(Liviu Mihaiu) O nouă specie de om: Homo Antireligiosus
O nouă specie de om: Homo Antireligiosus
foto: gandul.info
articol: Liviu Mihaiu
Liviu Mihaiu – foto: facebook.com
19 aprilie 2017
Am în casă darwinişti care mă iau la mişto. Cu Dumnezeul meu cu tot. Nu-i bai. C-aşa-i frumos şi sănătos, să râzi de tine însuţi până-ţi dă sângele pe nas de bucurie. Face bine la minte, inimă şi literatură. Dar până îmi apără Statul dreptul la libertatea de conştiinţă religioasă, încerc s-o fac eu mai bine, pe persoană fizică şi jurnalistică.
Când apare o nouă rasă de câini, apar şi problemele de adaptabilitate nerulată: cică dobermanul îşi muşcă uneori stăpânul, pitbullul e foarte agresiv şi trebuie să-i bagi degetele în ochi ca să-şi dea drumul din, să zicem, prohabul preopinentului.
Şi la noi, la oameni, apar rase noi încă neadaptate Azi: Românul anticristic de Facebook.
Premisa lui e una singură: “Religia e Evul Mediu!” “Religia omoară!” “Religia te spală pe creier!”.
Pe lângă prostul p.r. al Inchiziţiei, care a omorât mai puţini oameni în toată istoria ei decât laicii într-o singură lună de expediţii de jaf şi pedepsire economică în Germania, singura grijanie permisă a omului recent laic este că “vrea o ţară ca afară”, unde Biserica nu se amestecă în treburile lui pleziriste. În plus de asta occidentalii nu sunt “oameni credincioşi”, isn`t it?! Ideologia non religiosului militantist este agresivitatea superioară pe care, nu-i aşa, Raţiunea şi Ştiinţa o clamează de vreun secol încoace. Secol care a distrus ireversibil planeta pentru “raţiunea” de a face profit şi a omorî cei mai mulţi oameni din toată istoria omenirii, religioasă sau nu.
Poţi să-i trimiţi tu la cei mai mari oameni de cultură români cu loc în strană, poţi să-i spui tu despre faptul că Biserica a ţinut invăţământul românesc.
Că, de fapt, iluminismul transilvan nu ar fi existat fără Biserică. Că toţi cei patru ctitori ai iluminsmului românesc, Micu, Maior, Şincai şi Budai-Deleanu au făcut studii teologice şi de drept canonic la Roma şi Viena. Degeaba. Nu ştie cine sunt “gagii”.
Poţi să-l trimiţi la “Sacrul şi Profanul” lui Eliade, unde iţi explică savantul nostru la ce e utilă religia în viaţa ta de om fără sens şi rost:
“Am putea spune, pe scurt, că pentru oamenii moderni lipsiţi de religiozitate, Cosmosul a devenit opac, inert şi mut: nu mai transmite nicium mesaj şi nu mai cuprinde niciun “cifru”. Sentimentul sfinţeniei Naturii se mai păstrează în Europa zilelor noastre, mai ales la populaţiile rurale, unde mai există un creştinism trăit ca liturghie cosmică.”
Degeaba poţi să-i citezi din gândirea gânditorului comunist, Karl Marx: “Religia este suspinul creaturii chinuite. Ea este opium pentru popor. Suprimarea religiei, a acestei fericiri iluzorii a poporului este cerinţa adevărateti fericiri” sau din arhivele PCR: “Toate religiile de până acum au fost expresia nivelului de dezvoltare istorică a fiecărui popor sau a unui grup de popoare. Comunismul este acea treaptă de dezvoltare istorică care face de prisos toate religiile existente şi le desfiinţează“, gânditorul militantist anti creştin vine din nou peste tine să-ţi demonstreze superioritatea “particulei lui Dumnezeu” asupra lui Dumnezeu însuşi.
Dacă îi spui toate astea, o faci nu ca să-l faci să creadă în Cel de Sus. Nu, nu, căci o să te acuze că-l hărţuieşti religios şi te denunţă public.
