(Liviu Mihaiu) De ce cred că Nicuşor Dan are dreptate
Nicuşor Dan, fost președinte USR
foto (captura video): facebook.com
articol: Liviu Mihaiu
Liviu Mihaiu – foto: facebook.com
7 iunie 2017
De ce cred că Nicuşor Dan are dreptate
Partidele politice trec prin cea mai mare criză internă de când s-au infiinţat. Şi USR-ul, cel mai nou şi gherilist partid, trece printr-o criză. Mulţi dezamăgiţi, frământări interne, anti-comunicare, anti-modele, gherilă, drepturi lgbt, strigăte de luptă, atacuri, principii ferme, Clotildischisme, tabere şi socoteli.
Cultura de valori a acestui partid este în coagulare. Aici găseşti de toate pentru toţi. Dar în primul rând găseşti oameni bine intenţionaţi şi cinstiţi în proporţii confortabile. Cum găseşti şi infiltraţi ai serviciilor secrete. Ca peste tot.
Despre USR se zice în târgul nostru animat de scenarii, conspiraţii şi denunţări, că este “partidul sistemului”. Nu. Nu este partidul sistemului, ci a fost ajutat de sistem şi de Preşedinte ca el să existe şi să-i fie bine, în imperativul de a reînnoi clasa politică. În Spania, sistemul i-a inventat omologului USR, Podemos, un partid care să-l concureze, pe nume Ciudadanos, ajuns in alegerile din 2015, al treilea partid din Spania.
La noi, nu e incă cazul. Dar s-ar putea ca USR-ul să se divizeze in două partide, dacă Nicuşor Dan nu revine la matcă, într-o formă sau alta.
Iar una din aripi, cel mai probabil aripa Ghinea, va fi opţiunea celor care au grijă ca reforma clasei politice să meargă după calendarul propus.
La cum îl ştiu pe Nicuşor Dan, o va lua de la capăt. De la zero. Dar de data asta alături de o mână generoasă de parlamentari şi lideri de organizaţii.
Nu poţi spune că USR este de stânga sau de dreapta. Nici nu cred că mai e azi valabilă încadrarea. E la fel de relevantă precum cea de dreptaci, stângaci sau ambidextru. Eu unul sunt ambidextru din punct de vedere al ideologiei. Mă regăsesc şi-n stânga, şi-n dreapta.
Nu există un motiv mai bun să guvernezi decât cel al dezideratului universal al Părintelui pentru Copilul său: Educaţie, Sănătatea, Cultura Civică şi Mediul. Adică un copil educat, sănătos, cu personalitate, implicat şi care trăieşte într-un mediu curat şi sustenabil. E tot ce-şi doreşte un părinte pentru copilul său. Politicile durabile şi sustenabile devin o masă critică integratoare stângii şi dreptei. Bipolaritatea celor două doctrine nu mai reprezintă astăzi democraţia şi diversitatea pe care o pretinde “ideologia Pământului”.
Acum ceva timp, Nicuşor Dan şi-a dat demisia din partid. El a motivat astfel această decizia de a reacţiona la poziţionarea progresistă a majorităţii partidului în chestiunea drepturilor minorităţilor sexuale şi de a se opune referendumului iniţiat de Coaliţiei pentru Familie, iniţiat de BOR:
“Decizia asta, în opinia mea, este greşită din trei puncte mari de vedere. Primul dintre ele este că duce dezbaterea publică către o temă nesănătoasă, adică tradiţie vs modernism/progresism şi pentru România are riscul să facă din aceasta tema principală a dezbaterii publice. Adică, nu cine fură vs cine nu fură, ci cine apară tradiţiile faţă de elemente progresiste. În peisajul ăsta, USR-ul care fusese până acum în opoziţie cu partidele vechi, partidul anti-corupţie prin excelenţă şi partidul care apără statul de drept, va deveni partidul drepturilor minorităţilor, aşa va fi el catalogat.”
Consiliul politic al USR se adună din nou în jurul datei la care, la PNL, sunt alegeri pentru un nou lider. În jur de 17 iunie. Pentru a se defini o soluţie de compromis pentru cestiunea ardentă care a despărţit apele mării în USR şi care a dus la demisia fondatorului acestui partid. Cum marile priorităţi definite ale USR nu conţin şi această dilemă pe care Vestul a rezolvat-o în diferite moduri dând celor de acelaşi sex posibilitatea de a forma o familie, adică de a se căsători şi a adopta şi copii, teofania progresistă şi ateistă aflată în litigiu va zgudui şi antagoniza cel mai nou partid din Parlamentul României.
