(Liviu Mihaiu) Dragul meu turnător

foto: twitter.com
articol: Liviu Mihaiu

 

 

 

Dragul meu turnător

31 martie 2017

Unul dintre fenomenele instalate la nivel de masă şi casă în România este turnătoria, pâra şi denunţul. Premise ar cam fi: în timpul comunismului se spunea că a fost oficial şi neoficial un “amount” de 400-500 de mii de turnători cu angajament de hârtie la Securitate.

Constatam în mai multe anchete de-a lungul anilor că, în afara tradiţionalei, istoricei şi “ospitalierei” corupţii endemice, principala problemă care sufocă cele patru puteri în stat este apartenenţa într-o formă sau alta la noua Securitate. România a devenit un Matrix la supravegheri. Din vocaţie.

Atmosfera a devenit, în oglindă, în capitalismul nostru orwellian, asemănătoare cu cea din anii ’80 ai comunismului. Oamenii se feresc unii de ceilalţi, oamenii se reclamă la Poliţie, DNA, se dau în judecată şi se toarnă la şefi într-o frenezie asemănătoare cu “anii romantici” ai stalinismului. Adesea auziţi pe la colegi: “Hai, dragă, să-ţi spun ce-am aflat de la serviciu!!” Iar Bârfa, turnătoria de tabloid, este sport naţional.

Civilizaţia entertainmentului se îmbină armonios cu cea a delaţiunii. Justiţia se face, în proporţie de 80%, cu denunţuri pentru avantaje.

Dacă este să facem o statistică a stării conflictuale a ţării, totul pare o răfuială. Iar dacă ne ducem şi la statistici aflăm că Bucureştiul are mai multe procese decât întreaga Grecie, în toată splendoarea ei de cea mai mare datornică din întregul aprozar al comunităţii UE.

Da, ştiu, la noi multe aparţin domeniului proprietăţii, pe care regimurile post comuniste ce-au instalat “capitalismul de cumetrie” al lui Ion Iliescu nu le-au definitivat niciodată pentru totdeauna.

În România la această oră Noua Securitate Română este cea mai puternică din punct de vedere civil, comparativ cu omoloagele sale europene, nu numai pentru că are cei mai mulţi angajaţi sub acoperire în instituţiile civile din România, ci pentru că la noi există această cultură greţoasă, bine înrădăcinată în mentalul colectiv.

Când am anunţat pe Facebook că voi scrie un text cu acelaşi titlu al unei cărţi de Gabriel Liiceanu : “Dragul meu turnător”, a fost o năvală de voluntari care-mi spuneau să nu care cumva să uit pe cineva, începând cu propriii colegi din presă şi proaspătul “Manole”, alias guvernatorul Isărescu, la boierul Bălăceanu Stolnici, Dan Tapalagă la clanţa ambasadei SUA, recent decoratul liberal centenar, Ionescu Quintus, denunţătorul Elenei Udrea, Dinu Pescariu, sau însuşi preşedintele Traian Băsescu, cel care turna poporului electronic, ca preşedinte, seara, la teve, la fix 18.30, diferiţi adversari politici, şi pe care însuşi preşedintele Constantinescu l-a pârât că a fost turnător al Securităţii.

Şi, ultimul pe listă, cu voia şi nevoia dumneavoastră, însuşi Gabriel Liiceanu, cel care a făcut patetic deliciul intregului Parlament European cu o pâră de nivel apocaliptic la adresa celui mai urât partdid din istoria recentă: PSD.

Până la urmă, dintre sutele de “comment-uri”, unul a concluzionat oftând fatal în ce priveşte greutatea demersului : “Sunt mulţi, prea mulţi..”

Nu va trece mult şi în întreprinderi, în magazine, în scările locuinţelor se vor instala căsuţe cu : “Turnaţi Aici!”

Bunăoară, unul dintre miturile fondatoare ale conştiinţei noastre naţionale este Mioriţa, balada unde avem nu numai uzurparea şi asasinatul din invidie materială, ci şi o oiţa turnătoare.

Vorba unui prieten italian: “Ce mafie, care interlopi la voi în România, că, dacă merg trei la furat sau la futut, unul dintre ei toarnă!!?”

Întrebarea mea este însă: Poate fi fericit şi constructiv un popor în care unul din trei ciobani se toarnă!?

p.s. #Atenţie. Avertizorul de integritate, cel care reclamă public abuzurile unui regim sau ale unei instituţii de stat este singurul turnător cu valenţe eroice.

De aceea lui Snowden, de exemplu, i s-au făcut filme şi statui.

 

articol preluat de pe: gandul.info