(Alexandru Cristian Surcel) De la Curtea Constituţională la Curtea Prostituţională
Curtea Constituţională
foto: vivafm.ro
articol: Alexandru Cristian Surcel
Alexandru Cristian Surcel, avocat, activist civic, fost jurnalist – foto: facebook.com
10 iulie 2017
De la Curtea Constituţională la Curtea Prostituţională
Mâine, marţi, 11 iulie 2017, Curtea Constituţională a României (CCR) are pe ordinea de zi o excepţie de neconstituţionalitate la adresa art. 392 (fapte săvârşite în legătură cu un referendum) raportat la art. 386 (coruperea alegătorilor) Cod penal. Referendumul în discuţie este cel privind demiterea Preşedintelui din 2012, iar dintre cei şase petenţi, patru sunt persoane condamnate odată cu Liviu Dragnea. Acesta din urmă nu a fost condamnat cu această încadrare ci conform art. 13 din Legea nr. 78/2000 care precizează că “Fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.”
Ar fi însă greşit să credem că Preşedintele Camerei Deputaţilor şi al PSD nu are nicio miză în pronunţarea CCR din acest caz. Sunt posibile două variante care l-ar avantaja pe Liviu Dragnea: cea în care CCR, prin decizia pe care o va pronunţa, va face o trimitere la art. 13 din Legea nr. 78/2000, impunând fie o anumită interpretare a acestuia, fie, mai grav, dând indicaţii Parlamentului cum să modifice acel articol de lege, fie reinterpretând conţinutul articolelor 386 şi 392 din Codul penal în aşa fel încât să dispară natura penală a faptelor concrete ce au dus la condamnarea prepuşilor lui Liviu Dragnea. Dacă acest lucru se va întâmpla, atunci folosirea influenţei/autoriăţii de către Dragnea în timpul referendumului din 2012 nu ar mai putea fi considerată ca exercitată în vederea obţinerii de foloase necuvenite, deci faptele actualului preşedinte PSD nu ar mai fi încadrabile în definiţia infracţiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000. Următorul pas ar fi pentru domnia sa atacarea hotărârii judecătoreşti de condamnare definitivă cu o cale extraordinară de atac, cum este revizuirea, şi casarea acesteia, cazierul domniei sale urmând a fi “spălat”, iar calea spre funcţia de prim-ministru deschisă.
Cu actuala Curte Constituţională nu ar trebui să ne mirăm de un astfel de rezultat. Întotdeauna, departe de a fi ce ar fi trebuit să fie, adică o instanţă populată de magistraţi cu mare experienţă şi vechime, a căror singură prioritate să fie impunerea respectării Constituţiei, CCR a fost un fel de pension pentru bătrânii politruci. Dar de la venirea la preşedinţia acesteia a domnului Valer Dorneanu, PSD-ist din epoca lui Ion Iliescu şi fost titular al funcţiei parlamentare deţinute în prezent de Liviu Dragnea, şi de când acesta şi-a dat mâna cu fostul procuror de casă al Preşedintelui Traian Băsescu, Daniel Morar, Curtea Constituţională a început să încalce sistematic Constituţia şi chiar să uzurpe rolul Parlamentului de legislator pozitiv primar.
De altfel, aceasta a fost problema de drept constituţional pe care am ridicat-o la dezbaterea cu “profesioniştii” de luni, 3 iulie, a doua după cea cu societatea civilă de miercuri, 28 iunie, organizată de Ministrul Justiţiei în legătură cu problema pragului valoric pentru infracţiunea de abuz în serviciu (de altfel, din toată dezbaterea, am fost singurul care a ridicat problema aspectului de drept constituţional şi nu doar a celui de drept penal).
Astfel, în motivarea Deciziei nr. 392/06.06.2017, ca parte a unei consideraţii pe care nu se sprijinea verdictul la excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Bombonica Prodana, fosta soţie a preşedintelui PSD, CCR a pretins Parlamentului să legifereze un prag valoric dincolo de care fapta încadrabilă ca abuz în serviciu să dobândească caracterul penal. Din nou, discutăm de fapt de interesul lui Liviu Dragnea, care are în stare de judecată un al doilea dosar, de instigare la abuz în serviciu, în care prejudiciul este evaluat la 107.000 de lei (aşa că prin OUG 13 s-a încercat stabilirea unui astfel de prag valoric la 200.000 de lei). Teoretic, deciziile CCR, inclusiv motivările, au caracter obligatoriu, dar în dreptul anglo-saxon, de unde este împrumutat precedentul judiciar care operează în cazul deciziilor CCR, acest caracter revine doar verdictului şi consideraţiilor pe care se sprijină verdictul, nu şi consideraţiilor colaterale.