Să creadă, aşadar, omul ăsta nou, chiar şi în Cel de Jos, nu mă deranjează. Încerc, uneori, doar să-l fac să afle locul Bisericii în istoria devenirii noastre ca naţiune.
Încerc să-l fac să ia Biserica ca pe-o Bunică ce are “păsărelele” ei, şi care, oricum, nu mai are mult de trăit. Drept pentru care să-i zâmbim.
Dar nu Biserica vreau s-o apăr eu aici, ci credinţa, protejată prin legile naţionale şi internaţionale. Sau prin legile ONU anti profanare, par egzamplu..
Dacă vii însă in Ramadam şi-l injuri pe Mohamed, te poţi aştepta să-ţi intre nişte demenţi în numele credinţei şi să te facă curios pe loc cu privire la clasica şi laica nedumerire a existenţei vieţii de după moarte.
Am zis-o, fără să-mi treacă prin cap să justific în vreun fel vreo crimă, şi atunci când “Charile Hebdo” şi-a luat-o in plină redacţie. Este o publicaţie care bagă mâna-n fundul profetului Mohamed pe prima pagină şi care o avea pe Maica Domnului cu picioarele crăcănate ca la ginecolog, ceea ce, de exemplu Caţavencu nu a făcut-o niciodată. Mă rog, poţi râde la faze de-astea, ăştia cu gusturi de autobază, dar în mod cert te-ai şters cu credinţa unor oameni “la coeur”.
Dacă vii in timpul Paştelui să practici pe toţi pereţii hating anti religios atunci te poţi aştepta la o reacţie mai darwinistă, din popor, de la cei care îşi halesc cozonacul cu ochii la slujba de la Putna. Pentru că până şi Mântuitorul s-a înfuriat răsturnând tablele negustorilor din faţa templului. Şi, atenţie, era in timpul servciului.
Cât despre Biserica de azi a lui PFA Ciobotea, nu pot să vă spun ce cred despre anticristeţea sa, pentru că voi fi afurisit în câteva zile. Şi eu:
1.Vreau manual de istoria religiilor în şcoli
2. Vreau ca Biserica să plătească taxe şi
3. Biserica să nu mai facă politică în altar.
Aşa că, nu mă pot opune unei profeţii, care spune că bisericile se vor goli, dar mă pot burzului, când diferiţi atei vor să-şi fâlfâie superioritaea lor de oameni care se trag din maimuţă şi vin de nicăieri, ducându-se niciunde. Nu, mersi.
Hristos A Inviat!
articol preluat de pe: gandul.info
(Cristina Andrei) Despre “gospodăria fiscală” şi “sistemul fiscal american”
Despre “gospodăria fiscală” şi “sistemul fiscal american”
foto: pixabay.com
articol: Cristina Andrei
14 aprilie 2017
N-am reuşit să înţeleg prea multe din bâlbâielile pesediştilor privind preconizatul “impozit pe gospodărie”. Nici de la (b)analiştii economici nu am aflat mare lucru (e adevărat că nici nu prea aveau ce analiza, de vreme ce vorbim despre un proiect care nu e public încă).
Am reţinut, totuşi, referirea repetată la “sistemul american de impozitare” şi bla-bla-ul cu “deducerile”, precum şi cota unică de 10% impozit pe venit.
Nu mă pricep deloc la economie (liceul economic pe care l-am absolvit nu se pune, căci l-am făcut jumătate pe vremea lu’ împuşcatu’, deci pe sistem comunist şi jumătate după revoluţie, fără manuale “capitaliste”, cu lecţii încropite ad-hoc de profesori, din amintiri de pe la cursurile din facultate); dar câte ceva sunt nevoită să ştiu, ca tot omul, iar ce nu ştiu purced să caut, să mă lămuresc.
Aşadar, ce voi scrie în continuare reprezintă, pe de o parte, informaţii culese fie din experienţă directă sau indirectă, fie de pe Internet, iar pe de altă parte nişte observaţii / nelămuriri ale unui român de rând, care vrea să fie corect, să fie cu taxele la zi şi să înţeleagă câte ceva din chestiile pe care i le impune statul încasator de taxe şi impozite.
