(14 noiembrie 2015: Parcul Izvor) Forum Colectiv

Forum Colectiv - foto (captura): bambuser.com

foto (captura): bambuser.com

Forum Colectiv - foto: facebook.com

Forum Colectiv – foto: facebook.com

14 noiembrie 2015

Am fost loviti, am iesit in strada, ne-am revoltat, ne lingem inca ranile, dar am devenit constienti ca e nevoie de schimbare. Chiar daca piata se stinge treptat, societatea civila freamata de activitate. Am trecut in etapa organizarii.

Sunt multe initiative minunate pe care le-am vazut in strada si in online ce se pot coordona intr-o voce colectiva. Forumul nascut spontan in Piata Universitatii e doar una dinre ele. Am adunat pana acum multe contacte ale celor ce vor sa se implice activ. Ne vedem zilnic in piata, iar sambata ne adunam in Parcul Izvor.

Mergeti la bere cu prietenii, la masa cu familia, la job cu colegii, discutati, organizati-va si veniti cu propunerile voastre la forumul colectiv din weekend.

Largiti cercul!

#forumcolectiv

articol preluat de pe: facebook.com

articol preluat de pe: bambuser.com

(Dan Ţeca) Anatomia unui eşec – M10 (ep.7)

foto: danteca1.wordpress.com

Anatomia unui eşec – M10 (ep.7)

articol: Dan Ţeca
foto: danteca1.wordpress.com

Dan Ţeca - foto: facebook.com

Dan Ţeca – foto: facebook.com

19 noiembrie 2015

STATUTUL (continuare)

8 decembrie 2014 – Între timp am mai schimbat vreo două mail-uri cu Doamna M, pe chestiuni tehnice, dar abia cu puţin înainte de ora 5 (noaptea) a sosit răspunsul aşteptat:

“1. Buna tutoror. Am modificat Statul pe baza sugestiilor lui Dan Teca. Am dat accept changes.
In plus, vedeti la art 30 lit h unde am acceptat modific lui DT dar am scris cu majuscule si in track changes un comentariu. Dan si ceilalti, vedeti daca sunteti de acord. Daca nu, este ok, o sa facem repede o AG pt numirea membrilor Com I si A.
Tot in plus, am modificat art 36 si 37 pe baza sugestiilor Marilenei, tot cu track changes ca sa le vedeti. .

2. Marlene, am lucrat pe textul initial trimis de mine tuturor si pe care a propus modificari Dan Teca si nu pe textul aranjat de tine, dar voi face asta miine. La textul atasat acum lipsesc niste diacritice, dar le puin dupa consens final (miine).

3. Tot miine retrimit textul in lay out frumos cu modificarile incluse in noaptea asta. ele vor cuprinde si aranjarile de text facute de Marlene, pe care le-am primit in seara asta, dar, cum am spus, am lucrat pe textul initial pe care a lucrat si Dan Teca.
le facem pe toate miine, suntem la final, statut nascut greu, asta inseamna grija, atentie si dorinta sa iasa fb.

Multumesc Dan si Marlene pt sugestii.

Oricum, nu uitati ca dupa ce asociatia este legala si avem o experienta de citeva sapt sau luni il putem modifica, fara a afecta existenta legala a asociatiei.
……
https://danteca1.files.wordpress.com/2015/11/mail-rasp-statut1.pdf

Ce cuprindea comentariul Doamnei M din Statut:
“h) ; Am acceptat modificarea, dar ma gindesc ca prima numire a membrilor com de i si a ar trebui facuta de consiliul director pt a grabi primirea de membri activi, iar la prima adunare generala se alege com de i si a. Ce ziceti?”