Mai mult decât atât, în acest caz se pune problema dacă CCR poate da instrucţiuni atât de specifice Parlamentului, dacă îi poate impune soluţii legislative. Da, nu există niciun dubiu că este în puterea Curţii Constituţionale să suspende aplicarea dispoziţiilor legale pe care le găseşte ca fiind neconstituţionale, precum şi că interpretările în cheie constituţională ale textelor de lege de către Curtea Constituţională sunt obligatorii. Dar în momentul în care Curtea Constituţională nu se limitează la a semnala existenţa unei lipse de constituţionalitate pe care Parlamentul are un anumit termen pentru a o repara, fiind însă la latitudinea Parlamentului să găsească soluţia care să rezolve deficienţa semnalată de CCR, ci se apucă efectiv să impună Parlamentului o anumită soluţie tehnică, atunci Curtea se erijează în legiuitor pozitiv primar. Ceea ce contravine flagrant Constituţiei.
Astfel, art. 61 alin. (1) din Constituţia României precizează în modul cel mai tranşant: “Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.” Parlamentul poate să delege această autoritate Guvernului, abilitându-l să emită Ordonanţe şi Ordonanţe de Urgenţă, care ulterior însă trebuie şi ele confirmate prin lege adoptată de Parlament, dar calitatea sa de unic legiuitor pozitiv primar e atât de puternică încât chiar şi referendumul naţional convocat de Preşedintele României conform art. 90 din Constituţie are doar caracter consultativ. Tocmai prin prisma acestui caracter consultativ şi a faptului că Parlamentul este, în România, totuna cu puterea legislativă, a putut face acesta abstracţie de rezultatele referendumului din 2009 (în ciuda frustrării unora, care încă se manifestă şi azi), chiar dacă tot Constituţia prevede în art. 2 alin. (1) că: “Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.”
Deci, ceea nu pot cetăţenii cu drept de vot chemaţi la referendum, deşi titulari ai suveranităţii naţionale, poate Curtea Constituţională? Adică să ordone Parlamentului ce şi cum să legifereze; în cazul de faţă pragul valoric la abuzul în serviciu, lăsând doar cuantumul pragului la latitudinea Legislativului? Evident că nu. Este cât se poate de clar că ne aflăm în faţa unei uzurpări a Parlamentului de către un organism care nici măcar nu este desemnat prin alegeri libere, periodice şi corecte, aşa cum prevede art. 2 alin. (1) din Constituţie.Cum însă îi controlăm pe controlori? Ce ne facem când exact titularii controlului de constituţionalitate încalcă flagrant Constituţia, bazându-se pe caracterul obligatoriu al deciziilor lor.
Ei bine, un prim răspuns este că orice recomandare a CCR care excede semnalării deficienţei de constituţionalitate sau interpretării din perspectivă consituţională a textului de lege aşa cum este el scris, ar trebui privită exact ca o recomandare şi exceptată de la caracterul obligatoriu al deciziei CCR. Curtea Constituţională nu are calitatea de legiuitor pozitiv, aşadar orice soluţii propuse Parlamentului ar trebui privite ca elemente de doctrină juridică şi tratate ca nişte propuneri neobligatorii. Iar pentru confirmarea acestei discerneri între elementele obligatorii şi recomandările neobligatorii din deciziile Curţii Constituţionale, ar fi foarte indicat ca Preşedintele Klaus Ioahnnis să se adreseze Comisiei de la Veneţia (care, din păcate, nu poate fi sesizată de societatea civilă, ci numai de autorităţile statului).
