26 aprilie – Ziua internaţională de reamintire a dezastrului de la Cernobîl (ONU)
Memorialul pompierilor de la Cernobîl, monument care aduce un omagiu primilor care au intervenit la dezastrul din aprilie 1986. Mulți dintre acești pompieri au fost expuși la doze mari de radiații în minutele și orele de după accident.
FOTO:Dana Sacchetti/IAEA – preluat de pe www.un.org
articol preluat de pe www.agerpres.ro
26 aprilie – Ziua internaţională de reamintire a dezastrului de la Cernobîl (ONU)
Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a adoptat, la 8 decembrie 2016, o rezoluţie prin care 26 aprilie a fost desemnată Ziua internaţională de reamintire a dezastrului de la Cernobîl (fosta URSS, în prezent pe teritoriul Ucrainei), potrivit www.un.org/en/observances/chernobyl-remembrance-day.
Adunarea Generală a ONU a recunoscut, astfel, că “trei decenii după dezastrul de la Cernobîl, consecinţele serioase pe termen lung ale acestuia persistă încă, precum şi continuarea necesităţilor comunităţilor şi teritoriilor afectate” şi a invitat “toate statele membre, agenţiile relevante ale sistemului Organizaţiei Naţiunilor Unite şi alte organizaţii internaţionale, precum şi societatea civilă, să respecte această zi”.
Site-ul ONU aminteşte că o explozie la Centrala Nucleară de la Cernobîl din 1986 a împrăştiat un nor radioactiv asupra unor mari părţi ale Uniunii Sovietice, în prezent teritorii ale Belarusului, Ucrainei şi Federaţiei Ruse, iar aproape 8,4 milioane de persoane din aceste ţări au fost expuse la radiaţii.
Guvernul sovietic a recunoscut nevoia de asistenţă internaţională abia în 1990, precizează www.un.org. În acelaşi an, Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluţia 45/190, solicitând “o cooperare internaţională pentru a aborda problema şi atenuarea consecinţelor la centrala nucleară de la Cernobîl”. A fost înfiinţat un grup de lucru inter-agenţii care să coordoneze cooperarea în privinţa dezastrului de la Cernobîl.
În 1991, ONU a creat Fondul de încredere (fiduciar) de la Cernobîl, aflat în prezent sub conducerea Oficiului pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA).
Din 1986, organizaţiile ONU şi majoritatea ONG-urilor au lansat peste 230 de proiecte de cercetare şi asistenţă diferite în domeniile sănătăţii, siguranţei nucleare, reabilitării, mediului, producţiei de alimente naturale şi informaţiilor.
În 2002, Organizaţia Naţiunilor Unite a anunţat o schimbare în strategia de la Cernobîl, cu un nou accent pe o abordare de dezvoltare pe termen lung, notează www.un.org/en/observances/chernobyl-remembrance-day. PNUD şi birourile sale regionale din cele trei ţări afectate au preluat conducerea în implementarea noii strategii. Pentru a oferi sprijin programelor internaţionale, naţionale şi publice destinate dezvoltării durabile a acestor teritorii, în 2009, ONU a lansat Reţeaua Internaţională de Cercetare şi Informare Cernobîl (ICRIN).
La 26 aprilie 1986, două explozii au zguduit reactorul cu numărul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl. În timpul incendiului, care a mistuit reactorul timp de zece zile, au fost răspândite în atmosferă cantităţi uriaşe de substanţe radioactive.
Centrala nucleară Cernobîl este situată la 18 km nord-est de oraşul Pripiat şi la 16 km de frontiera Ucrainei cu Belarus, respectiv la 110 km nord de capitala Kiev. În urmă cu 35 de ani, centrala lucra la capacitate maximă, adică cu toate cele patru reactoare, fiecare cu o capacitate de producţie de 1GW pe zi. Centrala acoperea la vremea respectivă 10% din necesarul de energie al fostei republici sovietice. Construcţia centralei a început în 1970, primul reactor fiind terminat în 1977. În 1986, alte două reactoare se aflau în faza de construcţie.
Potrivit unui studiu publicat la New York, în aprilie 2010, aproape un milion de oameni din mai multe părţi ale globului au murit din cauza contaminării radioactive produse după accidentul de la centrala nucleară din Cernobîl, din 1986.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
cititi si Accidentul nuclear de la Cernobîl (26 aprilie 1986)