(digi24.ro) CCR: Votul prin corespondență, constituțional

foto: bn24.ro

articol: digi24.ro
foto: bn24.ro

18 noiembrie 2015

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis miercuri, cu unanimitate, că este constituțională legea privind votul prin corespondență. Astfel, românii din străinătate vor putea vota prin corespondenţă începând cu viitoarele alegeri parlamentare.

CCR a respins obiecțiile de neconstituționalitate formulate față de Legea privind votul prin corespondență, precum și modificarea și completarea Legii 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, dar și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente.

Legea privind votul prin corespondenţă, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, a fost adoptată, în 28 octombrie, de Camera Deputaţilor, forul decizional.

Pe 19 septembrie, şi Senatul a adoptat proiectul de lege.

În 3 noiembrie, ALDE a anunţat că grupul său parlamentar de la Senat, alături de grupul UDMR, senatori de la UNPR şi PSD, respectiv, un senator independent au depus la Curtea Constituţională o contestaţie la legea votului prin corespondenţă.

Camera Deputaţilor a adoptat legea în forma propusă de Comisia de cod electoral, fiind prevăzut ca acest tip de vot să fie aplicat doar la alegerile parlamentare.

Proiectul de lege adoptat de Senat stabilea că votul prin corespondenţă se aplica şi pentru alegerile prezidenţiale şi europarlamentare, dar reprezentanţii PSD au propus ca acest vot să fie doar pentru alegerile parlamentare, în timp ce UDMR dorea ca acest tip de vot să fie valabil doar pentru scrutinul prezidenţial.

articol preluat de pe: digi24.ro

(romaniacurata.ro) Cine a scos revendicările civice legate de reformarea legislației electorale din programul Guvernului Cioloș?!

foto: romaniacurata.ro

foto si articol: romaniacurata.ro

Romania Curata foto: romaniacurata.ro

Romania Curata
foto: romaniacurata.ro

17 noiembrei 2015

Principalele revendicări ale societății civile legate de reformarea legislației electorale au dispărut peste noapte din programul de guvernare al Cabinetului Cioloș. Față de programul anunțat ieri, în cel prezentat astăzi în fața Parlamentului au dispărut: ”Amendarea, de urgență, a legislației electorale cu stabilirea a două tururi de scrutin pentru alegerile de primari si presedinti de consilii judetene, eliminarea pragului pentru consiliile locale, reducerea numărului de semnături pentru independenți, posibilitatea asocierii unor independenți pe liste pentru consiliile locale”. ”Adică exact solicitările exprese a zeci de organizații din societatea civilă!

Cum arată acum programul de guvernare:

1.2. Democrație si reprezentativitate

– Facilitarea creării de secții de votare pentru diaspora, acolo unde există o prezență semnificativă a cetățenilor români, obiectivul fiind acela ca niciun proces electoral din Romania sa nu mai fie vreodată pus sub semnul întrebării din cauza modului de organizare.

– Facilitarea implicării grupurilor cetățenești in formularea de inițiative legislative.

– Digitalizarea listelor electorale in regim de urgenta si informatizarea procesului electoral pentru a evita fraudele electorale.

Cum era în programul inițial:

1.2. Democratie si reprezentativitate

– Amendarea, de urgență, a legislației electorale cu stabilirea a două tururi de scrutin pentru alegerile de primari si presedinti de consilii judetene, eliminarea pragului pentru consiliile locale, reducerea numărului de semnături pentru independenți, posibilitatea asocierii unor independenți pe liste pentru consiliile locale, facilitarea creării de secții de votare pentru diaspora, acolo unde există o prezență semnificativă a cetățenilor români, obiectivul fiind acela ca niciun proces electoral din Romania sa nu mai fie vreodata pus sub semnul intrebarii din cauza modului de organizare.

– Realizarea unui proiect de comasare a alegerilor prin uniformizarea tuturor mandatelor la cinci ani și alinierea datelor pentru alegerile prezidențiale, parlamentare, europarlamentare și locale în scopul minimizării impactului negativ al proceselor electorale asupra vieții economice și sociale a țării.

– Facilitarea implicarii grupurilor cetatenesti in formularea de initiative legislative. Principalul obiectiv este acela de a armoniza numarul minim de semnaturi pentru o propunere legislativa prin initiativa cetateneasca, cu numarul de alegatori pentru un post de parlamentar. Logica este aceea ca daca un anumit numar de alegatori sunt reprezentati in parlament de un parlamentar, acelasi numar de alegatori sa poata propune un proiect legislativ in mod direct, prin initiativa cetateneasca.

– Digitalizarea listelor electorale in regim de urgenta si informatizarea procesului electoral pentru a evita fraudele electorale.

Practic, cererile străzii au fost fluturate inițial în programul de guvernare cu care Cioloș intenționa să meargă la votul de investitură, după audierea miniștrilor propuși. Înaintea votului, însă, a apărut un nou program de guvernare

Și două propuneri au fost schimbate: Andrei Baciu de la Sănătate a fost schimbat cu Patriciu Achimaș, iar la Justiție, Cristina Guseth a fost înlocuită cu Raluca Prună.