De altfel, amplificarea în ultimul timp a manevrelor îndreptate împotriva campaniei anticorupţie avându-l ca principal instigator pe Liviu Dragnea, inclusiv prin utilizarea cozilor de topor de la Curtea Constituţională, a dus la o accentuare a protestelor din Piaţa Victoriei, care continuă neîntrerupt din 31 ianuarie. Duminică, 2 iulie, au mărşăluit pe ploaie până la sediul CCR din Palatul Parlamentului circa două mii de oameni, iar alte câteva sute au realizat un nou marş ieri, 9 iulie, până la sediul DNA. Cu o Jandarmerie vizibil mai ostilă, care s-a încăpăţânat să nu permită ocuparea unei benzi pe carosabil şi care, spre final, a şi “îndubat” două persoane: pe Cristian Mihai Dide şi pe un domn care filma ridicarea din stradă a primului (şi care a fost apoi eliberat nesancţionat, semn clar că singurul scop a fost împiedicarea filmării). Alte proteste au avut loc în cele două duminici şi la Sibiu şi în alte oraşe.
Şi, ce este mai ironic, deşi detestă marea majoritate a ocupanţilor scaunelor de deputat şi de senator, protestatarii sunt cei care, în acest moment, apără această instituţie fundamentală a democraţiei care este Parlamentul. Nu autoasumatul zgomotos tribun al supremaţiei parlamentare, actualul Preşedinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care vituperează contra “Binomului”, a justiţiei, a ambasadelor şi a multinaţionalelor, dar care nu are dificultăţi cu uzurparea rolului Parlamentului de către o Curte Constituţională din ce în ce mai deraiată de la rolul său în organigrama statului, ci exact protestatarii sunt adevăraţii apărători ai rolului Parlamentului şi ai separaţiei puterilor în stat.
articol preluat de pe: marturiilehierofantului.blogspot.ro
(Marius Vintilă) Legalizați traficul rutier!
“Marșul bicicliștilor” – București – 22 aprilie 2017
foto: Vitalie Brega
articol: Marius Vintilă
Marius Vintila – foto: facebook.com
Legalizați traficul rutier!
20 iunie 2017
Ce țară frumoasă avem! Și nu urmează ”ce păcat că e locuită”. La proba pe echipe nu cred că românii sunt mai corupți ca slovacii, mai hoți ca italienii, mai murdari sau mai proști decât americanii. Generalizări puerile…Dar dacă tot am intrat în hora asta, vreau să scriu despre un capitol la care mi-e rușine cu românii: felul în care circulăm cu mașina.
Traficul: acel loc unde cocalarul este egal cu corporatistul și cu intelectualul, bogatul cu săracul, femeia cu bărbatul, tânărul cu bătrînul și nimeni cu el însuși. Nu contează cât de lung ai părul, cît de înalte tocurile, dacă ești un tip calm sau sub medicație, cîte infarcturi ai avut sau dacă ești în mașină cu gagica sau cu șeful și tu ești șoferul firmei. În trafic cel mai probabil vei înjura, vei gesticula, vei urla, pe scurt te vei purta ca majoritatea celorlalți șoferi. Ba chiar am auzit persoane zicînd că nu înjură decît în trafic, dar acolo “nu se pune”. Prostia aceea cu aer de mare șmecherie care se spunea despre revolverul lui Samuel Colt e valabilă pentru traficul din România. Că Dumnezeu i-a făcut pe oameni, dar traficul rutier i-a făcut egali. Traficul ne nivelează. Și, la fel ca și Colt-ul, numai în jos.
Să dezvolt: sînt biciclist. Dacă nu–s atent, mor zilnic de cîte două-trei ori. De la înălțimea pe care mi-o dă cadrul, combinată cu fragilitatea instalației prin comparație cu tona jumate de metal care îi înconjoară pe automobiliști (ceea ce se traduce în atenție sporită pe secundă), e greu să ratez nepăsarea, mârlania, misecuvinismul si toate acele trăsături manifestate în decizia de la volan, care mă poate afecta fizic sau doar SCOATE DIN MINȚI!
Mai jos am încercat o listă cu cele mai periculoase și mai deranjante 10 încălcări ale regulilor de circulație, precum și ale bunului simț sau logicii elementare, în funcție de frecvența cu care se petrec:
- Parcarea pe trotuar, pe trecerea de pietoni, lîngă trecerea de pietoni, pe locurile pentru cetățenii cu dizabilități, în apropierea unor străzi laterale unde se obstrucționează vizibilitatea la ieșirea de pe acele străzi. Miercuri am avut invitați la emisiunea de la Radio7 trei nevăzători care mi-au spus în direct că dacă noi nu ne-am mai parca vehiculele pe trotuar s-ar face un mare pas spre atît de mult visata-în Occident de mult obținuta-deplasare neasistată a celor care nu văd.