Sigur că nu eram de acord. Dar am lăsat problema pentru a doua zi, fiindcă ora era mult prea înaintată.
I-am răspuns abia în jurul prânzului, imediat ce m-am trezit şi am băut o cafea ca să-mi limpezesc gândurile:
“La Art 30 lit. h rămân la părerea iniţială: nici măcar din motive legate de grabă nu ar trebui să fie numită Comisia de I şi A de către Consiliul director. Ar crea probleme de legitimitate o astfel de NUMIRE în raport cu o ALEGERE de către Adunarea Generală, mai ales dacă va trebui să se pronunţe în cazuri în care este implicat Consiliul director. Se va spune: „normal că le-a dat lor dreptate dacă sunt puşi de ei”
În plus nu mi se pare cu mult mai complicat sau mai lent să aduni 9 oameni (toţi din Bucureşti) faţă de cei 5.”
A acceptat varianta propusă de mine.

I-am mai solicitat încă o modificare legată de delegarea voturilor:
“La Art.21 (2) Cred că e suficient un singur vot delegat (şi aşa mi se pare mult). Nu cred că vrem să devină o practică aceea ca unii să aibă o putere de vot mai mare doar fiindcă le-a delegat votul şi bunica şi pisica”
De data asta nu a mai fost de acord. Mi-a scris:
“La 3, asa se proceda si la apador-ch si la alte ngo unde am fost/sunt membru. Deci as lasa 2 voturi delegate. Se considera si la cvorum.”
Am insistat:
“Știu că în alte organizații sunt mai multe voturi delegate, dar cred că acolo nu există posibilitatea de a vota electronic 
Așa, cu vot electronic nu prea mai există motivație pentru a delega votul. Ok, înțeleg, nu poate să vină la ședință, dar nu poate nici măcar să intre pe un calculator?”
Dar era deja prea târziu. Mai aveam doar o oră până la semnarea Statutului.

Oricum, reuşisem să obţinem foarte mult prin aceste câteva mici modificări:
– vot electronic
– procedură clară de revocare (recall)
– putere reală de decizie pentru Adunarea Generală (mulţimea membrilor activi) pe cele mai importante chestiuni: alegerea Comisiei de Integritate şi Arbitraj, conţinutul Regulamentul de ordine interioară şi al Criteriilor de integritate, alegerea proiectelor ce vor fi realizate de Asociaţie.
Abia acum puteam vorbi cu adevărat de funcţionare online şi Democraţie Participativă, aşa cum, de fapt, promisese şi Doamna M imediat după întâlnirea de la Cafenea.
(Doamna M în direct la Digi24)

Acesta a fost, în opinia mea, apogeul acestei construcţii politice. De aici înainte, evoluţia proiectului a început să se înscrie pe o pantă negativă.

16 decembrie 2014 – Trecuse o săptămână de la depunerea actelor şi nimeni nu mai dădea niciun semn. Aveam o mulţime de probleme de pus la punct, aşa încât mă decid să preiau iniţiativa şi îi scriu Doamnei M:
“…Având în vedere că se apropie momentul în care se va lansa Asociaţia şi nu am avut încă nici măcar o întâlnire a membrilor fondatori, vă propun să organizăm una.
Cred că ar fi destul de multe chestiuni de discutat, inclusiv nişte decizii pe care ar trebui să le luăm…”

Le-am trimis apoi tuturor membrilor fondatori şi lista cu subiectele propunse:
“1. Decizie cu privire la înfiinţarea filialelor regionale – vor avea aceleaşi structuri şi statut ca şi cea centrală?
2. Stabilire modalităţi şi program de întâlniri periodice la nivelul conducerii, la nivelul echipei/echipelor de lucru şi (pe viitor) la nivel de organizaţie (membri activi)
3. Evaluare necesar echipă, infrastructură şi estimare costuri
4. Stabilire cotizaţie şi evaluare alte surse de finanţare
5. Pregătire propuneri pt. membri în Comisia de Integritate şi Arbitraj şi stabilire mod de abordare (îi întrebăm mai întâi şi apoi votăm sau invers)
6. Organizarea online a Asociaţiei şi Comunităţii M10 (baze de date, nivele de acces, site, forum, comunicare, management proiecte, vot electronic, resurse necesare)
7. Plan de acţiune şi calendar pt. înfiinţare partid”

Iniţial s-a stabilit întâlnirea pentru data de 23 decembrie. Dar, în preziua întâlnirii, Mihai P a anulat-o, pe motiv că nu sunt toţi membrii fondatori în Bucureşti.
Imediat după Revelion am revenit insistent cu propunerea, reamintindu-le că trebuie neapărat să discutăm înaintea lansării Asociaţiei. Însă Doamna M mă direcţiona către Mihai P, iar acesta tergiversa într-una.
Mai târziu aveam să-mi dau seama că toate aceste amânări şi tergiversări erau de fapt deliberate, cu scopul de a fi puşi în faţa faptului împlinit.

