Tratatul de la Luțk (2/13 aprilie 1711)

Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1673 – d. 21 august 1723) a fost domnul Moldovei în două rânduri (martie-aprilie 1693 şi 1710 - 1711) şi un mare cărturar al umanismului românesc - Portret în prima ediţie a operei Descriptio Moldaviae (1716) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Dimitrie Cantemir (1673 – 1723) – portret în prima ediție a operei Descriptio Moldaviae – 1716

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; enciclopediaromaniei.ro

 

Tratatul de la Luțk a fost un acord secret între domnitorul Moldovei Dimitrie Cantemir (1) și țarul rus Petru cel Mare (2), în urma căruia Principatul Moldovei își menținea autonomia, dar trecea sub protecția Rusiei. A fost semnat la 2/13 aprilie 1711 la Luțk în Polonia (azi în Ucraina).

Petru I (Petru cel Mare) (n. 9 iunie [S.V. 30 mai] 1672 – d. 8 februarie [S.V. 28 ianuarie] 1725) a condus Rusia din 7 mai (27 aprilie) 1682 până la moartea sa - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Petru I al Rusiei - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Motivul semnării acordului a fost dorința lui Cantemir de a scăpa de sub jugul Imperiului Otoman. Conform unei scrisori a ţarului adresată generalului Sementiev, întreg textul Tratatului a fost redactat de Dimitrie Cantemir, iar Petru cel Mare nu a făcut altceva decât să confirme acest text ce i-a fost trimis de domnul Moldovei. Conform condiţiilor stipulate în Tratatul de la Luţk, ţărilor române urmau să li se retrocedeze teritoriile care au fost transformate în raiale turceşti de către Poarta Otomană.

Cele 17 articole enumerate în document repetau, în mare măsură, acordul semnat de Mitropolitul Gedeon în 1686, în urma căruia Mitropolia Ucrainei trecea sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe Ruse. Principatul Moldovei trebuia să recunoască puterea supremă a Moscovei, păstrându-și statutul de independență și tradițiile neamului. Privilegiile boierimii nu s-au schimbat. Moldovei urma să i se retrocedeze teritoriile acaparate de turci și transformate în raiale. Acordul a fost salutat de majoritatea populației Moldovei, deși unii boieri optau pentru rămânerea sub influența otomană. Prin Tratat, Rusia se angajează să sprijine Moldova împotriva Imperiului Otoman, iar Moldova se va alătura cu oastea sa Rusiei, în lupta împotriva otomanilor. Garnizoanelor ruseşti li se permitea cantonamentul pe teritoriul Moldovei şi Munteniei numai pe timp de război. Sankt Petersburg-ul se obliga, de asemenea, să nu se amestece în treburile interne (nu numai pe plan politic sau legislativ, dar şi cultural-lingvistic). Moșierilor ruși li se interzicea să achiziționeze pământuri și să-și strămute aici țăranii iobagi din regiunile interne ale Rusiei. Țările Românești rămâneau pe deplin suverane și în politica lor externă.

Tratatul a expirat în 1711, când Petru I a pierdut conflagrația cu turcii din Campania de la Prut. Campania din 1711 a fost una eşuată, căci armata ţaristă a suferit o grea înfrângere la Stănileşti. Petru I a fost nevoit să capituleze în faţa turcilor, cedând unica ieşire spre Marea Neagră, cetatea Azovului şi întăriturile Taganrogului. Moldova redevine vasal al Imperiului Otoman, iar Cantemir se refugiază la Moscova.

Conform majorităţii analizelor istorice, Tratatul de la Luţk este un model de prudenţă şi abilitate diplomatică, prin care Dimitrie Cantemir urmărea obţinerea independenţei şi integrităţii teritoriale a Moldovei, bazându-se pe cea mai mare putere creştină din răsăritul Europei. Interesele Rusiei vizau obţinerea controlului şi liberului acces către strâmtorile Bosfor şi Dardanele, care erau cele mai importante noduri comerciale din epocă, iar comerţul pe mare dinspre Mediterana spre Marea Neagră şi viceversa nu se putea realiza decât străbătând aceste strâmtori.

Ținuturile principatului Moldovei (1601-1718) după „Înfățișarea Moldovei” (Descriptio Molaviae ) de Dimitrie Cantemir - foto: ro.wikipedia.org

Ținuturile principatului Moldovei (1601-1718) după „Înfățișarea Moldovei” (Descriptio Molaviae ) de Dimitrie Cantemir – foto: ro.wikipedia.org

 

Articole ale tratatului

În preambulul Tratatului și în articolul I , Dimitrie Cantemir se închină țarului, primind în schimb protecție din partea lui Petru, pentru el și pentru tot poporul Moldovei. În art. I se prevede că domnul Moldovei “cu toți boierii mari și cu nobilii ei și cu locuitorii de orice stare ai slăvitului neam moldovenesc” să stea de acum înainte sub ocrotirea țarului, urmând să-i depună jurământ de ascultare, mai întâi în taină, până la intrarea oștilor ruse în principat, iar până atunci voievodul să-i poarte credința tăinuit “prin corespondență și prin alte chipuri.”