Poporul românesc sondat s-a împărit în două felii: 70% pentru “familia tradiţională”, deci impotriva căsătoriilor gay şi a adopţiilor, şi 30% pentru liberalizare drepturilor minorităţilor sexuale. Intr-o ţară în care sărăcia reprezintă aproape două treimi, iar mai mult des peste două treimi se declară ortodocşi, tendinţele anticonservatoare, antireligioase şi progresiste vor intâmpina o rezistenţă atăt de mare încât se va isca încă un război intern de care nimeni nu are nevoie. Cu-atât mai mult USR-ul, care a început să realizeze că fără proiecte pentru comunitate, “religia anticorupţie şi anti PSD”, practicată pe toate holurile instituţiilor statului de către acest partid, nu mai poate câştiga nici simpatie, nici alegeri, ci doar epuizante şi dizolvante dezbateri şi injurături.
În jurul unei reforme ce necesită timp, dezbateri publice şi educaţie de la firul ierbii, nu poţi veni să-ţi plafonezi partidul la bazinul strict urban de centrul oraşului, chiar dacă majoritatea partidului vrea să-ndrepte o persecuţie de istorie indelungată.
Pentru că, nu-i aşa, orice partid visează să ia puterea în urma unui proces electoral pentru a-şi impune vizunea asupra reformei Statului de la butoanele acestuia.. Poziţionându-se anti “Familia Tradiţională”, USR-ul admite că niciodată nu va lua puterea, ci cel mult va putea face alianţe de guvernare cu “partidele vinovate” pe care le-a desfiinţat în discursul public de până acum.
În filmul “Gladiatorul“, generalul gladiator Maximus, intrat în arena supravieţuirii sau morţii, striga obsesiv colegilor aflaţi sub scutul falangei militare organizate: “Stay Together! Stay Together!”
Cred că este mult mai important ca cel mai progresist partid să nu se rupă şi să rişte pierderea alegerilor, decât să clameze o soluţie radicală şi rapidă, pe care Parlamentul nu o va vota oricum în această legislatură.
Iar soluţia nepoziţionării de nici o parte, nu este în contractul public pe care orice votant l-a semnat cu partidul pe care l-a votat.
Iar soluţia pentru a împăca şi pe cei 30%, şi pe cei 70% şi revenirea lui Nicuşor Dan in USR, există in două variante din trei: Pro parteneriatul civil (acceptabil de ambele tabere). Contra căsătoriilor gay ( pe care majoritatea românilor nu o pot astăzi accepta)
articol preluat de pe: gandul.info
(Alexandru Cristian Surcel) Uniunea Salvaţi România se va salva măcar pe sine?
Uniunea Salvaţi România (Primul congres al partidului extins – Cluj, 12-14 mai 2017)
foto: facebook.com
articol: Alexandru Cristian Surcel
Alexandru Cristian Surcel, avocat, activist civic, fost jurnalist – foto: facebook.com
2 iunie 2017
Uniunea Salvaţi România se va salva măcar pe sine?
Motto:
“Partidul e-n toate
E-n cele ce sunt
Şi-n cele ce mâine vor râde la soare
E-n pruncul din leagăn
Şi-n omul cărunt,
E-n viaţa ce veşnic nu moare.”
(George Lesnea, “Partidul”)
Am aderat la Uniunea Salvaţi România (USR), împreună cu un întreg grup de iniţiativă pentru constituirea unui nou partid politic, pentru că, începând din momentul terminării alegerilor locale de la 5 iunie 2016, în care Uniunea Salvaţi Bucureştiul (USB) a făcut o figură frumoasă, acesta a declarat ceea ce nu reuşisem să-l convingem pe Nicuşor Dan de-a lungul unor destul de îndelungate şi intense discuţii pe parcursul anilor 2014 şi 2015: că este momentul nu al formării doar de partide locale, aşa cum era foarte în trend să se susţină în acea perioadă şi cum plănuia Nicuşor încă de la eşecul candidaturii lui independente din 2012, ci e nevoie de un partid cu vocaţie naţională, deschis tuturor opţiunilor ideologice democratice, care să creeze o breşă în sistemul de mafie transpartinică al partidelor vechi şi din care, apoi, să crească partide noi care să-şi asume şi orientări ideologice individuale.