8 ianuarie 2015 – Am primit, în sfârşit, un răspuns concret de la Doamna M:
“Buna seara/dimineata Dan si multumesc

Propun sa discutam aceste lucruri, chiar pe baza agendei tale, duminica la 11.00 (Mihai, ai trasmis schimbarea orei din 10 in 11 ?) cind ne vedem ref Asociatie. Conferinta de presa va fi probabil la 14.00, deci pina la 13.00 avem timp. Pregatim si un draft hot AG pt infiintare filiale.

Eu nu pot vineri si nici simbata, si oricum este mai bine sa discutam si cu cei citiva din tara care vor veni duminica.

La intrebarea ta nr 1, opinia mea este DA, dar discutam, desigur.

Clujul are deja o propunere de cotizatie, dar ne-o spun ei duminica.

Cu prietenie,
Monica”

Era însă mult prea târziu.
Ar fi trebuit să pregătim din vreme măcar propunerile pentru CIA (Comisia de Integritate şi Arbitraj), care, în opinia mea, trebuia formată cu oameni integri, de preferinţă chiar din afara Asociaţiei, care să fie cât mai imparţiali posibil (eu intenţionam s-o propun pe Laura Ştefan).
Comisia de Integritate şi Arbitraj avea o importanţă covârşitoare, fiindcă reprezenta  Puterea judecătorească, ce ar fi trebuit să prevină şi să împiedice orice fel de derapaje. Ea era cea care avea rolul de a sancţiona încălcările Statutului şi abuzurile, precum şi rolul de a filtra intrarea în Asociaţie a traseiştilor, politrucilor şi a altor astfel de persoane indezirabile.

Din păcate însă, nu am mai avut ocazia să-mi pot susţine punctul de vedere în faţa colegilor fondatori şi mai ales în faţa Doamnei M.
Iar nerealizarea acestei cerinţe primordiale, de imparţialitate a membrilor CIA, avea să se dovedească, ulterior, fatală pentru organizaţia noastră.

Îmi pusesem mari speranţe în legătură cu această primă şedinţă a Adunării Generale. Speram să putem face paşi importanţi înainte.
Aşa încât, dezamăgirea care a urmat a fost cu atât mai mare.

articol preluat de pe: danteca1.wordpress.com

(Dan Ţeca) Anatomia unui eşec – M10 (ep.6)

foto: danteca1.wordpress.com

Anatomia unui eşec – M10 (ep.6)

articol: Dan Ţeca
foto: danteca1.wordpress.com

Dan Ţeca - foto: facebook.com

Dan Ţeca – foto: facebook.com

17 noiembrie 2015

Înainte de a reveni la obişnuita relatare cronologică a evenimentelor, aş vrea să fac o mică paranteză şi să vă redau dialogul pe care l-am avut de curând cu un prieten de Facebook. Vă las să trageţi singuri concluziile.

foto: danteca1.wordpress.com

foto: danteca1.wordpress.com

La câteva zile după acea discuţie crucială pe care reprezentanţii Grupului nostru de iniţiativă au purtat-o cu Doamna M, am fost invitat să fac parte dintre membrii fondatori ai Asociaţiei.

Au urmat câteva săptămâni de muncă intensă în care:
– am continuat discuţiile în cadrul Grupului de iniţiativă, online şi la Cafenele politice, atât pe chestiuni de organizare dar mai ales pe probleme tehnice (platformă online, vot electronic etc)
– am făcut schema de organizare a Asociaţiei
– ne-am schiţat proiectul platformei online – obiective şi caracteristici (reguli de participare, proiecte iniţiale, instrumente etc.)
– am început să lucrez împreună cu Cristi D la testarea şi configurarea mai multor variante de platforme online, încercând să identificăm varianta optimă pentru necesităţile organizaţiei noastre.