Deducerile şi cota unică de 10%
În primul rând, “deducerile” astea de le tot trâmbiţează guvernanţii ca pe nişte lucruri minunate sunt valabile şi se aplică şi actualmente, nu sunt un concept nou.
La nivel de salariat, se aplică un “impozit pe venit” (=salariu) de 16%, care este, de fapt, un fel de impozit pe “profit” (se plăteşte pe suma rămasă din salariul brut după scăderea CAS, CASS, şomaj, plus o “deducere personală” – 300 lei la un salariu de 1500 lei, de ex. – puteţi face calculul aici)
Întreprinzătorii, în general, plătesc un impozit pe profit (venit minus cheltuieli) de 16%. Deci, beneficiază, fireşte, de deduceri (=cheltuielile efectuate în scopul desfăşurării activităţii economice).
Pe de altă parte, cei care deţin microîntreprinderi plătesc un impozit pe venit (nu pe profit), în cotă de 1-3%. Deci, nu beneficiază de nici o deducere.
De asemenea, dividendele, de exemplu, sunt şi ele o formă de venit. Actualmente ele sunt impozitate cu 5%.
ÎNTREBARE: În condiţiile în care ministrul de Finanţe a declarat că acea cotă unică de 10% urmează “să se aplice la veniturile globalizate, să se aplice la toate veniturile indiferent de sursa lor provenienţă” (cum zice Viorel Ştefan aici), trebuie să înţelegem că impozitul pe venit se va majora în cele două cazuri de mai sus (microîntreprinderi şi dividende)? Dar în alte cazuri – de exemplu pensii, care sunt şi ele o formă de venit?
“Gospodăria fiscală” şi “sistemul fiscal american”
Nu am dispus de suficient timp pentru o informare amănunţită, dar, din câte mi-am putut da seama, acest concept nu există. Mă rog, noţiunea este folosită, cumva colocvial, ici-colo, dar în terminologia financiară nu am găsit acest termen nicăieri.
Ce am găsit însă este o informaţie privitoare la modul în care americanii pot alege să-şi calculeze veniturile (şi să-şi plătească taxele), şi anume: individual sau împreună cu soţul/soţia (vezi aici) . În acest sens, deci, putem vorbi de o “gospodărie fiscală”, care este, însă, departe de conceptul propus de PSD. Ce înseamnă această gospodărie aflăm tot din gura ministrului de Finanţe (aici):
“Ce înseamnă? Că dacă un grup de persoane, câteva persoane, indiferent că-i leagă o relaţie de rudenie sau nu, gospodăresc împreună, deci îşi constituie un patrimoniu comun, atunci se înregistrează ca atare la Fisc, Fiscul are evidenţa gospodăriilor şi atunci când se face calculul de impozit pe venitul global se are în vedere ca subiect de impunere gospodăria administrată fiscal. Altminteri, se poate întâmpla, într-o familie, într-o astfel de gospodărie să existe cineva cu venit foarte mare, cineva fără venituri sau venituri foarte mici. Şi atunci echitabil este ca judecata să se facă pe media veniturilor realizate de membrii unei astfel de gospodării“
Aţi înţeles? Dacă eşti, de exemplu, student şi stai cu chirie, pe care o împarţi cu un coleg, deci “gospodăriţi” împreună, trebuie să-ţi înregistrezi “gospodăria fiscală” la Fisc. Acuma: dacă amândoi munciţi şi câştigaţi un bănuţ, în loc să-şi deducă fiecare ce are de dedus şi să plătească fiecare impozitul ce-i revine, calculul se va face “în devălmăşie”, că aşa e “echitabil”. Echitabil pentru cine?