Şi, într-adevăr, în ciuda unor greşeli strategice şi de comunicare, USR a reuşit să obţină la alegerile parlamentare un procent de 9%, devenind a treia forţă politică a ţării ca pondere parlamentară. A învins inclusiv partidele unor politicieni cu experienţă, precum Traian Băsescu sau Călin Popescu Tăriceanu. Iar materialul uman care s-a regăsit sau se regăseşte în USR este mult superior Partidului Poporului Dan Diaconescu (PPDD), care în 2012 a reuşit de asemenea să patrundă în Parlament cu un procent remarcabil pentru un partid de-abia constituit, dar care nu a mai terminat legislatura ca partid în existenţă.
Reuşita parţială (parţială pentru că procentul a fost totuşi sub cel uşor nerealist sperat de leadership-ul partidului şi pentru că el a fost obţinut dintr-o rată de participare de doar puţin sub 40% din electorat) de la 11 decembrie 2016 a fost urmată însă de un întreg şir de nemulţumiri, unele devenite publice, altele nu, sau de conflicte deschise, unele mai mari, altele mai mici. Nu voi face istoria lor acum, acest text ar deveni prea stufos. Mă voi referi însă la ultimul şi cel mai dur conflict.
Aşa cum se ştie, în această clipă Nicuşor Dan, de-abia reales preşedinte al USR la Congresul de la Cluj din 12-14 mai, deci de acum trei săptămâni, este demisionar şi condiţionează revenirea sa în partid de invalidarea de către Comitetul Politic Naţional (CPN), ce ar urma să aibă loc în jur de 17 iunie, a deciziei Biroului Naţional (BN) de poziţionare a USR împotriva referendumului pentru aprobarea modificării Constituţiei la iniţiativa Coaliţiei Pentru Familie (CpF). În opinia lui Nicuşor Dan, pe care, sincer, i-o împărtăşesc de dragul menţinerii diversităţii dintr-un partid care a început să creeze breşa de care spuneam mai sus, dar pe care nu a şi lărgit-o suficient ca să se divizeze în noi partide ideologice, USR ar trebui să indice membrilor şi votanţilor săi să se comporte la referendum cum le dictează conştiinţa.
În plus, Biroul Naţional, la 31 mai, a adoptat amintita decizie cu un scor foarte strâns, de unsprezece voturi la zece, ceea ce întăreşte ceea ce era deja discutat în partid, că orice asumare de tip ideologic ar trebui să fie rezultatul unui referendum electronic intern- USR fiind partidul care în premieră în România şi-a introdus aşa ceva în Statutul adoptat la 12 mai-, validat printr-un vot al CPN, ori rezultatul unui vot în Congres. Unii vor spune că nu este o asumare de tip ideologic, dar eu argumentez că da, fie şi doar prin faptul că este motivul unei controverse ireconciliabile şi continue între cele două facţiuni radicale şi foarte zgomotoase din USR- “progresiştii” şi “conservatorii”- încă de pe când parlamentari ai USR s-au întâlnit în comisii cu proiectul de lege privind parteneriatele civile al fostului deputat Remus Cernea şi unii din ei s-au abţinut.
Dar, în opinia mea, vorbim de fapt de o luptă internă pentru putere care îşi are rădăcinile într-o greşeală strategică majoră pe care Nicuşor Dan şi BN-ul USB au făcut-o în vara anului 2016. La momentul acela, USR a dat retorica de tip #aceeaşimizerie privind partidele vechi, retorică cu care a obţinut scorul remarcabil din alegerile locale şi a devenit principala forţă de opoziţie din administraţia locală bucureşteană (iar poziţia de Primar al Sectorului 1 a pierdut-o numai prin fraudă în secţiile unde nu avea reprezentanţi sau unde delegaţii hipsteri au preferat concertul Maroon 5), pe susţinerea unei viitoare formule de guvernare cu Dacian Cioloş în continuare prim ministru şi în alianţă de facto cu PNL. Pentru a scoate maximum de avantaj din această combinaţie, în timp ce sute de simpatizanţi oneşti erau ţinuţi cu lunile de zile în aşteptare în numele criteriilor stricte de integritate pe care membrii USR trebuie să le îndeplinească, USR şi-a deschis necondiţionat uşile membrilor guvernului Cioloş, li s-a întins covorul roşu şi li s-au dat preferenţial locuri eligibile pe listele de candidaţi, în timp ce toţi membrii USR doritori treceau prin faţa ochiului critic şi uneori poate nedrept sau miop al filialelor locale.