- Staționarea pe avarie pe banda a doua(!), în vreme ce prima bandă e deja ocupată cu vehicule parcate ilegal, obligînd tot sensul să circule pe o singură bandă. Aceasta se combină deseori cu deschiderea ușii de către șofer fără să se asigure în oglindă, spre deliciul biciclistului care trebuie să oprească brusc sau să intre în fața mașinilor de pe banda a treia.
- Nesemnalizarea la schimbarea benzii sau la intrarea pe o stradă laterală
- Neacordarea de proritate pietonilor. Brașovul, ai cărui șoferi îi înjură pe cei bucureșteni cu orice ocazie, a stabilit anul trecut un trist record: cei mai mulți oameni loviți mortal de mașini pe trecerea de pietoni. Iar cînd li s-au instalat “cocoașe” la zebre au început să se plîngă că s-a perturbat fluența circulației, că își strică mașinile, că ambulanțele nu mai pot circula destul de repede, deci este pusă în pericol viața bolnavilor. (Într-adevăr, ce poate fi mai plăcut decît să circuli fluent spulberînd cîte un pieton știind că în urma ta vine ambulanța cu viteză destul de mare încît să ajungă la spital cu victima încă caldă?!…)
- Stropirea pietonilor cu apă din bălți
- Folosirea claxonului, al cărei unic rezultat este de cele mai multe ori poluarea sonoră.
- Vorbitul la telefon fără handsfree și tastatul la volan. Se poate vorbi la telefon în trafic fără handsfree, dar!… sunt foarte puțini șoferi care pot face asta fără să le fie afectată capacitatea de a conduce. (Nu pot descrie ce simt cînd văd că de pe o stradă laterală vine o mașină al cărei șofer nu are vizibilitate la stînga deci nu va opri în dreptul bordurilor ca să poată obține ceva vizibilitate pe după mașinile parcate prost, și în același timp ține cu o mînă telefonul la ureche). Cît despre tastat, se știe că cine tastează și șofează, nu șofează.
- Depășirea biciclistului urmată de viraj la dreapta brusc, fără a semnaliza, tăind calea biciclistului. Sau a altei mașini.
- Trecerea pe culoarea roșie. Din ce în ce mai frecventă și mai nesimțită. Poate și din cauza reacției flasce a agenților de la rutieră. Imediat și despre asta.
- Neasigurarea în oglindă înainte de efectuarea unei manevre.
Caz particular: curierii. Cînd ți-e lumea mai dragă, o dubă de curier pe avarie în fața ta. Nu te pui cu românul cînd e în misiune sau la servici. Știu că ai treabă, nene, dar care e vina mea să mă scuipi pe banda din stînga doar fiindcă ți-e lene să parchezi ca lumea și să faci cîțiva pași de la mașină pînă unde ai de lăsat pachetul…pe accesoriile alea care încep pe accelerație și ambreiaj și ți se termină în curul unde te doare de ceilalți?!
În cazul în care încă nu suntem pe deplin lămuriți cum stau șoferii cu atenția în trafic, să aflăm din statistici: se estimează că un conducător auto este atent la șofat și numai la șofat în proporție de 15% din timpul petrecut la volan. Nu mă credeți pe cuvînt, verificați.
Dar cum reacționează poliția rutieră la tot acest haos în care singura regulă care se respectă-nu tot timpul-e circulația pe dreapta? Poliția este de un calm letal: nu face nimic. Cîte milioane se pot încasa doar din parcările pe trotuare, complet blocate zilnic de mii de mașini? Cui îi pasă? În nici un caz poliției rutiere. La neacordarea de prioritate pentru pietoni agentul nici nu mai clipește sub caschetă. A mai vazut din astea.