Recunosc, mie îmi scapă multe lucruri (vezi fraza de mai sus care începe cu “Altminteri”) şi nu înţeleg, de exemplu, de ce ar trebui o persoană să împartă o “gospodărie fiscală” cu cineva care nu îi este rudă. Şi, mă rog, poate să-i fie chiar şi rudă, dar să se “gospodărească” separat, chiar dacă stau împreună (cum, de altfel, se şi întâmplă, în România gospodăriile “multi-familiale” sau “multi-generaţionale” fiind extrem de frecvente).
Închei cu nişte informaţii interesante pe care le-am aflat în cursul scurtei mele documentări, referitoare la sistemul american:
1. În SUA, contribuţia la pensie (“social security tax”) se ridică la 12,4%, iar contribuţia la sănătate (“Medicare tax”) – la 2,9% din salariu. Adică 15,3% însumate (şi plătite fifty-fifty de către angajat şi angajator). La noi numai CAS-ul este de 26,3%. La care se adaugă CASS – 10,7%. Adică în total 37% (treizeci şi şapte la sută) din salariul brut (contribuţii plătite tot jumi-juma de către angajat şi angajator).
2. Cetăţeanul american care lucrează pe cont propriu (nu este angajat la vreo firmă, ci prestează vreo muncă liberală etc.) plăteşte şi el 15,3% contribuţii – aplicate la venitul său. Jumătate din acest procent (adică partea care ar fi plătită de angajator) este deductibilă în calculul impozitului (ceea ce nu este valabil şi în România). În plus, contribuabilul care lucrează pe cont propriu poate să contribuie la un plan personal de pensii – în cotă de până la 25% din venit şi nu mai mult de 51.000 dolari pe an (în condiţiile în care în SUA salariul minim anual pe economie este de vreo 15.000 dolari), sumă care este deductibilă în calculul impozitului pe venit.
3. Impozitul pe venit în SUA se calculează destul de complicat. Pe scurt: până la o anumită sumă a venitului (9.325 USD anual), impozitul este de 10%, după care creşte progresiv şi variază între 10 şi 39,6% + o sumă forfetară (10% din pragul minim de calcul). Adică: dacă am, de exemplu, un venit de 18.150 USD pe an, voi plăti impozit pe acest venit 1.815 USD + 15% (adică 2722,5 USD) = 4537,5 dolari pe an (adică 25% din cât am câştigat, fără să deduc nimic; evident, având posibilitatea deducerii, sumele datorate statului vor scădea proporţional). Dacă adaug la această sumă şi pe cea datorată pentru pensie şi sănătate (15,3% în total, adică 2776,95 dolari), voi avea de plătit în total 7314,45 USD, adică un total de 40,3% din salariul / venitul meu (brut) anual, fără să deduc nici o cheltuială. Dacă mai şi deduc, de exemplu, un 25% pentru pensie, plus alte mici sau mari cheltuieli, toate taxele se reduc semnificativ. De aceea vedem prin filme americani disperaţi să-şi facă socotelile la sfârşitul anului.
Una peste alta, parcă să zic că ar putea fi destul de captivant acest sistem, comparativ cu 37% contribuţii + 16% impozit – adică 53% pe care îi plăteşte acum statului un contribuabil român din venitul său (şi cu o eventuală deducere, de exemplu, de numai 400 euro pe an, maximum, pentru o pensie privată, dacă eşti PFA). Iar dacă s-ar aplica impozitul de 10% şi banii care ajung la stat ar atinge un total de 47%, tot ar fi mai mult decât plăteşte americanul de rând.
Ceea ce vreau să subliniez aici este faptul că, foarte probabil, un român care este PFA/freelancer/liber profesionist ar prefera să treacă şi mâine la un sistem de impozitare totalmente calchiat după cel american: l-ar despovăra de obligaţia de a-i da statului peste jumătate din venitul său, i-ar permite să-şi facă un plan de pensie convenabil, plătind lunar o sumă de până la 25% din venitul său, deductibilă la calculul impozitului pe care-l datorează statului.
Şi bănuiesc că nici angajatului român nu i-ar cădea prea rău, dacă ar avea un salariu minim de vreo 1.250 USD pe lună şi contribuţii totale de pensie+sănătate de numai 15,3%, la care s-ar adăuga un impozit pe venit de 10%, cum preconizează pentru noi ministrul român de Finanţe (şi cum plăteşte americanul cu salariu minim), adică cca 25% total din salariul brut.