Rezultatul a fost că s-a format o a treia facţiune zgomotoasă şi beligerantă, cea a “tehnocraţilor”, în frunte cu fostul ministru şi acum deputatul Cristian Ghinea, cea mai cinică dintre toate. Ghinea şi cu adepţii săi au încercat să forţeze alipirea USR la Platforma România 100, acel ceva care propune un program de măsuri pe termen scurt şi mediu, cu Dacian Cioloş în frunte, dar care nu prea se hotărăşte ce să fie- partid, ONG, mişcare informală-, iar când, reevaluând, Nicuşor Dan a decis că Cioloş e un “elefant prea mare” pentru un USR atât de mic (ceea ce, desigur, nu fusese înainte de alegeri când USR-ul l-a invitat în partid, iar Cioloş a făcut fasoane de fată mare pusă în faţa măritişului), au început războiul. Acum, şi ND a greşit prepronunţându-se şi, astfel, sabotând negocierile cu Cioloş, care, cuprins de orgoliu, a trimis scurt USR-ul să-şi facă ordine în interior (un fel de formulare politică şi mai diplomatică a celei mai cunoscute înjurături clasice româneşti), dar felul în care Cristian Ghinea a înţeles să ducă o dispută internă într-o mass media care vânează orice se poate critica despre USR, pentru a îndepărta această ameninţare din faţa amicilor PSD-işti şi PNL-işti ai patronilor de presă, este cel puţin incalificabil (şi ar trebui să opereze de avertisment chiar şi pentru Cioloş, dacă Ghinea va mai ajunge vreodată să fie colaboratorul lui).
Spuneam mai sus că această grupare, a “tehnocraţilor”, s-a dovedit şi cea mai cinică. Pentru că ea nu este de fapt ideologică, ci face politică cam în stilul consacrat de vechile partide (de care, în cariera lor, cei mai importanţi “tehnocraţi” au avut nevoie pentru a avea rezultatele cu care se laudă în funcţii în care numirile s-au făcut politic; inclusiv Dacian Cioloş nu ajungea secretar de stat la Ministerul Agriculturii şi apoi Comisar European pentru Agricultură fără acest sprijin). Văzând timpul scurt dintre Congres şi BN-ul din 31 mai şi ştiind că până şi ND susţine că “progresiştii” ar fi majoritari în partid, oricine se poate întreba legitim de ce nu s-a cerut acest vot privitor la referendumul CpF la Congres, acesta fiind oricum organul suprem de conducere al USR. Dar, la Congres, unde principalii “scandalagii” din partid, Clotilde Armand şi Cristian Ghinea, au fost sancţionaţi la vot nemaifiind aleşi vicepreşedinţi, ci doar simpli membri ai BN al USR, iar Nicuşor Dan, la rândul său, a câştigat alegerile pentru preşedinţia partidului cu mai puţine voturi decât ar fi fost de aşteptat, “tehnocraţii” erau aliaţi cu “conservatorii” contra lui ND şi a principalilor susţinători ai acestuia. Iar “conservatorii” duri din jurul lui Clotilde Armand, oameni precum Matei Dobrovie, care ca deputat s-a exprimat public de partea CpF, nu ar fi consimţit niciodată ca aliaţii lor să propună Congresului asumarea unei poziţii unitare a USR împotriva referendumului CpF.