Aş vrea totuşi să povestesc o scurtă întâmplare din această perioadă, care mi-a ridicat serioase semne de întrebare la vremea respectivă.

O ÎNTÂLNIRE DE LUCRU

4 decembrie 2014 – Cafeneaua Coftale – la o întâlnire cu reprezentanţii echipelor de IT, creaţie şi comunicare, pentru o “discuţie conceptuală” şi împărţirea sarcinilor.
Pe parcursul discuţiilor, unul dintre participanţi a venit cu vreo două remarci care m-au lăsat cu gura căscată:

1. După ce, împreună cu Cristi D, le-am prezentat schema de organizare a Asociaţiei (https://danteca1.files.wordpress.com/2015/11/schema-comunitate-01-1.pdf), respectivul vrea să se convingă că a înţeles corect:
” – Şi după ce sunt votate de membri, Asociaţia alege proiectele, nu?”
L-am întrebat uimit :
” – Care Asociaţie Shere?! Păi nu tocmai ce ţi-am spus că membrii decid prin vot ce proiecte se fac?!”.
Zice:
” – Da, şi apoi Asociaţia hotărăşte pe care le sprijină”.
Credeam că nu înţeleg eu bine, aşa că am continuat:
“- Stai un pic Shere. Ce înţelegi tu prin Asociaţie?”
Îmi răspunde contrariat:
“- Cum adică?! Păi, noi, conducerea.”
Îi explic din nou că membrii sunt cei care decid pe astfel de chestiuni în Democraţia Participativă, dar el pare că tot nu reuşeşte să înţeleagă conceptul ăsta:
“Cum, şi să punem în aplicare orice le trece lor prin cap?!”

2. Mai târziu, când a venit vorba de alegerile la 4 ani pentru Consiliul Director a întrebat (el fiind cel uimit de data asta):
“- Păi de ce să se mai facă alegeri pentru Consiliu, nu rămân cei stabiliţi de la început?!”

Atunci nu am dat foarte mare importanţă acestui episod, dar trei zile mai târziu aveam să regăsesc numele lui Shere (Şerban M.) în Statutul Asociaţiei, ca membru fondator şimembru în Consiliul Director (probabil de-asta şi era aşa preocupat de ideea de a nu se mai face niciodată alegeri pentru această funcţie)

La acest moment Shere conduce Filiala Bucureşti a Asociaţiei şi este unul dintre cei 5 membri ai Comitetului de Inițiativă Națională, conducerea  actuală a Partidului M10.

STATUTUL

7 decembrie 2014 – În jurul orei 17, primesc de la Doamna M următorul email:
“Buna, am retrimis catre membri fondatori ai caror adrese de mail le am. Nu am de la Alin L… si Madalina B…, poate rezolva asta Marilena.

Va rog maxima discretie cu privire la nume.

Ne vedem miine pt semnat.

Marilena, nu il tipari inca, il face cineva lay out frumos.

Daca aveti observatii, ar fi bine in seara asta, desi eu voi fi in avion spre Buc. Sper sa nu aveti, l-am refacut de citeva ori dupa ce am vorbit si cu prieteni-voluntari din tara sicu Nicoleta de f multe ori. Dupa citeva luni de experienta putem modifica statutul acolo unde vedem ca nu merge. Cam toate ong.le au facut asta,

Am pregatit si un draft cerere adeziune (cu criterii), este la Paul B…, iar Sere a facut un draft organigrama.