Mai e mult până departe, nu-i aşa?
___________
SURSE:
https://en.wikipedia.org/wiki/Taxation_in_the_United_States
https://en.wikipedia.org/wiki/Self-employment#Taxation
https://en.wikipedia.org/wiki/Solo_401(k)
https://en.wikipedia.org/wiki/SEP-IRA
https://en.wikipedia.org/wiki/Medicare_(United_States)
https://en.wikipedia.org/wiki/Tax_exemption
https://en.wikipedia.org/wiki/Rate_schedule_(federal_income_tax)
http://poverty.ucdavis.edu/faq/what-are-annual-earnings-full-time-minimum-wage-worker
(Liviu Mihaiu) Siria. We came. We saw. He died
Siria. We came. We saw. He died
articol: Liviu Mihaiu
Liviu Mihaiu – ziarist, fondator și realizator la Radio Guerrilla (în trecut la TVR şi Academia Catavencu) presedinte la “Salvati Delta” – foto: pressalert.ro
12 aprilie 2017
Scriam ieri că războiul de azi este o producţie teve. În care, deţinătorul exclusivităţii transmisiilor din teatrul de operaţiuni, firma “white helmets” are acţionariat american. Bunăoară, ce vedem la teve în presa oficială şi naţională este partea pe care “trebuie” s-o vedem ca partener NATO, aflat în al doilea război mondial rece.
Cum favorabilitatea acestei naţiuni pentru “hegemonia blândă a SUA” este un lucru cert şi cvasiunanim, România fiind a doua ţară filoamericană din lume, după Albania, adevărul este, la rândul său, unul filoamerican.
Orice altă opinie este taxată drept filorusă în acest mediu de tip “ori, ori”. Se ştie, conform cercetărilor sociologice la nivel mondial, că nivelul de acceptabilitate al opiniilor oficiale în cazul unor acţiuni statale de talia unui război este de 75%.
Motivele ideologice ale unui război sunt întotdeauna strâns legate de motivele sale economice. Drept exemplu, marele analist şi savant Noam Chomski, spunea într-o carte celebră că, în Coreea de Nord americanii nu au “intrat” pentru că motivele economice nu sunt sustenabile. Adică resursele acestei ţări nu justifică “lupta pentru democratizarea” ei.
După 6 ani de revoluţie şi război civil, regimul pro rus Al Assad, părea să fi câştigat reuşind să anihileze în mare parte “opoziţia democratică” pro americană şi să izoleze ISIS în sud – estul Siriei, controlând cea mai mare parte a teritoriului Siriei.
După atacul american cu rachete Tomahawk îi stârnea fostului meu coleg, Brad Florescu, următorul panseu contabil: “59 de rchete Tomahawk la 2,981 milioane de dolari bucata – producătorul Raytheon a urcat frumos pe bursã imediat după atac. Armata siriană a pierdut 20 de avioane de producţie rusească. Acestea se cer înlocuite de urgenţă. Un Sukhoi 22 e vreo 10 milioane de dolari.”
UPDATE: după alte surse e vorba despre Mig-23, un interceptor fără capacităţi de atac la sol (15 milioane).
În plus de asta, pentru a evita repetarea poveştii, s-ar impune achiziţionarea de către sirieni a unor sisteme antiaeriene S400 despre care ruşii susţin că pot doborî şi rachete de croazieră. 400 de milioane de dolari pentru o divizie cu 8 lansatoare şi un vehicul de comandă”.
Războiul face bani. Cel din Irak a produs un turn over pe care, economistul premiat cu premiul Nobel Joseph Stiglitz îl denunţa în 2008 că “aventura din Irak a dezechilibrat economia Statelor Unite, ale cărei probleme merg mult mai departe decât criza din sectorul imobiliar. Nu poţi cheltui 3.000 de miliarde de dolari (2.365 mld. euro) – da, 3.000 de miliarde – pentru un război fără sorţi de izbândă în afara graniţelor ţării şi să te aştepţi să nu resimţi efectul acasă“.