De o săptămână încoace însă, “tehnocraţii” au întors armele şi s-au aliat cu “progresiştii”. Cei din urmă, fericiţi că vor impune în fine prin intermediul BN poziţionarea USR împotriva referendumului CpF pentru care se dădeau de ceasul morţii, dar primii decişi să disloce puterea păstrată de Nicuşor Dan, dându-i acestuia un şah mat, mizând tocmai că acesta îşi va susţine cu fermitatea legendară punctul de vedere. Iar după un prim BN în week-endul trecut, la care Nicuşor a blocat votul prin ameninţarea cu demisia iar Ghinea a făcut ce ştie el mai bine, s-a dus cu pâra la presă, miercuri au făcut pasul decisiv. Şi foarte probabil acum Ghinea va manevra la fel de agresiv şi chiar indecent, cu veşnicul său spălat de rufe ale familiei în public, pentru a zădărcini tentativa lui ND de a răsturna decizia BN prin anunţatul Comitet Politic Naţional (în ciuda denumirii nefericite, acesta e un organism superior şi mai numeros decât Biroul Naţional, care funcţionează între congrese) şi pentru a livra USR-ul lui Dacian Cioloş pe o tipsie de argint. Iar cum partidul condus de fostul prim-ministru tehnocrat va avea ca primă misiune să servească de vehicol pentru un al doilea mandat al Preşedintelui Klaus Werner Iohannis, iar acolo e nevoie de multe voturi ale românilor mai degrabă fascinaţi de moaşte decât de paradele Gay Pride, “progresiştii” se vor trezi trădaţi asemenea “conservatorilor”.
La mijlocul lunii iunie mai e o şansă ca tot acest scenariu să nu aibă loc. Dar mi-e greu să estimez cât de mare este această şansă, din moment ce însuşi preşedintele demisionar al partidului, tot mai izolat într-un turn de fildeş unde poşta electronică nu ajunge şi soneria telefonului nu se aude, care a evitat la începuturile USR să se înconjoare de vechii camarazi de baricade civice, cel puţin cei din Bucureşti, unde între 2011 şi 2017 au avut loc mişcările contestatare cele mai ample, şi a preferat oameni cu opinii mai puţin ferme pe teme diverse, excedând minimalismului centrat pe anticorupţie, transparenţă şi #PSDciumaroşie, trăieşte cu impresia că USR e compus din 75% “progresişti” şi 25% “conservatori”, cum a declarat ieri la B1 TV. Dar oricât de zgomotoşi ar fi cei autoproclamaţi aşa, numai la mine în filială majoritatea sunt în diferite gradaţii undeva între. Şi sunt convins că, de fapt, aşa este peste tot, doar că moderaţii, în general, sunt mai toleranţi, mai decenţi şi fac mai puţin zgomot.
Şi, cunoscând mentalitatea de “cine nu e cu noi e împotriva noastră” a radicalilor în general, o să precizez că eu consider că există chestiuni juridice de natură să afecteze cuplurile formate din persoane de acelaşi sex- mandatul tacit reciproc, cetăţenia, dreptul de moştenire, dreptul de a decide pentru celălalt dacă devine dizabilitat sau intră în comă ori deces cerebral, tutela în cazul interzicerii judecătoreşti, comunitatea de bunuri etc.- pentru care mai devreme sau mai târziu avem nevoie de o instituţie de genul căsătoriei sau parteneriatului civil. Dar, cum societatea noastră, indiferent de credinţele noastre individuale, este o societate de tradiţie creştină (toată civilizaţia occidentală avându-şi rădăcinile în creştinism, chiar şi când ajunge să-l conteste sau să i se opună), înţeleg şi punctul de vedere al celor care văd căsătoria în primul rând ca pe o taină consacrată de divinitate, asemenea botezului şi euharistiei (împărtăşaniei), şi chiar dacă nu există acest caracter pentru căsătoria civilă, pentru a nu crea confuzii lezante unei mari părţi a societăţii, mă pronunţ în final în favoarea introducerii parteneriatelor civile (ca soluţie, ca în Germania, şi nu ca etapă intermediară înainte de introducerea căsătoriei, ca în Franţa). Aşadar, sunt “progresist”, sunt “conservator”? Sincer, nu-mi pasă, mă interesează să fiu corect şi raţional.
articol preluat de pe: marturiilehierofantului.blogspot.ro
(Liviu Mihaiu) Dragi LGBT-işti, CPF-işti, Feministe sau Nefumători ortodocşi
“Divide et impera” Filip al II-lea al Macedoniei (382-336 Î.C.)
foto: twitter.com
articol: Liviu Mihaiu
Liviu Mihaiu – foto: facebook.com
31 mai 2017
Dragi LGBT-işti, CPF-işti, Feministe sau Nefumători ortodocşi
Nu există o ţară pe lume in care să se exercite mai furibund dreptul la înjurat, ura la kilogram şi aruncarea-n faţă a superiorităţii categorice a propriei tale învăţături.
Românul e omul care este obsedat “să se scoată” din rahatul în care s-a născut. Ca să-l parafrez pe Oscar Wilde, „toţi trăim în rahat, însă doar câţiva se uită la stele”.
