilor şi căderilor influenţei arianismului, Atanasie a fost alungat din Alexandria cel puţin de cinci ori, fiind readus în scaunul episcopal mai târziu. Din această cauză a fost numit Athanasius contra mundum sau Atanasie împotriva lumii. S-a bucurat de sprijinul papei Iuliu I (337-351), care l-a susţinut contra arienilor.

 

Exilul

Apărător îndârjit al dreptei credinţei în timpul crizei ariene, îndată după Conciliul Ecumenic din Niceea, a plătit rezistenţa sa eroică prin cinci perioade de exil, în care a fost trimis de împăraţii Constantin al II-lea, Constant, Iulian Apostatul şi Valens. Atanasie avea stofă de luptător şi, când era necesar să lupte cu adversarii săi, el era cel care pornea mai întâi la atac: “Îmi pare bine atunci când trebuie să mă apăr“, scrie el în “Apologia fugii“. Avea curaj atât de mult că ar fi putut da şi altora, dar ştiind cine sunt adversarii săi (odată l-au acuzat că ar fi asasinat pe Episcopul Arseniu, care nu după mult timp a apărut viu şi sănătos) nu aştepta în casă ca ei să vină şi să pună mâna pe el, ci fugile sale uneori au fost adevărate lovituri de teatru, şi el însuşi le descrie cu multă vervă.

 

Monahism

Ultimele două perioade de exil le-a petrecut în pustiu, alături de prietenii săi pustnici, care, deşi oarecum rupţi de structurile sociale şi bisericeşti normale, se simţeau bine în compania unui episcop autoritar şi intransigent ca Atanasie. Pentru aceşti pustnici, vijeliosul episcop de Alexandria a scris o mare operă: “Istoria arianilor pentru monahi“; din ea ne-au rămas puţine pagini, dar suficiente pentru a ne da seama de temperamentul lui Atanasie.

În numeroasele lui peregrinări forţate a ajuns şi în Apus, la Roma şi Trier; aici a făcut să fie cunoscut monahismul egiptean, ca formă de viaţă organizată într-un mod original în mijlocul pustiului; drept exemplu viu a prezentat figura impunătoare a Sfântului Antonie, în celebra lucrare “Vita Antonii” – “Viaţa lui Antonie“, care de-a lungul veacurilor avea să atragă spre liniştea mănăstirilor nenumărate suflete însetate după adevărata pace şi desăvârşire a vieţii.

 

Canonul Bibliei

În Sinodul de la Laodiceea din jurul anului 363, în canonul 59 se stabilea ca la serviciul divin să se citească doar din cărţile canonice, iar în canonul 60 (a cărui autenticitate este dubioasă, deoarece lipseşte din diverse manuscrise şi ar fi putut fi adăugat ulterior pentru a specifica dispoziţiile canonului 59) se dădea o listă cu 26 de cărţi ale Noului Testament, aproape identică cu lista canonului lui de astăzi.

La scurt timp după acest sinod, Sfântul Atanasie, episcopul Alexandriei, în scrisoarea a XXX-a festivă din anul 367, ne dă o listă a cărţilor canonice, care acoperă întru totul lista canonului de astăzi. Ea este considerată de istorici drept prima menţiune scrisă a celor 27 de cărţi care compun azi Noul Testament şi numai a lor. Canonul era încă disputat în acea vreme, iar scrisoarea sa nu a rezolvat disputele. Consensul în privinţa acestui canon s-a format începând cu secolul a V-lea.

Spre deosebire de Atanasie, canonul 60 nu consideră Apocalipsa lui Ioan drept parte a Scripturii. În orice caz, canonul Bibliei a fost stabilit în mod oficial abia în secolul a XVI-lea pentru Biserica Catolică şi abia în secolul al XVII-lea pentru bisericile ortodoxe.

Într-o scrisoare din 367, Atanasie descrie importanţa pe care o dă celor 27 de cărţi din Noul Testament:

Acestea sunt fântâni ale mântuirii, care îi satură pe cei însetaţi prin cuvintele pe care le conţin. Doar în acestea este proclamată învăţătura evlaviei. Nimeni să nu adauge şi nimeni să nu scoată ceva din acestea.”
Impactul asupra literaturii gnostice a fost puternic. Din cauza listei celor 27 de cărţi din Noul Testament, tezaurul gnostic a stat ascuns de la sfârşitul secolului al IV-lea timp de o mie cinci sute de ani. Manuscrisele care formează Biblioteca de la Nag Hammadi au fost ascunse de călugări egipteni la puţin timp după 367.

 

Deces

Sfântul Atanasie a fost înmormântat în Alexandria, dar trupul său a fost mai târziu transferat în Italia. Papa Shenouda III al Alexandriei a readus sfintele sale moaşte în Egipt pe data de 15 mai 1973, după vizita de la Vatican şi întâlnirea cu papa Paul al VI-lea. Astăzi ele sunt păstrate în noua catedrala coptă Sfântul Marcu din Deir El-Anba Rowais, Abbassiya din Cairo, Egipt. Este sărbătorit la 2 mai în Biserica Catolică, 18 ianuarie în Biserica Ortodoxă și în Biserica greco-catolică, 15 mai Biserica Coptă.

 

articol preluat de pe ro.wikipedia.org
cititi mai mult despre Atanasie din Alexandria si pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro; en.wikipedia.org