Aud foarte des întrebarea: “dar unde să parchez în altă parte, că nu am unde?” Poate că ar fi trebuit să ne gîndim la asta cînd am plecat în oraș cu mașina. Iarăși, ce vină are pietonul care-mi șterge mașina cu pantalonii că primăria nu a făcut parcări dar eu insist să vin cu mașina la muncă? Un taximetrist american mi-a spus odată, cu aerul cuiva care dă o replică memorabilă într-un film: “de toate găsesti în Los Angeles, în afară de două lucruri: puțină căldură umană și…un loc de parcare”. Sunt milioane de mașini în L.A. ai căror șoferi caută cu toții, zilnic, la aproximativ aceleași ore, un loc de parcare, totuși nu am văzut nici o mașină parcată aiurea, deși amenzile sunt mici pentru venitul lor. (Eu am luat una din neatenție și am plătit 67 de dolari). Dar acolo dacă-ți lași mașina greșit în cinci minute îți înmugurește amenda în parbriz.
Anul trecut mi-am luat o sculă de metal de vreo 500 de grame cu care să dilesc oglinzile vehiculelor lăsate aiurea pe partea dreaptă a drumului, pe avarie sau nu. Nu am folosit-o niciodată, măcar din dorința de a-mi dovedi mie că sunt mai bun decît șafiorul ce comite mîrlănia. Mai recent am decis nici măcar să nu mai înjur sau să mă stropșesc. Iar săptămîna trecută am mai încercat ceva: i-am întrebat, pe un ton calm, pe doi șoferi care mi-au ieșit înainte de pe străzi laterale (eram cu bicicleta si evident că i-am ajuns la semafor) de ce nu mi-au acordat prioritate. Amîndoi și-au cerut scuze! Felul meu politicos de adresare a funcționat.
Acum cîțiva ani pe un drum național secundar dinspre Sibiu spre Brașov am dat de un semafor roșu-verde care semnaliza restrîngerea circulației pe o singură bandă. Am oprit la roșu deși nu venea nimeni din față si aveam vizibilitate de aproape 1 km. Imediat m-au depășit toate patru mașinile din spate, trecînd fără ezitare de semafor. M-am gîndit atunci că într-o țară așa cum vrem noi să fie a noastră șoferii ar opri la roșu chiar și pe acel drum pustiu. Poate din cinci mașini ar trece totuși una, să nu se spună că suntem un popor stupid. Dar atîta vreme cît din cinci șoferi numai unul respectă semnul, mi-e teamă că suntem mai aproape de pumnii pe care-i schimbă șoferii ruși alcoolizați din montajele de pe youtube decît de plictiseala germană.
Traficul rutier este, dacă nu chiar o măsură a civilizației, măcar una a respectului față de concetățean și a capacității de comunicare empatică între noi. Deocamdată le ratăm pe ambele. Romania staționează pe dreapta și nici măcar luminile de avarie nu îi funcționează.
articol preluat de pe: cuvintecuvintila.blog
(Alexandru Cristian Surcel) Câteva adevăruri despre Comitetul Politic Naţional al USR
Uniunea Salvați România (USR)
foto: facebook.com
articol: Alexandru Cristian Surcel
Alexandru Cristian Surcel, avocat, activist civic, fost jurnalist – foto: facebook.com
18 iunie 2017
Aşadar ieri, sâmbătă, 17 iunie a.c., a avut loc Comitetul Politic Naţional (CPN) al Uniunii Salvaţi România (USR), cu mai multe puncte pe ordinea de zi, iar de aseară zboară pe cerul internetului tot felul de postări, aşa că încerc să vin şi eu cu câteva clarificări:
1. USR a devenit primul partid din istoria României care a asumat ca obiectiv politic promovarea legislaţiei privind parteneriatul civil ca instituţie pusă la dispoziţia cuplurilor de orice fel (desigur, monogame, cu ambii parteneri din specia umană şi în viaţă, majore şi vaccinate)- cazul proiectului depus de Remus Cernea în legislatura 2012-2016 a fost acţiunea individuală a unui deputat, nu o asumare de partid. Mai mult, această asumare s-a făcut cu o majoritate covârşitoare de şaptezeci şi şase de voturi pentru, unul împotrivă şi şapte abţineri. Poate că ar fi fost două voturi împotrivă, dacă Clotilde Armand nu ar fi trebuit să iasă pentru a-şi muta maşina.