Iar oamenii care se uită la stele sunt, nu-i aşa, cei care „vor o ţară ca afară”, care se bat pentru valorile Occidentului cum ne băteam noi în comunism pentru a procura casete video „străine” şi blugi, aşa cum părinţii noştri se luptau la cozi nocturne pentru salamul cu soia din farfuria noastră.
Mi-aduc aminte de una dintre emisiunile mele „Între Bine şi Rău”, de la TVR1, în care încrâcenarea şi opacitatea de fier beton treişpe a celor care luptau pentru „cauza” de a-i da afară din localuri pe fumători, cu ocazia celei mai dure legi antifumat din UE, a fost pentru mine, care fac dezbateri teve de douăzeci de ani, pur şi simplu stupefiantă prin totala lipsă de înţelegere. Că, dacă invocăm empatia, iar mi-aduc aminte de ultimele locuri ale României în UE. Degeaba s-au pomenit modele intermediare, mai blânde, de impactul psihologic şi economic, despre argumentele medicale ale oricărei interdicţii brutale. Nu, nene, nefumătorii nu acceptau nici măcar soluţia segregării spaţiale pentru a-i feri pe toţi cei care nu vor să participe social la fumul toxic al celor cinci milioane de fumători români. Pentru cei din tabăra „nefu” nu exista soluţie de compromis. Fumătorii trebuiau să fie „lăsaţi cu forţa” de fumat în pofida tuturor argumentelor posibile. Oamenii trebuaiu învinşi, umiliţi, nu persuadaţi. Viciaţii care comiteau răul nicotinic asupra populaţiei erau „ca-n România”, deci greşiţi. În timp ce Nefumătorii erau „ca-n Occident”. Aveau o cauză validată de „străinii” cei buni.
Abordarea asta este nu numai contraproductivă, dar inhibă orice negociere şi deschide alte şi alte uşi ale intoleranţei între şi mai multe segmente ale societăţii.
În chestiunea Coaliţia pentru Familie versus Coaliţia metropolitană pentru Gay se-ntâmplă acelaşi lucru. La fel şi în cea a corectitudinii politice.
Pe acest subiecte de larg Dialog, taberele îşi dau unfriend sau block după un schimb sumar de replici.
Frica isterică şi “ţărănească” a dezintegrării societăţii tradiţionale versus superioritatea celor care vor nişte gay liberi şi indrituiţi, ca-n Occident.
Unii îl văd pe Dumnezeu în stele şi nu vor să se mai uite şi la ceilalţi pe pământ, ceilalţi îi văd pe bisericoşi şi familişti ca pe nişte obstacole pupătoare de moaşte în calea reformării acestei ultime ţări din UE. Unora le frică să nu se înmulţească „pe stradă” homosexualii şi lesbienele, celorlalţi să nu vină ruşii, iar homosexualii să fie violaţi legislativ.
Primii sunt îngroziţi că aceşti „bizari” sexualiceşte vor adopta copii, ceialţi să nu cumva să se bisericească de tot statul, iar legebetiştii să fie „afurisiţi”.
Unii vor corectitudine politică ca să fie pedepsiţi hărţuitorii, Patapievici spune că e o nouă formă de teroare stalinistă „no blood”. Şi toooot aşa. Înjurături definitive, anateme, găşti, războaie. Adică tot ce face o comunitate să se blocheze.
Ambele tabere au dreptate. Ambele tabere greşesc.
Au dreptate pentru că oamenii au drepturi egale şi parteneriatul sexual îl implică, indiscutabil, şi pe cel civil.
Vorba Dorinei Chiriac: „Încă mai vorbim despre adopţie de parcă poţi adopta(bărbat + femeie) de la mega image raionul kids to let cu buletinul. Sau poţi lua copii de la adăpost ca pe căţei doar cu o faţă mai miloasă drept garanţie. Sunt convinsă că după o eventuală legalizare a parteneriatului civil între persoane de acelaşi sex, nu vom asista la o luare cu asalt ”
Vorba lui Andrei Pleşu: “Recunosc că am o problemă cu adopţia copiilor în familiile gay. Instituţia maternităţii nu există de ieri, de azi. Ea ţine de alcătuirea originară a omului şi implică un conglomerat de afecte, valori şi semnificaţii imposibil de anulat printr-un discurs de moment despre „alteritate”, „toleranţă”, orientare privată“.