Haideţi să trecem în revistă interesele jucătorilor cei mai importanţi in războiul din Siria:
Arabia Saudită. Putere centrală în piaţa de petrol şi cel mai mare furnizor de terorism se luptă pentru o cât mai mare cotă din piaţa concurenţială a petrolului. Interesul Arabiei Saudite este cu siguranţă ca celelalte ţări producătoare de petrol să fie eliminate de pe piaţă astfel incât concurenţa să fie redusă. Dacă Iranul, Libia şi Siria nu pot aduce petrol pe piaţa mondială, Arabia Saudită poate vinde mai mult şi desigur mai scump. Aşa că Arabia Saudită este foarte interesată ca Iranul să fie supus unui embargo, iar Libia şi Siria să fie blocate de război civil. E o oportunitate pentru Arabia Saudită să sprijine ISIS şi să-şi servească aliatul tradiţional, SUA, pentru a menţine aceste ţări in afara pieţei mondiale de petrol.
Rusia. Este aliatul de peste 50 de ani al Siriei. Interesul rus este ca situaţia actuală să se menţină cât mai mult timp şi dacă va fi vreodată pace, la conducerea Siriei să se găsească o conducere pro rusă.
Dacă Siria ar fi sub influenţă americană, ar deveni un mare concurent al Rusiei pe piaţa de gaze a Europei. Exploatarea Leviathanului, cel mai mare zăcământ de petrol şi gaze de la Mediterană, ar face din Europa cea mai la îndemână piaţă de desfacere a gazului provenit de aici. Asta ar însemna ca Europa să nu mai depindă de ruşi prin gazul furnizat de Gazprom. Dacă Rusia va avea la conducerea Siriei tot pe Assad, gazul Leviathanului ar putea deveni o noua arma geostrategică impotriva Europei.
În consecinţă, Rusia nu este nici ea încântată ca ISIS să dispară in această fază a conflictului, ci opoziţia care se opune unei conduceri a Siriei pro ruseşti.
Iranul. Este o ţară ce sprijină în Siria interesele comunitatii alawite, un trib musulman şiit ce conduce Siria, majoritar sunnită.
Siria a devenit vulnerabilă din cauza demonului religios ce domină lumea arabă. Şiiti şi Sunniti sunt două entităţi ireconciliabile ale religiei musulmane, ce sunt nevoite să coexiste în Siria.
Aşadar, Iranul este pro Al Assad, contra opozitiei democratice şi contra ISIS, duşmanul sunnit.
Turcia. Eminamente sunnită, Turcia lui Erdogan este in mod natural duşmanul şiitilor lui Al Assad. Turcia este implicată din raţiuni religioase, economice şi, mai ales, politice.
Kurzii din nord – estul Siriei sunt o mare problemă a Turciei pentru ca sint o minoritate importantă pe teritoriul Turciei cit si al Siriei, o minoritate ce işi cere dreptul la un stat independent. Kurzii sunt prietenii si aliaţii SUA in Siria si Irak, care, inevitabil pun SUA şi Turcia in tabere opuse.
Turcia susţine şi ISIS, nu numai ca nişte parteneri de afaceri, dar sunt şi sunniţi, care, dacă ar ajunge la putere in Siria, Turcia ar avea o influenţă consistentă in politica Siriei.
Israel. Pentru Israel ar fi interesul perfect ca războiul din Siria să nu se termine. Astfel şi-ar asigura liniştea atit din punct de vedere militar cât si economic. Are motive sa sustina toate cele trei părţi, pentru a se păstra echilibrul de forte şi să-şi păstreze staus quo.ul de aliat istoric al SUA, cu-atât mai mult cu cât Trump s-a declarat cu surle şi trâmbiţe, mai mult ca orice alt preşededinte american, drept un sprijinitor al intrselor israeliene.
articol preluat de pe: gandul.info