Conform articolului II, domnul Moldovei trebuia să se alăture cu armata oastei ruse.

Articolele III–V prevedea că moștenitorii tronului rusesc nu au dreptul să pună domn în Moldova nici pe pământul muntenesc. În Moldova, domnia trebuia să fie ereditară în familia Cantemir.

Articolul VI prevedea că: “După vechiul obicei moldovenesc toată puterea să fie la domn“. Țarul nu se putea amesteca în treburile interne ale Moldovei.

Articolul XI prevedea că hotarele principatului, după drepturile sale antice, sunt acelea ce se descriu cu râul Nipru, Camenețu, Bender, cu tot Buceacul, Dunărea, Muntenia, marele ducat al Transilvaniei și cu Polonia.

Conform articolelor XII–XV, protecția rusă asupra Moldovei urma să fie menținută și după încheierea păcii, în sensul că Petru nu va lăsa Moldova sub dominația Porții.

Articolele XVI și XVII conțin jurămintele lui Petru cel Mare și Dimitrie Cantemir.

 

In fapt, au existat două tratate. Unul a fost scris de către contele Gavriil Golovkin la 2/ 13 aprilie 1711, iar al doilea a fost expus de către Ion Neculce în “Letopiseţul Ţării Moldovei” (Bucureşti, 1980, p. 188-202).

După conţinut, aceste două documente se deosebesc unul de altul. Pe de altă parte, istoricul E.Rusev scria că “de fapt tratatul a fost încheiat de o grupă de boieri care pledau pentru stabilirea alianţei cu Rusia şi izgonirea turcilor-înrobitori din Moldova” (Istoria RSS Moldoveneşti, vol. I, Chişinău, 1954, p. 25).

Documentele de arhivă şi lucrările istoricilor contemporani, ne arată că s-au dus tratative, s-au elaborat două variante, inclusiv proiectul de tratat propus de contele Golovkin.

Dar acest proiect a rămas ca o hârtie, ca o ficţiune, ca un document începător, nefiind adus până la logica sa de a fi numit “tratat”.

La sfârşitul proiectului lui Golovkin s-a păstrat scris “Petru”, dar lipsesc semnăturile lui Petru I şi alui Dimitrie Cantemir.

Asa se face ca acest proiect n-a ajuns să devină un act juridic în conformitate cu dreptul internaţional.

După structura sa, proiectul lui Golovkin este alcătuit din 17 paragrafe, cele mai multe dintre acestea nefiind în folosul Moldovei.

Acest document prevedea in fapt trecerea Ţării Moldovei de sub jugul turcesc în “supuşenia” rusească.

 

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.comro.wikipedia.orgenciclopediaromaniei.ro

 

(1) Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1673 – d. 21 august 1723) a fost domnul Moldovei în două rânduri (martie-aprilie 1693 şi 1710 – 1711) şi un mare cărturar al umanismului românesc. Printre ocupaţiile sale diverse s-au numărat cele de enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog şi compozitor. A fost membru al Academiei de Ştiinţe din Berlin. George Călinescu îl descria drept „un erudit de faimă europeană, voievod moldovean, academician berlinez, prinţ moscovit, un Lorenzo de Medici al nostru.”

În Encyclopædia Britannica, ediţia a 11-a, vol. 5, în articolul Dimitrie Cantemir se menţionează: „Demetrius or Demeter Cantemir was known as one of the greatest linguists of his time, speaking and writing eleven languages, and being well versed in Oriental scholarship.”

Dimitrie era fiul domnului moldovean Constantin Cantemir. La moartea tatălui său în 1693, a fost proclamat domn după modelul lui Constantin Brâncoveanu, însă Poarta nu l-a confirmat în domnie. Şi-a petrecut următorii ani la Constantinopol, unde a fost capuchehaie (trimis la Poartă ca garant al fidelităţii) şi a însoţit armata otomană în expediţia eşuată din Ungaria, fiind martor al înfrângerii otomanilor în Bătălia de la Zenta, unde s-a convins de decadenţa Imperiului Otoman.

În 1710 a fost numit la tronul Moldovei, având misiunea de a-l supraveghea pe Brâncoveanu, bănuit de neloialitate faţă de Imperiul Otoman, în schimb a încheiat el însuşi un tratat cu Imperiul Rus al lui Petru cel Mare. Armata rusă ajutată de moldoveni a suferit o înfrângere categorică din partea turcilor în Bătălia de la Stănileşti. În consecinţă, Cantemir a fost nevoit să se refugieze în Rusia, unde şi-a petrecut restul vieţii în mijlocul preocupărilor intelectuale.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

(2) Petru I (Petru cel Mare) (n. 9 iunie [S.V. 30 mai] 1672 – d. 8 februarie [S.V. 28 ianuarie] 1725) a condus Rusia din 7 mai (27 aprilie) 1682 până la moartea sa.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org