2. Parteneriatul civil ca instituţie juridică este un contract între două persoane care trăiesc în cuplu şi întreţin relaţii intime pentru a reglementa problema coabitaţiei şi a drepturilor locative, regimul bunurilor comune, mandatul reciproc, inclusiv vocaţia de ocrotitor legal/aparţinător dacă unul din cei doi devine incapabil, se îmbolnăveşte sau moare, clauza testamentară (aşadar dreptul reciproc de moştenire), sprijinul pentru obţinerea cetăţeniei (dacă e cazul) etc. Se soluţionează pe această cale cam toate problemele juridice pe care le soluţionează şi instituţia căsătoriei. Ca formă, contractul de parteneriat civil va fi cel mai probabil un act autentic (semnat în faţa notarului), dar nu e imposibilă acceptarea şi a înscrisului sub semnătură privată atestat de avocat sau înregistrat la fisc (în fine, asta e o chestiune de stabilit prin lege).
3. Asumând promovarea parteneriatului civil, USR ia faţa Partidului Social Democrat (PSD), despre care au început să apară informaţii că intenţionează să vină cu o lege a parteneriatului civil, căci după protocolul semnat cu Coaliţia Pentru Familie (CPF) şi sprijinirea demersului acesteia de modificare a articolului 48 din Constituţie din “Familia este întemeiată pe căsătoria liber consimţită dintre soţi” în “Familia este întemeiată pe căsătoria liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie”, PSD va avea nevoie să-şi repare relaţia cu grupul Socialists&Democrats (S&D) din Parlamentul European şi cu Partidul Socialiştilor Europeni (PES), de care aparţine, pentru că acestea sunt de orientate progresistă în materia drepturilor civile.
4. Articolul 48 din Constituţie, în oricare dintre formulările de mai sus, NU blochează introducerea instituţiei parteneriatului civil pentru că aceasta este o altă instituţie decât căsătoria şi reglementează chestiuni adiacente dreptului fundamental la viaţă intimă şi nu familia. Este ceea ce le-a scăpat celor mai radicali dintre adepţii CPF, să le fie de bine.
5. Pe de altă parte, CPN al USR a votat că USR nu se poziţionează ca partid vizavi de proiectul de lege privind modificarea Constituţiei, iniţiat în urma strângerii a 3 milioane de semnături de către CPF. S-a răsturnat astfel decizia luată de BN al USR la 31 mai cu unsprezece voturi la zece. În CPN majoritatea de voturi a fost una mult mai clară (cincizeci şi şase împotriva poziţionării, treizeci şi trei pentru poziţionare, patru abţineri). Motiv de mare supărare în două tabere distincte, dar conjunctural aliate: gruparea aşa-numită a “tehnocraţilor”, a cărei acţiune de mai multe luni a fost pentru slăbirea poziţiei lui Nicuşor Dan şi, în final, pentru forţarea demisiei acestuia, în vederea preluării puterii din partid, şi facţiunea progresiştilor care de asemenea de mai multe luni se face luntre şi punte ca USR să devină port-drapel al progresismului în România. De aici, şi multitudinea de postări care descriu CPN-ul de ieri ca fiind o catastrofă, acuzaţiile de populism la adresa partidului etc.
6. Cel mai puţin principiale sunt atacurile care vin din afara USR, mai ales din zona ONG, de unde se tot încearcă să i se impună USR o agendă care nu ţine seama nici de criteriul electoral (ONG-urile nu participă la alegeri, deci nu trebuie să-şi pună problema dacă prin acţiunile lor câştigă sau pierd voturi), nici de diversitatea internă a partidului, care impune uneori soluţii care să împace şi capra, şi varza (în timp ce în ONG-uri sunt în general mult mai puţini oameni, deci e mai uşor să se ajungă la un numitor comun). Nu mai zicem că nu e corectă nici încercarea de a scoate castanele din foc cu mâna USR (dacă iese bine, ne lăudăm că noi am determinat USR să facă asta, dacă nu, e problema USR, pentru că noi în mod direct nu am făcut nimic).