UPDATE Cabinetul Cioloș a primit marți votul de investitură în Parlament. S-au înregistrat 389 voturi “pentru”, 115 “împotrivă” și 2 voturi nule.

VEZI AICI NOUL PROGRAM DE GUVERNARE

articol preluat de pe: romaniacurata.ro

Prima reuniune Mişcarea Uniţi Realizăm – MUR

Prima reuniune Mişcarea Uniţi Realizăm - MUR (15 noiembrie 2015) - foto: Radu Gabriel Cristian

Prima reuniune Mişcarea Uniţi Realizăm – MUR (15 noiembrie 2015)
foto: Radu Gabriel Cristian
articol: facebook.com/miscareaunitirealizam/

16 noiembrie 2015

Ieri, 15 noiembrie 2015, a avut loc prima reuniune a iniţiativei politice Mişcarea Uniţi Realizăm (mulţumim lui Radu Ghiorma pentru fotografii). Mulţumim de asemenea gazdelor de la pub Fabrica, care nu s-au lăsat intimidate când vineri, 13 noiembrie, a apărut acolo o echipă de jandarmi în uniformă şi i-a interogat în legătură cu reuniunea noastră care urma duminică şi i-a întrebat “dacă vor să-şi facă partid”; oare avem un nou criteriu pentru a stabili care dintre iniţiativele politice care se anunţă în aceste zile sunt realmente iniţiative de la firul ierbii şi care sunt, de fapt, emanate de servicii sau de grupuri de interese apropiate clasei politice actuale? Şi, de asemenea, oare este acesta un semn cu privire la ce deranjează mai mult sistemul: civismul pur sau intrarea activiştilor în politica electorală? Oricum, aşa ceva nu s-a mai întâmplat în aproape patru ani de proteste, în care au avut loc tot felul de şedinţe, plenare, forumuri şi dezbateri în diferite cafenele…

Mai departe, reproducem un extras din minuta întâlnirii de ieri:

“Participanţi:

Lucian Oancea- anticar, antreprenor
Alexandru Surcel- avocat
Irina Mărculescu- studenta Medicina
Augustus Costache- jurnalist, funcționar public
Liviu Tofan- geograf
Sorin Staicu- jurist, antreprenor, masterand SNSPA
Marius Bucur- IT, inginerie economică
Ciprian Mandici- programator
Marius Matei- programator, jurnalist independent-inginer (politehnică)
Alexandru Bujor- IT, marketing
Ovidiu Toma- IT
Mihai Verzea- șofer
Mugureanu Cristian- transporturi
Robert Mihăilescu- finanţe, bănci
Alexandru Donca- IT
Dan Mușat- economist, specialist științe militare
Liliana Rotaru- economist, anul I Drept
Roxana Dumitru- profesor limba germană
Ramona Tofan- geograf
Mary Mihai Costache- consultant media
Lucian Costache- antreprenor
Raluca Costache- medic specialist medicină internă
Elena Giurgiu- psihopedagog
Florina Axinia- sociolog
Cătălin Tăbăcaru- director de vânzări
Adrian Dobre- director companie

*Invitați:

- Tiberiu Jakab- Schimbă România-platformă online
- Octavian Berceanu
- Alexandru Alexe

Alexandru Surcel- discurs introductiv, prezentarea platformei Mişcarea Uniţi Realizăm.
Roxana Dumitru- propunere proiect campanie facebook adresată mediului rural cu numele: „prietenii de la ţară”
Augustus: a propus adaptarea politicilor la nevoile societății fără a le încadra intr-o doctrină (stânga sau dreapta)
Dan Mușat: propunere privitoare la organizare după modelul rețelelor de vânzări. Campanie „door to door”
Liliana Rotaru: ne-a propus să stabilim o ideologie.
Alexandru Surcel: a propus și s-a văzut de acord ca viitoarea formațiune politică să nu se cantoneze într-o doctrină de stânga sau de dreapta, ci să adopte o linie de centru raportată la nevoile societății.
Lucian Oancea: a atras atenţia asupra numărului de candidați care trebuie înscriși pe listele electorale.
Tăbăcaru Cătălin : a propus o dezvoltare” în pași mici”, care presupune o creștere progresivă a structurilor partidului
Raluca Costache: propune o selecție a viitorilor candidați în ceea ce privește pregătirea și integritatea viitorilor.
Marius Bucur: a propus prudență în ceea ce privește o prea mare descentralizare.
Augustus Costache : propune 4 piloni de lucru: 1. Statut 2. Program 3. Strategie 4. Comunicare interna (…)”

 

 

articol preluat de pe: facebook.com/miscareaunitirealizam

cititi si:

Mişcarea Uniţi Realizăm (M.U.R.), Cine suntem şi ce vrem

Mişcarea Uniţi Realizăm (M.U.R.) – Schiţă de program politic (în dezbatere)