Vi se pare că greşeşte vreunul dintre cei doi? Nu. Discută. Atât. Şi se pricep la asta.
Dar când ambele echipe „joacă fotbal”, nefăcând eforturile de a se convinge şi a ajunge la un compromis în jurul unor principii acceptate, atunci să te ţii bătaie între galerii. Ceea ce astăzi se-ntâmplă din plin. Flagelul vrajbei generalizate este cea mai mare frână în emanciparea unei societăţi.
foto: twitter.com
Cel mai important om în viaţa mea intelectuală a fost un homosexual. Cel mai important „om” în viaţa mea spirituală este Iisus. Cei mai buni prieteni ai mei sunt femeile. Sunt creştin ortodox cu o viziune anticlericală. Deci mă plasez la mijloc în toată gâlceava din România.
Nu poţi să schimbi bateria de la un duş cu robineţi la cazan cu una modernă cu butoane cu leduri de ultimă generaţie, fără să faci un instructaj de folosire. Altfel să vezi ce reclamaţii şi scandaluri vom avea la recepţie cu oamenii „opăriţi” cu cea mai inventată apă din lume: apa caldă.
Ce ştiu însă din cei peste cincisprezece ani de activism este că munca de misionariat în această religie cu sau fără dumnezei este la fel de grea şi de ineficientă dacă misionarii încep să-şi înjure „marfa”, să facă şi capra vecinului de râs în târg.
Şi aici în primul rând greşesc cei care, ataşaţi de principiile creştine, fac în teren exact inversul a ceea ce ne-a învăţat Mântuitorul. Dacă nu-ţi iubeşti „duşmanul” nu faci decât să provoci un război de o sută de ani.
Este ceea ce, Sever Voinescu denunţa foarte inspirat fenomenul drept „intoleranţa toleranţilor”.
Aşa cum, cea mai mare greşelă a feministelor, de exemplu, este să-i hulească pe bărbaţi. Adică să-ncerce să-şi lămurească partenerii prin invective de existenţa unor mai bune modele comportamentale alternative. Când cele mai emancipate femei ale noastre se transformă în preotese inchizitoriale, pe cale de consecinţă, efectul obţinut este invers celui pe care-l căutăm cu toţii #Impreună.
Iar s-aştepţi „să vină americanii” şi să impună regulile lorîin dauna unei majorităţi, mi se pare o greşeală la fel de mare ca a acelora care s-au bucurat de bombardarea Iugoslaviei.
Albert Einstein (n. 14 martie 1879, Ulm – d. 18 aprilie 1955, Princeton) a fost un fizician teoretician de etnie evreiască, născut în Germania, apatrid din 1896, elvețian din 1899, emigrat în 1933 în SUA, naturalizat american în 1940, profesor universitar la Berlin și Princeton. A fost autorul teoriei relativității și unul dintre cei mai străluciți oameni de știință ai omenirii. În 1921 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Fizică – foto: cuvintecelebre.ro
Un scriitor anticomunist francez de origine română, Theodor Cazaban, spunea într-un interviu acordat Marilenei Rotaru: „Sunt supărat pe România pentru că acolo oamenii care trebuie admiraţi sunt insultaţi”.
Nu poţi să-l desfiinţezi intelectual pe H.R. Patapievici denumindu-l „fascist” doar pentru că şi-a povestit experienţa şi înţelegerea sa universitară despre „corectitudinea politică”. Au spus-o înaintea sa universitarii americani în urmă cu zeci de ani. Da, în România bărbaţii sunt violenţi şi ciupesc de fund femeile pe stradă. Dar asta ţine de educaţie, nu de fascism sau stalinism.
Când normele se transformaă într-o ideologie a interdicţiilor atunci lucrurile devin periculos de grave. Aici Patapievici are perfectă dreptate în a denunţa pericolul unei noi forme de teroare.
Într-o societate în care nu există admiraţie, nu există respect. Iar când nu mai există respect, nici admiraţie, iubirea este inlocuită de ură. Iar ura este instrumentul fatal al Haosului.
Arsenie Boca spunea: “..trebuie să-nţelegeţi şi aceasta-că dintre toate suferinţele care tulbură furios viaţa omenească, cea mai mare este Ura, Duşmănia şi Răzbunarea: unul şi acelaşi diavol: boarea Iadului între oameni”
articol preluat de pe: gandul.info