7. Decizia BN din 31 mai trebuia oricum invalidată şi din următoarele două perspective: a fost profund nedemocratică, de fapt s-a încercat impunerea ei prin acelaşi mecanism retoric prin care guvernul PSD+ALDE a încercat să impună OUG 13 (am câştigat alegerile, acum democraţia este ce hotărâm noi, în grup mic, cum ne taie capul, fără să vă mai întrebăm şi pe voi), şi a încălcat în mod direct prevederea art. 54 alin. (2) din Statutul USR (ieri în CPN am argumentat chiar că, în opinia mea, decizia BN din 31 mai este nulă de drept şi tot ce are de făcut CPN este să constate acest fapt):
“(2) Pentru fundamentarea deciziilor cu impact pe termen mediu şi lung, Biroul Naţional este obligat să organizeze consultarea membrilor USR prin votul consultativ al acestora prin intermediul unei platforme IT colaborative, când acesta îndeplineşte condiţiile statutare. Biroul Naţional va cere votul consultativ al membrilor USR şi pe un aspect despre care o treime dintre filialele judeţene decid că este necesar a fi supus votului consultativ al membrilor USR, precum şi în cazul solicitării în acest sens exprimate de un număr de prag minim de 200 membri la fiecare 2000 de membri ai USR. Consultarea membrilor va putea fi generată şi prin decizia în acest sens a Preşedintelui USR, precum şi prin cea a Comitetului Politic, toate prevederile prezentului paragraf fiind aplicabile. Organul care va genera consultarea va propune şi intentia/subiectul de vot. Se poate organiza consultarea internă a membrilor şi cu privire la alegerea candidaţilor USR la europarlamentare, toate prevederile prezentului paragraf fiind aplicabile. Intenţiile/subiectele de vot trebuie comunicate cu cel puţin 2 (două) luni înainte, acestea fiind menţinute în dezbatere publică minim 30 de zile înainte de data votului. Timpul de derulare a votului este de 7 zile. Se interzice ca pe perioada votului să se facă cunoscute rezultatele partiale. Biroul Naţional se va pronunţa prin vot deschis asupra rezultatului consultării membrilor.
Nu vor putea face obiectul votului consultativ al membrilor USR aspectele ce ţin în orice fel de persoane, sancţiuni, chestiunile legate de drepturile omului, criteriile de aderare, şi orice subiecte care ar putea interfera cu activitatea Comisiilor de Arbitraj din cadrul USR. Votul membrilor USR în cadrul consultării va putea fi numai de tipul alegere între două variante, mutual exclusive.
Pentru validitatea consultării membrilor prin votul exprimat prin platforma IT colaborativă, este necesar să îşi exprime votul minim 50% plus 1 din membrii USR.”
8. Şi dacă tot am citat integral art. 54 alin. (2) din Statutul USR, toate deciziile CPN amintite mai sus vor face obiectul consultării electronice a tuturor membrilor în aproximativ două luni. Votul din Senat asupra proiectului de lege privind modificarea articolului 48 din Constituţie va avea loc cel mai devreme în luna septembrie, iar referendumul constituţional probabil în decembrie sau anul viitor, aşa că dacă membrii vor vota poziţionare, poziţionare va fi, dacă nu, nu.
9. CPN al USR a decis de asemenea cu şaptezeci şi şase de voturi pentru, şapte împotrivă şi cinci abţineri că va pregăti un proiect de lege pentru modificarea Constituţiei în sensul introducerii unei dispoziţii de suspendare generală a dreptului de a fi aleşi şi a dreptului de a fi numiţi în funcţii publice a tuturor persoanelor condamnate penal, până la intervenţia reabilitării de drept sau judecătoreşti (punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara 2.0), şi cu şatepzeci şi opt de voturi pentru, unul împotrivă şi zero abţineri, pentru garantarea constituţională a dreptului la mediu. Proiectul de lege va fi promovat printr-o campanie de strângere de semnături, minimum 500 de mii, cel puţin câte 20 de mii în douăzeci şi unu de judeţe (inclusiv Municipiul Bucureşti)- adică fix procedura constituţională folosită şi de CPF.
Comitetul Politic Național al USR 17.06.2017 (Explicaţie în PowerPoint a implicaţiilor politice ale promovării parteneriatului civil) - foto: marturiilehierofantului.blogspot.ro
articol preluat de pe: marturiilehierofantului.blogspot.ro