Cu bine,
M”

Mail-ul avea anexate două documente: Statutul şi Actul constitutiv. Am început să citesc.
Nu-mi venea să cred!
În Statut nu era trecut aproape nimic din ceea ce Doamna M promisese în mod public, chiar în faţa camerelor de luat vederi.
Până şi procedura de revocare (recall), una dintre chestiunile agreate care apărea totuşi în prevederile statutului, era total inoperantă fiindcă nu se precizau niciun fel de condiţii, şi, în plus, îi excepta pe cei din Comisia de Integritate şi Arbitraj.
Însă nu m-am descurajat.
M-am aşezat în faţa calculatorului şi cu Statutul în faţă, m-am pus pe treabă.
După ce l-am analizat cuvânt cu cuvânt, urmărind cu atenţie toate referinţele şi dependenţele dintre articole, am început să-l modific (ici colo, în punctele esenţiale), pentru a-l pune în acord cu principiile Democraţiei Participative şi funcţionarea online, promise de Doamna M. Desigur, am modificat atât cât se mai putea pe structura deja existentă.

8 decembrie 2014 – la 1:22 (noaptea), după 8 ore de muncă la Statut, i l-am trimis înapoi cu propunerile de modificare marcate cu roşu în documentul iniţial (https://danteca1.files.wordpress.com/2015/11/statut-propuneri-modificare-dan.pdf), şi însoţit de următoarele explicaţii:

“Doamnă M…. M…..,

Studiind cu atenţie Statutul am depistat anumite slăbiciuni care ar putea submina pe viitor acest frumos proiect.
În esenţă este vorba de următoarele modificări pe care le propun:

1. Posibilitatea de a participa şi vota de la distanţă (electronic) la şedinţele Adunării Generale
Aici am 2 argumente:

– imposibilitatea de a fi prezent fizic într-un anume loc şi într-un anumit moment din motive de timp, distanţă sau financiare, nu trebuie să-i ia dreptul unui membru activ să voteze într-o Adunare Generală
– sperăm ca asociaţia să ajungă să aibă zeci sau chiar sute de mii de membrii activi, cum ar putea fi adunaţi practic la un loc chiar şi jumătate dintre aceştia?

2. Comisia de Integritate şi Arbitraj trebuie să fie aleasă de către Adunarea Generală şi în niciun caz numită de Consiliul director
Argumente:

– un eventual viitor Consiliu director cu tendinţe dictatoriale ar putea numi o Comisie de integritate obedientă, care să-i permită să încalce drepturile unor membrilor simpli ce vor fi astfel lipsiţi de orice posibilitate de a se apăra.
– exemplu: dacă vreunul dintre membrii se exprimă critic la adresa Consiliului director, poate fi sancţionat abuziv (pe motiv că lezează imaginea asociaţiei) de Comisie prin suspendare, conf. Art.36 (1) (c) şi acesta nu poate contesta decât la Consiliul director care-i este ostil. Când îi expiră suspendarea, fie se potoleşte, fie e suspendat din nou.
Completarea de la Art. 36 (2) clarifică situaţia de conflict de interese

3. E necesară precizarea foarte clară a condiţiilor pt. procedura de Recall, ca să nu poată fi lăsată la bunul plac al celor ce deţin puterea şi pot fi chiar ei vizaţi de acea procedură
Am ales ca cifră cel mai mare procentaj care există în Elveţia pt. această procedură, care variază de la 2% la 30% în funcţie de canton.

4. Am adăugat câteva atribuţii de decizie în plus Adunării Generale
– Aţi promis susţinătorilor dvs. că vom avea Democraţie participativă în această Asociaţie – un statut care ar merge într-o direcţie diferită ar dezamăgi foarte tare şi i-ar îndepărta pe aceşti susţinători de Asociaţia noastră

5. Cred că membrilor fondatori li s-ar putea acorda măcar acest mic drept: să vegheze şi pe viitor (chiar şi din poziţia de chibiţi) la modul în care va fi condusă Asociaţia pe care au constituit-o.

În speranţa că veţi accepta aceste propuneri, care nu au alt scop decât acela de a le oferi viitorilor membri o organizaţie aşa cum le-aţi promis,

Vă mulţumesc mult!
Dan Ţeca”

Am rămas pironit în faţa monitorului, aşteptând cu mare nelinişte să văd ce-mi va răspunde.

articol preluat de pe: danteca1.wordpress.com